Marele Novgorod

Când Kievul a decăzut economic și politic, Novgorodul s-a afirmat drept capitală a Rusiei de Nord,
precum și cel mai mare centru comercial al țării.

Începuturile orașului sunt din 862, când Povestea vremurilor de demult arată că în acel an a venit la
Novgorod Rurik. Orașul era baza de nord a renumitelor rute comerciale „de la varegi la greci”. De
multe ori, cnejii kievieni au condus și la Novgorod, deci, întotdeauna orașul a avut un statut aparte.
Justiția rusă e considerată că aparține perioadei novgorodiene.

Poziția independentă a Novgorodului l-a făcut să fie asemănat cu republicile italiene. Cneazul
Novgorodului era o persoană oficial angajată a orașului, cu prerogative și autoritate strict prevăzute.
În 1156, orașul a obținut independența totală și în sfera religiei, având dreptul de a-și alege propriul
arhiepiscop. Vecea novgorodiană propunea trei candidați pentru funcția de arhiepiscop. Din aceștia,
era ales arhiepiscopul care apoi era confirmat de mitropolitul Bisericii ruse.

Apărarea pământurilor rusești de către Novgorod cunoaște o pagină de glorie în timpul lui Alexander,
cneaz al Novgorodului, apoi mare cneaz al Rusiei. Victoria sa asupra suedezilor pe râul Neva i-a atras
numele de Nevski. A trebuit să facă față atacurilor mongolilor, ale suedezilor, ale teutonilor, ale
triburilor finlandezilor și ale lituanienilor. Victoria lui Nevski asupra suedezilor (1240) a avut loc în
anul în care mongolii au distrus Kievul.

Teutonii atacă și ocupă Pskovul. Alexander pornește asupra lor și la 5 aprilie 1242 obține victoria pe
lacul Ciud („Bătălia de pe gheață”). Această victorie a fost cântată de folclor și în cultura rusă.

Față de mongoli, politica cneazului a fost alta. S-a supus hanului, devenind un aliat favorit al hanului și
apoi mare cneaz al Rusiei, din 1252, până la moartea sa în 1263. Alexander știa că nu-i va putea
înfrânge pe mongoli și tocmai de aceea și-a cruțat în acest fel statul. (Ulterior, tocmai de aceea, a fost
canonizat de BOR).

Novgorodul a jucat un rol semnificativ în rivalitatea dintre Moscova și Tver. În cele din urmă, în 1471,
orașul s-a predat lui Ivan III al Moscovei. În 1478, moscoviții au suprimat orice opoziții, au exilat un
număr mare de locuitori și au incorporat orașul în statul moscovit.

Novgorod: instituții, viața cotidiană

N. a fost un oraș ce impresiona prin cei 3000 de locuitori ai săi. Amplasat pe râul Volhov, N. se afla
într-o zonă favorabilă comunicațiilor, deschizând drumul spre Marea Baltică și mai departe. Era în
partea nordică a drumului „de la varegi la greci”, având legături cu Volga și rutele comerciale spre
orașele hanseatice (genovane).

Orașul era înconjurat de un zid de apărare și avea ca linii de apărare mănăstirile din împrejurimi.

Râul Volhov împărțea orașul în 2 părți: cea comercială (unde se află piața) și partea în care se afla
mănăstirea Sf. Sofia și kremlinul (citadela orașului).

Organizarea locală a orașului are trăsături distincte. Astfel, câteva case formau o stradă autonomă
care se autoguverna având ca reprezentant un decan de vârstă. Mai multe străzi formau o sută
1
(sotnia). Sutele (sotnia) formau cartiere (koneți) care erau în nr. de 5. Fiecare cartier era autonom și
se administra prin propria sa vece și prin oficialități proprii. Fiecare cartier poseda o parte din
pământuri care se prelungeau spre o zonă mare, situată în afara orașului. Pământurile mai
îndepărtate ale novgorodenilor erau administrate de oraș ca unitate întreagă.

Autoritatea centrală principală era cneazul care comanda armata și deținea rolul major în justiție și
administrație. Personalitatea oficială, aleasă de vece să reprezinte orașul, era posadnikul.

Cneazul trebuia să-și stabilească reședința în afara orașului și nu avea voie să facă negoț cu germanii.
Remunerația sa, precum și drepturile sale de vânătoare și pescuit, erau reglementate în detalii. Deși
de-a lungul timpului marele cneaz al Moscovei sau un membru al familiei moscovite conducătoare
deținea calitatea de cneaz în Novgorod, puterile sale erau destul de limitate.

Posadnikul împărțea cu cneazul sarcinile executive și, dacă era necesar, apărau interesele orașului,
mai ales posadnikul, împotriva cneazului. Posadnikul funcționa ca principal și ajutor și asociat al
cneazului și răspundea de administrație și de armată în lipsa acestuia. Arhiepiscopul de Novgorod
îndeplinea cea mai înaltă funcție ecleziastică în cnezat, prezida Consiliul Notabililor, împăca grupurile
în conflict și uneori conducea soliile novgorodenilor în străinătate.

Deosebit de remarcabilă a fost puterea vecii (consiliului), care de obicei se întrunea în piața orașului.
Vecea îi invita și îi destituia pe cneji, îl alegea pe posadnik, decidea alegerea arhiepiscopului (din cei
trei candidați pt. această funcție). Vecea hotăra în problemele de pace și de război, mobiliza armata,
promulga legi, colecta impozite și acționa ca autoritate supremă în Novgorod. Exista o cancelarie
permanentă pe lângă vece. Vecea putea fi convocată de cneaz, de o personalitate oficială, de popor și
chiar de o singură persoană prin tragerea clopotului. Îndepărtarea clopotului de către moscoviți a
însemnat sfârșitul independenței Novgorodului și al autoguvernării sale. Vecea, formată din toți
oamenii liberi, rezolva probleme importante prin prin decizii luate direct, în unanimitate. De multe
ori, izbucneau conflicte între ei, iar arhiepiscopul intervenea pt. a le gestiona.

Consiliul Notabililor era format dintr-un nr. de mari boieri și de cei ce au deținut sau dețineau funcția
de posadnik, precum și de aristocrația înstărită din cnezat. Consiliul discuta măsurile legislative
propuse și aplicate de vece și adesea controla politica novgorodiană.

Sistemul juridic era deosebit de elaborat și complex. Cneazul, posadnikul și arhiepiscopul aveau
fiecare tribunalul său. Pe lângă curtea supremă prezidată de posadnik, funcționa un sistem de jurați
(1 boier și 1 cetățean simplu pt. fiecare cartier – koneți). Jurisprudența novgorodiană folosea adesea
intermediari: se cerea persoanelor aflate în dispută să numească câte 2 intermediari, și numai când
cei patru nu reușeau să ajungă la o înțelegere, se recurgea la judecata în tribunal. Pedepsele erau de
obicei blânde. Se folosea mai rar pedeapsa cu moartea. Tortura nu prea era folosită. Se acorda mare
considerație vieții oamenilor.

Novgorodul făcea export cu lemn, blănuri, ceară și miere. Importau mărfuri prelucrate (în special
metale), heringi, vin și bere. Mărfurile ajungeau până în Anglia, Grecia...

În timp, cresc diferențele de averi în cadrul locuitorilor și se ajunge la conflicte politice asemănătoare
cu acelea din orașele italiene, dintre bogați și săraci (populo grosso și populo mimeto). În sec. XIV-XV

2
în Novgorod se dezvoltă și oligarhia (de ex., în tot sec. XIV funcția de posadnik a fost deținută doar de
membrii din 2 familii).

În cele din urmă, Moscova a distrus Novgorodul (oraș-stat), anexându-l sub Ivan III.

Novgorodul a fost cruțat de invazia mongolă. El a dus mai departe cultura kieviană (sec. XIII-XIV). El
ajunsese renumit prin arhitectura lui religioasă, prin școala de iconare și prin variata sa literatură.

Cultura Novgorodului a supraviețuit căderii politice a orașului și a exercitat o influență considerabilă

asupra Rusiei în general și a Moscovei în special.

Ascensiunea Moscovei

Sud-vestul și nord-estul

Ca și Novgorodul, zona de sud-vest (Volînia și Galiția, cazul Vladimirului din Volînia) și cea de nord-est
(Rostov-Suzdal) au făcut parte din Rusia Kieviană și au participat la viața economică și culturală a
acesteia. Din zona de sud-vest, orașele Vladimir și Halici au participat, prin atragerea comerțului
internațional, la viața economică și culturală kieviană.

Pe măsură ce Rusia Kieviană era în declin, importanța celor două regiuni va crește (în sec. XII-XIII).
Ulterior, Galiția va fi cucerită definitiv de polonezi în 1387, ea pierzându-și treptat caracterul de
teritoriu care făcuse parte din Rusia.

Nord-estul, ca și sud-vestul, a constituit parte integrantă a statului kievian. Principalele sale orașe,
Rostov, Suzdal ș. a., au aparținut vechii Rusii. Când Kievul a intrat în declin, centrul politic al statului s-
a mutat spre nord-est, spre cnezatul Vladimir-Suzdal, care cuprindea teritorii întinse în partea
centrală și estică a Rusiei. Andrei Bogoliubski a devastat Kievul (1169) și a obținut titlul de mare
cneaz. Apoi a transferat scaunul de domnie la Vladimir. Deși a căzut pradă unui complot (+1174), el și-
a văzut visul împlinit (de a întemeia propriul cnezat și de a-l impune în Rusia, Vladimir-Suzdal).

Invazia mongolă a fost o lovitură grea pt. Rusia. După ce Hoarda de Aur și-a impus dominația în Rusia,
cnezatele din nord-est au rămas în afara zonei ocupate direct de mongoli și, în general, au putut să se
dezvolte.

Ascensiunea Moscovei

Moscova, care făcea parte din teritoriul Suzdal, a fost menționată prima oară într-un document din
1147, când cneazul Iuri Dolgoruki, din Suzdal, trimite o scrisoare aliatului său Sviatoslav, invitându-l:
„Vino la mine, frate, la Moscova”. În 1156, cronica menționează că marele cneaz Iuri Dolgoruki „a pus
temelia orașului Moscova” (adică a pus să fie înălțat zidul care să protejeze așezarea).

În 1237, Moscova a fost distrusă de mongoli. Apoi se reface și își extinde încet-încet teritoriul,
ajungând apoi să rivalizeze cu Tverul pt. conducerea Rusiei. Urmează câteva secole de violență și
dramatism între Moscova și Tver, condițiile prezenței politice și a Hoardei de Aur.

3
În 1328, Ivan „Kalita” (Ivan „Turbincă”) a obținut titlul de mare cneaz al Moscovei, titlul pe care l-a
deținut până la moartea lui (1341). Ivan Kalita a fost un cneaz econom, cu talente financiare și
administrative. Atent cu relațiile cu Hoarda de Aur, el și-a păstrat titlul de mare cneaz și a obținut de
la mongoli îndatorirea de a strânge tributul pt. han de la alți cneji ruși. A cumulat mult pământ atât de
la cnejii săi, cât și teritorii separate. Astfel, cnezatul Vladimir, pe care-l deținea ca mare cneaz, a fost
alăturat cnezatului său, capitala fiind menținută la Moscova.

A răscumpărat prizonieri ruși de la mongoli și i-a așezat pe pământurile moscovite. Prin politica dusă,
Ivan Kalita a mărit teritoriul cnezatului său.

Tot în timpul lui Ivan Kalita, Moscova a devenit capitala religioasă a Rusiei. După căderea Kievului, nu
apăruse niciun centru religios care să înlocuiască Kievul, „leagănul creștinismului din Rusia”. În 1326,
capul bisericii ruse, mitropolitul Petru, a murit în timp ce se afla la Moscova. În 1328, Ivan Kalita l-a
convins pe urmașul lui Petru, Theognost, să se stabilească la Moscova. De atunci, mitropoliții s-au
numit „ai Kievului și ai întregii Rusii”, până la jumătatea secolului XV.

După moartea lui Ivan Kalita (1341), a urmat fiul său, Simeon (1341-1353). A păstrat titlul de „cneaz al
întregii Rusii” și și-a extins autoritatea asupra altor cneji. Simeon a murit la vârsta de 36 de ani,
probabil de ciumă (1353). Un urmaș important a fost Dimitrie, un alt fiu al lui Ivan Kalita, care a
domnit în 1359-1389. Marele cneaz a primit și numele Donskoi (= de pe Don) în urma unei victorii
răsunătoare pe care a avut-o lângă Don împotriva mongolilor.

În prima parte a domniei, a extins teritoriul cnezatului, iar din 1367 zidurile de piatră au înlocuit
zidurile din lemn din Kremlin.

Dimitrie Donskoi a obținut victorii și împotriva Tverului și a Riazanului, precum și bulgarilor de pe

Volga, care plăteau tribut Hoardei de Aur (deci vasali hanului).

Conflictele și ciocnirile dintre ruși și mongoli au culminat cu lupta din 1378, când Dimitrie a învins
armata mongolă pe malurile râului Voja. Șeful militar al mongolilor a adunat cca 200,000 de oameni și
a pornit să-și ia revanșa împotriva lui Dimitrie. Acesta, cu 150,000 de oameni, obține victoria pe Don,
la Kulikovo la 8 sept. 1380 împotriva mongolilor. Această victorie a spulberat mitul invincibilității
mongolilor, iar Dimitrie, supranumit de acum „Donskoi” (= de pe Don) a devenit simbolul luptei
rușilor împotriva dominației mongolilor.

Totuși, 2 ani mai târziu, în 1382, când Dimitrie era într-o campanie în nord, mongolii sub conducerea
lui Tohtamîș cuceresc și devastează Moscova și Kremlinul. Apoi, cu o pradă enormă se retrag fără a
angaja o confruntare cu Dimitrie. Întors în capitală, Dimitrie trebuie să accepte suzeranitatea hanului
mongol, care, la rândul său, l-a recunoscut ca mare cneaz rus. Dimitrie și-a petrecut ultimii ani de
domnie cu refacerea Moscovei și cu întărirea autorității printre cnejii ruși, mai ales față de cei din
Tver și Riazan.

Când Dimitrie Donskoi a murit (1389), la vârsta de 39 de ani, a fost urmat de fiul său, Vasili, fără a
întâmpina opoziție nici în Rusia, nici în Hoarda de Aur.

Vasili (1389-1425), precaut și inteligent, a continuat cu perseverență și succes să extindă teritoriul

cnezatului său. Moartea lui Vasili I (1425) a fost urmată de un război de succesiune între fiul său,
4
Vasili II (de 10 ani) și cneazul Iuri (unchiul lui Vasili II). Iuri a murit în 1434, dar cauza sa a fost
continuată de fiii săi. În cele din urmă, Vasili II obține victoria asupra rivalilor săi și-și extinde
stăpânirea asupra proprietăților rivalilor săi (1450). Vasili II: 1425-1462.

Luptele cu mongolii continuă cu rezultate schimbătoare – Hoarda de Aur trece prin mari frământări
interne și se separă: În 1430 – hanatul Crimeii, în 1436 – hanatul Kazanului, în 1466 – hanatul
Astrahanului. În 1475, statul crimean a recunoscut suzeranitatea otomană, după ce trupele turcilor
au ocupat poziții cheie pe țărmul nordic al Mării Negre (inclusiv Mangupul).

Înlăturarea finală a dominației mongolilor asupra Moscovei (a rușilor, în general) a avut loc în 1480.

Lunga domnie a lui Ivan III (1462-1505) și cea a fiului său, Vasili III (1505-1533) au încheiat epoca
fărâmității feudale și au deschis era Rusiei Moscovite.

Teritoriul cnezatului Moscova se mărise de la 600 mile pătrate (în timpul lui Ivan Kalita) la 15000 mile
pătrate la sfârșitul domniei lui Vasili II. Ivan III a înglobat Moscovei și Tverul și Novgorodul și a afirmat
cu succes și independența rusă față de mongoli. Urcat pe tron la 22 de ani (când murise tatăl său,
Vasili II, al cărui asociat a fost), Ivan III (numit și cel Mare) era dotat cu o inteligență și o abilitate
politică ieșite din comun.

El și-a asumat titlul de mare cneaz și a continuat lupta de unificare, sub autoritatea Moscovei, a
cnezatelor rusești (prin campanii militare duse, prin moșteniri de familie, prin recunoașterea
benevolă a supremației lui).

În urma a două campanii duse împotriva Novgorodului (în 1471 și 1478), acesta a fost înfrânt.
Populația a fost executată sau deportată, sistemul novgorodian a fost desființat, clopotul vecei a fost
luat la Moscova (ca semn al înfrângerii și supunerii orașului-stat), iar Novgorodul a devenit parte
integrantă a statului moscovit.

În 1485, cnezatul Tver a fost cucerit de Ivan (fără luptă), iar cnezatele Pskov și Riazan au acceptat să
recunoască suzeranitatea Moscovei. În plus, marele cneaz al Moscovei se considera și succesorul
tuturor pământurilor ce fuseseră cândva sub stăpânirea Kievului. Intra astfel în conflict cu Lituania
(care se dezvoltase ca succesoare a Kievului) și cu Polonia. Războiul purtat între 1500-1503 a dat
câștig de cauză Moscovei, care și-a extins stăpânirea asupra Smolenskului și cnezatului Cernigov.
Astfel, Ivan III și-a extins foarte mult domeniile.

Creșterea puterii și prestigiului marelui cneaz a dus la ruptura finală cu mongolii. Ivan III a devenit
mare cneaz fără a mai fi confirmat de han, urmând practica tatălui său, Vasili II. El și-a liniștit
supunerea față de Hoarda de Aur la trimiterea de „daruri” în loc de tribut și până la urmă a încetat să
mai trimită și daruri. În 1480, Ivan a denunțat public supunerea sa față de Hoarda de Aur. (În 1500,
Hoarda însăși s-a prăbușit sub loviturile tătarilor de Crimeea). În 1472, Ivan III s-a căsătorit cu o
prințesă bizantină, Zoe (Sofia) Paleolog, nepoata ultimului împărat Constantin XI Dragasis, fapt ce i-a
asigurat un mare presigiu ca mare cneaz rus. Ivan III a adăugat vulturul bizantin cu două capete la
blazonul cu Sf. Gheorghe al familiei sale și a modificat ceremonialul curții sale după modelul bizantin.
El a început să folosească înaltele titluri de țar (caesar) și autocrator și a instituit ceremonia
încoronării ca un solemn ritual bisericesc.

5
În spiritul împăraților bizantini, Ivan s-a angajat într-un amplu program de construcții și de alcătuire a
codurilor de legi. A evitat să se angajeze în ample proiecte de cruciadă, preferând să-și întărească
independența. Ivan III e considerat primul suveran național rus.

Fiul său, Vasili III (1505-1533) a continuat politica lui Ivan III. A anexat Pskovul și alte teritorii la marele
cnezat al Moscovei. A avut relații cu Sf. Imperiu Roman, cu Suleiman I Magnificul, cu fondatorul
imperiului mongol al Indiei, Babur.

A continuat să cheme la Moscova străini pe care i-a pus în serviciul rusesc și astfel, cu timpul, a apărut
o întreagă așezare (suburbie) germană.

Ascensiunea Moscovei a fost un fapt fundamental pt. istoria rusă. S-a încheiat astfel perioada de
fărâmițare feudală și începe perioada statului centralizat. Așezarea geografică a Moscovei i-a
favorizat dezvoltarea: se află pe drumul care duce din Kiev spre nord-estul în plină dezvoltare.
Moscova se află în apropierea regiunii de unde izvorăsc patru mari râuri: Oka, Volga, Don și Nipru.
Zona era deschisă spre toată câmpia întinsă. Localizarea ei centrală a ferit-o de loviturile din exterior;
în nord, Novgorodul a întâmpinat atacurile dușmanilor din nord-vest, iar în sud-est, Riazanul a primit
toate loviturile (ex. invazia lui Tamerlan – în 1395, Moscova scăpând atunci de invazia acestuia).

Argumentul economic se adaugă celui geografic. Râul Moscova era o importantă arteră comercială,
fapt ce a favorizat dezvoltarea economică. Foarte important a fost rolul cnejilor ruși, care au
menținut o stare de relativa pace, ceea ce a permis dezvoltarea vieții economice.

Deosebit a fost rolul cnejilor moscoviți. Au beneficiat, timp de mai multe generații, de succesiunea
directă a primogeniturii (fără războiul de succesiune) și s-au dedicat întăririi propriului cnezat fără a
se lăsa tentați de planuri prea ambițioase în alte părți.

De la Ivan Kalita la Ivan III și Vasili III cnejii moscoviți s-au dovedit a fi adunători de pământuri rusești;
buni administratori și negustori pricepuți, precum și luptători și talentați diplomați.

Un factor favorizant al succesului lor a fost relația cu mongolii (Hoarda de Aur), aplicând o bună
strategie. Când mongolii au fost puternici, au dat dovadă de supunere totală față de hanul lor și chiar
au colaborat, când li s-a cerut, cu ei. În schimb, au primit titlul de mari cneji. Victoria de la Kulikovo
(D. Donskoi) și până la Ivan III (1480) au reprezentat momentul cel mai important în evoluția marelui
cnezat al Moscovei de la o posesiune nord-estică la statul național rus.

Un alt factor major al ascensiunii a fost religia. Moscova a devenit scaun mitropolitan (în 1326 sau
1328). A fost apoi orașul Sf. Serghei (mănăstirea Sf. Serghei la nord de Moscova – Zagorsk), devenind
locul unei mișcări monastice, așa cum fusese mănăstirea Peșterilor de la Kiev.