IOANA PÂRVULESCU

Data naşterii: 10 ianuarie 1960

Locul nasterii: Brasov

Ioana Pârvulescu predă literatura română modernă la

Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi este
colaborator permanent al revistei Romania literară, unde ţine
rubrica săptămânală„Cronica optimistei”. A iniţiat şi a coordonat
timp de zece ani, la Editura Humanitas, colecţia de literatură
universală ”Cartea de pe noptieră”
Provine dintr-o familie de intelectuali, profesori, de-a
lungul a trei generatii. Este fiica lui Gheorghe Pârvulescu,
notar, şi a lui Dorci Parvulescu, profesoară de chimie.
După terminarea liceului "Andrei Saguna" din
Brasov, a absolvit in 1983 Facultatea de Litere a
Universitatii din Bucuresti. Și-a obţinut doctoratul în
filologie cu o teză intitulată Prejudecăţi literare.
În perioada studentiei si dupa absolvire participa
activ la sedintele cenaclului "Junimea" al Universitatii din
Bucuresti, condus de criticul si profesorul Ovid. S. Crohmalniceanu.
Debutează publicistic în revista "Astra" (1985) cu articolul Ingeniosul în redingotă albă, dedicat lui Mircea
Horia Simionescu. Debutul editorial are loc în 1990 cu volumul de poezie Lenevind intr-un ochi, apărut la Editura
Eminescu din Bucuresti.
Colaborează la principalele reviste literare din Romania, fiind deţinătoarea unor rubrici săptămânale la
"Contrapunct" (prima serie) si "România literară". Este colaboratoare constantă a revistei "Dilema" şi a
suplimentului cultural al acesteia, "Vineri".
Dupa debut, publica volumele Alfabetul doamnelor (eseu, Ed. Crater, 1999) si Prejudecati literare (Ed. Univers,
1999).
Scrieri: Lenevind într-un ochi (1990); Alfabetul doamnelor (1999); Prejudecăţi literare (1999); Intoarcere in
Bucurestiul interbelic (2003, editia a II-a 2007); In intimitatea secolului 19 (2005); In tara Miticilor (2007, editia a
II-a adăugita, 2008); Intoarcere in secolul 21 (2009); Viaţa începe vineri (2009). In volumul cu cinci autori Povesti
de dragoste la prima vedere (2008) a publicat proza intitulata Un pariu la Paris.
Traduceri: Angelus Silesius, Calatorul heruvimic;
Cherubinischer Wandersmann (1999, editia a II-a bilingva, 2007); Maurice Nadeau , Să fie binecuvântaţi (2002);
Laurent Seksik, Consultaţia (2007); Rainer Maria Rilke, Îngerul pazitor (2007).

Antologii: De ce te iubesc. Paradoxurie iubirii in poezia lumii (2006)

 I.L.CARAGIALE

Data naşterii :13 februarie 1852, Comuna Haimanale Dâmbovița

Decedat: 9 iunie 1912, Berlin, Germania
Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în  satul
Haimanale (azi I. L. Caragiale), jud. Dâmboviţa. Este fiul lui Luca Ştefan
Caragiali şi al  Ecaterinei (n. Karaboa), fiica unui negustor din Braşov
Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele
Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a
urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.
În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu
familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun
șef de familie. L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la
Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost
numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea
lui Mihail Pascaly. În august 1877, la izbucnirea Războiului de
Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.
I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național
din București.Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine
primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor
apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri
deloc neglijabile. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O
scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența
reginei, cu un mare succes.
În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu,
Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost
profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf.
Gheorghe.
Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun
dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine
realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a
influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința
sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de
arterioscleroză.
Opera: Teatru, Comedii :O noapte furtunoasă (1879) - Conu
Leonida față cu reacțiunea (1880) ,O scrisoare pierdută (1884)
, D-ale carnavalului (1885) , Drame: Năpasta (1890), Nuvele
și povestiri , Momente și schițe.
 ANA BLANDIANA

Data naşterii : 25 martie 1942

Nume la naştere: Otilia Valeria Coman

Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, n. Coman) este o scriitoare

(autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de
limbi) și luptătoare pentru libertate civică din România.
În ianuarie 1993 a fost inițiatoare a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995, a
Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.
Este membru corespondent al Academiei Române (din 2016).
S-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman,
originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944,
familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la
Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea.
După instaurarea regimului comunist în România, preotul Coman a fost
arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să
aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. Pentru
a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei,
respectiv Blandiana, Alba. Tatăl poetei a murit într-un accident în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din
detenția politică. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al
Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional
"Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul
Internațional "Vilenica", 2002;
În martie 2016 a primit Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul Patria mea A4, care a
apărut în traducere poloneză în ianuarie 2016. Decernarea premiului a avut loc în cadrul ediției a 4-a din cadrul
concursului cu același nume, organizat la Gdansk, în Polonia.[6]
Opera: Cărți de poezie: Persoana întâia plural, 1964 ; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969;
50 de poeme, 1970; Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977;
Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981;
Cărți de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003 ; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975 Cea mai frumoasă
dintre lumile posibile, 1978 , Coridoare de oglinzi, 1983
Cărți de proză Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 - nuvele fantastice;Proiecte de trecut, 1982 - nuvele
fantastice;
 FLORIN BICAN

Florin Bican – născut pe 29.03.1956, Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi străine, Secţia engleză-rusă, a
Universităţii Bucureşti.
A fost, pe rând, profesor de limba rusă, traducător din limba engleză,
secretar pentru probleme de presă şi relaţii internaţionale al USR, asistent la
Catedra de engleză a Universităţii Bucureşti, iar în 1995 s-a stabilit în Germania,
unde a predat limba engleză până în 2005. Revine în ţară în 2006 în calitate de
Coordonator al programului Institutului Cultural Român pentru pregătirea tinerilor
traducători străini în vederea traducerii scriitorilor români în limbi străine.
Desfăşoară o intensă activitate de traducător, tălmăcind în româneşte,
printre altele, Lewis Carroll (The Hunting of The Snark) şi T.S. Eliot (Old
Possum’s Book of Practical Cats).

De asemenea, a tradus în limba engleză poezie, proză şi eseuri semnate de importanţi scriitori români, atât
clasici, cât şi contemporani, inclusiv Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în vederea publicării în străinătate.
Este autorul volumului de versuri pentru copii (şi nu numai) Cântice mârlăneşti (Editura Humanitas
Educaţional, 2007) şi coordonator, alături de Stela Lie, a două volume de literatură pentru copii: Bookătăria de
texte & imagini 1 (Pro Editura şi Tipografie, 2009) şi Bookătăria de texte & imagini 2 (în curs de apariţie). Prezent
cu texte în antologiile Care-i faza cu cititul? (Editura Art, 2010); Ochelarii de fum – proză contemporană,
Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR, 2011; Bucharest Tales: A Collection of Central European
Contemporary Writing (New Europe Writers, 2011).
Textul nonliterar se referă la aspecte din realitate. El poate fi scris cu scopul de a informa, de a convinge sau de a
amuza cititorul.
Din categoria textelor nonliterare fac parte textele de informare și cele funcționale: afișul, fluturașul, invitația,
articolul de ziar sau de revistă, rețeta, instrucțiunile de diverse tipuri, eticheta, articolul de dicționar etc.

Comunicarea este foarte importantă pentru oameni. De fiecare dată când se transmit gânduri, idei, întâmplări, stări,
emoții etc., este vorba de o situație de comunicare.

Comunicarea poate fi:

 verbală, când se realizează prin intermediul unei limbi cunoscute de cei care participă la actul de
comunicare;
 nonverbală, realizată prin intermediul mimicii, al poziției corpului, al gesturilor, al contactului vizual etc.;
 paraverbală, realizată prin intonație, prin intensitatea vocii sau prin ritmul vorbirii.
Comunicarea verbală poate fi orală sau scrisă.
Comunicarea orală presupune comunicare verbală, nonverbală și paraverbală.
Participanții la o situație de comunicare orală pot îndeplini rolurile de vorbitor și ascultător.
Comunicarea emoțiilor presupune să arăți ceea ce simți. Emoțiile pot fi comunicate prin cuvinte, dar și prin gesturi,
expresii ale feței sau simboluri.

Propoziția este o comunicare cu un singur predicat.

Părțile de propoziție sunt:
 principale, când sunt suficiente pentru existența unei propoziții (predicatul și subiectul);
 secundare, când îmbogățesc sensul propoziției.
Predicatul este partea principală de propoziție care arată ce face subiectul.
Subiectul este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea exprimată de predicat.
După alcătuire, propoziția este:
 simplă, când este alcătuită din predicat și subiect;
 dezvoltată, când în alcătuirea ei intră cel puțin o parte secundară de propoziție.

Vocabularul este alcătuit din totalitatea cuvintelor care există sau au existat vreodată într-o limbă.
Vocabularul unei limbi este în permanentă mișcare: apar cuvinte noi, altele nu mai sunt folosite, în timp ce sensul
unora, păstrate în uz, se schimbă.
Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului. Cuvântul are:
 sens sau înțeles, reprezentând conținutul;
 sunete sau înveliș sonor, reprezentând forma.
Există cuvinte cu același sens,dar diferite prin sunetele din care sunt alcătuite. (a hotărî - a decide)
Există cuvinte cu sens diferit, dar alcătuite din aceleași sunete (liliac - arbust; liliac - animal).
Sensul unui cuvânt se stabilește în context, adică în propoziția sau în fragmentul în care apare.
Contextul este parte a unei comunicări care precede și/sau urmează cuvântul analizat, determinându-i sensul și
forma.

Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens asemănător sau identic.

Sinonimele trebuie să aparțină aceleiași părți de vorbire.
Un cuvânt cu mai multe sensuri are sinonime pentru fiecare sens.
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și cu sens diametral opus. O pereche de antonime este compusă din părți
de vorbire de același fel.