„Clopotnița” de Ion Druță

Realizează un eseu, în limita unei pagini, pornind de la una din

afirmațiile:

- „Pământul, istoria și limba sunt, în esență, cei trei stâlpi pe care se ține
neamul” (I.Druță)
- „Istoria nu arde, istoria rămâne atâta vreme, cât rămânem noi” (I.Druță)

În acest eseu, vei implica următorii parametri:

explicarea conceptului de istorie;

identificarea a 2-3 opere druțiene în care se atestă tema istoriei na ționale;

comentarea conceptului în operele selectate;

implicarea unei idei din afirmația selectată;

exprimarea și argumentarea opiniei proprii.

Clopotnița reprezintă locul care trebuie ținut minte și cinstit, relicva ce păstrează
aura de măreție, dangătul clopotului vibrează a chemare și îndemn, a luare-
aminte și durere.
La începutul romanului îl aflăm pe Horia „stînd cu fața la soare, cu ochii închiși,
așteptînd să bată clopotul din Piața Biruinței”, clpotul „a oftat încet, domol, o
singură dată”, vibrează încet peste oraș dangătul lui, măsurând-i clipele, orele,
viața... Dar mai există clopote altundeva, într-acolo îl poartă amintirea și gândul.
Identificăm nemijlocit, totuși, în mesajul acestui roman și concepția scriitorului
alături de idealurile personajelor sale veridicitatea problemelor proslăvirii
trecutului, ocrotirii valorilor naționale și educării omului, căci după cum zice Horia,
eroul romanului, „Asta e marea noastră tragedie. Vrem să avem cultura noastră,
să avem știința noastră, așa încît să ne putem așeza, odată și odată, la masa
lumii civilizate, dar sărăcia, răutatea, toate adunate împreună, ne distrug.”
Pornind de la afirmația „Pământul, istoria și limba sunt, în esență, cei trei stâlpi
pe care se ține neamul”, ne redă că nu există nimic mai sfânt ca credința și ca
istoria unului neam.
Istoria cuprinde toate amintirile strămoșilor pe care le-au lăsat în urmă și care
sunt transmise cu sfințenie mai departe.
Operele druțiene în care se atestă tema istoriei naționale sunt: “Frunze de dor”,
“Ultima lună de toamnă” și “Clopotnița”.
Mai puțin amară decât “Frunze de dor”, mai puțin tragică, dar intemeiată pe
adevăruri dureroase despre om și despre viață, nuvela “Ultima lună de toamnă”
și “ Clopotnița” constituie obiectul unei alte lecturi revelatoare.
Ion Druță are specificul de a reda în operele sale spațiile vitale ale neamului
românesc-satele, care păstrează în sinea lor o puternică vibrație istorică, care
evocă tradițiile populare.
Afirmația lui Druță ne redă să înțelegem cele mai importante lucruri pe care le
are un neam, pământul este moșia plămădită cu sânge și întărită cu oasele
înaintașilor noștri, noi suntem legați de-acest pământ prin tot ce-a fost înaintea
noastră și prin tot ce va fi după noi.
Istoria reprezintă toți acei regi, domnitori, soldați și nu numai, care au lăsat
amprenta pe patria noastră. Să le urmăm exemplul, să nu fim lași, să mărturisim
pe Dumnezeu, să luptăm pentru păstrarea credinței strămoșești, pentru
păstrarea valorilor morale, principiilor sănătoase de viață după care s-au călăuzit
bunicii și strămoșii noștri.
Limba este comoara cea mai de preţ a unui popor, e o moștenire, și cum am
luat-o, așa trebuie să o dăm urmașilor, chiar mai îmbunătățită, toate acestea, la
un loc formează țara noastră, stâlpii noștri...
Dacă una dintre acestea ar dispărea, nu vom știi cine suntem și în primul rând
cum de existăm într-o astfel de lume misterioasă.
În concluzie, pământul, istoria și limba e şansa fiecărui popor de a fi o
personalitate perenă, şansa la o existenţă continuă, precum şi la rezistenţa în
faţa uraganelor devastatoare ale popoarelor bărbare, lipsite de identitate şi spirit
naționalist. Să preţuim, să iubim, să respectăm limba, credința, istoria și
pământul e datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o
părticică dintr-un popor, căci avem o patrie căreia îi suntem devotaţi cu tot
sufletul.