Referat

Tema: „Behaviorismul”

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………………3

9. Definirea conceptului de behaviorism...…………………………………………… 4

II. Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului. “Reflexele
Conditionate”……………………………………………………………6

2.1 Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului

……………………………………………………………………………………...6

2.2 “Reflexele Conditionate” Ivan Pavlov…………………………………………..7

III. John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”. John Watson şi behaviorismul. Contribuţia lui Watson în
evoluţia “Teoriei Comportamentelor”………………………………………………………………… 8

3.1 John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”………………………….. 8

3
 3.2 John Watson şi behaviorismul.................................................................................. 9

3.3 Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei Comportamentelor”……………12

IV. Contribuţia lui Burrhus Frederic Skinner în dezvoltarea behaviorismului …. 15

22. Behaviorismul la mijlocul secolului XX ………………………………………… 18

VI.

Concluzii……………………………………………………………………………..21

VII. Bibliografie………………………………………………………………………….22

4
5
 Introducere

Prezenta lucrare – Behaviorismul – reprezintă un studiu amplu asupra curentului psihologic american Behaviorismul
numit şi “Teoria Comportamentelor”. În prezenta lucrare sunt reflectate

principalele cercetari şi aporturi ale marilor reprezentanţi ai acestui curent psihologic. Atît apariţia şi evoluţia acestui curent
psihologic este binevenită pentru studierea aprofundată a comportamentului animal şi uman bazîndu-se pe relaţia dintre stimul-
răspuns. În capitolele prezentei lucrări sunt menţionate diferite experimente făcute de reprezentanţii acestui current asupra
diferitor animale, păsări, chiar şi asupra copiilor mici. Acest curent psihologic a dominat psihologia aplicata timp de 50 de ani
aceasta dînd dovadă de o mare apreciere şi importanţă a acestui curent.

6
9. Definirea conceptului de behaviorism

Behaviorismul este un curent psihologist American, apărut la începutul sec. XX, care a pus la baza studierii
comportamentului uman relaţia de tipul “stimul-răspuns”, inspirată din unele date ale neurofiziologiei.

Acest curent considera că pentru cunoaşterea, înţelegerea şi prevenirea comportamentului uman (infracţional) este
suficientă studierea relaţiei dintre stimul şi răspuns, fără a mai fi necesară apelarea la conştiinţă. Cu alte cuvinte etiologia crimei
este de natură obiectivă, fără legătură cu factorii subiectivi.

Orientat spre o psihologie obiectivă – fără conştiinţă - acest curent a ignorat total introspecţia ca metodă de bază a
psihologiei structuriste, încercînd fără success, să reducă şi să explice comportamentul uman pornind exclusive de la date obiective
de tipul reacţiilor glandulare, visceral, muscular la diverşi stimuli externi, ignorînd caracterul subiectiv complex al fenomenelor de
conştiinţă şi de comportament, controlate de conştiinţă şi de personalitatea individului. 1

Aceste curent american a pus la baza studierii comportamentului uman relaţia dintre stimul-răspuns.
Potrivit acestei concepţii, pentru a analiza procesele psihice, trebuie să pornim, în exclusivitate, de la date obiective, respectiv de
la reacţiile glandulare, viscerale, musculare sau laringale ale individului, la stimulii exteriori. 2

Behaviorismul a fost puternic influenţat de neurofiziologie, apărînd ca o reacţie împotriva introspecţionismului,

metodă de bază a psihologiei structuraliste, ce încearcă explicarea mecanismelor şi proceselor psihice prin intermediul
“autoobservării” sau a “observării în interior”(introspecţia).

1
Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”, Iaşi 1999. 2 Gh. Mateuţ, op. cit., p. 68-69.

7
 În consecinţă. această orientare este considerată de majoritatea autorilor ca fiind neştiinţifică şi unilaterală, întrucăt nu
sesizează cauzele reale ale fenomenului criminalităţii, incercînd fără succes să reducă şi să explice aspectele de comportament.
Anume din consideraţiile date această orientare este cunoscută şi sub denumirea de “psihologie fără conştiinţă” sau “psihologia
obiectivă”. 3

3
Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Centrală” Chişinău 2011.

8
35. Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra
behaviorismului . “Reflexele Condiţionate”

2.1 Aportul lui Edward Lee Thordike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului .

Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat şi psihologul american Edward Lee Thorndike. În 1898 Thorndike a
realizat o serie de experimente ce vizau modul de invăţare a animalelor. Într-unul din studii acesta a pus o pisică într-o cuşca, iar în
afara cuştii o bucată de hrană. Apoi a măsurat timpul în care animalul învaţă şi reuşeşte să deschidă uşa cutiei pentru a ajunge la
hrană. Supunând pisica aceleiaşi acţiuni de mai multe ori, a văzut că aceasta repetă comportamentele care au dus la succes şi în
încercări succesiv scapă din ce în ce mai repede şi mai uşor. În urma acestui experiment, Thorndike a propus o "lege", conform
căreia comportamentele urmate de o întărire pozitivă (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o întărire negativă ori fără
întărire nu vor fi învăţate şi se "pierd". Edward Lee Thorndike a formulat aceasta lege in 1911, numită Legea Efectului, după
care comportamentul e determinat de consecinţele sale: o conexiune pasibilă de modificări escortată sau urmată de o stare
satisfăcătoare devine consolidată şi prevalent expectată.

În 1906 psihologul rus Ivan Pavlov, care câştigase cu doi ani în urmă premiul Nobel, formulează unul dintre principiile
celei mai importante ale învăţării. Acesta investigase procesele digestive la câini măsurând cantitatea de salivă secretată în
momentul în care acestora li se punea o bucată de hrană în gură. După măsurători repetate acesta a descoperit că animalele
salivau chiar la anticiparea primirii mâncării. Mai mult, dacă primirea hranei ar fi fost asociată cu un clopoţel, atunci secreţia
salivei s-ar fi declanşat doar la simplul auz al acestui clopoţel. Acesta este o formă de bază a ceea ce în psihologie se numeşte
condiţionare clasică (sau pavloviană) în care organismul asociază un stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va
reacţiona la al doilea stimul, cel asociat, într-un mod similar cu reacţia faţă de primul stimul. Cercetările ulterioare au arătat că
acest proces poate fi baza formării unor preferinţe sau a structurării unor temeri, chiar fobii.

9
 Se crede de obicei că Pavlov anunț a aducerea hranei printr-un clopoț el, însă notițele sale arată utilizarea unui număr
mare de stimuli auditivi , incluzând fluiere, metronoame, împreună cu stimuli vizuali. În anii 1990 , când savanții occidentali au
avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit niciunul din aceste obiecte.

2.2 Reflexele condiţionate. Ivan Pavlov este un cunoscut fiziolog şi psiholog rus, renumit mai ales pentru
experimentele sale asupra cîinilor şi pentru cercetările în domeniul “reflexelor condiţionate” (în variant originală a lucrării
“condiţionale”).

Celebra sa lucrare Reflexele conditţionate. O cercetare a activităţii fiziologice a cortexului cerebral, reprezintă rezultatele a
25 de ani de crcetări, întreprinse de Pavlov împreună cu echipa sa. Pavlov a remarcat că, în urma expunerii repetate la anumiţi
stimuli, salivaţia cîinelui nu mai apare doar ca reacţie la vederea mîncării, ci şi la excitanţii cu care fusese invăţat. De aici, trage
concluzia că există, pe lîngă reflexele natural, necondiţionate şi o serie de reflexe dobîndite prin învăţare, numite condiţionate.

Concepţia sa despre cum funcţionează formarea reflexelor la animale şi paralelismul cu comportamentele sociale invăţate
de oameni a fost preluată şi dezvoltată în scrierile sale de către John B. Watson, întemeietorul behaviorismului.

În ciuda faptului că nu a fost un susţinător al psihologiei, considerînd că studiul creierului ar trebui să fie rezervat
fiziologilor, contribuţiile sale au avut un impact major asupra acestui domeniu. Ca recunoaştere a activităţii, în anul 1904 îi este
acordat Premiul Nobel pentru Medicină, pentru cercetări referitoare la funcţionarea sistemului digestiv.

10
 III. John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”. John B. Watson şi behaviorismul.
Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei
Comportamentelor”

3.1 John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”

Deşi Thorndike şi Pavlov sunt cei care au pus "în scenă" behaviorismul, abia în 1913 viziunea psihologiei behavioriste s-a
clarificat. În acest an, John Broadus Watson a publicat lucrarea "Psychology as the Behaviorist Views It." El a fost figura marcantă a
concepţiei comportamentaliste şi s-a opus cu vehemenţă introspecţionismului.

John Broadus Watson (1878-1958) numit şi „părintele behaviorismului", a fost profesor la Universitatea John Hopkins (din 1908
până în 1920). A fost considerat principalul teoretician al behaviorismului şi s-a opus introspecţionismului lui Wilhelm Wundt. A
acordat mare importanţă lucrărilor lui Pavlov şi bazat pe acestea a realizat cercetări experimentale referitoare la condiţionările
emoţionale împreună cu soţia sa R. Rayner. Scopul cărţii nu era altceva decât o completă redefinire a psihologiei ca "ramură pur
experimentală şi obiectivă a ştiinţei naturale ". Scopul teoretic al acestei ştiinţe este predicţia şi controlul comportamentului. Noua
strategie propusă presupunea variaţia stimulului din mediu, observarea reacţiei organismului la această schimbare.
Comportamentul, arată J. Watson, este ansamblul de reacţii obiectiv observabile raportat la stimuli obiectiv observabili. În concepţia
lui Watson, emoţiile sunt comportamente. În 1930 Watson dezvolta teoria metrică a gândirii aratând ca: gândirea este o activitate
complexă care mobilizează întreaga organizare corporală.

Lui Watson i se părea ca vechii psihologi au încercat să studieze ceva ce era prea vag şi subiectiv, poate prea -ireal, pentru
a fi un subiect adevărat pentru o cercetare ştiinţifică. Întrebările pe care şi le punea el erau: Ce este acest lucru care se numeşte
-minte"? Cum putem să ne bazăm pe afirmaţiile introspecţioniştilor despre ce se întâmpla în minţile lor, inobservabile pentru noi?
Ce faceam atunci când introspecţionişti diferiţi fac afirmaţii contradictorii, fiind supuşi aceluiaşi stimul? Pentru ca psihologia să
devină o ştiinţă autentică, Watson susţinea că trebuie să se concentreze asupra unui fapt definit care să poată fi observat în mod
direct de către toţi investigatorii interesaţi. Astfel studiul adevărat al psihologei este comportamentul. Watson afirma că psihologia
în viziunea

11
comportamentalistă, era -o ramură experimentală pur obiectivă a cărui scop este predicţia şi controlul comportamentului.
Introspecţia nu formează o parte importantă în metodele sale.

3.2 John Watson şi behaviorismul

Pentru Watson, studiul conştientului era irelevant pentru predicţia comportamentului animalelor sau oamenilor.

În 1913 – în Psychology as the Behaviorist Views It – Watson susţinea că psihologia introspectivă

era neştiinţifică, pentru că nu se ocupa de fapte obiective. El a respins toate stările subiective ca senzaţia, imaginaţia sau gândirea,
argumentând că nu pot fi observate de alţii. De la acest manifest a pornit behaviorismul american.

Cam la vreo 20 de ani după ce Pavlov „chinuia” câinii în laboratoarele ruseşti, Watson făcea acelaşi lucru, dar pe subiecţi
umani. El considera că forme complexe de comportament pot fi programate în cazul oamenilor. A condus un experiment în care
unui băieţel („micul Albert”) i s-a dat un şoricel alb cu care să se joace. După ce băiatul s-a obişnuit cu animalul, experimentul
continua astfel: se izbea puternic podeaua cu o bară de oţel ori de câte ori şoarecele era adus înăuntru. Copilul se speria şi în cele
din urmă a ajuns să se sperie ori de câte ori avea în preajmă un animal cu blană. Watson afirma – referindu-se direct la acest tip de
experiment: „Daţi-mi un copil şi îl voi face să se caţere sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din piatră sau lemn… Îl
voi face hoţ, răufăcător sau toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt nenumărate… Oamenii se construiesc şi nu se nasc.

În lucrarea Psychological Care of Infant and Child (1928), se recomandă părinţilor să nu manifeste
afectiv pentru a preveni răsfăţul şi comportamentul dependent. În opinia sa, copiii trebuie trataţi ca tineri adulţi, comportamentul
părinţilor trebuie să fie obiectiv şi ferm, dar blănd. Copii nu trebuie îmbrăţişaţi, sărutaţi sau ţinuţi pe genunchi. Gesturile permise
sunt legate de recompnsă şi salut şi se rezumă la o strîngere de mîină sau o bătaie pe umăr şi o mîngîiere pe creştet. În locul căldurii
şi dragostei, Watson recomandă părinţilor să folosească metode eficiente care să-i ajute pe copii să înveţe bunele obiceiuri. Această
conducere ştiinţifică a educaţiei trebuie să înceapă din primele luni de viaţă ale copilului, printr-un program de hrănire rigid şi prin
introducere oliţei de la vîrsta de 1-3 luni. Şi în momentul acela dar şi în astăzi recomandările lui Watson sunt prea dure şi nu ţin
seama de

12
 nevoile şi capacităţile copilului pentru a duce la o dezvoltare sănătoasă. Watson este pionerul behaviorismului – a psihologiei
experimentale a copilului. 4

Behaviorismul trebuia să fie „noua psihologie practică” pe care toată lumea trebuia să fie capabilă să o folosească. Watson
afirma că de îndată ce noile date ale psihologiei erau obţinute pe cale experimentală, profesorii, medicii sau juriştii ar trebui să le
folosească în practica lor. În martie 1916, Watson publica Locul reflexului condiţionat în psihologie, care a deschis larg porţile
afirmării behaviorismului.

Mai târziu Watson s-a orientat spre o latură mai puţin experimentală a behaviorismului, încercând să explice aspectele
practice ale teoriilor sale. Behaviorismul trebuia să fie cheia prin care ori societatea putea fi modificată pentru a se potrivi
comportamentului grupurilor sau indivizilor, ori indivizii puteau fi modelaţi pentru a se potrivi mediului.

Argumente pentru noua paradigmă din psihologie:

1- toată lumea utilizează psihologia, chiar şi fără să ştie (învăţăm din succese şi eşecuri cum să conducem o afacere, cum să
ne înţelegem cu semenii etc.);
2- toate societăţile au utilizat psihologia pentru a controla grupurile sau indivizii;
3- observaţia este necesară pentru înţelegere; comportamentul este observat, dar stimulul care a dus la acel comportament
trebuie să fie identificat prin investigaţii şi observaţii;

4- behavioristul trebuie să înţeleagă trecutul subiectului (un copil care a fost muşcat mai demult de un câine va reacţiona
altfel la contactul cu alt câine în comparaţie cu un copil care nu a fost muşcat);

5- simţul comun este o psihologie grosieră, dar în acelaşi timp reală (de ce oamenii nu îşi prind intenţionat degetele la uşă?);

6- este aproape imposibil să izolezi un stimul (unde luminoase, unde sonore, mirosuri etc.) chiar şi în situaţii experimentale;
de aceea, este mai uşor să luăm în calcul un complex de stimuli (foame, sperietură etc.);

7- există patru tipuri de răspunsuri: răspunsuri comportamentale explicite (construirea unei case, trimiterea unei scrisori);
răspunsuri comportamentale implicite (limbajul trupului, reflexele

4
Graţiela Sion, Psihologia Vîrstelor, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003, pag 19-20.

13
 condiţionate); răspunsuri instinctuale explicite (strănutul, furia); răspunsuri instinctuale implicite (modificări ale
funcţionării sistemului endocrin).

Inca din 1913 Watson publica un articol intitulat “Psihologia asa cum o vede un behaviorist” in care
isi defineste scopul de a prezice si controla comportamentul uman in termeni de stimul si raspuns, excluzand factori precum:
constiinta, introspectie, imagerie etc.

In anul 1924, cartea sa “Behaviorismul” aduce mai multe definitii si clarificari orientarii al carui fondator va ramane:
behaviorismul. J. Watson sustine ca psihologia are nevoie de o abordare pur obiectiva si experimentala, facand o paralela intre
studiile realizate pe animale si om. Pentru celebrul behaviorist, termenul de constiinta este ambiguu si lipsit de utilitate, iar credinta
in existenta constientului “ne poarta inapoi in Antichitate catre superstitie si magie”. Drept urmare, psihologia umana ar trebui sa
se limiteze la observarea a ceea ce este vizibil si masurabil (comportamentul) si sa formuleze legi in legatura cu acesta.

Un alt punct de atractie pentru fundamentarea teoriilor lui Watson a fost studiul comportamentelor copilului. Dincolo de
parerile sale extrem de radicale in legatura cu cresterea acestora, el considera ca orice parinte ar trebui sa ii trateze pe cei mici ca pe
niste adulti, pregatindu-i pentru o societate in care asteptarile nerealiste nu isi au locul.

Nimic nu este innascut sau instictiv din perspectiva behavioristului, de aceea tot ceea ce
este sau stie un copil este dobandit prin interactiunea sa cu mediul inconjurator. Aceasta
viziune subliniaza responsabilitatea parintilor de a alege mediul in care vor creste copii lor.

In anul 1936 J. Watson a incetat sa mai scrie pentru publicul larg, pentru a intra in publicitate,
unde a adus numeroase cotributii, fiind creditat chiar ca intemeietorul ideii de “pauza de cafea”.

14
 3.3 Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei Comportamentelor”

Dacă la începutul sec. al XIX-lea introspecţia era folosită ca metodă experimentală, în 1898 doar 2,3% dintre articolele de
cercetare mai menţionau introspecţia. În 1905, William McDougall a scris o carte în care a definit psihologia ca "studiu al
comportamentului".

Era timpul pentru o nouă concepţie a psihologiei, iar John B. Watson, care a inventat termenul "behaviorism", i-a asigurat
o nouă identitate. Watson era de acord cu McDougall - şi anume că psihologia ar trebui definită ca "studiul comportamentului", dar
a avut o abordare diferită.

McDougall... nu avea nicio problemă cu vechea abordare (mintea şi conştiinţa), dar a crezut că şi comportamentul merită
atenţie. În 1913 Watson a făcut un pas înainte. Psihologia ar trebui să studieze comportamentul, iar mintea, credea acesta, este acum
interzisă. (Epstein, 1987, pg.333)

În 1913 Watson a declarat că el este un tip nou de psiholog: un behaviorist. A mai afirmat că behaviorismul va
elimina complet introspecţia din psihologie. Psihologii ar putea să adere la metoda ştiinţifică, studiind numai lucruri ce pot fi
observate şi măsurate. Astfel, cercetătorii ar putea să controleze comportamentul uman ca niciodată înainte. Watson a făcut o
faimoasă declaraţie despre potenţialul behaviorismului: "Daţi-mi o duzină de copii sănătoşi, bine-informaţi şi mediul necesar
pentru a-i creşte şi vă voi garanta că îl voi alege pe oricare dintre ei şi-l voi educa pentru a deveni orice tip de specialist: doctor,
avocat, artist, comerciant ori - da - cerşetor ori hoţ" (Watson, 1913).

Watson a fost un pic rebel încă din copilărie. El se bătea frecvent pe când era adolescent. Se referea la baptismul din
biserica localităţii natale, cu care a luat contact pe timpul adolescenţei, ca "inocularea care nu a funcţionat". Căutând să scape de
limitările educaţiei într-un oraş mic, Watson şi-a continuat educaţia la Universitatea Furman din Greenville, Carolina de Sud.

La această universitate Watson şi-a perpetuat stilul războinic de a fi. Unul dintre profesorii săi (Meyer) a ameninţat la un
moment dat că-l va pica pe primul student care predă foaia de examen cu faţa în jos. Watson a îndrăznit să facă astfel... Meyer l-a
picat, întârziindu-i absolvirea cu un an.

Cu toate acestea, Meyer l-a ajutat pe Watson, spunându-i acestuia despre noi şi incitante descoperiri în domeniul
psihologiei realizate la Universitatea din Chicago, unde Meyer petrecuse un an de zile. Watson a decis că era vorba despre ceea ce el
avea nevoie. I-a scris preşedintelui

15
Universităţii din Chicago, afirmând că nu se va lăsa până nu va primi sprijin financiar pentru educaţia sa ulterioară. Se pare că
tactica sa a funcţionat, întrucât a primit o bursă la Chicago.

Aici, Watson a studiat psihologia, devenind apoi interesat de cercetarea animalelor. Funcţionalismul era în floare la
Universitatea din Chicago. Dar Watson nu s-a simţit confortabil cu cercetarea introspectivă. Aşa cum Watson şi-a amintit la un
moment dat: "Nu am vrut niciodată să folosesc subiecţi umani. Am urât să servesc în calitate de subiect. Nu mi-au plăcut
instrucţiunile artificiale date subiecţilor. Nu m-am simţit niciodată confortabil şi am acţionat nenatural".

Un profesor la Universitatea din Chicago şi-a amintit că Watson "obişnuia să aibă probleme la întocmirea unor rapoarte
introspective consistente". Aşa că Watson s-a îndreptat către cercetarea animală. Dar şi acolo a descoperit introspecţia. Descrierea
conştiinţei era folosită în cercetarea animală la acea vreme. Pentru Watson părea nenecesar şi absurd. Cum putea un om şti ce se
petrece în capul unui animal? Însăşi ideea de "conştiinţă animală" era dubioasă. În plus, un observator putea specula despre
conştiinţa unui animal numai după ce observa comportamentul animalului. Atunci de ce să nu se limiteze cercetarea la descrierea
comportamentului animalului?

Curând Watson a pus în discuţie necesitatea implicării conştiinţei, a omului ori a animalului, în cercetările psihologice. El
a sugerat mentorului său, James Rowland Angell, că ar putea exista o psihologie fără conştiinţă şi introspecţie. Angell l-a avertizat
asupra riscurilor implicate de urmarea unei atare idei controversate. Cu toate acestea şi alţi psihologi au ajuns la această concluzie.

În fapt, psihologii de astăzi afirmă că Watson nu a inventat realmente behaviorismul, ci doar i-a dat un nume şi i-a făcut
publicitate. Studii behavioriste, ca acelea în care şobolani sunt alergaţi prin labirinturi, fuseseră efectuate cu 20 de ani înainte de
publicarea cărţii lui Watson, "Psihologia, aşa cum o vede un behaviorist", din 1913.

Atunci când J.M.Baldwin l-a angajat la Universitatea John Hopkins, Watson a avut oportunitatea de a-şi promova ideile.
Baldwin doar ce fondase prestigioasa revistă "Psychological Review". La doar 2 săptămâni după sosirea lui Watson, Baldwin a fost
prins într-o situaţie scandaloasă, care l-a determinat pe acesta să părăsească oraşul şi să se refugieze în Mexic. Watson a primit
sarcina de a conduce revista, având astfel mijlocul necesar pentru a-şi face publice ideile.

16
 Ca un cercetător al animalelor, Watson era conştient de un avantaj important al behaviorismului: deschidea drumul
psihologiei către organisme care nu dispuneau de un limbaj pentru a-şi descrie gândurile. Hilgard (1980) afirma că este greşit să
credem că Watson încerca să limiteze întinderea domeniului psihologiei. "Watson nu încerca să limiteze psihologia; în schimb,
încerca să-i lărgească orizonturile". Cu ajutorul metodelor behavioriste, psihologia putea fi folosită în cazul animalelor, al pacienţilor
cu probleme psihice, al retardaţilor ori al copiilor - adică putea fi aplicată tuturor grupurilor care nu putea furniza rapoarte
5
introspective credibile privind propria activitate mental.

John B. Watson susţinea că mintea umană este o “cutie neagră” în care se petrec procese ce nu pot fi studiate direct, aşadar
psihologia nu-şi poate extinde domeniul asupra lor atât timp cât are pretenţia de a fi o ştiinţă. 6

IV. Contribuţia lui Burrhus Frederic Skinner în dezvoltarea

behaviorismului

5
Russel A. Dewey, Introducere in psihologie
6
http://www.1235.ro/details-17732.html

17
 Cel mai puternic leader al behaviorismului a fost Burrhus Frederic Skinner, un psiholog american care a început
studiul învăţării la animale în anii 1930. Skinner a împământenit termenul de "întărire" şi a inventat un nou instrument de
cercetare denumit "cutia lui Skinner" folosită pentru testarea animalelor. Având la bază experimente realizate pe cobai şi porumbei
el, a identificat alte principii de baza ale învăţării. Acesta susţinea că principiile învăţării explica nu doar comportamentul
animalelor de laborator, dar şi cel al oamenilor care asimilează sau îşi modică comportamentul. O altă concluzie era că aproape
toate comportamentele sunt modelate de paternuri complexe de întăriri venite din partea mediului, un proces ce poartă numele de
condiţionare operantă. Această perspectivă l-a făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX dar în acelaşi timp şi
cel mai influent şi mai marcant psiholog al secolului XX, conform anchetelor publicate în

American Psychologist.

B. F. Skinner: Învăţ area operaţ ională sau condiţionarea

operantă 7

Atractivit
atea
evenimen
tului
Pozitivă Negativă

DA A B

Reîntărire Pedeapsa I

Pozitivă

Apariţia evenimentului – stimul

NU C D

Pedeapsa II Reintărire

negativă

7
Lector univ. dr. Maria-Liana STĂNESCU, Simpozionul “Tehnologii educaţionale pe platforme electronice în învăţământul ingineresc”, 9 - 10 mai
2003, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
18
 Pe baza afirmaţiei că studiul reacţiei este suficient pentru anticiparea comportamentului behavioriştii nu au reuşit să
eludeze faptul că acelaşi subiect S poate provoca reacţii diferite R (varigenţă) după cum diverşi S pot stimula sau declanşa aceeaşi
reacţie (convergenţă).

Pentru comportamentalişti obiectivul psihologiei era să descopere factorii determinanţi ai comportamentului: Ce stimuli
produc respectivele răspunsuri observabile? Cum se modifică relaţiile între stimuli şi răspunsuri, odată cu experienţa?
Comportamentalismul era adecvat în special studiului învăţării. Într-un experiment comportamentalist tipic, când un animal facea
o anumită acţiune (un răspuns), acest răspuns era urmat rapid de o porţie de mâncare (un întăritor) şi cercetătorii observau şi
măsurau devierile în rata de răspunsuri a animalului. Ce se întâmplă dacă punem un şobolan (cobai) căruia îi este foame într-un
labirint? El alege un drum, apoi ajunge la şfârşit unde poate să aleagă să meargă spre dreapta sau spre stânga. Dacă în mod repetat
în cazul în care şobolanul o ia la dreapta este recompensat cu mâncare acesta va învaţa să o ia la dreapta în acel loc, cel puţin dacă îi
este foame. Dar când se îndreaptă spre dreapta, şobolanul se gândeşte că ultima oara când a fost în această situaţie şi a luat-o la
dreapta i s-a dat ceva de mâncare; aşa că o să încerce asta încă o dată. Cercetările lui Skinner dezvoltă un curent behaviorist
autonom, denumit analiza experimentală a comportamentului care promovează totuşi un behaviorism radical.

În esenţă, behaviorismul recurge la studierea comportamentului pornind de la principiul economiei explicative a schemei
S-R: stimul-reacţie, respingând intervenţia variabilelor intermediare între acestea, considerate ca intrare şi ieşire. Susţinătorii
curentului subliniază rolul mediului înconjurător în formarea naturii umane şi acorda un rol minor trăsăturilor ereditare.
Behaviorismul este o teorie considerată a fi fundamentală în inovaţiile din educaţie cum ar fi “maşinile de instruire”, instruirea
asistată de calculator, educaţia bazată pe competenţe (mastery learning), design-ul instruirii, testarea competenţelor minime,
constructivismul social. Deşi, în prezent, behaviorismul nu mai este o abordare prea populară în educaţie, este esenţială înţelegerea
conceptelor lor specifice în practica curentă a tehnologiilor în educaţie.

Primele sale experimente au avut ca rezultat porumbei care puteau dansa sau juca tenis de masă. Experimentele sale nu
s-au oprit însă la porumbei. Ce mai faimoasă invenţie a lui Skinner, destinată să producă un „copil socializat” era o cutie de
mărimea unei căsuţe pentru copii în care introducea copii (inclusiv pe ai lui). Scopul său final nu era de a controla comportamentul
unui

19
 individ izolat, ci de a-şi da seama cum poate fi controlată societatea ca întreg. Cartea sa Walden Two (1948) descrie întocmai acest
lucru şi este o utopie comunistă văzută din perspectiva unui behaviorist. Societatea este condusă de Frazier, care are în subordine
şase „planificatori”; planificatorii îi conduc pe „manageri”, care sunt responsabili de „controlaţi” – cei care execută sarcinile de zi cu
zi. Membrii societăţii respectă un „Cod de comportament” foarte puritan, care se aplică fiecărui aspect al vieţii (există inclusiv
interdicţia de a lua o gustare noaptea târziu). Copiii nu sunt educaţi în familie, ei sunt predaţi grupului de către familie. Esenţa
cărţii este sistemul de aplicare a întăririlor pozitive şi negative în scopul creării unui stat liniştit, fără crime dar şi fără posibilitatea
de a alege

B. F. Skinner (1904 –1990) “Condiţionare operantă”

1- a explicat învăţarea prin condiţionare operantă;

2- admite caracterul activ al învăţării: individul iniţiază secvenţa comportamentală pentru a obţine efectul dorit;

3- eficienţa întăririlor este dată de ocazia în care au loc răspunsul, natura răspunsului, consecinţele (efectele cu rol de
întărire)

4- învăţarea unor comportamente complexe poate fi descompusă în secvenţe de învăţare mai

simple;

Exemplu: formarea deprinderilor motrice – faze de învăţare analitice sau elemente şi sintetice sau organizarea,
sistematizarea, perfecţionarea;

1- pe baza teoriei sale au fost dezvoltate metode de învăţare programată;

2- a evidenţiat aspectele comune ale învăţării prin condiţionare operantă la om şi la animale;

considera că obiectul psihologiei nu este comportamentul provocat, ci cel emis, prin care subiectul urmăreşte anumite
afecte (scopuri);

1- personalitatea este o istorie (rezultantă) a recompenselor sau pedepselor unui individ.

20
22. Behaviorismul la mijlocul secolului XX

Psihologii behaviorişti ai mijlocului secolului trecut au sperat să descopere legi care să reprezinte pentru psihologie
ceea ce e=mc2 însemna pentru fizică. Au sperat că psihologia va putea explica şi controla tot comportamentul uman, aşa cum
Watson promisese.

Pentru a urma exemplul fizicii şi pentru a lăsa în urmă problemele introspecţiei, behavioriştii au crezut că este foarte
important să studieze numai aspecte măsurabile. Ei au avut convingerea că vor găsi legi matematice care pot fi testate în laborator.
Din acest motiv s-a putut afirma că psihologii sufereau de o invidie puternică faţă de fizică, o trimitere către teoria freudiană.

Am observat cum această rigoare a fost întărită în primul an post-universitar. Profesorul a anunţat că pe timpul
discuţiilor în clasă ni se va permite să ne referim numai la lucruri pe care un cercetător le-ar putea măsura direct. Atunci când
vorbim despre animale şi oameni, ne vom referi numai la comportamente. Studenţii nu vor folosi cuvinte ca "minte", "a gândi" ori
"a simţi" ori orice alt termen care nu se referă la un comportament observabil.

O studentă, la un moment dat, a afirmat că un şobolan "a decis" să facă ceva. Profesorul a oprit-o şi a întrebat-o
"Şobolanul a făcut ce?". Studenta l-a privit buimacă şi a reformulat "Şobolanul a luat decizia de a...", dar a fost întreruptă din nou
"Ce a făcut?". Cum studenta a tăcut, stânjenită, profesorul a intervenit, explicându-i că trebuie vorbit doar despre comportament,
nu despre gânduri, decizii ori alte activităţi mentale. Se străduia să ne facă să acţionăm ca nişte buni behaviorişti, cel puţin pe
perioada cursurilor.

Aşa cum am văzut anterior, Watson credea că dispune de toate instrumentele pentru a putea crea din copii orice dorea, de
la la genii la criminali. Cu toate acestea, behavioriştii mijlocului de secol al XX-lea au admis că Watson fusese prea optimist şi au
oferit şi o explicaţie. Watson avusese la dispoziţie doar legile învăţării ale lui Pavlov (condiţionarea clasică) şi alte câteva principii, ca
de exemplu învăţarea prin încercare şi eroare. Dar apăruse între timp un sistem complementar care părea să ofere mai multă putere
behaviorismului: abordarea lui B.F.Skinner.

21
 B.F.Skinner este cel mai citat cercetător din literatura psihologică.. Skinner a evidenţiat rolul consolidării şi al pedepsei
în învăţare. Până în anii '50 mulţi psihologi americani, britanici şi sud-africani au îmbrăţişat ideile psihologiei comportamentale
ale lui Skinner. Clark Hull, de exemplu, a decis să explice întregul comportament al animalelor folosind doar câteva concepte şi
formule comportamentale. Opera lui Hull fixează imaginea psihologului ca o persoană de laborator care aleargă şobolani prin
labirinturi.

Prin anii '70 behaviorismul domina psihologia experimentală de 50 de ani. Progresele extraordinare promise de
Watson şi Hull nu apăruseră. Psihologia comportamentală definise un set eficient de proceduri pentru antrenarea animalelor şi
modificarea comportamentului uman, aspect cunoscut sub denumirea de "modificarea comportamentală", dar era departe de a
atinge visul lui Watson de control total al comportamentului uman. Cu toate acestea, retorica a rămas foarte viguroasă.

De exemplu, profesorul James V. McConnell, care a predat un curs despre modificarea comportamentală la Universitatea
din Michigan, a devenit faimos pentru un articol publicat în Psychology Today, intitulat "Prizonierilor li se poate spăla mintea
acum!". Cei care s-au deranjat să citească articolul au putut descoperi că McConnell a propus ceva foarte rezonabil: un sistem de
consolidare pozitiv prin care prizonierii erau încurajaţi să înveţe regulile sociale. Dar, urmând modelul lui Watson, Skinner şi Hull,
McConnell a exagerat puterea behaviorismului, făcând (cel puţin în titlu) ca tehnicile folosite să pară foarte puternice şi, pentru
unele persoane, sinistre.

Până la urmă cei din afara psihologiei au început să creadă propaganda behavioristă şi au devenit înspăimântaţi de
domeniu. În 1971, pe când mă deplasam printr-un campus al Universităţii din Michigan, am observat câteva copii ale unui poster
care anunţau organizarea unei dezbateri pentru a denunţa modificarea comportamentală.

M-am gândit "E interesant... într-o zi voi arăta studenţilor mei cum oamenii au interpretat greşit modificarea
comportamentală" şi am luat o copie cu mine. Fusesem la orele profesorului McConnell referitoare la modificarea
comportamentală şi ştiam că acesta evidenţiase doar consolidarea pozitivă şi alte tehnici de condiţionare benigne, nu pedeapsa
ori administrarea de droguri. Posterul vorbea despre şocuri electrice, izolare cu deprivare senzorială şi administrarea unor droguri
ca LSD-ul.

22
 M-am întrebat cât din această înţelegere greşită este cauzată de auto-promovarea excesivă a psihologilor
comportamentali. Aceştia au vorbit despre scopul de "a controla comportamentul uman" atât de mult timp, că oamenii au ajuns să
asocieze modificarea comportamentală cu orice tehnică ce schimba comportamentul, indiferent de amploare.

Până la finalul anilor '70, formele extreme ale behaviorismului dispăruseră, deşi cu câteva zeci de ani în urmă
behaviorismul păruse curentul definitiv dominant în psihologia aplicată. În fapt, mulţi psihologi au fost nemulţumiţi pentru că
părea că psihologia le oferea studenţilor doar două teorii: dacă vreai să faci terapie, trebuia să studiezi teoria mai degrabă excentrică
a lui Freud, dacă vreai cercetare, trebuia să studiezi behaviorismul. În acest context, mulţi psihologi doreau o a treia variantă. Astfel
8
s-a născut "a treia forţă", psihologia umanistă.

8
Russel A. Dewey, Introducere in psihologie (http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-
in-psihologie-de-russ-dewey/2179-behaviorismul-la-mijlocul-secolului-al-xx-lea-12.html)

23
 VI. Concluzii

Behavioristii accentueaza rolul mediului inconjurator in formarea naturii umane si acorda un rol minor trasaturilor.
Putem spune că abordînd behaviorismul, psihologia a făcut ceea ce a prescris Watson. Argumentele sale aveau o forţă enormă, nu
atît pentru logica lor, ci mai ales pentru vasta expansiune si obiectivitate a cercetării psihologice experimentale pe care perspectiva
comportamentalismului o încuraja. Din anii 1920 pînă în anii 1950, vasta majoritate a psihologilor americani au fost de acord cu
teoria lui J.Watson privitoare la faptul că psihologia este ştiinţa comportamentului; mintea, constiinta si procesele mentale tindeau
a fi ignorate in cercetarea

24
psihologică. Behavioriştii pur şi simplu au accentuat simplitatea metodologica a

studiului comportamentului observabil şi a principiilor observabile ce rezultau dintr-un astfel de studiu. Ceea spre ce tindea
Watson şi toţi urmaşii lui a fost de nerealizat pîna la un final, s-a constatat pînă la urmă că teoria lui Watson, conform, căreia
acesta afirma, că orice individ poate fi conformat regulilor societăţii aşa cum o vrea „societatea” nu s-a realizat. Dar totuşi să nu
uităm de contribuţiile lui Skinner care a pus baza învăţării programate care în prezent este aplicată in diverse activităţi de
educaţinale . Însăşi curentul dat se bazează pe studiul relaţiei dintre stimul-răspuns şi în concluzie observînd că un anumit stimul
provoacă mai multe reacţii şi viceversa, reprezentanţii acestui curent au optat la aceea că comportamentul uman poate fi schimbat
prin diferite condiţionări. Intradevăr există o logică in sensul de a studia comportamentul omului şi chiar mai mult o tendinţă de
a-l schimba, spre aceasta tindeau behavioriştii.

25
 Bibliografie:

1. Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”, Iaşi 1999.

2. Graţiela Sion, Psihologia Vîrstelor, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003, pag 19-20.
3. Gh. Mateuţ, op. cit., p. 68-69.
4. Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Centrală” Chişinău 2011
5. Florian Alexandru CHIHAI, Evoluţia psihologiei universale – eseu.

6. Lector univ. dr. Maria-Liana STĂNESCU, Simpozionul “Tehnologii educaţionale pe platforme

electronice în învăţământul ingineresc”, 9 - 10 mai 2003, Universitatea Tehnică de Construcţii
Bucureşti.

7. Russel A. Dewey, Introducere in psihologie.

8. http://www.1235.ro/details-17732.html

9. http://www.ancasamachis.ro/1924.html

10.http://www.ancasamachis.ro/1927.html

11.http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/2179-
behaviorismul-la-mijlocul-secolului-al-xx-lea-12.html

12.http://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Pavlov
26
27