Sunteți pe pagina 1din 155

XII.

MANAGEMENTUL AGENŢIEI DE TURISM

Prof. dr. Gabriela Stănciulescu

CAPITOLUL 12.1 – TIPOLOGIA AGENŢIILOR DE TURISM

Organizarea activităţilor turistice se realizează de către diverşi


agenţi economici din turism. Aceştia sunt persoane juridice, societăţi
comerciale cu capital de stat, privat, mixt, societăţi familiale sau
persoane fizice care prestează servicii specifice acestei activităţi:
hoteluri, servirea mesei, transport, tratament balnear, servicii de
agrement.
Agenţia de turism este intermediarul privilegiat între aceşti
prestatori şi turist. Datorită diversităţii serviciilor solicitate de către
clienţii-turişti, agenţiile de turism s-au specializat în timp, ceea ce a
condus la clasificarea acestor în mai multe tipuri.

Tipologia agenţiilor de turism

Turismul organizat a apărut o dată cu afirmarea turismului ca


fenomen de masă. El se desfăşoară numai pe bază de contracte
încheiate între prestatorii de servicii turistice şi agenţiile de turism.
Agenţia de turism1 este principalul distribuitor al produselor turistice.
Ea deţine monopolul vânzării pentru că are două mari avantaje faţă de
alte forme de distribuţie: protecţia aproape totală a consumatorului de
turism şi garanţiile financiare acordate atât turiştilor cât şi prestatorilor.
În lume există circa 30.000 de agenţii de turism licenţiate sau
recunoscute profesional şi circa 200.000 de puncte de vânzare.

Tabel nr. 12.1.1. Repartiţia agenţiilor de turism pe continente


Continentul Procentul deţinut
Europa 70%
America de Nord 14%
America de Sud şi Centrlă 45
Asia şi Pacific 8%
Africa şi Orientul Mijlociu 4%
Sursa:Vellas F. Becherel L., International tourism, Houndmills
Basingtoke, Londra, 1995

1
Chiar dacă agenţia de turism deţine monopolul în vânzarea produselor turistice, nici alte
mijloace de comercializare nu sunt de neglijat şi sunt din ce în ce mai prezente pe piaţă:
a) Vânzarea prin corespondenţă. S-a dezvoltat spectaculos
în anii ‘70 în special în Elveţia ţi Germania. Succesul vânzării prin corespondenţă s-a
explicatcel puţin prin acţiunea conjugală a trei factori:
• Calitatea foarte bună a cataloagelor şi broşurilor de prezentare a destinaţiilor
turistice;
• Asocierea cu vânzarea produselor de larg consum, în cadrul aceloraşi cataloage;
• Crearea, menţinerea şi extinderea unui important fişier de adrese;
Sistemul este principalul mod de comercializare în SUA şi în Marea Britanie în special a
vacanţelor pentru turiştii de vârsta a treia.
b) Vânzarea prin telefon. A început să se dezvolte în
Elveţia, şi s-a extins în Marea Britanie şi Germania. Acest tip de vânzare este însoţită
adeseori de gratuitatea apelurilor telefonice. După apelul telefonic potenţialul client
primeşte fie o corespondenţă detaliată despre ofertă, fie vizita unui agent de vânzări.
Oformă a vânzării prin telefon, este vânzarea de tip “vânzarea din uşă în uşă”
practicată şi de firmele care vând cărţi enciclopedii sau asigurări.;
c) Vânzarea în magazine de diferite tipuri (librării, magazine
auto, supermarketuri);
d) Vânzarea prin intermediul sindicatelor, comitetelor de
întreptindere, cluburi şi asociaţii;
e) Vânzarea prin reţelele de unităţi ale transportatorilor;

172
În Europa, diferenţele între ţări în ce priveşte numărul de
agenţii sunt foarte mari. Foarte dezvoltată în Germania şi Marea
Britanie, comercializarea prin agenţia de turism nu joacă în Franţa,
Spania şi Italia un rol major. În Franţa de exemplu, ponderea
agenţiilor de turism în opţiunile vacanţierilor era de 12% în 1992 şi se
apreciază că nu va trece bariera de 15 % până la sfârşitul anului
2000; de asemenea, era de 35% în Belgia şi Olanda şi de 40% în
Germania şi Marea Britanie.

12.1.1. Concepte şi tipologie


În literatura de specialitate şi în terminologia Organizaţiei
Mondiale a Turismului (OMT) se foloseşte noţiunea de agenţie de
voiaj, care diferă conceptual şi terminologic de conceptul românesc.
În ţările cu activitate turistică intensă, agenţia de voiaj este o firmă
independentă sau o reţea de firme având ca obiect rezervarea şi
comercializarea biletelor pentru mijloacele de transport şi
vânzarea produselor turistice “fabricate” de către tour-operatori.2

Agenţie de “voiaj” sau de “turism”

22
Noţiunea de agenţie de voial se traduce astfel în câteva limbi de circulaţie: engleză – travel
agenţy, franceză – agence de voyages, germană – reiseburo, italiană – agenzia de viaggio,
spaniolă – agencia de viages
În terminologia de specialitate mai există câţiva termeni folosiţi în cazul vânzării de bilete de
voiaj, astfel:
a) Agent de vânzări şi/sau rezervări.Agent care se ocupă, în companiile
maritine sau aeriene, cu vânzarea biletelor şi cu rezervarea locurilor
corespunzătoare. Agentul de vânzări/rezervări face aceeaşi muncă şi în diverse
întreprinderi de transport, caşi agenţii de voiaj (engleză – counter agent,
booking clerk, franceză – agent de comptoir );
b) Agent tehnic de turism. Persoană specializată cu studierea, organizarea şi
executarea diferitelor servicii de turism, fie că este vorba de întreprinderi
comerciale (agenţii de turism) sau de organizaţii necomerciale (birouri publice
de turism);
c) Agenţie de rezervări/vânzări bilete. Birou de vânzare a biletelor companiilor
de navigaţie maritimă sau aeriană.

173
Practicienii români motivează neutilizarea termenului voiaj prin
aceea că se creează riscul confuziilor cu agenţiile de voiaj S.N.C.F.R.
De fapt, în condiţiile prezentate, nu există o deosebire de esenţă între
obiectul de activitate al unei agenţii de turism, care vinde şi bilete la
mijloacele de transport, şi cel al unei agenţii de voiaj S.N.C.F.R., atâta
doar că în primul caz se vor vinde şi produse turistice (sejururi,
circuite cuprinzând pachete de servicii).La rândul său S.N.C.F.R.
poate “monta” astfel de produse pe care să le vândă prin agenţiile sau
sucursalele proprii. Societatea analoagă din Franţa (denumită
S:N:C:F.) realizează şi astfel de activităţi.
Refuzul identificării cu agenţia de voiaj îşi poate avea originea şi într-o
înţelegere limitată a fenomenului social–economic pe care îl
reprezintă turismul. Cu câteva excepţii, turismul include totalitatea
deplasărilor în afara localităţii de reşedinţă şi cărora nu le
corespunde acordare unei remuneraţii la locul de destinaţie.
Deci, turismul se traduce şi prin vizite la ude şi prieteni, şedere în
locuinţe secundare, deplasări în interes de afaceri (delegaţii) sau la
cumpărături, plecări în concediu pe cont propriu etc. În astfel de
cazuri, biletele de transport se procură printr-o agenţie C.F.R..
Diferenţa între aceste situaţii şi cele aferente produselor turistice
“prefabricate” nu este una de fond, ci priveşte doar modalitatea de
satisfacere a nevoilor specifice (cazare , alimentaţie etc.) fie în cadrul
unor formule non – comerciale (care nu generează un raport
nemijlocit marfă – bani) fie prin comanda şi achitarea pe loc a
serviciilor prestate în cadrul unor unităţi specializate, fie în contextul
unui pachet de servicii achiziţionat cu anticipaţie. În nici un caz, o
formulă şi implicit transportul aferent nu este mai “turistică” decât alta,
ci doar presupune un grad diferit de concepere şi organizare

174
Agentul de voiaj este proprietarul sau managerul unei societăţi
(firme) desfăşurând acest tip de activitate, spre deosebire de
agentul de turism, care este salariatul aflat în relaţie directă cu
clientela.
Pentru a conchide, prin agenţie de voiaj trebuie să se
înţeleagă o întreprindere comercială având ca scop :
• Asigurarea tuturor prestărilor de
servicii privind transporturile, cazările în hoteluri,
moteluri etc sau acţiunile turistice de orice fel;
• Organizarea de călătorii individuale
sau colective, la preţ forfetar, cu un program fie stabilit
de agenţie, fie la libera alegere a clientului.
Agenţia de voiaj poate să exercite numai o parte din aceste activităţi 3.
De asemenea, orice persoană care oferă voiaje cu titlu lucrativ trebuie
să aparţină personalului unei agenţii acreditate sau să acţioneze în
calitate de corespondent al unei agenţii, sub responsabilitatea
acesteia.
În practica şi legislaţia românească se foloseşte însă mai
frecvent termenul de “agenţie de turism”. Astfel, în Hotărârea
Guvernului României nr. 513/ august 1998 agenţia de turism este
definită ca fiind o unitate specializată care organizează, oferă şi vinde
pachete de servicii turistice sau componente ale acestora.

Agenţiile tour-operatoare şi cele detailiste

Chiar dacă cele două noţiuni “agenţie de voiaj” şi “agenţie de


turism” nu sunt similare în totalitate, vom folosi şi vom accepta în
continuare termenul de agenţie de turism, această variantă fiind mai
apropiată de conţinutul activităţilor care fac obiectul său de activitate

175
Conform aceleiaşi hotărâri de guvern, agenţiile de turism din România
pot fi de următoarele tipuri:
• Agenţie de turism tour-operatoare, având ca obiect de
activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a
pachetelor de servicii turistice sau a componentelor
acestora, direct sau prin intermediari;
• Agenţie de turism detailistă, care vinde sau oferă spre
vânzare, în contul unei agenţii de turism tour-operatoare,
pachete de servicii sau componente ale acestora,
contractate cu acesta.
Dacă o agenţie de turism acţionează în calitate de intermediar
pentru o agenţie tour-operatoare care nu este stabilită în România,
aceasta este considerată ca organizator de călătorii turistice în
raporturile cu consumatorii.
Aceste două tipuri de agenţii de turism corespund şi clasificării
europene a agenţiilor de turism. Până în 1998, înfiinţarea,
funcţionarea şi tipologia agenţiilor de turism au fost reglementate prin
câteva hotărâri legislative (Ordinul Ministrului Turismului nr. 207 şi
213/1994, OM 87/1995) care precizau că pot fi acordate două tipuri de
licenţe (A şi B) în funcţie de complexitatea obiectivelor activităţii.
Licenţele eliberate conform acestor reglementări au fost valabile 5 ani,
la expirarea termenului fiind necesară eliberarea unora noi, conforme
cu noua legislaţie în vigoare.

Clasificarea agenţiilor de turism din perspectiva


UNIUNII EUROPENE

În ţările Uniunii Europene conform recomandărilor OMT, există


de asemenea două tipuri de agenţii de turism:

176
• Detailistă, care furnizează publicului informaţii asupra
posibilităţilor de voiaj, cazare şi asigurare a serviciilor
suplimentare, informaţii despre tarife şi condiţiile de
acordare a serviciilor. De asemenea, ele sunt autorizate de
către furnizorii lor să vândă respectivele servicii la tarifele
precizate. În contractul de vânzare a produsului turistic
(bilet, voucher) se şi precizează de altfel că agenţia
acţionează ca intermediar;
• Angrosistă (tour – operatoare),care concepe, pregăteşte
şi vinde produse turistice forfetare destinate a fi vândute fie
direct, prin propriile oficii, fie prin agenţiile detailiste.
În cele 18 ţări ale Uniunii Europene, tipul cel mai întâlnit este
acela de mici agenţii independente implicate în special în vinderea
serviciilor turistice en detail.
De asemenea, există un număr redus de firme mari care
operează în special în ţările nordice implicate în crearea de
aranjamente turistice şi pachete de vacanţă. Acestea sunt firme tour –
operatoare care oferă serviciile lor direct publicului prin mici agenţii
detailiste.
Stabilirea numărului exact al agenţiilor de voiaj în ţările Uniunii
Europene este dificil de realizat. Cele mai recente cifre indică pentru
Marea Britanie6973 şi pentru Germania 6271. Aceste două ţări sunt
urmate de Italia cu 5163 agenţii în 1991.Grecia, are de asemenea, are
un număr mare de agenţii mici (peste 3000) deşi este renumită şi se
ocupă în special cu turismul in – coming. Grecia, de fapt, are cel mai
mare număr de agenţii raportat la populaţie, 30 de agenţii la 100.000
de locuitori, urmată de 17/100.000 în Luxemburg, aproape 16 în
Olanda, mai mult de 12 în Marea Britanie şi 10 în Germania.

177
Tipuri de agenţii de turism
Cele mai multe agenţii de turism sunt de dimensiuni mici, cu un
volum de afaceri anual de circa 2,6 mil.$, iar 34% au mai mult de 2
mil.$; numai 6% din agenţiile de turism depăşesc cifra de afaceri de 5
mil.$.
Noi tipuri de agenţii de voiaj şi variante de operare îşi fac apariţia
datorită noilor tehnici şi uşurinţei de intrare în afaceri. Cele mai
comune tipuri de agenţii sunt:
a) agenţii cu ofertă de servicii complete;
b) agenţii de stimulare (incentive);
c) agenţii comerciale;
d) agenţii pentru croaziere;
e) agenţii tip “implant”,
f) agenţii organizatoare de circuite;
g) agenţii organizatoare de voiaje prin poştă;

Agenţiile cu ofertă de servicii complete


Cu toate că aceste agenţii se ocupă de toate tipurile de voiaje,
mai mult de jumătate din cifra lor de afaceri provine din categoriile de
voiaje de grup şi individuale. AMERICAN EXPRESS şi THOMAS
COOK sunt două din cele mai mari agenţii din lume care oferă servicii
complete, având birouri în majoritatea ţărilor lumii.

Agenţiile de stimulare (incentive)


Aceste agenţii sunt specializate în întocmirea programelor de
voiaj pentru grupuri, firme şi societăţi care îşi recompensează salariaţii
cu excursii plătite pentru ei şi familiile lor.

178
Grupurile pentru care organizează frecvent voiaje sunt cele bisericeşti
care doresc să viziteze locuri religioase (Vatican) şi veteranii de război
(care doresc să se reîntâlnească cu plajele Normandiei).
Voiajele de stimulare (“incentive”) conţin prestaţii care nu figurează în
broşurile tour-operatorilor clasici. Se pot desfăşura în savane sau în
deşert, zburând cu balonul sau navigând cu velele. Turistul nu este un
spectator pasiv, ci actorul unei veritabile aventuri3
Călătoriile incentive sunt oferite de firme unui grup de angajaţi, care
călătoresc împreună către aceeaşi destinaţie. Ele pot contribui şi la
întărirea spiritului de echipă. Întrucât voiajele incentive se adresează
persoanelor care călătoresc ca urmare a unei recompense acordate la
locul de muncă, ele sunt socotite ca făcând parte din turismul de
afaceri4.3
Deşi pachetele de vacanţă incentive reunesc aceleaşi elemente ca un
pachet clasic (transport, cazare, excursii, agrement), ele se
deosebesc de vacanţele liber alese, În cazul vacanţelor incentive,
diferitele elemente ale aranjamentului sunt alese în funcţie de stilul de
viaţă şi aşteptările participanţilor (organizarea de banchete,
participarea la evenimente culturale sau sportive, vizitarea locurilor de
interes, adesea legate de munca angajaţilor, toate acestea făcând din
excursie una memorabilă).

Forme derivate ale agenţiilor de stimulare


Trebuie remarcat că voiajele incentive reprezintă unul din
domeniile cele mai promiţătoare ale turismului. Se apreciază că, în
lume, în jur de 11 milioane de oameni călătoresc anual ca urmare a
premierii cu excursii incentive. O observaţie interesantă este că doar

3 3
J.P.Pasqualini Tourismes, 1993
4
R. Davidson Tourism in urope, 1992
179
30% din cei care călătoresc astfel în Europa sunt acompaniaţi de
membri de familie, comparativ cu 70% în SUA. Tot SUA sunt
responsabile pentru peste jumătate din cererea totală pentru aceste
călătorii. În Europa, pe primul loc se află Anglia şi Germania, Paris şi
Londra în topul destinaţiilor europene. Interesant este, totuşi, că în
ultimii ani Europa de Est este percepută ca fiind cea mai potrivită
alegere pentru viitor, fiind bogată în multe atracţii cerute de cei care
călătoresc:
• oraşe bogate în moşteniri culturale;
• peisaje atractive, neafectate de
urbanism;
• bucătării naţionale recunoscute;
• staţiuni balneo-climaterice;
În acelaşi timp, ţările Europei de Est pot reprezenta terenul viitoarelor
investiţii. Principalele bariere în calea găzduirii acestor călătorii sunt în
prezent calitatea infrastructurii şi capacitatea scăzută de organizare.
Forme derivate ale voiajului de stimulare au apărut în a doua jumătate
a anilor ’80:
• cecul de stimulare a călătoriilor,
distribuit prin firmă celor mai buni salariaţi;
• voiaje profesionale, care conţin
conferinţe şi vizite cu caracter tehnic;
• voiaje sponsorizate, care sunt
propuse de o firmă furnizorilor, clienţilor, distribuitorilor
ei.
Acest tip de călătorie presupune un program profesional a cărui
concepere stă în sarcina firmei care a iniţiat voiajul, dar agenţia de
turism are sarcina de a-l organiza.

180
Câteva exemple de agenţii care organizează voiaje incentive:
American Express, Kuoni, Havas.

Agenţiile comerciale
Sunt specializate în intermedierea afacerilor din turism şi intră
mai puţin sau deloc în legătură cu clienţii. Agenţiile intră în legătură,
la telefon, cu clienţii, rezervă bilete de avion, camere la hotel şi
închiriază maşini. Foarte adesea ele aranjează legături între clienţii
lor. ROSEN BLUTH TRAVEL din Philadelphia este un exemplu de
astfel de agenţie de voiaj.

Agenţiile pentru croaziere


Aceste agenţii vând produse turistice de croazieră, pe vase
special amenajate, oferind clienţilor cazare în cabine confortabile fără
zgomot şi balans.
Cunoaşterea porturilor care oferă cele mai interesante locuri de
văzut este de asemenea foarte importantă pentru agenţie.
În cele mai multe cazuri, biletele de croazieră sunt vândute prin
agenţiile obişnuite de voiaj. Pentru că aceste agenţii de voiaj nu au o
experienţă suficientă în vânzarea croazierelor, ele au fost înlocuite în
ultimii ani cu agenţii specializate, care oferă o paletă mai largă de
servicii:
• nave de croazieră, specializate pe anumite
tipuri de călătorii;
• servicii complexe la bord;
• porturi de ancorare diverse.

181
Agenţiile de tip “implant”
Aceste agenţii sunt amplasate în sediile unor firme şi corporaţii
mari; clienţii lor, care sunt salariaţii acestor firme, pot obţine bilete şi
alte aranjamente pe loc şi personal. Aceste agenţii, de obicei, sunt
filiale ale agenţiilor comerciale. În 1990 aceste agenţii deţineau circa
11% din totalul agenţiilor de voiaj.
În unele cazuri agenţiile comerciale preferă să nu deschidă un birou
“implant”, ci să instaleze un punct de lucru pentru imprimarea
biletelor la sediul clientului. Conform acestui aranjament, clientul
cheamă la telefon agenţia pentru a aranja o călătorie, iar agenţia, în
loc să tipărească biletul în biroul său şi apoi să-l expedieze cu poşta
clientului, îl completează şi îl tipăreşte direct la sediul clientului.

Agenţiile organizatoare de circuite


Acestea organizează excursii exclusive în circuit care sunt
vândute direct către public şi acţionează ca agenţii de voiaj. Circuitele
sunt vândute fie prin poştă, fie prin reclamă în revistele de specialitate
ca TRAVEL LEISURE şi THE NEW YORKER.

Agenţii organizatoare de voiaje prin poştă


Aceste agenţii nu au sedii propriu zise, ci operează prin poştă,
în special pentru persoanele în vârstă şi pentru grupuri sociale cum ar
fi persoane invalide sau asociaţii de handicapaţi. Aceste agenţii oferă
voiaje pentru perioade mai lungi (de exemplu o lună în Spania). O
astfel de agenţie este: AMERICAN ASSOCIATION OF RETIRED
PERSONS. Aceste agenţii oferă reduceri pentru clienţii care îşi fac
singuri rezervările la companiile aeriene sau, mai simplu, cheamă

182
agenţia la telefon să le elibereze biletul pe care ei deja l-au rezervat.
Agenţia TRAVEL AVENUE din Chicago operează în acest fel5.4

4 5
R.M. Angelo, Andreev N.V. – Hospitaliti Today,1997
6
J.P.Pasqualini Tourismes, 1993; Y. Tinard Le tourisme, 1994.
183
12.1.2. Reţele de agenţii şi agenţii distribuitoare

Pentru a înţelege mecanismul comercializării produselor


turistice, este bine să se facă distincţie între circuitele şi reţelele de
distribuţie. Circuitul este itinerarul de comercializare folosit de
către o reţea de distribuţie.6
Aşa cum s-a precizat, agenţiile sunt întreprinderi mici, cu mai
puţin de 50 de angajaţi, care pot activa pe piaţa turistică, fie
independent, fie în reţele (anexa 3.2)
.
A. Agenţiile independente:
Acestea funcţionează ca şi întreprinderile mici şi mijlocii sau
societăţile cu răspundere limitată, acest statut juridic fiind preferat
deoarece presupune un capital iniţial minim

B. Reţele de agenţii.
Sub deviza “unirea face puterea”, în anii ’60 puternice grupuri
ca CIWLT sau HAVAS au construit reţele, regrupându-şi punctele de
vânzare sub un însemn unic. În general, o reţea cuprinde cel puţin 10
puncte de vânzare.

Există patru categorii de reţele: integrate, voluntare, franşizate şi


protejate (reţele integrate pot cuprinde uneori în cadrul lor agenţii
franşizate). În funcţie de categoria de reţea, se negociază comisionul
pentru revânzări de voiaje forfetare şi tarifele preferenţiale pentru
conectarea la centralele de informaţii. Prin apartenenţa la o reţea,
sunt facilitate imaginea de marcă şi promovarea.

184
Reţeaua integrată
Într-o reţea integrată punctele de vânzare n-au autonomie. Sunt
simple agenţii care distribuie produsele selecţionate de conducerea
reţelei. Se negociază comisionul şi se stabileşte o listă de tour-
operatori privilegiaţi ale căror produse trebuie să fie propuse cu
prioritate clienţilor. Gestiunea şi contabilitatea sunt centralizate.
Cheltuielile de publicitate şi promovare sunt împărţite între membrii
reţelei. De asemenea, fiecare punct d vânzare trebuie să fie licenţiat.
Dreptul de a desfăşura activităţi de ticketing trebuie obţinut pentru
fiecare punct separat.
Un exemplu de reţea integrată este Havas Tourisme care dispune
de o mare reţea de distribuţie sub marca “Havas Voyages”,
implantată în Franţa şi Belgia.

Reţeaua franşizată
Nu există încă o reţea compusă numai din agenţii franşizate.
De fapt, franşiza nu este foarte răspândită în sectorul agenţiilor de
turism, aşa cum este în cazul hotelurilor.
Agenţia franşizată constituie o societate independentă, care trebuie să
obţină propria licenţă şi dreptul la activităţi ticketing.
Agenţia franşizată se conformează politicilor comerciale ale
franşizorului, beneficiind de publicitate comună, de însemnul,
imaginea de marcă, savoir-faire-ul franşizorului şi de comisioane
negociate cu acesta. În schimb, franşizatul trebuie să plătească o
redevenţă sau cote procentuale din cifra de afaceri.

Reţeaua voluntară
O reţea voluntară beneficiază de aceleaşi avantaje ca şi
reţeaua integrată, în principal obţinerea unor comisioane ridicate în

185
schimbul unui anumit volum de vânzări. Fiecare agenţie are însemnul
ei, îşi păstrează independenţa juridică, dar beneficiază de campanii
publicitare şi servicii de plăţi centralizate prin reţea.
În Franţa, de exemplu există o singură mare reţea voluntară,
SELECTOUR, CREATĂ ÎN 1971.Ea grupează mai mult de 300 de
puncte de vânzare şi constituie prima reţea de distribuţie a SNCF8,Air
France şi Air Inter.
Ticketingul reprezintă cam 75% din cifra de afaceri. După 1985 au
apărut şi alte reţele voluntare ele AFAT (Asociaţia Franceză a
AGENŢIILOR de Turism), care însă nu sunt foarte prezente pe piaţă.
WATA (World Association of Travel Agencies) este singura reţea de
anvergură internaţională care a reuşit să se impună. În 1989 avea 226
agenţii în 199 de oraşe din 84 de ţări. La început, membrii WATA se
angajau să facă schimb de turişti între ei, însă după ani “60 – “70 au
renunţat la această practică de reciprocitate. Asociaţia editează
regulat un ghid cu tarife hoteliere şi prestaţii turistice, numit
MASTERKEY.

Reţeaua protejată
Aceasta este creată de un operator care preferă în locul
propriilor puncte de vânzare, să-şi caute parteneri independenţi,
titulari de licenţă. În acest caz, agenţia de turism se angajează să
revândă cu prioritate produsele tour – operatorului şi nu plăteşte nici o
redevenţă acestuia.
Agenţia nu beneficiază de nici o exclusivitate, dar obţine un
comision mai mare decât celelalte agenţii. Tour – operatorul îşi
selectează agenţiile după criterii cum ar fi amplasamentul (în centrul
oraşelor) şi mărimea cifrei de afaceri.

186
În acest sistem, agenţiile rămân autonome, iar tour – operatorul
dispune de vitrinele lor, care constituie excelente suporturi publicitare
permanente. Chiar dacă agenţia de turism beneficiază de imaginea şi
dinamismul tour – operatorului, acesta din urmă este veritabilul
beneficiar al afacerii.

Agenţiile care nu fac parte dintr-o reţea nu sunt în mod obligatoriu


agenţii independente. Se consideră că o reţea este constituită atunci
când are mai mult de 10 agenţii membre.
Dacă sunt asociate mai puţin de 10 agenţi, acestea se numesc
grupuri de agenţii. Un grup de agenţii poate fi compus din mai multe:
• Puncte de vânzare: punctele deschise de aceeaşi agenţie au
toate acelaşi număr de licenţă;
• Implanturi: acestea sunt instalate în cadrul unor firme al căror
personal efectuează frecvent şi regulat deplasări profesionale.
Deşi clientela este restrânsă la personalul acestor firme, prezintă
avantajul de a asigura agenţiei de turism venituri regulate. De
asemenea implanturile privilegiază un singur client, fidelizându-l.
Implanturile sunt înregistrate sub acelaşi număr de licenţă ca al
agenţiei care le-a creat.
Implanturile se fac în mod gratuit. În schimb, societăţile beneficiază de
tarife preferenţiale, calculate în funcţie de volumul afacerilor realizate
cu firma în care sunt implantate. Activitatea principală a implanturilor
este ticketingul (90% din cifra de afaceri), dar ele organizează şi
voiaje “incentive”
Cu toate că personalul societăţii unde s-a făcut implantarea este
clientela turistică, acesta apelează puţin la serviciile implanturilor
pentru deplasări private

187
12.1.3. Înfiinţarea agenţiilor de turism în România

Aşa cum s-a precizat, este considerată agenţie de turism


orice unitate specializată care organizează, oferă şi vinde
pachete de servicii turistice sau componente ale acestora. Cu alte
cuvinte, agenţiile de turism se obligă, în scop lucrativ, să procure
călătorilor titluri de transport şi servicii turistice (cazare, masă,
agrement) pentru efectuarea voiajului sau sejurului
Statul nu se limitează să garanteze competenţa şi solvabilitatea
agenţiilor printr-o reglementare specială (licenţă şi/sau garanţii). El
urmăreşte ca agenţiile licenţiate (acreditate) să facă faţă concurenţei
neloiale din partea altor organizatori de voiaje (îndeosebi asociaţii de
turism)

Tabelul nr. 12.1.2. Topul agenţiilor de turism în 1998


Punctaj total

muncii
%Rata de profit
de afaceri

%Efort de dezv.
Locul ocupat

Productivitea
Cifralei)

AGENŢIA
(mii

(mii lei)

1 MARSHAL TOURISM SRL 4,3 67817142 0,02 1,0 1541299


OLIMPIC INTERNATIONAL
2 3,5 48607790 0,06 0,94 3739061
TURISM SRL
3 J’INFO TOURS SRL 2,5 39100014 0,01 0,46 1396429
4 PARALELA 45 TURISM SRL 2,3 35600889 0,02 1,0 726549
5 VISIT SA 2,1 33265074 0,03 0,82 875397
BUSINESS TRAVEL TURISM
6 2,0 27789637 0,23 0,66 1543869
SRL
7 NOVA TURISM SRL 1,8 26233444 0,03 1,0 1457414
8 ATLANTIC TOUR SRL 1,8 25959334 0,05 1,0 1297967
9 SPARO PRODEXIM SRL 1,8 21602368 0,04 1,0 3086053
CONDOR TRAVEL AND
10 1,5 22684972 0,05 0,59 782240
TRADE SRL

Sursa: Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului


Bucureşti

188
De asemenea, statul face eforturi să atenueze, în caz de conflict sau
de criză, consecinţele măsurilor excepţionale care se percutează
asupra agenţiilor. Aceste diferite sarcini revin Autorităţii Naţionale
pentru Turism, care asigură tutela tuturor organizatorilor de voiaje şi
legătura cu alte administraţii interesate. Este unul dintre sectoarele
unde activitatea sa este cea mai creativă, pentru că problemele
organizatorice au evoluat încontinuu în cursul ultimilor ani, ca urmare
a dezvoltării turismului organizat.

12.1.3.1. Obţinerea licenţei de către agenţia de turism

În conformitate cu prevederile HG nr.513/1998, licenţele de turism se


eliberează de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism (OACT),
instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea ANT care
asigură şi evidenţa licenţelor eliberate, respectiv a celor suspendate
sau anulate. Documentaţia necesară obţinerii licenţei de turism este
următoarea (vezi anexa 3.1.):
• cerere de eliberare a licenţei de
turism;
• copia legalizată a hotărârii
judecătoreşti de înfiinţare a agentului economic sau copia
autorizaţiei de funcţionare;
• copia legalizată a statutului sau a
contractului societăţii din care să rezulte că în obiectul de
activitate are inclus “turism intern şi internaţional”;
• copie legalizată a certificatului de
înmatriculare la Registrul Comerţului;
• dovada constituirii fondului de
garanţie (ordin de plată sau scrisoare de garanţie bancară
189
de 6.000.000 lei pentru licenţa tour-operatoare sau de
3.000.000 lei pentru licenţa detailistă);
• copia legalizată a brevetului de
turism pentru conducătorul agenţiei;
• contractul de muncă al managerului
ce deţine brevetul de turism;
• copia legalizată a actului de
deţinere a spaţiului;
• fişa de reprezentare a agenţiei de
turism;
• macheta comenzii de asigurare de
servicii utilizată (voucherul) pentru licenţa de turism tour-
operatoare;
• taxa de eliberare a licenţei de turism
de 1.250.500 lei care se achită prin ordin de plată de
“trezorerie” sau prin mandat poştal în contul O.A.C.T.
645182356 deschis la Banca Comercială Română –
Sucursala Municipiului Bucureşti.
Documentaţia astfel întocmită se transmite reprezentantului zonal al
Oficiului de Autorizare şi Control în Turism, care verifică documentaţia
primită, solicitând eventuale completări. Termenul de soluţionare a
cererii este de 30 de zile şi curge de la data înregistrării documentaţiei
complete. Eliberarea licenţei se face numai după verificarea la faţa
locului de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism.
Atunci când se schimbă sediul agenţia de turism, agentul economic în
cauză va solicita eliberare unei noi licenţe, întocmind în acest sens
următoarea documentaţie:

190
• cererea de eliberare a licenţei de
turism;
• copie de pe actul de deţinere a
spaţiului;
• fişa de prezentare a agenţiei de
turism, actualizată;
• licenţa de turism eliberată anterior,
în original;
• copie de pe documentul privind
plata în contul Oficiului de Autorizare şi Control în
Turism a contravalorii prestaţiei efectuate.
Pentru înscrierea filialei unei agenţii de turism se va întocmii
următoarea documentaţie:
• cerere;
• copie de pe actul de deţinere a
spaţiului pentru filiala înscrisă;
• licenţa de turism a agenţiei de
turism, în original;
• copie de pe documentul privind
plata în contul Oficiului de Autorizare şi Control în Turism a
contravalorii prestaţiei efectuate;
• copie de pe contractul de muncă
înregistrat la direcţia de muncă şi protecţie socială al
persoanei care deţine brevetul de turism, în cazul în care
filiala are sediul în altă localitate decât agenţia, sau copia
de pe contractul de muncă al persoanei calificate, în cazul
în care filiala are sediul în aceeaşi localitate cu agenţia.

191
Pentru radierea filialei unei agenţii de turism se va prezenta
următoarea documentaţie:
• cerere;
• licenţa de turism, în original,
• copie de pe documentul privind
plata în contul Oficiului de Autorizare şi Control în Turism a
contravalorii prestaţiei efectuate
Pentru vizarea din trei în trei ani a licenţelor de turism pentru agenţiile
de turism şi filialele acestora se va întocmi, potrivit articolului 7 din
Hotărârea Guvernului nr. 513/1998, următoarea documentaţie:
• cerere de avizare;
• licenţa de turism, în original;
• copie de pe documentul privind
plata în contul Oficiului de Autorizare şi Control în Turism a
contravalorii prestaţiei efectuate;
• documente care să justifice calitatea
personalului propriu şi instruirea periodică a acestuia prin
cursuri de specializare şi perfecţionare profesională.

12.1.3.2. Suspendarea licenţelor de turism

Licenţa de turism se suspendă de către Oficiului de Autorizare


şi Control în Turism pe o perioadă de până la un an, dacă nu sunt
respectate condiţiile impuse la eliberare.
Astfel, licenţa de turism este suspendată din oficiu pe perioada
pe care agentul economic nu mai are constituită integral garanţia
financiară. Agenţiile de turism care au licenţa de turism suspendată,
până în momentul depunerii integrale a garanţiei financiare se vor

192
ocupa numai de finalizarea acţiunilor turistice care au fost vândute
turiştilor.
În cazul în care, cu ocazia verificărilor efectuate în vederea
avizării licenţei de turism, se constată că nu mai sunt îndeplinite
condiţiile care au stat la baza acordării acesteia, licenţa se suspendă
până la remedierea deficienţelor.

12.1.3.3. Brevetarea conducătorilor agenţiilor de turism

Conducerea operativă a agenţiilor de turism, a filialelor


acestora din alte localităţi, a hotelurilor, motelurilor, campingurilor (cu
o capacitate de peste 100 de locuri de cazare), a satelor de vacanţă,
cabanelor şi a unităţilor de alimentaţie pentru turism de categoria I şi
“Lux”, cu o capacitate mai mare de 50 de locuri la mese, se asigură cu
persoana care deţine brevet de turism.
În funcţie de nivelul şi de complexitatea pregătirii profesionale
şi de îndeplinirea criteriilor minime, se eliberează brevete de turism
pentru următoarele funcţii:
• manager în activitatea de turism;
• director de agenţie de turism tour –
operatoare;
• director de agenţie de turism
detailistă;
• director de hotel;
• director de restaurant;
• cabanier
Posesorul brevetului de turism poate ocupa şi alte funcţii decât cele
înscrise pe acesta, astfel:

193
• managerul în activitatea de turism
poate ocupa oricare din funcţiile menţionate mai sus,
inclusiv funcţia de director de sat de vacanţă;
• directorul de agenţie de turism tour
– operatoare poată ocupa fie funcţia înscrisă în brevet,
fie funcţia de director de agenţie de turism detailistă;
• directorul de hotel poate asigura fie
funcţia înscrisă în brevet, fie conducerea operativă a
activităţilor unei alte unităţi de cazare, respectiv motel,
camping sau sat de vacanţă.
În vederea obţinerii brevetului de turism persoana în cauză trebuie să
prezinte următoarea documentaţie:
• cerere de eliberare a brevetului de
turism;
• curriculum vitae;
• copia actului de certificare a
cetăţeniei (buletin de identitate sau certificat de
naştere);
• copii legalizate ale actelor de studii
şi de calificare;
• copia legalizată după cartea de
muncă;
• atestatul de limbă străină de
circulaţie internaţională(cu excepţia conducătorilor
cabanelor şi ai agenţiilor de turism detailiste);
• cazier judiciar;

194
• caracterizare asupra activităţii
desfăşurate în domeniul turismului de la ultimul loc n’de
muncă;
• taxa de eliberare a brevetului de
turism de 219.600 lei care se achită prin ordin de plată
de “trezorerie” sau prin mandat poştal în contul
O.A.T.C. 645182356 DESCHIS LA Banca Comercială
Română – Sucursala Municipiului Bucureşti
Licenţa de turism se mai suspendă pe o perioadă de până la un an
de către O.A.T.C., în următoarele situaţii:
• comercializarea necorespunzătoare
a pachetelor de servicii turistice;
• neasigurarea de ghizi atestaţi
pentru derularea în bune condiţii a programelor
turistice;
• utilizarea de autocare neclasificate;
• asigurarea de servicii de cazare şi
alimentaţie în structuri de primire turistice care nu deţin
certificate de clasificare;
• funcţionarea agenţiei sau a filialei
acesteia din altă localitate decât cea în care este situat
sediul agenţiei, fără ca persoana care asigură
conducerea să deţină brevet de turism;
• prestarea de servicii turistice prin
filiale ale agenţiei neînscrise pe licenţa de turism.
Licenţa de turism este suspendată din oficiu pe perioada în care
agentul economic nu mai are constituită integral garanţia financiară.

195
Titularul unei licenţe de turism retrase nu mai are dreptul să solicite
eliberarea unei noi licenţe de turism timp de doi ani de la data
retragerii.
Brevetul de turism se retrage de O.A.T.C. în următoarele situaţii:
• atunci când din cazierul judiciar
rezultă că titularul brevetului de turism a suferit o
condamnare definitivă pentru furt, tâlhărie, abuz de
încredere, gestiune frauduloasă, delapidare, fals şi uz de
fals, abuz în serviciu, falsificare de alimente sau de
produse, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită;
• atunci când, din motive imputabile
titularului brevetului, acestuia îi este anulată licenţa de
turism sau îi este retras certificatul de clasificare.
Neacordarea sau retragerea licenţei sau brevetului de turism, ca şi
nevizarea sau suspendarea licenţei de turism pot fi atacate la instanţa
de contencios administrativ în condiţiile legii.
Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt comise în
astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune:
• desfăşurarea de activităţi turistice
specifice agenţiilor de turism de către agenţi economici
fără licenţă de turism;
• nerespectarea obiectului de
activitate înscris în licenţa de turism, corespunzător tipului
de licenţă de turism obţinut;
• desfăşurarea de activităţi turistice
prin filiale neînscrise pe licenţa de turism;
• desfăşurarea de activităţi turistice în
alte sedii decât cele înscrise în licenţa de turism;

196
• neasigurarea conducerii de către
persoane posesoare de brevet de turism a agenţiilor şi
structurilor de primire turistice pentru care este stabilită
această condiţie;
• nerespectarea condiţiilor şi criteriilor
în baza cărora s-a eliberat licenţa de turism;
• neafişarea la loc vizibil a licenţei de
turism.

Reglementări legislative
Legislaţia în domeniul acordării licenţei operatorilor în turism s-
a completat, modificat şi adaptat la condiţiile impuse de OMT de
câteva ori în ultimii ani (HGR nr.634/1994 privind acordarea licenţelor
şi brevetelor de turism, Ordonanţa M.T. nr.207 şi 213/1994 pentru
aprobarea normelor metodologice privind acordarea licenţelor şi
brevetelor de turism), HGR nr. 513/1998 privind activitatea de
comercializare a serviciilor turistice şi de acordare a brevetelor şi
licenţelor de turism, Ordonanţa M.T. 125/1998 pentru aprobarea
normelor metodologice privind activitatea de comercializare a
serviciilor turistice, criteriile şi metodologia de acordare a licenţelor de
turism şi brevetelor de turism, Ordonanţa nr. 107/1999 privind
activitatea de comercializare a produselor turistice.
În sfârşit, conform hotărârii nr. 513/1998 au intervenit noi precizări
privind licenţele şi brevetele de turism.
Licenţele de turism se eliberează pentru agenţiile de turism înfiinţate
de agenţii economici care au în obiectul de activitate şi servicii
turistice. Pe licenţe sunt înscrise şi eventuale filiale ale agenţiei de
turism înfiinţate pe teritoriul României.

197
Agentul economic solicită O.A.C.T. eliberarea licenţei de turism cu
minimum 30 de zile înainte de începerea activităţii agenţiei şi/sau a
filialelor acesteia. În acelaşi termen solicită înscrierea în licenţă şi a
filialelor înfiinţate după eliberarea licenţei.
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii agentului
economic, respectiv a persoanei fizice, O.A.C.T. va efectua verificările
necesare, va elibera licenţa şi, respectiv, brevetul de turism. În situaţia
în care nu sunt îndeplinite criteriile pentru emiterea licenţei şi,
respectiv, a brevetului de turism, se va comunica solicitanţilor motivul
pentru care acestea nu pot fi eliberate.
Licenţa şi brevetul de turism sunt netransmisibile. Copiile licenţelor de
turism, vizate de O.A.C.T., se afişează la loc vizibil în incinta agenţiei
de turism şi a filialelor acesteia, pentru a da posibilitate turiştilor să
cunoască dacă agenţia în cauză funcţionează legal.
Pe firma agenţiei şi a filialelor, pe materialele promoţionale, precum şi
pe documentele emise de acestea este obligatoriu să se înscrie
numărul licenţei de turism.
În situaţia în care nu mai sunt îndeplinite criteriile care au stat la baza
acordării licenţei de turism pentru agenţia de turism sau filialele
acesteia, agentul economic în cauză are obligaţia să solicite O.A.C.T.
eliberarea unei noi licenţe de turism, potrivit condiţiilor efectiv
îndeplinite.
Licenţele de turism vor fi vizate de O.A.C.T. din trei în trei ani. Agentul
economic va solicita vizarea licenţei de turism cu cel puţin 30 de zile
înainte de expirarea termenului de trei ani de la emiterea acesteia sau
de la ultima vită.

12.1.4. Agenţiile de turism corespondente

198
Furnizorii agenţiilor de turism
Marile agenţii de voiaj au relaţii cu două categorii de furnizori
de servicii primare şi de servicii secundare (corespondenţii). Agenţii
economici din prima categorie furnizează servicii de: transport,
recepţie şi asistenţă turistică locală (primire şi acces). În acest caz,
între agenţia de voiaj şi furnizorul de servicii se încheie un acord care
cuprinde natura şi categoria serviciilor prestate, condiţiile şi tarifele la
care vor fi prestate serviciile, clauzele minore şi durata acordului.
Pentru ca două agenţii să fie în raport de corespondenţă trebuie ca
una dintre ele să furnizeze propriile prestaţii clienţilor celeilalte sau să
vândă, pe baza unui acord scris, în zona sa de activitate.

Agenţii corespondente
Agenţiile de voiaj corespondente pot fi:
• agenţii de voiaj de mărime mijlocie,
care îşi vând aranjamentele proprii, încheie contracte cu
partenerii externi şi preiau parţial şi aranjamentele altor
organizatori mai puternici de turism. Raza lor de acţiune
este limitată la nivel regional;
• agenţii sau birouri de turism mici –
de cele mai multe ori fără programe turistice externe
proprii, ele activând în turismul internaţional de masă, în
principal ca vânzători ai programelor marilor concerne de
voiaj organizatoare.
Pentru a face faţă, aceste agenţii şi birouri de turism îşi
concentrează activitatea pe formele de turism intern sau oferă
programe externe de călătorii cu excepţia turismului de masă (călătorii
de studii şi profesionale, programe pentru tineret, turism cultural,
croaziere maritime).

199
12.1.5. Reglementări ale Uniunii Europene în privinţa
agenţiilor de turism

Uniunea Europeană a iniţiat pentru prima dată măsuri în


domeniul turismului odată cu tratatul de la Mastricht (7 februarie 1992,
articolul 3T). Ulterior, la reuniunea miniştrilor turismului de la Atena,
din 15 Aprilie 1994, a fost elaborată Cartea Verde.
Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene, a
intervenit în domeniul turismului prin decizii şi măsuri privind
acordurile restrictive şi abuzul de putere (articolul 85 şi ale tratatului
de la Masstrich); regulamentul CEE 4046-89, din 21 decembrie 1989,
referitor la controlul concentrărilor, controlul ajutoarelor acordate de
stat (articolele 92 şi 93 ale Tratatului)9
Dezvoltarea turismului a fost în prim planul oferit de
Comunitate, în perioada 1898 – 1993 şi apoi 1994 – 1999, pentru
reconversia economică şi dezvoltarea rurală.

Fiscalitatea europeană
În domeniul fiscalităţii, din 1993 au fost introduse tarife minime
comune în statele membre pentru TVA(taxa minimă standard de 15%)
şi impozit pe profit (tarif redus minim 5%). Datorită faptului că taxele
vamale au fost suprimate şi nu există puncte de control în cadrul
frontierelor interne, cetăţenii europeni pot cumpăra mărfuri din alte
state membre în care TVA este mai mică, ceea ce va stimula statele
membre să menţină taxele la nivel similar, apropiat de nivelul minim.

Impozitarea serviciilor turistice

200
Serviciile oferite de restaurante sunt impozitate cu 15% TVA.
Statele membre pot introduce una sau două taxe de minim 5% la
serviciile cu caracter social sau cultural, între care sunt incluse:
transportul călătorilor, cazarea turiştilor în hoteluri sau alte unităţi de
primire, servicii de tratament în staţiuni balneo–climaterice, utilizarea
instalaţiilor sportive, spectacole, teatre, cinematografe, târguri, circuri,
muzee, grădini zoologice, concert şi expoziţii. Pentru călătoriile în
interiorul Comunităţii, TVA pe transportul călătorilor se plăteşte numai
în ţara de placare.
Toate serviciile prestate de agenţiile de voiaj sunt privite de
către autorităţi, ca un singur serviciu, taxat în statul membru în care
agentul are stabilă afacerea sau unde îşi are reşedinţa. În cea ce
priveşte călătoriile în afara Comunităţii, în prezent acestea sunt
exceptate de la taxa suplimentară.
Datorită absenţei în cadrul Uniunii Europene a unui regim direct de
taxe, multe întreprinderi de turism consideră că sunt subiectul unor
politici fiscale diferenţiate impuse de statele membre în care îşi
desfăşoară activitatea. Regulile Comunităţii Europene au drept scop
suprimarea tuturor modalităţilor de dublă impozitare, în acest sens s-a
semnat o convenţie de către statele membre.
Turismul este o activitate mobilă şi de aceea este foarte important
dreptul de intrare şi sejur al studenţilor, muncitorilor sau
independenţilor din sectorul turismului. Primele măsuri pentru
asigurarea libertăţii circulaţiei de mişcare a muncitorilor au fost
adoptate de către Comunitate încă din 1968. Cetăţenii Comunităţii
care exercită profesiunea de ghid turistic se împart în două categorii:
cei care vor să se stabilească într-un stat membru şi cei care vor
numai să însoţească turiştii într-un alt stat membru, problemele lor
fiind reglementate de articolul 59 al Tratatului de la Masstricht

201
În privinţa prestării libere de servicii într-un alt stat membru au fost
adoptate: Directiva Consiliului nr.89/48/CEE (decembrie 1998)
referitoare la un sistem general de recunoaştere a diplomelor din
învăţământul superior cu o durată de minimum trei ani şi Directiva
Consiliului nr. 92/51/CEEpentru facilitarea exercitării profesiunilor
reglementate. Orice cetăţean comunitar este liber să-şi exercite
profesia într-un alt stat membru pe baza calificărilor obţinute în ţare de
origine, cu condiţia de a avea o experienţă profesională de cel puţin
trei ani.

Transporturile turistice europene


Există şi o directivă referitoare la autocarele ce transportă
turişti, conform căreia carburanţii conţinuţi în rezervoarele autocarelor
nu vor fi supuşi taxelor în ţările de destinaţie.
De asemenea, orice întreprindere de transport stabilită într-un
stat membru poate să-şi desfăşoare activitatea în orice alt stat
membru, cu condiţia să respecte anumite cerinţe.
În domeniul transporturilor ariene s-au stabilit regulamente
comunitate referitoare la tarife, partaje de capacitate şi acces la pieţe
şi concurenţă. Comunitatea încearcă să creeze condiţii egale pentru
toate companiile aeriene şi de aceea a legiferat acte referitoare la
modalităţile de aplicare a regulilor de concurenţă pentru întreprinderile
de transport aerian.
Ca urmare a intrării în vigoare a regulamentului 3356/91/CEE
pe 1 ianuarie 1993 au fost excluse controalele şi formalităţile la
frontiere, inspecţia listelor de pasageri, a permisului de conducere, a
certificatului de control tehnic al maşinilor pentru transportul pe şosea
şi pe căile navigabile din interiorul Comunităţii.

202
În privinţa agenţiilor de voiaj, Comisia Europeană a luat două
decizii importante: Decizia din 30 iulie 1991referitoare la programul
Agenţiilor de Voiaj, membre ale IATA şi decizia din noiembrie 1992,
referitoare la distribuirea de bilete pentru transporturile feroviare.
Acestea se referă la condiţiile în care agenţiile de voiaj pot vinde
serviciile de transport oferite de companiile aeriene şi feroviare7.5

Câteva iniţiative europene


Pentru îmbunătăţirea calităţii informării întreprinderilor, Uniunea
Europeană a înfiinţat o reţea şi un program de informare. Reţeaua
“Euro-Info-Centres” oferă următoarele servicii:
• difuzarea de documente generale
despre acţiunile şi legile comunitare;
• informarea operaţională asupra
întreprinderilor, mediului şi a posibilităţilor concrete de
acces la dispoziţiile în vigoare în cadrul pieţei unice;
• activităţile consiliului şi asistenţă.
A doua mare acţiune a fost iniţiată de acţiunile
BusinessCooperation Network (BC-NET) şi Bureau de
Rapprochement des Entreprises (BRE), Europarteneriat Şi Programul
Imtrprise. BC-NET a înregistrat încă de la înfiinţare un număr mare de
cereri de cooperare în diverse ramuri de activitate legate direct de
turism. Datorită numărului mare de parteneri ( corespondenţi) BRE
constituie un stimulator pentru întreprinderile mici şi mijlocii care
doresc să abordeze cooperarea multinaţională.

5 7
G. Stănciulescu – op. Cit, p. 274
203
12.1.6. Rolul Uniunii Europene în dezvoltarea turismului

În contextul viitoarelor evoluţii ale industriei turistice pe plan


european dar şi mondial, se pune problema rolului Uniunii Europene
în domeniul turismului în viitor, a modului de abordare a problematicii
turismului la nivel european.
În acest context, au fost ridicate câteva problem, care îşi vor găsi
răspunsul urmărind atent evoluţia tuturor sectoarelor economice şi a
celui turistic în mod special.

Politici coerente
Satisfacţia turistului ar putea fi asigurată prin acţiuni în
domeniul protecţiei consumatorului sau prin acţiuni menite să conducă
la diversificarea produsului turistic (dezvoltarea turismului cultural şi
rural în special).
Pe de altă parte, interesele industriei turistice pot fi realizate prin
intermediul unor politici coerente şi stabilite în domeniul taxelor,
infrastructurii, competiţiei etc.
Ideea de dezvoltare a industriei turistice în Uniune ar putea fi privită şi
independent, ca o suplimentare a politicilor deja existente.
În această abordare, o competiţie a practicilor şi metodelor folosite la
diferite nivele (unional, naţional, regional şi local), precum şi schimbul
de experienţă în cazul celor mai bune rezultate, nu sunt fezabile.

204
Nivelul comisioanelor percepute de agenţiile de turism în unele
ţări europene

Tabelul nr. 12.3.3

BritanieMarea
Germania

Spania
Grecia
Activitatea

Franţa

Italia
Transport aerian internaţional 9 9 9 9 9 9
Transport aerian intern 6-7 9 10 7-10 7,5 8
Transport feroviar internaţional 10 13 90 9 9 9
Transport feroviar intern 7 13 - 7 9 9
Transport maritim 9 10 - - 10 -
Voiaje fofetare 8-13 8-14 10 10 10 -
Închirieri maşini 15-20 10-15 - - 10 -
Spectacole 15-20 10 - - 10 -
Asigurări 35 25 - - 40 -
Sursa: J-P Pasqualini – Tourisme en Europe, 1994

Nivelul de intervenţie
După cum este deja cunoscut, Uniunea Europeană a beneficiat
până în prezent de un cadru legal pentru a acorda asistenţa sectorului
turistic: cererea unui mediu favorabil turismului, îmbunătăţirea
pregătirii profesionale în domeniu, protejarea mediului înconjurător.
Planul de Acţiune în domeniul turismului elaborat în 1992 a oferit o
bază pentru cooperarea între statele membre şi a stimulat dialogul
între acestea în problematica turismului. A reprezentat, de asemenea,
baza pentru schimbul de idei şi informaţii, pentru construirea de
proiecte şi strategii comune. Din păcate, planul de acţiune a fost
limitat, atât ca durată cât şi ca scop.

Participarea activă a tuturor statelor membre la acţiunile care au făcut


parte din plan au demonstrat avantajele unei cooperări transnaţionale

205
pentru dezvoltarea turismului şi integrarea europeană. Dialogul efectiv
şi continuu între toate părţile implicate la nivel regional, naţional sau
internaţional este elementul esenţial al unui plan de acţiune eficient.

Aplicarea măsurilor existente


Deşi punerea în practică a primului plan de acţiune a
demonstrat faptul că există interes deosebit în cooperarea
transnaţională în domeniul turismului, planul ca atare nu a fost
suficient pentru a asigura exploatarea întregului potenţial al turismului
în beneficiul măsurilor unionale.
O posibilă metodă de rezolvare a acestei deficienţe ar fi
întărirea aplicării măsurilor existente care au impact asupra turismului
şi sporirea fondurilor alocate pentru acest scop.
Uniunea Europeană, poate asigura în contextul Tratatului
existent, creşterea eforturilor pentru atingerea unei dezvoltări mai
accentuate a sectorului turistic, asigurată turistului şi încurajarea
protecţiei patrimoniului natural şi cultural – cele trei obiective care se
constituie în cheia de boltă a dezvoltării acestuia pe plan european.

Este necesară intervenţia U.E. ?


Poate Uniunea Europeană să joace rolul activ de distribuitor de
informaţii şi de intermediar între numeroasele părţi implicate, fie
acestea statele membre, organizaţii profesionale, consumatori terţe
ţări sau organizaţii internaţionale, să asigure consultarea statelor
membre şi să pună de acord politica lor cu cea unională ?
Un asemenea rol ar atrage după sine automat extinderea sa prin
formularea şi implementarea acţiunilor care să suplinească pe cele
ale statelor membre.

206
Ar putea o asemenea politică să genereze un răspuns corect al
Uniunii Europene la problema menţinerii intereselor sectorului turistic
şi a integrării acestora într-un proces de dezvoltare eficientă şi
durabilă?

207
CAPITOLUL 12.2 – OPERAŢIUNILE TEHNICE ŞI ORGANI-
ZAREA AGENŢIEI DE TURISM

În cadrul agenţiei de turism toate birourile şi compartimentele


concură la structurarea produselor turistice, la elaborarea
documentaţiei referitoare la programele de voiaj, formarea itinerariilor,
serviciilor şi ofertelor agenţiilor corespondente.
De asemenea, sunt precizate hotelurile ofertante, tour-urile ce se
efectuează, se oferă servicii legate de vize, paşapoarte şi alte facilităţi
de călătorie.

Operaţiunile tehnice şi organizarea agenţiei de turism


Agenţia de turism este un intermediar privilegiat între diferiţii
prestatori de servicii turistice (hoteluri, restaurante, organizatori de
agrement, transportatori) şi turişti. În această calitate şi conform
obiectului său de activitate, agenţia desfăşoară activităţi legate de
vânzarea de bilete de transport, servicii turistice şi servicii
complementare acestora.

12.2.1 Vânzarea de bilete pentru transportul turistic aerian

Conform statisticilor oficiale ale OMT, 60% din cifra de afaceri a


unei agenţii o reprezintă eliberarea titlurilor de transport, cunoscută
sub numele de “ticketing” sau “bileterie”.
IATA permite emiterea de bilete pentru un număr de 80 de companii
aeriene din lumea întreagă, pe liniile internaţionale, activitate pentru
care agenţiile primesc un comision de 9%. Acest procent este acelaşi
pentru toate agenţiile din lume. El este negociat între IATA1 şi
208
FUAAV2. Pentru a putea presta astfel de servicii, agenţia trebuie să
constituie o garanţie financiară şi să deţină ştampila IATA, numită şi
MATRICOLĂ. Matricea este numerotată pentru a se putea identifica
rezervările făcute de agenţiile acreditate.
Pentru simplificarea bileteriei aeriene în agenţii, IATA a creat biletul
neutru, numit BSP (Bank Settlement Plan). El înlocuieşte ISP
(Industry Settlement Plan), prima tentativă de bilet neutru care n-a
primit aprobarea tuturor transportatorilor.
BSP nu poartă marca unei companii aeriene ci doar menţiunea IATA.
El permite agenţiilor utilizarea aceleiaşi formule indiferent de
compania care asigură zborul.

209
12.2.2 Vânzarea de bilete pentru alte forme de transport
turistic

12.2.2.1. Transportul rutier

Transportul rutier este o formă de transport terestru şi


totodată un subsistem al sistemului naţional al transporturilor care
asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul
vehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) şi a mijloacelor
tractate(remorci, trailere).
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind
legate de instalaţii speciale fixe cum este cazul în transportul feroviar,
de pildă. Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în locuri unde alte
mijloace de transport nu au accesabilitate, construind o componentă
indispensabilă a transporturilor multimodale.

Componentele procesului de transport rutier: - procesul de


transport are trei componente de bază, şi anume:
• drumul;
• autovehiculul,
• conducătorul auto.

Ca suport material, pe care se derulează circulaţia autovehiculelor,


drumul condiţionează prin calităţile sale mobilitatea autovehiculelor şi
eficienţa exploatării lor tehnice şi comerciale.
Un drum este cu atât mai bun cu cât solicită din partea autovehiculului
o forţă de tracţiune mai mică, permite circulaţia cu viteză mare în
limitele legale admise, prezintă un grad de uzură minim şi oferă o
siguranţă maximă pentru circulaţie3.

210
Totalitatea drumurilor situate pe întreg teritoriul ţării formează reţeaua
rutieră. În cadrul acesteia, din punct de vedere al importanţei
economice şi administrative, deosebim:
• drumurile publice, respectiv acele căi de comunicaţie terestră, cu
excepţia căilor ferate, amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi
aflate în administrarea unui organ de stat, dacă sunt deschise
circulaţiei publice şi satisfac cerinţele de transport rutier ale întregii
economii naţionale şi ale populaţiei.
• drumuri de exploatare, care satisfac cerinţele de transport ale
unor unităţi economice (agricole, forestiere).
La rândul lor, drumurile publice se împart în:
a) drumuri de interes republican;
b) drumuri de interes local.
Din categoria drumurilor de interes republican fac parte: autostrăzile
şi drumurile naţionale.

Turismul depinde de autostrăzi şi drumuri naţionale


Autostrăzile sunt drumuri de mare capacitate, rezervate
exclusiv circulaţiei autovehiculelor. Ele sunt prevăzute cu căi de rulare
unidirecţionale separate printr-o bandă mediană, intersectează
denivelat orice altă cale de circulaţie, evită pe cât posibil localităţile,
iar accesul şi ieşirea autovehiculelor sunt permise numai prin locuri
special amenajate.
Noile drumuri internaţionale ocolesc oraşele pentru un trafic mai rapid,
timpul economisit fiind în avantajul călătorilor cu automobilul pe
distanţe lungi, reduc congestionările de trafic, extind câmpul afacerilor
de-a lungul acestora, prin serviciile de cazare şi alimentaţie, prin
atracţiile de tot felul.

211
Drumurile naţionale fac legătura între principalele oraşe ale ţării şi
punctele de frontieră cele mai importante.
Din categoria drumurilor de interes local fac parte: drumuri judeţene,
cele comunale şi reţeaua stradală a oraşelor ţării.
Drumurile judeţene fac legătura între principalele localităţi ale
judeţelor, iar cele comunale se ramifică din cele judeţene.
Caracteristic transporturilor rutiere din ţara noastră, dar ş din alte ţări,
este faptul că drumurile şi autovehiculele se află în administrare
diferită.
Autostrăzile şi drumurile naţionale se află în administrarea regiei
autonome “Administraţia Naţională a Drumurilor” (A.N.D.).
Drumurile judeţene se află în administrarea primăriilor comunale, iar
reţeaua stradală a oraşelor în administrarea primăriilor oraşelor
respective.
O serie de factori influenţează dezvoltarea turismului automobilistic:
• producţia industriei de automobile;
• evoluţia preţului energiei;
• importanţa întreprinderilor care închiriază automobile;
• reţeaua rutieră şi autorutieră;
• facilităţi vamale şi de frontieră;

Autobuzul sau autocarul turistic


Autobuzul sau autocarul reprezintă, de asemenea,
un mijloc de transport tot mai utilizat şi poate fi considerat
corespondentul transportului automobilistic adaptat la turismul de
grup. Astfel principalul său avantaj îl reprezintă costul scăzut de
pasageri, ţinând seama şi de cheltuielile variabile, cât şi de cele fixe.

212
Succesul transportului cu autocarul se datorează n numai diferenţei
de preţ faţă de alte mijloace de transport, dar şi ameliorării
substanţiale a echipamentului (confort, servicii interioare, climatizare),
creşterii securităţii şi unei adaptări optime necesităţilor turismului. De
aceea, coeficientul de utilizare a capacităţii autocarelor depăşeşte
75%, fiind superior celor din transportul feroviar şi aerian. Clientela
turismului cu autocarul este formată în special din tineri sau din
membrii unor asociaţii, întreprinderi.

Dezvoltarea turismului auto depinde de un ansamblu de factori, cei


mai importanţi fiind:
• preţul carburantului;
• preţul de închiriere a maşinilor;
• reţeaua rutieră şi facilităţile vamale.

Preţul carburantului permite explicarea locului preponderent ocupat


de maşinile particulare în deplasările turistice. Studii asupra costului
de utilizare a maşinii au arătat că, pentru cea mai mare parte a
beneficiarilor, numai cheltuielile de carburant sunt luate în
consideraţie la deplasările turistice. Celelalte costuri (uzura,
amortismentul, asigurare, întreţinere) sunt asociate bugetului auto şi
nu bugetului de vacanţă. Evoluţia preţului carburantului joacă un rol
esenţial în dezvoltarea automobilului ca mijloc de transport turistic.

Închirierea automobilelor
Preţul de închiriere al maşinilor – închirierile de maşini, cu
sau fără şofer, reprezintă astăzi un sector important al turismului auto.

213
Dezvoltarea închirierilor de maşini fără şofer este în mare parte legată
de progresele realizate în domeniul transportului aerian, peste 2/3 din
agenţiile de închiriere de maşini fiind situate pe aeroporturi.
Mai multe formule permit combinarea închirieri de autoturisme cu alte
modalităţi de transport, de exemplu, combinaţia “Fly and drive” şi “Rail
and drive” (avion - maşină şi tren - maşină). Accesul şi manifestarea
cererii pentru aceste formule depinde de tarifele practicate, tarife care
la rândul lor sunt direct influenţate de taxele şi impozitele (de
exemplu, taxele de drumuri, taxele de înscriere în circulaţie, taxele
vamale etc.) în vigoare.

Taxele pentru circulaţia pe autostrăzi


Reţeaua rutieră şi facilităţile vamale. Necesitatea amortizării
investiţiilor provoacă în diverse ţări încasarea de taxe de trecere a
frontierelor ridicate, care conduc uneori la deturnări de trafic în
beneficiul unor ţări de destinaţie cu autostrăzi gratuite. Aceste taxe
practicate pentru circulaţia pe autostrăzi, precum şi preţurile mai mari
ale serviciilor complementare aprovizionării cu benzină (depanări,
băuturi, alimentaţie rapidă), influenţează decizia privind traseul turistic
şi poate avea efecte negative şi asupra duratei sejurului turistic,
destinaţiei şi repartiţiei turiştilor în spaţiu. De aceea, în ultima vreme,
autobuzul/autocarul este din ce în ce mai des mijlocul de transport
preferat şi mai adaptat voiajelor forfetare care, aşa cum se ştie,
cuprind numeroase circuite organizate. El poate fi concurent al
celorlalte mijloace de transport sau/şi adesea complementar lor. De
aceea, numeroşi tour-operatori utilizează astăzi autobuzul ca element
component al constituirii de aranjamente turistice.

214
Transportul cu autocarul are un aport important la dezvoltarea
turismului. El asigură adesea ocuparea hotelurilor în extrasezon şi
corespunde unei noi cereri de călătorie şi sejururi integrate. “Cariştii”
importanţi furnizează în produsele turistice pe care le vând, pe lângă
transport, diferite prestaţii ce intră în componenţa produsului turistic:
cazare, restaurant, animaţie, excursii.

Transportul rutier de pasageri (ţări/ani)


AN Din total, în milioane pasageri/km
Rutier
Cehia Ungaria Polonia România Slovenia Slovacia
1995 16.777 9.556 34.024 12.343 2.507 12.191
1996 15.228 9.763 33.984 12.842 2.348 14.777
1997 12.423 10.167 33.128 13.531 2.195 13.493
1998 13.177 10.662 34.035 8.962 2.098 8.840
*Sursa: Cestat – Statical Bulletin – CNS – România, 1999

În România turiştii indigeni şi cei străini pot fi transportaţi în interiorul


şi exteriorul ţării cu automobilele de diferite tipuri. Astfel, cei din prima
categorie pot folosi autobuzele de linie sau autocarele, iar cei din a
doua categorie sunt transportaţi cu autocarele şi microbuzele în cadrul
itinerariilor stabilite în prealabil sau în cadrul itinerariilor stabilite cu
ocazia unor excursii organizate în grup. Turiştii străini individuali pot
folosi, pentru călătoriile turistice pe cont propriu, autoturisme închiriate
după sistemul “Rent a Car”.

Avantajele autocarelor
Autocarele oferă o serie de avantaje, cum sunt: libertatea şi
supleţea utilizării, confort, securitate, aer condiţionat, radio, televizor,
eventual bar frigorific, viziune panoramică a peisajelor traversate etc.
Ele sunt deservite de una două persoane, având în plus şi un ghid
turistic care se îngrijeşte de necesităţile curente ale turiştilor şi care

215
prezintă totodată localităţile intermediare ale itinerariilor şi pe cele de
sosire.
Transportul cu autocarele se face, îndeosebi, de la staţiile aeriene
(aeroporturi) până la staţiile de sejur. Pentru transportul aferent
excursiilor interne, decontarea se face în funcţie de capacitatea
autocarului sau microbuzului, distanţa efectiv parcursă, numărul de
ore sau zile efective şi altele.
Pentru acţiunile turistice în străinătate la decontare se mai iau în
calcul şi eventualele reparaţii, piese de schimb şi întreţinerea
autovehiculului, taxe rutiere, parcare, transferul cu bacul etc.

Pot exista aranjamente şi la călătoriile rutiere, cum este Package


Tour. Prin această formă se face o combinaţie între turismul organizat
şi cel neorganizat, călătoria realizându-se cu mijloace proprii şi cu
garanţia primirii serviciilor solicitate. În acest caz se acordă turiştilor o
mai mare atenţie din partea personalului turistic: se parcurge numai
un itinerar stabilit.

12.2.2.2. Transportul feroviar

Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi în timp a


bunurilor şi persoanelor cu ajutorul locomotivelor şi vagoanelor, care
circulă după un program prestabilit, pe trasee fixate (căile ferate).
Elementele componente ale procesului de transport feroviar sunt, prin
urmare, în număr de trei, şi anume:
a) căile ferate;
b) locomotivele, respectiv mijloacele
de tracţiune;
c) vagoanele, respectiv mijloacele de
transport propriu-zise;

216
Căile ferate reprezintă un ansamblu de construcţii şi instalaţii care
asigură circulaţia locomotivelor şi vagoanelor pe un anumit teritoriu.
Elementele constructive ale acestora sun.
 infrastructura (alcătuită din
terasamente, poduri, tuneluri, viaducte);
 suprastructura (care cuprinde
şinele, traversele, schimbătorii de cale, instalaţiile de
semnalizare).

Căile ferate – o alternativă pentru transportul turistic –


După importanţa lor economică şi volumul traficului, căile ferate se
clasifică în:
a) Căile ferate magistrale asigură legăturile
Bucureştiului cu principalele oraşe ale ţării şi cu sistemele de
transport ale ţărilor vecine. Reţeaua feroviară din ţara noastră
cuprinde un număr de opt zone, deservite de opt magistrale, care
acoperă practic întreg teritoriul ţării şi asigură legăturile cu toate
reţelele feroviare ale ţărilor vecine, inclusiv cu Turcia şi ţările
Orientului Apropiat.
b) Căile ferate principale, de importanţă economică
deosebită şi care leagă Bucureştiul cu oraşele principale ale ţării,
sunt incluse parţial şi în magistralele de cale ferată.
c) Căile ferate secundare deservesc anumite zone
şi asigură legăturile acestora cu liniile principale şi magistrale.
d) Căile ferate uzinale sau industriale aparţin unor
întreprinderi şi combinate şi deservesc procesele tehnologice ale
acestora.

217
Lungimea reţelei de cale ferată din România este de 12.342 km din
care aproape 24% (2.711 km) reprezintă linii duble şi 23,8% reprezintă
linii electrificate (2.700).
Raportată la suprafaţa ţării sau la numărul populaţiei, densitatea reţelei
feroviare din România se prezintă la nivelul mediu european, fiind
comparabilă cu densităţile reţelelor feroviare din Anglia, Italia, Franţa şi
Elveţia.
Ponderea liniilor electrificate (23,8) este comparabilă cu media
europeană şi situează România pe locul 12 în Europa. În schimb,
România se află sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea
liniilor duble în totalul reţelei feroviare.

Transportul feroviar prezintă următoarele caracteristici mai importante:


• Transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute
decât cele practicate în transportul auto şi aerian,
îndeosebi pe distanţe medii şi lungi;
• Procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi
noaptea şi în tot cursul săptămânii, în condiţii de
regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite;
• Prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a
respectării stricte a normelor de siguranţă a circulaţiei pe
căile ferate.

Tarifele pe căile ferate sunt diverse


Tarifele internaţionale se determină în principiu ca o sumă a
tarifelor naţionale. Fiecare ţară îşi fixează propriile reduceri tarifare )pe
perioade de timp, categorii de trenuri, tarife de grup). Rezultă pentru
agenţiile de voiaj o mare complexitate de tarife. O primă iniţiativă de
unificare a tarifelor a fost adoptată de Comisia Comercială a Uniunii
218
Internaţionale a Căilor Ferate (CIF) prin crearea unui sistem european
de trafic pentru pasageri (TEV), aplicabil la opt reţele europene.
Agenţiile de turism obţin prin Uniunea Internaţională a Căilor Ferate,
de la reţelele ţărilor membre un comision de cca. 10% pentru
promovarea aranjamentelor turistice feroviare, ceea ce le determină
să ofere cu precădere segmentelor de turişti cu venituri modeste,
tarife mai mici.
A. Aranjamente interne pe calea
ferată
Acestea sunt organizate de către agenţiile de voiaj, pentru
promovarea traficului turistic pe calea ferată. Este sistemul numit Rail
Inclusive Tours (RIT), aranjament turistic la un preţ global, cuprinzând
transportul, cazarea şi alte servicii turistice, atât pentru turiştii
individuali, cât şi pentru grupuri organizate, aranjamentul RIT fiind,
într-un fel, similar agrementului IT folosit în transportul aerian.
Cu începere din anul 1980 au intrat în vigoare noi facilităţi pentru
călătoriile în sistem RIT, care rezultă din combinarea vechilor
reglementări RIT şi BICF (biletele individuale şi de grup cu
aranjamente turistice pauşale). Noile reglementări se aplică în traficul
feroviar internaţional cuprinzând parcursuri în cel puţin două state.
Cele mai frecvente aranjamente turistice pe calea ferată sunt
următoarele:
Rail Inclusive Tour (RIT) presupune comercializarea de către agenţii
de voiaj a unui pachet de servicii turistice pentru grupuri organizate, la
un preţ global, folosind ca mijloc de transport trenul.

Aranjamentul RIT
În aranjament RIT clasa I sau a II-a, se pot realiza următoarele
variante de călătorii: dus-întors pe un anumit traseu, circuite speciale

219
într-o singură direcţie, curse combinate cu folosirea pe anumite
parcursuri a autocarului. Restricţiile legate de acest aranjament turistic
prevăd un număr minim de înnoptări hoteliere care variază de la un
aranjament la altul. Tariful se stabileşte în contractul încheiat între
agentul de voiaj şi calea ferată şi poate fi aplicat în mai multe variante
tarifare, în funcţie de tipul de aranjamente RIT.
RIT – I este folosit de turişti individuali şi presupune o reducere a
tarifului feroviar cu cca. 20%, fără a fi limitat volumul minim al traficului
în acest aranjament.
RIT – IG este utilizat tot de către turişti individuali sau de grupuri mici
şi presupune reduceri tarifare de până la 40%. În contractul încheiat
între parteneri se prevede un volum minim de tarife, aliniat celui din
anul precedent.
RIT – GP este folosit de grupuri de turişti care sunt programaţi pe
subperioade de timp, prevăzându-se pentru fiecare un anumit minim
de trafic. Reducerea de tarif este de până la 45%, generând pentru
agenţiile de voiaj importante beneficii suplimentare

RIT – Y şi RIT – YP sunt aranjamente destinate tinerilor sub 26 de


ani, fără programare sau cu programarea transportului şi
presupunând reduceri tarifare până la 50%.
RIT – G reprezintă o variantă a RIT practicat la cele mai scăzute
tarife, având scop promoţional şi utilizare conjuncturală.

Indiferent de tipul de aranjament RIT, condiţiile de vânzare sunt:


a) Vânzarea RIT se face numai prin agenţiile de voiaj care
capătă acest drept de comercializare în urma încheierii
unui acord-contract cu administraţia căilor ferate din ţara de
reşedinţă;

220
b) Agenţia de voiaj trebuie să lanseze şi să facă publicitate
pentru un aranjament RIT ce nu poate depăşi 12 luni şi
pentru care precizează tipurile de prestaţii turistice şi datele
programate;
c) Preţul minim de vânzare al aranjamentului turistic
trebuie să depăşească cu minim 10% preţul transportului
pe ruta respectivă, pentru călătorii izolaţI;
d) Tariful transportului nu poate fi publicat separat, ci numai
inclus în preţul IT al angajamentului;
e) Publicitatea realizată prin materiale uzuale (pliant,
broşură) de către agentul de voiaj trebuie să îndeplinească
anumite condiţii privind conţinutul. Ea trebuie să cuprindă :
durata călătoriei, tipul de cazare folosit, clasa calitativă,
tipurile de prestaţii, preţul de vânzare.

INTER-RIAL reprezintă un aranjament de transport feroviar ce se


organizează Pentru posesorii de legitimaţii cu acelaşi nume şi implică
acordarea unor reduceri tarifare de 50% la vagoanele de clasa a II-a
pe tot parcursul feroviar al ţărilor ca au aderat la acest sistem.
Sistemul se adresează tinerilor sub 21 de ani şi este girat de căile
ferate franceze.
EURIAL (-Tariff…-Group…-Pass) se adresează turiştilor din ţările
extraeuropene care pot achiziţiona biletele cu acelaşi nume de la
reprezentanţii unor administraţii ale căilor ferate europene sau agenţii
de voiaj acreditate în America de Nord şi Sud, Africa, Japonia,
Australia, pentru destinaţii europene.

Transportul feroviar de pasageri


Din total, în milioane pasageri/km
An Feroviar
Cehia Ungaria Polonia România Slovenia Slovacia

221
1995 8.023 8.441 26.635 18.879 595 4.202
1996 8.111 8.582 26.569 18.356 613 3.769
1997 7.710 8.669 25.806 15.795 616 3.057
1998 7.001 8.884 25.664 13.442 645 3.092
1999 - - + - - -
SURSA: CESTAT - Statistical Bulletin-CNS-România,1999

În România turiştii străini pot sosi pe teritoriul ţării noastre şi pe calea


ferată. Totodată turiştii străini care pleacă peste graniţe sau aceia
care îşi petrec concediul de odihnă în interior călătoresc cu diverse
trenuri.

Inelele reţelei feroviare


Reţeaua feroviară din ţara noastră Este dispusă În cercuri
concentrice dispunând de două inele, de două linii principale, din care
una extracarpatică şi una intracarpatică.
Inelul extracarpatic începe din nord-estul ţării, de la localitatea
Vişcani, aşezată La frontiera de stat cu Ucraina şi traversează
Moldova, Muntenia, Oltenia, Banatul şi vestul transilvaniei până la
Halmeu, în nord-estul României, tot la graniţa cu Ucraina.
Cel de -al doilea inel, cel intracarpatic, este situau în general în
Transilvania, capul liniei acesteia fiind la Braşov.
Cele două linii principale menţionate sunt legate între ele printr-
o mulţime de căi ferate secundare, care trec prin est, vest, nord şi
sud, prin pasuri de culmi, prin culoarele râurilor şi prin trecători. Mai
trebuie amintit şi faptul că din inelul exterior se desprind mai multe
sectoare de linii ferate scurte, din care unele fac legătura cu oraşele
dunărene sau merg până în apropierea frontierelor de stat ale ţării, iar
altele stabilesc legătura cu căile ferate internaţionale. Tot din liniile
principale se mai desprind o serie de linii secundare care pătrund pe

222
culoarele de vale spre zonele deluroase şi montane unde se află
aşezările turistice.
Dacă luăm ca punct de plecare capitala ţării, Bucureşti, se
poate constata că de acolo pleacă în formă radială, opt magistrale în
opt direcţii, prin aceasta adăugându-se o altă caracteristică a liniilor
noastre de cale ferată: “radialitatea”
Legăturile feroviare ale României cu exteriorul se realizează
prin Jimbolia cu Iugoslavia; Curtici, Episcopia Bihorului cu Ungaria;
Ungheni cu Republica Moldova şi prin Negru-Vodă Se face legătura
cu ţările riverane Mării Negre. Din ţările menţionate mai sus e ajunge
mai departe în toate ţările continentului.

B. Aranjamente turistice externe pe calea ferată


Legăturile cu statele riverane se mai fac şi prin unele puncte
situate pe liniile secundare, cum sunt: Valea lui Mihai, Carei cu
Ungaria; Giurgiu, în sud, spre Bulgaria şi Stamora Moraviţa spre
Iugoslavia.
Trenurile interne care circulă în ţară se diferenţiază în funcţie
de distanţa parcursă, viteza de mers, confort etc, existând: trenuri
intercity, trenuri exprese, trenuri rapide, trenuri accelerate, trenuri de
persoane.

Facilităţi pentru transportul turiştilor


Principalele facilităţi pentru transportul turiştilor români în
excursiile interne sunt emiterea de bilete de călătorie în circuit, şi a
celor pentru grupuri cu reducerile corespunzătoare.
Reducerile în traficul internaţional se acordă în următoarele
cazuri

223
• Pentru călătoria copiilor sub 10 ani pe parcurs
S.N.C.F.R. şi sub 12 ani pe parcurs străin;
• Pentru călătoria în grupuri de peste 6 persoane;
• Pentru călătoria dus-întors în traficul reciproc cu
Ungaria, Slovenia, Cehia, Polonia şi Iugoslavia;
• Persoanelor de vârsta a treia (peste 60 de ani)
posesoare ale cărţii “Rail Europ Senior”;
• Persoanelor care călătoresc în grupuri mici
(minim un adult şi un copil sub 16 ani, maxim patru
adulţi şi un copil sub 16 ani), pe baza legitimaţiei
“Zoom”;
• Persoanele nevăzătoare pot călători în trafic
internaţional cu un însoţitor, care are dreptul de a
călători gratuit;
• Tinerii (sub 26 de ani) pot efectua un număr
nelimitat de călătorii în Europa (timp de 15 zile sau o
lună), în condiţii foarte avantajoase, cumpărând
legitimaţia “Inter-Rail 26”

Serviciile oferite de calea ferată Pot fi clasificate astfel:


• Servicii feroviare propriu-zise;
• Servicii feroviare auxiliare.
Primele se referă numai la transportul persoanelor cu mijloacele căilor
ferate, iar serviciile auxiliare cum sunt: serviciile pentru călătoria în
timpul nopţii (vagoane paturi, vagoane cuşete sau vagoane
restaurant, vagoane cu săli de cinematograf, vagoane de bagaj etc.
au în vedere crearea unor condiţii favorabile de transport.

224
12.2.2.3. Transportul naval

Croazierele sunt considerate transport de lux


Alegerea navelor ca mijloc de transport turistic a reprezentat
încă De la începutul secolului o manifestare îndeosebi a consumului
turistic de lux, apanaj al claselor socio-economice cu venituri ridicate.
Desigur, existenţa mai multor clase calitative în interiorul aceluiaşi
spaţiu de transport a facilitat şt accesul turiştilor cu venituri mai
modeste, deşi tariful plătit pentru o călătorie cu vaporul – ca mijloc de
acces – era destul de ridicat. Atracţia exercitată de călătoria pe apă,
ca principal agrement şi nu numai ca posibilitate de acces la o
destinaţie turistică, a dat naştere “croazierelor” – aranjamente turistice
ce cuprind alături de transport şi celelalte servicii turistice prestate pe
parcursul călătoriei. Parcul de nave în continuă creştere , creşterea
securităţii de transport, dar mai ales diversificarea tipurilor ne nave şi
condiţiile de transport şi agrement sporite pe care le oferă au
impulsionat cererea turistică pentru croaziere.
Piaţa turismului de croazieră şi-a modificat imaginea în ultimii
ani, de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată unui
public mai larg şi mai tânăr. Tendinţele recente sunt de scurtare a
croazierelor, de combinare a aranjamentelor aer-mare o dată cu
liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce
se desfăşoară la bordul navelor. Toate aceste modificări s-au reflectat
în alinierea ofertei la cerere, ceea ce a stimulat circulaţia turistică pe
calea maritimă16
În România, serviciile maritime şi fluviale se efectuează Pe
Marea Neagră şi pe Dunăre. Din Marea Neagră se trece prin
strâmtorile Bosfor şi Dardanele în marea Mediterană, de unde se

61
Minciu R., Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p. 258
225
ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Pe această cale
maritimă se efectuează, îndeosebi, transportul de mărfuri şi mai puţin
cel de călători.
În ceea ce priveşte transportul de călători, se pot aminti
croazierele maritime care pornesc din portul Tomis-Constanţa între
ţările riverane.

Croaziera este un export ocazional


Croaziera face parte din exportul ocazional, de fapt un serviciu
de turism care constă în petrecerea sejurului la bordul unei nave
special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj maritim
obişnuit, ci şi unele tratamente şi divertismente deosebite, precum şi
vizitarea unor porturi şi localităţi în afara graniţelor ţării, în
conformitate cu itinerariul stabilit în prealabil. În cazul unor excursii pe
teritoriul altor ţări când se utilizează şi alte mijloace de transport,
precum şi unele servicii la locul de primire (sejur), acestea trebuie să
fie cuprinse în itinerariul de dinainte stabilit.
Nava destinată croazierei trebuie să aştepte în portul de
debarcare sau într-un alt port, în care să-i aştepte pe turiştii plecaţi în
excursie.

Studiu de caz
“PRINCESS CRUISES” este compania de croazieră catalogată
drept numărul 1 din punct de vedere al calităţii serviciilor, eleganţei şi
siguranţei călătorilor. Fiecare navă Este un oraş plutitor de 5 stele
care cuprinde , pe lângă Cele 9000 de cabine: 4-5 restaurante, 5
piscine, 2 săli de teatru, cafenele, pizerii, zonă de sport, casino,
magazine, centru de tratament şi înfrumuseţare, spaţii destinate

226
copiilor pe diferite grupe de vârste.( SURSA: Ziua Turistică, Nr.129,
p.5, joi 6 aprilie 2000)

12.2.2.4. Transportul Fluvial


Transportul turistic pe Dunăre
Transportul fluvial are loc pe Dunăre, unul din cele mai mari
fluvii din Europa, care traversează Munţii Carpaţi în regiunea Porţile
de Fier, pe o distanţă de aproximativ 126 km. Nici un alt mare fluviu
din lume cum ar fi Ghange, Brahmaputra şi altele, nu străbate un lanţ
de munţi pe o asemenea distanţă. Apoi este de remarcat frumuseţea
Deltei Dunării, această “împărăţie a apelor “ care oferă un peisaj fără
echivalent în lume, cu o puzderie de lacuri, ghioluri, canale, şi
ostroave, cu o faună şi o floră Din cele mai variate.
De-a lungul Dunării. în toate ţările riverane s-au construit în
ultima vreme diferite obiective ce pot fi vizitate. Prin construirea
canalului Dunăre-Marea Neagră s-a extins sectorul navigabil, inclusiv
de agrement, pe teritoriul ţării noastre.

Transportul turistic pe lac


Pot fi amintite şi unele navigaţii de agrement efectuate pe
lacurile create prin construirea hidrocentralelor sau pe cele naturale.
Astfel, lacul de acumulare de la Bicaz, pe valea Bistriţei, cu o lungime
de 35 de km., este brăzdat de vaporaşe de mic tonaj, folosite pentru
transportul turiştilor până în munţii Ceahlău. De asemenea lacurile de
acumulare de la Porţile de Fier I, de pe Lotru, Argeş, Oltul Mijlociu,
Someşul Mic. Friza, Cerna, Dâmboviţa Superioară, Crişul Repede
ş.a.m.d. situate în zone pitoreşti, oferă posibilitatea transportului
pentru agrement.

227
În jurul capitalei ţării noastre, de fapt, una din puţinele capitale
ale lumii aşezate pe marginea lacurilor, există o salbă de lacuri:
Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Cernica, Văcăreşti şi
Dânboviţa, se văd plutind pe aceste lacuri ambarcaţiuni, inclusiv
vaporaşe, pentru agrement şi practicarea sporturilor nautice. Acelaşi
lucru se poate spune şi despre unele lacuri naturale de le litoralul
Mării Negre, transportul de călători şi agrement fiind organizat în
timpul verii le lacurile Techirghiol şi Siutghiol.

Transportul maritim de pasageri (ţări/ani)


Din total, în milioane pasageri/km
Maritim
An Cehia Ungaria Polonia România Slovenia Slovacia
1995 - - 166 24 - 7
1996 - - 156 17 - 5
1997 - - 143 16 - 4
1998 - - 173 13 - 5
1999 - - - - - -
Sursa :CESTAT-Statistical Bulletin-CNS-România

228
12.2.3 Vânzarea de bilete pentru transporturile
neconvenţionale

Generalizarea transporturilor rutiere, pe apă şi pe căile ferate a


determinat considerarea acestora drept transporturi clasice.
În locurile în care transporturile clasice nu au fost accesibile, s-
au introdus, pe plan local, alte mijloace şi sisteme de transport, care
sunt denumite NECONVENŢIONALE, cum ar fi: funicularele şi
telefericele, transporturile suspendate, căile ferate cu o singură şină
(monorai), căile ferate cu cremalieră, transporturi pneumatice, căi
ferate cu Motoare electrice liniare, căi ferate cu vehicule pe pernă de
aer şi alte sisteme de transporturi neconvenţionale. De asemenea,
soluţiile noi adoptate la căile ferate, care diferă de sistemul de
aderenţă roată-şină, suspensie sau propulsie clasică, sunt denumite
tot neconvenţionale.

Funicularele şi telefericele
Necesităţile de transport în terenuri cu obstacole greu de
învins, văi adânci, prăpăstii, cursuri de apă, au condus la crearea
funicularelor, cu un mileniu înaintea erei noastre, în China, India şi
Japonia.
În Europa, funicularele au început să fie utilizate din sec. XIV-
lea, fiind constituite din funii sau frânghii din materiale textile susţinute
pe stâlpi de lemn, pe cere erau trase coşuri, cadre sau bene cu
materiale. Tracţiunea se efectua de la extremităţile funiilor, cu ajutorul
cailor. Din 1827, funiile din materiale textile, au fost înlocuite cu cabluri
de oţel 2.7

7 2
Ignat D., Transporturile ieri şi azi, Editura Tehnică, 1989,p.82-83
229
În anul 1833 englezul Saxton a inventat funicularul cu cablu
fără sfârşit. Funicularele cu un singur cablu purtător au fost brevetate
în 1868 de către englezul Charles Hobton. Cu timpul s-au introdus
şine pentru circulaţia vagoanelor şi sisteme eficiente de tragere a
cablurilor de tracţiune.
Un sistem de funicular formar din două şine, între care circulau
vagoanele trase de un cablu acţionat de la extremităţi de două maşini
fixe cu abur a fost creat de inginerul Maus, iar inginerul Tomas
Agudino a construit în 1883 între Torino şi Superga pe o distanţă de
3,313 km, un funicular cu o şină centrală şi un cablu.
La sfârşitul sec. al XIX-lea a fost introdusă tracţiunea
funicularelor cu ajutorul motoarelor electrice, în Elveţia şi Franţa fiind
apoi generalizată.
Unul dintre cele mai renumite funiculare a fost construit în
Argentina între anii 1903-1905, la minele de cupru de la Sierra de
Famatina din munţii Anzi. Funicularul avea o lungime de 35 de km. şi
urca la altitudinea de 4600 de metri, fiind echipat cu două cabluri
purtătoare, susţinute de stâlpi metalici de 50 de metri.
O linie de 335 de metri cu cablu la care tracţiunea se făcea de
maşini fixe cu abur, amplasate la cele două extremităţi, lungă De 6,3
km, a fost construită între Londra şi Blackwal. Linia era montată Pe
viaducte care traversau un cartier londonez, la nivelul acoperişurilor:
O mare răspândire au avut funicularele acţionate prin
contragreutate cu apă, în Elveţia, Franţa, Germania şi Italia.
Linia de funiculare cu cea mai mare activitate de pe glob, de
840 mm/m, se află în Chile. În Europa, linia Saint Hilairede Touvet –
sanatoriul Petites Roches (Grande Chartreuse) din Franţa, lungăde
1840 de metri, pe o porţiune de traseu are declivitatea de 830mm/m.

230
În sec. XX-lea au fost create funiculare speciale pentru
transportul călătorilor, denumite şi teleferice, care folosesc drept
vehicule telecabine şi telescaune. Alte tipuri de linii funiculare folosesc
planuri înclinate pe care sunt montate şine iar vagoanele sunt trase de
cabluri şi au fost construite în ţara noastră între 1853-1863, între
Anina şi Oraviţa.
O altă linie funiculară pe plan înclinat, construită la Comădău,
lângă Covasna, în anul 1883, funcţionează şi în prezent.
Un funicular pe plan înclinat a funcţionat cu începere din anul
1892 în Moldova, la Mălini, pe obcina Mare, în judeţul Suceava. La
începutul sec. al XX-lea s-a construit o linie funiculară, care traversa
muntele Retevoi la fabrica de hârtie de la Buşteni.
Liniile funiculare au fost realizate, de asemenea, la numeroase
exploatări forestiere şi miniere.
După cel de-al doilea război mondial s-au introdus multe
teleferice în zonele turistice din munţi, la Predeal, Braşov, Sinaia,
Buşteni, Păltiniş, Bâlea, Crivaia etc.

Transporturile suspendate
Sistemul de linii suspendate foloseşte o cale de rulare
amplasată pe piloni din metal sau din beton armat. Vehiculele circulă
sub calea de rulare, fiind suspendate simetric sau asimetric faţă de
aceasta. Propulsia se face prin tracţiune cu cablu, electrică sau cu
elice. Inginerul german Tranz Fritz von Ducker a construit în anul
1861 prima linie suspendată ,pe o distanţă de 500 m, la Schwarzer
Hutte în munţii Harz.
Firma germană Siemensa construit o linie suspendată
industrială, în munţii Pirinei, în anul 1886. Cablul de tracţiune al

231
vagoanelor cu minereu acţiona, la coborâre un generator electric care
furniza energia necesară urcării vagoanelor goale.
Sistemul de transport suspendat, în diferite variante de
dispunere a stâlpilor şi a liniilor de rulare sau de tracţiune, a fost
utilizat la Liverpool, Baltimore, Boston şi în alte părţi. S-a experimentat
şi transportul suspendat folosind motoare cu elice, asemănătoare
motoarelor de avion. În 1923 s-a construit automotorul cu elice
Schienenzeep în Germania, care a atins o viteză de 230 km/h între
Hamburg şi Berlin.
Sistemul francez Safege utilizează vehicule suspendate cu
boghiuri, care rulează pe pneuri în cadrul unui cheson de beton.
Sistemul se mai aplică în SUA şi Japonia şi se preconizează a fi
introdus în numeroase alte ţări.

Transportul de pasageri în România


Pasageri transportaţi Parcursul pasagerilor
-mii pasageri- -milioane pasageri-km
1997 1998 1997 1998
Trim4 Trim1 Trim2 Trim3 Trim4 Trim4 Trim1 Trim2 Trim3 Trim4
T. interurban
130548 103525 93436 90298 86733 7481 5560 6065 7202 5396
şi internaţional
T feroviar 40453 38709 37891 36174 34026 3605 3153 3304 4018 2947
T rutier 89290 64329 54737 53124 52072 3515 2087 2303 2521 2050
T fluvial 563 295 559 660 408 6 3 4 4 3
Taerian 242 192 249 340 227 399 317 454 659 396
Turban şi
526923 521323 544699 479266 527921 - 4852 7155 5581 6110
neurban

Sursa: CNS-Anul X nr.2- 1999, “Buletin statistic lunar”

Căile ferate cu o singură şină


Liniile ferate cu o singură şină (monorai, monoşină) au fost
iniţial folosite în scopuri industriale şi au avut diferite variante
constructive.

232
În anul 1821, inginerul englez Henry Robinson Palmer a
construit între Bringhton şi Londra o linie monorai preînălţată pe
escade din lemn.38
Inventatorul francez Larmanjat a realizat în 1868 o locomotivă
şi vagoane care rulau cu o roată pe şină, iar alte roţi laterale rulau pe
şosea, de o parte şi de alta a roţii de ghidare. Sistemul a fost laterale
de ghidaj, pe care rulau roţile vagonetelor.
În 1892, americanul Boynton a creat sistemul Bicycle Railroad
la New York, cu o şină montată la sol, iar stabilitatea era asigurată
printr-o şină superioară în formă de T
Sistemul monorai giroscopic al inginerului englez Louis Brenan
asigura stabilitatea vehiculelor pe şină montată la nivelul solului, ci
goroscoape instalate pe vehicule, având rolul de a echilibra tendinţele
de înclinări laterale.
Perfecţionări au fost aduse sistemului monorai de inginerul
suedez Alveg. Sistemul său prevede vehicule tip şa dotate cu roţi
motoare şi purtătoare, cât şi cu roţi de ghidare, care rulează pe
pneuri, pe căi de rulare din beton pretensionat. O şină de ghidare este
aşezată axial faţă de căile de rulare. Sistemul Alveg a fost introdus în
transportul urban de călători din Germania, SUA, Japonia şi alte ţări.
Variante ale acestui sistem, între care cele denumite Minirail sau
Hoberger sunt aplicate în prezent în diferite ţări ale lumii.

Căile ferate cu cremalieră


Liniile de cale ferată din zonele muntoase cu declivităţi mari nu
pot folosi soluţia de tractare eficientă a trenurilor cu locomotive cu
simplă aderenţă. Una din soluţiile pentru mărirea aderenţei, a fost
introducerea unei şine dinţate, pe axa căii, între şinele care servesc

8 3
Ignat, D. op. cit. p. 33, p.85-86
233
pentru susţinerea materialului rulant şi pentru rulare sau lateral. Şina
dinţată angrenează dinţii unei roţi suplimentare a unor locomotive de
construcţie specială. Şina dinţată este denumită cremalieră.
Sistemul a fost pus pentru prima dată în funcţiune în SUA, în
anul 1847 şi perfecţionat de elveţianul Riggenbach, care a construit
prima linie de cale ferată montană cu cremalieră din Europa, în 1863,
între Vitznau şi Rigi. Sistemul a fost generalizat în Elveţia, unde s-au
construit linii ferate cu cremalieră la altitudinea cea mai înaltă din
Europa, pe muntele Jungfrau, la 3457m. Între cele 14 linii ferate cu
cremalieră din Europa, recordul declivităţii îl deţine linia de pe muntele
Pilatus, cu 480 mm/m.
În ţara noastră s-a construit în 1908 o linie ferată cu cremalieră
pe o porţiune din linia ferată Caransebeş- Sub Cetate, între staţiile
Boutari şi Zaicani.
Liniile feraate cu cremalieră au generalizate pe trasele turistice
montane, cu declivităţi mari, din ţările afiliate în centrul şi vestul
Europei.
In SUA, cea mai renumită linie ferată cu cremalieră se află în
statul Colorado. Linia lungă de 14 km pleacă de la altitudinea de
2000m, la Manitou, şi urcă la 4301m, la observatorul Pike”s Peak.
America de sud are liniile cu cremalieră care ajung la cele mai mari
înplţimi. Linia Ferrocarril Arica-La Paz, dintre Bolivia şi Chile, atinge
altitudinea de 4257m49

Transporturile pneumatice
Sistemul de transport pneumatic constă din deplasarea unor
vehicule cu o formă specială in interiorul unui tub de dimensiuni mari,
care formează un tunel

9 4
Ignat, d., op. cit. p.33,p.87-88
234
Englezii Joseph Sammundo şi Samuel Clegg au realizat în
Irlanda, în 1844, o linie pneumatică pe care circulau vehicule cu un
tonaj de 30t, cu o viteză de 83 km/h Sistemul a fost aplicat şi între
Dublin – Kinstown şi Dalkey, în anul 1843. În 1865 s-a inaugurat între
Sydenham şi Londra un tub pneumatic pentru transportul călătorilor,
iar în 1874 M. Beach a introdus la New York un tramvai pneumatic
care avea intrarea pe strada Broadway.
În prezent, untub pentru transportul pneumatic este utilizat
eficient pentru transportul călătorilor la Porto Alegre, în Brazilia.
Numeroase ţări între care SUA, Japonia, Rusia, Anglia,
Germania şi ţara noastră fac studii pentru găsirea unor soluţii eficiente
moderne de transport pneumatic, care este considerat unul dintre
sistemele de transport ale viitorului.

Căile ferate cu motoare electrice liniare


Modernizarea trenurilor clasice incumbă unele aspecte dificile:
o dată cu mărirea vitezei scade aderenţa, sarcinile dinamice dintre
şină şi roţi cresc, cu efecte asupra integrităţii structurale a materialului
rulant, apar forţe centrifuge care conduc la degradarea înfăşurării
rotoarelor la motoarele electrice şi altele.
Pentru eliminarea acestor inconveniente, soluţia introducerii
motoarelor liniare de inducţie oferă o serie de avantaje esenţiale:
acţionarea se face fără contact mecanic şi fără producerea de uzuri,
forţa de tracţiune fiind independentă de aderenţă, motoarele nu
posedă piese mobile, sunt simple, funcţionează silenţios şi nu sunt
poluante.
Se apreciază că motoarele electrice liniare vor constitui una din
principalele metode de propulsare a trenurilor viitorului.

235
În ţara noastră a fost creat la Institutul Pilotehnic Traian Vuia
din Timişoara, motorul liniar de inducţie sistem ROM – U – LIM şi
sistemul liniar sincron homopolar ROM – V – LOM care a fost testat
pe un vehicul experimental construit de uzina Electroputere Craiova.

Căile ferate cu vehicule pe pernă de aer


Sustentaţia pe pernă de aer constă din suspendarea
materialului rulante un strat subţire de aer, deasupra unei căi de
rulare, în timpul deplasării, eliminând frecarea între roţi şi
şine.Cercetări importante în acest domeniu au fost făcute în SUA,
Franţa, Anglia, Japonia, Germania şi alte ţări, dar în prezent nu este
depăşit stadiul experimental, deşi rezultatele sunt promiţătoare.
Dintre realizări menţionăm: turbotrenul francez Berlin şi
vehiculele americane cu propulsie turbo ajutată de unul sau doua
motoare electrice liniare, care au realizat la experimentări viteze de
până la 484km/h510

Alte sisteme de transport neconvenţionale


O categorie specială a mijloacelor de transport neconvenţionale
este constituită de căile ferate denumite “transportabile” La acest
sistem, liniile ferate şi materialul rulant pot fi deplasate după nevoi şi
montate temporar la şantiere de construcţii, exploatări forestiere şi
miniere, lucrări hidraulice etc. Cele mai cunoscute căi ferate
transportabile sunt denumite decauville.
Dintre căile ferate neconvenţionale fac parte şi cele pe care
vagoanele de cale ferată, de obicei convoaie sau trenuri întregi,
precum şi autovehiculele sunt transportate peste cursuri de apă unde

10 5
gnat,D. op. cit. p.33,p.89-90
6
Ignat, d. op. cit. p. 33, p. 89-90
236
nu s-au construit poduri sau peste mări cu nave denumite feriboturi.
Pe vasul transportator, feribotul, sunt montate şine care constituie
prelungirea liniilor ferate pe uscat.
Prima linie de acest fel denumită “plutitoare” a fost înfiinţată la
Deutz, în anul 1893. Sistemul plutitor a fost repede extins în diferite
părţi ale lumii: între Postsmouh şi Gosport în Anglia, Alexandria şi
Cairo în Egipt, în golful San Fransisco în SUA, între porturi spaniole şi
alte porturi de pe malul Mediteranei, între Pirineu şi o parte din
porturile insulelor greceşti , între insulele japoneze etc.
Transportul plutitor este în continuă creştere în întreaga lume6.

237
12.2.4. Vânzarea de servicii turistice

Circa 30% din cifra de afaceri a unei agenţii o reprezintă voiajele


forfetare.
Serviciile turistice vândute pot fi:
1.Izolate, caz în care agenţia se ocupă cu
vânzarea serviciilor de primire şi de acces la produse, şi
anume:
• Servicii de primire
( meeting sau transfer) care constau în punerea
la dispoziţia clienţilor a unui mijloc de transport şi
a unuia sau mai multor funcţionari ai agenţiei care
vorbesc limba clientului ( interpret), care ştiu să-l
ajute în operaţiunile de staţionare (transport
bagaje, vizare bilete) şi care cunosc topografia
locurilor unde vor trebui utilizate serviciile locale,
rezervate anterior;
• Servicii de acces prin care
se pune la dispoziţie un mijloc de transport şi unul
sau mai mulţi funcţionari (GHIZI) care însoţesc
clienţii în vizite, excursii şi care ştiu să prezinte în
limba clienţilor, atractivitatea zonei.
2.Complexe, cum sunt: voiajele generice şi
voiajele forfetare. Fiecare dintre acestea poate fi: individual
şi colectiv (fiind în general însoţit de unul sau mai mulţi
funcţionari ai agenţiei)

238
Voiajul colectiv (sau în grup) este conceput, în primul rând, din
punct de vedere al itinerariului şi al preţului (costului optim); ulterior se
determină cota individuală de participare (cu condiţia generală a unui
număr minim de participanţi) şi apoi este oferit pe piaţa turistică.
Turiştii plătesc cota de participare şi au dreptul la toate
serviciile înscrise în programul de voiaj, exclusiv serviciile facultative,
adică cele care nu sunt cuprinse în cota individuală de participare şi
pe care turistul le poate obţine în timpul voiajului., plătind separat.
Organizarea unui voiaj constă în elaborarea unui deviz
estimativ pentru determinarea preţului de vânzare, în pregătirea şi
furnizarea tuturor serviciilor de transport, primire şi de agenţie, în
emiterea tuturor titlurilor (bilete definitive şi bonuri de schimb) pentru
serviciile de transport, de primire şi de agenţie.
În ceea ce priveşte consumul turistic, acesta se realizează în
cadrul bazinului ofertei turistice pe mai multe trepte desfăşurate în
timp şi spaţiu:
a) Înainte de începerea deplasării efective spre locul de
destinaţie turistică, dar legat de acesta (achiziţionarea
de echipament pentru sporturile de iarnă);
b) În timpul deplasării spre locul de destinaţie
(transportul);
c) În locul de destinaţie (cazare, alimentaţie, agrement)
Aceasta se finalizează cu transportul pe ruta de întoarcere.
Trebuie remarcat faptul că pe toată durata desfăşurării acestor etape
ale consumului de servicii turistice, un rol important îl are activitatea
de relaţii publice asociate funcţiei de informare turistică.
Având în vedere desfăşurarea acestor etape şi ţinând cont în
acelaşi timp de faptul că reprezintă componentele esenţiale ale ofertei
turistice şi ale fiecărui produs turistic, ele pot fi considerate ca fiind

239
subproduse7.11Definirea serviciilor turistice ca subproduse ale
produselor turistice a determinat gruparea lor într-o primă accepţie
astfel:
• Servicii principale sau de bază
(transport, servicii de cazare, servicii de alimentaţie,
agrementul, îngrijirea sănătăţii);
• Servicii auxiliare sau
suplimentare (servicii bancare, cele de informare şi
alte servicii efectuate de către întreprinderile hoteliere
în scopul completării ofertei lor şi cu rolul de a
răspunde unor cerinţe cât mai largi ale turiştilor)

Particularităţi ale clasificării serviciilor turistice


Această clasificare de mai sus necesită anumite precizări, în
sensul că, în funcţie de anumite condiţii specifice, de conţinutul
formelor de turism practicate, diferite servicii de bază se transformă în
servicii auxiliare, şi invers, o parte din serviciile suplimentare, în
măsura în care ele constituie motivaţia de bază a călătorilor, de
identifică tot mai mult cu serviciile de bază( serviciile de transport sunt
incluse în grupa serviciilor de bază; pentru turiştii automobilişti însă,
deoarece deplasarea se realizează cu mijloacele de transport proprii,
prestarea lor nu mai este inclusă în aranjamentele perfectate)
Serviciile de bază
Structura realizată anterior are în vedere faptul că orice
călătorie presupune, în primul rând, deplasarea turistului de la
reşedinţa permanentă la destinaţie cu ajutorul unui mijloc de transport.
de asemenea, în virtutea necesităţilor fiziologice, oamenii solicită şi în
perioadele în care sunt turişti, condiţii adecvate pentru dormit şi hrană,
11 7
F.Bran, D. Marin, Ecomonia turismului şi mediului înconjurător, p.72-75
240
apelând la unităţi specializate cum ar fi hotelurile, sau alte unităţi
parahoteliare şi la diferite structuri de servire a mesei.
Deoarece transportul, cazarea şi asigurarea preparatelor
culinare potrivit gusturilor şi cerinţelor fac parte din categoria
elementelor efectuări oricărei călătorii turistice, se consideră că ele
sunt servicii de bază.
În cadrul acestei game de servicii se mai include şi serviciile
destinate turiştilor sosiţi într-o staţiune în scopul practicării sporturilor
de iarnă.
Din cele studiate până acum reiese că cererea turistică nu se
limitează doar la serviciile de bază. Alături de acestea există o serie
de servicii suplimentare (dorinţa de mişcare cât mai facilă a
oamenilor, interesul pentru satisfacerea propriilor pasiuni), servicii ce
nu au în vedere satisfacerea unor nevoi fiziologice fundamentale.
Aceste servicii trebuie să răspundă unor cerinţe şi preferinţe ce diferă
de la un popor la altul, de la un grup socio-profesional la altul, şi chiar
de la un individ la altul. Dacă în cazul serviciilor de bază conţinutul
fiecărei prestaţi rămâne în esenţă acelaşi, indiferent de vârsta, sexul,
veniturile personale şi familiale, de gradul de cultură al turiştilor, la
serviciile suplimentare una din caracteristici este aceea că nu există
serviciu care să fie solicitat de toţi turiştii, gusturile şi preferinţele fiind
cele care determină de cele mai multe ori manifestarea cererii pentru
unele servicii din această categorie.

Serviciile suplimentare
Diferenţa dintre cele două categorii de servicii sete aceea că în
cazul celor de bază se constată o delimitare de timp, iar modificările
ce pot apărea se referă numai la volumul şi structura componentelor,
pe când la cele suplimentare nu se cunosc limite, ele diversificându-

241
se continuu., la aceasta contribuind schimbările care au loc la nivelul
gusturilor şi preferinţelor turiştilor. În condiţiile în care serviciile
turistice de bază sunt realizate şi consumate la un nivel calitativ
ridicat, serviciile suplimentare pot juca rolul determinant în
asigurarea forţei de atracţie a unei staţiuni sau destinaţii, aceasta
putând contribui într-o mare măsură la realizarea renumelui, la
formarea mărcii unui produs turistic.

12.2.4.1 Structura serviciilor turistice

Activitatea industriei turistice, privită ca parte componentă a


sectorului terţiar şi analizată prin prisma ofertei turistice, nu se reduce
doar la primirea vizitelor în unităţile specializate ci ar trebui aşezată
într-un context mai amplu la care contribuie un complex de factori şi
activităţi specifice industriilor conexe: transporturile, construcţiile,
telecomunicaţiile, astfel încât prin efectul “bulgăre de zăpadă” să se
realizeze o dezvoltare sănătoasă şi durabilă a turismului, însă pe baza
unei infrastructuri bine definite.
Pentru evitarea şi descurajarea sedentarismului, pentru
creşterea fluxurilor turistice , şi deci a consumului de prestaţii specifice
industriei turistice, la ora actuală există mai multe tipuri de servicii
turistice:
a) După conţinutul prestaţiei vom
deosebi:
• Servicii legate de călătorie (voiajul)
– caracteristice companiilor de transport; se referă la
facilităţile şi parametrii calitativi ai deplasării, la durata
acesteia ( ţinând cont de mijlocul de transport);

242
• Servicii specifice perioadei de sejur
– sunt diferenţiate în funcţie de forma de turism
practicată (mijloace specifice termalismului sau spaţii
pentru desfăşurarea turismului de afaceri – săli de
congrese, seminarii, conferinţe):

b) După mobilul sau motivaţia


călătoriei:
• Servicii pe bază (cazare, alimentaţie
publică, transportul);
• Servicii specifice (hipism, schiul
,vânătoarea);
• Servicii complementare sau
suplimentare (servicii de informare, cultural-sportive, de
închiriere de automobile sau alte obiecte de uz
personal sau sportiv, servicii specifice unităţilor
hoteliere de 3 şi 5 stele);
c) După natura cererii:
• Servicii ferme :stabilite anterior
consumului;
• Servicii spontane: stabilite în
momentul în care turistul a luat contact cu oferta,
constituind servicii caracteristice prestaţiilor
suplimentare. Cererea spontană de servicii turistice
creşte în intensitate mai ales în cazul formelor de
turism itinerant (cel automobilistic, de exemplu), unde
solicitările de servicii se manifestă în etape, în funcţie
de momentele intermediare de pe traseele parcurse.
243
Acest tip de servicii se manifestă în diferite proporţii şi
în cazul turismului organizat şi semi organizat;
d) După modalităţile de plată:
• Servicii plătite anterior prestaţiei;
• Servicii plătite simultan cu prestaţia;
• Servicii plătite după realizarea
prestaţiei;
• Servicii gratuite – presupun
asigurarea unor facilităţi ale căror costuri sunt suportate
de organizatorii de turism (facilităţi oferite unor categorii
de turişti de tipul vizitatorilor tineri – elevi, studenţi,
pensionari);

e) După natura lor:


• Servicii specifice desfăşurării
activităţii turistice propriu zise;
• Servicii nespecifice, adresate atât
vizitatorilor temporari, cât şi rezidenţior (populaţiei
locale), de tipul telecomunicaţiilor, transporturi în
comun sau servicii de întreţinere şi reparaţii, servicii de
gospodărie comunală şi locativă, servicii de igienă
fizică şi întreţinere, saună etc.

12.2.4.2. Serviciile de bază

Serviciile de cazare sunt oferite frecvent de agenţii


Serviciile de cazare reprezintă etapa următoare transportului în
desfăşurarea prestaţiei turistice oferite de agenţia de turism. Volumul,

244
structura şi calitatea acestor servicii depind, în primul rând, de
existenţa unei baze tehnico-materiale adecvate: hoteluri propriu zise ,
moteluri, hanuri , case de odihnă, cabana, popasuri turistice.
Serviciile oferite de către aceste obiective de cazare în
structura consumului turistic, indiferent de natura funcţiilor lor
(permanente sau sezoniere), de tipul lor, de gradul lor de confort sau
forma de proprietate, reprezintă un element indispensabil în
asigurarea condiţiilor pentru un sejur confortabil, atât pentru turiştii
care sosesc în staţiuni în formele de vacanţă organizate sau
semiorganizate, cât şi pentru alte categorii de solicitanţi – oameni de
afaceri sau turişti veniţi pe cont propriu.
Trebuie să amintim faptul că la baza activităţii industriei
hoteliere stau următoarele tipuri de unităţi hoteliere: hoteluri mici şi
mijlocii, hoteluri mari şi hoteluri de lux. În afară de acestea mai pot fi
luate în consideraţie trei tipuri fundamentale, şi anume: hotelăria
rurală, cea din oraşe şi cea cu funcţii speciale. Tot din rândul
întreprinderilor hoteliere mai face parte şi parahotelăria care oferă
forme complementare de cazare regăsite sub forma cluburilor de
vacanţă, reşedinţelor turistice, dar şi sub forma celor reprezentate de
camping şi caravaning care constituie o concurenţă directă a
hotelăriei comerciale clasice.
În principal, serviciile de primire ce corespund
activităţii hoteliere sunt redate prin:
• Cazare propriu zis;
• Servicii de alimentaţie
publică;
• Servicii oferite de
baruri;
• Săli de banchete;
245
• Servicii speciale
diverse (saloane, magazine, galerii de artă).
Organizarea şi combinarea acestor servicii diferă de la o
unitate la alta în funcţie de numărul de stele, de calitate dotărilor
acestora.
Experienţa internă şi internaţională arată că în structura
serviciilor suplimentare prestată de unităţile de cazare(în cazul de faţă
al structurilor de primire mari de tipul hotelurilor) intră o serie de
servicii comune întâlnite în toate unităţile cu acelaşi grad de confort,
indiferent de locul unde se găsesc acestea şi servicii caracteristice
unor hoteluri, care decurg din motivaţia de bază a călătoriei turistice.
Serviciile cu plată şi gratuite
Privite prin prisma prestaţiilor băneşti care se nasc între unitate,
economie şi client, serviciile suplimentare se împart în: servicii cu
plată şi servicii gratuite. Cele din urmă sunt denumite aşa pentru că,
în general, prestarea lor nu atrage şi plata unei sume de bani din
partea beneficiarului; în realitate, la stabilirea tarifului de cazare se
ţine seama şi de aceste servicii.
Pentru că intră în oferta turistică a unităţilor de cazare, la
definirea mărcii acestor servicii suplimentare fără plată este necesar
să li se acorde atenţie foarte mare şi să fie efectuate la un înalt grad
de profesionalism.
Serviciile suplimentare cu plata din unităţile hoteliere, după
criteriul nevoii căreia îi sunt chemate să răspundă, pot fi grupate
astfel:
• Servicii care au rolul de a satisface
cerinţele personale de ordin igienic şi estetic –frizerie,
cosmetică, vânzarea articolelor de igienă personală,
spălatul şi călcatul lenjeriei de corp, curăţatul şi călcatul

246
îmbrăcămintei, toate acestea cu puţine excepţii
(închirierea de aparate electrice pentru uscat părul)
presupun, pe lângă perso-nal specializat, spaţii
adecvate pentru efectuarea lor;
• Servicii destinate satisfacerii unor
cerinţe cu caracter cultural informativ – turul oraşului,
procurarea de bilete la diverse spectacole, pentru
vizitarea de muzee, închi-rierea de aparate radio-tv,
vânzarea presei, ghiduri, cărţi. Volumul unora din
serviciile incluse în această grupă (procurarea de bilete
la diverse evenimente), depinde în foarte mare măsură
de existenţa în localitate sau în apropiere a unor
instituţii de profil şi de activitatea acestora. De aceea,
gama serviciilor dintr-o grupă este dependentă de locul
în care se află hotelul respectiv; condiţii pentru o gamă
large de activităţi de acest tip au în special hotelurile
din marile oraşe; a unor instituţii de profil şi de
activitatea acestora. De aceea, gama serviciilor dintr-o
grupă este dependentă de locul în care se află hotelul
respectiv; condiţii pentru o gamă large de activităţi de
acest tip au în special hotelurile din marile oraşe;
• Servicii cu scop de agrement – au
ca obiectiv asigurarea destinderii şi amuzamentul
clientului. Aceasta este cea mai bogată grupă a
serviciilor suplimentare şi se caracterizează prin
imense disponibilităţi de lărgire, inventivitatea
personalului din hotel fiind cea care contribuie la
creşterea cantitativă şi calitativă a unor asemenea
servicii. Din această grupă fac parte, între altele,

247
organizarea de seri distractive (baluri, concursuri),
asigurarea de spaţii şi mijloace pentru satisfacerea
unor pasiuni ( biliard, tenis de masă, jocuri electronice,
piscine, saune), dar şi închirierea diverselor materiale,
terenuri de sport.

Serviciile de comunicare
Dincolo de aceste trei grupe de servicii, din categoria serviciilor
suplimentare fac parte şi prestaţiile care au ca scop satisfacerea
nevoilor de comunicare (servicii de telefonie, telex, xerox), de
deplasare (procurarea biletelor de călătorie, parcarea maşinilor,
închirierea maşinilor), serviciul de cameră sau room service-ul, servicii
de secretariat, cele prestate de către un translator. Această grupă
cuprinde o sferă largă de servicii specifice mai ales hotelurilor din
marile centre urbane şi îndeosebi din capitalele ţărilor. O privire de
ansamblu asupra componenţei serviciilor suplimentare oferite de
agenţia de turism arată că pentru o parte din acestea sunt necesare
spaţii adecvate, din care unele să aibă în dotare instalaţii de profil, iar
altele mobilier, diverse echipamente, jocuri pentru toate gusturile; se
cere şi personal specializat, capabil să comunica în limbi străine.
Serviciile de agrement
Din experienţa internaţională se constată că, în prezent,
competitivitatea staţiunilor turistice nu poate fi menţinută numai prin
crearea unei baze materiale corespunzătoare. Activitatea şi succesul
unei staţiuni se datorează din ce în ce mai mult activităţii de
animaţie sau agrementului. Ca urmare, diversitatea şi originalitatea
ofertei de agrement pot constitui elemente hotărâtoare în atragerea
fluxurilor turistice şi o bază de apreciere a competitivităţii turistice în
ţara respectivă pe plan internaţional, problema agrementului poate fi

248
tratată şi într-o viziune mai amplă abordându-se toate aspectele care
concură la buna desfăşurare a sejurului turistic.
Noţiunea de agrement este considerată ca un ansamblu de
activităţi cărora individul li se dedică în mod liber, pentru a se odihni, a
se distra şi a-şi satisface nevoile estetice, sau pentru a-şi îmbogăţi
cunoştinţele.

Funcţiile agrementului
Funcţiile agrementului pot fi exprimate succint prin destinderea,
divertisment şi dezvoltare, foarte frecvent fiind clasificate în activităţi
sportive şi activităţi cultural distractive.
Pe plan economic, agrementul poate fi considerat, alături de transport,
cazare şi alimentaţie publică o componentă a produsului turistic. În
prezent, se consideră că dotările pentru agrement sunt absolut
necesare într-o staţiune turistică. Cererea de agrement în vacanţă a
dobândit chiar statut de motivaţie turistică de sine stătătoare,
conducând astfel la crearea unor tipuri de vacanţă, cade exemplu:
• Vacanţă de tenis;
• Vacanţă de yachting.
Solicitările sunt diferenţiate pe vârste, putându-se stabili din
acest punt de vedere anumite tipologii de agrement: al copiilor, al
tineretului, al adulţilor şi al vârstnicilor. Activitatea de agrement
cuprinde toate formele şi mijloacele posibile care să asigure,
individului sau unei grupări sociale, o stare de bună dispoziţie, de
plăcere, să dea senzaţia unei satisfacţii, a unei împliniri, să lase o
impresie şi o amintire plăcută. Pe scurt s-ar putea afirma că
agrementarea trebuie să creeze o atmosferă de animaţie. Din acest
motiv se foloseşte din ce în ce mai des expresia “animarea staţiunilor
sau unităţilor turistice”
249
Obiectivele politicii de animaţie
Principalele obiective ale unei politici de animaţie a staţiunilor
turistice constau în satisfacerea dorinţelor şi nevoilor turiştilor
.Acestea sunt numeroase şi complexe, ele diferă în funcţie de nivelul
şi modul de viaţă, categoria socio profesională, nivelul de educaţie,
originea geografică, situaţia financiară şi familială, sexul, gusturile şi
caracterul indivizilor etc. Dotarea cu echipamente de agrement a
staţiunilor turistice constituie o condiţie necesară, dar nu suficientă
pentru desfăşurarea activităţii de animaţie. Existenţa acestor dotări
poate crea o anumită stere de confort, cu condiţia ca ele să fie variate
şi să corespundă gusturilor şi nevoilor turiştilor.

Echipamente necesare serviciilor de animaţie


Natura anumitor echipamente de agrement tradiţionale este
determinată de particularităţile fizice ale staţiunii – porturi de agrement
în staţiunile de pe litoral, mijloace de transport pe cablu în staţiunile
pentru sporturi de iarnă. Tot în staţiunile de pe litoral se găsesc
variate tipuri de dotări şi ambarcaţiuni pentru sporturi nautice (schi
nautic, înot, vânătoare subacvatică) şi croazieră. Tot aici foarte
agreate sunt şi plimbările cu minicarele şi bicicletele prin staţiuni. Alte
echipamente se pot adapta la toate tipurile de staţiuni: piscine,
terenuri de tenis, centre de echitaţie, săli de sport.
În ceea ce priveşte dotările şi acţiunile cultural artistice, acestea
se înscriu ca atracţii majore în preocupările organizatorilor de turism.
Variate ca forme – cinematografe, teatre, muzee, expoziţii, festivaluri,
carnavaluri, biblioteci etc – ele atrag un foarte mare număr de turişti.
Sunt bine cunoscute manifestările cultural artistice organizate pe

250
litoral – de muzică populară, uşoare, de teatru, de muzică tânără la
care-şi dau concursul solişti şi formaţii de renume.
În afara celor menţionate şi alte elemente pot contribui la
animaţia staţiunilor turistice:
• Existenţa unui centru de primire şi
informare a turiştilor;
• Mijloacele de cazare prin arhitectura
lor originală şi dotările specifice;
• Restaurante, baruri, terase
panoramice baruri de noapte, cazinouri;
• Magazine, chioşcuri, bazaruri;
• Promenade pentru pietoni,
esplanade, fântâni arteziene, alei pietonale, bănci;
• Săli pentru congrese, reuniuni;
Activităţile de agrement asigură principalele funcţii ale unei
vacanţe. Sub aspect economic, se poate aprecia că serviciile oferite
de baza de agrement sunt principalul furnizor pentru creşterea
încasărilor merii pe zi/turist, indicator de mare însemnătate în
aprecierea eficienţei activităţii turistice. Principalele atuuri ale
dezvoltării acestei activităţi sunt:
• Creşterea activităţii staţiunilor şi
automat, a circulaţiei turistice interne şi internaţionale;
• Creşterea premiselor pentru
prelungirea sezonului turistic;
• Creşterea încasărilor medii pe
zi/turist şi a celor valutare globale;
• Asigurarea de încasări
suplimentare, atât pentru includerea în costul pachetului de

251
servicii a unor programe de animaţie, cât şi prin încasările
directe;
Activităţile de agrement sunt concepute ca parte integrantă a
oricărui proiect de amenajare a unei staţiuni.

12.2.4.3. Serviciile turistice complementare

Aceste servicii se caracterizează prin varietate, ele asociindu-


se unor servicii de bază sau având o existenţă independentă. Ca
urmare, pentru majoritatea prestaţiilor complementare nu mai este
posibilă o delimitare precisă între prestaţia turistică propriu zisă şi
facilităţile asigurate, iar prestaţiile se identifică tot mai pronunţat cu
noţiunea cuprinzătoare de activitate turistică (cultural educativă,
recreativă, sportivă etc)
Din punct de vedere al caracterului prestaţiilor, serviciile
complementare, respectiv activităţile turistice se clasifică astfel:
1) Serviciile şi activităţile turistice
suplimentare cu caracter de cure şi tratamente balneo –
medicale.
Tratamentul balnear este prezentat ca un factor de
prevenire a efectelor nocive ale civilizaţiei şi de ameliorare
şi vindecare chiar a unor boli cronice. Turismul de
tratamente constituie o componentă a ofertei care
răspunde unei cereri turistice în continuă creştere pe plan
intern şi internaţional. Dezvoltarea acestei oferte pentru
turismul internaţional se justifică atât prin calităţile curative
ale apelor minerale din principalele noastre staţiuni, cât şi
prin posibilităţile mari pe care le oferă turismul pentru
creşterea încasărilor. Pentru aceasta se impune

252
dezvoltarea mijloacelor de cazare şi de tratament la nivelul
solicitat pe piaţa turismului balnear, diversificarea serviciilor
turistice din fiecare zonă cu asemenea factori naturali şi
îmbunătăţirea posibilităţilor de agrement şi de destindere;
2) Serviciile de informare a clientelei
turistice.
Acestea trebuie să asigure rapiditatea şi calitatea
informării turiştilor. Serviciile de informare efectuate la timp
şi corect reprezintă o condiţie esenţială a bunei desfăşurări
a activităţilor turistice,
3) Serviciile de intermediere (servicii de
închiriere, de rezervări etc).
Acestea grupează o multitudine de activităţi pentru
facilitarea circulaţiei turistice şi pentru petrecerea timpului
liber cât mai agreabil (servicii de rezervare a biletelor de
călătorie, a biletelor pentru spectacole, servicii de închiriere
de autoturisme cu şi fără şofer (RENT A CAR); de
închiriere de echipament şi material sportiv, articole pentru
plajă etc;
4) Servicii şi activităţi turistice cu caracter
cultural educativ.
Turismului îi revine un important rol cultural educativ.
Programele turistice include excursii, vizitarea unor
obiective de interes turistic, programe cultural artistice,
excursii tematice etc.

5) Serviciile şi activităţile turistice cu


caracter recreativ.

253
Aceste servicii cuprind cele mai diverse domenii şi se
individualizează în condiţiile concrete în care se desfăşoară
(medil natural, sezonalitate) în funcţie de preocupările
turiştilor, preferinţele acestora, vârsta, sexul, starea de
sănătate etc.
6) Serviciile şi activităţile turistice cu
caracter sportiv
Componentele acestei categorii se îmbină cu
activităţile distractive incluzând toate manifestările sportive
la care participă turiştii. Ca şi activităţile de agrement,
activităţile sportive se desfăşoară atât în interiorul unor
obiective turistice (gimnastică sportivă, bowling etc), cât şi
în exteriorul acestora (în aer liber). Gama activităţilor
sportive este foarte variată de unde rezultă că şi oferta este
foarte variată, ea trebuind orientată în funcţie de condiţiilor
naturale locale, care favorizează asemenea activităţi
(sporturi nautice, alpinism, sporturi de iarnă) şi de
sezonalitatea activităţii turistice.
7) Serviciile şi activităţile turistice cu
caracter special (organizarea congreselor, conferinţelor,
simpozioanelor, festivalurilor, expoziţiilor)
În această categorie se includ toate serviciile,
activităţile, programele menite să faciliteze petrecerea unui
sejur cât mai agreabil.

Serviciile complementare, prin diversitatea şi calitatea lor


întregesc gradul de satisfacţie a consumatorului în calitate de turist
În concluzie, calitatea serviciilor oferite este o condiţie
prioritară a dezvoltării activităţii agenţiei de turism

254
12.2.5. Structura tehnică a unei agenţii de turism

12.2.5.1. Organizarea internă a agenţiei


Din componenţa unei mari agenţii de turism fac parte mai multe
birouri, compartimente şi oficii: Acestea sunt:
I. Biroul secretariat cu sarcini în efectuarea de :
• Lucrări de secretariat
pentru directorul tehnic;
• Înregistrarea
corespondenţei sosite şi trierea ei pentru
diversele birouri şi oficii şi care necesită
semnătura directorului tehnic;
• Instruirea şi
coordonarea muncii paznicilor, curierilor,
comisionarilor.

II. Biroul dezvoltare cu rolul de asigurare a creşterii vânzărilor


La conducerea acestui birou trebuie să se afle un expert în
relaţii publice, care să cunoască în profunzime mediul industrial,
comercial şi financiar naţional, şi care să fie de asemenea o persoană
influentă, cu relaţii în rândul oamenilor de afaceri.
Personalul angajat în cadrul acestui birou trebuie să ştie să
inspire încredere şi simpatie, să cunoască în profunzime serviciile
vândute de agenţie, să-şi dea seama rapid de psihologia clientului, să
cunoască limbi străine. Acest birou trebuie să aibă întocmit un fişier
general812 al întreprinderilor şi persoanelor cu care agenţia are
12 8
Fişierul general se reduce în unele agenţii la aşa numita “Mailing list”.Această
listă este actualizată în permanenţă pe baza contractelor avute cu foştii, actualii şi
viitorii turişti.
255
strânse legături de afaceri, pentru a le putea expedia programe,
scrisori, oferte etc. O vastă documentaţie trebuie să stea la dispoziţia
biroului (ghiduri profesionale, anuare publice şi private, buletine
tehnice etc), pentru s fi posibilă cunoaşterea nu numai a numelor şi
titlurilor diverselor persoane ce trebuie contactate, dar şi importanţa
pe care acestea o au în mediul lor.
III. Biroul transporturi este organizat pe două secţii cu atribuţii
specifice.
Secţia contracte:
• Încheie contracte cu furnizorii de
servicii de transport;
• Stabileşte condiţiile şi tarifele de
vânzare a biletelor, precum şi comisioanele agenţiei;
• Întocmeşte toate instrucţiunile cu
privire la vânzarea titlurilor băneşti, contabilizarea şi
plata lor;
Secţia materială:
• Întocmeşte biletele şi le atribuie
filialelor şi sucursalelor, împreună cu informaţiile privind
validitatea şi vânzarea lor (tarife, orare, manuale,
breviare etc), când nu este stabilit altfel în contract;
• Întocmeşte registrele de stoc de
bilete şi răspunde de gestionarea biletelor, de la
emitere până la arhivare;
IV. Biroul turism este organizat în două compartimente şi şase secţii:
Compartimentul producţie are următoarele trei secţii:
Secţia programare generală care se ocupă cu elaborarea
programelor de voiaj (exceptând congresele):
• Formarea itinerariului;
256
• Alcătuirea devizului estimativ pe
baza informaţiilor şi tarifelor preluate din documentaţia
agenţiei sau din acordurile speciale făcute cu filiale,
furnizori sau agenţii corespondente, pentru serviciile
prestate şi pentru preţurile aplicate fiecărui tip de
serviciu;
• Constituirea de contingente -
“allottements” – (rezervări anticipate ale mijloacelor de
transport sau ale camerelor de hotel, în limitele
contractuale)
• Efectuarea eventualelor plăţi
anticipate în numerar prin rezervarea contigentată de
servicii (ca în cazul voiajelor spre localităţi ce nu au o
capacitate receptivă suficientă şi unde hotelurile cer
plăţi anticipate, deseori însemnate, pentru rezervarea
camerelor sau în cazul rezervării de locuri pe navele de
croazieră);
• Stabileşte modalităţile
de vânzare a voiajelor;
• Întocmeşte şi tipăreşte programul
provizoriu al voiajului, forma diverselor publicaţii
(fascicule, pliante, reviste etc)
Secţia operativă generală se ocupă în acord cu secţia
programare generală, de corelarea ofertei de voiaje în grup cu
cererea.
Secţia operativă congrese şi pelerinaje se ocupă de voiajele
colective cu caracter profesional şi religios.
Compartimentul recepţie organizează serviciile de primire şi
de acces în următoarele secţii:
257
Secţia contracte pentru servicii de primire care:
• Încheie contracte cu hoteluri şi
restaurante; copia contractului este transmisă Biroului
tarife, care complectează fişa hotelieră ce va fi
transmisă tuturor birourilor direcţionale şi punctelor de
vânzare (şi care conţine toate condiţiile şi tarifele
pentru servii);
• Încheie contracte cu furnizorii de
diverse servicii receptive: localuri, agenţii de spectacole
etc;
• Încheie contracte cu agenţiile
corespondente, adică acele agenţii de voiaj străine
care operează în localităţi în care nu există birouri ale
agenţiei, pentru furnizarea serviciilor de receptivitate,
de primire, de acces şi diverse (rezervări de locuri în
mijloacele de transport etc);copia contractului se trimite
secţiei de tarife.
Secţia receptivă generală:
• Întocmeşte devizele estimative
cerute de turiştii individuali pentru voiajele cu itinerarii
stabilite de aceştia;
• Inventariază serviciile de primire din
diverse localităţi turistice oferite de agenţie. precum şi
personalul specializat în însoţire.
Secţia operativă generală care îndeplineşte toate operaţiunile
de rezervări şi de prestări de servicii către clientela sosită în diversele
localităţi vizitate, prin intermediul instrucţiunilor transmise filialelor,
sucursalelor şi agenţiilor corespondente.
V. Biroul trafic accesoriu compus din:
258
Secţia servicii bancare care:
• Efectuează schimbul
valutar(schimbul monedei externe cu cea naţională);
• Repartizează valută externă
rezidenţilor ce pleacă în străinătate;
• Emite cărţi de credit.
Secţia asigurări diverse şi expedieri bagaje care:
• Emite şi vinde poliţe de asigurare )
bagaje, avion);
• Se ocupă cu organizarea serviciului
de expediere a bagajelor.
Secţia servicii diverse încheie acorduri cu firmele comerciale
pentru vânzarea de bilete la spectacole, articole de librărie (ghiduri,
hărţi topografice şi automobilistice), suveniruri.
VI. Biroul tarife şi documentare format din trei secţii:
Secţia tarife tipăreşte şi difuzează pliante, breviare şi liste de
tarife pentru servicii turistice de orice tip, pentru uzul diverselor filiale
şi sucursale ale agenţiei.
Secţia documentare agenţială întocmeşte, tipăreşte şi
difuzează pentru fiecare localitate de interes turistic pliante cuprinzând
toate informaţiile necesare pentru organizarea optimă a serviciilor şi
pentru informarea corectă a clientelei.
Secţia documentare neagenţială procură toate orarele,
anuarele, publicaţiile editate de furnizorii de servicii (transportatorii în
principal) şi de întreprinderi turistice şi le difuzează periodic către
filiale şi sucursale
VII. Biroul publicitate format din două secţii:
Secţia contracte încheie contracte ţi elaborează planuri de
promovare publicitare. Devizele şi comenzile pentru publicitatea activă
259
şi pasivă sunt transmise serviciului contabilitate pentru emitere
facturilor şi încasarea lor.
Secţia redacţională pregăteşte textele pentru publicitatea
pasivă, introduce textele publicităţii pasive în publicaţiile agenţiei,
urmăreşte redactarea şi tipărirea publicaţiilor proprii, cum ar fi: reviste,
broşuri etc.
VIII. Biroul difuzare şi fişier general se ocupă cu expedierea
documentaţie, a materialului publicitar şi a corespondenţei care-i
parvine de la diverse secţii şi birouri. Întocmeşte şi actualizează
fişierul general al clienţilor.

Organizare unei mari agenţii de turism

Birou secretariat
Birou dezvoltare
Birou transporturi
• Secţia contracte
• Secţia materială
Birou turism
• Oficiul productiv
• Secţia programe
• Secţia operativă
• Secţia congrese
• Oficiul receptiv
• Secţia contracte
• Secţia receptivă
generală
• Secţia operativă

260
Birou trafic accesoriu
• Secţia servicii bancare
• Secţia asigurări
• Secţia servicii diverse
Oficiul tarife şi documentare
• Secţia tarife
• Secţia documentare
agenţială
• Secţia documentare
neagenţială
Oficiul publicitate
• Secţia contracte
• Secţia redacţională
Oficiul difuzare şi fişier general
• Secţia fişier general şi
expedieri
• Secţia tipografică
• Secţia comunicări

12.2.5.2.Furnizoriii şi corespondenţii
O agenţie mare de turism intră în relaţii cu două categorii de
furnizori:
Furnizorii de servicii primare – sunt furnizorii serviciilor de :
• Transport;
• Receptivitate(şi cele
auxiliare anexe);
• Asistenţă turistică
locală (primire şi acces)

261
Acordul între agenţia de turism şi furnizorul de servicii cuprinde:
• Natura şi categoriile
serviciilor prestate;
• Condiţiile şi tarifele la
care vor fi prestate serviciile;
• Clauze minore;
• Rata acordului.
Odată încheiat contractul, toate informaţiile referitoare la clauze
şi tarife sunt prezentate în pliante şi prospecte, care sunt tipărite în
atâtea exemplare câte birouri urmează să le utilizeze.
Furnizorii de servicii secundare (corespondenţii)
Două agenţii de turism sunt în raport de corespondenţă când
una din ele furnizează propriile prestaţii clienţilor celeilalte sau vinde
în zona sa jurisdicţională, în virtutea unui acord scris între părţi,
servicii complexe produse de cealaltă agenţie.
Se poate deci defini “corespondentă” acea agenţie de turism
care asistă clientela altei agenţii de turism sau vinde servicii
organizate de aceasta.

12.2.6 Documentaţia agenţiei de turism


O agenţie de importanţă medie, cu piaţă internă şi externă,
care efectuează operaţiuni de in-coming şi autgoing, trebuie să deţină
o vastă documentaţie privitoare la:
• Ţările către care se trimite în
general, clientela şi unde agenţia are propriile filiale,
sucursale sau corespondenţe;
• Serviciile de transport disponibile
pentru ajungerea la destinaţie;

262
• Serviciile turistice care vor fi oferite.
De asemenea, documentaţia va cuprinde totalitatea
informaţilor referitoare la :
• Localităţile de interes turistic;
• Localităţile de interes profesional, în
care vor călători turiştii.
Pentru fiecare localitate sunt necesare următoarele informaţii
cu caracter general şi profesional:
 Informaţii generale:
• Informaţii istorice, geografice
(populaţie, resurse naturale, hidrografie, climă, floră şi
faună, în special vânat şi peşte ), police, religioase,
moneda naţională, drapelul şi limba vorbită, informaţii
auxiliare (calitatea apei, informaţii medicale);
• Căile de acces şi itinerariile cele mai
obişnuite pentru a ajunge în ţara respectivă pe calea
terestră, maritimă, aeriană;
• Străzi naţionale, autostrăzi, canale
navigabile, căi ferate, porturi, aeroporturi;
• Plaje, insule, lacuri, munţi, cu
dotările de sejur şi de odihnă;
• Companii maritime şi aeriene (nave
şi avioane de linie, nave de croazieră), operante în ţară
şi spre exterior;
• Formalităţi vamale (drepturi de
servicii, transport al bagajelor în trenuri, nave, avioane);
• Gastronomie, mâncăruri naţionale,
vinuri, alte băuturi specifice, ape minerale,

263
• Tratamente balneare, diverse
sporturi;
• Manifestări folclorice, artistice,
festivaluri;
• Dotare hotelieră în general,
camping, case de vacanţă, cămine studenţeşti;
• Servicii de siguranţă(poliţie, ajutor m
medical, ajutor stradal);
• Restaurante şi localuri
caracteristice, teatre, săli de spectacole renumite;
• Birouri turistice publice, agenţii de
voiaj, ziare locale:
• Staţii de service, preţiri ale uleiului şi
benzinei;
• Organizări de vânătoare şi pescuit;
• Obiective turistice şi dotări pentru
congrese,
 Informaţii profesionale:
• Instrucţiuni pentru vizitarea ţării într-
o săptămână, 10 zile ,15 zile, o lună(pe calea ferată şi
cu automobile de mică şi mare capacitate)
• Lista hotelurilor existente (anuare);
• Itinerariile vizitelor şi excursiilor cele
mai renumite în principalele localităţi turistice;
• Tipuri de servicii de primire în
localităţi;
• Indicarea limbilor vorbite în localităţi;

264
• Lista tururilor efectuate cu transport
auto (linii excursii, circuite) sau cu diverse mijloace
(ambarcaţiuni plutitoare, autocare);
• Lista şi calendarul croazierelor şi
voiajelor turistice aeriene;
• Instrucţiuni cu caracter voluntar,
vize paşapoarte şi certificate sanitare;

Organizarea fişierului
Fişierele dintr-o organizaţie se structurează astfel:
• Adresele tuturor clienţilor importanţi,
adică ale clienţilor care achiziţionează în mod obişnuit
servicii de la agenţie sau care au achiziţionat, chiar şi o
singură dată, voiaje de o oarecare importanţă. Întrucât
filialele şi sucursalele agenţiei emit pentru fiecare
încasare efectuată un document pentru casierie,
lucrătorul care a efectuat vânzările va întocmi periodic
lista noilor clienţi importanţi pe care i-a servit, indicând:
nume, prenume, sex, vârsta, profesiune, stare civilă,
adresa de la domiciliu, date preluate din paşaport sau
care sunt ceruta prin însăşi natura serviciilor prestate;
• Adresele clienţilor probabili, preluate
din diverse publicaţii;
• Repartiţia adreselor pe ţări şi, pentru
fiecare ţară, în ordinea alfabetică a localităţilor;
• Pentru fiecare oraş, grupare pe
profesii.

265
12.2.7. Personalul agenţiei de turism

Structura personalului unei agenţii


Personalul administrativ îndeplineşte sarcini de gestiune
generală (contabili, casieri etc) şi se împarte în:
• Personal cu funcţii de conducere;
• Personal ordinar;
• Personal de ordine;
• Personal de îngrijire.
Personalul tehnic format din :
• Personal cu funcţii de conducere;
• Personal destinat vânzărilor;
• Personal de execuţie:

Cerinţele pentru un director tehnic turistic sunt:


• Cunoaşterea de limbi străine;
• Experienţă în activitate;
• Capacitatea de a fi un animator;
• Capacitatea de a conduce
personalul, de a suscita entuziasm;
• Capacitatea de a forma “echipe” de
executanţi.
Cerinţe pentru personalul destinat vânzărilor sunt:
• Cunoaşterea în profunzime a
serviciilor vândute;
• Perfecta cunoaştere a limbii vorbite
de client;

266
• Să inspire încredere şi simpatie;
• Prezenţă şi educaţie ireproşabile;
• Înţelegere şi toleranţă în
confruntările cu clienţii cei mai neavizaţi;
• Spirit de iniţiativă şi adaptare la cele
mai insolite cerinţe;
• Capacitatea de a intui imediat
psihologia clientului.
Cerinţele pentru personalul de execuţie ( constituit din
personalul care lucrează în “spatele ghişeului”) constau într-o bună
cunoaştere a limbilor străine şi a serviciilor care se vând: adesea, el
este chemat să înlocuiască şi să ajute personalul de vânzare şi astfel
are mari şanse să fie transferat “la ghişeu” dacă reuşeşte să capete
însuşirile necesare.
Personal specializat (sau de asistenţă turistică) format din :
• Curierii sunt profesioniştii care îi
însoţesc pe turişti în voiaje, punându-le la dispoziţie
serviciile comandate cu anticipaţie de către agenţie,
pentru ca voiajul să se desfăşoare conform programului
fixat, iar clienţii să nu aibă nici o preocupare vizând
utilizare mijloacelor de transport şi să se bucure de
diversele bunuri şi servicii în localităţile de tranzit sau
de destinaţie.
• “Hostess” sau asistentele turistice
sunt femei tinere care îndeplinesc rolul de gazdă
perfectă întâmpinându-i pe clienţi în avioane, trenuri,
nave, în autobuzele de linie, ajutându-i să-şi satisfacă

267
mici necesităţi, furnizând informaţii şi adesea referiri
explicative privind localităţile parcurse.
• Ghizii turistici sunt profesionişti
care îi întâmpină pe turişti în localităţile de destinaţie
însoţindu-i în vizitarea acestora, arătându-le frumuseţile
naturale, obiectivele arheologice, artistice, folclorice, şi
istoria localităţilor.
• Interpreţii sunt profesionişti care îi
întâmpină pe clienţi în localităţile de sosire sau de
tranzit, punându-se la dispoziţia lor pentru a-i ajuta în
diferite operaţiuni ce trebuie efectuate pentru a ajunge
la locurile unde vor trebui să utilizeze serviciile
receptive sau alte mijloace de transport pentru a
continua voiajul:

268
CAPITOLUL 12.3 CONCEPEREA ŞI COMERCIALIZAREA
PRODUSELOR TURISTICE

Produsul turistic se formează prin valorificarea unor resurse


naturale în condiţii specifice “ de producţie”, care include o serie de
activităţi ce permit “transformarea” lor în marfă, aceasta urmând să fie
vândută consumatorului teoretic, Conceperea şi comercializarea
produselor turistice se realizează în etape succesive, începând de la
politicile de marketing şi terminând cu analizele de preţ şi eficienţă.
Complexitatea serviciilor reflectată în domeniu turismului
determină o abordare mai amplă a conceptului de marketing în
activitatea turistică.
Definiţia Organizaţiei Mondiale a Turismului
Conceptul de marketing turistic, în concepţia O.M.T.,
desemnează o serie de metode şi tehnici care vizează satisfacerea în
cele mai bune condiţii (psihosociale, tehnice, financiare etc) a nevoilor
de servicii turistice ale populaţiei (exprimate sau latente), fără ca
populaţia de primire să aibă de suferit1. Această definiţie ignoră
interesul firmei de turism concretizat în obţinerea profitului.
O definiţie mai cuprinzătoare este cea a lui Jost Krippedorf, care
consideră că marketingul turistic “este o adaptare sistematică şi
coordonată a întreprinderilor turistice, private sau de stat, pe plan
local, regional, naţional şi internaţional, în vederea satisfacerii optime
a nevoilor anumitor grupuri determinate de consumatori, în scopul
obţinerii unui profit”.2

12.3.1. Conţinutul produselor turistice


Aplicaţiile practice ale marketingului turistic ( care presupune
anumite particularizări) au determinat deprinderea acestuia din
269
marketingul general şi constituirea lui ca o ramură de sine stătătoare.
La acest lucru au contribuit o serie de caracteristici care privesc:
natura cererii de servicii turistice, natura ofertei, natura produsului
turistic şi a preţurilor aferente, particularităţile acţiunilor promoţionale
din turism, particularităţile distribuţiei etc.

Definiţia produsului turistic


Conceptul de produs turistic se referă la un ansamblu de bunuri
materiale şi servicii capabile să satisfacă nevoile de turism ale unei
persoane între momentul plecării şi momentul sosirii în locul de
plecare.3 13
Bunurile materiale ale produsului turistic
Bunurile materiale la care se face referire sunt concretizate în :
• Patrimoniul de resurse naturale,
culturale, artistice, istorice, arheologice, tehnologice,
medicale etc, care formează cadrul fizic de bază, şi
care vor manifesta o atracţie către turişti;
• Anumite elemente de infrastructură
sau echipamente care, deşi nu generează motivaţia
sau cererea de turism, contribuie în mod hotărâtor la
satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurante, terenuri
sau săli de sport, de spectacol, de conferinţe etc);
• Unele facilităţi de acces legate de
mijloacele de transport (de vehicule şi căi de
comunicaţii) alese de turişti pentru a ajunge la
obiectivele alese.
13 1
T. Gherasim, D. Gherasim, Marketing turistic, Bucureşti, Editura Economică.
1999, R, Lanquar, R. Hollier, Le marketing Touristique, P.U.F., Paris, 1993, p.25-40.
2
T. Gherasim, D. Gherasim, op. cit. Jost Krippedorf, marketing et tourisme, Berne,
1971, p. 25-40
3
T. Gherasim, D. Gherasim, op. cit. p. 25-40
270
Produsul turistic nu este definit prin elementele sale materiale
ca atare, ci prin serviciile sau prestaţiile realizate prin intermediul lor
(nu autocarul – ci serviciul de transport, nu hotelul – ci cazarea, nu
plaja – ci agrementul pe care îl oferă)
Serviciile care dau conţinutul produsului turistic – denumite
servicii turistice – se constituie într-un ansamblu de cel puţin patru
tipuri de bază, total diferite ca natură, cum ar fi: servicii de transport,
de cazare, de alimentaţie şi de agrement. Dintre toate serviciile care
dau conţinutul produsului turistic, indispensabil este serviciul de
agrement, în lipsa căruia celelalte trei categorii ies din sfera de
cuprindere a turismului.
În afara serviciilor amintite – numite servicii de bază – produsul
turistic se distribuie prin viu grai sau cu ajutorul hărţilor, pliantelor,
ghidurilor, broşurilor etc.

Serviciile de intermediere, de genul rezervărilor de locuri în


mijloace de transport, în hoteluri şi restaurante, la manifestările
cultural – artistice şi sportive etc., închirierilor (de mijloace de
transport, de schiuri sau de alte mijloace de practicarea diverselor
sporturi şi jocuri), asigurărilor pe timpul călătoriilor etc. sunt de
asemenea componente ale produsului turistic.
Alte servicii cu caracter special cum sunt cele de secretariat (în timpul
congreselor), de traduceri (în timpul sejurului în străinătate), de
supraveghere a copiilor etc. pot fi găsite în componenţa multor oferte
turistice.

Serviciile cuprinse în produsul turistic


Oferta de servicii ţine cont de categoriile comportamentale ale
clientelei turistice, acestea apărând sub forma:

271
• Servicii aferente unor preocupări
pasive, manifestate, de regulă, în spaţiile de cazare:
lectura, urmărirea programelor RADIO-TV, somnul, igiena;
• Servicii aferente unor preocupări
semipasive, cum ar fi cele oferite în restaurante, baruri, săli
de tratamente etc.;
• Servicii aferente unor preocupări
semiactive: vizionări de spectacole sau de manifestări
sportive, vizite la muzeu sau la expoziţii, promenada;
• Servicii aferente unor preocupări
active cum ar fi: sportul, excursiile şi drumeţiile, vânătoarea
sau pescuitul etc.;414
Toate componentele produsului turistic au menirea de a
asigura consumatorilor satisfacţie, ceea ce nu este uşor de realizat.
Pentru a crea aşa ceva, acesta trebuie să corespundă motivaţiilor
turistice, care sunt extrem de eterogene.
Diversitatea componentelor care dau conţinutul produsului turistic,
poate avea repercusiuni asupra coerenţei şi integrităţii sale.

Analiză comparativă între produse în general şi produsele


turistice
Tabelul nr. 12. 5. 1.
Criterii Produse în Produse
general turistice
Natura produsului Tangibil Intangibil
Tipul beneficiarului Persoană fizică/ Persoană fizică/
persoană juridică persoană juridică
Influenţa relaţiei Slabă Puternică
producător/prestator/consumator
Grad de personalizare Scăzut Ridicat
Posibilitatea de comercializare (mod Ridicată Ridicată
de internaţionalizare)
Gradul de implicare a cumpărătorului redus ridicat
14 4
T.Gherasim, D. Gherasim, op. cit., p. 25-40
272
la realizarea produsului

Multitudinea firmelor care participă la realizarea unui produs


turistic este un alt element de luat în seamă. De regulă, aceste firme,
ale căror interese sunt deseori divergente, nu sunt integrate nici pe
verticală, nici pe orizontală, într-o organizaţie unită, între ele existând
cel mult acorduri sau înţelegeri mai mult sau mai puţin formalizate. În
vederea prevenirii eventualelor stări conflictuale între firmele
participante la realizarea produsului turistic, integrarea cât mai
armonioasă a elementelor sale componente este esenţială, ceea ce
impune o cooperare între toate firmele şi organismele implicate
(transportatori, proprietari de hoteluri şi restaurante, comercianţi,
proprietari funciari). Pachetele turistice ale tour-operatorilor şi
comercializarea produselor turistice trebuie să reprezinte imaginea
calităţii şi să se bucure de o reputaţie bună. Succesul depinde de
cunoştinţele de marketing ale experţilor, de utilitatea pachetului turistic
şi abilitatea de comercializare pe piaţă a produsului turistic.
Piaţa produsului turistic este compusă din bunuri şi servicii
concepute să satisfacă cererea de vacanţe şi călătorii de afaceri.
Tour-operatorii lansează pachete turistice care sunt vândute direct,
prin propria reţea de distribuţie sau prin agenţiile de voiaj detailiste pe
baza unui comision.
Deci, pachetele turistice sunt călătorii organizate pe baza
unor programe prestabilite şi detaliate pe servicii turistice.
Pachetele sunt vândute în avans la un preţ fix.

273
Figura 12.3.1. Circuitul şi comercializarea unui produs turistic

PRESTATORI
DIRECŢ
CAZARE
Hotel, TOUR PRODUSE
motelI OPERATORII TURISTICE
Sate de Cumpără Circuite
vacanţă Rezervă Sejururi
Restaurante produc Croaziere
TRANSPORT Produse
Avion tematice
Autocar
Vas
Automobil
Tren
PRESTAŢII
AUXILIARE
Ghid
Transferuri BROŞURI
Excursi
Sportive,
culturale
asigurări
PUNCTE DE
VÂNZARE

TURIST

Etapele comercializării produsului turistic


Comercializarea produsului turistic presupune următoarele
etape:
• Organizarea preliminară, când
produsele sunt concepute şi asamblate cu mult înainte
de exprimarea cererii clientului Tour – operatorul va
alege destinaţia, mijloacele de transport, cazarea şi

274
modalitatea de însoţire incluse în pachet, înainte să
ofere produsul turistic pieţei. Tour – urile se desfăşoară
însoţite de ghid sau de conducătorul de grup pe tot
parcursul călătoriei; aceştia se pot limita la asistarea
întâlnirilor dintre clienţi cu reprezentanţii companiilor (în
cazul întâlnirilor de afaceri) sau îi pot însoţi tot timpul;
• Conceperea serviciilor oferite,
pornind de la nivelul de bază; serviciul oferit poate fi
doar o şedere în vacanţă sau servicii mult mai
complexe: transport dus/întors, însoţire, transfer,
cazare, masă, divertisment, asigurare etc;
• Stabilirea preţurilor – preţul
produsului este stabilit anticipat şi de obicei se achită
înainte de începerea călătoriei; pentru unele produse
(cazul cluburilor de vacanţă, unde se oferă anumite
părţi din pachetele turistice) divine tot mai utilizată plata
în sistem credit.
Pachetele turistice apar sub două forme: vacanţe “all-inclusive” şi
forma mixtă.
Pachetele all-inclusiv sunt forme tradiţionale în care se oferă o
multitudine de servicii şi care include vacanţe cu pensiune completă,
tour –uri organizate, croaziere, etc.
• Vacanţele cu pensiune completă
include aranjamente de transport dus/întors, transferuri,
cazare, şi toate mesele. Acest tip de vacanţă este oferit
în principal de hoteluri în staţiuni, deşi recent cluburile
de vacanţă, cum ar fi Club Mediterane, oferă servicii
similare cu facilităţi pentru divertisment şi activităţi
sportive. Există şi variaţii de la acest tip de vacanţă:
275
dimensiune (incluzând mic dejun şi cină), numai mic
dejun şi vacanţe cu servire proprie (catering propriu) în
apartamentele hoteliere.
• Tour –urile organizate combină în
general cazarea cu excursiile. Ele pot oferi pensiune
completă, demipensiune sau numai mic-dejun. Anumite
tour uri por fi însoţite pe tot parcursul de ghizi sau de
conducători de grup, în timp ce altele pot include doar
taxe de călătorie şi intrare. Transportul se face cu
autocarul, cu avionul sau, mai rar, cu trenul.
• Croazierele compensează declinul
numărului de călătorii pe mare. În lume sunt mai puţin
de 200 de nave de croazieră (în 1994), cele mai multe
fiind în Caraibe şi în Mediterană.
Formula mixtă include transport la /de la destinaţie combinat cu alte
servicii şi apare sub forma “fly &drives” şi “fly& hotel”.
“Fly &drives” combină zborul cu avionul şi utilizarea maşinile
închiriate până la destinaţie.
Pachetele “fly& hotel include zboruri până la destinaţie şi cazare la
hotel comandată prin voucher în diverse localităţi, staţiuni, sau puncte
de legătură.
S-au dezvoltat şi multe alte produse noi ce oferă transport şi cazare
combinate cu servicii specializate pentru diferite grupuri: vacanţe
sportive (ski, golf, pescuit), vacanţe cu servicii de tratament pentru
sănătate, călătorii de aventură, incentive, pentru conferinţe etc.515

15 5
Francois Vellas şi Lionel Becherel, International tourism, McMillan Business,
1995, p.55--60
276
12.3.2. Condiţii de comercializare a produselor turistice

Contractul cu turistul
Informaţiile scrise, furnizate turiştilor de către agenţiile de
turism, trebuie să fie astfel formulate încât să nu permită interpretări
echivoce cu privire la preţul, conţinutul pachetului de servicii şi la alte
condiţii ce urmează a fi incluse în contractul dintre agenţie şi turist.
Contractul dintre agenţia de turism şi turist este acordul de voinţă
dintre agenţia tour-operatoate sau detailistă şi turist, care are ca
obiect cumpărarea unor servicii turistice de către turist şi eliberarea
documentelor de plată şi a documentelor de călătorie de către agenţia
de turism.

Informaţiile privind serviciile turistice por fi prezentate turistului sub


forma unui catalog, pliant, sau a unui alt înscris, agenţia având
obligaţia să facă dovada că turistul a primit un exemplar. Agenţia de
turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, înaintea încheierii
contractului, informaţii adecvata referitoare la:
• Localitatea de destinaţie;
• Ruta de parcurs;
• Mijloacele de transport utilizate,
caracteristicile şi categoria acestora;
• Tipul unităţilor de cazare, adresele
şi categoriile de clasificare a acestora;
• Serviciile de masă oferite şi
categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie;
• Durata programului, cu indicare
datei sosirii şi a plecării;

277
• Informaţii generale privind regimul
paşapoartelor şi al vizelor, formalităţile de sănătate
necesare călătoriei şi sejurului;
• Cuantumul avansului, dacă este
cazul, precum şi termenul pentru efectuarea restului de
plată;
• Numărul minim de persoane
necesar pentru realizarea programului şi termenul
limită pentru informarea turistului, în caz de anulare;
• Oportunităţi de încheiere a unor
asigurări facultative pentru asistenţă în caz de boală,
accidente etc.
Înainte de începerea călătoriei, turistul va fi informat înscris de
către agenţia de turism despre:
• Numele, adresa şi numărul de
telefon al reprezentantului local al agenţiei, care poate
acorda asistenţă turistului în caz de dificultate. Acolo
unde nu există asemenea reprezentant, turistul trebuie
să fie informat despre modalitatea de contactare a
agenţiei de turism;
• Modalitatea de a lua legătura cu
copiii sau cu persoana responsabilă la locul de sejur al
acestora, pentru părinţii minorilor participanţi la acţiune.
Contractul încheiat între agenţia de turism şi turist va conţine
cel puţin următoarele elemente:
• Destinaţia/destinaţiile de călătorie şi, în cazul perioadelor
de sejur, durata şi datele de sosire şi de plecare;

278
• Mijloacele de transport utilizate, caracteristicile şi
categoriile acestora, datele şi orele de plecare/sosire, la
ducere şi la întoarcere;
• În cazul cazării, adresa şi categoria de clasificare ale
structurilor în care se face aceasta;
• Servicii de masă: pensiune completă, demipensiune,
mic-dejun;
• Condiţia ca un număr minim de persoane să participe la
acţiune şi termenul limită pentru informarea turistului cu
privire la anulare;
• Ruta;
• Vizite, excursii sau alte servicii care sunt incluse în preţul
total al pachetului de servicii;
• Denumirile şi sediile agenţiilor de turism organizatoare,
ale agenţiei detailiste (dacă este cazul) şi ale societăţii
de asigurări, dacă aceasta există;
• Tariful pachetului de servicii, cu indicare expresă a
cazurilor când acesta poate fi modificat, a tarifelor pentru
anumite servicii (taxe de aterizare, îmbarcare/debarcare
în porturi şi pe aeroporturi, taxe de turist), dacă acestea
nu sunt incluse în pachetul de servicii;
• Termenele şi modalitatea de plată;
• Solicitările speciale din partea turistului acceptate de
agenţie;
• Perioadele în care turistul poate reclama neîndeplinirea
sau îndeplinirea parţială a clauzelor contractuale;
• Posibilitatea de transfer al contractului către o terţă
persoană şi modul de realizare a acestuia;

279
• Eventualele modificări pe care agenţia le poate aduce
serviciilor cumpărate;
• Posibilităţi de reziliere a contractului de către agenţie sau
de către turist;
• Răspunderea agenţiei de turism în cazul anulării
excursiei, al înlocuirii sau al neasigurării unor servicii
cumpărate.

În cazul în care turistul nu poate participa la călătorie, acesta poate


transfera contractul unei terţe persoane, care îndeplineşte condiţiile
aplicabile acţiunii turistice respective.
Transferul poate fi realizat numai cu anunţarea agenţiei de turism în
timp util, înaintea începerii acţiunii şi cu condiţia plăţii integrale a
preţului pachetului de servicii, precum şi a eventualelor preţuri
suplimentare ocazionate de acest transfer.
În cazul în care agenţia de turism este nevoită să modifice una
dintre prevederile esenţiale ale contractului, acesta are obligaţia să
informeze turistul în timp util, astfel încât el să poată opta:
• Fie pentru rezilierea contractului fără penalităţi;
• Fie pentru acceptarea noilor condiţii ale contractului
informând despre aceasta agenţia de turism în cel mai
scurt timp.
În cazul în care turistul reziliează contractul sau dacă agenţia de
turism anulează acţiunea înaintea datei de plecare, acesta are
dreptul.
• Să accepte înlocuirea acţiunii cu
una echivalentă sau cu una inferioară. Pentru acţiunea
de calitate inferioară agenţia va rambursa turistului
diferenţa de preţ;
280
• Să primească în termen de şapte
zile toate sumele plătite.
În acest caz turistul are dreptul, atunci când consideră, să solicite
agenţiei de turism şi despăgubiri pentru neîndeplinirea contractului, cu
excepţia următoarelor situaţii:
• Dacă anularea se face ca urmare a
numărului de turişti mai mic decât minimul necesar
prevăzut în contract;
• Dacă anularea se face pentru cazuri
de forţă majoră.
În cazul în care, după începerea călătoriei, o parte importantă din
serviciile prevăzute în contract nu poate fi realizată sau dacă agenţia
de turism organizatoare constată că nu le va putea asigura, aceasta
este obligată :
• Să ofere turiştilor alternative fără
costuri suplimentare, în scopul continuării călătoriei;
• Să restituie turiştilor, dacă este
cazul, sumele care reprezintă diferenţa dintre
contravaloarea serviciilor achitate şi contravaloarea
serviciilor prestate ulterior.
Dacă nu pot fi efectuate aranjamente alternative sau dacă, din motive
întemeiate, turistul nu le acceptă, agenţia de turism va oferi, fără
costuri suplimentare, transportul retur la locul de plecare sau în alt loc
agreat de turist, urmând ca acesta să fie compensat pentru serviciile
neprestate.
Agenţia de turism este răspunzătoare faţă de turist pentru buna
executare a obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv în situaţia în
care o altă agenţie de turism sau un alt prestator de servicii turistice
trebuie să îndeplinească aceste servicii.
281
Se exceptează următoarele cazuri:
• Neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract din
vina turistului;
• Neîndeplinirile sunt atribuite unui
terţ care nu este parte în contract, iar cauzele
nerealizărilor nu puteau fi prevăzute sau evitate;
• Neîndeplinirile se datorează unor
cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici
agenţia de turism, nici prestatorii de servicii nu le
puteau prevedea sau evita
Deficienţele constatate de turist la faţa locului cu privire la realizarea
pachetului de servicii vor fi prezentate prompt, în scris, atât
prestatorului de servicii, cât şi agenţiei de turism de la care a
cumpărat pachetul de servicii. Această obligaţie a turistului trebuie să
fie menţionată clar şi explicit în contract.
În situaţiile în care apar nemulţumiri cu privire la realizarea serviciilor
turistice, părţile implicate, respectiv agenţia de turism tour operatoare,
agenţia detailistă, precum şi prestatorii de servicii turistice, vor lua
măsurile care se impun pentru soluţionarea acestora.

282
12.3.3. Modalităţi de promovare a produselor turistice

Modalităţile principale de promovare a produselor turistice de


către agenţiile de turism sunt:
• Editarea de materiale
publicitare;
• Realizarea de
campanii publicitare
Indiferent de strategia aleasă pentru atingerea obiectivelor sale, orice
realizator de produse turistice trebuie să-şi realizeze comercializarea
produselor sale prin una din cele două modalităţi menţionate.

12.3.3.1. Editarea de materiale publicitare


Produsele turistice sunt comercializate în principal prin intermediul
cataloagelor şi broşurilor.
După ce faza negocierii cu diferiţi prestatori de servicii s-a terminat,
tour-operatorii editează şi difuzează gratuit broşuri cere prezintă
diferitele produse turistice pe care le propun publicului.
Broşura turistică este definită drept materialul de prezentare editat
într-un mare număr de exemplare şi difuzat prin reţeaua de sucursala
şi de agenţii de turism.
Argumente comerciale
Argumentele comerciale utilizate în broşurile turistice sunt:
• Fotografia în culori care să suscite
interesul pentru voiaj;
• Preţul de referinţă, vizând să atragă
atenţia turistului; uneori această tehnică se foloseşte
doar pentru perioade restrânse, din extrasezon;
283
• Calitatea grafică deosebit de bună;
• Amplasarea în pagină a imaginilor,
astfel încât să atragă atenţia.
Etapele realizării unei broşiri616
I. Conceperea broşurii
Prezentarea broşurii trebuie să fie îngrijită pentru că ea
determină, în parte, succesul voiajelor pe care le propune. Catalogul
trebuie să arate profilul agenţiei şi să fie adaptat clientelei sale (tineri
şi fără pretenţii sau mai în vârstă şi preocupaţi de confort, înstăriţi,
familii sau individual). De asemenea, broşura trebuie să permită o
lectură atrăgătoare.

Regula conceperii unui material publicitar


Dacă pentru texte se apelează din ce în ce mai mult la
jurnalişti, la ambasadorii ţărilor de destinaţie, la scriitori, pentru
ilustrare tour-operatorii apelează la fotografiile agenţiilor de presă,
chiar comandă veritabile reportaje fotografice. De asemenea,
realizatorii se orientează tot mai mult către editarea de broşuri
tematice, având ca subiect fie o anumită destinaţie, fie o anumită
categorie de clientelă. Regula conceperii unui material publicitar este
următoarea: cu cât o ţară este mai puţin încântătoare, cu atât
frumuseţea şi calitatea fotografiei trebuie să înfrumuseţeze
realitatea. Broşura atrăgătoare este specifică francezilor, în timp ce
cataloagele germane conţin mici fotografii ale camerelor şi faţadelor
hotelurilor.

II. Difuzarea broşurii


Cum şi cui sunt difuzate broşurile
16 6
R. Lanquar, R. Hollier, op. cit.
284
Broşurile sunt difuzate prin reţeaua de sucursale ale
realizatorului şi prin agenţiile de turism sau sunt adresate direct fie
vechilor clienţi, fie anumitor clienţi potenţiali, selecţionaţi în funcţie de
diferite criterii (VIP, leader de opinie). Tirajul se stabileşte în funcţie de
densitatea reţelei de distribuţie şi de numărul de clienţi.
Fiecare tour-operator are propria politică de difuzare. De
exemplu, JET TOURS şi CLUB MEDITERRANEE îşi difuzează
broşurile cu zgârcenie. La polul opus, cu tot renumele său,
NOUVELLS FRONTIERES este foarte risipitor. Prima atitudine poate
lăsa impresia că viitorul turist va face parte din elită, iar a doua că
agenţia se conformează jocului pieţei.
Lansarea unei broşuri trebuie însoţită de publicitate, cu intenţia
de a o face cunoscută detailiştilor şi publicului larg. Pentru a motiva
agenţiile detailiste, se organizează seminarii de prezentare a
produselor turistice, care adesea iau forma workshop-urilor şi
concursurilor cu premii.
Cât costă o broşură?
Costul de fabricaţie al broşurii trebuie recuperat prin vânzarea
produselor turistice. Dar rezultatul vânzărilor este şi în funcţie de
numărul de broşuri distribuite. Câte exemplare sunt necesare pentru a
vinde o călătorie?
Cei mai mari tour-operatori germani şi britanici consideră că 10
broşuri pentru o călătorie este mult. Tirajele lor trec lejer de un milion
de exemplare şi obiectivul lor este o vânzare pentru 5-6 broşuri. Pe de
altă parte, sunt producători care se mulţumesc cu rezultate mai mult
decât modeste: o vânzare pentru 20-25 de broşuri.
Realizarea şi publicarea broşurii presupune mijloace financiare
importante, accesibile numai tour-operatorilor mari, ceea ce determină
o anumită concentrare a ofertanţilor în cadrul aceluiaşi material

285
publicitar. În plus, durata perioadelor de tipărire (cuprinse între 6 luni
şi un an), dificultăţile de estimare a preţurilor (anticiparea inflaţiei, a
variaţiei cursului de schimb valutar, preţul transporturilor aeriene) îi
determină pe creatorii şi distribuitorii de voiaje să disocieze tot mai
mult prezentarea produselor de cea a preţurilor. Aceasta se face prin
adăugarea listelor de tarife ulterior, ceea ce îngreunează acţiunea de
fidelizare a turiştilor. O altă modalitate de a reduce costurile realizării
de materiale publicitare, din ce în ce mai utilizată, este tehnica “shell
folder”, adică a pliantului “fad”. Acesta este mai economic, polivalent
şi nu conţine fotografii color. El este folosit pentru a experimenta
produsele turistice noi pentru care succesul este incert.
Materialul publicitar este reînnoit când imaginile au fost folosite de
prea multe ori şi este bine să nu se propună niciodată aceleaşi pliante
ca ale altui producător turistic de pe aceeaşi piaţă.
Broşura turistică are avantajul de a fi un argument comercial foarte
“concret” pentru vânzarea unui produs turistic, reprezentând de fapt
un ansamblu de servicii, ce se vor consuma în viitor şi despre care
turiştii nu au decât o idee foarte vagă asupra conţinutului.

12.3.3.2. Comercializarea şi promovarea simultană


În domeniul turismului, există un anumit paralelism între
acţiunile de comercializare şi cele de promovare: ambele fac apel la
aceleaşi tehnici. Astfel, promovarea implică o informare a publicului
prin presă şi radio, iar comercializarea presupune o informare
specializată (profesională) prin relaţii cu publicul şi publicitate în presa
specializată. Paralelismul se opreşte aici, comercializării adăugându-i-
se alte noi etape: negocierea cu angrosiştii (tour-operatorii, centralele
de rezervări etc.), în amonte, iar în aval realizarea cataloagelor,

286
distribuirea lor detailiştilor, stimularea lor, publicitatea produselor
turistice, vânzarea către public7.17

Publicitatea cuprinde un complex de activităţi de informare a


consumatorilor despre componentele, calitatea şi locul unde poate fi
consumat produsul turistic al firmei, în scopul stimulării vânzărilor.
Rolul socio-economic al activităţii de promovare este evident,
informarea turiştilor despre produsele oferite spre vânzare, despre
serviciile asociate lor fiind tot mai necesară datorită creşterii fără
precedent a nevoilor pentru turism şi eficientizării capacităţilor de
producţie şi a timpului de muncă al personalului de vânzare.
De asemenea, prin acţiunile de informare agenţia de turism convinge
şi chiar educă consumatorii în ceea ce priveşte necesitatea practicării
turismului.

Mijloace de promovare
Particularităţile produsului turistic determină utilizarea unor
mijloace specifice de promovare care se împart în două categorii8:
• Mijloace de promovare care atrag
turistul către firmă. Rolul acestora este de a asigura o
informare cât mai exactă şi cât mai completă asupra
produsului turistic, pentru a genera dorinţa de
cumpărare. Dintre aceste mijloace amintim: reclama,
publicitatea gratuită, organizarea de întâlniri,
concursuri, expoziţii;

17 7
R. Lanquar, L’economie touristique, Que saia je ? Paris, P.U.F. 1983
8
R. Emilian, Management în servicii, Bucureşti, Editura ASE, 1995
9
F. Vellas, Turismul – tendinţe şi previziuni, Editura Walforth, Bucureşti, 1995

287
• Mijloace de promovare care
stimulează revenirea (fidelizarea) turiştilor. Rolul
acestora este de a confirma în totalitate informaţiile
difuzate prin cataloage, broşuri, reviste, anunţuri, filme
publicitare, informaţii care trebuie să se concretizeze în
vânzări. În această categorie intră promovarea la locul
vânzării, comportamentul personalului de vânzare,
promovarea prin organizaţiile de turism din întreprinderi
şi firme.
Criteriul de delimitare a celor două mijloace de promovare nu este
foarte riguros. Astfel, punerea în valoare a mijloacelor de promovare
la locul vânzării este posibilă numai dacă acestea sunt subiectul unor
anunţuri de reclamă difuzate prin mijloace de comunicaţie în masă.
Pentru conducerea departamentului de vânzări este foarte importantă
determinarea contribuţiei fiecărui mijloc de promovare la creşterea
desfacerilor şi, pe această bază, alegerea celor mai eficiente mijloace
de promovare (se folosesc în acest scop indicatori cum sunt audienţa
anunţurilor de reclamă şi numărul de consumatori care au recepţionat
mesajul transmis)

Cine iniţiază campania de promovare?


Campaniile de promovare şi de publicitate sunt realizate la
iniţiativa a doi agenţi economici diferiţi, ale căror interese sunt
complementare9:
• Agenţiile de turism din ţara de
destinaţie (care sunt în administrarea Ministerului
Turismului sau a colectivităţilor locale), care se ocupă
de programele de informare şi de promovare

288
comercială pentru ţările sau locurile de destinaţie, deci
promovarea instituţională;
• Tour-operatorii şi agenţiile de turism
distribuitoare, care realizează campaniile de promovare
şi publicitate numai pentru produsele pe care le vând,
deci promovare comercială.

Promovarea instituţională
Sinergiile între promovarea instituţională şi promovarea
comercială pot fi considerabile când produsele turistice sunt orientate
spre destinaţii pentru care organizaţiile publice de turism realizează
acţiuni de promovare. În acest caz, tour-operatorii şi agenţiile de
turism distribuitoare cooperează cu acestea, pentru a-şi asigura
succesul pe destinaţia respectivă. Această cooperare este esenţială
pentru asigurarea unei creşteri constante şi susţinute a sosirilor de
turişti.
Unele acţiuni de promovare pot antrena confuzii şi dificultăţi între
instituţiile publice şi profesionişti. Aşa se întâmplă în cazul în care
instituţiile publice de turism finanţează direct broşurile comerciale
editate de tour-operatori şi care nu prezintă decât propriile lor produse.
De asemenea, anumite instituţii finanţează operatori şi nu ansamblul
destinaţiilor.
În acelaşi timp, se poate întâmpla ca anumiţi tour-operatori să
monteze produse turistice pentru destinaţii care nu beneficiază de
campanii publicitare ale serviciilor turistice din ţara în care sunt situate.
Cheltuielile campaniilor trebuie suportate cvasi-exclusiv de
producătorii respectivi şi de agenţiile de turism distribuitoare.

289
Pentru pachetele turistice complexe, mesajele publicitare conţin trei
argumente principale:
• Preţ, care este în general cel
de extrasezon;
• Conţinut pentru a-l diferenţia
de cel al concurenţilor; campania publicitară
trebuie să insiste pe serviciile suplimentare oferite
(transport, cazare, animaţie sau alte prestaţii);
• Imaginea de marcă.

Publicitatea poate îmbrăca următoarele forme:


• Afişe, pliante expuse în agenţiile de
turism distribuitoare;
• Anunţuri, reportaje, comunicate în
presă;
• Spoturi publicitare;
• Organizarea de conferinţe de presă,
cocktailuri de presă, dezbateri în regiunea care se vrea
a fi prospectată, cu invitaţi profesionişti şi reprezentanţi
ai turismului social;
• Voiaje organizate şi plătite pentru
ziarişti şi reprezentanţi ai altor agenţii de turism;
• Participarea la târguri, saloane,
burse de turism.

290
12.3.4. Strategii de comercializare a produselor turistice
elaborate de agenţiile de turism

Agenţiile de turism reprezintă adesea puncte de trecere


obligatorii pentru vânzarea produselor
Turistice ale tour-operatorilor sau ale altor producători. Agenţiile de
turism sunt în general simpli distribuitori de produse turistice, dar de
comportamentul lor depinde decizia de cumpărare a turistului. De
aceea, producătorii (în general, tour-operatorii) şi ofertanţii de produse
turistice pot opta pentru una din următoarele strategii:
1. Strategia de specializare;
2. Strategia de nediferenţiere.

1. Strategia de specializare: această strategie


presupune gândirea şi comercializarea de produse turistice tematice.
Există trei posibilităţi de specializare:
 Destinaţia. În funcţie de caracteristicile pieţei pe
care acţionează şi ale segmentului de turişti căruia i se adresează,
agenţia de turism caută modalităţi de a câştiga acceptul turiştilor
potenţiali: realizarea de produse turistice care au ca loc de
desfăşurare o anumită ţară, zonă, regiune, staţiune, care este la modă
datorită caracteristicilor întrunite (litoral însorit, densitatea obiectivelor
turistice, originalitatea lor, fenomene naturale rar întâlnite…).
Exemplu:
• COSMOVEL: propune numeroase
programe în Turcia;
• TRANSTOUR: se interesează în
exclusivitate de ţările de Est;

291
• AFRICATOUR: şi-a construit
imaginea de specialist în Africa, în colaborare cu Paris –
Dakar.
 Clientela. Constituie principalul element al
micromediului agenţiei de turism, destinatarul final al eforturilor
economice ale acesteia:
• ART ET VIE – se adresează
corpului profesoral;
• UCPA ŞI OPTION VACANCES – se
adresează tinerilor;
• KUONI – vizează o clientelă de lux;
• VOYAGE CONSEIL – se adresează
populaţiei rurale.
Alţi realizatori de produse turistice, în eforturile lor de a se impune pe
piaţă, au ales ca grupuri ţintă cele mai năstruşnice categorii de turişti:
• Handicapaţi (Handicaps sans
frontieres);
• Tineri căsătoriţi (Le Chateau de
Breteuil – se adresează tinerilor căsătoriţi japonezi);
• Homosexuali (International Gay
Travel, din SUA, care grupează o companie aeriană, 28
de tour-operatori şi 172 de agenţii de turism);
• Persoane în vârstă (Club
Rennaissance din Franţa, Britanic Saga Holiday din
Marea Britanie, cu o strategie agresivă, produsele lor
nefiind accesibile clienţilor având sub 60 de ani);
• Tineri aventurieri (Top Deck Travel
din Marea Britanie).

292
 Tema. Reprezintă laitmotivul respectivului produs
turistic. Toate prestaţiile (cazare, restaurant, agrement) sunt adaptate
respectivei tematici. În dorinţa lor de a vinde cât mai multe produse
turistice, producătorii au ajuns la concluzia că acestea ar trebui să
câştige în atractivitate şi originalitate. Ei s-au că prestaţiile
componente nu trebuie alese la întâmplare, ci astfel combinate încât
produsul să se desfăşoare conform unei teme.
• SIP – s-a afirmat în domeniul
pelerinajelor;
• EXPLORATOR – organizează
aventuri;
• VISA TONIC – are în vedere sejururi
de sănătate;
• ART ET VIE şi KORE – s-au
specializat pe tematici culturale;
• UNOSEL – organizează sejururi
lingvistice.

Această strategie este adesea considerată ca riscantă. În fapt, dacă


piaţa vizată este afectată subit de un eveniment destabilizator, firma
poate înregistra o reducere sensibilă a cifrei de afaceri. Este suficientă
o lovitură de stat, care dezvoltă insecuritate, ca tour-operatorii
specializaţi stric pe acea destinaţie geografică să fie afectaţi. De
exemplu, Egipt şi Israel au fost considerate mult timp ţări riscante.

Avantajele acestei strategii nu sunt de neglijat:


• Strategia de specializare este
oportună la începutul activităţii, când tour-operatorul

293
sau alţi realizatori de produse turistice urmăresc să-şi
crească cifra de afaceri;
• Strategia de specializare presupune
o clientelă restrânsă şi solvabilă, faţă de strategia de
nediferenţiere care presupune un public larg şi deci
cunoaşterea perfectă a totalităţii costurilor, pentru a
propune preţul cel mai scăzut;
• Strategia de specializare constituie
pentru numeroşi producători o soluţie logică pentru a
face faţă concurenţei şi instabilităţii comportamentale a
turiştilor. Pentru un tour-operator specializat, prioritară
este calitatea produsului turistic şi nu preţul. Astfel el
reuşeşte să-şi fidelizeze clienţii, care îi aduc un volum
suficient de vacanţieri noi, evoluţia cifrei de afaceri
permiţându-i venituri rezonabile.

2. Strategia de nediferenţiere. Alături de


specializarea producătorilor, specific turismului este şi formarea unui
sector nediferenţiat. Factorii care determină abordarea unei astfel de
strategii sunt:
• Creşterea concurenţei pe piaţa
mondială a turismului;
• Accentuarea comportamentului de
piaţă al cumpărătorului.
Ca urmare, ofertanţii şi producătorii s-au adaptat şi au trecut la:
• Creşterea eforturilor de
particularizare a ofertei;
• Creşterea atractivităţii ofertei;

294
• Influenţarea calităţii şi dimensiunii
cererii turistice, folosind politici agresive de marketing.
Toate aceste adaptări cer eforturi financiare mari, ceea ce a impus
creşterea dimensiunilor firmelor ofertante prin integrarea sau gruparea
lor.

295
CAPITOLUL 12.4. – TOUR – OPERATORII

Tour-operatorii sunt producătorii sau “fabricanţii” de voiaje


forfetare. Prezenţa acestora este mai frecventă în Europa, în special
în Anglia şi Germania, dar este mai dinamică în celelalte ţări europene
şi Japonia. Tour-operatorii, spre deosebire de agenţiile de turism, sunt
întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan naţional
şi internaţional, atât pe orizontală cât şi pe verticală.
Specializarea tour-operatorilor în fabricarea voiajelor forfetare îi
diferenţiază de agenţiile de turism care nu intervin decât în
comercializarea produselor turistice. Tour-operatorii au deci statutul
juridic de agent de turism, dar şi de asociaţie care fabrică şi vinde
forfetar produsele turistice integrate.

Cine sunt tour-operatorii?


Tour-operatorii moderni – sau organizatorii voiajelor de grup
sau individuale – aşa cum îi cunoaştem astăzi, acţionează încă de la
jumătatea secolului al XIX-lea, şi probabil că sunt urmaşii agenţiilor de
bilete pentru călătoriile cu vaporul cu abur sau pe calea ferată. În afara
vânzării de călătorii, agenţii erau eventual, solicitaţi să creeze itinerarii
şi să asigure cazare pentru clienţii bogaţi. Din această activitate s-a
dezvoltat afacerea organizată de vânzare către turişti a voiajelor
organizate.
“Tour-operatorii sunt întreprinderi turistice comerciale,
specializate în crearea de voiaje forfetare”. De capacitatea lor de a
atrage şi a direcţiona un număr cât mai mare de persoane, către
călătorii externe depinde în cea mai mare măsură creşterea viitoare a

296
circulaţiei turistice internaţionale şi astfel, schimbul de valori spirituale
şi materiale între ţările lumii.

Voiajul forfetar
Voiajul forfetar este un voiaj organizat după un program
detaliat, cuprinzând un ansamblu mai mult sau mai puţin întins
de prestaţii turistice, pentru un preţ fix, determinat dinainte.
Crearea produsului turistic are loc înaintea manifestării cererii.
Destinaţia, mijloacele de transport, oraşele, cazarea serviciile
complementare se aleg anterior, la fel şi modul de însoţire. Pachetul
oferit se referă la un sejur şi cuprinde călătoria dus/întors, însoţirea,
transferurile, cazarea, masa, divertismentul, asigurarea (inclusiv
asigurarea în cazul anulării voiajului) şi eventual serviciile speciale
(pentru turismul de sănătate sau turismul cultural). Deşi preţul este
predeterminat şi în general plătit înaintea începerii voiajului, în cazul
unor produse turistice, cum sunt cluburile de vacanţă şi circuitele
îndepărtate, tinde să se dezvolte plata din diferite forme de credite.

Voiajele forfetare pot fi prezentate în forma tradiţională, respectiv în


formulele “totul inclus” sau în formule “mixte” în care se furnizează
numai o parte din prestaţiile turistice. În prima categorie intră sejururile
cu pensiune completă, circuitele organizate şi croazierele. Sejurul cu
pensiune completă include voiajul dus-întors şi transferuri, cazare şi
masă. Acesta este o formulă tradiţională atât a hotelurilor din staţiunile
turistice, cât şi o formulă modernă propusă de cluburile de turism, care
adaugă un program de animaţie şi de sporturi. Tendinţa actuală este
evoluţia formulei “totul inclus” spre demi-pensiune, cazare şi mic dejun
sau simplă cazare, mai ales prin dezvoltarea garsonierelor-hotel.
Circuitele sunt o combinaţie se excursii sau vizite, care pot fi însoţite

297
sau nu de cazare în pensiune completă, demipensiune sau cu mic
dejun. Cel mai adesea, mijlocul de transport utilizat este autocarul sau
avionul, mai rar trenul. Formulele mixte asociază transportul cu
anamite prestaţii. Este cazul formulelor “fly and drive” şi “fly and hotel”
(care pe lângă transport cu avionul oferă vouchere pentru hotel care
pot fi utilizate în mai multe staţiuni turistice); unele formule mai
originale oferă produse turistice asociate cu practicarea unui sport, o
temă culturală, un sejur de sănătate, participarea la un congres etc.

298
12.4.1. Tour –operatorii pe piaţa produselor turistice

În indusria turistică, tuor-operatorii pot fi consideraţi după unii


specialişti drept angrosişti. Spre deosebire de agenţiile de voiaj, tuor-
operatorii “sunt întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate
pe plan naţional şi internaţional, atât pe orizintală cât şi pe verticală”118
Tour-operatorul este un organizator de voiaje care face
oficiul de producător pentru industria turistică. Procesul de
producţie în acest cazacoperă o perioadă care poate varia între
12 şi 13 luni.
Tour-operatorii se diferenţiază după nivelul de integrare a
produselor turistice şi după capacitatea lor de ofertă. De asemenea, ei
se pot diferenţia după poziţionare, după destinaţie, după profilul socio-
demografic al clientelei, după activităţile oferite.

Funcţiile tour-operatorului
În structura organizatorică a unui porducător de voiaje,
departamentul producţie joacă un rol enţial, tour-operatorul avănd ca
misiune, în funţie de obiectivele şi strategia aplicată, conceperea şi
crearea de produse turistice. El îndeplineşte partu funcţii:
• O funcţie de studiu de piaţă şi de previziune;
• O funcţie de cercetare a produselor;
• O funcţie tehică de fabricare a produselor turistice;
• O fucţie economică, legată de fixarea preţurilor.
Produsul pe care tuor-operatorii îl oferă este pachetul de
servicii format din servicii de transport, cazare în hotel, transfer la şi de

18 1
G. Stănciulescu, Tehnica operaţiunilor de turism, All Educaţional, Bucureşti, 1998,
pag. 156
299
la aeroport. Pe lângă acestea, pachetul poate cuprinde şi servicii de
divertisment, plimbări, închirieri de maşini şi altele. Avantajul pe care îl
prezintă acest produs pentru turişti este preţul forfetar, care este mai
mic decât suma tarifelor serviciilor cuprinse în pachet, dacă acestea ar
fi fost cumpărate separat. Un alt avantaj pe care îl prezintă voiajul
forfetar pentru turist este comoditatea achiziţionării unui singur
produs de călătorie, turistul fiind scutit de grija luării unei decizii
pentru achiziţionarea fiecărui serviciu pentru a compune o vacanţă
completă şi pentru alcătuirea unui program de vacanţă (traseu,
obiective, divertisment etc). În plus, achiziţionarea unui produs al unui
tour-operator cu reputaţie reduce posibilitatea apariţiei riscurilor legate
de calitatea produsului.

Pachetul de vacanţă
Sunt cunoscute două tipuri de pachete de vacanţă:219
A. Pachetul de vacanţă care are
destinaţie un hotel de staţiune şi care se caracterizează
prin lipsa atracţiilor prea scumpe;
B. Tour-ul cu ghid (condus), care
include peisajul şi alte atracţii speciale şi care este
însoţit de un ghid poliglot, comunicativ şi capabil să
rezolve o serie de probleme care pot apărea. pe lângă
tour-operatori activează şi companiile aeriene. Multe
dintre acestea participă la afaceri hoteliere. Ele pot
propune pachete de servicii de transport aerian şi
cazare hotelieră.

Contractul cu transportul aerian

19 2
Ibidem
300
Majoritatea voiajelor forfetare include călătoria cu avionul, iar
pentru destinaţiile aflate la distanţă medie sau scurtă, zborurile charter
reprezintă forma de transport dominantă. Contractele cu companiile
de transport aerian pun la punct detalii referitoare la modalităţile de
folosire a aeronavelor, la costurile implicate, precum şi la penalităţile
ce trebuie plătite în cazul nerespectării contractelor. Contractele
încheiate cu transportatorul aerian având ca obiect cursele regulate
constau în alocarea unui număr de locuri tour-operatorului. Se cade
de acord asupra unei date după care compania aeriană poate vinde
locurile alocate tour-operatorului, dacă acesta nu a asigurat ocuparea
lor. Pentru cursele charter, tour-operatorul plăteşte 10% din valoarea
cursei înaintea zborului şi restul după efectuarea acesteia.
În ultima vreme s-au răspândit pachetele de vacanţă în care este
asigurată doar cazarea, serviciile de masă fiind asigurate de turist, şi
pachetele de vacanţă în care transportul se face cu automobilul
condus de turist (în acest caz, elementul de transport asigurat de
voiajul forfetar este feribotul).
Pachetele de vacanţă sunt concepute şi oferite de tour-operatori pe
baze speculative şi de aceea este important pentru aceştia să poată
influenţa cererea în favoarea voiajelor forfetare. Aceste produse
include o valoare adăugată variabilă de la un produs la altul.

Companiile maritime
În categoria tour-operatorilor intră şi companiile maritime,
produsul oferit de acestea fiind croaziera, o formă de tour cu vaporul
care apelează, pentru asigurarea cazării, la hotel. Croazierele vizează
un pachet de servicii de vacanţă prestate în cadrul unui hotel plutitor.
Relaxarea totală şi varietatea porturilor vizate sunt condiţiile puse de

301
mulţi turişti, iar companiile care asigură aceste croaziere sunt foarte
solicitate. Croazierele prezintă câteva avantaje pentru turişti:
• Servirea masei se poate face 24 de
ore din 24, de la un mic dejun consistent la cină;
• Un steward se ocupă de cel mult doi
pasageri;
• Turiştii au o gamă largă de
posibilităţi de divertisment: baruri, restaurante, ală de
fitness, cinema şi cazino.
Tipuri de croaziere
Croazierele pot fi
• Croaziere care oferă un circuit prin
mai multe porturi;
• Zbor de croazieră – “flyţcruise”
introdus în 1980;
• ”cruise and stay”: croazierele de
tip “flyţcruise” pot fi schimbate cu cazarea la un hotel
pe uscat, pentru o perioadă de timp;
• croazieră în jurul lumii;
• croazieră cu tematică: croaziere
pentru vizitarea unor ruine istorice din estul
Mediteranei; croaziere muzicale (pe vapor este invitată
o orchestră).
Rezervarea pe un vapor de croazieră începe prin alegerea cabinei.
Această alegere depinde de: numărul de pasageri care doresc să stea
împreună, facilităţile sanitare, preţul care trebuie plătit, poziţia cabinei
pe vas.

302
Organizatorii de croaziere europeni cei mai cunoscuţui sunt:francezi
(Paquet, Club Mediterranee), greci (Chandris, Epirotiki), italieni
(Costa), scandinavi (Kloster, Royal Carribean Cruise Line), ruşi,
englezi (Pţo, White Star Line, Cunard Line)

Rezervările de spaţii de cazare


Contractele privind cazarea turiştilor pe care le încheie tour-
operatorii por fi de mai multe tipuri:
 când aceştia se obligă să plătească
un număr de paturi chir dacă acestea vor fi sau nu
ocupate ulterior. În acest caz avantajul constă în faptul
că tour-operatorul poate oferi un preţ mai bun, iad
dezavantajul este că orice loc neocupat este o pierdere
pentru tour-operator;
 când tour-operatorului i se alocă un
număr de locuri până la o anumită dată. Acest tip de
contract prezintă avantajul că, în urma negocierilor, se
poate obţine un preţ rezonabil, iar pentru tour-operator
scade riscul neocupării locurilor. După expirarea datei,
tour-operatorul poate face rezervări prin fax pentru
locurile neocupate;
 rezervarea ad-hoc prin fax a locurilor
solicitate de clienţi, al cărei avantaj este faptul că tour-
operatorul nu-şi asumă nici un risc. Există şi
dezavantajul costului prea mare pentru client.
Din punct de vedere al localizării, tour-operatorii se deosebesc de
hoteluri, care de obicei sunt localizate în număr mai mare în ţările

303
receptoare de turişti, ei fiind localizaţi în ţările emiţătoare de turişti,
având totuşi filiale în unele ţări receptoare mai mari.
Experienţa tour-operatorilor ca producători şi distribuitori de servicii
turistice, cunoaşterea pieţei internaţionale şi accesul lor la servicii
complementare creează o dependenţă a ţărilor receptoare de aceştia.
Activitatea tour-operatorilor se desfăşoară uneori prin integrarea pe
orizontală, caz în care câţiva tour-operatori mai domină sectorul.
Alteori, tuor-operatorii se integrează pe verticală, cu linii aeriene
şi/sau lanţuri hoteliere.

Categorii de tour-operatori
Numărul şi structura tour-operatorilor depinde de gradul de
integrare al produselor pe care le asigură şi de capacităţile de care
dispun. Ei se pot împărţi în trei categorii principale:
A. generalişti (universali), care
creează şi pun la dispoziţia beneficiarilor categorii
diverse de produse;
B. specializaţi, care sunt profilaţi pe un
singur gen de turism;
C. punctuali, sunt profilaţi pe produse
oferite la comandă unor grupuri de clienţi.
Dezvoltarea rapidă a tour-operatorilor a generat schimbări în
managementul firmelor şi în modul lor de operare, devenind absolut
necesară o bază financiară solidă, pentru a se putea achita preţul
curselor charter. În consecinţă unii tour-operatori cu dimensiuni
modeste au fost absorbiţi de mari corporaţii cu activitate diversificată,
alţii s-au asociat cu companii aeriene sau lanţuri hoteliere, iar alţii s-au
implicat în dezvoltarea staţiunilor turistice.

304
Strategii pentru vânzarea călătoriilor
În general, în aprecierea importanţei unei firme de turism, se
iau în considerare cifra de afaceri, valoarea adăugată şi numărul de
clienţi. În cazul tour-operatorilor, cifrele obţinute trebuie interpretate
diferit. De fapt, această activitate presupune un produs cuprinzând un
mijloc de transport la care se adaugă una sau mai multe prestaţii (de
hotelărie, de agrement). Unii tour-operatori vând doar zboruri. Ei se
compară cu nişte angrosişti şi au o activitate de ticketing. Vânzarea
loe de zboruri/călătorii cu avionul presupune adoptarea de către tour-
operator a uneia din strategiile următoare:
• cumpără deliberat locuri în avion în
număr mai mare pentru a beneficia de reduceri
importante în a monta voiaje forfetare la preţuri
atractive. În acest caz, activitatea de ticketing constituie
o axă de vânzare stucturală;
• rezervă un anumit număr de locuri
doar pentru circuitele care le programează. Dacă
ansamblul de programe nu-şi găseşte clienţi, el
propune atunci doar locurile pentru zborurile respective.
În acest caz, tickrtingul prezintă dimensiuni pur
conjuncturale.
În general, tour-operatorii pot opta pentru două tipuri de strategii: cea
de specializare şi cea de abordare generalistă.320
Strategia de specializare: există tour-operatori specializaţi pe
o destinaţie geografică anumită; este o strategie riscantă pentru că
poate interveni o lovitură de stat, un război şi circuitul respectiv este
scos de pe piaţă. Specializarea mai poate fi pe o temă (pelerinajul,

20 3
Syratt, G. Manual of travel agency practice, Batterworth/Hienemann Publishing
House, Oxford, 1992, pg. 361-367
305
aventurile), sau pe un segment de clientelă (tineri căsătoriţi, persoane
handicapate, persoane în vârstă, populaţie homosexuală şi orice altă
categorie de populaţie). Strategia specializării constituie pentru
numeroşi tour-operatori o soluţie pentru eliminarea concurenţei, pentru
a evita instabilitatea pieţei şi a clientelei.
Strategia generalistă are două orientări:
• strategia de integrare se regăseşte
în toate sectoarele de activitate economică şi constituie
pentru firmă o chestiune de politică generală. Refuzul
unor întreprinderi de a integra ansamblul de prestaţii se
datorează următorilor factori: probleme de competenţă
(datorită multitudinii de cunoştinţe pe care trebuie să le
aibă un prestator), pericolul pieţelor captive (pe acele
pieţe captive prestatorii se obişnuiesc cu lipsa
concurenţei, putând deveni mai puţin competitivi),
mărimea capitalului necesar (pentru a diversifica în
numeroase activităţi, prestatorul trebuie să mobilizeze
mase importante de capital), prezenţa furnizorilor
dominanţi (un tour-operator poate fi forţat să se
adreseze unui prestator aflat într-o poziţie de monopol,
care poate abuza de puterea sa), absenţa prestaţiilor
adaptate, performanţele mediocre ale furnizorilor,
competenţe limitate necesare pentru negocieri.
• Strategia masei critice constă în
alegerea acelei dimensiuni care să permită
confruntarea directă cu concurenţa. Aceasta poate să
îmbrace mai multe forme:
 Strategia “apropierii”
de concurenţă;

306
 Strategia de achiziţie a
concurentului;
 Strategia de protecţie,
pentru a fi mai puţin vulnerabil şi a recâştiga
credibilitatea pieţei.

Determinanţii călătoriilor
Industria turismului, în general, se bazează pe afaceri
repetitive. Aceeaşi oameni pleacă în vacanţă an după an, deseori
chiar de mai multe ori pe an, alţi oameni stau acasă. Pierderea unei
oportunităţi în turism se poate datora mai multor factori: dacă un client
trăieşte o experienţă neplăcută când călătoreşte cu un anumit tour-
operator şi rezultatul nu este satisfăcător sau dacă are un prieten care
I-a povestit o întâmplare neplăcută despre o numită excursie, el nu va
mai solicita serviciile acestui tour-operator. Alţi factori determinanţi
sunt detaliile legate de zbor (linia aeriană folosită, tipul avionului,
orarul zborului); de multe ori un client este dispus să plătească mai
mult pentru o vacanţă ale cărei zboruri se desfăşoară la ore ce se
potrivesc cu stilul său de viaţă. De asemenea, zborul de zi se poate
dovedi foarte important, mai ales pentru familiile cu copii mici: o zi
întreagă petrecută într-o staţiune în aşteptarea îmbarcării la miezul
nopţii, poate fi lungă şi obositoare, mai ales dacă la ora 12 trebuie
eliberată camera de hotel. Mulţi clienţi preferă să se îmbarce pentru
zborul de întoarcere în ultima zi a sejurului. Localizarea aeroportului
poate fi de asemenea, importantă: clienţii pot prefera să plătească mai
mult şi să plece de pe un aeroport mai apropiat de reşedinţa proprie,
decât să plătească mai puţin şi să aibă o călătorie cu automobilul
până la aeroport421

21 4
Syratt, G. Manual of travel agency practice, Butterworth/Hienemam, Oxford, 1992
307
Riscurile tour-operatorilor
Zilele şi orele curselor organizate de tour-operatori pot fi
oricând schimbate şi aceasta datorită faptului că nu au fost vândute
toate pachetele de servicii:
Tour-operatorul organizator va anula rezervările deja făcute şi va oferi
o alternativă singură. Acest lucru nu este de dorit să se întâmple
pentru că aşa cum tour-operatorilor nu le convine să efectueze un tour
în pierdere, nici clienţilor nu le convine anularea zborului.
Există şase motive pentru care un turist ar apele la un tour-
operator în achiziţionarea unui pachet de vacanţă:
• Cazarea: tour-operatorii
achiziţonează un contingent considerabil de camere cu
mult timp înainte. Ei garantează cazarea turiştilor la
destinaţiile de vacanţă cele mai populare, care altfel ar
putea să nu fie disponibile la momentul luării deciziei
privind destinaţia de vacanţă;
• Reducerile: prin negocierile pe care
le fac, tour-operatorii obţin reduceri importante pe care
le transmit mai departe turiştilor. Aceste pachete de
vacanţă pot fi cu 25% mai ieftine decât alternativa de
achiziţionare directă a serviciilor turistice ce le compun;
• Accesibilitatea: ca parte a
pachetului de vacanţă se află şi vizitarea unor atracţii
populare sau participarea la diverse distracţii la care,
altfel, turistul ar avea un acces mai dificil;
• Confortul: voiajele forfetare au
avantajul efectuării unei singure plăţi pentru toate

308
serviciile şi facilităţile incluse, ceea ce scuteşte turistul
de grija achiziţionării fiecărui serviciu şi efectuarea
fiecărei plăţi în parte;
• Varietatea: voiajele forfetare oferă
toate serviciile, atracţiile şi facilităţile disponibile în
zonă, ceea ce ar fi greu de obţinut de turist pe cont
propriu;
• Securitatea financiară: asigurată
de legislaţia în materie.

309
12.4.3. Modele de organizare a firmelor tour-operatoare

Firmele tour-operatoare mondiale nu se implică doar în


producerea şi comercializarea programelor turistice, ci şi în domeniul
transportului aerian sau al serviciilor hoteliere. În funcţie de ţara de
origine, modul de formare şi acţiune pe piaţă este diferit. Pentru
exemplificare prezentăm două mari firme din turismul european: TUI-
Germania şi Nouvelles Frontieres-Franţa.

Modelul anglo-saxon: Touristik Union International


TUI a luat fiinţă în 1968 prin fuzionarea unor tour-operatori de
nivel mediu: Touropa, Scharnow-Reise, Humel Reise şi Dr. Tigges-
Fahrten şi, ulterior, s-a transformat într-un concern de turism
internaţional. Luând în considerare cifra de afaceri, TUI este apreciat
ca fiind cel mai important tour-operator din Europa.

În anul 1970, cel mai mare tour-operator în turismul de vacanţă,


Airtours International, devine parte din TUI şi în acelaşi timp ia naştere
TUI Service, responsabil cu aranjamentele pentru primirea clienţilor la
destinaţie. În 1971 a fuzionat cu TUI şi societatea TransEuropa, iar în
colaborare cu Steigenberger TUI a înfiinţat Robinson Tour şi a deschis
primul clb Jandia Playa pe insula spaniolă Fuerteventura. În 1972,
lanţul hotelier Iberotel a fuzionat cu TUI. În 1977 TUI investeşte în
societatea hotelieră spaniolă RIU, iar în 1981 împreună cu partenerii
greci inaugurează lanţul GRECOTEL.
În 1989, TUI introduce sistemul de franşiză în departamentul de
vânzări şi se transformă TUI în UrlaubCenter, astăzi ReiseCenter. În
1995 se înfiinţează TUI Olanda şi TUI Austria şi din nou TUI investeşte

310
în tour-operatorul belgian JetAir. În 1996 ia fiinţă TUI Elveţia, iar grupul
TUI devine membru al comitetului de organizare al Expoziţiei Mondiale
de la Hanovra. În anul 1998, în urma fuziunii cu Hapag Loyd, TUI e
devenit parte integrantă a grupului Hapog touristiK Union (HTU).
Marca de bază a concernului este TUISchone Ferien, care are un grad
de recunoaştere pe piaţa turistică de 89% (în anul 1998).
În cadrul concernului TUI se regăsesc: 13 tour-operatori care îşi oferă
produsele turistice pe 6 pieţe importante din Europa Centrală
( Germania, Olanda, Belgia, Austri, Elveţia şi Polonia), 30 de produse
prezentate în peste 120 de cataloage, mai mult de 10.000 de hoteluri
sau case de vacanţă de categorii diferite, plus o ofertă bogată de
excursii opţionale, circuite, evenimente sportive şi culturale, închirieri
autoturisme şi rulote etc.
Structura organizatorică a concernului TUI datează din 1997 şi este
rezultatul creşterii rapide a acestuia ca urmare a investiţiilor şi
achiziţiilor. Grupul TUI este structurat pe cinci domenii de activitate,
conduse de către un consiliu de direcţie. De asemenea, grupul a fost
împărţit în cinci compartimente :divizia tour-operatorilor din Europa
Centrală, divizia tour-operatorilor din Europa Vestică, divizia hotelieră,
divizia contracte şi asistenţă la destinaţie, divizia tehnologie
informatică.

Divizia tour-operatorilor din Europa Centrală


Este reprezentată de:
• TUI-Germania este cel mai mare
tuor-operator european, care ocupă un segment de
35% din piaţa germană. Excursiile individuale au ca
destinaţii Elveţia, Austria, Germania, Benelux, ţările
nord-europene, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, iar

311
excursiile cu transport aerian au ca destinaţii Grecia,
Spania, Malta, Portugalia. Multe excursii cu destinaţii
islamice, Egipt, Turcia şi Maroc au fost afectate de
crizele economice şi atacurile împotriva turiştilor. Oferta
de programe clasice este completată de catalogul Dr.
Tigges care include un număr mare de study-tour-uri în
Germania şi în afara ei. Cu o nouă imagine de marcă
sunt programele TUI Vita (pentru sănătate) şi TUI
Freeworld (destinat în special tinerilor între 20-35 ani),
care au apărut în 1998;
• TUI Events se adresează celor ce
doresc să îmbine petrecerea vacanţei cu participarea la
evenimente sportive şi culturale internaţionale;
produsele sala în număr destul de redus, sunt
prezentate în cataloage bilunare cu acelaşi nume;
• Airtours Internaţional GMbH are
programe cu destinaţii în Europa, bazinul
mediteranean, continentul american, Insulele Caraibe;
de asemenea, au fost lansate în 1997 programe de
golf, care au avut un mare succes;
• 1-2-Fly oferă o gamă largă de
produse cu un preţ mai scăzut, adresându-se sectorului
de turişti cu pretenţii de nivel mediu; cele mai multe
sunt programa tip “last minute”;
• Walters Reisen GMbH cunoscut în
special pentru excursiile în Scandinavia şi ofertele
speciale de week-end în cabane şi apartamente în case
private;

312
• TUI ReiseCenter, unul dintre liderii
lanţurilor turistice; este o reţea franşizată care cuprinde
309 agenţii de turism şi reprezintă una dintre cele mai
importante forţe de vânzare ale grupului TUI în
Germania;
• TUI Austria, cel mai popular tour-
operator din Austria; dintre destinaţiile sale cea mai
vândută a fost Grecia, urmată de Spania;
• TUI ReiseCenter Austria, cu
activitate de agent de turism, servicii receptive pentru
turişti individuali şi grupuri, agenţie tour-operatoare sub
marca Terra Reisen cu servicii la sol pentru
conducătorii aoto;
• TUI Suisse împreună cu Imholz
Reisen şi Vogele Reisen au dat naştere companiei tuor-
operatoare ITV Reisen AG, considerată a treia pe piaţa
elveţiană cu un procent de 20%;
• TUI Polska apărut în 1998 sub
numele de marcă TUI Schone Ferien.
Divizia tour-operatorilor din Europa de Vest
Este reprezentată de:
• TUI-Nederland (Travel Unute
International Nederland), lider pe piaţa olandeză
reuneşte numele de marcă Arke Reisen şi Holland
International; deţine părţi majoritare în 43 de companii
olandeze şi are 226 de agenţii de turisn care oferă
programe de vacanţă şi călătorii de afaceri;

313
• Jet Air, una dintre cele mai mari
companii de turism de pe piaţa belgiană, la care grupul
TUI are o particcipare de 50%; în 1998 a fost preluat de
compania TUI Belgium, care iniţial a fost o filială a tour-
operatirului TUI Nederland;
• VTA-VAB Reisen, la care grupul TUI
are o participare de 50%; dispune de 29 de agenţii
proprii şi deţine poziţia de lider pe piaţa belgiană pentru
“study-tuor-uri”; oferă circuite cu numele de marcă “Eye
opener” şi excursii de vacanţă.
Divizia Hotelărie
Grupează societăţile care administrează lanţurile hoteliere ale
grupului TUI:
• Robinson Club ocupă primul loc pe
piaţa turistică germană pentru cluburile de vacanţă;
dispune de 24 de cluburi în 11 ţări;
• Dorfhotel deţine 5 sate de vacantă şi
2 hoteluri în Germania;
• Grecotel deţine poziţia de lider pe
piaţa grecească, având 15 hoteluri de 4 şi 5 stele;
grupul TUI are o participare de 50% în această
societate;
• Iberotel numele de marcă pentru
cele 8 hoteluri din Turcia şi Egipt,
• RIU ce are 62 de aparthoteliri şi
cluburi, cele mai multe pe teritoriul Spaniei, apoi în
Egipt, Republica Doonicană, Cuba, Mexic, Florida/SUA;

314
grupul TUI are o participare de 50% în cadrul acestei
societăţi;
• Geuhotel, societate spaniolă
specializată pe insulele balneare, face parte din grupul
TUI din ianuarie 1999.
Divizia contractare şi asistenţă la destinaţie
Reuneşte următoarele societăţi:
• Ultramar Express, tour-operator
spaniol, cu o participare TUI de 99% şi o gamă largă de
servicii la sol;
• Airtour – Greece, cu o participare
TUI de 77,5%, cu profil de incoming, deţine 16 agenţii;
se află pe locul întâi pe pişa grecească, sub marca TUI
Hellas oferă programe “city-tour”, circuite şi pachete de
servicii clasice;
• Pullman”s Tours and Safaris LTD,
cu sediul în Mombasa, profilată pe circuite cu programe
de safari locale;
• Miltours, societate portugheză cu
două agenţii de incoming în Lisabona şi Funchal, 7
agenţii de turism proprii în principalele localităţi turistice;
• Agenţii de incoming asociate: Aelos
Travel Ltd. Partenership, Holoday Services S:A.,
Ranger Safaris Ltd., Tantur Turzim Syahat Ltd. Sti.,
Travco, Tunisie Voyages, la care grupul Tui are o
participare de 50%;
• TUI Services A.G., cea mai
importantă organizaţie de asistenţă la destinaţie a

315
grupului TUI, la care acesta are o participare de 85%;
este prezentă în 110 destinaţii de vacanţă;
• TUI International A.G., cu funcţia de
control şi planificare a contractărilor hoteliere a tuor-
operatorilor din grupa TUI.
Divizia Tehnologie informatică “TUI Info” Tec
Se ocupă cu asigurarea şi organizarea serviciilor IT în cadrul
grupului TUI. Centrele de competenţă în domeniul IT asigură suportul
necesar agenţiilor receptive, lanţurilor hoteliere şi agenţiilor de turism
din cadrul grupului TUI. Principalul lor obiectiv este găsirea de soluţii
pentru asigurarea conexiunilor dintre verigile productive.
Modelul latin: Nouvellas Frontieres
Este unul dintre cei mai mari tour-operatori de pe piaţa turistică
europeană, situat în permanenţă pe primele trei locuri în clasamentele
întocmite în Franţa. A fost creat în 1967 de căre Jacques Maillot, ca o
societate pe acţiuni, devenind în 1984 un holding. Reţeaua de
distribuţie conţine 210 puncte de vânzare şi franşize şi foloseşte ca
metode de comercializare şi distribuţie: broşura, comerţul electronic,
licitaţiile pe pagină Web, catalogul celor mai bune oferte.
Activităţile de bază ale grupului sunt: organizarea de voiaje “a la
carte”, de circulaţie şi sejururi, oferirea de tarife de transport aerian
negociate, cazarea în hoteluri şi hoteluri-club Paladiens, inclusiv cu
spaţii pentru copii. Deţine o reţea de agenţii de turism exclusive,
companiile aeriene Corsair şi AeroLyon, societăţile de închirieri de
autoturisme Pop”s CA. Alte tipuri de produse turistice oferite sunt:
sejururi lingvistice, servicii pentru grupuri şi colectivităţi, incoming,
Centrul de formare “UET” la Paris, Lyon, Roma, Milano şi Torino,
produse tip “Afaceri şi Incentive”, precum şi activităţi care au depăşit
obiectivele propuse iniţial: yachting (închiriere de veliere cu sau fără

316
echipaj sau croaziere în cabină), croaziere (deţinând 2 pacheboturi),
scufundări submarine în 26 de localităţi, organizarea de circuite în
autocar. Punctele de vânzare sunt situate în: Paris (20 de agenţii),
suburbiile Parisului (31,din care 5 franşize), provincie (110 agenţii, din
care 50 franşize) şi străinătate (75).
Grupul se divide în următoarele departamente:
Departamentul de transport aerian
• Corsair oferă două clase de
servicii (economică-Horizon şi Bussiness-Grand
Large), servind în general destinaţiile îndepărtate;
deţine drepturi de trafic în toată lumea şi operează
curse tip Long Courrier şi Moyen Courrier;
• AeroLyon, prima şi singura
companie având sediul în provincie şi care
operează curse Long Courrire; deserveşte
destinaţii ca: Antilele Franceze, Insulele La
Reunion, Atene, Malaga, Tenerife, Dakar şi Djerba.
Departamentul de distribuţie
Nuovelles Frontieres Distribution reuneşte totalitatea forţelor de
vânzare, agenţiilor şi a celorlalţi distribuitori. Reţeaua de distribuţie
cuprinde, după cum aminteam, 236 de agenţii, plus alte puncte de
vânzare în aeroporturi: Paris Orly-Est, Lyon Satolas, Toulouse,
Marsilia, Fort-de France, Pointy Pitre şi Saint Denise(în insulele
Reunion).
Nouvelles Frontieres Hotellerie
Filială a grupului, Touraventure a fost creată pentru a dezvolta
lanţul hotelier Paladien în jurul unui triplu concept: hotel de sejur
(odihnă), descoperire (călătorii) şi hotel-club (animaţie). În prezent
funcţionează 19 unităţi hoteliere. Hotelurile Paladien au fost împărţite

317
în 4 tipuri: din sud (permit descoperirea ţinuturilor deşertice), litoral
(prezintă sărbătoarea mării), de altitudine (staţiuni montane de iarnă şi
vară) şi rural (odihnă în sânul naturii). De asemenea, hotelurile
Paladien se împart în 3 categorii: hotel-club (categoria emblemă a
lanţului de 3 stele); hotel-rezidenţă (nu dispune de servicii de animaţie
şi spaţii pentru copii, camara include o mică bucătărie, dispune de
piscină, tenis, jacuzzi, sală de fitness, echipamente sportive,
restaorant, bar) şi hotel (oferă aceleaşi facilităţi ca hotelurile)
Nouvelles Frontieres International
Se ocupă cu gestiunea celor 38 de filiale NF din lume (în Italia,
Belgia, Europa de Vest, Europa de Est, America de Nord, Asia).
Departamentul Croaziere
Prezintă o ofertă diversificată, care se doreşte novatoare fără a
renunţa la anumite elemente (cocktailurile de primire şi despărţire,
cina căpitanului).
VPM – Yachting
Filială creată în 1994, ocupă locul 4 în lume. Activităţile
desfăşurate sunt: închirieri de vase fără echipaj, închirieri de cabine
pentru 8 programe noi (de exemplu, Croaziere confort şi Croaziere
sport), şcoală de croaziere.
Nouvelles Frontieres Plongre
Aduce scufundarea marină (diving) la îndemâna tuturor,
activităţile propuse fiind: stagiu “de descoperire”-(3 şedinţe pentru
începători), stagiu de iniţiere (6 şedinţe după care se obţine o diplomă
de nivel1), stagiu de perfecţionare (pregătirea pentru diplomele de
nivel 2,3 şi 4 pentru a deveni scufundători autonomi), stagiu de
exploatare (6 până la 12 scufundări pentru a descoperi flora şi fauna
marină), stagiu “copii”, formule “snorkeling” (de o zi), croaziere de
scufundări, scufundări în hotelurile-club Paladiene.

318
Serviciul Afaceri (NF Affaires)
Propune peste 150 de destinaţii în clasa bussiness, la tarife
preferenţiale. Produsele oferite sunt următoarele: transport aerian,
hoteluri, închirieri de autoturisme.
Departamentul Incentive
Are activităţi diversificate: organizare de seminarii, de călătorii
de studii, de vacanţe stimulative, congrese, călătorii de înfrăţire.
Nouvelles Frontieres Receptive
Răspunde cererilor de servicii la sol în Franţa, provenind de pe
mai mult de 25 de pieţe. Produsele oferite sunt: cazare, excursii,
parcuri de distracţii, închirieri de autoturisme (datorită colaborării cu
Eoropcar).
Departamentul de informatică
Realizează vânzările la distanţă. NF exploatează eficient
serviciile multimedia. Astfel, foarte utile sunt paginile Web, salturile NF
(francez, american, italian, belgian, spaniol, grec, canadian)
Alte departamente
• Agenţia Pavloff”s Associes, care se
ocupă cu publicitatea grupului,
• Pop”s Car, ce asigură serviciile de
închirieri de aototurisme în Franţa.

319
12.4.4. Principalii tour-operatori din România

Până în 1990, în condiţiile unei economii centralizate,


activitatea de producere a serviciilor turistice în România era
desfăşurată de ONT Carpaţi, înfiinţat în anul 1960. Această
întreprindere avea atribuţii de contractare a produselor turistice şi de
vânzare a acestora către clientela externă. Au existat şi situaţii în care
şi alte întreprinderi au încercat activităţi de producţie cu un anumit
specific. Astfel, ONT Litoral avea atribuţii de producere a serviciilor
turistice în zona litoralului Mării Negre. ACR se ocupa de activităţi
legate de turismul automobilistic.
După 1990, ca urmare a tranziţiei la economia de piaţă, au avut loc
numeroase transformări şi în industria turistică a României. O primă
schimbare a fost descentralizarea, fiecare întreprindere căpătând
autonomie gestionară. Aceasta a permis o alocare mai judicioasă a
fondurilor şi îndreptarea opţiunilor către activităţile considerate
profitabile. O altă schimbare au reprezentat-o încercările de privatizare
a întreprinderilor de stat. Aceasta a condus la destrămarea marilor
întreprinderi în societăţi comerciale independente. Toate aceste
schimbări au condus la apariţia liberei iniţiative în domeniul turistic,
care a promis înfiinţarea a numeroase întreprinderi cu capital integral
privat, atât român, cât şi străin.
Transformările au dus la apariţia a peste 2000 de firme care au
în obiectul de activitate “turism intern şi internaţional”, din care 549
membre ANAT – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (la nivelul
anului 1998). Structura lor pe forme de proprietate se prezintă astfel:
• 121 agenţii în proprietate
publică;

320
• 343 agenţi în proprietate
privată;
• 47 agenţii în proprietate
mixtă;
• o agenţie în proprietate
cooperatistă;
• 37 agenţii în proprietate
obştească.
Dintre acestea, nu toate au statut de tour-operatori. Agenţiile de
turism tour-operatoare sunt definite ca fiind “specializate în
organizarea de programe şi acţiuni turistice pe care le
comercializează direct sau prin intermediul altor agenţii de
turism, pe bază de contracte sau convenţii”. Aceste agenţii deţin
licenţă de turism categoria tour-operatori, spre deosebire de agenţiile
revânzătoare, care au licenţa de detailişti.
Datorită situaţiei economice din România, o caracteristică
importantă a agenţilor economici din turism o constituie forţa financiară
redusă. Aceasta nu a permis firmelor româneşti din domeniu aderarea
la tendinţa mondială, de integrare a tuturor elementelor pachetului de
servicii.
În plus, oferta turistică românească are o serie de puncte slabe:
• valorificarea necorespunzătoare a
resurselor turistice, fapt care a contribuit la diminuarea
valorii de piaţă a acestora, la prezentarea necompetitivă
a produselor turistice la nivel internaţional;
• carenţe în adaptarea ofertei turistice
la cererea turistică internă şi internaţională;

321
• inexistenţa unui cadru adecvat de
promovare a produselor turistice pe piaţa internaţională;
• aplicarea unei politici tarifare greşite,
precum şi lipsa unei concepţii clare privind politica
economică şi tarifară

Cu toate acestea au existat încercări, mai mult sau mai puţin


reuşite, de integrare a unor activităţi conexe, în afara celei de bază.
Unităţile hoteliere sau întreprinderile de transport s-au deschis agenţii
de turism proprii, de exemplu, lanţul de hoteluri Continental, societăţile
Romtur şi Tarom. De asemenea, mari grupuri financiare, comerciale şi
industriale, s-au implicat în domeniul turismului cum este cazul
grupului de firme “Ion Ţiriac” care a înfiinţat o companie aviatică, o
agenţie de turism, activând şi în domeniul închirierilor de autoturisme.
Deşi deţin o forţă financiară mai scăzută, şi marile agenţii de
turism au încercat integrarea unor alte activităţi. Scopul lor a fost de a
controla preţul, calitatea componentelor ofertei turistice, pentru a oferi
clienţilor lor cel mai bun raport calitate-preţ. În acest sens pot fi citate
agenţiile Mara şi Atlantic Tour. care au încercat construirea propriilor
unităţi hoteliere.
De asemenea, transportul auto fiind unul dintre elementele
esenţiale ale pachetelor de servicii, multe agenţii au încercat
construirea unui parc auto propriu, prin achiziţionarea de autocare şi
microbuze (exemplul agenţiilor Danubius sau J”Info Tours). Mai putem
aminti încercarea de înfiinţare a unei societăţi de închirieri de
autoturisme făcută de agenţia Nouvelles Frontieres – Simpa Tourism
în anii 1995-1996.
Printre tour-operatorii care activează cu succes pe piaţa
românească, putem menţiona. Atlantic Tours, Danubius – Constanţa,

322
Marshall Tourism, Paralela 45, Simpa Turism. Toate acestea sunt
firme cu capital privat, apărute după 1990, la iniţiativa unor lucrători în
turism, care desfăşoară o activitate complaxă şi catre aă reuşit să se
impună pe piaţă datorită calităţii serviciilor oferite şi a
profesionalismului lor. Printre marii tour-operatori din România se află
şi ONT Carpaţi, care datorită logisticii îşi păstrează un loc important.
Turismul se confruntă, asemenea întregii economii româneşti,
cu mari dificultăţi. Ponderea turismului de masă a scăzut ca urmare a
reducerii nivelului general de trai al populaţiei, determinând renunţarea
la practicarea turismului organizat de către segmentul populaţiei cu
venituri modeste. Durata medie a sejurului a scăzut ca urmare a
creşterii cererii turistice pentru vacanţe scurte în staţiuni montane sau
pentru activităţi de week-end care presupun eforturi financiare reduse.
De asemenea, cererea turistică internaţională a scăzut datorită
instabilităţii politice, calităţii serviciilor turistice oferite, nediversificării
ofertelor turistice. Cererea turistică internaţională pentru turismul de
litoral s-a diminuat în favoarea celorlalte forme de turism datorită
monotoniei serviciilor respective precum şi unor recomandări medicale
care semnalează efecte negative ale radiaţiilor solare. Cu toate
acestea, activitatea turistică poate constitui unul din motoarele
dezvoltării viitoare a ţării noastre şi România poate redeveni una din
destinaţiile importante, pentru ca în acest fel tour-operatorii români să
îşi găsească locul în contextul turismului european şi mondial.

În concluzie se poate afirma că agenţii economici


intermediari, agenţiile de voiaj şi tour-operatorii constituie verigi
importante în desfăşurarea activităţii turistice, indiferent de
statutul lor, create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării
circulaţiei turistice, iar activitatea lor este reglementată atât pe

323
plan naţional (norme privind acordarea brevetelor şi licenţelor de
turism), cât şi pe plan regional (măsurile adoptate de Uniunea
Europeană) şi internaţional.

324
BIBLIOGRAFIE

1. CRISTUREANU C. Economia şi politica turismului internaţional,


Editura Abeona, 1992.
2. VELLAS F. International tourism: An economic perspective,
Pittman, 1999.
3. VELLAS F. Turismul – tendinţe şi previziuni, Walforth,1995.
4. DAVIDSON R. tourism in Europe,Pittman Techniplus, Paris,1992.
5. STĂNCIULESCU G. Tehnica operaţiunolr de turism, Editura
All,1998.
6. STĂNCIULESCU G. Managementul agenţiei de turism, Editura
ASE, Bucureşti, 2000
7. SYRATT G. Manual of travel agency practice,Butterworth
Heinemann, Oxford,1992.

325