CUM SE ARGUMENTEAZĂ UN PUNCT DE VEDERE

Definiţie: argumentarea este un demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem, încercând să
convingem că avem dreptate, un mijloc prin care susţinem sau demonstrăm un punct de vedere. Este procesul de
justificare logică a unei opinii pe care vrem să o susţinem. Argumentarea se face în scopul de a-i convinge pe
partenerii de comunicare de justeţea/de adevărul opiniei exprimate.
*a argumenta - a susţine - a dovedi - a întări
Argumentarea – Modalitate de a prezenta şi  susţine un punct de vedere asupra unei anumite probleme şi, în
egală măsură, de  a convinge cititorul / interlocutorul  de valabilitatea perspectivei propuse.

Argumentul este suma aserţiunilor pro/contra, aserţiuni care produc temeiuri pentru susţinerea unei concluzii.
Notă!

STRUCTURA TEXTULUI ARGUMENTATIV / ETAPELE ARGUMENTĂRII:

1. IPOTEZA (INTRODUCEREA, PREMISA): formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc. cu
caracter general.
  -   o  ipoteză,  un punct de vedere formulat asupra unor aspecte ale operei literare sau  asupra realităţii;
În ipoteză se utilizează formule specifice precum: în opinia mea, este cunoscut faptul că, consider că, cred că, mă
interesează să citesc (să văd filmul) pentru că..., îmi stârneşte curiozitatea, deoarece..., se înscrie în sfera
preocupărilor mele dat fiind că..., opinia mea referitoare la... este că....etc.

2. DEMONSTRAŢIA (ARGUMENTAŢIA, CUPRINSUL): argumentarea propriu-zisă (care poate cuprinde două

argumente pro sau contra ipotezei enunţate, dar trebuie să fie întotdeauna motivate). Se dezbate ipoteza şi se introduc
argumentele. Argumentul se formulează în termeni de:
pe de o parte, … pe de alta parte, în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în sfârşit ... în primul rând, nu în
ultimul rând etc.
Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari" sau
invers. Este bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, formule persuasive care au rolul de a anunţa că
urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că, faptul se explică prin, de exemplu, la fel
ca, spre deosebire de, în concluzie, în mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci etc.
Pentru a convinge, autorul argumentării trebuie să facă apel la  argumente convingătoare. În demersul
argumentativ se inserează citate din  lucrări de autoritate, se fac referiri la idei ale unor personalităţi, se oferă  exemple
familiare interlocutorului / cititorului. Nu este exclusă (nici)  argumentarea pe cale emoţională, în acest caz apelându-
se la situaţii la care  cititorul nu poate rămâne indiferent.

3. CONCLUZIA (ÎNCHEIEREA) presupune o frază în care: se reia ipoteza într-un mod nuanţat şi se motivează prin
dovezile date la punctul anterior; se contrazice ipoteza, în cazul în care argumentarea a demontat ipoteza respectivă.
-  concluzia sau partea finală a  argumentării, care subliniază dacă punctul de vedere constituind ipoteza se  susţine
sau se infirmă.
Concluzia: este o propoziţie declarativă cu valoare de adevăr. Fiecare element al concluziei trebuie susţinut de
premise.
În formularea concluziilor se utilizează diverse cuvinte/formule persuasive:, deci, aşadar, în concluzie, prin
urmare etc.

TEHNICI ALE ARGUMENTĂRII / DOVEZI:

- exemple: fapte, întâmplări care aparţin experienţei personale;
- opinii de autoritate (exemple din operele unor scriitori canonici: autorul X valorifică...., consacraţi; din paremiologie:
înţelepciunea populară consideră că..., Constituţia susţine că...);
- comparaţii care să scoată în evidenţă ideea susţinută;
- exemple din textul suport, în cazul în care există;
-citate;

EXPRIMAREA LEGĂTURILOR LOGICE ÎNTRE IDEI

Tip de raţionament
Enumerare-tip de raţionament folosit în numirea argumentelor; operator specific: în primul rând, în al doilea rănd, în
continuare, în sfârşit ...
Adunare-tip de raţionament folosit în numirea argumentelor, dar şi în susţinerea acestora prin dovezi: în plus, mai
mult, încă, în afară de, pe lângă...
Explicare- tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor. Explicarea
cauzelor: fiindcă, datorită, pentru că; explicarea consecinţelor: deoarece, din cauză că, întrucât, în consecinţă, prin
urmare...
Alternativă - tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente : sau... sau..., fie... fie..., pe de-o parte... pe
de altă parte...
Comparaţie- tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor: cum, ca şi cum, de parcă, la fel
ca, diferit de ...
Opoziţie sau restricţie- tip de raţionament folosit în producerea contraargumentelor: din contră, totuşi, deşi, este
contrar cu, dimpotrivă ...
Sinteză şi final - tip de raţionament folosit în finalizarea discursului: în concluzie, rezumând, în final, pentru a
concluziona, în consecinţă, rezultă că...
Argumentele pot fi grupate în  jurul unei idei sau teme, grupare subliniată prin in ceea ce priveşte",  „referitor
la" etc.
Argumentarea nu trebuie să  excludă creativitatea, autorul bazându-se pe un „scenariu" ce ţine seama  de
pregătirea receptorului şi de menţinerea atenţiei acestuia.
Legătura dintre segmentele discursului se realizează  prin conectori constituind mijloace de realizare a
coeziunii textului. Aşadar,  într-un text argumentativ, este absolut necesară prezenţa unor cuvinte ca: „deci", "or",
„totuşi",  „dimpotrivă", „de altfel", „de altminteri", „pe de altă parte"  etc.
Timpul verbelor este prezentul etern, neutru, timp al reprezentarii actualizatoare, al înscrierii particularului in
general.