Despre cenzură

Cenzura este o formă de exercitare a controlului asupra unor informaţii destinate marelui
public.
Cenzura s-a manifestat în mai multe forme: preliminară, ulterioară sau
autocenzura. Cenzura preliminară a fost realizată de către un birou în care textele erau
evaluate, editate sau interzise de la publicare pe baza directivelor centrale. Cenzura
ulterioară a implicat colectarea și eliminarea documentelor deja publicate (inclusiv cărți
și broșuri aduse din străinătate și distribuite ilegal). Autocenzura se referă la
comportamentul autorilor, care alegeau să se restricționeze pe sine prin renunțarea la
ideile lor originale în favoarea unor formulări aprobate de autorități ori, altfel prin
omiterea completă a anumitor lucruri din lucrarea lor înainte de publicare.
Oficial, Cenzura comunistă în România a fost înființată la data de 20 mai 1949 ca organ
central de stat prin Decretul 218 pentru organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor de
pe lângă Consiliul de Miniștri, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare
Române. Acesta poate fi considerat cel mai important episod din istoria cenzurii comuniste în
România, marcând debutul unei veritabile ”culturi a secretului”, transformată în decursul
deceniilor într-o veritabilă politică de partid și de stat.
Pentru poza
Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Ceaușescu în
decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia fiind ziarul Adevărul.
In poza se poate observa poza lui Nicolae Ceausescu incadrata in spice de grau, deasupra careia
apare un exemplu de devotare. Putem spune ca este o modalitate de indoctrinare si de intarire a
cenzurii pentru orbirea populatiei.

Cinematografia în perioada comunistă

Preluarea puterii de către comunişti a determinat schimbări în modul de organizare şi
funcţionare a cinematografiei româneşti, sub imboldul noilor realităţi politice existente la noi în
ţară.
Societatea Comercială de stat “Cinexfilm” era înfiinţată pe data de 8 iunie 1948, pe baza
decretului Înaltului Prezidiu al Adunării Naţionale. Scopurile principale ale acestei societăţi erau
acelea de promovare a filmului progresist(adica filme care promoveaza comunismul) şi de
organizare a importului de filme progresiste atât din statele blocului comunist cât şi din occident.
Sfârşitul anului 1948 a adus cu sine şi naţionalizarea industriei cinematografice. Au fost
supuse acestui fenomen cele 408 cinematografe şi 26 de case de film existente pe teritoriul
României. Cinematografele au fost date în exploatarea Romfilm, Sovromfilm, sindicatelor şi
armatei.  În privinţa filmelor prezentate, se observă foarte clar dominaţia celor ideologice
provenite din Uniunea Sovietică. Astfel, în ultimul trimestru al anului 1948, din totalul de 715
filme rulate în ţară, 428 erau sovietice, la mare distanţă situându-se peliculele de producţie
franceză (154 filme), americană (37 filme), italiană (33 filme).

 În lumea satelor, un rol foarte important în promovarea filmelor ideologice l-au avut
caravanele cinematografice. Prezenţa ţăranilor la cinematograf era un prilej minunat de
îndoctrinare, politrucii(instructor politic în armata sovietică) având grijă să ţină discursuri
propagandistice pe baza filmelor foarte importante pentru ridicarea moralului poporului din
punct de vedere cultural. Aşa numitele cinematografe funcţionau pe unde se nimerea (pe la
caminul cultural, la sanatorii, spitale sau ferme de stat), şi prezentau filme de genul: Realizări
din munca voluntară, Fabrica de chibrituri Bucureşti, Realizări din URSS, Aspecte de la
mitingul de la stadionul Giuleşti.

În producțiile de film apar pentru prima dată oamenii muncii. Aceștia deveneau eroii

principali; ei sunt brigadierii de la Șantierul Bumbești-Livezeni în filmul Răsună valea (Paul
Călinescu, 1951), ei sunt clasa muncitoare care luptă pentru o viață bună in filmul Nepoții
gornistului (Dinu Negreanu, 1952) și ei sunt intelectualii care fac o cotitură radicală și se
integrează construcției socialiste în filmul Viața învinge. În plus, îl amintim și pe Paul Călinescu
care realizează filmul Desfășurarea după nuvela lui Marin Preda, care în spiritul realismului
socialist redă "viața nouă a țăranului pornit pe drumul vieții socialiste", încă un punct marcat al
propagandei prin film a regimului comunist.

Despre poze:

Printre filmele interzise se enumara si „Faleze de nisip” al lui Dan Piţa, „Fructe de pădure”,
de Alexandru Tatos sau „Râdeţi ca-n viaţă”, în regia lui Andrei Blaier. Despre acestea
Nicolae Ceausescu a spus si citez  „Toate filmele din anul acesta, cu excepţia a 2-3, sunt
inacceptabile! Şi gândirea, şi orientarea este proastă!”