Turismul reprezintă „arta de a călători de plăcere.

"1 Aceeași autoare consideră turismul

drept „activitatea din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință,
pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și a culturii datorită cunoașterii unor noi
aspecte umane și a unor peisaje necunoscute''.
Turismul si-a constituit în timp o piață proprie definită prin factori cu manifestare
specifică și determinanți de natură economică, socială, politică și motivațională. Piața se înscrie
ca un element de referință al oricărei activități economice, atât în etapa prealabilă, a elaborarii
programului (dimensiunea și structura activității), cât și în desfășurarea ei corectă și apoi în
procesul final al verificării rezultatelor. Piața reprezintă astfel o sursă de informare, un teren de
confruntare și un barometru al realizărilor și al șanselor viitoare.
„Cererea și oferta” este un model economic din teoria economică dezvoltat de Antoine
Augustin Cournot, publicat în 1838. În 1868 Alfred Marshall a încercat să utilizeze acest model
pentru a explica economiile competitive și a face predicții asupra prețului și a cantității de bunuri
produse.
„Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a
deplasa periodic și temporar în afara resedinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unor
activități remunerate la locul destinației”;
Cererea reprezintă nevoile de bunuri și servicii care se satisfac prin intermediul pieței,
adică prin vânzare-cumpărare. Cererea are drept suport puterea de cumpărare a oamenilor; de
aceea, ea exprimă , în același timp, cantitatea de bunuri și servicii cerute, la un moment dar, la
prețurile existente, considerând date veniturile și preferințele cumpărătorilor. Cererea poate fi:
-individuală, adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul;
-totală, adică din partea tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respectiv;
-agregată sau globală care exprimă ansamblul cererii din partea tuturor cumpărătorilor și la toate
bunurile și serviciile existente; aceasta se exprimă în forma bănească, fiind astfel posibile
măsurarea și compararea.

1
Bran F, (1999). „Economia turismului şi a mediului” Editura Economică, Bucureşti, pag.5
 Cererea, ca volum, structură și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o perioadă
sau alta, având, deci, un caracter dinamic. Principalii factori de care depinde dinamica cererii
sunt: nevoile, venitul si prețul. Relația dintre cheltuielile de consum și venit a fost analizată în
sec al XIX-lea pentru prima dată, de către E.Engel și poartă denumirea de "curba lui
Engel".Cercetând bugetele de familie din mai multe țări, acesta a desprins concluzia potrivit
căreia importanța relativă a diferitelor cheltuieli de consum în raport cu venitul se modifică
diferit. Astfel, s-a observat, că atunci când venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru alimente
scade, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și locuință este relativ constantă, iar ponderea
cheltuielilor pentru servicii (educație, cultură etc.) crește. Cererea se află în raport invers
proporțional față de preț: când prețul crește, cererea scade, deoarece la un venit dat posibilitatea
de cumpărare se micșorează; când prețul scade, cererea crește.
Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante nuanțate de la un client la
altul în funcție de tipologia socio-profesională, de forma de turism, de caracteristicile tehnice ale
voiajului efectuat, de sursele financiare disponibile și de motivațiile de consum turistic.
-cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum pe al aceluiași produs turistic oferit la
aceeași destinație;
-cererea turistică are un grad de spontaneitate mai mare decât cererea de mărfuri;
.-cererea turistică este susținută de motivația turistică, motivație care este întotdeauna profund
personală și subiectivă;
.-cererea turistică este dinamică, este diversă și eterogenă cu o sezonalitate accentuată fapt care
imprima pieței caracterul de piață opacă;
Așa cum am mai spus, cererea turistică reprezintă ansamblul persoanelor care își
manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii pentru alte
motive decât acela de a presta o activitate remunerată. Cererea turistica se formează la locul de
reședință al turistului pe care îl numim bazinul cererii caracterizat prin diferite trăsături etnice,
economice, sociale și politice ale teritoriului național.
Consumul turistic este o formă de materializare a cererii ce include totalitatea cheltuielilor
efectuate de cererea turistică pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația
turistică. Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei implicând deplasarea.
Determinanții cererii se împart în:
-determinanți economico-sociali;
-determinanți motivaționali;
-factorul demografic (acesta este purtătorul cererii);
-timpul liber;
-urbanizarea;
-nivelul veniturilor;
-nivelul prețurilor și tarifelor.
Există diferite tipuri de cerere turistică în funcție de particularitățile individului:
1.-cererea psihocentrică: care preferă acele zone turistice ce includ amenajări cu grad ridicat de
confort, cu servicii de calitate superioară care reproduc cât mai fidel, condiții de locuit de la locul
de reședință.
2.-cererea alocentrică: cea care preferă regiuni turistice puțin cunoscute cu dotări materiale
minimale, dar cu atracții naturale sau culturale deosebite (turiști exploratori).
3.-cererea cvasipsihocentrică: aceasta categorie preferă oferta turistică de calitate care să
reproducă condițiile de la locul de reședință, dar care oferă satisfacția unui consum specific atât
sub aspect material, cât și natural. Această categorie preferă zonele depărtate, în țări dezvoltate
sub aspect economic.
4.-cererea cvasialocentrică: caută satisfacția turistică în marile contraste care există între culturi,
civilizații, pretențiile turiștilor sunt legate în special de motivația principală a călătoriei și mai
puțin de elementele funcționale ale ofertei.
5.-cererea mezocentrică: care echivalează cu cea mai mare parte a consumatorilor ce au ca
principala motivație odihna în varianta de turism organizat.
În turism volumul consumului trebuie să fie echivalent cu volumul producției.
Volumul consumului este influențat în mod direct de nivelul prețurilor și tarifelor și de venitul
disponibil al consumatorului. Consumul turistic manifestă o puternică concentrare în timp
întrucât coincide cu perioadele de timp liber, o concentrare în spațiu la nivelul destinației
turistice, o concentrare în motivație întrucât acesta este elementul fundamental care transformă
cererea turistică în consum efectiv.
Coșul de consum turistic este alcătuit din:
-cazare;
-restaurație (deține între 40% si 50% din totalul consumului);
-transport, agrement și alte consumuri specifice (30%-50%);
-alte cheltuieli.
Oferta turistică reprezintă ansamblul atracţiilor naturale şi antropice, care pot motiva
deplasarea turiştilor şi a elementelor destinate să le valorifice, să satisfacă cererea. Ea este
percepută de către cerere sub forma unei imagini construite prin acumularea şi sintetizarea
informaţiilor primite prin diferite mijloace şi filtrate în funcţie de caracteristicile specifice
fiecărui segment de consumatori. Oferta cuprinde, în afara atracţiilor, a resurselor şi
echipamentul de producere şi comercializare a produsului turistic, bunurile şi serviciile destinate
consumului turistic,condiţiile de comercializare a acestora, infrastructura turistică şi forţa de
muncă necesară activităţii turistice. Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta
turistică se împarte în primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi
secundară, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale,
culturale,folclorice etc.). Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică
potenţială a unui teritoriu, care va deveni ofertă reală numai în măsura în care va întruni o serie
de caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta
condiţiile necesare de primire a turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică
a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a
infrastructurii sale tehnice. Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta
turistică secundară prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial,ele fiind create
de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.Oferta turistică primară şi secundară constituie deci
„materia primă" pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai
printr-un consum efectiv de muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice
pentru fiecare produs turistic.În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse
turistice antropice.
Această „materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată,ceea
ce îngustează „spaţiul turistic” şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent
sau exclusiv turistice. În acest context, se impune o identificare realistă a resurselor turistice
corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a transforma
resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.Cererea şi oferta turistică se găsesc
în relaţii de cauzalitate, atât oferta, cât şi cererea putându-se situa una faţă de cealaltă pe poziţie
de factor determinant de evoluţie sau pe poziţie de rezultantă a acestei evoluţii.Din această cauză,
particularităţile produsului turistic imprimă şi ofertei turistice anumite particularităţi specifice,
adaptate ca volum, structură şi ca diversitate direcţionate spre satisfacerea cererii de consum a
clientelei participante la diferite forme de turism, cu luarea în considerare a factorilor care
stimulează sau limitează circulaţia turistică
Din alt punct de vedere, oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un
agent economic este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca și
cererea se referă la un preț anume, și poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii, a unei
firme și ca ofertă totală de piață. Desigur, în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde
efectiv poate să difere de cantitatea oferită.
În ceea ce privește oferta elastică, aceasta se manifestă atunci când modificarea
procentuală a ofertei o depășește pe cea a prețului. De exemplu, dacă prețul crește cu 10%, oferta
sporește cu mai mult de 10%.
Elasticitatea ofertei se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticității care exprimă gradul
modificării ofertei în funcție de schimbarea prețului:
Particularitatile ofertei turistice:
1.-oferta turistică cuprinde un ansamblu de servicii a căror materializare se face în funcție de
capacitatea de primire.
2.-oferta turistică se caracterizează prin limite de ordin temporal stabilite în funcție de condițiile
minime pe care trebuie să le întrunească resursele naturale pentru a putea fi acceptate într-o
perioadă din an.
3.-oferta turistică este complexă și eterogenă cuprinzând elemente atractive, dar și elemente
funcționale care fac posibilă desfășurarea producției.
4.-în cuprinsul ofertei există posibilitatea înlocuirii unui tip de ofertă cu altul complementar
satisfacând motivații ce se pot substitui una pe alta.
5.-oferta turistică este rigidă, ea nu poate fi deplasată, nu se poate stoca, iar oferta nevalorificată
într-o perioadă echivalează cu diminuarea coeficientului de utilizare a bazei tehnico-materiale.
Oferta turistică este rigidă întrucât nu este posibilă adaptarea sa permanentă la variațiile calitative
de tip sezonier ale cererii turistice și la variațiile calitative ale cererii, determinate de
diversificarea motivațiilor.
Motivația turistică generatoare de cerere turistică este întotdeauna profund personală,
subiectivă, determinată de impulsuri endogene (psihologice) și exogene (influențate de mediu).
Impulsurile exogene pot fi pozitive - manifestate printr-o atracție față de un obiectiv turistic, o
stațiune, o formă de turism sau negative - manifestate prin reținerea față de o anumită formă de
turism sau de o formulă de vacanță.
Nu se poate face o clasificare strictă a motivației turistice fară a intra într-o șablonare,
o încorsetare. Totuși, gruparea motivațiilor intră în două mari categorii: motivații care exprimă
refuzul consecințelor negative ale mediului din centrele urbane și industriale în care trăiește
turistul și motivații de tip pozitiv care se identifică cu intersul bine definit pentru anumite
obiective turistice sau cu anumite atracții de importanță deosebită (culturale, artistice, sportive
etc.)
Analiștii au împărțit clientela turistică în cinci categorii:
· psihocentrici;
· cvasipsihocentri;
· mediocentri;
· cvasialocentrici;
Motivațiile turistice au întotdeauna un caracter subiectiv și nu pot fi decât condiționat
generalizate, de aceea cercetătorii care se ocupă cu analiza circulației turistice sunt nevoiți să
recurgă la elaborarea unor modele de evaluare a consumului turistic menite să substituie
insuficiența datelor și incertitudinea comparabilitații lor.
Marea diversitate a elementelor componente ale consumului turistic a dus la necesitatea
elaborarii unor indicatori valorici de comparație a acestui consum specific de mărfuri și servicii.
Astfel, cercetătorii recurg la așa numitul „coș de consum turistic” care exprimă valoarea totală a
serviciilor și a mărfurilor consumate de un turist mediu într-o unitate de timp de vacanță la o
destinație turistică.
Pentru cererea turistică variabilele susceptibile de a fi reținute pentru elaborarea modelului
amintit sunt alese în funcție de diferite date disponibile, prin care pot fi amintite: cheltuielile
totale ale călătoriei pentru diferite forme de turism; venitul disponibil al turistului; numărul
înnoptărilor în anul precedent în diferite zone de destinatie; repartiția pe zone de destinație a
călătoriilor în funcție de efectele factorilor de atracție turistică; frecvența călătoriilor turistice;
raportul între costul vieții din zona, localitatea, țara de origine și zona, localitatea, țara de
destinație a călătoriilor; nivelul tarifelor comparabile între regiunile de destinație; efectele
ofertelor de formule de vacanță ale diferitelor agenții de voiaj competitoare.
Oferta turistică poate fi definită în următoarele moduri:
-cadrul și potențialul natural și antropic;
-echipamentul de producție a serviciilor turistice;
-sursa de bunuri materiale destinate consumului turistic;
-forța de muncă specializată;
-infrastructura turistică;
-condiții de comercializare
-totalitatea elementelor turistice sau a atracțiilor care pot motiva deplasarea turiștilor și a
elementelor destinate să le valorifice, să satisfacă cererea.
-ansamblul atracțiilor naturale și istorice care pot determina vizitarea anumitor zone de către
turiști împreună cu capacitatea organizatorică a rețelei de a satisface în anumite condiții, cererea
populației.
Componente ale ofertei:
1.Elemente de atractivitate;
2.Elemente funcționale compuse din acele echipamente și servicii care fac posibilă producția și
pun în valoare atractivitatea.
Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție
indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin
valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice.
Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora
presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei
strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este motivul fundamental și
imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă
interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o
activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la
modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează
unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor.
Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în
primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând
ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale,
folclorice etc.).
 În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.
Această „materie primă”, deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată,
ceea ce îngustează „spaţiul touristic” şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri
preponderent sau exclusiv turistice. În acest context, se impune o identificare realistă a
resurselor turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a
posibilităţilor de a transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri
turistice.
Cererea şi oferta turistică se găsesc în relaţii de cauzalitate, atât oferta, cât şi
cererea putându-se situa una faţă de cealaltă pe poziţie de factor determinant de evoluţie
sau pe poziţie de rezultantă a acestei evoluţii.
Din această cauză, particularităţile produsului turistic imprimă şi ofertei turistice
anumite particularităţi specifice, adaptate ca volum, structură şi ca diversitate direcţionate
spre satisfacerea cererii de consum a clientelei participante la diferite forme de turism, cu
luarea în considerare a factorilor care stimulează sau limitează circulaţia turistică.
Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror
materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire
limitează oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în
comparaţie cu elasticitatea cererii turistice.
Oferta turistică are şi anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter
permanent sau sezonier, în funcţie de condiţiile minime pe care le întrunesc resursele
naturale pentru a putea elementele de atractivitate ale ofertei include elementele naturale și
elementele
antropice.În cadrul elementelor naturale enumerăm:peisajul, flora si fauna.
Elementele antropice: monumentele istorice și de artă, religia, obiectivele economice:
Oferta turistică poate fi grupată, de exemplu, în funcţie de motivaţia pe care o satisface
cum ar fi de exemplu:
o ofertă a turismului de vacanţă: recreere, odihnă, sport;
o ofertă a turismului de sănătate: tratament profilactic, balnear;
o ofertă a turismului de afaceri;
o ofertă a turismului cultural: de studii, artistic, religios;
o ofertă a turismului de reuniuni, de festivaluri acceptate de turişti
 Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și
Tailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar
consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria
serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul
aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea, inclusiv hotelurile și
stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din
muzică și teatrele).

Bibliografie:
o Bran F, (1999). „Economia turismului şi a mediului” Editura Economică,

Bucureşti

o Toader Gherasim, (1990). „Marketing turistic” Editura Economică, Bucureşti

o Adriana Zait (2004). „Marketingul serviciilor” Editura Sedcom Libris, Iaşi

o Virgil Balaure, (2005). „Marketing turistic” Editura Uranus, Bucureşti

o *** http://www.scritube.com/geografie/turism/indicatorii-cererii turistice

242142023. php
Universitatea „Ovidius” Constanța
Facultatea de Teologie Pastorală

Cerere și ofertă turistică

Student masterand: Ioniță Albert – Gabriel

An I