Paul Goma – Din Calidor

Biografie
 S-a nascut pe 2 octombrie 1935 in Mana, com. Vatici, jud. Orhei, Basarabia (Regatul
Romaniei)
 a fost un scriitor român, disident anticomunist, „liderul Mișcării pentru drepturile omului
din 1977 în România”
 al doilea fiu al unei familii de învățători români. Tatăl său a construit, împreună cu
oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor cu celebrul calidor
(coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.
 Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop,
familia Goma s-a refugiat în România, în Transilvania; părinții lui Goma fiind repartizați
învățători mai întâi în satul Gusu și apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu.
(Despre copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma vezi romanele: Arta
refugii, Astra, Sabina).
 În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din
țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” opt zile
pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munții și… ținea „un jurnal intim
codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie a Liceul
„Negru Vodă” din Făgăraș.
 În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la
nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de
Literatură, numită și fabrica de scriitori). Reușește la ambele examene, dar alege
Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității
București.
 În 22-23 octombrie, 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria. În 22 noiembrie, Paul Goma
este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de
tentativă de a organiza o manifestație ostilă de solidaritate cu Revoluția din Ungaria.
 Este reținut la Malmaison și Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în
iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul
de agitație publică.
 În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat
din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO)
în satul-nou Lătești, raionul Fetești.
 În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma
protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în
ianuarie 1963.
 În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și
continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în
anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de
Filologie, Universitatea București.
 În decembrie 1966, debutează în revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba. În
august 1968 Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul
de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în
România înainte de plecarea în exil.
 În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din
proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i
se pune condiția să se înscrie în partid. Paul Goma acceptă și este primit în partid
împreună cu alți tineri scriitori printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu,
Paul Schuster, Al. Ivasiuc.
 În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din
proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i
se pune condiția să se înscrie în partid. Paul Goma acceptă și este primit în partid
împreună cu alți tineri scriitori printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu,
Paul Schuster, Al. Ivasiuc.
 În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană
Ușa noastră cea de toate zilele (Die Tür). În 1974, romanul apare și în traducere franceză,
la Gallimard, cu titlul Elles étaient quatre. În același an este publicat în traducere
olandeză romanul Ostinato, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.
 În 1975, pe 2 noiembrie se naște Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma.
 În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul Gherla (roman autobiografic
bazat pe propria experiență în această închisoare) care va fi transmis, în foileton, la
Europa liberă, în lectura autorului (aflat în România).
 În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a cehilor și a slovacilor – la care aderă scriitori
maghiari și bulgari.
 In februarie, se difuzează, la Europa liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel
Kohout, Chartei ’77, în care afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acțiunea voastră.
Situaţia voastră este şi a mea; situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale –
şi a României. Trăim, supraviețuim în același Lagăr, în aceeaşi Biafra (capitală:
Moscova).” […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului,
aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie,
nesiguranţă, teroare.”
 Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu,
Palatul Regal, București și Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la
Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte șapte persoane, soția lui printre ele) în care
protestează pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în
Constituția RSR.
 Se naște astfel ceea ce istoria va reține cu numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma
amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat.
 În 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei unde
veneau toți cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma și mutați cu forța în cartierul
Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor.
  La 6 mai, Paul Goma este eliberat – în urma campaniei internaționale și a protestului
PEN Clubului Internațional, condus de Mario Vargas Llosa.
 În octombrie, constatând că în „condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu
exteriorul – nici cu interiorul” – Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a
călători în Occident. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soția și fiul lor pleacă, pentru
totdeauna, din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.
 În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii Culoarea curcubeului
care va fi publicată în anul următor, la Seuil, în franceză, cu titlul Le tremblement des
hommes („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard
Guetta (în Le Nouvel Observateur): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul
de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”.
 Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma,
printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui),
recunoscute public chiar de Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel
de-al doilea mandat al său)
 În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul
comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat.
 După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele
Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.
 Pe 18 martie 2020, Paul Goma a fost internat la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris,
infectat cu coronavirus și a murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020.

Din Calindor – O copilarie Basarabeana

 Revelator pentru destinul românilor de dincolo de Prut, pentru dramele noastre naționale,
dureros de autenticist, romanul autobiografic Din calidor al lui Paul Goma are în centru
imaginea unui băiat de opt-nouă ani, care trăiește agresiunea istoriei în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial, intuiește absurdul politicii, răutatea și lașitatea oamenilor,
amenințarea morții, refugiul.
 Chiar dacă universul copilăriei este destrămat de rănile istoriei, autorul se întoarce la
„Basarabia cea rainică“, încercînd să păstreze nucleul afectiv al primei vîrste, izvorul
fericirii și al nefericirii sale.
 Scris la Paris, romanul a apărut întîi în franceză, în 1987, în traducerea lui Alain Paruit,
apoi în română, în 1989 (ediție confidențială, Dialog, Dietzenbach), versiunea din 2015
fiind ediție definitivă.
 „Inocența contrariată a copilăriei“ și „sentimentul tragic al istoriei ultragiate“, în termenii
lui Ion Simuț, sînt cele două dimensiuni fundamentale ale imaginarului care alcătuiesc
figura emoționantă a refugiatului: alungat de istoria absurdă și brutală din paradisul
devastat al copilăriei, Paul Goma va rămîne un om revoltat, un dezrădăcinat, un român
(basarabean, grec…) în afara granițelor țării, un fugar care păstrează urmele adînci ale
dramei de familie (arestarea tatălui, perioada de „orfănel“) și ale dramei istorice
(războiul, cedarea Basarabiei și Bucovinei, plecarea în Ardeal, comunismul).
 În același timp, rămîne, pentru totdeauna, un om liber, care privește lumea în toată
cruzimea și în toată splendoarea ei. Și care se întoarce, cu un dor imens, în spațiul-timp al
copilăriei dinainte de plecarea din 1944: cartea devine o refacere, o restabilire în acel
„acolo-atunci“, din care se hrănește, afectiv, identitatea autorului: „să fiu fermecat (sau
blestemat) să nu mă mai pot întoarce în Paris și în bătrînețe“.
 Pentru refugiat, „acasă“ mai poate fi numit doar „calidorul“ – prispa, pridvorul – casei-
școală din satul sărac Mana, în ținutul Orheiului. Atîta vreme cît a putut rămîne în
„calidor“, vegheat de prezența părinților – a mamei, în primul rînd – , copilul Paul a avut
cel puțin iluzia unei securități, dorința și posibilitatea de a contempla, de a privi în afară,
satul și mișcările lui, lumea din ce în ce mai contorsionată.
 Așadar, „Galeria casei părintești din Mana este buricul pămîntului. Totul îmi pleacă de
acolo și de atunci, toate mi se întorc, după largi ocoluri, perfect rotunde, după definitive
dușuri – atunci și acolo“.
 „Din calidor“ a privit jocul și forfota fetelor, neliniștea sătenilor, venirea rușilor,
arestările, ridicarea tatălui sub învinuirea că deține drapel românesc, arderea cărților
românești și a celor din literatura rusă scrise cu alfabet latin, de către ruși,
bombardamentele, sosirea soldaților români, plecarea românilor, tăierea pădurilor
Orheiului și arderea stivelor de lemne ș.a.
 Desprinderea de naivitatea copilăriei se realizează și pe alt plan, al jocurilor erotice,
înregistrate cu febrilitate și cu umor, inițiate cu fete-femei din lumea satului sau din
rîndul colegelor mamei, ceea ce atrage dezaprobarea, mînia acesteia.
 Fiu de învățători din zona rurală, Paul Goma depune mărturie, în carte, și pentru
apostolatul acestei categorii de intelectuali greu încercate de vremuri, într-un permanent
efort civilizator: tatăl construise școala, împreună cu o aripă a școlii în care locuia cu
familia, încercase să-i motiveze pe țărani să muncească mai mult și mai organizat.
 În dialogurile cu tatăl, spusele acestuia sînt memorabile: „… cînd părinții tăi sînt
seminanalfabeți, tu faci șase ani de Normală (așa se făcea atunci) și te întorci printre ai tăi
și-i înveți tu, Mucea-lui-Cutare, cum să-și facă o casă cu mînurile lui, cum să-și sape
fîntînă, cum să alterneze culturile, cum să-și vindece de boli animalele, plantele, să-i
înveți să se despartă de vite, să le facă grajd, coteț, staul, cocină… Și mai ales cînd îi
convingi pe țărani, care sînt de o pudoare bolnăvicioasă (rușinea ucide – la țară…) îi
înveți, zic, să-și facă latrine – și culmea!, mai și reușești“.
 Mama, delicată și puternică în același timp, cu un simț acut al dreptății și al datoriei și de
o rară umanitate, coase tricolorul în plapumă, ajută femeile din sat, oferă mîngîiere
prizonierelor – haine și mîncare unei rusoaice parașutiste, căreia, înainte de lagăr, șeful de
post, ucrainean, îi ia hainele și le returnează învățătoarei – , adună morții din urma
bătăliei, apoi insistă ca oamenii să-i îngroape nu numai „pe ai noștri“, ci și pe „ceilalți“.
Argumentele încep moralizator cu „Nu-s și ei morți? N-au fost și ei oameni?“ și sfîrșesc
pragmatic, pentru a-i convinge pe țărani și pe „primarele“ leneș, veșnic oportunist, cu
„Vreți să dea o molimă peste noi, cei vii?“.
 În absența soțului deportat, crezut mort, învățătoarea conduce, de fapt, comunitatea mică,
săracă și confuză din Mana: „Bărbații în vîrstă sapă gropile. Dar o iau la goană cînd se
apropie flăcăii cu tărgile. Mama se supără, îi ceartă, îi amenință, mai și plînge, și așa,
 plîngînd-beștelindu-i, îi scoate de pe unde s-au vîrît și-i silește să se apropie; și să-i
îngroape. Mai mult de mila mamei, oamenii dau fuga, îi răstoarnă, fuga-fuga, în gropi și
vîslesc fuga-fuga din lopeți; să-i astupe, să nu pută. După aceea se răspîndesc care
încotro, unii își clătesc gîtul cu apă, alții cu rachiu“.
 Solidaritatea învățătorilor în momente de cumpănă a fost esențială în recîștigarea unui
echilibru social, în păstrarea identității și în supraviețuirea individuală: „Cine și cînd a
inventat telegrama-la-Români? Răspuns: învățătoarele din Basarabia și din Bucovina de
Nord, în vara-toamna anului 1941. […] Cine a inventat și cînd avizul telefonic / tot la
Români? Răspuns: învățătorii refugiați din Basarabia și din Bucovina de Nord – după 23
august 1944, când au început a fi vînați în vederea «repatrierii în Siberia», și după 1951,
cînd bănățenii, refugiații în Banat, considerați titoiști, au fost deportați în Bărăgan“.
 Limbajul frust, plin de regionalisme, colocvial și afectiv, sporește emoția și efectul de
autenticitate, reușind să învie lumea „mănenilor“ și figurile exponențiale, mama și tatăl –
o umanitate întreagă, care, deși pierde aproape totul în vremuri nemiloase, își păstrează
conștiința, libertatea interioară și compasiunea față de ceilalți.
 Paul Goma, ca un „Soljeniţân român” (cum a fost numit de Eugen Ionesco şi apoi de
întreaga presă franceză), este o adevărată conştiinţă a Basarabiei, iar cu romanele sale
ieşim în Europa.
 Ion Simuţ, un expert important al prozei române din Basarabia, identifică în creaţia lui
Goma „blestemata parte basarabeană”, o rană care se cicatrizează. Despre aceasta
redutabilul critic remarcă: „…Cenuşa trecutului originar persistă totuşi mocnit, ieşind la
iveală târziu, într-o carte extraordinară, micul roman Din Calidor (1987, în franceză, şi
1989, în româneşte)”.
 Ficţiunea biograficului este nuanţată: „Faptele narate aici s-au întâmplat sau s-ar fi putut
întâmpla. Ceea ce interesează, la lectură, este puterea lor de sugestie, capacitatea de a
impune o atmosferă şi un destin (acela al naratorului) credibil în ordine existenţială”.
(Eugen Simion)
 Ce este important, cum observă criticul, e că „autorul nu ascunde niciun moment faptul
că personajul despre care e vorba este chiar el, Paul Goma, fiul lui Eufimie şi al Mariei
Goma, învăţători în satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei…”, dar „asta nu înseamnă
că trebuie să punem semnul identităţii între cel care povesteşte (naratorul ajuns la o
anumită vârstă) şi personajul său, copilul pe care îl reinventează după 50 de ani”. Cu
adevărat, „între timpul acţiunii şi timpul naraţiunii se întinde un spaţiu enorm pe care îl
acoperă numai fantezia autorului. Unele date sunt din chiar timpul în care este scrisă
cartea (informaţii, anecdote pariziene), altele privesc istoria Basarabiei şi nu au decât o
relaţie indirectă cu viaţa naratorului”.
 Precizările lui Eugen Simion vin să limpezească unele lucruri despre natura cărţilor lui
Goma, să stabilească raportul dintre ficţiune şi document, să explice anumite prudenţe ale
criticii literare în abordarea unui fenomen greu de calificat.
 Confuzia dintre autor şi narator, mai bine zis, identificarea autorului cu naratorul, aşa
cum observă Ion Negoiţescu (pentru care Din Calidor e un roman al amintirii), e
încurajată nu numai de memoria lui Paul Goma, copilul, ci şi de memoria lui Paul Goma,
 scriitorul (disidentul), aflat într-un permanent dialog nu numai cu sine însuşi, dar şi cu
părinţii, cu istoria, cu cititorii.
 E o memorie specifică. Aşa cum observă Ion Negoiţescu, naratorul, „amintindu-şi, deşi se
situează iniţial în vârsta contemplaţiei lui de atunci, împleteşte şi completează propria sa
memorie, mărginită desigur, cu memoria părinţilor săi şi chiar cu memoria istoriei”.
 calidorul casei din Mana: buricul Pământului. Osia lumii.
 O simplă enumerare a primelor capitolaşe – „Casa”, „Şcoala”, „Satul”, „Fărăarabia”,
„Trăiască Gutenberg!”, „Vin românii”, „În refugiu”, „Au venit românii!”, „Au plecat
românii” – lărgesc spaţiul iniţiatic şi amplifică drama unui destin de copil identificat cu
destinul Basarabiei.
 Într-o panoramă asupra romanului basarabean, Ion Simuţ susţine că „cel puţin trei
coordonate sunt importante pentru a înţelege particularitatea romanului „Din calidor”,
subintitulat „o copilărie basarabeană” – cartea cea mai bună a scriitorului. Mai întâi,
această parte a autobiografiei este o poveste a copilăriei, cu toate acele aventuri triste ale
inocenţei contrariate, contrazise, corupte de experienţele maturizării. Memoria
privilegiază locul de privire al calidorului (pridvorul casei). Amintirea se întoarce în
repetate rânduri în timp, pentru o regenerare a spiritului şi reconstruieşte întregul univers
al copilăriei. Întâietatea şi suveranitatea le deţin, desigur, părinţii, mama şi tatăl, zeii
vârstei infantile. Spaţiul se deschide dinspre locul casei – pe măsura cuceririlor copilului
– spre şcoală, spre sat şi, în cele din urmă, spre ţinutul natal al Basarabiei. Cedarea din
1940 şi războiul sunt de natură să zguduie conştiinţa fragilă a copilului.
 Pe acest fond, Din Calidor se transformă, la al doilea nivel al său, dintr-un roman al
copilăriei într-un roman al iniţierii. Coordonatele principale ale celei din urmă sunt erosul
şi istoria. Impactul cu violenţa şi ostracizările conduc spre conturarea unui sentiment
tragic al istoriei ultragiate.
 În al treilea rând, Din Calidor este romanul unui destin definitoriu. Pentru cine ar vrea să
înţeleagă în profunzime realitatea situaţiei disperate a Basarabiei (de acum şi de altădată)
această carte este esenţială”.
 Discreditarea oricărei identităţi de sens prin jocul de cuvinte, distrugerea parodică a
structurilor sintactice, citatele ascunse, discursul altuia în limbajul altuia sunt cele mai
simple şi mai frecvente procedee de intensificare a vocilor. Cuvântul se umple de
rezonanţe dintre cele mai neaşteptate, dar farmecul acestui roman stă, mai mult, în
orchestrarea vocilor personajelor.
 Romanul este, cu adevărat, un ansamblu de voci, de stiluri, aflate într-un dialog continuu.
Plurilingvismul este marca unui roman autentic. Limbajul personajelor este puternic
individualizat, un fenomen foarte rar în romanul basarabean. Cu funcţii diferite în
ansamblul întregului, limbajul personajelor amalgamează stilurile, distrug graniţele dintre
ele.