Sunteți pe pagina 1din 3

Prezentare - VR și AR în HR

Slide 1: La baza acestor tehnologii, V.R și A.R, stă nevoia omului de a simplifica lucrurile
și de a găsi noi metode de facilitarea a proceselor. învățării și a altor diverse acțiuni. Spre
exemplu, Învățarea este una dintre cele mai vechi acțiuni ale ființelor, fie ele oameni sau
animale. Aceasta se întâmplă în toate etapele vieții, sub nenumărate forme și în diferite ipostaze.
Stilul clasic cu carte, pix și o foaie goală este cunoscut și folosit de către toți indivizii încă de pe
vremurile în care pixul era sub forma unei pene, cerneala trebuia aplicată la fiecare ridicătură de
pană, iar foaia era un pergament. Insa În această eră modernă în care trăim, unde tehnologia ne
înconjoară, s-au inventat noi modalități de învățare cu scopul facilitării întregului proces, unde
VR și AR au început să fie din ce în ce mai folosite. Beneficiile celor două se resimt în multiple
procese organizatorice, administrative sau de creație, poate chiar de consultanță. Dar noi ne vom
concentra doar pe beneficiile aduse proceselor de hr.

Digitalizarea recrutării, spre exemplu, aduce mari beneficii companiilor, atât prin
reducerile de timp și cost, cât și prin îmbunătățirea oferită accesibilității informațiilor,
documentelor și registrelor. Coeziunea grupului este și ea posibilă de atins prin aceste două
realități datorită caracteristicilor inovative și palpitante ale acestei tehnologii. În special, în
echipele interculturale sau în cazurile expatriaților, aceste modalități digitale de interacțiune se
pot dovedi a fi lipiciul care ține lucrurile împreună. Tot cu ajutorul tehnologiei se pot evita
accidentele la locul de muncă, prin utilizarea unei simulări sau prin trainingul virtual, precedent
celui live.

Dar mai întâi vom clarifica pe scurt definițile celor doi termeni și diferențele dintre acestea.

Slide 2: Realitatea virtuală (VR) oferă accesul către o lume mimată, către simulări în timp
real a unor factori de interes. Ea plasează utilizatorul într-o lume virtuală, separată de cea reală,
unde posibilitățile sunt mult mai vaste și singura limită este imaginația.

Slide 3: Prin contrast, realitatea augmentată (AR) sporește percepția lumii reale, amplificând
trăirile. De asemnea, așa cum sugerează și numele, aceasta este o experiență inovativă și
interactivă bazată pe combinarea lumii tangibile, cu elemente intangibile ale lumii virtuale,
creându-se astfel o lume augmentată, o lume îmbunătățită, sporită de către informația generată
virtual. Putem compara această realitate augmentată cu un live al spațiului fizic, unde
calculatorul recreează toate elementele locului respectiv, inclusiv intrările senzoriale (video,
sunete).
Slide 4: Diferența principală a celor două o reprezintă modul de utilizare. Explicit, VR oferă
posibilitatea evadării realității și interzice interacțiunea cu aceasta, iar AR poate fi privită ca pe o
extindere a realității și oferă în totalitate opțiunea de a interacționa cu aceasta.
Ambele sunt folosite acum din ce în ce mai des și sunt considerate unele dintre cele mai
interesante tehnologii pentru deprinderea unor noi abilități sau dobândirea și însușirea de noi
cunoștințe sau chiar facilitarea unor procese monotone, de-aici și popularitatea lor în HR. Deși
departamentul HR a fost influențat de digitalizare și avansarea tehnologiei, nu toate funcțiile au
fost afectate în aceeași măsură și de aceea în continuare vom aborda funcțiile care au avut cel
mai mult de câștigat din această digitalizare.

Slide 11: Colaborarea este și ea esențială oricărei organizații, iar asigurarea bunei sale
desfășurări se încadrează în datoriile departamentului de resurse umane. Realitatea virtuală și
realitatea augmentată au demolat barierele geografice, eliminând astfel distanța, timpul și
costurile de deplasare din lista de obstacole ale echipelor interculturale, oferind chiar și
posibilități de mediere a conflictelor și consiliere a indivizilor. Cu aceasta crește atât senzația de
apartenența a individului la grup, cât și Productivitatea, datorită reducerii factorilor disturbatori
prezenți în interacțiunile din cadrul spațiului fizic.

AR oferă chiar posibilitatea membrilor echipei virtuale de a lucra în timp ce alți membri ai
echipei pot oferi feedback live pe sarcina cu pricina. Totuși, asta nu înseamnă că interacțiunile de
la birou sunt depășite sau inutile, ele au o mare importanță și aduc avantaje pe care tehnologia nu
le poate simula sau spori. Rolul celor doua este de a ajuta acolo unde este necesar, acolo unde nu
există posibilitatea întâlnirilor în persoană, unde apelul telefonic sau video pur și simplu nu este
suficient.

Slide 18: Sistemul de evaluare este și el îmbunătățit prin intermediul realității virtuale care
face posibilă evaluarea simultană a mai multor persoane, reducându-se astfel timpul necesar
procesului. În plus, se poate realiza într-un mod vizibil mai rapid și ușor o comparație și o
gradare a angajaților în funcție de abilități și alte criterii considerate de interes.

Spre exemplu, Kia și Hyundai, au dezvoltat un nou sistem de evaluare VR, care permite
participarea simultană a 20 de angajați în procesul de proiectare a unui automobil. Căștile VR
vor permite accesul inginerilor într-un mediu virtual unde vor simula proiectarea autoturismului,
ajutați de 36 de senzori de mișcare care vor monitoriza și permite mișcările tuturor participanților
la evaluare.

Acest sistem nu doar este mai eficient și eficace, dar reduce și timpul de dezvoltare al
automobilelor cu 20%, iar costurile cu 15%. VR și AR se pot aplica și în evaluarea calității
produselor sau serviciilor. Bineînțeles că în funcție de industrie aceste procente vor varia,
precum și întrebuințările tehnologiei, dar nu există dubiu că timpul și costurile vor fi reduse
substanțial, iar profitabilitatea firmei va sesiza o creștere.

Slide concluzii: Prin exemplele oferite putem vedea clar că cele două vin nu doar cu
beneficii colosale, ci și cu efecte adverse și costuri pe măsură, bineînțeles toate corespunzătoare
nevoilor și industriei în care sunt utilizate, cât și a perioadei în care sunt utilizate. Având în
vedere rapida dezvoltare a tehnologiei, prețurile exorbitante de ieri pot deveni accesibile în
următoarea săptămână. Însă problema cea mai mare cu această tehnologie nu este reprezentată
nici de costuri, nici de disconfortul resimțit de corp după o îndelungată utilizare, ci de obișnuință.

Obișnuința creează obiceiuri, tabieturi zilnice și tot ea e cea care ne face să ne complacem, să
rămânem într-un anumit stadiu din simplul motiv că ne-am obișnuit, ne-am adaptat mult prea
bine actualelor circumstanțe. Această stare de mulțumire, de satisfacție pe termen lung va prinde
rădăcini și se va transforma într-un scut de protecție care va respinge căile clasice de a face
lucrurile, care va refuza să-i permită individului să se dezvolte, ba chiar îl va conduce ușor, ușor
la declin. Iar declinul individului, respectiv al angajatului e începutul declinului organizației. Ca
orice lucru în viață, atâta timp cât există un echilibru și nu se face exces în folosirea VR și AR,
nu se apelează la ele în orice situație minoră, riscul de a intra într-o zonă de confort și de a stagna
este minimizat. Dacă se respectă această limitare, atunci VR și AR vor aduce mai mult beneficii
atât organizațiilor, cât și indivizilor.

S-ar putea să vă placă și