Subclasa CARYOPHYLLIDAE (CENTROSPERMAE)

Include plante majoritar ierboase, rar lemnoase, cu flori actinomorfe ciclice (cele primitive
hemiciclice), în general pentamere. Androceul este diplostemon, izomer sau polimer, iar gineceul,
cu poziţie variabilă, este sincarp, compus din numeroase până la o singură carpelă şi placenţaţie
centrală.

Ordinul Caryophyllales
Plante ierboase, rar lemnoase, cu tulpini articulate, îngroşate la noduri. Frunzele simple,
întregi, opuse. Florile, grupate în inflorescenţe cimoase, de regulă dicazii, rar solitare, sunt
actinomorfe, penta- sau tetramere. Periantul este simplu sau dublu, cu petale libere, androceul
haplostemon, obdiplostemon sau polistemon, iar gineceul cu poziţie variabilă, sincarp, format din
numeroase până la o singură carpelă. Fructul capsulă, nuculă, rar bacă.
Familia Phytolaccaceae
Plante ierboase sau arbustive şi arborescente, rar liane. Inflorescenţele spiciforme sau
cimoase, florile bisexuate sau unisexuate (plantele sunt dioice), actinomorfe, cu periant simplu,
persistent, tetra- şi pentamere, iar fructele bace, capsule sau nucule.
În ţara noastră se cultivă specii ale genului Phytolacca L. (cârmâz): Ph. americana L.
Familia Nyctaginaceae
Plante ierboase, arbuşti, arbori sau liane, cu frunze opuse şi inflorescenţe cimoase.
Genul Mirabilis L., are peste multe specii, mai ales americane. La noi se cultivă M. Jalapa
L.
Familia Aizoaceae
Plante ierboase, anuale sau perene, adesea cărnoase, cu frunze opuse sau alterne. Florile
actinomorfe cu periant simplu sau dublu.
Genul Mesembryanthemum L., are numeroase specii de plante suculente specifice Africii
de Sud.
Genul Lithops cuprinde specii cu tulpini mici, cărnoase, de forma unor periniţe, răspândite
printre pietrele deşertului Namib.
Familia Molluginaceae
Plante ierboase anuale, cu frunze opuse sau verticilate, florile bisexuate, pentamere, iar
fructul o capsulă.
Genul Mollugo L., la noi întâlnindu-se specia M. cerviana (L.) Ser.
Familia Cactaceae
Plante în majoritate suculente, uneori epifite (Cereus Mill.), cu tulpini verzi, foarte variate:
cilindrice, muchiate, turtite, erecte, repente. Frunzele, când există, sunt cilindrice sau lăţite,
suculente, dar, de regulă, aceste sunt transformate în spini sau foarte reduse. Florile solitare,
aciclice, actinomorfe sau zigomorfe, cu periant simplu (sau dublu), indistinct diferenţiat în sepale şi
petale. Polenizarea ornitofilă şi entomofilă, iar fructul bacă.
Organele plantelor conţin canale cu celule secretoare de mucilagii, alcaloizi şi saponine.
Cactaceele sunt în general plante xerofile şi termofile vegetând în terenuri aride, deşertice,
majoritatea fiind americane.
Genul Opuntia Haw., are specii arbustive sau arborescente, cu tulpini formate din articole
lăţite, elipsoidale sau globuloase, cu ghimpi. Unele specii cresc la mare altitudine.
Genul Cereus Mill., cu specii cu tulpini cilindrice, ramificate, lignificate, costate.
Genul Phyllocactus Link., cu specii mai ales epifite, cu filocladii lungi şi lăţite.
Genul Mamillaria Haw., cu specii globuloase.
Familia Portulacaceae
Plante ierboase şi subfrutescente, cu frunze simple, întregi, cărnoase, suculente, dispuse
altern sau opus. Flori bisexuate, actinomorfe şi zigomorfe; fructul capsulă.
Se clasifică în două subfamilii: Montioideae şi Portulacoideae.
Subfamilia Montioideae: frunze opuse, androceu din 5-3 stamine, ovar superior, fructul
capsulă.
Montia fontana L. sporadică prin mlaştini şi locuri nisipoase.
1
 Subfamilia Portulacoideae: frunze alterne sau opuse, androceu polimer, ovar semiinferior,
fructul pixidă.
Genul Portulaca L., are mai multe specii răspândite în zonele calde. La noi în ţară creşte
spontan P. oleracea L. (iarbă grasă).
Familia Caryophyllaceae
Plante ierboase şi subfrutescente, cu tulpini formate din internoduri şi noduri şi frunze
simple, opuse, rar alterne. Inflorescenţe cimoase, multiflore. Flori, de regulă, bisexuate, uneori
unisexuate, actinomorfe, pentamere sau tetramere, diplohlamide sau haplohlamide, caliciul diali-
sau gamosepal, corola adesea cu petale unguiculate, dialipetală. Androceul obdiplostemon, rar
haplostemon, iar gineceul 2 – 5 carpelar, sincarp, superior, uneori prevăzut cu ginofor şi cu stilele
libere:
K5-4; (5-4) C5-4; 10 A5+5; 5-2 G(5-2)
Polenizarea entomofilă şi autogamă. Fructul capsulă, rar nuculă sau bacă.
Cariofilaceele însumează numeroase specii, clasificate în 2 subfamilii: Alsinoideae şi
Silenoideae.
Subfamilia Alsinoideae: flori cu sepale libere sau unite numai la bază, ovarul mai mult sau
mai puţin semiinferior, fără ginofor, petalele mici, întregi până la bifide, stile libere sau unite.
Genul Stellaria L. (rocoţea, rocoină, steluţă), are specii ierboase, cu flori cu petale adânc
emarginate până la bisectate: S. media (L.) Cyr. (rocoină), S. holostea L. (iarba moale).
Subfamilia Silenoideae: caliciul gamosepal, corola dialipetală, petale unguiculate şi cu
lamina adesea fidată, uneori, între unguiculă şi lamina se află 1 -2 scvame, acest ansamblu formând
o coronulă, iar gineceul este situat adesea pe ginofor.
Genul Agrostemma L. (neghină), are 2 specii mediteraneene, dintre care la noi creşte A.
githago L.
Genul Lychnis L. (opaiţă), cu specii eurasiatice: L. flos-cuculi L. (floarea cucului) etc.
Genul Silene L. (miliţea), cu specii mai ales mediteraneene, dintre care: S. otites (L.) Wib.
Genul Melandrium Rohl. (opaiţă), cu: M album (Mill.) Garcke.
Genul Gypsophila L., cu specii eurasiatice: G. paniculata L.
Genul Dianthus L. (garoafa, garofiţă), cu peste numeroase specii, mai ales mediteraneene:
D. carthusianorum L., D. callizonus Schott et Kotschy (garofiţa Pietrei Craiului), specie endemică,
monument al naturii, iar D. caryophyllus L., constituie sursa unor numeroase varietăţi şi soiuri
cultivate.
Familia Chenopodiaceae
Plante ierboase, anuale, bianuale şi perene, rar arbustive sau arborescente, uneori
suculente, articulate, cu frunze alterne, adesea cărnoase, rar reduse (Salicornia L.). Florile mici,
grupate în inflorescenţe dense, glomerulare, cimoase sau spiciforme, rar solitare, bisexuate sau
unisexuate, pentamere, actinomorfe, rar zigomorfe.
Polenizarea anemofilă sau entomofilă. Fructul nuculă sau capsulă, însoţit
de periant persistent. Chenopodiaceele însumează numeroase specii cosmopolite, răspândite mai
ales în zonele aride, multe dintre ele fiind halofile sau nitrofile.
Genul Beta L. (sfecla), cu 12 specii mediteraneene dintre care: B. vulgaris L., bianuală,
cultivată pentru rădăcinile tuberizate, ca furajeră (var. rapacea Koch.; f. alba D.C. - napi albi; f.
lutea DC- napi galbeni), alimentară (var. rapacea f. rubra L. - sfecla roşie) şi pentru industria
zahărului (var. altissima Rössing - sfecla de zahăr). Toate varietăţile şi formele de sfeclă şi napi s-au
obţinut din B. maritima L., care creşte în zona de coastă a regiunii mediteraneene.
Genul Chenopodium L., cu mai multe specii răspândite în zonele temperate, multe dintre
ele fiind nitrofile: Ch. bonus-henricus L. (spanacul ciobanului), uneori cultivată pentru frunze, Ch.
album L. (spanac sălbatic), ruderală şi segetală, cu peri scvamoşi, care-i dau un aspect făinos etc.
Genul Spinacia L. (spanac), la noi se cultivă S. oleracea L., ca legumă.
Genul Atriplex L. (loboda), cu specii răspândite în regiunile temperate şi subtropicale,
numeroase fiind ruderale şi nitrofile. La noi în ţară se cultivă ca legumă A. hortensis L. (loboda de
grădină) alte specii fiind spontane.
Genul Kochia Roth, cu K. scoparia (L.) Schrad. (mături), care este şi cultivată pentru
confecţionarea de mături.
2
 Genul Salicornia L. (brâncă, iarbă sărată), cu specii halofile, la noi creşte S. europaea L.
Genul Suaeda L. (ghirin), cu specii halofile: S. maritima (L.) Dumont.
Genul Salsola L., cu specii cosmopolite, halofile: S. kali L.
Familia Amaranthaceae
Plante ierboase, cu frunze alterne. Florile bisexuate sau unisexuate, grupate în glomerule
sau spice, sunt haplohlamidee. Amarantaceele sunt apropiate cu chenopodiaceele, de care se
deosebesc prin periantul colorat şi scarios1 (alb-verzui, roşu sau galben), prin androceul acompaniat
de formaţiuni petaloide şi stamine unite la bază, iar gineceul 2 - 3-carpelar.
Fructul capsulă, uneori bacă.
Genul Amaranthus L., are câteva specii, dintre care este spontan şi frecvent la noi A.
retroflexus L. (ştir sălbatic), iar A. caudatus L. (moţul curcanului) se cultivă ca plantă ornamentală.
Genul Celosia L., cu specii răspândite mai ales în zonele calde, se cultivă speciile: C.
cristata L. (creasta cocoşului).

Ordinul Polygonales
Cuprinde o singură familie, Polygonaceae, cosmopolită, cu numeroase specii răspândite
mai ales în zonele temperate din emisfera nordică. Sunt plante ierboase, liane, rar arbuşti sau arbori,
cu tulpina articulată, cu frunzele întregi sau lobate, alterne şi cu stipele concrescute formând o teacă
deasupra nodurilor, numită ochree, protejând baza frunzei şi mugurii, uneori cu nectarine peţiolate.
Inflorescenţele axilare sau terminale, în formă de spice, raceme sau cime, rar florile sunt solitare.
Florile sunt mici, bisexuate sau unisexuate, haplohlamide (perigon petaloid persistent), 3-5 (6)-
mere, dialifile, androceul din 5-9 (rar 4) stamine, iar gineceul superior, sincarp. Polenizarea este
anemofilă sau entomofilă. Fructul nuculă biaripată sau trimuchiată.
Genul Rumex L. (măcriş, ştevie), cu specii mai ales în emisfera nordică, dintre care la noi
în ţară: R. acetosella L. (măcriş mărunt), R. crispus L (dragavei), R. patientia L. (ştevie de grădină),
cultivată ca legumă etc.
Genul Polygonum L. (troscot), cu specii cosmopolite, dintre care: P. aviculare L. (troscot).
Genul Fagopyrum Gaertn. (hrişcă), cu 2 specii cultivate ca alimentare: F. sagittatum Gilib.
(F. esculentum Mnch.).
Genul Rheum L. (revent), cu specii cultivate ca alimentare, medicinale sau ornamentale: R.
officinale Boillon.

Ordinul Plumbaginales
Este reprezentat de o singură familie, Plumbaginaceae care numără mai multe specii,
răspândite, în special, în regiunea mediteraneană şi în Asia Centrală, multe halofile. Sunt plante
ierboase, arbuşti sau liane, cu tulpini sulcate şi frunze alterne, uneori dispuse în rozete bazale.
Florile, dispuse în raceme sau cime, sunt bisexuate, actinomorfe, pentamere, gamopetale.
Polenizarea anemofilă. Fructul nuculă sau capsulă.
Plantele conţin glande secretoare de apă, mucilagii, săruri de calciu şi alte substanţe
caracteristice (plumbaginina).
Genul Plumbago L.: P. europaea L.
Genul Limonium Mill., cu specii cosmopolite, mai ales halofile: L. gmelini (Willd.) O.
Ktze. (limba mielului).
Genul Goniolimon Boiss., cu specii mai ales halofile.

Subclasa ASTERIDAE
Asteridele constituie una dintre cele mai evoluate linii filogenetice ale clasei Magnoliatae,
incluzând ordine de plante lemnoase şi ierboase răspândite pe tot globul. Printre caracteristicile
principale ale plantelor din această subclasă figurează: simpetalia şi tetraciclia florilor, androceul în
majoritatea cazurilor concrescut cu tubul corolei, lipsa poliandriei, iar gineceul este redus de obicei
la 2 carpele.

1
- de consistenţă uscată şi membranoasă, semitransparent
3
 Ordinul Gentianales
Numără familii de plante lemnoase şi ierboase, cu frunze simple, întregi, dispuse mai
adesea opus. Florile bisexuate, actinomorfe, penta- sau tetramere, tetraciclice. Uneori corola este
dublată de mici apendici petaloizi alcătuind o paracorolă. Gineceul superior, rar semiinferior şi
inferior, este alcătuit frecvent din 2 carpele. Ovulele au un singur integument. Fructele frecvent
capsule şi folicule. Gentianalele au şi o serie de produşi metabolici specializaţi: alcaloizi, glicozide
şi tanin.
Familia Loganiaceae
Arbori sau arbuşti, rar ierburi, uneori liane, cu frunze opuse, simple. Florile, de regulă,
bisexuate, grupate în inflorescenţe diverse. Polenizarea entomofilă. Fructul o capsulă.
Genul Strychnos L., are mai multe specii, dintre care specia S. nux-vomica L. este o liană
braziliană care conţine alcaloidul stricnina şi brucina; S. toxifera Schomb. conţine alcaloidul curara,
foarte toxic, cu care indigenii îşi otrăvesc săgeţile.
Familia Gentianaceae
Plante ierboase, rar lemnoase, uneori saprofite sau cu micorize. Frunzele alterne sau opuse.
Florile bisexuate sau unisexuate, de obicei 4-5-mere, de regulă, actinomorfe. Caliciul gamo- sau
dialisepal, corola tubuloasă sau fidată cu petale stipelate. Androceul izomer, cu stamine libere sau
unite, inserate pe tubul corolei, iar gineceul superior, sincarp, bicarpelar.
Polenizarea entomofilă şi autogamă. Fructul o capsulă, rar bacă.
Gentianaceele conţin şi produşi metabolici specializaţi, importanţi în fitoterapie: glicozide
amare (gentiopicrina), glicozide flavonice (gentizina, gentiina) şi alcaloizi antihelmintici
(gentiamina).
Genul Gentiana L., cu mai multe specii, aproape toate în emisfera nordică, unele în zonele
reci: G. lutea L. (ghinţura galbenă), ocrotită ca monument al naturii, G. asclepiadea L. (lumânărica
pământului).
Genul Centaurium Hill.: C. pulchellum (Sw.) Druce.
Familia Menyanthaceae
Numără câteva specii, apropiate de gentianacee, de care se deosebesc prin consistenţa
exclusiv ierboasă, frunzele alterne şi unele caractere ale florii.
Genul Nymphoides Hill., are o singură specie la noi în ţară, N. peltata (Gmel.) Ktze.
(plutică).
Familia Apocynaceae
Plante ierboase, liane, mai rar arbuşti, arbori sau plante suculente, cu frunze opuse, simple,
adesea coriacee sau sempervirente. Florile actinomorfe, bisexuate, tetra- sau pentamere cu corola
campanulată, hipocrateriformă sau infundibuliformă.
Polenizarea entomofilă. Fructul bacă, capsulă şi foliculă.
Genul Vinca L., cu specii europene: V. major L., plantă ornamentală, V. minor L. (merişor,
saschiu).
Genul Nerium L, la noi N. oleander L. (leandru), se cultivă ca plantă ornamentală, foarte
otrăvitoare.
Familia Asclepiadaceae
Plante ierboase, arbuşti, liane sau suculente, rar arborescente, cu frunze opuse, simple,
întregi. Florile bisexuate, actinomorfe, pentamere. Caliciul mai mult sau mai puţin gamosepal,
corola gamopetală, dublată de o paracorolă. Aceasta poate aparţine de corolă (coronula corolei) sau
de stamine (coronula staminelor), sau atât corolei cât şi staminelor (coronula dublă, stamino-
corolară). Androceul cu stamine sesile, libere, adesea apropiate de stigmat cu care concreşte şi
formează un ginostemiu. Polenul este aglutinat în tetrade sau polinii.
Pe partea laterală a stigmatului se află corpuscule discoidale lipicioase, care poartă 2
filamente caudiculare, numite translatori. La unele specii (Cynanchum şi Asclepias), translatorul
are două braţe, pe care se prinde câte o polinie, iar la altele (Periploca L.) vârful translatorului este
lăţit, pe el se acumulează tetradele de polen. Translatorii se lipesc de insecte, care-i transportă de la
o floare la alta, realizând polenizarea. Fructul o capsulă.

4
 Plantele au canale laticifere şi se caraterizează prin prezenţa unor alcaloizi (detamina,
consseina, quebracina) şi glicozide (vincetoxina, asclepiadina etc).
Asclepiadaceele se clasifică în două subfamilii: Asclepioideae şi Periplocoideae.
Subfamilia Asclepioideae: polenul se eliberează sub formă de polinii.
Genul Cynanchum L, cu coronula dublă: C. acutum L. (curpene câinesc).
Genul Vincetoxicum Moench. cu coronula simplă: V. hirundinaria Medic. (Cynanchum
vincetoxicum (L.) Pers., iarba fiarelor).
Genul Asclepias L, la noi se cultivă caplantă ornamentală specia A. syriaca L.
Subfamilia Periplocoideae: polenul se eliberează în tetrade.
Genul Periploca L., cu specii arbustive sau lianoide, dintre care la noi se întâlneşte P.
graeca, liană prezentă în Pădurea Letea (Delta Dunării).
Familia Rubiaceae
Arbori, arbuşti, liane şi epifite în zonele tropicale sau plante ierboase în zonele temperate,
cu frunze simple, opuse, adesea între frunzele perechi se află stipele asemănătoare frunzelor, astfel
încât frunzele par verticilate.
Inflorescenţa racemoasă sau cimoasă, uneori mai mult sau mai puţin condensată. Florile
bisexuate, actinomorfe, uneori uşor zigomorfe, tetra- sau pentamere. Caliciul gamosepal, uneori
redus sau lipseşte, corola gamopetală, de obicei tubuloasă, urceolată sau înfundibuliformă.
Androceul izomer, iar gineceul inferior.
Polenizarea entomofilă şi ornitofilă. Fructul capsulă, bacă sau drupă.
Rubiaceele se caracterizează prin laticifere articulate, celule taninifere, pungi secretoare şi
rafide de oxalat în lemnul secundar. Unele produc alcaloizi (chinină, chinchonină, cofeină, emetină
etc), glicozide (asperulosidă), saponine, tanin şi substanţe tinctoriale.
Genul Galium L., cu mai multe specii, la noi întâlnindu-se: G odoratum (L.) Scop.
(Asperula odorata L. - vinariţă), G. schultesii Vest. (cucută de pădure), G. verum (sânziene
galbene), G. aparine L. (turiţă).
Genul Rubia L., cu câteva specii, dintre care specia R. tinctoria L. produce substanţe
colorante.
Genul Coffea L., cu mai multe specii, mai ales în Africa tropicală, cu numeroase varietăţi
şi specii hibride. Principala specie este C. arabica L., cultivată în zonele tropicale, mai ales în
Brazilia, are seminţe bogate în alcaloizi (cofeină), cu uleiuri eterice (cofeol), servind la prepararea
unei băuturi stimulatoare.
Genul Cinchona L. (arborele de chinină), cu specii originare din America de Sud, cultivate
la tropice, mai ales în Peru şi Brazilia, din scoarţa cărora se extrage chinina cu proprietăţi tonice şi
febrifuge: C. officinalis L.