Tema 3: Piata turistica

3.1 Specificul pietei turistice

3.2 Clasificarea pietelor turistice
3.3 Capacitatea pietei turistice
3.4 Studierea pietei turistice
3.5 Cererea și oferta turistica

3.1 Specificul pietei turistice

Datorita specificului sau aparte, de producator si ofertant al unor “produse abstracte”, fara
suport material, turismul si-a creat o piata proprie a serviciilor pe care le furnizeaza, care, desi
seamana cu alte forme de existenta a pietei, functioneaza in mod distinct si este determinata de
factori specifici.
Desi, intr-o acceptiune foarte generala, se poate spune ca piata turistica este locul in care
se intalnesc si se confrunta cererea cu oferta de produse turistice, exista o serie de elemente
particulare, care amplifica semnificatiile conceptului de piata turistica. Astfel, in procesul de
definire a pietei turistice este necesar sa se tina cont de urmatoarele elemente:
 produsul turistic, alcatuit din atractia naturala si antropica si din serviciile care ii determina
continutul;
 firmele turistice, respectiv cele care au ca obiect de activitate prestarea de servicii care intra in
sfera de cuprindere a turismului;
 particularitatile consumatorilor de turism;
 spatiul geografic si economic in care au loc actele de vanzare-cumparare a serviciilor turistice;
 perioada de timp in care se efectueaza vinzarea si prestatia prestatia turistica etc..
Pornind de la aceste elemente care determina continutul pietei turistice, putem spune ca
aceasta se caracterizeaza printr-o serie de particularitati, dintre care:
 este o piata cu finalitate specifica, turistii urmarind procurarea unor satisfactii aparte, proprii
acestui sector de activitate;
 este o piata fragmentata, rezultat al confruntarii dintre oferta extrem de eterogena si cererea
determinata de preferintele subiective ale consumatorilor de turism;
 este de o complexitate aparte in timp si spatiu, deoarece oferta turistica este perceputa initial
in mod subiectiv, ca o imagine construita in urma unor informatii care circula intre turistii
potentiali si efectivi, obiectivandu-se abia in momentul consumului propriu-zis;
 este o piata pe care actioneaza mai multi decidenti, actul de procurare a unui produs turistic
 putand fi influentat de o serie intreaga de participanti;
 prezinta un grad de risc mai ridicat, incertitudinile ofertantilor fiind mai numeroase decat in
cazul pietei bunurilor materiale.
Pe baza acestor particularitati, se poate spune ca piata turistica reprezinta o “... sfera
economica de interferenta a intereseler purtatorilor ofertei turistice, materializata prin productia
turistica, cu cele ale purtatorilor cererii turistice, materializata prin consum... interferenta
transformata prin suprapunere in timp si spatiu a celor doi factori (oferta si cererea)”.

3.2 Clasificarea pieții turistice

Datorita complexitatii produsului turistic, modului in care se integreaza in structura sa atat

atractia propriu-zisa, cat si ansamblul de servicii distincte care-l individualizeaza, piata turistica
poate fi delimitata in diverse moduri, pornind de la anumite criterii specifice, dintre care:
1. Nivelul de referinta al ofertei turistice, in functie de care se delimiteaza:
1.1. piata produsului turistic, definita in conexiune cu natura acestuia si limitele de timp si
spatiu, subdivizata la randul ei, dupa anumite criterii, pe diferite nivele (principalul criteriu
fiind natura elementelor de atractivitate; de exemplu litoralul, muntele, mediul rural etc;
de altfel, simplificand analiza, putem spune ca atractia turistica este cea care formeaza
piata produsului).
1.2. piata firmei turistice, a carei fizionomie este determinata, in principal, de caracteristicile
serviciilor pe care le presteaza, simple (de exemplu hotelaria) sau complexe (referindu-ne
aici la firmele care produc si vand produse turistice complete, cum sunt tur-operatorii).
2. Motivatia turistica, in functie de care se disting:
2.1. piata turismului de vacanta (determinata in special de nevoia de odihna, recreere si
agrement a turistilor);
2.2. piata turismului cultural si istoric (destinat satisfacerii nevoii culturale, dar, de cele mai
multe ori intersectat cu alte motivatii turistice);
2.3. piata turismului stiintific si de afaceri (determinata de motivatia profesionala);
2.4. piata turismului social-politic (turism generat de anumite evenimente insemnate sau, ca
urmare a calatoriilor intreprinse de oficialitati guvernamentale);
2.5. piata turismului religios (fie cu ocazii religioase, fie pelerinaje etc.);
2.6. piata turismului sportiv (in scopul participarii la evenimente sportive, de genul
olimpiadelor);
2.7. piata turismului de sanatate (de tratament medical-balnear) etc.
3. Gradul de accesibilitate, judecat nu numai prin prisma criteriilor geografice si distanta, ci si
 prin natura reglementarilor juridice, in functie de care deosebim:
3.1. piete accesibile (libere);
3.2. piete greu accesibile (protejate);
3.3. piete inaccesibile (inchise).
4. Aria geografica, in functie de care distingem:
4.1. piata turistica locala;
4.2. piata turistica zonala;
4.3. piata turistica nationala;
4.4. piata turistica internationala.
Clasificarea ar putea continua, si in functie de alte criterii de delimitare a pietei turistice.
Totodata, in functie de adancimea la care se face referire, de nivelul de abordare a produsului
turistic, putem aprofunda analiza, ajungand la identificarea mult mai multor tipuri de piete turistice
(de exemplu, daca ne referim la piata turismului cultural, putem dezvolta expunerea pe directia
pietei turismului de arta, iar analiza ar putea continua).

3.3 Capacitatea pieții turistice

Evaluarea capacitatii pietei turistice constituie un proces de determinare a dimensiunilor

cantitative ale acesteia, exprimate printr-o serie de indicatori uzuali, fizici si valorici.
Capacitatea poate fi exprimata prin intermediul dimensiunilor cererii (volumul cererii,
indicand gradul in care oferta acopera cererea), ofertei (volumul ofertei, determinata de baza
tehnico-materiala turistica), sau tranzactiilor de piata (incasari din prestatii turistice).
Pozitia firmei turistice pe piata se poate aprecia, totodata, prin intermediul cotei de piata
(exprimand ponderea pe care o detine o firma sau un produs turistic pe piata de referinta).
In domeniul turismului, un indicator deosebit de important il constituie numarul de turisti,
care, coroborat cu alti indicatori specifici, permite evaluarea corespunzatoare a capacitatii pietei
turistice.
Capacitatea efectiva a pietei turistice depinde de numarul turistilor efectivi, de frecventa
medie de achizitionare (consum) a unui produs turistic intr-o perioada data de timp, de marimea
medie a unei achizitii (numar de zile de sejur, numar de mese etc.) si poate fi exprimata prin
intermediul urmatoarei formule:
C = N*q*f, unde:
C = capacitatea efectiva a pietei;
N = numar de turisti;
q = achizitie specifica;
 f = frecventa medie de cumparare a produselor de catre turisti.
Alaturi de modalitatile de evaluare a capacitatii efective a pietei, instrumentarul de
marketing ofera posibilitatea aprecierii capacitatii potentiale a pietei. Astfel, se poate aprecia
potentialul de absorbtie al pietei turistice, care exprima volumul maxim al vanzarilor (prestatiilor)
pentru un produs turistic, care se poate realiza pe o piata, intr-un anumit interval de timp, avand in
vedere cererea potentiala, efectivul nonconsumatorilor relativi etc..

3.4 Studierea piții turistice

Firmele turistice isi desfasoara activitatea intr-un mediu extrem de dinamic, cu care se afla
in relatii de interdependenta reciproca. In cadrul acestor relatii, piata detine locul si rolul principal,
terenul de intalnire si confruntare a cererii cu oferta turistica. Pentru a desfasura o activitate
eficienta, firmele trebuie sa cunoasca permanent fenomenele pietei, sa obtina un flux de informatii
noi, pertinente, complexe, despre parametrii pietei.
Pentru a cunoastere in detaliu factorii esentiali ai pietei si tendintele lor de evolutie, este
necesar sa se apeleze la studii de piata, efectuate fie de catre specialistii firmelor in cauza, fie de
catre firme specializate.
Procesul de cercetare este deosebit de complex si presupune parcurgerea, sub un control
permanent si riguros, unor etape succesive, intr-o anumita ordine:
 identificarea problemei si definirea scopului cercetarii;
 elaborarea obiectivelor si ipotezelor;
 estimarea prealabila a valorii informatiei care va fi obtinuta prin cercetare;
 alegerea surselor de informatii;
 selectarea modalitatii de culegere si sistematizare a informatiilor;
 recoltarea informatiilor;
 prelucrarea informatiilor;
 analiza si interpretarea;
 redactarea studiului si elaborarea concluziilor.
Procesul de cercetare a pietei turistice se desfasoara intr-o maniera impusa de teoria si
practica marketingului bunurilor materiale, fapt pentru nu vom detalia fiecare etapa a studiului, ci
ne vom ocupa in continuare doar de anumite aspecte specifice cercetarii de marketing turistic.
Studierea pietei turistice se poate realiza atat in mod direct (pe baza informatiilor de teren),
cat si indirect (pe baza informatiilor de birou), iar obiectivele urmarite prin procesul de cercetare
vizeaza furnizarea tuturor informatiilor necesare fundamentarii deciziilor de piata, atat sub aspect
cantitativ, cat si calitativ.
 Abordarea pietei se poate realiza pe doua directii majore: in ansamblul ei (urmarindu-se
principalii parametri care ii caracterizeaza dimensiunile si structura, fie static, fie dinamic), sau pe
directia unor fenomene specifice (cerere, oferta etc.).
In continuare, ne vom opri asupra principalelor metode de abordare a studierii pietei si
anume:
1. Studierea indirecta, pe baza informatiilor de birou (din evidente statistice, financiar-
contabile, tehnico-operative, studii, rapoarte etc.), care are avantajul de a fi usor de realizat si
cu costuri relativ reduse, are un grad inalt de operativitate, dar are dezavantajul de a nu acoperi
integral aria mecanismelor si proceselor pietei si este o cercetare post-facto.
2. Studierea directa, bazata pe informatii culese direct de la purtatorii acestora, permite
abordarea si reliefarea tuturor proceselor si fenomenelor economice, dar necesita un personal
de specialitate cu grad inalt de pregatire si antreneaza costuri ridicate.
Metodele de cercetare directa sunt variate, delimitandu-se dupa criterii diferite (modul
de desfasurare in timp, locul de desfasurare, profilul cercetarii etc.); dintre acestea, foarte
important este modul de antrenare a purtatorului de informatii, in functie de care se disting
observarea si ancheta.
2.1. observarea, constituie o modalitate de cercetare directa prin care informatiile sunt culese
fara a antrena purtatorii acestora, ci prin supravegherea turistilor, in scopul cunoasterii
modului in care se comporta turistii in diferite situatii (pe timpul voiajelor, servirii mesei,
cazarii sau agrementului). Observarea se poate realiza fie in mod mecanic (prin
intermediul unei aparaturi specifice, cum ar fi camerele video), fie in mod personal (caz
in care informatiile se culeg de catre un personal avizat -receptioneri, ghizi, sefi de sala
etc.-);
2.2. ancheta, metoda de culegere a informatiilor direct de la purtatorii acestora, probabil cel
mai des utilizata in cercetarea directa. Operatiunea de anchetare se poate realiza in mod
exhaustiv sau prin sondaj (selectiv).
Informatiile pot fi transmise pe cale orala (telefonic sau prin operatorii de interviu) sau pe
cale scrisa (prin terminalele computerelor, prin posta). Comunicarea directa, prin operatori de
interviu, desi costisitoare, prezinta avantajul de a genera mult mai multe informatii de natura
cantitativa sau calitativa (inclusiv observarea reactiilor si mimicii intervievatului). Comunicarea
fata in fata se poate realiza in mod individual (confidential) sau in grup, caz in care intrebarile sunt
adresate simultan mai multor subiecti.
Instrumentul prin intermediul caruia se culeg informatiile in cazul anchetei este
chestionarul, cel care determina insusi succesul anchetei si care trebuie sa indeplineasca doua
conditii esentiale:
 validitatea (respectiv capacitatea de a furniza informatii relevante pentru obiectivele urmarite);
 fidelitatea (sa produca rezultate care variaza in limite previzibile admise de teoria si practica
de specialitate).
In procesul de elaborare a unui chestionar trebuie sa se tina cont de o multitudine de
aspecte, care au relevanta in construirea cu succes a chestionarului. Astfel, trebuie sa se aiba in
vedere urmatoarele:
 determinarea necesarului de intrebari care sa acopere subiectul investigat si sa corespunda
obiectivului cercetarii;
 determinarea tipului de chestionar (structurat, nestructurat etc.), formularea continutului
intrebarilor (in functie de tipul si calitatea intrebarilor) si ordonarea acestora, intr-o succesiune
logica, de la simplu, la complex);
 determinarea dimensiunilor si formatului chestionarului, redactarea intr-o formula cat mai
atractiva;
 codificarea si elaborarea instructiunilor de completare.
De obicei, inainte de a fi folosite, chestionarele se pretesteaza, respectiv se verifica daca
au fost redactate corespunzator, astfel incat sa se acopere problematica vizata, sa starneasca
interesul intervievatilor, intrebarile sa fie clare, usor de inteles si sa nu creeze confuzii.
In cazul cercetarilor selective, este foarte important sa se stabileasca marimea esantionului care
urmeaza sa fie supus investigatiei, in functie de resursele materiale, financiare, umane si de timp
disponibile si in conformitate cu principiile teoriei si practicii statisticii.

3.5 Cererea și oferta turistica

Cererea turistica. Dupa unii autori prin cerere turistica se intelege un ansamblu de
persoane A... care isi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar in afara resedintei
proprii pentru alte motive decat prestarea unei activitati remunerate la locul de destinatie.
Dupa Florescu C. si Snack O., cererea turistica exprima A... un cerc de nevoi de ordin
superior@, iar dupa alti autori, prin cerere de turism se intelege A... cantitatea solicitata de o
persoana (sau de intreaga clientela) dintr-un anumit produs sau serviciu turistic, oferita de o firma
data, la un tarif bine precizat, intr-o zona si un interval de timp delimitate, in anumite conditii de
mediu si ca raspuns la un program de marketing dat.
Oricare ar fi acceptiunea data cererii turistice, ea se caracterizeaza printr- serie de
trasaturi specifice, care o particularizeaza. Astfel:
 are un pronuntat caracter sezonier,
 are un caracter eterogen, fiind rezultatul exprimarii unor nevoi variate ale diferitelor categorii
 de turisti, care dispun de diferite capacitati de plata;
 se caracterizeaza printr-un puternic dinamism, determinat de avantul economic si de
modificarile inregistrate in psihologia consumatorilor;
Cererea si oferta turistica se pot afla in urmatoarele raporturi:
 oferta > cererea, situatie in care capacitatile turistice sunt in excedent, mai precis, in extrasezon
turistic;
 oferta = cererea, cand se inregistreaza un grad de ocupare si utilizare a capacitatilor turistice
de 100% (echilibrul pietei turistice);
 oferta < cererea, situatie de plin sezon turistic, in care capacitatile turistice suntsuprasolicitate.

Modul de aparitie si manifestare a cererii turistice depinde de o serie de factori generali

si specifici, dintre care:

1. Factori economici.
In ultimile decenii, intr-un important numar de tari s-a inregistrat o dezvoltare exploziva a
sectorului serviciilor, precum si o crestere reala a veniturilor personale, contribuind decisiv
la stimularea consumului de produse turistice.
2. Disponibilitatea de timp liber.
Ritmul inalt al progresului tehnic, cresterea productivitatii muncii si chiar, eforturile
sindicale, au permis reducerea duratei timpului de munca si, implicit, cresterea duratei de
timp liber, creand astfel premizele dezvoltarii cererii turistice moderne. Astfel, a crescut nu
numai timpul liber zilnic, ci si cel saptamanal, a crescut durata si frecventa concediilor
legale, ceea ce a condus la cresterea standardului de calitate a vietii si la reorientarea timpului
liber pe directia odihnei, recreerii si calatoriilor.
3. Factori demografici si sociali.
Caracteristicile demografice (varsta, sex, marimea familiei) influenteaza intr-o foarte mare
masura comportamentul turistic si, implicit, cererea turistica (de pilda, tinerii independenti
prefera un turism de tip itinerant, in timp ce pentru familiile cu copii mici este propriu
turismul de sejur, cuplurile occidentale de pensionari prefera croazierele etc.).
4. Modul de organizare a activitatii turistice, calitatea activitatilor de marketing.
Prin demersuri specifice (politici vamale si tarifare adecvate, masuri de facilitare si stimulare
a activitatii prestatorilor de servicii turistice -taxe, impozite- de sprijinire a eforturilor
promotionale a acestora, de amenajare teritoriala si a infrastructurii, de protejare a mediului
natural, de protectie a consumatorilor, de formare profesionala etc.), autoritatile publice pot
contribui decisiv la cresterea cererii turistice, atat pentru turistii din tara, cat, mai ales, pentru
 turistii straini care o viziteaza.

Oferta turistica. Oferta turistica reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor care satisfac
la un moment dat cererea turistica .
Un alt punct de vedere este acela ca oferta turistica reprezinta “... ansamblul atractiilor
(naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de catre turistici, impreuna cu
capacitatea organizatorica a retelei (baza tehnico-materiala, infrastructura etc.) de a satisface in
anumite conditii cererea populatiei”.
In ceea ce ne priveste, subscriem punctului de vedere exprimat prin intermediul ultimei
categorii de definitii si consideram ca oferta turistica reprezinta un sistem compus din elemente de
atractivitate (resurse naturale si antropice) si elemente functionale (echipamente si servicii) prin
intermediul carora se materializeaza si valorifica atractiile turistice, ansamblate in scopul
satisfacerii cererii turistice.
Oferta turistica se caracterizeaza prin anumite particularitati specifice. Astfel:
 are un caracter complex si, totodata, eterogen, rezultat al structurii sale binare (elemente de
atractivitate si oferta de servicii); din acest motiv se poate diferentia si descompune in mai
multe grupe de oferte particulare;
 oferta turistica se caracterizeaza printr-un grad ridicat de rigiditate, determinat de incapacitatea
deplasarii in spatiu pentru a intalni cererea;
 datorita specificului serviciilor care intra in componenta sa, oferta turistica nu poate fi stocata
(cu toate ca, la destinatiile turistice se pot achizitiona suveniruri care isi gasesc utilitatea la
domiciliul turistilor).

Principalii factori care determina nivelul si structura ofertei turistice sunt:

1. Factori naturali si antropici (factori naturali de clima, resurse naturale si antropice, fauna si
flora etc.).
Pentru ca un anumit spatiu sa fie atractiv si sa aiba valoare turistica, el trebuie sa ofere
anumite conditii, fie naturale, cum ar fi: peisaje naturale frumoase si nepoluate, configuratie
geografica echilibrata, conditii meteorologice prielnice, fauna rara etc., fie antropice, respectiv
resurse de patrimoniu cultural, religios, arhitectural etc., de natura muzeelor, cladirilor istorice,
manastirilor etc..
Exista insa pericolul ca anumite zone turistice sa se supraaglomereze, iar prin
valorificarea excesiva a unor resurse turistice sa se degradeze patrimoniul -natural, in special-
si sa se diminueze interesul anumitor categorii de turisti, cum ar fi iubitorii de arta sau cei care
 practica turismul ecologic.
2. Factori economici si tehnici (nivelul de dezvoltare a sectorului tertiar, baza tehnico-materiala
turistica).
Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor in general si al turismului, in special, se
afla in stransa legatura cu nivelul de dezvoltare economica de ansamblu.
Cresterea volumului de activitate in sectorul tertiar constituie, in mod paradoxal, nu
numai premizele, ci si factorii dezvoltarii ofertei de servicii turistice; anumite servicii, desi
destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societatii, contribuie la formarea
ofertei turistice (servicii de transport si telecomunicatii, servicii medicale etc.).
3. Factori umani.
Calitatea resurselor umane care activeaza in turism poate influenta in mod considerabil
oferta turistica. Personalul bine pregatit din punct de vedere profesional, cu o inalta constiinta
morala, constient de raspunderea care ii revine in actul prestatiei, contribuie in mod direct la
realizarea unei calatorii turistice reusite si la cresterea prestigiului prestatorilor de servicii
turistice.