Capitolul III

Piaţa turistică în actualitate
CAPITOLUL III. Piaţa turistică în actualitate
3.1 Concept, dimensiuni şi structura pieţei turistice
Piaţa reprezintă “sfera economică de interferenţă a cererii cu oferta” 1 şi este

formată din “totalitatea cumpărătorilor şi vânzătorilor între care au loc tranzacţii cu
anumite bunuri şi servicii 2. Privită prin prisma vânzătorului, piaţa cuprinde totalitatea
cumpărătorilor unui produs sau serviciu, în timp ce pentru cumpărător, ea reprezintă
totalitatea vânzărilor acelui produs sau serviciu. Deşi definiţia este aplicabilă tuturor
sectoarelor din comerţ, inclusiv celor din domeniul serviciilor, prin natura şi
caracteristicile cererii şi ofertei, piaţa turistică deţine un rol primordial în economia
unei ţări.
Piaţa turistică este definită ca fiind “sfera economică de interferenţă a ofertei
turistice - materializată prin producţia turistică, cu cererea turistică - materializată
prin consum”3. Fizionomia pieţei turistice este determinată de trăsăturile specifice ale
elementelor ei componente: cererea şi oferta 4 care sunt separate în spaţiu, iar
realizarea actului de vânzare – cumpărare (consum) al produsului turistic este posibil,
în general, prin deplasarea cererii spre zonele de interes turistic, oferta nefiind
prezentă la locul de reşedinţă al turistului decât indirect, prin intermediul agenţilor de
turism prezenţi în aceste locuri.
Oferta turistică reprezintă “totalitatea resurselor naturale (peisaje
geomorfologice, climatologice, faunistice etc.) şi antropice (monumente istorice, de
artă, arhitectură, etnografie, folclor etc.), împreună cu echipamentul de producere şi
comercializare a produsului turistic, bunurile şi serviciile destinate consumului
turistic (alimentare şi industriale), cu condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi etc.)
ale acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară activităţii turistice.”5
sau, cu alte cuvinte, “totalitatea bunurilor şi serviciilor care satisfac la un moment
dat cererea turistică” 6. Toate componentele ofertei turistice constituie motivaţia
deplasării turistului spre o destinaţie turistică.
Cererea turistică exprimă un cerc de nevoi de ordin superior 7 şi reprezintă
totalitatea persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa temporar, în afara
reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activităţi plătite la locul
destinaţiei.
Dimensiunile unei pieţe turistice sunt date de structura, aria şi capacitatea ei.
Structura pieţei turistice este importantă în segmentarea pieţei pe baza unor
criterii specifice. Astfel, în funcţie de numărul şi mărimea segmentelor de piaţă, se
adoptă fie o strategie concentrată – prin care tuturor segmentelor de piaţă li se oferă
acelaşi produs turistic, fie o strategie diferenţiată prin care produsele turistice sunt
1
Balaure V (coord) - “Marketing în alimentaţie publică şi turism”, Editura ASE, Bucureşti, 1985
2
Kotler Ph. (colectiv) “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1998
3
Cristureanu,C. –“Economia şi politica turismului internaţional”, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992
4
Olteanu,V. - “Marketingul serviciilor”, Ed. Uranus, Bucureşti, 1999
5
Stăncioiu, A.F. – “Dicţionar de terminologie turistică”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
6
Iahoda,M. – “Complexitatea pieţei turistice” în volumul “Turismul în economia naţinală”, Ed. Sport –
Turism, Bucureşti, 1983
7
Florescu,C. si Snak,O. – “Cererea de mărfuri a populaţiei”, Ed. Ştiinţifică, Bucureş ti, 1967
91
diferenţiate în funcţie de caracteristicile cererii. Pe baza structurii ofertei se pot

constitui o serie de pieţe ale produselor turistice. Un rol important în dimensionarea
lor îl ocupă potenţialul turistic al destinaţiilor, infrastructura, serviciile
complementare, calitatea şi pregătirea profesională a personalului prestator de servicii.
Din punctul de vedere al ariei, piaţa turistică poate fi locală, zonală, naţională
sau internaţională. Piaţa locală cuprinde un număr restrâns de consumatori, iar oferta
este bazată pe serviciile unei destinaţii. Piaţa zonală este formată din mai multe
destinaţii şi oferă un produs turistic complex, având dezvoltate mijloacele de transport
şi comunicaţii. Piaţa naţională este limitată la teritoriul naţional al unei ţări, iar piaţa
internaţională cuprinde teritoriile naţionale ale statelor ce au stabilite relaţii în
domeniul turismului.
Capacitatea pieţei turistice este reprezentată de necesitatea sau dorinţa
exprimată ori nu pe o anumită piaţă pentru un produs turistic, neluând în considerare
nivelul veniturilor consumatorilor potenţiali sau al preţurilor produsului turistic şi
permite determinarea de către specialiştii în marketing a raportului în care se află
cererea şi oferta, precum şi a locului ce îl deţine pe piaţa globală. Ea se calculează ca
un produs între capacitatea medie de consum şi numărul consumatorilor potenţiali,
fiind exprimată, de obicei, prin intermediul volumului ofertei, volumului cererii şi
volumului încasărilor din activitatea turistică.
În funcţie de capacitate, piaţa turistică se clasifică în piaţă turistică teoretică,
piaţă turistică potenţială şi piaţă turistică efectivă. Piaţa turistică teoretică reflectă
“limitele de absorbţie a unui produs turistic pe o piaţă determinată fără a lua în
considerare preţurile şi tarifele practicate”8. Piaţa turistică potenţială reprezintă
cererea solvabilă, respectiv dimensiunile teoretice ale cererii care ar putea fi
satisfăcută, ţinând cont de condiţiile materiale şi financiare ale populaţiei din zona
respectivă precum şi ale turiştilor ce se estimează că se vor deplasa în acea zonă.
Potenţialul pieţei turistice este mai mic decât capacitatea ei (piaţă turistică teoretică)
datorită apariţiei unor necesităţi sau ale unor condiţii materiale, financiare etc., care
limitează consumul de produse turistice. Piaţa turistică reală (efectivă) reprezintă
ansamblul cererilor efective sau, cu alte cuvinte, numărul actelor de vânzare –
cumpărare finalizate pentru un anumit produs turistic, într-o anumită perioadă de timp
şi într-o anumită zonă.
Piaţa turistică potenţială pentru un produs turistic poate fi mai mare sau egală
cu piaţa turistică efectivă (reală) a produsului respectiv. Raportul dintre cele două
pieţe reflectă gradul de saturaţie al pieţei respective, respectiv :
- piaţa saturată – cererea efectiv realizată este egală cu cererea potenţială;
- piaţa nesaturată – cererea efectiv realizată este mai mică decât cererea
potenţială.
Volumul ofertei exprimă “posibilităţile de satisfacere a cererii de servicii
turistice de către o întreprindere”9. Volumul ofertei se exprimă în unităţi fizice
(numărul total de unităţi de cazare sau numărul de locuri la mese) sau valoric.
Volumul cererii exprimă “nevoia ce trebuie satisfăcută într-o perioadă dată” 10.
Se determină în unităţi fizice (numărul mediu previzibil de vizitatori, durata medie a
sejurului, numărul zile - turist etc.) sau valorice.
Pentru analiza capacităţii turistice se operează cu o serie de indicatori
caracteristici, printre care: numărul mediu de vizitatori, durata medie a sejurului,
gradul de utilizare al capacităţii de cazare etc. Numărul mediu de vizitatori se
8
Snak,O. – “Economia şi organizarea turismului”, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1976
9
Balaure,V. (coord.) – “Marketing în alimentaţia publică şi turism”, A.S.E., Bucureşti, 1985
10
Balaure,V. (coord.) – “Marketing în alimentaţia publică şi turism”, A.S.E., Bucureşti, 1985
92
calculează ca raport între numărul zile – turist şi numărul de zile din perioada
analizată. Durata medie a sejurului se stabileşte ca rezultat al raportului între numărul
de zile – turist efectiv realizate şi numărul mediu de vizitatori din perioada analizată.
Gradul de utilizare a capacităţii de cazare se calculează ca raport între oferta efectiv
realizată şi cea teoretică.
Determinarea volumului cererii (care include atât cererea potenţială cât şi cea
efectivă) ridică dificultăţi şi implică utilizarea unor metode variate de investigaţie,
cum sunt:
 Metode de analiză a cererii turistice efective care au la bază datele statistice
(analiza încasărilor din turism la scară naţională sau la nivelul unui agent economic);
 Metoda coeficienţilor de elasticitate pentru aprecierea dimensiunilor cererii
potenţiale ce s-ar putea transforma în cerere efectivă ca urmare a modificării uneia
dintre variabilele: venit, preţ, etc. Această metodă de determinare a cererii turistice
potenţiale are la bază relaţiile:
Ec,v = (C/C) : (V/V)
C = ( Ec,v x V x C )/V,
în care :
Ec,v = valoarea coeficientului de elasticitate în funcţie de venituri;
C = variaţia cererii turistice;
C = volumul cererii turistice ;
V = variaţia veniturilor;
V = volumul veniturilor.
 Metode de estimare indirectă (efectivul total al populaţiei, structura acesteia pe
vârste, medii de provenienţă, categorii sociale, profesionale etc.)
 Metode de studiere directă. Rezultatele, în acest caz, sunt obţinute pe baza unor
informaţii referitoare la motivaţia turistică, la structura consumului turistic, la calitatea
serviciilor oferite, etc.
Volumul încasărilor din activitatea turistică exprimă raportul în care s-au aflat
oferta şi cererea turistică la un moment dat. Acest mod de exprimare a capacităţii
pieţei turistice este cel mai relevant, mărimea lui reflectând atât dimensiunile pieţei
cât şi calitatea ei.
Potenţialul pieţei turistice exprimă volumul maxim al vânzărilor de produse
turistice şi poate fi realizat de toate întreprinderile de profil într-o perioadă de timp
determinată la un anumit nivel al efortului de marketing şi în anumite condiţii de
mediu11.
Se poate calcula folosind relaţia:
Q = n x q x p, unde
Q = potenţialul total de cumpărători ai produsului turisti4c pe piaţa respectivă;

n = numărul cumpărătorilor produsului turistic;
q = cantitatea medie de produse turistice achiziţionată de cumpărător;
p = preţul unei unităţi de produs.
Pentru o întreprindere de turism este importantă comparaţia între vânzările
produselor ei şi cele ale întreprinderilor concurente, pentru care se foloseşte noţiunea
de “cota de piaţă”. Cota de piaţă reprezintă “procentul de vânzare a produsului
11
Kotler,Ph. – “Managementul marketingului”, Ed. Teora, Bucureşti, 1997
93
turistic al unei întreprinderi din volumul total de vânzări de produse similare pe o

anumită piaţă”12. Ea are un caracter dinamic şi urmărirea evoluţiei sale reprezintă o
sarcină importantă pentru marketer. În analizarea cotei de piaţă se utilizează patru
indicatori, respectiv : cota totală de piaţă, cota pe piaţă deservită, cota relativă de piaţă
în raport cu câţiva dintre primii concurenţi şi cota relativă de piaţă în raport cu liderul
pieţei13.
Cota totală de piaţă reprezintă volumul total de vânzări pentru un produs al
unei înteprinderi exprimat în procente din volumul total al vânzărilor produsului
respectiv.
Cota pe piaţă deservită reprezintă vânzările unei întreprinderi exprimate în
procente din totalul vânzărilor pe piaţa respectivă.
Cota relativă pe piaţă în raport cu primii câţiva concurenţi sau cu liderul de
piaţă reprezintă procentul vânzărilor unei întreprinderi din vânzările întreprinderilor
respective concurente. Pentru aprecierea variaţiei cotei de piaţă se foloseşte relaţia14:
Ctp = Pc x Fc x Sc x Sp , unde
Ctp = cota de piaţă;

Pc = procentul din totalul clienţilor care cumpară sau consumă produsul sau
serviciul turistic al întreprinderii respective;
Fc = volumul achiziţiilor clientelei de la întreprinderea respectivă exprimat în
procente din totalul achiziţiilor făcute de aceşti clienţi pentru produsul respectiv;
Sc = volumul mediu de achiziţii efectuate de întreprinderea respectivă, exprimat
procentual din volumul mediu de achiziţii efectuate de clienţii altor întreprinderi;
Sp = preţul mediu practicat de întreprinderea respectivă, exprimat procentual din
preţul mediu practicat de celelalte întreprinderi.
Indicatorii cotei de piaţă arată cauzele care conduc la modificările şi acţiunile
ce trebuie întreprinse pentru menţinerea întreprinderii pe piaţă la nivelul dorit.
Pieţele turistice au aceeaşi evoluţie ca şi produsele turistice, cunoscând
următoarele etape de viaţă15:
 etapa de apariţie;
 etapa de creştere;
 etapa de maturitate;
 etapa de declin.
Etapa apariţiei presupune identificarea necesităţilor şi dorinţelor de consum a
unora sau mai multe produse turistice. Pentru aceasta întreprinderea de turism trebuie
să interogheze mai mulţi potenţiali consumatori, în scopul cunoaşterii dorinţelor lor
privind caracteristicile produsului turistic (tipul de confort, mijloc de transport, mod
de rezervare etc.), serviciile complementare oferite, posibilităţile de petrecere a
timpului liber, activităţi sportive etc., etapă care se poate manifesta sub trei forme:
- produsul turistic să satisfacă preferinţele unui segment restrâns de piaţă
(strategia nişei);
- să satisfacă simultan preferinţele a două sau mai multor segmente de piaţă
(nişe multiple);
- să satisfacă preferinţele tuturor consumatorilor (strategia nediferenţiată).
12
Stăncioiu, A.F. – “Dicţionar de terminologie turistică”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
13
Kotler, Ph. – “Managementul marketingului”, Ed. Teora, Bucureşti, 1997
14
idem
15
Kotler, Ph. – “Managementul marketingului”, Ed. Teora, Bucureşti, 1997
94
Pentru întrerinderile mici de turism se recomandă strategia nişei de piaţă,

pentru cele cu potenţial mediu se recomandă strategia nişelor multiple, iar pentru
întreprinderile mari de turism se impune folosirea strategiei de masă.
În etapa de creştere, produsul turistic cunoaşte o dezvoltare fiind oferit de una
sau mai multe întreprinderi, având ca element caracteristic apariţia concurenţei.
Extinderea pieţei turistice se poate realiza pe calea intensivă (prin fidelizarea
clientelei, creşterea duratei medii de sejur, creşterea calităţii şi diversificării
permanente a serviciilor oferite etc.) şi pe cale extensivă prin creşterea numărului de
turişti, a numărului destinaţiilor şi atragerea de noi segmente (nişe) de piaţă.
Cele două căi de extindere a pieţei turistice nu sunt exclusive, în practică
întâlnindu-se, în majoritatea cazurilor, soluţii ce le îmbină, în funcţie de strategia de
marketing adoptată de întreprinderea de turism respectivă.
Etapa de maturitate este caracterizată printr-o concurenţă acerbă, fiecare
întreprindere de turism încercând să-şi găsească segmente de piaţă noi şi mai
atractive, recurgând chiar la reducerea profitului, ceea ce conduce la fragmentarea
pieţei în segmente tot mai mici. După fragmentare urmează un proces de
reconsolidare a pieţei prin fuziunea segmentelor. Fragmentarea pieţei este determinată
de concurenţă, reconsolidarea pieţei fiind rezultatul procesului de inovare.
Etapa de declin corespunde unei cereri tot mai scăzute pentru produsele
turistice existente, determinată fie de caracteristicile şi particularităţile produsului
turistic, fie de condiţiile sociale, economice, culturale şi politice.
3.2 Particularităţi ale pieţei turistice
Turismul,16 ca domeniu socio – economic, face parte din categoria celor ce

oferă produse “invizibile”, abstracte, ce nu pot definite din punct de vedere calitativ şi
cantitativ decât parţial şi indirect.
Consumatorul de turism nu are ca scop să achiziţioneze şi să consume bunuri
şi servicii (o marfă), ci doreşte să-şi procure satisfacţiile pe care le generează acestea.
Satisfacţiile căutate sunt individualizate pe plan obiectiv de ofertă cu caracteristicile
ei, iar pe plan subiectiv de cerere cu preferinţele sale. Datorită confruntării diversităţii
de oferte turistice cu fiecare din modalităţile de percepere ale acestora, prin prisma
fiecărei categorii de consumatori, au luat naştere o serie de sub-pieţe care pun în
evidenţă particularităţile pieţei turistice:17
- este o piaţă cu finalitate specifică, turistul, în calitate de client, nu are ca scop
final achiziţionarea şi consumul produsului turistic ca marfă obişnuită, ci procurarea
unor satisfacţii pe care le generează acţiunile respective;
- este o piaţă fragmentată, satisfacţiile procurate fiind individualizate prin
ofertă, iar preferinţele consumatorilor de produse turistice, prin cerere. Atât oferta, ce
poate livra o gamă largă de servicii, cât şi cererea ce poate solicita aceste servicii,
conduc la segmentarea pieţei în grupuri foarte mici, mergându-se până la
individualizare;
- este o piaţă de o complexitate aparte în timp şi în spaţiu, relaţiile ce o
compun începând a se contura, mai întâi, prin perceperea ofertei turistice de către
cerere sub forma unor “imagini” construite prin sintetizarea tuturor informaţiilor
privite de fiecare turist potenţial (are o accentuată încărcătură subiectivă). Aşadar,
16
Cosmescu,I. – “Economia turismului – Principii şi mecanisme”, Ed.Universităţii “L.Blaga” din Sibiu,
1998
17
Cosmescu,I. –“Turismul”, Ed. Economică, Bucureşti,1999
95
decizia de consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei, iar livrarea propriu –
zisă are loc, mai târziu, odată cu consumul;
- este o piaţă multidimensională – decizia procurării unui produs (serviciu)
turistic nu aparţine întotdeauna consumatorului, întrucât pe piaţa turistică există o
serie de “participanţi” la cumpărare, cum ar fi: persoane care iniţiază (iniţiator),
influenţează (influent), decid (decident), cumpără (persoana care plăteşte) şi utilizează
(consumator);
- este o piaţă cu o încărcătură de risc mult mai accentuată, datorată existenţei
unui grad mare de subiectivism în modul de realizare a satisfacţiilor consumatorilor,
ceea ce conduce deseori la insatisfacţii.
Particularităţile pieţei turistice sunt determinate, alături de componentele
acesteia – cerere şi oferta -, şi de o serie de factori pe care literatura de specialitate îi
grupează în:18
 factori obiectivi şi subiectivi;
 factori permanenţi şi conjuncturali;
 factori acceleratori sau cu efect negativ;
 factori de atracţie;
 factori economici;
 factori demografici;
 factori psihologici;
 factori politici;
 factori legaţi de calitatea serviciilor;
 factori promoţionali.
Tuturor acestor factori li se poate adăuga şi gradul de amenajare turistică,
factor determinat la rândul său de volumul, structura şi calitatea resurselor turistice
realizate prin investiţiile alocate, prin nivelul de dezvoltare a infrastructurii etc.
Pentru a putea evidenţia mai bine caracteristicile pieţei turistice se impun a fi
prezentate particularităţile componentelor acesteia, respectiv ale cererii şi ofertei
turistice.
Prin urmare, caracteristicile cererii turistice comparativ cu cele ale unei cereri
obişnuite de mărfuri sunt:19
1. Cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate cu consumul
turistic, situaţie exprimată prin faptul că acele categorii de populaţie care, din diferite
motive, nu-şi părăsesc localitatea de reşedinţă în timpul concediilor, nu se manifestă
ca solicitanţi reali de servicii turistice, deşi ar avea nevoie de ele cel puţin într-o formă
potenţială.
2. Dacă în consumul obişnuit de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhie a
formelor de manifestare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, cererea turistică nu
se caracterizează printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic oferit la
aceeaşi destinaţie a călătoriilor turistice. Făcând abstracţie de unele forme impuse ale
cererii turistice (ex: cure de tratament periodic în aceeaşi staţiune), periodicitatea
cererii turistice este determinată de durata timpului liber sau de sezonalitatea
activităţii turistice.
3. Cererea turistică are un grad mai ridicat de spontaneitate generat în special
de tendinţa de creştere a turismului individual, pe cont propriu.
18
Streja, S. – “Factorii care determină şi contribuie la dezvoltarea turismului”, în volumul “Turismul în
economia naţională”, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1981
19
Postelnicu, Ghe. – “Economia turismului”, Cluj-Napoca, 1999
96
4. Se poate remarca o sensibilitate mult mai mare la modificarea veniturilor

populaţiei şi al tarifelor pentru serviciile turistice – considerate “bunuri de lux” – în
comparaţie cu mărfurile obişnuite.
5. Motivaţia turistică (înclinaţiile, preferinţele, prejudecăţile) care stau la baza
cererii turistice este întotdeauna profund personală (subiectivism în alegerea
produsului turistic).
6. Uneori cererea turistică manifestă o puternică tendinţă de concentrare în
spaţiu la nivelul destinaţiilor turistice (anumite ţări, anumite staţiuni) ceea ce, în
funcţie şi de sezonalitate, antrenează utilizarea intensivă dacă nu chiar saturarea
spaţiului turistic.
Piaţa turistică şi-a dobândit atributul de piaţă “opacă”, adică anevoios de
pătruns, de cuantificat şi de influenţat ca urmare a particularităţilor pe care i le
imprimă cererea turistică.
Ca şi în cazul cererii, particularităţile produsului turistic provin şi din
trăsăturile caracteristice ale ofertei legate de volumul, structura, clientela participantă
la diferite forme de turism etc.20 Acestea sunt:
1.Oferta turistică se caracterizează, în primul rând, printr-o rigiditate relativă
mai mare în comparaţie cu elasticitatea cererii turistice. Acest lucru poate fi explicat
prin faptul că oferta şi producţia turistică, pentru a putea fi consumate, presupun
deplasarea consumatorului şi nu a produsului. Alături de acest imobilism trebuie avută
în vedere şi imposibilitatea stocării ofertei, a depozitării ei în vederea adaptării
cantitative la nivelul cererii.
2. Rigiditatea ofertei turistice poate genera o serie de fenomene negative, unele
de amploare, care se propagă în aproape toată economia naţională ca urmare a
legăturilor turismului cu alte ramuri productive. Ca exemplificare: subutilizarea
elementelor funcţionale de cazare turistică atrage după sine prelungirea duratei de
amortizare a investiţiilor, uzura morală a mijloacelor fixe şi încetinirea ritmului de
înnoire a capacităţilor de producţie.
3. Ca o replică a rigidităţii ofertei turistice se poate remarca efectul de
substituire a unui tip de ofertă cu altul, complementar sau înrudit, care satisface
motivaţii din cele mai diverse. Pentru accentuarea posibilităţii de substituire a unei
oferte turistice prin alta se impune ca elementele funcţionale să aibă un oarecare
caracter polifuncţional, adică să poată satisface mai multe alternative de consum fără a
fi nevoie de investiţii suplimentare.
4. Producţia turistică, oferta turistică au un caracter ferm, dar efemer, existând
atâta timp cât se manifestă consumul. Unele componente ale ofertei turistice, resursele
primare (naturale) şi cele antropice nu se consumă în procesul derulării fluxurilor
turistice. În acelaşi timp, însă, serviciile turistice se consumă integral, pe măsura
prestării lor. Oferta potenţială de servicii nevalorificate într-o perioadă echivalează cu
o pierdere definitivă ca urmare a diminuării coeficienţilor de utilizare a bazei tehnico-
materiale.
5. În funcţie de mediul în care sunt prestate, de trebuinţele consumatorilor şi
modul de percepere a acestora, serviciile turistice prezintă un caracter eterogen, ceea
ce face imposibilă standardizarea ofertei turistice.
6. Apartenenţa turismului, ca activitate economică la sectorul terţiar îl face
dependent de volumul şi dinamica acestuia. Astfel, serviciile de transport, cele de
ocrotire a sănătăţii etc., deşi sunt destinate satisfacerii unor trebuinţe individualizate
ale tuturor membrilor societăţii, participă şi la constituirea ofertei turistice, aceste
servicii constituind premise şi factori pentru dezvoltarea ofertei turistice.
20
idem
97
7. Ca o consecinţă a complexităţii produsului turistic, producătorii turistici

sunt puternic specializaţi, imprimând un caracter eterogen şi complex organizării
producţiei turistice. Alături de specializarea producătorilor, specificul domeniului
turistic imprimă ofertei şi un caracter artizanal. Aceasta presupune existenţa unui
număr mare de întreprinderi mici şi mijlocii care oferă prestaţii turistice
particularizate, bazate pe o pondere mai importantă a muncii vii. Din această cauză,
serviciile turistice, volumul forţei de muncă, precum şi calitatea ei se constituie ca
elemente turistice ale ofertei turistice.
8. În turism nu se poate vorbi de “comportamente standard” ale clientelei, ci
numai de suma comportamentelor particulare a unor exigenţe şi motivaţii deosebit de
eterogene şi complexe, riguros orientate. În consecinţă, gradul general de satisfacţie
obţinut în urma consumului turistic nu constă din simpla însumare a consumurilor
parţiale de servicii. Dacă din anumite motive, subiective sau obiective, la un moment
dat sau într-un loc determinat, una din verigile lanţului de servicii nu corespunde
solicitărilor turistului, insatisfacţia provocată se va propaga în deformarea imaginii
întregii oferte. Literatura de specialitate avertizează că influenţa unui turist mulţumit
sau nemulţumit se resimte asupra a douăzeci de turişti potenţiali. Prin urmare, toate
serviciile turistice trebuie să fie ireproşabile.
În concluzie, particularităţile pieţei turistice rezultă, în principal, din
caracteristicile componentelor acesteia. Şi pentru că turismul este un domeniu eterogen,
actul turistic trebuie să fie21 fructul gândirii şi acţiunii comune a geografului, sociologului,
psihologului, economistului, arhitectului, ecologului, la care se alătură gândirea factorului
politic, a investitorului şi a realizatorului întregii concepţii de dezvoltare.
3.3 Cererea turistică în România
Cererea turistică se manifestă, practic, într-un număr infinit de variante,

nuanţate sau nuanţabile de la un client potenţial la altul, în funcţie de:
 tipologia socio-profesională, familia şi forma de turism în care se
desfăşoară călătoria turistică a clientului interesat;
 caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de
transport, modalităţile de cazare, etc.);
 sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor
turistice în funcţie de structura serviciilor;
 motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.
Motivaţia turistică generatoare de cerere turistică este întotdeauna profund
personală, subiectivă, determinată de impulsuri endogene (psihologice) şi exogene
(influenţate de mediu). Impulsurile exogene pot fi pozitive – manifestate printr-o
atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune (o destinaţie), o formă de turism şi
negative – manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau de o formulă
de vacanţă sau chiar prin respingerea unei destinaţii din motive de incompatibilitate
sau prejudecăţi.
În viitorul apropiat se consideră că motivaţiile de călătorie vor fi legate de
tratametul balnear, vânătoare, locuri noi, necunoscute, pitoreşti şi nepoluate, istorie,
cultură, sate turistice, degustări de vinuri, etc. Un segment de cerere interesant va fi
tineretul care este atras mai mult de frumuseţea şi originalitatea zonelor în dezvoltare,
dar şi de spiritul de aventură, specific vârstei.
21
Jahoda,M.- “Complexitatea pieţei turistice” în volumul “Turismul in economia naţionala”, Ed.Sport-
Turism, Bucureşti, 1983
98
Accelerarea reformei în turism, privatizarea acestui sector conjugate cu redresarea

economică reală, manifestată în ultima perioadă prin reducerea inflaţiei şi a şomajului şi
creşterea venitului naţional, va duce inevitabil la o revitalizare a activităţii turistice cu
efecte benefice şi asupra indicatorilor cererii turistice interne. De asemenea, sporirea
aportului de capital străin şi intern, iar pe această bază, creşterea investiţiilor pentru
modernizarea şi dezvoltarea turismului şi a calităţii serviciilor turistice, reprezintă
elemente majore de susţinere a ritmurilor de creştere a indicatorilor specifici.
Încercările de redresare a imaginii României pe plan mondial, stabilitatea politică
şi socială, creşterea calităţii acţiunilor promoţionale a ofertei turistice pe piaţa turistică
europeană şi mondială sunt, de asemenea, factori pozitivi de influenţare a cererii turistice.
În perioada 1990-2000 turismul românesc marchează o scădere accentuată,
după cum se poate vedea şi din tabelul 3.35, numărul turiştilor cazaţi reducându-se de
la 12.972 mii în 1989 la 4.920 mii în 2000, adică la doar 44,2% din numărul fizic de
turişti înregistraţi în anul 1989.
Corespunzător scad şi înnoptările evidenţiate într-un ritm şi mai rapid, de la
53.377 mii în 1989 la 17.647 în anul 2000, ceea ce reprezintă doar 36,7% din nivelul
amintit.
În structură, turiştii români reprezentau 89,4% în anul 1989, procentul
menţinându-se relativ constant pe toată perioada, cu o uşoară diminuare în ultimii 2 ani.
Dintr-un total de 53.377 mii înnoptări în 1989, 90% erau deţinute de turiştii români,
pondere relativ constantă aşa cum am amintit mai sus, atingând nivelul de 87,8% în anul
2000 dar dintr-un volum mult mai mic de înnoptări înregistrate, adică 15.497 mii.
Complementar, numărul turiştilor străini a scăzut de la 1.371 mii în 1989 la
867 mii în 2000, adică la 60% din nivelul lui 1989, ponderea acestora în totalul
turiştilor crescând în schimb de la 10,6% în 1989 la 17,6% în 2000.
Deşi poziţia în structură se îmbunătăţeşte, numărul înnoptărilor turiştilor
străini scade, la rândul lui, la mai puţin de jumătate faţă de nivelul înregistrat în 1989,
adică la 40,4%.
Tabelul 3.35 Evoluţia circulaţiei turistice

- mii-
Anul Total Români % Străini %
Turişti Înnop Turişti Înnop- Turişti Înnop- Turişti Înnop- Turişti Înnop-
cazaţi -tări Cazaţi tări cazaţi tări cazaţi tări cazaţi tări
1989 12972 53377 11597 48061 89,4 90 1375 5316 10,6 10,0
1990 12297 44552 10865 40314 88,3 90,5 1432 4238 11,6 9,5
90/89 94,8 83,5 93,7 83,9 10,1 79,7
1991 9603 31957 8309 28658 86,5 89,8 1294 3269 13,4 10,2
91/89 74,0 59,8 71,6 59,6 94,1 61,5
1992 8015 26076 6830 22935 85,2 87,9 1185 3141 14,7 12,0
92/89 61,8 48,8 58,9 47,7 86,2 59,1
1993 7566 24769 6718 22025 88,7 88,9 848 2744 11,2 11,1
93/89 58,3 46,4 57,4 45,8 61,7 51,5
1994 7005 23296 6149 20538 87,7 88,2 865 2758 12,2 11,8
94/89 54,2 43,6 53,0 42,7 62,3 51,9
1995 7070 24111 6304 21730 89,1 90,1 766 2381 10,8 9,9
95/89 54,5 45,2 54,4 45,2 55,7 44,8
1996 6595 21838 5832 19550 88,4 89,5 762 2288 11,5 10,5
96/89 50,8 40,9 50,3 40,7 55,4 43,0
1997 5727 19612 4894 17106 85,5 87,2 833 2506 14,5 12,8
97/89 44,2 36,7 42,2 35,6 60,6 47,1
1998 5552 19183 4742 16976 85,4 88,4 809 2206 14,5 11,4
98/89 42,7 35,9 40,8 35,3 58,8 41,5
1999 5109 17670 4314 15689 84,4 88,8 795 1981 15,6 11,2
99/89 39,4 33,1 37,2 32,6 57,8 37,2
2000 4920 17647 4053 15497 82,4 87,8 867 2149 17,6 12,2
00/89 37,9 33,0 37,2 32,2 63,0 40,4
Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Turismul României, Breviar statistic, 2001
99
Scăderea dramatică a turismului intern românesc după 1989 este generată de

cauze cum ar fi:
- reducerea accentuată şi continuă a puterii de cumpărare reale a populaţiei;
- creşterea numărului de şomeri;
- restructurarea priorităţilor de consum în dauna turismului;
- creşterea numărului de călătorii în străinătate şi amplificarea cheltuielilor de
turism a românilor în afara graniţelor ţării pentru segmentul mai redus, al celor cu bani;
- deprecierea continuă a bazei materiale turistice, scăderea calităţii serviciilor
turistice autohtone şi creşterea, uneori exagerată a preţurilor pentru serviciile turistice oferite.
Tabelul 3.36 Sosiri ale clienţilor în unităţile de cazare turistică

pe zone turistice – 2000
-mii-
Bucureşti şi Alte
Indicatori Total Staţiuni Staţiuni Staţiuni Delta oraşele localităţi
balneare litoral montane Dunării reşedinţă de şi trasee
judeţ turistice
Total turişti 4920 677 672 756 34 2237 543
Români 4053 652 639 668 30 1579 485
Străini 867 25 33 88 4 658 58
Total 100% 100% 100% 100% 100% 100% 100%
Români 82% 96% 95,1% 88,3% 88,2% 70,6% 89,3%
Străini 17,6 3,7% 4,9% 11,7% 11,8% 29,4% 10,7%
Pondere staţiuni - 13,8% 13,7% 15,4% 0,7% 45,5% 11,0%
în total
Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Turismul României, Breviar statistic, 2001
Deşi a scăzut ca volum, după cum se observă în tabelul de mai sus, circulaţia
turistică internă reprezintă peste 82% din turismul intern românesc, cea mai mare
parte a cererii turistice româneşti concentrându-se în Bucureşti şi reşedinţele de judeţ
(45,5%). Turismul de vacanţă se practică integral în staţiunile montane, de litoral sau
balneare, aceste staţiuni satisfacând cca. 42% din cerea turistică internă.
În ultimii ani se pare că turismul montan şi agroturismul din zona montană
devin mai atractive în dauna celorlalte forme de turism, în anul 2000 cota de piaţă a
turismului montan fiind de 15,4%, fiind urmat de turismul balnear cu o cotă de 13,8%
şi de turismul de litoral cu o cotă de 13,7%.
Tabel 3.37 Situaţia capacităţilor de cazare în funcţiune, a cererii şi a utilizării

capacităţilor de cazare pe zone turistice – 2000
Total Capacitatea în Sosiri Înnoptări

funcţiune - număr turişti - - număr turişti -
Locuri-zile
România 50.197.142 100% 4.920.129 100% 17.646.675 100%
Staţiuni din zona Staţiuni 11.326.969 22,6% 677.495 13,8% 5.406.773 30,6%
Balneare
litorală 8.730.377 17,4% 671.638 13,6% 4.459.151 25,3%
Staţiuni din zona montană 9.022.255 17,9% 756.380 15,4% 2.137.555 12,1%
Bucureşti şi oraşele 13.574.339 27,1% 2.237.397 45,5% 4.190.406 23,7%
reşedinţă de judeţ
Delta Dunării, inclusiv 426.658 0,8% 34.462 0,7% 84.816 0,5%
Tulcea
Alte localităţi 7.116.544 14,2% 542.757 11,1% 1.367.974 7,7%
Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică, Turismul României, Breviar statisrtic, 2001
100
Din datele prezentate în tabelul de mai sus reiese că turismul balnear deţine în
anul 2000 cca 23% din capacitatea structurilor de primire, cu o cerere de aproape 14%
din numărul total de sosiri şi cu 30,6% din numărul înnoptărilor în structurile de
primire turistice. Cele mai multe se adresează pieţei interne, cererea turiştilor străini
fiind de cca 11% din totalul turiştilor. România dispune de peste 150 de staţiuni şi
localităţi cu factori naturali de cură, dar activitatea balneară se concretizează în cca
19 staţiuni de interes general din care 11 corespund turismului internaţional.
Turismul de litoral deţine, în anul 2000, 40% din capacitatea turistică a ţării şi
apoximativ 18% din capacitatea turistică în funcţiune, cererea turistică având o
pondere de 13,6%, în timp ce volumul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică
deţine o cotă de 25,3%. Acest tip de turism se realizează ca urmare a condiţiilor
materiale deosebit de favorabile pentru practicarea unui turism complex. Prin
puternica sa bază materială, litoralul este considerat ca fiind prima zonă turistică din
ţară, cu toate că activitatea se caracterizează printr-o accentuată sezonalitate. Cele mai
multe staţiuni de pe litoralul românesc au fost construite acum 25-30 de ani şi au un
caracter sezonier, excepţie făcând cele care include şi programe balneare sau de
tratament.
Turismul montan, de sporturi de iarnă şi estival, reprezintă în anul 2000 cca
15,4% din nivelul cererii turistice şi peste 12% din numărul de înnoptări, iar ponderea
capacităţii de cazare turistică este de aproximativ 18% din totalul capacităţii de cazare
în funcţiune. Cele mai solicitate staţiuni montane pe piaţa turistică românească sunt
Poiana Braşov şi Sinaia. În măsura în care printr-un efort investiţional serios se
modernizează hotelurile, amenajările, pârtiile de schi şi agrementul, staţiunile
montane româneşti au şansa de a-şi menţine, chiar îmbunătăţi poziţia de piaţă.
Turismul de afaceri are o curbă evolutivă ascendentă, el deţinând cca 45,5%
din cererea turistică şi 23,7% din înnoptări şi reprezentând 27,7% din capacităţile
turistice în funcţiune. Cele mai importante destinaţii pentru turismul de afaceri sunt
reprezentate de Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ care înregistrează 38,9% din
numărul total al turiştilor români şi apoximativ 75,9% din numărul total al turiştilor
străini înregistraţi în unităţile de cazare turistică.
Turismul cultural – itinerant, constituie o motivaţie importantă pentru
călătoriile turistice, programele oferite de agenţiile de turism cuprinzând obiective
istorice, culturale, de artă, zone naturale deosebite.
Reţinând principalele evoluţii ale actualului deceniu în ceea ce priveşte cererea
şi oferta turistică se poate concluziona că, prin adoptarea unor proiecte viabile de
dezvoltare a turismului, îmbunătăţirea şi diversificarea calităţii produselor turistice şi
a bazei materiale, alături de valorificarea optimă a potenţialului turistic românesc,
piaţa turistică românească va cunoaşte ample modificări cu efecte benefice asupra
dinamicii cererii şi ofertei turistice româneşti, pornindu-se şi de la ideea redresării
economiei naţionale, considerându-se că atât cererea cât şi oferta turistică sunt într-un
raport direct cu evoluţia la nivel micro şi macroeconomic. Dacă toate acestea pot avea
o inflenţă pozitivă asupra perspectivei turismului românesc, totuşi trebuie reţinut şi
rolul determinant, hotărâtor al înfăptuirii reformei, iar în cadrul acesteia al procesului
de privatizare.
Referindu-ne strict la evoluţia privatizării în turism în aceşti ani, ea nu poate fi
catalogată decât a fi insuficientă şi necorespunzătoare, ca pondere şi conţinut. Chiar
privatizările realizate, indiferent de metodă, formă sau conţinut nu au condus la
rezultate corespunzătoare, la realizarea previziunilor elaborate. Motivaţiile sunt
multiple dar, în prim plan am sublinia faptul că ele nu s-au realizat conform legislaţiei,
101
ceea ce a condus printre altele la sustrageri importante din patrimoniu, suevaluări sau
deteriorări, de multe ori intenţionate.
În acelaşi timp, privatizarea nu a fost însoţită de facilităţi care să conducă la o
revitalizare a activităţii turitsice, la obţinerea unor rezultate economice şi financiare
adecvate, inclusiv de ordin social. De aceea, privatizarea bazei materiale turistice,
alături de celelalte componente ale reformei trebuie realizată în termenul cel mai scurt
posibil.
Turismul montan, balnear şi de litoral trebuie situat în prim planul acestui
proces. Argumentele sunt multiple, dar prioritar trebuie reţinute investiţiile masive
realizate anterior, o bază materială relativ bună şi care, prin nevalorificare, conduce în
continuare la pierderi importante, atât de potenţial, cât şi de efecte economice şi
sociale.
Reabilitarea turismului implică, în primul rând, un cadru legislativ adecvat şi
stabil, care să favorizeze privatizarea în turism, dar şi activitatea turistică propriu-zisă,
stabilirea legislaţiei privind turismul trebuind să constituie o altă coordonată de bază
pentru turism.
3.4 Potenţialul turistic din România
3.4.1 Resursele naturale ale României
Deşi lipsită de resursele material-financiare necesare unei relansări în trombă a

turismului românesc, România se situează printre ţările cele mai apreciate din punct
de vedere natural, peisajul românesc întruchipând armonia şi frumuseţea darurilor
divine.
Turismul, ca ramură a economiei, are capacitatea atragerii după sine a unor
efecte remarcabile şi pozitive: trasferul geografic de resurse, crearea de noi locuri de
muncă, amenajarea şi sistematizarea teritoriului, echilibrarea balanţei de plăţi (printr-
un aport valutar corespunzător), integrarea României în structurile Uniunii Europene,
etc.22
România este situată în partea central-sudică a Europei la jumătatea distanţei
dintre Ecuator şi Polul Nord (45 0 lat.N), iar pe meridian la aproximativ mijlocul
distanţei dintre extremităţile continentului european (Oceanul Atlantic, la vest, şi
Munţii Ural, la est).
Relieful României poartă amprenta echilibrului şi armoniei. Caracteristicile
sale esenţiale sunt date de varietatea peisajului, proporţionalitatea (31% - munţi, 36%
- dealuri şi podişuri, 33% - câmpii şi lunci) şi dispunerea simetrică sub formă de
amfiteatru, a treptelor majore de relief. Trei elemente naturale definitorii constituie
osatura acestui binecuvântat spaţiu românesc: Munţii Carpaţi, Fluviul Dunărea şi
Marea Neagră – poartă de deschidere spre întregul Ocean Planetar.
Varietatea peisajelor şi condiţiile favorabile pentru drumeţii, în timpul verii, şi
sporturi de iarnă, în sezonul rece conferă Carpaţilor o mare atracţie turistică.
Dintre elementele turistice oferite spre delectare de Carpaţii Orientali se
remarcă: Munţii Rodnei, cu splendide mărturii ale glaciaţiunii cuaternare; Rarăul cu
“Pietrele Doamnei”; Ceahlăul cu “Olimpul Moldovei”; Hăşmaşu Mare cu “Piatra
Singuratică”; Ciucaşul cu “Tigăile”; Piatra Mare şi Postăvarul cu renumita “Poiana
Braşov”. De asemenea, Bicazul cu lacul vulcanic Sf.Ana, precum şi staţiunile
22
Alexandru D. şi colab.-”Geografia economică mondială”, A.S.E, Bucureşti, 1992
102
balneoclimaterice care au la bază mulţimea izvoarelor minerale (Vatra Dornei,

Tuşnad, Borsec, Covasna, etc.).
Carpaţii Meridionali, cei mai impunători munţi din România, depăşesc prin
câteva vârfuri 2.500 m. Făgăraşul, Parângul şi Retezatul, cu abrupturi şi creste, cu
circuri şi lacuri glaciare, reprezintă o tentaţie irezistibilă pentru iubitorii muntelui.
Bucegii cu “Babele” şi “Sfinxul”, cu castrul din Valea Ialomiţei, cu numeroase cabane
şi mijloace de transport pe cablu, se bucură de o mare afluenţă turistică.
La poalele lor, sub impresionantul abrupt stâncos, pe Valea Prahovei, s-au
dezvoltat cunoscutele staţiuni climaterice din Sinaia, Buşteni, Predeal. Alpiniştii sunrt
la ei acasă în Piatra Craiului, iar pentru împătimiţii auto de referinţă sunt
Trasfăgărăşanul, Culoarul Rucăr-Bran sau defileele Oltului şi Jiului.
Carpaţii Occidentali, cu o mare diversitate petrografică, reflectată în mare
varietate peisagistică, prezintă, şi ei, o ofertă turistică naturală deosebit de tentantă.
Coloanele de bazalt de la Detunata au generat un relief spectaculos; calcarele din
Bihor au favorizat dezoltarea unui relief carstic (chei, abrupturi, doline şi peşteri) fără
egal, iar apele minerale sau termo – minerale au favorizat apariţia unor staţiuni
balneoclimaterice de prim ordin (Geoagiu Băi, Moneasa, Vaţa de Jos). Apusenii
prezintă un plus de atractivitate turistică în binecunoscuta “Ţara Moţilor” unde micile
aşezări umane, tip cătun, îşi împrăştie gospodăriile pe versanţii ce flanchează Arieşul.
Cununa carpatică închide în interiorul său Podişul Transilvaniei, la exterior
întinzându-se Subcarpaţii. Aşezarea acestora şi clima propice, favorizează dezvoltarea
unor podgorii faimoase (Panciu, Odobeşti, Dealul Mare-Istriţa, Ştefăneşti-Argeş).
O bordură deluroasă există şi de-a lungul Carpaţilor Occidentali unde s-au
dezvoltat staţiuni balneoclimaterice cu ape termale (Băile Felix, 1 Mai) şi minerale
(Lipova şi Buziaş).
În estul ţării, dincolo de înălţimile subcarpatice, Podişul Moldovei coboară
uşor de la nord la sud, similar cu Podişul Getic la sud de Subcarpaţii Getici. Teritoriul
dintre Dunăre şi Marea Neagră apare tot sub formă de podiş, cu diferenţieri
importante între nord şi sud. Nordul şi centrul Dobrogei este moştenitorul unor vechi
munţi (cutaţi în fazele hercinică şi, respectiv baikaliană) care astăzi depăşesc
înălţimea unor dealuri, iar Dobrogea de Sud prezintă un relief mai uniform, cu
interfluvii largi şi văi adâncite. Partea centrală a Dobrogei sudice este marcată de
prezenţa canalului Dunăre-Marea Neagră.
Câmpiile se desfăşoară în sudul şi vestul ţării. Importanţa lor prezintă mai
mult valenţe economice, îndeosebi agricole decât turistice.Turistul este atras de forme
de relief mai diversificate şi ciudate, mai degrabă decât de o întindere vastă de şes.
Totuşi, în aceste locuri a fost facilitată dezvoltarea unor staţiuni climaterice ca urmare
a prezenţei lacurilor sărate din Bărăgan: Lacul Sărat sau Amara.
Delta Dunării, cel mai tânăr pământ românesc, acea lume mirifică a apelor,
stufului şi păsărilor, constituie un obiectiv turistic de prim ordin pentru toate
categoriile de turişti. Situată la 122 km de Constanţa, ea reprezintă cel mai bogat parc
faunistic din Europa, cu peste 280 de specii de păsări, 60 de specii de peşti de mare
valoare economică: cega, păstruga, nisetrul, morunul – sursă de icre negre. Prin
valoarea sa faunistică, floristică şi peisagistică, Delta Dunării este un unicat în Europa.
Din luna mai şi până în octombrie, vizitatorii au la dispoziţie pontoane-
dormitoare, vase fluviale de agrement, şalupe şi bărci de pescuit cu care pot pătrunde
prin canalele acestei împărăţii de ape. Un confortabil hotel se află la Crişan, în inima
Deltei, la mila 23 şi alte două la Sulina, pe uscatul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Poarta de intrare în Delta Dunării este oraşul Tulcea, cu numeroase obiective turistice,
hoteluri (Delta, Egreta), camping, restaurante cu specific (Danubius, Delta, etc.).
103
Litoralul românesc al Mării Negre are o alcătuire complexă care îi măreşte

valoarea turistică. El se desfăşoară pe o lungime de 244 km , porţiunea nordică
mărginind Delta Dunării şi complexul de lagune Razim-Sinoe, iar către sud pe circa
70 km, întinzându-se litoralul propriu-zis. Întreaga zonă dispune de plaje întinse şi
însorite, nisipuri cu calităţi deosebite, lacuri cu ape dulci şi sărate, nămoluri
terapeutice, izvoare minerale, faleze înalte, etc.
Apa Mării Negre cu o salinitate redusă şi fără maree, lipsa stâncilor şi a faunei
periculoase, climatul marin binefăcător, conferă litoralului un plus de atractivitate.
Staţiunile balneoclimaterice şi de odihnă, binecunoscute în turismul internaţional:
Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter,
Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, cu moderne baze de cazare şi tratament şi diverse
posibilităţi de agrement, oferă condiţii optime pentru odihnă şi tratament atât în
sezonul estival cât şi în extrasezon.
Clima României este influenţată decisiv de poziţia sa geografică. Luat în
ansamblu, teritoriul României se bucură de un climat temperat-continental moderat,
cu influenţe oceanice dinspre Atlantic, mediteraneene din sud-vest şi cu tente de
excesivitate dinspre est şi nord-est. Nuanţările climatice sunt determinate de formele
de relief, de poziţia principalelor ramuri carpatice de altitudine, etc.
Reţeaua hidrografică este marcată de prezenţa Dunării (pe o lungime de
1.075 km)în postura de colector principal al apelor curgătoare, care au o distribuţie
radiară (cu mici excepţii), majoritatea lor izvorând din Carpaţi. Nici prezenţa
numeroaselor lacuri, de diverse origini şi extensiuni nu este de neglijat, însă
supremaţia în acest sens o deţin izvoarele minerale, peste 2.000, multe dintre ele
termale. Nu mai puţin importantă este “marea cea mare” care oferă adăpost însuşi
“bătrânului Danubiu”.23
Vegetaţia, condiţionată de relief şi pedoclimatic, prezintă o dispunere etajată:
zonele montane sunt acoperiate cu păduri de conifere, în amestec, şi de foioase (fagul,
îndeosebi). Pe culmile mai înalte locul vegetaţiei forestiere este luat de pajiştile alpine
şi tufărişurile de jneapăn, ienupăr, merişor, afin, etc. În zonele deluroase este
domeniul foioaselor, predominând fagul, gorunul sau stejarul, iar ceva mai jos – cerul
şi gârniţa. Locul vegetaţiei de stepă şi silvostepă din zonele de câmpie şi de podişuri
mai joase a fost luat de culturile agricole.
Fauna, în funcţie de biotipul fiecărei specii, cuprinde 3.600 de specii. O
însemnătate deosebită o prezintă fauna cinegetică reprezentată de ursul brun, cerbul,
râsul, capra neagră, căpriorul, mistreţul, iepurele, etc., iar dintre păsări menţionăm:
cocoşul de munte, raţa sălbatică, egreta mare, stârcul, etc. Fauna acvatică cuprinde
păstrăvul, lostriţa (în apele de munte), crapul, cleanul, mreana (în apele de şes), şalăul,
ştiuca, bibanul (în Dunăre) şi sturionii (în mare şi la gurile Dunării).
Rezervaţiile şi monumentele naturii sunt prezente într-un număr apreciabil, iar
atenţia acordată acestora de către geologi este justificată. Astfel, importante de amintit
sunt: Parcul Naţional Retezat, cu o suprafaţă de peste 50.000 ha, Rezervaţia Biosferei
Delta Dunării – inclusă în circuitul internaţional al rezervaţiilor monumentelor naturii,
rezervaţiile geologice şi geomorfologice de la Râpa Roşie, Masivul de sare de la Slănic,
Vulcanii noroioşi din Subcarapaţii Curburii etc.; rezervaţiile speologice de mare interes:
Peştera Vântului, Cetăţile Ponorului, Scărişoara, etc.; rezervaţiile forestiere: Codrul
secular de la Slătioara, parcul dendrologic Simeria, etc.
România deţine în prezent 422 rezervaţii naturale (dintre cele mai diverse), 2
rezervaţii ştiinţifice, 8 rezervaţii peisagistice şi 31 monumente ale naturii.
3.4.2. Resursele cultural-sociale şi istorice
23
Ghidul Turistic al României, Publirom, 1997-1998
104
Situată în mijlocul unor ţări de natură slavă (Ucraina, Ungaria, Iugoslavia,

Bulgaria), România a reuşit să-şi păstreze caracterul latin şi cultura proprie.
Ţara noastră este deţinătoarea unui imens tezaur de vestigii arheologice,
monumente istorice, de arhitectură şi de artă, ca şi a unui apreciabil patrimoniu care
atestă evoluţia şi continuitatea de muncă şi viaţă pe aceste meleaguri.
Resursele cultural – istorice sunt parte integrantă a ofertei turistice potenţiale
şi reprezintă o componentă însemnată a imaginii turistice a ţării noastre pe piaţa
internaţională. În rândul acestor componente se înscriu vestigiile arheologice legate de
geneza poporului român (cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, ruinele unor cetăţi
medievale, etc.), cât şi monumentele de arhitectură şi de artă cu valoare de unicat,
unele de notorietate mondială cum sunt bisericile şi mănăstirile din Bucovina,
Maramureş sau cetăţile fortificate din Transilvania şi monumentele stilului
brâncovenesc şi complexele de artă feudală din Muntenia şi Oltenia.
Destul de numeroase sunt muzeele şi casele memoriale, monumente istorice
răspândite pe întregul teritoriu al ţării, unele dintre acestea de interes internaţional,
cum sunt cele din Bucureşti, Cluj, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Constanţa, etc. sau de
interes naţional (muzee judeţene şi orăşeneşti).
Dorinţa de conservare a creaţiei artistice populare a determinat organizarea
unor târguri şi festivaluri de artă populară, unde meşteşugurile, artizanatul, ceramica,
portul popular, folclorul literar, muzical şi coregrafic,din zone renumite ca: Ţara
Oaşului, Maramureş, nordul Moldovei, mărginimea Sibiului, Bistriţa Năsăud, Sălaj,
Vâlcea,etc. stau la mare cinste şi sunt foarte apreciate de generaţiile moderne.
În peisajul resurselor socio-culturale sunt incluse satele peisagistice (climatice,
balneare, sate cu podgorii, pastorale, vânătoreşti, pescăreşti, etc.), satele turistice sau
cele de interes cultural-istoric, cum sunt cele din Moldova şi Oltenia, ca şi cele cu
caracter etnografic de creaţie artistică şi artizanală, care se găsesc în aproape de toate
localităţile ţării. În aceste sate s-a organizat agroturismul atât pentru cunoaşterea
peisajelor acestora, dar mai ales pentru prezentarea şi continuitatea obiceiurilor
populare, a tradiţiilor. Multe dintre aceste sate au atras un număr însemnat de turişti
străini curioşi şi interesaţi în cunoaşterea unei culturi străvechi păstrate cu sfinţenie de
ţăranii români.
Viziunea globală a resurselor fizice, naturale şi a celor cultural-istorice
constituie izvorul unor variate forme de turism care, în condiţiile ţării noastre, pot fi
grupate într-o gamă foarte largă.
Pentru a înţelege mai bine rolul şi potenţialul turistic al României se impune
analizarea acestora din prisma conceptului de ofertă turistică. Aceasta din urmă a
constituit obiectul de studiu al multor autori, în anumite perioade şi stadii de
dezvoltare a ţărilor. Specialistul elveţian Hunzicker arăta într-una din scrierile sale
că:24 oferta turistică este o combinaţie de elemente materiale şi servicii, combinaţie în
care serviciile joacă rolul principal”.
Oferta turistică este formată din produse turistice, englezul H.Medlik definind
această componentă ca fiind: “un amalgam de elemente tangibile şi intangibile,
concentrate într-o activitate specifică şi cu o destinaţie specifică”.25
Alţi autori au considerat oferta cu un mănunchi de elemente materiale şi
nemateriale oferite consumului, care ar trebui să aducă foloase cumpărătorului, să-l
satisfacă. Observăm includerea în componenţa produsului turistic a unor factori cum
sunt: factori naturali – poziţia în teritoriu, relieful, vegetaţia, fauna, clima, peisajul;
24
Hunzicker W.-“Betriebswiltschaftslehre des Fremdenvercehre”, Vol.I, Berna, 1959
25
Medlik H.-”The Product Formulation in Tourism”, în “AIEST, Tourisme et Marketing”,1973
105
factori generali ai existenţei activităţii umane – ospitalitate, obiceiuri, folclor,

economie, politică, etc.; infrastructura generală – transporturi şi telecomunicaţii;
populaţia şi aşezările omeneşti, etc.
Economistul român E.Nicolescu consideră că produsul turistic ar trebui să
includă şi patrimoniul turistic cu factorii săi naturali - diverse elemente naturale de
atracţie specifice (cursuri de apă, lacuri, izvoare, etc.), factorul uman - prin
ospitalitate, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă şi cultură, ca şi infrastuctura
generală a zonei, inclusiv dezvoltarea economică generală (industrie, agricultură,
transport), dezvoltarea demografică şi cea edilitar gospodărească, infrastructura cu
specific turistic, etc.
Alţi autori au considerat necesară includerea în cadrul potenţialului turistic a
pregătirii şi perfecţionării personalului din turism, precum şi a cadrului constituţional
direct sau indirect legat de această activitate.
Într-o accepţiune generală, potenţialul turistic al unui teritoriu este dat de
ansamblul elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care reprezintă
posibilităţi de valorificare turistică şi dau o anumită justificare activităţii de turism,
constituind astfel o premisă pentru dezvoltarea acestuia.
3.5 Cererea pentru arealul turistic din bazinul Oltului mijlociu
3.5.1 Structura şi tendiţele cererii turistice
“Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă
dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte
motive decât prestarea unei activităţi remunerate la locul de destinaţie” 26. Această
cerere se manifestă la locul de reşedinţă al turistului, unde se conturează un “bazin al
cererii”, fiecare bazin autonominându-se, pe plan internaţional, prin caracteristicile
economice, etnice, sociale şi politice ale teritoriului naţional căruia îi este integrat.
Cererea turistică prezintă o serie de particularităţi ce provin din faptul că
produsul turistic nu se “vinde” şi nu se “consumă” ca orice alt produs. Cererea vine de
la un consumator a cărui alegere nu se operează izolat, produs cu produs, ci global,
nevoile fiind satisfăcute printr-un ansamblu complex de produse turistice.
În ierarhia nevoilor, nevoia turistică (odihnă, tratament etc.) se situează la
limita superioară a acestuia şi este mai puţin stringentă în comparaţie cu nevoile
fiziologice (hrană, somn etc.). Din acest motiv, cererea turistică se manifestă foarte
diferit de la o categorie de populaţie la alta, în timp şi în spaţiu.
După modul cum se manifestă în timp, cererea turistică se delimitează în
cerere periodică şi cerere rară.
Cererea rară este caracteristică categoriilor de populaţie care dispun de
venituri mici şi care nu pot face turism decât la intervale mari de timp, făcând
economii vreme îndelungată.
Cererea periodică se datorează unui număr mare de factori cum ar fi: nivelul
veniturilor, timpul liber, obiceiurile şi psihologia oamenilor. Astfel, se ajunge la o
manifestare diferită a cererii pe segmente de populaţie (ex: săptămânală, lunară sau
anuală).
În funcţie de modul în care se fixează asupra produsului turistic, cererea poate
fi fermă sau spontană. Pentru cea mai mare parte a turiştilor cererea este fermă, fiind
excluse posibilităţile de înlocuire. Acest caracter ferm poate viza însă, numai parţial
26
Cristureanu,C. –“Economia şi politica turismului international”, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992
106
vacanţa cumpărată (ex: destinaţia, perioada şi serviciile de bază), rămânând să apară

totuşi spontană cererea pentru unele servicii suplimentare. În general, cererea fermă
apare în cazul formelor de turism organizat când toate serviciile turistice sunt bine
stabilite de la început; în schimb, cererea spontană este caracteristică turismului
neorganizat şi semiorganizat, când turistul acţionează sub impulsuri de moment.
Cunoaşterea dimensiunilor diferitelor forme ale cererii asigură orientarea
dezvoltării bazei tehnico-materiale, diversitatea serviciilor de bază şi suplimentare,
utilizarea celor mai adecvate tehnici de promovare etc.
Specificul turismului ca activitate economică imprimă cererii turistice o
particularizare, comparativ cu alte domenii, exprimate prin câteva trăsături principale
cum sunt:
 este o cerere naţională - aproximativ 4/5 din cererea mondială se conturează şi se
satisface în interiorul graniţelor naţionale ale ţărilor lumii, sub forma consumului
turistic naţional;
 este o cerere concentrată în ţările şi regiunile dezvoltate pe plan economic;
 se caracterizează printr-o mare diversitate, eterogenitate şi labilitate în motivaţie;
 are un caracter dinamic – tendinţa ce va caracteriza şi viitorul turistic;
 este o cerere cu o sezonalitate accentuată şi rigidă, ca urmare a unor legiferări
specifice, precum şi datorită diverşilor factori ce acţionează în acest sector.
Pentru ca cererea turistică să fie concretizată într-un act de consum, trebuie
îndeplinite trei condiţii: timp liber, venit disponibil şi motivaţie. Atât bugetul de timp
cât şi cel financiar au o bază economico – socială.
Literatura de specialitate sugerează o serie de modalităţi de clasificare a
factorilor determinanţi ai cererii turistice şi ai evoluţiei acesteia. Fiecare dintre
clasificările realizate prezintă limite ce decurg din imposibilitatea unei demarcări clare
între componentele cererii. Astfel, vom trata în continuare principalele grupe de
factori care modelează nivelul, dinamica şi structura cererii turistice.
 Factorul economic
Mult timp considerat ca un “bun de lux”, turismul s-a democratizat, având
tendinţa să intre în categoria “bunurilor de larg consum”. Dezvoltarea turismului
depinde nu numai de evoluţia societăţii în ansamblul ei, dar şi de uniformizarea
dezvoltării acesteia, deci, de reducerea discrepanţelor sociale în repartizarea venitului
naţional. Aşadar, venitul reprezintă unul dintre factorii economici primordiali care
stimulează consumul privat de bunuri materiale şi servicii, între care şi cele turistice.
Faptul că venitul bugetului personal a fost amplificat şi că a marcat aproape
toate segmentele de populaţie a permis, cel puţin în ţările dezvoltate raportarea
turismului la cvasi – totalitatea straturilor sociale. Jocul preţurilor relative, în special
în cazul turismului internaţional, a concurat la extinderea vacanţelor în afara locului
de reşedinţă. Elemente cum sunt cursurile de schimb, favorabile ţărilor cu o economie
în expansiune, au presupus preţuri turistice net favorabile cererii turistice în aceste
ţări. Paralel, s-a manifestat o reducere, în termeni reali şi absoluţi, a costurilor fixe ale
consumului turistic. Acestea au determinat o circulaţie turistică dinspre ţările cu o
economie dezvoltată înspre cele care permit obţinerea unor servicii turistice de calitate
la preţuri mult mai avantajoase datorită nivelului lor de dezvoltare inferior. Astfel se
întâmplă şi în cazul bazinului Oltului Mijociu, zonă reprezentativă pentru turismul
românesc care atrage an de an numeroşi turişti nu numai autohtoni, dar şi străini.
Conjunctura economică influenţează, la rândul ei, comportamentele turiştilor,
determinând o diferenţiere a acestora. Astfel, în perioada de recesiune, turistul îşi
permite o singură vacanţă, călătorind cu autoturismul, cât mai aproape de casă şi
107
urmăreşte să combine munca cu plăcerea. În schimb, în perioada de boom turistul va

beneficia de mai multe vacanţe, călătorind la distanţe cât mai mari cu avionul, însoţit
de familie, scopul vacanţelor fiind odihna şi plăcerea.
Ca urmare a acestui fapt, în turism se impune adoptarea unei politici
comerciale flexibile, pretabilă tuturor genurilor de turişti şi uşor adaptabilă
schimbărilor ce pot apărea în comportamentul de consum, precum şi asigurarea unui
raport optim între calitate şi tarif turistic.
 Disponibilitatea de timp liber
Omul călătoreşte în măsura în care dispune de timp liber şi de bani. Vom trata
în mod independent cele două condiţii strict necesare pentru ca o nevoie să poată fi
satisfăcută efectiv, deci să devină o cerere turistică.
Pe măsura trecerii timpului şi a evoluţiei civilizaţiei mondiale s-a observat o
mai bună drămuire a timpului liber. Aşadar, de la ziua de lucru de 12-14 ore, în
deceniul 8, s-a ajuns la 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, fapt care permite un
minim necesar de deplasare în scopuri turistice în week-end. O evadare din cotidian
este permisă şi de concediul anual de odihnă, drept câştigat prin revendicări sindicale
şi ca urmare a creşterii productivităţii muncii, a înlocuirii muncii manuale cu cea
automatizată, compterizată.
Durata timpului de lucru s-a redus la mult de 50% decât înainte ca urmare a
creşterii duratei de şcolarizare, a extinderii în timp a formării profesionale, precum şi
retragerea precoce din viaţa activă.
Pe măsură ce standardul, calitatea vieţii sunt îmbunătăţite, timpul destinat
recreerii şi odihnei va permite satisfacerea cererii turistice în măsura în care şi ceilalţi
factori favorizanţi ai turismului vor permite acest lucru.
 Factorul demografic
Populaţia reprezintă un rezervor pentru cererea turistică. Reacţia cererii

turistice la modificările demografice este, însă, relativ slabă, chiar şi în regiunile cu
nivel ridicat de dezvoltare economică.
Sursele statistice arată că pe măsură ce creşte gradul de urbanizare, nevoia de
evadare din stresul cotidian, de schimbare a mediului, este mai accentuată. Acest fapt
certifică sporul înregistrat în circulaţia turistică deoarece grupurile sociale cu modele
de viaţă urbană au o mai mare înclinaţie spre călătorie, proces ce a fost deosebit de
dinamic în ultimul sfert de veac şi care va cunoaşte în viitor un trend crescător. Ca
evoluţie în timp, ponderea pe glob, în totalul populaţiei se prezintă astfel:
ANI PONDERE
1973 37,4%
1980 42%
1990 47%
2000 51%
Aceste procente vor creşte pe măsura industrializării zonelor care în prezent
sunt slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Caracteristici ca vârsta, sexul, situaţia familială, numărul copiilor etc. au o
influenţă notabilă în decizia de a pleca în vacanţă.
108
De asemenea, factorii demografici pot provoca un complex de efecte asupra

fluxurilor turistice ca urmare a creşterii sau scăderii populaţiei, a modificărilor
intervenite în structura de vârstă, a modificării aporturilor dintre populaţia rurală şi
cea urbană.
Un fenomen care se conturează tot mai pronunţat în evoluţia turismului îl
constituie intrarea în circuitele turistice a unor noi grupe de vârstă: tinerii şi vârstnicii.
Tinerii sunt dornici de a face mişcare, sport, de a cunoaşte locuri inedite fiindu-le
recomandate zonele turistice montane.
În funcţie de toate aceste variabile, cunoscând comportamentul consumatorilor
se poate acţiona pentru încurajarea turismului.
 Factorul social
Gradul de dezvoltare şi civilizaţie al societăţii în care turistul trăieşte şi îşi

desfăşoară activitatea zi de zi îşi pune şi el amprenta asupra deciziei de a pleca în
călătorie, de a alege o anumită zonă turistică, o anumită perioadă, anumite servicii etc.
Comportamentul unei persoane este supus influenţei a numeroase grupuri:
grupurile de referinţă, familia, rolul şi statutul social.27
Grupurile de referinţă sunt toate acele grupuri care au o influenţă directă sau
indirectă asupra atitudinilor sau comportamentului unei persoane. Unele grupuri sunt
primare, cum sunt: familia, prietenii, vecinii sau colegii de serviciu, cu care persoana se
află în contact permanent, iar altele sunt secundare: religioase, profesionale, sindicale cu
care contactul nu este atât de frecvent. De asemenea, în luarea deciziei unui consumator,
acesta este influenţat şi de grupurile căruia nu le aparţine – grupuri de aspiraţie, spre
care omul doreşte să se îndrepte în a urma un anumit comportament de cumpărare.
Pe durata vieţii, o persoană ia parte la activitatea unor grupuri diverse: familie,
cluburi, organizaţii etc. Poziţia persoanei în fiecare din aceste grupuri se defineşte prin
rolul şi statutul său. Odată ce se ajunge pe o anumită treaptă a ierarhiei sociale,
comportamentul individului se modifică, pretenţiile cresc, stilul de viaţă capătă o nouă
conotaţie (o treaptă superioară presupune şi un venit mai mare, ceea ce permite
satisfacerea unor nevoi suplimentare). Păstrarea unui nivel de trai ridicat denotă
crearea unei experienţe turistice care se reflectă în comportamentul turistic.
Pentru o mai bună exemplificare a acestui fapt se impun a fi prezentate două
modele de consum a urmare a departajării compotamentale a turiştilor “experimentaţi” de
cei “debutanţi”.28
Experimentaţi Debutanţi
- folosesc avionul - călătoresc cu autoturismul
- închiriază apartamente - locuiesc la hotel sau reşedinţe secundare
- îşi organizează singuri masa sau - iau masa la restaurantul hotelului
vizitează restaurante specifice
- se târguiesc la cumpărături - cumpără suveniruri şi cheltuiesc mult pentru
artizanat
- îşi organizează singuri agrementul - vizitează barurile, discotecile, sunt în căutare de
şi voiajul distracţii
- se adresează agenţilor de voiaj şi ghizilor pentru
organizarea voiajului
Odată cu creşterea experienţei turistice se modifică şi comportamentul de
consum: călătorii experimentaţi au o durată de sejur mai mică, îşi multiplică
destinaţiile vizitate şi cheltuiesc mai puţin decât turiştii debutanţi. Din acest motiv,
27
Kotler, Ph. –“ Managementul marketingului”, Ed. TEORA, Bucureşti, 1997
28
Popa, I. – “Tranzacţii comerciale internaţionale”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
109
strategia de marketing se îndreaptă astăzi spre noi segmente de piaţă, spre turiştii
“debutanţi”.
Faptul de a trăi într-o societate mai deschisă şi integrată într-un context, de
fiecare dată mai bun, fără îndoială, a depăşit limitele geografice şi politice, ceea ce a
permis să se creadă că turismul este predispus să apropie popoarele, comunităţile
naţionale şi categoriile sociale.
 Motivaţia turistică
Turismul vine în întâmpinarea unor solicitări ale organismului mai mult sau
mai puţin conştientizate de individ. Astfel, psihologii consideră că cererea turistică
este generată de două categorii de necesităţi: biologice (hrană, somn etc.) şi
psihologice (necesitatea de echilibru, de apartenenţă la o anumită clasă socială etc.).
Maslow, reputat psiholog, a ierarhizat nevoile umane într-o piramidă care le
prezintă în ordinea apariţiei şi posibilităţii de satisfacere a acestora:
Nevoi de
autoactualizare
(autoperfecţionare şi realizare)
Nevoi de respect
(autopreţuire, recunoaştere, statut social)
Nevoi sociale (apartenenţă, dragoste)
Nevoi legate de siguranţă (securitate, protecţie)
Nevoi fiziologice (foame, sete, somn)
Pe măsură ce nevoile ce se găsesc la baza piramidei sunt satisfăcute, individul

îşi permite să-şi satisfacă nevoi superioare, aflate pe alte trepte ale piramidei odată cu
intrarea într-o altă clasă socială.
În trecut, turismul era considerat un “bun de lux”, numai cei care aveau bani şi
o bună reputaţie îşi permiteau să se deplaseze în alte locuri decât cel de reşedinţă
pentru a se putea relaxa sau cunoaşte locuri, culturi, civilizaţii noi. Astăzi, acest lucru
este posibil pentru o gamă mult mai largă de populaţie, ca urmare a transformării
turismului într-o necesitate. Orice individ, indiferent de statut social sau venit îşi poate
permite să plece în week-end sau în concediu altundeva decât în oraşul sau satul în
care locuieşte, în alt interes decât acela de a presta o muncă remunerată.
În acest sens, preocupările de motivare a cât mai multor turişti, potenţiali sau
efectivi, de a beneficia de servicii turistice care să satisfacă la un nivel înalt nevoile
acestora se impun a fi superioare celor de astăzi, ştiut fiind faptul că turismul
reprezintă o activitate economică rentabilă ce urmăreşte satisfacerea la cote maxime
atât a turiştilor cât şi a prestatorilor de servicii.
110
 Organizarea şi promovarea
Pentru multe popoare turismul este o forţă economică şi o realitate socială

foarte puternică care a suscitat interesul statelor, atât ca instrument pentru a atinge
obiective culturale, sociale, educaţionale, dar şi obiective politice.
Începutul aparţine iniţiatorilor şi operatorilor turistici, care organizează
structura producţiei, promovarea şi distribuirea produselor turistice, într-o măsură care
să permită o rentabilitate maximă, absorbind cererea şi controlând oferta turistică.
În prezent, există o mai mare preocupare de promovare a turismului, atât
intern cât şi internaţional, nu numai în sensul obţinerii de devize cât şi pentru o
dezvoltare adecvată a acestui sector de activitate, supraveghind costurile externe pe
care le poate antrena în relaţie cu mediul înconjurător natural şi uman, amenjarea
teritoriului, formarea profesională, protecţia consumatorilor etc.
În scopul cunoaşterii cererii pentru serviciile turistice sunt utilizate, în
principal, două categorii de surse de informaţii: evidenţele statistice şi cercetările
selective.
Evidenţele statistice furnizează informaţii privind piaţa în ansamblu, tabloul ei
structural, dispersia ei spaţială şi temporală etc. Totodată, evidenţele statistice oferă
date cu privire la evoluţia factorilor, care influenţează cererea de servicii, între care:
schimbările demografice, dinamica veniturilor şi cheltuielilor populaţiei, gradul de
înzestrare a populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată, nivelul de instruire şi starea
de sănătate a oamenilor etc.
Cercetările selective reprezintă modalităţile care asigură informaţiile ce permit
evaluările în legatură cu un număr practic nelimitat de faţete ale cererii de servicii şi,
mai ales, a unora care nu pot fi reflectate de evidenţele statistice, cum sunt: volumul şi
structura nesatisfăcute, necorespunzător satisfăcute sau amânate; factorii cauză ai
cererii, motivaţia ce duce la cererea de servicii turistice, aşteptările clienţilor etc.
În funcţie de sursele de informaţii menţionate, previzionarea cererii de servicii
turistice poate fi realizată prin întrebuinţarea unor metode alternative, directe şi
indirecte. Acestea au la bază informaţiile obtinute din evidenţele statistice şi constau în
evidenţierea tendinţei cererii de servicii într-o perioadă anterioară şi extrapolarea acestei
tendinţe pentru o perioadă viitoare. Metodele ce pot fi folosite în acest sens sunt: sporul
mediu anual, ritmul mediu anual, metodele de trend, de corelaţie, coeficienţii de
elasticitate. Dintre metodele indirecte, cel mai des utilizată este metoda normativă
capabilă să măsoare capacitatea pieţei unui anumit fel de serviciu. Pentru serviciile
aflate în relaţii de substituire cu diferite bunuri tangibile, evaluarea cererii poate fi
realizată cu ajutorul altor metode: curbelor de indiferenţă, lanţurile Markov, ş.a.
Volumul global al cererii, structura acesteia sunt influenţate aşa cum s-a putut
observa anterior de mai mulţi factori, cei mai importanţi dintre acesta fiind
modificarea veniturilor băneşti şi schimbările în structura cheltuielilor.
În scopul aprecierii cererii potenţiale ce s-ar putea transforma în cerere
efectivă la o modificare a variabilelor sale, o metodă des utilizată este cea a
coeficientului de elasticitate a cererii.
Elasticitatea cererii în raport cu creşterea veniturilor este pozitivă şi în cele
mai multe cazuri supraunitară, de unde rezultă că sporurile de venit sunt în frecvente
cazuri, destinate satisfacerii nevoii de recreere, odihnă sau îngrijire a sănătăţii.
Elasticitatea poate reflecta aspectul cantitativ, când este vorba de o creştere sau o
intensificare a consumului turistic sau aspectul calitativ, când pune în evidenţă
sporirea exigenţelor în cadrul aceleiaşi categorii de servicii. Nu este exclusă nici
posibilitatea în care să apară simultan atât o creştere cantitativă cât şi una calitativă.
111
Ca urmare a faptului ca proporţiile modificării cererii se diferenţiaza pe trepte

de venituri, pentru stabilirea elasticităţii cererii se utilizează funcţii şi relaţii
matematice de tipul ecuaţiilor liniare, parabolice, hiperbolice, exponenţiale etc.
Elasticitatea cererii trebuie pusă în legătură nu numai cu veniturile, ci şi cu
tarifele turistice. Relaţia cerere – tarif se exprimă prin intermediul coeficienţilor de
elasticitate şi a curbelor de indiferenţă. Dependenţa cererii faţă de tarife se
caracterizează printr-o elasticitate negativă supraunitară. Atunci când este vorba de
servicii care se asociază sau substituie se poate determina elasticitatea “încrucişată”
sau “transversală”, care pune în evidenţă fie o mutaţie a cererii spre categoriile de
servicii ce au înregistrat o scădere a tarifelor (ex: de la serviciile de cazare în forme de
bază spre cele complementare), fie o creştere simultană pentru categorii de servicii
asociate (ex: cazare – hrană).
În determinarea cererii pentru produsele turistice valoarea coeficientului de
elasticitate diferă de la un tip de cerere la altul, de la o perioadă la alta, de la o ţară la
alta.
Cererea turistică a populaţiei unei ţări poate fi considerată ca o sumă între
cererea pentru servicii turistice în interiorul ţării şi cererea pentru turismul
internaţional. Intensitatea plecărilor în vacanţă a diferitelor categorii socio –
profesionale din populaţia unei ţări, ponderată cu importanţa în populaţia totală a
respectivelor categorii, precum şi cu dimensiunea medie a familiilor din structura
selecţionată, ne oferă cu aproximaţie dimensiunile cererii turismului de vacanţă la un
moment dat. La aceasta, prin aplicarea coeficientului de elasticitate, se prezumă
modificarea cererii totale odată cu modificarea variabilelor de piaţă.
 Sezonalitatea activităţii turistice
Sezonalitatea constituie una dintre caracteristicile turismului modern.

Concentrarea activităţii turistice în anumite perioade ale anului sunt tot atât de vechi
ca şi turismul însuşi.
Literatura de specialitate etapizează sezonul turistic în următoarele perioade:
- perioada de vârf de sezon, caracterizată prin intensitatea maximă a
circulaţiei turistice;
- perioadele de pre- şi post- sezon (de început şi sfârşit de sezon),
caracterizate prin fluxuri turistice mai puţin intense;
- perioada de extrasezon, caracterizat printr-o activitate foarte redusă sau chiar
prin încetarea totală a oricărei activităţi.
Această succesiune a etapelor sezonului turistic, marchează ciclul activităţii
turistice pe parcursul anului caracteristic şi determină complexitatea acestuia.
Sezonalitatea activităţii turistice variază şi este condiţionată de caracteristicile
zonei de recepţie. Există zone în care concentrarea sezonieră este puţin perceptibilă,
frecvenţa sosirii lor etalându-se aproape egal de-a lungul întregului an. În această
categorie se încadrează staţiunile balneo – climaterice Călimăneşti – Căciulata, Băile
Olăneşti, Băile Govora, unde tratamentele medicale pot fi efectuate în orice perioadă a
anului. O altă categorie de zone sunt acelea în cadrul cărora se delimitează două
perioade de sezon, cu circulaţie turistică sensibil apropiată, iarna fiind căutate pentru
practicarea sporturilor albe, iar vara pentru drumeţii, alpinism etc. Astfel de zone sunt
reprezentative în bazinul geografic al Oltului Mijlociu de staţiunile Voineasa si Vidra.
Staţiunile Ocnele Mari – Ocniţa, se caracterizează prin concentrarea activităţii într-un
singur sezon, respectiv vara.
112
Fluxurile turistice, ca urmare a influenţei factorilor naturali, preocupă tot mai

mult pe cei ce se ocupă de acest fenomen, deoarece fluctuaţiile sezoniere ridică
numeroase probleme economice atât pentru turişti cât şi pentru organizatori.
Preocuparea de bază a prestatorilor de servicii este de a rezolva această contradicţie
care apare între oferta turistică rigidă şi cererea turistică mult mai elastică.
Printre măsurile mai importante menite să atenueze, pe cât posibil efectul
sezonier al activităţii turistice putem enumera:
- prelungirea sezonului de vârf prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de
preţuri atractive;
- mărirea eforturilor de a menţine un nivel acceptabil al cererii turistice pe
parcursul întregului an, prin găsirea posibilităţilor adecvate de petrecere agreabilă a
timpului liber (în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc.)
- diversificarea ofertei turistice în perioadele de extrasezon prin oferirea de
tratamente, excursii spre alte zone de interes turistic, alte modalităţi de agrement.
3.5.2 Evoluţia cererii turistice pentru arealul turistic din bazinul

bazinul Oltului mijlociu
Datorită bogăţiei turistice de care beneficiază bazinul Oltului Mijlociu s-a

încercat o echilibrare permanentă între cererea şi oferta de servicii turistice fie ele
pentru turismul balnear (Băile Olăneşti, Govora, Călimăneşti – Căciulata), de afaceri
(pactele politice de la Cozia, conferinţele pe teme economice de la Călimăneşti, etc.),
fie pentru turismul sportiv sau cultural. Pentru a atenua efectele sezonalităţii inerente
oricărei zone de interes turistic se încearcă orice posibilitate de apropiere de aceste
zone, chiar dacă acea parte de ofertă turistică nu este întotdeauna cea mai
“exploatată”. Pentru că în turism creativitatea este o “forţă motrice” care permite
punerea la dispoziţia turiştilor a unor servicii de mare interes şi atractivitate, uneori
chiar surprinzătoare, este imposibil ca o zonă să rămână nevizitată în extrasezon.
Evoluţia cererii turistice în bazinul Oltului Mijlociu este reliefată în datele
statistic prezentate mai jos:
Tabel 3.38 Indicii de utilizare a capacităţilor de cazare turistică în funcţiune (%)
Tip 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
unitate/Anul
Total judeţ, din 65,2 59,5 54,7 52,0 49,1 57,9 55,2 48,4 44,1 44,8 49,7 53,1
care:
Hoteluri 70,4 66,2 61,6 57,8 58,5 59,1 63,1 51,6 45,4 52,1 54,1 60,8
Hanuri şi 39,7 37,1 35,2 29,3 30,0 31,2 31,9 31,8 27,9 24,2 26,4 21,3
moteluri
Cabane 34,5 28,1 36,0 20,6 25,0 26,8 13,6 14,4 13,1 3,2 20,5 20,2
Campinguri şi 37,8 32,0 30,1 27,4 23,7 28,7 26,9 39,8 42,4 24,8 17,6 11,9
căsuţe
Vile şi 65,0 58,2 56,4 52,3 49,3 56,1 36,0 32,8 37,8 27,5 38,2 33,0
bungalouri
Tabere de elevi 96,0 95,4 92,7 100 100 80,0 76,3 83,7 60,7 54,2 74,4 54,8
113
Sursa: Anuarul statistic al judeţului Vâlcea, 2001
Fig.nr.3.29
Evolutia indicilor de utilizare a

capacitatilor de cazare între 1989-2000
80
60
40
20
0 1989
1993
1991
1995
1997
1999
Datorită bazei tehnico-materiale precare şi altor factori de influenţă a
circulaţiei turistice, precum veniturile personale şi tarifele percepute pentru serviciile
turistice, indicele de utilizare a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost într-o
continuă descreştere aşa cum rezultă din tabelul de mai sus. Dacă în anul 1989
indicele de utilizare a capacităţii de cazare turistică era de 65,2 % pentru toate
structurile de primire turistică existente în funcţiune, în anii1997- 1998 acesta a scăzut
la 44 %, având o uşoară tendinţă ascendentă în anul 2000, respectiv 53,1 %.
De asemenea, se remarcă faptul că ponderea cea mai mare în ceea ce priveşte
gradul de utilizare a capacităţii de cazare turistică în funcţiune o au hotelurile, urmate
de taberele de elevi, vile şi bungalouri şi la o oarecare distanţă de celelalte unităţi de
cazare turistică, ordine care s-a menţinut constantă pe toată perioada analizată.
Tabel 3.39 Indicii de utilizare a capacităţilor de cazare turistică în funcţiune

pe staţiuni
Localitatea/Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
TOTAL judeţ, din care 65,2 59,5 54,7 52,0 49,1 57,9 55,2 48,4 44,1 44,8 49,7 53,1
Călimăneşti-Căciulata 62,9 59,5 55,0 53,2 50,4 58,3 59,7 51,5 49,3 45,0 49,5 41,8
Băile Olăneşti 65,4 62,3 56,5 53,4 53,0 52,1 45,0 45,3 42,3 43,5 47,8 53,6
Băile Govora 64,8 58,2 54,6 50,3 49,4 47,5 42,1 39,7 40,1 46,2 45,3 61,4
Voineasa 58,7 51,5 43,7 39,7 52,1 37,0 35,4 34,0 35,4 35,9 43,1 28,2
Ocnele Mari 55,2 52,0 46,8 45,4 43,0 37,5 37,6 39,2 38,0 38,4 36,4 6,1
Râmnicu Vâlcea 66,3 62,1 54,9 52,8 52,4 55,2 50,2 53,9 52,2 45,4 44,7 17,8
Drăgăşani 59,6 55,7 51,6 49,3 48,2 45,0 39,3 28,3 30,0 25,8 25,3 19,1
Milcoiu 44,5 39,0 31,9 18,4 18,6 12,2 15,0 14,8 16,1 15,0 14,0 14,3
Horezu 40,8 38,5 33,1 29,0 29,7 30,8 34,8 38,7 45,6 53,0 40,2 19,6
Sursa de date: Anuarul statistic al judeţului Vâlcea, 2001
Din analiza indicilor de utilizare a capacităţii de cazare turistică pe staţiuni

prezentate mai sus rezultă că în anul 1989 staţiunea Băile Olăneşti a avut un grad de
ocupare de 65,4%, Băile Govora 64,8%, Călimăneşti - Căciulata 62,9%, iar staţiunea
Voineasa 58,7%, în timp ce în anul 2000 acesta a scăzut la 53,6% în Băile Olăneşti,
61,4% în Băile Govora, 41,8% în Călimăneşti – Căciulata şi 28,2% în Voineasa.
114
Tabel 3.40 Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de cazare turistică pe tipuri de

unităţi
-mii persoane-
Tip unitate/Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
TOTAL judeţ, 461,2 424,6 356,5 303 277,6 240,5 228,2 228,5 211,4 198,9 195,3 178,0
din care:
Hoteluri 250,3 244,7 264,6 221,1 223,2 194,8 187,6 185 166 161 161,1 150,1
Hanuri şi moteluri 76,1 70,5 40,2 22,4 22,4 17,4 15,2 14,6 16,2 12,8 13,1 11,2
Cabane 13,5 8 2,4 4,3 2,7 0,9 0,4 1,2 1,2 0,8 0,4 0,3
Campinguri şi 38,1 32 18,8 20 8,6 4,1 3,5 4,5 6,2 6,2 6,1 4,6
căsuţe
Vile şi bungalouri 66,9 57,8 23 19,9 13 14,3 12,6 13 11,7 12 7,6 6,5
Tabere de elevi 16,3 11,6 7,5 15,3 7,7 9 7,9 6,1 5,8 4,2 4 4,2
Fig. 3.30
Evolutia numarului de turisti cazati în jud.Vâlcea în perioada
1989-2000
500
400
300
200
100
0
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în ceea ce priveşte numărul de turişti cazaţi în

structurile de primire turistică care a scăzut de la 461,2 mii persoane în anul 1989 la
178 mii persoane în 2000, date prezentate în tabelul de mai sus. Cel mai mare număr
de turişti îl întâlnim în hoteluri, care acaparează cea mai mare parte a turiştilor,
comparativ cu numărul celor care preferă celelate unităţi de cazare.
Tabel 3.41 Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de cazare turistică pe staţiuni

- mii persoane-
Tip unitate/Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
TOTAL judeţ, din 461,2 424,6 356,5 303 277,6 240,5 228,2 228,5 211,4 198,9 195, 178,9
care 3
Călimăneşti- 117,2 104,2 88,7 77,9 65,2 59,5 60,3 56,6 52,3 42,5 49,1 49,0
Căciulata
Băile Olăneşti 56,7 54,9 46,3 37,6 34,2 33,1 28,2 28,8 27,2 28,4 30,4 32,0
Băile Govora 37,9 33,8 28,5 22,1 25,9 17,4 15,5 14,6 16,4 19,1 17,8 17,9
Voineasa 43,4 37,9 32 29,5 40,5 21,7 21,3 20,7 22,6 22,8 27,1 19,3
Ocnele Mari 16,1 14,8 12,6 11,9 5,8 1,9 1,9 2,6 2,4 2,7 1,4 0,6
Râmnicu Vâlcea 162,4 147,2 124,8 109,9 89,2 89,7 80,2 85,4 67,9 59 52,7 45,2
Drăgăşani 13,8 12,9 11,4 9 4,9 3,1 3,9 2,7 3 2,9 2,3 1,2
Milcoiu 4,7 4,1 3,2 2,9 3,1 2,1 3,5 3,5 4,2 4,1 3,8 4,3
Horezu 6,2 5,9 5 4,4 5,7 7,1 9,7 10,9 12,9 15,2 9 4,5
Dacă în 1989 cei mai mulţi turişti erau cazaţi în staţiunea Călimăneşti-
Căciulata, respectiv 117,2 mii persoane, urmată de Băile Olăneşti cu 57,7 mii
persoane, Voineasa 43,4 mii persoane, Băile Govora 37,9 mii persoane, în anul 2000
115
numărul turiştilor era de numai 49 mii persoane în Călimăneşti-Căciulata, 32 mii

persoane în Băile Olăneşti, 19,3 mii persoane în Voineasa şi 17,9 mii persoane în
Băile Govora.
Tabel 3.42 Ponderea numărului de turişti cazaţi în unităţile de cazare turistică din
judeţul Vâlcea în toată ţara
-mii persoane-
Numărul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
turiştilor/Ani
Total România, 12.972 12.297 9.603 8.015 7.566 7.005 7.070 6.595 5.727 5.552 5.109 4.920
din care:
Total Vâlcea, din 461,2 424,6 356,5 303 277,6 240,5 228,2 228,5 211,4 198,9 195,3 178,9
care:
Pondere în total 3,6 3,4 3,7 3,8 3,7 3,4 3,2 3,5 3,7 3,6 3,8 3,6
România(%)
Tabel 3.43 Numărul turiştilor străini cazaţi în unităţile de cazare turistică

din judeţul Vâlcea
-mii persoane-
Numărul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
turiştilor/Ani
TOTAL, din 461,2 424,6 356,5 303 277,6 240,5 228,2 228,5 211,4 198,9 195,3 178,9
care:
- români 458,2 421,4 353,1 300,5 274,9 237,4 224,7 224,8 207,8 194,9 191,2 175,1
- străini 3 3,2 3,4 2,5 2,7 3,1 3,5 3,7 3,6 4 4,1 3,8
Ponderea 0,7 0,8 1 0,8 1 1,3 1,5 1,6 1,7 2 2,1 2,1
străinilor în
total judeţ(%)
Din datele prezentate mai sus rezultă că, deşi numărul cazaţi în judeţul Vâlcea
a scăzut de la 461,2 mii persoane în 1989 la 178,9 mii persoane în 2000, ponderea
numărului de turişti cazaţi în judeţul Vâlcea în total ţară s-a meţinut relativ constant.
Pe de altă parte numărul turiştilor străini cazaţi în structurile turistice din judeţ a fost
într-o uşoară creştere ajungând ca în anul 2000 acesta să fie de 3,8 mii persoane,
ponderea acestora în total judeţ crescând de la 0,7 % în 1989 la 2,1% în 2000.
Fig.nr. 3.31
Evolutia numarului de turisti straini în

perioada 1989-2000
6
4
2
0
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
În perspectivă, ţinându-se cont de evoluţia ascendentă a indicilor turistici din

ultima perioadă, de semnalele încurajatoare date de redresarea economiei naţionale,
116
coroborate cu adoptarea unor decizii din partea celor care administrează patrimoniul
turistic, precum şi a autorităţilor locale şi guvernamentale cu atribuţii în domeniu, în
vederea protejării resurselor turistice naturale şi a celor antropice din zonă,
dimensionarea bazei tehnico-materiale, modernizarea acesteia şi ridicarea gradului de
confort, reducerea sezonalităţii, promovarea arealului turistic prezentat atât în ţară cât
şi în străinătate, adoptarea unor politici de preţuri adecvate puterii de cumpărare, se
speră în creşterea circulaţiei turistice în zonă şi valorificarea potanţialului turistic de
care dispune aceasta.
3.6 Potenţialul turistic din bazinul hidrografic al Oltului mijlociu
3.6.1 Factorii determinanţi ai potenţialului turistic montan şi balnear
Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, este reprezentată de

cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentele de “producţie” a serviciilor
turistice, ansamblul bunurilor naturale şi serviciilor destinate consumului turistic,
forţei de muncă specializată în activităţi turistice, infrastructura turistică şi condiţiile
de comercializare (facilităţi, preţuri şi tarife, etc.)
Astfel definită, oferta turistică are un caracter complex şi eterogen, fiind
alcătuită din mai multe componente care pot fi structurate astfel:
 Potenţialul turistic, alcătuit din ansamblul elementelor naturale, economice şi
cultural-istorice, care prezintă anumite posibilităţi de valorificare turistică, dau o
anumită funcţionalitate pentru turism şi constituie atât premise pentru dezvoltarea
activităţii de turism, cât şi principalul element de atracţie a cererii turistice. Potenţialul
turistic reprezintă, aşadar, oferta turistică potenţială a unui teritoriu, materia primă
pentru turism;
 Echipamentele turistice care cuprind totalitatea mijloacelor materiale de care se
foloseşte turismul pentru realizarea funcţiilor sale conomice şi sociale. În acest sens se
au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât şi cele comune,
aparţinând altor ramuri ale economiei;
 Serviciile prestate turiştilor şi bunurile oferite acestora spre consum, bunuri având
destinaţia exclusiv turistică;
 Forţa de muncă care transformă din potenţiale în efective celelalte elemente mai
sus menţionate.
Oferta turistică potenţială împreună cu baza tehnico-materială specifică şi cu
infrastructura generală şi turistică formează oferta turistică reală (efectivă) sau
patrimoniul turistic.
Piaţa turistică în ansamblu, precum şi părţile sale componente evoluează sub
influenţa a numeroşi factori. Aceştia determină modificări atât în volumul cât şi în
structura pieţei şi vizează atât piaţa în perspectivă cât şi pe cea momentană.
În teoria şi practica turistică se folosesc următoarele grupări de factori:
subiectivi şi obiectivi, permanenţi şi conjuncturali, acceleratori sau cu efect negativ,
factori de atracţie, factori economici, demografici, psihologici, politici, factori legaţi
de calitatea serviciilor, factori promoţionali, etc.
Factori economici
În ceea ce priveşte factorii economici, două aspecte prezintă o importanţă mai
mare, şi anume: venitul personal sau familial şi tarifele percepute pentru serviciile
turistice.
117
Venitul personal sau familial influenţează activitatea turistică, în sensul că pe

măsură ce veniturile cresc, ele ajung să depăşească acel nivel critic în care mijloacele
financiare disponibile dintr-o gospodărie sunt dominate în totalitate de satisfacerea
cerinţelor elementare de consum cum ar fi: alimentele, îmbrăcămintea, produsele
industriale de folosinţă îndelungată, etc. Cât priveşte tarifele, acestea vor avea un efect
inhibant asupra activităţii turistice dacă vor creşte şi vor influenţa fluxurile turistice
dacă scad.
Factori naturali
În arealul turistic al Oltului Mijlociu, factorii naturali ocupă un loc extrem de
important în determinarea potenţialului turistic. Dintre aceştia menţionăm:
 Factorul climatic şi topoclimatic face ca numeroşi turişti să beneficieze de
proprietăţile curative ale acestuia în staţiunile vâlcene prin valorile elementelor
sale componente;
 Factorul hidromineral, element determinant al potenţialului turistic din staţiunile
vâlcene, bogăţia zonei, a staţiunilor balneoclimaterice în surse tămăduitoare de
ape minerale, care au făcut ca aceste locuri să fie cunoscute atât în ţară cât şi în
străinătate, rivalizând cu renumitele ape minerale din staţiunile europene;
 Varietatea formelor de relief care conferă originalitate şi atractivitate turistică prin
marea diversitate de aspecte peisagistice şi prin specificul şi modul de îmbinare;
 Multiple posibilităţi de practicare a turismului ceea ce conferă o funcţionalitate
complexă zonei pe tot parcursul anului. Astfel, se pot practica mai multe forme de
turism: drumeţie montană, odihnă, sporturi de iarnă, de interes ştiinţific, vânătoare
şi pescuit sportiv, zona dispunând de echipamentele necesare acestor activităţi.
Factorii naturali ocupă, de asemenea, un loc important în alegerea traseelor,
localităţilor de popas şi durata sejurului. Clima, temperaturile medii, nivelul
precipitaţiilor, frumuseţea peisajelor, toate se vor reflecta, într-un fel sau altul, asupra
intensităţii fluxurilor turistice. Ele se oglindesc în ceea ce numim sezonalitatea
activităţii turistice, care constituie una din caracteristicile turismului modern.
Procesul de concentrare a activităţii turistice în anumite perioade ale anului
este tot atât de vechi ca şi turismul însuşi. Sezonalitatea activităţii turistice variază şi
este condiţionată de caracteristicile zonei de recepţie. Există zone în care concentrarea
sezonieră este puţin perceptibilă, frecvenţa sosirilor fiind relativ constantă de-a lungul
întregului an, în această categorie încadrându-se staţiunile balneoclimaterice
Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, Băile Govora, unde tratamentele medicale pot
fi efectuate în orice perioadă a anului.
O altă categorie de zone sunt acelea în cadrul cărora se delimitează două
perioade de sezon, cu circulaţie turistică sensibil apropiată, iarna fiind căutată pentru
practicarea sporturilor albe, iar vara pentru drumeţii, alpinism, etc. Astfel de zone sunt
reprezenatte în bazinul geografic al Oltului Mijlociu de staţiunile Voineasa şi Vidra.
Staţiunile Ocnele Mari-Ocniţa se caracterizează prin concentrarea activităţii
într-un singur sezon, respectiv vara.
Literatura de specialitate etapizează sezonul turistic în următoarele perioade:
- perioada de vârf de sezon, caracterizată prin intensitatea maximă a
circulaţiei turistice;
- perioadele de pre şi post sezon (de început şi sfârşit de sezon),
caracterizate prin fluxuri turistice mai puţin intense;
- perioada de extrasezon, caracterizată printr-o activitate foarte redusă sau
chiar de încetarea totală a oricărei activităţi.
118
Această succesiune a etapelor sezonului turistic marchează ciclul activităţii

turistice pe parcursul anului calendaristic şi determină complexitatea acestuia.
Fluxurile turistice, ca urmare a influenţei factorilor naturali, preocupă tot mai mult pe
cei ce se ocupă de acest element deoarece fluctuaţiile sezoniere ridică numeroase
probleme economice, atât pentru turişti cât şi pentru organizatori.
Preocuparea de bază a prestatorilor de servicii turistice este de a rezolva
contradicţiA care apare între oferta turistică rigidă şi cererea turistciă mult mai
elastică. Printre măsurile menite să atenueze, pe cât posibil, efectul sezonier al
activităţii turistice, literatura de specialitate pune în evidenţă trei posibilităţi mai
importante:
- prelungirea sezonului de vârf prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de
preţuri atractive;
- mărirea eforturilor de a menţine un nivel acceptabil al cererii turistice în tot
cursul unui an, prin găsirea posibilităţilor adecvate de petrecere agreabilă a
timpului liber (în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă, etc.);
- diversificarea ofertei turistice în perioadele de extrasezon prin oferirea de
tartamente, excursii spre alte zone de interes turistic, etc.
Factori psihologici – sunt legaţi de motivaţia turistică, adică cea care îl

determină pe turist să se deplaseze din localitatea de reşedinţă spre o altă localitate,
zonă geografică sau staţiune. Printre principalele cauze ale deplasării se include
nevoia de relaxare, de odihnă fizică, de reconfortare, de divertisment sau distracţie,
nevoia de a-şi îngriji sănătatea.
Factorii demografici - pot provoca un complex de efecte asupra fluxurilor

turistice ca urmare a creşterii sau scăderii populaţiei, a modificărilor intervenite în
structura de vârstă, a modificării raporturilor dintre populaţia rurală şi cea urbană. O
creştere a populaţiei va duce implicit la o creşterea cererii turistice.
Aglomeraţiile mari impuse de civilizaţia modernă crează forme de viaţă foarte
dure, de aceea omul aspiră la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură, la folosirea
timpului liber.
Un fenomen care se conturează tot mai pronunţat în evoluţia turismului îl
constituie intrarea în circuitele turistice a unor noi grupe de vârstă: tinerii şi vârstnicii.
Tinerii sunt dornici de a face mişcare, sport, de a cunoaşte locuri inedite, fiindu-le
recomandate zonele turistice montane.
Alţi factori care influenţează activitatea turistică din arealul geografic al
Oltului Mijlociu sunt cei legaţi de motivele religioase, de contact cu vestigii ale
istoriei, de cunoaştere a obiceiurilor zonei, acestea dispunând de cea mai mare
concentrare a edificiilor religioase, mănăstiri, schituri, din ţară precum locuri cu
rezonanţă istorică şi folclorică.
Gradul de amenajare turistică

Volumul, structura şi calitatea resurselor turistice exprimă potenţialul turistic
al unui teritoriu. Un potenţial turistic ridicat determină o capacitate a pieţei ridicate,
după cum un potenţial turistic redus determină o capacitate redusă. Această capacitate
potenţială trebuie pusă în valoare prin lucrări de amenajare turistică, ceea ce
presupune eleborarea unor strategii pe termen scurt, mediu şi lung privind folosirea
resurselor naturale şi antropice dintr-o zonă geografică, posibil a deveni punct de
atracţie pentru turişti.
119
O primă strategie în amenajarea turistică vizează punerea în valoare a unor

zone mai puţin exploatate, cum ar fi: Valea Lotrului, Valea Latoriţei, staţiunea Vidra,
staţiunea Ocnele Mari-Ocniţa, precum şi ameliorarea condiţiilor existente în staţiunile
deja afirmate turistic.
3.6.2 Potenţialul turistic al Bazinului Oltului Mijlociu
Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea
lor de către turişti. Practic, oferta turistică a unei zone cuprinde totalitatea elementelor
turistice care pot fi puse în valoare, la un moment dat, prin stimularea cererii turistice.
Este alcătuită din totalitatea serviciilor prin care este pus în valoare patrimoniul
turistic, prin utilizarea de personal specializat.
Oferta turistică se împarte în:
A) oferta turistică primară - care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) turistice
naturale;
B) oferta turistică secundară – care include ansamblul resurselor turistice create de
om, fiind cunoscută şi sub denumirea turistică de “potenţial antropic”.
Resursele turistice – sunt reprezentate de componente ale mediului natural şi

antropic care, prin calitatea şi specificul lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate
prin turism în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integrală.
Patrimoniul turistic – este alcătuit din totalitatea resurselor turistice şi
structurile realizate (baza tehnico-materială) în scopul valorificării lor prin turism şi
este constituit din bunuri proprietate publică şi bunuri proprietate privată.
Atestarea, evidenţierea şi monitorizarea valorificării şi protejării lui se
realizează de Ministerul Turismului. Evidenţierea elementelor de patrimoniu se
realizează prin înscrierea în Registrul general al patrimoniului turistic ţinut la nivelul
M.T. Atestarea se realizează prin certificatul de patrimoniu turistic care dă dreptul
proprietarului sau administratorului legal la organizarea exploatării turistice şi îl
obligă la protejarea patrimoniului înscris.
Ansamblul ofertei primare şi secundare care constituie oferta turistică
potenţială a unei zone nu se poate transforma în ofertă reală (efectivă) decât în măsura
în care se vor dezvolta condiţiile necesare de primire a turiştilor şi de petrecere a
sejurului lor în ambianţa caracteristică a cadrului natural şi antropic. Toate acestea se
asigură prin intermediul structurilor de primire.
Prin structuri de primire turistică se înţelege orice construcţie şi amenajare
destinată, prin proiectare şi execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului,
transportului sau tratamentului balnear.
Structurile de primire turistică includ:
 structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică;
 structuri de primire cu funcţiuni de alimentaţie publică;
 structuri de primire cu funcţiuni de agrement;
 structuri de primire cu funcţiuni de transport;
 structuri de primire cu funcţiuni de tratament.
Baza tehnico-materială a turismului cuprinde:

 mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, etc.);
 mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, sate de vacanţă, etc.);
 mijloace intermediare de cazare (camping-uri, locuinţe particulare, etc.);
120
 capacităţile destinate alimentaţiei publice (cantine, restaurante, etc.);

 capacităţile destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă, policlinici, etc);
 construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi administrative
 (magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare, agenţii de voiaj, etc.);
 baze tehnico-materiale pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli de sport,
 cinematografe, cazinouri, baruri, cluburi de noapte, mijloace de transport pe
cablu, alte instalaţii şi dotări specifice).
La toate acestea trebuie să mai adăugăm o serie de elemente de infrastructură
tehnică necesară funcţionării bazei tehnico-materiale propriu-zise. Unele elementele
de infrastructură le întâlnim în patrimoniul unităţilor turistice, altele în cadrul unor
societăţi comerciale.
Dintre elementele de infrastrucură ce se găsesc în patrimoniul societăţilor
comerciale cu profil turistic amintim:
 instalaţii necesare pentru telecomunicaţii;
 instalaţii de alimentare cu apă şi energie electrică;
 instalaţii pentru canalizare;
 instalaţii pentru încălzire şi condiţionare a aerului;
 instalaţii frigorifice, laboratoare, depozite, etc.
Toate elementele bazei tehnico-materiale, împreună cu cele ce aparţin
infrastructurii aflate în proprietatea unităţilor turistice întregesc oferta turistică, alături
de patrimoniul natural şi antropic.
Oferta turistică a judeţului Vâlcea este bogată şi variată, determinată fiind de
cadrul natural şi pitoresc, numărul mare de izvoare minerale, mănăstiri şi schituri
alături de o bază tehnico-materială substanţială. Această zonă prezintă o mare
varietate geografică, peisaje dintre cele mai interesante, succedate de văi şi depresiuni
intens populate, adăpostite între dealuri sau la poarta munţilor, până la etajul alpin al
clădirilor şi crestelor glaciare.
Ţinuturile de munte şi de dealuri dintr-o parte şi alta a Oltului împreună cu
Valea atât de interesantă a acestuia sunt o rară bogăţie turistică, datorată nu doar
pitorescului regiunii, a numărului mare de izvoare minerale sau a străvechilor tradiţii
ale locuitorilor, ci şi realizărilor de mare amploare în domeniul construcţiilor, a
uşurinţei circulaţiei şi legăturilor prin aşezarea pe una din principalele căi
transcarpatice.
Toate acestea au făcut ca judeţul Vâlcea să se situeze printre primele din ţară
în ceea ce priveşte posibilităţile de practicare a turismului sub diferite forme.
A. Resursele turistice naturale
a) Clima
Diversitatea caracteristicilor climatice este impusă în primul rând de
desfăşurarea
reliefului în trepte, de la înălţimi ce depăşesc 2000 m (Suru, Mizgavu) şi până la 300-
400 m în “Câmpia Drăgăşanilor”. În aceste condiţii întâlnim oscilaţii de temperatură
ce variază între –2 0C (în munţi) şi +11 0C (în regiunea sudică a judeţului). Media
anuală de temperatură la Rm.Vâlcea este de 10,2 0C.
Staţiunile din Vâlcea se bucură de privilegiul de a întruni armonios doi factori
naturali de cură, şi anume: factorul climatic şi factorul hidromineral.
Climatul unei localităţi este dat de temperatura aerului, presiunea atmosferică,
vânturile locale, umiditatea relativă a aerului, nebulozitate, durata anuală de strălucire
a soarelui şi precipitaţiile.
121
Temperatura aerului este rezultatul încălzirii solului de către radiaţiile solare,

fiind factor genetic al climei. Temperatura aerului este caracterizată de variaţiile ei
periodice după anotimp, dictate de factori astronomici, cât şi de variaţiile ei
neperiodice, produse de circulaţia atmosferică. Temperatura medie anuală în staţiunile
de pe Valea Oltului înregistrează valori de 9,2 0C. Luna cea mai rece a anului este
ianuarie care are o temperatură medie de –2 0C, iar cea mai caldă este iulie cu valori
medii de +19,7 0C.
În concluzie, iernile în staţiuni sunt relativ blânde, iar verile sunt lipsite de
încălziri excesive. Iarna, cele mai intense răciri se înregistrează către orele dimineţii,
când temperatura atinge valori de –7,5 0C , -8,5 0C , ziua aceasta nedepăşind +3 0C.
Vara cele mai puternice încălziri diurne apar între orele 12-15 când temperatura
aerului depăşeşte 20-21 0C.
Presiunea atmosferică stă la baza celui de-al doilea factor genetic al climei:
circulaţia generală a aerului. În staţiunile balneoclimaterice presiunea atmosferică
medie este de 964,7 milibar. Variaţia presiunii atmosferice medii lunare înregistrează
un maxim la sfârşitul verii şi începutul toamnei şi un minim la sfârşitul iernii. Maxima
presiunii atmosferice medii lunare din octombrie (968,7 milibar) se caracterizează
prin temperaturi relativ ridicate, precipitaţii scăzute, timp frumos şi cald. Minima
presiunii atmosferice medii lunare din aprilie (961,2 milibar) se asociază cu un timp
umed, închis, cu temperaturi relativ scăzute şi cu precipitaţii îndelungate, dar nu
neapărat însemnate cantitativ. Variaţiile diurne ale presiunii atmosferice sunt foarte
reduse, de ordinul a 2-3 milibari şi nesesizabile de către organismul uman.
Vânturile locale, datorită zonei depresionare, sunt orientate de-a lungul Văii
Oltului (nord-sud). În partea sudică, unde culoarul Oltului se deschide, orientarea lor
se diversifică (nord-sud, est-vest), fiind specifice întregii Câmpii Române. Forma
depresionară a zonei din staţiunile balneoclimaterice determină predominarea unui
calm relativ ridicat (peste 60%). În zona montană, pe versanţii Coziei şi Văii Lotrului
se simt, pe timpul zilei, brizele “de vale” care se formează prin încălzirea aerului din
văi şi urcării lui pe pante.29
Umiditatea relativă a aerului în staţiuni are o medie anuală de 78-79%,
înregistrând un minim în lunile aprilie-august când atinge nivelul de 69-72% şi un
maxim în decembrie când umiditatea înregistrează pragul de 86%.
Nebulozitatea variază în cursul anului sub forma unei curbe cu maxima în
timpul iernii (ianuarie-februarie) de 6,5-7,1 zecimi şi un minim la sfârşitul verii
(august-septembrie) de 4,4-4,7 zecimi.
Precipitaţiile înregistrează valori medii anuale de 789 mm, cu un maxim în
luna iunie (123 mm) şi un minim în luna februarie (36,2 mm). Precipitaţiile ce cad
annual în zonă variază între 1.200 mm, în zona montană, şi 500-600 mm în sudul
Vâlcii.
DENUMIREA VALORI MEDII ANUALE
REGIUNII ALE PRECIPITAŢIILOR
Depresiunea Loviştei 800-900 mm/an
Voineasa 800-1000 mm/an
Călimăneşti 775 mm/an
Rm.Vâlcea 707 mm/an
Olăneşti 803 mm/an
Horezu 870 mm/an
Drăgăşani 578 mm/an
29
Badea L., Rusenescu C. “Judeţele patriei-Vâlcea”, Bucureşti ,1970
122
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se înregistrează în lunile mai şi iunie.

Clima, prin valorile elementelor sale componente, este caracterizată ca fiind
temperat-continentală, cu aerul mereu proaspăt, ozonat. Numeroşi bolnavi şi turişti
beneficiază de proprietăţile curative ale topoclimatului zonei prin cura de aer, cura de
de teren sau helioterapie.
b) Relieful
Judeţul Vâlcea este aşezat în trepte, pornind de la înălţimea maximă a vârfului
Ciortea (2.422 m) din Munţii Făgăraş şi coborând în lunca Oltului, la sud de
Drăgăşani, unde altitudinea nu depăşeşte 130 m.
Varietatea reliefului este reflectată de următoarele proporţii:
- 40% din suprafaţă o formează zona montană;
- 20% din suprafaţă sunt reprezentate de depresiuni şi dealuri subcarpatice;
- 40% din suprafaţă reprezintă zona piemontană;
Munţii
Zona montană cuprinde parţial culmi ale munţilor Făgăraş, Cozia, Lotrului,
Latoriţei, Parâng, Căpăţânii.
Munţii Făgăraş
Creasta vestică a masivului Făgăraş, începând de la vârful Negoiu spre Olt,
prezintă o serie de vârfuri semeţe cum sunt: Scara (2.306 m), Ciortea (2.426 m),
Budislavu (2.365 m), Suru (2.283 m), ca apoi să coboare spre Olt, unindu-se la 2.000
m cu Muntele Stânişoara.
Munţii Cozia
Un masiv proeminent şi abrupt, deşi altitudinea sa nu depăşeşte 1.700 m, care
domină prin supleţea sa depresiunea intramontană Ţara Loviştei spre nord şi
depresiunea subcarpatică Jiblea-Călimăneşti spre sud. Ca înălţimi se remarcă vârful
Nărutu (1.509 m), şi Cozia (1.374 m). Munte de veghe, de adăpost şi de refugiu în
timpul războaielor şi invaziilor este consacrat ca fiind muntele sfânt al dacilor,
Kogaian, de unde şi numele actual – Cozia.
Munţii Lotrului
Se mai cunosc sub denumirea de Munţii Stefleşti şi se desfăşoară ca un vast
anticlinariu în nordul bazinului, de la graniţa cu Munţii Sebeşului (Şaua Tartarului)
până la Olt. Pornind de la Şaua Tartarău (1.665 m) culmea urcă domol sub forma unor
spinări arcuite spre nord şi vest, dominate de vârfurile Tampa (1.700 m), Larga (1.835
m), Piatra Albă (2.179 m), atingând înălţimea maximă în vârful Stefleşti (2.211,5 m).
Spre nord coboară o culme până la Şaua Ştefleşti (1.720 m) realizând legătura
cu Munţii Cindrel. Seria marilor înălţimi continuă însă spre est menţinută de vârfurile
Balindru Mare (2.209 m), Negovanu (2.136 m), Clăbucetu (2.056 m) pentru ca apoi
culmea să coboare în Şaua Buceci (1.160 m). Din vârful Negovanu se ramifică la
izvoarele Jidoaiei o culme ce se îndreaptă spre sud-est din care se detaşează Jidu Mare
(2.095 m) şi Dobrunu (1.880 m).
De la groapa Sasului culmea urcă din nou prin vârfurile Voineşiţa (1.948 m),
Voineagu Cătănese (1.960 m), Cocaci (2.005 m), până în vârful Sterpu (2.142 m),
ultimul bastion dinspre est al Munţilor Lotrului.
Vârful Sterpu (al cărui nume este dat de vegetaţia redusă ce îl acoperă),
constituie punctul de ramificare a unor importante culmi, dintre care cea mai lungă
123
pere a fi cea sudică marcată de Dealul Negru –1.965 m. O înşeuare adâncă (Şaua
Pirgheşului) separă vârful Sterpu de Pârcălabu (2.060 m). Un vârf mai înalt în această
zonă este Robu (1.899 m) de la care coboară o culme străjuită de vârfurile Proieni
(1.498 m) şi Veveriţu (1.371 m) (1.371 m) până la Poiana Suliţei, delimitând spre
nord-est bazinul Lotrului.
Munţii Latoriţei
Sunt delimitaţi pe interfluviul Latoriţa-Lotru. Culmea începe din Vârful
Ştefanu (2.051 m), unde un V uriaş se deschide spre nord prin unirea Munţilor
Mirăutu, apoi continuă spre est, străjuită de Vârful Bora (2.055 m), după care se
întinde larg Coasta Bengăi până la Zănoagele (1.962 m) şi Puru (2.049 m). După
vârful masiv şi larg al Purului culmea coboară în Şaua Pietrele, unde îşi fac apariţia
calcarele aducând un peisaj violent deosebit ce se menţine mai departe în Culmea
Mogoşu-Pietrele, ca şi flancul sudic al acesteia (Boarneşu-Turcinu Mic).
Cel mai înalt vârf din zona centrală rămâne Fratoşteanu Mare (2.053 m) un
adevărat acoperiş muntos, constituind un important nod arhidrografic. Dinspre est,
Valea Rudăreasa desparte culmea în două ramuri: cea nordică dominată de Vârfurile
Poiana Mare (1.624 m) şi Ştevia (1.608 m) şi care coboară lent până în Valea Lotrului
la confluenţa cu Latoriţa şi ramura sudică care îşi menţine latitudinea ridicată prin
Vârfurile Fratoşteanu Mic (1.979 m), Repezi (2.013 m) şi Paraginosu (1.976 m)
pentru ca apoi să scadă rapid prin Plaiul Vânăta până la confluenţa Latoriţei cu
Rudăreasa.
Apariţia pe alocuri a calcarelor (Pietrele Mogoşu, Turcinu Mic, Târnovu)
completează în mod plăcut măreţia formelor de relief cu creste, cornuri, pinteni, chei
ca şi cu interesante fenomene carstice. Alături de calcare, şisturile cristaline au fost
dezgolite pe alocuri rămânând sub forma unor martori de eroziune pe creasta
Sterpului sau a Turcinului Mic.
Munţii Parângului
Începând din Coasta lui Rus (2.301 m), importantă răspântie de culmi şi de
ape, graniţa între Lotru, Jieţ şi Gilort, creasta zimţată a Parângului coboară lent spre
şaua Piatra Tăiată (2.205 m), loc convenabil de trecere pentru turişti după care urcă
domol până pe Vârful Setea Mare. Pe la mijlocul crestei dintre Piatra Tăiată şi Setea
Mare se desprinde spre nord o muchie bolovănoasă şi acoperită de tufe şi jnepeni care
delimitează Căldarea Dracului, separând-o de vastul circ Zănoaga. Din vârful Setea
Mare (2.365 m), Vârful Ghebos cu flancul nordic sfârtecat de căderi de stânci ale
căror nuanţe de ardesie se reflectă în suprafeţele de cristal ale lacurilor glaciare din
circul Cilcescu, se prelungeşte la est cu o culme largă, un platou ce coboară treptat
spre Şaua Plescoaia (2.875 m).
O creastă îngustă, muchia Câlcescu, se desprinde din acest platou,
îndreptându-se spre nord şi străjuită pe ambele flancuri grohotişuri şi jnepeni,
domeniul preferat al caprelor negre şi din care se poate admira cea mai frumoasă
privelişte asupra lacurilor Câlcescu şi Iezer.
Spre răsărit se înalţă ca o culme uriaşă Vârful Mohoru (2.337 m). Culmea
principală continuă spre Urdele şi Dergheru, având acum direcţia sud-estică şi
separând bazinul Latoriţei de Jos (Urdele) de cel al Gilortului. Din vârful ascuţit al
Păpuşii (2.136 m ) culmea este orientată spre est până la vârful masiv Micaia (2.170
m), după care ia sfârşit în Curmătura Olteţului unde se realizează joncţiunea cu Munţii
Căpăţânii.
124
O ramură nordică se desprinde din Coasta lui Rus, menţinând în vârful Găurii
caracterul alpin, stâncos, după care coboară în Şaua Cibanu (1.824 m) şi Caricica
(1.883 m), forme domoale şi rotunjite acoperite de pajişti, şi continuând în Curmătura
Groapa Seaca (1.600 m) la hotarul cu Munţii Sebeşului.
Munţii Căpăţânii
Străjuiesc spre sud Valea Lotrului, desfăşurându-se de la Curmătura Olteţului
până la Olt. Din Curmătura Olteţului (1.615 m) se înalţă culmea Munţilor Căpăţânii,
atingând 1.908 m la capătul Culmii lui Maxim. Urmează apoi spre est platoul
vârfurilor înalte, reprezentate de Turcinu (1.963 m) şi Negovanu (2.064 m), pentru ca
în vârful ascuţit al Nedeii (2.130 m) să se atingă altitudinea maximă a Munţilor
Căpăţânii. Din vârful Negovanu porneşte spre nord-vest o culme (Muntele Gropiţa)
care se leagă prin Şaua Gropiţei (1.599 m) de Creasta Târnovului. Calcarele care îşi
fac apariţia pe această culme aduc o notă specifică în relief, culminând cu Piatra
Târnovului (1.879 m), mărginită de abrupturi brodate la poale cu nesfârşite grohotişuri
albe şi mobile.
Culmea revine uşor la înălţimea şi direcţia estică până la al doilea vârf ca
altitudine-Ursu (2.124 m). Între Balota (2.096 m) şi Ursu se întinde culmea masivă a
Căpăţânii, cea care a sugerat lui Emm. Demartonne denumirea întregului lanţ muntos.
Din vârful Ursu se desprinde spre nord plaiul Iezerului, o muchie ce coboară până în
Şaua Ezer.
În continuare se desfăşoară pe rând Curmătura Piatra Roşie (1.890 m)
Vârfurile Cocora (1.899 m) şi Văleanu (1.847 m), Şeile Rodeanu şi Zănoaga. Culmea
se înalţă din nou în Vârfurile Zmeuretu (1.938 m), Govora (1958 m), Ionaşcu (1.974
m), Priota (1.954 m), Gera (1.886 m), pentru ca apoi să scadă treptat până la Olt.
Înainte de a sfârşi în Valea Oltului, culmea Munţilor Căpăţânii îşi înalţă
maiestuos piscuri dantelate, mărginită de abrupturi greu accesibile în cetatea de piatră
a Naratului (1.774 m) şi în Foarfeca (831 m). Între Valea Olăneştilor şi Bistriţa
crestele calcaroase ale Munţilor Căpăţânii sunt dominate de vârfurile Cândoaia (1.405
m), Stogul (1.494 m), Căprăreasa (1.799 m ), Vânturăriţa (1.885 m), Buila (1.849 m),
Ştevioara (1.847 m) şi Viforeanu (1.890 m).
Dealurile subcarpatice
O fâşie de cca. 20 km lăţime încinge ca un brâu pieptul stâncos al munţilor.
Relieful este colinar, atrăgător, cuprinzând înălţimi între 600 şi 800 m.
Limita sudică a dealurilor subcarpatice se desfăşoară pe aliniamentul
localităţilor Berbeşti, Copăceni, Amărăşti, Băbeni şi Budeşti. Cele mai importante
dealuri subcarpatice vâlcene care reţin atenţia prin natura înconjurătoare sunt: Dealul
Robaia (871 m), Măgura Slătioarei (767 m), Dealul Tomşanilor (576 m), Dealul
Costeştilor (597 m), Dealul Buneştilor (680 m), Vârful Lutu din Dealul Capela (440
m), Dealul Petrişor (448 m).
Podişul piemontan
Cuprinde partea sudică a judeţului, răsfirându-se pe înălţimi variate de la 300
la 500 m. Această zonă este formată din dealurile cele mai joase ale Drăgăşanilor şi
Bălceştilor.
125
c) Ape, văi, chei, lacuri

Bazinul Oltului Mijlociu se caracterizează printr-o reţea de ape densă, tributară
bazinului Oltului, reţea ce imprimă o anumită configuraţie a peisajului. Cursurile apei,
prin frumuseţea peisajului, ca şi prin amenajarea hidroenergetică, împreună cu un
mare număr de lacuri de acumulare, au un rol important în dezvoltarea turismului, în
general, şi a agrementului, în special.
Defileul Oltului
Este destul de greu de redat în cuvinte măreţia peisajului care întâmpină şi
incită turistul de-a lungul drumului de la Cozia până la Turnu Roşu. Oltul a reuşit să
sape până la rădăcină cea mai masivă şi mai înaltă parte a Carpaţilor Meridionali.
Această porţiune a judeţului, suprapusă defileului este cea mai spectaculoasă, albia
îngustată a Oltului find străjuită de colţii prăpăstioşi ai Muntelui Cozia (la est) şi
Culmea Căpăţânii (la vest).
Geo Bogza, fascinat şi el de acest “voievod al apelor”, scria: “Nesocotit,
prodigios, şi plin de mari elanuri, străbate Oltul lumea, iar viaţa lui seamănă în totul
cu a unui om care îşi traversează destinul cu izbucniri patetice şi deplasări complete”.
Valea Lotrului
Afluent de pe partea dreaptă a Oltului, Lotrul este prin altitudinea medie a
bazinului (1374 m), cât şi prin caracteristicile sale morfodinamice, un râu tipic de
munte. Străbate o cale de 76,6 km, încărcată de frumuseţi naturale inegalabile şi are o
pantă de 327 m/km, ceea ce face ca apele sale să curgă vijelios.
Descriind drumul năvalnic al Lotrului, Fr. Schwantz menţiona, la începutul
sec.al XVIII – lea, următoarele:”un râu foarte mare şi năvalnic ce poate fi trecut călare
când nu este crescut, dar când plouă în munţi, vine cu atâta repezeală, timp de câteva
ceasuri, încât este cu neputinţă să treci prin el”.30
Dintre toţi munţii care mărginesc bazinul, ca şi dintre culmile mai mici ce se
află în interiorul bazinului, un mare număr de izvoare situate în etajul alpin îşi croiesc
drum prin desişul pădurilor, devenind afluenţi ai Lotrului.
Reţeaua hidrografică este densă şi uniformă, producând o puternică
fragmentare a culmilor muntoase, încântând turiştii care vizitează aceste locuri.
Valea Latoriţei
Latoriţa, afluentul cel mai de seamă al Lotrului, ia naştere mai sus de actualul
lac Galbenul prin unirea Latoriţei de vest cu Muntinu şi apoi cu Urdele (Latoriţa de
jos), după ce fiecare dintre acestea au coborât pe alocuri în cascade. Cea mai mare
cascadă (Moara Dracilor) se află pe Latoriţa de vest, la câteva sute de metri înainte de
confluenţa cu Muntinu şi îşi prăvăleşte apele într-o jerbă înspumată de la 20 m
înălţime. Pe valea Urdele se află Cascada Boroncioaia, a cărei zgomot pe care-l face
poate fi auzit de la distanţă.
Din munţii cu acelaşi nume, Latoriţa adună între cele două lacuri de acumulare
– Galbenu şi Petrimanu, câţiva afluenţi: Zănoguţa, Petrimanu, Pârâul Şoimului şi
Pârâul lui Tocan. În aval de lacul Petrimanu, Latoriţa primeşte apele Turcinului Mare,
la confluenţa căruia se află cascada “Apa Spânzurată”.
Toate apele din bazinul Lotrului sunt ape reci, bine oxigenate datorită
numeroaselor cascade limpezi precum cristalul, oferind condiţiile cele mai bune
pentru viaţa peştilor din neamul salmonidelor.
Debitul actual al majorităţii pâraielor din bazinul Lotrului şi Latoriţei este mult
diminuat prin cooptarea apelor şi dirijarea lor prin galerii spre locul de acumulare de
la Vidra.
Valea Bistriţei
30
Ana Tasa Turdeanu, Oltenia,” Geografie istorică în hărţile secolului XVIII”
126
Bistriţa îşi trage izvoarele din versantul sudic al Munţilor Căpăţânii. Atestarea
sa documentară este legată de menţionarea, într-un hrisov al lui Vlad Călugărul, a
ctitoriei Craioveştilor, la 16 martie 1494, temelie ridicată pe râul Bistriţa.
Cheile Bistriţei, aflate lângă Mănăstirea Bistriţa şi fiind cele mai înguste chei
din România, reprezintă un colţ de natură care merită a fi vizitat în special pentru
numeroasele guri de peşteri care se văd în versanţii abrupţi ai Văii Bistriţei, dar şi
pentru exemplarele rare de floră şi faună.
Valea Bistriţei avea să fie străbătută de voievozi vestiţi precum: Neagoe
Basarab, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, de ceata haiducului Iancu Jianu sau
de pandurii lui Tudor Vladimirescu.
Valea Olteţului
Olteţul, fiul mai mic al bătrânului “Alutus”, îşi trage seva izvoarelor sale
cristalină din curmătură, o şea largă între Munţii Parâng şi Căpăţânii. Pe parcursul a
183 km acesta îşi croieşte o vale superbă. Pe malul văii “Dealul Muierii” şerpuieşte
vechiul drum al oierilor care duceau turmele de la munte spre câmpie. Olteţul este de
asemenea un râu încărcat de istorie, amintind de haiducii Iancu Jianu şi Tudor
Vladimirescu.
Cataractele Lotrului
Afluenţii Lotrului şi Latoriţei au exercitat o puternică acţiune de eroziune şi de
fragmentare a principalelor aliniamente de culmi ce alcătuiesc Munţii Latoriţei,
relieful acestora purtând amprenta acţinilor fluviatile. Aşa sunt vestitele Cataracte ale
Lotrului pe care geograful Ion Conea le consideră ca fiind cele mai frumoase din ţară.
Defileul Latoriţei
Între Vârful Repezi (2.006 m) şi Vârful Vânăta (1.463 m) pe o lungime de
câţiva km ies în evidenţă abrupturi stâncoase, cu o diferenţă de nivel de peste 500 m,
presărate cu hornuri înguste, jgeaburi, ace şi pinteni pe care se dezvoltă o interesantă
vegetaţie soxicală (de stâncării). Se remarcă în acest sector, prin măreţia lor, hornurile
Ursoaiei şi pereţii de la Peştera Fagului, ca şi Piatra Fetii, de numele căreia se leagă
frumoasa legendă.
Lacuri
Alături de apele curgătoare de suprafaţă, lacurile glaciare ocupă un loc
deosebit mai ales prin pitorescul inedit.
Lacuri glaciare se află în zona înaltă a Munţilor Parâng la izvoarele Lotrului şi
a unor afluenţi, acolo unde s-au manifestat din plin fenomenele glaciare din cuaternar.
Lacul Gâlescu – este cel mai mare, având o suprafaţă de 30.200 mp şi o

adâncime de 9,5 m.
Situat la o altitudine de 1.930 m este mărginit spre sud de blocuri mari de
granit aflate într-un echilibru fragil. Din marginea sa nordică, printre lespezi şi tufe de
jneapăn, două firişoare de apă ce se unesc apoi într-un emisar ce se prăvăleşte în
cascade peste pragul glaciar, formând izvorul principal al Lotrului.
Mai sus, pe următoarea treaptă glaciară, la altitudinea de 1.975 m, se află două

lacuri mai mici: Lacul lui Vidal şi Pencu.
Lacul lui Vidal a fost denumit după numele lui Paul Vidal de la Blanche,
eminent savant de la Universitatea din Sorbona, iar Lacul lui Pencu - după numele
geografului german A.Pencx de la Universitatea din Berlin.
127
La vest de aceste lacuri, în căldarea Păsări, la altitudinea de 2.072 m, se află

Lacul Păsări denumit astfel după forma sa de păsări cu aripile întinse.
În vecinătatea Lacului Păsări se mai află două ochiuri mici de apă ai căror
emisari sunt colectaţi de marginile aripilor sale.
Lacul Zănoaga îşi odihneşte apele sub umbra vârfului Coasta lui Rus. Are o
formă circulară şi adâncime redusă (1-1,5 m).
Circul glaciar Iezerul – situat sub Vârful Mohorul, adăposteşte Lacul Iezer
denumit şi Iezerul Parângului, situat la altitudinea de 1894 m.
Sub Căldarea Găuri se află Lacul Găuri, aflat la 2169 m şi care are o formă
aproape circulară.
La izvoarele Latoriţei întâlnim, de asemenea, câteva lacuri glaciare. Sub

abruptul stâncos al muntelui Cărbunele se află două lacuri apropiate –Iezerele
Muntinului – unite între ele printr-un fir de apă din mijlocul căruia porneşte emisarul.
Ceva mai jos, aproape de confluenţa Latoriţei mijlocii (Muntinului) cu Latoriţa

de vest, la altitudinea de 1.540 m se găseşte Iezerul Latoriţei, de formă circulară,
înconjurat de mlaştini şi încadrat de molidis tânăr.
În bazinul Latoriţei de sud (Urdele) mai întâlnim două lacuri glaciare: Lacul
Cioara şi Tăul Singuratic.
Pe versantul vestic al Vârfului Fratoşteanu Mare, la izvoarele Văii Rudăreasa

şi într-un admirabil circ galciar se află Lacul Vulturilor (Lacul Negru), care neavând
un izvor puternic şi nici emisari îşi păstrează apele întunecate.
În afara lacurilor de origine glaciară se mai află şi lacuri pluvio-nivale, cu

caracter permanent şi importanţă turistică. Un astfel de lac este Cibanul care îl
întâlnim pe culmea ce porneşte din Vârful Găuri şi coboară spre Şaua Cibanul, fiind
ascuns între şnepeni. Are formă circulară şi este complet izolat. Alte lacuri de aceeşi
origine se mai întâlnesc în Şaua Cibanul, Micaia, Şaua Pietrele sau pe Culmea
Mogoşu.
Lacuri de acumulare
Lacul Vidra, situat într-o zonă îngustă a văii în aval de confluenţa pârâului
Goanţa Mare cu Lotrul, are coronamentul la altitudinea de1285 m. El cuprinde un
volun de 340 mil.m3 , se întinde pe o lungime de 9 km, are o suprafaţă de peste 6000
ha şi se întinde în cea mai mare parte în fosta depresiune intramontană Puru. Din lac,
din apropierea barajului, porneşte aducţiunea principală, un tunel cu diametrul de
peste 5 m, care trece pe sub Munţii Mănăileasa, Plaiul Poienii, şi Vânăta. După 13,5
km aducţiunea se termină la castelul de echilibru. De aici porneşte galeria forţată,
aproape verticală, de aproximativ 1400 m prin care apa este condusă spre turbinele
centralei de la Ciunget, săpată sub alba Râului Latoriţa.
Pentru sporirea debitului Lotrului, în sectorul Lacului Vidra s-au realizat un
număr mare de captări secundare precum Lacul Jidoaia, Lacul Balindru, Pietrimanu,
Galbenu, care prin galerii gravitaţionale sau cu ajutorul unor puternice pompe aduc
apele în Lacul Vidra.
128
Lacul Malaia, situat în localitate cu acelaşi nume, pe râul Lotru, are un volum
de 3,3 mil3 de apă şi este mai mult un lac tampon, având rolul de liniştire a apelor
sosite prin debuşare din centrala de la Ciunget.
Lacul Brădişor dispune de un splendid baraj din beton în dublu arc.
d) Flora şi fauna
Ceea ce conferă originalitate şi frumuseţe meleagurilor vâlcene este natura sa
încântătoare. Vâlcea este un adevărat parc în care vizitatorul poate admira natura în
adevărata-i splendoare şi frumuseţe. Zona este caracterizată printr-o floră şi faună de
sorginte central-europeană, reprezentată de păduri de foioase cu faună specifică, păduri
care coboară din munte până în ţinuturile deluroase, dând culoare şi consistenţă
peisajului.
Munţii sunt acoperiţi în parte cu covorul multicolor al pădurilor de brad şi
molid, cu înălţimi subcarpatice molcom îmbrăcate în codrii seculari – fag şi gorun. În
văile atrăgătoare, păşunile sunt ţesute cu flori viu colorate, oferindu-ne astfel imagini
artistice inegalabile.
Aproape 40% din arealul bazinului este acoperit cu păduri, vegetaţia
încadrându-se în etajele subalpin, boreal şi nemoral. Înălţimile stâncoase ale munţilor,
la peste 2000 m, sunt acoperite cu păşuni şi tufişuri pitice. Mai jos întâlnim pădurile
de molid şi de brad, amestecate cu cele de fag care acoperă pe o mare întindere
înălţimile cu altitudini medii din bazinul mijlociu al Lotrului şi extremitatea nord-
estică a Munţilor Căpăţânii,
Pădurile de gorun înconjoară ca un brâu limitele inferioare ale celor de fag,
fiind prezente pe văile Oltului, Olteţului, Bistriţei şi în sudul judeţului. Sunt cunoscute
prin valoarea lor naturală şi istorică pădurile Cotoşmanul, Omoricea şi Mamul.
Peisajul vâlcean este întregit de prezenţa zăvoaielor cu sălcii, plopi şi arini de
pe văile principalelor râuri. La această comoară nemuritoare a aurului verde se adaugă
peisajul viu colorat al covorului floristic, adevărată podoabă naturală a Vâlcii.
În flora judeţului Vâlcea întâlnim 12 specii de mare importanţă ştiinţifică,
monumente ale naturii:
1. Tisa (Taxus baccata) – în rezervaţia de pe valea Cheii (300-400 exemplare,
pe o suprafaţă de 3,4 ha) şi în Munţii Căpăţânii.
2. Laricele, Iariţa sau Zoda (Larix decisua) – în Munţii Lotrului şi Latoriţei
3. Zimbrul şi Tisanul (Pinus cembra) – în Munţii Căpăţânii, Latoriţei şi pe
valea Lotrului
4. Bulbucii de munte (Trollius europaeus) – în Munţii Căpăţânii, valea
Lotrului, culmea Vânturăriţa şi Stevioare
5. Iedera albă sau liliacul alb de munte (Daphne Blaga Yona) - în Munţii Cozia
6. Tulichina (Daphne mezenum) - pe culmea Vânturăriţa
7. Angelica (Angelica arhangelico) - în Munţii Buila, Vânturăriţa şi Căpăţănii
8. Bujorul de munte, smindarul (Rhododendron) - în Munţii Căpăţânii,
Latoriţei, Lotrului şi Făgăraşului
9. Ghinţura galbenă (Gentianu Iulea) - în Munţii Buila-Vânturăriţa, Căpăţânii
10. Floarea de colţ, albumeala, steluţa - Munţii Cozia, Nărutu, Buila-Vânturata,
Târnovul, Făgăraş
11. Laleaua pestriţă (Fritiloria montana) - în Munţii Cozia
12. Ghimpele (Ruscus Aculeatus) - în sudul judeţului în pădurile Dobruşa,
Mamuţelul, Răcoasa, Silea.31
31
Ionete L.-“ Monumente ale naturii în judeţul Vâlcea”, Studii şi cercetări, Rm.Vâlcea 1973
129
Munţii şi dealurile cu văile lor adânci, acoperiţi de întinse păduri, constituie

locuri ce adăpostesc o faună bogată, în cea mai mare parte de interes vânătoresc. Pe
cele mai înalte culmi se mişcă în voie binecunoscutele capre negre (Rupicapra
rupicapra). Din etajul mulidisului până în pădurile de gorun se pot întâlni frecvent
cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Caprealus caprealus), mistreţul (Sus scrofax),
ursul (Ursus arctos). În număr mai redus îşi fac apariţia în zonă şi răpitoarele: râsul
(Linx linx), care urcă la limita superioară a pădurilor, jderul (Martes martes) care
preferă locurile stâncoase.
Având o natură bogată, variată şi viu colorată, judeţul Vâlcea beneficiază şi de
un număr mare de specii de animale, multe dintre acestea, valoroase, fiind ocrotite de
lege:
- acvila de munte, pajura (Acquilla Chrysoetus) – în zona montană a judeţului;
- cocoşul de munte (Tetroa Uragallus) – în Munţii Coziei, Făgăraşului,
Lotrului, Latoriţei, Căpăţânii;
- capra neagră (Rupricapra Rupricapra) – în Munţii Făgăraşului, Lotrului
(Dobrunul), Robu, Voineagu, Căpăţânii, Vânturiţa –Buila, Valea Păscoaia;
- rusul, pantera Carpaţilor (Lynx) – în zona montană;
- corbul (Corvus Carox) – în zonele de munte şi de deal.
În apele repezi şi limpezi de munte şi printre pietrele râurilor se ascund
păstrăvul (Salma Trutta Faria), cleanul (Leuciscus Cephcelus), mreana (Barbus
Barbus).
Bogata floră şi faună a judeţului Vâlcea contribuie din plin la îmbogăţirea
zestrei naturale a acestei zone turistice.
e) Parcuri şi rezervaţii naturale. Peşteri, formaţiuni carstice deosebite

În ansambul său, natura arealului turistic al Oltului Mijlociu se prezintă prin
aşezare şi varietatea elementelor de o deosebită valoare naturală, ştiinţifică şi turistică,
cum sunt:
- Radiţa – Mânzu - alcătuită dintr-o serie de conglomerate pe care s-a dezvoltat
un relief reuniform: pile, turnuri, baba, sfinxuri, figuri zoomorfe;
- Ocnele Mari cuprind Lacul Doamnei şi lacurile antroposalifere Evantaiul şi
Cheile Trăistarilor, renumite atât pentru valoarea lor turistică cât şi pentru adevăratele
tragedii sociale cauzate de surpările de pământ care în ultimul timp s-au înteţit, zeci de
familii rămânând fără agoniseala de o viaţă întreagă;
- Lacul Frumos - Mosoroasa din Govora – Băi care este o mlaştină
mezooligrotrofă;
- Lacul cu nuferi din comuna Mihăeşti care are în jur o pădure de stejari;
- Lacul Iezerul Latoriţei, din Munţii Parâng;
- Lacul Călineşti şi Droaba din Brezoi, cea mai joasă localitate din România
unde întâlnim floarea de colţ;
- Jnepenişul Stricatul din Munţii Lotrului, comuna Voineasa cu o faună
cinegetică valoroasă – ursul carpatin, capra neagră, iar în ape – păstrăvul şi lostriţa. În
Munţii Lotrului mai găsim jnepenişurile Sterpu – Dealu Negru, Niru – Bora, Cristeşti;
- Merită a fi remarcate şi Poiana Narciselor din comuna Miloştea, Lacul cu
nuferi albi şi galbeni din comuna Mihăeşti, stejarii seculari de peste 450 de ani din
Frânceşti sau nucul uriaş din Lungeşti;
- De asemenea remarcăm prezenţa câtorva rezervaţii geologice precum:
şiroirile şi piramidele de pământ de pe vârful Stăncioiului din comuna Goranu,
130
Slătioara, alături de microrelieful de eroziune creat în Ocnele Mari, Cheile Bistriţei

vâlcene, Cheile râului Cheia, marmitele de pe vârful Jiblei de la Călimăneşti, etc.
Rezervaţia din Munţii Coziei
Rezervaţia cuprinde aproape în întregime Masivul Cozia (1.668 m) şi se
întinde până la vest de Olt, în Munţii Căpăţânii, în apropierea complexului
Călimăneşti – Căciulata. Suprafaţa rezervaţiei este de 17.000 ha, din care cca. 4.467
ha sunt acoperite cu pădure şi 567 ha sunt ocupate de stânci, forme şi dimensiuni.
Specifice rezervaţiei sunt şi cascadele “de sub încuietori”, “păteştiului”, precum şi
cheile numeroase dintre care cele mai pitoreşti sunt Cheile Bulzului şi Cheile Roşiei.
Flora rezervaţiei cuprinde o serie de plante aparţinând ţărilor central-
europene , subalpine şi alpine, caucaziene, precum şi cele specifice Masivului Cozia.
Rezervaţia conservă şi unele plante declarate monumente ale naturii, precum floarea
de colţ, laleaua, iedera albă.
Fauna care populează pădurile rezervaţiei este reprezentată de specii ca: pisica
sălbatică, lupul, căprioara, cerbul, mistreţul, etc., iar dintre păsări predomină bufniţa
mare, gaiţa, coţofana, cinteza. În prezent, speciile ocrotite sunt capra neagră şi rusul.
Numeroasele specii de floră şi faună aflate în perimetrul rezervaţiei a
determinat ocrotirea acesteia de către lege şi includerea ei în rândul rezervaţiilor
declarate monument al naturii.
Rezervaţia Călineşti
În apropiere de comuna Călineşti se află rezervaţia cu acelaşi nume care ocupă
o suprafaţă de 365 ha. Rezervaţia se află pe valea Călineşti şi adăposteşte numeroase
specii rare, printre care se numără păiuşul şi iarba grasă. Datorită importanţei sale
ştiinţifice, rezervaţia este ocrotită de lege.
Rezervaţia Valea Urii

Situată pe afluentul Oltului care poartă acelaşi nume, rezervaţia forestieră se
află în apropierea comunei Câinenii Mari. În perimetrul rezervaţiei se găsesc
exemplare de gorun şi fag cu vârsta de peste 100 de ani, conservând şi o floră relicvă
care cuprinde numeroase specii rare.
Rezervaţia, “Şiroiurile şi piramidele de pământ de la Stăncioi”

Situată pe valea pârâului Stăncioi, un alt afluent al Oltului, rezervaţia
geologică ocupă o suprafaţă de 12 ha şi este reprezentată de masivele piramidale de
pământ ce ating o înălţime de 80 m, dominând regiunea.
De asemenea, ca urmare a importanţei sale ştiinţifice şi peisagistice, zona este
ocrotită de lege, fiind declarată monument al naturii.
Peşteri
Peştera Laptelui - se află pe versantul drept al Văii Rudăreasa din Munţii
Latoriţei şi are o lungime de 22 m, fiind denumită astfel datorită pereţilor cu mici
concreţiuni albe.
Peştera Mare de la Găuri din Munţii Latoriţei totalizează peste 250 m de
galerii şi face parte din puţinele peşteri de la noi modelate cu calcare cristaline, situată
într-o vale glaciară. În această galerie se întâlnesc mici stalacmite, curgeri parietale şi
stalactite.
Peştera Mare din Masivul Ciortea are 37 m lungime şi se află la altitudinea de
1.424 m, fiind considerată a fi peştera situată la cea mai mare altitudine din Carpaţi.
131
Peşteri găsim şi la Cheile din localitatea Cheia – Olăneşti: Peştera Munteanu-

Murgoci, Peştera cu Lac, Peştera Caprelor, Peştera cu Perle, Peştera Rac, Peştera
Clopot, Peştera Arnăuţilor.
Peştera Liliecilor este adăpostită de Muntele Buila, iar în Masivul Cozia
găsim mici grote precum: Peştera din Cale, Peştera Sălbaticului, Grota Haiducului
sau Grota Urşilor.
f) Apele minerale din staţiunile balneoclimaterice

Apele minerale din Băile Olăneşti
Staţiunea Băile Olăneşti este una dintre puţinele localităţi din ţară care
întruneşte în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic şi factorul
hidromineral constituit din apele minerale.
Băile Olăneşti ocupă primul loc printre staţiunile balneoclimaterice din
România în ceea ce priveşte numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora cât şi
pentru varietatea compoziţiei şi concentraţiei apelor minerale.
În staţiune se găsesc peste 35 de surse hidrominerale, atât ca izvoare naturale ,
cât şi ca rezultat al unor lucrări de forjare şi miniere (puţuri sau galerii). Un număr de
15 izvoare minerale sunt captate pentru cura internă (crenetoterapie), alte 15 surse
hidrominerale, cu indicaţie pentru cura internă, sunt necaptate., iar două izvoare
minerale şi patru sonde cu apă minerală sunt folosite pentru cura externă (balneaţie).
Apele minerale din Olăneşti au fost menţionate pentru prima dată într-un
hrisov de la 1760, în care se numeau “ape tămăduitoare” şi se arătau că sunt situate pe
locurile clucerului Toma Olănescu, constructorul primelor camere de băi.
În 1821, după izbucnirea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, s-au retras la
Olăneşti un număr mare de boieri. Ei au aflat, astfel, despre apele “miraculoase” şi au
început să răspândească vestea efectului tămăduitor în diferite boli.
Primele studii asupra apelor minerale de la Olăneşti au fost efectuate în anii
1829-1830 de către dr. Karl Friedrich Siller, lucru care a determinat creşterea
numărului de beneficiari ai tratamentului de aici.
În 1868 dr.Carol Davila l-a îndemnat pe chimistul Bernath Londway să
execute studiul chimic al apelor minerale de la Olăneşti. Renumitul chimist a
evidenţiat 40 de izvoare minerale şi a analizat un număr de 23 de surse hidrominerale,
distribuite în patru zone: Valea Olăneşti, Valea Tisei, Valea Buduroiu şi Valea
Ripuroasa.
În anul 1873, la îndemnul dr. Carol Davila, au fost trimise mostre ale apelor
minerale de la Olăneşti la Expoziţia Internaţională de la Viena, unde au obţinut
medalia de aur.
La începutul sec. al XIX-lea, mai exact în anul 1910, dr. Ion Pruturianu a
grupat izvoarele minerale în mai multe categorii, după compoziţia chimică şi acţiunea
lor asupra organismului:
 14 izvoare iodurate;
 6 izvoare sulfurate şi clorurat sodice;
 4 izvoare cu ape diuretice;
 1 izvor bicarbonat sodic, cu emanaţii abundente de gaze;
 2 izvoare purgative;
 2 izvoare feruginoase;
 2 izvoare având compoziţie chimică.
În anii 1920-1922 hidrogeologul dr.Knetl de la firma “Rumpel” din Viena, în
urma studiilor efectuate la Băile Olăneşti, a ajuns la concluzia că debitul şi
temperatura apelor minerale rămân constante sau variază foarte puţin. Au fost
132
cercetate 30 de surse hidrominerale situate pe Valea Olăneşti (izvoarele minerale nr. :

1, 2, 3, 4, 5, 19, 20, 24, 30) şi pe Valea Tisei (izvoarele minerale nr.: 7, 8,9, 10, 11, 12,
13, 14, 15, 16, 17, 18).
Odată terminată captarea, sursele hidrominerale au fost supuse investigaţiilor
fizice şi chimice de către dr.Krizon din Praga, chimiştii Meta şi Schwartz de la
institutul Geologic, dr.V.Bianu, dr.L.Alexiu sau dr.Petrescu.
În urma analizelor, izvoarele minerale din Olăneşti au fost clasificate, în anul,
1926 în 3 grupe:
 ape hipotone (izvoarele minerale nr. 6,10,11,12,14,24);
 ape izotone (izvoarele minerale nr: 5,7,30;
 ape foarte uşor hipertone (izvoarele minerale nr: 3,19,20).
În urma studiilor comparative cu alte ape minerale din Europa s-a constatat că
izvorul mineral nr.24 egalează sau depăşeşte efectele apelor de la Contrexeville,
Karlsbad, Martigni, Viltel, Evian, Thanon, în timp ce izvoarele minerale nr.3 şi nr.19
au calităţi similare apelor minerale de la Ems, Eaux Bonnes.
Izvorul mineral nr.2 are acţiune egală ori superioară a apelor minerale de la
Eaux-Bonnes, Barroger, Aix-les-Bains, Baden, Weisbaden sau Achen, iar sursa
minerală nr.20 (folosită pentru băi) depăşeşte calităţile celor din Hall, Salies de
Beaurn, Bax, Eaux Bonnes.
Elementul cu cea mai mare importantă valoare biologică este hidrogenul
sulfurat, care este instabil, dând naştere fie sulfului elementar, fie acizilor
polisulfhidrici şi sărurile lor. În ceea ce priveşte potabilitatea apei, în urma cercetărilor
efectuate de Institutul de Ştiinţe Biologice din Bucureşti, s-a dovedit că analizele
biochimice indică cvasiabsenţa activităţilor enzimatice, a germenilor patogeni, apele
înscriindu-se în limitele de potabilitate admise de legislaţia în vigoare.
Radioactivitatea apelor minerale din Băile Olăneşti a atras, de asemenea,
interesul cercetărilor de-a lungul timpului. Astfel, aceste studii au arătat că apele
minerale nu sunt radioactive, mai mult chiar, radioactivitatea acestor ape este sub
valoarea normală pentru apele de suprafaţă.
Sursele de ape minerale din Băile Olăneşti au fost grupate în două mari
categorii, în funcţie de modul lor de apariţie: izvoare şi sonde. În prezent sunt
amplasate astfel:
a) Pe Valea Tisei, izvoarele minerale captate - nr. 7,8,9,10,11,12,13,14,15,16
şi izvoarele minerale necaptate – nr. 6,7,17,18;
b) Pe Valea Olăneşti, izvoarele minerale captate – nr.1, 2, 3 bis, 4, 5, 19, 24,
27, 30 şi izvoarele minerale necaptate – nr.20,25,26,28,29,31;
c) Pe Valea Rupuroasa, izvoarele minerale necaptate nr.21,22,23.
Forajele pentru apa minerală folosită în cura externă se găsesc amplasate pe
Valea Olăneştiului (sonde minerale nr.1 I.B.F., nr.2 I.M.F.B.R.M., NR.1001 I.S.E.M.
şi 1002 I.S.E.M.).32
Indicaţiile tratamentului balnear tip Olăneşti
În tratamentul cu ape minerale se produc atât acţiuni locale, cât şi generale de

creştere a puterii de apărare, prin îmbunătăţirea reactivităţii generale a organismului.
Rezultatele clinice ale curei balneare sunt urmarea aplicării unor sisteme de excitanţi
ce declanşează reacţii adoptive ale sistemelor de reglare a organismului. Cura balneară
32
Catrina S.C., Catrina V. – “Băile Olăneşti”, Casa Editorială pentru Turism şi Cultură “Abeona”,
Bucureşti, 1992
133
este o terapie de excitaţie, iar prin reacţia pe care o provoacă, reglează organismul din
punct de vedere neuroendocrin, metabolic şi imunologic.
Apele sulfuroase din Olăneşti îşi găsesc utilizarea în numeroase afecţiuni:
- boli ale aparatului digestiv şi ale glandelor anexe

(gastrite cronice, ulcer gastric şi duodenal cronic, sechele
ale stomacului operat, afecţiuni ale căilor biliare, hepatite
cronice stabilizate, pancreatită cronică);
- boli metabolice (diabet zaharat, gută, obezitate, etc.);
Crenoterapia - boli ale aparatului renal (litiază renală cu calculi,
sulfuroasă litiază renală operată, subiecţi ai căror sedimente urinare
este indicată în sunt încărcate cu săruri, etc.)
- afecţiuni dermatologice (urticarie cronică, eczeme
cronice, psoriazis, acnee crelgară, dermatită serboreică,
etc.)
- intoxicaţii cu metale grele (plumb, mercur, arsenic,
mangan)
- boli reumatismale
Balneaţia cu ape - afecţiuni cronice ale sistemului nervos periferic
sulfuroase (nevralgii, nevrite, etc.)
- afecţiuni vasculare
este recomandată în: - afecţiuni dermatologice
- afecţiuni ginecologice cronice stabilizate
- intoxicaţii cronice cu metale grele
Aerosoloterapia cu - boli ale căilor respiratorii
ape sulfuroase se - profilaxia bolilor căilor respiratorii
recomandă în:
Administrarea - afecţiuni dermatologice (urticarie, eczeme cronice şi
parentală a apelor agnee vulgară, psortiazis, neurodermite)
sufuroase se - afecţiuni alergice respiratorii (rinosinuzite alergice,
recomandă în: astm bronşic)
Tratamentul balnear de Olăneşti cuprinde principalele trei obiective ale

terapeuticii moderne: profilactic, curativ şi recuperaţional.
Cura balneară de Olăneşti acţionează profilactic ca o terapie de adaptare prin
stimularea şi reglarea funcţiilor, călind organismul la stresurile şi intemperiile vieţii
moderne.
De asemenea, tratamentul balnear acţionează curativ ca o terapie nespecifică.
Acţionând ca o terapie recuperaţională, cura balneară de Olăneşti caută să
restabilească cât mai deplin capacităţile funcţionale deficitare sau să dezvolte
mecanisme compensatorii.
Rezultatele terapeutice deosebite obţinute în urma curelor balneare de Olăneşti
au făcut ca numărul celor care îşi îngrijesc sănătatea în această staţiune să crească
spectaculos în decursul anilor.
Apele minerale de la Călimăneşti - Căciulata
Folosirea apelor minerale pe aceste meleaguri se prinde în negura vremurilor.

Dacii şi apoi romanii au folosit apele minerale de aici, martore fiind băile
termale de la Bivolari (Arutela). Castrul roman de la Arutela şi termele de lângă el,
134
care foloseau apele sulfuroase existente, au fost ridicate în timpul împăratului

Hadrian (117-138 dHr). În Băile de la Bivolari ei foloseau apa râului Olt şi apa
minerală din zonă, atât în scopul păstrării igienei corporale, cât şi în scop curativ.
După retragerea romanilor din Dacia, localnicii au continuat să folosească apa
sulfuroasă de la Bivolari pentru tratarea suferinţelor reumatismale, săpând gropi în
care apa sufuroasă se aduna şi în care făceau baie în sezonul cald.
În aceleaşi scopuri, se presupune că romanii au cercetat şi izvoarele sulfuroase
de la Călimăneşti. Se pare că, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului
al XIX-lea, apele nu mai satisfăceau nevoile mereu crescânde ale oamenilor, fapt care
a dus la necesitatea căutării de noi izvoare tămăduitoare. În anul 1830 dr. C.Siller
analizează apele minerale de aici. Aceste ape sunt recomandate bolnavilor, în 1860, în
urma tratării lui Mihail Kogălniceanu cu apă de la Căciulata. Faima apelor minerale
creşte an de an şi împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, la recomandarea medicului
Carol Davila, primea apă minerală de la Căciulata în damigene, transportate cu
regularitate în Franţa, cu diligenţa.
Printre cei care au efectuat analize ştiinţifice ale apelor minerale de la
Călimăneşti se numără şi medicul francez Caillat (1858), iar cel care a studiat
rezervele de izvoare minerale şi captarea lor la Călimăneşti a fost geologul Grigore
Cobălcescu.
Apele minerale de la Călimăneşti – Căciulata sunt sulfuroase, clorurate,
bromurate, iodurate, calcice, magnezice, hipotone (cu excepţia izvorului 6) şi se
folosesc în cura internă şi externă.
Izvoarele minerale din zonă au o compoziţie chimică şi o concentraţie a
sărurilor variate. După temperatură deosebim:
- izvoare reci (de la Călimăneşti, Păuşa, Căciulata 1 şi 2, Cozia 2 şi 3);
- izvoare mezatermale (Bivolari 1 şi 2);
- izvoare termale (Căciulata 3, Cozia 1).
Sursele de ape minerale din Călimăneşti – Căciulata
Izvorul nr.6 Călimăneşti – situat în parcul Pavilionului central este cel mai
concentrat izvor pentru cura internă, având o mineralizare totală de 17.687 mg/l şi o
temperatură de 16 0 C. După compoziţia chimică este o apă sulfuroasă, clorurată,
sodică, calcică, magneziană, hipertonă, fiind utilizată în constipaţiile atone rebele. Mai
este folosită cu succes în tratamentul blefaroconjunctivitelor (spălarea ochilor),
precum şi în rinite (spălări nazale şi faringo-amigdalite:gargare).
Izvorul nr.7 Călimăneşti – situat la nord de Pavilionul central are apă
oligominerală, cu o mineralizare totală de 517 mg/l şi o temperatură de 10,8 0 C, fiind
cea mai slab mineralizată, utilizată frecvent în locul apei potabile.
Izvorul nr.8 Călimăneşti - situat pe Dealul Băilor are apă mineralizată izotonă,
clorurată, sodică, calcică şi magneziană cu o mineralizare totală de 6.905 mg/l şi
temperatura de 12,8 0C. Compoziţia chimică a acestui izvor, cu o puternică acţiune
antialergică, a determinat utilizarea atât în gastrocolitele hipo şi anacide, cât şi
calcistitele cronice, având o acţiune netă de creştere a acidităţii gastrice, cât şi de
fluidizare şi normalizare a secreţiei biliare. Efectul antialergic net al izvorului nr.8 a
determinat folosirea acestuia şi în injecţii intramusculare cu rezultate bune atât în
tratarea alergiilor alimentare, cât şi a piodermitelor, dermatozelor, eczemelor cronice
şi psoriazisului.
Izvorul nr.16 Călimăneşti – situat în parcul central, are apă minerală
sulfuroasă, calcică, bicarbonată, cu o mineralizare totală de 558 mg/l şi o temperatură
135
de 140C. Se utilizează în tratarea ulcerelor gastroduodenale şi a gastroduodenitelor

hiperacide, cronice, precum şi în sechelele de ulcer operat de cel puţin un an, fără
pusee dureroase.
Pentru cura externă (băi) de la Călimăneşti se folosesc apele minerale ale
izvoarelor nr.9,10,11,12,12 bis şi sonda 1005 din parcul Casei de Cultură.
Izvorul nr.1 Căciulata – are o apă minerală sulfuroasă, clorurată, sodică,
calcică şi magneziană, hipotonă, cu o mineralizare totală de 3.335 mg/l şi o
temperatură de 11,50C. Este utilizată, în special, în tratamentul litiazelor reno-uretero-
vezicale, indiferent de compoziţia chimică a calculului sau a nisipului urinar.
Izvorul nr.2 Căciulata – are o apă minerală sulfurioasă, clorurată, bicarbonată,
sodică, hipotonă cu o mineralizare totală de 2.123 mg/l şi o temperatură de 10 0C. Este
utilizată în tratamentul ulcerelor gastruodenale cronice, în gastroduodenitele
hiperacide, precum şi în litiazele renale însoţite de hipertrofii moderate de prostată. În
cura externă (băi), în Căciulata, se utilizează apă termală de la sondele 1.003 şi 1.004.
Izvorul nr.1 Cozia – forat în perioada 1971-1974, cu apă minerală sulfuroasă,
clorurată, iodată, bromurată, sodică, hipotonă şi termală, are o temperatură de 41 0 C şi
o mineralizare totală de 6.452 mg/l; se utilizează în cura externă.
Izvorul nr.2 Cozia – forat în perioada 1971-1975, cu apă minerală sulfuroasă,
bicarbonată, clorurată, sodică, hipertonă şi termală, are o temperatură de 410C şi o
mineralizare totală de 1.245,5 mg/l; se utilizează în tratarea litiazelor
renaureterovezicale oxalice, urice sau fosfato-magneziene, cât şi în cura externă.
Izvorul nr.3 Cozia – forat în perioada 1971-1974, cu apa minerală sulfuroasă,
clorurată, sodică, hipotonă, cu o temperatură de 230 şi o mineralizare totală de 5.044
mg/l; se utilizează în cura externă.
Izvorul nr.4 Cozia – forat în perioada 1971-1974, cu apa minerală sulfuroasă,
clorurată, sodică, hipotonă, cu o temperatură 260 C şi o mineralizare totală de
5.620mg/l; este folosită în cura externă.
Izvorul nr.1 Păuşa – situat pe malul stâng al Oltului, are o apă minerală
sulfuroasă, bicarbonată, clorurată, sodică, calcică şi magneziană, cu o temperatură de
11,50 C şi o mineralizare totală de 1.552 mg/l. Este folosită în cura internă, în
tratamentul litiazelor renoureterovezicale care nu suportă apa izvorului nr.1 Căciulata.
Apa are o acţiune net diuretică, provocând, de cele mai multe ori, urinări masive de
nisip urinar şi chiar de gravele.
Izvorul nr.2 Păuşa - are o apă minerală slab sulfuroasă, bicarbonată, sulfurică,
calcică şi magneziană, cu o temperatură de 11,80 C şi o mineralizare totală de 1.064
mg/l. Este utilizată în asociaţie cu apa izvorului nr.1 Păuşa, având aceleaşi indicaţii de
tratament.
Indicaţii terapeutice
Staţiunea este profilată pe tratamentul afecţiunilor tubului digestiv şi ale
glandelor anexe, ale rinichiului şi căilor urinare, ale aparatului locomotor, în boli de
nutriţie, metabolism şi în boli profesionale, prezentate în tabelul de mai jos:
Litiazele reno-uretero-vezicale oxalice, urice,
fosfato-magneziene asociate sau nu cu
glomerulonefrite cronice compensate, albuminuria
Boli ale rinichiului şi căilor funcţională sau reziduală după nefrapatii acute,
urinare pielonefrite cronice, pielite sau pielocistite cronice,
precum şi sechele postoperatorii asupra rinichiului
şi a căilor urinare;
Boli ale tubului digestiv şi ale Gastrite cronice hipo şi normacide,
glandelor anexe gastroduodenitele moderat hiperacide în stadiul
136
cronic, colicistitele cronice şi diskinezii biliare

hipotone, sechele postoperatorii pe căile biliare.
Boli de nutriţie şi metabolism Diabet zaharat, obezitate, gute, dislipemii.
Boli ale aparatului locomotor Reumatismele degenerative cronice, reumatismele
abarticulare, reumatismele postreumatice,
reumatismele neurologice periferice.
Boli profesionale Saturnism şi hidragism, afecţiuni alergice ale
aparatului respirator, afecţiuni cutanate
profesionale, pneumoconioze (silicoza, azbestaza şi
antracoza).
Boli asociate Afecţiuni O.R.L. (rino-faringite, amigdalite,
sinuzite), boli ginecologice cronice.
Apele minerale din Băile Govora
Datorită factorilor naturali terapeutici, a climei şi apelor minerale existente,

staţiunea Govora este profilată în tratamentul bolilor aparatului respirator, al bolilor
ato-rino-laringologice (nas, gât şi urechi) precum şi al bolilor cronice ale aparatului
locomotor, ca profile de bază.
Microclimatul staţiunii reprezintă un factor important pentru tratament,
aeroionizarea din staţiune, factorii sezonieri dominanţi în perioada de aclimatizare,
exercitând o acţiune sedativă asupra organismului. Bioclimatul staţiunii Govora are
acţiune nespecifică, tonică şi sedativă, factor important în tratamentul balnear. Apele
minerale constituie factor natural de bază în tratamentul bolilor indicate.
Trebuie subliniat faptul că acesată staţiune este singura din ţară care are
următoarele feluri de apă:
- ape cloro-sodice-iodurate-bromurate, cu degajări de gaze (hidrocarburi uşoare
dintre care predomină metanul), sunt ape de adâncime cu concentraţie mare,
exploatate prin sonde. Govora este una dintre cele mai bogate staţiuni în ape iodurate
şi bromurate, Moret citând-o ca fiind a doua staţiune din Europa, după
Pechellepromne din Alsacia (562 mg. /1.000 de brom şi 42/1.000 mg. de iod), apele
din Govora conţinând până la 38,3 mg-/1.000 brom şi până la 41,8 mg./1.000 iod. Atât
iodul cât şi bromul sunt de origine organică, rezultate din putrezirea micilor alge.
Calciul şi magneziul pe care aceste ape le conţine în cantitate destul de mare (Ca:1,5-
3,3 g/1.000 şi Mg:0,77-1,05 g/1.000) se datorează nisipurilor şi gresiilor.
O altă caracteristică a apelor din zăcământ este prezenţa amoniului. Aceste ape
nu conţin hidrogen sulfurat şi sunt ape captate în sonde la adâncimi de la 90 la 1.860
m, cu un debit zilnic de 40-160 mc. de apă. Sondele existente din care se extrag ape
iodurate pentru aură sunt: 601, 601 bis, 606, 607, 608 şi în ultimul timp s-au forat
617, 618, 619 cu un debit de 0,3 mc fiecare.
- apele concentrate sărate sulfuroase, captate de 6 puţuri, sunt legate genetic de
depozitele cu sare din miocen ale depresiunii, mai exact de orizontul şisturilor de
radialari, orizont alcătuit din şisturi argiloase, bogate în sulfat de fier. Sunt ape cu o
mineralizare mare, ajungând chiar până la 160 g/1.000 şi conţinând hidrogen sulfurat
în concentraţie de până la 0,350 g/1.000. Aceste ape sunt scoase din puţuri cu un debit
de cca.300 mc în 24h.
- apele izvorului de cură internă slab mineralizate, sunt caracterizate printr-o
concentraţie mică de hidrogen şi clor, dar bogate în bicarbonaţi. Ele apar din
depozitele sarmatiene destul de abundente pe Valea Hintii, care sunt formate spre bază
137
din marne negricioase, urmate apoi de bancuri de nisip cu pachete de marne şi

intercalate de gresii.
138
Indicaţii terapeutice
La Govora apele cloro-sodice-iodurate-bromurate şi apele concentrate sărate
sulfuroase sunt indicate pentru cură în următoarele grupe de boli:
- traheitele cronice, traheo-bronşitele, bronşitele
cronice netuberculoase şi necanceroase (spastice,
astmatiforme, cartarale umede, hipersecretorii, infecţioase);
- bronhopneumatia cronică obstructivă şi mixtă
(bronşita cronică intricată cu emfizem pulmonar);
- emfizemul pulmonar, screroemfizemul;
Boli ale aparatului - astmul bronşic, alergic, asmul infecţios şi astmul
respirator alergic infectat;
- pneumoconioza fără fenomene pronunţate, fără
conexii sau insuficienţă cardio-pulmonară;
- supuraţiile pulmonare, sechele ale abceselor
- stările preartrazice;
- reumatismul cronic degenerativ;
- spondiloze cervicale dorsale şi lombare;
- boli post traumatice;
- redări articulare post operatorii sau post traumatice;
- asteopareza;
- reumatismul cronic inflamator, precum:
Boli ale aparatului 1. reumatismele cronice secundare, foste focare de
locomotor infecţie (amigdalite, sinuzite cornice, infecţii
ginecologice, colecistite);
2. sechele după reumatism cardio-articular;
3. poliartrită cronică evolutivă în fază de acalmie;
4. spondilită anchilopoetică în fază de acalmie.
- nevralgii sciatice-radiculagii, hernie de disc şi
sechelele post operatorii;
- nevralgii faciale, trigemenale;
- nevralgii cervico-bronhiale;
Boli ale sistemului - paralizii şi pareze;
nervos - hemipareze sechelare după accidente vasculare sau
traumatice;
- parezele sechelare fără evolutivitate şi fără tulburări
sfincteriene sau trafice.
- rinitele cronice alergice, cataractele periodice şi
aperiodice;
- rinofaringitele congestive, spornadice cu rinite;
- rinitelepurulente torpide;
Boli - faringitele cronice necongestive;
otorinolaringologice - rinofaringitele hipertrofice;
(nas, gât, urechi) - rinofaringitele atrofice;
- laringitele cronice hiper sau hipotrofice;
- amigdalitele cronice;
- infecţiile rino-faringiene la copii;
- adenoidele la limfatici;
- sinuzitele cronice, rino-sinuzitele infecţioase sau
alergice;
- otitele congestive de origine alergică la copii
139
astmatici.
- hipotiroidismul;
Boli endocrine - distiroidiile;
- hiperfuncţii ovariene, hipofizare, testiculare,
suprarenale, paratiroidiene.
- guta;
- diabetul zaharat;
Boli de nutriţie şi - obezitate fără complicaţii cardiovasculare;
metabolism - reumatismul alcaptanuric;
- intoxicaţiile profesionale cu plumb şi mercur.
- psoriazisul;
- pitisiozisul;
Boli - eczema cronică;
dermatologice - acneea;
- cheloidele;
- foliculitele.
Cura cu apele minerale la Govora
Apa minerală a unor izvoare se prescrie sub formă de cură internă bolnavilor
care au asociate boli digestive, metabolice sau urinare. În acest scop sunt folosite
apele slab mineralizate care sunt ape hipotone sulfuroase, sulfatate, bicarbonate
sodice, calcice sau magneziene, care sunt indicate în:
 colicistitele cronice;
 dischinezii biliare;
 ongeocolite cronice;
 sechele post hepatice;
 hepatite cronice neevolutive;
 sechele calceistectomii;
 pielite şi pielocistite;
 sechele după operaţii pe căile urinare;
 litiaza urinară uratică şi oxalică;
 intoxicaţii profesionale;
 diabet zaharat;
 obezitate.
Aceste izvoare se folosesc şi sub formă de gargarisme şi inhalaţii în unele
afecţiuni ale căilor respiratorii superioare şi inferioare. Unicitatea acestor izvoare este
dată şi de compoziţia chimică diferenţiată în: ape sărate iodurate bromurate, ape sărate
sulfuroase foarte concentrate, izvoare cu ape hipotone, sulfuroase, bromurate,
sulfatate, sodice, calcice, magneziene şi nămol sapropelic fosil, adus de la Ocnele
Mari.
Cura cu apele minerale din Govora se realizează pe o perioadă de 18-21 zile în
funcţie de boală, de stadiul ei evolutiv şi de reacţia individuală. Această cură se
prescrie în diverse modalităţi: sub formă de băi ale căror oligo-elemente pătrund prin
piele în marea reţea capilară subcutanată şi de aici, prin circuitul sanguin, în tot
organismul; sub formă inhalatorie, adică pulverizaţii şi ultrasano-aerosoli în camere;
sub formă de aerosoli calzi şi reci, ultrasano-aerosoli cu aparate speciale, individuale,
sub formă de gargarisme, iar unele izvoare se prescriu sub formă de ingestie (cură de
băut).
140
Aeroionizarea naturală şi efectul sanogen ale acesteia la Băile Govora
Băile Govora este singura staţiune balneară din România în care raportul
dintre aeroionii negativi şi cei pozitivi este 1. Acest raport confirmă faptul că aici
aerul atmosferic, alături de tratamentul medical, contribuie la vindecarea afecţiunilor
căilor respiratorii, situând, din acest punct de vedere, acest aşezământ balnear pe locul
I pe ţară.
Dintre afecţiunile tratate cu ajutorul aeroionilor negativi se pot enumera:
 astmul bronşic;
 afecţiuni cardio-vasculare;
 afecţiuni neuro-psihice;
 tratarea rănilor şi arsurilor.
Apele sărate de Ocnele Mari
Zăcământul de sare de la Ocnele Mari era cunoscut încă de pe vremea dacilor,

dar el va fi exploatat tot mai intens în secolele următoare.
Numeroase documente, emise de cancelariile lui Mircea cel Mare, Vlad
Călugărul, Radu cel Mare, Radu Şerban, Radu Mihnea Voievod, etc., amintesc despre
“Ocna cea Mare”, despre exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de sare. Apele
sărate de la Ocnele Mari aveau să fie apreciate încă din secolul al XVIII-lea, Samuel
Kolaseri menţiona în 1730: “salinele şi izvoarele sărate de asemenea sunt vestite în
acele părţi ale ţării”.
Apele sărate de aici încep să fie folosite în jurul anului 1833, când se fac
primele amenajări ale lacului, cunoscut sub numele de “Balta Roşie”. Tot din acea
perioadă au început să se utilizeze şi băile calde. Efectul terapeutic al băilor de la
Ocnele Mari a fost studiat şi de dr.Patzelt, care preciza că “sunt de o mare însemnătate
pentru întreaga ţară” (Buciumul, 18 ianuarie 1864).
Între anii 1894-1896 inginerul Ioan Claus amenaja aici primul stabiliment
balnear. După 1900 la Ocnele Mari şi Ocniţa se construiesc primele pavilioane,
capacitatea lor ajungând în 1904 la aproape 15.000 băi calde şi reci. Reamenajări se
fac în jurul anului 1925, staţiunea intrând astfel tot mai mult în circuitul turistic
naţional.
Staţiunea dispune la ora actuală de două lacuri cu apă clorurată sodică, de
mare concentraţie, folosite ca ştrand terapeutic şi de nămol sapropelic fosil. Apele şi
nămolul din staţiune sunt indicate pentru boli ale aparatului locomotor, artrite şi
artroze, afecţiuni ale oaselor şi muşchilor, ale sistemului nervos periferic. În tratarea
acestora se folosesc instalaţii pentru băi calde cu ape sărate, instalaţii pentru irigaţii
vaginale cu apă sărată, instalaţii pentru împachetări cu nămol, amenajări pentru
aerohelioterapie, ungeri cu nămol rece urmate de băi în lac.
B) Resurse turistice antropice
1. Vestigiile istorice, monumente istorice
Castrul roman de la Arutela – se găseşte la intrarea în Defileul Oltului după

localitatea Călimăneşti. În 1896 Grigore Tocilescu a scos la iveală în poiana Bivolari ,
castrul Arutela (azi reconstruit în parte). Aici stânca “Turnul lui Traian” (562 m
altitudine) tronează ca un vultur.
141
Bogatul material arheologic descoperit aici atestă construirea castrului

împăratului Hadrian. În 117-138 d.Hr. castrul Arutela apare precis indicat pe
cunoscuta hartă romană Tabula Peutingeniana din secolul al III-lea d.Hr.
Poiana Bivolari este numită Turnul lui Traian, folosit ca un turn de strajă şi
semnalizare de către populaţia locală, în dreapta şoselei se văd ruinele schitului de
piatră din secolul XVII-lea, Cozia veche, iar în defileu se află o mică stâncă numită
“Masa lui Traian”. În apropierea acestuia se află peretele abrupt al muntelui “Cuptorul
lui Traian”.
Monumentul Independenţei, situat pe strada Mareşal Antonescu nr.17,
Rm.Vâlcea, ridicat în memoria eroilor căzuţi în timpul Războiului de Independenţă
din 1877-1878, operă a sculptorului Ion Iordănescu, inaugurat la 17 Mai 1915.
Monumentul “Eroilor”, aflat pe Calea lui Traian nr.344 din Rm.Vâlcea, ridicat
în memoria luptătorilor din primul război mondial. Obeliscul este construit din piatră,
având înălţimea de 2,30 m şi lăţimea de 0,40 m
Castrul Roman de la Stolniceni, se găseşte la 8 km de Rm.Vâlcea spre
Drăgăşani. Aici se află aşezarea romană Buridava, devenit târg cu o mare importanţă,
adunând populaţia de ambele maluri ale Oltului. Târgul dispunea de terme şi de alte
facilităţi ale civilizaţiei antice.
Castrul Roman de la Rusidava ale cărui ruine se află la sud de municipiul
Drăgăşani, în Momoteşti. Pe aici trecea “drumul roman” la cca. 250 m de şoseaua
naţională ce ducea de la Romula la Apullum. O perioadă la Rusidava s-a aflat
guvernatorul militar al Mosiei Inferioare. Aici au fost trupe din regiunea I Italica, V
Macedonica, XI Claudia şi alte trupe auxiliare.
Oraşul Drăgăşani s-a ridicat pe locul şi jurul Castrului Roman Rusidava,
construit în vremea împăratului Hadrian.
Castrul Roman Rădăcineşti, ale cărui vestigii datează de la 13 d.Hr.
2. Edificii religioase. Mănăstiri. Schituri
Complexul episcopal Rm.Vâlcea a fost zidită din piatră între anii 1850-1856 de
către episcopul Calinic, pe temeliile unei biserici construite în sec.al XIV-lea. Aceasta
din urmă a fost rezidită între anii 1576-1586 şi refăcută de către Matei Basarab între
1632 şi 1634. În 1737 biserica este distrusă de către turci şi apoi refăcută de către
episcopul Clement între 1734-1737, dar este distrusă din nou peste un secol, căzând
pradă marelui incendiu din 1847. Între 1850-1856 este ridicat edificiul care este
cunoscut astăzi sub numele de Catedrala Episcopală “Sf. Nicolae”. Pictura este
realizată în stilul realismului italian de către pictorul Gheorghe Tătăraşcu. În incinta
complexului se mai află o mică biserică (Biserica Bolniţei) şi un muzeu care conţine
obiecte de cult, tipărituri, manuscrise, veşminte, etc.
Schitul Cetăţuia se găseşte pe dealul cu acelaşi nume şi a fost zidit între 1670
şi 1677 de către mitropolitul Teodosie. Pictura poartă şi aici pecetea pictorului
Gheorghe Tătăraşcu. Cetăţuia stârneşte interesul vizitatorilor prin faptul că aici au fost
ucişi, în anul 1524, voievodul Radu de la Afumaţi şi fiul său Vlad de către boierii
răzvrătiţi, în urma încercărilor domnitorului de a schimba politica de supunere faţă de
Imperiul Otoman.
Mănăstirea Govora, printre ctitorii acesteia numărându-se şi voievodul Vlad
Dracul. A fost pustiită în vremea lui Vlad Ţepeş, apoi ridicată de către Vlad Călugărul
şi Vlad cel Mare, dar cel care i-a dat adevărata strălucire a fost C-tin Brâncoveanu. În
timpul domniei lui Matei Basarab aici este instalată prima tiparniţă unde văd lumina
tiparului o serie de cărţi, adevărate monumente ale culturii româneşti dintre care se
142
remarcă Pravila de la Govora (1640). De asemenea în incinta mănăstirii poate fi

vizitată colecţia de obiecte de cult.
Schitul Pătrunsa, construit de Barbu Craiovescu şi refăcut de episcopul
Clement în perioada 1735-1749.
Mănăstirea Bistriţa este aşezată la poalele Munţilor Căpăţânii, la o altitudine
de 550 m pe apa Bistriţei, la 5 km. nord de DN 67. Aşezământul este ridicat între
1491-1492 de către boierii Craioveşti. Domnitorii Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei
construiesc aici un palat voievodal ca reşedinţă de vară, iar în mijlocul curţii înaţă
între 1846-1850 o biserică tip catedrală. Pictura monumentală aparţine aceluiaşi
Gheorghe Tătăraşcu. Tot aici se găsesc moaştele Sf. Gr. Decapolitul, aduse de Barbu
Craiovescu în 1497. La intrarea pe chei, pe partea stângă poate fi vizitată “Peşterea
Liliecilor”, în interiorul căreia sunt adăpostite două bisericuţe, care datează din 1633,
respectiv 1637.
Mănăstirea Arnota a fost zidită de către Matei Basarab în 1634 şi în care
ctitorul îşi doarme somnul de vecim, alături de tatăl său Danciu. Biserica este de
dimensiuni mici, fiind zidită în stil bizantin mult simplificat şi dispus în plan trefort.
Mănăstirea Horezu este considerată, alături de schiturile sale, ca fiind cel mai
reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru stilul brâncovenesc.
Complexul monastic, adevărată cetate a spiritualităţii româneşti, este format din
Biserica Mare, ridicată între 1692-1694 de către C. Brâncoveanu, Biserica Bolniţa,
zidită şi zugrăvită între anii 1696-1699, Biserca Paraclis, zidită de acelaşi domnitor
între 1696-1699, Biserica Sf. Ştefan, Biserica Sf. Apostoli şi Biserica Sf. Ion.
Mănăstirea Horezu a reprezentat un puternic centru cultural, aici aflându-se
una dintre cele mai importante biblioteci ale vremii. Muzeul mănăstirii stă mărturie
numeroaselor colecţii şi piese expuse în sălile fostului palat domnesc. În cadrul acestei
mănăstiri există o casă de oaspeţi, ridicată din temelie cu 23 de camere de trei stele
pentru cei care vizitează sau petrec un sejur pe aceste locuri.
Mănăstirea Dintr-un Lemn, aşezată pe Valea Otaşăului, în localitatea
Frănceşti. Biserica a fost construită din lemn la începutul sec.al XVII-lea, fiind zidită
apoi de către Preda Brâncoveanu şi aducîndu-i-se unele renovări în 1715 prin Şerban
Cantacuzino şi Ştefan Cantacuzino.
Mănăstirea Surpatele se află în satul cu acelaşi nume din comuna Frănceşti, la
10 km de Rm.Vâlcea. Esta atestată documentar din 16 ianuarie 1480, biserica
mănăstirii fiind ridicată de către logofătul Tudor Dragoescu şi fratele său Stanciu.
Biserica are o frumoasă catapeteasmă sculptată, uşile fiind în stil brâncovenesc.
Mănăstirea Cozia, este situată pe malul drept al Oltului, la ieşirea din defileu
(la 5 km nord de Călimăneşti) şi este ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Clădită în
perioada 1387-1388, mănăstirea reprezintă unul dintre cele mai vechi şi importante
monumente din ţara noastră. Biserica Mare este înconjurată din toate părţile de o serie
de clădiri, dispuse în pătrat şi ridicate pe urmele vechilor chilii şi pivniţe. În cerdacul
lui Mircea se află un muzeu înzestrat cu manuscrise vechi, icoane de lemn şi broderii.
În interiorul mănăstirii este adăpostit, într-un sarcofac din piatră, mormîntul marelui
ctitor, Mircea cel Bătrân, decedat în 1418. Alături se află mormântul Teofanei, mama
lui Mihai Viteazul, călugărită aici şi înmormîntată în anul 1605. Peste drum de Cozia
se află Bolniţa, splendid monument arhitectonic al sec. al XVI-lea, ridicat între anii
1542-1543 de către Radu Paisie (Petru Vodă).
Mănăstirea Stănişoara se află la 10 km de gara CFR Jiblea-Călimăneşti, pe
Valea Păuşa-Stănişoara, pe drumul care urcă Muntele Sălbaticul.
143
Mănăstirea Turnu se găseşte pe partea stângă a Oltului în apropiere de Cozia.

A fost ridicată în 1776 de către mitropolitul Varlaam. În curtea mănăstirii , în pereţii
de gresie, se văd două chilii ale călugărilor, săpate în stâncă.
Schitul Iezer este aşezat în locuri pitoreşti, dar sălbatice, la poalele Munţilor
Cheia, într-o poieniţă unde în timpuri străvechi exista unmic iezer (lac de munte).
Vechea construcţie era situată pe locul unei ctitorii a doamnei Chiajna, atestată
documentar la 1455 de Radu Voievod cel Mare. A fost construit în anul 1559 de
Mircea Vodă Ciobanul împreună cu soţia sa, doamna Chiajna, şi rezidit între anii
1693-1705 pe aceeaşi vatră de către episcopul Ilarian al Râmnicului. Se spune că
însuşi Mihai Viteazul a lăsat la iezer rezerva vistieriei sale, înainte de a pleca în
campania din Transilvania, şi că, după ce a fost ucis la Câmpia Turzii, mănăstirea a
fost devastată de năvălitorii străini, care au omorât 300 de călugări ce locuiau aici şi
au luat cu ei comorile ascunse de domnitor.
Schitul Pahomie se află în continuarea drumului ce duce spre Schitul Iezer,
sub Muntele Buila şi a fost zidit în anul 1684 în timpul domniei lui C. Brâncoveanu.
Biserica lui Horea, clădită în anul 1752, la izvoarele Arieşului din Munţii
Abrud, de către meşteri ţărani din satul Alba, comuna Râul Mare, a fost adusă între
1907-1908 sub dealurile cu vii de la Ştefăneşti-Argeş, iar de aici, în 1948, în Băile
Olăneşti. În hronicul de la intrare se menţionează că în acest lăcaş Horea a ascultat
cuvântările lui Sofronie de la Cioara, răzvrătit “împotriva Uniaţiei”.
Mănăstirea Cornetu se găseşte la 58 km de Rm.Vâlcea, spre Sibiu, şi la 9 km
de Brezoi, fiind construită pe locul unui schit mai vechi de către vornicul Mareş
Băjescu în 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Faţă de alte mănăstiri, aici apare
turnuleţul din partea de nord a pronaosului. Pictura din altar a fost executată în 1761,
cheltuiala lui Alexe, căpitan de Lovişte.
3. Muzee de interes naţional
Municipiul Rm.Vâlcea dispune de o reţea interesantă de muzee.

Muzeul de istorie – situat în str. Calea lui Traian nr.157, a fost înfiinţat în anul
1955, şi dipsune de un patrimoniu de peste 47.000 manuscrise, tipărituri, obiecte de
podoabă, artă plastică, grafică, artă decorativă, gravuri, veşminte, costume şi uniforme
de epocă, steme şi steaguri, hărţi, bunuri memoriale şi de artă populară.
Secţia de artă – se află pe str. Mareşal Antonescu nr.29, începuturile acestui
muzeu datând din anul 1921, când se donează liceului “Alexandru Lahovari” colecţia
Paul Capeleanu, formată din 74 lucrări. Frumosul imobil ce adăposteşte muzeul a fost
gândit şi proiectat în stilul mauro-hispanic de arhitectul Sinatta în anul 1940.
Secţia de etnografie şi artă populară Bujoreni, aflat la 3 km de Rm. Vâlcea
spre Călimăneşti, cuprinde peste 10.000 de bunuri culturale şi de patrimoniu (port,
textile, crestături în lemn, ceramică). De asemenea, muzeul inaugurat în anul 1974,
posedă un număr de 67 unităţi, organizate în sectoare: locuinţe, gospodărie,
construcţii socio-culturale, meşteşugăreşti şi de cult.
Casa memorială “Anton Pann” este situată pe str. Ştirbei Vodă nr.18 şi
prezintă interiorul unui salon de provincie, veşminte, obiecte, mobiler de epocă,
portrete, documente, cărţi. Obiectivul muzeal păstrează autenticitatea vechiului lăcaş
şi a locului unde neîntrecutul povestitor a stat o perioadă de timp.
Complexul muzeistic “Gheorghe Magheru” se găseşte în zona Troianu a
Municipiului Rm.Vâlcea. Placa comemorativă de la intrare înştiinţează pe vizitatori că
în “acest loc, în toamna anului 1848, Generalul Gheorghe Magheru şi-a organizat
tabăra militară a Armatei Revoluţionare de panduri şi dorobanţi”. Obeliscul ce se
144
înalţă aici face parte dintr-un complex monumental, întregit de expoziţia “Tabăra
militară revoluţionară –1848”, amenajată în clădirea fostului sediu al
comandamentului taberei. În cadrul expoziţiei mai putem vedea corespondenţa lui
Magheru cu revoluţionarii din Bucureşti şi cu administraţia judeţului, documente ale
Guvernului provizoriu, etc.
Complexul Inăteşti cuprinde casa “Velea” de la începutul secolului al XVIII-
lea, conacul “Olănescu”, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, construcţie
reprezentativă pentru arhitectura tradiţională a târgurilor româneşti şi schitul Inăteşti,
construit în 1751. În conacul “Olănescu” se află expoziţia “Meşteşuguri tradiţionale
vâlcene”, ce oglindeşte procesele tehnicilor specifice artei medievale din această parte
a ţării.
Complexul muzeal Măldăreşti – se află în localitatea Măldăreşti, lângă Horezu
şi cuprinde Cula Greceanu, Cula şi Casa Duca. În anul 1516 Han Paharnicul
construieşte un turn de apărare, desăvârşit în jurul anului 1600 de nepotul său, Tudor
Măldăr. Cula Greceanu are un caracter pronunţat de fortăreaţă, iar în cadrul Culei
Duca, construite în anul 1812, se află o expoziţie de artă populară ce prezintă
amenajările meşterilor locali (ceramică, cusături, ţesături). De asemenea, în cadrul
Complexului Muzeal se mai găseşte şi biserica parohială Sf.Nicolae, construită în anul
1774 de către Gheorghe Măldărescu.
Muzeul Memorial “Nicolae Bălcescu”- este situat în localitatea cu acelaşi
nume, între localităţile Rm-Vâlcea şi Piteşti. Din acest loc îşi trage obârşia Nicolae
Bălcescu, unul dintre cei mai mari gânditori ai neamului. Casa a fost zidită de
sărdăreasa Zinca şi Iancu Bălcescu în anul 1824, iar colecţiile muzeului numără peste
12.500 de bunuri culturale şi de patrimoniu. În cele 8 săli ale muzeului este redată
atmosfera de epocă, o adevărată frescă a revoluţiei române de la 1848.
Muzeul podgoriei Drăgăşani – aşezat în centrul oraşului, a fost înfiinţat în
anul 1983 şi prezintă preţioase mărturii documentare şi materiale despre evoluţia
viticulturii în zonă.
4. Etnografie şi folclor
Spiritualitatea vâlceană a generat o cultură populară specifică în care s-au

cristalizat valori artistice originale, dând ţinutului personalitate etno-folclorică,
unitate, complexitate şi armonie.
Aria nordică montană, cunoscută şi sub numele de Ţara Loviştei, a consemnat
mult mai puternic elementele tradiţionale şi obiceiurile folclorului ciobănesc.
Gospodăriile şi locuinţele din aria colonară sunt bine adaptate configuraţiei terenului,
casele, de obicei înalte, dispunând de nelipsitul foişor specific zonei. În centrele
meşteşugăreşti populare din Rm.Vâlcea sunt realizate creaţii originale de înaltă
valoare, precum: ceramica de Horezu şi Vlădeşti, obiecte de lemn, piei şi blănuri. În
cadrul judeţului se detaşează două zone etnografice distincte:
- Ţara Loviştei – unde cultura populară a fost marcată de influenţe din zonele
etnografice transcarpatice (Făgăraş, Mărginimea Sibiului şi Argeş); asemenea
influenţe se materializează în arhitectura caselor, în ornamentaţia cuverturilor şi a
covoarelor, în timp ce mobilierul din interior este influenţat de zona Argeş – Vâlcea,
iar lada de zestre este de sorginte transilvăneană.
- Zona Vâlcea – este un areal etnografic distinct ce face parte din cultura
populară oltenească prin configuraţia aşezărilor, arhitectura caselor, meşteşuguri
tradiţionale şi creaţia artistică populară; zona Vâlcea prezintă trăsături proprii şi
forme de expresie originale şi se împarte în arealul de nord, între localităţile
145
Călimăneşti, Muereasca, Horezu- Stroieşti şi arelaul de sud, până la Zătreni,

Măciuca, cu influenţe gorjene şi spre Măciuca –Frânceşti, cu influenţe doljene.
De o mare atractivitate se bucură arhitectura caselor vâlcene situate la
Vaideeni, Miloştea, Pietrari, Bărbăteşti sau Slătioara (case cu prispă şi foişor).
Existenţa unor importante resurse de lemn, lut, piatră, metal au condus la
perfecţionarea continuă de-a lungul secolelor a meşteşugurilor tradiţionale:
a) arta prelucrării lemnului, centrele fiind cunoscute prin: Poiana Perişani, Câineni,
Slătioara,Vaideeni (fluiere), Costeşti (instrumente muzicale), Frânceşti;
b) arta ceramicii, centre cunoscute aflându-se la: Horezu, Vlădeşti, Buda, Stroieşti,
Zătreni, Dăeşti sau Lungeşti, localităţi unde se realizează produse ceramice
deosebite ca formă şi culoare;
c) arta portului popular şi a ţesăturilor cu centre la: Horezu, Bărbăteşti, Buneşti,
Păuşeşti; pentru satele din nord se remarcă sobrietatea costumului şi a ţesăturilor
predominând culorile de alb şi negru, în timp ce pentru restul judeţului, se remarcă
frumuseţea costumului cu vâlnic, a covoarelor olteneşti şi chimirelor în culori vii;
d) prelucrarea pieilor, cojocăritul, cu centre la Tomşani, Bîrbăteşti şi Vaideeni.
Organizarea târgurilor anuale şi a festivalurilor de folclor constituie un alt punct
de atracţie, unde turiştii pot lua contact direct cu arta şi măiestria meşterilor
populari vâlceni, cu producţiile folclorice, muzeale şi etnografice din această parte
a ţării. Cele mai cunoscute târguri şi manifestări folclorice sunt:
 Hora costumelor – Pietrari – luna aprilie – Concursul Creatorilor Populari;
 Fagurele de aur - Tomşani – luna mai – Sărbătoarea Apicultorilor;
 Cocoşul de hurez – Horezu – Târgul Ceramicii Populare Româneşti;
 Învârtita dorului – Vaideeni – luna iunie – Sărbătoarea Păstorească;
 Sărbătoarea Căpşunului – Buneşti – luna iunie;
 Florile Govorei – Govora – luna iulie – Complex de manifestări cultural –
educative şi folclorice;
 Cântecele Oltului – Călimăneşti – luna august – Manifestare de folclor cu
participarea judeţelor de pe Valea Oltului şi a altor centre din ţară.
În cadrul altor manifestări s-a înregistrat şi participare internaţională precum:

 Brâul de aur – Bărbăteşti – luna septembrie – cu participarea formaţiilor de
dansatori din judeţ;
 Izvorul Fermecat – Băbeni – luna septembrie – festival artistic;
 Din Moşi Strămoşi - Rm.Vâlcea – luna decembrie – manifestare de colinde şi
obiceiuri de noul an.
De asemenea, în judeţ mai are loc concursul artistic programat pentru lunile
martie – noiembrie intitulat “Tinereţe fără bătrâneţe“.
Târgurile săptămânale din judeţ sunt:
- marţi – Rm.Vâlcea;
- joi – Pesceana, Roşiile, Stoileşti, Stroieşti;
- vineri – Berbeşti şi Măciuca;
- sâmbăta – Cernişoara, Drăgăşani, Grădiştea, Horezu, Ioneşti, Ocnele Mari,
Popeşti;
- duminica – Băbeni, Bălceşti, Călimăneşti, Galicea, Laloşu, Vlădeşti, Lungeşti,
Mateeşti, Pietrari.
Acest inestimabil tezaur, sub toate aspectele şi în toată complexitatea lui, de la
acele străvechi forme ale culturii autohtone pe care arheologii le descoperă din
146
adâncurile istoriei şi până la manifestările estetice ale spiritului modern, atrage orice
drumeţ, amator de înţelepciune şi frumuseţe, care străbate meleagurile ospitaliere ale
acestui judeţ.
Diversitatea potenţialului turistic al judeţului permite, în ansamblu, delimitarea
unor zone în care predomină fie obiectivele naturale, fie cele cu caracter istoric,
cultural sau etnografic, având în acelaşi timp şi un important grad de dotare şi
organizare turistică.
3.6.3 Baza tehnico-materială a turismului din arealul turistic

al Oltului Mijlociu
În turism, resursele materiale joacă un rol mai important decât în alte ramuri
de activitate, dacă avem în vedere că posibilitatea de valorificare a patrimoniului
turistic depinde de existenţa unor condiţii materiale care să-i permită vizitatorului să
profite de condiţiile naturale. Indiferent cât de aptă este pentru turism o localitate sau
o zonă, cât de interesante sunt resursele naturale (poziţie geografică, element de relief,
climă, ape minerale, etc) sau cultural-istorice (vestigii istorice, folclor, etc), ele nu-şi
pot exploata vocaţia turistică dacă acestora nu li se adaugă un ansamblu de condiţii
materiale care reprezintă baza tehnico-materială a activităţii de turism.
Baza tehnico-materială a turismului este definită ca fiind totalitatea
elementelor materiale şi a mijloacelor de muncă folosite în sectorul turistic şi care
concură la realizarea circulaţiei turistice. Ea include ansamblul construcţiilor de
cazare, agrement, amenajările montane, limite de transport de cablu, echipamente
pentru tratamente balneare.
Alături de resursele naturale şi antropice, baza tehnico-materială ocupă un rol
important în cadrul ofertei, permiţând punerea în valoare a potenţialului de care
dispune fiecare zonă turistică. Pentru ca oferta turistică potenţială să se transforme în
ofertă efectivă este necesară o bază turistico-materială care să permită turiştilor să
beneficieze de elementele de atracţie existente şi să ofere condiţii pentru petrecerea
cât mai plăcută a sejurului. Toate acestea se asigură prin intermediul structurilor de
primire turistică.
Prin structurile de primire turistică se înţelege orice construcţii şi amenajări
destinate, prin proiectare şi execuţie, cazării şi servirii mesei pentru turişti, împreună
cu serviciile specifice aferente. Structurile de primire turistică include hoteluri,
moteluri, vile, cabane, campinguri, nave fluviale şi maritime care dispun de spaţii de
cazare, sate de vacanţă, pensiuni, pensiuni agroturistice şi alte unităţi cu funcţiuni de
cazare turistică. În România, în condiţiile specifice ale perioadei de trecere spre
economia de piaţă, caracterizată prin pătrunderea în turism a numeroşi agenţi
economici, mulţi dintre ei provenind din alte sfere de activitate, s-a impus aplicarea
unor norme riguroase de clasificare după gradul de confort, care să ţină seama atât de
practicile în vigoare de pe pieţele statelor emitente de turişti, cât mai ales, din ţările
ţările care reprezintă concurenţa directă pentru România.
În conformitate cu H.G. nr.601/06.10.1997 şi a Ordinului Autorităţii Naţionale
pentru Turism nr.61/27.04.1999 pentru aprobarea normelor metodologice şi criteriilor
privind clasificarea structurilor de primire turistică şi indiferent de forma de
organizare şi proprietate, structurile de primire turistică se clasifică pe stele sau
categorii, după:
1. Caracteristicile constructive
2. Calitatea dotărilor
147
3. Calitatea serviciilor pe care le oferă

Clasificarea pe stele are ca scop prioritar protecţia turiştilor, constituind o
formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de servicii.
Clasificarea structurilor de primire turistice se face de către Oficiul de Autorizare
şi Control în Turism, prin eliberarea certificatului de clasificare în termen de 60 de zile de
la data înregistrării cererii agentului economic care deţine şi administrează structura de
primire turistică. În cazul în care s-au modificat condiţiile care au stat la baza acordării
clasificării, agentul economic este obligat să solicite reclasificarea structurii de primire în
cauză, în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificărilor.
În vederea obţinerii certificatului de înmatriculare, agenţii economici care
deţin sau administrează structuri de primire turistică trebuie să depună o documentaţie
cu următorul conţinut:
- cerere tip;
- copie după actul constitutiv al agentului economic, hotărârea judecătorească
de înfiinţare a acestuia sau copie după autorizaţia de funcţionare , după caz, din care
trebuie să rezulte obiectul de activitate;
- copie după certificatul de înmatriculare în registrul comerţului;
- autorizaţie sanitară de funcţionare;
- avizul/ autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor;
- autorizaţia de mediu;
- schiţa privind amplasarea şi adresa unităţii;
- schiţa privind structura, amplasarea şi nominalizarea;
- fişa privind încadrarea nominală a camerelor;
- copie după brevetul de turism al conducătorului unităţii turistice;
- copie după actele de calificare ale personalului de la recepţie;
- copie după documentul de de plată a contravalorii tarifului în vederea
eliberării certificatului de clasificare.
Agenţii economici au obligaţia să respecte pe toată perioada de funcţionare a
structurilor de primire turistice condiţiile şi criteriile care au stat la baza clasificării.
Certificatele de clasificare se vizează de O.A.C.T. din trei în trei ani la solicitarea
agentului economic, cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea termenului de trei ani
de la emiterea acestuia sau de la ultima viză.
O.A.C.T. verifică periodic starea şi funcţionarea dotărilor, calitatea serviciilor
prestate, respectarea normelor de igienă şi a celorlalte criterii care au stat la baza
clasificării unităţii.
Nerespectarea acestora atrage după sine măsuri de declasificare sau , după caz,
de retragere şi anulare a certificatului de clasificare. Certificatul de clasificare se
retrage atunci când nu este respectat unul din următoarele criterii minime care
influenţează direct protecţia turiştilor:
a) asigurarea apei calde la grupurile sanitare şi în spaţiile de producţie din
structuriile de primire turistice unde acest criteriu este obligatoriu;
b) asigurarea funcţionării şi întreţinerii corespunzătoare a grupurilor sanitare;
c) asigurarea unei temperaturi minime de 180 C, pe timp friguros, în spaţiile de
cazare şi deservire a mesei;
d) deţinerea autorizaţiilor sanitare şi de mediu;
e) deţinerea autorizaţiilor avizelor, de prevenire şi stingere a incendiilor – PSI.
Însemnele privind tipul structurii de primire turistice şi nivelul de clasificare se
expun la loc vizibil, în exteriorul unităţilor, pentru a fi cunoscute de turişti. Conform
normelor metodologice menţionate, în România pot funcţiona următoarele tipuri de
structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică, clasificate astfel:
148
1. hoteluri de 5,4,3,2,1 stele;

2. hoteluri-apartament de 5,4,3,2,1 stele;
3. moteluri de 3,2,1 stele;
4. hoteluri pentru tineret de 3,2,1 stele;
5. hosteluri de 3,2,1 stele;
6. vile de 5,4,3,2,1 stele;
7. bungalouri de 3,2,1 stele;
8. cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit de 3,2,1 stele;
9. sate de vacanţă de 3,2 stele;
10. campinguri de 4,3,2,1 stele;
11.popasuri turistice de 2,1 stele;
12. pensiuni turistice urbane de 4,3,2,1 stele;
13. pensiuni turistice rurale de 4,3,2,1 flori (margarete), pensiuni agroturistice
de 4,3,2,1 flori (margarete);
14. apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale sau în clădiri cu
altă destinaţie de 3, 2,1 stele;
15. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime de
5,4,3,2,1 stele.
Prin legislaţia care reglementează activitatea de turism în România,
componentele sructurii de primire turistică sunt definite după cum urmează:
Hotelul – este structura de primire turistică amenajată în clădiri sau în corpuri
de clădiri, care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere sau apartamente dotate
corespunzător, asigură prestări de servicii specifice şi dispune de recepţie şi spaţii de
alimentaţie în incintă;
Hotelurile-apartament – sunt hotelurile compuse din apartamente şi
garsionere, astfel dotate încât să asigure păstrarea şi prepararea alimentelor, precum şi
servirea mesei în incinta acestora;
Motelul – este unitatea hotelieră situată, de regulă, în afara localităţilor, în
imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată şi amenajată atât pentru
satisfacerea nevoilor de cazare şi de masă ale turiştilor, precum şi pentru parcare în
siguranţă a mijloacelor de transport;
Hotelul pentru tineret – structură de primire turistică, cu dotări simple,
adaptate cerinţelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă,
agrement, pe baza unor regulamente de organizare interioară specifice. De regulă sunt
amplasate în centre urbane universitare, staţiuni şi în alte zone turistice frecventate de
tineret.
Hostelurile – sunt structuri de primire turistice cu o capacitate minină de cinci
camere sau apartamente, dispuse pe un nivel sau pe mai multe niveluri, în clădiri cu
altă destinaţie iniţială decât cea de cazare turistică;
Vilele – structuri de primire turistice, da capacitate relativ redusă, funcţionând
în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situate în staţiuni balneoclimaterice
sau în alte zone şi localităţi de interes turistic, care asigură cazarea turiştilor şi
prestarea unor servicii specifice;
Bungalourile – sunt structuri de primire turistice, de capacitate redusă,
realizate, de regulă, din lemn sau din alte materiale similare. Sunt amplasate în
perimetrul campingurilor, al saturilor de vacanţă ca unităţi independente în cadrul
unor staţiuni sau zone turistice sau ca spaţii complementare, pe lângă alte structuri de
primire turistice. Asigură cazare turiştilor, precum şi celelalte servicii prestate de
unitatea de bază, funcţionând, de regulă, cu activitate sezonieră;
149
Cabanele turistice – structuri de primire turistice de capacitate relativ redusă,

funcţionând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea,
alimentaţia şi alte servicii specifice necesare turiştilor aflaţi în drumeţie sau la odihnă
în zone montane, rezervaţii naturale, în apropierea staţiunilor balneare sau a altor
obiective de interes turistic;
Cabane ce vânătoare şi de pescuit – sunt structuri de primire turistice, de
capacitate redusă, amplasate în zone bogate în fond cinegetic şi de pescuit, care
asigură condiţii pentru cazare şi servicii suplimentare, specifice activităţii;
Satul de vacanţă – este un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalouri,
într-un perimetru bine amplasat, care asigură turiştilor servicii de cazare, de
alimentaţie şi o gamă largă de prestaţii turistice suplimentare (agrement, sportive,
culturale);
Campingurile – sunt structuri de primire turistice destinate să asigure cazarea
turiştilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze
mijloacele de transport, să îşi pregătească masa şi să beneficieze de celelalte servicii
specifice acestor tipuri de unităţi;
Popasul turistic – reprezintă o structură de primire turistică de capacitate
redusă, formată din căsuţe sau bungalouri amplasate într-un perimetru bine delimitat,
care asigură servicii de cazare şi alimentaţie, precum şi posibilităţi de parcare auto;
Pensiunile turistice – sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de
cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri, în mediul rural şi până
la 20 de camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente care asigură, în spaţii amenajate, cazarea turiştilor în condiţiile de
pregătire şi servire a mesei;
Pensiuni agroturistice –sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din
alimentaţia turiştilor cu produse din producţia proprie.
În turism produsele clasice şi-au urmat cursul de-a lungul anilor căpătând noi
forme şi formând diverse combinaţii, dar păstrând elementele de bază. O clasificare a
produselor turistice o determină scopul principal al călătoriei, după care putem
identifica următoarele tipuri de turism:
 Turismul cultural – acesta având ca scop apropierea dintre culturi şi oameni,
lărgirea cunoştinţelor despre istorie, artă, monumente religioase, vestigii;
 Turismul de afaceri (congrese, simpozioane, conferinţe, etc.) – efectuat din motive
profesionale, deţine o pondere importantă în ansamblul activităţii turistice mondiale,
30% din totalul sosirilor reprezentând călătorii de afaceri; o parte dintre cei care
efectuează aceste călătorii combină “utilul cu plăcutul”, folosind aceste ocazii pentru
a vizita oraşul, apelând la servicii turistice, destinate, mai ales, celorlate tipuri de
turism;
 Turismul sportiv - efectuat fie într-un cadru organizat care atrage un număr mare
de spectatori, cum sunt Jocurile Olimpice de Iarnă, fie individual la nivelul de sportiv
amator, cum sunt concediile recreative la schi, snowboard, cele mai atractive zone din
Europa fiind Elveţia, Austria, Alpii Francezi;
 Turismul de odihnă şi relaxare – realizat în scopul deconectării de la problemele
cotidiene, având, în general, o durată mai mare (1-2 săptămâni) comparativ cu
celelalte forme de turism. Cele mai importante componente sunt turismul balnear şi
litoral care ridică două mari probleme:
- datorită sezonalităţii în perioadele estivale, numărul turiştilor în zonele litorale
este deosebit de mare;
- impactul negativ asupra mediului înconjurător datorat în principal poluării
generate de concentrările mari de populaţie.
150
 Turismul rural – este practicat de persoanele care caută liniştea în mijlocul naturii,
atrăgând mai ales familii cu copii de vârstă preşcolară şi şcolară, favorizat de
modernizarea structurilor de primire în mai multe zone rurale. Turistul poate combina
astfel confortul cu liniştea şi relaxarea mai greu de obţinut în staţiunile litorale
arhipline;
 Turismul politic – se face cu scopul de a participa la evenimente politice sau la
mari sărbători naţionale. Una din formele acesteia este călătoria guvernamentală, între
6 şi 8% din totalul călătoriilor internaţionale fiind efectuate de oficialităţi
guvernamentale.
Simultan cu produsele turistice noi, turismul se valorifică şi în variantele sale
clasic, standard. În forma lui clasică, produsul turistic se comercializează sub formele
sale consacrate: turismul montan, turismul de litoral, turismul de tratament balnear,
turismul de sfârşit de săptămână, etc. Ponderea preponderentă dintre acestea o deţin
turismul montan, de litoral şi cel balnear la baza acestora aflându-se resursele
turistice. Prezenţa turismului montan se face simţită în ţările cu o tradiţie deja
cunoscută, dar aceasta nu înseamnă că celelalte ţări nu fac eforturi susţinute pentru
încurajarea turismului montan. Turismul balnear este posibil doar acolo unde resursele
naturale permit acest tip de turism, la fel ca şi în cazul turismului de litoral.
 Turismul montan – este caracterizat de o puternică piaţă concurenţială disputată
în special în Europa Occidentală prin lideri deja consacraţi: Elveţia, Austria, Franţa,
Italia. Majoritatea staţiunilor sunt cu profil diversificat astfel încât oferta acestora să
fie continuă pe tot parcursul anului: prelungirea sezonului de schi pe pantele unde
zăpada se menţine 6-8 luni pe an; folosirea tunurilor pentru fabricarea zăpezii
artificiale; organizarea unor concursuri de alpinism, orientare turistică, drumeţie;
organizarea unor programe de vânătoare şi pescuit.
Principalele pieţe generatoare de turişti sunt Marea Britanie şi Germania care nu
posedă resurse naturale pentru practicarea sportului montan.Ţările din Europa de Est
aflându-se în curs de dezvoltare economică pregătesc condiţii pentru satisfacerea
cerinţelor turiştilor doritori să practice turismul montan. România posedă resurse
naturale proprice iubitorilor sporturilor de iarnă, şi nu numai, iar prin eforturile
financiare ale investitorilor autohtoni, dar şi străini poate pune la dispoziţie o ofertă
turistică deosebită.
 Turismul de litoral – acesta face “concurenţă” turismului montan prin oferta sa
atractivă pentru cei care nu agrează o drumeţie la munte sau pentru care aeosolii şi
aerul maritim sunt dătătoare de viaţă. Pe piaţa internaţională acest tip de turism a
cunoscut o extindere calitativă a structurilor de primire mai degrabă decât cantitativă.
Tendiţele în acest sens se referă la: construirea pe orizontală a structurilor de
primire turistică în hoteluri şi vile grupate, structuri parahoteliere - case de vacanţă,
campinguri, strcuturi extrahoteliere - pensiuni particulare.
Piaţa internaţională a litoralului este puternic concentrată în Europa de Est, cea
mai solicitată fiind Grecia, care atrage 90% din turiştii ţării în perioada estivală. O
continuă dezvoltare în acest sens se înregistrează în Spania, Italia, Turcia ş.a.
 Turismul balnear – reprezintă un produs turistic a cărei piaţă ţintă o constituie
turiştii cu probleme de sănătate, aceştia putând să beneficieze de tratament cu costuri
reduse ca urmare a intervenţiei statului care suportă o parte din cheltuieli.
Tendinţa Europei de Vest şi a unora dintre staţiunile din estul Europei este aceea
de a oferi, pe lângă tratamente balneare clasice, produse turistice noi orientate spre
cure de întreţinere, refacere şi relaxare fizică şi psihică.
Amenajarea şi dotarea staţiunilor la un nivel de înalt modernialism şi
funcţionalitate, cuprinzând un minim de bazine încălzite în incita hotelurilor, bazine
151
descoperite cu încălzire sau valuri artificiale, centre de sănătate, săli de masaje,

saune, cabinete de înfrumuseţare cu tratamente pe bază de aromoterapie, gimnastică
aerobică, exerciţii de relaxare. De asemenea, se tratează afecţiuni cauzate de stres,
fumat, anxietate, fobii, comunicare dificilă, etc. Se estimează că pe tot cuprinsul
Europei există mai mult de 750 de staţiuni balneoclimaterice, cele mai moderne
regăsindu-se în Europa de Vest: Germania, Austria, Elveţia şi Italia.
 Turismul social – pe plan internaţional, a beneficiat de eforturi enorme investite de
guverne şi organizaţii naţionale şi internaţionale. Deşi s-au făcut eforturi investiţionale
mari, acesta nu a înregistrat un nivel satisfăcător, datorită, în principal, rezistenţei
sectorului comercial care susţine că subvenţiile alocate pentru cazarea turiştilor în
acest sistem constituie o competiţie nejustă, precum şi faptului că multe dintre
structurile de primire incluse în circuitul turismului social nu au fost gestionate
corespunzător. Instabilitatea cererii turistice a contribuit de asemenea la o slabă
utilizare a capacităţilor. În ultima perioadă au fost create o serie de produse şi
programe turistice destinate turismului social, care s-au bucurat de un mare succes pe
plan internaţional, ţinând cont totuşi de ponderea pe plan mondial a populaţiei
dezavantajate social şi de necesitatea participării acesteia în acţiunile turistice care nu
au numai scopuri economice ci şi sociale, cultural-educative, formative, etc.
Alte produse turistice specifice corespunzând structurii cererii sunt: turismul de
week-end şi micile vacanţe; turismul pentru vârsta a treia; turismul în natură şi
ecoturismul.
Componenta principală a bazei tehnico- materială rămâne cazarea turistică.
Prin numărul de locuri şi prin structura acestora, ea constituie un puternic element de
sprijin al ofertei turistice.
Pentru analiza statistică a capacităţilor de cazare din arealul turistic al
bazinului Oltului Mijlociu se impune definirea a ceea ce reprezintă capacitatea de
cazare turistică existentă (instalată) şi capacitatea de cazare turistică în funcţiune,
exprimată în locuri-zile.
Capacitatea de cazare existentă reprezintă numărul de locuri de cazare, de
folosinţă turistică, înscrise într-un act de recepţie, omologare sau clasificare al unităţii
de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de
necesitate.
Capacitatea de cazare în funcţiune reprezintă numărul de locuri de cazare puse
la dipoziţia turiştilor de către unităţile de cazare turistică, ţinând cont de numărul de
zile cât sunt deschise unităţile în perioada considerată. Aşadar, sunt excluse locurile
din camerele sau unităţile închise temporar din lipsă de turişti, pentru reparaţii sau alte
motive.
Tabel nr. 3.44 Capacitatea turistică de cazare

1996 1996 2000 2000
Existent În funcţiune Existent În funcţiune
(locuri) (mii locuri-zile) (locuri) (mii locuri-zile)
ROMÂNIA 288.656 53.639 280.005 50.197
a. Constanţa 121.796 12.331 121.558 9.565
b. Bihor 11.591 3.135 10.837 2.909
c. Vâlcea 11.125 2.669 10.014 2.393
d. Braşov 9.818 3.106 9.867 3.681
e. Bucureşti 7.867 2.959 9.002 2.744
f. Prahova 10.454 1.878 9.883 3.018
Sursa de date: Anuarul Statistic al jud. Vâlcea – Ediţia 2001
152
Din prezentarea tabelului de mai sus rezultă că în România capacitatea de

cazare, atât cea existentă, cât şi cea în funcţiune a înregistrat un regres faţă de nivelul
din anul 1996. Vâlcea ocupă locul III pe ţară în ceea ce priveşte numărul de locuri
existente, după Constanţa şi Bihor şi doar locul VI în cazul locurilor în funcţiune.
Tabel nr. 3.45 Structura capacităţilor de cazare turistică în judeţul Vâlcea în anul 2000
Nr. de unităţi de Nr. de locuri
cazare
România-total 3.121 280.005
Jud.Vâlcea-total 85 10.014
În anul 2000 în România exista un număr de 3.121 de unităţi de cazare cu un
număr de 280.005 locuri, iar în Vâlcea 85 de unităţi cu 10.014 locuri.
Tabel nr.3.46 Reţeaua unităţilor de cazare turistică din judeţul Vâlcea
Felul unităţii
Anii Total din care
Hoteluri Moteluri şi Cabane Campinguri Vile si Pensiuni Tabere
hanuri şi căsuţe bungalouri de copii
1980 133 14 5 2 5 96
1985 152 15 7 3 7 104
1990 151 23 7 3 11 97 6
1991 109 22 6 2 10 63 6
1992 100 22 4 2 4 62 6
1993 100 22 5 1 4 62 6
1994 101 22 5 1 4 63 6
1995 101 23 5 1 4 62 6
1996 103 23 4 1 4 63 2 6
1997 108 23 4 2 4 63 6 6
1998 108 23 4 2 4 63 6 6
1999 86 24 4 2 4 39 7 6
2000 85 24 4 2 6 35 8 6
Sursa de date: Anuarul Statistic al jud. Vâlcea –Ediţia 2001
Reţeaua unităţilor de cazare din Vâlcea a avut o evoluţie descendentă aşa cum
reiese din tabelul de mai sus., astfel dacă în 1990 numărul total de unităţi era de 151,
în 2000 acestea numărau doar 85. În structură numărul hotelurilor a rămas relativ
constant, în timp ce numărul de moteluri, cabane şi vile s-a redus.
Tabel nr. 3.47 Structura echipamentelor pe forme de cazare turistică în anul 2000
Tipul unităţii Nr. unităţilor Nr. de locuri Ponderea deţinută
de cazare turistică de cazare turistică %
Total judeţ 85 10014 100
Hoteluri 24 6556 65,4
Moteluri şi hanuri 4 290 2,9
Vile şi bungalouri 35 1074 10,7
Cabane 2 117 1,2
Pensiuni 8 150 1,5
Campinguri şi bungalouri 6 617 6,2
Tabere de copii 6 1210 12,1
153
În ceea ce priveşte structura echipamentelor de cazare, în anul 2000, ponderea

cea mai mare în totalul numărului de unităţi de cazare din judeţ o deţin hotelurile cu o
cotă de 65,4%, urmate de taberele pentru copii (12,1%) şi de vile cu 10,7%.
Tabel nr. 3.48 Capacitatea de cazare turistică pe localităţi în anul 2000
Nr. total de din care
Hotelur Hanuri şi Vile Cabane Campinguri Tabere

moteluri
Total jud. din 10.014 6.556 290 1.074 117 617 1.210
care
Rm .Vâlcea 777 513 - 10 - 236 -
B. Olăneşti 2.076 1.419 - 575 26 - -
B. Govora 1.095 827 - 194 74 -
Călimăneşti 3.437 2.189 130 239 91 - 730
Voineasa 1.603 1.543 - 56 - - -
Drăgăşani 65 65 - - - -
Oc.Mari şi 349 - - - - 249 100
Ocniţa
Malaia 280 - - - - - 280
Milcoiu 96 - 96 - - - -
Câineni 10 - 10 - - - -
Vlădeşti 14 - - - - - -
Horezu 112 - 54 - - 58 -
Brezoi 100 - - - - - 100
Staţiunile balneoclimaterice deţin cele mai multe locuri de cazare, după cum
rezultă din tabelul nr.3.52, respectiv Călimăneşti cu un număr de 3.437 de locuri,
Băile Olăneşti cu 2.076 de locuri şi Băile Govora cu 1.095 de locuri, urmate la o
distanţă semnificativă de celelate localităţi: Voineasa –1.603 de locuri, Rm. Vâlcea –
777 de locuri, Ocnele Mari – 349 de locuri.
Tabel nr. 3.49 Structura unităţilor de cazare din judeţul Vâlcea pe categorii de
confort în anul 2000
Tipuri de unităţi Nr. de locuri pe grade de confort

1 Stea 2 Stele 3 Stele 4 Stele 5 Stele Subclasate 2 Flori
(neclarificate)
Hoteluri 2.840 3.716 - - - - -
Moteluri şi hanuri 64 226 - - - - -
Vile şi bungalouri 145 734 - 28 - 167 -
Cabane şi căsuţe 91 - - - -26 -
Pensiuni 28 90 14 - - - 18
Campinguri şi bungalouri 218 - - - - 399 -
Tabere de copii - - - - - 1.210 -
Total nr. locuri 3.386 4.766 14 28 - 1.802 18
Din analiza structurii unităţilor de cazare pe categorii de confort rezultă că în

anul 2000 ponderea majoritară a numărului de locuri de cazare din Vâlcea o deţin
unităţile clasificate la categoria 1 şi 2 stele cu 3.386 de locuri şi, respectiv 4.766 de
locuri. Partea negativă o reprezintă faptul că 1.802 locuri nu dispun de condiţiile
154
minime pentru a fi clasificate, acestea fiind în structura vilelor aşa cum rezultă din
tabelele nr. 3.49 şi 3.50.
Tabel nr. 3.50 Capacitatea de cazare turistică pe categorii de confort în anul 2000
Gradul de confort Nr. de unităţi

stele Hoteluri Moteluri Vile Cabane Campinguri Pensiuni Tabere de copii
5 - - - - - - -
4 - - 2 - - - -
3 - - 1 - - - -
2 12 2 24 - - 1 -
1 12 2 3 1 3 4 -
Neclasificate - - 5 1 3 - 6
2 Flori - - - - 2 -
Total unităţi 24 4 35 2 6 8 6
Tabel nr. 3.51 Capacitatea de cazare turistică existentă în judeţul Vâlcea
Felul unităţii
Anul Total din care
judeţ Hoteluri Moteluri Cabane Campinguri Vile şi Tabere de Pensiuni
şi hanuri şi căsuţe bungalouri copii
1980 8.628 1.912 414 81 640 4.868
1985 15.049 4.945 564 169 921 4.457 1.235
1990 15.751 7.253 564 169 1.339 3.726 1.285
1991 13.686 7.328 609 81 1.281 3.102 1.280
1992 11.544 7.131 412 81 551 2.089 1.280
1993 11.619 7.234 434 89 471 2.102 1.280
1994 11.337 7.264 422 116 497 1.758 1.280
1995 11.289 7.299 422 116 461 1.711 1.280
1996 11.125 7.282 264 28 497 1.742 1.280 32
1997 11.388 7.214 264 106 497 1.897 1.280 130
1998 11.449 7.233 238 180 497 1.891 1.280 130
1999 10.255 6.920 198 180 497 1.122 1.204 134
2000 10.014 6.556 290 117 617 1.074 1.210 150
Corespunzător reducerii numărului de unităţi de cazare în perioada analizată şi

capacitatea de primire s-a redus după cum rezultă din tabelul nr.3.55, astfel dacă în
1990 în Vâlcea existau un număr de 15.751 de locuri, în anul 2000 nivelul acestora a
scăzut la 10.014 locuri.
În cadrul turismului României, bazinul hidrografic al Oltului Mijlociu dispune
de un potenţial turistic valoros, având o funcţie turistică bine individualizată, fapt
ilustrat şi de baza tehnico-materială existentă precum şi de circulaţia turistică ce ocupă
primele locuri pe ţară.
Teritoriul prezintă o mare varietate geografică, astfel că aici se întâlnesc
peisaje dintre cele mai interesante, puncte de belvedere de pe crestele munţilor,
succedate de văile şi depresiunile care farmecă privirea vizitatorului.
Ţinuturile de munte şi de dealuri dintr-o parte şi alta a Oltului, împreună cu
valea, atât de interesantă a acestuia, sunt de o rară frumuseţe.
Valoarea peisagistică ridicată, prezenţa staţiunilor balneare ale căror ape
minerale, folosite din cele mai vechi timpuri, au fost deseori medaliate pe plan
155
internaţional, numărul mare de edificii religioase, mănăstiri şi schituri, existenţa unui

bogat fond cinegetic, bogăţia culturală şi folclorică, poziţionarea geografică
favorabilă, pe una din căile principale transcarpatice cu un grad uşor de accesibilitate,
toate acestea fac oportun demersul iniţiat de încercare a valorificării maximizate a
potenţialului turistic din arealul turistic al Oltului Mijlociu.
156

Capitolul III

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul III

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Piaţa turistică în actualitate

CAPITOLUL III. Piaţa turistică în actualitate

3.1 Concept, dimensiuni şi structura pieţei turistice

Piaţa reprezintă “sfera economică de interferenţă a cererii cu oferta” 1 şi este

diferenţiate în funcţie de caracteristicile cererii. Pe baza structurii ofertei se pot

Ec,v = (C/C) : (V/V)

Q = potenţialul total de cumpărători ai produsului turisti4c pe piaţa respectivă;

turistic al unei întreprinderi din volumul total de vânzări de produse similare pe o

Ctp = cota de piaţă;

Pentru întrerinderile mici de turism se recomandă strategia nişei de piaţă,

3.2 Particularităţi ale pieţei turistice

Turismul,16 ca domeniu socio – economic, face parte din categoria celor ce

4. Se poate remarca o sensibilitate mult mai mare la modificarea veniturilor

7. Ca o consecinţă a complexităţii produsului turistic, producătorii turistici

3.3 Cererea turistică în România

Cererea turistică se manifestă, practic, într-un număr infinit de variante,

Accelerarea reformei în turism, privatizarea acestui sector conjugate cu redresarea

Tabelul 3.35 Evoluţia circulaţiei turistice

Scăderea dramatică a turismului intern românesc după 1989 este generată de

Tabelul 3.36 Sosiri ale clienţilor în unităţile de cazare turistică

Tabel 3.37 Situaţia capacităţilor de cazare în funcţiune, a cererii şi a utilizării

Total Capacitatea în Sosiri Înnoptări

3.4 Potenţialul turistic din România

3.4.1 Resursele naturale ale României

Deşi lipsită de resursele material-financiare necesare unei relansări în trombă a

balneoclimaterice care au la bază mulţimea izvoarelor minerale (Vatra Dornei,

Litoralul românesc al Mării Negre are o alcătuire complexă care îi măreşte

Situată în mijlocul unor ţări de natură slavă (Ucraina, Ungaria, Iugoslavia,

factori generali ai existenţei activităţii umane – ospitalitate, obiceiuri, folclor,

3.5 Cererea pentru arealul turistic din bazinul Oltului mijlociu

3.5.1 Structura şi tendiţele cererii turistice

vacanţa cumpărată (ex: destinaţia, perioada şi serviciile de bază), rămânând să apară

urmăreşte să combine munca cu plăcerea. În schimb, în perioada de boom turistul va

 Disponibilitatea de timp liber

Populaţia reprezintă un rezervor pentru cererea turistică. Reacţia cererii

De asemenea, factorii demografici pot provoca un complex de efecte asupra

Gradul de dezvoltare şi civilizaţie al societăţii în care turistul trăieşte şi îşi

Nevoi sociale (apartenenţă, dragoste)

Nevoi legate de siguranţă (securitate, protecţie)

Nevoi fiziologice (foame, sete, somn)

Pe măsură ce nevoile ce se găsesc la baza piramidei sunt satisfăcute, individul

Pentru multe popoare turismul este o forţă economică şi o realitate socială

Ca urmare a faptului ca proporţiile modificării cererii se diferenţiaza pe trepte

 Sezonalitatea activităţii turistice

Sezonalitatea constituie una dintre caracteristicile turismului modern.

Fluxurile turistice, ca urmare a influenţei factorilor naturali, preocupă tot mai

3.5.2 Evoluţia cererii turistice pentru arealul turistic din bazinul

Datorită bogăţiei turistice de care beneficiază bazinul Oltului Mijlociu s-a

Tabel 3.38 Indicii de utilizare a capacităţilor de cazare turistică în funcţiune (%)

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Vâlcea, 2001

Evolutia indicilor de utilizare a

Tabel 3.39 Indicii de utilizare a capacităţilor de cazare turistică în funcţiune

Din analiza indicilor de utilizare a capacităţii de cazare turistică pe staţiuni

Tabel 3.40 Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de cazare turistică pe tipuri de

Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în ceea ce priveşte numărul de turişti cazaţi în

Tabel 3.41 Numărul turiştilor cazaţi în unităţile de cazare turistică pe staţiuni

numărul turiştilor era de numai 49 mii persoane în Călimăneşti-Căciulata, 32 mii

Tabel 3.43 Numărul turiştilor străini cazaţi în unităţile de cazare turistică

Evolutia numarului de turisti straini în

În perspectivă, ţinându-se cont de evoluţia ascendentă a indicilor turistici din

3.6 Potenţialul turistic din bazinul hidrografic al Oltului mijlociu

3.6.1 Factorii determinanţi ai potenţialului turistic montan şi balnear

Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, este reprezentată de