Combinatorică.

1 Configuraţii combinatoriale
Teorema 1 Fie X şi Y două mulţimi nevide (nu neapărat finite). Pentru orice
funcţie f : X −→ Y , există mulţimile X
e şi Ye şi funcţiile i : Ye −→ Y injectivă,
r : X −→ Y bijectivă şi q : X −→ X surjectivă astfel ı̂ncât următoarea diagramă
e e e
este comutativă:
f
X −→ Y
q↓ ↑i (1)
r
X −→ Y
e e
ceea ce ı̂nseamnă că f = i ◦ r ◦ q.

Demonstraţie. Pe mulţimea X se introduce relaţia ”∼”, definită prin: x1 ∼ x2

dacă f (x1 ) = f (x2 ). Relaţia astfel definită este o relaţie de echivalenţă. Vom nota
cu [x] clasa de echivalenţă a elementului x ∈ X şi cu X e = X/∼ mulţimea claselor
de echivalenţă. Aplicaţia de proiecţie q : X −→ X, e q(x) = [x] = {x0 ∈ X, f (x0 ) =
f (x)} = f −1 (f (x)) este surjectivă. Considerăm Ye = {y ∈ Y, ∃x ∈ X a.i. y =
f (x)} = Im f şi i : Ye −→ Y aplicaţia de incluziune, care este injectivă. Definim
r:X e −→ Ye prin r([x]) = f (x). Este imediat că r este bijectivă şi că digrama (1)
este comutativă.
Oservaţie Dacă toate clasele de echivalenţă sunt cardinal ecvivalente |[x]| = k
şi |X| = n atunci | Im f | = |Ye | = n/k. Un exemplu de astfel de situaţie se obţine ı̂n
cazul când f : X −→ Y este morfism de grupuri, atunci [x] este cardinal echivalentă
cu [e] = Ker f şi X/ Ker f este cardinal echivalentă cu Im f . Dacă ı̂n plus ordinul
lui X este finit atunci ordinul lui Ker f divide ordinul grupului X (Teorema lui
Lagrange) şi | Im f | = |X|/| Ker f |.
În continuare vom presupune că mulţimile X şi Y sunt finite şi notăm |X| = n,
|Y | = m. Pentru o funcţie f : X −→ Y avem următoarele proprietăţi:

i) |X| ≥ |X|
e = |Ye | ≤ |Y |; n ≥ |X|
e = |Ye | ≤ m;

1
 ii) Funcţia f este injectivă dacă şi numai dacă |X|
e = |X| = n; ceea ce este
echivalent cu a spune că fiecare clasă de echivalenţă [x] conţine un singur
element, ı̂n plus, |X| ≤ |Y | (n ≤ m), f = i ◦ r (f este incluziunea canonică
până la compunerea cu o bijecţie la dreapta).

iii) Funcţia f este surjectivă dacă şi numai dacă |Ye | = |Y | = m, ı̂n plus |X| ≥ |Y |
(n ≥ m), f = r ◦ q (f este proiecţia canonică până la compunerea cu o bijecţie
la stânga).

iv) Funcţia f este bijectivă dacă şi numai dacă |X|

e = |X| = |Y | echivalent cu
|X| = |Y | = |Ye |, f = r.

În cadrul următoarelor secţiuni vom determina pentru două mulţime finite X şi
Y , numărul funcţiilor f : X −→ Y , care satisfac un set dat de condiţii.

1.1 Aranjări cu repetiţie

Prezentăm mai ı̂ntâi câteva interpretări ale funcţiilor, utile ı̂n diverse procese de
numărare.
1. Unei funcţii f : X = {x1 , x2 , ..., xn } −→ Y = {y1 , y2 , ..., ym } ı̂i corespunde o
aranjare a elementelor x1 , ..., xn ale mulţimii X ı̂n căsuţele y1 , ..., ym ale mulţimii
Y . Astfel elementele echivalente din mulţimea X (funcţia q : X −→ X e grupează
elementele lui X ı̂n clase de echivalenţă) sunt repartizate ı̂n căsuţele mulţimii Y de
funcţia i ◦ r : [x] ∈ Xe −→ y = f (x) ∈ Y .
Exemplu Fie funcţia f : {x1 , x2 , x3 , x4 , x5 } −→ {y1 , y2 , y3 , y4 }, definită prin f (x1 ) =
f (x2 ) = y1 , f (x3 ) = y2 şi f (x4 ) = f (x5 ) = y4 . Aceasta ı̂nseamnă că x1 ∼ x2
şi x4 ∼ x5 . Spaţiul factor este dat de X/∼ = X e = {{x1 , x2 }, {x3 }, {x4 , x5 }} şi
Ye = {y1 , y2 , y4 }. Aranjarea corespunzătoare funcţiei f este dată de

x1 x2 x3 |{z} x4 x5
|{z} |{z} |{z}
y1 y2 y3 y4

Reciproc, oricărei aranjări a celor n elemente x1 , x2 , ..., xn ale mulţimii X ı̂n cele m
căsuţe y1 , y2 , ..., ym ale mulţimii Y ı̂i corespunde o funcţie f : X → Y . Obţinem
astfel o corespondenţă biunivocă ı̂ntre mulţimea funcţiilor f : X −→ Y şi mulţimea
aranjărilor elementelor mulţimii X ı̂n căsuţele mulţimii Y . În acest mod o funcţie
se va numi aranjare cu repetiţie (căsuţa ”se repetă”, adică o folosesc de oricâte ori
vreau pentru a pune ı̂n ea elemente din X, ordinea obiectelor dintr-o căsuţă nu
conteză).

2
2. Unei funcţii f : X = {x1 , x2 , ..., xn } −→ Y = {y1 , y2 , ..., ym } ı̂i putem asocia
secvenţa (n-upla) f (x1 )f (x2 ) · · · f (xn ) pe care o numim cuvânt de lungime n for-
mat cu literele alfabetului Y (ordinea literelor este esenţială ı̂n scrierea cuvântului).
Reciproc pentru orice cuvât de lungime n: yi1 yi2 · · · yin format cu cele m-litere ale
alfabetului Y ı̂i corespunde o funcţie f : X −→ Y , definită prin f (xj ) = yij , j = 1, n.
Obţinem astfel o nouă corespondenţă biunivocă ı̂ntre mulţimea funcţiilor de la X la
Y şi mulţimea cunvintelor cu n-litere care se pot forma folosind alfabetul Y care are
m litere. Cuvântul corespunzător funcţiei din exemplul precedent este y1 y1 y2 y4 y4 .

Propoziţia 1 Numărul funcţiilor f : X −→ Y este egal cu mn .

Demonstraţie. Vom nota F(X, Y ) = {f : X −→ Y } = Y X şi cu F(n, m) =

|F(X, Y )|. Vom determina mai ı̂ntâi o relaţie de recurenţă ı̂ntre F(n, m) şi F(n −
1, m) = |F(X \ {x0 }, Y )|, pentru un x0 ∈ X fixat.
Fie x0 ∈ X fixat. Pe mulţimea F(X, Y ) definim relaţia ∼ prin f ∼ g dacă
f (x) = g(x), ∀x 6= x0 , ceea ce este echivalent cu f |X−{x0 } = g|X−{x0 } . Relaţia ∼ este
o relaţie de echivalenţă. Pentru f ∈ F(X, Y ) fixat avem că g ∈ [f ] dacă şi numai
dacă g diferă de f cel mult prin g(x0 ) ∈ Y . Obţinem astfel că o clasă de echivalenţă
[f ] are exact m = |Y | elemente. Demonstrăm acum că F(X, Y )/∼ şi F(X −{x0 }, Y )
sunt cardinal echivalente. Considerăm F : F(X, Y )/∼ −→ F(X − {x0 }, Y ), definită
prin F ([f ]) = f |X−{x0 } . Aplicaţia F este bine definită şi se demonstrează imediat
că este o bijecţie. Aceasta ı̂nseamnă că

F(n, m)
F(n − 1, m) = |F(X − {x0 }, Y )| = |F(X, Y )/∼ | = .
m
Avem deci că F(n, m) = m · F(n − 1, m) = · · · = mn−1 · F(1, m) = mn−1 · m = mn .
Am folosit că F(1, m) = m, ceea ce ı̂nseamnă că numărul funcţiilor care se pot defini
de la o mulţime cu un element {x} la o mulţime cu m elemente {y1 , y2 , ..., ym } este
m.

Exerciţiul 1 1) Determinaţi cardinalul mulţimii M2 (Z3 ).

2) Câte numere de două cifre ı̂n baza 3 se pot scrie?

3) Câte cuvinte cu 2 litere pot forma folosind literele a, b, c?

4) În câte moduri pot distribui 3 cărţi pe 2 rafturi?

Observaţie Folosind interpretările ale noţiunii de funcţie prezentate la ı̂nceputul

acestei secţiuni obţinem următoarele interpretări pentru numărul F(n, m).

3
 1) F(n, m) = mn reprezintă numărul modurilor distincte de a distribui n obiecte
ı̂n m căsuţe, deoarece am m posibilităţi de a alege căsuţa ı̂n care să pun oricare din
cele n obiecte.
2) F(n, m) = mn reprezintă numărul cuvintelor de lungime n formate cu cele
m litere ale alfabetului Y , deoarece am m posibilităţi ı̂n a alege oricare din cele n
litere ale cuvântului.
3) Mulţimea F(X, Y ) este cardinal echivalentă cu produsul cartezian Y × · · · ×
Y (de n ori) deoarece orice funcţie f : X → Y este unic determinată de n-upla
(f (x1 ), ..., f (xn )) ∈ Y × · · · × Y . În consecinţă F(n, m) = |Y × · · · × Y | = mn .

1.2 Aranjări fără repetiţie

Vom determina acum numărul modurilor ı̂n care putem repartiza n obiecte distincte
ı̂n m căsuţe distincte, astfel ı̂ncât fiecare căsuţă conţine cel mult un obiect (cu alte
cuvinte fiecare căsuţă este folosită cel mult o dată). Acest număr este egal cu
numărul modurilor ı̂n care putem aranja (ordona) n din cele m căsuţe. În mod
necesar numărul de căsuţe, m, este mai mare sau egal cu numărul de obiecte, n.
Aceasta ı̂nseamnă că n ≤ m.
Propoziţia 2 Numărul funcţiilor injective f : X −→ Y este egal cu
Anm = [m]n = m(m − 1)(m − 2) · · · (m − n + 1).
Demonstraţie. Vom nota A(X, Y ) = {f : X −→ Y, f injectiva}. Pentru |X| > |Y |
avem A(X, Y ) = ∅ şi Anm = 0. Presupunem n ≤ m şi fixez x0 ∈ X. Definim
relaţia ∼ pe A(X, Y ) definită prin f ∼ g dacă f |X−{x0 } = g|X−{x0 } . Relaţia ∼ este o
relaţie de echivalenţă. Dorim să aflăm numărul elementelor unei clase de echivalenţă
[f ] ∈ A(X, Y )/∼ . Fie g ∈ [f ], ceea ce ı̂nseamnă că pentru x 6= x0 avem g(x) = f (x)
şi cum f şi g sunt injective g(x0 ) ∈ Y − f (X − {x0 }). Aceasta ı̂nseamnă că aplicaţia
g ∈ [f ] este bine definită şi injectivă dacă şi numai dacă g(x0 ) este unul din cele
m − n + 1 elemente ale mulţimii Y − f (X − {x0 }). În consecinţă fiecare clasă de
echivalenţă din A(X, Y )/∼ are m − n + 1 elemente, ceea ce implică
Anm
|A(X, Y )/∼ | = .
m−n+1
Mulţimile A(X, Y )/∼ şi A(X − {x0 }, Y ) sunt cardinal echivalente deoarece aplicaţia
F : A(X, Y )/∼ −→ A(X − {x0 }, Y ), F ([f ]) = f |X−{x0 }
este o bijecţie. Se obţine astfel
Anm n−1
= |A(X, Y )/∼ | = |A(X − {x0 }, Y )| = Am ,
m−n+1

4
de unde avem Anm = (m − n + 1) · Amn−1
= (m − n + 1)(m − n + 2) · · · (m − 1)m,
1
deoarece Am = m. Am demonstrat deci că

 0, m<n
Anm = m!
, m≥n
(m − n)!


Vom citi numărul Anm aranjamente de m luate câte n.

Observaţie. Numărul Anm reprezintă:

i) numărul cuvintelor de lungime n formate cu litere diferite ale alfabetului Y ,

care conţine m litere;

ii) numărul modurilor de a distribui n obiecte (distincte) ı̂n m căsuţe astfel ı̂ncât
fiecare căsuţă să conţină cel mult un obiect;

iii) numărul submulţimilor ordonate cu n elemente (n ≤ m) care se pot forma cu

elementele mulţimii Y , |Y | = m.

Observaţie Propoziţia 2 se poate demonstra folosind interpretarea unei funcţii

f : {x1 , ..., xn } → {y1 , ..., ym } ca un cuvânt de lungime n cu litere din alfabetul
{y1 , ..., ym }. Astfel numărul cuvintelor de lungime n formate cu litere distincte din
mulţimea Y cu m elemente este egal cu m · (m − 1) · · · (m − n + 1) = [m]n , deoarece
prima literă a cuvântului poate fi aleasă ı̂n m moduri diferite din Y , a doua literă
poate fi aleasă ı̂n m − 1 moduri, ..., a n-a literă dintre cele m − n + 1 litere rămase
ı̂n m − n + 1 moduri.

Exerciţiul 2 1) Determinaţi cardinalul mulţimii {A = (aij ) ∈ M2 (Z3 ), aij 6=

akl pentru (i, j) 6= (k, l)}.

2) Câte numere cu două cifre distincte ı̂n baza 3 se pot scrie?

3) Câte cuvinte cu 3 litere distincte pot forma folosind literele a, b, c, d?

1.3 Permutări
În cadrul acestei secţiuni, vom determina numărul modurilor ı̂n care pot fi permutate
elementele unei mulţimi date.

Propoziţia 3 Numărul funcţiilor bijective f : X −→ Y este 0, dacă |X| =

6 |Y | şi
este n!, dacă |X| = |Y | = n.

5
Demonstraţie. Vom nota cu P(X, Y ) = {f : X −→ Y, f bijectie}. Pentru |X| = 6
|Y | avem P(X, Y ) = ∅ şi deci |P(X, Y )| = 0. Să presupunem |X| = |Y | = n şi să
notăm Pn = |P(X, Y )|. Deoarece pentru |X| = |Y | = n avem că f : X −→ Y este
injectivă dacă şi numai dacă f este bijectivă obţinem |P(X, Y )| = |A(X, Y )| ceea
ce ı̂nseamnă că Pn = Ann = n · (n − 1) · · · 2 · 1 = n!.
Dacă X este o mulţime nevidă având n elemente atunci Pn = |P(X, X)| = n!.
Se mai foloseşte notaţia S(X) = P(X, X) pentru mulţimea substituţiilor lui X.
Pn reprezintă numărul modurilor ı̂n care poate fi ordonată o mulţime dată X
având n elemente. Convenim că P0 = 1, altfel spus 0! = 1.

1.4 Aranjări ordonate ı̂n căsuţe

Să considerăm mulţimea X = {x1 , x2 , · · · , xn } ale cărei elemente trebuiesc aranjate
ı̂n căsuţe din mulţimea Y = {y1 , y2 , ..., ym }. Fiecare căsuţă poate conţine oricâte
obiecte din X, ı̂nsă schimbând ordinea obiectelor dintr-o căsuţă se obţine o aranjare
diferită.

Propoziţia 4 Numărul de aranjări ordonate a n obiecte ı̂n m căsuţe este

[m]n = m(m + 1) · · · (m + n − 1).

Demonstraţie. Fie T (n, m) numărul modurilor ı̂n care putem aranja ordonat cele
n obiecte ale mulţimii X ı̂n cele m căsuţe ale mulţimii Y . Dorim să determinăm o
relaţie de recurenţă ı̂ntre T (n, m) şi T (n−1, m). Presupunem că am aranjat ordonat
n − 1 obiecte ı̂n cele m căsuţe ı̂n felul următor:

xi 1 · · · x i k | · · · | xj 1 · · · xj l .
| {z } | {z }
y1 ym

Căsuţele sunt separate printr-o bară verticală (avem m−1 astfel de bare). Avem deci
că o aranjare ordonată a celor n−1 obiecte ı̂n cele m căsuţe este perfect determinată
de (n − 1) + (m − 1) simboluri. Al n-lea obiect din mulţimea X poate fi adăugat unei
astfel de aranjări ı̂n (n + m − 2) + 1 moduri diferite. Aceasta ı̂nseamnă că T (n, m) =
(m+n−1)T (n−1, m). Deoarece T (1, m) = m, adică un obiect poate fi aşezat ordonat
ı̂n m căsuţe ı̂n m moduri diferite se obţine T (n, m) = (m + n − 1)T (n − 1, m) =
(m + n − 1)(m + n − 2)T (n − 2, m) = · · · = (m + n − 1) · · · (m + 1)T (1, m) = [m]n .

Exerciţiul 3 În câte moduri pot aşeza 3 cărţi pe 2 rafturi?

6
1.5 Combinări
Fie X = {x1 , x2 , ..., xn } şi Y = {y1 , y2 , ..., ym } două mulţimi finite. Deoarece
mulţimile sunt finite putem considera o relaţie de ordine pe fiecare din cele două
mulţimi. Putem presupune x1 < x2 < · · · < xn şi y1 < y2 < · · · < ym . Vom
determina numărul funcţiilor strict crescătoare care se pot defini pe mulţimea X cu
valori ı̂n mulţimea Y .
Observaţie. Dacă A şi B sunt două mulţimi finite, cardinal echivalente şi total
ordonate atunci există o singură funcţie strict crescătoare f : A −→ B.

Propoziţia 5 Numărul funcţiilor strict crescătoare f : X −→ Y este egal cu

 
n m [m]n m!
Cm = = = .
n n! n!(m − n)!

Demonstraţie. Vom nota C(X, Y ) = {f : X −→ Y, f strict crescatoare}. Deoarece

orice funcţie strict monotonă este injectivă avem C(X, Y ) ⊂ A(X, Y ). Cum pentru
n
n > m avem A(X, Y ) = ∅ obţinem C(X, Y ) = ∅ şi deci Cm = 0. În continuare
presupunem n ≤ m. Pe mulţimea A(X, Y ) definim relaţia ∼ prin f ∼ g dacă
f (X) = g(X). Relaţia ∼ este o relaţie de echivalenţă pe A(X, Y ). Pentru o aplicaţie
f ∈ A(X, Y ) fixată, numărul aplicaţiilor g ∼ f este egal cu numărul bijecţiilor de la
X la f (X), deci este egal cu P(X, f (X)) = Pn = n!. Cum orice clasă de echivalenţă
are n! elemente obţinem
Anm m!
|A(X, Y )/∼ | = = .
n! n!(m − n)!

Vom demonstra acum că mulţimile A(X, Y )/∼ şi C(X, Y ) sunt cardinal echivalente.
Pentru fiecare clasă [f ] ∈ A(X, Y )/∼ , conform observaţiei precedente, există o unică
funcţie crescătoare de la X la f (X). Presupunem că aceasta este chiar f , deci
alegem pentru fiecare clasă, drept reprezentant, unica funcţie crescătoare din clasa
respectivă. Definim F : A(X, Y )/∼ −→ C(X, Y ) prin F ([f ]) = f . Aplicaţia F este
o bijecţie şi deci
 
m n m!
= Cm = |C(X, Y )| = |A(X, Y )/∼ | = .
n n!(m − n)!
n
Numărul Cm se citeşte combinări de m luate câte n.
n
Observaţie. Numărul de combinări de m elemente luate câte n, Cm , reprezintă:

i) numărul de submulţimi cu n elemente ale unei mulţimi cu m elemente;

7
 ii) numărul cuvintelor strict crescătoare de lungime n care se pot forma cu m
simboluri;
iii) numărul cuvintelor de lungime m formate cu două litere, ı̂n care o literă este
folosită de n ori iar cealaltă de m − n ori;
iv) numărul de aranjări a m-obiecte identice ı̂n două căsuţe distincte astfel ı̂ncât
o căsuţă conţine n obiecte şi cealaltă conţine m − n obiecte;
v) (geometric) numărul drumurilor minimale care unesc O(0, 0) cu C(n, m − n)
(un drum este o linie frântă formată doar din segmente orizontale sau verticale,
având extremităţile puncte de coordonate ı̂ntregi).
Exemplul 1 Determinaţi numărul modurilor distincte ı̂n care un număr natural m
se poate scrie ca o sumă de n numere naturale nenule: m = u1 + u2 + · · · + un ; două
sume diferă prin natura termenilor sau ordinea lor.
Demonstraţie. Pentru fiecare descompunere a lui m ca o sumă de n numere
p
X
naturale m = u1 + u2 + · · · + un considerăm sumele parţiale sp = uk , p ∈
k=1
{1, 2, ..., n − 1}. Am obţinut astfel un cuvânt strict crescător de lungime n − 1,
0 < s1 < s2 < · · · < sn−1 < m. Reciproc orice cuvânt strict crescător de lungime
n − 1, 0 < s1 < s2 < · · · < sn−1 < m, determină o scriere a numărului m ca sumă
m = u1 + u2 + · · · + un , ui = si − si−1 , un = m − sn−1 şi u1 = s1 . Se obţine
astfel că numărul modurilor ı̂n care un număr natural m se poate scrie ca o sumă
de n numere naturale nenule este egal cu numărul cuvintelor strict crescătoare de
lungime n − 1, formate cu litere din mulţimea {1, ..., m − 1} având m − 1 elemente.
n−1 [m − 1]n−1 (m − 1)!
Acesta din urmă este Cm−1 = = .
(n − 1)! (m − n + 2)!(n − 1)!
n
Proprietăţi ale numerelor Cm :
n m−n
i) Cm = Cm (formula combinărilor complementare);
0 1 m
ii) Cm +Cm +· · ·+Cm = 2m (numărul submulţimilor unei mulţimi cu m elemente);
n n+1 n+1
iii) Cm + Cm = Cm+1 .
Triunghiul lui Pascal:
C0k , k=0: 1
C1k , k = 0, 1 : 1 1
C2k , k = 0, 2 : 1 2 1
C3k , k = 0, 3 : 1 3 3 1
C4k , k = 0, 4 : 1 4 6 6 1
C5k , k = 0, 5 : 1 5 10 10 5 1

8
Propoziţia 6 (Binomul lui Newton) Are loc formula binomului lui Newton:
n
X
(a + b)n = Cnk an−k bk .
k=0

Demonstraţie. Demonstraţia se face prin inducţie după n. Pentru etapa inductivă

se foloseşte formula de recurenţă de la proprietatea iii) enunţată anterior.

Propoziţia 7 Numărul de aranjări ale obiectelor unei mulţimi X = {x1 , x2 , ..., xn }

ı̂n căsuţele y1 , y2 , ..., ym astfel ı̂ncât căsuţa yi să conţină ni obiecte (i ∈ {1, 2, ..., m}
şi n1 + n2 + · · · nm = n) este egal cu:
 
n n!
:= .
n1 · · · nm n1 !n2 ! · · · nm !

Demonstraţie. Cele n1 obiecte din căsuţa y1 pot fi alese ı̂n Cnn1 moduri diferite,
n2
din cele n − n1 obiecte rămase putem alege cele n2 obiecte ale căsuţei y2 ı̂n Cn−n 1
moduri. Numărul căutat este atunci:
 
n1 n2 n3 nm n! n
Cn · Cn−n1 · Cn−n1 −n2 · · · Cnm = = .
n1 ! · · · nm ! n1 n2 · · · nm

 
n
Observaţie Numerele se numesc numere multinomiale, general-
n1 n2 · · · nm
izează combinările şi apar ı̂n formula multinomului:
 
X n
n
(a1 + a2 + · · · + am ) = an1 1 · · · anmm .
n1 n2 · · · nm
n1 +···+nm =n

Aceste număr reprezintă numărul cuvintelor de lungime n formate cu m litere, fiecare

literă apare de ni ori, i ∈ {1, 2, ..., m}, n1 + · · · + nm = n.

Exerciţiul 4 Determinaţi numărul cuvintelor distincte care se pot forma permutând

literele cuvântului ”missisippi”.

1.6 Combinări cu repetiţie

Fie Y = {y1 , ..., ym } o mulţime ordonată astfel ı̂ncât y1 < y2 < · · · < ym . Un cuvânt
de lungime n format cu litere din Y şi notat yi1 · · · yin se numeşte crescător (strict
crescător) dacă yi1 ≤ yi2 ≤ · · · ≤ yin (respectiv yi1 < yi2 < · · · < yin ).

9
Exemplul 2 Fie Y = {a, b, c} cu a < b < c. Există 6 cuvinte crescătoare cu 2
litere din alfabetul Y : aa, ab, ac, bb, bc, cc. Există doar C32 = C31 = 3 cuvinte strict
crescătoare de două litere din alfabetul Y : ab, bc, ac.

Propoziţia 8 Numărul cuvintelor crescătoare de lungime n, formate cu m sim-

boluri, este egal cu
[m]n m · (m + 1) · · · (m + n − 1) (m + n − 1)! n
= = = Cm+n−1 .
n! 1 · 2···n (m − 1)!n!
Demonstraţie. Conform Propoziţiei 4 avem că numărul de aranjări ordonate a
n obiecte x1 , ..., xn ı̂n m căsuţele y1 , ..., ym este [m]n . Fiecărei astfel de aranjări ı̂i
punem ı̂n corespondenţă un cuvânt crescător: dacă ı̂n căsuţa yi sunt pi obiecte din
mulţimea {x1 , x2 , ..., xn } atunci contribuţia acestei căsuţe la cuvântul crescător va
fi yi · · · yi . Dacă pi = 0 atunci litera yi nu apare ı̂n cuvânt. Obţinem cuvântul
| {z }
pi ori

y1 · · · y1 · · · ym · · · ym ,
| {z } | {z }
p1 ori pm ori

cu p1 + · · · pm = n.
Oservaţie Numărul cuvintelor crescătoare de lungime n, formate cu m simboluri
este egal cu numărul cuvintelor strict crescătoare de lungime n, formate cu m+n−1
simboluri (??).
Exemplu Să considerăm următoarea aranjare a obiectelor x1 , ..., x8 ı̂n căsuţele or-
donate y1 , ..., y5 :
x4 | x3 x5 x6 | x2 x8 | | x1 x7 .
y1 y2 y3 y4 y5

Acestei aranjări ı̂i corespunde cuvântul crescător y1 y2 y2 y2 y3 y3 y5 y5 . Observăm că o

permutare a obiectelor x1 , x2 , ..., x8 dă acelaşi cuvânt crescător.
Ordinea şi natura obiectelor din fiecare căsuţă nu influenţează cuvântul format.
Aceasta ı̂nseamnă că orice npermutare a celor n obiecte dă acelaşi cuvânt. Obţinem
că numărul căutat este [m]
n!
. Acest număr se numeşte combinări cu repetiţie a m
obiecte luate cât n.

Exemplul 3 (Moivre) Determinaţi numărul modurilor ı̂n care un număr natural

m se poate scrie ca o sumă de n numere naturale m = u1 + u2 + · · · + un , două sume
diferă prin natura termenilor sau ordinea lor.

Demonstraţie. Pentru fiecare descompunere a lui m ca o sumă de n numere

p
X
naturale m = u1 + u2 + · · · + un considerăm sumele parţiale sp = uk . Am obţinut
k=1

10
astfel un cuvânt crescător de lungime n − 1, 0 ≤ s1 ≤ s2 ≤ · · · ≤ sn−1 ≤ m.
Reciproc orice cuvânt crescător 0 ≤ s1 ≤ s2 ≤ · · · ≤ sn−1 ≤ m determină o scriere
a numărului m ca sumă m = u1 + u2 + · · · + un , ui = si − si−1 , un = m − sn−1 şi
u1 = s1 . Se obţine astfel că numărul modurilor ı̂n care un număr natural m se poate
scrie ca o sumă de n numere naturale este egal cu numărul cuvintelor crescătoare de
lungime n − 1, formate cu litere din mulţimea {0, 1, ..., m} având m + 1 elemente.
[m + 1]n−1 (m + n − 1)!
Acesta din urmă este = .
(n − 1)! m!(n − 1)!
Observaţie Dacă presupunem că mulţimea X = {x1 , x2 , ..., xn } este ordonată (x1 <
n
x2 < · · · < xn ) atunci [m]
n!
reprezintă numărul funcţiilor crescătoare de la X la Y .

2 Principiul includerii şi al excluderii

În această secţiune vom considera X o mulţime finită, presupunem |X| = n. Ob-
servăm că dacă A, B ⊂ X astfel ı̂ncât A ∩ B = ∅ atunci |A ∪ B| = |A| + |B|. Dacă
A ⊂ B atunci |B − A| = |B| − |A|, ı̂n particular pentru orice submulţime A ⊂ X
avem |X − A| = |X| − |A|. În plus dacă A1 , A2 , ..., Ak sunt submulţimi ale lui X,
disjuncte două câte două, atunci

|A1 ∪ A2 ∪ · · · ∪ Ak | = |A1 | + |A2 | + · · · + |Ak |.

În continuare ne propunem să determinăm numărul de elemente ale reuniunii

unei familii arbitrare de submulţimi ale mulţimii X.

Teorema 2 (Principiul includerii şi al excluderii - PIE) Fie Ai , i ∈ I, o familie de

submulţimi al lui X. Are loc relaţia
X
| ∪i∈I Ai | = (−1)|J|+1 | ∩j∈J Aj |. (2)
J⊂I

Dacă I = {1, 2, ..., k} putem rescrie relaţia (2) ı̂n următoarea formă echivalentă:
k
X X
| ∪ki=1 Ai | = |Ai | − |Ai ∩ Aj | + · · · + (−1)k+1 | ∩ki=1 Ai |. (3)
i=1 1≤i<j≤k

Demonstraţie. Vom demonstra relaţia (3) prin inducţie după k. Pentru k = 2

avem |A∪B| = |A|+|B|−|A∩B|. Această relaţie este adevărată, deoarece A∪B se
poate scrie ca reuniunea următoarelor trei submulţimi disjuncte A−A∩B, B −A∩B
şi A ∩ B.

11
 Presupunem că relaţia (3) este adevărată pentru un număr k − 1. Avem atunci,

| ∪ki=1 Ai | = |(∪k−1 k−1 k−1

i=1 Ai ) ∪ Ak | = | ∪i=1 Ai | + |Ak | − | ∪i=1 (Ai ∩ Ak )|
k
X X
= |Ai | − |Ai ∩ Aj | + · · · + (−1)k | ∩k−1
i=1 Ai |
i=1 1≤i<j≤k−1
k−1
X X
− |Ai ∩ Ak | + |Ai ∩ Aj ∩ Ak | + · · · + (−1)k+1 |(∩k−1
i=1 Ai ) ∩ Ak |.
i=1 1≤i<j≤k−1

Regrupând termenii din membrul drept al egalităţii precedente obţinem relaţia (3).

Teorema 3 (Formula duală a principiului includerii şi al excluderii - PIED) Fie

Ai , i ∈ I o familie de submulţimi ale lui X. Are loc relaţia
X
| ∩i∈I Ai | = (−1)|J|+1 | ∪j∈J Aj |. (4)
J⊂I

Dacă I = {1, 2, ..., k} putem rescrie relaţia (4) ı̂n următoarea formă echivalentă:
k
X X
| ∩ki=1 Ai | = |Ai | − |Ai ∪ Aj | + · · · + (−1)k+1 | ∪ki=1 Ai |. (5)
i=1 1≤i<j≤k

Demonstraţie. Se poate demonstra prin inducţie după k, asemănator cu demontraţia

precedentă. O altă demonstraţie face apel la formulele lui De Morgan:

∩i∈I Ai = X − ∪i∈I (X − Ai ) si ∪i∈I Ai = X − ∩i∈I (X − Ai ). (6)

Folosind relaţiile (6) şi (2) avem:

X
| ∩i∈I Ai | = |X| − | ∪i∈I (X − Ai )| = |X| − (−1)|J|+1 | ∩i∈J (X − Ai )|
J⊂I
X
= |X| − (−1)|J|+1 (|X| − | ∪i∈J Ai |) = |X|(1 − Ck1 + Ck2 − · · · + (−1)k Ckk )
J⊂I
X X
+ (−1)|J|+1 | ∪i∈J Ai | = (−1)|J|+1 | ∪i∈J Ai |.
J⊂I J⊂I

Pentru ultima egalitate am folosit Ck0 − Ck1 + · · · + (−1)k Ckk = (1 − 1)k = 0.

12
Teorema 4 (Teorema lui Sylvester) Fie Ai ⊂ X, i ∈ I, |I| = q, o familie de
submulţimi ale lui X. Numărul elementelor mulţimii X care nu aparţin nici uneia
dintre mulţimile Ai este egal cu:
X
Mq0 = |X| + (−1)|J| | ∩i∈J Ai |. (7)
J⊂I

Demonstraţie. Este evident că Mq0 = | ∩i∈I (X − Ai )|. Folosind formulele lui De
Morgan (6) şi relaţia (2) avem:
X
Mq0 = |X − ∪i∈I Ai | = |X| − | ∪i∈I Ai | = |X| − (−1)|J|+1 | ∩j∈J Aj |
J⊂I
X
|J|
= |X| + (−1) | ∩i∈J Ai |
J⊂I

Teorema 5 (Teorema ciurului) Fie Ai ⊂ X, i ∈ I = {1, 2, ..., q} o familie de

submulţimi ale lui X. Numărul elementelor mulţimii X care aparţin la p dintre
mulţimile Ai este egal cu:
q
X X
Mqp = (−1)k−p Ckp | ∩i∈J Ai |. (8)
k=p J⊂I,|J|=k

Demonstraţie. Fie P ⊂ I = {1, 2, ..., q} astfel ı̂ncât |P | = p, fixată. Numărul

elementelor care aparţin tuturor mulţimilor Ai cu i ∈ P şi nu aparţin nici uneia din
mulţimile Aj cu j ∈ I \ P este:

|(∩i∈P Ai ) ∩ (∩j∈I\P Aj )|.

Mulţimea acestor elemente coincide ı̂nsă cu mulţimea elementelor care aparţin mulţimii
∩i∈P Ai şi nu aparţin nici unei mulţimi Aj ∩ (∩i∈P Ai ) ⊂ ∩i∈P Ai pentru j ∈ I \ P .
Înseamnă că putem folosi formula lui Sylvester (Teorema 4), luând ı̂n locul lui X
pe ∩i∈P Ai şi ı̂n locul mulţimilor Aj pe Aj ∩ (∩i∈P Ai ) cu j ∈ I \ P . Conform cu (7)
avem:
X
|(∩i∈P Ai ) ∩ (∩j∈I\P Aj )| = | ∩i∈P Ai | − | ∩i∈K Ai |+
P ⊂K⊂I,|K|=p+1
X X (9)
| ∩i∈K Ai | − · · · = (−1)|K|−|P | | ∩i∈K Ai |.
P ⊂K,|K|=p+2 P ⊂K⊂I

13
Pentru a determina Mqp trebuie să ı̂nsumăm expresiile (9) după toate submulţimile
P ⊂ I cu |P | = p:
X X X
Mqp = |(∩i∈P Ai ) ∩ (∩j∈I\P Aj )| = (−1)|K|−|P | | ∩i∈K Ai | =
P ⊂I,|P |=p P ⊂K
X P ⊂I,|PX
|=p
|K|−|P |
(−1) | ∩i∈K Ai |.
K⊂I,|K|≥p P ⊂K,|P |=p
(10)
Deoarece mulţimea de indici P ⊂ K cu |P | = p şi |K| = k poate fi aleasă ı̂n Ckp
moduri pentru fiecare alegere a lui K şi deoarece | ∩i∈K Ai | nu depinde de P , rezultă
că q
X X
p
Mq = (−1)k−p Ckp | ∩i∈K Ai |.
k=p K⊂I,|K|=k

Funcţia lui Euler Pentru un număr natural n am notat cu ϕ(n) numărul nu-
merelor naturale mai mici decât n şi prime cu n. Să presupunem că numărul n are
i
descompunere ı̂n factori primi distincţi n = pi11 pi22 · · · pqq . Vom nota cu Ai mulţimea
numerelor naturale mai mici decât n, care sunt multipli de pi . Deoarece pentru i 6= j
avem (pi , pj ) = 1 avem:
n n n
|Ai | = , |Ai ∩ Aj | = , |Ai ∩ Aj ∩ Ak | = ···
pi p i pj pi pj pk

În consecinţă ϕ(n) este egal cu numărul elementelor mulţimii X = {1, 2, ..., n} care
nu aparţin nici uneia din mulţimile Ai , i ∈ {1, 2, ..., q}. Acest număr este dat de
formula lui Sylvester (7):
q
X X X
ϕ(n) = n − |Ai | + |Ai ∩ Aj | − |Ai ∩ Aj ∩ Ak | + · · · =
i=1 1≤i<j≤q 1≤i<j<k≤q
q
X n X n X n n
n− + − + · · · + (−1)q =
p
i=1 i
pp
1≤i<j≤q i j 1≤i<j<k≤q
pi pj p k p1 p 2 · · · pq
    
1 1 1
n 1− 1− ··· 1 − .
p1 p2 pq
(11)
Numărul funcţiilor surjective Am văzut că numărul funcţiilor injective de la o
mulţime cu n elemente la o mulţime cu m elemente este Anm .
Să considerăm mulţimile finite X = {x1 , x2 , ..., xn } şi Y = {y1 , y2 , ..., ym } astfel
ı̂ncât n ≥ m. Vom determine numărul funcţiilor surjective de la X la Y . Pentru

14
fiecare i ∈ {1, 2, ..., m} vom nota cu Ai mulţimea funcţiilor de la X la Y pentru care
yi nu este imaginea nici unui element din X. Aceasta ı̂nseamnă că:

Ai = {f : X −→ Y, yi ∈
/ f (X)}.

Mulţimea funcţiilor surjective definite pe X cu valori ı̂n Y coincide cu mulţimea

funcţiilor care nu aparţin nici uneia din mulţimile Ai . Numărul sn,m al acestor
funcţii este date de formula lui Sylvester (7):
m
X X X
n
sn,m = m − |Ai |+ |Ai ∩Aj |− |Ai ∩Aj ∩Ak |+· · ·+(−1)m |∩m
i=1 Ai |.
i=1 1≤i<j≤m 1≤i<j<k≤m

Deoarece Ai este egal cu numărul funcţiilor definite pe X cu valori ı̂n Y \ {yi }

abţinem |Ai | = (m − 1)n , asemănător |Ai ∩ Aj | = (m − 2)n pentru 1 ≤ i < j ≤ m şi
ı̂n general
|Ai1 ∩ Ai2 ∩ · · · ∩ Ail | = (m − l)n ,
l
pentru 1 ≤ i1 < i2 < · · · < il ≤ m. Putem elimina l elemente din Y ı̂n Cm moduri
şi se obţine că fiecare sumă:
X
| ∩i∈KAi |
K⊂{1,2,...,m},|K|=l

l
conţine Cm termeni egali cu (m − l)n . Deoarece ∩m
i=1 Ai = ∅ avem:

sn,m = mn − Cm
1
(m − 1)n + Cm
2
(m − 2)n − · · · + (−1)m−1 Cm
m−1
.

15