You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Book: Sfântul Ierarh Antim Ivireanul-ctitor de cultură și spiritualitate românească

Saint Hierarch Anthim the Iberian-a founder of Romanian culture and spirituality
Location: Romania
Author(s): ANA OCOLEANU
Title: SURSELE FILOSOFICE
ALE DIDAHIILOR SF. IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL
SURSELE FILOSOFICE
ALE DIDAHIILOR SF. IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL
URL: https://www.ceeol.com/search/chapter-detail?id=683382
CEEOL copyright 2019

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură şi spiritualitate românească

SURSELE FILOSOFICE
ALE DIDAHIILOR SF. IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL

Lect. univ. dr. Ana Ocoleanu1

Keywords:
Didahs, Philosophy, Antiquity, morality
Abstract
St. Anthim the Iberian was a great founder of Romanian culture. He was not only concerned with
the sacred books but also with the accessibility of the Romanian people to the words of God. This
has been done, among other things, through philosophy. The examples he gives from the wisdom
and life of ancient Greek philosophers lead to a better understanding of Christian morality but
offer the opportunity for believers to meet philosophy.

Una dinte dintre cele mai importante personalități ale culturii române vechi, Sf.
Antim Ivireanul, se distinge nu numai prin vasta sa cultură teologică, ci și prin interesul
viu pe care îl manifestă pentru științele umaniste și, în special, pentru filosofie. De-a lun-
gul întregii sale activități culturale, mitropolitul de origine iviră a făcut nu de puține ori
referiri la ideile filosofice ale unor mari gânditori ai antichității greco-romane. Interesul
său pentru filosofie este evidențiat de la bun început de faptul că, în timpul arhipăstoririi
sale ca mitropolit al Ungrovlahiei, Sf. Antim Ivireanul tipăreşte nu numai carte teologi-
că, ci și filosofică, cum sunt Pildele filosofeşti (în limba română) şi Maximele unor vechi
filosofi (în greacă), apărute în 1713 la Târgovişte. Acest lucru este însă și mai vizibil
în Didahiile Sf. Antim, capodopera literar-teologică a mitropolitului Ţării Româneşti,2
unde autorul frecventează nu doar sursele biblice și patristice, ci și lumea ideilor marilor
filosofi ai antichității.
În general, atitudinea sfântului mitropolit faţă de filosofie este oarecum
ambivalentă. Pe de o parte, Sf. Antim arată că Dumnezeu nu a ales oameni învăţaţi,
filosofi sau retori, pentru a transmite revelaţia Sa dumnezeiască, ci oameni neînvăţaţi,
simpli păstori sau lucrători ai pământului: „Şi vrând Dumnezeu-Cuvântul ca să Se arate
în lume mai nainte, până a nu să întrupa şi a să face om, au trimis în lume proroci să
propoveduiască la oameni venirea Lui cea înfăţăşată. Şi pentru aceasta n-au ales împăraţi
şi crai, să facă proroci; n-au luat filosofi şi ritori, să trimiţă propoveduitorii venirii Lui;
n-au pogorât din ceriu întunérece şi mulţime de îngeri, ce are pe lângă Dânsul, mii de
mii nesocotiţi şi nenumăraţi, ci au trimis oameni proşti şi mai vârtos păstori de oi, ca pre
Moisi, ca pre David, ca pre Samuil şi toată mulţimea prorocilor, prin mijlocul a cărora
1.Lector la Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă.
2. Mihail-Gabriel Popescu: Mitropolitul Antim Ivireanul, cârmuitor şi propovăduitor al Evan-
gheliei, teză de doctorat, extras din Studii Teologice, an XXI (1969), nr. 1-2, p. 58: „Din Didahii
reiese că Antim Ivireanul, pe lângă cultura lui teologică, a dispus şi de o cultură generală vastă
şi temeinică, folosind adesea pe filosofi, pe istorici, cărţile populare care circulau în acel timp
etc., ceea ce face pe marele mitropolit să afirme în deplină cunoştinţă că pentru alcătuirea unei
predici «trebuie multă materie»”. A se vedea şi Arhimandrit Mihail Stanciu: Sfântul Ierarh
Martir Antim Ivireanul –păstor al Bisericii şi întemeietor al limbii liturgice româneşti, în: Sf.
Antim Ivireanul, Didahii, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010, p. 14.

185

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Lect. univ. dr. Ana Ocoleanu

au sămânat buna-credinţă, nu în toată lumea, ci numai la un neam, la jidovi, carii lăcuia
într-o parte a pământului, în Iudeia”.1 Mântuitorul Iisus Hristos Însuși „au urât biruinţa
ritorilor” şi „nu i-au trebuit limbile filosofilor”, ci „numai s-au slujit iară cu mijlocul cu
carele au ales pre proroci. Şi ce face? Au luat iară propoveduitori Evangheliei nu păstori,
ca pre proroci, ci păscari şi vânători de péşte şi i-au trimis să propoveduiască lumii bu-
navestire şi le încredinţează în mâinile lor şi în limbile doftoriia lumii”.2
Pe de altă parte, mitropolitul Ungrovlahiei trimite în repetate rânduri la sentinţe
ale unor filosofi din antichitatea grecească sau la anumite paradigme de viaţă morală din
istoria filosofiei. Sf. Antim îl citează în acest sens pe Socrate, cu îndemnul „cunoaşte-te
pe tine însuţi”: „Iar când vom sta cu mintea noastră la socoteala cea adevărată, după cum
zice un filosof: să ne cunoaştem pre sine, adecă să ne luom seama să ne vedem din ceput
ce-am fost şi acuma ce suntem şi după moarte ce vom să ne facem?”3
În predica la Sf. Mare Mucenic Dimitrie, mitropolitul Ungrovlahiei citează
opiniile filosofilor antici cu privire la cauzele producerii cutremurelor, arătând că, în
definitiv, cauza primă nu este de ordin fizic, ci metafizic, având de a face cu voia lui
Dumnezeu: „Pentru cutremur spun filozofii elinilor cum să se fi făcut din amestecarea
stihiilor, zicând unii într-un chip, alţii într-un chip, fieştecarele după putéria sa, scoţând
însă de la mijloc pre Dumnezeu, carele iaste pricina cea dintâi. Ci noi, acum, de această
dată, vom lăsa într-o part céle ce au zis Anaxagora, Aristotel, Dimocrit şi Anaxament şi
vom créde mai vârtos pre dumnezeul filosof, pre David, carele zice: „Cela ce caută pre
pământ şi-l face de să cutremură şi, întorcându-şi faţa, să vor turbura”.4 Problemele de
cosmologie filosofică par, de altfel, să-l preocupe în mod special pe vrednicul mitropolit,
fapt pentru care, atunci când îl compară pe Sf. Ap. Petru cu soarele şi pe Sf. Ap. Pavel
cu luna, Sf. Antim Ivireanul ţine să facă referiri şi la felul în care filosofii antichităţii
au înţeles natura lunii: „Să trécem, acum de la luminătoriul cel mare la cel mai mic, de
la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel. Multe feliuri
de vrednicii, stăpâniri şi puteri dau filosofii să aibă luna. Şi întâi zic cum că luna iaste
podoaba nopţii, asămânătoare soarelui şi stăpână mării: acéste vrednicii cu dreptate să
cuvin vasului celui ales şi cu cale iaste să se numească podoaba nopţii, de vréme ce s-au
trimis de la Dumnezeu, pentru ca să luminéze limbile dintru întunérecul slujirii de idoli,
prcum o au zis mai nainte Isaia: «Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mântuire
până la marginile pământului»”5.
Învăţaţii, filosofii, retorii şi oamenii virtuoşi ai lumii vechi reprezintă nişte etaloane
axiologice pentru Sf. Antim, la care acesta se raportază cu smerenie: „A povesti lucruri
minunate, iaste dată oamenilor celor învăţaţ. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor,
iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârşit
întru bunătăţă. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză
1. Sf. Antim Ivireanul: Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit, în: Idem, Opere. Didahii,
ediţie de Gabriel Ştrmpel, Ed. Minerva, Bucurşti, 1996, pp. 3-4 [f. 2v -3].
2. Ibidem, p 4 [f. 3v].
3. Idem, Cuvânt de învăţătură la Dumineca lăsatului sec de brânză, p. 93 [f. 99v].
4. Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii octomvrie. Asupra cutremurului şi a Marelui Mucenic
Dimitrie, Izvorâtoriul de Mir, p. 154 [f. 161v].
5. Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pp 53-54 [f. 54v].

186

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură şi spiritualitate românească

de folos”.1 În acest sens, mitropolitul Ungrovlahiei propune ca model de virtute pe „Via,
filosoful”, care invită la virtute, dar şi la tăcere în raport cu Dumnezeu, atunci când cel
ce se roagă este un om păcătos: „Via, filosoful, mergia odată pre mare cu corabiia şi era
împreună cu el, nişte oameni răi. Şi, apucându-i furtună mare, era să piară. Iar oamenii
cei răi au început a să ruga dumnezeilor lor, să-i mântuiască din nevoe. Iar filosoful le-au
zis: rogu-vă, tăceţi, să nu vă priceapă caré cumva dumnezeii că sânteţi aici, că adevărat
vă va cufunda. Asémene zic şi eu cătră păcătoşii ce să roagă, că mai bine iaste să tacă,
decât cu buzele lor céle spurcate, să aducă rugăciuni, cătră Dumnezeu la nevoile lor, că
în loc de a afla mântuire, poate să piară desăvârşit pentru păcatele lor”.2 Referindu-se la
Sf. Împărat Constantin cel întocmai cu Apostolii, Sf. Antim Ivireanul detaliază virtuţile
pe care un bun conducător trebuie să le aibă. În acest sens, el îl citează pe Hesiod şi pe
alţi „filosofi” care consideră că principala caracteristică pe care un împărat trebuie să o
aibă este aceea de a fi format şi a avea părtăşie cu cultura dreptăţii: „Pentru acéia zicea
şi înţeleptul Isiod, cum că împăraţii pentru doao lucruri s-au rânduit, de oameni, să fie:
una, pentru ca să le facă dreptate şi alta, ca să rădice strâmbătăţile de la mijloc. Pentru
acéia prorocul David, ca din gura norodului zicea: „Dumnezeule, judecata dă-o împă-
ratului şi dreptatea fiiului împăratului; căci când într-o politie strălucéşte dreptatea sânt
cei supuşi pururea norociţi.”. Că zicea un filosof: anul cel bun nu-l face atâta mulţimea
rodurilor, cât îl face dreptatea stăpânitoriului. Şi altul iar fu întrebat care cuvânt iaste mai
bun, pentru ca să trăiască omul bine şi mulţemit? Au răspuns: acela numai, carele păzéşte
dreptatea întocma, la toţi”.3
Şi în alte didahii atribuite Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, dar a căror paternitate
este controversată,4 se fac referiri la topoi filosofici mai mult sau mai puţin reprezenta-
tivi. Didahia închinată celei de a doua duminici din post se deschide astfel cu o referinţă
la cel dintâi filosof în ordine cronologică, Thales din Milet, căruia îi atribuie însă impe-
rativul socratic al cunoaşterii de sine: „Milisie Thalis, cel mai mare din cei şapte filosofi
ai Eladei, fiind întrebat de oareşcine, ce lucru este mai cu anevoe întru această lume?
Răspuns-a filosoful cătră cela ce-l întrebase, cum că nu este alt lucru mai cu anevoe în
lume, decât a se cunoaşte pre sineşi, to gnōthi seautōn. Deci întru acest cuvânt se află
toată starea omului”.5
Şi în aceste texte sunt oferite exemple de înţelepciune din viaţa şi opera filosofilor
1. Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos, p. 26 [f. 26 v].
2. Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în zioa Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâ-
torul de Mir asupra cutremurului, p. 143 [f.148 v -149].
3. Cuvânt de învăţătură la Sfinţii şi întocma cu Apostolii Împăraţi Constandin şi Elena, pp. 77-
78 [f. 78].
4. Nicolae Cartojan: Istoria literaturii române vechi, postfaţă şi bibliografii finale de Dan
Simionescu; prefaţă de Dan Zamfirescu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1980, p. 416. „Episcopul Me-
lchisedec a publicat în 1889, volumul II de predici, după un manuscris păstrat apoi la Academia
Română, sub nr. 525: Didachiile mitropolitului Ungro-Vlahiei Antim Ivireanul, 1709-1716,
făcute pentru toate duminecile, începând de la dumineca Fariseului şi pentru toate sărbătorile
anuale, mari şi mici; dar argumentele aduse pentru paternitatea lui Antim nu sunt convingătoa-
re”.
5. Sf. Antim Ivireanul, Duminecă a doaă sătămână din post, în Idem, Din Didahiile ţinute
în Mitropolia din Bucuresci, notiţe biografice de Dr. I. Cornoi, Ed. Librăriei Socecu & Comp.,
București, 1895, p. 126.

187

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Lect. univ. dr. Ana Ocoleanu

şi înţelepţilor greci din vechime. O sentinţă a filosofului Diogene Cinicul cu privire
la momentul potrivit pentru a servi masa este folosită, de pildă, în context euharistic:
„Un om lacom la mâncare a întrebat odinioară pe Dioghen filosoful, când se cade să
prânzească cineva? El a răspuns, de este bogat când pofteşte, de este sărac, când are. Cu
aceasta a vrut să arate, cum că ceasul este nehotărât, aşa şi la ispovedanie, de este bătrân
astăzi, de este tânăr, mâine. Iar tu nu zici bine mâine, ci, au bătrân au tânăr, se cade să se
ispoveduească cât mai curând. Să nu aştepţi, creştine, postul, au săptămâna cea mare, ca
să te ispovedueşti, că nu ştii ziua de mâine ce va aduce”.1 Împotriva patimii avariţiei este
invocată replica pe care Pelopidas din Teba o dă regelui Iason al Tesalonicului: „Pentru
aceasta dară, prea iubirea banilor o numesc filosofii, turbarea iubirei de argint(...). Scrie
o Istorie, că Iason, împăratul Thesalonicului, a trimis Pelopidei filosoful mulţi galbeni,
iar el nu i-a priimit, şi i-a zis împăratul: de ce nu strângi bani, că sunt trebuincioşi, iar el
a zis: sunt cu adevărat trebuincioşi la acest orb şi slăbănog care a fost oarecând zăcând
acolea”.2
Dar filosofii pot deveni şi contra-exemple, aşa cum se întâmplă în predica la
Duminica a patra din Postul cel Mare, atribuită Sf. Antim Ivireanul: „Erau doi filosofi la
Athena, carii erau amândoi învrăjbiţi unul cu altul de cap, pe unul îl chiema Temistoclis,
şi pre altul Aristidis. Având oraşul lor o trebuinţă mare ca să trimiţă soli într-altă parte,
i-au orânduit pre aceştia amândoui. Trebuia dară, să se unească. Deci, după ce au plecat
şi au venit la hotarul ţării lor, a zis un filosof cătră celălalt: vrei să lăsăm vrajba noastră
aici la hotar? Şi când ne vom întoarcé iar de vei vrea vom lua-o. A poftit şi celălalt, şi
aşa cu prieteşug au mers amândoi, şi după ce au isprăvit acolo treaba lor, au venit iarăşi
la hotar, iar ş-au luat vrajba d-întăiu unul asupra altuia, şi era iar ca întâiu vrăjmaşi. Aşa
fac acum şi creştinii noştri carii sunt învrăjbiţi”.3
Se observă astfel în corpus-ul Didahiilor, aparţinând în mod cert sau atribuite Sf.
Antim Ivireanul, o anumită familiaritate cu lumea filosofică. Autorul citează sentinţe ale
unor filosofi celebri precum Tales din Milet, Socrate sau Diogene Cinicul, dar şi ale unor
gânditori din antichitatea greacă pe care nu-i numeşte. În mod special, atenţia autorului
este atrasă de îndemnul socratic la autocunoaştere, de consideraţii de ordin cosmologic
şi, în mod special, de consideraţii sau pilde de ordin moral. Sf. Antim Ivireanul nu recur-
ge însă pur şi simplu la un discurs moralizator, ci ilustrează cu sentinţe şi exemple din
vieţile filosofilor felul în care omul trebuie să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.
Drept urmare, logica corpus-ului Didahiilor nu este atât una moralistă, cât una de ordin
euharistic,4 teologic. Este de remarcat, de asemenea, că, în bună tradiţie creştină, atitu-
dinea Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul faţă de filosofie este una ambiguă, fiind însoţită
pe de o parte de un ton admirativ, iar, pe de alta, de un ochi permanent critic. La fel se
întâmplă, în istoria Bisericii, când, pe de o parte, Sf. Ap. Pavel intră în dialog, în Areopa-
gul atenian, cu filosofii greci stoici, cinici sau epicureici (Fapte 17), dar, pe de altă parte,
cu altă ocazie, ţine să îi avertizeze pe creştini de pericolele unor anumite discursuri filo-

1. Duminica a patra a sfântului şi marelui post [ed. Cornoi], p. 139.

2. Duminica a 13-a a tânărului celui bogat. Luca [ed. Cornoi], pp. 206, 208-209.
3. Duminica a patra a sfântului şi marelui post [ed. Cornoi], pp. 137-138.
4. Arhimandrit Mihail Stanciu, op. cit., p. 24.

188

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură şi spiritualitate românească

sofice – „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după
datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Col. 2,8).
Nu doar predicile cuprinse în Didahii vădesc cultura clasică grecească și
familiaritatea cu filosofia antică a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul. Acest interes
pentru gândirea și scrierile filosofilor reiese și din activitatea de tipograf a Sf. Ierarh.
Printre nenumăratele lucrări tipărite de Sfântul Antim, alături de cele teologice, sunt, așa
cum arătam încă de la începutul prezentului studiu, și unele scrieri cu caracter filosofic
cum ar fi Viețile paralele ale lui Plutarh, Pildele filosoficești sau Maximele din filozofii
greci.
Apariția unor astfel de cărți se are de a face cu faptul că, la scurtă vreme după ce
devine în anul 1688 domnitorul Țării Românești, Sf. Constantin Brâncoveanu, iubitor
de carte și de frumos, reorganizează școala din București, întemeiată de Șerban Canta-
cuzino la Mănăstirea Sf. Sava. Caracterul preponderent slavon al acestei școli dispare
treptat, în favoarea celui grecesc, mai ales după ce la conducerea școlii este adus din
Constantinopol Sevastos T. Kimenitul, directorul școlii grecești de acolo, care studiase
în Italia. În cadrul acestei școli, în afară de disciplinele științifice, filologico-istorice sau
religioase, erau predate și discipline cu caracter filosofic, precum logica, retorica, psiho-
logia și metafizica.1
Drept urmare, în anul 1704, Sfântul Antim tipărește în limba greacă pentru uzul
profesorilor și elevilor școlii, o lucrare a lui Plutarh cu titlul Traducere foarte exactă în
limba obișnuită a Paralelor grecești și romane de Plutarh Cheronenul, făcută de Prea
strălucitul învățat și printre învățați prea învățați D.D. Constantin Basarab Brânco-
veanu. În București, de către ieromonahul Antim Ivireanul, 1704.2 Mai târziu, în anul
1713, apare la Târgoviște o altă lucrare de filosofie intitulată Pilde filosoficești, de data
aceasta în românește, tradusă chiar de Sf. Antim Ivireanul și tipărită de ucenicul său,
Gheorghe Radovici. Titlul complet al acestei cărți apărute pe cheltuiala lui Manul al lui
Apostol era, de fapt, Pilde filosofești de pe limba greacă tălmăcite românește care cu
cucerire s-au închinat Prea luminatului oblăduitoriu Țării Românești Ioan Constantin
Basarab Voevod, fiind Mitropolit Kyr Antim Ivireanul de Kyr Manul al lui Apostol cu a
căruia cheltuială acum întâi s-au tipărit la Târgoviște, la leat 7221 (1713).3 Tot la Târ-
goviște apare în același an și varianta originală grecească a acestor Pilde, cu titlul Ma-
xime ale unor vechi filosofi, traduse din italienește în limba noastră apla și cu umilință
închinate Prea piosului și Prea înălțatului Domn și oblăduitor a toată Țara Românească
D.D.Constantin Basarab Voevod pe când păstorea Prea Sfințitul Mitropolit Domnul An-
tim Ivireanul, de Kyr Manul al lui Apostol și cu a cărui cheltuială din nou s-au tipărit în
Târgoviște, în anul de la Hristos 1713.4
Legătura personală strânsă dintre mitropolitul cărturar și domnitorul Constantin
1. A se vedea Pr. Prof. Dănuț Manu, „Mitropolitul Antim Ivireanul, ctitor al literaturii române
vechi”, în Glasul Bisericii an LVI (2000), nr. 9-12, pp. 80-115, text reluat în vol. Sfântul Antim
Ivireanul, ctitor de limbă și cultură românească, vol. I: Mărturisitor al credinței prin predică și
tipar, Ed. Basilica, București, 2016, pp.71-115, aici: p. 73.
2. Ibidem, p. 94.
3. Ibidem, p. 104.
4. Ibidem.

189

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Lect. univ. dr. Ana Ocoleanu

Brâncoveanu a făcut posibilă tipărirea unor astfel de cărți care marchează începuturile,
e drept, încă destul de timide, ale filosofării în limba și în cultura română. Profesorul de
istorie bisericească Teodor M. Popescu insistă asupra acestei sinergii dintre domnitor și
mitropolit, recunoscând însă impactul major pe care îl are spiritul Sf. Antim, deschis nu
numai spre teologie, ci și spre filosofie, și angajat către toate arealele de spiritualitate
ortodoxă: „Se știe că este mare, în această privință, și meritul binecredinciosului și dar-
nicul voievod, Sf. Constantin Brâncoveanu, dar fără un om ca Sf. Antim Ivireanul nu se
putea concretiza filantropia culturală princiară a domnitorului Țării Românești spre toate
laturile creștine ortodoxe”.1
Ca urmare a acestei relații speciale dintre cei doi, în semn de prețuire pentru
luminatul domnitor, Sf. Antim Ivireanul îi dedică acestuia în anul 1709 o carte specială,
după cât se pare, singura de acest gen din literatura română, intitulată Chipurile Vechiu-
lui și Noului Testament, adecă obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scrip-
tură în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt (a) istoriilor ce s-au făcut pe vremea
lor... Astfel de cărți, răspândite în Evul Mediu și în perioada barocă, erau numite ikon
sau imago sau cronograf ilustrat,2 un fel de istorie ilustrată a lumii cum am spune azi,
gen cunoscut în literatură ca „picto-literatura”. Cartea ilustrează peste 500 de portrete în
medalion și reprezintă, așa cum spune însuși autorul, în prefața dedicație către domnito-
rul Constantin Brâncoveanu, ,,o rodoslovie a lui Adam până la Hristos”.3 Și în alcătuirea
ei, mitropolitul martir Antim Ivireanul s-a inspirat din texte ale unor autori din vechime,
din cronografe sau scrieri apocrife. Sunt amintiți astfel istoricul Filon (Philon), Stravon
Istoricul (Strabon), Iosif Istoricul (Iosif Flavius), alături de Veda (Beda Venerabilul) sau
de Fericitul Augustin.4 Zugrăvind figurile vetero și novotestamentare, Chipurile Vechiu-
lui și Noului Testament le corelează cu evenimente și personaje din lumea romană și din
cea elină. De pildă, Abimelec este prezentat ca fiind contemporan cu Palamid, cel care
a alcătuit alfabetul grecesc („slovele elinilor”) și care este, firește, posterior lui Enoch,
inventatorul celui dintâi sistem grafic, și anterior lui „Carmentie”, cel care „a izvodit slo-
vele latinilor”.5 Se face amintire de întemeierea Romei la ,,leat 4459”, de primul trium-
virat, de domnia lui Octavianus Augustus, și chiar de regele ,,Priamos” al ,,Troadei” la
,,leat 3959”. Nici măcar dintr-o asemenea situare a istoriei biblice în relație cu istoria și
cultura clasică nu puteau să lipsească unele informații cu caracter filosofic cum este, de
pildă, aceea „că la «leat 4858» învăța Aristotel la Platon filosoful și că, 20 și ceva de ani
mai târziu, la «leat 4858», era dascăli Dimonsten și Aristotel)”.6
Interesat de cultura clasică și de istoria antică, preocupat de ideile filosofice, Sf.
1. Teodor M. Popescu, „Antim Ivireanul, apostol și mucenic al dreptei credințe”, în Biserica
Ortodoxă Română, an LXXIV (1956), nr. 8-9, pp. 853-863, text reluat în vol. Sfântul Antim
Ivireanul - un Ierarh misionar și Martir (evocări), Ed. Basilica, București, 2016, pp. 91-108,
aici: p. 94.
2. Dan Horia Mazilu, Antim Ivireanul - picto-literatura în: Antimiana II: antologie de studii,
comunicări și articole, volum îngrijit de prof.dr. Ioan St. Lazăr, Bacău: Editura Babel, 2012, pp.
489-497, aici: 489.
3. Ibidem.
4. Ibidem, p. 492.
5. Ibidem, p. 494.
6. Ibidem, p. 494.

190

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură şi spiritualitate românească

Antim Ivireanul nu a fost, totuși, ceea ce se numește un «filosof». Mitropolitul ivirean
al Ungrovlahiei a fost un ierarh misionar, animat de idealul răspândirii luminii credinței
atât în rândul arhipăstoriților săi, cât și la toate neamurile Răsăritului ortodox. Lumina
credinței nu poate fi însă despărțită de lumina rațiunii, ci trebuie să o completeze și să o
sublimeze pe aceasta. De aceea, Sf. Antim nu exclude frecventarea culturii clasice și a
ideilor marilor gânditori ai antichității, ci, dimpotrivă, este atent să le asimileze, încreș-
tinându-le după modelu l marilor Sfinți Părinți ai antichității creștine, într-o continuitate
firească a întregii istorii ecleziale. În același timp, mitropolitul Țării Românești nu ezită
să polemizeze cu rătăcirile pe care le poate prilejui uneori demersul filosofic. Atitudi-
nea sa față de filosofie este, astfel, una ambivalentă, de acceptare, dar și de rezervă, de
asimilare, dar și de respingere. Este, în definitiv, atitudinea specifică a Sf. Apostoli și a
Sf. Părinți, învățătura întregii Sfintei Tradiții păstrate cu grijă de Biserica lui Hristos,
după care rațiunea trebuie luminată de har, iar cugetarea omenească trebuie condusă de
revelația divină.

191

CEEOL copyright 2019