FIZIOLOGIA SISTEMUL OROFACIAL

I
Cavitatea orală
Mucoasa bucală
Limba
Analizatorul gustativ
Fiziologia glandelor salivare

SOF (aparat dento-maxilar, sist. stomatognat) = ţesuturi şi organe cu varietate structurală

şi funcţii complexe, coordonat de SN.
 Acte fiziologice complexe: masticaţia, deglutiţia, fonaţia, fizionomia.
 Participă: muşchi, oase maxilare, ATM, gl. salivare, CN, nervi.
R=mucoasa bucală, parodonţiu, ATM, muşchi.
CN=tr. cerebral, hipotalamus, scoarţa cerebrală (comenzi motorii şi secretorii).
 Morfologic SOF:
- ansamblul osos – suport pasiv de susţinere şi rezistenţă (maxilare, ATM, dinţii)
- ansamblul muscular – suport activ al generării forţelor
- părţile moi oro-faciale: limba, gl. salivare, parodonţiul, vase sanguine, limfatice, nervi
– integrează într-un tot unitar.

 CARACTERISTICILE SOF
 Sistem biologic complex – biosistem
 Sistem biologic deschis – schimburi permanente
 Sistem biologic automat de reglare – homeostazie
 Sistem integrat organismului – corelaţii
 Sistem intercondiţionat – circuite funcţionale
 Sistem eficient de apărare – agresiuni bacteriene.
 Funcţiile SOF
 Digestivă (secreţia salivară, masticaţie, deglutiţie)
 Respiratorie (pasaj, curăţire, încălzire, umectare aer)
 De comunicare interumană şi interspecii (fonaţie, vorbire, fizionomie)
 De apărare (IgA, lizozim, leucocite)
 De autoîntreţinere (constanta parametrilor)

 ORGANIZARE FUNCŢIONALĂ A SOF

MUŞCHI: mobilizatori ai mandibulei, orofaciali, ai limbii, ai vălului palatin, ai faringelui,
laringelui, subhioidieni, ai gâtului, cefei.
OASE: mandibula şi maxilarul superior, dinţii, oasele palatine, zigomatice, osul sfenoid, etmoid,
hioid.
ARTICULAŢII: ATM (diartroză), dento-alveolare (sindesmoze), dento-dentare (diartroză),
suturi faciale, articulaţia laringelui.
ORGANE/ŢESUTURI: buze, obraji, limbă, văl palatin, gl. salivare, arcade dentare, ţesut
conjunctiv.
CN, NERVI, VASE: scoarţa cerebrală, tr. cerebral, hipotalamus, n. cranieni (V, VII, IX, X, XII),
ramuri arteriale ale a. carotide, vene, limfatice.
ÎNVELIŞURI: tegumentele feţei, mucoasa bucală, faringiană, laringiană, a sinusurilor maxilare
şi frontale.
CAVITĂŢI: bucală, faringiană, laringiană, nazală, a sinusurilor maxilare şi frontale.

1
 CAVITATEA ORALĂ
 Mediul bucal = ecosistem fizico-chimic, ocupă şi influenţează structurile cavităţii
bucale (exterior – cavitatea bucală; interior – aparat digestiv)
Cuprinde:
- elem. de tranziţie: alimente, aer.
- elem. proprii: saliva, lichid crevicular
- flora microbiană mobilă şi fixă (din placa dentară, tartru dentar, salivă)
- componente proprii, fixe: dinţii, gingia, limba, mucoasa bucală
 CAVITATEA ORALĂ – sistem natural deschis
- loc central în cadrul SOF (excepţie funcţia fizionomică)
 Pereţii cavităţii bucale
- structuri osoase, rigide
- formaţiuni moi, musculare, cutanate şi aponevrotice=mobile
 Perete antero-lateral: orificiu bucal, buze, obraji (musculatura orofacială, rol în
mimică, fonaţie, masticaţie, deglutiţie).
 Perete superior: plafonul: palat dur osos anterior, palat moale - văl palatin
posterior.
 Perete inferior: planşeul – între ramurile orizontale ale mandibulei, acoperit de limbă.
cuprinde: regiunea sublinguală cu frâul limbii
orificiul de evacuare a gl. sublinguale şi submaxilare
m. coborâtori ai mandibulei (în profunzime)
 Perete posterior: istmul buco-faringian: baza limbii, stâlpii faringieni anterior; zonă
bogat receptoare cu rol în deglutiţie.

Cele 2 arcade dentare (maxilară şi mandibulară) împart cavitatea bucală în 2 zone:

 Vestibulul bucal (lateral şi înaintea arcadelor)
 Cavitatea orală propriu-zisă (medial şi posterior arcadelor).

 MUCOASA BUCALĂ = înveliş protector care acoperă aproape în întregime pereţii

cav. bucale.
• La suprafaţă – epiteliu de acoperire pavimentos pluristratificat cu tendinţă la
keratinizare la nivelul buzelor şi limbii.
• În profunzime – corionul – ţ. conjunctiv: fibroblaşti, monocite, plasmocite, limfocite +
reţea de colagen, reţea capilară bogată, canalele gl. salivare, terminaţii nervoase libere.
 Submucoasa = ţ. conj. lax cu acini glandulari, term. nerv. senzitive şi corpusculi senzitivi
(zonă puternic reflexogenă).
- participă la reflexele digestive (salivator, deglutiţie, sete, etc.)
Mucoasa bucală
 3 regiuni: linguală (se absorb cianuri, alcool, medicamente), labială, jugală
 2 porţiuni: fixă – acoperă bolta palatină şi procesele alveolare
mobilă – la niv. buzelor., obrajilor, vălului palatin, planşeului bucal şi a
zonei de tranziţie dintre palatul dur şi moale
 Tipuri de mucoasă bucală
 de acoperire: mobilă, elastică, deformabilă, fără fenomene de keratoză
 masticatorie: fixă, gingivală şi palatină supusă stresului mecanic masticator; prezintă
fen. de keratoză (gingia) şi de ortokeratoză (mucoasa palatului dur)
 specializată: faţa dorsală a limbii, se află mugurii gustativi, prezintă fen. de keratinizare
la nivelul epiteliului de acoperire.
 Rolurile mucoasei bucale
 Înveleşte şi asigură protecţie mecanică
 Apărarea antimicrobiană
2
  Este supusă acţiunii mecanice şi chimice a alimentelor
 Se elimină substanţe ale metabolismului endogen (uree, acid uric, creatinină) şi subs.
ajunse accidental (Hg, Pb, medicamente)
 Poate fi transversată în sens invers de subst. (nicotina, cianuri, alcool, medicamente)
 Zonă receptoare – senzaţii exteroceptive, reflexe salivare, masticaţie, deglutiţie:
- prin R gustativi – senzaţii gustative şi secreţia salivară
- prin R mucosali – stereognoza
- prin R periodontali – topognoza
- prin R sensibilităţii generale (mecano, algo, termoR): senzaţii exteroceptive şi
reflexele de masticaţie, deglutiţie, salivaţie

LIMBA – structură, funcţii, componente

Limba = organ musculo-membranos, fibros, foarte mobil, pe perete inferior al cavităţii
orale, în spaţiul dintre arcadele dentare şi pereţii superior şi inferior ai cavităţii orale.
- Formată din: vârf, corp, bază
- Osul hioid oferă inserţii m. extrinseci ai limbii
- La exterior – mucoasa linguală, mai groasă pe partea dorsală cu denivelări = papile
gustative (muguri gustativi cu receptori)
 CLASIFICAREA PAPILELOR GUSTATIVE
 Filiforme: zona centrală de pe faţa dorsală; epiteliu cu fen. de keratoză
 Fungiforme: 2/3 ant ale limbii (mai dese la vârf şi margini), formă de ciupercă, nr. redus
de muguri gustativi.
 Circumvalate (calciforme): la bază (“V” lingual); 8-10 papile cu sute de muguri, la bază
un şanţ – gl. seroase locale von Ebner – dizolvă substanţele sapide.
 Foliate: ½ post.; reduse ca număr, cu numeroşi muguri gustativi.

R. gustativi din mugurii gustativi (faţa dorsală şi margini) sunt conectaţi cu terminaţiile
nervoase senzitive din nervii facial, glosofaringian, vag (asigură sensibilitatea gustativă).
R. ai sensibilităţii generale – în submucoasa limbii, conectaţi cu terminaţiile nervoase
senzitive din nervii trigemen şi glosofaringian.
În fibrele musculaturii intrinseci ai limbii – structuri proprioreceptoare (fusuri
neuromusculare) – conectate cu ramuri nervoase senzitive din nervul trigemen.
 VASCULARIZAŢIA LIMBII:
- artere linguale – plexuri sub mucoasă (irigă mucoasa şi muşchii)
- sg. venos e drenat prin vv. linguale spre vena jugulară internă.
 CAPILARELE LIMFATICE: în jurul papilelor şi drenează limfa spre 3 grupuri
ganglionare: subhioidieni, submaxilari, jugulari interni.
 INERVAŢIA LIMBII: senzitivă, senzorială şi motorie, ramuri din 5 nervi cranieni:
 Trigemen: nervul lingual – 2/3 anterioare ale limbii
 Facial: nervul coarda timpanului – 2/3 anterioare ale limbii
 Glosofaringian: 1/3 posterioară; senzitiv şi senzorial pentru papilele calciforme şi
foliate
 Vag: nervul laringeu superior cu ramuri senzitive şi vegetative pentru epiglotă
 Hipoglos – pentru muşchii limbii.

 MUSCULATURA LIMBII (17 muşchi)

 Grupul intrinsec – încep şi se termină liberi, fără inserţii osoase, prin
contracţii→turtirea limbii
- m. longitudinal superficial şi profund
- m. transvers
- m. vertical

3
  Grupul extrisec – se inseră pe oasele craniului, mandibulei, capetele se termină liber
în limbă, permit deplasarea limbii în toate direcţiile
- m. genioglos (scoaterea limbii)
- hipoglos (jos/înapoi)
- stiloglos (sus/înapoi)
- glosopalatin – faringogloşi (deschid faringele)
 FUNCŢIILE LIMBII
 Rol gustativ
 Organ tactil
 Funcţie de apărare
 Participă la masticaţie
 Participă la timpul bucal şi faringian al deglutiţiei
 Participă la procesele de fonaţie – vorbitul, cântatul
 Contribuie la relaţiile ocluzale normale ale dinţilor

 BOLI CARE AFECTEAZĂ LIMBA

 Lezarea n. lingual – pierderea sensibilităţii gustative a 2/3 ant (gust metalic) şi a
inervaţiei parasimpatice a glandelor sublinguale şi submandibulare.
 Lezare n. hipoglos – paralizie flască a muşchilor
 Scăderea funcţiilor senzitivo-senzoriale sau motorii ale limbii→perturbarea
vorbirii, masticaţiei, deglutiţiei.

ANALIZATORUL GUSTATIV
Recepţionează, prelucrează excitaţiile determinate de proprietăţile chimice ale
substanţelor chimice sapide ce intră în contact cu mucoasa orală.
 SEGM. RECEPTOR
chemoR – mugurii gustativi din papilele gustative (1 mugure are 5-40 cel. senzoriale cu
cili - formaţiuni receptoare), cel. de susţinere şi cel. bogate în mitocondrii.
 SEGM. DE CONDUCERE
De la pol bazal al cel. receptoare – fibre senzitive ale n. facial (2/3 ant), glosofaringian
(1/3 post), vag (restul mugurilor până la epiglotă)
I neuron - în ganglionul geniculat pentru nervul coarda timpanului
- în ganglionul Andersch pentru nervul glosofaringian
II neuron – în nucleul gustativ din tractul solitar bulbar (converg fibre senzitive ale
celor 3 nervi cranieni; axonii acestora după încrucişare fac sinapsă cu al III-lea neuron)
III neuron – în talamus
 SEGM. CENTRAL – proiecţia corticală – partea inferioară a circumvoluţiei parietale
ascendente (aria 43), în apropierea centrilor senzoriali şi motori ai limbii, musculaturii
masticatorii şi actului deglutiţiei.
 GUSTUL – aprecierea calităţii alimentelor, declanşarea secreţiilor digestive.
amar – baza limbii
acru – lateral, pe margini
sărat – lateral, 1/3 anterioară
dulce – vârful limbii
 PATOLOGIA CAVITĂŢII ORALE
- Boli generale/locale – stomatite
STOMATITE
- infecţioase (acţiune microbiană, virală sau în boli generale: cancere, leucemii, diabet)
- iritaţii de vecinătate (caria, tartrul dentar)
- iritaţii locale (mec. toxic) – subs. produse de organism: uree, acid uric; subs. ajunse
accidental: metale grele, medicamente
 Tipuri de stomatite
4
  Eritematoase (eritem gingival, lingual)
 Exudative (fibrinoase, purulente) – alterarea epiteliului de acoperire
 Veziculoase (herpes, afte) şi buloase (vezicule şi bule cu lichid)
 Ulceronecrotice – ulceraţii şi necroze în profunzimea mucoasei

FIZIOLOGIA GLANDELOR SALIVARE

DIGESTIA = transformările principiilor alimentare cu molecule mari, greu solubile în
apă în molecule mici miscibile în apă, care pot străbate bariera peretelui intestinal, fiind absorbite
şi înglobate în organism.
 CLASIFICAREA GLANDELOR DIGESTIVE
 Proprii tractului digestiv
- cu celule mucoase – difuz în tot tractul, secretă mucus
- gl. tubulare – gastrice şi din intestin subţire
 Glande asociate/anexe tractului digestiv
- gl. salivare mari (parotida, submaxilare, sublinguale)
- ficatul
- pancreasul exocrin
Clasificarea glandelor gastrice după tipul de secreţie
 Tip mucos – secretă mucus; gl. diseminate în tot tractul digestiv, gl. sublinguale
 Tip seros – gl. parotidă, pancreas exocrin
 Tip mixt sero-mucos - gl. submaxilară

GLANDELE SALIVARE
Secreţia salivară la om:
- 3 perechi de gl. salivare mari (parotide, submaxilare, sublinguale)
- gl. salivare mici – diseminate în mucoasa bucală linguală gl. von Ebner, mucoasa
jugală, palatină şi faringiană.
 Canalele de excreţie ale salivei în cavitatea orală:
 Canal STENON (parotidă) – în vestibul bucal, al II-lea molar superior
 Canal WARTHON (submandibulară) – în cavitatea bucală, lângă frâul limbii
 Canal BARTHOLIN (sublinguală) – aproape de canalul Warthon
 Canale accesorii RIVINIUS (sublinguală) – în cavitatea orală, sub limbă, în partea
anterioară.
• GLANDA PAROTIDĂ
- acinoasă, seroasă pură, ≅ 30g
- relaţii: - sus – conduct auditiv extern
- înafară şi înainte – ram. asc. mandibulă, m. maseter, m. pterigoidian intern
- medial – elementele gâtului
- nervul facial trece prin parenchimul glandei (risc de lezare în traumatisme, intervenţii
chirurgicale)
- secretă salivă seroasă de diluţie (fluidă, transparentă, bogată în apă, electroliţi,
amilază salivară, nu conţine mucină).
• GLANDA SUBMAXILARĂ (SUBMANDIBULARĂ)
- mixtă, sero-mucoasă, ≅ 8-10-12g
- sub planşeul bucal pe faţa internă a corpului mandibulei, în vecinătatea unghiului
mandibulei
- ocupă spaţiul dintre mandibulă, m. digastric şi milohioidian, merge în profunzime până
la muşchii hiogloşi şi stilogloşi.
- secretă saliva de gustaţie (dizolvă substanţe sapide) – vâscoasă, cu mucină.
• GLANDA SUBLINGUALĂ
- predominant mucoasă, ≅ 3-5g
5
 - deasupra planşeului bucal, în etajul supramilohioidian, în loja sublinguală
- secretă saliva de deglutiţie (prin mucină favorizează alunecarea bolului alimentar) –
bogată în mucus.
1500 ml salivă: parotidele 25%, submaxilarele 70%, sublingualele 5%.
 STRUCTURA GLANDELOR SALIVARE
- tubulo-acinoasă
- formate din acini glandulari şi canale excretorii acinare
-acinul + canalul excretor + capilarele + tubul excretor = SALIVON (unitatea morfo-
funcţională a glandei salivare)
- mai mulţi acini=lobul, mai mulţi lobuli=lobul glandular (cu irigaţie, vase limfatice,
inervaţie proprie)
- lobulul format din acini şi ducte intercalate şi striate.
Celulele secretorii din acinii glandulari
- gl. parotide: exclusiv celule seroase+celule mioepiteliale cu proprietăţi contractile
- gl. submaxilare: cel. seroase/mucoase=4/1-3/1
- gl. sublinguale: cel. mucoase/seroase=4/3
 VASCULARIZAŢIA GLANDELOR SALIVARE
- gl. parotidă – ram. din artera facială şi carotidă externă
- gl. submandibulară – ram. din artera facială şi linguală
- gl. sublinguală – ram. din artera sublinguală şi submentală
Debitul salivar depinde de debitul circulator sanguin, care creşte de 5 ori în cursul
salivaţiei.
Debitul sanguin local este mare 0,3ml/gţesut/min pentru glandele nestimulate (de 20 ori
mai mare decât debitul muşchiului în repaus).
 INERVAŢIA GLANDELOR SALIVARE
 Simpatică – din primele 2 segmente toracale T1 şi T2 în care se găsesc neuronii
simpatici preganglionari
 Parasimpatică – din nucleii salivatori (superior şi inferior) din trunchiul cerebral unde
se găsesc neuronii parasimpatici preganglionari.
 SALIVA – PROPRIETĂŢI FIZICE
 Volum 1000-1500ml/zi, flux salivar=0,3-0,5ml/min (repaus)
>0,5ml/min= hipersalivaţie (sialoree): fiziologic–erupţia dinţilor, sarcină, reflex salivar
condiţionat stimuli vizuali; patologic–stomatite, gingivite, intoxicaţii Pb, Hg, ulcer duodenal,
cancer gastric, nevralgie de trigemen, medicamente
<0,3ml/min= hiposalivaţie: fiziologic–bătrâni, menopauză, frică; patologic–hemoragii,
febră, deshidratări, consum de atropină, antibiotice, opiacee
aptialism=lipsa secreţiei salivare: degenerescenţa gl. salivare, intoxicaţia cu atropină.
 Aspect – lichid incolor, inodor, transparent, filant, gust fad, uneori spumos sau
opalescent
În recipient 3 straturi:
- sediment (celule epiteliale descuamate, leucocite, bacterii)
- mijlociu (supernatant uşor opalescent)
- superior (strat spumos aerat)
 Densitate 1002-1012g/cm3 (funcţie de debitul salivar)
 Vâscozitate 1,1-1,32 (depinde de concentraţia de mucină)
 Osmolaritate 50-100mOsm/l; punct crioscopic -0,20→-0,40C
 pH-ul uşor acid 6-7 la adulţi, mai alcalin la copii (sistemele tampon ale salivei:
bicarbonaţi, fosfaţi, proteine, mucină)
- scăderea pH-ului: dizolvarea materialului organic din smalţ, eliberarea Ca şi
fosfatului din apatită→caria dentară
- creşterea pH-ului: precipitarea sărurilor de Ca→calculi dentari (sialoliţi) şi
tartrul dentar.

6
  COMPOZIŢIA CHIMICĂ A SALIVEI
- 99,4% apă
- 0,6% reziduu uscat (0,4% subs. organice; 0,2% subs. anorganice)
 Substanţe anorganice (mai mult Na, Cl, bicarbonat, K)
Na = 8,7-23,9 mEq/l
K = 12-16 mEq/l
Ca = 2,5-5,5 mEq/l (3% legat de mucină)
Mg = 0,1-1 mEq/l
Cl = 8,4-17,7 mEq/l
P = 7-21 mEq/l
HCO3- = 5-30 mEq/l
Alte elemente: S, Br, Cu, I (de 10 ori mai mult decât în plasmă), Co, F (rol protector
împotriva cariilor dentare, paste de dinţi fluorizate; excesul atacă smalţul dentar, nu dentina).
 SUBSTANŢE ORGANICE:
 Azotate proteice (proteine salivare, glico şi lipoproteine; enzime, hormoni)
neproteice (uree, acid uric, creatinină, aminoacizi, amoniac)
 Neazotate – glucide, lipide, vitamine.

 PROTEINE: prealbumină, albumină, α-glicoproteine, Ig (A,D,G,M), ceruloplasmină,

transferină, mucină, aglutinogene din sist. OAB (în special în saliva din glandele
sublinguale), factori ai coagulării (VII, VIII, IX), factori plachetari.
 ENZIME:
- cu rol digestiv: amilaza salivară (ptialina)- hidrolizează amidonul fiert sau copt până la
maltoză; lipaza salivară – în cantitate mică secretată de glandele von Ebner şi în saliva nou-
născuţilor
- fără rol digestiv: lizozimul (distruge MPZ din peretele bacteriilor, efect protector
împotriva cariei dentare); bactericidina (atacă lactobacilul, efect protector împotriva cariei
dentare), kalicreina (transformă kininogenul în kinine cu rol vasodilatator), maltaza; fosfataza
alcalină şi acidă, peptidaza, aldolaza, colinesteraza (concentraţii mici, rol în patogenia cariei
dentare), trasylolul.
 HORMONII SALIVARI:
- Sialogastrona
- Sialotonina
- Glucagonul
- Factorul de creştere al nervilor NCF (accelerează erupţia dinţilor)
- Factorul de creştere epidermică ECF (erupţia dinţilor, calcifierea precoce a
incisivilor, vindecarea mucoasei bucale după ulceraţii)
- Factorul de creştere insulinic (cicatrizarea plăgilor)
- Parotina (fixarea Ca la nivelul dinţilor şi proceselor alveolare)
- Histamina.

 Substanţe azotate neproteice – provin din catabolismul proteic:

- ureea prin difuziune simplă trece în salivă→amoniac (sub acţiune aureazei);
- amoniacul salivar din dezaminarea aminoacizilor sub acţiunea bacteriilor;
- creatinina.
 Substanţe organice neazotate:
- glucidele (în diabetul zaharat ↑glucoza în salivă şi în lichidul
crevicular→acidifierea pH-ului salivar)
- lipidele (în cantitate mică - colesterol şi acizi graşi nesaturaţi)
 ROLURILE SALIVEI
1. Rol fizic: de spălare, formarea bolului alimentar, umectarea mucoasei bucale
2. Rol chimic – digestia chimică prin amilaza salivară
7
 3. Rol de protecţie a mucoasei bucale – glicoproteinele din mucusul salivar
4. Rol în reparaţia ţesuturilor moi – factorii de creştere şi cei procoagulanţi
5. Funcţie antibacteriană (IgA, neutrofile), antifungică (histatinele), antivirală (lactoferină,
IgA, lizozim, mucină)
6. Rol în menţinerea EAB local şi neutralizarea substanţelor chimice pătrunse
accidental (prin sistemele tampon)
7. Rol în menţinerea integrităţii dinţilor – fluorul creşte rezistenţa emailului prin
fluoroapatită; spală rezidurile alimentare
8. Funcţie excretorie – se elimină metaboliţi ai catabolismului proteic (uree, acid uric,
amoniac), subst. cu moleculă mică (nitriţi), subst. toxice (alcool, cocaină, nicotină); săruri ale
metalelor grele Pb, Hg, Bi – lizereu gingival; hormoni circulanţi (cortizol, progesteron); subst. de
grup sanguin; virusuri (poliomielitei, parotiditei)
9. Funcţie endocrină – secreţie de hormoni proprii
10. Rol în homeostazia hidro-electrolitică
11. Rol în vorbire – umectarea şi lubrefierea mucoasei bucale
12. Rol în termoreglare (primordial la câine)

 MECANISMUL SECREŢIEI SALIVARE = mecanism activ cu consum de energie, la

nivelul salivonilor
Cuprinde 2 etape:
 1. Formarea salivei primare
- izotonă cu plasma, dar are de 8 ori mai mult K
- prin transfer activ al H2O, Na, Cl, K către lumenul acinar: Na+ transportat activ, cuplat
cu Cl- care difuzează rapid; Na+ cuplat cu K+; K+ şi HCO3- transportaţi activ; H2O se deplasează
osmotic prin lumenul acinar
 2. Formarea salivei definitive
- prin reabsorbţia Na şi Cl şi secreţia de K şi HCO3– (salivă hipotonă cu plasma)
- schimburi de Na+ şi K+ active (ATP-aza membranară)
- reabsorbţia de Na+ este stimulată de aldosteron şi inhibată de carbachol
- Cl- se deplasează pasiv sau la schimb cu anionul bicarbonic.
- bicarbonatul transportat activ.

 REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE

Exclusiv reflexă pe cale nervoasă vegetativă prin intermediul neuromediatorilor eliberaţi
în terminaţiile nervoase. Influenţa hormonală are rol redus.

 Reflexul salivar necondiţionat – arc reflex:

R – celule senzoriale din mugurii gustativi
- celule senzitive pentru tact, presiune, durere, temperatură
Căi aferente - ramuri ale n. facial (coarda timpanului şi lingual) - 2/3 ant limbă
- ramuri ale n. glosofaring. şi vag – 1/3 post. limbă şi faringe
- ramuri senzitive ale n. trigemen – ptr. celelalte tipuri de R.
CN - nc. salivator inferior (bulb) – gl. parotidă
- nc. salivator superior (punte) – gl. submaxilară, sublinguală
Căi eferente
 De la nucleul salivator inferior pleacă eferenţe preganglionare prin n. glosofaringian şi n.
timpanic la ganglionul otic, fac sinapsă cu neuronii preganglionari, ale căror fibre
nervoase ajung la gl. parotidă
 De la nucleul salivator superior pleacă fibre prin n. intermediar Wrisberg (ram. a n. VII)
→ganglion geniculat→n. coarda timpanului→ganglionul Langley din gl. submaxilară
→fibre postganglionare →gl. submaxilară şi sublinguală.
• Fibrele vegetative parasimpatice îşi exercită efectul prin Ach (receptori muscarinici) →
secreţie bogată, seroasă, cu mult Na şi Cl, puţin bicarbonat, K, proteine, mucus.

8
 • Fibrele simpatice
Fibre preganglionare din măduva toracală T1-T2→sinapsă în ganglionul cervical→fibre
postganglionare la gl. salivare.
Efectele se realizează prin intermediul NA care acţionează pe receptorii α şi β (din
celulele secretoare) şi receptorii α (din cel. mioepiteliale şi din vasele sanguine).
- stimularea α → secreţie de apă, electroliţi, vasoconstricţie
- stimularea β → secreţie de amilază
Stimularea simpatică → secreţie redusă, vâscoasă, cu multe mucoproteine, subst.
organice şi lizozim.
 Reflexul salivar condiţionat
Demonstrat de PAVLOV 1936
Dovedeşte influenţa corticală asupra centrilor bulbo-protuberanţiali.
Fazele salivaţiei: cefalică, bucală, gastrică.

 INFLUENŢA HORMONALĂ ÎN REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE

 h. tiroidieni, testosteronul – stimulează secreţia
 h. neurohipofizari (ADH, ocitocina) – efect sialoinhibitor
 h. suprarenalieni (cortisol) – stim. reabsorbţia de Na
 parathormonul – creşte Ca, proteinele şi fosforul salivar
 bradikinina (hormon local) – efect slab inhibitor.

 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SECREŢIA SALIVARĂ

 Ritm circadian (scade noaptea, dimineaţa, maxim după-amiaza)
 Dieta - proteică→↑ureea şi ↓amilaza salivară;
- vegetariană→↑mucusul;
- glucidele în exces→↑amilaza salivară)
 Fluxul salivar (direct proporţional cu amilaza, N, Na, Cl; invers proporţional cu fosfaţii,
Ca)
 SNV (S stimulează o secreţie mucoasă şi vâscoasă, PS secreţie seroasă, apoasă)
 Factori psihici (oboseala→↓flux şi ureea salivară; emoţiile negative→secreţie vâscoasă;
durerile dentare→ secreţie apoasă)
 Medicamente: anestezice→hipersalivaţie reflexă
 Hormoni

 MODIFICĂRI ALE SECREŢIEI SALIVARE

 Cantitative
- hipersalivaţie (sialoree, polisialie, ptialism)
- hiposalivaţie (hiposialie, hipoptialism)
- aptialism
 Calitative
- ↓pH-ul – decalcifierea dinţilor
- intoxicaţia cu Pb – lizereu bucal
- IR std. uremic - ↑eliminarea salivară de uree – ulceraţii ale mucoasei bucale
- diabet zaharat - ↓ fluxul salivar
- parodontopatii şi cancere bucale - ↑IgA
- sdr. Sjögren - ↑conc. de Na, Cl, lizozim, lipide şi ↓nivelul fosfaţilor.