Mara

de Ioan Slavici

Sursă online: https://ro.wikisource.org/wiki/Mara

Sarcină individuală de lucru: realizați un rezumat al capitolului, în care veți releva (acolo
unde e cazul), următoarele aspecte: 
- locurile în care se petrece acțiunea în respectivul capitol (localități, regiuni, țări);
- căror etnii, confesiuni și meserii aparțin personajele capitolului și care este relația dintre ele
prin prisma acestor caracteristici;
- citarea sentințelor morale, enunțurilor de înțelepciune/filosofie a existenței, adevărurilor
umane general valabile, proverbelor, zicătorilor existente în capitol, menționând și căror
personaje aparțin acestea (adeseori, naratorului) și în ce context sunt ele exprimate.
- care sunt aspectele realiste pe care considerați că le conține capitolul.

 Sărăcuții mamei – POPAN I. IOANA

 Maica Aegidia – PUȘCOIU M. O. SIMONA-ANDREEA
 Furtuna cea mare – SÂRBU I. LAURA-IOANA
 Primăvara – ȘIMOCA I. IOANA-CORNELIA
 Ani de tinerețe – SIMU I. ELISABETA-DANIELA
 Ispita – ȘIPOȘ A. A. TÜNDE - DANIELA (capitol rezolvat orientativ)
 Zbuciumare – TODORAN V. D. VALENTINA-MARIA
 Datoria – TRIFAN I. BIANCA IOANA
 Inima, săraca – UNGUR G. MONICA-MARIA (BĂEȘ) (capitol rezolvat orientativ)
 Cine ce poate – VASILIE N. RUT-MARIA-REBECCA
 Altă lume – VASIU N. C. MARIA-MIRELA
 Două porunci – VÂRTAN G. D. RAMONA-IOANA
 Datorii vechi – VLAD C. C. CRISTINA-MARIA
 Rostul lui Bandi – ZUDOR G. GEORGIANA (DOBÎRTA)
 Isprăvile lui Trică – NAPĂU V. CATALIN-NICOLAE
 Greul vieții – STOICA N. SÎMZA MARIA
 Birtul de la Sărărie – VOINA M. ALEXANDRA-MARIA
 Blestemul casei – NIMISESC-GĂULEA A. ALISIA-ADRIANA
 Verboncul – NARIȚA G. N. GABRIELA-MARIA
 Norocul casei – NICOLA M. C. MIHAELA
 Pace și liniște – OLAR V. GABRIELA (GEANTĂ)
 Bogdan Adriana Maria,
adriana_bogdan88@yahoo.com

Capitolul 6 – Ispita
Mara este un roman social scris de Ioan Slavici și publicat pentru prima oară în perioada
ianuarie-decembrie 1894 în revista bucureșteană Vatra și în volum în 1906 de către Editura
Institutului de Arte Grafice „Luceafărul” din Budapesta. Autorul a devenit cunoscut în literatura
română mai ales ca nuvelist, iar Mara este romanul său de debut publicat după aproape 20 de ani
de carieră literară. În acest roman autorul adâncește problematica socială pe care o tratase
anterior în nuvelele sale.
Romanul prezintă eforturile precupeaței văduve Mara de a asigura o existență îndestulată
copiilor ei, Persida și Trică, și trecerea acestora de la copilărie la maturitate. Fire activă și
întreprinzătoare, Mara se îmbogățește tot mai mult, în timp ce copiii ei se confruntă cu conflicte
puternice: Persida se îndrăgostește de Națl (Ignatus Hubăr), fiul unui măcelar neamț, și se
căsătorește în taină cu el în ciuda prejudecăților etnice și religioase ale societății timpului, iar
Trică se înrolează voluntar în armata imperială austriacă, refuzând să fie răscumpărat de la oaste
de meșterul cojocar pentru care lucra.
Acțiunea se desfășoară în perioada absolutismului austriac de după Revoluția de la 1848,
mai precis în perioada 1850-1860, în câteva localități românești de pe valea Mureșului. 

Acțiunea noastră se petrece lângă Arad, unde Mara și copii ei stau găzduiți la Claici,
tovarășul lui Codreanu, până când fata acestuia Anca, prietena Persidei, trebuia să se mărite.
Capitolul 6 începe printr-un enunț de înțelepciune prezentat de narator: „Norocul nu
umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi-ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale:
degeaba îl cauți când nu-l găsești; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai
al tău, şi chiar dacă nu l-ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte.”. Este vorba
despre norocul Persidei după părerea Marei de a se căsători cu tânărul Codreanu, fiu de popă și
nepot de protopop, noroc de care Persida ar putea profita, evidențiat prin zicătoarea „ rândunica
prinde musca din zbor”.
Naratorul folosește un proverb „omul chibzuieşte şi Dumnezeu potrivește” și prezintă
atracția lui Codreanu față de Persida aceasta neputând sta departe de ea nici măcar în Buteni
unde citea Apostolul și cânta în strană. Dar Persida, tânără intrată de curând în lume, se uită la el
cu sfială.
Timp de 3 săptămâni aceștia se întâlneau în fiecare seară și lumea îi lua drept cuplu, deși
aceștia se temeau sa rămână singuri; până când într-o noapte târziu în grădina din fața casei,
Codeanu o necăjea pe tânăra Persida condamnând-o pe aceasta că ar interesa-o Națl. Acesta o
prinse de mâinile ei, descrise de narator „carne moale și rece, buștean fără de viață”, dorind să o
strângă tare și să plece, dar îi luă una dintre mâini și o sărută.
Toamna târziu, după ce bruma picase frunzele, Persida şedea cu Anca la fereastră,
amândouă cu cusătura în mână. Trică intrând la ele voia sa îi spună ceva Persidei fără să afle și
Anca, cum că Națl s-a întors în oraș. Ea răspunse nepăsător cum că nu o interesează, dar cu toate
acestea se uita zi de zi pe fereastră ca să îl vadă pe acesta, simțind-se vinovată de sentimentele și
emoțiile ce le avea pentru Națl. După câteva zile în care Persida așteptă la fereastră să îl vadă pe
acesta, iar el nu apăru, în sufletul ei se instalase o dezamăgire, o mâhnire că acesta nu trece pe
strada ei; se hotărî să nu mai vrea ca el să apară, dar durerea pe care o înfrunta îi părea „dulce ca
jertfa de spăşire”, deși aceasta e conștientă de barierele care îi despart, bariere etnice, naționale și
religioase.
Într-o zi de toamnă duminica dimineața pe când bruma groasă căzuse, Anca îi ceru
Persidei să facă o vizită la Pădurița, crângul orășenesc care se afla la cealaltă margine a orașului,
traversând totodată tot orașul.
Plimbându-se Persida îl zări pe Națl, schimbat complet cu fața oarecum „buhăită şi bătută
de vânt, cu părul lung şi încâlcit şi îmbrăcat în haine vechi şi soioase”.
Întâlnirea dintre ei fusese foarte profundă, Persida se înduioșase și se uita la dânsul cu
ochi mirați, iar acestuia îi venea să fugă, să rămână singur și să plângă. Purtară un mic dialog în
nemțește, Națl fiind neamț; regretând în mintea lor că nu fuseseră singuri, aceștia se despart
printr-o strângere de mână și priviri duioase cu subînțeles, sentimentele de atracție și iubire fiind
din partea amândurora, Națl urmărind-o până când aceasta intră în biserică.

Ciobanu (Vas) Anamaria Andreea

andreea.ciobanu88@yahoo.com

Capitolul al IX-lea
Inima, săraca

Acest capitol ne prezintă zbuciumul sufletesc al lui Codreanu şi modul în care reuşeşte să
rezolve acest conflict interior.
Capitolul debutează cu o scurtă descriere a lui Codreanu care „crescuse ca viţelul ce suge
la două vaci” şi ne prezintă frustrarea tatălui său, deoarece acesta fusese crescut mai mult de
bunici decât de părinţi.
Apoi ne este relatată hotărârea a doi oameni: Gheorghe al lui Baltă şi Ioviţă al lui Borleu,
de a merge să ceară voie protopopului de la Buteni pentru a împrejmui cimitirul cu scânduri.
Aceştia se îmbracă de sărbătoare, pun ceva bunătăţi în “traistă” şi se pornesc la drum.
Ajunşi la casa protopopului se întâlnesc cu Pavel Codreanu pe care reuşesc să îl aducă la
Buteni pentru motivul că toţi poporenii o să se bucure dacă vor şti că este şi el la biserica din sat.
Acesta se învoieşte să meargă cu ei şi din pricina faptului că în sufletul său ştie că are să o revadă
pe Maria, fata preotesei din Buteni, pentru care avea o oarecare simpatie.
 Printr-un vădit şiretlic, Gheorghe, în casa căruia rămăsese Pavel, îl convinge să meargă în
vizită la preoteasa, sâmbătă pe la prânz. La casa acesteia are loc un dialog între Pavel şi Maria, şi
în cele din urmă acesta se hotărăşte să rămână în casa lor, ca alte dăţi.
A doua zi, la biserică, Pavel simţi că vede aievea făptura cea înaltă a Persidei şi îşi
aminteşte momentul în care au stat strânşi de mână la nunta unor prieteni. Se declanşează acum
conflictul său interior, deoarece nu ştie care varianta e mai bună pentru sine: să rămână cu Maria
cea „subţirică, fragedă, atât de dulce la fire şi de obidioasă” sau să se întoarcă la Persida la Arad.
În sfârşit, luni după prânz, ia hotărârea de a pleca la Arad. Ajuns la Radna, poposeşte la
un han, unde întreabă de Mara. Astfel află de la o slujnică faptul că aceasta s-a întors împreună
cu Persida de la Arad, dar că s-a dus din nou la călugăriţe, la mănăstirea maicii Aegidia.
După mai multe peripeţii, Pavel reuşeşte să vorbească cu Persida în camera de vizită a
mănăstirii. Aceasta îl încredinţează de faptul că pentru ea nu este un moment propice pentru a
ieşi din mănăstire, că „nu e gând mai ademenitor” decât să rămână acolo, dar şi că se simte foarte
bine în preajma maicii Aegidia şi că mai are încă timp destul pentru „zbuciumările vieţii”.
Dialogul dintre cei doi se sfârşeşte cu un rămas bun împăciuitor: „el îi sărută încă o dată
mâna, apoi dânsa se retrase”.

Locurile în care se petrece acţiunea:

- Buteni: satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume, din judeţul Arad (în depresiunea
Zarandului, pe malul Crişului Alb)
- Chisindia – comună în judeţul Arad
- Văsoaia – sat din comuna Chisindia
- Conop – comună în judeţul Arad
- Şoimuş – localitate componentă a oraşului Lipova din judeţul Arad
- Radna – localitate componentă a oraşului Lipova

Personaje:
- Pavel Codreanu – absolvent de teologie, nepotul protopopului din Buteni
- Gheorghe al lui Baltă – jurat în Buteni, „om cu multă greutate”
- Ioviţă a lui Borleu – ctitor bisericesc
- Protopopul – bunicul lui Pavel Codreanu
- Preoteasa din Buteni
- Maria, fiica acesteia
- Persida, fiica Marei
- Părintele Isai
- Maica Aegidia

Sentinţe morale, enunţuri de înţelepciune:

- „e mare stăpân ruşinarea, şi om să fii ca să nu i te pleci dacă o cunoşti ” - naratorul

- „....crescuse ca viţelul ce suge la două vaci” - naratorul
- „să înveţe a-şi călca pe inimă”, „există ac şi pentru cojocul lui Pavel” - naratorul
- „e tunsă, ori e rasă!” – Gheorghe
- „te mai uiţi în ochii omului, îţi dai seama cum te pofteşte să şezi şi cum te întreabă de cei
de-acasă; n-ai nevoie de vorbe ca să te înţelegi; când te poţi înţelege; iar dacă nu te poţi,
ai înţeles destul şi şti cum stai” – Gheorghe
- „Aşa numai, cu una, cu două, nu se câştigă inimile oamenilor” – naratorul
- „Supărarea vine şi trece, iar noi tot oameni rămânem” – Gheorghe
- „Pe oamenii buni şi aici şi aiurea tot cu plăcinte-i aşteaptă.”- Gheorghe
- „E însă lucru ştiut că femeile se schimbă foarte uşor, nu numai aşa din Crăciun până în
toamnă, ci până chiar şi din o clipă în alta.” – naratorul
- „Nu e lucru mai urât decât femeia plângăreaţă: dac-o iei cu binele, se înduioşează de o
trec lacrămile, iar dacă-i vorbeşti verde fățiș, vai de lume” – narator
- „D-voastră, bărbaţii, vă avântaţi cu inimă îndrăzneață în toiul lumii şi totuşi nu o dată
sunteţi cuprinşi de dorul singurătăţii; dar noi, femeile, care numai răzămate de alţii putem
trece prin lume?” – Persida
- „Când e vorba de viaţă şi de moarte, nu ne mai uităm la asemenea lucruri mici. Oameni
suntem, la urma urmelor, cu toţii, şi Dumnezeu e unul şi acelaşi pentru toţi.” - Persida