PEDEAPSA CU MOARTEA

Pedeapsa cu moartea este uciderea prevăzută prin lege a unui om ca pedeapsă

pentru o crimă, pentru care a fost găsit vinovat. De obicei este precedată de un proces
judiciar, care se termină cu o sentinţă cu moartea. Aceasta este pusă în aplicare prin
execuţie.
Din punctul de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor politici a
fost o practică comună aproape tuturor societăţilor. Acum, pedeapsa capitală are o arie
de folosire mai izolată, dar mai este încă practicată.
În unele ţări, celor găsiţi vinovaţi de crimă, spionaj sau trădare li se aplică această
pedeapsă. Curţile marţiale dau cel mai des această sentinţă, fiind comună în dreptul
militar.
În alte societăţi pedeapsa cu moartea este folosită şi pentru actele de viol, adulter,
incest, homosexualitate sau trafic de stupefiante.
În China de exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupţie sunt
pedepsite cu pedeapsa cu moartea.

Metode de executare a condamnatiilor

Arderea pe rug a fost o pedeapsă aplicată, în special în Evul Mediu, celor acuzați
de vrăjitorie sau erezie. Execuția celor condamnați la moarte consta prin arderea lor de
vii pe rug constituit dintr-o grămadă de lemne.
Această metodă de execuție la moarte a fost aplicată din Evul Mediu timpuriu
până în ultima perioadă a acestei ere (secolul al XV-lea–secolul al XVI-lea). Sentința era
dată de inchiziție, fiind astfel executați cei învinuiți de vrăjitorie sau erezie. Dacă
osânditul recunoștea vinovăția faptei sale, atunci călăul îl strangula înainte de
aprinderea rugului sau i se legau saci cu praf de pușcă pentru a simula focul Sodomei
care, după Biblie, ar fi ars sub o ploaie de foc. Vrăjitoarele erau arse pe rug pentru ca
sufletul lor să ajungă în rai.
Decapitare are sensul general de a separa capul de corp, prin tăiere.
În sens juridic, decapitare înseamnă a executa un condamnat la moarte prin
tăierea capului, de către călău.
În Evul Mediu se considera că decapitarea, spre deosebire de spânzurare, nu este
o metodă de execuţie dezonorantă, drept pentru care aceasta era rezervată nobilimii.
Au existat personaje ilustre care au sfârşit decapitate, între care Galba, Constantin
al XI-lea Paleologul, Maria Stuart, Ludovic al XVI-lea al Franţei, Maria Antoaneta, Papa
Ştefan I, Papa Sixt al II-lea, Vladislav al III-lea al Poloniei, sau chiar decapitaţi post
mortem, ca Oliver Cromwell, Ioan Iacob Heraclid şi Vlad Ţepeş, dar şi domnitori români
ca Ştefan Tomşa, Ştefan Răzvan, Nicolae Mavrogheni, Ioan Potcoavă, Gaspar Graziani,
Constantin Hangerli, Vlad al V-lea cel Tânăr, Alexandru Cornea.
În Transilvania, ultima execuţie prin decapitare cu spada s-a produs în Piaţa Mare
din Sibiu, în apropierea statuiei lui Roland, pe 5 decembrie 1703, executat fiind comitele
Johann Sachs von Harteneck, ce fusese ridicat la rangul de cavaler cu numai cinci ani în
urmă de către împăratul Leopold I.La 10 mai 1944, la Stuttgart, militanta Olga Bancic a
fost condamnată de nazişti la moarte prin decapitare.
 La 9 septembrie 1944, la Iara, judeţul Cluj, a avut loc un incident în care autorităţile
maghiare horthyste au ucis 98 de români prin decapitare.
Cea mai "modernă" metodă de decapitare, până la abolirea acestei pedepse, a
fost tăierea capului cu ghilotina.
Execuţia prin tăierea cu ferăstrăul avea loc, în Europa, prin atârnarea
condamnatului la pedeapsa cu moartea cu capul în jos. Călăii, folosind un ferăstrău
mare, tăiau corpul acestuia în două, începând cu zona genitală şi terminând cu capul.
Deoarece persoana atârna cu capul în jos, creierul primea suficient sânge pentru a
rămâne în viaţă până ce ferăstrăul secţiona artera principală din abdomen.
În Asia, execuţia prin tăierea cu ferăstrăul se făcea cu condamnatul în picioare, iar
tăierea cu ferăstrăul începea de la cap în jos.
Pe 25 septembrie 1396 a avut loc Bătălia de la Nicopole. În urma bătăliei,
răzbunarea lui Baiazid I a fost cruntă, dar şi… economică. Pe prizonierii fără rang i-a
decapitat sau tăiat cu ferăstrăul, pe când răscumpăararea nobililor s-a cântărit în mult
aur.
Ghilotina (conform originalului din franceză, Guillotine) este un mecanism
gravitaţional prevăzut cu un cuţit masiv, mobil, de formă trapezoidală, care alunecă
ghidat, construit în scopul decapitării rapide condamnatului la moarte.
Instrumente asemănătoare pentru execuţia prin decapitare au existat anterior, aşa
cum au fost cele din insulele britanice, "Fecioara scoţiană" (în engleză, Scottish Maiden,
1661) sau "Toporul din Halifax" (în engleză, [the] Halifax Gibbe), sau cea din Italia,
"Mannaia" (în italiană, mannaia semnifică satâr).
Toate aceste instrumente de execuţie au fost folosite în practică până către
sfârşitul secolului al 18-lea, după care au fost abandonate.
Lapidarea (Linşajul / omorârea cu pietre) (în latină lapidatio) este o
execuţie la moarte dintre cele mai crude, osânditul este ucis prin aruncare de pietre.
Această metodă barbară din vechime, în ciuda protestelor organizaţiilor pentru drepturile
omului, este din păcate şi azi aplicată în unele ţări islamice din Africa, ca şi unele ţări din
Asia, ca Afghanistan şi Iran. Sentinţa este dată în general de un monarh sau de justiţie,
osânditul este îngropat până la bazin sau piept, restul corpului fiind expus pietrelor
aruncate de mulţime. Acest mod de execuţie se aplică într-un procent mai mare la femei
ca la bărbaţi. Motivul osândirii pot fi relaţii extraconjugale, vrăjitorie sau hoţie.
Un cunoscut caz biblic de lapidare este acela al Sf.Ştefan în Ierusalim. Din cauza
predicilor sale incitante, în public şi în sinagogi, diaconul Ştefan a atras mânia
credincioşilor evrei, fiind interogat de Sinedriu (organul clerical suprem evreiesc) şi
condamnat la moarte prin lapidare în jurul anilor 32-36 d.C. (probabil în anul 34 d.C.).
Locul execuţiei se crede că a fost în afara zidurilor cetăţii Ierusalim, nu departe de
actuala "Poarta Leilor" (numită şi "Poarta Ştefan"). Poarta se găseşte în direcţia Grădinii
Ghetsimani, pe latura de nord a cetăţii. La execuţie a luat activ parte Saulus (ulterior
convertit la creştinism şi devenit apostolul Paulus / Pavel).
Scaunul electric este un dispozitiv ce permite executarea condamnaţilor
la moarte prin electrocutare. A fost inventat de dentistul Harold P. Brown în urma unui
angajament cu Thomas Alva Edison care i-a cerut să studieze dacă electricitatea poate
fi folosită în execuţii.
Pentru execuţie, condamnatul, care a primit pedeapsa cu moartea, este legat de
scaun cu brăţări de metal, iar pe cap i se pune un burete ud şi o cască metalică.
Electrozii sunt plasaţi la cap şi la picioare, pentru a se crea un circuit închis. La o
execuţie, condamnatul este conectat de două ori la curent. Prima conectare este la o
tensiune de 2000 volţi timp de 15 secunde, cauzând inconştienţa şi oprirea inimii. A
doua conectare se face la o tensiune moderată, timp în care curentul cauzează dereglări
importante ale organelor interne, iar organismul poate ajunge la o temperatură de 59
grade Celsius. Prima execuţie publică cu scaunul electric a avut loc la 6 august 1890 la
New York şi s-a sfârşit catastrofal: delincventul a fost prăjit de viu în faţa publicului. După
această demonstraţie din 1890 a "scaunului electric" ca metodă de execuţie, împăratul
Abisiniei (vechea denumire a Etiopiei) Menelik al II-lea a comandat de la inventator
primul scaun electric. După livrare a constatat că în Abisinia lipsea ceva esenţial:
curentul electric. Prin urmare, împăratul a folosit scaunul electric ca tron imperial.
Trasul în ţeapă reprezenta o metodă de tortură foarte sadică şi execuţie
de mare efect asupra populaţiei în timpul Evului Mediu. Condamnaţii la o astfel de
pedeapsă erau străpunşi cu ţepe şi apoi agăţaţi de obicei pe zidurile cetăţilor pentru a
crea o stare de teamă şi a impune autoritatea domnului. Deşi era foarte dură, metoda a
dat roade în timpul lui Vlad Ţepeş, atacurile turceşti, respectiv tâlhăriile diminuându-se.

Pedeapsa cu moartea pro sau contra

In cercul meu de prieteni am adus in discutie pedeapsa cu moartea,si i-am intrebat

pe cativa prieteni daca sunt pro sau contra pedepsei cu moartea si sa argumenteze
raspunsul lor.
Parerile prietenilor:
Cristina/Contra
-o viatza este data DOAR de Dumnezeu, si trebuie luata DOAR de
Dumnezeu.
Ionuţ/Contra
-împotriva pedepsei cu moartea, din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi
ca incarcerarea pe viaţa poate fi mai dureroasă şi mai greu de îndurat decât moartea.
In cazurile in care aceasta se impune, e nevoie de implementarea celei mai grele
pedepse posibile : inchisoare pe viaţa.
Alin/Pro
-sunt pro pedepsei cu moarte. Depinde si de gradul crimei. Daca un
individ de exemplu omoara alt individ sunt de acord cu pedeapsa cu moartea. Viata
pentru viata.
Andreea/Contra
-da justitia functionează! Dar nu poţi sa te joci asa cu viaţa unui om!
Trebuie să recunoaştem că există şanse sa greşeşti. Şi cu ce suntem noi mai buni daca
luăm viaţa unui om (orice fel de om) nu suntem cu nimic mai buni ca ei! Iţi dau un
exemplu: Un barbat işi bate soţia in fiecare seară când vine de la bar! Şi nu o bate aşa...
îi dă 2 palme o lasă plină de sângeîn fiecare seară. Într-o seara nu mai rezistă si îi face
brânci (bagă cuţitul in el) nu contează dar important e că-l omoară! Merită femeia sa
moară???
Marian/si Pro si Contra
-depinde cum priveşti lucrurile.Categoric pentru crime cu
premeditare,pro.Pentru viol,castrare şi închisoare minim 25 ani..
Aici e bun sistemul american.Nu scapă ăia răii acolo după un an,aşa că-i doare
burta şi un medic "milos" recomandă eliberarea pe chestia asta,iar un judecător şi
mai"milos" îi dă drumu.

Pancu Daniela