Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Analiza Geomorfometrica - Geomorfologie
Analiza Geomorfometrica - Geomorfologie
I Introducere
Preocupările actuale în geomorfologie se concentreză asupra proceselor, depozitelor și cronologiei,
însă suprafața terestră cu formele de relief rămân elementul central al științei reliefului. Din punct de vedere al
abordării cantitative în analiza suprafeței terestre, un rol important revine geomorfometriei, modelele digitale
de elevație oferind informații numerice esențiale geomorfologiei, în special studiilor legate de descrierea
formelor, cartare și interpretare, acestea fiind în același timp etape necesare în analiza dinamicii reliefului la
diverse scări spațiale și temporale.
Cele mai importante aplicații ce utilizează modele ale elevației în geomorfologie pot fi grupate între 4
categorii, și anume: intrepretarea vizuală pentru recunoașterea și delimitarea elementelor geomorfologice,
cuantificarea automată a caracteristicilor geomorfologice derivate din parametri morfometrici, extragerea
automată a unor structure hidrolografice și denudaționale, extragerea automată a formelor de relief (Evans et
al., 2009).
Modelul digital al terenului (DEM) este o reprezentare digitală în sistem 2D sau 3D a suprafeței topografice, a
reliefului, care are în general multiple utilități:
exemple:
- determinarea și vizualizarea cartografică a unor elemente morfometrice: hipsometrie, densitatea
fragmentării relifului, adâncimea fragmentării reliefului, pantele, relieful umbrit, expunerea versanților etc;
- determinarea lungimilor și suprafețelor specifice unor elemente geografice și de peisaj: lungimea și
lățimea bazinelor hidrografice, lungimea segmentelor de râu, lungimea și înălțimea cuestelor, altitudinea și
răspândirea suprafețelor de nivelare etc;
- vizualizarea anumitor componente și tipuri de peisaje, care nu pot fi vizualizate în teren sau care cu
greu pot fi reperate în teren (suprafețe de nivelare, creste, cueste etc.);
Unites States Geological Survey`s (USGS) distribuie 4 tipuri de modele digitale de elevație cu anumite
particularități:
1. Digital Terrain Elevation Data (DTED): folosit de U.S. National Imaging and Mapping Agency (NIMA)
pentru modele standard de tip raster ale altitudinilor. Acest produs oferă un minim de date pentru aplicații
care necesită informații despre altitudinea, panta și/sau rugozitatea terenului;
2. Shuttle Radar Topography Mission (SRTM): proiect internațional coordonat de
către National Geospatial-Intelligence Agency (NGA) și National Aeronautics and Space Administration (NASA).
Rezoluția obținută este de 30 m pentru teritoriul Statelor Unite și 90 m pentru celelalte teritorii. Se pot
descărca pentru majoritatea regiunilor globului de pe site-ul USGS (http://seamless.usgs.gov);
3. Advanced Spaceborne Thermal Emissionand Reflection Radiometer (ASTER):
produce MNT (GeoTIFF) cu o rezoluție de 30 de m atât pentru teritoriul USA cât și pentru majoritatea regiunilor
globului. Sunt modelele cu cea mai bună rezoluție până în prezent. Pagina de internet
(http://asterweb.jpl.nasa.gov/).
4. Digital Ground Model (DGM) utilizat cu precădere în Marea Britanie; Digital Height Model (DHM) care
provine din Germania. Există și modele numerice ale înălțimii obiectelor de la suprafața terenului (de exemplu
clădirile) care poartă denumirile de Digital Surface Model (DSM) sau Digital Feature Heigh Model (DFHM).
Etape de realizare a MNT-ului:
1. Generarea MNT: achiziția datelor și construirea modelului. Se referă la modul de achiziție a
datelor, la realizarea propriu-zisă a modelului prin diferite metode de interpolare precum și la alegerea
structurii de reprezentare a datelor (raster sau TIN);
!!!!!!! Erorile introduse în faza de achiziționare a datelor se vor regăsi și în MNT și vor compromite întreg
procesul de analiză spațială.
2. Corectarea MNT: corectarea erorilor și eventual actualizarea modelului, operațiuni de
filtrare, combinarea mai multor modele provenite din surse sau perioade diferite, transformarea structurii
modelului (TIN- raster și invers);
3. Interpretarea MNT: analiza modelului și extragerea informațiilor utile;
4. Vizualizarea MNT: redarea grafică a MNT (reprezentări 2D, 3D, animație, etc), etapă strâns
legată de cea naterioară;
5. Exploatarea MNT: dezvoltarea aplicațiilor specifice pentru domeniul dorit.
Tipuri de interpolări:
1. IDW (Distanța Inversă Ponderată) sau media ponderată este o tehnică de interpolare care estimează
valorile pixelilor pornind de la un set de puncte (vectori) astfel încât influența valorii unui anumit punct asupra
valorii unui alt punct scade invers proporțional cu distanța dintre ele (influența se micșorează cu distanța).
Punctele de eșantionare sunt distribuite uniform, nu sunt valori mai mari decât valorile maxime și nici mai mici
decât cele minime, suprafața interpolată nu trece neapărat prin punctele de interpolare.
Interpolare de tipul IDW
2.
Spline este o metodă de interpolare deterministă, local stohastică care poate fi considerată echivalentul
matematic al realizării unei suprafețe bidimensionale flexibile pe mai multe puncte cu o distribuție neregulată.
Altfel spus, suprafața creată trece exact prin punctele de eșantionare. Valorile celulelor rasterului sunt create
printr-o funcție matematică ce tinde să le uniformizeze, rezultând astfel o suprafața curbată care trece prin
toate punctele introduse.
Metoda este mai puțin exactă, rezultând o serie de erori. Este foarte potrivită pentru crearea de modele
numerice cu suprafețe de pantă lină (ex. modelul numeric al distribuției temperaturilor). Există două variante
ale acestui algoritm implementate în ArcView: regularizată și tensionată. Prima variantă produce suprafețe
netede, cu pante line. A doua variantă produce suprafețe mai puțin netede și teoretic redă mai bine variația
suprafeței terestre modelate, valorile rezultate vor fi mult mai apropiate de valorile interpolate.
4. Kriging este o procedură geostatistică avansată, care generează și estimează suprafețe din puncte
dispersate, care au valori pentru dimensiunea z, folosind tehnici avansate de mediere ponderată. Această
metodă măsoară distanța dintre posibilele perechi de control (punctele de interpolare), informație pe care o
folosește în modelarea autocorelației spațiale pentru suprafața care se dorește a fi interpolată. Metoda se
bazează pe teoria variabilelor regionalizate, care presupune că variația spațială a fenomenului este omogenă
din punct de vedere statistic pe toată suprafața, putându-se astfel afla valori și în afara punctelor de control.
Aceasta este și cauza principală pentru care seturile de date cu anomalii mari nu pot fi interpolate cu această
metodă de interpolare.
Interpolare de tipul
Ordinary Kriging
Alegerea metodei de interpolare:
NU există un algoritm de interpolare universal, bun pentru realizarea tuturor tipurilor de suprafețe!!!
Fiecare metodă de interpolare are o serie de avantaje și dezavantaje care vor influența rezultatul final.
Pentru alegerea celei mai potrivite metode de interpolare, în general se utilizează metoda comparației
prin încercarea diferitelor metode de interpolare și compararea rezultatelor pentru obținerea rezultatelor
adecvate. Totuși trebuie să se țină seama de următoarele aspecte:
1. Dacă valorile ce urmează a fi determinate prin realizarea modelului numeric depășesc valoarea h a
punctelor interpolate nu se alege metoda IDW, ci mai degrabă metoda Spline;
2. Dacă punctele de interpolare sunt apropiate unele de altele și au diferențe mari de valoare, se folosește
metoda IDW;
3. Dacă punctele măsurate sunt puține sau distribuite neuniform se folosește metoda Kriging.
Modelele rezultate în urma interpolării pot fi de tip raster, când suprafaţa terenului este reprezentată
prin intermediul unei reţele de celule rectangulare, sau modele vectoriale, caz în care suprafaţa este construită
cu ajutorul unei reţele de triunghiuri neregulate (Triangular Irregular Network – TIN).
III.Localizarea arealului:
Această primă hartă se va realiza folosind baza de date HDR precum și o serie de alte date urmând
pașii de mai jos:
1. Se aduce Modelul Numeric al Terenului la 30 m (HRS- High Resolution Stereoscopic-SPOT 5) în
ArcGIS cu ajutorul Add Data. La fel procedăm și în cazul Graniței României (pe care o aducem din HDR) și al
Limitelor Carpaților României;
2. Arealul de studiu îl vom decupa din HDR, mai exact din cadrul Limitelor unităților de Relief. Din
Attribute Table Limite unități de relief selectăm arealul de studiu care ne interesează, click dreapta pe shapefile-
ul amintit și alegem Selection- Create Layer From Selected Features. Acest layer trebuie exportat pentru a-l
salva în directorul de lucru, cu format .shp.
3. Pentru a crea un nou Layout selectăm de la meniul Insert – Data Frame. În acest al doilea
Layout vom aduce Limita arealului de studiu și DEM-ul aferent acestuia. Pentru decuparea DEM-ului pentru
arealul de studiu vom folosi funcția Extract by Mask (ArcToolbox- Spatial Analyst Tools- Extraction- Extract by
Mask). La Input raster alegem DEM-ul României, la Input raster or feature mask data selectăm Limita arealului
de studiu, pentru ca la Output raster să optăm pentru alegerea folderului unde se va salva noul DEM și
denumirea acestuia. Noului DEM rezultat i se va alege o gamă de culoare specifică Altitudinii (Elevation #1sau
Elevation #2);
4. Fiecare hartă a Localizării arealului de studiu va trebui să conțină OBLIGATORIU:
titlul hărții, legenda, nordul și scara hărții. !!!ATENȚIE la scara hărții - trebuie să fie reală. Pentru a nu afișa o
scară greșită trebuie să aveți grijă ca pe Display să fie afișate valorile în metri. Dacă acest lucru nu este vizibil
atunci la Data Frame Properties- General- Units (atât pentru Map cât și pentru Display) alegeți Meters;
5. La finalul acestui exercițiu harta Localizării arealului de studiu va trebui să arate precum cea
din figura de mai jos. Poziționarea elementelor obligatorii care trebuie să se regăsească pe această hartă poate
suferi modificări în funcție de forma arealului de studiu și încadrarea acestuia pe hartă!!! De asemenea, sub
cadranul hărții realizate trebuie să se regăsească și numele autorului hărții!!!
Acuratețea acestui model de drenaj nu este 100% conformă cu realitatea deoarece mai mult ca sigur
nu prin fiecare vale trece un curs de apă permanent, însă ne scurtează considerabil volumul de muncă. Dacă se
dorește eliminarea mai multor linii generate, atunci valoarea 100 se va înlocui cu valori mai mari.
La final, deoarece fișierul care rezultă din reclasificare este tot un raster, trebuie convertit într-unul de
tip vector „polyline” (Convertion Tools – From Raster – Raster to Polyline).
VI Harta hipsometricã
Harta hipsometricã este o construcţie graficã reprezentând în mod sintetic, generalizat, altimetria
unei regiuni. Ea redã formele de relief în ansambluri de niveluri hipsometrice şi ne ajutã într-o anumitã mãsurã
la depistarea fizionomiei reliefului dintr-o anumitã regiune.
Generalizarea altitudinilor nu se face arbitrar, ci pe areale care derivã din specificul morfologic al
regiunii. Aceste areale vor trebui sã indice diferitele sectoare etajate ale reliefului, separate cauzal, pe baza
raporturilor existente între treptele altimetrice şi geneza şi evoluţia lor. În acest fel hãrţile hipsometrice vor
reda generalizat principalele trepte de relief dintr-o regiune oarecare (zone piemontane, suprafeţe de nivelare,
complexe ale nivelelor de terase sau glacisuri, vetre depresionare etc.).
2 2
Z Z
S [1]
X Y
Calculul pantei având ca baza DEM, se face utilizând valorile altitudinale ale celulelor vecine
punctului vizat (Fig.1 - dreapta). În functie de numarul de vecini utilizati si felul în care valorile altitudinale ale
acestora intră în componența formulelor de calcul s-au diferentiat mai mulți algoritmi de calcul al pantei
(Crăciunescu, 2004). În ArcGIS, panta se calculeaza dupa un algoritm ce ține cont de toate cele 8 celule dintr-o
vecinatate de 3x3 pixeli, din jurului punctului în care se doreste calculul. Aceasta este metoda diferențelor
finite (finite diference, FD), (Terente, 2008). De exemplu, pentru pixelul P din figura alaturată (Fig. 1 - dreapta),
panta se va calcula aplicând formula [1], dar considerând:
Z Z NV 2 Z V Z SV Z NE 2 Z E Z SE
[2]
X 8 X
Z Z NV 2 Z N Z NE Z SE 2 Z E Z SV
[3]
Y 8 Y
unde Z este valoarea de altitudine, iar ΔX si ΔY sunt rezoluțiile pe axele X si Y (Smith et al., 2013).
Calculul acestui indicator pe baza modelului numeric altimetric al terenului se poate face utilizând
formula (Smith et al., 2013):
360 Z Z
A = 270 tan 1 , [4]
2 X Y
unde funcția tangentă inversă se aplică ambelor componente.
Expozitia versanților este un element de potențial natural care poate fi folosit în diverse aplicații,
cum sunt (Terente, 2008):
- aflarea tuturor versanților cu expunere nordică pentru determinarea celor mai bune suprafete pentru pârtii
de schi;
- estimarea radiației solare incidente, ca parte a unui studiu pentru determinarea biodiversității în diferite
situri;
- aflarea tuturor pantele expuse către sud pentru a identifica locurile unde zăpada este cel mai probabil să se
topească prima, ca parte a unui studiu pentru identificarea zonelor expuse la inundații.
În imaginea de mai sus (Fig.8.1) se poate observa sugestiv modul în care se generează curbura în plan
și cea în profil și felul în care acestea sunt influențate de declivitate. Dacă ar fi să particularizăm la nivel de soft,
ArcMap (Fig.2), folosește o fereastra de 3×3 pixeli, iar rezultatul este înmulțit cu -100 pentru ca valorile finale să
fie mai ușor de manipulat. Aceste valori se încadrează de obicei între -5 și 5.
Fig. 8.2. Algoritmul de generare a pantei de către softul ArcMap
Curbura în profil reprezintă curba pe care suprafața o realizează în lungul liniei de pantă. Aceasta este
un bun indicator care caracterizează scurgerea de pe versanți și procesele de eroziune-acumulare. Valorile
negative sunt specifice interfluviilor, cele pozitive, scurgerilor accelerate, iar valorile apropiate de 0,
caracterizează versanții.
Curbura în plan se prezintă ca o suprafață curbă dispusă perpendicular pe linia pantei, sesizând în
special modificările în plan orizontal. Valorile pozitive și negative descriu aceleași unități geomorfologice ca și
curbura în plan, diferența față de aceasta fiind dată de valorile apropiate de 0, care exprimă concentrarea
scurgerilor pe versanți.
Curbura totală arată configurația reală a terenului, valorile negative fiind specifice suprafețelor
concave, cele pozitive, suprafețelor convexe, iar în jurul valorii 0 se concentrează supralfețele plane.
Modul de generare al celor trei tipuri de curbură este simplu și nu necesită o succesiune de pași.
Acestea vor avea ca date de intrare modelul terenului, pe baza căruia se vor realiza concomitent cei trei indici
morfometrici. Unealta folosită este Curvature (Spatial Analyst Tools – Surface – Curvature).
După determinarea curburilor ultima operațiune este cea de reclasificare a rasterelor obținute, după
specificația dată la fiecare tip în parte. Se vor alege, în funcție de rezultate, clase de valori care să delimiteze cât
mai clar unitățile geomorfologice specifice fiecărui areal analizat. Această clasificare se va face de la meniul
Properties – Symbology – Classified – Classify. După ce fiecare indice a fost reclasificat se va realiza câte o
hartă pentru fiecare în parte, adăugându-se elementele specifice unei hărti.
Adâncimea fragmentãrii reliefului reprezintã una dintre caracteristicile morfometrice esenţiale ale
reliefului, deoarece împreunã cu gradul de înclinare al versanţilor şi densitatea fragmentãrii indicã fidel gradul
de evoluţie a acestuia, precum şi intensitatea proceselor morfodinamice actuale.
Prin adâncimea fragmentãrii reliefului înţelegem diferenţa de altitudine dintre diverse puncte de pe
suprafaţa Pãmântului, rezultând în urma intensitãţii eroziunii verticale (liniarã), a amplitudinii mişcãrilor
eustatice sau, adeseori, a conjugãrii acestora.
Adâncimea reliefului este echivalentã cu diferenţa de altitudine între puncte din cadrul unui teritoriu,
situate în poziţii diferite unele în raport cu altele. Datoritã specificului pe care-l îmbracã fragmentarea reliefului,
ea mai este cunoscutã şi prin denumirile de: energia reliefului, intensitatea fragmentãrii verticale, adâncimea
bazelor locale de eroziune, înãlţimea sau altitudinea relativã, diferenţa sau distanţa faţã de talveg etc. Cu cât
valorile adâncimii fragmentãrii cresc cu atât scad şi diferenţele dintre altitudinea absolutã şi cea relativã, fapt
care dovedeşte cã relieful este intens fragmentat pe verticalã, iar bazele de eroziune sau nivelele de bazã s-au
adâncit foarte mult în raport cu linia cumpenelor de ape.
Adâncimea fragmentãrii se calculeazã în metri pe unitãţi de suprafaţã, cel mai adesea m/km2,
folosindu-se ca areale etalon cartogramele şi bazinele morfohidrografice; de asemenea, ea poate fi exprimatã şi
prin izolinii.
Calcularea adâncimii fragmentãrii reliefului prin metoda cartogramelor (pãtratelor) utilizând ArcMap
În 1911, Partsch a considerat cã analiza morfometricã a reliefului, se poate face împãrţind arealul
studiat în suprafeţe omogene de formã regulate (pãtrate) cu o suprafaţã arbitrarã (de preferat 1 km 2).
Prin fragmentarea orizontală a reliefului înțelegem gradul de „disecare” în plan orizontal a suprafeței
unei regiuni oarecare, rezultând, majoritar, în urma acțiunii rețelei hidrografice permanente sau temporare.
Fragmentarea orizontală are o anumită „densitate” reprezentând raportul dintre lungimea totală a rețelei
hidrografice exprimată în km și unitatea de suprafață km 2. Ea poate fi calculată cu ajutorul relației: Δ=L/S, în
care: Δ=densitatea fragmentării în km2;
L=lungimea rețelei de văi în km;
S=suprafața în km2.
Realizarea Hărţii Densităţii fragmentării reliefului prin Metoda pătratelor (cartogramei) utilizând ArcMap
- se va aduce în ArcMap modelul terenului, iar dacă avem salvate unul din fişierele BlockMax, sau
BlockMin, folosite pentru harta energiei reliefului, atunci nu mai trebuie să creăm alte pătrate şi
aducem unul din acestea.
- În caz contrar, la fel ca la harta adîncimii fragmentării se vor crea pătrate de 1 km 2 folosind funcţia
Block Statistics din modulul Neighborhood, care se găseşte în Spatial Anlalyst Tools (ArcToolbox). La
Statistic Type: se poate lăsa MEAN.
- Valorile vor fi reclasificate cu ajutorul funcției RECLASSIFY, din modulul Reclass, aflat tot în ArcToolbox
și se vor da valori de la 1 la n celor n pătrate generate anterior.
- Se transformă pătratele din Raster în Vector, cu ajutorul funcției Convert raster to vector.
- Pentru că multe râuri se defășoară în mai multe pătrate acestea vor fi “decupate”, în bucăți care să nu
depășească limitele unui pătrat. Pentru aceasta se va folosi funcția INTERSECT, din modulul Analysis
Tools, urmând să fie introduse fișierul vectorial râuri, precum și cel vectorial obținut în urma
convertirii din raster. La rubrica Output Type se selectează Line. Râurile din afara poligoanelor se șterg
automat.
- În Tabelul de Atribute al layerului nou creat se va adăuga un câmp nou, denumit: lungime (double),
unde cu ajutorul opțiunii Calculate Geometry se vor calcula lungimile noilor vectori în km.
Pentru a face suma bucăților de râu din interiorul fiecărui pătrat (suma acestora însemnând practic
densitatea fragmentării reliefului) se va folosi funcția DISSOLVE din Data Managment Tools. Se va introduce
ultimul layer de tip linie obținut în urma aplicării funcției Intersect și se va selecta atributul comun al râurilor
din fiecare pătrat, care în cele mai multe cazuri este ID (sau ID 1..trebuie verificat!!!), iar la Statistic Field se
selectează câmpul unde sunt memorate lungimile râurilor și se selectează SUM în căsuța alăturată
corespunzătoare operației statistice. Va rezulta un nou fişier polyline cu n valori comprimate reprezentând
suma lungimilor, având un câmp unde se memorează valorile cumulate ale lungimii râurilor în fiecare pătrat.
- Ultima operație este aplicarea funcției JOIN (click drepata pe layerul de poligoane), care lipește
câmpul de valori cu lungimile râurilor la tabelul poligoanelor generat anterior. Trebuie selectat câmpul
comun după care se realizează alipirea și care trebuie să fie verificat, după cum s-a menționat anterior.
Odată realizată această alipire, vom avea practic o singură valoare a densității fragmentării pentru
fiecare pătrat.
- Fișierul vectorial (de tip poligon) realizat va fi reclasificat şi apoi simbolizat cu nuanţe diferite. În primă
fază trebuie interogate toate pătratele pentru a se observa valorile proprii fiecărui pătrat, iar apoi se
vor crea clasele, care pot fi din 1 în 1 km/km 2 sau din 2 în 2 km/km 2. Pentru a reprezenta cu nuanţe
diferite aceste intervale, vom da click dreapta pe acest layer şi vom alege Properties, după care
Symbology, iar apoi vom realiza următoarele modificări: în rubrica Show, din partea stângă vom alege
ca datele să fie afişate Quantities, Graduated colors. La Value selectăm câmpul lungime, după care
numărul de clase. Vom alege 3 sau 4 clase şi apoi vom apăsa butonul Classify. Odată intraţi în
fereastra de clasificare, vom stabili manual pragurile valorilor la fel ca şi la hărţile precedente. Editarea
valorilor se va face de jos în sus, ultima (cea mai mare) valoare rămânând neschimbată.
Se verifică în histograma din partea dreaptă ca în fiecare clasă să existe minim o valoare ce urmează să fie
reprezentată şi se alege OK.
Revenind în fereastra Proprietăţilor de Simbolizare a Layerului, vom alege paleta de culori ce urmează să fie
aplicată. De asemenea culorile se pot modifica şi manual, dacă se dă click pe casetele cu nuanţele alese în
momentul respectiv.
După afişarea în ArcMap modelul simbolizat conform instrucţiunilor de mai sus, va fi „cosmetizat” deoarece
toate informaţiile referitoare la acest layer şi vizibile în Table of Contents vor apărea la legenda hărţii. Aşadar
numele layerului va fi modificat, urmând să fie: densitatea fragmentării, iar în locul lui Value se va edita m
(metri). Intervalele trebuie să fie scrise în felul următor: >200, 200-400, 400-600, >600.
Vor fi aduse în ArcMap şi fişierele vectoriale create: Râuri, Vârfuri, Lacuri, cărora li se va activa „Label Features”
(eticheta), pentru a fi afişate pe hartă denumirile editate.
În final se va alege vizualizarea în Layout View, de la View şi se vor introduce elementele hărţii, după cum
urmează:
Title: Harta desnității fragmentării reliefului – Metoda pătratelor. Valea Rece (zona proprie);
Legend: layerele trebuie organizate în următoarea ordine:
Densitatea fragmentării
râuri
vârfuri
Ordinea layerelor ce urmează să fie afişată se verifică în tabelul Legend Items şi se realizează cu ajutorul
săgeţilor.
Scale Bar: scara de afişare hărţii să fie de ex: 1:200000 şi harta să fie aşezată în partea central-superioară a
layout-ului. Se va alege din rubrica Scale Bar Selector: Alternating Scale Bar 1 sau 2 şi apoi se va accesa butonul
Properties. Aici, la Scale and Units se pot alege următoarele modificări, Number of divisions: 2, Number of
subdivisions: 2, Division Units: kilometers, şi Label: km.
Dacă scara hărţii nu este activă, acest lucru putându-se verifica în spaţiul aflat în dreapta butonului „Add Data”,
se va da click dreapta pe „Layers” din Table of Contents şi apoi General, iar la Units: map şi units display
trebuie selectată unitatea de măsură, în cazul nostru: meters!!!
Harta se exportă cu ajutorul funcţiei Export Map din meniul File, alegându-se un format accesibil, ex: .tiff, .jpg,
iar resoluţia 300 dpi.
Bibliografie
Bănică, S., Benea, I., Herișanu, Ghe., (2008), Sisteme Informaționale Geografice și prelucrarea datelor
geografice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Editura Fundației Râmânia de Mâine,
București, 67 p;
Crăciunescu, V., (2004), Site cartografic interactiv pentru Municipiul Suceava, Universitatea din
Bucuresti, Facultatea de Geografie teză de licența (manuscris)
Evans, I. S., Hengl, T., Gorsevski, P., 2009, Chapter 22 Applications in Geomorphology. In: Hengl, T., Reuter, H.
I. (eds.) Geomorphometry-Concepts, Software, Applications. Developments in Soil Science, vol. 33.
Amsterdam: Elsevier.
Smith, M.J., Goodchild, M.F., Longley, P.A., (2013), Geospatial Analysis – a comprehensive guide, Fourth
Edition, (http://www.spatialanalysisonline.com/output/)
Terente, M., (2008), Modelarea şi analiza digitală a terenului. Cu aplicaţii în bazinul montan al Teleajenului,
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, teză de licență (manuscris)
Török- Oance, M., (2001-2002), Aplicații ale SIG în geomorfologie (I). Realizarea Modelului Numeric al Terenului
și calcularea unor elemente de morfometrie, Analele Universității de Vest din Timișoara, Geografie, vol.
XI-XII, pp 17-30;
***http://webhelp.esri.com/arcgisdesktop/9.3/index.cfm?TopicName=An_overview_of_Spatial_Analyst