UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8

PIAȚA TURISTICĂ
Durata studiului individual: 8 ore În Unitatea de Învăţare 8 este
prezentat conceptul de piaţă turistică,
8.1. Conceptul de piață turistică. Particularități.
prin definirea acesteia, prezentarea
Indicatori. Elemente constitutive principalilor indicatori care
8.2. Metode calitative de cercetare a pieţei turistice caracterizează cantitativ piaţa turistică şi
8.3. Metode cantitative de cercetare a pieţei turistice prezentarea elementelor constitutive ale
8.4. Metode şi tehnici de previziune în turism pieţei turistice. Pentru cercetarea pieţei
turistice sunt utilizate două categorii de
metode şi anume: metode calitative de cercetare motivaţională a pieţei turistice, între care se includ:
interviul de profunzime, analiza de conţinut, interviurile asociative, testele proiective, interviurile
retrospective, interviul prin stimularea imaginaţiei, tehnica interviului de grup, analiza scalară şi altele şi
metode cantitative de analiză a pieţei turistice şi anume: analiza statistică a pieţei turistice teritoriale,
sondajul statistic, panelurile de turişti, panelurile de unităţi turistice, metode de estimare (prognoză) a pieţei
turistice, analiza efectului multiplicator, analiza-diagnostic, bilanţul teritorial, modelarea, simularea şi
optimizarea. În UI8 aceste metode sunt caracterizate succint.

8.1. Conceptul de piață turistică. Particularități. Indicatori. Elemente

constitutive
În accepțiunea generală a noțiunii de piață, în turism piața este locul de întâlnire a cererii
turistice cu oferta.
Definiție: piața turistică este sfera economică de interferență a ofertei turistice,
materializată prin producția turistică și cererea turistică, materializată prin consum.1
Obiectul tranzacțiilor pe piața turistică îl reprezintă serviciile, ceea ce face ca aceasta să
aibă o serie de particularități comparativ cu piața mărfurilor, între care amintim:
- locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii;
- oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea
tuturor informațiilor, direct sau indirect, de către turistul potențial;
- cele două componente ale pieței turistice: cererea și oferta turistică se manifestă în mod
diferit: cererea are un caracter elastic, fiind în permanentă modificare sub influența factorilor
economici, sociali, conjuncturali, politici etc., în timp ce oferta este rigidă, neelastică în timp și
spațiu, nestocabilă, netransferabilă, netransformabilă în același ritm cu modificarea cererii.
Principalii indicatori care descriu cantitativ piața turistică sunt:
1. capacitatea pieței turistice, care exprimă necesitatea pe o anumită piață a unuia sau mai
multor produse turistice.

1
Roșca, R.E., Economia turismului. Curs (manuscris), Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, 1997.
 Se calculează cu formula:
𝐶 =𝐾𝑥𝑁
unde:
𝐶 reprezintă capacitatea pieței turistice;
𝐾 reprezintă capacitatea medie de consum;
𝑁 reprezintă numărul consumatorilor potențiali.
În literatura de specialitate, nivelul acestui indicator definește o anumită caracteristică a
pieței turistice și anume capacitatea teoretică a pieței turistice sau piața turistică teoretică, ce
reflectă limitele de absorbție a unui anumit produs turistic pe o piață determinată, fără a lua în
considerare limitele impuse consumului prin nivelul prețurilor și tarifelor practicate.
Exemplificând pentru turismul balneomedical, capacitatea teoretică a pieței turistice
balneomedicale se poate determina ca produs între numărul total al consumatorilor potențiali care
necesită tratamente balneomedicale și capacitatea (intensitatea) medie de consum pentru
tratamente balneomedicale într-o anumită perioadă de timp. 2 3
2. potențialul pieței turistice, care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru un
anumit produs turistic în funcție de veniturile lor, de prețurile și tarifele practicate pentru acel
produs. Este mai mic decât capacitatea ei, întrucât pe piață își pot exercita influența unii factori
imprevizibili, spontani, pot exista necesități pentru anumite produse turistice care nu pot fi
satisfăcute într-o anumită perioadă de timp (din motive financiare, din lipsa timpului liber etc.).
Piața turistică potențială pentru un produs turistic are o sferă economică mai largă decât
piața turistică efectivă (reală) întrucât modificările în comportamentul clientelei turistice sunt
influențate continuu de factori economici și sociali cu acțiune pe termen scurt și mediu, care pot
determina restrângerea sau lărgirea limitelor pieței turistice reale ale unui produs turistic.
3. cererea solvabilă pentru un anumit produs turistic, care poate fi calculată scăzând din
volumul capacității turistice a pieței acele categorii de consumatori ce nu au posibilități financiare
pentru achiziționarea produselor turistice respective sau nu se manifestă ca cerere efectivă din alte
motive (lipsă de timp, conservatorism, uzanțe, incapacitate fizică etc.).
Potențialul pieței și cererea solvabilă sunt două noțiuni sinonime, reprezentând acea parte
din capacitatea teoretică a pieței turistice care ar putea fi satisfăcută, având în vedere condițiile

2
Snak, O., Economia și organizarea turismului, Editura Sport-Turism, București, 1976, pag. 348-349.
3
Snak, O., Baron, P., Neacșu, N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2001, pag. 154-156.
materiale și financiare ale anumitor categorii de populație cărora le aparțin turiștii potențiali,
viitorii consumatori ai produsului turistic respectiv.
4. volumul pieței produsului turistic, care cuprinde totalitatea tranzacțiilor încheiate
pentru un anumit produs turistic, într-o perioadă de timp dată. Același conținut, respectiv totalul
produselor turistice vândute pe o piață de referință într-o anumită perioadă de timp, este descris de
noțiunea de piață turistică efectivă (reală).
Raportul dintre piața turistică efectivă și piața turistică potențială cuantifică gradul de
saturație al pieței turistice, un criteriu important după care agențiile de turism își orientează
politica de vânzări.
5. locul pe piață al unui produs turistic, care se stabilește ca acea parte a volumului pieței
acoperită prin vânzările realizate la produsul respectiv. Acesta se stabilește ca pondere a produsului
turistic oferit și comercializat pe piață în volumul pieței, ilustrând gradul de pătrundere a
produsului turistic pe o piață-țintă și stând la baza determinării previziunilor de dezvoltare a
relațiilor turistice pe piața respectivă.
Prin definiție, piața turistică are două elemente constitutive de bază și anume:
- ofertantul de produse turistice, care este societatea comercială specializată, agentul
economic individual etc., ce prestează servicii de cazare, transport, alimentație, agrement, excursii
etc., toate cuprinse în produsul turistic;
- cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni
(locali), fie externi (din afara localității, inclusiv turiști străini).
Caracterizarea complexă a pieței turistice necesită enumerarea unei multitudini de alte
elemente constitutive, cum sunt:
- actele normative în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul
de circulație turistică, durata concediului de odihnă, condițiile de mișcare în teritoriu, transportul
în comun etc.;
- canalele de distribuție a produselor turistice, care îmbracă o gamă variată de forme,
prin care se realizează fie distribuția directă, fie prin intermediari;
- mijloacele de informare necesare promovării și transmiterii la consumator a tuturor
produselor turistice oferite de firme specializate;
- mijloacele de transport, care se prezintă într-o gamă variată, de la cele mai simple la
cele mai sofisticate;
 - sistemul de concurență, care se concretizează în existența pe piață a unui mare număr
de servicii turistice oferite de diferiți agenți economici specializați în activitatea turistică, interesați
în egală măsură să-și vândă produsele la un preț cât mai avantajos;
- mediul, care este alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural și
chiar politic, ce influențează activitatea agenților economici și a asociațiilor din turism.
Relațiile și interacțiunea elementelor constitutive ale pieței turistice și rezultatele acestora
sunt obiect de studiu al economiei turismului, managementului și marketingului în turism.

8.2. Metode calitative de cercetare a pieţei turistice

Cercetarea de tip motivaţional aplicată în activitatea turistică permite obţinerea de

informaţii care completează latura cantitativă a fenomenelor sau proceselor din turism studiate,
descrierea sau explicarea anumitor aspecte comportamentale în turism, cu valoare operaţională
intrinsecă pentru fundamentarea deciziilor la diferite niveluri de conducere. În literatura de
specialitate, există cel puţin trei criterii de grupare şi prezentare a metodelor şi tehnicilor de
cercetare motivaţională şi anume:4
a) în funcţie de faza cercetării distingem: metode de culegere şi, respectiv, metode de
analiză şi interpretare;
b) în funcţie de gradul de specificitate sunt: metode comune şi altor tipuri de cercetare şi
metode specifice cercetărilor motivaţionale;
c) în funcţie de scopul şi obiectivele urmărite se au în vedere: situaţia în care se cunosc
puţine aspecte privind unele procese elementare ale comportamentului consumatorului; situaţia
caracterizată prin cunoaşterea unor domenii de referinţă ale comportamentului consumatorului,
dar care necesită adâncirea şi explicarea mai aprofundată; situaţia a cărei cunoaștere necesită
informaţii de caracterizare exhaustivă şi reprezentativă a comportamentului consumatorului, cele
trei situaţii delimitându-se prin utilizarea unor metode specifice de cercetare motivaţională.
În situaţia în care se cunosc puţine aspecte cu privire la comportamentul consumatorului
de turism se poate recurge la o tehnică specifică de culegere a informaţiilor şi anume la interviul
de profunzime (interviul nestructurat. Rolul acestuia este de a culege idei cu privire la procesele
comportamentale caracteristice turismului, pe baza cărora să se desprindă ipoteze pentru

4
Istrate, I., Bran, F., Roșu, A.G., Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996,
pag. 80-83.
investigări ulterioare. Obiectivul interviului de profunzime este acela de a stimula subiectul să
vorbească liber, pe larg şi fără întrerupere despre o anumită problemă, operatorul de interviu
limitându-se la a asculta, fără a întrerupe subiectul, intervenind numai pentru a stimula discuţia.
Ca mod de desfăşurare este important ca subiectul să fie singur cu operatorul de interviu, cea mai
mare dificultate fiind aceea de a înregistra răspunsurile verbale, care sunt esenţiale.5
Interpretarea informaţiilor obţinute prin interviul de profunzime se face utilizând analiza
de conţinut. Această tehnică se aplică în studiul pieţei turistice din deceniul şase al secolului trecut,
deşi a apărut în jurnalistică încă din anul 1925. Analiza de conţinut constă în a descompune textul
interviului de profunzime în părţi componente şi a le descrie în mod sistematic potrivit unui
obiectiv, astfel încât să fie posibilă o interpretare finală, inclusiv sub raport cantitativ. Analiza de
conţinut se bazează pe studiul frecvenţei de apariţie a unor cuvinte sau simboluri „cheie”, pe
interpretarea sensului pauzelor sau al intonaţiilor subiectului etc.
În cazul în care se cunosc unele domenii de referinţă ale comportamentului consumatorului
din experienţe anterioare sau acestea se definesc prin interviul de profunzime şi analiza de conţinut,
pentru adâncirea şi explicarea mai aprofundată se impune aplicarea unor metode adecvate, care
reprezintă o categorie relativ numeroasă în ansamblul cercetărilor motivaţionale. Unele dintre
aceste metode, tehnici sau procedee servesc exclusiv culegerii de informaţii, iar altele, prin
definiţie, adaugă obţinerii informaţiilor şi modalitatea de analiză şi interpretare a acestora. În
această categorie se include o gamă variată de tehnici, între care, cele mai simple sunt cunoscute
sub numele generic de interviuri asociative, din care fac parte: asocierea liberă, asocierea de
cuvinte, asocierea de cuvinte controlate, tehnica completării de fraze etc. Trăsătura comună
interviurilor asociative constă în aceea că ele nu presupun întrebări explicite, ci conţin asociaţii de
genul: „această afirmaţie…, la ce te face să gândeşti?”; „ce sentimente îţi produce cuvântul…?”,
„ce idee poţi formula pornind de la expresia…?”. Aceste modalităţi de stimulare conduc la asocieri
de cuvinte, de idei sau de fraze, fie în mod liber, fie prin alegere dintr-un ansamblu de cuvinte sau
afirmaţii prestabilite de către iniţiatorul metodei respective.
Investigarea unor faze ale proceselor comportamentale, inaccesibile prin abordări directe
se face utilizând testele proiective. Acestea constau în proiectarea motivelor sau atitudinilor
subiecţilor, cel mai adesea fără ca ei să realizeze acest lucru. Tehnica este utilizată întrucât permite

5
Roșca, R.E., Roșca, R.E., Economia turismului. Curs și culegere de teste grilă, studii de caz, Editura Universității
„Ștefan cel Mare” din Suceava, 2011, pag. 123-127.
să se exploreze zone ale psihicului uman, care sunt strâns legate de personalitatea subiecţilor, iar
abordările directe sunt considerate indezirabile de către aceştia. În cadrul testelor proiective se
propun subiecţilor planşe, desene, fotografii, descrieri de situaţii comportamentale etc., toate în
forme nestructurate, solicitându-se tocmai structurarea (legarea) acestora în redări, dialoguri,
descrieri etc.
În cazul în care este necesară studierea unor situaţii motivaţionale specifice
comportamentului consumatorului dintr-o perioadă anterioară, literatura de specialitate recomandă
interviurile retrospective, care constau în determinarea subiectului de a-şi aminti acte, scene sau
situaţii reprezentative pentru scopul urmărit. Operatorul de interviu va ajuta evocarea, având grijă
să nu se interfereze cu elemente ale personalităţii care ar putea afecta subiecţii intervievaţi.
Când studiile se referă la viitor, în mod asemănător se poate utiliza interviul prin stimularea
imaginaţiei, care constă în plasarea subiectului în situaţii ipotetice şi consemnarea
comportamentului său, a reacţiilor şi sentimentelor.
Cercetarea motivaţională a problematicii comportamentului consumatorului la nivelul
colectivităţii umane se poate realiza apelând la tehnica interviului de grup, care se practică în multe
variante (de exemplu, asupra unor grupuri de studii, de execuţie, de decizie etc.), în funcţie de
scopul urmărit. Realizarea unui interviu de grup presupune respectarea a trei condiţii şi anume:
constituirea grupului, definirea cu claritate a temei de discuţie şi existenţa unui animator (operator
de interviu). Apare de aici necesitatea ca grupurile să fie relativ omogene din punctul de vedere al
preocupărilor şi conduitei membrilor săi, iar tema interviului să fie de interes comun.
O largă utilizare în cadrul cercetărilor motivaţionale a pieţei turistice are analiza scalară,
metodă care, utilizând un instrumentar multidisciplinar, urmăreşte ordonarea (clasificarea)
motivelor şi măsurarea diferenţelor dintre clase, în scopul desprinderii unor trăsături comune
elementelor din aceeași clasă.
Cercetarea motivaţională se realizează şi prin metode mai elaborate de analiză şi
interpretare, cum sunt: analiza programată (multivariată), analiza multidimensională, analiza
structurală, analiza semantică etc., care operează inclusiv cu algoritmi statistico-matematici, ceea
ce face ca utilizarea lor să antreneze costuri ridicate, întrucât se realizează automat.
În general, cele două categorii de metode, tehnici şi procedee prezentate se aplică asupra
unor eşantioane de volum redus, a căror mărime este dependentă de specificul fiecăreia, dar fără a
depăşi un număr de 100-150 subiecţi.
 În situaţia în care este necesară cercetarea extensivă şi reprezentativă a comportamentului
consumatorilor se recurge la realizarea de cercetări pe eşantioane adecvate, principalul mijloc de
culegere a informaţiilor fiind sondajul statistic.6 În practică, cercetarea motivaţională cu caracter
reprezentativ este concentrată asupra aspectelor relevante ale comportamentului consumatorului,
determinate prin cele două categorii de metode prezentate anterior. Cercetarea motivaţională
reprezentativă este strâns legată de aspectele cantitative ale comportamentului consumatorului,
venind să întregească o cunoaştere complexă şi aprofundată. Ca metode de analiză şi interpretare
se utilizează cele cu care operează statistica matematică, larg răspândite în studiile de piaţă.

8.3. Metode cantitative de cercetare a pieţei turistice

Creşterea complexităţii pieţei turistice a determinat diversificarea şi dobândirea unui

caracter mai laborios, mai complex pentru ansamblul metodelor şi tehnicilor cantitative de studiere
a pieţei turistice.7
Cele mai utilizate metode cantitative de cercetare a pieţei turistice sunt:8
- analiza statistică a pieţei turistice teritoriale;
- sondajul statistic;
- panelurile de turişti;
- panelurile de unităţi turistice;
- metode de estimare (prognoză) a pieţei turistice;
- analiza efectului multiplicator;
- analiza-diagnostic;
- bilanţul teritorial;
- modelarea;
- simularea şi optimizarea.
Analiza statistică a pieţei turistice teritoriale este o metodă care urmăreşte evoluţia unor
indicatori ce exprimă cererea satisfăcută, cuantificată prin număr de turişti, încasări turistice, sejur
mediu, număr de înnoptări etc. Utilizând aceşti indicatori şi cu ajutorul unor procedee de analiză
se pot desprinse o serie de caracteristici ale cererii cum sunt, de exemplu, volumul şi structura
cererii turistice, repartizarea în timp şi spaţiu a acesteia, tendinţele şi mutaţiile sesizate în evoluţia

6
Roşca, R.E., Statistica turismului.Curs pentru învățământ la distanță,Editura Universității Suceava,2003,pag.55-57.
7
Mihăiţă, V.N., Metode cantitative în studiul pieţei, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 11-13.
8
Istrate, I., Bran, F., Roşu, A.G., op. cit., p. 84-93.
cererii. În cadrul acestei analize se utilizează analiza dinamică, analiza cu ajutorul unor modele
statistico-matematice, calculul elasticităţii, analiza coeficientului de utilizare a capacităţilor de
cazare, analiza bugetelor de familie etc.
Sondajul statistic este metoda de cercetare selectivă cel mai frecvent practicată, care stă la
baza unor numeroase studii de piaţă. Se realizează în vederea determinării unui anumit obiectiv,
la un moment dat, fără a avea, cu necesitate, un caracter repetitiv. Sondajul statistic furnizează
informaţii asupra situaţiei şi „fizionomiei” pieţei la data efectuării sondajului. Principalul
dezavantaj al metodei este acela că studiile respective nu pot reda, în mod riguros, evoluţia unor
pieţe, cum este piaţa turistică, caracterizate printr-o mare mobilitate.
Panelurile de turişti sunt utilizate pentru a asigura urmărirea politicii adoptate în domeniul
turismului, printr-o cunoaştere rapidă şi continuă. Panelurile elimină neajunsurile studierii pieţei
turistice pe baza sondajelor statistice, convertind imaginea statică a sondajului într-un „film”
alcătuit dintr-o succesiune de imagini, fiecare dintre acestea corespunzând unui anumit moment al
perioadei de investigare. Panelul de turişti este utilizat pentru stabilirea variaţiilor de opinie
referitoare la cererea turistică. Dificultatea principală a acestei tehnici este aceea de a regăsi
aceleaşi persoane în decursul timpului, în cazul în care observaţia durează câţiva ani, dar are
avantajul că, prin repetarea aceloraşi întrebări la intervale de timp, se pot măsura stabilitatea sau
mutaţiile intervenite în nevoile şi cerinţele turiştilor.
Panelurile de unităţi turistice (de cazare, de alimentaţie pentru turism etc.) prezintă
avantajul că locul de observare este unitatea turistică, care oferă posibilitatea să se cunoască
preferinţele şi cerinţele turiştilor pe genuri de prestaţii turistice. Observaţiile se efectuează asupra
unui eşantion de unităţi reprezentative pentru zona turistică, tehnicile de eşantionare fiind aceleaşi
ca şi în cazul panelului de turişti.
Estimarea (previziunea) pieţei turistice este utilizată pentru aprecierea, în perspectivă, a
evoluţiei circulaţiei turistice globale, pe forme de turism, spre anumite destinaţii turistice sau în
cadrul anumitor categorii ale populaţiei. Metodele de estimare cele mai frecvent utilizate în
prognoza pieţei turistice sunt metoda coeficienţilor de elasticitate, proiecţia cotei de piaţă, proiecţia
puterii de cumpărare, corelaţia simplă şi multiplă, regresia liniară şi multiplă, extrapolarea
tendinţelor actuale, metoda PERT etc.9

9
Cristureanu, C., Economia și politica turismului internațional, Casa Editorială pentru Turism și Cultura „ABEONA”,
București,1992, p. 116-119.
 Analiza efectului multiplicator este o metodă utilizată în scopul stabilirii impactului
cheltuielilor efectuate de turişti asupra lanţului de întreprinderi şi persoane, legate direct sau
indirect de activitatea turistică şi o metodă de comensurare globală a incidenţelor turismului asupra
economiei naţionale.
Un exemplu de model de calcul a efectului multiplicator este cel oferit de Harrt G. Clement
şi este exprimat prin relaţia:
1
R=
1 − a
unde:
R reprezintă efectul multiplicator;
a reprezintă coeficientul de elasticitate a consumului turistic.
Autorul a utilizat acest model pentru determinarea multiplicatorului cheltuielilor turistice
în zona Pacificului şi Orientului Îndepărtat.
Analiza-diagnostic a pieţei turistice evidenţiază factorii care influenţează dezvoltarea
turismului într-o zonă, ca şi factorii restrictivi, indicând şi măsurile necesare pentru asigurarea
optimului în dezvoltare.
Utilizarea bilanţului teritorial este necesară în elaborarea unei strategii de amenajare
turistică, fiind punctul de pornire al acesteia şi cuprinzând rezultatele evaluărilor calitative şi
cantitative ale resurselor turistice. Pe baza acestora, direcţiile de cercetare sunt orientate spre
identificarea căilor de utilizare intensivă a resurselor şi spre desprinderea formelor de turism
adecvate. După stabilirea direcţiilor şi formelor de turism (cu identificarea obiectivelor prioritare
pentru turismul internaţional), aplicarea bilanţului teritorial permite elaborarea strategiei de
amenajare turistică, urmărindu-se următoarele obiective:10
- integrarea dotărilor de bază materială în peisajul zonei (centrului turistic sau staţiunii),
avându-se în vedere obţinerea optimului spaţiu-design şi integrarea zonei în contextul naţional;
- diversificarea serviciilor, în general şi a serviciilor suplimentare, în special,
corespunzătoare structurii cererii şi formelor de turism specifice;
- crearea unei oferte specifice şi originale, care să includă caracteristicile cadrului
natural, culturii şi civilizaţiei zonei;

10
Istrate, I., Bran, F., Roşu, A.G., op. cit., pag. 89-93.
 - în ansamblul activităţilor de amenajare turistică a teritoriului este necesară aplicarea
principiului concentrării, evitându-se fenomenul aglomerării turistice sau al dispersiei în funcţie
de caracteristicile cadrului natural, pentru crearea unui mediu ambiant de mare atractivitate;
- utilizarea intensivă a nucleelor istorice, a monumentelor de artă şi arhitectură din sate
şi oraşe prin integrarea în peisajul turistic, fără a se altera specificul sau valoarea lor prin restaurări
neinspirate;
- integrarea reţelelor de căi de acces, moderne şi funcţionale, în ansamblul turistic
general, cu respectarea limitelor impuse de poluare sau de forma de turism practicată cu precădere;
- integrarea deplină a activităţii turistice în ansamblul economico-social al zonei, care să
asigure funcţionalitatea optimă a acestuia, cu largi deschideri în ceea ce priveşte dezvoltarea de
perspectivă a fiecărei activităţi în parte şi în ansamblu.
Amenajarea zonelor turistice, bazată pe bilanţul teritorial, implică un efort interdisciplinar
din partea specialiştilor în marketing, a economiştilor, a arhitecţilor, geografilor, ecologilor,
sociologilor, matematicienilor etc. Acţiunea de amenajare începe cu analiza-diagnostic, bilanţul
teritorial, studii de marketing turistic, simularea parametrilor şi funcţionalităţii spaţiului turistic de
amenajat şi se încheie cu decizia de amenajare.
Modelarea este o fază deosebit de importantă a cercetării, care se utilizează ca mijloc al
investigării, al cunoaşterii, un procedeu de intensificare a aptitudinii omului de ştiinţă de a descifra
probleme complexe. Această metodă a cunoscut, în ultimul timp, o extindere remarcabilă, în toate
domeniile vieţii social-economice, datorită progreselor înregistrate în utilizarea metodelor
statistico-matematice şi a tehnicilor moderne de calcul.
Modelul reprezintă o oglindire a originalului sau a unei părţi a acestuia, sugerând
caracteristici şi proprietăţi încă necunoscute ale originalului. Modelul este considerat bun, dacă
între însuşirea cercetată a originalului şi a modelului există corespondenţă biunivocă (schimbările
în timp ale ambelor caracteristici urmează aceeaşi legitate). O teorie dată poate fi studiată prin
intermediul mai multor modele.
Întrucât modelarea, în esenţă, se bazează pe utilizarea analogiei dinamice dintre model şi
original, eficienţa unui model depinde de tăria acestei analogii, ca şi de posibilităţile pe care
construcţia modelului le oferă dorinţei de informare a subiectului. Modelul trebuie să ofere
subiectului un asemenea grad de informare despre sistemul analizat încât acesta să poată pronostica
rezultatul acţiunii sale asupra originalului. Modelul reprezintă o formă simplificată a realităţii; deşi
modelul reflectă laturi esenţiale ale originalului, el nu este identic cu originalul pe care îl
modelează, pentru că şi-ar pierde rolul fundamental.
Având în vedere marea complexitate a activităţii turistice, ca şi necesitatea cunoașterii sale
detaliate, pentru studiul activităţii turistice nu este suficient un singur model, care să cuprindă toate
aspectele. Ansamblul previziunilor este înglobat într-un model interactiv de flux de mare
dimensiune, a cărui convergenţă explică, într-un fel, coerenţa sistemului. Acest model circular
final este, de fapt, rezultatul unei asamblări de modele parţiale sau a unui sistem de modele
corespunzătoare unor subsisteme mai mult sau mai puţin autonome ale activităţii turistice.
Simularea reprezintă experimentarea, pe un calculator electronic, cu ajutorul unui model
matematic, a unui spaţiu turistic de amenajat şi pentru aceasta, în model sunt introduşi parametrii
proiectaţi ai sistemului sau subsistemului proiectat.
Optimizarea este faza următoare simulării, specifică procesului de dirijare şi de conducere,
pe baza unei funcţii-obiectiv stabilindu-se şi criteriul sau criteriile de optimizare.
În practica amenajării turistice a teritoriului, simularea este utilizată ca modalitate de
organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, cu scopul găsirii celor mai bune condiţii de recreere şi
odihnă, paralel cu obţinerea unei eficienţe economice şi sociale ridicate.
Analiza comportamentului consumatorilor şi a pieţei turistice teritoriale prin metodele,
tehnicile şi procedeele motivaţionale şi cantitative enumerate constituie un suport real în activitatea
managerială a prestatorilor şi distribuitorilor de produse turistice, dar şi instrumente de
fundamentare a strategiilor de dezvoltare a turismului şi de punere în practică a politicilor în turism.

REZUMAT

Unitatea de învăţare 8 prezintă conceptul de piaţă turistică prin definirea pieţei turistice, prin
prezentarea sistemului de indicatori utilizaţi pentru caracterizarea cantitativă a pieţei turistice şi prin
prezentarea elementelor constitutive ale pieţei turistice.
Astfel, piaţa turistică este parte componentă a pieţei totale, locul de întâlnire a cererii turistice cu
oferta. Principalii indicatori care descriu cantitativ piaţa turistică sunt: capacitatea pieţei turistice, care
exprimă necesitatea pe o anumită piaţă a unuia sau mai multor produse turistice; potenţialul pieţei turistice,
care caracterizează cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic, în funcţie de veniturile
lor, de preţurile şi produsele practicate la acel produs; cererea solvabilă pentru un anumit produs turistic,
care rezultă prin scăderea din capacitatea pieţei turistice a acelor categorii de consumatori care nu au
posibilităţi financiare să achiziţioneze produsul respectiv sau nu se manifestă ca cerere efectivă; volumul
pieţei produsului turistic, care include totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un anumit produs turistic,
într-o perioadă de timp dată; locul pe piaţă al unui produs turistic, care reprezintă acea parte a volumului
pieţei acoperită prin vânzările realizate la produsul respectiv.
Între elementele constitutive ale pieţei turistice se includ cele de bază, respectiv cererea turistică
şi oferta turistică, dar şi alte elemente care condiţionează funcţionarea pieţei turistice şi anume: actele
normative în vigoare, canalele de distribuţie, mijloacele de informare, mijloacele de transport, sistemul de
concurenţă, mediul.
Ca metode de cercetare a pieţei turistice se identifică două categorii şi anume: metode calitative,
de cercetare motivaţională a comportamentului consumatorului şi metode cantitative de cercetare a pieţei
turistice.
Tehnicile motivaţionale de cercetare a pieţei turistice pot fi grupate după următoarele criterii:
a) în funcţie de faza cercetării se disting: metode de culegere şi metode de analiză şi interpretare;
b) în funcţie de gradul de specificitate se identifică: metode comune şi altor tipuri de cercetare şi
metode specifice cercetărilor motivaţionale;
c) în funcţie de scopul şi obiectivele urmărite, metodele se diferenţiază avându-se în vedere trei
situaţii şi anume: (1) situaţia în care se cunosc unele domenii de referinţă ale comportamentului
consumatorului, caz în care sunt utilizate tehnici ca: interviul de profunzime, analiza de conţinut; (2) situaţia
în care este necesară adâncirea şi explicarea mai aprofundată a unor domenii de referinţă ale
comportamentului consumatorului, caz în care sunt utilizate tehnici ca: interviurile asociative, testele
proiective, interviurile retrospective, interviurile pentru stimularea imaginaţiei, tehnica interviului de grup
şi altele; (3) situaţia în care este necesară cunoaşterea exhaustivă şi reprezentativă a comportamentului
consumatorului, caz în care este aplicată metoda sondajului.
Între metodele cantitative de cercetare a pieţei turistice, cele mai utilizate sunt: analiza statistică a
pieţei turistice teritoriale, sondajul statistic, panelurile de turişti, panelurile de unităţi turistice, metodele de
estimare (prognoză) a pieţei turistice, analiza efectului multiplicator, analiza-diagnostic, bilanţul teritorial,
modelarea, simularea şi optimizarea.
Metodele enumerate constituie un suport real în activitatea managerială a prestatorilor şi
distribuitorilor de produse turistice, dar şi instrumente de fundamentare a strategiilor de dezvoltare a
turismului şi de punere în practică a politicilor în turism.

CONCLUZII

Unitatea de învăţare 8 aduce următoarele contribuţii la ansamblul de cunoştinţe din domeniul

disciplinei Economia turismului: defineşte piaţa turistică, considerată ca parte a pieţei turistice totale;
defineşte indicatorii care caracterizează cantitativ piaţa turistică; caracterizează elementele constitutive ale
pieţei turistice: cele de bază - cererea turistică şi oferta turistică şi alte componente care contribuie la buna
funcţionare a pieţei turistice; prezintă metodele calitative, de cercetare motivaţională a pieţei turistice;
prezintă metodele cantitative de cercetare a pieţei turistice. Prin conţinutul său, UÎ8 vine în completarea
unităţilor de învăţare anterioare, mai ales a UÎ3 şi UÎ4, care prezintă componenta cerere turistică şi noţiunile
sale specifice cum sunt: consumul turistic, circulaţia turistică şi a UÎ5, care prezintă oferta turistică. De
asemenea, UÎ8 creează deschideri şi către alte conţinuturi fundamentale ale disciplinei, cum ar fi cele legate
de fundamentarea strategiilor de dezvoltare turistică şi implementarea politicilor de turism, unele dintre
metodele prezentate fiind şi instrumente utile în luarea deciziilor în procesul de conducere la diferite nivele.

Cuvinte-cheie: piaţa turistică, cererea turistică, oferta turistică, indicatorii pieţei turistice, metode
motivaţionale, analiză scalară, metode cantitative, analiza statistică a pieţei turistice, sondajul statistic,
panelurile de turişti, panelurile de unităţi turistice, estimarea (previziunea) pieţei turistice, analiza-
diagnostic a pieţei turistice, bilanţul teritorial, modelarea, simularea, optimizarea.

TESTE GRILĂ DE AUTOEVALUARE

1. Piaţa turistică este: 2. Între particularităţile pieţei turistice,

a) sfera economică de interferenţă a cererii comparativ cu piaţa mărfurilor, se includ:
turistice cu oferta turistică; a) locul ofertei coincide cu locul consumului,
dar nu şi cu locul de formare a cererii;
 b) numărul de turişti care vizitează o
destinaţie turistică, într-o anumită perioadă de
timp;
c) o parte componentă a pieţei totale;
d) totalitatea resurselor turistice naturale şi
antropice destinate vizitării de către turişti.
b) piaţa turistică are un caracter rigid;
c) cererea turistică are un caracter elastic, iar
oferta turistică este rigidă;
d) piaţa turistică are un caracter elastic.

3. Sunt indicatori de caracterizare a pieţei 4. În funcţie de faza cercetării, metodele

turistice: motivaţionale de studiere a pieţei turistice sunt:
a) capacitatea pieţei turistice; a) metode de culegere;
b) cererea solvabilă; b) metode analitice;
c) capacitatea de cazare; c) metode de analiză şi interpretare;
d) cererea turistică actuală sau efectivă; d) metode sintetice;
e) volumul pieţei produsului turistic. e) metode analitico-sintetice.

5. În situaţia când se cunosc aspecte puţine privind 6. În situaţia în care sunt necesare adâncirea şi
comportamentul consumatorului de produse aprofundarea unor aspecte ale comportamentului
turistice, metodele motivaţionale de studiere sunt: consumatorului cunoscute parţial, metodele
a) sondajul statistic; motivaţionale de studiere sunt:
b) interviul de profunzime; a) interviurile asociative;
c) analiza de conţinut; b) interviul de profunzime;
d) interviul de grup; c) testele proiective;
e) analiza scalară. d) interviul pentru stimularea imaginaţiei;
e) sondajul statistic.

7. Între metodele cantitative de cercetare a pieţei 8. Între metodele cantitative de cercetare a pieţei
turistice bazate pe metodologia statistică se includ: turistice bazate pe inventarierea resurselor se
a) analiza statistică a pieţei turistice teritoriale; includ:
b) bilanţul teritorial; a) analiza statistică a pieţei turistice teritoriale;
c) sondajul statistic; b) bilanţul teritorial;
d) analiza - diagnostic; c) analiza - diagnostic;
e) estimarea (previziunea) pieţei turistice. d) analiza efectului multiplicator.

9. Între metodele de cercetare cantitativă a pieţei 10. În estimarea pieţei turistice metode frecvent
turistice teritoriale bazate pe utilizarea tehnicii de utilizate sunt:
calcul se includ: a) metoda coeficienţilor de elasticitate;
a) analiza scalară; b) analiza efectului multiplicator;
b) analiza statistică a pieţei turistice c) proiecţia cotei de piaţă;
teritoriale; d) metoda sondajului statistic;
c) modelarea; e) proiecţia puterii de cumpărare.
d) simularea;
e) optimizarea.

LUCRĂRI DE CONTROL

❖ Piaţa turistică - componentă a pieţei turistice totale

❖ Metode de analiză a componentelor pieţei turistice teritoriale

Studii de caz
 1. Alegeţi o zonă sau o staţiune turistică din judeţul Suceava şi realizaţi analiza-diagnostic a
acesteia, evidenţiind punctele forte şi punctele slabe ale acestea, în legătură cu resursele turistice naturale
(relief, climă, floră, faună, factori naturali de cură), resursele turistice antropice (valori cultural-istorice,
bază materială turistică şi infrastructură generală, populaţia zonei, aşezări urbane şi rurale, forţa de muncă
în turism). Pentru analiza resurselor se va utiliza o monografie a zonei alese, iar pentru analiza bazei
materiale de cazare şi a forţei de muncă în turism se vor utiliza datele din Anuarul statistic al judeţului
Suceava, DJS Suceava, Ediţia 2020.
2. Concepeţi un Chestionar pentru realizarea unui sondaj statistic privind activitatea desfăşurată de
un eşantion de agenţii de turism din judeţul Suceava, care să evidenţieze structura ofertei de produse
turistice din judeţul Suceava, cota de piaţă a produsului turistic cultural pe piaţa turistică a judeţului
Suceava, modalităţile şi mijloacele de reclamă utilizate pe piaţa turistică autohtonă şi externă.

BIBLIOGRAFIE

Bran, F., Marin, D., Simon, T., Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică,
Bucureşti, 1998
Cosmescu, I., Turismul, fenomen complex contemporan, Editura Economică, Bucureşti, 1998
Cristureanu, C., Economia şi politica turismului internaţional, Casa Editorială pentru Turism şi
Cultură “ABEONA” Bucureşti, 1992
Minciu, R., Economia turismului, Editura URANUS, Bucureşti, 2000
Neacşu, N., Glăvan, V., Baron, P., Neacşu, M., Geografia şi economia turismului, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
Neacşu, N., Băltăreţu, A., Neacşu, M., Economia turismului - Manual de studiu individual,
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, 2020, http://www.bv.ucdc.ro
Neacşu, N., Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000
Niţă, I., Niţă, C., Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000
Postelnicu, G., Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Cluj Napoca,
1996
Roşca, R.E., Economia turismului. Curs pentru învăţământ la distanţă, Editura Universităţii
Suceava, 2002
Roşca, R.E. Economia turismului. Curs pentru învăţământ la distanţă, Universitatea „Ştefan cel
Mare ”Suceava, 2021
Roşca, R.E., Economia turismului, http://www.graduo.ro
Roşca, R.E.,Marketing şi management în turism,Editura „I.P.I. Bucovina” Câmpulung
Moldovenesc, 2001
Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001
* * * Anuarul statistic al României, INS Bucureşti, 2020

SOLUŢIILE TESTELOR GRILĂ

Nr. Soluţia Nr. Soluţia Nr. Soluţia Nr. Soluţia Nr. Soluţia
crt. crt. crt. crt. crt.
1. a, c 2. a, c 3. a, b, e 4. a, c 5. b, c
6. a, c, d 7. a, c, e 8. b, c 9. c, d, e 10. a, c, e