Istoria Ucrainei

<th colspan="2” style="text-align:center; se. Hazari au pierdut Kievul în 882, orașul fiind cucerit
padding:0.5em 0 0.1em 0; font-size:120%; de conducătorul vareg Oleg, care a pus bazele dinastiei
line-height:1.0em; style="text-align:center; ba- Rurikide. În acea perioadă, teritoriul Ucrainei era locu-
ckground: #EEEEEE;">Istoria antică<th cols- it de mai multe triburi slave (polanii, drevlianii, severia-
pan="2” style="text-align:center; padding:0.5em nii, ulicii, tiverianii, croații albi și dulebeții). Kievul era
0 0.1em 0; font-size:120%; line-height:1.0em; plasat la intersecția unor importante rute comerciale și a
style="text-align:center; background: #EEEEEE;">Evul prosperat ca centru politico-economic al Rusiei Kievene.
Mediu<th colspan="2” style="text-align:center; Rusia Kieveană era în secolul al XI-lea cel mai întins stat
padding:0.5em 0 0.1em 0; font-size:120%; din Europa. El era cunoscut și cu numele de Rutenia (de-
line-height:1.0em; style="text-align:center; ba- numirea latină pentru rusi). „Rutenia” a fost folosit după
ckground: #EEEEEE;">Cazacii<th colspan="2” invazia mongolă pentru desemnarea teritoriilor occiden-
style="text-align:center; padding:0.5em 0 0.1em 0; tale, desprinse din Rusia Kieveană. Numele „Ukraina”
font-size:120%; line-height:1.0em; style="text-align: apare pentru prima oară în cronicile secolului al XII-lea,
center; background: #EEEEEE;">Istoria Mo- iar pe hărțile politice ale estului Europei apare pentru pri-
dernă<th colspan="2” style="text-align:center; ma oară în secolul al XV-lea.
padding:0.5em 0 0.1em 0; font-size:120%;
line-height:1.0em; style="text-align:center; back- Originea acestui cuvânt este explicată de etimologi ca
ground: #EEEEEE;">Secolul al XX-lea<th colspan="2” provenind dintr-un cuvânt slav vechi, care ar fi însemnat
style="text-align:center; padding:0.5em 0 0.1em 0; „teritoriu ” sau „ținut de frontieră” [1] ). Această ipoteză a
font-size:120%; line-height:1.0em; style="text-align: fost acceptată de istoricii secolelor al XIX-lea și al XX-
center; background: #EEEEEE;">Epoca So- lea. Cercetători precum H. P. Pivtorak au considerat în-
vietică<th colspan="2” style="text-align:center; să să numele „Ukraina” poate fi tradus prin „cnezat” sau
padding:0.5em 0 0.1em 0; font-size:120%; „teritoriu”. Pivtorak a constatat că denumirea „Ukrai-
line-height:1.0em; style="text-align:center; background: na” a apărut în numeroase documente medievale, ea pu-
#EEEEEE;">Ucraina modernă tând fi asociată cu cuvintele din limbile moderne slave:
krajina (ucraineană), kraina belarusă, krai (rusă) și kraj
Teritoriul Ucrainei a fost unul dintre centrele cele mai im-
(poloneză), toate având înțelesul de „teritoriu”. Termenul
portante ale culturii slave timpurii din Evul Mediu, mai „Rutenia Mare” a fost aplicat unor teritorii întinse guver-
înainte ca teritoriul locuit de înaintașii ucrainenilor din
nate de principii din Kiev, care includea și regiuni nord-
ziua de azi să fie împărțit între puterile vecine. Teritori- estice ale cnezatului, locuite de popoarele fino-ugrice. În
ul Ucrainei a fost locuit în mod sigur începând din anul mijlocul teritoriului slav al Ruteniei au apărut subdivi-
5.000 î.Hr. și este unul dintre leagănele posibile pentru ziuni pintre care „Rutenia Albă” (Belarus), „Rutenia Nea-
formarea familiilor limbilor proto-indo-europene. gră” și „Rutenia Roșie” în nord-vestul și vestul Ucrainei.
Deși creștinismul și-a făcut simțită prezența pe teritoriul
Ucrainei mai înainte de primul conciliu ecumenic de la
1 Preistoria Niceea (325), în special de-a lungul țărmului Mării Ne-
gre și în vest, în timpul existenței Moraviei Mari, accep-
tarea oficială a acestei religii în Rutenia a avut loc în 988.
2 Rusia Kieveană Factorul hotărâtor al procesului de creștinare al Rusiei
Kievene a fost domnia marelui cneaz Vladimir cel Ma-
Istoricul ucrainean Mihailo Grușevski a afirmat că orașul re. Bunica sa, cneaghina Olga, a fost cea care i-a trezit
Kiev a fost fondat în perioada în care zona traversată de interesul pentru creștinism.
cursul mijlociu al Niprului era parte a statului Hazaria. Fundamentele legale ale slavilor de răsărit au fost puse de
El a ajuns la o asemenea concluzie pornind de la legen- Iaroslav I cel Înțelept, cel care a publicat colecția de legi
dele transmise pe cale orală, în condițiile în care nu s-a Pravila rusă. Aceste legi au rezistat ocupației lituanieno-
păstrat nicio atestare documentară care să certifice data la polone a teritoriilor rutene.
care a fost fondată viitoarea capitală a Ucrainei. Istoricul
Conflictele dintre diferitele cnezate ale Ruteniei, au făcut
a presupus că, în condițiile creștinării Rusiei Kievene și,
ca, în ciuda eforturilor marelui cneaz Vladimir Monoma-
mai târziu, a ocupării și fragmentării teritoriului ei, toa-
hul, Rusia Kieveană să înceapă un lung proces de destră-
te documentele religioase și istorice vechi au fost distru-

1
2 5 UNIUNEA STATALĂ POLONO-LITUANIANĂ

mare. În regiunea Kievului au apărut cnezatete Galiției au trecut sub controlul lituanienilor, iar sud-vestul a tre-
șiVolîniei. În nord a apărut pentru prima oară în docu- cut sub controlul Poloniei (Galiția) și Ungariei (Rutenia
mentele istorice numele Moscovei ca oraș al cnezatului Transcarpatică).
Vladimir-Suzdal, cel care avea să fie leagănul viitorului Cea mai mare parte a Ucrainei forma teritoriile de gra-
stat Rusia. În nord-vest, cnezatul Poloțk a asigurat prima niță ale Lituaniei. Din acest motiv, etimologii consideră
formă statală a Belarusului. În 1169, Kievul a fost jefuit că numele Ucrainei s-ar trage dintr-un termen local, care
de cnezatul Vladimirului, pentru ca mai apoi să fie pustiit însemna „graniță”, deși numele „Ukraina” a fost folosit
de atacurile cumanilor și mongolilor din secolele al XII- și în perioada în care aceste teritorii nu făceau parte din
lea și al XIII-lea. În cele din urmă, toate state de pe terito-
statul lituanian. Lituania a preluat controlul Volîniei din
riul Ucrainei au fost subjugate de mongoli (1239–1240). nordul și nord-vestul Ucrainei, inclusiv regiunea din jurul
Kievul a fost jefuit de mongoli în 1240. Proporțiile dis-
Kievului. Marii duci ai Lituaniei au luat și titlul de „con-
trugerilor mongole au fost atât de mari, încât, la cinci ani ducător al Ruteniei”. Polonia a preluat controlul asupra
după acest eveniment, trimisul Papei, Giovanni da Pian
Galiției. După actul de unire dintre Polonia și Lituania,
del Carpine avea să noteze că, de-a lungul drumului său regiunea a fost colonizată cu polonezi, germani, armeni
prin Ucraina a întâlnit numeroase oseminte umane îm-
și evrei.
prăștiate pe câmpuri, populația orașelor fusese nimicită
aproape în întregime, iar cei rămași îndurau jugul aspru
al cuceritorului.[2]
5 Uniunea statală polono-
lituaniană
3 Cnezatul Galiției-Volânia
Cnezatul Galiției-Volânia a fost unul dintre statele succe-
soare ale Rusiei Kievene, moștenind o parte a acesteia.
Vladimir cel Mare înființase în timpul domniei sale ora-
șele Halici și Ladomir (care și-a schimbat numele mai
târziu în Volodimer), care urmau să funcționeze pe post
de capitale regionale în vestul Ucrainei. Galiția-Volânia
a fost condus de descendenții lui Iaroslav cel Înțelept și
Vladimir Monomahul. În zonă au început să se manifes-
te două puteri regionale Regatul Poloniei și Marele Du-
cat al Lituaniei, cu care Galiția-Volânia a intrat în con-
flict. Galiția-Volânia a avut în această perioadă conflic-
te armate și cu un alt stat succesor al Rusiei Kievene,
Cnezatul Cernigovului. Galiția-Volânia a ajuns la apo-
geul puterii odată cu extinderea controlului asupra teri-
toriilor Moldovei și Valahiei, timp în care a controlat o Harta Rzeczpospolitei cu principalele sale subdiviziuni în 1619,
suprapusă peste granițele contemporane
bună parte a teritoriilor de-a lungul țărmurilor Mării Ne-
Regatul Poloniei
gre. În această perioadă, (aproximativ 1.200 – 1.400),
Ducatul Prusiei, fief polonez
statele succesoare ale Rusiei Kievene s-au bucurat de in- Marele Ducat al Lituaniei
dependență pentru perioade mai lungi sau mai scurte de Ducatul Curlandei, fief lituanian
timp. Galiția-Volânia a trecut sub suzeranitatea Impe- Livonia
riului Mongol, dar cnejii locali au încercat tot timpul să
câștige sprijinul puterilor europene pentru recucerirea in- După Uniunea de la Lublin din 1569 și formarea Uniunii
dependenței. În această perioadă a fost proclamat primul polono-lituaniene, Ucraina a trecut sub administrarea po-
„Rege al Rutenilor”, până atunci conducătorii rușilor fi- loneză, devenind parte a teritoriilor Coroanei poloneze.
ind numiți Mari Cneji”, sau Cneji”. În perioada imediat următoare creării Rzeczpospolitei,
efortul de colonizare a teritoriului ucrainean a fost spo-
rit. Au fost înființate numeroase orașe și sate noi. Au
4 Secolul al XIV-lea fost înființate școli noi, care răspândeau ideile Renașterii.
Țăranii polonezi care au fost colonizați în regiune în nu-
Vedeți și: Hoarda de Aur măr mare s-au amestecat rapid cu populația locală. În
acest timp însă, nobilimea ucraineană s-a polonizat și o
În timpul secolului al XIV, Polonia și Lituania au purtat o parte a trecut la catolicism. Țărănimea ruteană a rămas
serie de războaie împotriva mongolilor, iar cea mai mare însă preponderent ortodoxă, ceea ce a dus la apariția unor
parte a Ucrainei a trecut sub controlul acestor două pu- tensiuni religioase și sociale.
teri. Mai precis, teritoriile Volîniei din nord și nord vest Țăranii ruteni (ucraineni, dar și de alte naționalități), ca-
 3

re au fugit pentru a nu ajunge iobagi, au devenit cunos-

cuți cu numele de cazaci. Aceștia din urmă și-au câști-
gat un renume de războinici aprigi. O parte a cazaci-
lor (cazaci înregistrați) a fost angajată de statul polono-
lituanian pentru apărarea granițelor sud-estice împotriva
tătarilor și pentru asigurarea unui contingent important
al cavaleriei ușoare. Cazacii au luat parte la campaniile
polono-lituanieni împotriva tătarilor, rușilor sau turcilor.

6 Independența teritoriilor căză-

cești Regiunile istorice tradiționale din Ucraina, suprapuse peste harta
Ucrainei contemporane.
Vezi și: Cazaci

În 1648, revolta cazacilor, care s-a dezvoltat într-un ade-

vărat război de independență, care a fost semnalul a ceea
ce istoriografia poloneză numește „Potopul”, în fapt în-
ceputul declinului uniunii polono-lituaniene. Tânărul stat
al cazacilor, care poate fi considerat precursorul statului
ucrainean contemporan, (Armata Zaporijiană) era prins
între trei dușmani potențiali: în sud, Imperiul Otoman
și aliatul lor Hanatul Crimeii, în vest, Rzeczpospolita și
în răsărit, Rusia, (care se înscrisese pe o traiectorie as-
cendentă, de transformare într-o mare putere europeană).
Tânărul stat ucrainean, după un război sângeros cu Polo-
nia, a căutat să se pună sub protecția Rusiei prin semna-
Diviziunile administrative ale Imperiului Rus suprapuse peste
rea unui tratat în 1654, Tratatul de la Pereiaslav, prin care harta Ucrainei contemporane.
cazacilor le era recunoscută autonomia internă. Polone-
zii au încercat să ajungă la un compromis cu ucrainenii
prin semnarea Tratatului de la Hadiaci în 1658, dar du-
pă o perioadă de aproape trei decenii de războaie, pre-
vederile acestei înțelegeri au fost suspendate de Tratatul
de la Adrusovo, care împărțea teritoriul ucrainean între
Polonia și Rusia. La început, cazacii au reușit să-și păs-
treze statutul de autonomie în cadrul Hetmanatului. De
asemenea, ei au reușit să mențină o formă statal semi-
independentă – Zaporijia – și o colonie la frontiera Rusi-
ei, Slobidska Ukraina.

7 Imperiul Rus și Austro-Ungaria Revendicările delegației ucrainene la Conferința pentru Pace de

la Paris (1919) conform “Dreptului popoarelor de a dispune de
ele-însele”.
Vedeți și: Împărțirile Poloniei și Malaia Russia

Guvernarea directă a țarilor a înlocuit treptat, de-a lun- marilor imperii. Tradițiile și limba ucrainene au trecut
gul a mai multor decenii, statutul de autonomie al Ucrai- printr-o perioadă de redescoperire și revigorare. Autori-
nei. După Împărțirile Poloniei din 1772, 1793 din 1795, tățile ruse se temeau însă de posibilitățile apariției unor
Galiția a trecut sub administrația Austro-Ungariei, restul tendințe separatiste și au impus limite în cale dezvoltării
Ucrainei revenind Rusiei. Ca urmare a unui lung șir de culturii ucrainene, ajungând până la interzicerea studie-
războaie cu Imperiul Otoaman, turcii și aliații lor tătari au
rii și folosirii limbii ucrainene. Unii dintre intelectualii
fost alungați din sudul Ucrainei. În același timp, Ungaria ucraineni au devenit artiști de frunte ai Imperiului Rus.
a păstrat controlul asupra zonei Transcarpatia. Poate printre cei mai cunoscuți se număra Nikolai Go-
Intelectualii ucraineni au fost însuflețiți de vântul gol, care este considerat unul dintre marii scriitori ruși.
naționalist care bătea prin toată Europa, în care națio- Soarta ucrainenilor a fost diferită în Austro-Ungaria, un-
nalitățile asuprite visau să se elibereze de sub dominația de ei s-au regăsit într-o poziție avantajoasă în lupta pentru
4 9 PERIOADA INTERBELICĂ

tat, teritoriile ucrainene de la vest de râul Zbruci au fost

încorporate în A doua Republică Poloneză, iar restul a
devenit parte a URSS-ului ca RSS Ucraineană.

9 Perioada interbelică

9.1 Ucraina sovietică

Ucraina şi graniţele sale provizorii în 1919

putere dintre imperiile austriac și rus în Europa Centrală

și de Sud. Spre deosebire de situația din Imperiul Rus,
cea mai mare parte a elitei politice din Galiția era de ori-
Drapelul RSS Ucraineană
gine austriacă sau poloneză, rutenii fiind aproape în to-
talitate membrii ai clasei țărănești. Atitudinea rusofilă a
ucrainenilor din Austro-Ungaria a evoluat treptat în ucrai- Ideea națională ucraineană nu doar că a supraviețuit în
nofilie. Ucrainenii rusofili au fost arestați odată cu izbu- perioada interbelică, dar s-a răspândit și întărit și în te-
cnirea primei conflagrații mondiale și închiși la Talerhof, ritoriile din est și sudul nou înființatei RSS Ucrainene,
unde mulți dintre ei au fost uciși. teritorii locuite de o populație mixtă din punct de vedere
etnic. Cultura ucraineană s-a bucurat de o perioadă de re-
naștere datorată politicii permisive a bolșevicilor de până
la jumătatea deceniului al patrulea cunoscute cu numele
8 Primul Război Mondial, revolu- de „indigenizare”. În această perioadă a fost pusă în apli-
care un program impresionant de ucrainizare. Dezvolta-
țiile și urmările războiului rea rapidă a sistemului de învățământ în limba ucrainea-
nă a dus o creștere spectaculoasă a gradului de alfabeti-
Primul Război Mondial și seria de revoluții din Europa, zare a ucrainenilor, în special în regiunile rurale. Odată
printre acestea numărându-se Revoluția din Octombrie, cu acest proces a avut loc o masivă migrație a populației
au zguduit marile imperii europene. Între 1917 și 1918 rurale spre orașe, care au suferit la rândul lor un proces
au apărut mai multe republici ucrainene, care s-au bu- profund de ucrainizare, atât din punct de vedere al com-
curat pentru scurte perioade de timp de independență. poziției etnice cât și din punct de vedere cultural. A avut
(Republica Populară Ucraineană, Republica Populară a loc o adevărată explozie culturală, apărând noi edituri și
Ucrainei Occidentale și câteva „republici roșii ucraine- publicații în limba ucraineană.
ne”). Folosirea limbii ucrainene a fost încurajată la toate nive-
Teritoriul Ucrainei a fost teatrul de luptă al armate- lurile, de la locul de muncă la guvernul de la Kiev, iar
lor Imperiului German, Austro-Ungre, a Armatei Roșii recrutarea cadrelor de conducere a fost o parte integran-
bolșevice, a „albilor” lui Denikin, a celei poloneze și a tă a „indigenizării”. Dacă, la începuturile existenței RSS
anarhiștilor lui Nestor Mahno. Ucrainene, cea mai mare parte a aparatului de conduce-
Încercările ucrainenilor de obținere și păstrare a inde- re de stat era compus din persoane rusofone, spre sfârși-
pendenței au fost zădărnicite de o serie de evenimente. tul deceniului al treilea, peste jumătate dintre cadrele de
Primul a fost înfrângerea suferită în timpul războiului conducere ale partidului erau ucraineni. Acest proces a
cu Polonia. În 1920, liderii polonez Józef Piłsudski și primit un impuls important prin admiterea în cadrul Par-
ucrainean Simon Petlura au semnat tratatul de la Varșo- tidului Comunist al RSS Ucrainene a membrilor parti-
via din 1920, prin care s-a încercat alungarea bolșevicilor dului ucrainean borotbistilor, un partid independentist și
din Ucraina în timpul Operațiunii „Kiev”. Nu numai că nebolșevic.
polono-ucrainenii nu au reușit să înfrângă Gărzile Ro- În ciuda campaniei sovietice antireligioase, a fost înfi-
șii, dar Polonia s-a găsit în fața primejdiei dispariției ințată biserica ortodoxă națională autocefală ucraineană.
de pe harta polică. În timpul noului conflict polono- Bolșevicii au considerat la începutul guvernării lor că bi-
sovietic, obiectivele lui Piłsudski s-au modificat radical, serica ucraineană este folositoare în lupta împotriva mo-
lucru consfințit de prevederile Tratatului de pace de la nopolului Bisericii Ortodoxe Ruse, privite cu neîncrede-
Riga, semnat în martie 1921. Ca urmare a acestui tra- re de regim, ca instituție fundamentală a Imperiului Rus.
9.1 Ucraina sovietică
Profitând de aceste circumstanțe, biserica ortodoxă ucrai-
nenă a prosperat pentru o perioadă de timp, câștigând un
mare număr de aderenți, în special în rândurile țărănimii
ucrainene.
Centrala hidroenergetică de pe Nipru, unul dintre simbolurile in-
dustrializării Ucrainei, fotografie din 1934
Oameni murind de foame în stradă la Harkiv în timpul
„Holodomorului”, fotografie din 1934
Schimbarea politicilor economice sovietice prin adopta-
rea ideii industrializării rapide a fost marcată de introdu-
cerea de către I. V. Stalin a primului plan cincinal („pi-
atiletka”). Industrializarea a adus transformări sociale și
economice dramatice în societatea tradițională agricolă
ucraineană. În timpul primului plan cincinal, producția
industrială a Ucrainei a crescut de patru ori. Industriali-
zarea a avut ca rezultat și o migrația masivă țăranilor spre
orașe. Procentul populației urbane a crescut în Ucraina
de la 19% la 34%.
Țăranii, care reprezentau din punct de vedere demo-
grafic coloana vertebrală a națiunii ucrainene, au plătit
un preț mare în timpul industrializării socialiste. Pen-
tru satisfacerea nevoii crescute de alimente și pentru fi-
nanțarea industrializării, Stalin a declanșat programul de
colectivizare a agriculturii. Colectivizarea a afectat pro-
fund Ucraina, considerată „grânarul URSS-ului”. La sfâr-
șitul celui de-al treilea deceniu și începutul celui de-al pa-
trulea, statul a hotărât ca pământurile și animalele țărani-
lor să fie organizate în ferme agricole colective. Sovieticii
au aplicat forțat politica de colectivizare începând cu anul
5
1929, folosind trupele regulate și poliția secretă pentru
confiscarea terenurilor, animalelor și clădirilor necesare
înființării noilor ferme colective.
O bună parte a țăranilor ucraineni a opus rezistență po-
liticilor guvernamentale în domeniul agricol, de exem-
plu prin sacrificarea animalelor destinate formării tur-
melor colective. Țăranii înstăriți au fost etichetați drept
„culaci”, inamici ai poporului. Mai multe zeci de mii de
țărani oponenți ai regimului au fost executați, iar aproxi-
mativ 100.000 de familii au fost deportate în Siberia și
Kazahstan.
Colectivizarea forțată a avut un efect devastator asupra
productivității agricole. În ciuda acestei realități, guver-
nul sovietic a crescut cu 44% cotele obligatorii de pro-
ducție ale Ucrainei, în ciuda faptului că era evident că
nu pot fi îndeplinite. Legile sovietice prevedeau că țăra-
nii colectiviști nu pot să-și primească produsele agricole
cuvenite decât după achitarea cotelor către stat. Autori-
tățile au colectat în unele cazuri cantități atât de mari de
cereale din hambarele fermelor colective, încât foametea
a devenit un fenomen răspândit la nivel național.[3]
Numărul exact de ucraineni uciși de foamete și în timpul
represiunilor staliniste rămâne necunoscut până în zilele
noastre. Arhivele KGB și lucrările recente ale istorici-
lor ruși apreciază la aproximativ șapte milioane numărul
victimelor din această perioadă. Istoricii ucraineni au es-
timează că au existat în jur de nouă milioane de victime,
sau chiar mai mult.
Estimările cu privire la se bazează de exemplu pe cer-
cetarea ratei sporului natural în Ucraina, așa cum reie-
se din statisticile sovietice declasificate. Acestea arată o
scădere cu 538.000 de oameni a populației RSS Ucrai-
nene, comparând rezultatele recensământului din 1926
(28.925.976) și a celui din 1937 (28.388.000). Numărul
de nașteri și de decese (în mii de persoane), în conformi-
tate cu aceste înregistrări declasificate, este[4] :
Uniunea Sovietică a cenzurat orice informație cu privire
la acest genocid, dar spre sfârșitul deceniului al nouălea, a
admis doar că au existat anumite greutăți datorate sabota-
jului culacilor și a condițiilor meteo-agricole potrivnice.
Perioada industrializării și colectivizării a coincis cu o
vastă campaniei împotriva „deviațiilor naționaliste”, care
s-a tradus în Ucraina printr-un atac fățiș împotriva elitelor
politice și culturale. Primul val de epurări a fost declanșat
în perioada 1929 – 1934 și a vizat generația veteranilor
revoluționari bolșevici, printre care se aflau și sprijinitorii
politicii de indigenizare. Următorul val al epuărilor din
1936 – 1938 a eliminat cea mai mare parte a noii generații
de politicieni sovietici, care ocupaseră locurile lăsate li-
bere de veteranii bolșevici. În locul liderilor politici epu-
rați originari din Ucraina au fost trimiși activiști originari
din RSFS Rusă, care la rândul lor suferiseră de pe urma
politicii staliniste de „rotație a cadrelor” sau de epurare.
Odată cu stoparea politicii de indigenizare în 1931, a fost
declanșată rusificarea tuturor sectoarelor vieții ucrainene.
Aproximativ 80% din elita culturală ucraineană (intelec-
6 10 AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

tuali, scriitori, artiști și clerici) au fost „eliminați”, execu-

tați sau închiși în deceniul următor.[5] Campania împotri-
va Bisericii Ucrainene autocefale a culminat cu lichida-
rea ei î 1930, parohiile rămase după arestarea a numeroși
preoți ucraineni fiind supuse direct Patriarhiei Ruse.

9.2 Galiția și Volânia în timpul adminis-

trației poloneze

După încheierea luptelor primei conflagrații mondiale,

partea estică a fostei provicii austro-ungare Galiția și o
parte a Volâniei, care făcuse parte din Imperiul Rus, a de-
venit teatru de lupte în timpul războiului polono-sovietic.
Ucrainenii considerau că aceste teritorii le aparțin de RSS Ucraineană în 1940, după invazia sovietică din Polonia şi
drept, de vreme ce ei formau majoritatea populației, (cu ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei, mai îninte de de-
excepția orașelor mari, precum Liovul), în timp ce po- clanşarea Operaţiunii Barbarossa
lonezii vedeau aceste provincii din moștenirea istorică a
statului polono-lituanian. Războiul a fost câștigat de po-
lonezi, iar drepturile lor asupra acestor teritorii au fost re-
cunoscute de sovietici după semnarea în 1921 a Tratatului
de pace de la Riga.
Galiția răsăriteană a fost împărțită în timpul perioadei in-
terbelice în trei voievodate, (Lwów, Stanisławów și Tar-
nopol), iar în Volânia a fost creat un singur voievodat.
Majoritatea ucraineană a suferit dominația autorităților
poloneze, iar conflictele interetnice au cunoscut o escala-
dare deosebită în deceniul al patrulea, în mare parte da-
torită acțiunilor teroriste ale Organizației Naționaliștilor
Ucraineni. Tensiunile au fost sporite și de sosirea în re- Evoluția teritorială a Ucrainei moderne.
giune a mii de „osadniki” (coloniști polonezi), care au fost
împropietăriți în special în zonele rurale ale Volâniei.
Administrația poloneză din aceste provincii a încetat în nordul Bucovinei în iunie 1940. RSS Ucraineană a luat
1939, când, după succesul atacului german împotriva Po- în stăpânire nordul și sudul Basarabiei și nordul Bucovi-
loniei, unitățile Armatei Roșii au ocupat fără împotrivire nei, dar a cedat o fâșie de-a lungul Nistrului noii formate
Galiția răsăriteană și Volânia, inclusiv orașul Lviv. Am- RSS Modovenești. Toate aceste câștiguri teritoriale, plus
bele regiuni au devenit parte același an, după alegerile Transcarpatia aveau să fie recunoscute la sfârșitul război-
pentru sovietele din Ucraina occidentală și Belarusia oc- ului prin semnarea Tratatul de pace de la Paris din 1947.
cidentală, parte integrantă a Uniunii Sovietice. În momentul în care Germania Nazistă și aliații săi au
declanșat Operațiunea Barbarossa în 1941, numeroși po-
lonezi și ucraineni, sătui de cei doi ani de dominați dra-
9.3 Bucovina în timpul administrației ro- conică sovietică, i-au primit pe invadatori ca pe niște eli-
mâne beratori. Activiștii naționaliști ucraineni au considerat că
momentul este propice pentru instaurarea unui stat ucrai-
9.4 Transcarpatia în timpul administrați- nean independent. La începutul războiului, germanii i-
au încurajat într-o oarecare măsură pe naționaliștii ucrai-
ilor cehoslovace și ungare nei, făcând promisiuni pentru proclamarea unei „Ucraine
Mari”, în încercarea de a folosi sentimentele antisovieti-
10 Al Doilea Război Mondial ce, antipoloneze și antievreiești.[6] A fost înființată o po-
liție auxiliară ucraineană și o unitate ucraineană în cadrul
După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, armatele Waffen SS. Până în cele din urmă, după perioada iniția-
Germaniei Naziste (1 septembrie 1939) și Uniunii So- lă de toleranță limitată, atitudinea autorităților germane
vietice (17 septembrie 1939) au invadat Polonia. Teri- de ocupație s-a modificat brusc, iar mișcările naționaliste
toriul polonez a fost împărțit între cele două puteri in- ucrainene au fost zdrobite în mod brutal.
vadatoare, Galiția și Volâna revenind sovieticilor. Du- Cei mai mulți ucraineni însă au opus rezistență ocupa-
pă capitularea Franței în fața Germaniei, România, în fa- ției germane încă de la începutul invaziei, organizând o
ța utlimatumului sovietic, a cedat fără luptă Basarabia și vastă rețea de unități de partizani, care au acționat pe tot
 7

întinsul Ucrainei. Elementele naționaliste ucrainene au unele dintre cele mai importante unități ale complexului
format Armata Insurecțională care a luptat atât împotriva industrialo-militar și numeroase institute de cercetare ști-
germanilor, cât și împotriva sovieticilor, românilor, slo- ințifică și tehnologică. Ucraina a fost de asemenea trans-
vacilor și polonezilor. Luptătorii Aramtei Insurecționale formată într-un avanpost al puterii militare sovietice în
Ucrainene au reușit să continue lupta împotriva autorită- timpul Războiului Rece, teritoriul național fiind împânzit
ților sovietice până în deceniul al șaselea. de baze militare dotate cu cele mai moderne arme, inclu-
Administratorii naziști ai teritoriilor sovietice ocupate nu siv cu rachete balistice intercontinentale.
au făcut nicio încercare să exploateze nemulțumirile po- Rolul important căpătat de Ucraina în cadrul Uniunii So-
pulației locale față de abordările politice și economice so- vietice a avut o influență majoră asupra elitelor locale.
vietice. Mai mult decât atât, naziștii au păstrat sistemul Numeroși lideri sovietici au fost originari din Ucraina,
fermelor coective, au deportat numeroși tineri ucraineni cei mai cunoscuți fiind Nikita Hrușciov și Leonid Brej-
la muncă forțată în Germania și au declanșat genocidul nev. De asemenea, numeroși sportivi, oameni de știință
împotriva evreilor. Lupta partizanilor ucraineni a adus o și artiști sovietici erau originari din Ucraina. În 1954,
contribuție importantă la victoria Armatei Roșii împotri- Crimeea, care până atunci fusese regiune a RSFS Ruse,
va germanilor. a fost transferată sub administrația Ucrainei.
Economia Ucrainei sovietice a fost dominată de ramuri
industriale precum extragerea cărbunelui, minererului de
fier, metalurgiei, industria chimică sau producătoare de
energie electrică. Regiunile stepei cazacilor zaporijieni
au fost transformate în zone puternic industrializate, iar
acest proces a avut un impact puternic asupra mediului
și sănătății locuitorilor. Cursul vijelios al Niprului a fost
regularizat prin intermediul unor ample lucrări hidroe-
nergetice.
Producția celor mai moderne intreprinderi industriale
ucrainene a fost subordonată nevoilor militare, dar pro-
ducția de bunurilor de larg consum a fost în cea mai mare
parte neglijată, înregistrând niveluri inferioare față de ță-
rile din blocul răsăritean. Economia planficată în mod
rigid a dus la apariția pieței negre și a corupției în dome-
niul comercializării bunurilor de larg consum.
Orașul Pripiat a fost teatrul dezastrului de la Cernobîl din
Ucraineni din regiunea Cerkasî deportaţi la muncă obligatorie în
Germania, 1942 26 aprilie 1986, când un reactor al centralei nucleare a
explodat. Accidentul nuclear a contaminat o zonă întinsă
Pierderile totale din rândul civililor ucraineni în timpul din nordul Ucrainei și regiuni din Belarus.
ocupației naziste sunt estimate la aproximativ șapte mili-
oane de oameni, din care cam un milion de evrei uciși de
Einsatzgruppen.
12 Independența
Numeroși civili au căzut victime ale abuzurilor, muncii
forțate sau a represaliilor ca urmare a atacurilor partiza-
nilor împotriva germanilor. Din rândul celor unsprezece Pe 21 ianuarie 1990, peste 300.000 de ucraineni [7] au
milioane de soldați ai Armatei Roșii, aproximativ un sfert organizat un lanț uman pentru rememorarea actului unirii
au fost etnici ucraineni. Ucrainenii au participat la unele din 1919 a Republicii Populare Ucrainene și a Republicii
dintre cele mai mari bătălii ale celui de-al Doilea Război Populare a Ucrainei Occidentale.
Mondial precum încecuirea de la Kiev din 1941 (capitala Ucraina și-a proclamat independența pe 24 august 1991,
Ucrainei avea să fie proclamată Oraș Erou la sfârșitul răz-ca urmare a procesului de disoluție a Uniunii Sovietice și
boiului), unde peste 660.000 de soldați sovietici au căzuta devenit unul dintre membrii fondatori ai CSI. Cetățe-
prizonieri, asediul Odesei sau forțarea Niprului din 1943.nii ucraineni au aprobat cu o majoritate copleșitoare re-
ferendumul cu privire la proclamarea independenței față
de Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică a încetat să mai
11 Perioada postbelică existe din punct de vedere oficial pe 25 decembrie 1991,
iar independența Ucrainei a fost recunoscută pe plan in-
În primele decenii după încheierea războiului, RSS ternațional.
Ucraineană nu număi că a depășit toate nivelurile pro- Istoria Ucrainei în perioada 1991 – 2004 a fost marcată de
ducției industriale interbelice, dar a devenit vârful de președinții Leonid Kravciuk și Leonid Kucima. Aceasta
lance al puterii sovietice. În Ucraina au fost construite a fost o perioadă de tranziție pentru Ucraina. În ciuda
8 12 INDEPENDENȚA

statutului de stat independent, Ucraina a menținut legături conflict în ianuarie 2006.

strânse cu fostele state sovietice, în principal cu Federația La sfârșitul anului 2013, refuzul președintelui Ianukovici
Rusă. de a semna acordul de asociere la UE a scos în stradă
Pe 1 iunie 1996, Ucraina a renunțat la statutul ei de pute- mulți manifestanți din partea opoziției. Aceștia cer de-
re nucleară și a remis cele 1.900 de capete nucleare moș- misia șefului statutului și continuarea negocierilor pri-
tenite de la Uniunea Sovietică către Rusia.[8] Ucraina a vind aderarea la comunitatea europeană. La Kiev, statuia
admis să renunțe la armele sale nucleare după semnarea lui Lenin, considerată simbol al supunerii față de fosta
„Memorandumului de la Budapesta cu privire la garanți- URSS, a fost distrusă și decapitată.[11]
ile de securitate” din ianuarie 2004.[9]
Prima constituție postsovietică a fost adoptată pe 28 iunie
12.1 Istoriografia
1996.
„Scandalul casetei” izbucnit în noiembrie 200, când poli- Studiul științific al istoriei Ucrainei a început spre sfârși-
ticianul Olexandr Moroz l-a acuzat pulbic pe președintele tul secolului al XIX-lea. Cei mai de seamă cercetători ai
Kucima de implicare în mai multe crime, printre care ră- acestor începuturi au fost Volodimir Antonovici (1834–
pirea jurnalistului Georghi R. Gongadze a fost un punct 1908) și elevul său, Mihail Hrușevski (1866–1934).[12]
de cotitură în istoria recentă a Ucrainei. Leonid Kuci- Ei au realizat pentru prima oară studii științifice comple-
ma a anunțat în 2004 că nu va mai candida pentru un te bazate pe documentele din arhive, folosind tehnici de
nou mandat. Principalii candidați la alegerile prezidenți- cercetare moderne și lansând teorii istorice pertinente.
ale din 2004 au fost Viktor Ianukovici, primul ministru în Cenzura guvernelor centrale, care au exercitat controlul
funcție la acea dată, sprijinit de Kucima și de Rusia, ca- asupra Ucrainei, (în special cel sovietic, dar de asemenea
re milita pentru strângerea relațiilor cu Federația Rusă, și cel țarist sau cel polonez), a făcut ca realizările acestor
și Viktor Iușcenko, care dorea ca țara sa să se apropie de istorici să fie puțin cunoscute. De aceea, după 1920, cer-
Occident și Uniunea Europeană. Deși într-o primă fază, cetătorii din exil și-au adus o controbuție mult mai im-
Ianukovici a fost proclamat câștigătorul alegerilor, Iuș- portantă la cunoașterea istoriei ucrainene decât cei din
cenko și sprijinitorii lui au acuzat organizarea fraudării țară.[13]
alegerilor de către guvern, în special în estul țării. Cri-
În Ucraina există patru școli istorice, care au o interpreta-
za politică care a izbucnit a dus la declașarea Revoluției
re foarte diferită cu privire la istoria Rusiei Kievene: cea
Portocalii, iar Curtea Supremă a Ucrainei a invalidat ale-
rusofilă, cea sovietofilă, cea est-slavică și cea ucrainofilă.
gerile. Viktor Iușcenko a câștigat al doilea scrutin orga-
Curentele rusofil și sovietofil au fost practic marginaliza-
nizat pentru cea mai înaltă funcție a Ucrainei, iar Viktor
te în Ucraina independentă. Curentul ucrainofil a devenit
Ianukovici a demisionat, iar cabinetul numit de el a fost
dominant în secolul al XXI-lea. Această școală istorică
demis pe 5 ianuarie 2005.
a devenit dominantă în sistemul național de învățământ,
În martie 2006 au avut loc alegeri parlamentare, iar trei în cel al forțelor de securitate, se reflectă în simboluri-
luni mai târziu s-a format un guvern de coaliție anti- le și noile monumente naționale, și este considerat drept
criză. În această coaliție au intrat „Partidul Regiuni- unul naționalist de cărtre istoricii occidentali. Școala est-
lor”, „Partidul Comunist Ucrainean” și „Partidul Socia- slavică este un compromis eclectic între curentele ucrai-
list Ucrainean”. Mai târziu, socialiștii au schimbat tabăra, nofil și cel rusofil, are o bază simbolistică și ideologică
alăturându-se „Coaliției Portocalii”, formate din „Ucrai- mai slabă și este preferat de fostele elite politice ucraine-
na Noastă” și „Blocul Iulia Timoșenko”. Noua coaliție l-a ne de centru.[14]
nominalizat pe Victor Ianukovici pentru funcția de pre-
În anii din urmă s-au încercat și abordări mai pragmati-
mier, și pe socialistul Olexander Moroz pentru funcția de
ce ale istoriei ucrainene. Istoria Ucrainei este o istorie a
președinte al parlamentului.
unei populații multientine, iar istoricii acestui curent con-
Pe 2 aprilie 2007, președintele Iușcenko a dizolvat Par- sideră Ucraina ca o zonă de graniță a diferitelor imperii.
lamentul, după ce mai mulți membri ai partidului său au Studiile lor istorice plasează Ucraina în Euroasia, sau în
trecut în tabăra opoziției.[10] Opoziția a declarat că dizol- Europa Central-Răsăriteană. Plokhy consideră (2007) că
varea parlamentului este neconstituțională. Atunci când doar cercetând dincolo de istoria națională a Ucrainei se
parlamentarii opoziției au încercat să aducă problema în poate ajunge la o înțelegere mai completă a poporului ță-
fața Curții Constituționale, președintele Iușcenko a de- rii și a regiunilor învecinate.[15]
mis trei dintre cei optusrpezece judecătorii acestei curți,
După 1991, rememorarea istoriei a fost o unealtă poli-
acuzându-i de corupție.
tică importantă în mobilizarea maselor și în legitimarea
Relațiile dintre Rusia și Ucraina au fost destul de încor- statului ucrainean postsovietic. Utilizarea selectivă a is-
date în mai multe rânduri. În anul 2005 a avut loc un toriei a dus la fracturi în societatea ucraineană. Ucrai-
conflict pe tema prețului gazelor naturale rusești tranzi- na nu a urmat tiparul restaurării statalității celorlalte sta-
tate prin Ucraina, conflict care a afectat mai multe țări te postsovietice, deși liderii ucraineni s-au străduit să
europene, dependente de importurile de gaze din Rusia. creeze un cadru clar de existență a noului stat, punând
Un compromis a fost semnat pentru rezolvarea acestui accent pe biserica națională, represiunile erei sovietice,

foametea din timpul lui Stalin sau colaboraționismul din
timpul celui de-al doilea război mondial. Politica în do-
meniul identității naționale (care include tipărirea de cărți
istorice și instituirea unor sărbători naționale) a rămas
fragmentată și servește interesele diferite ale regiunilor
Ucrainei.[16]
13 Bibliografie
• Encyclopedia of Ukraine (University of Toronto
Press, 1984–93) 5 vol; online pe Canadian Institute
of Ukrainian Studies
• Volodymyr E. Kubijovyč , Ukraine: A Concise En-
cyclopedia.; University of Toronto Press. 1963;
1188pp, on line pe
• Zenon E. Kohut, Bohdan Y.Nebesio și Myro-
slav Yurkevich, Historical Dictionary of Ukraine.
(2005). 854 pp.
• Anders Aslund și Michael McFaul, Revolution in
Orange: The Origins of Ukraine’s Democratic Brea-
kthrough (2006)
• Ray Brandon și Lower Wendy, The Shoah in Ukrai-
ne: History, Testimony, Memorialization. (2008).
378 pp. recenzie on line pe
• Karel C. Berkhoff, Harvest of Despair: Life and De-
ath in Ukraine Under Nazi Rule. (2004). 448 pp.
• D'Anieri, Paul, et al. Politics and Society in Ukraine
(1999) disponibil on line pe
• Anatoliy Dimarov, A Hunger Most Cruel: The Hu-
man Face of the 1932-1933 Terror-Famine in Soviet
Ukraine (2002) citate on line pe
• Jan T.Gross, Revolution from Abroad: The Soviet
Conquest of Poland’s Western Ukraine and Western
Belorussia (1988).
• Mykhailo Hrushevsky. History of Ukraine-Rus’ în 9
volume. O selecție din aceste volume traduse on line
în engleză pe Selected volumes translated into En-
glish. On line în ucraineană pe "Історія України-
Руси".
• Askold Krushelnycky, An Orange Revolution: A
Personal Journey Through Ukrainian History.
(2006). ISBN 0-436-20623-4. 320 pages.
• Paul Kubicek, The History of Ukraine (2008) citate
on line pe
• Taras Kuzio, Ukraine: State and Nation Building
(1998) on line pe
• George S. Luckyj, Literary Politics in the Soviet
Ukraine, 1917-1934 (1990). on line pe
9
• Wendy Lower,. Nazi Empire-Building and the Holo-
caust in Ukraine. U. of North Carolina Press, 2005.
307 pp.
• Paul Robert Magocsi, A History of Ukraine. To-
ronto: University of Toronto Press (1996) ISBN 0-
8020-0830-5.
• Serhii Plokhy, The Cossacks and Religion in Early
Modern Ukraine (2001) on line în ucraineană
• Natalia Polons’ka-Vasylenko,.History of Ukraine on
line în ucraineană pe
• Shimon Redlich, Together and Apart in Brzezany:
Poles, Jews, and Ukrainians, 1919-1945. Indiana
U. Press, 2002. 202 pp.
• Anna Reid, Borderland: A Journey Through the His-
tory of Ukraine (2003) on line pe
• Ukraine: A History. Toronto: University of Toronto
Press. 2009. ISBN 0802083900 on line în ucraine-
ană pe .
• Catherine Wanner, Burden of Dreams: History and
Identity in Post-Soviet Ukraine (1998) citate on line
pe
• Andrew Wilson , The Ukrainians: Unexpected Na-
tion. Yale University Press; (2002) ISBN 0-300-
09309-8.
• Serhy Yekelchyk, (2007). Ukraine: Birth of a Mo-
dern Nation. Oxford University Press. ISBN 978-
0-19-530545-6.
• Boris Zabarko, Holocaust in the Ukraine. Vallentine
Mitchell, 2005. 394 pp.
14 Note
[1] http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?root=
%2Fusr%2Flocal%2Fshare%2Fstarling%2Fmorpho&
morpho=1&basename=%5Cusr%5Clocal%5Cshare%
5Cstarling%5Cmorpho%5Cvasmer%5Cvasmer&
first=1&text_word=%D1%83%D0%BA%D1%80%
D0%B0%D0%B8%D0%BD%D0%B0&method_
word=substring&text_general=&method_general=
substring&text_origin=&method_origin=substring&
text_trubachev=&method_trubachev=substring&text_
editorial=&method_editorial=substring&text_pages=
&method_pages=substring&text_any=&method_any=
substring&sort=word Vasmer’s Etymological Dictionary:
articolul: Украи́на
[2] Invazia mongolă în Ucraina
[3] R. W. Davies, Stephen G. Wheatcroft, The Years of Hun-
ger: Soviet Agriculture, 1931-1933 (The Industrialization
of Soviet Russia) , Palgrave Macmillan, 2004, ISBN 0-
333-31107-8, p. 448
10 15 LEGĂTURI EXTERNE

[4] Stanislav Kulcițski, Câți dintre noi au pierit în Holodomor

în 1933, Zerkalo Nedeli, 23-29 noiembrie 2002. Dispo-
nibil online în rusă și în ucraineană
[5] Encyclopædia Britannica, Articolul „Ukraine”, p 51.
[6] Lubomyr Y.Luciuk (2000). Searching for pla-
ce: Ukrainian displaced persons, Canada, and
the migration of memory. University of To-
ronto Press. pp. 125. ISBN 0-8020-4245-7.
http://books.google.com/books?ie=UTF-8&vid=
ISBN080208088X&id=6srpcaGeuvcC&pg=PA125&
lpg=PA125&dq=ukrainians+under+germans&
sig=OTTMYCLmt0qe9mtdMFqPUPVKRYM#v=
onepage&q=ukrainians%20under%20germans&f=false
[7] Orest Subtelny (2000). Ukraine: A History. University of
Toronto Press. pp. 576. ISBN 0-8020-8390-0
[8] T. V. Paul, Power versus Prudence: Why Nations For-
go Nuclear Weapons McGill-Queen’s University Press,
2000, ISBN 0773520872/ISBN 978-0773520875, p. 117
[9] Brian Alexander, Tactical Nuclear Weapons: Emergent
Threats in an Evolving Security Environment, Brassey’s
US, 2003, ISBN 1574885855/ISBN 978-1574885859, p.
139
[10] Steven Lee Myers, Confusion, chaos and comedy in
Ukrainian politics, New York Times, 31 mai 2007
[11] Protestatarii ucraineni au dărâmat o statuie a lui Lenin din
centrul Kievului
[12] Serhii Plokhy, Unmaking Imperial Russia: Mykhailo
Hrushevsky and the Writing of Ukrainian History (2005)
[13] KubijovyČ, ed. Ukraine: A Concise Encyclopedia (1963)
1:559-74
[14] Taras Kuzio, “National Identity and History Writing in
Ukraine,” Nationalities Papers 2006 34(4): 407-427
[15] Serhii Plokhy, “Beyond Nationality” Ab Imperio 2007 (4):
25-46,
[16] Vedeți Andryi Portnov, “Exercises with history Ukrainian
style (notes on public aspects of history’s functioning in
post-Soviet Ukraine),” Ab Imperio 2007 (3): 93-138 dis-
ponibil on line

15 Legături externe
• en Klara Gudzyk, Historiography And Ukrainian
Identity articol publicat în ediția electronică a zia-
rului День (Ziua)
• en Dr. Wendy Lowee, Historical Research on Holo-
caust in Ukraine
• Ucraina, identitate naționalã și rãzboi istoriografic,
29 Septembrie 2011, Irina Manea, Historia
• Ucraina: moștenirile otrăvite ale unei istorii fără no-
roc, 14 aprilie 2014, Horia Blidaru, Adevărul
 11

16 Text and image sources, contributors, and licenses

16.1 Text
• Istoria Ucrainei Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Ucrainei?oldid=10901380 Contribuitori: Vali, Strainubot, CommonsDelin-
ker, Nicolae Coman, Ark25, Spiridon Ion Cepleanu, Luckas-bot, ArkBot, Xqbot, Sîmbotin, Ionutzmovie, EmausBot, ZéroBot, Brgh,
MerlIwBot, YFdyh-bot, MSCL-BOT, Rotlink, Addbot, BreakBot, XXN-bot, Dan Mihai Pitea și ARKADIE

16.2 Images
• Fișier:Cherkaschyna_deportation_1942.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d6/Cherkaschyna_
deportation_1942.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.zn.kiev.ua/ie/show/543/49834/ Artist original: died
• Fișier:DneproGES.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ad/DneproGES.jpg Licență: Public domain Contri-
buitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Europe_(orthographic_projection).svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c6/Europe_
%28orthographic_projection%29.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Această imagine vectorială a fost creată cu Inkscape.
Artist original: Ssolbergj
• Fișier:Flag_of_Ukraine.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/Flag_of_Ukraine.svg Licență: Public do-
main Contribuitori: ДСТУ 4512:2006 — Державний прапор України. Загальні технічні умови Artist original: Government of Ukraine
• Fișier:Flag_of_Ukrainian_SSR.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a6/Flag_of_Ukrainian_SSR.svg Licen-
ță: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:GolodomorKharkiv.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a3/GolodomorKharkiv.jpg Licență: Public
domain Contribuitori: [1] [2] Artist original: Alexander Wienerberger
• Fișier:Gubernias_de_Ucrania_-_ENG.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/22/Gubernias_de_Ucrania_-_
ENG.png Licență: CC BY 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Shliahov
• Fișier:HistRegUkr.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/HistRegUkr.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contri-
buitori: Operă proprie Artist original: Spiridon Ion Cepleanu
• Fișier:Lesser_Coat_of_Arms_of_Ukraine.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Lesser_Coat_of_Arms_
of_Ukraine.svg Licență: Public domain Contribuitori:
• Drawn to specifications from http://search.ligazakon.ua/l_doc2.nsf/link1/T213700.html Artist original:
• Alex Khristov
• Fișier:Rzeczpospolita2nar.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f0/Rzeczpospolita2nar.png Licență: CC-
BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?
• Fișier:Ukraine-growth.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/07/Ukraine-growth.png Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie Artist original: Spiridon Ion Cepleanu
• Fișier:Ukraine_map_provisional_borders_1919.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Ukraine_map_
provisional_borders_1919.jpg Licență: Public domain Contribuitori: en:Image:Ukraine map provisional borders 1919.jpg Artist original:
en:User:MaGioZal
• Fișier:Ukrainian_SSR_1940.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/cc/Ukrainian_SSR_1940.jpg Licență: Pu-
blic domain Contribuitori: Карманный атлас СССР. 11-е изд. — Ленинград: ГУГК при СНК СССР, 1940 [Pocket Atlas of the USSR.
11th ed. Leningrad: Chief Administration of Geodesy and Cartography under the Council of People’s Commissars of the USSR, 1940].
Page 34. Artist original: Soviet government
• Fișier:Wiki_letter_w.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/Wiki_letter_w.svg Licență: CC BY-SA 3.0
Contribuitori: Operă proprie; Wikimedia Foundation Artist original: SVG Jarkko Piiroinen; rights, design and origin Wikimedia Foun-
dation
• Fișier:Ykp-1919.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/92/Ykp-1919.jpg Licență: Public domain Contribuitori:
Biblioteca Academiei de științe a Republicii Moldova Artist original: ?

16.3 Content license

• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0