Sunteți pe pagina 1din 35

INSPECŢIA MUNCII

Nr. 87/C.A.I./14.02.2020

Analizat
Inspector șef
Ali IZET

PROIECTUL RAPORTULUI DE AUDIT PUBLIC INTERN

privind evaluarea activităţii de audit public intern

desfăşurată în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă TULCEA

I. SCOPUL. OBIECTIVELE. CADRUL LEGAL DE DESFĂŞURARE A MISIUNII DE EVALUARE

Misiunea de audit efectuată a avut ca scop principal evaluarea și asigurarea


conducătorului Inspecției Muncii cu privire la modul în care se desfășoară activitatea de
audit public intern la Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea, respectiv dacă este
conformă cu reglementările emise de Ministerul Finanțelor Publice în domeniul auditului
public intern.

Obiectivele urmărite în această misiune de audit, realizată conform Planului de audit


public intern aprobat pentru anul 2020 de către Inspectorul General de Stat şi înregistrat
cu nr. 480/C.A.I./29.11.2019, au fost următoarele:

1. Misiunea, competențele, responsabilitățile şi independenţa compartimentului de


audit public intern;
2. Competența și conștiința profesională a auditorului intern;
3. Planificarea, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii activității de audit public intern;
4. Respectarea normelor metodologice specifice în desfăşurarea misiunilor de audit
public intern;
5. Raportarea activităţii de audit public intern;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, Bucureşti Cristian Lucian BORDEI 1
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Auditor Intern
comunicare@inspectiamuncii.ro
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Actele legislative, reglementările şi mandatul de intervenţie date de Inspectorul General
de Stat în baza cărora s-a derulat misiunea de evaluare, sunt următoarele:

 Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată;


 O.M.F.P. nr. 252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului
intern;
 H.G. nr. 1086/2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea
activităţii de audit public intern;
 Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la
nivelul aparatului central al Inspecției Muncii aprobate prin Decizia nr.
177/12.04.2016;
 Decizia nr. 11/15.01.2020 a Inspectorului General de Stat privind aprobarea
procedurilor operaţionale elaborate de Compartimentul Audit Intern;
 O.S.G.G. nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al
entităţilor publice;
 O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
 Ordinul de serviciu nr. 150/C.A.I./23.03.2020
 Ordinul de serviciu nr. 184/C.A.I./13.04.2020
 Ordinul de serviciu nr. 205/C.A.I./28.04.2020

II. DATE DE IDENTIFICARE. PREZENTAREA INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ


TULCEA ŞI A CADRULUI ORGANIZATORIC DE DESFĂŞURARE A AUDITULUI PUBLIC
INTERN

Misiunea de audit, ale cărei constatări, concluzii şi recomandări fac obiectul prezentei
lucrări, a fost derulată de către domnul Cristian Lucian BORDEI, auditor principal în
cadrul Compartimentului audit intern aflat în organizarea Inspecției Muncii şi supervizată
de doamna Rodica BALTĂ, auditor superior în cadrul aceluiași compartiment.
Potrivit Ordinului de serviciu nr. 150/C.A.I./23.03.2020, această misiune de audit trebuia
să se deruleze în perioada 13.04.2020-06.05.2020, dar a fost suspendată prin ordinul de
serviciu nr. 184/C.A.I./13.04.2020 şi reprogramată prin Ordinul de serviciu nr.
205/C.A.I./28.04.2020, astfel încât misiunea s-a desfăşurat în perioada 04.05.2020–
22.05.2020.

Tipul selectat pentru această misiune de audit public este de evaluare, iar perioada
supusă verificării a fost 01.01-31.12.2019.

Inspectoratul Teritorial de Muncă TULCEA este o instituţie publică aflată în subordinea


Inspecţiei Muncii şi funcţionează în baza Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi
organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, şi a Ordinului nr. 1095/22.02.2018 al
Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, prin care se exercită atribuţii de autoritate de stat,
în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei,
are personalitate juridică şi dispune de capacitate funcţională, administrativă, precum şi
de gestiune a resurselor financiare.

I.T.M. Tulcea are sediul pe Str. Babadag, nr. 118, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, şi
exercită controlul aplicării unitare a prevederilor legale în domeniile sale de competenţă
la angajatorii din sectorul public, privat şi mixt, precum şi la alte categorii de angajatori
care desfăşoară activitate pe raza judeţului Tulcea.

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 2


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, inspectoratul colaborează cu autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, cu alte instituții de specialitate ale statului, cu
organizaţii nonguvernamentale, cu partenerii sociali şi cu mass-media, putând furniza la
cererea acestora, date şi informaţii, în limitele sale de competenţă conform prevederilor
legale aflate în vigoare.
Situaţia posturilor pe compartimente în cadrul I.T.M. Tulcea la data de 31.12.2018 a fost
comunicată Inspecţiei Muncii cu adresa nr. 13916/CRU/28.12.2018, iar situaţia posturilor
la data de 31.12.2019 a fost trimisă cu adresa nr. 12629/CRU/30.12.2019, documentele
fiind semnate de Inspectorul Şef, iar în ambele situaţii numărul total de posturi este de
42, din care 40 de posturi ocupate şi 2 posturi vacante.
În perioada supusă auditării, conducerea I.T.M. TULCEA a fost asigurată de domnul Ali
IZET, în conformitate cu:
- Ordinul nr. 2270/24.10.2018 al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, înregistrat la
I.T.M. Tulcea cu nr. 11609/26.10.2018, privind menţinerea d-lui Ali Izet în funcţia
publică deţinută de Inspector Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, un an
peste vârsta standard de pensionare, respectiv până la data de 28.12.2019, cu
posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu pe o perioadă de maximum 3 ani;
- Ordinul nr. 1294/29.08.2019 al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, înregistrat la
I.T.M. Tulcea cu nr. 8891/09.09.2019, privind menţinerea d-lui Ali Izet în funcţia publică
deţinută de Inspector Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, un an peste
vârsta standard de pensionare, respectiv până la data de 28.12.2020, cu posibilitatea
prelungirii anuale a raportului de serviciu pe o perioadă de maximum 3 ani.

Precizez că inspectorul şef organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activitatea


instituţiei şi îndeplineşte atribuţiile legale ale ordonatorului terţiar de credite.

III. MODUL DE DESFĂŞURARE A MISIUNII DE EVALUARE


Misiunea de evaluare s-a desfăşurat conform normelor metodologice proprii,
parcurgându-se următoarele etape şi proceduri:

1. Pregătirea misiunii de audit


• Iniţierea auditului;
• Ședința de deschidere;
• Colectarea și prelucrarea informațiilor;
• Elaborarea programului misiunii de audit public intern.
2. Intervenţia la faţa locului
• Colectarea și analiza probelor de audit;
• Revizuirea documentelor și constituirea dosarului de audit;
• Ședința de închidere.
3. Raportarea rezultatelor misiunii de audit public intern
 Elaborarea proiectului raportului de audit.

Aceste etape şi proceduri au fost parcurse până în prezent, urmând să fie parcurse şi
următoarele proceduri cu privire la activitatea de audit public intern:

• Transmiterea proiectului raportului misiunii de evaluare către entitatea publică


evaluată, spre analiză și formularea punctului de vedere cu privire la conținutul
acestuia;
• Reuniunea de conciliere;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 3


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
• Elaborarea raportului misiunii de evaluare și difuzarea raportului de audit public
intern Inspectorului General de Stat pentru avizare.

4. Urmărirea recomandărilor, al cărei scop este asigurarea auditorului că recomandările


formulate prin Raportul misiunii de evaluare sunt implementate întocmai, la termenele
stabilite și în mod eficace, cât și evaluarea consecințelor în cazul neaplicării acestora.

Pentru realizarea misiunii de audit s-au folosit tehnici şi instrumente de audit, precum:
verificarea (examinarea, punerea de acord, interviul), analiza, chestionarul-listă de
verificare, precum şi formularele de audit public intern.

Documentele întocmite conform reglementărilor în materie cu privire la activitatea de


audit public intern, de echipa de audit pe parcursul derulării misiunii de audit intern,
sunt următoarele:

• Declaraţia de independenţă;
• Ordinul de serviciu;
• Notificarea privind declanşarea misiunii de audit public intern;
• Minuta şedinţei de deschidere;
• Chestionarul de luare la cunoștință;
• Lista obiectivelor, activităților/acțiunilor;
• Programul misiunii de evaluare;
• Chestionarul listă de verificare;
• Nota centralizatoare a documentelor de lucru;
• Minuta şedinţei de închidere;
• Proiectul raportului de evaluare.

Principalele documente consultate pe parcursul derulării misiunii de evaluare au fost:

 Structura organizatorică aprobată prin Ordinul M.M.J.S. nr. 1671/04.09.2017, Anexa


nr. 3, pentru inspectoratele teritoriale de muncă;
 Situaţia posturilor pe compartimente în cadrul I.T.M. Tulcea la data de 31.12.2018,
aprobată de Inspectorul Şef şi comunicată Inspecţiei Muncii cu adresa nr.
13916/CRU/28.12.2018,
 Situaţia posturilor pe compartimente în cadrul I.T.M. Tulcea la data de 31.12.2019,
aprobată de Inspectorul Şef şi comunicată Inspecţiei Muncii cu adresa nr.
12629/CRU/30.12.2019;
 Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare al inspectoratelor teritoriale de
muncă aprobat prin O.M.M.J.S. nr. 1095/22.02.2018;
 Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la
nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă TULCEA, aprobate prin Decizia nr.
102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef, în baza avizului favorabil nr.
316/C.A.I./31.10.2016 al compartimentului de specialitate din cadrul Inspecţiei
Muncii;
 Carta de audit a Compartimentului audit intern din Inspectoratul Teritorial de Muncă
TULCEA, aprobată prin Decizia nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 2) a Inspectorului Sef,
în baza avizului favorabil nr. 315/C.A.I./31.10.2016 al compartimentului de
specialitate din cadrul Inspecţiei Muncii;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 4


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
 Decizia nr. 75/23.07.2001 emisă de Inspectorul şef pentru numirea în funcţia de
auditor, categoria A, clasa I, gradul 3, începând cu data de 23.07.2001, a doamnei
ȚILEA MARINELA;
 Fişa postului nr. 5/21.03.2018 pentru postul de auditor ocupat de doamna Țilea
Marilena;
 Fișa standardului 16 - Audit intern, elaborată în conformitate cu O.S.G. nr. 600/2018
și Planul de implementare al acesteia, documente aprobate de Inspectorul Şef şi
înregistrate cu nr. 6575/14.06.2018;
 Chestionarul de autoevaluare a stadiului de implementare a standardelor de control
intern managerial, înregistrat cu nr. 555/15.01.2019;
 Procedură operaţională - PO: 02.01 "Planificarea activităţii de audit public",
aprobată prin decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Procedură operaţională - PO: 02.02 "Desfăşurarea misiunilor de audit", aprobată prin
decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Procedură operaţională - PO: 02.03 "Întocmirea raportărilor periodice", aprobată prin
decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Procedură operaţională - PO: 02.04 "Desfăşurarea misiunilor ad-hoc", aprobată prin
decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Procedură operaţională - PO: 02.05 "Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale
auditorului", aprobată prin decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Procedură operaţională - PO:02.06 "Păstrarea si arhivarea bazei de date si
documentelor aparţinând compartimentului audit intern, aprobată prin decizia nr.
95/25.09.2019 a Inspectorului șef;
 Registrul riscurilor la nivelul Compartimentului audit intern, înregistrat cu nr.
9486/C.I.M./26.09.2019, aprobat de Inspectorul Sef al I.T.M. Tulcea;
 Proiectul Planului multianual pentru perioada 2019-2021, aprobat de inspectorul şef
şi înregistrat cu nr. 12.555/20.11.2018, în baza referatului de justificare nr.
12.556/20.11.2018;
 Proiectul planului de audit public intern întocmit pentru anul 2018, înregistrat cu nr.
11.759/CAI/20.11.2017, în baza referatului de justificare cu nr. înreg.
11.758/CAI/20.11.2017;
 Proiectul planului de audit public intern întocmit pentru anul 2019, înregistrat cu nr.
12.561/CAI/20.11.2018, în baza referatului de justificare cu nr.
12.562/CAI/20.11.2018;
 Proiectul planului de audit public intern întocmit pentru anul 2020, înregistrat cu nr.
11.385/20.11.2019, în baza referatului de justificare cu nr. înreg.
11.402/CAI/20.11.2019;
 Dosarul misiunii de audit public intern cu tema: „Verificarea activităţii desfăşurate
de către compartimentul control securitate şi sănătate în muncă”;
 Raportul de monitorizare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii
activităţii de audit public intern, înregistrat cu nr. 1054/CAI/28.01.2019
 Metodologia de elaborare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii
activităţii de audit public intern, document înregistrat cu nr. 795/CAI/ 21.01.2019;
 Planul de acțiune privind asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii activităţii de audit
intern, înregistrat cu nr. 915/CAI/23.01.2019
 Raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2019 desfășurată
la nivelul I.T.M. Tulcea, înregistrat cu nr. 12.271/CAI/16.12.2019 şi transmis
Compartimentului Audit Intern din cadrul Inspecţiei Muncii cu adresa nr.
12.272/CAI/16.12.2019.

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 5


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
IV. CONSTATĂRI ŞI RECOMANDĂRI

Obiectivul nr. 1 - Misiunea, competențele, responsabilitățile şi independenţa


compartimentului de audit public intern

Potrivit normei 2.3.1 din Normele metodologice proprii privind exercitarea auditului
public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, rolul şi obiectivele
auditului public intern, tipurile de audit intern, atribuţiile şi principiile aplicabile
compartimentului de audit public intern şi auditorului intern, precum şi condiţiile şi
regulile de derulare a misiunilor de audit public intern sunt definite prin Carta auditului
intern.
Carta auditului intern menţionează poziţia Compartimentului audit intern în cadrul
entităţii publice, defineşte sfera de activitate a auditului intern, drepturile şi obligaţiile
auditorului intern. Acest document a fost elaborat de auditorul intern, avizat favorabil
cu avizul nr. 315/C.A.I./31.10.2016 de Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției
Muncii.
În urma verificărilor efectuate cu privire la conținutul Cartei auditului intern elaborată
de auditorul din cadrul I.T.M. Tulcea, am constatat următoarele:
 a fost elaborată în conformitate cu modelul Structurii minimale a Cartei auditului
intern din anexa nr. 28 la Normele metodologice cadru privind exercitarea activităţii
de audit public intern la nivelul inspectoratului teritorial de muncă aprobate prin
Decizia nr. 177/2016, ca document distinct de Normele metodologice proprii privind
exercitarea auditului public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă
Tulcea și aprobată de Inspectorul șef;
 în stenogramele Minutelor ședințelor de deschidere am identificat precizări potrivit
cărora conținutul acesteia a fost adus la cunoștința reprezentanților structurilor
auditate în cadrul Ședințelor de deschidere organizate de auditor;
 la pct. 2, 4 și 5 din Carta auditului intern sunt prezentate informații cu privire la
misiunea și obiectivele compartimentului de audit public intern, atribuțiile și
autoritatea compartimentului de audit public intern, precum și referitoare la
standardele profesionale;

Misiunea compartimentului de audit public intern este de a acorda consultanță și


asigurări privind eficacitatea sistemelor de management al riscurilor, de control şi de
guvernanţă, contribuind la obţinerea plusvalorii şi oferind recomandări pentru
îmbunătăţirea acestora.
Compartimentul de audit public intern asistă conducerea I.T.M. Tulcea în realizarea
obiectivelor şi furnizează evaluări obiective şi detaliate cu privire la legalitatea,
regularitatea, economicitatea, eficienţa şi eficacitatea activităţilor şi operaţiunilor
entităţii.
Obiectivele compartimentului de audit public intern sunt stabilite astfel încât să sprijine
I.T.M. Tulcea sau/și structura auditată în următoarele direcţii:
 asigurarea bunei administrări a fondurilor publice şi păstrarea patrimoniului;
 respectarea conformităţii;
 asigurarea unor sisteme contabile şi informatice fiabile;
 îmbunătăţirea managementului riscului, a controlului şi a guvernanţei;
 îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii operaţiilor.

Obiectivul general al auditului public intern vizează, în principal, îmbunătăţirea


managementului entităţilor/structurilor auditate prin furnizarea de:

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 6


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
1. activităţi de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor
probante, efectuate cu scopul de a furniza entităţilor publice o evaluare
independentă şi obiectivă a proceselor de management al riscurilor, de control şi de
guvernanţă;
2. activităţi de consiliere, menite să adauge valoare şi să îmbunătăţească procesele de
guvernanţă din cadrul entităţilor publice.
Serviciile de asigurare furnizate de compartimentul de audit public intern acoperă:
 auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor
financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul
respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le
sunt aplicabile;
 auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru
evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
 auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de
conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează
economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de
recomandări pentru corectarea acestora.
Serviciile de consiliere furnizate de compartimentul de audit public intern acoperă:
 furnizarea de consultanță privind dezvoltarea de noi programe, sisteme și procese
și/sau efectuarea de schimbări semnificative în programele și procesele existente,
inclusiv proiectarea de strategii de control corespunzătoare;
 acordarea de asistenţă privind obţinerea de informaţii suplimentare pentru
cunoaşterea în profunzime a funcţionării unui sistem, standard sau a unei prevederi
normative, necesare personalului responsabil cu implementarea acestora;
 furnizarea de cunoştinţe teoretice şi practice referitoare la managementul financiar,
gestiunea riscurilor şi controlul intern, prin organizarea de cursuri şi seminare.
Atribuțiile Compartimentului de Audit Intern de la nivelul I.T.M. TULCEA sunt stabilite în
Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare al inspectoratelor teritoriale de muncă
aprobat prin O.M.M.J.S. nr. 1095/22.02.2018 la lit. F) după cum urmează:
1) elaborează norme metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern în
cadrul inspectoratului teritorial de muncă, pe care le transmite spre avizare C.A.I.
aflat în organizarea Inspecţiei Muncii și după obținerea avizului favorabil spre
aprobare inspectorului șef;
2) elaborează Carta auditului public intern, o transmite spre avizare către C.A.I.-
Inspecția Muncii şi spre aprobare inspectorului șef;
3) elaborează proiectul planului multianual de audit public intern pe o perioadă de 3 ani
şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern, având în vedere
evaluarea riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte sau
operaţiuni, precum şi prin preluarea sugestiilor conducerii Inspecţiei Muncii,
deficienţelor consemnate în rapoartele Curţii de Conturi, precum şi recomandărilor
U.C.A.A.P.I. şi ale C.A.P.I. din cadrul M.M.J.S.;
4) actualizează planul de audit public intern, în funcţie de modificările legislative sau
organizatorice, solicitările inspectorului general de stat al Inspecției Muncii, C.A.P.I.-
M.M.J.S. și U.C.A.A.P.I. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi de schimbările
semnificative privind expunerea la riscuri a structurii auditate;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 7


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
5) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de
management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi conforme cu
normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
6) transmite trimestrial la C.A.I. din cadrul Inspecției Muncii, sinteze ale recomandărilor
neînsuşite de către conducătorul entităţii publice şi consecinţele neimplementării
acestora, însoţite de documentaţia relevantă, în maximum 5 zile calendaristice de la
încheierea trimestrului;
7) raportează periodic la C.A.I. din cadrul Inspecției Muncii asupra constatărilor,
concluziilor şi recomandărilor rezultate din activitatea de audit public intern;
8) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern care prezintă modul de
realizare a obiectivelor C.A.I.;
9) raportează imediat Inspectorului şef şi structurii de control intern abilitate despre
iregularităţile sau posibilele prejudicii identificate în realizarea misiunilor de audit
public intern;
10) efectuează misiuni de audit ad-hoc, respectiv misiuni de audit public intern cu
caracter excepţional, necuprinse în planul anual de audit public, care sunt dispuse
de inspectorul şef, în condiţiile legii;
11) efectuează misiuni de consiliere în scopul adăugării de valoare și îmbunătățirii
proceselor guvernanței în inspectorat, fără ca auditorul să își asume responsabilități
manageriale;
12) elaborează/revizuieşte procedurile operaţionale specifice activităţii de audit public
intern;
13) elaborează și actualizează Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii
activităţii de audit public intern;
14) efectuează verificări în cooperare cu structurile auditate privind stadiul
implementării recomandărilor aprobate prin rapoartele de audit public intern;
15) elaborează şi gestionează situaţii centralizate privind propria activitate.

Potrivit structurii organizatorice aprobată pentru inspectoratele teritoriale de muncă


prin Ordinul Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 1671/04.09.2017, activitatea de
audit public intern este organizată în cadrul Compartimentului Audit Intern, ca activitate
independentă aflată în subordinea directă a Inspectorului Şef, fiind separată de
activitatea de control.
Conducătorul instituţiei a stabilit pentru activităţile desfăşurate formele de control
intern menite să limiteze sau să elimine riscurile asociate. Distinct de acestea, auditul
public intern are rolul de a evalua şi de a da o asigurare fundamentată şi obiectivă
conducerii entității publice asupra gradului de funcţionalitate, atât pe ansamblul
sistemului de control intern, cât şi pe fiecare formă concretă de manifestare a acestuia.
Precizăm că aspecte privind independența auditorului sunt prevăzute în Carta de audit a
Compartimentului de audit public intern din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă
TULCEA, la pct. 4.3. De asemenea, la pct. 4.3.3 din Cartă se regăsesc și prevederile
potrivit cărora, activitatea de audit intern nu trebuie să fie supusă ingerinţelor
(imixtiunilor) externe în ceea ce priveşte definirea sferei sale de intervenţie, realizarea
efectivă a lucrărilor şi comunicarea rezultatelor.
Potrivit reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice în domeniul auditului
public intern, independența auditorului față de structura internă ce urmează să fie
auditată este declarată de auditorul intern, anterior declanșării fiecărei misiuni de audit
public intern, în etapa „Pregătirea misiunii de audit” - Elaborarea declarației de
independență.
Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 8
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Incompatibilităţile, reale sau posibile, apărute în timpul misiunii de audit public intern
trebuie declarate imediat de către auditorul intern, iar conducătorul instituției are
responsabilitatea soluţionării acestora.
Prin completarea formularului de audit “Declarația de independență”, auditorul intern
desemnat pentru realizarea misiunii de audit public intern trebuie să își declare
independenţa, iar conducătorul instituției trebuie să analizeze eventualele situaţii de
incompatibilitate, dacă există, să stabilească modalităţile de eliminare sau soluţionare a
incompatibilităţilor prin furnizarea de explicaţii adecvate în cadrul declaraţiei de
independenţă.

În urma verificărilor efectuate am constatat că nu au fost declarate de auditor


incompatibilități apărute în timpul derulării misiunilor de audit în cursul anului 2019,
prin urmare nu s-a impus soluționarea acestora de către conducătorul instituției.

Obiectivul nr. 2 - Competența și conștiința profesională a auditorului intern

Potrivit Situațiilor posturilor pe compartimente la nivelul Inspectoratului Teritorial de


Muncă Tulcea la data de 31.12.2018 și respectiv 31.12.2019, pentru Compartimentul
audit intern a fost prevăzut un singur post de auditor clasa I, grad profesional superior,
gradația 5, ocupat de doamna Marilena ȚILEA, prin urmare condiția de minimum 2
auditori interni, angajaţi cu normă întreagă, prevăzută la art. 2 lit. „f” din Legea nr.
672/2002 privind auditul public intern republicată, care garantează funcționalitatea
auditului public intern, nu este asigurată.
Postul unic de auditor intern aprobat pentru Compartimentul audit intern aflat în
structura organizatorică a I.T.M. Tulcea este ocupat din data de 23.07.2001, conform
deciziei nr. 75/23.07.2001 a Inspectorului Şef al I.T.M. Tulcea, de doamna Marilena ŢILEA
(fostă Cealîcu), absolventă a:
- Universităţii din Craiova - Facultatea de Ştiințe Economice, în specializarea „Economia
Industriei, Construcțiilor și Transporturilor”, conform diplomei de licenţă (seria C, nr.
7673) nr. 423/25.09.1986, eliberată de Ministerul Educaţiei și Învățământului –
Universitatea din Craiova – Facultatea de Științe Economice, ca urmare a promovării
examenului de diplomă din sesiunea septembrie 1985;
De asemenea, doamna Marilena ŢILEA (fostă Cealîcu) a obținut diploma de master
(durata studiilor fiind de 2 semestre) în specializarea management public, conferită de
Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management, ca urmare a
susținerii disertației din sesiunea februarie 2005. Diploma a fost eliberată de Ministerul
Educaţiei și Cercetării – Academia de Studii Economice, are seria E nr. 0015014 și nr.
2689/1.02.2007

Potrivit adresei întocmite de doamna Daniela Mihailov, inspector resurse umane în cadrul
I.T.M. Tulcea, transmisă prin email în data de 11.05.2020, angajarea auditorului s-a
realizat la data de 23.07.2001 prin concurs organizat în condițiile legii.

Conform fișei postului nr. 5/21.03.2018, întocmită pentru postul de auditor din cadrul
C.A.I. al I.T.M. Tulcea, atribuțiile postului sunt:

1. elaborează norme metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern în


cadrul inspectoratului teritorial de muncă, pe care le transmite spre avizare C.A.I.
aflat în organizarea Inspecţiei Muncii și după obținerea avizului favorabil spre aprobare
Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 9
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
inspectorului șef;
2. elaborează Carta auditului public intern, o transmite spre avizare către C.A.I.-
Inspecția Muncii şi spre aprobare inspectorului șef;
3. elaborează proiectul planului multianual de audit public intern pe o perioadă de 3 ani
şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern, având în vedere
evaluarea riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte sau
operaţiuni, precum şi prin preluarea sugestiilor conducerii Inspecţiei Muncii,
deficienţelor consemnate în rapoartele Curţii de Conturi, precum şi recomandărilor
U.C.A.A.P.I. şi ale C.A.P.I. din cadrul M.M.J.S.;
4. actualizează planul de audit public intern, în funcţie de modificările legislative sau
organizatorice, solicitările inspectorului general de stat al Inspecției Muncii, C.A.P.I.-
M.M.J.S. și U.C.A.A.P.I. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi de schimbările
semnificative privind expunerea la riscuri a structurii auditate;
5. efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de
management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi conforme cu
normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
6. transmite trimestrial la C.A.I. din cadrul Inspecției Muncii, sinteze ale recomandărilor
neînsuşite de către conducătorul entităţii publice şi consecinţele neimplementării
acestora, însoţite de documentaţia relevantă, în maximum 5 zile calendaristice de la
încheierea trimestrului;
7. raportează periodic la C.A.I. din Inspecția Muncii asupra constatărilor, concluziilor şi
recomandărilor rezultate din activitatea de audit public intern;
8. elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern care prezintă modul de
realizare a obiectivelor C.A.I.;
9. raportează imediat Inspectorului şef şi structurii de control intern abilitate despre
iregularităţile sau posibilele prejudicii identificate în realizarea misiunilor de audit
public intern;
10. efectuează misiuni de audit ad-hoc, respectiv misiuni de audit public intern cu
caracter excepţional, necuprinse în planul anual de audit public, care sunt dispuse de
inspectorul şef, în condiţiile legii;
11. efectuează misiuni de consiliere în scopul adăugării de valoare și îmbunătățirii
proceselor guvernanței în inspectorat, fără ca auditorul să își asume responsabilități
manageriale;
12. elaborează/revizuieşte procedurile operaţionale specifice activităţii de audit public
intern;
13. elaborează și actualizează Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii
de audit public intern;
14. efectuează verificări în cooperare cu structurile auditate, privind stadiul
implementării recomandărilor aprobate prin rapoartele de audit public intern;
15. elaborează şi gestionează situaţii centralizate privind propria activitate.
16. Soluționează lucrările de competența compartimentului, repartizate, la termenele
stabilite
17. Asigură protecția documentelor referitoare la misiunile și activitățile de audit public
intern
18. Nu divulgă nici un fel de date, fapte sau situații pe care le-a constat în cursul ori în
legătură cu îndeplinirea misiunilor de audit public intern
19. Înregistrează datele și informațiile în sistemul COLUMBO cu respectarea documentației
de utilizare și a fluxurilor de lucru care pot fi accesate din cardul aplicației
20. Asigură arhivarea tuturor documentelor depuse și înregistrate în acest compartiment

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 10


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
21. Respectă Regulamentul Intern
22. Orice nereguli constatate în cadrul compartimentului unde activează vor fi aduse la
cunoștința șefilor ierarhici
23. Alte atribuții în domeniul de competență potrivit actelor normative sau dispuse
ierarhic

Prevederi cu privire la competența Compartimentului Audit Intern și implicit a auditorului


intern sunt cuprinse în norma 2.3.4. din Normele metodologice proprii privind exercitarea
auditului public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă TULCEA, norme
aprobate prin Decizia nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef, în baza
avizului favorabil nr. 316/C.A.I./31.10.2016 al compartimentului de specialitate din
cadrul Inspecţiei Muncii, iar acestea sunt:

 Auditorul intern trebuie să posede cunoştinţe, îndemânare şi alte competenţe


necesare pentru a-şi exercita atribuţiile şi responsabilităţile individuale, mai ales:
a) competenţă în aplicarea normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit;
b) cunoştinţe în ceea ce priveşte principiile şi tehnicile contabile;
c) cunoaşterea principiilor de bază în domeniile: management, economic, drept şi
tehnologia informaţiei;
d) cunoştinţe suficiente pentru a identifica elementele de iregularitate, de a detecta
şi a preveni fraudele, nefiind în sarcina auditorilor interni investigarea acestora;
e) capacitate de a comunica oral şi în scris, de a putea expune clar şi convingător
obiectivele, constatările şi recomandările fiecărei misiuni de audit public intern.
 C.A.I. trebuie să dispună de competenţa şi experienţa necesară în realizarea
misiunilor de audit public intern;
 C.A.I. trebuie să dispună de aplicaţii şi programe informatice moderne, metodologii,
metode de analiză şi eşantionare, precum şi de instrumente de control a sistemelor
informatice.
 Inspectorul şef trebuie să se asigure că auditorul posedă cunoştinţele, îndemânarea şi
competenţele necesare pentru desfăşurarea corectă a fiecărei misiuni de audit public
intern.

Prin Fișa postului nr. 5/21.03.2018 întocmită pentru postul de auditor, clasa I, grad
profesional superior, ocupat de doamna Marilena ȚILEA, au fost stabilite ca abilități,
calităţi sau aptitudini necesare, următoarele:
 Abilităţi de comunicare, capacitatea de a lucra sub stres, capacitate de analiză şi
sinteză, de îndrumare, spirit de iniţiativă, capacitatea de a munci independent şi/sau
în echipă, integritate, moralitate, profesionalism.

Potrivit normei 2.3.4.3 cu privire la pregătirea profesională continuă, prevăzută de din


Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la
Inspectoratul Teritorial de Muncă TULCEA, precum şi a „Procedurii operaţionale - PO:
02.05 - "Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale auditorului", aprobată prin decizia
nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef, la cap. 6. - Descrierea procedurii, art. 6.1. – se
prevede: „Auditorul intern trebuie să îşi îmbunătăţească cunoştinţele şi practica
profesională printr-o pregătire continuă… Pentru aceasta, Inspectorul șef trebuie să
asigure condiţiile necesare perfecţionării profesionale, perioada destinată acestui scop
prin lege fiind de minimum 15 zile lucrătoare pe an…”. De asemenea, Normele
metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la nivelul
Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, la art. 2.3.4.3.2., lit. „b” prevăd că

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 11


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi valorilor în cadrul formării profesionale
continue se realizează prin: studii individuale pe teme aprobate de Inspectorul Şef;
Perfecționarea profesională are ca scop actualizarea cunoștințelor, deprinderilor și
competențelor profesionale și/sau dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode
și procedee moderne, necesare pentru realizarea atribuțiilor de serviciu.
Referitor la activitatea de perfecționare profesională a auditorului în anul 2019, prin
planul de audit anual, au fost prevăzute 15 zile lucrătoare, fiind astfel respectată
condiţia minimă legală.
Urmare a verificărilor efectuate, am constatat că la nivelul structurii auditate a fost
elaborată Procedură operaţională - PO: 02.05 "Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale
ale auditorului", aprobată prin decizia nr. 95/25.09.2019 a Inspectorului șef.
În urma verificărilor documentelor puse la dispoziție de structura auditată, activitatea de
perfecționare profesională s-a desfăşurat în anul 2019 pe parcursul a 17 zile lucrătoare,
astfel:
1) 14 zile s-au efectuat prin studiu individual, în baza Ordinului de serviciu nr.
5.340/CAI/03.06.2019, aprobat de către Inspectorul Şef, iar la sfârşitul perioadei de
studiu, auditorul a întocmit Raportul nr. 6135/CAI/21.06.2019, document avizat de
către Inspectorul Şef;
2) două zile au fost realizate prin participarea la Programul de Pregătire Profesională cu
tema „Derularea activităţii de audit public intern prin prisma planificării şi
metodologiei specifice”, organizat în loc. Mahmudia, în baza ordinului de deplasare
nr. 1017/21.10.2019 semnat de Inspectorul Şef, fiind obţinută Diploma nr. 225/2019
eliberată de U.C.A.A.P.I. (Ministerul Finanţelor Publice) – şi Asociaţia Comunelor din
România – Filiala Tulcea;
3) o zi s-a efectuat prin participarea la dezbaterea organizată de Ministerul pentru
Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (M.M.A.C.A.) în cadrul proiectului
intitulat „Creşterea capacităţii administrative a Ministerul pentru Mediul de Afaceri,
Comerţ şi Antreprenoriat (M.M.A.C.A.) de dezvoltare şi implementare a sistemului de
politici publice bazate pe dovezi” în mun. Constanţa, în baza ordinului de deplasare
nr. 1023/23.10.2019 şi a formularului de înscriere, documente semnate de către
Inspectorul Şef;
Ca urmare a analizei documentelor, puse la dispoziție de structura auditată, privitoare la
perfecționarea profesională am constatat următoarele:

 în Procedura operaţională, PO: 02.05, se face referire în mod eronat, de două


ori, la I.T.M. Covasna (vezi art. 4.4.: „Alte documente, inclusiv reglementări
interne ale entităţii publice” şi ulterior la cap. 6: „Descrierea procedurii – art.
6.1. Generalități);
 tot în PO: 02.05 se face referire de două ori la „Declarația de independență”,
(vezi art. 6.2.2. „Conținutul și rolul documentelor utilizate”, precum şi la art.
6.2.3. – „Circuitul documentelor”). Menționez că, potrivit art. 3.1.1.1.2. din
Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public
intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă TULCEA, „declaraţia de
independenţă” priveşte situaţiile de incompatibilitate, stabileşte modalităţile de
eliminare sau soluţionare a incompatibilităţilor prin furnizarea de explicaţii
adecvate în cadrul declaraţiei de independenţă. Pe cale de consecinţă, nu se

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 12


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
justifică menţionarea includerea acestui document în procedura operaţională
privind perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale auditorului;
 Ordinul de serviciu nr. 5.340/CAI/03.06.2019 prevede că se va efectua
perfecţionarea profesională a auditorului intern prin studiu individual, fără însă a
se preciza ce anume va studia tema/subiectul ce urmează a se studia, aşa cum
este prevăzut prin Normele metodologice proprii privind exercitarea activității
de audit public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, care
la art. 2.3.4.3.2., lit. „b” prevede că îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi
valorilor în cadrul formării profesionale continue se realizează prin: studii
individuale pe teme aprobate de Inspectorul Şef;

Luând în considerare cele constatate mai sus, recomand:

1. Revizuirea „Procedurii operaţionale - PO: 02.05: - "Perfecţionarea cunoştinţelor


profesionale ale auditorului";
2. Respectarea, pe viitor, a art. 2.3.4.3.2., lit. „b” din Normele metodologice proprii
privind exercitarea activității de audit public intern la nivelul Inspectoratului
Teritorial de Muncă Tulcea privind îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi
valorilor în cadrul formării profesionale continue, care precizează că se realizează
prin studii individuale pe teme aprobate de Inspectorul Şef;
Pentru compartimentele de audit public intern aflate în organizarea inspectoratelor
teritoriale de muncă nu a fost aprobată o funcție de conducere, prin urmare nu am putut
efectua verificări cu privire la respectarea prevederilor normei 2.3.3. referitoare la
numirea/destituirea șefului compartimentului de audit intern, prevăzută de Normele
generale privind exercitarea auditului public intern aprobate cu H.G. nr. 1086/2013.
Potrivit reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice în domeniul auditului
public intern, supervizarea este o activitate care se desfăşoară pe parcursul derulării
tuturor etapelor misiunii de audit public intern şi trebuie realizată de şeful
compartimentului sau de un alt auditor neimplicat în derularea acelei misiuni, desemnat
de acesta, cu scopul de a da asigurări că au fost atinse condiţiile de calitate pentru
fiecare misiune de audit, privind:
 executarea misiunii în concordanţă cu programul acesteia;
 identificarea tuturor problemelor semnificative ale activităţii auditate, analiza fiecărei
constatări prin prisma consistenţei cauzelor şi consecinţelor, a probelor de audit care o
susţin, cât şi pertinenţa şi claritatea formulării recomandărilor care le însoţesc;
 redactarea atât a proiectului de raport de audit intern, cât şi raportului de audit
intern, într-o formă clară şi concisă;
 respectarea procedurii de urmărire a recomandărilor.

O astfel de procedură nu poate fi realizată în cadrul misiunilor de audit public intern


derulate de compartimentele de audit public intern aflate în organizarea inspectoratelor
teritoriale de muncă, deoarece posturile unice aprobate pentru acestea nu permit.
Precizez că supervizarea misiunilor de audit intern garantează calitatea lucrărilor de
audit public intern.
Menționez că în perioada auditată, respectiv anul 2019, nu au fost contractate de către
Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea servicii de expertiză/consultanță din afara
entității publice, pe considerentul că auditorul nu deține cunoștințe de strictă
specialitate în realizarea obiectivelor.

Obiectivul nr. 3. Planificarea, asigurarea și îmbunătățirea activității de audit public


intern

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 13


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
3.1. Planificarea activităţii de audit public intern

În ce priveşte planificarea activităţii de audit public intern, Normele metodologice proprii


privind exercitarea activităţii de audit public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de
Muncă Tulcea, aprobate prin Decizia nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef, în
baza avizului favorabil nr. 316/C.A.I./31.10.2016 al compartimentului de specialitate din
cadrul Inspecţiei Muncii, prevăd următoarele:
2.4.1.Planificarea activităţii de audit public intern
2.4.1.1.Deoarece pentru C.A.I. nu a fost aprobată funcţie de conducere, responsabilitatea
cu privire la elaborarea planurilor multianuale şi planurilor anuale de audit intern,
revine auditorului intern.
2.4.1.2.Planificarea activităţii de audit public intern se realizează astfel:
a) planificarea multianuală pe 3 ani cuprinde, misiunile privind auditarea activităţilor
derulate de entitatea publică, activităţi care sunt auditate cel puţin o dată la 3
ani, precum şi misiunile de consiliere;
b) planificarea anuală cuprinde misiunile ce se realizează pe parcursul unui an,
ţinând cont de rezultatul evaluării riscurilor şi de resursele de audit disponibile.
2.4.1.3.Selectarea misiunilor de audit public intern în vederea cuprinderii în planurile
elaborate pentru inspectoratul teritorial de muncă se face în funcţie de
următoarele elemente:
a) evaluarea riscului asociat diferitelor structuri, procese, activităţi,
programe/proiecte sau operaţiuni;
b) criteriile semnal şi sugestiile Inspectorului şef, deficienţele constatate anterior în
rapoartele de audit; deficienţele constatate în procesele-verbale încheiate în
urma inspecţiilor; deficienţele consemnate în rapoartele Curţii de Conturi;
aprecierile unor specialişti, experţi etc. cu privire la structura şi dinamica unor
riscuri interne; evaluarea impactului unor modificări petrecute în mediul în care
evoluează sistemul auditat; alte informaţii şi indicii referitoare la
disfuncţionalităţi sau abateri;
c) misiunile recomandate de U.C.A.A.P.I./C.A.P.I. din M.M.F.P.S.P.V./C.A.I. din I.M.,
fapt pentru care Inspectorul şef are sarcina să ia toate măsurile organizatorice
pentru ca acestea să fie introduse în planul anual de audit public intern al
inspectoratului teritorial de muncă, să fie realizate în bune condiţii şi raportate în
termenul fixat;
d) periodicitatea în auditare, cel puţin o dată la 3 ani;
e) tipurile de audit;
f) recomandările Curţii de Conturi;
g) resursele de audit disponibile.
2.4.1.3.1.Proiectul planului anual de audit public intern este întocmit până la data de 30
noiembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează. Inspectorul şef
aprobă proiectul planului anual de audit public intern până la data de 20
decembrie a anului precedent.
2.4.1.3.2.Planul multianual şi planul anual de audit public intern reprezintă documente
oficiale, şi sunt păstrate 10 ani în arhiva inspectoratului teritorial de muncă
împreună cu referatele de justificare.
2.4.1.4. Misiunile de audit public intern cuprinse în planurile de audit intern se
fundamentează prin referatul de justificare, care prezintă în sinteză pentru
Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 14
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
fiecare misiune de audit public intern rezultatele analizei riscului asociat,
criteriile semnal şi alte elemente specifice, care s-au avut în vedere la selectarea
misiunii de audit public respective.
2.4.1.5.Elaborarea planurilor multianuale şi anuale de audit public intern se realizează prin
parcurgerea următoarelor etape:
a) identificarea proceselor/activităţilor/structurilor/programelor desfăşurate în
cadrul entităţii publice şi cuprinse în sfera auditului public intern;
b) stabilirea criteriilor de analiză a riscurilor;
c) determinarea punctajului total al riscului pe fiecare
proces/activitate/structură/program şi ierarhizarea acestora;
d) stabilirea modului de cuprindere/repartizare a misiunilor de audit public intern în
plan/întocmirea referatului de justificare;
e) întocmirea proiectelor planurilor de audit public intern multianual şi anual.
2.4.1.5.1.Planul multianual de audit public intern, prevăzut în anexa nr.2, cuprinde cel
puţin următoarele:
a) domeniul auditabil;
b) tema misiunii de audit public intern;
c) anul realizării.
2.4.1.5.2.Planul anual de audit public intern, prevăzut în anexa nr.3, cuprinde cel puţin
următoarele:
a) domeniul auditabil;
b) denumirea misiunii de audit public intern;
c) obiectivele generale ale misiunii de audit public intern;
d) tipul misiunii de audit public intern;
e) perioada de realizare a misiunii de audit public intern;
f) perioada supusă auditării;
g) numărul auditorilor interni implicaţi în misiunea de audit public intern;
h) structura auditată.
2.4.1.5.3.Planul anual de audit public intern cuprinde misiunile de audit public intern
selectate în conformitate cu dispoziţiile pct.2.4.1.3 şi cu resursele de audit
disponibile - auditori interni, timp, resurse financiare.
2.4.1.5.4.Planul anual de audit public intern este structurat pe misiuni de asigurare şi
misiuni de consiliere.
2.4.1.6.Actualizarea planurilor anuale de audit public intern se realizează prin referat de
modificare, aprobat de Inspectorul şef, în funcţie de:
a) modificările legislative sau organizatorice, care schimbă gradul de semnificaţie a
auditării anumitor procese/activităţi/ acţiuni;
b) solicitările Inspectorului şef, ale U.C.A.A.P.I./C.A.P.I. de la M.M.F.P.S.P.V.
/C.A.I. de la I.M., de a introduce/înlocui unele misiuni din planul de audit public
intern;
c) schimbări semnificative privind expunerea la riscuri a inspectoratului teritorial de
muncă sau apariţia unor criterii semnal.
2.4.1.7.Planul multianual de audit public intern se actualizează dacă au loc modificări în
structura proceselor/activităţilor/acţiunilor derulate de inspectoratul teritorial de
muncă.
În vederea elaborării planurilor de audit intern, se impune realizarea analizelor de risc,
documentarea asupra obiectivelor entităţii, activitățile entității, sfera auditului intern,

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 15


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
obiectivele auditului intern, criteriile de analiză a riscurilor, metodologia utilizată şi
resursele de audit intern.

Astfel, misiunile de audit public intern cuprinse în planurile de audit intern trebuie să se
fundamenteze prin referatul de justificare (H.G. nr. 1086/2013, capitolul II, pct. 2.4.1.4.).
Pe cale de consecinţă, referatul de justificare este un document premergător elaborării
proiectului planului multianual de audit public intern, precum și al planului anual de audit
public intern, în sensul că acesta conține argumentele pe baza cărora se realizează
planurile;

În concluzie, în activitatea de audit public intern, instrumentele de lucru specifice utilizate


în procesul de planificare sunt planificarea multianuală şi planificarea anuală şi se
concretizează în:
a. Planul multianual de audit public intern care se întocmeşte de către structura de audit
public intern pentru o perioada de 3 ani, pe baza analizei riscurilor asociate activităţilor
auditabile şi cuprinde toate activităţile derulate în cadrul entităţii publice şi aflate în
aria auditului intern.
b. Planul anual de audit public intern care se întocmeşte de către structura de audit public
intern, în baza planului multianual şi cuprinde misiunile de audit intern prioritizate în
funcţie de resursele de audit disponibile.
În procesul elaborării planului de audit public intern trebuie să se aibă în vedere întreaga
activitate a structurii pentru perioada următoare (misiuni de asigurare, misiuni de
consiliere, potenţiale misiuni de audit ad-hoc, formare profesională a personalului din
cadrul compartimentului, elaborarea unor rapoarte sau programe, a planului de audit,
activităţi cu caracter administrativ, etc.) precum și resursele previzionate a le avea la
dispoziţie pentru realizarea activităţilor planificate.

De asemenea, menționăm că în conformitate cu art. 8 din Instrucțiunile privind activitatea


de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor
Naţionale prin Ordinul de zi nr. 217 din 23 mai 1996 şi în conformitate cu prevederile art. 7
din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale republicată: „Creatorii și deținătorii de
documente sunt obligați să înregistreze și să țină evidența tuturor documentelor intrate, a
celor întocmite pentru uz intern, precum și a celor ieșite, potrivit legii”. Pe cale de
consecinţă, creatorii de documente au obligația de a ține o evidență a lucrărilor realizate.
Necesitatea înregistrării documentelor produse și sau gestionate se naște din nevoia de a
avea capacitatea de a regăsi istoricul și modul de realizare a activităţilor.

Potrivit H.G. nr. 1086/2013, pct. 2.4.1.6. și pct. 2.4.1.7.: ”Actualizarea planurilor de audit
public intern se realizează prin referat de modificare, aprobat de conducătorul entităţii
publice, în funcţie de:
 modificările legislative sau organizatorice, care schimbă gradul de semnificaţie a auditării
anumitor procese/activităţi/ acţiuni;
 solicitările conducătorului entităţii publice, ale UCAAPI/entităţii publice ierarhic
superioare de a introduce/înlocui unele misiuni din planul de audit public intern;
 schimbări semnificative privind expunerea la riscuri a entităţii publice sau apariţia unor
criterii semnal;
 Planul multianual de audit public intern se actualizează dacă au loc modificări în
structura proceselor/ activităţilor/acţiunilor derulate de entitatea publică”.

În urma verificărilor efectuate am constatat că:


Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 16
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
- a fost elaborat planul multianual de audit public intern pentru perioada 2019-2021.
Acesta a fost aprobat de Inspectorul Şef și înregistrat cu nr. 12555/20.11.2018, în baza
Referatului de justificare nr. 12556/20.11.2018;
- Planul anual de audit public intern pentru anul 2019 a fost elaborat și aprobat de
conducerea instituției, fiind înregistrat cu nr. 12561/CAI/20.11.2018, în baza referatului
de justificare nr. 12562/C.A.I./20.11.2018 care fundamentează Planul anual şi care este
însoțit de analiza riscurilor, punctaje de risc și clasificarea riscurilor pentru activitățile
de auditat cuprinse în planul de audit public intern pentru anul 2019, precum și fondul
de timp disponibil în anul 2019, documente care nu prezintă număr de înregistrare, ci
doar data întocmirii;
- planul de audit pe anul 2019 conține informații cu privire la: domeniul auditabil,
denumirea misiunii de audit, obiectivele generale ale misiunii de audit, tipul misiunii de
audit, perioada de realizare a misiunii de audit, perioada supusă auditării, numărul de
auditori implicați în derularea misiunii de audit şi entitatea auditată. Astfel, a fost
respectată întocmai structura prevăzută în modelul prezentat în Anexa nr. 3 la Normele
generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin H.G. nr.
1.086 din 11 decembrie 2013.
- Planul de audit pe anul 2019, la nr. crt. 7: misiunea „Auditarea activităţii de control
relaţii de muncă”, rubrica „Obiectivele generale ale misiunii de audit public intern”,
prevede ca obiectiv: „Întocmire raport de audit”, ceea ce este incorect, deoarece
Raportul de audit este un formular de audit şi nu sunt respectate prevederile art.
2.4.1.5.2. din Normele proprii privind desfăşurarea activităţii de audit;
- planul anual de audit intern pe anul 2019 conţine un număr total de 9 (nouă) misiuni de
audit public intern, pe care le prezint în continuare:
1. Întocmirea raportării activităţii compartimentului audit public intern pentru anul
2018;
2. Auditarea modului în care, conducerea instituției, ținând cont de particularitățile
cadrului legal, organizațional, de personal, de finanțare și alte elemente specifice,
precum și de standardele prevăzute în anexa la Ordinul nr. 600/2018 pentru
aprobarea codului controlului intern/managerial la instituțiile publice, a dispus
măsurile necesare pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial a
I.T.M. Tulcea și pentru respectarea și actualizarea procedurilor formalizate pe
activități;
3. Auditarea compartimentului economic, achiziţii publice, administrativ din cadrul
serviciului economic, resurse umane, administrativ şi informatică pentru perioada
01.01.2018-31.12.2018;
4. Perfecționarea cunoștințelor profesionale ale auditorului;
5. Auditarea activităţii de inventariere perioada 01.01.2018-31.12.2018;
6. Auditarea sistemului de prevenire a corupţiei având ca obiective codul
etic/deontologic/de conduită; consilierul de etică; funcţiile sensibile;
7. Auditarea activităţii de control relaţii de muncă;
8. Întocmirea proiectului planului anual/multianual de audit public intern pentru
perioadele următoare;
9. Alte misiuni de audit la dispoziția conducătorului instituției publice/raportări și
situații periodice.

- Planul anual de audit public intern pentru anul 2020 a fost elaborat și aprobat de
conducerea instituției, fiind înregistrat cu nr. 11385/CAI/20.11.2019 în baza referatului
de justificare nr. 11.402/CAI/20.11.2019 care fundamentează Planul şi care este însoțit

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 17


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
de documentele privind identificarea proceselor/activităților/structurilor/programelor
desfășurate în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea și a riscurilor aferente;
evaluarea riscurilor pentru principalele activităţile desfăşurate în cadrul I.T.M. Tulcea în
perioada 2020; analiza riscurilor și ierarhizarea acestora, analiza fondului de timp anual
pentru anul 2020. Menționez că aceste documente nu prezintă număr de înregistrare, ci
doar data întocmirii;
- planul de audit pe anul 2020 conține informații cu privire la: domeniul auditabil,
denumirea misiunii de audit, obiectivele generale ale misiunii de audit, tipul misiunii de
audit, perioada de realizare a misiunii de audit, perioada supusă auditării, numărul de
auditori implicați în derularea misiunii de audit şi entitatea auditată. Astfel, a fost
respectată întocmai structura prevăzută în modelul prezentat în Anexa nr. 3 la Normele
generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin H.G. nr.
1.086 din 11 decembrie 2013.
- Planul anual de audit pentru anul 2020 conţine un număr total de 9 (nouă) misiuni de
audit public intern, după cum urmează:
1) Întocmirea raportării activităţii compartimentului audit public intern pentru
anul 2019;
2) Auditarea modului de respectare a legislaţiei în vigoare și actualizarea
procedurilor formalizate pe activități;
3) Auditarea compartimentului economic, achiziţii publice, administrativ din
cadrul serviciului economic, resurse umane, administrativ şi informatică
pentru perioada 01.01.2019-31.12.2019;
4) Perfecționarea cunoștințelor profesionale ale auditorului;
5) Auditarea activităţii de inventariere perioada 01.01.2019-31.12.2019;
6) Auditarea sistemului de prevenire a corupţiei având ca obiective codul
etic/deontologic/de conduită; consilierul de etică; funcţiile sensibile;
7) Auditarea activităţii de resurse umane;
8) Întocmirea proiectului planului anual /multianual de audit public intern
pentru perioadele următoare;
9) Alte misiuni de audit la dispoziția conducătorului instituției publice/raportări
și situații periodice
 în planul de audit pe anul 2020, la rubrica „Perioada de realizare a misiunii de audit
public intern”, sunt prevăzute în mod eronat doar perioade de desfăşurare aferente
anului 2019;
 documentele de lucru aferente referatelor de justificare, respectiv: identificarea
proceselor/activităților/structurilor/programelor desfășurate în cadrul Inspectoratului
Teritorial de Muncă Tulcea și a riscurilor aferente; evaluarea riscurilor pentru
principalele activităţile desfăşurate în cadrul I.T.M. Tulcea; analiza riscurilor și
ierarhizarea acestora, analiza fondului de timp anual, prezintă doar data elaborării,
fără număr de înregistrare prin care să poată fi identificate;
 în Referatul de justificare nr. 12562/C.A.I./20.11.2018 care fundamentează Planul
anual de audit pe anul 2019, la pag. 5, se face referire la „temele cuprinse în
proiectul planului anual de audit public intern pentru anul 2018” şi la „analiza
fondului de timp anual disponibil pentru anul 2018”;
 în „foaia de lucru”: „Analiza fondului de timp anual pentru anul 2019”, la pct. „a” se
menţionează incorect: din punct de vedere al numărului de zile ale anului 2018, iar în
tabel este rubrica: „zile an 2018”;
 aceleaşi neconcordanţe sunt preluate şi în „foaia de lucru”: „Analiza fondului de timp
anual pentru anul 2020”, unde de asemenea se face referire la anul 2018;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 18


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Din analiza Planurilor anuale de audit public intern pentru anii 2018, 2019 şi 2020, am
constatat următoarele:

- conform Planului de audit public intern pe anul 2018, document aprobat de Inspectorul
Şef şi înregistrat cu nr. 11.759/C.A.I./20.11.2017, la poziţia nr. 6 este prevăzută
misiunea: „Auditarea activităţii control SSM”, planificată să se desfăşoare în perioada
23.08-17.10.2018. Prin Ordinul de serviciu nr. 13.936/CAI/28.12.2018, această misiune a
fost aprobată a se desfăşura în perioada 28.12.2018-18.01.2019. Deşi misiunea a fost
iniţiată în anul 2018, majoritatea consumului de fond de timp şi implicit finalizarea
acesteia au avut loc în anul 2019, deci și această misiune de audit trebuia prevăzută în
Planul de audit public intern pe anul 2019;
- misiunea de audit public intern cu denumirea: “Auditarea compartimentului economic,
achiziţii publice, administrativ din cadrul serviciului economic, resurse umane,
administrativ şi informatică” precum şi misiunea „Auditarea activităţii de inventariere”
au fost prevăzute timp de 3 ani consecutiv, deşi în Referatele de justificare ale
planurilor anuale, ierarhizarea riscului este stabilită la nivel „mediu” şi nu au fost
prezentate puse la dispoziţie documente argumente concludente din care să reiasă
necesitatea derulării acestor misiuni în fiecare an;
- pentru domeniile: „Comunicare şi relaţii cu publicul”; „Supravegherea pieţei şi
îndrumare angajatori şi angajaţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” şi
„Legislaţie şi contencios administrativ”, nu au fost prevăzute misiuni de audit public
intern de regularitate în ultimii trei ani, astfel nefiind respectate prevederile Normelor
metodologice proprii care, la art. 2.4.1.3., lit. „d” stipulează: „periodicitatea în
auditare, cel puţin o dată la 3 ani” şi nici cele ale Procedurii operaţionale Cod: P.O. -
02.01: „Planificarea activităţii de audit public intern”
- deşi în Planul multianual de audit pentru anii 2019-2021 este prevăzută pentru anul
2020 o misiune de audit în domeniul „Legislaţie şi contencios administrativ”, această
misiune de audit nu se regăseşte în Planul de audit pentru anul 2020;
- în ultimii trei ani nu a fost planificată nicio misiune de consiliere , nefiind respectate
prevederile art. 2.4.1.2. şi 2.4.1.5.4. din Normele metodologice proprii:

Luând în considerare cele de mai sus, recomand:

3. Respectarea în totalitate a prevederilor Normelor metodologice proprii privind


exercitarea activității de audit public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă
Tulcea, aprobate prin Decizia nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef,
pentru evitarea oricăror neconcordanţe sau erori.
4. Înregistrarea tuturor documentelor elaborate de auditor, în ordine cronologică, astfel
cum prevede Legea arhivelor naționale nr. 16/1996;
5. Potrivit H.G. nr. 1086/2016, Referatul de justificare ce însoțește planul anual de audit
public intern trebuie să cuprindă argumentele şi explicația auditorului privind selectarea
în planul anual a fiecărei misiuni de audit intern;
6. Includerea în planul anual de audit intern pentru anul 2021 a unor misiuni de audit public
intern din domeniul: „Comunicare şi relaţii cu publicul”; „Supravegherea pieţei şi
îndrumare angajatori şi angajaţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” şi
„Legislaţie şi contencios administrativ”;
7. Modificarea perioadei de realizare a misiunilor de audit public intern cuprinse în planul
anual de audit public intern pe anul 2020;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 19


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
8. La realizarea planurilor de audit public intern să se ia în considerare toate atribuțiile
Compartimentului Audit Intern conform Regulamentului propriu de organizare şi
funcţionare al inspectoratelor teritoriale de muncă aprobat prin O.M.M.J.S. nr.
1095/22.02.2018 (anexa nr.2).
9. Actualizarea planurilor de audit intern pe baza referatului de modificare, întocmit de
auditor şi aprobat de conducătorul entităţii publice, de fiecare dată când se produc
modificări ale activităţilor desfăşurate, astfel cum este prevăzut în H.G. nr. 1086/2013
pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public
intern.

3.2. Programul de asigurare și îmbunătățire a calității activității de audit public intern

Potrivit prevederilor pct. 2.3.7 prevăzute de H.G. nr. 1086/2013, la nivelul


compartimentului de audit public intern se elaborează un program de asigurare si
îmbunătățire a calității sub toate aspectele auditului intern, care sa permită un control
continuu al eficacității acestuia.

Programul de asigurare și îmbunătățire a calității activității de audit intern trebuie să


garanteze că activitatea de audit intern se desfășoară în conformitate cu normele,
instrucțiunile și Codul privind conduita etică a auditorului intern şi să contribuie la
îmbunătățirea activității compartimentului de audit public intern.

Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern cuprinde:


 metodologia de elaborare a programului,
 planul de acţiune,
 raportul de monitorizare.

Metodologia de elaborare a programului de asigurare și îmbunătățire a calității activității de


audit intern descrie procesul de elaborare, actualizare şi monitorizare a programului de
asigurare și îmbunătățire a calității activității de audit intern prin evidențierea scopului,
obiectivelor, responsabililor, termenelor şi tipurilor de evaluare. Pentru fiecare tip de
evaluare, metodologia prezintă modul de realizare a acestuia.

Metodologia de elaborare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de


audit public intern cuprinde următoarele:

 Îndrumarul de elaborare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii


de audit public intern;
 Planul de acţiune;
 Raportul de monitorizare.

Îndrumarul descrie procesul de elaborare, actualizare şi monitorizare a Programului de


asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern prin evidenţierea scopului,
obiectivelor, responsabililor, termenelor şi tipurilor de evaluare.

Practica auditului intern impune adoptarea unui proces pentru supravegherea şi evaluarea
eficacităţii funcţiei de audit intern şi identificarea posibilităţilor de creştere a calităţii
acestora, proces care presupune atât evaluări interne, cât şi evaluări externe.

 Evaluarea internă - descrie modul de realizare a activităţilor exercitate la nivelul


compartimentului de audit public intern, respectiv: supervizarea, evaluarea individuală a
Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 20
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
auditorilor interni, evaluarea misiunilor de audit de către structurile auditate,
monitorizarea realizării activităţilor, evaluarea anuală a performanţelor profesionale
individuale.
 Evaluarea internă, în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare şi buna
practică în domeniu, se realizează în cadrul entităţii publice şi constă în:
a) evaluări periodice, realizate prin evaluări anuale privind performanţele auditorilor
interni, evaluări cu ocazia efectuării misiunilor de audit intern sau autoevaluări ale
sistemului de control intern;
b) evaluări continue, realizate prin monitorizarea îndeplinirii activităţilor/acţiunilor,
supervizarea misiunilor de audit intern.

Evaluările periodice sunt realizate pe de-o parte de şeful compartimentului de audit intern
cu ocazia desfăşurării fiecărei misiuni de audit intern, urmărind dacă acestea au fost
realizate în condiţiile planificate, respectiv dacă programele misiunii au fost respectate
întocmai şi dacă activităţile programate au fost realizate în totalitate şi în termenele
stabilite. Pe de altă parte, evaluarea periodică este realizată şi de conducătorul entităţii
publice cu ocazia aprobării rapoartelor misiunilor de audit, a rapoartelor anuale privind
activitatea de audit public intern desfăşurată şi a rapoartelor privind evaluarea
performanţelor profesionale individuale ale auditorilor interni.

Evaluările continue sunt realizate de şeful compartimentului de audit public intern şi au ca


scop examinarea eficacităţii normelor interne de audit intern, verificarea dacă procedurile
de asigurare a calităţii misiunilor de audit intern sunt aplicate în mod corespunzător,
garantând calitatea rapoartelor, precum şi a celorlalte documente rezultate din activitatea
de audit public intern.

Evaluarea internă la nivelul compartimentului de audit public intern reprezintă un proces


continuu de supraveghere a asigurării gradului de adecvare a activităţii de audit intern
privind strategia, obiectivele, politicile şi procedurile entităţii publice, precum şi evaluarea
sistemului de guvernanţă, a managementului riscului şi a proceselor de control realizate în
cadrul instituţiei.

Procesul de evaluare internă constă în realizarea tuturor tipurilor de evaluări exercitate


asupra activităţilor de audit intern, respectiv:

 Supervizarea;
 Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale a auditorilor interni;
 Evaluarea misiunii de audit de către şeful compartimentului de audit intern;
 Autoevaluarea activităţii de audit intern.

 Evaluarea externă - descrie modul de realizare a activităţilor exercitate la nivelul


compartimentului de audit public intern, respectiv: evaluare făcută de către
UCAAPI/compartimentele de audit public intern de la nivelul ierarhic superior, de Curtea de
Conturi şi de alte structuri de audit abilitate.

Planul de acţiune este instrumentul de punere în lucru a Programului de asigurare şi


îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit public intern şi este structurat pe: obiective,
acţiuni, indicatori de performanţă, termene, responsabili şi observaţii.

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 21


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Raportul de monitorizare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii
de audit intern prezintă rezultatele evaluării gradului de realizare a obiectivelor cuprinse în
planul de acţiune.

Conducătorul compartimentului de audit public intern are responsabilitatea de a elabora


Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern în funcţie de
rezultatele evaluărilor interne şi externe şi de a urmări realizarea acestuia, iar auditorii
interni de a implementa efectiv acţiunile stabilite, cu scopul îmbunătăţirii activităţii de
audit public intern.

Precizăm că la elaborarea Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de


audit intern trebuie să se ţină cont şi de modificările legislative şi/sau organizaţionale din
cadrul entităţii publice, iar acesta să fie adaptat la schimbările şi evoluţia activităţii de
audit intern.

Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit public intern se


actualizează în funcţie de rezultatele evaluărilor interne şi externe realizate la nivelul
compartimentului de audit public intern.

Deoarece pentru activitatea de audit public intern din cadrul Inspectoratului Teritorial de
Muncă Tulcea nu a fost aprobată funcție de conducere, Programul de asigurare şi
îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern este aprobat de Inspectorul şef.

În urma verificărilor efectuate, am constatat că pentru anul 2019, la nivelul


compartimentului de audit public intern aflat în organizarea I.T.M. Tulcea a fost întocmit
Raportul de monitorizare a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de
audit public intern, aprobat de inspectorul șef şi înregistrat cu nr. înregistrat cu nr.
1054/CAI/28.01.2019. Acesta este însoțit de Planul de acțiune privind asigurarea şi
îmbunătăţirea calităţii activităţii de audit intern, înregistrat cu nr. 915/CAI/23.01.2019.
Planul de acțiune prezintă informații cu privire la evaluarea internă transpusă în obiective,
acțiuni, indicatori, termene de realizare și responsabili.
În urma analizei Raportului privind monitorizarea Programului de asigurare şi îmbunătăţire a
calităţii activităţii de audit intern pentru anul 2019, am constatat că acesta prezintă o
relatare sintetică a activității Compartimentului Audit Intern în anul 2019.

3.3. Standardul 16 - Auditul intern


În conformitate cu prevederile standardului 16 „Auditul intern” prevăzut de Codul controlului
intern managerial al entităților publice aprobat prin O.S.G.G. nr. 600/2018, la nivelul
Compartimentului Audit Intern din cadrul I.T.M. Tulcea a fost elaborat Planul de implementare
a standardului 16, și Fișa standardului 16 ”Audit intern”, documente aprobate de Inspectorul
Şef şi înregistrate cu nr. 6575/14.06.2018, lucrări ce conţin informaţii referitoare la:
obiectivele auditului intern, acțiuni planificate în vederea realizării obiectivelor, termene de
realizare, riscuri aferente realizării obiectivelor, responsabilii cu realizarea obiectivelor,
respectiv descrierea standardului, cerințe generale, criterii generale de evaluare a stadiului
implementării standardului nr. 16, și întrebări de verificare a implementării standardului.

3.4. Registrul riscurilor identificate la nivelul compartimentului de audit public intern

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 22


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Potrivit standardului 8: „Managementul riscului” prevăzut de Codul controlului intern
managerial al entităților publice aprobat prin O.S.G.G. nr. 600/2018, fiecare entitate publică
trebuie să își definească propria strategie în privința riscurilor cu care se poate confrunta și să
asigure documentarea completă și adecvată a strategiei, precum și accesibilitatea
documentației în întreaga organizație.

Conducătorul entităţii publice are obligaţia organizării și implementării unui proces eficient de
management al riscurilor, în principal, prin:
a) identificarea riscurilor în strânsă legătură cu activităţile din cadrul obiectivelor
specifice a căror realizare ar putea fi afectată de materializarea riscurilor;
b) identificarea ameninţărilor/vulnerabilităţilor prezente în cadrul activităţilor curente ale
entităţii care ar putea conduce la nerealizarea obiectivelor propuse și la săvârșirea unor
fapte de corupție și fraude;
c) evaluarea riscurilor, prin estimarea probabilităţii de materializare, impactului asupra
activităţilor din cadrul obiectivelor în cazul în care acestea se materializează;
d) ierarhizarea şi prioritizarea riscurilor în funcţie de toleranţa la risc;
e) stabilirea strategiei de gestionare a riscurilor (răspunsului la risc) prin identificarea
celor mai adecvate modalităţi de tratare a riscurilor inclusiv măsuri de control;
f) analiza și gestionarea riscurilor în funcție de limita de toleranță la risc aprobată de
către conducerea entităţii;
g) monitorizarea implementării măsurilor de control și revizuirea acestora în funcție de
eficacitatea rezultatelor acestora;
h) raportarea periodică a situaţiei riscurilor, care se realizează ori de câte ori este nevoie
sau cel puțin o dată pe an, respectiv dacă riscurile persistă, apariția de riscuri noi,
eficiența măsurilor de control adoptate, reevaluarea riscurilor existente etc.

Conducătorii compartimentelor cuprinse în primul nivel de conducere din structura


organizatorică a entității publice nominalizează responsabili cu riscurile și asigură cadrul
organizaţional şi procedural pentru identificarea și evaluarea riscurilor, stabilirea strategiei de
gestionare a riscurilor, monitorizarea implementării măsurilor de control, revizuirea și
raportarea periodică a acestora. Iar responsabilii cu riscurile din cadrul compartimentelor
colectează riscurile aferente activităților, identifică strategia de risc, elaborează Registrul de
riscuri la nivelul compartimentelor din primul nivel de conducere, propun măsuri de control și
monitorizează implementarea acestora, după ce în prealabil acestea au fost aprobate de către
conducătorul compartimentului.

În concluzie, pentru implementarea standardului 8: ”Managementul Riscului”, entitatea


publică analizează sistematic, cel puţin o dată pe an, riscurile legate de desfăşurarea
activităţilor sale, elaborează planuri corespunzătoare, în direcţia limitării posibilelor
consecinţe ale acestor riscuri, şi numeşte salariaţii responsabili în aplicarea planurilor
respective.

Potrivit standardului nr. 5: ”Obiective” din O.S.G.G. nr. 600/2018, conducerea entității
publice definește obiectivele generale, legate de scopurile entității, de fiabilitatea
informațiilor, conformitatea cu legile, regulamentele și politicile interne, precum și
obiectivele specifice și le comunică, după caz, tuturor salariaților și terților interesați . Șefii
compartimentelor din cadrul instituției publice transpun obiectivele generale în obiective
specifice și în rezultate așteptate pentru fiecare activitate și le comunică salariaților.

O.S.G.G. nr. 600/2018 definește obiectivele după cum urmează:

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 23


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
 Obiective - efectele pozitive pe care conducerea entității publice încearcă să le realizeze
sau evenimentele/efectele negative pe care conducerea încearcă să le evite.
 Obiective generale - enunț general asupra a ceea ce va fi realizat și a îmbunătățirilor ce
vor fi întreprinse; un obiectiv descrie un rezultat așteptat sau un impact și rezumă
motivele pentru care o serie de acțiuni au fost întreprinse.
 Obiective specifice - derivate din obiective generale și care descriu, de regulă, rezultate
sau efecte așteptate ale unor activități care trebuie atinse pentru ca obiectivul general
corespunzător să fie îndeplinit; acestea sunt exprimate descriptiv sub formă de rezultate
și se stabilesc la nivelul fiecărui compartiment din cadrul entității publice;
Obiectivele specifice trebuie astfel definite încât să răspundă pachetului de cerințe
SMART (specifice, măsurabile, adecvate, realiste, cu termen de realizare).

De asemenea potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern:
”obiectivul general al auditului public intern în entitățile publice îl reprezintă îmbunătățirea
managementului acestora” și poate fi atins, în principal, prin:
a. activități de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante,
efectuate în scopul de a furniza entităților publice o evaluare independentă a proceselor
de management al riscurilor, de control și de guvernanță;
b. activități de consiliere menite să adauge valoare și să îmbunătățească procesele
guvernanței în entitățile publice, fără ca auditorul intern să își asume responsabilități
manageriale.”

Totodată potrivit prevederilor O.S.G.G. nr. 600/2018, „riscul” este definit astfel:
- Risc - o situație, un eveniment care nu a apărut încă, dar care poate apărea în viitor, caz
în care obținerea rezultatelor prealabil fixate este amenințată sau potențată; astfel,
riscul poate reprezenta fie o amenințare, fie o oportunitate și trebuie abordat ca fiind o
combinație între probabilitate și impact;
- Risc semnificativ/strategic/ridicat - risc major, reprezentativ care poate afecta
capacitatea entității de a-și atinge obiectivele. Risc care ar putea avea un impact și o
probabilitate ridicată de manifestare și care vizează entitatea în întregimea ei;
- Risc inerent - riscul privind îndeplinirea obiectivelor, în absența oricărei acțiuni pe care ar
putea-o lua conducerea, pentru a reduce probabilitatea și/sau impactul acestuia;
- Risc rezidual - riscul privind îndeplinirea obiectivelor, care rămâne după stabilirea și
implementarea răspunsului la risc;

În concluzie, riscul în activitatea unei instituții se referă la probabilitatea de a nu se respecta


obiectivele stabilite în termeni de performanţă, respectiv nerealizarea standardelor de
calitate, program, respectiv nerespectarea termenului de execuţie şi cost - depăşirea
bugetului.

În urma analizei Registrului riscurilor la nivelul Compartimentului Audit Intern - 2019, aprobat
de inspectorul șef și înregistrat cu nr. 9486/CIM/26.09.2019, am constatat că la nivelul
Compartimentului de Audit Intern de la nivelul I.T.M. Tulcea s-a stabilit următorul obiectiv
specific:
1. Furnizarea instituţiei a unei evaluări independente referitoare la procesele de
management al riscurilor, de control si de guvernanţă prin examinări obiective ale
elementelor probante

În cuprinsul Registrului riscurilor la nivelul Compartimentului Audit Intern - 2019, este


identificat următorul risc asociat obiectivelor specifice:
Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 24
Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
1. Neimplementarea recomandărilor acceptate de structurile auditate din total
recomandări formulate.

3.5. Procedurile operaţionale

Potrivit prevederilor standardului 9 - Proceduri prevăzut de Codul controlului intern


managerial al entităţilor publice aprobat prin O.S.G.G. nr. 600/2018, Art. 6:
(1) Conducerea entităţii asigură procesul de elaborarea procedurilor documentate, respectiv a
procedurilor de sistem şi a procedurilor operaţionale, pentru procesele şi activităţile derulate
în cadrul entităţii şi aducerea la cunoştinţă personalului acesteia.
(2) În vederea îndeplinirii în condiţii de regularitate, economicitate, eficienţă și eficacitate a
obiectivelor entităţilor publice, compartimentele elaborează proceduri documentate, în
coordonarea Comisiei de monitorizare.
(3) Secretariatul tehnic al Comisiei de monitorizare analizează procedura din punct de vedere
al respectării conformității cu structura minimală prevăzută în Procedura documentată.
(4) Procedurile documentate se semnează la întocmire de către responsabili de activităţile
procedurale, la verificare de către conducătorul compartimentului, la avizare de către
preşedintele Comisiei de monitorizare şi se aprobă de către conducătorul entităţii publice sau,
după caz, conform procedurii proprii stabilite la nivelul entității publice.
(5) În funcție de specificul și complexitatea activităților entității publice, inclusiv a
reglementărilor interne, entitățile publice își particularizează procedurile în conformitate cu o
procedură de sistem proprie, având la bază obligatoriu structura minimală prevăzută în
Procedura documentată”.

Pentru ca procedurile formalizate să devină instrumente eficace de control intern, acestea


trebuie:

 să se refere la toate procesele şi activităţile importante;


 să asigure o separare corectă a funcţiilor de iniţiere, de verificare, de avizare şi
de aprobare a operaţiunilor;
 să fie precizate în documente scrise;
 să fie simple, complete, precise şi adaptate proceselor şi activităţii procedurate;
 să fie actualizate în permanenţă;
 să fie aduse la cunoştinţă personalului implicat”.

În concluzie, procedurile reprezintă un set de instrucţiuni scrise care fundamentează o acţiune


sau activitate repetitivă din instituţia publică. Acestea sunt instrumente care facilitează
realizarea activităţilor uzuale cât mai rapid, corect şi eficient posibil.
În urma verificărilor efectuate, am constatat că în cadrul Compartimentului Audit Intern din
I.T.M. Tulcea a fost elaborat un număr de 6 proceduri operaţionale, aprobate de conducătorul
inspectoratului prin decizia nr. 95/25.09.2019, după cum urmează:

1. Procedură operaţională - PO: 02.01 - "Planificarea activităţii de audit public",


2. Procedură operaţională - PO: 02.02 - "Desfăşurarea misiunilor de audit",
3. Procedură operaţională - PO: 02.03 - "Întocmirea raportărilor periodice",
4. Procedură operaţională - PO: 02.04 - "Desfăşurarea misiunilor ad-hoc",
5. Procedură operaţională - PO: 02.05 - "Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale
auditorului";
6. Procedură operaţională - PO: 02.06 "Păstrarea si arhivarea bazei de date si
documentelor aparţinând compartimentului audit intern”.

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 25


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
Procedurile descriu modul specific de realizare a activităților procedurabile identificate la
nivelul Compartimentului Audit Intern și conţin informaţii cu privire la: responsabilii cu
elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei; persoanele la care se difuzează ediţia; scopul
procedurii operaţionale; domeniul de aplicare al acesteia; documente de referinţă
(reglementări) aplicabile activității procedurate; descrierea procedurii operaţionale;
responsabilități și răspunderi în derularea activității.

Din verificarea analiza procedurilor operaţionale elaborate pentru Compartimentul Audit


Intern, am constatat:
 În Procedura operaţională - PO: 02.01 "Planificarea activităţii de audit public", la
paginile 22 şi 23 se menţionează „I.T.M. Covasna”
 În Procedura operaţională - PO: 02.02 "Desfăşurarea misiunilor de audit", la pct.
2.Scopul procedurii operaţionale, art. 2.1. se precizează eronat că: “Stabileşte modul
de realizare a planificării de audit şi persoanele implicate”;
 În Procedura operaţională - PO: 02.03 - "Întocmirea raportărilor periodice", la pagina 11
se menţionează „I.T.M. Covasna”
 În Procedura operaţională - PO: 02.04 - "Desfăşurarea misiunilor ad-hoc", la pagina 4 se
menţionează „I.T.M. Covasna”;
 În Procedura operaţională - PO: 02.05 "Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale
auditorului", la pagina 4 se menţionează „I.T.M. Covasna”;
 În Procedura operaţională - PO: 02.06 "Păstrarea si arhivarea bazei de date și
documentelor aparţinând compartimentului audit intern”, la pct.2: „Scopul procedurii
operaţionale”, se prevede în mod eronat:
 ”2.1.Stabilește modul de realizare a perfecționării cunoștințelor profesionale ale
auditorului și persoanele implicate”.
 ”2.2.Dă asigurări cu privire la întocmirea documentației adecvate derulării
activității de perfecționare profesională a auditorului intern”.

Luând în considerare cele constatate, recomand:

10. Revizuirea Procedurii operaţionale - PO: 02.02 "Desfăşurarea misiunilor de audit"


11. întocmirea tuturor documentelor să se facă cu mai multă atenţie şi rigurozitate,
pentru evitarea unor neconcordanţe sau erori;
12. Revizuirea Procedurii operaţionale - PO: 02.06 "Păstrarea si arhivarea bazei de date și
documentelor aparţinând compartimentului audit intern.

Obiectivul 4. Respectarea normelor metodologice specifice în desfășurarea misiunilor de


audit public intern

Potrivit normei 1.4.1 din Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern
în România aprobate prin H.G. nr. 1086/2013, una din atribuțiile ce revin compartimentului de
audit public intern constă în “Elaborarea normelor metodologice privind exercitarea activităţii
de audit public intern specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, avizate de
către compartimentul de audit public intern organizat la nivelul entităţilor publice ierarhic
superioare, pentru compartimentele de audit public intern constituite la nivelul entităţilor
publice aflate în subordinea/în coordonarea/sub autoritatea acestora… Pentru avizarea
normelor proprii specifice, entităţile publice au obligaţia de a transmite structurilor abilitate,

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 26


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
în termen de 90 de zile lucrătoare, de la data luării deciziei de elaborare/actualizare, cu
aprobarea conducerii entităţii publice, proiectele de norme proprii semnate pe fiecare pagină
de şeful compartimentului de audit public intern…Compartimentele de audit public intern care
funcţionează la nivelul entităţilor publice aflate în subordinea/în coordonarea/sub autoritatea
unei alte entităţi publice îşi desfăşoară activitatea de audit public intern pe baza normelor
metodologice privind exercitarea activităţii de audit intern elaborate de compartimentul de
audit public intern organizat la nivelul organului ierarhic superior…Compartimentele de audit
public intern care funcţionează la nivelul entităţilor publice aflate în subordinea/în
coordonarea/sub autoritatea altei entităţi publice pot elabora norme metodologice privind
exercitarea activităţii de audit public intern specifice entităţii numai dacă solicită acordul
organului ierarhic superior şi dacă acest acord se dă în acest sens…În termen de 30 de zile
lucrătoare de la data solicitării avizării, compartimentele de audit public intern abilitate să
avizeze normele metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern specifice
entităţilor publice aflate în subordine/în coordonare/sub autoritate au responsabilitatea să
emită avizul şi să-l comunice entităţii în cauză….Clarificările, modificările şi completările la
proiectele de norme, venite din partea compartimentelor de audit public intern avizatoare se
vor realiza de către compartimentele de audit public intern iniţiatoare ale normelor; în aceste
cazuri termenele de avizare se vor prelungi în mod corespunzător în funcţie de data la care
sunt transmise normele revizuite”.

Menționez că, în urma unei analize efectuate la nivelul Compartimentului audit intern aflat în
organizarea Inspecției Muncii, aparat propriu, s-a stabilit că activitatea desfășurată de acesta
să aibă la bază norme specifice proprii, deoarece numărul de personal prevăzut și aprobat
pentru funcționare este mai mare decât cel aprobat pentru compartimentele de audit public
intern aflate în organizarea inspectoratelor teritoriale de muncă. Astfel, spre deosebire de
compartimentele audit intern din cadrul inspectoratelor, la nivelul Inspecției Muncii,
compartimentul audit intern asigură și supervizarea misiunilor de audit public intern derulate
în cadrul acestuia.

Distinct de acestea, Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției Muncii a elaborat norme
metodologice cadru specifice cu privire la exercitarea activității de audit public intern în
cadrul inspectoratului teritorial de muncă.

După armonizarea conținutului acestora cu cel al normelor specifice activității de audit public
intern din cadrul Inspecției Muncii, aprobate prin Decizia nr. 177/12.04.2016 de către
Inspectorul General de Stat, acestea au fost transmise compartimentelor de audit public intern
care funcționează în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru a servi ca model
pentru elaborarea normelor specifice unei astfel de activități desfășurată în cadrul fiecărui
I.T.M.

După elaborarea de către auditorul intern din cadrul I.T.M. Tulcea și avizarea favorabilă de
către Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției Muncii, prin avizul nr.
316/C.A.I./31.10.2016, Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit
public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea au fost aprobate de
inspectorul șef prin Decizia nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1), prin aceeași decizie fiind
aprobată și Carta auditului intern a Compartimentului audit intern din I.T.M. Tulcea.

Pentru efectuarea verificărilor cu privire la modul cum au fost parcurse procedurile și


întocmite formularele de audit pe parcursul derulării unei misiuni de audit, am selectat o

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 27


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
misiune de audit public din cele 7 derulate la nivelul I.T.M. Tulcea în anul 2019, cu următoarea
temă:

„Auditarea activităţii control SSM”

În conformitate cu reglementările în domeniu, desfăşurarea misiunilor de audit public intern


de regularitate/conformitate presupune parcurgerea următoarelor etape, proceduri și
activități:
Etapa 1.Pregătirea misiunii de audit public intern

1.1.Procedura-Inițierea auditului public intern


• Elaborarea ordinului de serviciu
• Elaborarea declarației de independență
• Elaborarea notificării privind declanșarea misiunii de audit public intern

1.2.Procedura-Ședința de deschidere

1.3.Procedura-Colectarea și prelucrarea informațiilor


• Constituirea/actualizarea dosarului permanent
• Prelucrarea și documentarea informațiilor

1.4.Procedura-Analiza riscurilor
• Evaluarea riscurilor
• Evaluarea controlului intern

1.5.Procedura-Elaborarea programului misiunii de audit public intern

Etapa 2. Intervenția la fața locului

2.1.Procedura-Colectarea și analiza probelor de audit


• Efectuarea testărilor și formularea constatărilor
• Analiza problemelor și formularea recomandărilor
• Analiza și raportarea iregularităților
2.2.Procedura-Revizuirea documentelor și constituirea dosarului de audit
2.3.Procedura-Ședința de închidere

Etapa 3.Raportarea rezultatelor misiunii de audit public intern

3.1.Procedura-Elaborarea proiectului raportului de audit public intern


• Elaborarea proiectului raportului de audit public intern
• Transmiterea proiectului raportului de audit public intern
• Reuniunea de conciliere
3.2.Procedura-Elaborarea raportului de audit public intern
• Raportul de audit public intern
• Difuzarea raportului de audit public intern
Etapa 4. Urmărirea recomandărilor

4.1.Procedura-Urmărirea recomandărilor

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 28


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
În continuare prezint rezultatele verificărilor pentru misiunea de audit public intern selectată,
respectiv: „Auditarea activităţii control SSM” (în continuare „misiunea”):

 „misiunea” a fost prevăzută la poziţia nr. 6 în planul de audit public intern pe anul
2018, document care este aprobat de Inspectorul Şef şi înregistrat cu nr.
11.759/C.A.I./20.11.2017,
 conform acestui document, „misiunea” a fost planificată iniţial să se desfăşoare în
perioada 23.08-17.10.2018;
 misiunea a fost demarată pe data de 28.12.2018, dar majoritatea consumului de fond
de timp şi implicit finalizarea acesteia au avut loc în anul 2019, prin urmare
„misiunea” a fost raportată în anul 2019;

Derularea acestei misiuni de audit intern de regularitate s-a efectuat, conform Ordinului
de serviciu nr. 13.936/CAI/28.12.2018, în perioada 28.12.2018-18.01.2019, iar obiectivele
de audit selectate au fost:

1. Auditarea modului de întocmire a actelor de control.


2. Verificarea modului în care sunt gestionate procesele verbale de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor de către fiecare inspector de muncă.
3. Auditarea modului în care se fac înregistrarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de
muncă.

Constatările cu privire la modul în care au fost parcurse procedurile şi întocmite


formularele de audit sunt următoarele:

1. Întocmirea Ordinului de serviciu, procedura P-01, s-a efectuat conform modelului din
anexa nr. 4 la Normele metodologice specifice proprii, iar documentul este înregistrat
cu nr. 13.936/CAI/28.12.2018;
2. Procedura P-02 “Declararea independenţei”, a fost parcursă conform reglementărilor în
domeniul auditului public intern, și formularul “Declaraţie de independenţă”, prezintă
semnătura conducătorului inspectoratului care confirmă că independenţa a fost
declarată acestuia. Documentul este înregistrat cu nr. 13.937/CAI/28.12.2018.
3. Procedura P-03 “Notificarea privind declanşarea misiunii de audit”, care presupune ca
pregătirea adresei de notificare către părţile interesate în vederea transmiterii
acesteia să se efectueze cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit public
intern, a fost parcursă cu respectarea acestui termen și formularul întocmit respectă
modelul din anexa nr. 6 la Normele metodologice specifice proprii. Documentul este
înregistrat cu nr. 13.278/CAI/05.12.2018 şi prezintă semnătura de primire a
conducătorului structurii care urmează a fi auditată;
4. Procedura P-04 ”Ședința de deschidere” s-a derulat în conformitate cu metodologia
elaborată de Ministerul Finanţelor Publice, iar Minuta ședinței de deschidere s-a
realizat după modelul prevăzut în anexa nr. 7 la Normele metodologice specifice
proprii. Documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv 10.01.2019;
5. În cadrul procedurii P-05 “Constituirea/Actualizarea dosarului permanent” auditorul a
elaborat Chestionarul de luare la cunoştinţă, după modelul din anexa nr. 8 la Normele
metodologice specifice proprii, care conţine un set de întrebări formulate în scopul
cunoaşterii modului de organizare şi funcţionare a structurii auditate. Documentul
prezintă doar data întocmirii, respectiv 10.01.2019;

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 29


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
6. Procedura P-06 ”Prelucrarea și documentarea informațiilor”, a fost parcursă, iar
existența formularului Studiu preliminar confirmă aceasta. Documentul prezintă doar
data întocmirii, respectiv 14.01.2019;
7. Procedurile P-07 „Evaluarea riscurilor” și P-08 „Evaluarea controlului intern” au fost
parcurse în cadrul etapei Analiza riscurilor, proceduri confirmate prin existenţa
formularelor „Chestionarul de control intern” (documentul prezintă doar data
întocmirii, respectiv 10.01.2019); „Evaluarea inițială a controlului intern și stabilirea
obiectivelor de audit” (documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv 17.01.2019)
și „Stabilirea punctajului total al riscurilor și ierarhizarea riscurilor” (documentul
prezintă doar data întocmirii, respectiv 17.01.2019), care au fost întocmite după
modelele prevăzute în anexele nr. 9-11 la Normele metodologice specifice proprii;
8. Programul misiunii de audit public intern, întocmit în data de 21.01.2019 (fără număr
de înregistrare) este în conformitate cu modelul din anexa nr. 12 la Normele
metodologice specifice proprii şi prezintă în mod detaliat activitățile programate de
auditor a se desfășura în scopul colectării probelor de audit, care să stea la baza
formulării concluziilor şi recomandărilor;
9. Procedura “Colectarea și analiza probelor de audit” a fost parcursă în cadrul etapei
„Intervenția la fața locului”, în conformitate cu metodologia specifică unei astfel de
misiuni de audit public intern prevăzută de Normele metodologice specifice proprii. În
intervenția la fața locului auditorul a realizat următoarele formulare de audit:
chestionarul lista verificare (CLV) (documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv
10.01.2019), liste de control, test (documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv
14.01.2019).
10. Pentru a se asigura că documentele elaborate în timpul derulării misiunii de audit
public intern sunt pregătite în mod corespunzător şi adecvat, precum și că dovezile
colectate pentru susţinerea constatărilor sunt suficiente, concludente şi relevante, a
fost întocmit formularul de audit “Nota centralizatoare a documentelor de lucru”, care
să confirme parcurgerea procedurii P-13. Documentul prezintă doar data întocmirii,
respectiv 22.01.2019.
11. Constatările, concluziile şi recomandările preliminare au fost prezentate de auditor în
cadrul ședinței de închidere, iar stenograma prezentată în Minuta ședinței de închidere
menționează acest lucru. Documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv
28.02.2019.
12. Proiectul raportului de audit public intern a fost elaborat cu respectarea cerințelor și
principiilor menționate de normele 3.9.1.1. și 3.9.1.2. din Normele metodologice
specifice proprii şi este înregistrat cu nr. 2.325/C.A.I./28.02.2019.
Existența notelor de corespondență cu reprezentantul structurii auditate, ca piese la dosarul
misiunii de audit, confirmă că acesta a luat la cunoștință despre conținutul Proiectului
raportului de audit public intern.
Reprezentantul structurii auditate a semnat Proiectul raportului de audit public intern, ceea ce
confirmă că acesta a luat la cunoștință despre conținutul acestuia. Conducătorul structurii
auditate nu a formulat puncte de vedere diferite, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu
rezultatele verificărilor prezentate de auditor sub forma: constatărilor, concluziilor și
recomandărilor.
13. Raportul de audit public intern a fost transmis Inspectorului Şef, în scopul analizării și
avizării, iar existența semnăturii acestuia confirmă operaţiunea. Documentul este
înregistrat cu nr. 2.391/C.A.I./04.03.2019

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 30


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
14. Sinteza principalelor constatări și recomandări a fost elaborată; documentul prezintă
doar data întocmirii, respectiv 28.02.2019.
15. În cadrul procedurii P 21 - “Urmărirea recomandărilor” a fost întocmită „Fişa de
urmărire a recomandărilor” (documentul prezintă doar data întocmirii, respectiv
04.03.2019).

Documentele de lucru ale auditorului constituie baza unui Raport de audit, aşa cum se prevede
în Hotărârea Guvernului nr. 1086/2013 - Normele generale privind exercitarea activităţii de
audit public intern, precum şi în Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de
audit public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, aprobate prin Decizia
nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef. Aceste acte normative stabilesc
metodologia generală de derulare a misiunilor de asigurare, ceea ce presupune parcurgerea, în
cadrul fiecărei etape, a procedurilor specifice şi elaborarea documentelor de lucru.

În urma analizei documentelor de lucru realizate de structura auditată pentru misiunea de


audit public intern „Auditarea activităţii control SSM”, am constatat următoarele:

 marea majoritate a documentelor elaborate de auditor nu prezintă număr de


înregistrare în ordine cronologică,
 obiectivele prevăzute în Ordinul de serviciu nu coincid cu cele aprobate pentru această
„misiune” prin Planul de audit public intern aprobat pentru anual 2018, deoarece în
acest document obiectivul prevăzut este „întocmire raport audit”
 Notificarea privind declanşarea „misiunii” a fost întocmită în termen, în data de
05.12.2018, dar fără a avea ca fundament Ordinul de serviciu, care a fost întocmit în
data de 28.12.2018. Precizez că în conformitate cu „Normele metodologice proprii
privind exercitarea activității de audit public intern”, art. 3.1.1.1.1. - „Ordinul de
serviciu reprezintă mandatul de intervenţie al auditorului intern acordat de către
Inspectorul Şef, pe baza căruia se desfăşoară misiunea de audit public intern”.
 „misiunea” nu a respectat perioada de desfăşurare stabilită prin Ordinul de serviciu
aprobat de Inspectorul Şef, respectiv finalizarea „misiunii” nu s-a realizat pe data de
18.01.2019;
 Proiectul raportului de audit public intern este înregistrat cu nr.
2.325/C.A.I./28.02.2019. Precizez că Legea nr. 672/2002, republicată, privind auditul
public intern stipulează:
 art. 17: “În realizarea misiunilor de audit auditorii interni îşi desfăşoară
activitatea pe bază de ordin de serviciu, emis de şeful compartimentului de
audit public intern, care prevede în mod explicit scopul, obiectivele, tipul şi
durata auditului public intern, precum şi nominalizarea echipei de auditare”;
 art. 19 (1): “Auditorii interni elaborează un proiect de raport de audit public
intern la sfârşitul fiecărei misiuni de audit public intern”;
 auditorul nu a pus la dispoziţie documente care să justifice nefinalizarea “misiunii”
în termenul aprobat prin ordinal de serviciu;
 „Sinteza principalelor constatări și recomandări” a fost întocmită în data de 28.02.2019
(în aceeaşi zi cu „Proiectul Raportului”), respectiv înaintea „Raportului de audit public
intern” care a fost întocmit în data de 04.03.2019. Prin urmare, nu au fost respectate în
totalitate prevederile normei 3.1.3.2.1. – „Elaborarea raportului de audit public intern”
din Normele metodologice proprii, care prevede: „Raportul de audit public intern
conţine opinia auditorului intern şi trebuie însoţit de o sinteză a principalelor constatări
şi recomandări”. Aşadar, „Sinteza” însoteşte „Raportul” şi nu „Proiectul Raportului”.

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 31


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
 Procedura P 21 - “Urmărirea recomandărilor” nu a fost parcursă în conformitate cu
Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la
nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, deoarece în urma primirii Raportului
de audit, structura auditată nu a transmis auditorului „Planul de acţiune pentru
implementarea recomandărilor”. Menționez că auditorul a întocmit în data de
04.03.2019 documentul „Fișa de urmărire a recomandărilor”, iar acest document
prezintă semnătura (fără nume) a conducătorului structurii auditate. Având în vedere că
toate cele 5 recomandări formulate au termen de implementare „permanent”, auditorul
nu a putut face dovada respectării art. 3.1.5.2. - „Responsabilitatea C.A.I.” din Normele
metodologice proprii, care prevede: „Auditorul intern analizează periodic rezultatele
implementării, progresele înregistrate în implementarea recomandărilor raportate de
structura auditată” şi (lit. „e”): „Actualizează Fişa de urmărire a implementării
recomandărilor, corespunzător informărilor structurii auditate sau verificărilor
efectuate”.

Luând în considerare cele constatate, recomand:

13. Perioada de derulare a misiunilor de audit public intern să fie în conformitate cu art. 17
din Legea nr. 672/2002, republicată, respectiv să se desfăşoare doar pe baza Ordinului de
serviciu aprobat de Inspectorul Şef, iar de fiecare dată când perioada iniţială se modifică,
să se întocmească un nou Ordin de serviciu.
14. Parcurgerea tuturor procedurilor privind derularea misiunilor de audit public intern, aşa
cum sunt prevăzute în Partea a II-a - Metodologia de desfășurare a misiunilor de audit
public intern din Normele metodologice proprii privind exercitarea activității de audit
public intern la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, aprobate prin Decizia
nr. 102/03.11.2016 (anexa nr. 1) a Inspectorului Şef.

Obiectivul nr. 5. Raportarea activității de audit public intern

Potrivit normelor 1.3.5, 1.3.6 şi 1.3.7 prevăzute de Normele metodologice specifice proprii,
“Compartimentul audit intern transmite trimestrial la Compartimentul audit intern din cadrul
Inspecției Muncii, sinteze ale recomandărilor neînsuşite de către conducătorul entităţii publice
şi consecinţele neimplementării acestora, însoţite de documentaţia relevantă, în maximum 5
zile calendaristice de la încheierea trimestrului…Raportează periodic la U.C.A.A.P.I., prin
Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției Muncii la solicitarea acestora asupra
constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activitatea de audit public
intern….Elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern care prezintă modul de
realizare a obiectivelor Compartimentului Audit Intern…Raportul anual al activităţii de audit
public intern cuprinde următoarele informaţii minimale: constatări, recomandări şi concluzii
rezultate din activitatea de audit public intern, progresele înregistrate prin implementarea
recomandărilor, iregularităţi sau posibile prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit
public intern, precum şi informaţii referitoare la pregătirea profesională... Compartimentul
audit intern transmite la Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției Muncii, rapoarte
anuale privind activitatea de audit public intern, până la data de 15 ianuarie a anului următor,
pentru anul încheiat…Raportează imediat Inspectorului şef şi structurii de control intern
abilitate despre iregularităţile sau posibilele prejudicii identificate în realizarea misiunilor de
audit public intern…Iregularităţile sau posibilele prejudicii constatate de auditorul intern sunt

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 32


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
raportate conducătorului entităţii publice şi structurii de control abilitate, în termen de 3 zile
lucrătoare de la constatare…Auditorul intern propune, după caz, suspendarea misiunii de audit
public intern în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii, cu acordul
Inspectorului Şef care a aprobat misiunea, dacă din analiza preliminară a verificărilor
efectuate se estimează că prin continuarea acesteia nu se ating obiectivele de audit intern
(limitarea accesului, informaţii insuficiente ş.a.)…Cazurile de iregularităţi sau posibile
prejudicii identificate se cuprind în raportările periodice şi anuale”.

Menţionez că în perioada evaluată, respectiv 01.01-31.12.2019 nu au fost identificate


iregularităţi sau posibile prejudicii, care să fie raportate acestuia şi structurii de control intern
abilitate.

Trimestrial şi la finele anului 2019 au fost întocmite rapoarte de activitate, precum şi


informări trimestriale cu privire la stadiul implementării recomandărilor formulate de auditor
şi aprobate de conducătorul inspectoratului, lucrări transmise compartimentului de
specialitate aflat în structura organizatorică a organului ierarhic superior, respectiv
Compartimentului audit intern din cadrul Inspecţiei Muncii.

Raportul cu privire la activitatea de audit public intern desfăşurată în anul 2019 de


Compartimentul audit intern aflat în organizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea,
elaborat de auditorul intern, aprobat de Inspectorul Şef, înregistrat cu nr.
12271/C.A.I./16.12.2019 şi înaintat Inspecţiei Muncii cu nr. 12272/C.A.I./16.12.2019, a fost
întocmit în conformitate cu modelul transmis de U.C.A.A.P.I. prin Compartimentul audit
public intern din cadrul Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale şi respectiv Compartimentul
audit intern din cadrul Inspecţiei Muncii.

Din analiza Raportului cu privire la activitatea de audit public intern desfăşurată în anul 2019,
(în continuare „Raport”) am constatat următoarele:

 La pag. nr. 6, se face referire la „timpul alocat realizării misiunilor de audit planificate
în anul 2018” şi la „misiunile incluse în Planul anual de audit public intern pe anul
2018”;
 Este raportată misiunea privind verificarea activităţii de control securitate si sănătate
în muncă din cadrul I.T.M. Tulcea, fără ca această misiune să se regăsească în planul
de audit pe anul 2019;
 Referitor la această misiune, se precizează: “Se constata in cadrul misiunii ca
contraventiile constatte in timpul controalelor,au fost amendate,amenzile fiind
aplicate cu discernamant,obiectivul principal al controalelor fiind,de fapt,rezolvarea
neregulilor intalnite si nu doar rezolvarea acestora din punct de vedere statistic”
(textul este preluat conform originalului din „Raport”).
 Această exprimare nu este în concordanţă cu prevederile Normelor
metodologice proprii privind exercitarea activității de audit public intern la
nivelul I.T.M. Tulcea care la art. 3.1.3.1., lit. „c”, prevăd: „promovarea unui
limbaj simplu şi uzual şi a unui stil de exprimare concret”;
 La cap. III.2. se precizează: „Raportarea activitatii de audit public intern in cadrul
I.T.M.Tulcea a avut loc in conformitate cu prevederile legale in vigoare cat si a Planului
anual de audit intern aferent anului 2018,cat si cu respectarea Planului multianual de
audit intern aferent perioadei 2016-2018” - (textul este preluat conform originalului
din Raport).

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 33


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
 La cap. III.3.1. ”Independenţa structurii de audit public intern” – se menţionează: “în
cursul anului 2018 nu a fost cazul de numire/revocare a auditorului intern”;
 La Partea a III-a - Situaţia actuală a auditului intern, cap. 6.4. - Asigurarea
perfecţionării profesionale continue – se precizează: „În cursul anului 2019 a fost
efectuat un curs de perfecţionare gratuit de 3 zile organizat de U.C.A.P.I. pentru
regiunea Sud Est la acesta adăugându-se şi un număr de 10 zile de studiu individual şi 2
zile participare conferinţe pe diverse teme de interes (anticorupţie). In acest mod au
fost realizate cele 15 zile obligatorii de perfecţionare profesionala obligatorii”.
 Conform documentelor puse la dispoziţie şi detaliate în prezenta lucrare la
cap. IV. „Constatări şi recomandări” - Obiectivul nr. 2 – „Competența și
conștiința profesională a auditorului intern”, activitatea de perfecționare
profesională s-a desfăşurat în anul 2019 pe parcursul a 17 zile lucrătoare şi
într-o altă structură decât cea înfăţişată în „Raport”;

Luând în considerare cele constatate, recomand:

15. Raportul anual privind activitatea de audit public intern trebuie să se facă numai pe baza
documentelor justificative.
Cu riscul de a mă repeta, recomand respectarea în totalitate a Normelor metodologice
proprii privind exercitarea activității de audit public intern la nivelul I.T.M. Tulcea.

Compartimentul audit intern din cadrul Inspecției Muncii, aparat propriu, a evaluat activitatea
compartimentului audit intern din cadrul I.T.M. Tulcea pentru perioada 01.01.-31.12.2014. În
urma verificărilor efectuate a fost elaborat Raportul de audit public intern privind evaluarea
activității de audit public intern desfășurată în cadrul I.T.M. Tulcea, înregistrat cu nr.
302/C.A.I./28.09.2015, prin care au fost trasate un număr de 10 recomandări pentru
implementare, transmise la I.T.M. Tulcea cu adresa nr. 303/C.A.I./28.09.2015.

Menționez că în urma verificărilor efectuate am constatat implementarea unui număr de 9


recomandări, iar recomandarea „Planul de acţiune/calendarul implementării recomandărilor,
să fie întocmit de către structura auditată, iar auditorul să îşi exprime acordul în privinţa
modului de implementare a recomandărilor formulate”, a fost implementată parţial, fiind
reluată în prezenta lucrare ca recomandarea nr. 14.

În cursul perioadei supusă auditării, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Direcţia Generală
Corp Control, Implementare Strategie Naţională Anticorupţie, a efectuat, prin sondaj,
controlul privind managementul activităţii desfăşurate la nivelul Inspectoratului Teritorial de
Muncă Tulcea, care a fost finalizat cu procesul verbal nr. 458/DGCCISNA/25.10.2019, iar în
sarcina compartimentului Audit Intern nu a fost stabilită nici o recomandare sau măsură.

V. CONCLUZII

Pe baza constatărilor prezentate prin această lucrare, apreciez că activitatea


Compartimentului audit intern din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea se
desfășoară în conformitate cu reglementările în domeniu, dar necesită îmbunătăţiri cu privire
la:

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 34


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro
INSPECŢIA MUNCII
 planificarea activității Compartimentului Audit Intern;
 întocmirea tuturor documentelor să se facă cu mai multă atenţie şi rigurozitate, pentru
evitarea unor neconcordanţe sau omisiuni.

Constatările prezentate în această lucrare au la bază probe de audit obţinute pe baza


verificărilor efectuate de auditor asupra documentelor puse la dispoziţie de structura auditată
și consemnate în documentele de lucru întocmite de acesta.
Activitatea de audit intern desfăşurată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea a contribuit
la adăugarea de valoare în cadrul entităţii publice, iar Inspectorul Şef a aprobat toate
constatările, concluziile şi recomandările prezentate în rapoartele de audit intern întocmite
de auditorul intern din cadrul I.T.M. Tulcea, manifestând susţinere şi disponibilitate faţă de
activitatea de audit.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.086 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor
generale privind exercitarea activităţii de audit public intern, în ce priveşte transmiterea
proiectului raportului de audit public intern, se prevăd următoarele:

3.9.2.1. Proiectul raportului de audit public intern transmis structurii auditate trebuie să fie
complet, să cuprindă relatarea constatărilor, cauzelor, consecinţelor, recomandărilor,
concluziilor şi a opiniei formulate de auditorii interni.

3.9.2.2. Entitatea/Structura auditată analizează proiectul raportului de audit public intern şi


transmite punctul de vedere în termen de maximum 15 zile calendaristice de la primirea
acestuia. Prin netransmiterea punctelor de vedere în termenele precizate se consideră
acceptul tacit al proiectului raportului de audit public intern.

3.9.2.3. Punctele de vedere primite de la entitatea/structura auditată se verifică şi se


analizează de către auditorii interni în funcţie de datele şi informaţiile cuprinse în proiectul
raportului de audit public intern şi de probele de audit intern care stau la baza susţinerii
acestora. Proiectul raportului de audit public intern este revizuit în funcţie de punctele de
vedere acceptate.

Întocmit de,
Cristian Lucian BORDEI
Auditor Supervizat de,
Rodica BALTĂ
Auditor

Str. Matei Voievod, nr. 14, Sector 2, București 35


Tel.: +4 021 302 70 31; fax: +4 021 252 00 97 Cristian Lucian BORDEI
comunicare@inspectiamuncii.ro Auditor intern
www.inspectiamuncii.ro

S-ar putea să vă placă și