CUPRINS

I. CONŢINUTUL, PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI TURISTICE...............................7

2.1. TURISMUL – UN SECTOR ECONOMIC ÎN PLINĂ EXPANSIUNE..................................................................8
2.2. CONŢINUTUL PIEŢEI TURISTICE.............................................................................................................9
2.3. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE PIEŢEI TURISTICE................................................................................17
2.4. SEGMENTAREA PIEŢEI TURISTICE........................................................................................................18
2.5. CONCLUZII..........................................................................................................................................28
III. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC..................................................................................................29
3.1. PARTICULARITĂŢILE CERERII TURISTICE............................................................................................29
3.2. FACTORII DETERMINANŢI AI CERERII TURISTICE.................................................................................36
3.3. MOTIVAŢIA TURISTICĂ........................................................................................................................47
3.4. PARTICULARITĂŢILE CONSUMULUI TURISTIC......................................................................................58
3.5. SEZONALITATEA CERERII ŞI CONSUMULUI TURISTIC...........................................................................62
3.5.1. Cauzele sezonalităţii..................................................................................................................63
3.5.2. Consecinţele negative ale sezonalităţii.....................................................................................64
3.5.3. Strategii de atenuare a efectelor sezonalităţii..........................................................................65
3.6. CUANTIFICAREA CERERII ŞI CONSUMULUI TURISTIC...........................................................................68
3.7. TENDINŢE ALE CERERII ŞI CONSUMULUI TURISTIC..............................................................................72
3.8. CONCLUZII..........................................................................................................................................78
IV. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ.................................................................................................80
4.1 SEMNIFICAŢIA ŞI CARACTERISTICILE OFERTEI TURISTICE....................................................................80
4.2. FACTORII DETERMINANŢI AI OFERTEI TURISTICE................................................................................86
4.3. OFERTANŢII DE PE PIAŢA TURISMULUI................................................................................................91
4.4. TENDINŢE PE PIAŢA TURISTICĂ...........................................................................................................94
4.5. CONCLUZII..........................................................................................................................................98
V. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE DIN ROMÂNIA.......................................................................................
5.1. ELEMENTE DE STRATEGIE ÎN TURISMUL ROMÂNESC...............................................................................
5.2. POTENŢIAL ŞI RESURSE...........................................................................................................................
5.3. STAREA ACTUALĂ A TURISMULUI...........................................................................................................
5.4. CONCLUZII..............................................................................................................................................

113
 PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă îşi propune, şi în opinia noastră reuşeşte, să abordeze ampla

problematică a pieţei turistice oferind un tablou cuprinzător, coerent, structurat logic asupra
elementelor ce dau specificitate acestui tip particular de piaţă.
Lucrarea îşi fixează drept obiective:
 pe plan conceptual: o cuprinzătoare incursiune bibliografică, sprijinită pe lucrări de
referinţă şi actualitate din literatura internaţională şi românească de specialitate, privitoare la
categoriile economice specifice din domeniu;
 pe plan metodologic: o abordare metodică şi graduală a cadrului de referinţă al temei şi al
instrumentarului investigaţiei ştiinţifice apt a fi pusă în practică. Ne referim la conţinutul
pieţei turistice, elementele constitutive ale acesteia, segmentarea pieţei turistice, trecând apoi
la particularităţile cererii turistice, factorii determinanţi ai acesteia, motivaţiile turistice,
particularităţile consumului turistic, sezonalitatea, cuantificarea şi tendinţele cererii şi
consumului turistic, pentru ca apoi să fie tratate semnificaţia şi caracteristicile ofertei
turistice, factorii determinanţi ai acesteia, ofertanţii de pe piaţa turistică şi tendinţele acesteia;
Concepută în două părţi, fără o departajare expresă între ele, lucrarea dispune de un
substanţial suport monografic (în prima parte) şi de o încercare de operaţionalizare a
problematicii la specificul turismului românesc (în cea de a doua parte).
Lucrarea se caracterizează printr-un spirit critic evident, argumentat şi analitic la adresa
realităţilor din turismul românesc, dublat de o viziune lucidă asupra soluţiilor practice de
modificare a actualei stări de lucruri. Multiplele structuri ce rezultă, în baza numeroaselor criterii
de segmentare a pieţei turistice sunt valorificate în continuare drept elemente de diversificare şi
diferenţiere a ofertei produsului turistic în raport de paleta, tot mai nuanţată, a motivaţiei
purtătorilor cererii. Superlativele deţinute de turismul mondial (cel mai mare sector de investiţii
de capital, poziţia de lider între destinaţiile fluxurilor de pe piaţa muncii), precum şi ponderea
cheltuielilor pentru călătorii şi turism (de 12% din P.M.B.) sunt nuanţate cu ajutorul unor
elemente de ordin calitativ (precum: turismul - “barometru” al lumii politice) spre a susţine
convingător necesitatea unei viziuni strategice asupra dezvoltării acestiu sector de activitate.
Capacitatea de analiză critică a autorului relevă dubla ipostază în care domnia sa se
prezintă în faţa cititorilor, pe de o parte, în calitate de cadru didactic universitar şi specialist în
domeniul economiei turismului, iar pe de altă parte, drept practician confruntat cu luminile şi
umbrele climatului economic actual al României. Componenta substanţial monografică a lucrării
face ca aceasta să reprezinte un valoros material didactic în domeniul turismului. Concluziile ce
însoţesc fiecare capitol în parte întăresc caracterul didactic al lucrării.
Se cere semnalat, de asemenea, vastul suport bibliografic pe care se sprijină lucrarea,
remarcându-se selecţia cu discernământ a materialelor şi informaţiilor valorificate.
Analizând lucrarea în integralitatea sa, calitatea demersului de analiză şi modelare, felul
în care autorul şi-a construit argumentarea, valenţele aplicative, ce depăşesc cadrul unor
încercări punctuale, considerăm că există suficiente argumente de natură să probeze calitatea de
cercetător ştiinţific format a domnului Alexandru Nedelea.

Prof.univ.dr. Nicolae Al. Pop

114
 I. CONŢINUTUL, PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI
TURISTICE

Înainte de a aborda problematica specifică şi particularităţile propriu-zise ale pieţei

turistice se impune – din raţiuni de prezentare metodică şi sistematizare a demersului
analitic în ansamblul său – să stabilim mai întâi suportul de argumente care îndreptăţesc
utilizarea conceptului de piaţă turistică. Este de ajuns, în acest sens, să evocăm idei şi
realităţi cunoscute şi acceptate, aflate la îndemână chiar şi pentru un nespecialist. De
asemenea, a identifica în cuprinsul “genului proxim” - piaţa – un segment cu identitate
proprie înseamnă a releva dintru început existenţa unor note specifice (particularităţi) ale
acestuia, ceea ce de altfel reprezintă un prim pas în întreprinderea (lucrarea) cu care ne-
am angajat sub titlul acestei cărţi.
Întrucât, precum într-un caz de celebră dispută, nu se poate afirma cu determinări
şi “mărturii” cronologice valide ce a existat mai întâi – cererea şi consumul, respectiv
produsul (producţia) şi oferta turistică, să acceptăm ca prim element necesar al
funcţionării unei pieţe de acest tip existenţa produsului turistic. Este drept că spre
deosebire de alte bunuri care intră pe piaţă pentru a-şi urma destinaţia consumistă, cel la
care ne referim este cu mult mai complex. El reuneşte, pe lângă componente concrete şi
altele mai speciale, până la cele de natură intelectuală sau afectivă. S-ar putea spune că
are, deopotrivă, atât din perspectiva “producătorului” cât şi a consumatorului, o
dimensiune economică şi una umanistă. Cu toate acestea el nu este mai puţin un produs
de schimb, atâta vreme cât apare ca rezultat al unei activităţi speciale propus altora spre
folosinţă. De altfel, în condiţiile epocii moderne şi ale contemporaneităţii (etichetată de
unii ca postmodernă), tot mai multe produse se regăsesc în forme şi formule
neconvenţionale, tot mai complexe şi sofisticate.
Specificitatea produsului turistic este mai pregnant pusă în evidenţă atunci când
acesta este raportat la nevoia căreia îi răspunde. Fiindcă şi piaţa turistică ca orice altă
piaţă se configurează în condiţiile existenţei unei nevoi sau dorinţe clar definite. 1 Aşadar
produsul este foarte complex, deoarece nevoia turistică însăşi pe care o satisface se
exprimă ca o necesitate umană de o complexitate neobişnuită. Este, în acest sens, de
ajuns să relevăm semnificaţiile celei mai banale călătorii ca manifestare a nevoii de
cunoaştere şi divertisment, uneori a spiritului de aventură, a dorinţei de ieşire în alte
orizonturi; toate acestea, nu neapărat ca o izbândă a sentimentului de securitate şi
intimitate (legate de spiritul de conservare şi comoditate a oamenilor), ci mai degrabă ca
încredere în posibilitatea coexistenţei acestora. Drept care, este firesc ca oferta turistică să
se muleze pe ambele categorii de cerinţe aflate aparent în contradicţie.
În consecinţă, se poate afirma că la nivelul fiecăreia din condiţiile de existenţă a
unei pieţe se reliefează elemente şi trăsături specifice care particularizează piaţa turistică:
există o nevoie sau o dorinţă clar definită de această natură; prin materializarea şi
manifestarea trebuinţei respective se constituie o cerere solvabilă; în sfârşit oferta şi
preţul completează ansamblul tranzacţiei turistice. Despre toate acestea, capitolele
următoare cuprind detalii sistematizate.

1
N. Paina, M.D. Pop – Cercetări de marketing, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, pag.84

115
 2.1. Turismul – un sector economic în plină expansiune

Societatea modernă este caracterizată, din perspectiva tipurilor dominante de

activitate, ca o economie a serviciilor. Prin proporţiile atinse de dezvoltarea turismului în
zilele noastre, a volumului de activitate şi a numărului de personal angajat direct sau
indirect în industria turistică, acest sector economic de prestări de servicii rivalizează cu
nivelul şi proporţiile multor ramuri de importanţă maximă ale economiei.
Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare
economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca industria cea mai profitabilă a
sfârşitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”,
turismul ca industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III.2
Turismul internaţional pe o scară foarte largă – la proporţii care să justifice o
asemenea sintagmă – şi-a făcut debutul la mijlocul secolului trecut şi de atunci a
cunoscut o continuă dezvoltare. Astfel, în 1950 sosirile de turişti au fost de 25 milioane,
iar încasările din turismul internaţional au fost în valoare de 2,1 miliarde dolari. 48 de ani
mai târziu, în 1998, aceste cifre au ajuns la 621 milioane turişti internaţionali şi,
respectiv, 616,6 miliarde dolari încasări. În această perioadă, ratele medii anuale de
creştere ale acestor doi indicatori s-au situat la cote înalte 7,2% şi, respectiv, 12,3%.
Pentru anul 2010, se estimează ca sosirile la turismul internaţional să se dubleze 3.
Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt
incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerţul internaţional, turismul
ocupă a doua poziţie după petrol, înregistrând un ritm de creştere superior mediei
mondiale. De altfel, turismul aparţine sectorului terţiar, care în zilele noastre este cel mai
important şi mai dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.
În unele ţări, precum Spania, Elveţia, Franţa, Italia ş.a., încasările din turism
contribuie substanţial la echilibrarea balanţei de plăţi, imprimându-i, nu de puţine ori,
chiar un caracter excedentar. Totodată, ca urmare a importantelor sume încasate de pe
urma turismului, ţările amintite mai sus pot să-şi acopere o bună parte din importuri şi să
dezvolte în continuare această industrie specifică. La toate acestea trebuie să mai
adăugăm faptul că, pe plan mondial, turismul absoarbe peste 5% din totalul cheltuielilor
de consum ale populaţiei.
Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând
peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a
globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în
turism.4
Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul
naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producător mondial al
produsului intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut
mondial, această componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005
previzionându-se o pondere de 11,8%. Dacă turismul ar fi o ţară, aceasta ar ocupa locul
patru în lume ca produs intern brut, după SUA, Japonia şi ţările fostei Uniuni Sovietice.
Turismul mondial este cel mai important investitor de capital, cu mai mult de 686
miliarde dolari în 2002, totalizând 9,6% din capitalul investiţiilor la nivel global. În anul
2005 se estimează că în turism se vor investi 3,2 miliarde dolari pe zi.

2
J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 52
3
WTO – Tourism Market Trends Worldwide, 1999, pag. 45
4
D. Pearce – Tourism Development, Longman, Londra, 1998, pag. 63

116
 Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare
şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume.
Peste 170 de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii. Prin urmare putem
afirma că, la începutul acestui secol şi mileniu, turismul va provoca o “revoluţie” în
dezvoltarea economiei mondiale. Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să
atragă turiştii vor fi cele care dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea
competitivităţii sectorului turistic.

2.2. Conţinutul pieţei turistice

Turismul reprezintă un ansamblu de activităţi prin care omul îşi petrece timpul
liber călătorind spre destinaţii situate în afara reşedinţei permanente şi a locului de
muncă, în scopuri nelucrative, pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul este industria
creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de
destinaţie, la un înalt nivel calitativ.
Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă
proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică,
socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică
reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia
turistică, cu cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide
cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma
în suprapunere în timp şi spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului
turistic.5
Piaţa turistică are un conţinut complex, rezultat din faptul că oferta şi cererea
vizează, concomitent, atât serviciile, cât şi bunurile solicitate de turist într-o gamă mai
mult sau mai puţin diversificată. Datorită acestui conţinut complex, piaţa turistică
prezintă o serie de interferenţe şi este condiţionată de dimensiunile şi dinamismul pieţelor
de servicii şi bunuri, asupra cărora va exercita, la rândul ei, o serie de influenţe.
Interferenţele existente între piaţa turistică, piaţa serviciilor şi cea a bunurilor
sunt determinate de caracterul complex al produsului turistic, care reprezintă de fapt o
combinaţie de servicii şi bunuri. Pe parcursul voiajului de la locul de reşedinţă spre
destinaţiile turistice, de-a lungul sejurului şi în timpul călătoriei de întoarcere, turistul
consumă o serie de bunuri şi servicii pentru a-şi satisface nevoile şi în vederea obţinerii
unor satisfacţii, mai mult sau mai puţin speciale, dar într-o conjunctură specifică.
De precizat, în acelaşi sens al acceptării particularităţilor, că, în general,
complementaritatea serviciilor turistice constituie o diferenţă fundamentală între piaţa
turistică şi piaţa bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează faptului
că nevoile de consum nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Turistul
consumă, împreună, prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie
etc.
Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului,
prin cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente
etc.), continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.),
inclusiv la locul sejurului turistic, şi se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu. În
cazul turismului internaţional, această distribuţie în timp şi spaţiu a consumului turistic se
realizează în cadrul pieţelor aparţinând mai multor ţări. O parte a acestui consum se va
5
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

117
materializa în cadrul pieţei interne a ţării de reşedinţă (echipament turistic, o parte din
transport), o altă parte se va efectua pe pieţele din ţările prin care turistul tranzitează
(cazare, alimentaţie) şi o ultimă parte se va realiza în cadrul pieţei ţării de destinaţie
(cazare, alimentaţie, agrement, tratament). Această eşalonare în spaţiu şi timp se
manifestă şi în cazul consumului generat de turismul intern, influenţa materializându-se
de data aceasta în dinamismul şi structura pieţelor zonale sau locale. 6
Una din particularităţile pieţei turistice, în comparaţie cu piaţa bunurilor, este şi
cea legată de aria sa. În timp ce pe piaţa bunurilor obişnuite relaţiile de piaţă cunosc o
anumită concentrare teritorială în funcţie de concentrarea populaţiei sau puterea de
cumpărare a acesteia, pe piaţa turistică aceste relaţii se determină în funcţie de
concentrarea sau dispersarea patrimoniului turistic, a ofertei turistice în ansamblul ei. În
aceste condiţii, trasarea conturului geografic al pieţei întreprinderii de turism se
realizează ţinând cont de distanţele pe care turiştii le parcurg până la destinaţiile turistice.
Piaţa turistică nu este uniform repartizată teritorial, unele zone dispunând de bogate
resurse turistice, fiind regiuni ofertante, iar altele fiind caracterizate ca emiţătoare de
turişti.
Dacă se analizează sfera de cuprindere, delimitarea în spaţiu, atunci vom avea o
piaţă naţională, limitată la teritoriul unei singure ţări precum şi o piaţă turistică
internaţională ce vizează un ansamblu de mai multe ţări.
Piaţa turistică naţională se caracterizează prin confruntarea ofertei şi cererii în
interiorul graniţelor unei ţări, produsele şi serviciile turistice fiind realizate prin
intermediul actelor de vânzare-cumpărare în acelaşi spaţiu.
În cazul pieţei internaţionale, oferta aparţine unei anumite ţări, iar cererea provine
dintr-o altă ţară. Confruntarea celor două laturi corelative ale pieţei turistice are loc însă
şi în acest caz în interiorul ţării ofertante, deoarece oferta turistică nu poate fi deplasată în
spaţiu, cererea fiind aceea care trebuie să ajungă la ofertă.
Activitatea unităţilor turistice implică prezenţa clientului, deoarece prestaţia
turistică nu-i poate fi expediată. Acestuia i se oferă produsul turistic în zona de activitate
a prestatorului.
Datorită caracterului static în spaţiu, oferta nu se află - în ipostază reală, concretă,
ci doar ca imagine promoţională - în faţa consumatorului, decât după ce acesta s-a
deplasat din locul de reşedinţă permanentă. Ca urmare, considerăm că oferta turistică
rămâne naţională (internă) chiar şi în condiţiile în care cererea este internaţională.
Între piaţa naţională şi cea internaţională apar legături de interferenţă.
Dimensiunile şi dinamica pieţei turistice naţionale sunt influenţate de raporturile din
cadrul pieţei turistice internaţionale, de orientarea cererii turistice la un moment dat, de
modul cum sunt dirijate fluxurile turistice şi de gradul de competitivitate pe plan
internaţional. Astfel, de exemplu, o restrângere a cererii turistice internaţionale, ca
urmare a unor fenomene conjuncturale, politice sau economice, va putea fi compensată
prin extinderea cererii interne, care să asigure utilizarea capacităţilor turistice. Pe de altă
parte, extinderea cererii turistice internaţionale va determina luarea unor măsuri de
creştere a ofertei turistice (a bazei tehnico-materiale şi a producţiei de servicii), astfel
încât să poată fi asigurate condiţiile pentru satisfacerea întregii cereri.
Pe piaţa turistică internaţională, fiecare ţară se manifestă şi apare, în raport cu o
altă ţară, atât ca ofertantă de servicii turistice – deci furnizoare de produse turistice şi
beneficiară de turişti (ţară receptoare de turişti) –, cât şi ca ţară solicitantă de servicii
turistice, respectiv beneficiară de produse turistice şi furnizoare de turişti (ţară emitentă
6
Fl. Bran, V. Manole – Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică nr. 21/1997, pag. 22

118
de turişti). Astfel, pentru ţările ofertante de produse turistice, pieţele turistice externe de
unde provin consumatorii străini de servicii turistice sunt pieţe active (generatoare de
fluxuri turistice), iar pentru ţările emitente, pieţele spre care se îndreaptă fluxurile de
turişti sunt pieţe pasive.7
Ţările receptoare de turişti sunt interesate în asigurarea unei oferte turistice
naţionale cât mai atractive şi diversificate care să determine atragerea unui flux turistic
cât mai mare. Încasările în valută de la turiştii străini, precum şi sumele plătite de turiştii
naţionali care călătoresc în alte ţări influenţează, prin soldul lor excedent sau deficitar,
balanţa de plăţi externe a unei ţări.
Concurenţa ofertelor turistice naţionale determină apariţia unor fluxuri turistice
spre diferite destinaţii. Direcţia şi factorii de influenţă ai acestor fluxuri trebuie studiaţi
într-o optică de marketing pentru a identifica modalităţile de atragere a turiştilor către
ofertele proprii.
Datorită complexităţii pieţei turistice apar o serie de relaţii ale acesteia cu pieţele
de servicii şi de bunuri. Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa
serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant,
prin însăşi natura sa o piaţă de servicii. Atât din punct de vedere cantitativ cât şi
calitativ, caracteristicile pieţei turistice sunt influenţate de cele ale pieţei de servicii. Ca
urmare, se înregistrează o dezvoltare paralelă şi în ritmuri apropiate între cele două pieţe.
Dezvoltarea pieţei turistice este legată de existenţa unei oferte diversificate de servicii (de
transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament).
Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a
bunurilor destinate consumului turistic. Dimensiunile şi structura pieţei turistice precum
şi modificările intervenite în cadrul acesteia (diversificarea formelor de turism,
schimbarea raportului dintre acestea) stimulează piaţa de bunuri prin cumpărările de
produse specifice diverselor forme de turism. De asemenea, în sens invers, dimensiunile
şi structura pieţei de bunuri utile pe parcursul călătoriei favorizează apariţia şi
dezvoltarea unor noi consumuri turistice.8 Astfel, fenomenul de fragmentare a
concediului ce presupune petrecerea lui atât în sezonul estival pe litoral, cât şi iarna la
munte a determinat lărgirea pieţei de echipament turistic, deoarece aceste două forme de
turism presupun dotări diferite. Un alt exemplu îl constituie dezvoltarea pieţei de
autoturisme care a influenţat favorabil turismul automobilistic.
În cadrul relaţiilor de interferenţă dintre piaţa turistică şi piaţa bunurilor
constatăm că extinderea uneia din ele determină restrângerea celeilalte, datorită existenţei
unei surse comune de acoperire a cheltuielilor. Semnificativ în acest sens este de exemplu
faptul că prin cumpărarea unui produs turistic (circuit, sejur, croazieră) apare o influenţă
pozitivă asupra dimensiunilor pieţei turistice şi negativă în privinţa pieţei de bunuri (prin
renunţarea de exemplu la achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată). În sens
invers, dacă se optează pentru cumpărarea unor produse, aceasta poate avea efect
renunţarea la voiaj, ceea ce înseamnă că piaţa de bunuri se va extinde în detrimentul
pieţei turistice. Asistăm astfel la un fenomen de substituţie ce are loc în situaţia
consumatorilor cu venituri mici şi medii, care sunt obligaţi să-şi stabilească unele
priorităţi în satisfacerea nevoilor.
Piaţa turistică influenţează piaţa de bunuri şi în mod indirect, prin consumul
turiştilor în cadrul unităţilor de cazare, de alimentaţie şi de agrement. În zonele

7
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1997, pag. 58
8
A. Vorzsak (coord.), Al. Nedelea - Introducere în marketingul serviciilor, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, pag.186

119
preponderent turistice, constatăm că volumul desfacerilor către turişti este superior celui
către populaţia rezidentă.
Caracteristicile pieţei turistice sunt determinate de particularităţile celor două
componente ale sale: cererea şi oferta. În perspectiva evidenţierii dinamicii pieţei turistice
şi a identificării căilor de optimizare a activităţii firmelor de turism, este necesară
analizarea conţinutului cererii şi ofertei turistice, a modului de manifestare în timp, de
confruntare şi de adaptare reciprocă. Cunoaşterea legităţilor de evoluţie a cererii turistice
constituie o condiţie a satisfacerii consumului turistic printr-o adaptare corespunzătoare a
volumului şi structurii ofertei turistice. Aceasta este alcătuită dintr-un complex de oferte
parţiale paralele (cazare, alimentaţie, transport, comerţ, tratament, agrement). Comparativ
cu oferta turistică care are un caracter rigid cererea turistică este foarte elastică şi supusă
unei permanente fluctuaţii datorate influenţei unei multitudini de factori - politici,
economici, sociali, conjuncturali. Aceste particularităţi generează o serie de dificultăţi în
ceea ce priveşte comercializarea produselor pe piaţa turistică.
Piaţa turistică devine piaţa vânzătorului în timpul sezonului turistic (când cererea
este mare) şi piaţa cumpărătorului – în extrasezon (când oferta depăşeşte cererea)
Nevoile populaţiei
justificându-se politici diferenţiate de produs, preţ, distribuţie şi promovare în vederea
pentru serviciile
optimizării activităţii unităţilor turistice.9
turistice
Legăturile între cererea şi oferta turistică conduc la formarea unor relaţii de piaţă
între producţia (prestaţia) de servicii turistice şi consumul lor efectiv, privite din punctul
de vedere al consumatorilor şi al prestatorilor de servicii turistice.
Cererea de servicii
În centrul pieţei turistice se situează turistul privit ca un consumator potenţial al
produselor turistice. Deşi, în principiu,turistice
acestea se adresează întregii populaţii, sfera
consumatorilor potenţiali nu se identifică cu populaţia în ansamblu. Masa adresanţilor
produselor turistice este formată din consumatorii efectivi ce constituie piaţa turistică
reală şi nonconsumatorii, adică segmentele de populaţie aflate în imposibilitatea de a se
manifesta ca de
Puterea turişti. Nonconsumatorii de servicii turistice reprezintă o categorie eterogenă
şi instabilă,
cumpărare a piaţă existând, la un moment dat, nonconsumatori turistici absoluţi şi
pe
nonconsumatori
populaţiei relativi. Din prima categorie fac parte persoanele cărora le lipseşte
interesul de a călători în scopuri turistice şi care nu vor cumpăra produse
Valorificarea turistice
ofertei de
deoarece nu resimt nevoia satisfăcută de practicarea turismului. Ei nu vor
servicii deveni
niciodată consumatori de servicii turistice, datorită unor cauze care au caracter în
turistice, materializate de
permanenţă şi care împiedică manifestarea nevoii. Din această categorie fac parte:
produse turistice
persoanele având probleme psihice, cele care se încadrează în anumite limite extreme de
vârstă, handicapaţii care se află în imposibilitatea de a se deplasa necesitând îngrijire şi
supraveghere permanentă, persoanele bolnave care nu suportă călătoria.
Prestaţiile de
Figura 2.1. Ciclul relaţiilor de piaţă între prestaţia de servicii şi consumul serviciilor
servicii materializate în produse turistice
turistice
(producţie)

Oferta de servicii
turistice

Capacităţile de
producţie(capacităţile
9
M Bucur-Sabo – Marketing turistic, Univ. Spiru Haret, Bucureşti, 1994, pag.Consumul
3 de servicii
receptive ale
prestatorilor de 120 turistice
servicii turistice)
 Există şi nonconsumatori turistici relativi care cuprind persoanele lipsite de
accesul şi/sau voinţa de a cumpăra şi/sau utiliza produsul turistic. Avem în vedere aici
segmentele de populaţie care, datorită nivelului veniturilor, sunt lipsite de accesul la
cumpărarea produselor turistice, familiile cu copii mici, familiile cu copii de vârstă
şcolară (care pot călători în scopuri turistice numai în perioadele vacanţelor), persoanele
care, prin atribuţiile lor profesionale, nu pot părăsi într-o anumită perioadă de timp
localitatea de reşedinţă, persoanele care îşi petrec vacanţele în familie (la părinţi, la rude)
în afara domiciliului lor permanent, fără însă să recurgă la serviciile de transport turistic
(utilizează pentru deplasare mijloacele de transport personale). Există şi o categorie de
nonconsumatori pentru anumite produse turistice, cum ar fi persoanele care nu pot
practica numai anumite forme de turism deoarece le sunt contraindicate pentru sănătate
(de exemplu turismul de litoral pentru cei care nu au voie să stea expuşi la soare) sau
persoanele care nu suportă condiţiile de climă caracteristice anumitor destinaţii turistice.
În momentul în care asemenea cauze îşi încetează acţiunea, nonconsumatorii relativi
devin consumatori efectivi. Aşadar, ei fac parte din categoria consumatorilor potenţiali,
care pot să devină consumatori efectivi de servicii turistice, dacă se acţionează asupra
factorilor care au cauzat reţinerea de la consumul produsului turistic.

121
 Prin urmare, piaţa turistică reală, a consumatorilor efectivi variază în timp în
funcţie de o serie de factori economici (veniturile populaţiei şi puterea de cumpărare a
acesteia, nivelul preţurilor produselor turistice), psiho-sociologici (aspiraţii, preocupări,
modă, dorinţă de cunoaştere, timp liber etc.), demografici (creşterea numerică a
populaţiei, mutaţii în structura pe grupe de vârstă, medii de viaţă socio-profesionale etc.),
politici, oferta turistică.
Studierea pieţei turistice este impusă de asigurarea unei concordanţe cât mai
depline între cererea de produse turistice şi oferta turistică, astfel încât prin volumul şi
diversitatea acesteia din urmă să se satisfacă într-o măsură cât mai mare gusturile şi
preferinţele celor mai variate categorii de consumatori. În acest scop, cercetarea de
marketing va trebui să identifice capacitatea, dinamica, aria şi structura pieţei turistice,
elasticitatea şi prognozarea cererii de produse şi servicii turistice.
În vederea pătrunderii pe o anumită piaţă, pentru operatorii din turism se impune
să stabilească trăsăturile caracteristice ale acesteia şi anume: care sunt produsele
solicitate, ce caracteristici calitative minime trebuie să îndeplinească pentru a fi
acceptate, tendinţele preţurilor şi tarifelor, poziţiile câştigate pe piaţă atât de produsele
proprii, cât şi de cele ale concurenţilor, capacitatea de absorbţie a pieţei, comportamentul
consumatorilor turistici.
Întreprinderile turistice trebuie să-şi raporteze poziţia la piaţa turistică reală
(efectivă), la cea potenţială, precum şi la cea teoretică, fiecare dintre acestea având
dimensiuni diferite şi fiind într-o continuă schimbare.
Modalităţile de extindere a pieţei turistice reale până la limitele ei potenţiale sunt
asemănătoare cu cele întâlnite în cadrul altor tipuri de pieţe. Calea extensivă presupune
creşterea numărului de turişti prin transformarea nonconsumatorilor relativi în
consumatori efectivi, prin acţionarea asupra cauzelor care au condus la reţinerea de la
consumul produsului turistic. Pe piaţa turistică există o concurenţă între produsele
turistice (litoral-munte, circuit-sejur, litoral românesc-litoral grecesc/turcesc) care
conduce la extinderea pieţei actuale a unui segment pe seama restrângerii pieţei pentru un
alt segment. În general, această concurenţă între segmentele pieţei nu afectează
dimensiunile ansamblului ei, deoarece, în acest caz, au loc doar transferuri ale
consumului de la un produs turistic la altul. Totuşi, în situaţia în care oferta turistică a
unei ţări nu poate asigura întreaga varietate de produse turistice, concurenţa între ţările
receptoare de turişti va conduce la modificarea dimensiunilor pieţei naţionale analizate.
Ca urmare, piaţa actuală a unei ţări poate fi extinsă prin intermediul unor deplasări ale
cererii în cadrul pieţei internaţionale, ca urmare a schimbărilor intervenite în raporturile
de competitivitate între diferitele destinaţii turistice. Dimensiunile pieţei reale cunosc
permanente transformări prin apariţia unor noi ţări ofertante de produs turistic, modificări
ale politicii de preţuri adoptate de unele ţări receptoare de turişti. Toate acestea conduc la
schimbarea direcţiilor marilor curente turistice în favoarea acelor destinaţii care devin
mai atractive pentru cerere.
Piaţa turistică reală cunoaşte un fenomen de extindere şi prin intensificarea
consumului turistic. Acest lucru este posibil prin alocarea unei părţi cât mai mari din
timpul liber consumului turistic şi prin sporirea cantităţilor consumate (prelungirea
perioadei sejurului, lungimii circuitului). Aceasta din urmă însă poate avea loc numai
pentru anumite consumuri turistice, în principal pentru consumul de servicii suplimentare
(excursii, agrement etc.).
Dimensiunile pieţei turistice depind de numărul de consumatori, numărul de zile
pe care aceştia le petrec în ţara, zona sau staţiunea respectivă şi de mărimea cheltuielilor

122
lor zilnice. Ca urmare, pentru lărgirea pieţei efective va trebui să se urmărească creşterea
numărului de turişti, sporirea sejurului mediu şi a cheltuielii medii zilnice.
Cele două laturi corelative ale pieţei turistice, oferta şi cererea, contribuie în
paralel la extinderea pieţei turistice. Valorificarea superioară a potenţialului turistic,
prelungirea sezonului, dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi diversificarea serviciilor
turistice pe de o parte, atragerea unui număr sporit de turişti şi intensificarea consumului
turistic până la atingerea dimensiunilor potenţiale ale ofertei pe de altă parte, conduc în
mod direct la lărgirea pieţei turistice reale.
Potenţialul pieţei turistice este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor
pentru un anumit produs turistic în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele
practicate pentru acel produs.
n
Ppt   C i (2.1.)
i 1
unde:
Ppt = potenţialul pieţei turistice (cererea totală) pentru produsul turistic analizat;
Ci = cererea de consum individual în funcţie de preţurile (tarifele) practicate pentru un
anumit produs (serviciu) turistic şi de veniturile clienţilor turişti;
n = numărul de clienţi turişti.
Dimensionarea potenţialului pieţei turistice poate fi realizată utilizând metoda
globală şi metoda analitică.
Metoda globală se bazează pe următoarea relaţie de principiu10:
Ppt = Ncfcp (2.2.)
în care:
Ppt = potenţialul pieţei turistice;
Nc = număr probabil de cumpărători de produse turistice;
fc = frecvenţa medie a cumpărărilor de astfel de produse (numărul mediu de cumpărări pe
un turist în perioada considerată);
p = preţul mediu al produsului turistic.
Cel mai dificil de estimat în astfel de calcule este numărul probabil de
consumatori ai produsului turistic (Nc). În vederea determinării lui, se impun a fi
efectuate studii de piaţă speciale, cu caracter prospectiv.
Metoda analitică (a fracţiilor în lanţ) utilizează o relaţie de următorul tip:
PT = P (1-Kn)VKtKtsKtsiKT (2.3.)
în care:
PT = potenţialul pieţei în cazul unui produs turistic nou T (de exemplu al unei pârtii de
schi care urmează a fi construită pe Rarău);
P = populaţia totală din zona servită de piaţa în cauză;
Kn = fracţiunea (ponderea) populaţiei care, din diverse cauze (vârstă prea înaintată, lipsă
de venituri etc.), nu va solicita în mod sigur noul produs T;
V = veniturile medii ale unei persoane, aferente perioadei de calcul (lei);
KT = ponderea medie a veniturilor afectate de o persoană turismului;
Kts = proporţia veniturilor afectate de o persoană turismului sportiv în totalul veniturilor
destinate turismului;
Ktsi = ponderea veniturilor destinate turismului sportiv de iarnă, în totalul veniturilor
repartizate de o persoană turismului sportiv;
KT = proporţia veniturilor ce pot fi cheltuite de o persoană pentru turismul orientat spre
noul produs (noua pârtie de schi) în totalul veniturilor afectate turismului sportiv de iarnă.
10
T. Gherasim – Piaţa turistică, Marketing – management, nr. 1-2,1998, pag. 64

123
 De la caz la caz, numărul fracţiilor luate în considerare cu ocazia efectuării unor
astfel de calcule poate fi mai mare sau mai mic.
Piaţa turistică teoretică (capacitatea teoretică a pieţei turistice) cuprinde piaţa
potenţială şi nonconsumatorii absoluţi şi exprimă limitele de absorbţie ale unui anumit
produs turistic pe o piaţă determinată, fără a lua în considerare preţurile şi tarifele
practicate. Ea reprezintă necesarul pieţei analizate pentru consumul unui anumit produs
turistic şi poate fi calculată pe baza următoarei formule11:
Pt  k  Y (2.4.)
unde:
Pt = piaţa turistică teoretică analizată (capacitatea pieţei turistice);
k = numărul consumatorilor potenţiali, ai produsului turistic analizat;
Y = capacitatea medie de consum sau intensitatea medie a solicitării produsului turistic
analizat.
Volumul pieţei produsului turistic exprimă totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru
un produs turistic oarecare pe o piaţă dată, într-un anumit interval de timp12:
n
Vpt   t i , (2.5)
i 1
unde:
Vpt = volumul pieţei produsului turistic analizat;
ti = nivelul cantitativ al unei tranzacţii individuale;
n = numărul de tranzacţii într-o anumită perioadă.

2.3. Elemente constitutive ale pieţei turistice.

Pentru o fundamentare riguroasă a politicii de marketing a firmei turistice se

impune realizarea unei cercetări a pieţei de referinţă. Studiul trebuie să vizeze
următoarele componente ale acesteia:
1. Ofertanţii turistici – întreprinderi de o mare diversitate care operează pe piaţa
turistică şi care pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de ceea ce
vând, ei se grupează în:
a) ofertanţii sau producătorii propriu-zişi de servicii turistice vând turiştilor unul
sau câteva servicii: structuri de primire turistică (unităţi de cazare şi de alimentaţie
destinate servirii turiştilor), firme de transporturi, unităţi de agrement, tratament etc.;
b) ofertanţii de produse turistice şi anume agenţiile de turism turoperatoare şi
detailiste care vând voiaje forfetare (pachete de servicii turistice).
În funcţie de modul de comercializare a ofertei întâlnim:
a) ofertanţi turistici care îşi vând singuri produsele turistice pe care le realizează;
b) ofertanţi - distribuitori care oferă turiştilor serviciile prestate de alte firme.
2. Cererea de servicii şi produse turistice – reprezentată de ansamblul persoanelor
care îşi pun în practică dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar, în afara reşedinţei
proprii pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Aceşti consumatori care îşi procură serviciile de turism de la ofertanţi sunt fie turişti
interni (locali), fie turişti externi (străini).
Consumatorii de produse turistice mai pot fi grupaţi în:

11
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Univ. Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1993, pag. 51
12
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică , Bucureşti, 1998, pag. 83

124
 – efectivi (reali), adică aceia care au solicitat deja sau vor solicita în mod sigur
produse turistice;
– potenţiali, care, deşi nu au cerut sau nu cer încă produsul din motive obiective,
îl vor cere de îndată ce vor avea posibilitatea să intre în posesia lui, dorinţa de cumpărare
manifestându-se latent.
Raportul dintre consumatorii efectivi şi nonconsumatori are un caracter dinamic,
el modificându-se pe măsură ce condiţiile economice şi sociale ale populaţiei evoluează
şi favorizează consumul turistic.
3. Intermediarii din industria ospitalităţii sunt reprezentaţi de:
- agenţii turoperatoare care concep produsele turistice ansamblând serviciile
turistice. Aceşti producători de voiaje forfetare sunt întreprinderi turistice de
mari dimensiuni şi au rolul de angrosişti pe piaţa turistică;
- agenţii turistice detailiste care comercializează produsele şi serviciile turistice
şi furnizează turiştilor potenţiali informaţii cu privire la voiajele posibile,
modalităţile de transport, condiţiile de cazare, formele de agrement, tarifele
practicate;
- instituţii financiar-bancare, agenţii de marketing.
4. Concurenţii de pe piaţa turistică sunt categoria care reuneşte totalitatea
ofertanţilor de produse şi servicii, atât turistice cât şi de altă natură care pot determina o
deviere a cererii de la oferta proprie a operatorului din turism. Caracterul dinamic al
concurenţei impune cunoaşterea permanentă a acesteia în vederea orientării prospective a
ofertei turistice proprii.
5. Prescriptorii oferă gratuit sau contra unor comisioane informaţii asupra
produselor turistice. În această categorie includem agenţii de turism, medicii care
recomandă pacienţilor anumite staţiuni de tratament, profesorii care recomandă elevilor
sau studenţilor să viziteze unele obiective istorice sau culturale.
6. Legislaţia legată de activitatea turistică – cuprinde diferite acte normative în
vigoare, sub forma reglementărilor privind regimul de circulaţie turistică, duratele
concediului de odihnă şi a vacanţelor, acordarea vizelor de ieşire – intrare, regimul
paşapoartelor, regimul vamal etc. Toate acestea influenţează circulaţia turistică internă şi
internaţională şi diferă de la o ţară la alta.
7. Canalele de distribuţie a produselor turistice – constituie totalitatea
modalităţilor prin care acestea sunt transmise de la ofertanţii turistici la consumatori. În
general, pe piaţa turistică distribuţia se realizează în mod direct, de către producătorii
propriu-zişi din turism, sau indirect, prin intermediul agenţiilor de turism turoperatoare şi
detailiste.
8. Mijloacele de comunicare. În ansamblul lor instrumentele de informare,
stimulare şi convingere utilizate de întreprinderile turistice pentru a influenţa consumul
beneficiarilor alcătuiesc, de asemenea, o componentă semnificativă a pieţei turistice.
9. Mijloacele de transport – constituie elementul indispensabil activităţii turistice,
făcând posibil consumul turistic la locul ofertei prin intermediul deplasării pe căi rutiere,
feroviare, aeriene şi maritime.

2.4. Segmentarea pieţei turistice

125
 În trecut nu s-a simţit nevoia segmentării pieţei turistice, deoarece produsele
propuse erau simple. Odată cu diversificarea ofertei însă, s-a dovedit absolut necesară
segmentarea pieţei turistice. Turistul potenţial se află în prezent pus în faţa unei oferte nu
numai bogate dar şi eterogene. Studiile marketerilor din turism au demonstrat că puţine
destinaţii turistice sunt universal acceptate şi dorite de consumatori. În consecinţă se
impune ca, în urma segmentării pieţei turistice, să fie selectat segmentul ţintă pentru o
anumită atracţie turistică.
Confruntarea eterogenităţii ofertei turistice cu fiecare din modalităţile de percepere
a componentelor acesteia din punctul de vedere propriu categoriilor de turişti, determină
existenţa unei diversităţi de subpieţe turistice. Astfel, întreaga piaţă turistică are
caracteristicile unei pieţe fragmentate.13 Fiecare ţară, regiune, staţiune sau agenţie
turoperatoare caută să ofere produse turistice specifice pentru a permite clientului să le
distingă dintre celelalte. Cu cât oferta depăşeşte mai mult cererea, cu atât ea trebuie să fie
mai diferită, mai nuanţată. Astfel, devine necesară alegerea grupului de consumatori
căruia îi poate fi destinat produsul turistic respectiv.
Nici un marketer din domeniul turismului nu ar fi în măsură, având în vedere
diversitatea nevoilor şi dorinţelor turistice, să satisfacă într-un mod optim toate exigenţele
turiştilor efectivi şi potenţiali (cu toate că numeroase oferte turistice publicitare încearcă
să convingă consumatorii de contrariu). Firmele turistice trebuie să recurgă la
segmentarea pieţei turistice, astfel încât să poată apoi să conceapă politici şi strategii de
marketing, corespunzătoare fiecărui segment de piaţă.
În practică există două categorii principale de criterii de segmentare a pieţei
turistice:
a) Criterii sociologice:
1. Vârstă;
2. Sex;
3. Origine;
4. Religie;
5. Poziţie socială, profesie, venit;
6. Stare civilă;
7. Nivel cultural.
b) Criterii de comportament turistic (obiceiuri de călătorie):
8. Felul şi destinaţia voiajului;
9. Motivul voiajului/scopul vizitei (agrement, odihnă, tratament, cultură,
religie);
10. Dependenţa turistului de destinaţie;
11. Gradul de fidelitate faţă de o anumită destinaţie turistică (care se explică
fie printr-un nivel înalt al satisfacţiei obţinute de turist în urma
consumării efective a serviciilor, fie prin tendinţa acestuia de a minimiza
riscul presupus de schimbarea destinaţiei turistice – de o destinaţie
necunoscută încă);
12. Numărul şi tipul regiunilor vizitate;
13. Îndepărtarea faţă de destinaţie;
14. Durata sejurului;
15. Structura cheltuielilor;
16. Perioada călătoriei;
17. Cazarea aleasă;
13
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

126
 18.
Mijlocul de transport folosit (autoturism personal, autocar, tren);
19.
Forma de turism practicată;
20.
Utilizarea sau nu a unei agenţii de turism;
21.
Dependenţa turiştilor faţă de data vacanţei;
22.
Formele de petrecere a timpului liber al turiştilor la locul de sejur;
23.
Caracteristicile vizate cu precădere, în funcţie de care pot fi identificaţi
clienţi atraşi în primul rând de: obiectivul turistic, itinerar, condiţiile de
cazare şi alimentaţie, tarife, siguranţă, mijloacele de agrement etc.;
24. Modalitatea de finanţare a călătoriei;
25. Perioada de realizare a programelor de vacanţă şi rata (frecvenţa)
solicitării serviciilor, stabilită în funcţie de comportamentul trecut al
turiştilor conduc la identificarea următoarelor segmente: turiştii la prima
vizită sunt interesaţi de tot ceea ce reprezintă o atracţie în cadrul
destinaţiei (de obicei aceştia sunt foarte tineri); turiştii la a doua vizită,
care preferă să desfăşoare activităţile lor favorite pe parcursul întregului
sejur, care, de regulă, este mai lung; turiştii la a treia (sau a n-a) vizită,
care sunt foarte activi pe timp de zi şi relativ inactivi noaptea,
cheltuindu-şi banii mai ales pe cazare şi masă (de regulă, persoane în
vârstă); turiştii fideli, care, dispunând de venituri mai mari decât ceilalţi
şi fiind de vârste mai înaintate, s-au obişnuit, în timp, cu o anumită
destinaţie turistică, nemaipunându-şi problema schimbării ei;14
26. Destinaţia călătoriilor din anii precedenţi;
27. Circumstanţele subiective (opinii, motivaţii);
28. Atitudinea faţă de oferta turistică (nonclienţi, ignoranţă, clienţi potenţiali,
clienţi efectivi etc.);
29. Rolul deciziei de cumpărare;
30. Numărul participanţilor (piaţa turismului independent/ individual şi piaţa
turismului de grup).
În opinia noastră, în cazul pieţei turistice, cele mai importante criterii de
segmentare sunt cele comportamentale.
Această listă de criterii de segmentare posibile nu este exhaustivă, putând fi
identificate numeroase alte criterii şi subcriterii care să conducă la conturarea
segmentelor de piaţă turistică. În practică, o bună segmentarea a pieţei turistice constituie
o sarcină foarte complexă datorită numărului foarte mare de criterii de segmentare
posibile, interdependenţei lor şi dificultăţii estimării atractivităţii actuale şi mai ales
viitoare a diferitelor segmente de piaţă.
Serviciile firmelor turistice trebuie orientate către nevoile de consum ale acestor
segmente potenţiale ale pieţei. Ca urmare, programele de marketing ale acestor unităţi
vor fi adaptate la necesităţile şi dorinţele diferitelor categorii de clientelă potenţială.
Pe plan mondial, într-un alt sistem de referinţe, cel mai utilizat criteriu de
segmentare a pieţei turistice îl constituie ţara de origine a turistului. Fiecare continent,
fiecare stat este considerat ca o subpiaţă (piaţă parţială) rezultând astfel o multitudine de
pieţe turistice naţionale. Această segmentare geografică este larg răspândită în practică
deoarece segmentele de piaţă astfel identificate se caracterizează prin măsurabilitate şi
accesibilitate. În plus, aceasta corespunde părerii potrivit căreia comportamentul turiştilor
variază de la ţară la ţară.

14
T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 91

127
 Delimitarea pieţei turistice în funcţie de ţări reprezintă în turism varianta cea mai
simplă şi mai practică, pretându-se foarte bine unei prime localizări generale a pieţelor.
În cazul unei staţiuni turistice, segmentele de piaţă corespunzătoare acesteia sunt
“vizitatorii de destinaţie” (acei turişti care parcurg distanţe lungi pentru a ajunge la locul
de sejur), vizitatorii regionali (acei turişti care locuiesc în zone apropiate de staţiune) şi
rezidenţii. Distanţa la care se află turiştii potenţiali faţă de destinaţia turistică este un
factor important deoarece, în general, cu cât aceasta se află mai aproape de segmentul de
piaţă ţintă, cu atât vor fi atraşi un număr mai mare de vizitatori.
În structurarea pieţei din punct de vedere geografic, mulţi agenţi de turism
delimitează piaţa turistică naţională de cea externă. Aceasta din urmă poate la rândul ei
să fie structurată pe diferite subpieţe care să corespundă unor continente, regiuni sau ţări
diferite. Ţinând cont de întinderea geografică, pot fi identificate:
 piaţa turismului local;
 piaţa turismului zonal (regional);
 piaţa turismului naţional;
 piaţa turismului internaţional.
Marketerii din turism nu se pot limita însă la criteriul geografic deoarece este
dificil să satisfaci toate nevoile de consum ale unei pieţe turistice naţionale. Ca urmare,
piaţa va trebui fracţionată din nou pentru a permite nuanţarea eforturilor de marketing
depuse. Astfel, segmentarea se va face nu numai după criterii geografice (diferenţiere pe
regiuni, localităţi etc.), ci mai ales după criterii socio-economice, precum vârsta, profesia
şi puterea de cumpărare, şi după comportamentul turistic, ca de exemplu, motivaţia
călătoriei (voiaj de afaceri, de agrement, de odihnă, de tratament, de sport, cultural etc.)
Creşterea fluxurilor turistice, reducerea diferenţelor de mentalitate precum şi a
distanţelor geografice (dimensiunilor distanţă-timp), datorită progresului tehnic
înregistrat în domeniul transportului determină scăderea, din punct de vedere al
marketingului turistic, a importanţei segmentării geografice în favoarea utilizării
criteriilor socio-economice şi comportamentale.
În practică, marketerii din turism încearcă, prin oferta lor, să se adreseze în acelaşi
timp la diferite segmente de piaţă. Astfel, apar o serie de consecinţe cauzate de întâlnirea
în acelaşi spaţiu (al destinaţiei sau al mijlocului de transport turistic) a unor categorii
diverse de turişti. Apariţia simultană a turiştilor în locul în care prestaţia turistică se
produce îl determină pe consumator să-i considere pe ceilalţi ca făcând parte integrantă
din prestaţie.
Se poate întâmpla ca turistul să spere să aibă contacte cu ceilalţi beneficiari ai
respectivului serviciu turistic, sau dimpotrivă, să nu dorească acest lucru. Prezenţa
celorlalţi consumatori influenţează ambianţa şi aprecierea prestaţiei turistice. Întâlnirea
unor turişti aparţinând unor categorii diferite poate să aibă efecte pozitive sau negative.
Ca urmare, agentul de turism va trebui să aleagă segmentele de piaţă astfel încât
vecinătatea unor grupe diverse de consumatori să nu aibă consecinţe negative. Se va evita
astfel producerea unor fricţiuni ce pot avea loc ca urmare a unor diferenţe socio-
economice între clienţi. De exemplu, se întâmplă ca diverse categorii de populaţie de
vârstă sau putere de cumpărare diferite, anumite naţionalităţi, confesiuni religioase să nu
se suporte. Prezenţa simultană a unor categorii diferite de turişti în cadrul aceleiaşi
structuri de primire turistice sau chiar staţiuni poate să aibă efecte negative asupra
plăcerii petrecerii vacanţei. Asemenea fricţiuni se produc mai ales datorită diferenţelor de
comportament între categoriile de turişti, aceste diferenţe fiind deseori legate de criteriile
socio-economice. Clienţii unui hotel se recrutează practic din toate clasele sociale.

128
Comportamentul consumatorilor în vacanţă variază de multe ori în funcţie de forma de
cazare. Există diferenţe notabile între comportamentul locatarului unui camping şi cel al
unuia cazat într-un hotel. Un om de afaceri nu va fi satisfăcut dacă va fi cazat lângă o
familie cu copii mici, inconveniente apărând şi în situaţia în care se încearcă alcătuirea
unui grup de excursionişti format din persoane de vârsta a treia şi tineri. Ca urmare,
agenţii de turism vor trebui ca, prin segmentarea pieţei turistice, să evite producerea unui
amestec de clienţi având un comportament de vacanţă foarte diferit.
Segmentarea pieţei turistice se poate realiza şi în funcţie de motivaţia turiştilor.
Distingem astfel următoarele segmente:
– turismul de agrement;
– turismul cultural;
– turismul de odihnă şi recreere;
– turismul de tratament şi cură balneo-medicală;
– turismul sportiv;
– turismul de cumpărături;
– turismul tehnic şi ştiinţific;
– turismul religios;
– turismul de reuniuni (afaceri şi congrese).
Segmentul de piaţă al turismului de agrement, de exemplu, este format din turişti
care au ca motivaţie descoperirea frumuseţilor naturii, cunoaşterea unor oameni şi locuri
noi, practicarea unor activităţi de divertisment.
În schimb, segmentul de piaţă corespunzător turismului cultural cuprinde acea
categorie de turişti interesată de satisfacerea necesităţilor intelectuale prin vizitarea unor
centre culturale, locuri şi monumente istorice, muzee, expoziţii, case memoriale etc.
În ultimul timp, se acordă o atenţie deosebită segmentului de piaţă turistică a
călătoriilor de afaceri. Importanţa unei asemenea pieţe decurge din faptul că acest turism
se efectuează practic tot timpul anului (nu este afectat de sezonalitate), oamenii de afaceri
se deplasează de mai multe ori pe an şi cheltuiesc de două ori mai mult decât turiştii
obişnuiţi într-un voiaj. Tendinţa de globalizare a economiei determină o creştere a
numărului călătoriilor de afaceri
Preferinţele, gusturile şi dorinţele diferite ale turiştilor conduc la o segmentare a
pieţei turistice în funcţie de cerinţele acestora pentru:
– anumite tipuri de cazare (hoteluri mari/mici, de lux/modeste etc.);
– tipuri de alimentaţie (fast food, restaurant vegetarian, restaurant cu specific
local sau naţional, restaurant specializat vânătoresc sau pescăresc etc.);
– localizare (aproape de plajă, cu vedere spre munte, în centrul oraşului etc.);
– facilităţi (golf, piscină, saună, săli de fitness, Internet etc.).
Segmentarea pieţei turistice se realizează şi în funcţie de frecvenţa călătoriilor.
Există astfel persoane ce efectuează un singur voiaj anual, iar altele îşi permit mai multe
vacanţe de-a lungul unui an. Companiile aeriene, lanţurile hoteliere şi restaurantele
acordă o atenţie deosebită clienţilor regulaţi prin practicarea unor reduceri de tarife.
Segmentarea pieţei în funcţie de motivaţiile, caracteristicile socio-profesionale
ale turiştilor şi tipurile lor de comportament permite o clasificare a acestora în:15
1. Turistul sedentar (retras) ale cărui motivaţii principale sunt primare: mare,
soare, plajă. Nivelul veniturilor sale este redus şi, ca urmare, în timpul voiajului se va
caza în structuri de primire turistică de categorie mijlocie dar care să asigure o anumită
categorie de confort şi servicii. Pe parcursul sejurului urmăreşte să-şi păstreze obiceiurile.
15
Robert Lanquar – Le marketing touristique, Presses Universitaires de France, Paris, 1981, pag. 38

129
Acordă importanţă suvenirurilor ca dovadă a efectuării voiajului. “Experienţa” ieşirii sale
temporare din mediul vieţii cotidiene nu-i afectează major inerţia, spiritul de conservare.
2. Turistul sedentar-mobil combină turismul de odihnă cu cel de descoperire. Are
un nivel al veniturilor mediu sau ridicat şi vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Pe timpul
sejurului caută să practice sporturi diverse. În timpul voiajului este interesat de contactul
cu populaţia locală şi de vizitarea obiectivelor culturale.
3. Turistul itinerant caută în primul rând evadarea culturală şi socială. Aparţine
unei elite cu venituri ridicate care-i permit să călătorească. Acest segment de piaţă se
împarte în două categorii de vârstă, cu comportament diferit: cei între 30 şi 70 de ani,
care preferă turismul în grupuri organizate, şi cei între 30 şi 50 de ani, care practică
turismul în mod individual sau în grupuri mici. Aceşti turişti utilizează mijloace de
transport rapide şi vizitează tot ceea ce este subliniat în ghidurile turistice. Alimentaţia lor
este internaţională, experimentând şi gastronomia locală. Iubesc fotografia, activităţile
folclorice şi suvenirurile exotice. Durata voiajului lor este de două până la trei săptămâni
însă această clientelă este puţin numeroasă.
4. Turistul nomad caută contactul direct cu natura şi populaţia locală, are un nivel
de pregătire ridicat (uneori ca autodidact). De obicei este tânăr, dar regăsim în acest
segment de piaţă turistică toate categoriile de vârstă. Motivaţiile specifice variază în
funcţie de turist: evadarea din cotidian şi aventura, voiajul cu scop religios, artistic sau
artizanal. Avem de-a face cu turişti individuali sau în grupuri mici cărora le plac
improvizaţiile şi cazarea la particulari (în pensiuni familiale). Clientela este deschisă
experienţelor culinare şi folclorului autentic. Numărul turiştilor nomazi a început să
crească după anii 70.
În funcţie de stilul de viaţă, literatura de specialitate menţionează 12 tipuri diferite
de turişti16:
1. turiştii organizaţi consideră că numai voiajele planificate şi organizate din
timp pot avea succes;
2. turiştii economi preferă, din motive ce ţin de nivelul veniturilor acestora,
numai variantele de turism ieftine;
3. turiştii familiali atunci când îşi planifică vacanţele pornesc de la principiul
potrivit căruia satisfacţia lor poate fi obţinută numai împreună cu familiile
acestora;
4. turiştii sociali manifestă interes în realizarea de contacte interpersonale în
timpul călătoriilor şi sejururilor;
5. turiştii neîncrezători nu au curajul să ia singuri deciziile cu privire la turism;
6. turiştii “intelectuali” pun accentul în timpul voiajelor pe ocupaţiile tematice,
care generează satisfacţii intelectuale;
7. turiştii în căutarea unui statut voiajează numai spre destinaţiile în care speră să
nu întâlnească prieteni sau cunoscuţi;
8. turiştii sportivi sunt interesaţi de practicarea sporturilor sau doar de a asista la
manifestările sportive;
9. turiştii pasionaţi de istorie sunt atraşi de locurile cu rezonanţă istorică;
10. turiştii culturali preferă obiectivele care le pot satisface nevoile legate de
lărgirea orizontului de cunoaştere (muzee, expoziţii, case memoriale,
manifestări artistice şi culturale);
11. turiştii ecologişti se orientează spre turismul în aer curat (în mediul rural şi în
natură). Astfel, remarcăm că pe piaţa internaţională a industriei ospitalităţii se
16
J.R. Abbey – Does Life Style Profiling Work ?, în Journal of Travel Research, vol. XVIII, no. 1/1979, pag. 31

130
 înregistrează o tendinţă de dezvoltare a ecoturismului şi a turismului rural sau
“verde”;
12. turiştii nocturni sunt atraşi mai ales de acele destinaţii caracterizate de
manifestarea unei animaţii nocturne intense.
Structurarea pieţei turistice în funcţie de mărimea veniturilor consumatorilor
potenţiali conduce la identificarea a trei segmente de piaţă caracterizate prin caracteristici
proprii ale naturii produselor, dimensiunilor pieţei, specificului consumatorilor şi
nivelului preţurilor.
Segmentul de piaţă corespunzător turismului de lux este constituit dintr-un număr
redus de consumatori, având venituri ridicate şi fiind foarte exigenţi faţă de calitatea
produsului turistic. Sunt foarte dificil de satisfăcut, cererea lor îndreptându-se spre
produsele turistice sofisticate. Turismul păturilor sociale “de vârf” (high-life) include
toate categoriile de consumatori pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de
nivelul veniturilor. În acest context, trebuie să remarcăm faptul că deşi pe această piaţă
particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, segmentul de piaţă
corespunzător turismului de lux este totuşi profitabil pentru operatorii din industria
ospitalităţii. Dacă avem însă în vedere pretenţiile personalizate faţă de nivelul calitativ al
serviciilor constatăm că această piaţă specifică este dificil de monitorizat. Astfel, cererea
pentru formele turismului de lux se manifestă în variante multiple, sofisticate şi uneori
chiar extravagante, pe care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria
cinci stele şi, numai într-o anumită măsură, cele de categoria patru stele.
Clientela constituită din oameni de afaceri manifestă solicitări pentru serviciile
turistice de confort ceea ce stimulează agenţii economici din sfera ospitalităţii să se
orienteze şi către formele turismului de lux, desigur în limitele rezonabile de
competitivitate şi eficienţă. Tot în această categorie se înscriu ocazional şi călătorii
“marginali”17, proveniţi din diverse pături sociale, cu venituri medii, dar dispuşi să
sacrifice o parte din aceste venituri pentru a beneficia de niveluri superioare de confort în
structurile de primire de categoria lux.
Caracteristicile particulare ale practicilor turistice preferate de păturile sociale
dominante au fost identificate de marii sociologi clasici (Max Weber, Werner Sombart).
În cazul acestei clientele turistice variabila economică nu are influenţă asupra alegerii
destinaţiilor de sejur şi nici asupra costurilor serviciilor pentru cazare, alimentaţie,
transport etc. Dimpotrivă, aceste influenţe acţionează în favoarea unei logici
comportamentale de “elitism”, care îi determină să caute practicile cele mai scumpe şi
cele mai discriminatorii pentru a demonstra privilegiul lor social.18
În concluzie, putem afirma că turismul de lux este foarte instabil şi versatil. Astfel,
comportamentele care evidenţiază caracterul distinctiv al cererii clientelei şi modelele lor
originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de imitare din partea altor pături sociale
mai puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii conduce treptat la “democratizarea”
destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând inerent reorientarea clientelei de
elită către alte destinaţii, exotice, încă “neinvadate” de turismul cu tendinţe de masă şi
către alte preferinţe de consum.
Piaţa turistică a claselor mijlocii cuprinde turişti cu venituri medii care au
exigenţe mai modeste faţă de calitatea şi rafinamentul produsului turistic. În această
categorie intră turiştii activi ce formează grupuri eterogene, dar care au totuşi o trăsătură
comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de a-şi satisface
17
O. Snak, P. Baron, N. Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 162
18
J. Baudrillard – La societé de consommation, Ed. Gallimard, Paris, 1978, pag. 102

131
cererea pentru diversele forme de consum turistic. Remarcăm că aceşti turişti aparţin
păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească reşedinţa obişnuită pentru
a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural, dispun de anumite
posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi destinaţiile
preferate. Printre trăsăturile comune ale manifestărilor de consum putem menţiona
nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de
destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea
temporară de cotidian prin activităţile sportive, jocuri de societate, contacte cu populaţia
autohtonă din cadrul destinaţiilor turistice, acumulare de noi cunoştinţe etc.
În cazul acestui segment de piaţă turistică satisfacţia consumului este amplificată
de sentimentul că îşi pot alege deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că
elasticitatea bugetului lor le permite şi posibilitatea de a decide asupra perioadei şi
duratei sejurului, asupra formelor de cazare şi asupra organizării “loisir”-ului lor. În acest
context trebuie să remarcăm că deşi libertăţile enumerate sunt relative, sentimentul
deciziei de selecţie este un factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.
Această categorie de turişti sunt mai uşor de satisfăcut, însă putem identifica o
tendinţă de copiere a practicilor turistice ale celor cu venituri ridicate (turiştii “de elită”)
în ceea ce priveşte consumul turistic al unor produse mai sofisticate şi mai scumpe.
Segmentul de piaţă al turismului de masă reprezintă ponderea cea mai mare a
consumatorilor, fiind reprezentat de turiştii cu venituri moderate şi chiar modeste.
Aceştia acceptă produse turistice mai puţin elaborate, oferite însă la preţuri mai mici.
Deciziile de cumpărare a produselor turistice la această categorie de consumatori sunt
direct condiţionate de nivelul preţurilor ofertei turistice. Aceştia formează clientela
campingurilor şi a unităţilor de cazare caracterizate de un nivel de clasificare inferior, a
societăţilor de transport în comun cu vehicule de clase inferioare. Odată cu creşterea
veniturilor, reprezentanţii acestui segment de piaţă pretind produse turistice tot mai
complexe şi acceptă preţuri mai ridicate. Explozia turismului de masă a însemnat
introducerea pe piaţa turistică a unei clientele din ce în ce mai numeroase, provenită din
populaţia cu venituri modeste şi deci sensibilă la costul călătoriilor şi al celorlalte servicii
turistice.
În literatura de specialitate această categorie de clientelă desemnează turiştii
“pasivi” (“captivi”) care ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de
suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege mijloacele preferate de transport şi de
cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele forfetare de vacanţă, pregătite şi
comercializate de agenţiile tur-operatoare sau de agenţiile intermediare ale acestora.
Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi organiza pe cont propriu sejurul turistic,
aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe care le
consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Ca exemplu, putem
menţiona formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile modeste de
confort, compensat însă plenar cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat fizic,
chimic, fonic etc. al gospodăriilor ţărăneşti.
În ceea ce priveşte piaţa turistică a României, în perioada de dinainte de 1989,
aceasta avea în ansamblu caracteristicile unei pieţe a turismului de masă, celelalte
segmente ale pieţei fiind practic inexistente. În ultimul timp însă au început să se
diferenţieze din ce în ce mai clar segmentele pieţei corespunzătoare turismului de lux şi
al claselor mijlocii.

132
 Piaţa turistică poate fi segmentată în funcţie de natura elementelor de atractivitate
(litoral, munte, staţiuni balneare, oraşe şi trasee turistice) şi de tipul mijloacelor de
transport utilizate în voiajul turistic (autoturism personal, autocar, tren etc.).
În funcţie de categoria de vârstă şi de ocupaţia turiştilor pot fi selectate segmente
ale pieţei corespunzătoare tineretului (turişti “de primă vârstă” sau vârstă formativă),
adulţilor (populaţia activă a turiştilor de “a doua vârstă”) şi a persoanelor în vârstă
(pensionarii, populaţia de vârsta a treia, corespunzătoare retragerii din activitatea
profesională). Tineretul, ca segment distinct al pieţei turistice, este format în principal de
elevi şi studenţi şi are drept caracteristici preocupările comune, timpul liber disponibil
distribuit în mai multe perioade ale anului. Segmentul de piaţă al adulţilor îşi manifestă
dorinţa de petrecere a concediului de odihnă în vederea refacerii capacităţii de muncă în
condiţii cât mai ridicate de confort.
Există numeroase subsegmente ale pieţei turistice a populaţiei active datorită
manifestării unei diversităţi de motivaţii turistice. Aceasta este determinată de diferenţele
legate de profesie, nivel al veniturilor, caracteristici demografice, grad de instruire,
mărime a concediului de odihnă etc. Populaţia de vârsta a treia constituie un segment
important al pieţei turistice datorită disponibilităţilor de timp şi creşterii ponderii acestor
persoane în cadrul populaţiei totale.
Pentru a exemplifica procesul de segmentare în turism vom prezenta cazul pieţei
unei structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare şi al unei unităţi de alimentaţie
publică.

Tabel 2.1. Segmentarea pieţei unei unităţi de cazare

Segment de Călătorii de
Profesionişti Congrese Vacanţe Localnici
piaţă afaceri
Principala Calitatea Servicii Recreere Economii Preţ
motivaţie de servirii inovative
consum
Caracteristici Peste 30 de 25-40 de ani, Variabile 25-50 de ani, 20-40 de
demografice ani, putere de putere de putere de ani,
cumpărare cumpărare cumpărare secretare,
ridicată medie spre medie manageri
ridicată
Provenienţă străini străini locali/ străini locali/străini locali
Comportament Utilizare Utilizare Utilizare Utilizare Utilizare
intensă a intensă a ocazională ocazională medie
serviciilor serviciilor
Stil de viaţă Conservatori Inovatori Clasă medie În Orientaţi
ascensiune spre preţ
socială
Servicii Calitate Servicii în Bar/Spălătorie Coffee Rapiditatea
ridicată cameră shop serviciilor
% piaţă 20% 25% 35% 10% 10%
% cifra de 5% 40% 30% 5% 20%
afaceri
Sursa: După G. Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994, pag. 78

133
 Tabel 2.2. Segmentarea pieţei unui restaurant de periferie
Segment de Consumatori Turişti
Tineri Familii
piaţă ocazionali(gastronomie)
Principala Posibilitatea de a Ocazii speciale
Servicii de Raport
motivaţie de se întâlni calitate favorabil
consum preţ/calitate
Caracteristici Sub 35 de ani, Vârsta a doua Cupluri cu venit Familii tinere,
demografice venit ridicat ridicat cu copii sub 6
ani
Provenienţă Locali Străini Străini Locali
Caracteristici Consum de Conservatori, puţin Utilizare Importanţă
de băuturi alcoolice, exigenţi faţă de frecventă, ridicată
comportament fidelitate faţă de servicii fidelitate scăzută nucleului
marcă familial
Stil de viaţă Social Conservatori, Hedonişti Orientare spre
valori familiare preţ
Meniu cel mai Alegeri ridicate Clasic Specialitatea Bucătărie
cerut casei familială
Cote de piaţă 30% 20% 30% 20%
% din cifra de 45% 35% 15% 5%
afaceri
Sursa: După G. Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994, pag. 79

În sinteză segmentarea pieţei turistice în funcţie de criteriile de structurare poate fi

reflectată precum în tabelul de mai jos:

Tabel 2.3. Criterii de segmentare a pieţei turistice

CRITERII SEGMENTE
I. Demografice
- categoria de vârstă Copii şi adolescenţi, tineret, maturi, pensionari
- ciclul de viaţă al familiei Copii în întreţinerea părinţilor, celibatari, căsătoriţi
fără copii, căsătoriţi cu copii în întreţinere, bătrâni
singuri sau în cuplu
- educaţie Fără studii, studii primare, studii superioare
- ocupaţie Cadre superioare, funcţionari, muncitori,
agricultori, populaţie inactivă (elevi, pensionari)
- venit Turişti de lux, de condiţie medie, săraci
II. Geografice
- zona teritorială Piaţa turismului local, zonal (regional), naţional,
internaţional
- ţara de origine a turistului Germania, Japonia, SUA
- tip de habitat Piaţa turismului rural, piaţa turismului urban
- relief Turism montan, de litoral, de deltă
III. Psihosociale
- stil de viaţă Turişti economi, organizaţi, ecologişti, culturali,
sociali
- personalitate Turişti inovatori, conservatori, sociabili, impulsivi
IV. Comportamentale
- motivul voiajului Agrement, cultură, odihnă, tratament, religie
- numărul participanţilor Piaţa turismului individual, de grup
- comportamentul în timpul voiajului Sedentar, sedentar-mobil, itinerant, nomad

134
 2.5. Concluzii

Conform cercetării teoretice efectuate rezultatele confirmă ideea că turismul este

considerat sectorul economic cel mai profitabil şi cu cea mai rapidă dezvoltare la
începutul mileniului III. Acest lucru este reliefat şi de faptul că el ocupă în comerţul
mondial a doua poziţie după petrol, este principalul generator de locuri de muncă din
lume, cel mai mare producător mondial al produsului intern brut şi cel mai important
investitor de capital.
Definită în sens larg, piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a
ofertei turistice, materializată prin producţia turistică, cu cererea turistică, materializată
prin consum. Deoarece locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de
formare a cererii, interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi spaţiu a celor
două componente, prin intermediul consumului turistic.
Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului,
prin cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente
etc.), continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.),
inclusiv la locul sejurului turistic, şi se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu.
În practică există două categorii principale de criterii de segmentare a pieţei
turistice:
 criterii sociologice: vârstă, sex, origine, religie, poziţie socială, profesie, venit, stare
civilă;
 criterii de comportament turistic (obiceiuri de călătorie): felul şi destinaţia voiajului,
motivul voiajului/scopul vizitei (agrement, odihnă, tratament, sport, cultură, religie),
numărul şi tipul regiunilor vizitate, durata sejurului, structura cheltuielilor, perioada
călătoriei, cazarea aleasă, mijlocul de transport folosit (autoturism personal, autocar,
tren), forma de turism practicată, utilizarea sau nu a unei agenţii de turism,
modalitatea de finanţare a călătoriei, perioada de realizare a programelor de vacanţă
(frecvenţa călătoriilor), numărul participanţilor (piaţa turismului
independent/individual şi piaţa turismului de grup);
Ţinând cont de întinderea geografică pot fi identificate: piaţa turismului local,
zonal, naţional şi internaţional. Segmentarea pieţei în funcţie de motivaţiile,
caracteristicile socio-profesionale ale turiştilor şi tipurile lor de comportament permite o
clasificare a acestora în: turişti sedentari, itineranţi şi nomazi.

135
 III. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC

3.1. Particularităţile cererii turistice

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa
de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât
prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie 19. Din punct de vedere
economic, cererea turistică se referă la cantitatea de bunuri şi servicii turistice
(materializate în produse turistice) care pot fi cumpărate într-o zonă delimitată şi la un
anume preţ de-a lungul unei perioade date de timp. Cererea turistică poate fi analizată şi
din punct de vedere al motivaţiei care stă la baza ei şi a comportamentului
consumatorului.
Consumul turistic reprezintă manifestarea cererii solvabile a populaţiei pentru
produsele turistice oferite pe piaţă. Astfel, acesta vizează totalitatea cheltuielilor efectuate
de turişti pentru a cumpăra servicii (cazare, alimentaţie, transport, agrement) şi bunuri
(alimentare, echipament sportiv, pentru camping, cărţi poştale, ghiduri turistice, hărţi
rutiere) necesare satisfacerii nevoilor şi dorinţelor legate de petrecerea timpului liber.
Consumul turistic se produce înainte de plecarea spre locul de destinaţie turistică
(achiziţionarea echipamentului necesar practicării anumitor forme de turism, articole de
voiaj, de plajă, sportive, produse alimentare), pe parcursul voiajului (servicii de transport,
alimentaţie, cazare) şi la locul de sejur (servicii de cazare, alimentaţie, tratament,
agrement).
În cadrul consumului turistic, mai ales în timpul sejurului, se înregistrează şi
consumul unor servicii suplimentare cum ar fi închirierea de diferite obiecte, întreţinerea
unor obiecte de uz personal, asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj
sau la spectacole culturale sau sportive, informaţii şi servicii de ghizi, interpreţi, personal
de însoţire, servicii de schimb valutar, servirea mesei în cameră, excursii, partide de
vânătoare şi de pescuit, degustări de vinuri, distracţii sportive, jocuri distractive,
închirieri de autoturisme, ambarcaţiuni, cai, birji şi sănii, aranjamente pentru tratamente
şi consultaţii medicale, servicii de primire - însoţire la gări, aeroporturi, porturi, la puncte
de frontieră, servicii destinate îngrijirii copiilor turiştilor, servicii de bancă, de poştă, de
telefon, Internet etc.
Materializarea consumului turistic se poate realiza numai cu condiţia existenţei
unei oferte turistice care, prin volum, structură şi calitate, repartizare în timp şi dispersare
în spaţiu, să corespundă preferinţelor turiştilor.
Pe parcursul călătoriei turistice, precum şi la locul de sejur turiştii solicită o gamă
diversă de servicii. Această cerere turistică depinde de forma de turism practicată, de
oferta specifică acesteia, de mijlocul de transport utilizat, de lungimea circuitului turistic,
de durata sejurului, de forma de cazare, de sezonul în care se desfăşoară respectiva
acţiune turistică, de puterea de cumpărare a turistului precum şi de motivaţiile şi
preferinţele acestuia.
Cererea turistică putem considera că se manifestă într-un număr practic nelimitat
de variante, nuanţate sau nuanţabile de la un client potenţial la altul, în funcţie de o serie
de criterii dintre care putem menţiona:
- motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite;

19
C.Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992 pag.106

136
 -tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară
călătoria turistică a clientului;
- sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice
în funcţie de structura serviciilor;
- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de
transport, modalităţile de cazare etc.).
În acest context, trebuie să menţionăm faptul că deşi în practica turistică se
acceptă clasificarea cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie
înţeleasă ca o manifestare generală a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade
de referinţă, avându-se în vedere că, totodată, periodicitatea consumului turistic nu
afectează decât într-o mică măsură aceeaşi ofertă de servicii la intervale apropiate.
Subliniem faptul că acest raţionament face în mod deliberat abstracţie de unele forme
“impuse” de manifestare periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de
afaceri (asimilate cu călătoriile turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru
anumite proceduri de tratament balneomedical care necesită repetare la intervale regulate
de timp şi în aceeaşi staţiune turistică, sau chiar şi în cazul unei forme de predilecţie de
turism (de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de aceeaşi destinaţie a
călătoriilor.
Comparativ cu alte domenii, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi
determinate de specificul serviciilor ce intră în componenţa produselor turistice
consumate în cadrul pieţei.
Caracteristic pentru cererea de servicii turistice este gradul ridicat de mobilitate,
cu schimbări relativ rapide, din punct de vedere cantitativ şi structural, modificări
înregistrate sub influenţa unei multitudini de factori obiectivi şi subiectivi. Din această
cauză, piaţa turistică este studiată ţinând cont de dinamica cererii, de oscilaţiile şi
tendinţele acesteia şi analizând cauzele şi consecinţele acestor schimbări. Dinamismul
cererii turistice se manifestă prin oscilaţii dese, uneori bruşte şi neaşteptate, care se
datorează în principal labilităţii motivaţiilor, precum şi altor factori endogeni (de natură
familială, personală sau socială) şi exogeni (politici, naturali etc.).
Gradul ridicat de mobilitate a cererii turistice este determinat şi de caracterul rigid
al ofertei. În consecinţă satisfacerea nevoilor consumatorilor se realizează prin deplasarea
turiştilor din zona de reşedinţă spre locul de existenţă a produsului turistic. Distanţa
parcursă de turist până în regiunea de interes turistic poate varia, însă costul călătoriei şi
timpului necesar deplasării impun anumite limite. De exemplu, turismul de sfârşit de
săptămână se desfăşoară în anumite perimetre cu o delimitare destul de precisă 20.
Cererea de servicii turistice cunoaşte o evoluţie continuă a volumului, structurii şi
dispersiei spaţiale şi temporale, însă creşterile înregistrate nu au o ritmicitate constantă şi
nici o dispersare unitară spre toate destinaţiile turistice. Evoluţia ascendentă a volumului
de servicii turistice este corelată cu trendul ce caracterizează circulaţia turistică. În
schimb, evoluţia structurii cererii turistice prezintă o elasticitate proprie, care se modifică
în permanenţă sub influenţa factorilor ce determină dezvoltarea diferitelor forme de
turism, produse sau destinaţii turistice.
În comparaţie cu cererea de mărfuri remarcăm gradul ridicat de spontaneitate a
cererii turistice. Astfel, deşi în industria ospitalităţii s-a adoptat clasificarea cererii în
fermă şi spontană, chiar şi cererea fermă nu comportă în toate împrejurările un grad
ridicat de urgenţă şi se manifestă cu o elasticitate variabilă la diferite categorii de
populaţie.
20
V.Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti, 1994, pag.122

137
 Cererea turistică este foarte elastică în funcţie de modificarea factorilor de
influenţă. Astfel, evoluţia acesteia este determinată de un ansamblu complex de factori
economici, demografici, psihosociali şi politici. Printre cei mai importanţi se numără:
nivelul veniturilor populaţiei şi cota destinată consumului turistic, nivelul tarifelor
serviciilor turistice, volumul şi structura ofertei turistice, ponderea timpului liber, gradul
de cultură etc. Din punct de vedere matematic, cererea de bunuri şi servicii turistice (C t)
este o funcţie a tuturor acestor factori menţionaţi:
Ct = f(a,b,c,...,n), în care intensitatea şi direcţia de influenţă ale factorilor sunt
foarte diferite, acţiunea unora putând să anuleze complet, să micşoreze sau să amplifice
acţiunea celorlalţi.
Dificultăţile de cuantificare a factorilor imponderabili de influenţă au fost
remarcate chiar în perioadele incipiente ale dezvoltării turismului, aşa cum sublinia, la
timpul său, şi profesorul Krapf: “Turismul este un exemplu tipic de satisfacere a unor
nevoi care corespund concepţiilor formulate despre modul de viaţă cel mai apropiat
standing-ului fiecărui individ. El nu decurge deci exclusiv din considerente utilitare, ci
conţine în mare măsură şi elemente extraeconomice, deci iraţionale.”21
În concluzie, putem afirma că periodicitatea cererii turistice este o funcţie a
veniturilor disponibile, a timpului liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care
generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă anuală periodică (de exemplu:
turismul în staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral etc.). În acest context,
merită să reamintim faptul că factorul esenţial al formării periodice (sezoniere) a cererii
turistice şi, în consecinţă şi a repartizării inegale în timp şi în spaţiu a cererii, este
reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an
calendaristic.
Manifestarea directă a elasticităţii ridicate a cererii se exprimă prin modificările
suferite de aceasta ca urmare a acţiunii factorilor proprii de influenţă. O exprimare
indirectă a elasticităţii cererii turistice o reprezintă situaţia modificării preţului la
produsele mai puţin elastice (produsele alimentare, de exemplu) care afectează într-o
anumită măsură cererea turistică.
Elasticitatea cererii turistice în raport de venit şi preţ variază în funcţie de natura
produsului turistic şi de categoria cumpărătorilor, deci diferă de la o categorie de cerere
la alta. Consumatorii potenţiali de servicii turistice pot fi împărţiţi în două categorii având
caracteristici foarte diferite. Pentru cei care fac parte din prima categorie, produsele
turistice sunt considerate drept esenţiale şi grupează forme de turism precum: călătoriile
de afaceri (acestea sunt inelastice din punctul de vedere al venitului şi preţului, deoarece
costurile sunt suportate de către firme, asociaţii sau buget), sejururile de cură balneară,
voiajele având motivaţii familiale şi pelerinajele religioase. În acest caz elasticitatea
cererii turistice în raport cu venitul şi preţul este relativ redusă. Se poate vorbi chiar de o
cerere mai mult sau mai puţin rigidă. Pentru cea de a doua categorie de consumatori,
opţiunea turistică este considerată ca fiind facultativă. Aceasta de altfel constituie
majoritatea cererii turistice caracterizată printr-un grad ridicat de elasticitate. Coeficientul
de elasticitate al cererii variază ca amploare în funcţie de diversitatea produselor turistice,
structura cererii şi motivaţie. De exemplu, se constată că, pentru turismul
balneoclimateric, coeficientul de elasticitate este mai mic decât pentru turismul sportiv
dar mai mare decât pentru turismul de congrese, în funcţie de stringenţa motivaţiei
respective22.
21
K. Krapf – La consommation touristique, Aix-en-Provence, 1964, pag. 63
22
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed.ABEONA, Bucureşti, 1992, pag.115

138
 Gradul de dezvoltare economică a unei ţări influenţează elasticitatea cererii
turistice, în sensul scăderii ei proporţional cu creşterea gradului de dezvoltare economică.
Expresia cea mai concludentă a elasticităţii cererii turistice este cea în raport cu
veniturile populaţiei. Astfel, concomitent cu scăderea veniturilor reale ale consumatorilor
are loc o reducere drastică a cererii turistice, în ritmuri mult mai mari decât pentru
mărfurile obişnuite23. Pentru categoriile de populaţie cu venituri medii şi modeste, această
elasticitate devine cu atât mai mare, cu cât formele de turism practicate au un caracter
mai pronunţat recreativ şi respectiv cu cât o pondere mai mare a consumului turistic este
finanţată din veniturile individuale. Cu anumite excepţii (cum ar fi de exemplu, în cazul
cererii pentru tratamente balneomedicale) cererea turistică este mai puţin legată de
condiţiile de existenţă ale populaţiei decât cererea de mărfuri, fiind în general mult mai
sensibil influenţată de nivelul veniturilor populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru pachetele
de servicii turistice.
Elasticitatea ridicată a cererii permite crearea unor posibilităţi de amânare a
realizării consumului turistic. Turistul potenţial va achiziţiona un anumit produs turistic
numai în momentul în care consideră că acesta oferă un raport calitate - preţ
corespunzător nivelului veniturilor sale iar el dispune de suficient timp liber. Ca urmare
consumatorul turistic potenţial va accepta oferta numai în condiţiile ce i se par cele mai
favorabile. Această amânare a satisfacerii nevoii este asociată cu atractivitatea
elementelor din structura ofertei, elasticitatea cererii fiind deci şi un element important al
accentuării caracterului sezonier al acesteia24.
În general, constatăm că valoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este
superioară consumului la locul de reşedinţă şi superioară veniturilor individuale
curente. Ca urmare una din condiţiile necesare realizării consumului turistic este ca
turiştii să dispună de economii corespunzătoare. Este evident că volumul necesar al
acestora se formează mai repede în cazul persoanelor cu venituri ridicate decât al celor cu
venituri scăzute, respectiv într-o perioadă mai scurtă de timp în situaţia unor tarife mai
scăzute ale serviciilor turistice şi pentru un sejur mai scurt. Dacă veniturile cresc, va fi
necesar o perioadă mai scurtă pentru formarea economiilor şi astfel turistul potenţial
poate să se manifeste ca client pe piaţa turistică de mai multe ori pe an.
Nivelul veniturilor şi al economiilor sunt factori care influenţează repartizarea
temporală a consumului turistic. Acest lucru se explică prin faptul că epuizarea unei părţi
din economiile băneşti ale turiştilor datorită cheltuielilor ocazionate de consumul turistic
determină existenţa unei anumite perioade de timp în care cererea turistică nu se mai
poate manifesta fiind necesară realizarea unor noi economii.
Variaţia cererii turistice faţă de modificarea venitului consumatorului sau a
preţului produsului turistic se analizează prin intermediul coeficienţilor de elasticitate.
Aceştia exprimă proporţia modificării cererii turistice în condiţiile variaţiei
venitului/preţului cu 1% în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân
neschimbaţi.
C t
 100
Ct X C t
E c, x    (3.1.)
X C t X
 100
X
Ec,x = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de factorul de
influenţă (venitul consumatorului sau preţul produsului turistic);
23
Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ.Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.53
24
V.Olteanu, I.Cetină – Op. cit., pag.121

139
 Ct = cererea turistică (nr. turişti sosiţi/ nr. zile-turist/ cheltuieli-turist);
x = factorul de influenţă a cererii turistice (venitul / preţul);
 Ct,  X = modificarea cererii turistice şi respectiv a factorului de influenţă.
Valorile coeficienţilor de elasticitate turistică variază în funcţie de natura
produsului turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor potenţiali ale căror niveluri de
venituri sunt luate în considerare.
Coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de venitul personal
(familial) al consumatorului diferă în funcţie de destinaţia turistică, mijlocul de transport
accesibil şi tipurile de servicii turistice oferite. Elasticitatea cererii turistice în raport cu
creşterea veniturilor este pozitivă şi în cele mai multe cazuri supraunitară (în ţările
dezvoltate acest coeficient de elasticitate este estimat la 1,7)25. Aceasta înseamnă că,
deoarece nivelul consumului obligatoriu (legat de nevoile fiziologice) este aproximativ
constant, sporurile de venit sunt utilizate în numeroase cazuri în vederea satisfacerii
nevoilor turistice legate de odihnă, agrement sau îngrijirea sănătăţii. Elasticitatea cererii
turistice poate reflecta aspectul cantitativ, concretizat într-o creştere sau intensificare a
consumului turistic (de exemplu, mărirea perioadei de sejur sau a numărului destinaţiilor
turistice vizitate), sau aspectul calitativ, când are loc o creştere a exigenţelor în cadrul
aceleiaşi categorii de servicii (de exemplu, turistul alege ca mijloc de transport avionul în
locul maşinii personale sau optează pentru cazarea la hotel în locul celei la camping).
Există numeroase situaţii în care creşterea veniturilor are drept consecinţă o creştere atât
cantitativă cât şi calitativă a consumului turistic. Evident însă că pentru produsele
turistice sezoniere cererea turistică va scădea la sfârşitul sezonului chiar dacă veniturile
turiştilor vor creşte.
Deoarece cererea turistică reacţionează puternic la modificarea venitului,
constatăm că opţiunea turistică este una dintre primele la care consumatorii renunţă în
cazul în care veniturile acestora scad.
Raportul dintre venituri şi cererea turistică depinde, în mod direct, de nivelul
preţurilor produselor turistice şi de cel al tarifelor serviciilor turistice, acestea fiind un
element principal în determinarea puterii de cumpărare a populaţiei.
În general, în turism, dinamica cererii turistice (exprimate de exemplu, prin număr
de sosiri turistice) este invers proporţională cu evoluţia preţului produsului turistic sau
costului vacanţei pentru o anumită destinaţie turistică. Elasticitatea cererii turistice este
diferită la diferitele niveluri ale preţurilor produselor turistice. În valoare absolută,
elasticitatea este mai mică la preţuri mari şi mai mare la preţuri mici. În condiţii normale,
pe piaţa turistică există o elasticitate inversă a cererii în raport cu preţul produsului
turistic, putând fi întâlnite cele trei situaţii: cererea elastică, proporţional elastică şi
inelastică în raport cu preţul. Există şi cazul particular al produselor turistice scumpe (de
exemplu, sejururi în hoteluri de lux), cărora clienţii cu venituri ridicate le asociază o
calitate ridicată a serviciilor oferite. Ca urmare, în acest caz înregistrăm valori pozitive
pentru coeficientul de elasticitate a cererii turistice cantitative în raport cu preţul.
O altă particularitate a cererii turistice o constituie faptul că aceasta nu se
identifică în totalitate cu consumul turistic. Aşa cum am menţionat anterior, pe piaţa
turistică există nonconsumatorii relativi de produse sau servicii turistice care, din diferite
motive (familiale, profesionale, financiare etc.), nu sunt în măsură să le solicite.
În general, putem considera cererea de servicii turistice ca fiind mai puţin
presantă în comparaţie cu cererea de produse de folosinţă curentă a populaţiei. Astfel,
din punct de vedere al priorităţii acordate de consumatori, nevoia de destindere, de
25
M.Bucur-Sabo - Marketing turistic, Univ."Spiru Haret", Bucureşti, 1994, pag.26

140
agrement se situează după satisfacerea necesităţilor pentru alimentaţie, îmbrăcăminte,
bunuri de folosinţă îndelungată, locuinţe etc.26 Bineînţeles că odată cu creşterea nivelului
de trai al populaţiei va creşte şi importanţa acordată deplasărilor în scopuri turistice.
Datorită gradului de urgenţă redus a nevoilor legate de practicarea turismului,
satisfacerea acestora este amânată mai uşor, uneori chiar de la un an la altul. Există însă
anumite forme de turism, precum cel de afaceri şi tratamente balneo-medicale, care sunt
generate de necesităţi cu un grad sporit de urgenţă deoarece deplasările trebuie să fie
efectuate în limitele unor termene dinainte stabilite sau previzibile. În plus, în majoritatea
cazurilor, asemenea necesităţi turistice nu pot fi substituite (de exemplu, tratamentele şi
curele balneo-medicale) şi nici amânate pentru o altă perioadă viitoare (de exemplu,
vânătoarea sportivă are limite rigide de practicare în scopul protejării patrimoniului
cinegetic).
Din punct de vedere al gradului de urgenţă distingem următoarea clasificare a
necesităţilor turistice:
I. Necesităţile de recreere a căror satisfacere poate fi amânată în timp sunt relativ
puţin urgente. Acestea pot primi rezolvări prin alte modalităţi de petrecere a timpului
liber sau pot fi substituite de necesităţi în ceea ce priveşte alte produse sau servicii.
Această categorie de necesităţi turistice poate fi realizată într-o perioadă viitoare.
II. Necesităţile de recreere fără posibilitate de amânare sunt considerate ca fiind
urgente de către consumatori. Acestea sunt impuse fie de perioada limitată a concediilor
şi vacanţelor (stabilite în limite precise de timp), fie de perioada limitată de timp în care
este posibilă practicarea unor forme de turism (turismul pentru sporturi de iarnă), fie din
motive de îngrijire a sănătăţii (curele balneare).
În general, cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al
aceluiaşi produs turistic oferit la aceeaşi destinaţie turistică 27. Pe piaţa turistică
identificăm o mare diversitate de produse şi destinaţii turistice aflate într-o permanentă
concurenţă, turiştii având posibilitatea să beneficieze de acestea în orice perioadă a
anului. Există însă, aşa cum am amintit anterior, şi o anumită periodicitate a cererii
turistice care este determinată fie de disponibilitatea veniturilor turiştilor, fie de timpul
liber, obiceiurile şi psihologia acestora, fie de sezonalitatea activităţii turistice (de
exemplu, turismul în staţiunile pentru sporturi de iarnă, turismul estival în staţiunile de pe
litoral, turismul de vânătoare şi pescuit sportiv), fie de recomandările medicale pentru
anumite proceduri de tratament balneo-medical, repetate la intervale regulate de timp în
aceeaşi staţiune turistică.
Cererea turistică se caracterizează printr-o sezonalitate accentuată şi rigidă, ca
urmare a unor legiferări specifice, precum şi datorită unor factori psiho-sociali, culturali
şi naţionali.
Cererea turistică este repartizată inegal în timp şi spaţiu datorită limitelor timpului
liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic. Astfel, formarea cererii
turistice este influenţată de perioada sfârşitului de săptămână, a concediilor şi vacanţelor
anuale ale consumatorilor de servicii turistice. Durata acestora precum şi limitele
calendaristice impuse condiţionează manifestarea cererii turistice. Această caracteristică
are drept consecinţă pe de o parte creşterea pronunţată a cererii sezoniere, iar pe de
cealaltă parte limitarea libertăţii de alegere a turiştilor în ceea ce priveşte perioada
consumului turistic precum şi destinaţia călătoriei turistice.

26
A. Vorzsak (coord.), Al.Nedelea ş.a. – Introducere în marketingul serviciilor, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2001, p.188
27
Gh.Postelnicu - Op. cit., pag.52

141
 O altă particularitate a cererii turistice o constituie gradul mai ridicat de
spontaneitate al acesteia în comparaţie cu cererea altor produse şi servicii. Cauza o
reprezintă tendinţa manifestată pe piaţa turistică de creştere a ponderii turismului
neorganizat (individual, pe cont propriu). În cadrul acestei forme de turism nu are loc o
angajare prealabilă a serviciilor turistice, a destinaţiei şi a perioadei de realizare a
călătoriilor, cererea pentru serviciile turistice concretizându-se printr-un apel direct,
spontan al turistului la unităţile prestatoare de servicii (de cazare, alimentaţie, agrement)
sau la organizatorii locali de turism, care mijlocesc asemenea servicii (birouri de turism,
dispecerate de cazare).
Manifestări de cerere spontană se înregistrează în diferite proporţii şi în cazul
turismului organizat şi semiorganizat. În contact cu oferta de servicii propusă de
organizatorii şi prestatorii de servicii din staţiunile turistice vizitate (de exemplu, diferite
posibilităţi de agrement şi de distracţie oferite la destinaţie), turiştii solicită tot mai
frecvent asemenea servicii în funcţie de durata sejurului, de timpul lor liber, de
posibilităţile financiare, de preferinţele individuale etc.
Există şi o categorie de cerere spontană pentru formele de turism itinerant, ca de
exemplu formele de turism automobilistic de tipul aranjamentelor speciale ("package -
tour"). În acest caz solicitările se servicii îmbracă însă un caracter mixt: cererea pentru
anumite servicii de bază (de exemplu cazare) se manifestă anticipat, combinat cu cererea
spontană de servicii în funcţie de opririle intermediare de durate diferite pe traseele
parcurse.
Manifestarea spontană a cererii turiştilor pe cont propriu (neorganizaţi) se
caracterizează printr-o elasticitate foarte mare ca volum, durată, sezonalitate,
complexitate, grad de confort etc., care nu concordă întotdeauna cu oferta turistică,
caracterizată printr-o rigiditate accentuată. În plus, această ofertă potenţială este deseori
chiar diminuată datorită necesităţii de a satisface cu prioritate cererile asumate anticipat
prin contractele şi aranjamentele încheiate între agenţiile de turism şi unităţile de prestări
de servicii turistice.
Cererea turistică manifestă o puternică tendinţă de concentrare în spaţiu, la
nivelul destinaţiilor turistice (anumite ţări, anumite staţiuni) 28. Ea se localizează în ţările
şi regiunile dezvoltate pe plan economic. Astfel, Europa şi America de Nord exprimă şi
satisfac aproape 90% din această cerere, fiind totodată continentele cele mai importante
în materie de emisie turistică.
Două din particularităţile cererii turistice şi anume sezonalitatea şi concentrarea
spaţială au drept consecinţe utilizarea intensivă şi uneori chiar saturarea destinaţiilor
turistice. În vederea evitării efectelor negative ale celor două consecinţe menţionate se
determină indicatorul "capacitatea optimă de primire a unei zone". Acesta reprezintă
"numărul maxim de turişti care pot fi găzduiţi simultan în timpul unei zile pline de sezon,
cu condiţia ca aceştia să poată beneficia de tot agrementul oferit fără să prejudicieze
mediul ambiant sau organizarea vieţii pe teritoriul respectiv”29.
Concentrarea spaţială şi temporală a cererii turistice asupra unui număr relativ mic
de regiuni turistice şi în perioade relativ scurte, conferă un grad ridicat de dificultate
distribuţiei turistice.
Concentrarea în timp a cererii turistice determină ca numeroase destinaţii
turistice să fie sezoniere, aici existând perioade de vârf de sezon şi perioade de
extrasezon caracterizate prin lipsa activităţii turistice. Fluxurile turistice masive spre
28
Gh.Postelnicu - Introducerea în teoria şi practica turismului, Ed.Dacia, 1997, pag.63
29
OMT - Etude de la saturation des destinations touristiques, Madrid, 1997, pag. 29

142
anumite localităţi turistice pot dezechilibra respectiva piaţă turistică. Apar probleme
privind satisfacerea cererii turistice datorită dificultăţilor de adaptare a ofertei turistice
mai rigide.
Deoarece cea mai mare parte a fluxurilor cererii turistice internaţionale se
derulează sub forma turismului intraregional, cererea turistică poate fi considerată ca
fiind prioritar intraregională. Conform unor studii realizate de Organizaţia Mondială a
Turismului, peste două treimi din cererea turistică internaţională constă în deplasările
turiştilor între ţări aparţinând aceluiaşi continent30. Ponderea turismului intraregional
diferă de la un continent la altul în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de oferta turistică a
fiecăruia. Cel mai mic procentaj al turismului intraregional este în Africa (sub 25% din
circulaţia turistică), iar cel mai mare se înregistrează în cele două Americi (80% din
totalul mişcării turistice).
Cererea turistică se manifestă la locul de reşedinţă al turistului, unde conturează
ceea ce se cheamă “bazinul cererii”, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan
internaţional, prin caracteristicile economice, etnice, sociale şi politice ale teritoriului
naţional căruia îi este integrat.

3.2. Factorii determinanţi ai cererii turistice

Formarea şi evoluţia cererii turistice este determinată de acţiunea conjugată a unor

factori multipli, a căror influenţă este diferită, pozitivă sau negativă, de dezvoltare sau de
frânare a fenomenului turistic în diferite ţări, zone sau staţiuni. Dezvoltarea cererii de
servicii turistice, atât pe ansamblul ei, cât şi în ceea ce priveşte localizarea acesteia în
timp şi spaţiu, depinde de manifestările concomitente ale unor variabile complexe de
ordin economic, demografic, social, cultural, tehnic, politic etc., ale căror intensitate şi
pondere variază în timp. Nivelul şi dinamica dezvoltării economice şi social-culturale
influenţează volumul şi intensitatea fluxurilor turistice interne şi internaţionale, durata
sejurului şi modificarea ponderii diferitelor forme de turism.
Diferiţi ca natură şi rol, aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea
cererii turistice. Influenţa lor variază atât în funcţie de conţinutul specific al acestora, cât
şi de momentul şi locul acţiunii. În plus, intercondiţionarea lor reciprocă şi
simultaneitatea acţiunilor potenţează efectul final, făcând dificilă descifrarea aportului
fiecăruia.
În literatura de specialitate există numeroase modalităţi de clasificare a factorilor
determinanţi ai nivelului şi evoluţiei cererii turistice. Astfel, după natura şi sensul
intervenţiei avem factori exogeni (sporul natural al populaţiei care stă la baza numărului
turiştilor potenţiali, creşterea gradului de urbanizare, mobilitate sporită a populaţiei ca
urmare a motorizării ş.a) şi factori endogeni (varietatea conţinutului activităţii turistice,
lansarea unor produse turistice noi, tot mai sofisticate, diversificarea gamei serviciilor
turistice oferite, ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism ş.a).
Un alt criteriu de clasificare a factorilor de influenţă are în vedere durata în timp a
acţiunii lor: factori cu influenţă permanentă (creşterea timpului liber, modificarea
veniturilor, mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei) şi factori conjuncturali (crizele
economice, fenomenele inflaţioniste, recesiunile, şomajul, crizele sistemului valutar,
criza energetică, dezechilibrele politice şi convulsiile sociale, confruntările armate locale
şi regionale, actele teroriste, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice precare).
30
WTO - Tourism Market Trends, 2003

143
 În funcţie de importanţa determinanţilor cererii turistice se poate realiza gruparea
în factori primari (timpul liber, veniturile populaţiei, oferta turistică) şi factori secundari
(facilităţile de viză, varietatea serviciilor suplimentare oferite).
În continuare vom analiza determinanţi ai cererii turistice grupaţi după natura
social-economică. Aceştia se află în relaţii de interdependenţă, fiind, în bună măsură,
complementari.
1. Factorii economici în ansamblul lor determină nivelul de dezvoltare
economico-socială a regiunii a cărei cerere turistică o cercetăm. Această grupare de
factori cuprinde: produsul naţional brut pe locuitor, nivelul veniturilor nete personale (pe
un plan mai larg ale familiei), evoluţia preţurilor şi a ratei inflaţiei, situaţia cursului de
schimb valutar, rata şomajului, nivelul de dezvoltare economică a ţării, înzestrarea cu
mijloace auto.
Condiţia esenţială pentru manifestarea cererii turistice o reprezintă înregistrarea
unui nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor ceea ce implică un nivel ridicat
al veniturilor populaţiei. Pe piaţa turistică mondială se observă că ţările care au un PIB
ridicat pe locuitor se caracterizează printr-o cerere mai mare pentru turismul
internaţional. Nivelul ratei de consum turistic depinde atât de structura, repartizarea şi
evoluţia venitului naţional cât şi a celui individual. 31 Resursele financiare şi
disponibilităţile băneşti depind de nivelul global al veniturilor, de structura cheltuielilor şi
de modalităţile posibile de finanţare a consumului turistic.
Disponibilităţile financiare pentru consumul produsului turistic apar după ce
venitul personal depăşeşte un anumit prag critic determinat de totalitatea cheltuielilor
necesare existenţei cotidiene (alimentaţie, îmbrăcăminte, produse cu durată lungă de
întrebuinţare etc.) şi obligaţiilor individului faţă de familie şi societate. 32 Economiile şi
creditul reprezintă factori care conferă cererii turistice o anumită independenţă faţă de
veniturile perioadei curente. Fiind relativ scumpe, serviciile turistice presupun adeseori
acumularea de economii sau contractarea de credite. Modificările veniturilor populaţiei şi
schimbările în structura cheltuielilor antrenează o schimbare a volumului global al cererii
turistice şi, paralel, în structura acesteia.
Cheltuielile legate de nevoile vitale, determinate de nevoi fiziologice, au un nivel
aproximativ constant. În ţările dezvoltate populaţia utilizează disponibilităţile băneşti în
vederea satisfacerii unor cerinţe ce asigură un anumit grad de confort, inclusiv pentru
consumul turistic. Structura consumului individual este strâns legată de gradul de
dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiţii, grad de cultură etc.
Creşterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a ponderii sumelor alocate
pentru acoperirea nevoilor vitale, în timp ce disponibilităţile pentru “consumul liber”
devin tot mai mari.
Având la dispoziţie acest venit consumatorul este pus în situaţia de a alege între
diferite destinaţii turistice precum şi activităţi recreative variate.
Sporirea veniturilor disponibile este asociată, de obicei, cu o putere de cumpărare
mai mare, deci cu posibilitatea de a cumpăra produse turistice mai des, de a prelungi
durata călătoriei şi a sejurului, de a efectua un circuit mai lung, nu numai în ţara de
reşedinţă ci şi în străinătate.
Relaţia între venituri şi cererea turistică are un caracter complex astfel încât
aceasta din urmă este mai puternic influenţată în situaţia extremelor spectrului de

31
C.Cristureanu - Op. cit., pag.109
32
Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creştină "Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 1999, pag.24

144
venituri. Astfel, unui nivel foarte redus al veniturilor disponibile pentru consumul liber îi
corespunde o reducere evidentă a înclinaţiei turistice.
De regulă, în condiţiile unor resurse financiare limitate, se constată opţiunea
pentru o sigură vacanţă pe an, cu o durată mai scurtă şi la distanţe mai scurte, inclusiv
renunţarea la călătorii în afara ţării de origine în favoarea turismului intern. În perioadele
de creştere economică se constată, din contră, o tendinţă pentru călătorii către destinaţii
îndepărtate, cu o durată mai lungă şi cu un număr mai mare de vacanţe care vin să
suplimenteze vacanţa principală.
Factorii restrictivi care limitează sau amână efectuarea cheltuielilor pentru servicii
turistice sunt: obligaţiile de plată ce nu pot fi amânate, ratele scadente pentru creditele
contractate în perioadele precedente, dobânzile scadente pentru aceste credite, alte
cheltuieli curente (ocazionale sau neprevăzute), intensitatea tendinţelor de economisire
(pentru alte cumpărături planificate în perspectivă, pentru evitarea riscurilor unor venituri
instabile etc.).
În ultimile decenii, nivelul veniturilor nete ce revin pe persoană sau, în medie, pe
familie, a înregistrat o creştere reală într-o serie de ţări, ceea ce a determinat o sporire a
consumului individual de bunuri şi servicii, inclusiv turistice. Ca urmare, a avut loc o
intensificare a circulaţiei turistice efectuate de segmente ale cererii turistice ce aparţin
unor categorii sociale diferite. În plus, ponderea consumului de servicii turistice a sporit
în cadrul bugetului de familie al populaţiei.
Influenţa veniturilor populaţiei asupra cererii turistice trebuie corelată cu cea a
preţurilor produselor turistice şi tarifelor serviciilor turistice. Acestea au un impact
asupra deciziei turistului cu privire la alegerea ţării, zonei, staţiunii de destinaţie a
petrecerii vacanţei, produsului turistic (în ansamblu) şi componentelor sale (cazare, masă,
agrement, tratament etc.). Fluctuaţiile preţurilor produselor turistice influenţează, în
primul rând, durata sejurului şi numai după aceea numărul sosirilor şi volumul
cheltuielilor efectuate de turişti.33 Astfel, pot avea loc mutaţii ale cererii spre acele
categorii de servicii ce înregistrează o scădere a tarifelor. Turiştii analizează raportul
calitate-preţ în alegerea produsului turistic, astfel încât, numai în situaţia în care acesta
este corespunzător, consumatorul va achiziţiona respectivul pachet de servicii turistice.
În ceea ce priveşte politica de preţuri în turism pot apărea două tipuri de situaţii34:
a. practicarea unor preţuri şi tarife ridicate are un efect inhibant, accesul la
serviciile turistice reflectându-se în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii
a sejurului;
b. practicarea de tarife şi preţuri scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe
de alta, poate determina neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor turistice (factor
psihologic) şi, în consecinţă, o scădere a cererii turistice.
În vederea realizării unei activităţi profitabile, agenţii economici din turism trebuie
să elaboreze o politică de preţuri şi tarife fundamentate ştiinţific, care să reflecte calitatea
prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere, zonale etc.
Cererea turistică este influenţată de inflaţie prin orientarea clientelei spre serviciile
mai ieftine, prin diminuarea loialităţii faţă de anumite firme, prin restrângerea volumului
de prestaţii turistice etc.
În cazul turismului internaţional acţionează un determinant specific al cererii
turistice, şi anume cursul de schimb valutar. Acesta este un factor favorabil cererii
populaţiei din ţările cu o economie în expansiune, care, datorită jocului preţurilor
33
Gh.Postelnicu - Turism international. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 1998, pag.31
34
I.Istrate - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed.Economică, Bucureşti, 1996, pag. 56

145
relative, este stimulată să efectueze voiaje turistice în străinătate. Devalorizarea
monedelor naţionale în vara anului 1995 în Italia şi Spania a avut drept rezultat un aflux
suplimentar de turişti străini.35 Un alt exemplu îl constituie Grecia care, înaintea
sezonului turistic, devalorizează drahma în raport cu dolarul, înregistrând astfel o creştere
relativă a competitivităţii ofertei sale în raport cu oferta italiană sau spaniolă.
Devalorizarea accentuată a monedei naţionale a Thailandei în raport cu dolarul a condus
în 1999 la creşterea puterii de cumpărare a vizitatorilor străini.
Creşterea ratei şomajului în perioadele de recesiune are drept rezultat o scădere
generală a veniturilor populaţiei, ceea ce conduce la reducerea cererii turistice în zona
respectivă. Micşorarea veniturilor consumatorilor îi determină pe aceştia să achiziţioneze
produse turistice mai ieftine, care presupun o perioadă de sejur mai scurtă, un grad de
confort mai modest şi o deplasare la distanţe mai mici faţă de localitatea de reşedinţă.
Criza combustibilului din anii '70-'80 a afectat cererea turistică atât direct, cât şi
indirect. Efectul direct s-a manifestat în creşterea preţului acestuia, ceea ce a condus la
reducerea posibilităţilor de folosire a mijloacelor de transport, îndeosebi aviatic şi
automobilistic, la o creştere a costului exploatării şi la sporirea cheltuielilor de transport
în bugetul turistului. Efectele indirecte au constat în dezechilibrarea unor activităţi
economice, ducând astfel la reducerea numărului de salariaţi şi, deci, a veniturilor
acestora. Astfel s-a ajuns la reducerea disponibilităţilor financiare care în mod normal ar
fi fost afectate consumului turistic.
2. Factorii sociali sunt determinanţi ai cererii turistice, deoarece consumatorul
produsului turistic îşi desfăşoară activitatea într-un mediu social care exercită, direct sau
indirect, o serie de influenţe asupra populaţiei. Participarea la activităţile profesionale şi
extraprofesionale, la activităţile în afara grupului familial (asociaţii, cluburi, sporturi)
oferă o gamă largă de noi contacte, ce pot să conducă la manifestarea nevoii şi cererii
turistice.
În categoria factorilor sociali intră mărimea timpului liber, gradul de polarizare
socială, mărimea clasei de mijloc, stilul sau modul de trai, moda.
Cererea turistică se manifestă în perioadele în care populaţia dispune de suficient
timp liber, acesta fiind un rezultat al civilizaţiei moderne. Volumul de timp liber şi forma
în care acesta este disponibil determină destinaţiile turistice care pot fi vizitate,
modalitatea de transport ce poate fi utilizată şi activităţile care pot fi efectuate la locul de
destinaţie şi pe parcursul circuitului. Dorinţa de a călători, precum şi disponibilităţile
financiare sunt insuficiente dacă nu există timp pentru a practica turismul. Ca urmare,
este necesară îndeplinirea simultană a celor trei condiţii pentru a avea loc o călătorie
turistică.
Timpul liber diurn, săptămânal, anual şi global se modifică în funcţie de caracterul
muncii efectuate de individ şi de productivitatea acestei munci, de prelungirea şcolarizării
şi de coborârea limitei vârstei de pensionare.
Ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a revendicărilor sindicale din
întreaga lume, a avut loc o reducere a timpului de lucru şi o creştere a disponibilităţilor
de timp liber. Diminuarea timpului de lucru s-a manifestat simultan în patru direcţii
identificându-se patru tipuri de "timp liber" ce au generat patru categorii de turism36:
- Diminuarea zilei de muncă, care, de la 12-14 ore la începutul secolului XX a
scăzut la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează manifestarea cererii turistice;

35
P.Goureaux - Economie touristique, BPI, Paris, 1997, pag.24
36
C.Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed.ABEONA, Bucureşti,1992, pag.109

146
 - Reducerea duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate (şi nu numai în
acestea), de la 6 la 5 zile, ceea ce a determinat apariţia aşa-numitului "concediu de week-
end", cu o durată de 1-2 zile;
- Reducerea numărului anual al săptămânilor de lucru, consecinţă a
instituţionalizării, generalizării şi apoi creşterii duratei concediului anual plătit (în medie
3-4 săptămâni) au făcut posibilă existenţa şi armonizarea într-o mai mare măsură a celor
două condiţii necesare practicării turismului: timp liber şi resurse financiare. O durată
mai lungă a concediilor intensifică plecările în vacanţă, iar practicarea mai intensă a
turismului apare ca un atribut al categoriilor dispunând de mai mult timp liber.
- Creşterea duratei de şcolarizare, extinderea în timp a formării profesionale şi
retragerea precoce din viaţa activă concomitent cu creşterea duratei medii a vieţii, au
redus la mai puţin de jumătate durata vieţii active în cadrul duratei de viaţă a populaţiei.
Astfel, au fost stimulate cererea turismului pentru tineret (în timpul vacanţelor şi chiar în
perioadele şcolarizării efective, de exemplu, excursii de studiu la nivelul elevilor şi
studenţilor) şi cererea turismului pentru vârsta a treia, a cărei pondere a cunoscut o
creştere în totalul populaţiei (de exemplu, turism de tratament şi profilactic pentru
persoanele pensionate).
Pentru a exemplifica caracteristicile amintite prezentăm repartizarea timpului de
muncă în ţările industrializate37:
- durata zilei de lucru - 8 ore ;
- durata săptămânii de lucru - 4 zile si jumătate;
- durata concediilor anuale legale - 7-10 săptămâni.
Acestei structuri a timpului de lucru al populaţiei îi corespunde trei categorii de
timp liber:
1. Timpul liber la sfârşitul zilei de lucru în care are loc "consumul de
divertisment" (televiziune, lectură, sport, spectacole). Această perioadă alimentează
dorinţa de evadare în afara zonei de reşedinţă a populaţiei.
2. Timpul liber de la sfârşitul săptămânii sau cu ocazia zilelor de sărbătoare
naţională oferă posibilitatea unor călătorii de durată medie sau scurtă ce presupun
deplasări rapide spre reşedinţa secundară sau o structură de primire turistică.
3. Timpul liber de turism este perioada pe care populaţia o alocă efectuării
călătoriilor turistice şi este compus din timpul necesar deplasării până la destinaţia
turistică şi din perioada sejurului. Ponderea primei componente variază în funcţie de
distanţele parcurse şi viteza de deplasare (mijlocul de transport folosit).
Timpul total afectat vacanţei de către un turist potenţial poate fi calculat conform
relaţiei38:
2d
T1= T - ( + 2t1+ 2t2+ 2t3), în care: (3.2.)
v
T1= timpul liber pentru sejurul propriu-zis (zile/ore);
T = timpul total al vacanţei (zile/ore);
d = distanţa între reşedinţa turistului şi destinaţia turistică (km);
v = viteza medie orară de deplasare a mijlocului de transport folosit (km/h);
t1= timpul suplimentar necesar pentru ajungerea de la domiciliul turistului până la
mijlocul de transport ales;

37
E. Nicolescu – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975, pag. 80
38
O.Snak - Economia şi organizarea turismului, Ed.Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.270

147
 t2= timpul suplimentar necesar pentru transferul turistului din mijlocul de transport
utilizat până la unitatea de cazare la locul de petrecere a vacanţei (în cazul folosirii
combinate a unor mijloace de transport diferite);
t3= timpul total al aşteptărilor (în cazul schimbării pe traseu a unor mijloace de
transport, în cazul diferenţelor de orar al transbordărilor impuse de specificul traseului
sau alte situaţii neprevăzute etc.).
Studiile de specialitate39 consemnează faptul că, în statele dezvoltate din punct de
vedere economic, o persoană adultă dispune, în medie, de aproximativ 35-50 ore libere
săptămânal. Printre cei care au mai mult timp liber la dispoziţie se numără bărbaţii, tinerii
şi adulţii singuri, femeile fiind nevoite să facă faţă şi altor treburi (casnice). Din totalul
timpului liber amintit mai sus, circa 2/3 este cheltuit pe lângă casă, rămânând doar 1/3
care ar putea fi transformat în cerere pentru unele servicii, inclusiv cele turistice oferite în
afara locului de reşedinţă permanentă.
Un alt determinant al cererii turistice, din categoria factorilor sociali, este stilul de
viaţă, în funcţie de care sociologii realizează următoarea clasificare 40:
I. Stilul de viaţă convenţional şi conservativ este reprezentat de persoanele ce duc
o viaţă confortabilă, având venituri mari şi putându-şi permite astfel să consume servicii
turistice superioare calitativ şi din persoanele de vârsta a treia care nu dispun întotdeauna
de resurse financiare deosebite, dar au disponibilităţi mari de timp liber.
II. Stilul de viaţă emulator este caracteristic tinerilor care au un comportament
dinamic şi competitiv, având ambiţia de a se afirma pe scara socială.
III. Stilul de viaţă prosper, al clasei mijlocii corespunde segmentului de
consumatori care, depunând o muncă sistematică au înregistrat succes în activitatea
desfăşurată.
Importanţa deosebită în ceea ce priveşte cererea turistică o au a doua şi a treia
categorie de stil de viaţă, deoarece aici se încadrează majoritatea persoanelor care
practică turismul.
3. Factorii determinanţi ai cererii turistice de natură psihologică sunt dificil de
estimat şi de cuantificat, deoarece vizează aspecte individualizate ale consumatorilor
turistici potenţiali. Acestea acoperă o gamă extrem de variată de motivaţii, de la apetenţa
difuză pentru schimbare şi deplasare într-un orizont nou, până la ambiţia creării unui
"palmares de călătorii". Deosebirile de preferinţe, de atitudini în manifestarea cererii
turistice se explică prin caracterul fiecărui individ, prin psihologia sa, prin gradul său de
cultură, nivelul de instruire şi educaţie. Toate aceste elemente, care sunt determinante în
definirea personalităţii unui individ, au influenţe hotărâtoare asupra genului de voiaj pe
care îl întreprinde, asupra alegerii unui anumit mijloc de transport, a unei anumite forme
de cazare.
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de
necesităţi: biologice şi psihologice (necesitatea de echilibru şi dorinţa de aliniere sau
imitare a categoriilor sociale privilegiate)41.
Necesitatea de echilibru este acoperită de turism deoarece acesta poate fi definit
ca fiind o compensaţie pe care omul, obişnuit timp de milenii în natură şi-o permite
împotriva fixării într-un spaţiu cotidian caracterizat prin poluare, stres, constrângere,

39
M.Chubb - One third of Our Time, Wiley, New York, 1981
40
D.Shih - VALS as a Tool of Tourism Market Research, Journal of Travel Research, vol. 24, Spring, 1986, pp.2-
11
41
C.Cristureanu - Op. cit., pag.110

148
încordare, conformism. Ca urmare, omul caută ca prin practicarea turismului să obţină
trei rezultate:destindere, divertisment şi dezvoltare, cei trei "D".
Funcţia de destindere a turismului are în vedere odihna şi eliberarea de oboseala
fizică şi nervoasă cauzată de condiţiile de muncă şi de viaţă ale populaţiei. Efectele
terapeutice sau profilactice ale acestei funcţii contribuie la refacerea forţei de muncă a
individului şi permit vindecarea sau prevenirea unei stări patologice.
Funcţia de divertisment vine în completare permiţând întreruperea monotoniei
cotidiene prin apelarea la anumite forme de agrement în vederea obţinerii unor satisfacţii
sau plăceri.
Cea de-a treia funcţie a turismului - dezvoltarea, îşi înscrie aportul la ameliorarea
pe plan fizic şi psihic a turiştilor prin lărgirea sferei lor de cunoştinţe şi preocupări în
raport cu mediul înconjurător.
Imitarea modelelor de consum specifice categoriilor sociale aşa-zis privilegiate a
reprezentat, la începutul secolului, un determinant psihic major în formarea cererii
turistice a anumitor grupuri sociale (mica burghezie cu venituri medii sau reduse doreau
să imite clasele cu un standard de viaţă ridicat). Această tendinţă se menţine şi în prezent,
ca o manifestare psihologică pe planul calităţii consumului turistic sau al locului de
manifestare a acestuia.
Factorii psihologici sunt de natură subiectivă şi stimulează cererea turistică prin
persistenţa lor în psihicul fiecărui individ, ca o reacţie la agresivităţile şi solicitările
nervoase, la eforturile fizice şi intelectuale impuse de munca şi viaţa cotidiană. Locuirea
colectivă, aglomeraţiile marilor oraşe, ritmul accelerat al vieţii şi climatul poluat
declanşează dorinţa evadării, a revenirii în natură. Adesea mărimea oraşelor este direct
proporţională cu mărimea cererii turistice.
Factorii psihologici intensifică dorinţa, preferinţa de a petrece în mod plăcut
timpul liber, pe considerente de plăcere şi curiozitate. Aceşti factori sunt deosebit de
sensibili la calitatea serviciilor, a promovării, la tot ceea ce este nou, oferă variaţie,
exotism şi aventură (înţeleasă în sens pozitiv). La baza acţiunii factorilor psihologici se
află rezultatul consumării produsului turistic, concretizat în deconectare, detaşarea de
tensiunea nervoasă cotidiană, regenerarea potenţialului fizic şi psihic al individului prin
schimbarea temporară a mediului, a condiţiilor şi a ritmului vieţii.
Asupra cererii turistice acţionează şi o serie de factori psihologici inhibatori ca
sedentarismul, relaţiile familiale, starea sănătăţii, vârsta înaintată, teama de deplasări pe
distanţe mari, conservatorismul.
4. Printre factorii determinanţi ai cererii turistice de natură culturală pot fi
menţionaţi: nivelul de instruire şi educaţie, diferenţele de cultură între regiunile de
origine a turistului şi destinaţie, respectul pe care îl manifestă aceasta faţă de alte valori
culturale. Persoanele care nu au receptivitatea necesară pentru a aprecia frumuseţea
naturii şi a creaţiilor umane, valorile culturii materiale şi spirituale ale omenirii nu vor fi
tentate să le vadă, chiar dacă întrunesc celelalte condiţii necesare practicării turismului
(venituri şi timp liber, mijloace de locomoţie). Consumatorii caracterizaţi printr-un înalt
grad de cultură şi educaţie sunt mai curajoşi, mai dornici de cunoaştere şi de contacte noi,
mai comunicativi şi mai mobili. Ei vor să aibă un contact direct cu ceea ce cunosc doar
teoretic, să ia legătura cu moduri de viaţă originale, specifice, deosebite de ale lor. Astfel,
o destinaţie turistică nouă va atrage prima dată un număr relativ redus de persoane -
inovatorii care tind să devină lideri de opinie pentru restul consumatorilor.

149
 Turismul în sine este un act de cultură, componentă a civilizaţiei, un mijloc
polivalent de educaţie. Ca rezultat al contactului cu alte culturi, atitudinile şi
comportamentul consumatorilor turistici se vor schimba.
5. Volumul şi structura cererii turistice sunt influenţate de factorii demografici
precum structura pe grupe de vârstă, sex, ocupaţii etc. a populaţiei, mărimea familiilor,
naţionalitatea, educaţia clientelei turistice.
În general, ritmul de creştere al populaţiei, distribuţia ei teritorială şi pe categorii
de vârstă, densitatea şi gradul de urbanizare influenţează direct cererea turistică.
Creşterea natalităţii, scăderea mortalităţii infantile şi prelungirea duratei medii de viaţă au
determinat o accelerare a procesului de creştere demografică. Creşterea numerică o
populaţiei şi ritmul acestei creşteri au un impact direct asupra numărului turiştilor
potenţiali. Astfel, cercetări efectuate pe această temă indică o majorare a pieţei turistice
potenţiale cu o rată medie de 0,5-1%, ca rezultat exclusiv al sporului demografic .42
Totuşi există şi excepţii, precum situaţia statelor subdezvoltate, în care, deşi se
înregistrează o creştere demografică foarte puternică, ponderea turiştilor în totalul
populaţiei se modifică foarte lent din cauza nivelului scăzut al dezvoltării economice.
În concluzie, factorul demografic stimulează cererea turistică în zonele în care
există condiţiile materiale, sociale şi culturale care decurg din dezvoltarea economică.
Specialiştii ONU prevăd creşterea în continuare a populaţiei, ceea ce va duce la
creşterea cererii turistice internaţionale.
Creşterile demografice sunt însoţite, de obicei, de însemnate modificări ale
structurii pe vârste a populaţiei care exercită influenţe importante asupra volumului şi
structurii consumului, inclusiv cel turistic. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei
determină o ierarhizare specifică în ceea ce priveşte gradul de participare a fiecărei
categorii la fenomenul turistic, precum şi o diferenţiere a comportamentului de consum.
Pentru stadiul de vârstă al copilăriei, cererea turistică este influenţată în mare parte de
către părinţi (există însă şi excursii organizate de şcoală sau organizaţii pentru copii). Pe
măsură ce tinerii cresc, se manifestă tot mai mult tendinţa spre independenţă, limitată
însă de problemele de ordin financiar. Tineretul, care reprezintă la scară mondială o
pondere de 30-35% din totalul populaţiei, constituie un segment important datorită
caracteristicilor consumatorilor acestei categorii de vârstă (timp liber mai mare, nevoie de
cunoaştere, înţelegere şi instruire, sentiment de detaşare de sub tutela familiei, dorinţa de
distracţie, de noi contacte, spirit de aventură, exigenţe reduse faţă de calitatea serviciilor
turistice). Căsătoria şi naşterea copiilor constituie două momente de transformări în ceea
ce priveşte volumul şi structura cererii turistice.
Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, eficacitatea măsurilor cu caracter medical-
profilactic pe plan internaţional duc ineluctabil către o tendinţă de creştere procentuală şi
absolută a grupelor vârstnice faţă de totalul populaţiei mondiale. În plus, ca urmare a
îmbunătăţirii condiţiilor de sănătate, persoanele de vârsta a treia de astăzi dispun de o mai
robustă validitate fizică şi psihică faţă de generaţiile anterioare, ceea ce le permite
practicarea turismului.
Cererea turistică a populaţiei de vârsta a treia cunoaşte, aşadar, tendinţa
ascendentă datorită creşterii duratei medii a vieţii, cu implicaţii directe asupra numărului
vârstnicilor şi disponibilităţilor de timp ale acestora. Totuşi, poziţia financiară diminuată
a pensionarilor faţă de persoanele salariate (populaţia activă) reduce într-o anumită
măsură probabilitatea de a întreprinde călătorii turistice. Sunt preferate formele de

42
F.Bran - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.49

150
recreere pasivă precum vizitarea prietenilor şi a rudelor, contemplarea de peisaje,
pescuitul etc.
Comparativ cu celelalte categorii de vârstă, persoanele vârstnice acordă o mare
importanţă confortului, securităţii şi "libertăţii" lor în timpul voiajului. În cazul acestor
consumatori turistici apare teama de a fi cazaţi departe de centrul localităţilor turistice, de
a fi nevoiţi să urce scări sau de a fi lipsiţi (în cazurile necesare) de existenţa unui
echipament medical suficient şi modern. În general, ei cheltuiesc mai puţin decât turiştii
de vârstă mijlocie, dar mai mult decât cei tineri, preferă să călătorească vara (la fel ca şi
cei tineri), dar tind să practice turismul primăvara într-o măsură mai mare decât tinerii.
Persoanele de vârstă a treia reprezintă, în consecinţă, o cerere potenţială
considerabilă, a cărei punere în valoare, în egală măsură, în interesul vârstnicilor înşişi,
dar şi ale organizatorilor de voiaje, presupune o preocupare intensă din partea acestora
din urmă pentru anularea necunoaşterii, a temei, reţinerii, scepticismului şi inerţiei.
Nivelul de pregătire şi de educaţie al consumatorilor determină modul de
manifestare a cererii turistice. Cercetătorii din domeniul turismului 43 au ajuns la concluzia
că participarea la activităţile recreative tinde să crească odată cu nivelul de educaţie. De
altfel, însăşi educaţia constituie una din motivaţiile principale ale practicării turismului.
Modul de viaţă, condiţiile de existenţă create de civilizaţia contemporană,
reprezintă un factor predominant al cererii şi consumului turistic, la toate nivelurile
categoriilor social-profesionale, indiferent de standardul de viaţă al acestora.
Procesul de urbanizare intensifică dorinţa unei părţi tot mai mari a populaţiei din
oraşe de a-şi petrece în mod activ timpul liber în afara localităţilor de reşedinţă.
Densitatea mare de persoane din aglomeraţiile urbane, constrângerile impuse de viaţa în
comun în structuri de locuinţe şi cartiere de mare capacitate, ritmul accelerat şi trepidant
al existenţei cotidiene, climatul poluat, agresivităţile sonore declanşează nevoia şi dorinţa
de a evada temporar prin turism. Aceste forme de viaţă caracteristice civilizaţiei moderne
îl determină pe om să aspire la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură. În acest mod
rezultă necesitatea tot mai pregnantă a populaţiei urbane de a avea o a doua reşedinţă, de
a efectua călătorii la sfârşit de săptămână şi de a folosi în mod activ şi recreativ
concediile/ vacanţele anuale. În schimb, populaţia din zonele rurale nu dispune nici de
timpul liber nici de veniturile necesare practicării turismului.
Cu cât gradul de urbanizare a unei ţări este mai înalt, cu atât creşte volumul cererii
turistice, deoarece oraşele reprezintă poli puternici emiţători de turişti. La acelaşi grad de
urbanizare, numărul plecărilor în vacanţe este diferit în funcţie de condiţiile de mediu
oferite de locuinţă (ca unul din elementele mediului), el fiind mai mare la locuinţele
colective, decât la cele individuale, iar la acestea din urmă depinde de faptul dacă ele sunt
înzestrate cu grădini (ca factori de legătură cu natura) sau nu. Procesul urbanizării a fost
deosebit de dinamic în ultimul sfert de secol, înregistrându-se următoarea evoluţie a
ponderii populaţiei urbane pe glob, în totalul populaţiei: 1973-37,4%, 1980-42%, 1990-
47% şi în 2000-51% (în Europa chiar 71%) 44. Procesul se va accentua în secolul XXI,
când regiunile acum slab dezvoltate, pe măsura dezvoltării lor economice (însoţită de
urbanizare) se vor afirma şi ele ca centre emiţătoare de turişti.
6. Progresul tehnic înregistrat în mod deosebit în domeniul mijloacelor de
transport şi în infrastructura turistică constituie un alt determinant al cererii turistice.
Acest factor a generat, în primul rând, un grad sporit de mobilitate a populaţiei,
favorizând inclusiv deplasarea spre destinaţiile turistice.
43
R.C.Mill, A.M.Morrison – The Tourism System, Prentice-Hall, New-York,1985, pag.56
44
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 87

151
 Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea
densităţii reţelei de transport, în sporirea numărului şi diversificarea mijloacelor de
transport, în modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor acestora. Prin aceste
transformări se asigură condiţii pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane,
concomitent cu ameliorarea confortului şi reducerea duratei călătoriei turistice. Totodată,
se realizează şi o ieftinire a costului transportului, stimulându-se şi pe această cale
deplasarea în scopuri turistice. Una din tendinţele înregistrate în dezvoltarea mijloacelor
de transport o constituie creşterea gradului de dotare a populaţiei cu automobile, ceea ce
favorizează circulaţia turistică.
Dezvoltarea transportului are o influenţă importantă asupra cererii turistice,
deoarece transportul constituie una din componentele de bază ale produsului turistic.
Orice modificare în dinamica şi structura transporturilor determină variaţii ale mişcării
turistice în ce priveşte volumul, formele de organizare, direcţia sau direcţiile turistice.
Deoarece progresul tehnic în domeniul aviaţiei a permis introducerea în
transporturile turistice a avioanelor de mare capacitate şi viteză, se poate afirma că acest
factor determină opţiunea pentru formele organizate de turism. În scopul asigurării
utilizării optime a capacităţilor de transport ale avioanelor, companiile de transporturi
aeriene urmăresc să aibă rezolvată în prealabil şi problema ocupării unor staţiuni turistice
importante, spre care să fie dirijat transportul turiştilor. 45 Un exemplu în acest sens îl
constituie crearea propriilor reţele hoteliere de către companiile de transporturi aeriene:
compania naţională franceză AIR FRANCE şi-a creat propria reţea hotelieră MERIDIEN
localizată atât în Franţa cât şi în străinătate. De asemenea, se remarcă dezvoltarea
sistemelor globale de rezervare prin computer, ceea ce uşurează accesul consumatorilor
potenţiali la diferitele produse turistice oferite pe piaţă.
Cererea populaţiei pentru turismul semiorganizat şi pe cont propriu a fost la rândul
său stimulată de progresul tehnic înregistrat în domeniul industriei automobilelor şi de
modernizarea echipării traseelor rutiere.
7. Gradul de accesibilitate la diferitele obiective turistice, precum şi distanţele
la care se situează acestea faţă de zonele de reşedinţă ale consumatorilor influenţează, de
asemenea, cererea turistică. Astfel, în ceea ce priveşte turismul internaţional, cea mai
mare parte a circulaţiei turistice este formată din fluxurile turiştilor provenind din ţările
vecine sau situate la o distanţă apropiată şi numai o parte relativ mică se realizează din
ţările situate la distanţe mai mari. Acest fapt se datorează faptului că turiştii preferă ca
deplasarea până la destinaţia turistică să se realizeze într-o perioadă de timp cât mai
scurtă care să presupună cheltuieli de transport cât mai mici.
8. Oferta turistică are un rol deosebit de important în manifestarea şi realizarea
efectivă a cererii, care poate fi considerată reală şi concretă numai în măsura în care are
un corespondent în ofertă. Dinamica ofertei turistice constituie premisa unei evoluţii
corespunzătoare a cererii în ceea ce priveşte volumul şi structura, iar diversificarea
sortimentală şi completarea destinaţiilor turistice vechi sau saturate cu altele noi duc la
lărgirea cererii, la nuanţarea gusturilor, la mărirea posibilităţilor de atragere a turistului
potenţial.
În raporturile dintre cererea şi oferta turistică, cea din urmă o poate influenţa
pozitiv dar şi negativ pe prima. Neconcordanţa cantitativă sau structurală a ofertei cu
cererea are drept consecinţă amânarea sau chiar anularea solicitării clientului, însoţită de
deplasarea cererii spre alte destinaţii turistice.

45
O.Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 63

152
 În componenţa ofertei turistice intră resursele turistice naturale (relief, climă, ape,
floră, faună, peisaj etc.), resurse antropice (monumente istorice, de artă şi arhitectură,
muzee, obiceiuri şi datini, folclor şi port popular etc.), precum şi "oferta creată" (dotări şi
echipamente sau baza tehnico-materială). Toate aceste elemente de atracţie a cererii
turistice determină volumul, structura şi direcţiile de orientare a circulaţiei turistice.
Pentru ca fenomenul turistic să se producă este necesar să existe arii de primire a
turiştilor, a căror putere de atracţie este determinată în primul rând de valoarea produsului
turistic pe care îl oferă, de potenţialul turistic a cărui ofertă să satisfacă cererea turistică.
Manifestarea cererii diferitelor categorii de turişti este influenţată de diversitatea şi
calitatea serviciilor turistice oferite, de nivelul tarifelor acestora şi de nivelul de pregătire
a forţei de muncă implicate în satisfacerea cererii turistice. Astfel, în practică s-a dovedit
că valoarea mai redusă a resurselor turistice poate fi compensată prin calitatea superioară
a prestaţiilor şi printr-un plus de dotare şi amenajare în vederea practicării turismului de
odihnă şi recreere sau agrement.
9. O altă categorie de determinanţi ai cererii turistice sunt factorii politici, precum
legislaţia şi acordurile bi şi multilaterale în domeniul turismului, facilităţile acordate de
stat în domeniul vizelor şi al altor documente de călătorie, reglementărilor vamale (taxe,
cantitatea de valută), diversitatea tipologică a aranjamentelor turistice (de exemplu,
încurajarea dezvoltării turismului social de către stat).
Turismul constituie un "barometru" al conjuncturii politice a lumii, al stabilităţii
sau instabilităţii politice şi economice. Violenţele politice interne sau externe, conflictele
sociale grave, revoluţiile sau loviturile de stat, conflictele armate sau numai posibilitatea
declanşării lor determină reducerea cererii turistice până la dispariţie. De exemplu,
conflictele politico-militare sau social-economice din Orientul Mijlociu, Irlanda de Nord,
Golful Persic, Iugoslavia etc. au avut drept consecinţă diminuarea fluxului turistic nu
numai în zonele implicate direct ci şi în ţările vecine confruntărilor armate. Criza din
Libia în 1986 şi războiul din Golf în 1991şi cel din Irak în 2003 au determinat scăderea
drastică a circulaţiei turistice dinspre Statele Unite chiar şi spre Europa, ceea ce a
însemnat o pierdere de miliarde de dolari pentru operatorii turistici.
10. Politica de promovare a diferitelor destinaţii şi produse turistice constituie un
important factor determinant al formării şi evoluţiei cererii turistice. Procesele complexe
de organizare şi promovare turistică au loc atât la nivel macro (aici intervenind statul
interesat în dezvoltarea acestui sector de activitate care constituie o sursă de valută), cât
şi la nivel micro (al operatorilor din turism). În acest sens, sunt făcute cunoscute
consumatorilor potenţiali de servicii turistice calităţile produselor turistice localizate în
anumite ţări, zone sau staţiuni.

3.3. Motivaţia turistică

Motivaţia turistică reprezintă un ansamblu de mobiluri interioare, determinate de

educaţie, nevoi, cerinţe, interese, gusturi, având un caracter personal, care orientează şi
dinamizează cererea turistică. Motivaţia pentru turist este legată de faptul că o călătorie,
în vacanţă, în week-end sau în alt timp liber, implică un amestec complex de elemente
materiale (cazare, transport, masă, atracţii) şi psihologice (un spectru larg de atitudini şi
aşteptări). Turistul cumpără un anumit produs turistic sperând că prin intermediul
respectivului voiaj îşi va satisface, total sau parţial, diferite nevoi şi dorinţe.

153
 Este dificilă disocierea nevoii turistice de motivaţia turistică: nevoia ar putea fi
motivul fundamental ce împinge consumatorii să cumpere produsul, iar motivaţia cea
care influenţează alegerea sa. Alegerea unui anumit tip de produs turistic poate fi dictată
de motivaţii, conştiente sau nu, care vin să completeze nevoia iniţială. Motivaţia turistică
este extrem de eterogenă şi complexă mergând până la individualizarea ei la nivelul
fiecărui consumator turistic.
Cunoaşterea motivaţiilor turiştilor reprezintă o importanţă deosebită pentru
operatorii din turism datorită rolului factorilor psihologici în comportamentul
consumatorilor. Astfel este necesară obţinerea informaţiilor cu privire la motivaţiile care
fac să fie cerut un anumit produs turistic, să fie preferată o anumită destinaţie, să fie
folosit un anumit fel de transport etc. Evident că cercetările întreprinse trebuie să
identifice evoluţia motivaţiilor turistice şi tendinţele lor viitoare.
În conturarea motivaţiilor de iniţiere a unor călătorii turistice sunt implicate cel
puţin patru elemente de bază:
1. Forţele energizante ale cererii – îl determină pe turist să decidă asupra vizitării
unui anumit obiectiv turistic sau cumpărării unui anumit produs turistic.
2. Determinanţii cererii – de ordin economic, social psihologic, demografic sau
politic
3. Imaginea consumatorului cu privire la destinaţia, produsul sau prestatorul
turistic – formată ca urmare a activităţii de comunicaţii a agenţilor de turism
4. Rolul familiei – referitor la procesul de cumpărare a produselor turistice.
Cererea turistică este generată de o motivaţie turistică, aceasta fiind subiectivă,
profund personală şi determinată de impulsuri endogene (psihologice) şi exogene
(influenţate de mediul înconjurător). Impulsurile exogene sunt fie pozitive (concretizate
printr-o atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune, o destinaţie turistică sau o formă
de turism), fie negative (manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau
chiar respingerea unei destinaţii din motive de incompatibilitate, prejudecăţi etc.).
Crompton46 şi Dann47 identifică trei motivaţii principale pentru a călători: dorinţa
de evadare, confortul psihic şi psihologic într-un mediu fizic diferit şi interacţiunea
socială.
Multitudinea impulsurilor motivaţionale ale interesului turistic poate fi grupată în
două mari categorii48:
- motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele
urbane şi industriale în care trăieşte turistul, de unde rezultă şi aspiraţiile de a
căuta satisfacţii şi destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu. În
esenţă, remarcăm că aceste motivaţii nu definesc un interes determinat pentru
anumite destinaţii sau formule de vacanţă, ci căutarea unor soluţii pentru
situaţii opuse celor existente în locurile de origine ale turistului;
- motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru
anumite obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită
(culturale, artistice, sportive etc.) care se regăsesc în afara locului de origine a
cererii turistice şi care contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii
pentru activităţile turistice preferenţiale.
În literatura de specialitate există numeroase tipuri de abordări şi clasificări ale
motivaţiilor turistice. De exemplu, cercetătorul G.M.S. Dann consideră că turiştii au
46
J.,L., Crompton – Motivation for pleasure vocation, Annals of Tourism Research, nr.6, 1979, pp.408-421
47
G.M.S., Dann – Tourist motivation: an appraisal, Annals of Tourism Research, nr.2, 1981, pp. 187-219
48
O. Snak, P., Baron, N., Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 163

154
drept principală motivaţie dorinţa de a trăi o experienţă de viaţă diferită de cea cotidiană,
din localitatea de domiciliu.49 Într-adevăr, conform opiniei analiştilor turismului, factorul
motivaţional cel mai general este considerat dorinţa de schimbare, de a deveni beneficiar
al diversităţii unor activităţi plăcute şi incitante, care să-l scoată pe turist din cotidian,
pentru că, aşa cum susţinea Mark Twain: ”Chiar şi raiul poate fi plicticos după un timp”.
La rândul ei, această dorinţă depinde de autenticitatea experienţei sale dobândită în urma
altor călătorii anterioare şi de gradul de curiozitate pe care-l manifestă.
O altă tipologie aparţine dr. Oscar Snak care prezintă două categorii fundamentale
de motivaţii turistice50:
1) motivaţiile turistice ce decurg din preocupările extraprofesionale de ordin
general, ca, de exemplu, dorinţa de destindere fizică şi intelectuală prin schimbarea
temporară a mediului cotidian, îngrijirea sănătăţii, participarea la unele manifestaţii sau
evenimente culturale, sportive sau de altă natură, care oferă satisfacţii în general opuse
condiţiilor existente la reşedinţa permanentă a turistului potenţial;
2) motivaţii ce decurg din atracţiile turistice propriu-zise, ca, de exemplu, atracţiile
naturale (peisajul, condiţiile climaterice etc.), sau atracţiile social-culturale (artistice,
folclorice, istorice, tehnico-ştiinţifice, sportive etc.).
Aceste două categorii fundamentale ale motivaţiilor turistice generează forme de
turism specifice, adaptate cererii de servicii turistice a consumatorilor potenţiali cărora li
se adresează.
Cel mai cunoscut model de explicare a mecanismului de formare şi manifestare a
motivaţiilor este cel propus de A.H. Maslow prin care se încearcă o ierarhizare a
trebuinţelor umane.51 Conform autorului, aceasta poate fi aplicată la toate
compartimentele activităţii umane, prin urmare şi turismului. Nevoile omului evoluează
de la cele vitale (fiziologice) spre cele complexe, din care fac parte şi cele pentru servicii
turistice. În acest sens este posibilă realizarea unei analize a produselor turistice plecând
de la piramida nevoilor:
Nivelul 1 - nevoi fiziologice: alimentaţie, cazare, încălzire etc.(turismul de
odihnă);
Nivelul 2 - nevoia de securitate: asigurări de călătorie, echipamente de asigurare a
securităţii (în unităţile de cazare de exemplu), servicii de supraveghere, de ghid turistic
(excursii organizate);
Nivelul 3 - nevoia de apartenenţă, de integrare într-un grup social: identificarea cu
un anumit tip de clientelă turistică, apartenenţa la un grup;
Nivelul 4 - nevoia de stimă: elemente de lux, cluburi de elită, servicii exclusive,
scumpe (produse turistice de lux);
Nivelul 5 – nevoia de realizare personală: posibilitatea de a practica sporturi şi
activităţi legate de aspiraţiile şi visele personale (rafting, excursii, iahting, scufundări
submarine).
Ca urmare, nevoia de turism prezintă particularitatea că se situează pe mai multe
trepte ale “piramidei lui Maslow” deodată.52 Este o nevoie multiplă, foarte complexă,
superioară, care ar putea fi situată între nevoile de apartenenţă şi cele de stimă şi
recunoaştere.

49
G. M. S. Dann – Tourist motivation: an appraisal, Annals of Tourism Research, vol. 8, 1987, pag. 219
50
O. Snak – Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag. 30
51
A. H. Maslow – Motivation and Personality, Harper and Row, New York, 1970
52
T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 78

155
 Pornind de la logica ierarhizării nevoilor conform modelului propus de Maslow se
poate considera că un turist “după ce a devenit consumator de servicii de cazare într-un
hotel de categoria 2-3 stele, după o perioadă de timp va aspira la serviciile hotelurilor de
4 sau poate de 5 stele, ceea ce îi va spori prestanţa şi îl va apropia de nivelurile 4 şi 5 ale
nevoilor”53.
Pornind de la modelul lui Maslow, R.C. Mill şi A. M. Morrison au investigat
relaţiile care există între nevoile umane şi motivaţiile turistice.54 Astfel, în opinia lor,
turiştii care călătoresc pentru “a evada” sau pentru a se relaxa, fizic şi mental, sunt cei
care caută să-şi satisfacă nevoile fiziologice de bază. Uneori turiştii se întorc dintr-un
voiaj obosiţi din punct de vedere fizic însă odihniţi psihic. De asemenea, există o
deosebire între persoanele care optează pentru o vacanţă activă şi cei care preferă una
pasivă, toţi fiind însă motivaţi de nevoia de a se elibera de tensiunea acumulată.
Turismul practicat din motive de sănătate poate fi interpretat ca fiind o modalitate
de satisfacere a nevoilor de securitate (siguranţă). Nevoia de apartenenţă, de integrare
într-un grup social este legată de motivaţia de a primi şi a oferi afecţiune. Programele
turistice organizate reprezintă o metodă de a încuraja şi a satisface nevoia de companie şi
de interacţiune socială. Această motivaţie turistică este legată de vizitarea prietenilor,
rudelor, locurilor de origine a familiei. Călătorind, oamenii îşi dovedesc atât lor cât şi
celorlalţi independenţa, competenţa, reuşita personală atât pe parcursul voiajului cât şi la
întoarcerea la locul de reşedinţă. Turiştii care simt nevoia câştigării respectului din partea
celorlalţi vor alege o destinaţie turistică exotică sau de lux pentru a-şi impresiona colegii
sau prietenii.55 Nevoia de împlinire de sine poate fi considerată scopul practicării
turismului. Călătoriile turistice oferă oportunitatea unei reevaluări şi a descoperirii unor
lucruri noi despre sine.
Motivele activităţii turistice pot fi structurate şi astfel:
– motivaţia fiziologică şi socială, bazată pe repaos şi reconfortare, se situează pe
primul loc în ierarhia motivaţională, fiind satisfăcută printr-un complex de condiţii şi
mijloace în afara reşedinţei permanente;
– motivarea socio-culturală legată de apartenenţe, identificarea la o anumită
comunitate sau grup social, din dorinţa de recunoaştere şi afirmare socială, de realizare şi
afirmare liberă şi independentă a sinelui;
– motivarea cognitiv-formativă (de cunoaştere, înţelegere, descoperire, învăţare,
creaţie), care reprezintă dorinţa de lărgire a orizontului de cunoaştere pe multiple planuri
(istorie, tradiţie, obiceiuri, meşteşuguri populare, congrese ştiinţifice, afaceri ş.a.);
– motivaţia afectivă şi estetică este legată de atracţia umană pentru frumos, artă,
creaţie, cultură şi civilizaţie, pentru obiective naturale şi culturale de excepţie.
Intensitatea acestor motivaţii turistice nu este aceeaşi pentru toate categoriile de
indivizi. Ea variază în funcţie de o serie de variabile legate atât de considerente
biofiziologice, cât şi de o serie de condiţii de mediu, economice etc. Una din variabile
este cea a categoriilor social-economice, o alta este cea a mediului de viaţă (urban sau
rural) sau vârsta etc., toate acestea exercitând o influenţă determinantă asupra intensităţii
motivaţiei turistice.

53
O. Snak – Marketingul turismului, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 44
54
R. C. Mill, A. M. Morrison – Op. cit., pp. 6-8
55
D. W. Howell – Passport - An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing,
Cincinnati, 1989, pag. 2

156
 Cercetătorii americani R.W. Mc Intosh şi C.R. Goeldner utilizează patru categorii
de motivaţii turistice56:
1) Motivele fizice sunt legate de nevoia de refacere fizică şi intelectuală, de
îngrijire a sănătăţii, sport şi destindere. Acest grup de motivaţii vizează acele activităţi
umane prin care pot fi contracarate tensiunile vieţii cotidiene. În ţările industrializate,
activitatea turistică este motivată în special de necesitatea unei compensări a muncii
zilnice şi constrângerilor impuse de societate.
2) Motivele culturale se referă la dorinţa de a vedea şi a cunoaşte culturi diferite,
de a descoperi locuri inedite, specificul acestora în ceea ce priveşte stilul de viaţă al
populaţiei, muzica, arta, folclorul, dansul etc.
3) Motivele interpersonale includ dorinţa de a întâlni noi oameni, de a vizita
prietenii sau rudele, de a căuta experienţe noi de viaţă, de a evada din rutina relaţiilor
cotidiene cu prietenii şi vecinii din mediul de acasă.
4) Motivele legate de statutul social şi prestigiul personal al turistului include
dorinţele de continuare a hobby-urilor, de dezvoltare a personalităţii, de recunoaştere şi
atenţie din partea celorlalţi.
În fundamentarea motivaţiei turistice trebuie să se ţină cont de caracteristicile
mediului înconjurător care obligă omul la un proces de adaptare continuă. Astfel, omul
zilelor noastre, după satisfacerea nevoilor imperioase de primă necesitate, dispunând de
anumite resurse financiare şi de unele perioade de timp liber în cursul anului, trăind într-
un mediu de constrângere şi represiv, suferind agresiuni şi vătămări, rupând toate
contactele cu natura în sensul ei larg, desfăşurându-şi activitatea adesea într-un mediu
impus, având preocupări diverse (unele chiar contradictorii), dispunând de suficiente
mijloace de deplasare, constrâns să se integreze în societate şi, deci să accepte condiţiile
acesteia, simte tot mai mult nevoia de a practica turismul, ca un mijloc de compensare şi
adaptare la condiţiile vieţii cotidiene.
În lucrările de specialitate aparţinând organismelor mondiale din domeniul
turismului se prezintă câteva din motivaţiile turistice de natură socială, familială şi
personală după cum urmează:
I. Motivaţii sociale ale turismului
- nevoia de evadare din obişnuitul cotidian. Căutarea plăcerii şi a bunei dispoziţii,
practicarea activităţilor ludice permit o detaşare de plictiseala zilnică şi trimit cu gândul
la funcţiile sărbătorii de altădată: dialogul şi întrepătrunderea între indivizi în mijlocul
unei colectivităţi fără clase sociale şi interdicţii, o oglindă a aspiraţiilor profunde.
– nevoia de a schimba cadrul uman obişnuit şi de a cunoaşte oameni noi;
– aspiraţia la cultură (vizitarea unor locuri de interes istoric: muzee, galerii de
artă; participarea la evenimente speciale: concerte, expoziţii etc.);
– nevoia de a contacta şi cunoaşte alte civilizaţii;
– nevoia de a înţelege lumea şi evenimentele ei;
– necesitatea de a vedea şi a lua contact personal cu realităţile descrise de alţii;
– nevoia de a se încadra într-un curent al “esteticii generale”, de a imita pe alţii.
II. Motivaţii familiale ale turismului
– nevoia regăsirii sau refacerii vieţii de familie, afectată de viaţa cotidiană;
– nevoia de a participa mai activ la formarea şi educarea copiilor;
– căutarea detaşării de gruparea familială atunci când aceasta devine constrictivă
(inclusiv prin dobândirea unei experienţe în urma unei aventuri romantice).

56
R. W. Mc Intosh, C. R. Goeldner – Tourism Principles: Practices and Philosophies, Wiley, New York, 1986,
pag. 91

157
 III. Motivaţii personale ale turismului
– nevoia de a-şi demonstra independenţa de voinţă în luarea anumitor decizii,
– nevoia contactului cu natura;
– nevoia de a scăpa de presiunile cotidiene (profesionale, sociale, familiale);
– nevoia de cunoaştere şi aspiraţia spre realizarea personală (prin cultură, prin
contactul cu alte civilizaţii, prin activităţi artistice etc.);
– nevoia de a ieşi din personajul cotidian (de exemplu permiţându-şi cheltuieli ce
depăşesc posibilităţile normale);
– nevoia de a-şi permite unele libertăţi (de pildă în ceea ce priveşte
îmbrăcămintea, orele meselor etc.);
– nevoia practicării unor activităţi ludice şi distractive (de exemplu jocuri de
societate, spectacole, lecturi, jocuri sportive etc.);
– nevoia practicării unor activităţi artizanale (ceramică, tâmplărie etc.);
– nevoia biologică a întăririi sănătăţii şi a mişcării fizice;
– nevoia de restabilire a echilibrului nervos;
– nevoia de a scăpa de răspunderile zilnice.
Gruparea factorilor motivaţionali în cele trei categorii reliefează natura
provenienţei lor, dar ea nu afectează caracterul individual personal al motivaţiei. În acest
sens, motivaţiile turistice trebuie considerate întotdeauna într-o legătură indisolubilă cu
individul, ca un atribut şi un produs al acestuia. Turiştii formează grupuri foarte
eterogene din punct de vedere al personalităţii, gradului de pregătire profesională,
nivelului de cultură, gusturilor şi preferinţelor, experienţei dobândite şi veniturilor, ceea
ce se reflectă în diversitatea motivaţiilor turistice.
Nevoile pe care turistul încearcă să şi le satisfacă sunt nu numai multiple, dar şi,
de multe ori contradictorii:
– dorinţa de izolare/ de a călători în grup;
– nevoia de repaos/ de mişcare;
– consum pasiv/ dorinţa ca petrecerea timpului liber să permită o dezvoltare
personală;
– dorinţa de a-şi păstra anonimatul/ dorinţa de diferenţiere.
Dacă sintetizăm analizele realizate de Robert Lanquar 57, Pierre Py58 şi Mc Intosh59
reiese că turistul resimte patru nevoi fundamentale:
1. Nevoia de echilibru – vizează compensarea acţiunii factorilor urbani sau
industriali care afectează sănătatea şi mediul de viaţă al omului. Turismul furnizează trei
soluţii acestei nevoi:
– destinderea prin intermediul repaosului care elimină oboseala fizică şi
psihică/nervoasă;
– divertismentul printr-un conţinut dinamic al activităţii turistice;
– dezvoltarea personalităţii individului prin lărgirea ariei sale de cunoaştere.
2. Nevoia de diferenţiere. Turismul este un mijloc de demonstrare a apartenenţei la
o clasă socială, de diferenţiere faţă de celelalte clase sociale sau de evidenţiere a reuşitei
sociale (de exemplu, reşedinţe secundare şi iahturi pentru vacanţă).
3. Nevoia de identificare. Individul caută să se identifice unui stil de viaţă, să se
afirme prin intermediul acestuia. Turismul îi permite să se identifice spiritului de

57
R. Lanquar – Sociologie du tourisme et des voyages, Presses Universitaires de France, Collection “Que sais-
je?”, n° 2213, Paris, 1995, pag. 21
58
P. Py – Le tourisme, un phénomène économique, La Documentation Française, Paris, 1992
59
citat de G. Tocquer şi M. Zins în “Marketing du tourisme”, Gaetan Morin, Canada, 1987, pag. 77

158
aventură (căutarea de noi forme de turism) sau conservatorismului, tradiţiei (vacanţe
familiale, forme de turism tradiţionale).
4. Nevoia de economisire. Dorinţa de a economisi banii se regăseşte în alegerea
formei de cazare mai puţin costisitoare, meniului mai simplu, mijloacelor de agrement
mai ieftine.
Motivaţiile pentru care sunt realizate voiajele constituie unul din criteriile de
clasificare a formelor de turism. În acest sens, principalele categorii de motivaţii care îi
determină pe oameni să călătorească includ următoarele60:
1. Motive educaţionale şi culturale, respectiv:
a) a vedea modul de viaţă al altor popoare, cum trăiesc şi muncesc oamenii altor
locuri, pentru a-şi satisface curiozitatea;
b) a studia şi explora ţări deosebite, frumuseţile lor naturale sau create şi a-şi
satisface dorinţa de aventură; nevoia de independenţă, individualitate şi aventură este
satisfăcută de oferta unor produse turistice speciale: voiaje în Antarctica, traversarea pe
jos a munţilor Himalaya, călătorii pe Amazon, safari în junglă şi deşert;
c) a dobândi cunoştinţe, înţelegere şi un cadru mai bun a ceea ce este prezentat
prin diferitele mijloace de informare;
d) a asista la evenimente interesante, deosebite;
e) a vizita instituţii culturale, ştiinţifice şi tehnice, a învăţa şi a aprecia arta,
muzica, literatura şi patrimoniul cultural;
f) a face turnee de studiu în interes profesional şi cultural.
2. Motive religioase şi etnice, între care:
a) vizitarea regiunilor cu religie comună sau a celor cu religie diferită, pelerinaje şi
reuniuni religioase. Probabil că religia constituie cea mai veche motivaţie turistică. 61
b) vizitarea ţării de origine a familiei;
c) vizitarea unor rude, prieteni şi a locurilor în care aceştia trăiesc;
d) cunoaşterea unor regiuni îndepărtate cu obiceiuri, tradiţii, datini neobişnuite,
atrăgătoare prin ciudăţenia lor.62
3. Motive sociale şi istorice, cum ar fi:
a) vizitarea monumentelor istorice pentru a înţelege şi a aprecia mai bine
evenimentele istorice;
b) satisfacerea imboldului sociologic de a vizita cât mai multe ţări, de a întâlni noi
oameni, de a-şi face noi prieteni şi de a câştiga experienţă;
c) dorinţa de a reîntâlni prieteni şi rude, de a vizita familia, de a călători şi rămâne
împreună cu aceasta în timpul vacanţei;
d) conformismul şi moda, ţinând pasul cu schimbările sociale;
e) snobismul sau dorinţa de a alege trasee turistice necunoscute sau tururi pentru
crearea stimei sau statutului personal.
4. Motive de relaxare şi plăcere, respectiv:
a) dorinţa de odihnă, repaos, relaxare şi evadare din rutină şi tensiune, reprezintă
principala motivaţie a turismului;
b) bucuria de petrece o vacanţă frumoasă şi un timp bun în cadrul unei destinaţii,
alta decât localitatea de domiciliu;

60
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pp. 70-71
61
T. Powers – Introduction to the Hospitality Industry, Wiley, New York, 1982, pag. 346
62
A. C. Gunn – Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases, Third Editions, Taylor and Francis, Washington,
1994, pag. 93

159
 c) câştigarea unei noi experienţe psihologice sau schimbarea atitudinii, a modului
de abordare şi răspunsul la condiţii noi şi diferite (hrană, băuturi şi amintiri noi);
d) schimbarea regiunii şi a atmosferei;
e) recreere, înot, plimbare de agrement;
f) realizarea hobiurilor, motivaţie care poate determina trecerea peste orice barieră
pentru îndeplinirea ei.
5. Motive de sănătate şi sportive ca, de exemplu:
a) vizitarea staţiunilor balneare, centrelor de sănătate, a staţiunilor montane şi a
altor locuri benefice pentru sănătate;
b) evitarea condiţiilor climaterice dăunătoare sănătăţii şi folosirea, de câte ori
există posibilitatea, a celor benefice acesteia;
c) satisfacerea dorinţei de a beneficia de efectele curative helio-marine şi montane,
de a înota şi de a se bucura de natură;
d) sporturi, atât ca participanţi cât şi ca spectatori, pescuit, vânătoare;
e) dorinţa de a explora noi teritorii, subiecţi şi locuri mai puţin cunoscute.
6. Motive stimulative de afaceri, cum ar fi:
a) motive profesionale sau de afaceri;63
b) facilităţile speciale şi condiţiile de trai ieftine la destinaţie, care pot influenţa
călătoria în timpul vacanţei;
c) stimulentele şi facilităţile sejurului pentru grupuri în anumite condiţii;
d) călătoria pentru evenimente politice şi sărbători naţionale, conferinţe şi
congrese internaţionale sau călătoria oficială.
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) utilizează următoarea clasificare a
motivaţiilor voiajului şi sejurului:
Tabel 3.1. Clasificarea motivaţiilor voiajului şi sejurului conform O.M.T.

MOTIVAŢII TURISTICE PRINCIPALE

VACANŢĂ ŞI LOISIR AFACERI ŞI MOTIVE ALTE MOTIVE DE
PROFESIONALE VOIAJ
Relaxare Reuniuni Studii
Manifestări culturale Misiuni Tratamente medicale
Sănătate Voiaje de stimulare Tranzit
Practicarea sporturilor Afaceri Pelerinaje
Alte motive de voiaj şi Diverse Motive diverse
vacanţă
Sursa: Adaptare după “Politique du tourisme et tourisme international dans les pays de
l’O.C.D.E.”O.C.D.E., 1993, pag. 93
Conform observaţiilor Organizaţiei Mondiale a Turismului, principalul mobil al
deplasărilor turistice internaţionale este “vacanţa”, care motivează circa 70% din totalul
sosirilor în turismul internaţional.64 “Afacerile” determină 13-14% din totalul sosirilor
internaţionale, restul fiind atribuit voiajelor din motive religioase, familiale şi sportive.
Cercetătorul american S.C. Plog a realizat o clasificare a motivaţiilor turistice din
punct de vedere al psihologiei consumatorului de turism.65 Acest studiu împarte clientela

63
Pentru oamenii de afaceri (“business traveller”) industria turismului oferă o sursă importantă de bunuri şi
servicii vitale, care îi permit acestuia efectuarea afacerilor la scară naţională sau internaţională (D. Foster –
Travel and Tourism Management, Macmillan, Hampshire, 1986, pag. 56)
64
C. Cristureanu -Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 77
65
S. C. Plog – Why destinations areas rise and fall in popularity, Cornell Hotel and Restaurant Quarterly, vol.
14, nr. 4, 1974, pp. 55-58

160
turistică în cinci grupe: turişti psihocentrici, cvasipsihocentrici, mediocentrici,
cvasialocentrici şi alocentrici.
“Psihocentricii” sunt absorbiţi de problemele lor mărunte, cu caracter personal, şi,
deoarece nu manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară, călătoresc relativ
rar. Majoritatea acestora sunt de vârstă mijlocie sau înaintată şi provin din regiuni cu
grad înalt de urbanizare şi dezvoltare economică. 66 Ei au venituri mici şi de aceea
efectuează călătorii turistice la distanţe relativ scurte de localitatea de domiciliu,
îndreptându-se spre destinaţii uşor accesibile şi care oferă caracteristici apropiate
condiţiilor din zona de reşedinţă. De aceea manifestă puţin interes faţă de obiectivele
turistice din străinătate preferând o odihnă sedentară pe perioada sejurului. Turiştii
psihocentrici solicită servicii turistice mai modeste, practică activităţi de agrement
general acceptate, utilizează echipamente turistice tradiţionale. Deoarece nu sunt dispuşi
să-şi asume vreun risc, ei apelează la agenţiile de turism şi optează pentru călătorii în
grup, bine programate şi în întregime organizate, spre destinaţii turistice cunoscute în
anii anteriori şi unde vor reveni data viitoare.
Majoritatea populaţiei se încadrează în categoria turiştilor mediocentrici care
dispun de venituri medii suficiente pentru a-şi permite să beneficieze de o vacanţă şi un
sejur decent, inclusiv peste hotare. Printre motivaţiile turistice mediocentrice se numără 67:
relaxarea, contactele cu prietenii şi rudele, îngrijirea sănătăţii, nevoia de schimbare pentru
o perioadă de timp, oportunitatea de a scăpa de problemele zilnice, dorinţa de a admira
frumuseţile naturale (parcuri naţionale, păduri, lacuri, zone de sălbăticie), plăceri
senzoriale (gastronomie, confort, plăceri sexuale, articole de lux), cumpărarea de
suveniruri, plăceri ante- şi postcălătorie (planificarea acesteia, anticiparea, visarea, iar
după aceea arătarea fotografiilor şi descrierea voiajului prietenilor) etc. Preferinţele
acestor tipuri de turişti se îndreaptă spre voiajele forfetare, destinaţiile turistice
consacrate, mâncăruri familiare, lanţuri hoteliere.
Cvasialocentricii manifestă preferinţă pentru: pelerinaje, evenimente sportive,
culturale (de exemplu, spectacole de teatru), explorarea munţilor, conferinţe, întâlniri,
convenţii etc
“Alocentricii” sunt persoane de succes, încrezătoare în sine, având salarii ridicate.
Ei efectuează numeroase călătorii turistice preferând destinaţiile neaglomerate unde îşi
pot satisface dorinţa de a descoperi noi experienţe. 68 Motivaţia turiştilor alocentrici este
legată de cunoaşterea lumii înconjurătoare prin vizitarea unui număr cât mai mare de
zone turistice, cât mai variate şi inedite (unele dintre acestea fiind chiar mai puţin
frecventate). Astfel, atunci când o anumită destinaţie turistică devine populară,
alocentricii renunţă să o mai frecventeze, preferând să descopere noi teritorii. 69
Experienţa turistică dobândită de aceşti turişti cu ocazia efectuării excursiilor individuale,
pe cont propriu, le permite să facă unele comparaţii între diferitele destinaţii turistice.
Fiind motivaţi de spiritul de aventură ei caută să descopere destinaţii mai greu accesibile,
exotice unde să aibă contacte cu populaţia locală, cu tradiţiile şi obiceiurile acesteia. 70
Deşi dispun de venituri mari preferă formele simple de cazare (de exemplu, hoteluri
locale mai puţin cunoscute) şi nu structurile de primire aparţinând lanţurilor hoteliere.
Deoarece doresc ca activităţile lor turistice pe parcursul voiajului să aibă un caracter
66
C. Cristureanu – Op. cit., pag. 234
67
R. W. Mc. Intosh – Tourism Principles, Practices, Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 447
68
Ch. Kaiser, L. E. Helber – Tourism Planning and Development, F.T. C., New York, 1987
69
D. W. Howell – Passport – An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing,
Cincinnati, 1989, pag. 27
70
S. C. Plog – Leisure Travel: Making it a Groth Market…Again!, Wiley, New York, 1991, pag. 73

161
spontan, nu agreează practicarea turismului organizat, colectiv, în grupuri mari de
oameni.

(1) M
Tipuri de turişti: O Tipuri de destinaţii:
a) Profil T a) Experienţa de
psihografic: I călătorie:
Alocentrici V Etnică
Cvasialocentrici A Culturală
Mediocentrici Ţ Istorică
Cvasipsihocentrici I Ambientală
Psihocentrici I Recreaţională
De afaceri
T Mixtă
U
R b) Localizare:
b) Profil demografic: I Asia
Venit S Africa
Vârstă T Europa
Ocupaţie (2) I America de Nord
Ciclul de viaţă al C USA
familiei E Oceania

Figura 3.1. Relaţiile între tipurile de turişti, motivaţiile turistice şi tipurile de destinaţii
Sursa: R.W. Mc Intosh, Ch. Goeldner, J.R. Ritchie – Tourism Principles, Practices,
Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 445

Cercetătorul american R.W. Mc Intosh a identificat motivaţii turistice alocentrice

precum71:
– motivaţii culturale şi educaţionale (de exemplu excursii având ca ghid oameni
de ştiinţă sau cadre universitare);
– studierea genealogiei;
– căutarea exoticului: Hawai, Polinezia, Japonia, Thailanda, India, Africa de Est
etc.;
– sentimentul libertăţii şi puterii (călătorii pe mare, transport aerian sau cu
trenuri de mare viteză);
– practicarea jocurilor de noroc (cazinouri din Monte Carlo, Las Vegas, Atlantic
City, Puerto Rico, Bahamas, Constanţa, Iaşi, Bucureşti etc.);
– câştigarea de noi prietenii în ţări străine.
Aşa cum se poate observa în figură există o legătură între tipurile de turişti,
motivaţiile turistice şi tipurile de destinaţii:
1. Prima relaţie evidenţiază fluxul turistic şi satisfacţia clienţilor ce rezultă atunci
când aceştia sunt direcţionaţi spre tipul de destinaţie care le corespunde. Cunoaşterea
profilului psihografic şi demografic al clientului şi motivaţiile turistice ale acestuia, îi
permite agentului de turism să recomande produsele turistice şi tipurile de destinaţii care
se potrivesc cel mai bine nevoilor turistului respectiv.
71
R. W. Mc Intosh – Op. cit., pag. 446

162
 2. Cea de-a doua legătură se referă la promovarea şi dezvoltarea destinaţiilor
turistice corespunzătoare segmentelor ţintă. Cunoscând tipurile de turişti ai segmentului
ţintă şi motivaţiile lor de călătorie sunt create premisele pentru a selecta genul de servicii
ce vor fi prestate la destinaţie.
Cererea psihocentrică se îndreaptă spre amenajări turistice cu un grad înalt de
confort, reputate pe piaţa turistică pentru calitatea serviciilor care, în linii mari, reproduc
condiţiile de viaţă de la locul de formare al cererii. În schimb, cererea alocentrică este
atrasă spre regiuni turistice puţin cunoscute, cu dotări materiale minime, dar compensate
de atracţiile naturale sau culturale, de lipsa de poluare şi zgomot. O regiune cu valoare
turistică naturală este “descoperită” de cererea alocentrică, preluată de cea
cvasialocentrică, dezvoltată de către turiştii mediocentrici ce o lansează în categoria
regiunilor turistice la modă, după care îşi consolidează poziţia pe piaţă prin intermediul
turiştilor psihocentrici.
Clasificarea tipurilor de turişti în extrovertiţi şi introvertiţi precum şi ciclul de
viaţă al staţiunilor reflectă influenţa exercitată de grupurile sociale alese ca etalon.
Turistul extrovertit, ingenios, de exemplu, este în căutare de noi experienţe, iar alţi turişti,
mai puţin aventuroşi şi făcând parte din grupuri cu venit mic, copiază acest tip de
comportament turistic. Cererea pentru unele destinaţii ale pieţei turistice a scăzut în cazul
câtorva staţiuni litorale binecunoscute în Marea Britanie, determinând intrarea în faza de
declin a ciclului de viaţă.72
Dacă analizăm teoria cercetătorului american S.C. Plog constatăm că, potrivit
studiilor efectuate de acesta, mecanismul de interacţionare a cererii categoriilor de turişti
din tipologiile ilustrate ar fi următorul: turiştii alocentrici solicită o destinaţie nouă de
sejur (sau un produs turistic nou), eventual chiar “descoperită” ori propusă de alţi turişti.
După un timp cresc şi solicitările turiştilor cvasialocentrici pentru aceeaşi destinaţie şi,
mai târziu, ale turiştilor mediocentrici. Pe măsura aglomerării acestor destinaţii,
solicitările alocentricilor încep să scadă, apărând în schimb cereri pentru acea destinaţie –
ce-şi pierde caracterul de noutate – şi din partea cvasipsihocentriştilor şi, ulterior, şi din
partea turiştilor psihocentrici. Privit într-un orizont mai îndepărtat de timp, destinaţia la
început nouă, cu timpul, devine tradiţională şi tipologia clientelei consacrate se va forma
cu preponderenţă din turiştii mediocentrici, fapt explicabil prin modificările
comportamentului de consum al foştilor clienţi de tip alocentric şi cvasialocentric.
Deşi teoria aplicată de S.C. Plog oferă o perspectivă asupra motivaţiilor turistice,
aceasta este dificil de aplicat în practică. Astfel, turiştii călătoresc având motivaţii diferite
în ocazii diferite. De exemplu, în timpul unui week-end ei pot alege o destinaţie turistică
psihocentrică, în timp ce în perioada concediului vor călători având o motivaţie
alocentrică.
În timp ce concluziile lui S.C. Plog se bazează pe o analiză a motivaţiilor turistice
ale populaţiei Statelor Unite ale Americii (folosind metoda interviului în rândul
persoanelor ce nu recurg la serviciile de transport aerian), S.L.J. Smith a realizat o
cercetare în şapte ţări diferite, altele decât SUA. 73 Rezultatele acestui studiu nu confirmă
în totalitate modelul tipologiei motivaţiei turistice elaborate de S.C. Plog. Ansamblul
factorilor determinanţi ai motivaţiei turistice trebuie completat cu circumstanţele
specifice în care se află individul la un moment dat şi cu caracteristicile personalităţii
sale.

72
G. Stănciulescu – Managementul agenţiei de turism, ED. ASE, Bucureşti, 2000, pag.55
73
S.L.J. Smith – A test of Plog’s allocentric/psychocentric model: evidence from seven nations, Journal of
Travel Research, vol. 28, nr. 4, 1990, pp. 40-43

163
 Privind din punct de vedere sociologic, motivaţia turistică şi comportamentul
turistic sunt influenţate de caracteristicile de noutate şi familiar ale diverselor elemente
ale ofertei turistice.
Motivaţiile turistice au evoluat de-a lungul timpului, cunoscând o diversificare
care a condus la adaptarea corespunzătoare a produselor turistice oferite pe piaţă. Este
adevărat, însă, că numeroşi turişti şi-au păstrat comportamentul vacanţier obişnuit. La
început principala motivaţie turistică era dorinţa populaţiei active de a se odihni la mare
făcând plajă. Această formă de turism a fost sintetizată de Club Mediterranée în sloganul
promoţional de vacanţă tradiţională – “cei trei S” (în engleză sun, sea, sand, respectiv
soare, mare, nisip). 74 Pe parcurs, odată cu extinderea vacanţelor active, au apărut şi alte
motivaţii turistice, astfel încât sloganul a trebuit să fie transformat în “cei cinci S” (sun,
sea, sand, sport and sex).
În prezent, mutaţiile în cadrul motivaţiei turistice se produc între necesităţi şi
satisfacţii în favoarea acestora din urmă, care reprezintă tot mai mult unul din importanţii
stimuli ai circulaţiei turistice internaţionale, în timp ce necesităţile reprezintă mai curând
stimulii circulaţiei turistice interne. Drept exemple de motivaţii turistice care decurg din
acoperirea unor satisfacţii putem cita atracţia pentru natură, pentru comunicare,
curiozitatea, snobismul, nostalgia pentru trecut etc.
Având în vedere caracterul ireversibil al lărgirii geografice şi intensificării cererii
turistice, ca proces legat de dezvoltarea economică a societăţii, am putea trage concluzia
că elementele fundamentale ale motivaţiei turistice, absente sau mai puţin intense astăzi
în unele ţări de pe suprafaţa globului, îşi vor lărgi treptat câmpul de aplicabilitate şi îşi
vor intensifica efectul asupra pieţei turistice.

3.4. Particularităţile consumului turistic

Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de turişti în calitate de

reprezentanţi ai cererii turistice pentru cumpărarea unor servicii şi bunuri legate de
motivaţia turistică.75 Ca urmare, el se poate materializa numai după ce în prealabil a avut
loc un act comercial de vânzare-cumpărare, ceea ce, pe de o parte, presupune existenţa
unei oferte turistice efective, care, prin volumul, structura, repartizarea în timp (în
decursul unui an calendaristic) şi dispersarea în spaţiu (pe întreg teritoriul ţării), trebuie
să corespundă preferinţelor şi solicitărilor turiştilor pentru bunuri şi servicii (componente
ale diferitelor produse turistice), iar pe de altă parte, presupune decizia clientului de a
accepta ofertele de produse turistice lansate pe piaţă.
Interferenţa dintre cererea şi oferta turistică se transformă în suprapunerea în timp
şi spaţiu dintre aceste componente ale pieţei turistice prin intermediul consumului
turistic.76 Acest lucru are loc datorită unei particularităţi a consumului turistic şi anume
faptul că locul acestuia coincide cu locul ofertei, dar nu şi cu locul de formare a cererii
turistice. Decizia de consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei, iar contactul
direct cu aceasta se stabileşte de-abia în timpul consumului. Ca urmare este obligatorie
deplasarea turiştilor de la reşedinţa lor permanentă la locul ofertei şi al consumului.
Politicile de marketing ale firmei de turism sunt influenţate de simultaneitatea
producţiei şi a consumului. Astfel, constatăm că producătorul şi consumatorul de servicii
74
O. Snak – Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 153
75
R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 30
76
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103

164
turistice se află în permanenţă “împreună”, consumul având loc în faţa producătorului, în
perimetrul de acţiune (de regulă chiar în “echipamentul”) al acestuia (şi foarte rar în
mediul casnic al consumatorului).
Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe
etape desfăşurate în timp şi spaţiu:
a) înainte de începerea deplasării efective către locul de destinaţie turistică, dar
legat de aceasta (de exemplu, cumpărarea de articole de îmbrăcăminte, de voiaj, de
toaletă, echipament sportiv necesar pe circuit sau la destinaţie); de asemenea, sunt
solicitate unele servicii legate de pregătirea călătoriei (de exemplu, reparaţiile şi
serviciile tehnice pentru autoturismele proprii folosite ca mijloace de transport);
b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transport, alimentaţie,
cumpărări de bunuri);
c) în timpul sejurului, la locul de destinaţie (cazare, alimentaţie, agrement,
tratament, suveniruri, întreţinerea unor obiecte de uz personal, închirierea de diferite
obiecte, asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj şi la spectacole
culturale şi sportive etc.).
Astfel, remarcăm că în acest fel se înregistrează o deplasare a consumului,
caracterizată prin concentrarea cererii în zonele (staţiunile) de interes turistic şi
diminuarea corespunzătoare a cererii în localităţile de reşedinţă, părăsite temporar de
participanţii la acţiunile turistice.
Având în vedere că turismul este o activitate de prestări de servicii, o
particularitate a acestui sector este faptul că “volumul consumului echivalează cu volumul
producţiei, ceea ce înseamnă că nu se poate produce decât ceea ce va fi consumat”77. Ca
urmare, serviciile turistice nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vândute ulterior.
Volumul consumului turistic este dimensionat în funcţie de nivelul preţurilor
produselor turistice şi al venitului disponibil al consumatorilor. Sub influenţa factorilor
economici şi noneconomici are loc şi o modificare structurală a consumului turistic.
Aceasta are loc printr-o adaptare a diferitelor componente ale consumului turistic, ceea
ce-i conferă particularitatea de stabilitate. Evident că, la rândul lor, cele două variabile:
nivelul tarifelor şi serviciilor turistice şi nivelul veniturilor consumatorilor sunt
determinate de o serie de factori ce variază atât în timp, cât şi în spaţiu. Astfel, au avut
loc reduceri ale consumului turistic în perioadele de recesiune economică, de creştere a
ratei inflaţiei (însoţită de scăderea veniturilor disponibile), de criză valutară, energetică,
de creştere a preţului petrolului. Aceste fenomene au determinat redirecţionarea fluxurilor
turistice spre acele ţări în care creşterea preţurilor este mai lentă şi valuta naţională a
turiştilor are cea mai mare putere de cumpărare, sporirea ponderii turismului naţional în
raport cu cel internaţional şi adoptarea unor forme de turism mai ieftin.
Orice defecţiune sau dereglare a uneia din componentele turistice (reţeaua
resurselor naturale, reţeaua bazei materiale turistice, reţeaua infrastructurii şi
suprastructurii) antrenează efecte în lanţ cu consecinţe nefavorabile asupra consumului
turistic.78 Ca urmare, este necesară respectarea principiului funcţionalităţii optime a
întregului sistem turistic.
Accesibilitatea la consumul turistic al populaţiei din cadrul unei regiuni,
uniformizarea consumului turistic în spaţiul acesteia prin dispersarea sa teritorială,
uniformizarea consumului în timp prin etalarea sa într-un interval de timp cât mai lung

77
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 100
78
C. Cristureanu – Op. cit., pag. 233

165
sunt probleme a căror rezolvare este posibilă prin elaborarea unei strategii de amenajare
turistică a teritoriului.
Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor nevoi şi dorinţe foarte
eterogene şi complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist potenţial.
Gradul general de satisfacţie obţinut în urma consumului turistic nu rezultă din simpla
însumare a mulţumirii generate secvenţial de consumurile parţiale de servicii componente
ale unui produs turistic. Astfel, eventuala calitate inferioară a unei singure componente a
pachetului de servicii turistice are o influenţă negativă puternică a aprecierii globale a
calităţii consumului efectuat.
Gradul de satisfacţie resimţit de un turist în urma unei consumaţii turistice depinde
de următoarele elemente:
– abilitatea organizatorilor de a oferi la locul şi la momentul oportun serviciile
cerute de un turist;
– priceperea profesională a personalului de servire de a diferenţia prestaţiile
turistice;
– existenţa unor condiţii adecvate pentru prestarea serviciilor solicitate (condiţii
naturale, bază tehnico-materială, dotări şi echipamente necesare etc.);
– participarea activă a turiştilor la consumul de servicii;
– modul în care voiajul corespunde aşteptărilor turiştilor, respectiv imaginii pe
care aceştia şi-au format-o asupra ofertei turistice (orice neconcordanţă între cele două
elemente determină o diminuare a consumului turistic).
Ponderea participării active a turistului la realizarea consumului turistic variază în
funcţie de natura şi conţinutul diferitelor forme de turism, respectiv ale diferitelor
categorii de servicii turistice. În cazul serviciilor de bază (cazare, alimentaţie),
majoritatea prestaţiilor presupune cheltuirea unui volum important de muncă din partea
personalului de servire, turistul beneficiar având, de regulă, un rol de consumator pasiv al
acestor servicii. În cazul serviciilor complementare de agrement, participarea activă la
realizarea consumului turistic este o condiţie sine qua non şi a sporirii gradului de
satisfacţie resimţit de turist în urma unor asemenea prestaţii.
În special în ţările dezvoltate europene şi nord-americane, consumul turistic
manifestă o puternică concentrare79:
1. în timp: consumul turistic coincide, în majoritatea formelor sale, cu perioadele
de timp liber stabilite prin reglementările sociale ale muncii şi legile în materie
de muncă şi şcolarizare. Sfârşiturile de săptămână, mini-vacanţele de Paşti,
Crăciun şi vacanţele anuale marchează timpul unui consum turistic maximal, în
ciuda unei căutări de eşalonare a vacanţelor. Astfel, consumul turistic are un
pronunţat caracter sezonier, datorită concentrării solicitărilor de servicii în
diferite perioade de timp în decursul unui an. Condiţiile de ambianţă în care se
desfăşoară călătoriile turistice stimulează şi un consum temporar sporit de
bunuri şi servicii pentru fiecare turist. Astfel s-a constatat că volumul mediu
valoric al consumului turistic pe fiecare zi de sejur este, de regulă, mai ridicat
decât valoarea medie a consumului zilnic al populaţiei din localităţile de
reşedinţă permanentă. Această situaţie o putem explica în felul următor: în
cursul sejurului unui turist apar, inerent, manifestările specifice ale cererii de
consum, prin modificarea structurii cheltuielilor alocabile consumului cotidian
(de exemplu, pentru cazare, pentru consumaţia din unităţile de alimentaţie,
pentru agrement şi distracţii etc.), care prin natura şi spontaneitatea lor sunt
79
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 101

166
 diferite de consumul uzual al populaţiei. Constatările de mai sus remarcăm că
sunt valabile şi pentru categoriile de populaţie cu venituri modeste, care,
înaintea călătoriilor turistice, fac eforturi financiare pentru economisirea unor
sume destinate cheltuirii (uneori integral) în cursul sejurului turistic.
În acest context putem menţiona şi serviciile de facilitare a călătoriilor vândute pe
credit de unele agenţii puternice de voiaj, companii de transporturi aeriene, asociaţii de
tipul “fly now and pay tomorrow”(zboară azi şi plăteşte mâine) şi parafrazarea ei
ulterioară în “travel now and pay tomorrow”(călătoreşte azi şi plăteşte mâine), de unde
decurg inerent şi reducerile consumului zilnic la domiciliu în perioadele de achitare a
ratelor scadente, după terminarea sejurului turistic.
2. în spaţiu: la nivelul destinaţiilor turistice, ceea ce antrenează utilizarea
intensivă, dacă nu chiar saturarea spaţiului turistic. În acest fel se înregistrează şi o
deplasare a consumului, caracterizată prin concentrarea cererii în zonele turistice şi
diminuarea corespunzătoare a consumului în localităţile de reşedinţă părăsite temporar de
turişti. Concentrarea spaţială a consumului turistic este mai puţin rigidă decât cea
temporală, deoarece poate fi schimbată prin diversificare destinaţiilor turistice (proces
favorizat şi de progresul înregistrat în domeniul transporturilor).
3. în motivaţie: consumul turistic are ca motivaţie predominantă: “odihna”,
“recreerea”, “vacanţa”, mai puţin “afacerile”, “sănătatea”, “religia” etc. Această
particularitate a concentrării consumului turistic nu este tot atât de evidentă în cazul
ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere turistic având o cerere turistică relativ
redusă. În aceste ţări domină consumul de turism de afaceri.
Concentrarea în timp a consumului turistic se diferenţiază nu numai de la o ţară la
alta, ci şi în interiorul aceleiaşi ţări sau de la o componentă la alta a consumului turistic.
Astfel, în centrele urbane, sezonalitatea consumului turistic în restaurante este
compensată de clientela formată din rezidenţi. În plus, structurile de primire turistică cu
funcţiuni de cazare din marile oraşe înregistrează un consum turistic relativ uniform
distribuit pe parcursul unui an, datorită turismului de afaceri şi de întruniri, care
reprezintă consumuri neafectate de sezonalitate.

3.5. Sezonalitatea cererii şi consumului turistic

Sezonalitatea cererii şi consumului turistic reprezintă trăsătura dominantă a

activităţii turistice având implicaţii deosebite în activitatea prestatorilor de servicii din
acest domeniu. Aşa cum am amintit anterior, una din particularităţile pieţei turistice o
constituie concentrarea în timp a cererii şi consumului turistic. Distribuirea inegală în
timp a acestora conduce la identificarea a trei perioade de-a lungul anului calendaristic:
I – sezonul plin (de vară sau de iarnă) caracterizat printr-o intensitate maximă a
activităţii turistice în vârful de sezon;
II – sezonul intermediar (perioada de început/presezon sau de sfârşit de sezon
turistic/ postsezon) când volumul activităţii creşte, respectiv descreşte treptat în funcţie
de creşterea sau reducerea intensităţii circulaţiei turistice;
III – extrasezonul – perioadă în care scade gradul de exploatare a obiectivelor
turistice sau are loc chiar sistarea prestărilor de servicii turistice.
Majoritatea cererii turistice anuale este, aşadar, concentrată în sezonul de vârf,
atunci când se înregistrează un volum ridicat al circulaţiei turistice.

167
 Formarea cererii turistice este influenţată în primul rând de concediile şi vacanţele
anuale, care reprezintă perioade mai lungi şi neîntrerupte de timp liber. Astfel, un prim
factor de influenţă îl constituie durata concediilor şi vacanţelor: cu cât acestea sunt de
mai lungă durată, permit fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare, atenuează
caracterul sezonier al cererii. Un alt factor este reprezentat de limitele caracteristice
impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de populaţie activă, concediile
pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade ale anului (de exemplu în
agricultură).
În acest context remarcăm influenţa mai pronunţată pe care o are timpul liber
săptămânal asupra periodicităţii cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de
utilizare pentru turism a sfârşitului de săptămână în cursul unui an.
În funcţie de condiţiile naturale, poziţia geografică a zonei receptive faţă de
circuitele turistice, gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de servicii, distingem trei
variante ale curbei sezonalităţii turistice80:
1) concentrarea cererii şi consumului turistic într-un singur sezon important,
limitat ca durată (de exemplu, sezonul turistic estival în zona litoralului românesc al
Mării Negre este în perioada iunie-septembrie);
2) concentrarea activităţii turistice în două perioade de sezon, vara şi iarna,
diferenţiate atât ca durată cât şi ca frecvenţă a solicitărilor (de exemplu, staţiunile de
munte destinate atât sporturilor de iarnă cât şi turismului de vară);
3) etalarea relativ lineară a frecvenţei sosirilor de turişti de-a lungul întregului an
calendaristic (este cazul staţiunilor turistice balneoclimaterice, unde tratamentele se
desfăşoară în decursul întregului an, şi al centrelor urbane unde se înregistrează o
circulaţie turistică permanentă datorată congreselor, târgurilor, expoziţiilor, călătoriilor în
tranzit).
Adesea, debutul vârfului de sezon şi amploarea variaţiei volumului de activitate se
dovedesc fluctuante. Acestor variaţii sezoniere ale cererii li se adaugă fluctuaţiile
săptămânale, zilnice şi chiar orare.

3.5.1. Cauzele sezonalităţii

Identificarea cauzelor sezonalităţii activităţii turistice prezintă o deosebită

importanţă pentru a înţelege specificul pieţei turistice şi pentru a putea concepe strategii
de atenuare a efectelor negative legate de această particularitate a cererii şi consumului
turistic.
Analiştii turismului prezintă două categorii de cauze care determină sezonalitatea:
naturale şi sociale.81 Cauzele naturale se referă la condiţiile de climă care influenţează
volumul cererii turistice în funcţie de temperatura aerului şi a apei în zona ofertei
turistice. Astfel o destinaţie turistică care este atractivă în special datorită plajelor şi
verilor însorite şi calde prezintă o cerere sezonieră. 82 Similar este cazul staţiunilor de
iarnă care oferă condiţii pentru practicarea schiului numai într-o anumită perioadă a
anului.

80
O. Snak – Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pp. 136-
137
81
Mieczkowski Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990, pp. 193-195
82
C. Cooper, J. Fletcher, D. Gilbert. S. Wanhil – Tourism. Principles&Practice, Longman, London, 1996, pag.
68

168
 Pe parcursul unui an calendaristic pot fi identificate patru sezoane turistice în
funcţie de influenţa factorilor naturali83:
1) sezonul de recreaţie generală, care coincide cu perioada de vegetaţie din natură
(ca timp, perioada dintre înflorire şi căderea frunzelor);
2) sezonul de baie, când temperatura apei este peste 18° C sau media zilnică a
temperaturii aerului este peste 15° C;
3) sezonul de iarnă, când media zilnică a temperaturii este sub 0° C;
4) sezonul de vânătoare şi pescuit, de obicei respectând ciclurile reproductive ale
animalelor (acesta este frecvent stabilit de autoritatea publică centrală).
Durata sezoanelor turistice variază de la o zonă geografică la alta în funcţie de
condiţiile climatice şi meteorologice specifice. Astfel de exemplu, în timp ce în
Singapore aceste condiţii rămân aproape aceleaşi pe parcursul întregului an, în regiunea
Caraibelor sezonul turistic este numai iarna, când e uscat, însorit şi cald.
Resursele naturale existente într-o zonă turistică pot satisface turiştii numai în
anumite perioade determinate ale anului (de exemplu, vara – pentru formele turismului
estival, iarna – pentru formele de turism din staţiunile de sporturi de iarnă). Astfel, în
turismul de vacanţă plecările simultane masive se înregistrează numai în acele perioade
dintr-un an care întrunesc condiţiile naturale cele mai puţin favorabile pentru petrecerea
concediilor în zona de reşedinţă a turistului şi condiţiile naturale cele mai atrăgătoare în
zonele alese ca destinaţie pentru petrecerea vacanţelor.
Cauzele sociale ale sezonalităţii turistice îşi au originea în bazinul cererii turistice
şi se referă la fixarea de către anumite instituţii a perioadelor vacanţelor şcolare,
concediilor plătite, sărbătorilor tradiţionale, desfăşurarea anumitor evenimente periodice
etc. Comparativ cu cauzele naturale ale sezonalităţii care reprezintă variabile
independente de acţiunea oamenilor, cauzele sociale pot fi influenţate astfel încât să se
atenueze curba sezonalităţii în turism.
Concentrarea sezonieră în turism este o consecinţă a concentrării sezoniere a
timpului liber anual. Acesta influenţează etalarea sezonieră în timp a cererii şi
consumului turistic prin:
a) lungimea vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite: cu cât timpul liber
disponibil este mai lung, cu atât concentrarea sezonieră turistică este mai mică (cu
condiţia ca timpul liber să depăşească un anumit minim ca durată);
b) limitele calendaristice ale vacanţelor şi concediilor: dacă formarea timpului
liber este impusă în limitele anumitor perioade ale anului, vârfurile de solicitări turistice
se manifestă în aceste perioade.
Trebuie să remarcăm faptul că fenomenul sezonalităţii turistice nu influenţează în
aceeaşi măsură diferitele forme de turism. Astfel, călătoriile de afaceri şi turismul de
congrese nu sunt legate de o anumită sezonalitate determinată, majoritatea acestor
manifestaţii având loc în perioade sezoniere nespecifice pentru turismul de masă. Cererea
pentru aceste două forme de turism scade în timpul perioadelor de vacanţă
instituţionalizate şi de sfârşit de săptămână. Comparativ cu această situaţie, momentul
efectuării voiajelor turistice de plăcere este determinat în foarte mare măsură de sezon.

3.5.2. Consecinţele negative ale sezonalităţii

83
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 108

169
 Concentrarea sezonieră a cererii şi consumului turistic generează o serie de
inconveniente pentru prestatorii de servicii turistice, pentru turişti şi pentru alte sectoare
economice.

I. Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii operatorilor din turism

În perioadele de extrasezon se înregistrează o subutilizare a capacităţilor
prestatorilor de servicii turistice, cu consecinţe economice negative (reducerea
încasărilor, scăderea productivităţii capitalului şi forţei de muncă, profituri scăzute sau
chiar pierderi, prelungirea perioadelor de amortizare a investiţiilor etc.). Deoarece
adaptarea ofertei se face prin ajustarea numărului de personal în funcţie de nivelul de
activitate, în extrasezon se recurge la concedieri temporare, inclusiv a personalului
calificat. În schimb, în perioada sezonului plin este angajat personal sezonier necalificat,
ceea ce conduce la realizarea unui nivel scăzut al calităţii serviciilor oferite turiştilor.
Masa mare de cadre din turism este formată din lucrători sezonieri care au un nivel
relativ redus de calificare profesională.
În perioadele de vârf de sezon, infrastructura turistică şi cea tehnică generală
(reţele feroviare, rutiere, maritime, aeriene, comerciale etc.) sunt suprasolicitate. Aceasta
generează probleme în desfăşurarea normală a circulaţiei pe traseele ce leagă bazinele
cererii cu cele ale ofertei turistice, putându-se ajunge chiar la creşterea numărului de
accidente. La locurile de destinaţie turistică se poate constata insuficienţa serviciilor
publice care nu sunt proporţionate pentru nivelul şi intensitatea solicitărilor din
perioadele de concentrare turistică maximă. Resursele naturale care constituie atracţia
turiştilor pot fi afectate datorită supraîncărcăturii turistice, care are efecte negative
asupra mediului (poluarea aerului, apei , vegetaţiei).

II. Implicaţiile sezonalităţii asupra turiştilor

Concentrarea sezonieră a circulaţiei turistice determină ca deplasările turiştilor
spre destinaţiile turistice să se desfăşoare în condiţii incomode, adeseori stresante,
cauzate de congestionarea traficului.
La locul de sejur, turiştii se confruntă în perioadele vârfurilor de sezon cu
aglomeraţia din cadrul structurilor de primire turistice, ceea ce afectează posibilitatea
obţinerii relaxării şi odihnei căutate. Caracteristice acestor perioade de sezon plin sunt
suprarezervarea şi tarifele ridicate practicate de prestatorii de servicii turistice.
Datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de
a putea alege nivelul de confort dorit se diminuează foarte mult. 84 În special turiştii sosiţi
la destinaţie pe cont propriu, care nu şi-au rezervat în prealabil serviciile turistice, sunt
obligaţi să accepte condiţiile oferite, indiferent dacă acestea se situează sub sau peste
posibilităţile lor financiare.
Solicitările maxime ale unităţilor turistice determină o scădere a nivelului calitativ
al serviciilor oferite ceea ce produce insatisfacţii clienţilor acestora. Toate aceste
inconveniente generează o stare de tensiune în relaţiile dintre solicitanţii de servicii şi
unităţile prestatoare de servicii turistice.
Sezonalitatea are consecinţe negative şi asupra agenţilor economici din afara
industriei turistice, care sunt afectaţi de reducerea temporară a numărului de personal ca
urmare a plecării masive a angajaţilor în concediu aproximativ în aceeaşi perioadă a
anului.

84
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag. 26

170
 3.5.3. Strategii de atenuare a efectelor sezonalităţii

Influenţele sezonalităţii impun căutarea unor soluţii pentru atenuarea intensităţii

vârfurilor cererii sezoniere şi asigurarea unei activităţi turistice eşalonate cât mai raţional
în tot cursul anului. Operatorii din turism trebuie să rezolve contradicţia între oferta
turistică secundară rigidă (baza tehnico-materială şi infrastructura turistică) care nu este
condiţionată de factorul timp/sezon şi cererea elastică care este condiţionată de gradul de
urgenţă a cererii, de posibilităţile de substituire a necesităţilor turistice cu alte necesităţi,
de competitivitatea preţurilor, de influenţa factorilor de sezonalitate etc.
În turism, raportul cerere-ofertă se află într-un permanent dezechilibru. 85
Posibilităţile de a răspunde variaţiilor cererii turistice prin adaptarea ofertei sunt limitate
datorită caracteristicei acesteia din urmă de a fi relativ inflexibilă. Astfel, o structură de
primire turistică se caracterizează printr-un anumit volum al prestaţiilor pe care le poate
asigura într-o zi (de exemplu, un număr fix de spaţii de cazare, locuri într-un restaurant
sau proceduri terapeutice) şi care nu poate fi modificat pe termen scurt fără a diminua
calitatea serviciilor prestate. În plus, produsele turistice nu pot fi stocate, ci trebuie
consumate imediat ce sunt produse. Ca urmare, o cameră de hotel, un loc la restaurant
sau într-un avion nevândute la un moment dat au valoare economică egală cu zero.
Cerinţele de eliminare sau atenuare a efectelor generate de concentrarea sezonieră
a cererii trebuie avute în vedere în cadrul studiilor de amenajare turistică. Structurile de
primire turistice vor fi concepute şi dotate diferenţiat în funcţie de tipul de activitate
desfăşurată – permanentă sau sezonieră.
Caracterul fluctuant al cererii de servicii turistice poate fi modificat, după unele
opinii , prin acordarea de facilităţi, prin practicarea de preţuri diferenţiate în anumite
86

perioade (ale anului, săptămânii, zilei), prin implicarea consumatorului în prestaţie (de
exemplu, restaurantele Mc Donald’s şi Benihana din Tokyo au eliminat servirea
consumatorilor la mese, înlocuind-o cu autoservirea), aplicarea sistemului de rezervare în
vederea ajustării din timp a ofertei la cerinţele turiştilor (de exemplu, rezervarea locurilor
la restaurant, transporturi aeriene etc.).
În vederea atenuării consecinţelor negative ale unei concentrări sezoniere
pronunţate trebuie elaborate strategii de marketing adecvate particularităţilor pieţei
turistice. Obiectivul general al acestora îl constituie creşterea încasărilor din turism în
perioada de extrasezon.87 În ceea ce priveşte unităţile de cazare, se va urmări creşterea
gradului de ocupare a capacităţilor de cazare, obiectiv realizat prin creşterea numărului
de turişti şi prin extinderea duratei medii a sejurului. Similar, în cazul unităţilor de
alimentaţie, obiectivul urmărit îl va constitui creşterea încasărilor pe loc la masă, realizat
prin creşterea atât a numărului de consumatori, cât şi a încasărilor medii pe zi-turist. În
turismul de litoral se urmăreşte creşterea încasărilor în perioadele de la capetele sezonului
turistic. În cazul turismului montan obiectivul îl constituie creşterea gradului de ocupare
şi a încasărilor în sezonul de iarnă şi prelungirea celor două sezoane caracteristice.
Strategiile de marketing specifice industriei turismului sunt strategiile
sezonalităţii care urmăresc echilibrarea cererii cu oferta turistică. Sincromarketingul88
este o strategie tipică turismului, care vizează eliminarea variaţiei cererii şi
dimensionarea acesteia în funcţie de volumul şi structura ofertei prin practicarea unor
85
V. Olteanu – Raportul cerere-ofertă pe piaţa turistică, în Comerţul modern, nr. 1/1984
86
J. Nollet, J. Haywood-Farmer – Services et Management, De Boeck Universite, Quebec, 1992, pag. 62
87
V. Olteanu, I. Cetină – Op. cit., pag. 130
88
J.G. Udell, G. Laczniak – Marketing in an Age of Change, Willey, New York, 1981, pag. 561

171
preţuri şi tarife flexibile. Specialiştii în domeniu recomandă aplicarea strategiei de
stimulare a cererii pentru perioadele de extrasezon, iar în sezon strategia demarketing. În
cazul pieţei turistice această ultimă strategie are drept obiectiv orientarea consumului de
servicii turistice spre perioadele de extrasezon în care oferta depăşeşte cererea turistică.
În acest sens se recurge la creşterea tarifelor serviciilor turistice şi reducerea eforturilor
de promovare în perioada sezonului plin, concomitent cu intensificarea promovării
practicării turismului în extrasezon. În cazul existenţei unei cereri excedentare se poate
apela la crearea unui sistem de rezervări care va orienta cererea suplimentară către
perioadele de extrasezon.89 De asemenea, pot fi create produse complementare care să
absoarbă supracererea (de exemplu, un restaurant poate să deschidă un bar care să reţină
clienţii până la eliberarea unor locuri la mese).
Analiştii turismului recomandă operatorilor turistici utilizarea strategiilor de
creştere a cererii în extrasezon: strategii de penetrare a pieţei, abordarea de noi pieţe şi
reducerea costurilor.90
Aplicarea strategiei de penetrare a pieţei turistice în extrasezon se referă la
atragerea consumatorilor potenţiali: persoanele de vârsta a III-a, populaţia cu venituri
modeste, persoanele al căror timp de odihnă este plasat în extrasezon (de exemplu,
populaţia rurală, lucrătorii din domeniul construcţiilor), participanţii la anumite congrese
( pot fi atraşi de unităţile de pe litoral în timpul iernii prin oferirea unor facilităţi pentru
desfăşurarea întrunirilor). Căile de realizare a acestui obiectiv strategic presupun
elaborarea unor programe speciale de marketing pentru fiecare din segmentele ţintă
prezentate şi care să vizeze toate componentele mixului de marketing.
Strategia de extindere a pieţei turistice presupune abordarea de noi segmente de
piaţă. De exemplu se poate avea în vedere pătrunderea cu produsele turistice proprii în
alte zone geografice. Astfel, specialiştii consideră că o zonă cu şanse de reuşită pentru
turismul românesc o reprezintă ţările nordice, a căror populaţie se află în căutare de climă
“mai caldă” pentru efectuarea concediilor. 91 De asemenea, populaţia rurală, în extrasezon,
constituie o potenţială piaţă turistică pentru turismul intern.
Strategia reducerii costurilor în turism presupune utilizarea personalului sezonier
(inclusiv a lucrătorilor cu jumătate de normă) şi închiderea temporară a unor structuri de
primire turistice. Aceste două măsuri permit continuarea activităţii turistice şi în
perioadele cu cerere redusă, în condiţiile obţinerii unor beneficii mai scăzute.
Conform opiniei profesorului Ioan Cosmescu există două categorii de strategii
pentru echilibrarea cererii cu oferta turistică: strategii de răspuns primare şi secundare .92
Strategiile primare vizează acţiunea asupra cauzelor sociale ale sezonalităţii
turistice: structura anului şcolar, preferinţa oamenilor de a-şi lua concediu în perioada
estivală. În vederea extinderii sezonului turistic pot fi luate hotărâri administrative de
eşalonare a vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite ale angajaţilor, însă mai ales acestea
din urmă nu sunt agreate de către populaţia activă. De asemenea, pot fi intensificate
acţiunile de promovare a turismului în perioada de extrasezon de către autoritatea publică
centrală în domeniu (în România – Direcţia Generală de Promovare Turistică şi
Marketing) sau pot fi adoptate acte normative care să stabilească reducerea fiscalităţii în
turism în perioadele din afara sezonului plin.

89
F. Buttle – Hotel and Food Service Marketing, Cassell, London, 1993, pag. 30
90
A. Meidan, B. Lee – Marketing Strategies for Hotels, în “Journal of Travel Research”, spring 1983, pp. 20-25
91
V. Olteanu, I. Cetină – Op. cit., pag. 133
92
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 109

172
 Strategiile secundare de creştere a cererii turistice în extrasezon se referă la
adoptarea unei politici de diferenţiere a preţurilor şi tarifelor practicate în turism.
Aceasta presupune oferirea unor preţuri atractive (reduse) şi facilităţi de tarife pentru
serviciile turistice prestate în afara perioadei de sezon. Aceste reduceri ale încasărilor
agenţilor economici din turism sunt compensate prin obţinerea unor venituri sporite în
perioadele de vârf de sezon. Un exemplu de astfel de politică aplicată cu succes este
întâlnit în marile oraşe europene şi nord-americane, care oferă în perioada de iarnă
facilităţi de preţ turiştilor interesaţi de atracţiile culturale din interior (muzee, spectacole
de teatru, operă etc.).
În vederea atenuării sezonalităţii este indicat să se urmărească diversificarea
ofertei turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin oferirea unor
sejururi combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic al unor destinaţii
diferite (munte – litoral, staţiuni balneoclimaterice – litoral, tururi în circuit cu sejur în
diferite staţiuni turistice etc.). De asemenea, structurile de primire turistice pot organiza
congrese, festivaluri, întruniri profesionale etc. în perioadele din afara sezonului plin.
Asigurarea unei oferte diversificate de servicii de agrement contribuie la
prelungirea sezonului turistic prin faptul că turiştii vor găsi astfel posibilităţi de petrecere
agreabilă a timpului liber inclusiv în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc.
Pentru a atrage un număr sporit de turişti în extrasezon, operatorii din domeniu
trebuie să desfăşoare o intensă activitate de promovare a turismului prin care să prezinte
avantajele practicării acestuia în afara sezonului estival.
Specialiştii93 apreciază că aceste strategii de marketing sezoniere au determinat o
modificare a comportamentului consumatorilor turistici, şi anume, obiceiul de a practica
turismul de două ori pe an – vara şi iarna. La aceasta a contribuit şi îmbunătăţirea
condiţiilor financiare ale populaţiei în perioada postbelică. De asemenea, s-a constatat că
în majoritatea ţărilor dezvoltate ponderea vacanţelor turistice corespunzătoare lui iulie şi
august a scăzut. Totuşi, nu există nici o posibilitate şi, probabil, nici dorinţa ca “problema
sezonalităţii” să fie eliminată complet, deoarece unele dintre motivele sezonalităţii cererii
în turism sunt subiectiv legate de nevoile biologice şi psihologice ale individului.

3.6. Cuantificarea cererii şi consumului turistic

În vederea elaborării strategiei de construire a unei oferte turistice adaptate la piaţă

este necesar să se definească din punct de vedere cantitativ cererea turistică. Aceasta
presupune măsurarea circulaţiei turistice ca formă de manifestare efectivă a cererii
turistice. Cuantificarea mişcării turistice presupune rezolvarea problemelor referitoare la
orientarea, intensitatea şi repartiţia teritorială şi în timp a formelor de desfăşurare a
circulaţiei turistice.
Cererea şi consumul turistic sunt dificil de cuantificat cu exactitate, deoarece
acestea se referă la segmente de populaţie a căror caracteristică este mobilitatea. În plus,
pronunţatul caracter sezonier al turismului îngreunează foarte mult urmărirea şi stabilirea
cu precizie a dimensiunilor cantitative reale ale cererii şi consumului turistic.
Creşterea proporţiilor fenomenului turistic pe plan mondial a impus necesitatea
creării unui sistem unitar internaţional de cuantificare a circulaţiei turistice. La realizarea
acestuia au contribuit normele şi recomandările elaborate de Organizaţia Mondială a

93
M. Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990, pag. 197

173
Turismului şi reglementările Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene
(EUROSTAT).
Deşi statisticile internaţionale ale ultimului deceniu nominalizează un procent de
90% al consumului turistic mondial ca fiind naţional 94, dispunem, în schimb, de mult mai
multe informaţii privind turismul internaţional. În acest sens, Organizaţia Mondială a
Turismului atrage atenţia asupra faptului că relativ puţine state dispun de serii statistice
complete privind turismul intern. 95 Aceasta se datorează inexistenţei unor metode
eficiente de măsurare corectă a cererii, respectiv circulaţiei turistice interne. Dificultatea
cuantificării exacte a numărului turiştilor interni decurge din faptul că o parte a acestora
înnoptează la rude, prieteni sau cunoştinţe şi, deci, nu sunt înregistraţi la unităţile de
cazare.
O altă problemă apare în procesul măsurării consumului turistic datorită
interpretărilor diferite ce poate să le aibă, de exemplu, servirea mesei la restaurant.
Aceasta poate fi încadrată atât în activitatea alimentaţiei publice din sfera comerţului, cât
şi în cea de turism. De asemenea, vizitarea unui muzeu poate fi considerată atât ca o
activitate cultural-educativă, cât şi una turistică.
În vederea realizării unei cuantificări cât mai corecte a cererii turistice, pe plan
internaţional s-a impus necesitatea definirii exacte a subiecţilor acesteia: vizitatorii,
turiştii şi excursioniştii. Astfel, cercetările asupra pieţei turistice internaţionale trebuie să
ţină cont de definiţiile stabilite la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Turism şi Călătorii
Internaţionale ce a avut loc la Roma în 1963.96
Noţiunea de “vizitatori” semnifică persoanele care vizitează o ţară (diferită de cea
în care îşi au locul de reşedinţă) pentru orice scop, cu excepţia aceluia de a exercita o
activitate remunerată în cadrul ţării vizitate.
Cu termenul de “turiştii” se desemnează vizitatorii care rămân cel puţin 24 de ore
sau o noapte în ţara vizitată şi al căror motiv al călătoriei este: petrecerea timpului liber
(agrement, sănătate, studii, motive religioase şi sport) sau afacerile, scopurile familiale,
interesul de serviciu, întâlnirile.
“Excursioniştii” sunt vizitatorii temporari al căror sejur nu depăşeşte 24 de ore în
ţara vizitată (aici sunt incluşi şi cei ce efectuează croaziere).
În vederea cuantificării cererii şi consumului turistic vor trebui înregistrate din
punct de vedere statistic următoarele date97:
– volumul circulaţiei turistice, respectiv numărul total de turişti interni şi
internaţionali;
– naţionalitatea, respectiv ţările de rezidenţă şi ţările de destinaţie;
– informaţii referitoare la vârstă, distribuţia pe sexe, pregătirea profesională,
ocupaţia, nivelul veniturilor anuale, compoziţia familiei, sezonul în care are loc
deplasarea, durata medie a călătoriei sau a sejurului, distanţa parcursă, motivele voiajului,
mijloacele de transport folosite şi formele de cazare la care au recurs;
– veniturile totale (încasările din turism) realizate de diferiţi agenţi economici de
profil;
– cheltuielile totale efectuate de turişti, eventual pe forme de servicii turistice
consumate;

94
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 102
95
C. Cooper – Tourism. Principles&Practice, Longman, London, 1996, pag. 47
96
R. Lanquar – Le tourisme international, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, pag. 13
97
Gh. Postelnicu – Turismul internaţional. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998,
pag. 12

174
 – încasările medii per zi/turist;
– coeficientul mediu de ocupare a capacităţilor de cazare turistică;
– numărul total al înnoptărilor (zile/turist) pe diferite categorii de turişti.
Datorită numărului mare de informaţii şi caracterului eterogen al acestora este
necesară utilizarea unor modalităţi variate de obţinere a lor, raţionalizarea şi
sistematizarea surselor informaţionale, precum şi selectarea celor mai expresivi indicatori
care să permită evaluarea cât mai corectă a dinamicii cererii şi consumului turistic.
Un aspect important al acestui proces de cuantificare îl reprezintă stabilirea
locului unde se culeg informaţiile privind circulaţia turiştilor: în localitatea de reşedinţă a
acestora (la plecare), în diferite puncte de trecere de pe itinerarele turiştilor (de exemplu,
în cazul formelor de turism automobilistic şi itinerant), la frontierele naţionale ale ţărilor
de destinaţie sau în localităţile de sejur (în cadrul unităţilor de cazare sau numai la
anumite structuri de primire turistică reprezentative).
Cererea turistică a populaţiei unei ţări se obţine însumând cererea pentru servicii
turistice în interiorul ţării şi cererea pentru turism internaţional. Intensitatea plecărilor în
vacanţă a diferitelor categorii socio-profesionale din populaţia unei ţări, corelată cu
ponderea în populaţia totală a respectivelor categorii, precum şi cu dimensiunea medie a
familiilor din structura selecţionată, ne oferă cu aproximaţie dimensiunile cererii turistice
la un moment dat.
În România, circulaţia turistică este cuantificată prin patru categorii de unităţi de
observare98: a) punctele de frontieră; b) unităţile cu activitate de cazare turistică; c)
agenţiile de turism interne sau externe rezidente pe teritoriul naţional; d) bugetele de
familie (anchetă cu privire la acţiunile turistice la care participă membrii familiei). Pe
plan internaţional se utilizează şi alte surse ale datelor statistice din turism precum:
firmele de transport rutiere, aeriene, maritime sau fluviale, interviurile personale,
sondajele, evidenţa punctelor de schimb valutar, înregistrările bancare.
1. Metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră este utilizată exclusiv pentru
evaluarea circulaţiei turistice internaţionale (numărul de “sosiri” şi “plecări” de turişti) şi
prezintă avantajul că numărul persoanelor care trec frontiera legal (indiferent de mijlocul
de transport folosit) poate fi stabilit cu exactitate. În plus, pot fi obţinute informaţii
referitoare la ţara de origine sau de rezidenţă a turistului, durata şederii, perioada în care a
efectuat călătoria, motivele deplasării, mijloacele de transport folosite şi eventual sumele
de bani în valută cu care intră şi iese. Sursa de culegere a datelor o constituie declaraţia
călătorului la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei.
Inconvenientul major al acestei metode este faptul că înregistrează toţi străinii care trec
frontiera, inclusiv pe cei care, conform definiţiilor prezentate anterior, nu pot fi
consideraţi turişti (participanţii la micul trafic de frontieră, vizitatorii care rămân mai
puţin de 24 de ore în ţara respectivă). În plus, acest sistem de evidenţă, pe lângă unele
aspecte negative de ordin psihologic pentru turişti, nu permite aprecieri despre traficul
turistic din interiorul ţării.
Cuantificarea circulaţiei turistice este denaturată de faptul că vizitatorul care trece
de mai multe ori graniţa va fi înregistrat de tot atâtea ori, chiar dacă este vorba de una şi
aceeaşi persoană.99 În plus, înregistrarea la frontieră poate fi făcută corect atât timp cât
traficul turistic nu este prea aglomerat, deoarece atunci când circulaţia turistică atinge
valori mari apar greutăţi din punct de vedere tehnic. În acest caz, în unele ţări turiştii sunt

98
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 74
99
C. Cooper, J. Fletcher – Op. cit., pag. 45

175
rugaţi să completeze aşa-numitele “taloane de intrare-ieşire” sau “fişe de aterizare” la
intrarea în ţară pe un aeroport.100
Simplificarea formalităţilor de frontieră, renunţarea la viza de intrare-ieşire şi la
înregistrarea sosirilor-plecărilor (de exemplu, în cadrul Uniunii Europene pentru turiştii
care aparţin statelor membre) exclud posibilitatea folosirii acestei metode.
2. Înregistrarea turiştilor de către recepţiile diferitelor unităţi de cazare (hoteluri,
moteluri, campinguri, vile, cabane etc.) permite evidenţa circulaţiei turiştilor după
categoriile de structuri de primire cu funcţiune de cazare folosite şi după formele de
turism practicate, pe baza grupării clienţilor în funcţie de numărul înnoptărilor, după sex,
vârstă, ţara de reşedinţă, scopul vizitei, mijlocul de transport utilizat etc. Conform
uzanţelor, oricine primeşte cazare în schimbul unei plăţi într-o unitate amenajată în scop
turistic trebuie să fie înregistrat, indiferent de durata sejurului în registrul de evidenţă a
persoanelor cazate.
Dintre inconvenientele acestei metode menţionăm faptul că surprinde parţial
circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, cunoştinţe sau în propriile
mijloace (corturi, rulote, caravane etc.) şi nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa
numărului turiştilor (una şi aceeaşi persoană fiind înregistrată de fiecare dată când
apelează la serviciile hoteliere).
3. Metoda bugetelor de familie presupune colectarea unor informaţii despre
consumul de servicii turistice, pe baza unor chestionare completate benevol de un număr
determinat de familii alese din toate categoriile sociale şi zonele geografice. Aplicând
această metodă de cuantificare a consumului turistic se constată faptul că acesta este cu
atât mai mare cu cât veniturile familiei sunt mai mari. Dezavantajul acestei metode
decurge din faptul că ea se referă la un comportament trecut cu privire la consumul
turistic, nefurnizând informaţii cu privire la intenţiile de viitor în acest sens. Informaţii
mai apropiate de realitate s-ar putea obţine în condiţiile existenţei unor bugete de vacanţă,
care să includă ansamblul cheltuielilor, respectiv atât cele legate de pregătirea voiajului,
cât şi cele de realizare efectivă a acestuia.
4. Metoda înregistrărilor bancare constă în înregistrarea de către bănci sau
sucursalele acestora a tuturor operaţiunilor de schimb valutar efectuate. Există mai multe
cauze care pot denatura exactitatea informaţiilor cu privire la posibilul consum turistic pe
care îl presupune efectuarea acestor operaţiuni. Astfel, unele persoane recurg la
schimburile de valută pe piaţa neagră sau pentru a-şi păstra economiile într-o monedă
sigură. În plus, rezidenţii străini pot schimba o cantitate considerabilă de valută cu alte
scopuri decât cele legate de turism. Atunci când se aplică un control forţat al schimbului
valutar al străinilor, evidenţa băncilor arată clar cheltuielile care au loc prin intermediul
contrabandei valutare. Ca urmare, nu există garanţia unei identităţi absolute între suma
schimbată şi volumul consumului turistic.
5. Metoda sondajului se bazează pe tehnica eşantioanelor şi pe metode
probabilistice de prelucrare a datelor şi deci oferă doar posibilitatea unor estimări ale
circulaţiei şi consumului turistic. Aceasta însă rămâne singura modalitate pentru
obţinerea unor date detaliate asupra structurii consumului turiştilor.
În medie pe plan internaţional, consumul turistic are următoarele componente 101:
cheltuieli de cazare, alimentaţie şi transport (40-50%), cheltuieli cu agrementul şi alte
consumuri specifice (aprox. 30%), alte cheltuieli (cca. 20-30%). Ponderile elementelor
consumului turistic variază în funcţie de specificul naţional al consumului, locul acestuia,
100
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 33
101
R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 34

176
motivaţia de consum sau tipul de turism practicat, categoria social-economică a
consumatorului, unii factori psihologici conjuncturali etc.
6. Metoda balanţei de plăţi poate fi utilizată în vederea analizei consumului
turistic prin urmărirea structurii cheltuielilor turiştilor străini (cazare, alimentaţie,
transport, tururi pentru vizitarea obiectivelor turistice, servicii de ghizi şi interpreţi,
agrement, cumpărături efectuate, comisioanele agenţiilor de turism etc.). 102 Evident că
între volumul circulaţiei turistice şi cel al consumului turistic există o relaţie de
interdependenţă.
În anul 1960, Fondul Monetar Internaţional făcea recomandări pentru calculul
veniturilor şi plăţilor din călătorii (pentru estimarea elementelor din balanţa de plăţi),
astfel103:
a) vor fi luate în calcul sumele provenite de la cinci categorii de persoane: turişti,
călători în scop de afaceri, studenţi, oficialităţi guvernamentale şi diverse;
b) vor fi excluse cheltuielile grupurilor de cărăuşi internaţionali, ale personalului
militar, ale muncitorilor migratori, diplomaţilor, guvernamentalilor străini sau altui gen
de astfel de personal;
c) vor fi luate în calcul sumele provenind de la vizitatorii străini, precum şi cele
care provin din afară, de la rezidenţi care vizitează alte ţări;
d) nu vor fi incluse, aici, sumele provenite din călătorii (transport) cu caracter
accidental.
7. Metoda coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu variaţia veniturilor
sau preţurilor constă în determinarea cantitativă a cererii turistice conform relaţiei:
E x  x  y
y  , în care: (3.6.)
x
 y = variaţia cererii turistice;
y = volumul cererii turistice;
 x = variaţia veniturilor/preţurilor;
x = nivelul veniturilor/preţurilor;
Ex = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în raport cu variaţia
veniturilor/preţurilor.
Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii turistice diferă de la un tip de
cerere la altul, de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta.

3.7. Tendinţe ale cererii şi consumului turistic

Analiştii turismului, urmărind evoluţia industriei ospitalităţii pe plan internaţional

până în prezent, au identificat o serie de tendinţe generale ale cererii şi consumului
turistic104:
– dezvoltarea continuu ascendentă a fluxurilor turistice va fi de lungă durată;
– diversificarea continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor,
modificărilor intervenite în structura pe categorii de vârstă şi a transformării turismului
într-un fenomen de masă;
– înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o ţară la alta;
102
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999,
pag.32
103
D. Foster – Op. cit., pag. 10
104
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, pag. 28

177
 – creşterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie,
pe măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut pe locuitor şi nivelul de
dezvoltare economică a unei ţări;
– creşterea duratei şi distanţei pentru care se efectuează o călătorie (inclusiv
vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe) ca urmare a dezvoltării
transporturilor aeriene şi a celorlalte mijloace tehnice de deplasare;
– deplasarea cererii turistice de la cantitate spre calitate pe măsura creşterii
veniturilor şi gradului de instruire, care influenţează în mod direct exigenţele manifestate
în legătură cu petrecerea vacanţelor
– utilizarea tot mai largă a tehnologiei electronice (site-uri specializate pe
Internet, selectarea unităţilor de cazare şi a altor facilităţi din paginile de pe Internet,
recurgerea la e-mail sau rezervarea on-line, atlasuri turistice pe CD-ROM) pentru a
influenţa alegerea destinaţiilor de vacanţă .
Factorii determinanţi ai transformărilor cererii şi consumului turistic pe plan
mondial sunt legaţi de caracteristicile societăţii contemporane, care oferă posibilităţi
multiple de creştere a productivităţii muncii, cu efecte pozitive asupra populaţiei,
precum: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber
prin reducerea zilei de lucru şi prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă
(la aprox. 80 ani), dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.
O influenţă pozitivă asupra cererii turistice o vor avea tendinţa de creştere a
populaţiei globului, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, creşterea
continuă a nivelului de cultură a populaţiei şi a gradului de urbanizare a acesteia.
În legătură cu trendul demografic, specialiştii în prognoza turistică apreciază că, în
majoritatea ţărilor generatoare de turişti, va avea loc un proces de îmbătrânire a
populaţiei, care va determina producerea unor schimbări ale structurii pe vârste a
turiştilor internaţionali (prin scăderea ponderii tinerilor). 105 Ca urmare, se vor înregistra o
serie de transformări în comportamentul consumatorului turistic legate de exigenţele sale
faţă de calitatea serviciilor, aria de deplasare, formele de turism practicate etc.
Mărirea ponderii populaţiei de vârsta a treia în majoritatea statelor dezvoltate şi
interesul crescând al celorlalte grupe de vârstă a populaţiei pentru utilizarea factorilor
naturali în scopul menţinerii sănătăţii şi vigorii fizice vor determina sporirea cererii
pentru turismul balnear. În acest sens va acţiona, de asemenea, tendinţa evidentă la un
număr mare de oameni – de a recurge la soluţiile oferite de medicina naturistă.
Din punctul de vedere al cererii turistice asistăm în prezent la două tendinţe
distincte de solicitări din partea turiştilor pentru formulele de vacanţă: pe de o parte,
menţinerea cererii “clasice” din partea unei categorii de turişti care îşi menţin opţiunile
pentru petrecerea vacanţelor tradiţionale; iar pe de altă parte apar forme noi ale cererii
turistice pentru variantele de vacanţe active, care, în contrast cu vacanţele tradiţionale
devin cunoscute sub denumirea de “vacanţe autentice”.
Cererile consumatorilor îndeosebi ale celor tineri tind să se orienteze spre
formulele dinamice de turism: descoperire, aventură dirijată, performanţe fizice şi
autodepăşire sportivă (de exemplu, drumeţie, alpinism, jocuri sportive, sporturi nautice,
concursuri şi întreceri pe cele mai diverse teme, organizate de ghizi sau de animatori
profesionişti etc). Pe măsură ce produsul turistic forfetar de tip clasic începe să-şi piardă
atractivitatea, noile motivaţii turistice pentru vacanţele active vor trebui să fie satisfăcute
de ofertele prestatorilor de servicii turistice. Creşterea continuă a tensiunii fizice şi
psihice a omului din societatea contemporană va continua să determine populaţia oraşelor
105
WTO – Tourism to the Year 2000 and Beyond: Regional Forecasting Studies, Madrid, 1994, pag. 23

178
să manifeste o cerere sporită pentru formele de turism ce permit deconectarea,
descărcarea nervoasă într-un mediu nepoluat (turismul rural). Studiile de specialitate ale
experţilor de la Organizaţia Mondială a Turismului au relevat tendinţa de creştere a
cererii pentru turismul legat de practicarea sporturilor de iarnă în paralel cu scăderea
cererii pentru staţiunile de litoral.106 Una din cauzele pierderii din atracţie a turismului de
litoral o constituie opinia potrivit căreia expunerea prelungită a organismului uman la
soare poate avea efecte negative asupra sănătăţii.
O altă tendinţă înregistrată în ceea ce priveşte formele de turism este creşterea
ponderii turismului de plăcere şi a celui de întruniri (convenţii, conferinţe, congrese), în
paralel cu scăderea relativă a călătoriilor de afaceri (10-20%) şi a turismului de vizitare a
rudelor şi a prietenilor.107 Dezvoltările din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii au
permis firmelor să-şi diminueze numărul întâlnirilor de afaceri directe. Totuşi fenomenul
globalizării economiei mondiale acţionează în sens invers, determinând o creştere a
numărului de contacte între oameni de afaceri.
Creşterea cererii pentru turismul de întruniri poate fi explicată prin faptul că
majoritatea costurilor nu sunt suportate de către participanţi, dar şi prin atractivitatea
locurilor de întâlnire.108 Tendinţa înregistrată în turismul intern de diminuare a numărului
vizitelor la rude şi prieteni se datorează scăderii coeziunii familiale precum şi dorinţei de
a avea libertate personală. În schimb, în cazul turismului internaţional se remarcă o
dezvoltare a turismului etnic (foştii emigranţi fac vizite în ţările de origine) şi a vizitelor
la prieteni şi rude realizate de cei din ţara natală celor ce au emigrat în ţara de imigraţie.
Cercetătorii în domeniul turismului au identificat o serie de tendinţe majore care
în opinia lor vor domina consumul turistic în viitor:109
– căutarea rădăcinilor culturale, a specificului local autentic: arhitectura,
obiceiurile, arta, tradiţiile;
– căutarea echilibrului personal, fizic şi mental, prin practicarea activităţilor
fizice care nu presupun spiritul de competiţie: jogging, plimbări cu bicicleta etc.
– practicarea de către o anumită categorie de turişti a sporturilor extreme:
paraşutism, deltaplanorism, excursii pe jos în ţinuturi sălbatice;
– întoarcerea la natură în zonele rurale: agroturismul, turismul “verde”.
Comportamentul de consum turistic cunoaşte o permanentă modificare o dată cu
creşterea experienţei turistice.110 Turiştii sunt din ce în ce mai mobili şi călătoresc mai des
şi mai departe de zona de reşedinţă. Astfel, odată cu creşterea veniturilor şi a timpului
liber, turiştii îşi fracţionează tot mai mult vacanţele încercând să utilizeze cât mai
diversificat posibilităţile materiale şi bugetul de timp de care dispun. De asemenea, se
remarcă tendinţa de a opta pentru mai multe vacanţe în timpul unui an, de a transforma
weekend-urile lungi în “mini-vacanţe” şi de a staţiona o perioadă mai scurtă la
destinaţiile turistice.111 În timp ce numărul acestora din urmă creşte, turiştii tind să
cheltuie tot mai puţin şi să manifeste o exigenţă sporită faţă de oferta turistică. Turiştii de
astăzi şi de mâine sunt sensibilizaţi faţă de valorile naturale şi culturale, au preferinţe
individualizate, nu agreează gruparea “în turmă”, producţia de serie, regiunile

106
WTO News – Tourism Market Trends, 1999
107
Z. Mieczkowski – Op. cit., pag. 199
108
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 114
109
C. Marcon – Marketing du tourisme, Université de Poitiers, 1998
110
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 149
111
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 115

179
supraaglomerate şi kitsch-ul turistic.112 De asemenea, ei nu mai sunt dispuşi să plătească
sume disproporţionate faţă de ceea ce li se oferă ca valoare reală a consumului şi nu mai
pot fi influenţaţi prin mesaje publicitare naive. Dorinţele lor legate de oferta turistică sunt
tot mai sofisticate (cu un accent deosebit pe calitatea serviciilor turistice), ceea ce
conduce la o segmentare din ce în ce mai accentuată a pieţei turistice şi o specializare a
produselor turistice oferite.
Tendinţa turiştilor este ca voiajul efectuat să se caracterizeze prin obiective şi
forme de turism multiple, ponderea turismului organizat scăzând în favoarea turismului
pe cont propriu.
Celebrul viitorolog J. Naisbitt, în lucrarea sa “Megatendinţe 2000”, identifică şi o
serie de tendinţe turistice113:
 puternică creştere a circulaţiei turistice dinspre est spre vest;
 segmentare pronunţată a pieţei turistice după criteriul stilului de viaţă al
turiştilor/indivizilor;
 creştere a cererii şi consumului de turism religios şi cultural.
Specialiştii de la Institutul BAT de Cercetare a Timpului Liber au scos în evidenţă
existenţa următoarelor tendinţe ale cererii şi consumului turistic114:
– petrecerea concediului într-un mediu natural nepoluat;
– individualizarea formelor de turism;
– dorinţa de a avea o a doua reşedinţă;
– preferinţa pentru zone turistice însorite;
– oscilaţia comportamentului turistic între dorinţa de relaxare şi cea de odihnă
activă;
– efectuarea unor călătorii turistice scurte;
– adoptarea unor decizii spontane cu privire la călătorii.
Principala caracteristică a fluxurilor turistice internaţionale constă în distribuţia lor
inegală între diferite zone ale Terrei. Astfel, circulaţia turistică se orientează în mod
majoritar spre Europa Occidentală şi America de Nord, destinaţii care se situează pe
primele locuri în ceea ce priveşte numărul de sosiri şi volumul încasărilor din turism. În
acest timp ţările aflate în curs de dezvoltare înregistrează o treime din numărul total al
turiştilor internaţionali.
Datele cuprinse în tabel ne relevă care sunt tendinţele înregistrate de cererea
turistică în cele şase regiuni geografice mai importante ale lumii: Africa, America, Asia
de Est-Pacific, Asia de sud, Europa, Orientul Mijlociu.
Poziţia de lider al Europei Occidentale se explică prin acţiunea unei serii de
factori favorabili cum ar fi:
– existenţa unei clase de mijloc cu venituri relativ mari;
– atenţia pe care o acordă populaţia unor state mari precum Germania, Franţa,
Marea Britanie efectuării unor vacanţe anuale în străinătate, chiar şi în perioadele de
recesiune economică;
– potenţialul turistic antropic existent;
– prezenţa unei puternice industrii a turismului şi a infrastructurii necesare;
– călătoriile nu implică acoperirea unor distanţe prea mari, de cele mai multe ori
în cadrul aceluiaşi circuit putând fi vizitate mai multe ţări.

112
C. Cristureanu – Op.cit., pag. 150
113
J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 62
114
H. Opaschowski – Trendziele und Trendsetter im Tourismus der 90er Jahre, BAT, Berlin, 1997, pag. 9

180
 Tabelul 3.2. Tendinţele înregistrate de cererea turistică pe plan mondial

Numărul sosiri turişti (milioane) Rata medie anuală de creştere (%)

Regiunea
2000 2010 2020 1995-2000 2000-2010 2010-2020
Africa 27 46 75 6,0 5,6 5,1
America 134 195 285 3,9 3,8 3,8
Asia de Est 11 231 438 7,7 7,2 6,5
Asia de Sud 6 11 19 6,4 6,2 5,8
Europa 390 527 717 3,1 3,1 3,1
Orientul Mijlociu 19 37 69 6,9 6,7 6,5
Total mondial 692 1047 1603 4,2 4,2 4,4
Sursa: L’annuario del Turismo, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 134

În ceea ce priveşte cererea turistică în Europa au fost identificate următoarele

tendinţe specifice acestei zone115:
- Cererea turistică va înregistra ritmuri de creştere aproape constante (3,1%);
- Consumul turistic total (în special cheltuielile cu transportul) va creşte într-o măsură
mai mare decât celelalte componente ale bugetului datorită creşterii numărului de
voiaje turistice. În schimb, deşi cheltuielile zilnice se vor menţine în general la acelaşi
nivel, cheltuielile pe excursie vor înregistra o scădere datorită reducerii duratei
călătoriei.
- Numărul călătoriilor lungi spre şi din Europa vor creşte mai rapid decât între statele
din interiorul continentului;
- Turismul urban se va dezvolta mai rapid decât turismul de litoral datorită creşterii
numărului de “mini-vacanţe” şi a extinderii turismului de întruniri (practicat cu ocazia
conferinţelor, congreselor, expoziţiilor);
- numărul deplasărilor turistice pe axele sud-nord, est-vest şi vest-est va creşte mai
rapid decât cel al voiajelor tradiţionale dinspre ţările nordice (caracterizate printr-o
climă mai rece) spre cele sudice;
- Concurenţa între marii receptori turistici ai Europei (Franţa, Spania, Italia, Grecia,
Croaţia, Ungaria, Cehia, Turcia) va creşte;
- Circulaţia turistică între ţările europene va înregistra o creştere mai rapidă decât
turismul intern;
- Traficul aerian va creşte mai rapid decât cel al celorlalte mijloace de transport turistic;
- Sistemele de rezervare computerizată îşi vor extinde aria de utilizare în industria
turistică;
- Cererea pentru turismul cultural şi pentru vacanţe active (de vară/iarnă) va creşte mai
rapid decât cea pentru celelalte forme de turism;
- Turismul pentru tineret înregistrează o tendinţă de scădere, în timp ce ponderea
turismului individual (pe cont propriu) creşte (chiar în anii de recesiune economică
când turismul organizat scade);
- Grupurile turistice vor tinde să fie mai mici şi mai flexibile;
- Raportul calitate/preţ va juca un rol din ce în ce mai important în procesul alegerii
destinaţiei turistice şi tipului de cazare în cadrul acesteia. Calitatea mediului va deveni
un factor determinant în atragerea turiştilor, în special în zonele de coastă şi rurale.
Acestea din urmă vor ajunge atracţii majore pentru cererea turistică.

115
European Travel Comision – Megatrends of tourism in Europe, Paris, 1999

181
- Ţările din estul Europei vor constitui un generator semnificativ pentru turismul
internaţional al anilor imediat următori. În paralel, vor creşte şi fluxurile turistice
dinspre statele occidentale spre zonele turistice est - europene care atrag prin
specificul culturii, artei, vestigiilor istorice, tradiţiilor şi obiceiurilor.
Prognozele cu privire la fluxurile turistice pe plan mondial relevă faptul că, în
perioada următoare, vor avea loc schimbări în ceea ce priveşte orientarea circulaţiei
turistice, aşa cum reiese din datele cuprinse în tabel:

Tabel 3.3. Principalele destinaţii ale turiştilor internaţionali

Ponderea
Ponderea în
în totalul
Numărul totalul Nr.
pieţei
turiştilor sosiţi în pieţei turiştilor ce
Ţara Ţara mondiale a
1997 mondiale a vor sosi în
turismului
(în milioane) turismului 2020
în 2020
în 1997 (%)
(%)
1. Franţa 66,8 10,5 1. China 137,1 8,6
2. SUA 49,0 7,8 2. SUA 102,4 6,4
3.Spania 50,6 6,9 3. Franţa 93,3 5,8
4. Italia 34,1 5,5 4. Spania 71,0 4,4
5.Marea 26,1 4,3 5. Hong Kong 59,3 3,7
Britanie (SAR)
6. China 23,8 3,8 6. Italia 52,9 3,3
7. Mexic 22,7 3,6 7.Marea Britanie 52,8 3,3
8. Ungaria 19,5 3,5 8. Mexic 48,9 3,1
9. Polonia 19,4 3,3 9. F. Rusă 47,1 2,9
10.Canada 17,6 2,9 10. R. Cehă 44,0 2,7
Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pp. 127 – 128, 133,
136

Analizând datele redate în tabelul de mai sus remarcă faptul că ţara care va atrage
cel mai mare număr de turişti va fi China, iar Federaţia Rusă şi Republica Cehă vor
înregistra creşteri mari în ceea ce priveşte receptarea cererii turistice internaţionale. De
altfel, tendinţa generală este de creştere a circulaţiei turistice pe plan mondial până în
anul 2020.
În ceea ce priveşte consumul turistic care se prognozează a fi realizat în anul 2020,
clasamentul principalelor ţări generatoare de turişti se preconizează a arăta ca în tabelul:

Tabel 3.4. Principalele ţări generatoare de turişti în anul 2020

Ponderea pe piaţa
Ţara de origine a Sosiri în lume
turistică mondială
turiştilor (milioane)
(%)
1. Germania 163,5 10,2
2. Japonia 141,5 8,8
3. SUA 123,3 7,7
4. China 100,0 6,2
5. Marea Britanie 96,1 6,0
6. Franţa 37,6 2,3

182
 7. Olanda 35,4 2,2
8. Canada 31,3 2,0
9. F. Rusă 30,5 1,9
10. Italia 29,7 1,9
Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 133

Germania şi Japonia constituie în prezent şi viitor principalele state generatoare de

turism datorită standardului ridicat de trai şi înclinaţiei spre călătorie a locuitorilor acestor
ţări.116 Poziţia Chinei se explică prin faptul că populaţia acestui stat va depăşi 1,5 miliarde
locuitori, ale căror venituri vor creşte în perspectiva următoarelor două decenii.

3.8. Concluzii

După o cercetare teoretică şi o analiză a informaţiilor culese se pot formula câteva

concluzii privind cererea turistică:
1. Cererea turistică depinde de forma de turism practicată, de oferta specifică
acesteia, de mijlocul de transport utilizat, de lungimea circuitului turistic, de
durata sejurului, de forma de cazare, de sezonul în care se desfăşoară
respectiva acţiune turistică, de puterea de cumpărare a turistului, precum şi de
motivaţiile şi preferinţele acestuia. Ea cunoaşte o evoluţie continuă însă
creşterile înregistrate nu au o ritmicitate constantă şi nici o dispersare unitară
spre toate destinaţiile turistice.
2. Cererea turistică este foarte elastică în funcţie de modificarea factorilor de
influenţă economici, demografici, psihosociali şi politici printre cei mai
importanţi numărându-se: nivelul veniturilor populaţiei şi cota destinată
consumului turistic, nivelul tarifelor serviciilor turistice, volumul şi structura
ofertei turistice, ponderea timpului liber, gradul de cultură etc. Expresia cea
mai concludentă a elasticităţii cererii turistice este cea în raport cu veniturile
populaţiei. Astfel, concomitent cu scăderea veniturilor reale ale consumatorilor
are loc o reducere drastică a cererii turistice, în ritmuri mult mai mari decât
pentru mărfurile obişnuite.
3. În general, valoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este superioară
consumului la locul de reşedinţă şi superioară veniturilor individuale curente.
Cererea de servicii turistice este mai puţin presantă în comparaţie cu cererea de
produse de folosinţă curentă a populaţiei. Astfel, din punct de vedere al
priorităţii acordate de consumatori, nevoia de destindere, de agrement se
situează după satisfacerea necesităţilor pentru alimentaţie, îmbrăcăminte,
bunuri de folosinţă îndelungată, locuinţe etc.
4. Cercetătorii utilizează patru categorii de motivaţii turistice: motivele fizice
(legate de nevoia de refacere fizică şi intelectuală, de îngrijire a sănătăţii, sport
şi destindere), motivele culturale (dorinţa de a vedea şi a cunoaşte culturi
diferite, de a descoperi locuri inedite, specificul acestora), motivele
interpersonale (dorinţa de a întâlni noi oameni, de a vizita prietenii sau rudele,
de a căuta experienţe noi de viaţă), motivele legate de statutul social şi
prestigiul personal al turistului (dorinţele de continuare a hobby-urilor, de
dezvoltare a personalităţii, de recunoaştere şi atenţie din partea celorlalţi).
116
Gh. Postelnicu – Op. cit., pag. 175

183
 Studiul realizat de cercetătorul american S.C. Plog împarte clientela turistică în
funcţie de psihologia consumatorului de turism în cinci grupe: turişti
psihocentrici, cvasipsihocentrici, mediocentrici, cvasialocentrici şi alocentrici.
5. Cercetătorii în domeniul turismului au identificat o serie de tendinţe ale
cererii şi consumului turistic:
 căutarea rădăcinilor culturale, a specificului local autentic: arhitectura, obiceiurile,
arta, tradiţiile;
 căutarea echilibrului personal, fizic şi mental, prin practicarea activităţilor fizice care
nu presupun spiritul de competiţie: jogging, plimbări cu bicicleta etc.;
 practicarea de către o anumită categorie de turişti a sporturilor extreme: paraşutism,
deltaplanorism, excursii pe jos în ţinuturi sălbatice;
 tendinţa de a opta pentru mai multe vacanţe în timpul unui an şi de a staţiona o
perioadă mai scurtă la destinaţiile turistice; grupurile turistice tind să fie mai mici şi
mai flexibile;
 creşterea cererii şi consumului de turism religios şi cultural;
 întoarcerea la natură în zonele rurale, nepoluate: agroturismul, turismul “verde”.

184
 IV. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ

4.1 Semnificaţia şi caracteristicile ofertei turistice

În literatura de specialitate se susţin puncte de vedere diferite cu privire la

semnificaţia conceptului de "ofertă turistică". Astfel, se consideră că aceasta reprezintă
fie "ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti" 117, fie “un
ansamblu de bunuri şi servicii propuse consumatorului pentru a-i satisface nevoile
turistice"118 combinaţie în care serviciile joacă rolul principal.
Oferta turistică este, de fapt, un ansamblu de oferte parţiale paralele (hotelărie,
alimentaţie, transport, comerţ, diferite alte servicii adiacente etc.), care se materializează
în proporţii diferite în produse turistice, cu o rigiditate mult mai accentuată decât cererea
turistică supusă unor fluctuaţii permanente.
V. Olteanu şi I. Cetină apreciază că în cadrul conceptului de ofertă turistică trebuie
incluse atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate să valorifice aceste elemente. Ca
urmare, oferta turistică poate fi definită prin ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.)
care pot determina vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună cu capacitatea
organizatorică a reţelei (baza tehnico-materială, infrastructură etc.) de a satisface în
anumite condiţii cererea populaţiei.119
Legat de acest concept apare şi cel de "producţie turistică", reprezentând
ansamblul de servicii care mobilizează forţă de muncă, echipament de producţie şi bunuri
materiale şi care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe
specifice. În cazul producţiei bunurilor materiale controlul calităţii este mai simplu şi mai
operativ în comparaţie cu producţia serviciilor turistice care nu se supune unui control
riguros şi constant. Consumatorii apreciază deseori ca importantă participarea lor directă
la sistemul de producţie al serviciilor turistice (de exemplu la serviciile de divertisment şi
agrement), ceea ce nu se întâmplă în cazul producţiei bunurilor materiale.
Între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie strânsă, care,
comparativ cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice, este marcată de următoarele
particularităţi120:
- Producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică (deoarece nu toate
atracţiile având potenţial turistic sunt valorificate în cadrul unor produse turistice), în
timp ce pe piaţa bunurilor materiale oferta este cel mult egală cu producţia.
- Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce aceasta din
urmă nu se poate realiza în afara ofertei. Comparativ, în sectorul producţiei bunurilor
materiale, oferta acestora nu se poate detaşa de existenţa unei producţii.
- Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei
turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producţiei
respective.
- Oferta turistică este fermă - există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră
în structura ei, în timp ce producţia turistică este efemeră, deoarece există atât timp cât se
manifestă consumul, încetând odată cu încheierea consumului.

117
O.Snak - Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978, pag.352
118
G.Guibilato - Économie touristique, Editions Delta et Spes, Berne, 1998, pag. 53
119
V. Olteanu - Sezonalitatea activităţii turistice şi căile atenuării ei, teză de doctorat, ASE Bucureşti, 1984,
pag.20
120
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 120

185
 Această relaţie specifică între oferta turistică şi producţia turistică demonstrează
rolul primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei ca
mobilizator al ofertei.
Existenţa ofertei turistice este condiţionată, cu excepţia patrimoniului, de existenţa
cererii. Între aceste două categorii ale pieţei turistice apar relaţii de influenţare reciprocă,
de intercondiţionare. Astfel, oferta acţionează asupra cererii turistice prin volumul şi
structura sa, iar cererea influenţează dezvoltarea ofertei turistice prin creşterea
consumului, diversificarea acestuia, ca urmare a creşterii si diversificării nevoilor
turiştilor.
Având în vedere specificul turismului ca activitate economică, oferta şi producţia
turistică se particularizează printr-o serie de caracteristici.
Complexitatea şi eterogenitatea ofertei şi producţiei turistice derivă din structura
acestora cât şi a prestatorilor de servicii turistice. Astfel oferta turistică reuneşte un
ansamblu de elemente materiale şi imateriale, oferite consumatorilor, în vederea
satisfacerii nevoilor acestora, respectiv121:
1. Cadrul şi potenţialul natural şi antropic;
2. Factorii generali ai existenţei şi activităţii umane (cultura, obiceiurile, folclorul,
ospitalitatea, politica, economia);
3. Infrastructura generală: reţeaua de transporturi, comunicaţii, telecomunicaţii, de
aprovizionare cu apă, cu electricitate, canalizarea, salubritatea, ş.a.
4. Echipamentul turistic (infrastructura specifică): unităţi de cazare, de alimentaţie,
baze de tratament, căi de acces turistic, amenajări sportive şi de agrement etc.;
5. Serviciile turistice prestate de personalul care lucrează în acest sector.
Primele două componente dau conţinut ofertei turistice originale fiind elementele
atractive ale unei zone sau staţiuni turistice, în timp ce ultimele trei componente
generează oferta turistică derivată ce reprezintă elementele funcţionale care fac posibilă
desfăşurarea producţiei turistice.
Primul grup de elemente din structura ofertei turistice nu are aceeaşi valoare
turistică în tot cursul anului. Astfel, ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.),
asociindu-se cu condiţiile de climă, prezintă o anumită variabilitate în timp determinând,
în ansamblu, sezonalitatea ofertei122. Oferta turistică poate să fie permanentă, folosirea
ei fiind posibilă de-a lungul întregului an (de exemplu, o parte din oferta balneo-
medicală) sau sezonieră, cu caracter condiţionat în principal de existenţa unor factori
naturali care prezintă, la rândul lor, oscilaţii sezoniere (de exemplu, oferta pentru sporturi
de iarnă, oferta pentru cure helio-marine etc.).
Conform unei alte clasificări123, oferta turistică se împarte în ofertă turistică
primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) turistice naturale, şi oferta
secundară sau potenţialul turistic antropic, care include ansamblul resurselor turistice
create de om.
Resursele turistice naturale cuprind două categorii de componente:
- Elemente de geografie a locului, care cuprind la rândul lor clima (climatologia),
elemente de geografie fizică, cum ar fi relieful (munte, dealuri, depresiuni, chei, peisaje
pitoreşti etc.), apele (mare cu plaje, lacuri, ape curgătoare, delte etc.), elemente de
biogeografie, unde avem în vedere fauna (patrimoniul cinegetic şi piscicol) şi flora

121
M.Bucur-Sabo - Marketing turistic, Universitatea "Spiru Haret", Bucuresti, 1994, pag.38
122
V. Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti,1994, pag. 120
123
Gh. Postelnicu - Economia turismului, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.
56

186
(păduri, luncă), în fine alte elemente de geografie (ape minerale, nămol terapeutic, saline
etc.). În funcţie de caracteristicile lor, aceste resurse generează cererea pentru diverse
forme de turism (de exemplu turismul de vânătoare şi pescuit, balnear etc.)
- Elemente excepţionale de geografie a locului, cum ar fi: parcuri şi rezervaţii
naturale, monumente ale naturii (adică elemente rare de relief, faună şi floră), peşteri,
formaţiuni carstice deosebite etc.
Resursele turistice antropice sunt alcătuite din monumente şi situri arheologice,
monumente istorice, de artă şi de arhitectură, ansambluri memoriale, muzee, expoziţii,
ateliere de producţie artizanală, elemente de folclor şi artă populară etc.
Oferta turistică poate fi examinată la scări diferite - locală (de regulă periurbană,
satisfăcând cererea locală în zilele de week-end), zonală, naţională şi internaţională - în
toate cazurile ea cuprinzând aceleaşi elemente de structură, respectiv potenţialul turistic
ce constituie atracţia zonei, la care se adaugă complexul de echipament turistic destinat să
satisfacă nevoile clienţilor. Valoarea economică a acestor elemente rezultă din
complementaritatea lor şi din echilibrul proporţiilor lor reciproce.
În funcţie de motivaţia consumatorilor (a cărei diversitate am prezentat-o într-un
capitol anterior), oferta turistică poate fi clasificată în patru mari grupe124:
- oferta turistică de vacanţă: ofertă de turism balnear, turism sportiv, turism
recreativ, turism familial;
- oferta de turism cultural: turism de studii, stagii de iniţiere tehnică sau artistică,
festivaluri, turism religios etc.;
- oferta de turism de afaceri: turism itinerant, turism de congrese, turism cu titlu
stimulator etc.;
- oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii: turism de tratament, turism profilactic
etc.
Fiecare dintre tipurile de ofertă menţionate se individualizează, cantitativ şi
calitativ, în funcţie de specificul naţional şi gradul de dezvoltare economică a ţării sau
zonei căreia îi aparţine.
Caracteristic ofertei turistice este faptul că aceasta se adresează unui număr
mare de consumatori potenţiali, în contextul existenţei unei pieţe turistice naţionale şi
internaţionale. În cadrul acestor pieţe acţionează o multitudine de ofertanţi diferiţi de
produse turistice. Oferta lor poate fi individualizată pe tipuri de ofertanţi: prestatori sau
producători ai diferitelor prestaţii şi produse turistice, întreprinderi din sectorul
comercial, agenţii de voiaj, agenţii de turism, turoperatori, asociaţii şi organisme cu
vocaţie socială, organizaţii teritoriale. "Producătorii" din turism sunt specializaţi pe patru
categorii de activităţi: cazare şi restaurare; transport; animaţie, informare şi agrement;
"proiectarea" şi organizarea derulării diverselor tipuri de voiaje turistice de către
turoperatori. Aceştia din urmă intervin la nivelul organizării şi distribuţiei, coordonând şi
corelând activitatea primelor trei categorii de activităţi. Ei grupează elementele ce
constituie o ofertă turistică şi o comercializează direct sau prin intermediul agenţiilor de
turism detailiste către consumatorii turistici.
Deşi marea majoritate a acestor ofertanţi sunt întreprinderi mici şi mijlocii, pe
piaţa turistică se manifestă şi fenomene precum integrarea sectorială şi gruparea
profesională. Astfel, în ultima perioadă s-a accentuat tendinţa de centralizare şi
concentrare a ofertanţilor de turism pe domenii de specialitate.

124
C. Cristureanu - Op. cit., pag. 121

187
 Noţiunea de consum, în cazul majorităţii elementelor de ofertă turistică, este
diferită decât în cazul ofertei de mărfuri.125 Patrimoniul turistic, valorile naturale,
istorice, etc. nu se consumă efectiv, ci rămân ca volum şi valoare relativ constante. De
altfel, odată cu trecerea timpului, unele elemente ale ofertei turistice (de exemplu
vestigiile istorice) îşi sporesc valoarea atât intrinsec cât şi sub aspectul forţei de atracţie.
În schimb, baza tehnico-materială şi infrastructura se uzează treptat fizic şi moral şi
trebuie înnoite, total (de exemplu, mijloacele de transport) sau parţial (dotarea tehnică şi
cu mobilier a capacităţilor de cazare), pentru a se asigura funcţionalitatea lor la nivelul
exigenţelor turiştilor.
În ceea ce priveşte serviciile turistice ce intră în componenţa ofertei, acestea se
consumă integral, pe măsura prestărilor lor. Astfel, producţia turistică are un caracter
efemer, existând atâta timp cât se manifestă consumul.
Elementele constitutive ale ofertei nu se bucură de aceeaşi importanţă în cadrul
ordinii stabilite de către consumator pentru satisfacerea nevoii turistice 126. Această ordine
variază de-a lungul anului, existând posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte
în "ocuparea" timpului afectat călătoriei sau sejurului. De modul în care întreprinderea
turistică va combina elementele din structura ofertei sale, astfel încât să se găsească cele
mai potrivite căi prin care să se suplinească diminuarea atractivităţii ori absenţa
temporară a unor condiţii naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare măsură
eficacitatea activităţii sale.
Cel puţin pe termen scurt oferta de servicii turistice este rigidă fiind determinată
de mărimea capacităţilor disponibile ale firmelor, simultaneitatea producţiei şi
consumului transformând oferta de servicii în ofertă de capacităţi. Caracterul relativ rigid
al ofertei turistice se referă la mai multe aspecte şi anume 127:
- imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care, pentru a-şi dovedi utilitatea
prin consum, presupune deplasarea consumatorului în bazinul acesteia, şi nu a produsului
în bazinul cererii. Consumul ofertei se realizează pe loc, numai anumite elemente de
ofertă - mărfurile nealimentare achiziţionate de pe piaţa turistică (amintiri, articole de
artizanat specifice zonelor vizitate) - fiind destinate "consumului" în zonele de origine ale
turiştilor.
- imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a acesteia la nivelul
cererii din fiecare perioadă. Aceasta face ca, în cazul existenţei unei inegalităţi între
ofertă şi cererea turistică, să se producă pierderi efective pentru operatorul turistic
datorită perisabilităţii serviciilor turistice.
- rigiditatea în amplasarea capacităţilor de producţie turistică, care sunt
localizate "la sursă", deci în perimetrul sau în apropierea elementului de atracţie, ceea ce
exclude alte posibilităţi ale localizării producţiei. Oferta de servicii este limitată în timp şi
spaţiu la capacităţile de nuclee receptive de care dispune baza materială. Termenul de
"nuclee receptive"128 se referă la componentele de bază materială care sunt utilizate
pentru procesele de prestaţii turistice: camera single sau patul dintr-o cameră dublă a unui
hotel, locul ocupat de client la masă într-un restaurant, locul ocupat într-un mijloc de
transport (autocar, avion etc.).
- imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale
cererii turistice şi la restructurările calitative ale cererii generate de

125
V. Olteanu, I. Cetină - Op.cit. pag. 121
126
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică, nr. 22/1997, pag. 32
127
I. Cosmescu - Op. cit., pag. 118
128
O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 28

188
 diversificarea motivaţiilor şi preferinţelor turiştilor. Acest ultim aspect are
consecinţe importante asupra eficienţei şi riscurilor investiţiilor în oferta turistică.
Inelasticitatea parţială a ofertei comparativ cu cererea este o particularitate
care decurge din alte două caracteristici ale serviciilor: forma nematerială şi
imposibilitatea stocării acestora. Ca urmare, remarcăm că pe termen scurt, oferta de
servicii turistice nu poate fi mărită fără a se periclita calitatea lor.
Rigiditatea ofertei turistice determină riscul de vânzare de pe piaţa turistică.
Acesta este accentuat de concurenţa substituţională, care caracterizează piaţa turistică,
ofertele putând foarte uşor să se substituie unele cu altele (de exemplu, concurenţa dintre
litoralul românesc, bulgăresc, turcesc, croat, italian etc.).
Punerea în valoare a ofertei turistice implică un volum important de investiţii
pentru dotarea turistică destinată elementelor funcţionale (hoteluri, moteluri, restaurante,
baruri, pensiuni, baze de tratament etc.) şi recreative (amenajări sportive, piscine, parcuri
de distracţii, săli de spectacole etc.).
În ansamblul ofertei turistice, putem distinge o ofertă efectivă, care include toate
elementele ce sunt posibil de utilizat la un moment dat şi oferta potenţială, care se
extinde până la limitele date de posibilităţile viitoare ale ofertei rezultate ca urmare a
dezvoltării unora din elementele acesteia (baza tehnico-materială, serviciile turistice etc.).
Oferta turistică potenţială (resursele naturale, atracţiile cultural-istorice şi social-
economice) constituie, de fapt, "materia primă" pentru turism, care se materializează în
diferite produse turistice prin activitatea celor ce lucrează în acest sector, activitate
concretizată în prestaţii de servicii turistice.
Existenţa unei oferte turistice care să corespundă cantitativ, calitativ, structural şi
spaţial modului în care se manifestă cererea turistică asigură satisfacerea la un nivel
ridicat a acesteia din urmă. Profilarea ofertei impune ca funcţionalitatea sa să fie adaptată
particularităţilor sezonalităţii în cadrul fiecărei forme de turism. 129 Astfel, va trebui ca
oferta montană să fie în concordanţă atât cu cererea de iarnă, cât şi cu cea de vară; oferta
balneară să asigure acelaşi efect terapeutic de-a lungul întregului an; baza tehnico-
materială a turismului de litoral să includă dotări care să corespundă cererii şi în
perioadele de la capetele de sezon.
În ceea ce priveşte dimensionarea optimă a ofertei se impune ca aceasta să fie
realizată în raport cu distribuţia sezonieră a cererii. De asemenea, trebuie avut în vedere
că nu toate elementele bazei tehnico-materiale sunt solicitate în aceeaşi măsură de-a
lungul anului: unele sunt funcţionale numai în sezonul de iarnă sau extrasezon, în timp ce
altele sunt necesare numai în sezonul de vară. În principal, spaţiile de cazare reclamă
diferenţierea unităţilor, sub aspectul dotării, pentru funcţionarea lor atât în sezonul plin
cât şi în extrasezon. Celelalte elemente structurale ale ofertei (spaţii pentru restaurare,
dotări de agrement şi social-culturale, mijloace de transport etc.) sunt derivate în raport
cu cele de cazare, dar trebuie ţinut seama de faptul că la acestea apelează, în majoritatea
cazurilor, şi turişti care nu beneficiază de cazare (care vin pe cont propriu). 130
O altă caracteristică a ofertei turistice, ce poate fi prezentată ca o alternativă la
rigiditatea acesteia este existenţa în anumite limite a unui efect de substituire a unui tip
de ofertă cu altul complementar sau înrudit care satisface motivaţii ce se pot substitui
una alteia.131 De exemplu, în condiţiile în care producţia turistică antrenează numai o

129
V. Olteanu, I. Cetină - Op. cit., pag. 125
130
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna economică, nr. 23/1897, pag. 23
131
I. Cristureanu - Op. cit., pag. 122

189
mică parte din oferta de turism de vacanţă, capacităţile suplimentare din perioada
respectivă pot fi valorificate prin producţia de turism de afaceri, întruniri etc.
În vederea facilitării utilizării acestei alternative se impune ca elemente
constitutive ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncţional, fiind în măsură să
satisfacă mai multe variante de consum fără a fi necesare cheltuieli suplimentare.
Dinamica ofertei turistice este mai puţin accentuată comparativ cu cea a ofertei
de mărfuri, datorită evoluţiei foarte diferite a elementelor ei componente. Astfel, unele
elemente ale ofertei turistice, ca de exemplu valorile naturale, arheologice, folclorice
rămân relativ neschimbate perioade îndelungate de timp, iar altele, cum sunt baza
tehnico-materială şi prestaţiile de servicii, evoluează cantitativ şi calitativ. Creşterea
nivelului calitativ al ofertei este determinată de influenţele progresului tehnic şi ale
exigenţelor crescânde ale turiştilor. Creşterea cantitativă a ofertei lărgeşte corespunzător
proporţiile cererii, asigurând satisfacerea unei mase mai mari de nevoi, în timp ce
creşterea calitativă se răsfrânge asupra nivelului de satisfacere a nevoilor, respectiv a
cererii turistice.
Turistul din zilele noastre doreşte să i se ofere posibilităţi largi de alegere, să
găsească o ofertă turistică capabilă să satisfacă cele mai diferite preferinţe. El nu este
dispus să facă nici o concesie la calitatea serviciilor turistice care i se oferă. În plus,
având în vedere că, în prezent, pe plan mondial oferta turistică excede cererea cu 40%,
turistul nemulţumit nu va mai reveni la destinaţia turistică care nu l-a satisfăcut.
Standardizarea ofertei turistice este imposibilă132 datorită diversităţii şi
caracterului eterogen al serviciilor turistice. Acestea sunt particularizate în funcţie de
specificul mediului în care sunt prestate şi individualizate la nivelul fiecărui turist. În
plus, datorită diversificării motivaţiilor turistice, lărgirea gamei sortimentale a serviciilor
turistice poate să devină aproape nelimitată.
Complementaritatea serviciilor turistice constituie o caracteristică a ofertei
turistice ce o diferenţiază de oferta bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se
datorează faptului că nevoile de consum turistic nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi
întreprindere. Astfel, turistul consumă împreună prestaţiile diferitelor întreprinderi de
cazare, transport, alimentaţie publică etc. Această interdependenţă care există între
anumite servicii turistice determină ca aprecierea nivelului calitativ al întregii oferte de
servicii să poată fi influenţată negativ de calitatea inferioară a unui singur element al
ofertei. De exemplu, prestarea într-un mod necorespunzător a serviciilor de cazare sau
restaurare poate afecta imaginea ofertei turistice globale.
Atractivitatea unei destinaţii turistice poate fi sporită sau diminuată de existenţa
sau absenţa complementarităţii serviciilor turistice prestate în cadrul ei. Serviciile
turistice formează un lanţ, în cadrul căreia fiecare verigă trebuie să se situeze la nivelul
exigenţelor şi aşteptărilor turiştilor. Această caracteristică decurge din principiul
inseparabilităţii serviciilor turistice, în sensul că se presupun unele pe altele (transport -
cazare - masă - distracţii - odihnă).

4.2. Factorii determinanţi ai ofertei turistice

Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu complex de

factori naturali, antropici, servicii turistice.
132
Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 68

190
 4.2.1. Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele
sau potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj, climă, litoral, ape, faună, floră
etc. Valoare relativă a acestora este dată de atractivitatea, caracterul şi accesibiliatea lor.
Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele naturale
apar pe piaţa turistică ca o componentă particulară a unui produs turistic oferit spre
comercializare.133 Ca urmare, putem aprecia că valorile naturale constituie pentru anumite
categorii de turişti factorii principali în luarea deciziilor pentru alegerea unei destinaţii
turistice şi, în plus, reprezintă condiţia esenţială a creării şi dezvoltării bazei tehnico-
materiale a staţiunilor turistice (a ofertei turistice secundare).
Resursele naturale există în tot cursul anului, dar ca mijloc de recreere devin
atractive numai atunci când întâlnesc anumiţi parametri calitativi acceptaţi de turiştii
potenţiali. Schimbările periodice ale condiţiilor naturale sunt provocate, în limitele unei
latitudini geografice, de variaţiile climaterice, care atrag după sine modificări cantitative
şi calitative ale resurselor naturale (vegetaţie, faună, regim hidrologic, temperatură etc).
Variaţiile climaterice pot fi considerate ca un element component de importanţă majoră al
atractivităţii resurselor naturale ale unei zone (staţiuni) turistice. În aceasta constă una din
cauzele principale ale sezonalităţii ofertei turistice: calitatea resurselor naturale se
modifică cu o regularitate constantă în decursul unui an calendaristic şi corespunzător
acestor schimbări se înregistrează fluctuaţii pronunţate în volumul cererii turistice.
În funcţie de caracteristicile resurselor naturale, acestea formează diferite tipuri de
oferte turistice. Astfel, apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori
determinanţi ai ofertei turismului de odihnă şi de agrement; fondul piscicol şi cinegetic
reprezintă baza ofertei turismului de vânătoare şi pescuit sportiv; rezervaţiile naturale,
peisajele pitoreşti, pădurile etc. generează forme de turism de odihnă sau turism itinerant;
resursele de ape minerale şi termale, lacurile sărate, nămolurile cu calităţi terapeutice,
mofetele etc. facilitează dezvoltarea turismului de cură şi tratament balneo-medical.
Componentele naturale, antropice, echipamentul şi capacităţile de producţie ale
ofertei turistice au ca suport teritoriul.134 Acesta este definit în turism pe plan cantitativ,
prin "capacitatea de primire a teritoriului” şi, pe plan calitativ, prin "atractivitatea" sa, sau
valoarea turistică a teritoriului care poate fi naturală sau creată.
Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi
afectată datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe suprafeţe
limitate. Ca urmare a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în turism, care promovează
o serie de principii135 ce se referă la "satisfacerea trebuinţelor prezente fără a compromite
capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi realiza propriile lor nevoi”136:
- mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa nealterată
are o importanţă vitală pentru generaţiile viitoare - de aceea nu trebuie prejudiciat din
considerente pe termen scurt;
- turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă beneficii
atât comunităţii locale cât şi vizitatorilor;
- relaţia dintre turism şi mediul natural trebuie astfel construită încât dezvoltarea
durabilă să fie asigurată pe termen lung;

133
O. Snak - Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.104
134
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 122
135
English Tourist Board - Tourism and the Enviromment: Maintaining the Balance, ETB, London, 1991
136
World Commission on Enviromment and Development - Our Common Future, Brundtland Report, Oxford
Universty Press, New-York, 1987

191
 - activitatea turistică trebuie să respecte proporţiile, natura şi caracteristicile
locului în care se desfăşoară, fără a permite deteriorarea resurselor, sau a avea un impact
economic şi social inacceptabil;
- în orice localitate turistică trebuie să se creeze o anumită armonie între
trebuinţele vizitatorilor şi interesele comunităţii gazdă.
Având în vedere aceste principii şi pentru a atenua presiunea cererii turistice
asupra ofertei din anumite zone turistice, specialiştii determină "capacitatea optimă de
primire a teritoriului" sau "capacitatea de suport a destinaţiei" 137. Aceasta reprezintă
numărul maxim de turişti care pot fi primiţi pe un teritoriu fără a prejudicia mediul
ambiant, organizarea vieţii în regiunea respectivă şi calitatea serviciilor turistice.
Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se găseşte în
relaţie directă cu:
- accesibilitatea şi atractivitatea sa;
- frumuseţea naturală a peisajului;
- configuraţia spaţială (masive muntoase, podişuri, câmpii, râuri, lacuri, litoral
etc.);
– condiţiile meteorologice specifice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa
precipitaţiilor, intensitatea activităţii solare ş.a;
– valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură (nămol, izvoare minerale şi
termale ş.a);
– originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei;
– valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, religioase,
folclor, artizanat;
– poziţia ofertei faţă de bazinul cererii, respectiv faţă de fluxurile circulaţiei
turistice.
Forma grafică a variaţiei atractivităţii unui teritoriu în funcţie de distanţa faţă de
bazinul cererii este reprezentată în figura de mai jos:

Atractivitate

I II
Distanţa
D0
Figura 4.1. Atractivitatea unui teritoriu turistic, în funcţie de distanţa faţă de bazinul cererii138

Remarcăm existenţa a două zone de atracţie: zona I, în care atracţia creşte

proporţional cu distanţa, şi zona II, în care atracţia este invers proporţională faţă de
distanţă139. Distanţa optimă poate fi, de exemplu, distanţa parcursă în decursul unei
singure zile (ce-ar presupune un grad de oboseală acceptabil) sau distanţa exprimată prin
137
E. Shelby - A conceptual framework for carryng capacity determination, Leisure Sciences, vol. 6, nr.4, pp.
433
138
C. Cristureanu - Op. cit., pag. 122
139
I. Cosmescu - Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 122

192
costul transportului şi care se află într-un raport optim faţă de costul unei vacanţe. Ca
urmare, atractivitatea unui teritoriu situat la distanţa "d" este în funcţie de costul
transportului (c) şi de oboseala sau efortul fizic determinat de parcurgerea distanţei (x):
At = A(d,c,x), unde:
At = funcţia de atractivitate
4.2.2. Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic
şi cultural, infrastructura şi superstructura turismului.
Patrimoniul istoric, artistic şi cultural cuprinde resurse care motivează turiştii să
întreprindă călătorii având ca destinaţii aceste elemente determinante ale ofertei turistice.
Importanţa resurselor culturale şi artistice este justificată de caracterul lor original,
specific care oferă posibilitatea diferenţierii producţiei turistice în relaţia cu piaţa
internaţională.
Existenţa unei infrastructuri adecvate este esenţială pentru ca oferta turistică
potenţială să se transforme în ofertă reală (efectivă) prin facilitarea accesului turiştilor la
localităţile, zonele sau ţările turistice. Aceasta se realizează prin intermediul drumurilor,
şoselelor, autostrăzilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor (necesare derulării
transportului), al utilităţilor legate de electricitate, apă, canalizare, comunicaţii şi al altor
servicii (sănătate, poştă, asigurări etc.).
Superstructura turismului sau baza tehnico-materială a acestuia este formată din
structurile de primire turistice care sunt construcţii şi amenajări destinate (prin proiectare
şi execuţie) cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului, transportului acestora sau
tratamentului balnear. Astfel, baza tehnico-materială a turismului cuprinde140:
- mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile);
- mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, tabere, cămine, sate de
vacanţă);
- mijloace intermediare de cazare (campinguri, locuinţe particulare etc.);
- capacităţi destinate alimentaţiei publice (restaurante, cantine);
- capacităţi destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă, policlinici,
dispensare);
- construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi administrative
(magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare, agenţii de voiaj etc.);
- baza tehnico-materială pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli de
sport, cinematografe, săli de concerte, cazinouri, baruri, cluburi de noapte, mijloace de
transport pe cablu, alte instalaţii şi dotări specifice).
Baza materială a turismului prezintă o serie de particularităţi141 ce ţin de
specificul ofertei turistice:
- corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice,
atât pe plan calitativ-structural, cât şi pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. De
exemplu, construirea unei baze de tratament balnear este condiţionată de existenţa unor
resurse de ape termale;
- adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice
este o particularitate generată de rigiditatea ofertei turistice. În general, racordarea bazei
tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, ţinând seama de
importanţa distanţei în direcţionarea cererii;

140
Gh. Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.61
141
I. Cosmescu - Op. cit., pag. 125

193
 - capacităţile de producţie turistică necesită echipamente de valoare ridicată.
Aceasta înseamnă că resursele de capital reprezintă un factor determinant al producţiei
turistice;
- raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi
calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale. Astfel, lipsa resurselor naturale atractive
poate fi suplinită prin realizarea unor investiţii ridicate în baza tehnico-materială, iar
abundenţa resurselor naturale originale şi atractive necesită investiţii specifice cu mult
mai reduse pentru echipamentul turistic.
4.2.3. Serviciile turistice constituie ponderea majoritară a ofertei turistice.
Structura serviciilor oferite pe piaţa turistică cuprinde142:
1. Servicii pentru pregătirea consumului turistic, legate de organizarea voiajelor,
publicitate, informarea clienţilor, elaborarea programelor de călătorie pe diferite itinerare,
editarea ghidurilor şi hărţilor turistice, rezervarea serviciilor pe itinerarele solicitate,
procurarea documentelor de călătorie, obţinerea vizelor turistice etc.
2. Servicii de bază în care se includ:
a) servicii de transport turistic (în cazul în care turiştii solicită agenţiilor de voiaj
să le asigure asemenea servicii);
b) servicii de cazare, care constau în asigurarea condiţiilor pentru înnoptarea
turiştilor în diferite tipuri de structuri de primire;
c) servicii de alimentaţie.
3. Servicii complementare sunt prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a
timpului liber al turiştilor (agrement, distracţii, activităţi sportive, excursii, manifestări
cultural-artistice, închirieri de autoturisme şi materiale sportive ş.a).
4. Servicii cu caracter special: tratamente balneo-medicale, servicii pentru
turismul de întruniri, pentru acţiunile de vânătoare şi pescuit sportiv etc.;
5. Servicii nespecifice: reparaţii şi întreţinere, telecomunicaţii, poştă, schimb
valutar etc.
Oferta turistică, în calitatea sa de subsistem al sistemului pieţei, cuprinde
prestaţiile turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau
nespecific a căror prestare este dependentă de materializarea prin consum a cererii
turistice. Combinarea acestor categorii de servicii turistice generează oferte turistice
diferite, iar clasa calitativă a fiecărui tip de serviciu imprimă ofertei turistice globale un
anumit nivel calitativ.
Pentru a reuşi să se impună pe o piaţă caracterizată printr-o concurenţă acerbă,
organizatorii de turism şi prestatorii de servicii turistice trebuie să desfăşoare un proces
continuu de diversificare a ofertei lor turistice.
Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât, în
funcţie de resursele turistice primare şi secundare ale unei zone, să răspundă la
următoarele necesităţi143:
- gama serviciilor oferite să stimuleze prin diversitatea şi atractivitatea lor pe
fiecare turist, pentru ca acesta să solicite cât mai multe prestaţii, să-l cointereseze să-şi
prelungească sejurul său şi să-l convingă să revină si în viitor la aceeaşi destinaţie
turistică apelând la aceiaşi prestatori de servicii turistice;
- să ofere alternative şi posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului liber în orice
împrejurare şi în orice oră din zi;

142
Gh. Postelnicu - Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag.81
143
O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 154

194
 - să permită substituirea neforţată, în funcţie de împrejurările dictate de condiţiile
locale concrete, a unei variante de oferte de servicii cu o alta variantă de ofertă, având
un conţinut la fel de atractiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferinţele turistului;
- să permită compensarea reducerii volumului de activităţi turistice provocat de
trendul ce se manifestă pe plan mondial de scurtare a duratei unui sejur mediu într-o
staţiune sau într-o ţară, prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să genereze
creşterea solicitărilor de servicii turistice pe fiecare zi/turist dintr-o unitate de sejur
mediu.
Standardizarea serviciilor turistice la nivelul întregii oferte este imposibilă
datorită diversităţii şi eterogenităţii lor. Această ultimă caracteristică este
particularizată de specificul mediului in care sunt prestate serviciile turistice şi de
individualizarea lor la nivelul consumatorului. Posibilităţile de lărgire a gamei serviciilor
turistice se multiplică în mod proporţional cu diversificarea motivaţiilor turiştilor şi a
ofertelor sectorului terţiar.
Nivelul calitativ al serviciilor turistice este esenţial în procesul de apreciere a
ofertei de către consumatori. Astfel, se ştie că turistul poate admite o cameră mai mică, o
mâncare redusă cantitativ, dar nu trece cu vederea lipsa curăţeniei grupului sanitar şi nici
lipsa de bunăvoinţă a personalului care asigură servirea turistică.
4.2.4. Forţa de muncă influenţează dimensiunea, calitatea şi localizarea ofertei
turistice prin gradul de specializare şi nivelul de calificare. Între lucrătorul din turism
implicat în prestarea serviciilor şi consumatorul acestora intervin raporturi directe, în care
satisfacerea nevoilor de consum se face în condiţii de creştere continuă a experienţei şi
exigenţelor personale ale turiştilor acumulate din călătorii anterioare. Aceasta impune o
creştere a nivelului profesional al personalului din turism, o adaptare rapidă la cerinţele
pieţei mondiale. Este adevărat însă că necesarul de muncă înalt calificată în turism este
mai redus decât pentru celelalte domenii de activitate ale sectorului terţiar. Astfel, deşi
calitatea muncii are o importanţă deosebită, ocuparea multor funcţii, din unităţile de
cazare de exemplu, solicită un nivel redus de calificare.
În prezent, pe plan mondial se remarcă tendinţa ridicării calitative a ofertei
datorită unei specializări accentuate a personalului ce lucrează în cadrul firmelor de
turism. Diversificarea şi specializarea profesiilor turistice asigură succesul ofertei
turistice.

4.3. Ofertanţii de pe piaţa turismului

Pe piaţa turistică activează o gamă largă de ofertanţi care pot fi clasificaţi în

funcţie de mai multe criterii, în categorii diferite.
În funcţie de natura activităţii desfăşurate, întreprinderile turistice se împart în
două grupe distincte:
I. agenţi prestatori direcţi de servicii turistice
II. agenţi care au ca obiect de activitate promovarea şi comercializarea de
aranjamente turistice în ţară şi străinătate, cu rol de intermediar între agenţii economici
prestatori direcţi de servicii turistice şi turişti.
I. Agenţii prestatori direcţi de servicii turistice desfăşoară activităţi economice
diverse având rolul de a satisface o cerere turistică complexă, corespunzătoare unor
motivaţii turistice eterogene.

195
 Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Turismului au realizat o "Clasificare
Internaţională Standard a Activităţilor din Turism”144, care identifică o serie de activităţi
economice care au în totalitate sau numai parţial un caracter turistic. Conform acesteia,
principalii agenţi economici prestatori de servicii în totalitate turistice (prestatori direcţi)
sunt:
a) Agenţi prestatori de servicii de transport turistic pe calea ferată, rutier, aerian,
naval (maritim sau fluvial), naţional sau internaţional, inclusiv transportul turistic pe
cablu în zonele montane;
b) Agenţi prestatori de servicii hoteliere şi servirea mesei în localităţi şi staţiuni,
pe trasee turistice;
c) Agenţi prestatori de servicii de tratament în cadrul staţiunilor balnear-turistice
sau localităţilor cu dotări balneare;
d) Agenţi prestatori de servicii de agrement-divertisment sportiv, cultural,
distractiv şi alte asemenea activităţi destinate turiştilor aflaţi în localităţile, staţiunile sau
pe traseele turistice;
e) Agenţi prestatori de servicii complementare pentru turişti sau agenţii de turism:
unele servicii financiar - bancare, servicii de asigurări, servicii de vize, rezervări -
închirieri (mijloace de transport, echipamente sportive etc.) cercetare, învăţământ -
educaţie, informaţii, consultanţă, proiectări, construcţii turistice, protecţie, asociaţii
profesionale, realizarea de materiale publicitare.
În grupa agenţilor economici cu activitate turistică parţială se cuprind:
întreprinderile furnizoare de gaze, electricitate, construcţii, textile, industriale, agricole,
majoritatea întreprinderilor financiar - bancare, farmaceutice, transport urban,
telecomunicaţii ş.a, precum şi o parte din unităţile de servire a mesei, culturale, sportive
şi de divertisment care prestează servicii atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia
rezidentă.
Conform legislaţiei şi uzanţelor din ţările dezvoltate, unităţile specializate în
prestări servicii pentru turişti se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de nivelul de
confort şi calitatea serviciilor oferite. Pentru alinierea la practica internaţională, în
România a fost adoptată legislaţia referitoare la ierarhizarea unităţilor economice cu scop
lucrativ care prestează servicii turistice de cazare şi alimentaţie. 145
În cadrul acestor acte normative, termenul de "structuri de primire turistică" este
definit ca fiind orice construcţii şi amenajări destinate prin proiectare şi execuţie cazării
sau servirii mesei pentru turişti, inclusiv serviciile specifice aferente.
Structurile de primire turistice se împart în două grupe mari: structuri de primire
cu funcţiuni de cazare turistică (unităţi de cazare) şi unităţi de alimentaţie destinate
servirii turiştilor.
1) Unităţile de cazare turistică cuprind localurile de utilitate publică clasificate şi
amenajate astfel încât să permită cazarea turiştilor şi prestarea de servicii specifice,
potrivit categoriei de încadrare. Ele se clasifică pe stele, în funcţie de caracteristicile
constructive, calitatea dotărilor, a instalaţiilor şi serviciilor prestate.
Tipurile de unităţi de cazare turistică care funcţionează în România şi numărul de
stele în care pot fi clasificate sunt:
1. Hoteluri 1-5 stele
2. Hoteluri-apartament de 2-5 stele

144
World Tourism Organization - Standard International Clasification of Tourism Activities, SICTA, 1991
145
Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind
clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, M.O. Partea I, nr. 220/25 sept. 1995

196
 3. Moteluri de 1-3 stele
4. Vile de 1-5 stele
5. Cabane de 1-3 stele
6. Bungalouri de 1-3 stele
7. Sate de vacanţe de 2,3 stele
8. Campinguri de 1-4 stele
9. Pensiuni turistice de 1-4 stele
10. Pensiuni agroturistice de 1-3 stele
11. Camere de închiriat în locuinţe familiale de 1-3 stele
12. Nave fluviale şi maritime de 1-5 stele
Clasificarea are rol de a asigura protecţia prin prezentarea codificată a nivelului de
confort şi a calităţii serviciilor oferite. Unităţile de cazare, prin flexibilitatea serviciilor
prestate, prin capacitatea lor de adaptare la nevoile clientelei, pot determina creşterea sau
diminuarea pieţei turistice, în funcţie de creşterea sau scăderea calităţii serviciilor ce sunt
oferite turiştilor.
2. Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor efectuează un ansamblu de
activităţi de pregătire şi prezentare a preparatelor culinare, de cofetărie-patiserie, a
băuturilor, cu serviciile specifice aferente consumului acestora, precum şi crearea unei
ambianţe de destindere şi bună dispoziţie pentru consumatori:
Particularitatea activităţii în sectorul de alimentaţie publică faţă de celelalte
sectoare ale comerţului cu amănuntul constă în faptul că vânzarea şi consumul produselor
se face, de regulă, pe loc şi se îmbină cu procesul de producţie a preparatelor culinare şi
de cofetărie - patiserie146.
Tipurile de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor care funcţionează în
România şi categoriile de încadrare sunt:
Tabel 4.1. Tipuri de unităţi de alimentaţie
Nr. Categoria
Tipul de unitate
crt. Lux I II III
0 1 2 3 4 5
1. RESTAURANT
1.1 Clasic x x x x
1.2 Specializat
1.2.1 Pescăresc-vânătoresc x x x -
1.2.2 Dietetic, lacto-vegetarian - x x x
1.2.3 Rotiserie, zahana - x x x
1.2.4 Familial, pensiune - x x x
1.3 Cu specific naţional sau local x x x -
1.4 Braserie x x x -
1.5 Berării x x x -
1.6 Grădina de vară x x x x
2. BAR
2.1 Bar de noapte x x - -
2.2 Bar de zi x x x -
2.3 Cafe-bar, cafenea x x x -
2.4 Disco-bar (discotecă, videotecă) x x x -
2.5 Bufet - bar - x x x
3. Unităţi tip FAST FOOD
146
M. Naghi (coordonator) - Managementul unităţilor din turism şi comerţ, vol. I, Editura Geoge Bariţiu, Cluj-
Napoca, 1999, pag. 152

197
 3.1 Restaurant autoservire - x x x
3.2 Bufet tip expres - x x x
3.3 Pizzerie - x x x
3.4 Snack - bar - x x x
4. COFETĂRIE x x x x
5. Patiserie, plăcintărie, covrigărie - x x x
Sursa: Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995, publicat în M.O. Partea I, nr. 220/1995

Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor, care sunt integrate în unităţile

de cazare turistică, se clasifică odată cu acestea, asigurându-se, de regulă, următoarea
corelaţie:

Tabel 4.2. Corelaţia între categoria unităţii de cazare şi cea a unităţii de alimentaţie
Categoria unităţii
de cazare de alimentaţie publică
5 şi 4 stele Lux
3 şi 2 stele Categoria I
1 stea Categoria II şi III
Sursa: Ordinul Ministerului Comerţului şi Turismului nr. 87/1992

Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie destinate servirii

turiştilor în cele patru categorii: Lux, I, II, III sunt sintetizate în următoarele grupe
referitoare la:
- felul construcţiei şi instalaţiilor;
- amenajările şi dotările interioare din saloane;
- dotarea cu inventar de servire;
- serviciile suplimentare oferite consumatorilor;
- calificarea personalului unităţii.
II. Agenţii de turism cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi
de servicii şi turişti se clasifică în147:
a) Agenţii turoperatoare specializate numai în organizarea de aranjamente
turistice, pe care le comercializează pe bază de contracte prin intermediul altor agenţii de
turism;
b) Agenţii de turism detailiste cu activitate de vânzare a aranjamentelor turistice
organizate de tour-operatori (similar cu agenţiile de voiaj din străinătate);
c) Agenţii cu activitate mixtă de turoperatori şi de vânzare directă către turişti a
aranjamentelor turistice proprii sau ale altor turoperatori.

4.4. Tendinţe pe piaţa turistică

În prezent, pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă, atât

între firmele de turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice. Confruntaţi cu o libertate
mai largă de alegere, cu o ofertă mai diversificată, clienţii devin mai exigenţi şi mai
dificil de satisfăcut. Ei cer un nivel înalt de calitate a serviciilor, valoare ridicată şi preţuri
cât mai reduse. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta în cadrul acestei pieţe, a
cumpărătorului, întreprinderile turistice trebuie să elaboreze şi să pună în practică

147
G. Stănciulescu - Op. cit., pag. 18

198
strategii şi politici de marketing eficiente în vederea atragerii şi fidelizării clientelei
turistice.
Având în vedere competiţia ce există pe piaţa turistică, este relevantă prezentarea
prognozei evoluţiei acesteia pentru anul 2010148:
I. Asia de Est - Pacific reprezintă zona cu evoluţia cea mai rapidă, ajungând la o
pondere de 22% din piaţa turistică, cu un ritm de creştere de 12% pe an;
II. Asia de Sud va înregistra o stagnare; la sfârşitul perioadei analizate ponderea sa
va fi de 1% în turismul mondial, cu o creştere de sub 1% pe an;
III. Africa va fi caracterizată printr-o atracţie în scădere (- 1% pe an ), astfel încât
ponderea acesteia pe piaţa turistică mondială va fi de 0,9% în 2010;
IV. Orientul Apropiat va înregistra de asemenea un declin al cererii turistice,
ajungând în anul 2010 la o pondere de 2%;
V. Europa îşi va menţine poziţia dominantă pe piaţa turistică internaţională,
deţinând peste 50% din aceasta în 2010. De altfel, starea de saturaţie a pieţei turistice
europene persistă de mai mult timp, câteva state cum sunt Franţa, Spania, Italia, Marea
Britanie ş.a., situându-se în topul clasamentelor întocmite de Organizaţia Mondială a
Turismului. Ţările din Europa de Est constituie un segment de piaţă care va cunoaşte o
creştere pe măsura creşterii nivelului veniturilor populaţiei şi calităţii serviciilor turistice
prestate.
VI. Americile vor reprezenta o zonă a pieţei turistice mondiale ce va înregistra un
declin al cererii turistice, ajungând la 19% în 2010.
Piaţa mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, prin
maturizarea turistului în calitate de consumator, dar şi a industriei specifice, apreciată ca
cea mai voluminoasă ramură din lume. Noul tip de turist este mai experimentat, mai
sofisticat şi mai exigent. În legătura cu definirea segmentelor de piaţă turistică, merită a fi
menţionate tezele centrale ale transformării valorilor stabilite de Axel Schorand149:
- scăderea importanţei muncii în paralel cu creşterea importanţei timpului liber;
- reducerea importanţei valorilor sociale concomitent cu creşterea importanţei
valorilor individuale;
- reducerea preocupării lumii contemporane cu privire la apărarea militară şi
"războiul rece" şi creşterea importanţei acordate evitării distrugerii mediului natural.
Segmentarea pieţei turistice va deveni din ce în ce mai detaliată, astfel încât
produsele să fie strict adaptate dorinţelor specifice fiecărui segment. Deşi în prezent
interesele speciale legate de călătoriile turistice (de exemplu, hobbiuri, sport, atracţii
culturale) constituie segmente reduse de piaţă, în viitor se aşteaptă să cunoască o creştere
rapidă.
O alta tendinţă importantă în acest domeniu al sectorului terţiar o constituie
accentuarea globalizării pieţei turistice. Industria ospitalităţii a cunoscut o accelerare a
procesului de pătrundere a corporaţiilor multinaţionale pe întreaga piaţă turistică 150. În
plus, are loc un fenomen de convergenţă a gusturilor turiştilor şi a preferinţelor lor pentru
un anumit standard al calităţii serviciilor turistice. Marile firme turistice au cucerit o
pondere şi o influenţă crescândă pe piaţă, ajungându-se la un proces de concentrare a
industriei turismului. Exemplul cel mai relevant pentru reliefarea tendinţelor de
tehnologizare, globalizare şi concentrare pe piaţa turistică îl constituie dezvoltarea
sistemelor de rezervare computerizate la nivel mondial. Turismul a devenit o industrie
148
World Tourism Organization - Tourism Market Trends, 1999, pag. 84
149
A. Schorand - Tourismus, Roth, Munchen, 1993, pag. 4
150
Gh. Postelnicu - Op.cit., pag. 171

199
mondială prin internaţionalizarea clientelei şi mondializarea producătorilor de voiaje
turistice (de exemplu, Club Méditerrannée sau Touristick Union International).
În ceea ce priveşte formele de turism practicate, în completarea turismului de
vacanţă s-a dezvoltat o importantă piaţă pentru turismul de afaceri. Aceasta se bucură de
o atenţie deosebită, deoarece oamenii de afaceri cheltuiesc de două ori mai mult decât
turiştii obişnuiţi într-o călătorie. În plus, această categorie aparte de turişti se deplasează
de mai multe ori pe an, turismul de afaceri nefiind influenţat de o anumită sezonalitate.
În cadrul pieţei globale, s-au dezvoltat o serie de pieţe mai mici, a organizatorilor
de întâlniri, convenţii, congrese, expoziţii. Centre care organizează astfel de reuniuni pot
fi găsite în aproape orice oraş important al lumii. Oraşele asiatice (de exemplu Jakarta,
Hong Kong şi Singapore) şi-au dezvoltat în ultimii ani astfel de facilităţi, concurând cu
succes pe cele din Europa şi America de Nord.
Cu toate că oferta turistică este încă puternic standardizată, competiţia tot mai
acerbă din domeniul turistic determină o utilizare tot mai frecventă a ofertei flexibile,
modulare, personalizate. Acest tip de ofertă poate determina o satisfacţie sporită din
partea clienţilor, care pot experimenta un pachet turistic variat şi adaptat la cerinţele lor
specifice.
Oferta turistică înregistrează o tendinţă de diversificare ca urmare a
diversificării cererii turistice şi a formelor circulaţiei turistice. Asistăm astfel, în
perioada ultimilor ani, la sporirea preocupărilor menite să asigure o gamă tot mai mare de
produse turistice, capabile să satisfacă o sferă largă de preferinţe. Fenomenele care se
manifestă în structura pieţei turistice mondiale pun în evidenţă, pe de o parte caracterul
peren al majorităţii motivaţiilor ce stau la baza practicării turismului şi, pe de altă parte,
apariţia de noi mobiluri. Cererea şi oferta de turism ieftin vor creşte şi datorită noului şi
imensului segment de piaţă localizat în ţările est-europene şi în mai mică măsură, în
America Latină.
Între statele din centrul şi estul Europei, România este considerată ţara înzestrată
cu cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi antropice, fapt ce-i conferă o
mare disponibilitate pentru turism. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă prin care
trece România la ora actuală face dificilă dezvoltarea turismului, care însă pe viitor ar
putea cunoaşte un avânt pe măsura potenţialului disponibil. Revelatoare în acest sens este
declaraţia secretarului general al Organizaţiei Mondiale a Turismului:"O ţară care are în
patrimoniul său Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Mănăstirile din Nordul Moldovei şi
numeroase staţiuni de cură balneară ar putea trăi şi prospera numai din turism" 151. Fără
excepţii notabile, atât specialiştii din România cât şi cei din străinătate sunt de acord cu
faptul că potenţialul turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică a oricărei
alte ţări din lume, contribuind la creşterea veniturilor obţinute din schimburile externe.
În prezent, însă, industria ospitalităţii în România se confruntă cu probleme
precum: declinul abrupt al cererii turistice interne şi externe (numărul sosirilor
vizitatorilor străini în România a scăzut de la 6.401.116 turişti în 1992 la 4.938.400 în
2001, iar numărul plecărilor vizitatorilor români în străinătate a scăzut de la 10.904.505
în 1992 la 6.408.108 în 2001), un produs turistic învechit, standardul scăzut al serviciilor
oferite care nu satisfac aşteptările turiştilor, tarife şi preţuri mult prea mari în comparaţie
cu calitatea serviciilor oferite, o promovare insuficientă. În plus, după 1989, din cauza
scăderii nivelului veniturilor reale ale populaţiei, a avut loc o restructurare a priorităţilor
de consum în defavoarea turismului. Restructurarea economică, inflaţia, privatizarea,
descentralizarea, noile iniţiative legislative au determinat răsturnarea sistemului de valori,
151
Al. Nedelea -Politica de produs şi piaţa turistică românească, Tribuna Economică nr. 51-52/1998,pag. 36

200
reorientarea intereselor de grup şi individuale, conflictele dintre vechile mentalităţi şi
noile direcţii în care s-a angajat societatea românească, toate acestea având efecte
puternice şi haotice atât asupra mecanismelor socio-economice, cât şi asupra atitudinilor
individuale.152
România are un avantaj esenţial faţă de alte ţări, prin faptul că, datorită unui
potenţial turistic bogat şi variat, poate oferi, în mod practic, toate formele de turism
solicitate: sejur pe litoral, în staţiunile de munte, în staţiunile balneoclimaterice, de
sporturi de iarnă, vânătoare, pescuit, circuite turistice culturale. Acest potenţial turistic
românesc însă este insuficient pentru a reprezenta o reală şi puternică atracţie turistică,
deoarece, aşa cum relevă un studiu realizat de firma britanică de consultanţă Horwath,
România se prezintă în faţa turiştilor străini cu un "produs turistic depăşit, o ofertă
inadecvată pentru recreerea şi petrecerea timpului liber, cu o stare fizică a dotărilor ce
reflectă lipsa întreţinerii şi investiţiei".
Oferta structurilor de primire turistice se caracterizează prin rigiditate, ponderea
hotelurilor de una şi două stele fiind foarte mare (85%). La acestea se adaugă absenţa din
dotarea lor a elementelor tehnice impuse de standardele internaţionale, slaba afiliere la
lanţurile hoteliere consacrate pe plan mondial, precum şi la sistemul computerizat de
rezervare a locurilor.153 În schimb, una din particularităţile pieţei turistice interne constă
în dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână care se concretizează în sejururi scurte
în zone preorăşeneşti sau rurale, în staţiuni balneoclimaterice, în drumeţii montane.
Se remarcă de asemenea insuficienta diversificare a serviciilor turistice oferite pe
piaţă şi calitatea slabă a acestora ca şi a infrastructurii specifice turismului. În plus, se
constată carenţe în adaptabilitatea ofertei turistice româneşti la cererea turistică internă şi
internaţională, valorificarea necorespunzătoare a resurselor turistice, fapt ce a contribuit
la diminuarea valorii de piaţă a acestora şi la prezentarea necompetitivă a produselor
turistice la nivel internaţional.
Revenind la tendinţele pieţei turistice pe plan mondial, să menţionăm că
Organizaţia Mondială a Turismului prognozează o creştere a circulaţiei turistice
internaţionale, astfel încât, în anul 2020, aceasta va înregistra 1,6 miliarde turişti ce vor
aduce încasări de peste 2000 miliarde dolari. 154 Analiştii turismului consideră că piaţa
turistică, incontestabil legată de dezvoltarea mijloacelor de transport, nu se va putea lărgi
decât prin atragerea clienţilor ale căror venituri sunt mai modeste. Fenomenele
binecunoscute ale superurbanizării, transformărilor tehnologice, influenţa tot mai mare a
birocraţiei, poluării etc., vor determina ca nevoia de turism să devină din ce în ce mai
acută.
Piaţa industriei ospitalităţii va continua să crească, influenţând economiile în
general şi pe cele ale zonelor turistice în particular. Problemele reglării fluxurilor turistice
vor deveni din ce în ce mai stringente şi va fi necesar să se asigure pe perioada întregului
an rentabilitatea echipamentelor turistice, dacă se va dori oferirea unor produse turistice
ieftine, care să satisfacă cererea unor clienţi din ce în ce mai puţin bogaţi.
Creşterea numărului de turişti implică, de asemenea, dezvoltarea unor forme
diferite de turism, deoarece toţi aceşti noi clienţi nu vor putea să consume în acelaşi timp
acelaşi tip de spaţiu şi divertisment. Cererea turistică va trebui orientată spre munte,

152
F. Bran, D. Marin, T. Simon - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998,
pag.104
153
Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 180
154
OMT - Les pérspectives du marché touristique a l'horizon de l'an 2000 et au-dela, Madrid, 1999, pag. 14

201
mare, oraşe, zone rurale etc., astfel încât să se încerce o repartizare armonioasă a acestor
consumatori în scopul evitării depăşirii capacităţii de suport a destinaţiilor.
Aşa cum prefigurează Alvin Toffler, sectorul terţiar va fi caracterizat prin mutaţii
cu privire la preocupările tot mai pregnante de adaptare a serviciilor la "cererile
psihologice" speciale ale clienţilor, transformând cel mai banal serviciu într-un
eveniment prefabricat, oferit într-o ambianţă şi un decor deosebite, menite să suscite
imaginaţia consumatorului şi să satisfacă într-o măsură mai mare preferinţele acestuia. 155
Serviciile turistice vor fi însoţite de o serie de noi componente, denumite "experimente"
reprogramate, vândute ca anexă la anumite servicii tradiţionale. 156 Astfel, serviciile vor fi
"îmbrăcate" într-un înveliş nou, constând din experimente simultane sau nesimultane,
care vor oferi clientelei turistice senzaţia aventurii, a primejdiei şi a altor plăceri (fără a
implica riscuri reale pentru viaţa, integritatea sau reputaţia clientului). Această nouă
diversitate a alternativelor de diferenţiere a ofertei turistice va reprezenta unul din factorii
competiţionali de atractivitate nu numai pentru destinaţiile turistice tradiţionale, ci şi
pentru noile destinaţii care se intercalează în paleta ofertelor concurente.
Populaţia globului se află în pragul civilizaţiei tehnologiilor înalte şi a
informaticii, desemnată în evoluţia istoriei omenirii de Alvin Toffler ca "perioada celui
de- Al Treilea Val".157 Această etapă este cea a oamenilor care lucrează la domiciliu, în
ateliere informatice artizanale, a sistemelor de comunicaţii multimedia care
revoluţionează munca şi petrecerea timpului liber. În general, mediile audio-vizuale nu
diminuează nevoia de a călători, deoarece televiziunea sau Internetul, deşi permit
efectuarea unor voiaje virtuale, nu oferă totuşi posibilitatea de a vedea realitatea, de a o
cunoaşte direct, pe viu, de a privi şi admira frumuseţile naturii.
Având în vedere toate aceste tendinţe prezentate, putem să remarcăm dezvoltarea
unei pieţe turistice de tip nou, ale cărei particularităţi sunt accentuarea concurenţei,
modificarea preferinţelor consumatorilor, difuzarea rapidă a informaţiilor şi tehnologiilor
noi, creşterea importanţei problemelor ecologice generate de consumul turistic.

4.5. Concluzii

Analizând cazurile prezentate în diversele studii de specialitate şi corelându-le cu

elementele teoretice ale problemelor abordate se pot prezenta câteva concluzii
semnificative pentru prezentul studiu:
1. Printre caracteristicile ofertei remarcăm:
 imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care, pentru a-şi dovedi utilitatea prin
consum, presupun deplasarea consumatorului în bazinul acesteia;
 imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a acesteia la nivelul
cererii din fiecare perioadă. Aceasta face ca, în cazul existenţei unei inegalităţi
între ofertă şi cererea turistică, să se producă pierderi efective pentru operatorul
turistic datorită perisabilităţii serviciilor turistice.
 rigiditatea în amplasarea capacităţilor de producţie turistică, care sunt localizate
"la sursă", deci în perimetrul sau în apropierea elementului de atracţie.
155
A. Toffler - Future Shock, London, Bodley, 1975, pag. 61
156
O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucuresti, 1994, pag.
155
157
A. Toffler - The Third Wave, Bantam, Toronto, 1981

202
 Punerea în valoare a ofertei turistice implică un volum important de investiţii
pentru dotarea turistică destinată elementelor funcţionale (hoteluri, moteluri, restaurante,
baruri, pensiuni, baze de tratament etc.) şi recreative (amenajări sportive, piscine, parcuri
de distracţii, săli de spectacole etc.).
Standardizarea ofertei turistice este imposibilă datorită diversităţii şi caracterului
eterogen al serviciilor turistice. Acestea sunt particularizate în funcţie de specificul
mediului în care sunt prestate şi individualizate la nivelul fiecărui turist. În plus, datorită
diversificării motivaţiilor turistice, lărgirea gamei sortimentale a serviciilor turistice poate
să devină aproape nelimitată.
Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu complex de
factori naturali (resursele sau potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj,
climă, litoral, ape, faună, floră), antropici (patrimoniul istoric, artistic şi cultural,
infrastructura şi superstructura turismului) şi servicii turistice.
Pe plan internaţional au fost identificate o serie de tendinţe pe piaţa turistică:
 pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă atât între firmele de
turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice;
 piaţa mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, prin maturizarea
turistului în calitate de consumator, dar şi a industriei specifice;
 segmentarea pieţei turistice va deveni din ce în ce mai detaliată, astfel încât produsele
să fie strict adaptate dorinţelor specifice fiecărui segment;
 accentuarea globalizării pieţei turistice;
 oferta turistică înregistrează o tendinţă de diversificare ca urmare a diversificării
cererii turistice şi a formelor circulaţiei turistice.

203
 V. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE DIN ROMÂNIA

Între ţările din centrul şi estul Europei, România este considerată drept ţara
înzestrată cu cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi create de om, fapt ce-i
conferă o mare disponibilitate pentru turism. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă
prin care trece România la ora actuală face dificilă dezvoltarea turismului, însă, pe viitor,
ar putea cunoaşte un avânt pe măsura potenţialului disponibil. Revelatoare în acest sens
este declaraţia secretarului general al Organizaţiei Mondiale a Turismului: „O ţară care
are în patrimoniul său Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, mănăstirile din Bucovina şi
numeroase staţiuni de cură balneară ar putea trăi şi prospera numai din turism”.

5.1. Elemente de strategie în turismul românesc

Ca în orice strategie, analiza stării de început a domeniului de activitate avut în

vedere şi obiectivele finale ale schimbărilor proiectate pentru perioada de timp luată în
calcul constituie două momente esenţiale ale strategiei în domeniul turismului.
Relansarea României pe plan internaţional ca ţară cu o vocaţie deosebită în
domeniul industriei turistice trebuie să constituie un proces realizat în etape, care să
permită adoptarea opţiunilor în concordanţă cu cerinţele lumii multipolare în cadrul
căreia acţionăm. În acest context, există posibilitatea ca, la început, pe o perioadă de
câţiva ani, să avem în vedere relansarea acelor zone şi obiective turistice care întrunesc
cerinţele minime ale competiţiei pe piaţa turismului: Litoralul, Valea Prahovei, Bucovina,
staţiunile turistice din zona de munte, noile hoteluri construite, unele unităţi de tratament
balneoclimatic.
Acţiunile principale ale programelor de dezvoltare a turismului trebuie să aibă în
vedere rezolvarea următoarelor probleme: identificarea şi delimitarea zonelor turistice şi
eşalonarea punerii în valoare a potenţialului turistic al României şi calcularea capacităţii
de cazare în zile-turist pe zone şi obiective; elaborarea unor studii privind cererea
turistică în ţările principale de provenienţă a turiştilor străini; conturarea cadrului de
cooperare dintre iniţiativa particulară şi stat, acţiuni promoţionale şi de control în
domeniul turismului; pregătirea personalului aferent industriei turistice; aprofundarea
experienţei altor ţări în domeniul turismului; asigurarea echilibrului necesar privind
încasările şi plăţile valutare în domeniul turismului; stabilirea politicilor aferente privind
concurenţa în domeniul preţurilor şi tarifelor hoteliere etc. O componentă de bază a
strategiei şi programului de restructurare a turismului românesc este atragerea capitalului
străin pentru investiţii în infrastructura hotelieră, de alimentaţie publică, de agrement şi
tratament.
Pentru a putea reface cât mai repede ceea ce am pierdut în turism şi a recâştiga
pieţele, considerăm că, în cadrul unor politici strategice care să vizeze dezvoltarea
turismului românesc, trebuie avute în vedere următoarele demersuri:
 îmbunătăţirea situaţiei economice;
 asigurarea unei stabilităţi politice;
 desfiinţarea vizelor de intrare în ţară;
 reducerea formalităţilor de frontieră şi vamale;

204
  organizarea periodică sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a
Ministerului Turismului şi Ministerului Culturii şi Cultelor a unor cursuri de
pregătire şi specializare pe module contracost a tuturor proprietarilor de baze
turistice şi a directorilor de complexe turistice (hoteluri, moteluri, hanuri,
pensiuni etc.) cât şi a celor ce vin în contact cu turişti: agenţi de turism,
recepţioneri, manageri de hotel, de restaurant, bucătari, ospătari, barmani,
ghizi, salvamontişti (cu obligativitatea de a cunoaşte cel puţin o limbă străină );
 la editarea manualelor şcolare (în speţă geografie şi istorie) să fie introduse
capitole de turism.

Pentru ca un guvern să facă din turism un sector competitiv, trebuie să ia în

considerare următoarele aspecte:
- scopul final al politicilor sale în turism trebuie să-l constituie creşterea
standardelor şi a calitătii vieţii la nivel naţional;
- strategia de dezvoltare pe termen lung trebuie orientată în direcţia creării unui
cadru legislativ, fiscal şi de prognoză, care să asigure infrastructura necesară şi să
protejeze mediul ambiant, să permită spaţiul optim de manevră sectorului privat şi să
dezvolte un produs turistic competitiv internaţional, în corelare cu tendinţele şi cererile
pieţei libere;
- guvernul să fie hotărât să crească profiturile nete ale industriei turismului nu
prin măsuri primitive faţă de investitorii străini, ci încurajând şi dezvoltarea
întreprinderilor autohtone;
- este indicat să existe un organism care să unească în mod efectiv principalele
departamente ale guvernului (în special cele cu atribuţii în domeniul finanţelor, utilizarea
terenurilor, protecţia mediului, transport şi turism), în efortul comun de dezvoltare a
sectorului de turism;
- obiectivele programelor de promovare turistică trebuie să fie bine definite din
start, precum şi căile şi mijloacele de analiză asupra eficienţei şi impactului acestora;
- trebuie încurajate îndeaproape cooperarea între sectorul public angajat în
transporturi şi turism, asociaţiile profesionale şi companiile comerciale;
Obiectivele dezvoltării turismului într-o ţară pot fi:
 asigurarea unor servicii de calitate pentru a valorifica produsele turistice
atractive şi a stimula pieţele turistice actuale şi potenţiale;
 creşterea numărului de locuri de muncă în turism.
Guvernele trebuie să demonstreze că sunt conştiente de importanţa turismului în
politica generală şi este de dorit să-şi formuleze politicile cu accent pe turism. Turismul
internaţional exercită o influenţă pozitivă asupra economiei, societăţii, culturii şi
mediului. În implementarea politicilor lor, guvernele sunt încurajate să elimine
reglementările birocratice, obstacolele, să ia măsuri speciale pentru a asigura securitatea
turiştilor şi să-i ajute pe tineri, vârstnici şi handicapaţi. Mai mult decât atât, pentru a
creşte prioritatea strategică a politicii de turism, este important să se măsoare efectele
activităţii de turism asupra economiei naţionale prin metode standard internaţionale.
Acestea vor determina investiţii şi alte decizii în turism mult mai obiectiv explicabile şi
pot, de asemenea, să le facă mai precise.
Naţiunile, organizaţiile naţionale şi internaţionale şi institutele de cercetare sunt
chemate să reafirme importanţa turismului în promovarea înţelegerii internaţionale,
dezvoltării economice, conservării mediului şi păstrării păcii, să includă turismul în
programele lor de dezvoltare şi asistenţă. În mod special, agenţiile de finanţări

205
internaţionale sunt încurajate să sprijine sectorul turistic; prin urmare, toate naţiunile,
organizaţiile şi instituţiile sunt îndemnate la o cooperare între agenţii, încât toate
aspectele să poată fi efectiv coordonate şi să se obţină cele mai bune rezultate posibile.
Pentru oprirea declinului şi începerea dezvoltării turismului din România, se
apreciază că Ministerul Turismului trebuie să urmărească realizarea următoarelor
obiective principale:
- creşterea volumului activităţilor turistice prin stimularea diversificării ofertei
turistice de calitate, respectiv a manifestării cererii interne şi internaţionale pentru
produsele turistice;
- tratarea turismului ca activitate de export indirect şi dublarea veniturilor
realizate;
- organizarea activităţilor turistice şi crearea mecanismelor de funcţionare a
acestora conform cerinţelor economiei de piaţă;
- crearea condiţiilor de integrare a turismului din România în tendinţele de
dezvoltare est-europene şi mondiale;
Realizarea obiectivelor propuse va fi posibilă prin:
 evaluarea riguroasă a resurselor reale şi a potenţialului turistic;
 privatizarea rapidă a ultimelor societăţi de turism, cu precădere către investitori
instituţionali recunoscuţi pe plan internaţional;
 corelarea programelor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare, din diferite
domenii, respectând condiţia de utilizare eficientă a resurselor turistice;
 dezvoltarea unui parteneriat real între sectoarele public şi privat, precum şi cu
organizaţiile neguvernamentale la nivel naţional, regional şi local;
 crearea unor centre turistice model şi dezvoltarea altora, în diferite zone şi
domenii specifice, cu sprijin financiar din partea administraţiei centrale şi
locale, precum şi prin investiţii de pe pieţele internaţionale de capital;
 sprijinirea prioritară a agroturismului ca formă complementară a turismului
social;
 încurajarea unei politici promoţionale active, atât pe plan intern cât şi
internaţional;
 dezvoltarea unor programe pentru educarea, formarea şi perfecţionarea
profesională a personalului din turism;
 regândirea cadrului juridic existent, pentru simplificarea şi armonizarea lui cu
normele OMT şi ale Uniunii Europene.
Turismul românesc, aşa cum indică, de altfel strategia ministerului de profil,
trebuie să parcurgă o seamă de procese şi să îndeplinească o serie de cerinţe atât pe plan
extern cât şi pe plan intern:
I. pe plan extern:
- un proces amplu şi perseverent de promovare a României ca destinaţie turistică
pe plan mondial;
- integrarea societăţilor de transport turistic în grupul companiilor europene şi
mondiale printr-o serie de acorduri care să privească facilităţi la rezervarea biletelor, la
tarife, alte servicii;
- realizarea unei promovări susţinute privind oferta turistică a ţării trebuie să
vizeze: zonele turistice cu atracţiile specifice, reţeaua hotelieră, serviciile oferite,
posibilităţile de călătorie, obiective de interes turistic (monumente de artă şi arhitectură,
parcuri, muzee, locuri de agrement etc.), orarele de funcţionare ale acestora, locuri de
unde se pot obţine informaţii suplimentare etc. Acest lucru se poate face prin acorduri

206
încheiate cu agenţii de turism din străinătate, reclame în mass-media, difuzarea de
pliante, broşuri, editarea şi difuzarea de cărţi în limbile de circulaţie internaţională despre
natura, relieful şi clima României.
II. pe plan intern:
- posibilităţi pentru turistul din străinătate care soseşte în România, de a se informa
rapid şi în limba care-i convine asupra tuturor problemelor pe care doreşte să le afle.
Aceasta presupune: existenţa ghidurilor turistice în limbile de circulaţie internaţională;
birouri (ghişee) de informare în aeroporturile, gările şi porturile importante, plăcuţe
indicatoare amplasate la distanţe potrivite, care să îndrume foarte uşor spre străzi,
autostrăzi, hoteluri, muzee, staţiuni, staţii de metrou, de autobuze, de tramvaie (cu
traseele pe care circulă, vizualizate), spre alte obiective de interes; pliante oferite gratuit
cu harta zonei unde se află cazat turistul etc.
- formarea de ghizi de specialitate atât pentru grupuri, cât şi pentru persoane
particulare care doresc să-i folosească;
- formarea de către structurile de primire şi chiar localităţile turistice a unei
clientele stabile dintr-o anumită ţară. Astfel se poate adapta întreaga activitate după
client: limba vorbită de personal, specificul de bucătărie al preparatelor culinare, muzica
specifică, satisfacerea unor obiceiuri tradiţionale.

5.2. Potenţial şi resurse

Între statele din centrul şi estul Europei, România este considerată ca o ţară ce
beneficiază de cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi antropice, fapt ce-i
conferă un important potenţial pentru turism. Acesta este concretizat în forme diverse şi
pitoreşti de relief, armonios îmbinate pe întreg teritoriul ţării, o climă favorabilă
practicării turismului în tot cursul anului, floră şi faună bogate, cu numeroase specii de
interes ştiinţific şi cinegetic, monumente istorice, de artă şi arhitectură. Acest potenţial
poate satisface, printr-o multitudine de forme de turism, şi cele mai sofisticate preferinţe
ale diverselor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale.
România concentrează la scară continentală interferenţe naturale şi culturale de
talie europeană de o largă diversitate, susţinută de un cadru geografic generos: munţi,
dealuri, câmpii, lacuri, Delta Dunării, litoralul Mării Negre ş.a. Este unanim recunoscut
faptul că pitorescul incontestabil al diverselor zone naturale ale României, la care se
adaugă reale comori de cultură – uneori de interes universal – constituie tot atâtea
motivaţii pentru turism.
Oferta turistică românească cuprinde, ca principale forme de programe şi produse
turistice, următoarele: sejururi pe litoralul românesc, vacanţe la munte în sezonul estival
şi hibernal, tratamente în staţiunile balneoclimaterice, precum şi în clinicile cu terapii
originale româneşti, circuite cuprinzând vizite în anumite zone de interes cultural şi
istoric, organizări de congrese, simpozioane, seminarii, acţiuni de vânătoare şi pescuit
etc., acest bogat repertoriu fiind completat de numeroase posibilităţi de voiaj individual
în toate zonele ţării.

5.3. Starea actuală a turismului

207
 Fără excepţii notabile, atât specialiştii din România cât şi cei din străinătate, sunt
de acord cu faptul că potenţialul turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică
a oricărei alte ţări din lume, contribuind semnificativ la creşterea veniturilor obţinute din
schimburile externe. Să ne reamintim, de altfel, că, prin anii '60, România constituia o
destinaţie turistică de succes, mai ales prin oferta litoralului Mării Negre. Regresul a
început o dată cu politica de izolare naţională a regimului comunist. Prăbuşirea lui n-a
adus schimbarea în bine presupusă, iar astăzi, industria românească a turismului este
măsurată printr-o serie de parametri care-i consfinţesc poziţia periferică în context
internaţional.
Contextul economic, social şi politic al perioadei de după 1990 nu a fost unul care
să contribuie la dezvoltarea turismului românesc. În prezent, industria ospitalităţii în
România se confruntă cu probleme precum: declinul abrupt al cererii turistice interne şi
externe, un produs turistic învechit, standardul scăzut al serviciilor oferite care nu satisfac
aşteptările turiştilor, tarife şi preţuri mult prea mari raportate la calitatea serviciilor
oferite, o promovare insuficientă.
Conform concluziilor specialiştilor în domeniu158, efectele tranziţiei la economia
de piaţă au determinat ca în turism să se înregistreze un regres privind: volumul şi
structura încasărilor din turism, fapt ce a diminuat eficienţa economică a turismului;
utilizarea bazei tehnico-materiale turistice; volumul şi structura circulaţiei turistice
interne şi externe; metodologia de înregistrare, analiză şi interpretare statistică a mişcării
turistice şi a efectelor sale; calitatea serviciilor turistice; utilizarea potenţialului creativ;
investiţiile în turism; veniturile şi calitatea vieţii lucrătorului din turism.
În plus, după 1989, din cauza scăderii nivelului veniturilor reale ale populaţiei şi a
necorelării nivelului tarifelor practicate cu calitatea serviciilor prestate a avut loc o
restructurare a priorităţilor de consum în defavoarea turismului.
De ce a decăzut turismul românesc? În primul rând, baza turistică din România a
rămas aceeaşi de acum 20 de ani. Şi astăzi se oferă acelaşi gen de turism al anilor
’70-’80: hotel, mare, soare, plajă, odihnă. Cerinţele turiştilor au evoluat orientându-se în
special spre serviciile de agrement, în timp ce oferta turismului a rămas aceeaşi. În plus
remarcăm că structura impozitelor limitează investiţiile în modernizare. Forţa de muncă
este ieftină, dar impozitul pe salarii, asigurările, contribuţia la fondul de pensii nu
încurajează crearea de noi locuri de muncă.
Percepţia străinilor asupra cazării, a preţurilor, atracţiilor este, pentru România,
mai scăzută în comparaţie cu destinaţii ca Turcia si Grecia. Ei consideră că ţara noastră
este deficitară şi la următorul capitol: tarife prea mari pentru o gamă redusă de servicii.
România a pierdut o mare parte din vizitatorii străini, deoarece, în ultimul deceniu,
nu a avut o prezenţă agresivă pe piaţa internaţională.
Pe o piaţă fragmentată şi neomogenă, precum cea din România, oferta serviciilor
turistice nu poate fi decât foarte nuanţată. Stratificarea foarte acută a veniturilor
populaţiei creează deja distanţe importante între consumatorul modest şi clientul puternic,
fie el persoană particulară sau firmă, care pretinde şi plăteşte pe măsură. Pe un taler al
balanţei atârnă visele bugetarului, ale pensionarului chinuit de reumatism, ale copiilor din
familii numeroase sau ale tuturor celor pentru care – din motive variate – călătoriile au
devenit un lux şi vacanţele un sacrificiu, în timp ce pe al doilea taler stau exigenţele celor
ce îşi pot permite să cumpere confort, asistenţă, bucurie şi iluzii cu parfum exotic. Între
158
Talabă, I. – Turismul românesc în perioada de tranziţie, articol apărut în Anuarul Institutului de Cercetări
economice „Gh. Zane”, Academia Română, filiala Iaşi, 2001, pag.151

208
cele două extreme oscilează cerinţele clasei de mijloc, cea pe care în teorie toată lumea
şi-o doreşte cât mai înfloritoare, dar care este sugrumată în hăţişul unei economii de piaţă
sălbatice, bântuită de reguli confuze.
O altă problemă a industriei ospitalităţii este cea legată de modalităţile de acordare
a creditelor pentru investitorii din turism. Considerăm că este nevoie de o modificare a
normelor impuse de Banca Naţională pentru acordarea de credite, astfel încât ele să
respecte specificitatea sectorului turistic. Ca urmare, se impune, credem noi, o formulă de
finanţare prin credit ipotecar, în sensul acordării unei perioade de graţie şi de facilităţi la
plata în rate. Este nevoie de un sistem de garantare a creditului prin afacere, aşa cum
există în alte ţări.
Conform unui studiu realizat de firma britanică de consultanţă Horwath în ceea ce
priveşte evoluţia turismului românesc, acesta are o contribuţie totală în economia ţării de
circa 1 miliard de dolari anual.
Încasările turistice reprezintă un mijloc de apreciere a eficienţei turismului în
economia naţională, încasările în devize obţinute din activitatea turistică fiind direct
comparabile cu valoarea totală a exporturilor de bunuri şi servicii. Bunurile pe care le
consumă turiştii străini în timpul sejurului lor în România, inclusiv serviciile plătite pe
care ei le solicită, se situează pe aceeaşi treaptă cu exportul, dacă se ia în considerare
influenţa asupra echilibrării balanţei de plăţi, în timp ce cheltuielile pe care le face în
străinătate cetăţeanul român influenţează balanţa de plăţi în acelaşi fel ca şi importul. În
acest sens, menţionăm că ţara noastră a încasat din turismul internaţional 612 milioane de
dolari în 2002, ceea ce reprezintă o creştere cu 21,5% faţa de anul precedent. Din această
sumă, 247 milioane de dolari provin din turismul contractual, iar 152 milioane de dolari
din turismul individual. Cifra de afaceri a agenţiilor de turism a ajuns în anul 2002 la 360
milioane de dolari. Cifrele au fost furnizate de Institutul Naţional de Cercetare şi
Dezvoltare în Turism, care a efectuat un sondaj pe un eşantion de 314.000 de turişti
străini, adică 34% din numărul total estimat pentru 2002. La baza studiului au stat datele
colectate de la turoperatorii naţionali şi din industria hotelieră, însă lipsesc sumele
cheltuite prin cardurile de credit, precum şi informaţiile de la casele de schimb valutar.
Turismul a fost evocat adesea după decembrie 1989 ca una dintre ramurile care
pot să aibă o contribuţie importantă la refacerea economică a României şi la susţinerea
reformei. Aceste afirmaţii se întemeiau pe remarcabilul potenţial turistic natural, pe
experienţa celor care lucrează în turism şi pe numărul mare al celor care au vizitat
România până spre mijlocul anilor ’80. Marile aşteptări economice faţă de acest domeniu
ignorau însă problemele reale pe care le avea de înfruntat sectorul turismului. Ele nu erau
nici mai mici, nici diferite faţă de cele ale altor ramuri economice: baza materială
învechită, lipsa acută de capital, dominaţia totală a proprietăţii de stat şi lipsa unei viziuni
manageriale adecvate unei economii de piaţă.
Prin urmare, turismul, ca activitate economică, a fost nevoit să-şi găsească formele
de manifestare cele mai potrivite conjuncturii nou create pentru a a se putea integra într-o
structură specifică economiei de piaţă.
Datorită modificărilor complexe ale factorului uman, care orientează şi
structurează cererea pentru turism, au apărut aspecte inedite pentru ofertanţii de produse
turistice, care se văd nevoiţi să găsească soluţii diverse, dar numai după o bună
cunoaştere şi un studiu aprofundat al pieţei turistice actuale.
Pentru a-şi îndeplini rolul de susţinător al reformei, turismul avea nevoie mai întâi
să treacă el însuşi printr-un proces de reformă, care să-l aducă la nivelul unui domeniu

209
economic performant. Declinul economiei româneşti a făcut ca acest proces să fie practic
imposibil fără sprijin extern.
Industria ospitalităţii este un domeniu de consecinţă, astfel că atunci când
economia unei ţări merge prost - acest sector suportă influenţe negative. Dacă sunt
probleme cu vizele turismul le resimte, un fenomen similar având loc şi atunci când apar,
de exemplu, zvonuri despre poluarea litoralului sau a Dunării. Prin urmare, putem face
o paralelă cu situaţia unei burse, sensibilă la orice informaţie şi orice schimbare.
Turismul ar putea să constituie o alternativă în condiţiile în care, pe de o parte,
dotările specifice – altele decât potenţialul natural, patrimoniul istoric, cultural, de care
România dispune - adică resursele de capital şi infrastructura, resursele de muncă
(mentalitatea şi profesionalismul celor care lucrează în industria ospitalităţii) s-ar situa la
un nivel calitativ superior celui actual; iar pe de altă parte, factorii decisivi – în rândul
cărora menţionez starea socio-economică şi cadrul legislativ al ţării, care pot determina
evoluţia de ansamblu a turismului, s-ar constitui şi aceştia în vectori reali de susţinere şi
dezvoltare a turismului.
Turismul – aşa cum am mai relevat în cuprinsul altor capitole - este o activitate
economică din zona serviciilor unde aspectul calităţii umane are o importanţă cu totul
specială. Astfel, un turism performant nu se poate realiza decât cu profesionişti. Or, una
dintre problemele care se resimt acut în turismul românesc este slaba calitate a
serviciilor. Apare un cerc vicios care poate fi rupt prin perfecţionarea pregătirii
lucrătorilor din turism. Dacă noi oferim produse turistice îndoielnice, şi calitatea turiştilor
care sunt dispuşi să beneficieze de ele este îndoielnică.
Integrarea României în Europa nu poate omite turismul. În vederea realizării
acestui lucru este necesară analiza tendinţelor cererii şi ofertei pe piaţa europeană şi a
posibilităţilor de adaptare ale turismului românesc, ţinându-se seama de puterea noastră
de competitivitate. Carpaţii, Dunărea şi Delta sunt valori turistice româneşti care n-au
cum să nu se integreze în turismul regional şi european, la fel ca şi turismul nostru
cultural.
5.3.1. Oferta României, cu staţiuni frumoase din punct de vedere peisagistic, dar
amenajate în anii ’60 - ’70 nu reuşeşte să facă faţă concurenţei. Apelând, în acest context
la situaţia ţărilor vecine, este semnificativ să amintim că, la bulgari, de exemplu, pe
litoral, circulaţia turistică este de cinci ori mai mare. Aceasta înseamnă că un întreg
complex de dotări şi amenajări va trebui realizat în vederea atragerii cererii turistice.
Pe litoralul Mării Negre există o salbă de staţiuni care oferă variate posibilităţi de
petrecere a vacanţei, de la odihnă şi tratament balnear, până la sporturi nautice sau alte
forme de agrement. Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Carmen Sylva, Costineşti,
Neptun-Olimp, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Saturn şi Mangalia reunesc o bază tehnico-
materială importantă, dar nu în totalitate modernă. Există şi unele dotări de calitate pentru
practicarea sporturilor nautice, în special în Mamaia, Neptun-Olimp sau Costineşti. De
asemenea, baza hipică de la Mangalia atrage numeroşi turişti.
Staţiunile montane, situate în văi pitoreşti sau chiar pe culmi montane, sunt
destinaţii de vacanţă căutate de iubitorii sporturilor de iarnă sau ai odihnei în zona
montană. Schiul se poate practica în bune condiţii în Sinaia, Poiana Braşov sau Predeal,
dar există pârtii bune şi în Păltiniş, Borşa, Semenic, Buşteni, Bâlea, Vatra Dornei. În
Sinaia se găseşte şi o pârtie de bob, iar patinoare artificiale există în Predeal, Braşov,
Durău. Sezonul de schi durează, în general, din decembrie până în martie, iar pe înălţimi
şi unele văi, până în aprilie. În staţiunile montane pot fi practicate şi alte activităţi de

210
agrement, precum deltaplanorismul, parapanta, alpinismul şi escalada, drumeţiile
montane, tenisul de câmp, hipismul (la Rădăuţi, Sâmbăta de Jos).
Carpaţii româneşti, cu cheile, peşterile, apele de munte, abrupturile stâncoase
pentru alpinişti, cu rezervaţiile naturale şi, nu în ultimul rând, cu fondul cinegetic,
reprezintă însă o ofertă care se înscrie perfect în cererea mondială de aventură, ce se face
auzită tot mai mult în ultimul timp.
Studiile efectuate de specialişti au arătat faptul că România şi-ar putea extinde
ponderea pe piaţa turistică a sporturilor de iarnă, cu condiţia realizării unor investiţii
importante în amenajarea şi dotarea pârtiilor de schi, diversificând totodată agrementul în
staţiuni.
În cadrul ofertei turistice a României prezintă importanţă şi fondul excepţional
balnear cu izvoarele minerale, lacurile şi nămolurile terapeutice, mofetele şi
microclimatele pe care le deţin cele 160 de staţiuni româneşti de profil (unele de renume
internaţional). Cele mai cunoscute sunt Băile Herculane, Băile Felix, Călimăneşti-
Căciulata, Băile Govora, Covasna, Sovata, Vatra Dornei, Eforie Nord care oferă bune
condiţii pentru tratamentul a numeroase afecţiuni.
Turismul balnear este pe locul doi în oferta românească (după litoral), deţinând
16% din capacitatea de cazare, doar că, din păcate, condiţiile nu se găsesc, deocamdată,
la standardele internaţionale, pentru a atrage cât mai mulţi turişti care să caute ţara
noastră anume pentru tratamentul balnear.
Capitala noastră rămâne, în acest moment, destinaţia principală a turiştilor străini.
Este relevantă ponderea turismului de afaceri, reuniuni şi congrese, ca şi interesul pentru
obiectivele cultural-istorice, arhitectonice, muzeale pe care le deţine. Această destinaţie
turistică a avut şi are încă un mare deficit hotelier. Încheierea privatizării şi apariţia unei
infuzii rapide de capital în acest sector a generat o mică „explozie” hotelieră. Deşi, după
1990, în condiţiile unor efecte neprevăzute ale tranziţiei, au ieşit din circuitul turistic vreo
15 structuri de primire, în acelaşi interval, graţie cauzelor menţionate mai sus, s-au
construit nu mai puţin de 22 de hoteluri (precum Sofitel, Grand Hotel Marriott) şi au fost
complet modernizate hoteluri precum Lido, Inter-Continental, Bucureşti, Continental ş.a.,
astfel că, în prezent, sunt 56 de hoteluri, cu o capacitate de peste 10.000 de locuri. La ora
actuală, Bucureştiul ar trebui să ofere aproximativ 20.000 de locuri de cazare pentru a
face faţă cererii.
Cel mai des promovate programe turistice cu destinaţia România includ circuite
de vizitare a ţării, cu plecare din Bucureşti, circuite scurte pentru vizitatorii litoralului sau
ai unor staţiuni montane sau balneare, excursii în Delta Dunării, turul mănăstirilor din
Bucovina sau circuitul Dracula, precum şi sejururi în sate turistice.
Cazarea. În cadrul infrastructurii turistice din ţara noastră, capacitatea de cazare
s-a redus faţă de 1990, când turiştii aveau la dispoziţie 830 hoteluri şi moteluri, 131 de
hanuri, 226 cabane, 217 campinguri, 1551 vile şi 203 tabere şcolare, în prezent ea
totalizând 300.000 de locuri (faţă de 353.000 în 1990) şi fiind în plin proces de reformă
şi de reorganizare. Scăderea numărului de locuri de cazare are mai multe cauze. Una
dintre ele a reprezentat-o locaţia de gestiune a structurilor de primire. Consecinţa acestei
măsuri a fost că numeroase cabane, vile şi hanuri au fost exploatate până la distrugere
totală, administratorul neavând nici un interes să investească în refacrea sau
modernizarea construcţiei. O altă explicaţie o constituie transformarea spaţiilor de
cazare, mai ales în oraşe, în clădiri cu alte funcţiuni, fenomenul fiind foarte vizibil în
Bucureşti (de exemplu, Hotelul Union a devenit bancă, hotelurile Negoiu şi Modern au
ajuns centre de afaceri, iar Hotelul Naţional a fost preluat de Asirom).

211
 În România există 817 hoteluri (din care aproximativ 100 sunt recomandate de
Ministerul Turismului), cu peste 170.000 de locuri, clasificate pe stele (de la o stea la
cinci stele), în conformitate cu anumite criterii adoptate la nivel naţional. Cele care oferă
cele mai bune servicii sunt în Bucureşti (Inter-Continental, Athénée Palace Hilton şi
Crowne Plaza Flora – de cinci stele, Continental, Bucureşti, Lido, Sofitel – de patru stele
– şi altele), precum şi în unele staţiuni turistice de pe litoral (Neptun-Olimp, Eforie Nord,
Mamaia, Mangalia) sau în zona montană (Sinaia, Poiana Braşov, Predeal).
Pe principalele trasee turistice, cazarea se poate face în moteluri sau campinguri,
care oferă însă servicii mai slabe din punct de vedere calitativ.
Industria hotelieră autohtonă evoluează pe aceeaşi lungime de undă ca şi cea
europeană. Astfel, în utimii cinci ani, hotelurile mici, denumite şi „boutique hotel”, au
cunoscut o evoluţie explozivă. Conform unui studiu realizat anul trecut de
PricewaterhouseCoopers, numărul acestor hoteluri a crescut în ultimii cinci ani cu 140%,
iar până în 2007 se va înregistra o majorare cu 85% a acestei cifre.
Una dintre particularităţile pieţei turistice interne (în evidentă legătură cu situaţia
socio-economică) constă în dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână, care se
concretizează în sejururi scurte în zone preorăşeneşti sau rurale, în staţiuni
balneoclimaterice, în drumeţii montane.
Se remarcă, de asemenea, insuficienta diversificare a serviciilor turistice oferite pe
piaţă şi calitatea slabă a acestora, ca şi a infrastructurii specifice turismului. În plus, se
constată carenţe în adaptabilitatea ofertei turistice româneşti la cererea turistică internă şi
internaţională, valorificarea necorespunzătoare a resurselor turistice, fapt ce a contribuit
la diminuarea valorii de piaţă a acestora şi la prezentarea necompetitivă a produselor
turistice la nivel internaţional.

5.3.2. Cererea turistică

Dacă, pe plan mondial, oferta turistică excede cererea cu 40%, raport agravat de
recesiunea de pe pieţele de rangul doi sau trei, pe piaţa turistică românească acest
dezechilibru devine acut. Faţă de perioada anilor 1980, când circulaţia turistică internă a
cunoscut o evoluţie constant ascendentă, începând cu anii 1990 se înregistrează o
puternică scădere a acesteia, determinată de o serie de factori preponderant socio-
economici.
Cererea turistică este puternic influenţată de transformările societăţii româneşti din
ultimii ani. Restructurarea economică, trecerea de la un sistem centralizat la unul bazat
pe regulile economiei de piaţă, costurile specifice unei asemenea tranziţii (inflaţia şi
şomajul fiind în primul plan) au, uneori, efecte incontrolabile asupra mecanismelor
economice.
Specifice perioadei de tranziţie, care se dovedeşte interminabilă, sunt: răsturnarea
sistemelor de valori, reorientarea intereselor de grup şi individuale, conflictul permanent
între vechea mentalitate şi direcţia nouă în care s-a angajat societatea românească. Toate
acestea accentuează gradul de disfuncţionalitate la nivel macroeconomic, având totodată
şi efecte puternice asupra comportamentelor individuale.
Pe fondul unor mutaţii profunde impuse de trecerea de la o economie de comandă
la una bazată pe raportul dintre cerere şi ofertă, în ultimii ani se înregistrează, la nivelul
întregii ţări, o serie de tendinţe în dinamica cererii turistice interne şi externe:159
- diminuarea accentuată a cererii turistice interne;
159
Neacşu, N. – Turismul şi dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, Bucureşti, 1999

212
 - scăderea ponderii solicitărilor pentru excursii interne;
- diminuarea circulaţiei turistice româneşti în ţările dezvoltate ale Europei
(Germania, Austria, Franţa, Belgia etc.);
- reducerea ponderii turismului de masă, ca urmare a constrângerilor economice
concretizate în scăderea nivelului veniturilor populaţiei, ceea ce a determinat
renunţarea la practicarea turismului organizat (mai accesibil din punct de
vedere financiar decât turismul neorganizat) pentru categoria de populaţie cu
venituri financiare modeste;
- creşterea cererii pentru turismul de week-end;
- scăderea duratei sejurului;
- scăderea cererii turistice internaţionale;
- creşterea nesemnificativă a numărului de înnoptări înregistrate în bazele de
cazare din ţară;
- accentuarea uzurii mijloacelor de transport rutier şi aerian;
- scăderea (cel puţin teoretică) a timpului liber, datorită faptului că, odată cu
scăderea salariului real, cetăţenii au fost nevoiţi să caute mai multe surse
(servicii) în scopul obţinerii unor câştiguri suplimentare; influenţe importante
în privinţa reducerii timpului liber au avut-o şi apariţia preocupărilor lucrative
private şi a Legii fondului funciar;
- insuficienta activitate promoţională pe piaţa internă în favoarea produsului
turistic românesc, comparativ cu cea realizată pentru produsele externe;
- libertatea de a călători în străinătate şi creşterea cheltuielilor turistice ale
românilor în afara ţării ;
- creşterea ponderii cheltuielilor pentru achiziţionarea de bunuri de import, în
bugetul de consum al populaţiei etc.

Cererea turistică internă a înregistrat o tendinţă accentuată de diminuare, cauzată

în principal de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei (şi, implicit, de restructurarea
priorităţilor de consum în defavoarea turismului) şi necorelarea nivelului tarifelor
practicate cu calitatea serviciilor prestate.
Cu toate acestea, remarcăm faptul că turismul intern reprezintă componenta cea
mai importantă a turismului românesc, realitate demonstrată de ponderea importantă şi
relativ constantă a turiştilor români în totalul turiştilor înregistraţi în structurile de primire
în ultimii trei ani, situată în jurul valorii de 88-89%.
Studiile realizate la nivelul pieţei naţionale de către Institutul Naţional de
Cercetare şi Dezvoltare în Turism reliefează existenţa interesului pentru turism şi
practicarea efectivă a acestuia de circa 43% din populaţie, la care se poate adăuga un
procent de peste 35% interesat, dar fără posibilităţi actuale de a cheltui pentru turism. În
plus, studiul evidenţiază participarea populaţiei cel puţin o dată pe an la turismul de
vacanţă, în proporţie de cca. 65% din totalul pieţei anchetate.
Structura şi natura factorilor ce influenţează evoluţia turismului intern impun
acţionarea asupra factorului promoţional, în măsură să contribuie la reducerea impactului
celorlalţi factori de natură conjuncturală.
În ciuda faptului că circulaţia turistică internă a scăzut la aproape o treime în
ultimii zece ani şi că majoritatea consumatorilor turistici români îşi petrec acum
concediile la ţară (dacă nu pe balconul propriului apartament de bloc), în acest sector
economic încă se realizează profit. Însă, conform unor date furnizate de Asociaţia

213
Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), doar 10-15% din populaţie îşi mai permite în
mod regulat să achiziţioneze pachete de servicii turistice de pe piaţa de profil.
Preţurile produselor turistice cele mai solicitate de români sunt fie de 2-300 de
dolari, fie de 800 de dolari şi peste, cei care solicită bilete de 4-500 dolari fiind pe cale de
dispariţie. Remarcăm reducerea drastică a segmentului de piaţă al consumatorilor din
clasa de mijloc. În plus, se constată orientarea cererii turistice către destinaţiile turistice
din străinătate, preferate fiind Grecia şi Turcia sau chiar oferte exotice precum Polinezia,
Martinica, Guadelupa, Jamaica, Brazilia sau Tahiti.
Consumatorii români care-şi petrec vacanţa în ţară constată că, în contul aceluiaşi
salariu mediu, cu care până acum câţiva ani puteau cumpăra produse turistice pe litoral la
hotel de două stele, 14 zile cu pensiune completă, în prezent îşi mai pot permite doar
şapte zile. Remarcăm tendinţa de scădere a duratei medii a sejurului (la numai 6 nopţi),
din cauza creşterii cererii turistice pentru vacanţe scurte în staţiuni montane sau pentru
activităţi de week-end care presupun eforturi financiare mai reduse. La actuala putere de
cumpărare, călătoriile au ajuns pe ultimul loc în lista de cheltuieli a consumatorului
român.
Aparent paradoxal, în acest moment de reflux al cererii şi fără o explicare vizibilă
în calitatea serviciilor, tarifele în unităţile de cazare din România cresc, inclusiv în euro,
în ciuda devalorizării monedei naţionale. Una din cauzele scăderii cererii turistice o
constituie practica hotelierilor români, care, atunci când li se reduce numărul clienţilor,
majorează tarifele serviciilor turistice. Explicaţia rezidă în faptul că, în general, managerii
din turismul românesc rareori procedează la analize de cost sau cercetări de piaţă,
consultări ale agenţiilor de turism în ceea ce priveşte politica de preţ. Dimpotrivă,
hotelierii încearcă să le impună un anumit tarif, pretinzând contractarea locurilor de
cazare în aprilie, cu plata unui avans de 30% de către agenţii, fără vreo dobândă sau
acordarea unor facilităţi în contrapartidă. În loc să susţină un rulaj mare de turişti (cu un
grad de ocupare de, să zicem, 75%), pe baza unor tarife atractive, numeroşi manageri ai
unităţilor de cazare preferă să menţină preţurile la cel mai înalt prag ce poate fi acceptat,
cu un rulaj mediu anual de 25% (această a doua variantă aduce venituri mai puţine, dar
nici nu solicită eforturi prea mari).
Analiza cererii pentru turism a populaţiei României prezintă destinaţiile de
vacanţă în următoarea structură160: staţiuni de litoral (27,8%), rude, prieteni (23,7%),
staţiuni montane (23%), staţiuni balneare (9,8%), în străinătate (10,4%), circuite interne
(5,3%).
Este evident că litoralul rămâne destinaţia de vacanţă cu cele mai multe opţiuni,
deşi la ora actuală este un produs scump; pe locul următor se află vizitarea rudelor sau
prietenilor (cea mai ieftină formă de petrecere a vacanţei), urmată de staţiunile montane.
De subliniat este scăderea cererii pentru staţiuni balneare, altădată la mare concurenţă cu
turismul de litoral.
Imediat după 1989 s-a înregistrat un boom în ceea ce priveşte ieşirile populaţiei
autohtone în străinătate, deoarece România ieşise de curând de sub un regim totalitar. Ca
o consecinţă a urmat o explozie a turismului extern, care a luat forme de turism de masă,
pe destinaţii precum ţările din apropiere: Turcia, Bulgaria, Ungaria, Grecia. Fiind un
popor inteligent şi uşor adapatbil, românii au transformat imediat turismul într-o afacere,
mulţi aşa-zişi turişti cu iniţiativă începând o afacere din micul trafic de bunuri peste
graniţa ţărilor vecine. Ca umare, cu timpul a devenit clar că majoritatea acestor persoane

160
Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, Analiza cererii potenţiale pentru turism a populaţiei
din România, 2002

214
erau de fapt „pseudoturişti”, a căror motivaţie nu era una turistică, ci una financiară,
legată în primul rând de găsirea unui loc de muncă în străinătate.
În acest context trebuie să remarcăm faptul că fenomenul a fost imediat sesizat şi
exploatat de către sute de agenţii de turism ( ai căror patroni au avut o ...”optică de
marketing”) care se ocupau cu turismul de mic trafic.
Au apărut, de asemenea, multe agenţii de turism înfiinţate de foşti angajaţi în
structurile de stat, persoane cu experienţă în turism, care au început să facă concurenţă
serioasă sau chiar să depăşească fostele agenţii de turism cu capital de stat, care treptat s-
au privatizat la rândul lor sau au dispărut.
În plus, eliminarea vizelor pentru românii care călătoresc în ţările Uniunii
Europene – măsură care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002 – a adus cu sine
modificarea destinaţiilor preferate de români.
Cererea turistică internaţională a înregistrat o tendinţă de diminuare datorită unor
cauze precum: nivelul calitativ scăzut al serviciilor turistice oferite, nediversificarea
programelor turistice, posibilităţi reduse de divertisment (acestea se limitează în general
la o discotecă, un bar, jocuri mecanice şi mese de biliard). Se remarcă şi o diminuare a
cererii pentru turismul de litoral (concurat puternic de ofertele din Turcia, Grecia şi
Bulgaria) în favoarea celorlalte forme de turism (în special culturale). Motivele acestui
fenomen sunt legate inclusiv de starea fizică precară a dotărilor, ce reflectă lipsa
întreţinerii şi a investiţiilor, oferta inadecvată pentru recreere, raportul necorespunzător
calitate/preţ.
Principala ţară vestică care trimite turişti în România în mod constant este
Germania, în ordine după aceasta urmând Italia, Austria, Franţa, Anglia, SUA şi Grecia.
Statisticile oficiale privind circulaţia turistică externă oferă date a căror relevanţă este
relativă, deoarece acestea înregistrează inclusiv persoanele care practică micul trafic de
frontieră, ca şi vizitatorii în tranzit.
În viitor preconizăm că numărul turiştilor străini va creşte datorită invitaţiei
adresate ţării noastre de a adera la NATO, dar şi faptului că România este considerată în
momentul de faţă o ţară sigură şi atrăgătoare. Acest ultim aspect este foarte important,
dacă avem în vedere situaţia generală de pe piaţa mondială a turismului, piaţă pe care
destinaţiile sigure, din care face parte şi ţara noastră, vor avea de câştigat în defavoarea
unor destinaţii consacrate din Orientul Mijlociu.
Esenţial este ca agenţii economici din turism să opereze în funcţie de cerinţele
pieţei, de consumatorii de turism, de conjunctură, de concurenţii de pe piaţă. Aceste
elemente trebuie să determine adoptarea unor politici de marketing corespunzătoare, care
să conducă la atragerea în primul rând a turiştilor străini cu venituri ridicate, ce aparţin,
desigur, ţărilor bogate.
Printre măsurile care pot conduce la atragerea turiştilor străini putem menţiona:
 perfecţionarea pregătirii şi activităţii personalului din turism, precum şi a
calităţii serviciilor turistice;
 simplificarea formalităţilor vamale;
 încurajarea investiţiilor româneşti şi străine;
 conceperea unui produs turistic superior calitativ care să corespundă cu
obiectivele industriei ospitalităţii moderne;
 elaborarea şi punerea în practică a unor politici de marketing mai agresive care
să vizeze crearea unei imagini pozitive ţării acordând, eventual, Bucovinei un
justificat privilegiu în acest sens în exteriorul graniţelor României;

215
  promovarea unui turism românesc competitiv, comparativ cu ţările care au un
turism dezvoltat (Spania, Franţa, Elveţia etc.).

5.4. Concluzii

Ramură cu multiple valenţe, în principal economice, sociale şi culturale, turismul

are în prezent, o pondere destul de mică - în produsul intern brut al ţării, respectiv 3%.
Resursele lui, aşa cum am susţinut mai sus, nu sunt nici pe sfert puse în valoare. Există,
deci, teoretic şi practic, un potenţial semnificativ la îndemâna agenţilor economici cu
activitate de turism.
Desigur, acest potenţial trebuie dezvoltat, modernizat şi diversificat printr-o
politică guvernamentală de ansamblu şi sectorială economică, care să facă din turism un
domeniu credibil pentru publicul larg şi atractiv pentru investitori.

Declinul turismului românesc are cauze diverse precum: criza economică, nivelul
redus al consumului, cursul leu/dolar, calitatea joasă a serviciilor oferite, managementul
defectuos, marketingul aproape inexistent, lipsa unei strategii şi a unui concept suficient
de clar pentru dezvoltarea domeniului, miopia politicilor guvernamentale, starea jalnică a
infrastructurii, investiţiile nesemnificative, concurenţa din zonă ş.a. Cauza principală însă
o constituie stadiul imatur al privatizării depăşit, într-o oarecare măsură, de-abia în ultima
vreme. Locaţia de gestiune şi contractele de asociere au condus la degradarea bazei
materiale din turism. Pentru reabilitarea acesteia este nevoie de investiţii pe care mai
nimeni nu şi le permite. Încasările scad continuu, creditul bancar este practic inaccesibil,
privatizarea şi investitorii au întârziat.
Exploatarea eficientă a potenţialului turistic nu poate fi realizată cu actuala
infrastructură naţională. Industria turismului este dată drept exemplu ca ramură
economică cu mare potenţial de dezvoltare şi ca sursă importantă de venituri valutare.
Contribuţia ei însă se reduce la 2,5% din P.I.B.
În România se preconizează că va avea loc un proces de consolidare a pieţei
turistice, în sensul că agenţiile de voiaj mici vor dispărea, iar concurenţa se va accentua.
Pe de altă parte, marile companii îşi vor reduce bugetele de călătorii, iar în alegerea
partenerilor probabil că va avea întâietate tariful, nu calitatea serviciilor.
Ceea ce considerăm că se impune în momentul de faţă în industria ospitalităţii din
ţara noastră este elaborarea şi punerea în practică a unor strategii de marketing care să
contribuie la recâştigarea pieţei interne şi a pieţelor turistice din alte ţări care au fost
pierdute în perioada 1980-1989 şi după 1989.
În ceea ce priveşte piaţa internă remarcăm o tendinţă de migrare a cererii
turistice către importul de produse turistice, fapt reflectat prin creşterea spectaculoasă
a numărului de călătorii efectuate de turiştii români în străinătate. Aici trebuie însă să
atragem atenţia asupra proliferării „pseudoturiştilor”, adică a acelor persoane care
călătoresc în străinătate în scopuri lucrative şi care, în realitate, nu pot fi încadraţi în
categoria turiştilor!
Strategiile de marketing adoptate trebuie să vizeze şi recâştigarea pieţelor turistice
care au fost pierdute în perioada 1980-1989, şi anume: Germania, Franţa, Belgia, Olanda,
ţările scandinave, SUA, Canada etc. În prezent motivele turistice majore care-i atrag pe
turiştii străini în România sunt Litoralul Mării Negre, munţii Carpaţi (pentru sporturi de

216
iarnă şi turism estival), staţiunile balneare, activităţile legate de afaceri şi circuitele
cultural-istorice (ca, de exemplu, circuitul mănăstirilor din Bucovina).
În acest context trebuie să subliniem faptul că procesul recâştigării pieţelor din
ţările menţionate va fi unul anevoios şi de durată. Ca urmare, acesta trebuie intensificat,
deoarece, aşa cum rezultă din statisticile consultate 161, volumul cheltuielilor pentru turism
realizat în aceste ţări este impresionant. Totodată, în paralel, se cere acţionat şi pentru
recâştigarea unor pieţe din Europa Centrală şi de Est: Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina,
Federaţia Rusă, Ţările Baltice – parteneri tradiţionali ai ţării noastre.
Ca semnal pozitiv în ceea ce priveşte viitorul industriei ospitalităţii din România
remarcăm revenirea în ţara noastră, după o lungă absenţă, a corifeilor turismului
internaţional – TUI, Neckermann, ITS, fapt ce a avut deja un impact pozitiv asupra
trendului ascendent al fluxului de turişti, în special pe litoral. În plus, au revenit pe litoral
şi alţi turoperatori importanţi de pe pieţele cu potenţial – cea a Rusiei şi cea a Ţărilor
Nordice – ceea ce a reprezentat un factor care a dinamizat şi el circulaţia turistică pe
riviera românească.
Practic, România se luptă, pe de o parte, cu ţări precum Grecia sau Turcia, care au
acaparat deja peste 30% din turismul european de vacanţă, iar pe de alta, cu Bulgaria şi
Ungaria, ţări care au o ofertă mult mai bine structurată şi pachete de servicii sensibil mai
ieftine decât cele ale ţării noastre.
Turismul reprezintă o mare şansă de dezvoltare economică rapidă a României. El
trebuie însă să răspundă în mod corespunzător opţiunii româneşti de integrare în
structurile europene şi internaţionale. Redresarea turismului este benefică întregii ţări, iar
promovarea lui internaţională îl poate transforma într-un element de relansare a
României. Baza materială existentă poate fi mai eficient utilizată numai de profesionişti
care stăpânesc operaţiunile şi tehnicile turismului intern şi internaţional.
Fără facilităţi fiscale, fără privatizarea patrimoniului din turism, fără o promovare
agresivă, fără servicii de calitate, fără o infrastructură modernă turismul românesc va
rămâne doar o şansă perpetuă.
Este cert că, pentru România, turismul reprezintă o mare şansă, care se impune a fi
valorificată la începutul mileniului III.
Una dintre posibilele căi ale relansării turismului o constituie elaborarea şi
aplicarea unor strategii şi politici de marketing eficiente pornind de la o analiză a
mediului de marketing. Acestea credem că trebuie să vizeze:
 ridicarea nivelului de calitate a serviciilor oferite turiştilor, îndeosebi pentru
serviciile de agrement, unde se impune şi o diversificare a acestora;
 lărgirea ofertei agenţiilor de turism româneşti pentru a reuşi captarea
interesului unui număr cât mai mare de turişti; în acest sens se va pune accent
pe introducerea sau conceperea unor produse turistice care să corespundă
profilului motivaţional al turiştilor;
 redimensionarea raportului dintre calitatea serviciilor şi preţul acestora, astfel
încât tarifele mari practicate să fie justificate de o calitate pe măsură;
 intensificarea acţiunilor de promovare a serviciilor şi produselor turistice
oferite, optând pentru mijloace moderne de promovare precum Internetul; în
acest mod se creează posibilitatea informării turiştilor asupra serviciilor
turistice: locuri de cazare existente şi disponibile, tarife de cazare şi masă,
mijloace de agrement, posibilităţi de cură balneară, modalităţi de rezervare şi
de plată a contravalorii serviciilor turistice.
161
www.world-tourism.org.

217
218
 VI. CONCLUZII ŞI PROPUNERI FINALE

În urma demersului ştiinţific în care am abordat problematica pieţei

turistice româneşti, am putut formula următoarele concluzii şi propuneri finale:

I. Deşi în prezent industria ospitalităţii din România se confruntă cu probleme,

potenţialul turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică a oricărei alte ţări
din lume.
În momentul de faţă, industria ospitalităţii în România se confruntă cu probleme
precum: declinul abrupt al cererii turistice interne şi externe, un produs turistic învechit,
standardul scăzut al serviciilor oferite care nu satisfac aşteptările turiştilor, tarife şi
preţuri mult prea mari raportate la calitatea serviciilor oferite, o promovare insuficientă.

II. Cererea turistică internaţională înregistrează o tendinţă de diminuare datorită

unor cauze precum: nivelul calitativ scăzut al serviciilor turistice oferite,
nediversificarea programelor turistice, posibilităţi reduse de divertisment.

III. Cererea turistică internă a înregistrat o tendinţă accentuată de diminuare,

cauzată în principal de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei (şi, implicit, de
restructurarea priorităţilor de consum în defavoarea turismului) şi necorelarea nivelului
tarifelor practicate cu calitatea serviciilor prestate.
În ceea ce priveşte piaţa internă remarcăm:
- tendinţă de migrare a cererii turistice către importul de produse turistice;
- creşterea spectaculoasă a numărului de călătorii efectuate de turiştii români în
străinătate;
- proliferarea „pseudoturiştilor” - persoane care călătoresc în străinătate în
scopuri lucrative şi care, în realitate, nu pot fi încadraţi în categoria turiştilor!

IV. Una dintre posibilele căi ale relansării turismului o constituie elaborarea şi
aplicarea unor strategii şi politici de marketing eficiente pornind de la o analiză a
mediului de marketing.
Aceste strategii de marketing trebuie să vizeze:
 ridicarea nivelului de calitate a serviciilor oferite turiştilor, îndeosebi pentru serviciile
de agrement, unde se impune şi o diversificare a acestora;
 lărgirea ofertei agenţiilor de turism româneşti pentru a reuşi captarea interesului unui
număr cât mai mare de turişti; în acest sens se va pune accent pe introducerea sau
conceperea unor produse turistice care să corespundă profilului motivaţional al
turiştilor;
 redimensionarea raportului dintre calitatea serviciilor şi preţul acestora, astfel încât
tarifele mari practicate să fie justificate de o calitate pe măsură;
 intensificarea acţiunilor de promovare a serviciilor şi produselor turistice oferite,
optând pentru mijloace moderne de promovare precum Internetul; în acest mod se
creează posibilitatea informării turiştilor asupra serviciilor turistice: locuri de cazare
existente şi disponibile, tarife de cazare şi masă, mijloace de agrement, posibilităţi de
cură balneară, modalităţi de rezervare şi de plată a contravalorii serviciilor turistice.

219
 Turismul reprezintă una dintre ramurile economice româneşti care, în pofida atâtor
probleme care domină societatea noastră, se pare că şi-a găsit, în sfârşit, calea spre o
dezvoltare durabilă. Acest domeniu, în viitorul apropiat, în măsura în care s-ar pune în
aplicare o serie de strategii şi politici de marketing formulate în cuprinsul acestei teze, ar
putea deveni un furnizor important de beneficii în folosul ţării noastre.
Potenţialul turistic impresionant al României, completat cu arta de a primi oaspeţi,
caracteristică poporului român, reprezintă motorul relansării produselor turistice
româneşti pe piaţa internă şi internaţională.
Succesul turismului românesc depinde de conceperea şi aplicarea unui marketing
agresiv-pozitiv, prin crearea unor strategii de promovare a regiunilor şi de construire a
unor brand-uri puternice care să se impună pe o piaţă caracterizată de o concurenţă
acerbă.

220
 POSTFAŢĂ

Autorul şi-a propus o amplă cercetare într-un domeniu vast, cu dezvoltare mondială
fulminantă, aproape surprinzătoare, şi mai ales foarte important pentru teoria şi practica (economia)
românească: piaţa turistică, surprins în contextul mai larg al economiei serviciilor turistice. Un
domeniu în care cercetarea românească nu şi-a spus deocamdată, cu suficientă tărie, cuvântul –
poate nu atât cercetarea fundamentală, cât mai ales cea aplicată. Titlul ales – Piaţa turistică – este
extrem de generos, necesitând o abordare complexă, exhaustivă, şi eforturi considerabile din partea
autorului.
Lucrarea analizată conţine: o introducere, capitole propriu-zise cu dezvoltări ale
problematicii specifice pieţei turistice, un capitol de concluzii şi propuneri, bibliografie, listă de
figuri, listă de tabele şi anexe. O lucrare bine structurată şi închegată, logică, uşor de parcurs şi
înţeles din punct de vedere conceptual-structural, dar în acelaşi timp cu informaţii extrem de
bogate, detaliate şi variate. Autorul îşi stabileşte de la bun început – specific unui demers ştiinţific
de calitate - un scop şi un număr de obiective coerente, parcurgând paşii unei cercetări vaste, ce
demarează cu o analiză teoretică generală, la nivel internaţional, apoi se opreşte asupra situaţiei
economiei româneşti. Această trecere de la general la particular, de la internaţional la naţional şi
regional, cu reveniri – prin propuneri – la situaţia de ansamblu, la întreg, asigură un caracter unitar
întregii cercetări.
Autorul utilizează cu precădere, în cercetările sale, analiza şi sinteza. Intervin, de
asemenea, observarea şi – în partea practică, mai ales, aspecte ce ţin de experiment şi reuniunile de
grup. Metodologia folosită este în acord cu obiectivele propuse de autor pentru cercetarea în cauză.
În lucrare sunt tratate probleme ale turismului din perspectiva micro şi macro-
economică: piaţa turistică, cererea şi consumul turistic, oferta şi producţia turistică, tendinţe pe
piaţa turistică. Rezultate bogate, pagini foarte dense în informaţii, cu extrem de multe clasificări, cu
sistematizări şi sinteze, trimiteri bibliografice, interpretări personale consistente, sugestii pertinente.
Pe tot parcursul cercetării se "simte" atu-ul cercetătorului familiarizat nu doar cu teoria, ci şi cu
problemele practicii marketingului turistic, un cercetător aflat "acasă", pe un teren cunoscut, abordat
cu rigoare ştiinţifică, dar şi cu pasiune şi implicare sufletească. Toate acestea dau lucrării o "viaţă"
aparte.
Bibliografia folosită în partea de documentare secundară a cercetării - 142 titluri -
cuprinde atât lucrările de referinţă, care marchează începuturile şi evoluţia marketingului turistic,
cât şi lucrări recente, având relevanţă pentru domeniul abordat. Este o listă bogată de lucrări
reprezentative în domeniu, selecţia realizată de cercetător fiind în concordanţă cu scopul propus. De
remarcat faptul că 15 titluri reprezintă articole şi studii ale autorului, din care 12 de unic autor şi 3
în colaborare. Bibliografia folosită şi listată în lucrarea de autor este semnificativă, cuprinde atât
lucrări în limba română cât şi lucrări din portofoliul occidental şi acoperă corespunzător scopul
cercetării. Pentru informarea faptică, cercetătorul a recurs preponderent la statistici oficiale, studii şi
rapoarte, dări de seamă şi analize ale unor organisme şi instituţii specializate, ca şi la date culese
direct. Se recunoaşte, şi aici, priceperea "practicianului".

221
 Cercetarea întreprinsă este una de valoare, furnizând bune rezultate. Lucrarea are o
structură logică, o expresie clară, este o lucrare cu un bun nivel ştiinţific, cu elemente de contribuţie
proprie de valoare.

Iaşi, Profesor univ. dr. Adriana Zaiţ

6 iunie 2003

222
 BIBLIOGRAFIE

1. Barbu, Gh. – Turismul şi calitatea vieţii, Ed. Politică, Bucureşti, 1980

2. Barbu, Gh. (coord) – Turismul în economia naţională, Bucureşti, Ed. Sport-
Turism, 1981
3. Baudrillard, J. – La societé de consommation, Ed. Gallimard, Paris, 1978
4. Bărănescu, R. – Turism şi alimentaţie publică, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1975
5. Berbecaru, I., Botez, M. – Teoria şi practica amenajării turismului, Ed. Sport-
Turism, Bucureşti, 1977
6. Berbecaru, I. – Oglinzile viitorului în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1978
7. Bessnay, M. – L’Hôtel. Theorie et pratique, Ed. Y. Lanore, Paris,1992
8. Bran, F., Marin, D., Simon, T. – Economia turismului şi mediului înconjurător,
Ed. Economică, Bucureşti, 1998
9. Bran, F., Manole, V. – Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică,
nr. 22/1997
10. Brătucu, G., Dima, D. (coord.) – Marketing în turism, Ed. Psihomedia, Sibiu,
2002
11. Brent, J.R., Goeldner, Ch. – Travel, Tourism and Hospitality Research, Wiley,
New York, 1994
12. Bucur-Sabo, M. – Marketing turistic, Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti,
1994
13. Burke, J., Resnick, B. – Marketing & Selling the Travel Product, South Western
Publishing, Cincinatti, 1991
14. Buttle, F. – Hotel and Food Service Marketing, Cassell, London, 1993
15. Cazes, G. – Le tourisme international – mirage ou stratégie d’avenir?, Ed.
Ahtier, Paris, 1989
16. Chubb, M. – One Third of Our Time, Wiley, New York, 1981
17. Cohen, E. – The Sociology of Tourism: approaches, issues, findings, Annual
Review of Sociology, 1984
18. Coltman, M. – Tourism Marketing, Van Nostrand Reinhold, New York, 1983
19. Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert, S. – Tourism – Principles&Practices, Longman,
London, 1996
20. Cosmescu, I. – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică,
Bucureşti, 1998
21. Cowell,D. – The Marketing of Services, Ed. Heinemann, London, 1993
22. Cristureanu, C. – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA,
Bucureşti, 1992
23. Dann, G.M.S. – Tourist motivation: an appraisal, Annals of Tourism Research,
vol. 8, nr. 2, 1987
24. Davidson, R. – Tourisme en Europe, Ed. Economica, Paris, 1992
25. Donoaica, Şt. – Aspecte din activitatea de turism, Ed. Litera, Bucureşti, 1989
26. Draica, C. – Ghid practic de turism intern şi internaţional, Ed. All Beck,
Bucureşti, 1999

223
27. Draica, C. – Turism internaţional. Practici de elaborare şi de distribuţie a
produselor turistice, All Beck, Bucureşti, 2003
28. Dumitrescu, L. – Marketingul serviciilor, Ed. Imago, Sibiu, 1998
29. Durand, H., Gouirand, P. – Economie et politique du tourisme, L.G.D.J., Paris,
1994
30. English Tourist Board – Tourism and the Environment: Maintaining the
Balance, E.T.B., London, 1991
31. Erdeli, G., Istrate, I. – Potenţialul turistic al României, Ed. Universităţii din
Bucureşti, 1996
32. Foster, D. – Travel and Tourism Management, Macmillan Education, Hampshire,
1986
33. Gafencu Zaiţ, A. – Introducere în marketingul serviciilor, Ed. Universităţii
“Al.I.Cuza”, Iaşi, 1996
34. Gallais, G. – Des Loisirs, Futurible, Paris, 1972
35. Gherasim, T., Gherasim, D. – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
36. Goureaux, P. – Economie touristique, B.P.I., Paris, 1997
37. Gray, H.P. – International Travel – International Trade, Heath Lexington
Books, Lexington Maine, 1970
38. Greene, M. – Hotels 1990. Un marketing nouveau pour l’hotellerie, Ed.
Delta&Speces, Denges, 1984
39. Guibilato, G. – Economie touristique, Ed. Delta et Spes, Berne, 1998
40. Gunn, A.C. – Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases, Taylor and Francis,
Washington, 1994
41. Hapenciuc, C.V. – Cercetarea statistică în turism, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2003
42. Holloway, C. – The Business of Tourism, Pitman Publishing, London, 1989
43. Holloway, J.C., Plant, R.V. – Marketing for Tourism, Pitman, London, 1992
44. Holloway, J.C., Robinson, C. – Marketing for Tourism, Longman, New York,
1995
45. Howell, D. – Passport – An Introduction to the Travel and Tourism Industry,
South-Western Publishing, Cincinnati, 1989
46. Hunziker, W. – Le tourisme – caracteristiques principales, Berne, 1972
47. Ispas, A., Petrache, D., Brătucu, G. – Marketing turistic, Ed. Infomarket, Braşov,
1999
48. Istrate, I., Bran, F., Roşu, A.G. – Economia turismului, Ed. Economică,
Bucureşti, 1996
49. Jahoda, M. – Complexitatea pieţei turistice, în vol. “Turismul în economia
naţională”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981
50. Jefferson, A., Lickorish, L. – Marketing Tourism, A Practical Guide, Longman,
London, 1988
51. Kaiser, Ch., Helber, L.E. – Tourism Planning and Development, F.T. C., New
York, 1987
52. Krapf, K – La consommation touristique, Aix-en-Provence, 1964
53. Krippendorf, J. – Marketing et tourisme, Herbert Lang&Peter Lang, Berne, 1971
54. M.M.Kostecki (coord.) – Marketing for Services, Globalisation, Client-
Orientation, Deregulation, Ed. Pergamon Press Ltd., Oxford, 1994
55. Kotler, Ph., Bowen, J., Makens, J. – Marketing for Hospitality & Tourism,
Prentice Hall, 1996

224
56. Lache, C. – Marketing turistic, TipoMoldova, Iaşi, 2002
57. Lanquar, R. – Le marketing touristique, Presses Universitaires de France, Paris,
1981
58. Lanquar, R. - Le tourisme international, P.U.F., Paris, 1995
59. Lanquar, R. - Sociologie du tourisme et des voyages, P.U.F., 1996
60. Laws, E. – Tourism Marketing, Service and Quality, London, 1991
61. Lickorish, A. – Marketing Tourism, Longman, Harlow, 1988
62. Lickorish, L., Jenkins, C. – An introduction to tourism, Butterworth Heinemann,
Oxford, 1997
63. Ludberg, D. – Tourism Economics, Willey&Sons, New-York, 1995
64. Lupu, N. – Hotelul. Economie şi management, Ed. All, Bucureşti, 1999
65. Marcon, C. – Marketing du tourisme, Universite du Poitiers, 1998
66. Maslow, A.H. – Motivation and Personality, Harper and Row, New York, 1970
67. Mathieson, A., Wall, G. – Tourism: Economic, Phisical and Social Impacts,
Longman, London, 1982
68. Mc Intosh, R.H., Goeldner, Ch.– Tourism Principles, Practices, Philosophies,
Wiley, New York, 1995
69. Medlik, S. – Managing Tourism, Butterworth Heinemann, London, 1995
70. Meidan, A., Lee, B. – Marketing Strategies for Hotels, în “Journal of Travel
Research”, 1983
71. Mesplier, A. – Le tourisme dans le monde, Breal, Paris, 1997
72. Middleton, V.T.C. – Marketing in Travel and Tourism, Butterwoorth
Heinemann, Oxford, 1997
73. Mill, R.C., Morrison, A.M. – The Tourism System, Prentice-Hall, New York,
1985
74. Minciu, R., Baron, P, Neacşu, N. – Economia turismului, Universitatea
Independentă “Dimitrie Cantemir”Bucureşti,1991
75. Moltke, H. – Un tourisme de qualite a l’echelle de l’Europe, Torino, 1992
76. Morrison, A.M. – Hospitality and Travel Marketing, Ed.Delmar, Albany, New
York, 1989
77. Naisbitt, J. – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990
78. Neacşu, N. – Turismul şi dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
79. Neagu, V. – Managementul turistic şi al serviciilor turistice, Ed. Sylvi,
Bucureşti, 2000
80. Neagu, V. – Servicii şi turism, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
81. Nedelea, Al. - Turismul românesc. Starea actuală şi şansele relansării,
Simpozionul Internaţional de Ştiinţe Economice şi Informatică Economică,
Suceava, 1995
82. Nedelea, Al. - Strategii de dezvoltare a turismului , Tribuna Economică, nr. 42,
43, 44/1997
83. Nedelea, Al. - Politici în turism în ţările în curs de dezvoltare, Tribuna
Economică, nr. 47, 48/1997
84. Nedelea, Al. – Politica de produs şi piaţa turistică românească, Tribuna
Economică,nr. 51-52/1998
85. Nedelea, Al. - Ziua Mondială a Turismului, România pitorească, nr. 9/1998
86. Nedelea, Al. - Turismul – fenomenul secolului, Ziua turistică, nr. 53, 26
septembrie 1998

225
87. Nedelea, Al., Cibotariu, I. - Turismul - provocarea mileniului III, Simpozionul
”Început de mileniu III: economia românească în context european”,
Universitatea “Ştefan cel Mare”, 1998, Suceava.
88. Nedelea, Al. - Strategii de dezvoltare a turismului, Studii şi cercetări
economice,vol. XXIX, Universitatea “Babeş- Bolyai” Cluj-Napoca, 1998,
89. Nedelea, Al. - Analiza macromediului întreprinderii turistice, Tribuna
Economică, nr.38/1999
90. Nedelea, Al., Sandu, P. - Consideraţii privind motivaţia turistică, Analele
Facultătii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Universitatea “Ştefan cel
Mare”, Suceava, 2000
91.Nedelea, Al, Cibotariu, I. - Segmentarea pieţei turistice, Analele Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Universitatea “Ştefan cel Mare”,
Suceava, 2000
92.Nedelea, Al. - Elemente de planificare în turism, Analele Colegiului Universitar
Tehnic, Economic şi de Administraţie, Universitatea “Ştefan cel Mare“, Suceava,
2000
93.Nedelea, Al. - Tendinţe în turismul internaţional, Analele Colegiului Universitar
Tehnic, Economic şi de Administraţie, Universitatea “Ştefan cel Mare“, Suceava,
2000
94.Nedelea, Al. - Analiza pieţei turistice din România, Conferinţa internaţională
ştiinţifico-practică de informatică şi economie INFECO-2001, Colegiul Financiar
Bancar “A. Diordiţă”, Chişinău, 2001
95.Nedelea, Al. - Turismul românesc. Starea actuală şi şansele relansării –
colaborare la cartea “Tranziţie şi integrare europeană” (Editor Vasile Işan).
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002,
96.E. Nicolescu – Marketing în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975
97.Nollet, J., Haywood, J. – Services et management, De Boeck Universite, Quebec,
1992
98.Olteanu, V. – Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Ed. Uranus, Bucureşti,
1999
99.Olteanu, V.,Cetină, I. – Marketingul serviciilor, Ed. Marketer&Expert, Bucureşti,
1994
100.O.M.T. – Etude de la saturation des déstinations touristiques, Madrid, 1981
101.O.M.T. – Les pérspectives du marché touristique a l’horizon de l’an 2000 et
au-delà, Madrid, 1999
102.Paina, N., Pop, M.D. – Cercetări de marketing, Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj Napoca, 1997
103.Para, G. – La pratique du tourisme, Economica, Paris, 1985
104.Parenteau, A. – Le Marketing Pratique du Tourisme Réceptif Européen, LT
Editions J. Lanore, Malakoff, 1997
105.Pascariu, G.C. – Turism internaţional, Ed. Fundaţiei “Gh. Zane”, Iaşi, 1996
106.Pearce, D. – Tourism Development, Longman, London, 1998
107.Peroni, G. – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994
108.Postelnicu, Gh. – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1997
109.Postelnicu, Gh. - Economia turismului, Universitea Creştină “Dimitrie
Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999

226
110.Postelnicu, Gh. - Turismul internaţional. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998
111.Plog, S.C. – Why destination areas rise and fall in popularity, Cornell Hotel and
Restaurant Quarterly, vol.14, nr. 4, 1974
112.Plog, S.C. - Leisure Travel: Making it a Groth Market… Again!, Wiley, New
York, 1991
113.Powers, T. – Introduction to the Hospitality Industry, Wiley, New York, 1992
114.Py, P. – Le tourisme, un phénomène économique, La Documentation Française,
Paris, 1992
115.Ritchie, J.R.B. – New Realities, New Horisons, American Express, New York,
1992
116.Sandu, P. – Marketing în turism şi servicii, Ed. Universităţii Suceava, 1998
117.Shelby, E. – A conceptual framework for carryng capacity determination,
Leisure Sciences, vol.6, nr. 4
118.Shih, D. – VALS as a Tool of Tourism Market Research, în “Journal of Travel
Research”, vol. 24, spring, 1986
119.Sinclair, T., Stabler, M. – The Economics of Tourism, Routledge, London, 1997
120.Smith, S.L.J. – A test of Plog’ s allocentric/psychocentric modul: evidence from
seven nations, Journal of Travel Research, vol. 28, nr.4, 1990
121.Snak, O. – Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti,
1976
122.Snak, O. - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de
Management, Bucureşti, 1994
123.Snak, O.- Marketingul turismului, Academia Română de Management,
Bucureşti, 1994
124.Stavrakis, D. – La phénomène touristique international, Editions d’Aujourd’hui,
Paris, 1979
125.Stăncioiu, A.F. – Strategii de marketing în turism, Ed. Economică, Bucureşti,
2000
126.Teare, R., Mazanec, J. – Marketing in Hospitality and Tourism, Cassell,
London, 1994
127.Tinard, Y. – Le tourisme, Economie et Management, Ediscience International,
Paris, 1994
128.Tocquer, G., Zins, M. – Marketing du tourisme, Gaetan Morin, Canada, 1987
129.Toffler, A. – Future Shock, Bodley, London, 1975
130.Toffler, A. - The Third Wave,Bantam, Toronto, 1981
131.Udell, J., Laczniak, G. – Marketing in an Age of Change, Willey, New York,
1981
132.Vellas, F. – Turismul – tendinţe şi previziuni, Walforth, 1995
133.Vellas, F. – Economie et politique du tourisme internationale, Economica, 1985
134.Vorzsak, A. (coord.), Nedelea, Al. - Introducere în marketingul serviciilor, Ed.
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001,
135.Wackermen, G. – Le tourisme international, Armand Collin, Paris,1988
136.Wearne, N., Morrison, A.J. – Hospitality Marketing, Butterworth Heinemann,
Oxford, 1996
137.World Commission on Environment and Development – Our Common Future,
Brundtland Report, Oxford University Press, New York, 1987
138.World Tourism Organization – Tourism Market Statistics Service, 2003

227
139.World Tourism Organization – Tourism Market Trends Worlwide, 2002
140.World Tourism Organization - Tourism to the Year 2000 and Beyond, Madrid,
1998
141.U.I.O.O.T. – Problèmes touristiques découlant du développement du “temps
libre”, Geneve, 1971
142.Zbigniew, M. – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New
York, 1990

Presa specializată:
1. Hotel, publicaţie a Asociaţiei Hotelierilor din România şi a Federaţiei Patronatului
din Turism, 1992-1994
2. Revista Română de Turism, Institutul de Cercetări pentru Turism, Bucureşti,
1993-1995
3. România Pitorească, 1992-2003
4. România turistică, 1999-2003
5. Ziua Turistică, supliment al cotidianului “Ziua”, 1996-2002

Resurse web:
1. http://www.anat.ro (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism)
2. http://www.incdt.ro (Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turis
3. http://www.infotravelromania.ro
4. http://www.mturism.ro (Ministerul Turismului)
5. http://www.mediafax.ro
6. http://www.eTurism.ro
7. http://www.turisminfo.ro
8. http://www.info-turism.ro
9. http://www.turism.ro
10. http://www.rotravel.com (Romanian Travel Guide)
11. http://www.romaniatravel.com
12. http://www.world-tourism.org (World Tourism Organization)

228
 Lista figurilor

Figura 2.1. Ciclul relaţiilor de piaţă între prestaţia de servicii şi consumul serviciilor
materializate în produse turistice……………………………………………………………….13
Figura 3.1. Relaţiile între tipurile de turişti, motivaţiile turistice şi tipurile de destinaţii
……………………………………………………………………………………………………….56
Figura 4.1. Atractivitatea unui teritoriu turistic, în funcţie de distanţa faţă de bazinul
cererii ………………………………………………………………………………………………88

229
 Lista tabelelor

Tabel 2.1. Segmentarea pieţei unei unităţi de cazare

………………………………………..26
Tabel 2.2. Segmentarea pieţei unui restaurant de periferie
………………………………...27
Tabel 2.3. Criterii de segmentare a pieţei turistice
…………………………………………..27
Tabel 3.1. Clasificarea motivaţiilor voiajului şi sejurului conform O.M.T. ………………
54
Tabel 3.2. Tendinţele înregistrate de cererea turistică pe plan mondial
………………….76
Tabel 3.3. Principalele destinaţii ale turiştilor internaţionali
……………………………...77
Tabel 3.4. Principalele ţări generatoare de turişti în anul 2020 …………………………..78
Tabel 4.1. Tipuri de unităţi de alimentaţie
…………………………………………………….93
Tabel 4.2. Corelaţia între categoria unităţii de cazare şi cea a unităţii de
alimentaţie …………………………………………………………………………………………93

230
ANEXE

231