Urciorul de aur”, narațiune fantastică, aparține ciclului “Fantezii în maniera lui

Callot” și cuprinde iubirea studentului Anselmus pentru frumoasa Serpentina.

Numeroasele situații fantastice, încercări prin care trece eroul, amintesc de basmele
din literatura noastră. Narațiunea aduce în prim-plan unul dintre conflictele clasice ale
romantismului: cel dintre realitatea restrictivă și mediocră și imaginația poetică,
înzestrată cu o nelimitată capacitate creativă. Anselmus este un student cu o fire
poetică și visătoare, dar și cu un ghinion ieșit din comun, ce-l împinge spre visare,
spre izolarea de lumea reală. Neîndemanarea sa în societatea Dresdei provine din
capacitatea sa de a percepe lumea populată de ființe magice, cum ar fi arhivarul
Lindhorst și fiica sa, șerpoaica verde Serpentina. Anselmus intuiește existența
acestei lumi fantastice în urma altercației cu o precupeață, în ziua Înălțării Domnului.
Rămas fără banii de buzunar, el se duce pe malul Elbei, de unde aude un clinchet de
cristal. Apropiindu-se de șocul din care se auzea sunetul, a zărit trei șerpoaice de aur
verde și s-a îndrăgostit de cea cu ochii albaștri. La propunerea directorului
Paulmann, Anselmus s-a dus la arhivarul Lindhorst, care l-a angajat să-i copieze
manuscrise rare. Veronica, fiica lui Paulmann, fiind îndrăgostită de Anselmus, a
apelat la o vrăjitoare pentru a o ajuta să dobândească dragostea acestuia.
Vrăjitoarea era doica din copilărie a fetei, vrăjmașa lui Lindhorst, dar și precupeața cu
care Anselmus s-a certat în piață în ziua Înălțării. Cele două s-au dus într-o noapte la
o răscruce de drumuri și, rostind un descântec malefic, au creat o oglindă cu ajutorul
căreia fata îl putea face pe alesul inimii sale să se gândească la ea. Anselmus
traducea textele într-o cameră, după ce arhivarul îi prezentase casa în întregime și
după ce zărise într-o încăpere albastră un urcior de aur. Studentul nu trebuia să
greșească în copierea manuscriselor și să nu scape, sub nici o formă, vreo picătură
de cerneală pe originale. Când a primit manuscrisul intitulat „Despre căsătoria
salamandrei cu șerpoaica verde”, Serpentina, cea cu ochi albaștri, i s-a înfățișat și i-a
povestit despre ce era vorba. Salamandra era Lindhorst iar șerpoaica verde era
mama ei și a celor două surori ale sale, asupra cărora fusese rostită o vrajă. Fiecare
dintre ele trebuia să vrăjească pe cineva astfel încât să se îndrăgostească de ele și
fiecare avea câte un urcior. Serpentina îl avea pe cel de aur. Deși părea să fie
îndrăgostit de șerpoaica de aur verde, studentului i-a tresăltat inima la vederea
Veronicăi și toate lucrurile care, mai înainte, păreau minunate în casa arhivarului,
acum îi păreau fade. Anselmus a sfârșit copierea manuscrisului, iar Lindhorst i-a dat
altul, însă pe acesta, studentul a picurat cerneala din greșeală și a sfârșit închis într-o
sticlă, pe un raft, unde a descoperit că nu era singur, ci erau lângă el mai mulți
studenți închiși din același motiv. Dintr-un ceainic a apărut, dintr-o dată, vrăjitoarea,
care a râs de nenorocirea lui; însă, după o luptă crâncenă cu Lindhorst, acum sub
identitatea Salamandrei, vrăjitoarea a fost ucisă iar Anselmus a sărit din sticla ce-l
ținea captiv direct în brațele Serpentinei. Deși Veronica era atrasă de student, ea a
acceptat cererea în căsătorie a noului consilier aulic, domnul Heerbrand și le-a
povestit, atât lui, cât și lui Paulmann, tatăl său, tot adevărul despre Lindhorst,
vrăjitoare și oglinda fermecată. Ca proaspăt ginere al arhivarului, Anselmus s-a
mutat, împreună cu Serpentina, la moșia acestora din Atlantida – simbolul perfect al
universului romantic: o lume imaginară, dar înzestrată cu o existență obiectivă.
Lorelei este un roman pe care nu numai că ar trebui să-l avem printre cărțile de
suflet, ci trebuie citit în adolescență și recitit la diferite vârste ale maturității,
descoperind în el de fiecare dată semnificații din ce în ce mai profunde. LORELEI
este numele femeii care devine roman...
Două prietene din copilărie, cu o diferență de vârstă de patru ani, Lucia Novleanu și
Gabriela Nei, construiesc și trăiesc o prietenie absolut minunată, pe care nici o
distanță nu o poate minimiza, atât de minunată în perfecțiunea ei încât de multe ori
nu au nevoie de cuvinte. Lucia, alintată de prietena sa mai mare Luli și pentru că
avea o fire băiețoasă era alintată de fapt Luli-boy, devine eleva Gabrielei, imediat
după ce aceasta din urmă a absolvit facultatea. Lorelei este avatarul, numele de
scriitor pe care i-l atribuie Luciei, prietena sa, Gabriela, la momentul la care îi
descoperă talentul artistic.
Acțiunea începe când amândouă se află în gară îndreptându-se spre Galați pentru
ca Luli să susțină examenul de bacalaureat. Urmează o incursiune în viața eroinei,
Lucia Novleanu, Luli-boy, Luli sau Lorelei în care este prezentată aceasta.
Revenind, în aceeași gară, îl întâlnește pe cel care îi va deveni soț, Bogdan Catul și
îi oferă ajutorul, acesta fiind leșinat. Se îndrăgostește de scriitorul dar și profesorul de
la examenul de bacalaureat, cum avea să afle mai târziu, în "gara de cireșe" acolo
unde în timp ce alerga să prindă trenul, Lorelei scapă coșul cu cireșe, acestea
împrăștiindu-se. După doar patru zile profesorul îi cere mâna Luciei domnului
Novleanu. Prietena sa Gabriela a fost afectată de veste, aceasta având o pasiune
pentru ilustrul scriitor.
La scurt timp cei doi se căsătoresc Luli-boy, devenind Luli, ceva din farmecul său
băiețesc pierzându-se. După ce se căsătoresc intră într-o altă etapă a vieții lor, se
mută la Iași și pleacă în călătoria de un an în care au parte de aventura vieții lor.
Revin la Iași unde scriitorul se află la o răscruce: trebuie să se împartă între soția sa,
postul de profesor și chemarea sa artistică, toate solicitându-l iar el temându-se că
nu poate face față. O perioadă se împarte între toate acestea, ajutat și de prietenul
său, Nathan Sabetai, care este un peronaj cu o semnificație aparte, aceea a
înțelepciunii și a echilibrului. Cu adevărat neliniștit devine odată cu începutul unei
corespondențe dintre el și Lorelei, corespondență inițiată de cea care semnează cu
acest nume, fiind fascinat de talentul acesteia, fără a ști însă că bu este decât o farsă
a soției sale cu ajutorul Gabrielei, prietena sa, acum profesoară în orașul Brașov. O
redescoperim pe Lorelei prin ochii și trăirile lui Bogdan, soțul său pentru al cărui
succes literar își jertfește tinerețea, aceasta așteptând liniștită ca el să scrie, să mai
finalizeze un roman și încă un roman. Viața ei este o continuă așteptare, plină de
răbdare și înțelegere, înțelegând și acceptând ca soțul său sa își urmeze calea
artistică, să finalizeze romanul și să se întoarcă la viața lor de cuplu.
Gabriela face o vizită cuplului, iar Luli își dă seama că numele său literar, pe care i-l
dăduse prietena sa, este folosit chiar de aceasta. Chiar în ziua sosirii Gabrielei, în
urma unei intervenții chirurgicale, Luli trece în neființă.
Bogdan Catul, cu un gol imens în suflet, se căsătorește cu cea ale căror scrisori l-au
fascinat, însă este complet nefericit alături de ea, descoperind adevărata identitate a
numelui Lorelei, scriitorul începe romanul vieții sale.