O abordare a ecologiei industriale

pentru a rezolva problema

excedentelor de vin: studiul de caz
al unei crame italiene

Istoricul articolului: Primit 25

iulie 2014 Primit sub formă revizuită
1 decembrie 2014 Acceptat 1 decembrie
2014 Disponibil online 9 decembrie
2014.
Cuvinte cheie: Vin nevândut
Managementul mediului LCA Producția
de struguri Vin Ecologie industrială

Abstract
Industria vinicolă din întreaga lume
se confruntă cu un excedent cronic de
producție, estimat la peste 30 de
milioane de hectolitri.
Aceste deșeuri suplimentare (vinuri
nevândute) trebuie tratate pentru a
nu agrava impactul asupra mediului al
vinului. În scopul reducerii acestui
surplus, prezenta cercetare evaluează
noile utilizări ale strugurilor:
prin amestecarea lor cu alte fructe
în formularea unui „suc de fructe
100%” Ideea este de a trece de la un
model liniar, în care strugurii sunt
crescuți numai pentru producția de
vin, la unul complex în care
strugurii sunt cultivați și pentru
alte utilizări, pentru a obține o
utilizare mai bună a materiilor
prime, spre deosebire de producția de
deșeuri
. Această cercetare aplică o anumită
formă de ecologie industrială,
integrând materiile prime între
ferme. Pentru a evalua ideea, a fost
efectuată o evaluare a ciclului de
viață, pentru a face o comparație a
două scenarii (liniar și complex)
Rezultatele arată emisii reduse de
gaze cu efect de seră și o cantitate
redusă de vin nevândut care trebuie
tratat. Scenariul de piață mai larg
oferă consumatorilor produse
sănătoase: sucuri de fructe.
În ceea ce privește acest ultim
punct, trebuie subliniat faptul că
acest concept de suc de fructe este
deja pe piață de doi ani.
Această abordare a surplusului de vin
a demonstrat că transferul unei părți
din must în producția de suc de
fructe ușurează sarcina de mediu a
unei companii (competitivitate
crescută).

1. Introducere

Industria vinicolă la nivel mondial se confruntă cu

un excedent cronic de producție, estimat de
Organizația Internațională a Vignei și Vinului (OIV
la peste 30 de milioane de hectolitri
(OIV, 2014a), ceea ce depreciază
prețurile (Ramos și colab., 2012) și
această situație s-a produs de câțiva
ani (Aylward, 2012). Chiar dacă
această problemă este strâns legată
de condițiile de epocă, din punct de
vedere european, sectorul vitivinicol
trece și prin schimbări profunde.
Apariția pe piața globală, de la
sfârșitul anilor 1980, a noilor țări
producătoare de vin (Africa de Sud,
Noua Zeelandă, Australia, Chile, SUA
etc.) (Morrison și Rabellotti, 2014)
și, în ciuda surplusului tehnic de
producție, scăderea continuă a
podgoriilor europene (OIV, 2014a)
contribuie la o situație dinamică.
La nivel mondial, OIV observă un decalaj între
producția și consumul de vin, cu tendința de a genera
surplusuri. Începând cu anii 1970, UE a abordat aceste
deșeuri oferind stimulente economice, ca o
intervenție pe piață (Meloni și Swinnen, 2012),
producătorilor de vin pentru distilarea lor (distilarea
de criză): un instrument destinat să fie utilizat numai
pentru a aborda excedentele conjuncturale. Mai
târziu, problema a devenit mai degrabă structurală
decât din cauza unui moment de urgență, iar distilarea
de criză a început să acopere și „vinurile de calitate”
(Comisia Comunităților Europene, 2006).
Regulamentul european (CE) nr. 479/2008 privind
organizarea comună a pieței vinului a sancționat
sfârșitul acestor stimulente cu efect din august 2012.
În 2006,

, printre alte reforme, Comisia UE a

propus „recoltarea ecologică”, un
program menit să elimine excedentele
prin măsuri ex-ante, mai degrabă
decât prin măsuri ex-post (stimulente
pentru distilare) (Meloni și Swinnen,
2012). Ca BelisarioSanchez și colab.
(2012) a subliniat, utilizarea simplă
a vinului pentru a produce bioetanol
nu este eficientă din punct de vedere
economic și energetic și provoacă un
impact semnificativ asupra mediului,
Prin urmare, atunci când apare un
surplus, este important să-l
gestionăm cu o strategie de „impact
redus asupra mediului”.
Importanța reducerii impactului
asupra mediului în timpul fazelor de
producție este, de asemenea,
declarată de Comisia Europeană:
„Produsele viitorului vor utiliza mai
puține resurse, vor avea un impact și
riscuri mai mici pentru mediu și vor
preveni generarea de deșeuri deja în
faza de concepție” (Comisia
Europeană, 2001). Gestionarea
adecvată a deșeurilor este
recunoscută ca o condiție prealabilă
esențială pentru dezvoltarea durabilă
și, ca dimensiune a mediului negativ,
socială iar impactul economic al
risipei alimentare devine mai evident
și securitatea alimentară globală
devine tot mai presantă, risipa
alimentară este din ce în ce mai
recunoscută ca fiind centrală pentru
o soluție mai durabilă a provocării
globale a deșeurilor.
Prin urmare, un număr tot mai mare de
politici naționale și regionale
identifică risipa de alimente ca un
flux prioritar de deșeuri
(Papargyropoulou și colab., 2014)
În această lucrare, cu scopul de a
reduce surplusul de vin, a fost
evaluată o idee inovatoare pentru
produsele pe bază de struguri.
Strategia este de a adopta modelul în
care energia și materia curg în
ecosistemele naturale, adaptându-le
proceselor de producție umane.
Acest lucru poate oferi mai multă
eficiență și performanțe ecologice
mai bune: această abordare este ceea
ce în literatură se numește ecologie
industrială. După cum au afirmat
Frosch și Gallopoulos (1989), modelul
tradițional de activitate
industrială, în care procesele
individuale de fabricație iau materii
prime și generează produse (pentru a
fi vândute) și deșeuri (pentru a fi
eliminate), ar trebui transformat
într-un model mai integrat: un
ecosistem industrial. . Într-un
astfel de sistem, consumul de energie
și materiale este optimizat,
generarea de deșeuri este minimizată
și efluenții unui proces servesc
drept materie primă pentru un alt
proces. Mai specific, abordarea
propusă aici este definită ca
„Simbioză industrială”, partea din
Industrial Ecologie care angajează
entități în mod tradițional separate
într-un nou sistem de producție
integrat în avantaj competitiv care
implică schimbul fizic / integrarea
de materiale, energie, apă și / sau
produse secundare (Chertow, 2000).
Această cercetare a combinat unele
produse rurale, aparținând aceleiași
zone geografice (partea de sud a
Piemontului, Italia

pentru a le amesteca într-un suc de fructe

inovator făcut în principal cu struguri. Ideea
este de a trece de la un model
liniar, în care strugurii sunt
crescuți numai pentru producția de
vin (Scenariul A), la unul mai
complex (Scenariul B), în care
strugurii sunt crescuți și pentru
alte utilizări, pentru a obține o
utilizare mai bună a materiilor
prime, spre deosebire de producția de
deșeuri. Ingredientele utilizate au
fost must (cv. Barbera), măr (cv.
Golden Delicious), piersică (cv.
Redhaven) și pere (cv. Williams).
Conform OIV (2014b), mustul de
struguri este un produs lichid
obținut din struguri proaspeți, fie
spontan, fie prin procese fizice
(zdrobire, îndepărtarea tulpinilor
din boabele de struguri sau struguri
zdrobiți, drenare, presare).
Pentru a verifica dacă ideea propusă
atinge o utilizare mai eficientă a
strugurilor și dacă riscul de vin
nevândut poate fi redus, o analiză a
celor două scenarii de producție a
fost efectuată folosind o metodă de
evaluare a ciclului de viață (ACV).
Această alegere a fost făcută și
pentru că, așa cum Ardente și colab.
(2006)
evidențiat, atunci când se elaborează
politici de mediu eficiente în
îmbunătățirea produselor și
serviciilor, primul pas este
definirea ecoprofilelor acestora.
Analiza a fost efectuată pe baza
standardelor internaționale din seria
.ISO 14040.

1.1 Vin și durabilitate

Sectorul vinului poate fi considerat

mai ecologic decât multe altele
(Gabzdylova și colab., 2009; Barber
și colab., 2009), dar necesită,
evident, resurse, cum ar fi apa,
energia, agro-chimice, aditivi pentru
vin și produce cantități mari de ape
uzate și deșeuri organice (Arcese și
colab., 2012). Această industrie este
angajată în prezent în dezvoltarea de
politici ecologice prin adoptarea
unor scheme de producție mai durabile
(Villanueva-Rey și colab., 2014) și
acest subiect este considerat foarte
important. Această schimbare oferă
noi oportunități de creștere a
vânzărilor, în special într-un
context influențat în mare parte de
criza economică globală (Villanueva-
Rey și colab., 2014). Interesul
pentru durabilitate este, de
asemenea, confirmat de un corp în
creștere de literatură academică,
chiar dacă, în special în domeniul
vinului, a fi „durabil” este adesea
înțeles greșit cu faptul că este
organic sau biodinamic (Santini et
al., 2013). Cu o imagine de ansamblu
la nivel mondial, acest autor notează
diferite niveluri de sustenabilitate
în fiecare țară viticolă: unele
dintre ele sunt mai „verzi” și, de
exemplu,
California are o veche tradiție în
acest subiect. „Comisia Lodi
Winegrape”, lansată în 1992, axată pe
gestionarea integrată a dăunătorilor,
este considerată a fi fundamentul
programelor de viticultură durabile.
De atunci, așa-numitele „țări
emergente”, în special Africa de Sud,
Australia și Noua Zeelandă, au urmat
aceeași cale, cu politici care au ca
activ principal durabilitatea. În
Europa există un interes tot mai mare
pentru acest subiect, iar în Italia,
în special, durabilitatea se
concentrează în primul rând pe
indicatorii de mediu, GES și ACV și o
ogramaliză
Sustenabilitatea în sectorul
vitivinicol implică două aspecte
principale: Podgoria: gestionarea
solului, utilizarea apei, conservarea
/ promovarea biodiversității,
reducerea utilizării agrochimice
(Corbo și colab., 2014); Cramă:
tratarea apelor uzate, reducerea GES,
reducerea sau substituirea aditivilor
pentru vin cu substanțe mai ecologice
și naturale (de exemplu,
biopolimeri), ambalaje (de exemplu,
sticle mai ușoare, hârtie reciclată
etc.).

2. Material și metode

Producția de vin este un proces

complex care începe cu gestionarea
podgoriilor (de la plantare) și se
termină, urmând pivnița operațiuni,
vânzări și distribuție, cu sfârșitul
vieții (eliminarea sau reciclarea
ambalajelor). Așa cum Pattara și
colab. (2012) au remarcat, în
industria agroalimentară
, au fost utilizate diferite metode
pentru a cuantifica și analiza
impactul asupra mediului pe tot
parcursul ciclului de viață al
produsului.
Primul instrument aplicat a fost LCA,
definit în standardele ISO 14040 și
14044, ca un aparat de contabilitate
de mediu recunoscut la nivel
internațional, care oferă un cadru
standardizat pentru cuantificarea
impactului asupra mediului al unui
produs sau al unui sistem de
producție de-a lungul ciclului său de
viață (Bosco și colab., 2011).
Conceptul „gândirea ciclului de viață
(LCT)”, din care derivă LCA, evită
așa-numitul,
trecerea poverilor de mediu de la o
parte a ciclului de viață la alta
(Arcese și colab., 2012)

iar metoda LCA constă într-o

contabilitate holistică a energiei și
a masei care sunt schimbate de la
biosferă la tehnosferă (contabilitate
intrare / ieșire).
În ultimii câțiva ani, un număr tot
mai mare de studii au fost efectuate
la nivel internațional asupra LCA în
sectorul vitivinicol (Pattara și
colab., 2012): Villanueva-Rey și
colab. (2014) a raportat vinurile
„Lumea Veche” din Spania, Italia,
Franța și Portugalia, în timp ce
Herath și colab. (2013) au analizat
vinurile „Lumea nouă” din Canada,
Australia, Chile, California și Noua
Zeelandă. Confirmând importanța
acestui subiect, chiar și UE a fondat
un proiect (ECO-Prowine) care implică
105 fabrici-pilot din Italia, Spania,
Portugalia, Bulgaria, Grecia și
Austria,
promovarea sustenabilității în
sectorul vitivinicol prin utilizarea
metodei LCA cu scopul de a atinge o
etichetă pentru viticultura europeană
durabilă (Corbo și colab., 2014).
Cu toate acestea, în comparație cu
alte procese industriale, ACL aplicat
produselor alimentare are mai multe
dificultăți: faza agricolă nu poate
fi ușor standardizată și
variabilitatea proceselor naturale
(Bosco și colab., 2011), legat de
condițiile climatice de epocă,
influențează analiza (Ardente și
colab., 2006).

2.1 Scop și domeniu de aplicare

Concentrarea atenției asupra

planificării unor practici noi și
durabile în sectorul vitivinicol
pentru a evita sau limita cantitatea
de vin nevândut, conceptul de bază
discutat aici și descris mai sus,
este de a trece de la sistemul de
producție liniar convențional
(scenariul A), în care strugurii sunt
crescuți numai pentru producția de
vin, la un sistem mai interconectat
(scenariul B), în care strugurii
sunt, de asemenea, crescuți pentru
alte utilizări; în acest caz, ca
ingredient dintr-un suc de fructe.
Complexitatea crescută a celui de-al
doilea scenariu este atinsă prin
extinderea utilizării strugurilor: în
acest fel, sectorul vinului s-ar
putea integra cu alții prin adoptarea
unei abordări de rețea.
Din acest motiv, a fost necesară o
comparație între aceste două scenarii
diferite și a fost efectuată o
analiză LCA. Două scenarii au fost
modelate și incluse în studiul LCA:
A, liniar: se concentrează pe
performanța de mediu a unui sistem
convențional de producție a
industriei vinicole.
Acest scenariu include, de asemenea,
producția de struguri și toate
procesele de vinificație și pașii
până la depozitarea în rezervoare de
oțel. B, complex: se concentrează pe
performanța de mediu a sistemului de
producere a vinului, ca în scenariu
A, cu opțiunea de a transfera o parte
din must în sistemul de producere a
sucului, care nu este evaluată în
acest studiu.
Acest scenariu include, de asemenea,
producția de struguri și toate
procesele de vinificare și pașii până
la depozitarea acestuia în rezervoare
de oțel. În ceea ce privește
scenariul „B”, trebuie subliniat
faptul că această cercetare a fost
axată pe subiect
surplus de vin ”mai degrabă decât în
procesul de producere a sucului de
fructe; din acest motiv, acest ultim
proces se află în afara limitelor de
sistem ale lucrării prezente.
Cu o imagine de ansamblu
cuprinzătoare și generală, în mod
evident, toate operațiunile
industriale necesare procesării
mustului pentru producția de suc de
fructe au propriile lor impactul
asupra mediului, dar analiza lor nu
se încadra în acest domeniu.
În acest studiu, s-a postulat că
întreaga cantitate de vin nevândut a
acestei companii ar putea corespunde,
în amonte de sistemul de producție,
la cantitatea de must alocată
producția de sucuri de fructe.

Această analiză a fost efectuată în

conformitate cu liniile directoare și
cerințele din seria standard ISO
14040, și cu o abordare leagăn-la-
poartă ca bază pentru LCI.
Unitatea funcțională selectată (FU),
care este unitatea de referință la
care se referă rezultatele (ISO,
2006), a fost 1 L dintr-un vin roșu
tradițional obținut prin fermentarea
soiului de struguri Barbera.
Un vin Barbera a fost ales ca punct
central al analizei, datorită
importanței economice a acestui
produs în zona studiată.
Acest tip de vin cuprinde vinificarea
clasică a strugurilor roșii, așa cum
se arată în Fig. 1. În timp ce
Villanueva-Rey și colab. (2014)
raportat ca FU adoptat în mod normal
în literatura de vin LCA este o
singură sticlă de vin (0,75 cl),
acest studiu s-a concentrat pe
vinificație mai degrabă decât pe
întregul ciclu de viață a unei sticle
de vin: alegerea se explică prin
faptul că aceasta este faza de
producție care diferă între cele două
scenarii analizate.

2.2 Modelarea și limitele sistemului

Definiția limitelor sistemului este

puternic influențată de scopul
studiului (Bosco și colab., 2011),
iar în scopul prezentei lucrări
acestea au fost stabilite de la
plantarea podgoriilor până la
depozitarea vinului înainte de
îmbuteliere(Fig. 2). Așa cum Cerutti
și colab. (2014a) au raportat în
revizuirea lor literară despre LCA și
producția de fructe, cele două limite
ale sistemului cele mai frecvent
utilizate fiind leagăn-la-poartă și
leagăn-la-piață, astfel încât granița
sistemului acestei cercetări a fost
stabilită pentru depozitare, pentru a
concentra mai bine atenția asupra
punctelor fierbinți de mediu ale
vinului nevândut.
Fig. 1. Principalele procese de
vinificare ale strugurilor roșii
(adaptat de la Ardente și colab.,
2006).
Deoarece fiecare scenariu cuprinde un
subsistem specific, a fost utilizată
o abordare modulară LCA (Buxmann și
colab., 2009; Cerutti și colab.,
2014b; Jungbluth și colab., 2000;
Rebitzer, 2005). Această metodă
include aceiași pași ca un LCA, în
conformitate cu îndrumările date în
ISO 14044, dar în loc să efectueze o
singură evaluare a unui sistem larg,
procesele cheie sunt extrapolate și
gestionate ca subsisteme
independente. La nivelul
subsistemului se efectuează o
evaluare adecvată a impactului
ciclului de viață (LCIA) (adică cu
clasificare și caracterizare),
conform fluxului de referință care
leagă subsistemul de restul
sistemului de producție. Conform ISO
14044, abordarea modulară este
permisă cu condiția ca datele
rezultate să nu fie diferite de cele
obținute într-o aplicație standard
LCA (Rebitzer, 2005).
În acest studiu, sistemul investigat
a fost împărțit în două module
principale: modulul de podgorie și
modul de cramă, care include și faza
de depozitare a vinului; scenariul A
include și modulul de eliminare.
Aceste module sunt conectate prin
ieșirile și intrările lor specifice.
În special modulul de podgorie este
conectat la modulul de cramă prin
cantitatea de struguri (tone). În
scenariul A, modulul de cramă este
conectat la modulul de eliminare prin
volumul de vin nevândut (hL).
Modulul viticol a fost modelat luând
în considerare recomandările pentru
aplicațiile LCA în livezi (Cerutti și
colab., 2014a; Mila I Canals și
colab., 2006; Mil a I Canals și Polo,
2003).
În special, pe lângă operațiunile pe
teren de un an, au fost luate în
considerare toate impacturile asupra
mediului legate de întreaga durată de
viață a podgoriei, inclusiv: (I)
etapa de stabilire; (II) etapa
creșei; (III) etapa de producție A,
care se caracterizează printr-o
producție cu randament redus,
datorită plantelor tinere; (IV) etapa
de producție B, care se
caracterizează printr-o producție
ridicată în timpul etapelor mature
ale podgoriei; (V) stadiul de
producție C, care se caracterizează
printr-o producție redusă, datorită
plantelor îmbătrânite; și (VI)
eliminarea instalațiilor viticole.
Pe baza emisiilor estimate în analiza
LCI, impacturile asupra mediului au
fost calculate aici în categoriile de
impact ale metodei EDIP 1997 (Wenzel
și colab., 1997), și a luat în
considerare categoriile de impact
care cuantifică impactul asupra
mediului asupra ecosistemelor, mai
degrabă decât consumul de resurse sau
toxicitatea umană, cu o atenție
specială asupra încălzirii globale, a
eutrofizării și a potențialului de
acidificare.

2.3 Achiziționarea datelor

Prezentul studiu se referă la

recoltele din 2012 și 2013,
considerate de companie ca ani
productivi medii. Cantitatea medie de
vin roșu nevândut din aceste două
recolte a corespuns la 5405 hL.
Analiza inventarului se bazează pe
datele colectate în pivnița
principală a unei industrii
vitivinicole (MGM, Mondo del vino),
care se află în Priocca (provincia
Cuneo, în partea de sud-vest a
Piemontului). Datele privind consumul
de resurse în timpul etapelor de
cramă au fost colectate direct la
fața locului în timpul experimentului
și acestea sunt: consumul de energie
(de exemplu, pentru cerințele
echipamentelor de cramă, cum ar fi
pompele, filtrele, iluminatul
spațiilor companiei etc.) consumul de
apă (pentru operațiunile de curățare
în pivniță, utilizarea de către
personal etc.) aditivi și adjuvanți
oenologici (de exemplu, dioxid de
sulf, bentonită, gelatină etc.)
materiale de ambalare a gazelor
inerte (de ex. N2) (de ex. sticlă,
închizători, etichete, bag-in-box
etc.). În ceea ce privește acest
ultim punct, este important să
subliniem că compania a furnizat
următoarele date: sticlă: din materii
prime virgine; închideri: 50% șurub
cu capac (aluminiu), 30% sintetic
(plastic polimer sintetic, silicon),
20% plută (pentru calculele analizei
LCA, acest procent a fost luat în
considerare); etichete: din materii
prime virgine pentru ambele, hârtie
și pungă de plastic.
Activitatea principală a acestei
companii este producția de vinuri
italiene tipice de calitate premium,
atât roșii, cât și albe.
Strugurii utilizați pentru producția
de vin provin de la viticultori
selectați situați în cele mai
importante regiuni viticole italiene
(de exemplu, Piemont, Emilia-Romagna,
Veneto, Sicilia, Puglia). Producția
anuală este de aproximativ 224.741 hL
(media celor 2 recolte luate în
considerare, 2012 și 2013), toate
ambalate (partea principală în sticlă
și cealaltă parte în Bagin-Box);
piața principală este cea
internațională (95%), cu doar 5%
vândute în Italia.
Procesul de producție industrială se
desfășoară folosind cele mai recente
echipamente tehnologice și este
important să subliniem că jumătate
din cererea de energie este
satisfăcută de surse regenerabile
(centrale fotovoltaice interne produc
în jur de 400 KW). În acest sens, în
scopul acestei cercetări, datele
despre amestecul energetic nu au fost
considerate necesare. Organigrama
etapelor de producție a fost aranjată
pentru a evalua intrările și ieșirile
de energie și materiale.
Etapele principale de procesare ale
procesului care au fost evaluate sunt
următoarele: Descărcarea vinului
(intrare: cerere de energie pentru
echipamente electrice; ieșire: consum
de energie)
Faza de amestecare (intrare: cerere
de energie pentru echipamente
electrice; ieșire: consum de energie)
Proces de finisare (intrare:
materiale specifice, cum ar fi
aditivi de clarificare și cerere de
energie pentru echipamente electrice;
ieșire: ape uzate, consum de
energie).
Faza de amestecare (intrare: cerere
de energie pentru echipamente
electrice; ieșire: consum de energie)
Proces de finisare (intrare:
materiale specifice, cum ar fi
aditivi de clarificare și cerere de
energie pentru echipamente electrice;
ieșire: ape uzate, consum de energie)
Raftare și deplasare de la rezervor
la rezervor (intrare: cerere de
energie pentru echipamente electrice;
ieșire: consum de energie) Proces de
filtrare (intrare: cerere de energie
pentru echipamente electrice, gaze
precum N2 pentru conservarea vinului;
ieșire: ape uzate, consum de energie)
Proces de stabilizare la rece (în
esență electrodializă; intrare:
cerere de energie pentru echipamente
electrice; ieșire: consum de energie)
Depozitare în rezervoare din oțel
inoxidabil (intrare: cerere de
energie pentru echipamente electrice,
gaze precum N2 și SO2 pentru
conservarea vinului; ieșire: ape
uzate, consum de energie)
Microfiltrare sterilă înainte de
îmbuteliere (intrare: cerere de
energie pentru echipamente electrice,
gaze precum N2 pentru a proteja
vinurile de agenți de oxidare și
finire; producție: ape uzate, consum
de energie).
Pe lângă acești pași, analiza a
inclus și despachetarea vinurilor
nevândute cu scopul de a înregistra
toate materialele, cum ar fi sticlele
de sticlă, etichete și toate
celelalte materiale de ambalare,
având în vedere și consumul de
energie, în ceea ce privește
surplusul. Analiza a fost efectuată
cu GaBI 4.0 (PE International).

2.4 Alocarea și alte ipoteze

Villanueva-Rey și colab. (2014) au
afirmat că alocarea este o problemă
critică în studiile LCA și, prin
urmare, este necesar să se decidă cum
să se aloce poverile de mediu ale
procesului între coproduse și / sau
subproduse (Bosco și colab., 2011).
Deoarece unul dintre obiectivele
acestui studiu este îmbunătățirea
exploatării strugurilor, în special a
Barberei, datele colectate aici se
referă doar la vinurile roșii locale
(Piemont, Italia de Nord).
După cum sa menționat mai sus,
compania studiată produce vinuri de
calitate diferite, atât roșii, cât și
albe, dulci și spumante, în timp ce
nu se produc alte coproduse (de
exemplu, tescovină). Prin urmare,
toată utilizarea resurselor și
impacturile potențiale au fost
alocate utilizând o abordare bazată
pe masă și referite doar la vinul
roșu.
Intrările care nu au fost consumate
complet în producția anuală, cum ar
fi materialele și utilajele, au fost
luate în considerare pe baza duratei
lor de viață
Duratele de viață au fost estimate
prin intervievarea lucrătorilor
companiei și au variat de la 10 la 20
de ani pentru mașini și de la 2 la 10
ani pentru materiale (cum ar fi
rezervoarele de oțel). Contribuția
muncii umane nu a fost inclusă în
acest cont.
Fig. 2. Reprezentarea schematică a
sistemelor eficientizează. Procesele
din afara casetei punctate nu sunt
luate în considerare în evaluare

3. Rezultate si discutii

3.1. Principalele rezultate ale ACV

ale acestui studiu.
Impacturile celor două scenarii
discutate aici sunt prezentate în
Tabelul 1, în conformitate cu
modulele utilizate. Așa cum era de
așteptat, scenariu. A a relevat o
presiune de mediu mai mare:
corespunde procesului convențional
(liniar) care generează surplus de
vin nevândut.
Rezultatul interesant este
îmbunătățirea performanței de mediu
realizată prin sistemul experimental
(scenariul B). În special, se obține
o reducere de impact de aproape 4%
atât pentru potențialul de încălzire
globală (GWP), cât și pentru
potențialul de îmbogățire a
nutrienților (NEP), în timp ce
aproape 2% se realizează în
potențialul de acidificare (AP) și
reducerea nesemnificativă a
celorlalte categorii de impact. Una
dintre cele mai frecvente categorii
de impact, în scopuri comerciale,
este GWP, adesea definit ca amprenta
de carbon. Detaliile acestei
categorii de impact pentru studiul de
caz sunt prezentate în Fig. 3.
Emisiile totale de CO2 din scenariul
A corespund la 0,896 kg CO2- Echiv./1
L de vin, în timp ce cele din
scenariul B sunt 0,861 kg CO2-
Echiv./1 L de vin. Chiar dacă această
diferență pare mică deoarece se
referă doar la 1 L de produs, aceasta
devine în jur de 18,9 tone atunci
când este legată de media vinului
nevândut (5405 hL) al companiei
studiate. Deși această valoare ar
trebui considerată în aval de
producția de suc de fructe, totuși,
mustul trimis la acest al doilea
proces reduce surplusul și este o
materie primă pentru alte produse.
Fezabilitatea generală a acestui tip
de proces de producere a sucurilor de
fructe (amestecare), care este
demonstrat și discutat într-o altă
lucrare, încă în curs de dezvoltare,
 asigură posibilitatea reală de a
adopta acest scenariu mai complex,
iar rezultatele de mediu discutate
aici subliniază îmbunătățirile reale
ale performanței de mediu. Modulul
podgorie are un impact mai mare
asupra mediului (Fig. 4), variind de
la 91% în NEP la 50% în potențialul
de epuizare a ozonului. În plus este
interesant de menționat ce categorii
de impact aparțin vinului nevândut:
GWP, AP și NEP sunt categoriile cu
impactul cel mai mare.
Pentru a evalua contribuția
diferitelor categorii de impact în
comparație cu impacturile pentru care
o persoană medie ar fi altfel
responsabilă, rezultatele au fost
normalizate în conformitate cu metoda
EDIP 1997, cu referire la impactul
total al activităților în Europa.
Rezultatele normalizate sunt
exprimate în unități de persoane
echivalente (PE},care corespund
impactului pe care îl are o persoană
într-o anumită categorie.
Pentru ambele modele, categoriile de
impact dominante au fost similare cu
cele identificate în mod obișnuit ca
importante în ACV-urile agricole, și
anume potențialul de încălzire
globală (cel mai important),
potențialul de îmbogățire a nutri.

Fig. 3. Detaliu al categoriei de

impact GWP (amprentă de carbon)
calculată pentru unitatea
funcțională: 1 L vin
Fig. 4. Compararea rezultatelor
caracterizării celor trei module.

3.2. Principalele impacturi de mediu

ale producției de vin.

În comparație cu alte studii

publicate, cercetările actuale au
arătat puncte fierbinți similare.
După cum se arată în Fig. 3, modulul
de teren al acestei cercetări este
cea mai impactantă fază. Aceleași
rezultate au fost găsite de
Villanueva-Rey și colab. (2014), care
au comparat trei tehnici agricole
diferite de management și de Rugani
și colab. (2013).
În ceea ce privește categoria GWP, în
timp ce un LCA efectuat pe un vin
sardin a dezvăluit o emisie de 1,64
kg CO2-echiv. pe sticlă (F.U. 0.75 L)
(Benedetto, 2013), în lucrarea de
față, aceeași categorie este mai
mică: 0,67 kg, comparând calculul
pentru a standardiza F.U.
Această diferență poate fi, de
asemenea, rezultatul instalației
fotovoltaice adoptată de compania
care face obiectul anchetei.

3.3. Durabilitatea scenariului

propus.

Studiul a dezvăluit câteva aspecte

practice și interesante. Strategia de
reducere a riscului de vin nevândut a
relevat o bună corespondență cu
constatările din literatură pe
același subiect. Chiar și Katajajuuri
și colab. (2014) au raportat
că ,pentru soluții durabile de deșeuri
alimentare, este necesară o cooperare
mai mare și mai eficientă între
companii, așa cum se propune în acest
studiu. Crearea de rețele între
companii permite o creștere a
rezilienței și a eficienței în
sistemul de producție, în rețelele
trofice și mutualiste dintre
organisme. Hardy și Graedel (2002n)
au raportat că unii oameni de știință
ecologiști sugerează că cu cât sunt
mai multe „căi” disponibile într-o
rețea alimentară sau cu atât mai mare
este conectivitatea lor, cu cât
resursele pot trece mai ușor prin
sistem și pot fi consumate sau
ciclate eficient și acest lucru ar
implica faptul că oamenii ar trebui
să se străduiască să dezvolte
ecosisteme industriale care sunt cel
puțin la fel de „conectate” ca cele
naturale. Este interesant de
subliniat faptul că structura
generală a acestui sistem integrat de
producție agricolă reprezintă o
revenire la sistemele agricole extrem
de integrate care au precedat
industrializarea (Hardy și colab.,
2000).
În acest studiu, a fost propusă o
anumită formă de sistem integrat: în
loc de a împărtăși deșeuri sau
produse secundare între companii, se
sugerează împărțirea materiilor
prime, pentru a realiza o utilizare
mai bună a resurselor și o reducere a
riscului de producere a deșeurilor.
De asemenea, este important să
subliniem ceea ce a apărut în
lucrările de reducere a deșeurilor de
pivniță. Rezultatele au arătat că,
printre toate strategiile posibile
care ar putea fi adoptate, cea mai
importantă categorie a fost
„executarea și gestionarea
procesului” mai mult decât altele
(modificări tehnologice,recuperarea
deșeurilor / produsului și
reutilizarea / reciclarea sau
substituirea inputurilor). Aceste
rezultate sunt în conformitate cu
strategia propusă aici: opțiuni de
proiectare și planificare într-un
stadiu incipient al procesului de
producție, în etapele de gestionare,
mai degrabă decât în acțiunile din
aval, prevenind astfel problemele,
mai degrabă decât tratându-le, pare a
fi abordarea care stă la baza
corectă.
Fig. 5. Potențiale de impact
normalizate calculate pentru unitatea
funcțională: 1 L vin.

4. Concluzii

Producția de vin se caracterizează

prin multe faze și operațiuni
diferite: această caracteristică îl
face un proces tehnologic destul de
complex .Variabilitatea în acest
sector este mare și depinde de mulți
factori, cum ar fi echipamentul și
dimensiunea companiei, obiectivul
privind calitatea vinului, tipul de
vin (roșu, alb, spumant etc.), piața
etc.: toate aceste aspecte contribuie
la creșterea în continuare a
complexității.
Luând în considerare acest context,
adesea analiza LCA efectuată în acest
sector nu este în general comparabilă
între diferitele fabrici de vinuri:
acest instrument este utilizat mai
degrabă la nivel de firmă decât la
nivel de produs în general.Această
caracteristică determină lipsa
comparabilității produselor care
provin de la firme diferite, chiar
dacă aparțin aceleiași categorii.
S-a demonstrat că scenariul B este o
strategie eficientă de reducere a
deșeurilor (vin nevândut), asigurând
performanțe ecologice mai bune: cu
aceeași cantitate de materie primă
(struguri), piețele de piață sunt
mărite iar noi legături și noi
legături operaționale sunt stabilite
între activitățile agricole de pe
același teritoriu. Rezultatele
acestui studiu permit înțelegerea
impacturilor care pot fi evitate prin
adoptarea scenariului B.
Cercetarea demonstrează că transferul
unei părți din mustul de struguri în
procesul de producere a sucului de
fructe ușurează sarcina de mediu a
unei companii, rezolvă costurile și
problemele de gestionare a vinului
nevândute și își extinde
oportunitățile de piață prin
furnizarea de produse sănătoase
consumatorilor. Cu acest sistem de
abordare inovator, se atinge un nivel
mai înalt de eficiență: faceți mai
multe fără a crește cererea de
resurse. Alocarea utilizărilor
alternative pentru o parte din
producția agricolă, cum ar fi, în
acest caz, strugurii pentru
amestecarea sucurilor de fructe, ar
putea fi o modalitate clară de
consolidare a acestui sector. Printre
alte rezultate, prezența actuală a
acestui produs pe piață demonstrează
interesul pentru sistemul de
producție pentru acest tip de produs,
realizate prin integrarea diferitelor
produse agricole. În concluzie, acest
produs reduce cantitatea de struguri
prelucrați pentru vin, oferă materii
prime pentru produse sănătoase care
sunt solicitate de consumatori, și
contribuie la rezolvarea problemei
vinului nevândut.
Contribuția abordării LCA a fost de a
cuantifica povara de mediu a vinului
nevândut și, prin urmare, potențialul
beneficiu de mediu al evitării
acestuia.
Cercetările viitoare pe această temă
s-ar putea referi la dezvoltarea în
continuare a ecologiei industriale și
a simbiozei industriale în industria
vinului, cu o abordare mai sistemică
și integrală. Pentru a atinge acest
obiectiv și pentru a îmbunătăți
efectiv profilul ecologic al vinului,
acest model de dezvoltare durabilă,
în mod tradițional mai axat pe
deșeuri și subproduse, și-ar putea
extinde obiectivul concentrându-se și
asupra materiei prime, așa cum am
discutat aici.

Mulțumiri.
Acest studiu a fost finanțat de
Regione Piemonte (211-444) prin
„Programul Operațional Regional” e
Competitivitate Regională și Ocuparea
Forței de Muncă e F.E.S.R. 2007/2013.
Autorii mulțumesc angajaților MGM-
Mondo del vino pentru cooperarea lor
în timpul colectării datelor pentru
analiza LCA.

Referințe
Arcese, G., Lucchetti, M.C.,
Martucci, O., 2012. Analiza
durabilității pe baza evaluării
ciclului de viață: un studiu empiric
al producției de vin. J. Environ.
Știință. Tehnologie. B1 (5), 682e689.
Ardente, F., Beccali, G., Cellura,
M., Marvuglia, A., 2006. POEME: un
studiu de caz al unei firme
producătoare de vin din Italia. Mediu
Manag. 38 (3), 350e364. http: //
dx.doi.org/10.1007/s00267-005-0103-8.
Aylward, D., 2012.
Delimitare: o metodologie dinamică
pentru clasificarea calității în
industria vinicolă australiană. Int.
J. Qual. Inovator. 2 (1), 18e36.
http://dx.doi.org/ 10.1504 /
IJQI.2012.051256. Barber, N., Taylor,
C., Strick, S., 2009. Belisario-
Sanchez, Y.Y., Taboada-Rodríguez, A.,
Marín-Iniesta, F., Iguaz-Gainza, A.,
Lopez-G omez, A., 2012. Recuperarea
aromei în dezalcoolizarea vinului
prin distilare SCC. Tehnologia
bioprocesului alimentar. 5,
2529e2539. http://dx.doi.org/10.1007/
s11947-011-0574-y. Benedetto, G.,
2013. Impactul asupra mediului al
unui vin sardin prin evaluarea
parțială a ciclului de viață. Wine
Econ. Politica 2, 33e41.
http://dx.doi.org/10.1016/j.wep.
2013.05.003. Bosco, S., Di Bene, C.,
Galli, M., Remorini, D., Massai, R.,
Bonari, E., 2011. Emisiile de gaze cu
efect de seră în faza agricolă a
producției de vin în districtul rural
Maremma din Toscana , Italia. Ital.
J. Agron. 6 (2), e15.
http://dx.doi.org/10.4081/
ija.2011.e15. Buxmann, K., Kistler,
P., Rebitzer, G., 2009. Module
independente de informații - o
abordare puternică pentru gestionarea
ciclului de viață Int. J. Evaluarea
ciclului de viață. 14, 92e100.
http://dx.doi.org/10.1007/s11367-009-
0075-7. Cerutti, A.K., Beccaro, G.L.,
Bruun, S., Bosco, S., Donno, D.,
Notarnicola, B., Bounous, G., 2014a.
Cerere de evaluare a ciclului de
viață în sectorul fructelor: stare de
artă și recomandări pentru
declarațiile de mediu ale produselor
fructifere. J. Curat. Prod. 73,
125e135.
http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2013.09.017.
Cerutti, A.K., Calvo, A., Bruun, S., 2014b.
Comparația performanței de mediu a
mecanizării luminii și a tracțiunii
animalelor utilizând o abordare LCA
modulară. J. Curat. Prod. 64, 396e403

http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2013.09.017.
Cerutti, A.K., Calvo, A., Bruun, S., 2014b
Comparația performanței de mediu a
mecanizării luminii și a tracțiunii
animalelor utilizând o abordare LCA
modulară. J. Curat. Prod. 64,
396e403.
http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2
013.09.027. Chertow, M.R., 2000.
Simbioză industrială: literatură și
taxonomie. Annu. Rev. Energy Environ.
25, 313e337. Comisia Comunităților
Europene nr. 319, 2006. Către un
sector vitivinicol european durabil e
Comunicarea Comisiei către Consiliu
și Parlamentul European, ISBN 978-92-
79-05768-7. Corbo, C., Lamastra, L.,
Capri, E,2014. De la programele de
mediu la cele de durabilitate: o
revizuire a inițiativelor de
durabilitate în sectorul vitivinicol
italian. Sustenabilitate 6,
2133e2159.
http://dx.doi.org/10.3390/su6042133.
Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al
Consiliului privind organizarea
comună a pieței vinului, de
modificare a Regulamentelor (CE) nr.
1493/1999, (CE) nr. 1782/2003, (CE)
nr. 1290/2005, (CE) nr. 3/2008 și de
abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.
2392 / 86 și (CE) nr. 1493/1999.
Comisia Europeană, 2001. Cartea verde
privind integrarea
Politica de produs, 68 final. COM,
Bruxelles, Belgia. Frosch, R.A.,
Gallopoulos, N.E., 1989. Strategii
pentru producție. Știință. A.m. 261,
144e152. Gabzdylova, B.,
Raffensperger, J.F., Castka, P.,
2009. Sustenabilitate în industria
vinicolă din Noua Zeelandă: factori,
părți interesate și practici. J.
Curat. Prod. 17, 992e998.
http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2
009.02.015. Hardy, C., Graedel, T.E.,
2002. Ecosistemele industriale ca
rețele alimentare. J. Ind. Ecol. 6
(1), 29e38 http://dx.doi.org/10.1162/108819802320971623. Hardy, C., Hedges,
S., Simonds, D., 2000.
Bio-sisteme integrate: posibilități
de ciuperci Partea III: Bio-sisteme
integrate (accesat la 22.07.14).
http: // mediu.
research.yale.edu/documents/downloads
/0-9/106mushrooming.pdf. Herath, I.,
Green, S., Horne, D., Singh, R.,
McLaren, S., Clothier, B., 2013
http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2
013.09.027. Chertow, M.R., 2000.
Simbioză industrială Communities e
Comm nr. 319, 2006. Către un sector
vitivinicol european durabil e
Comunicarea Comisiei către Consiliu
și Parlamentul European, ISBN 978-92-
79-05768-7. Corbo, C., Lamastra, L.,
Capri, E., 2014De la programele de
mediu la cele de durabilitate: o
revizuire a inițiativelor de
durabilitate în sectorul vitivinicol
italian. Sustenabilitate 6,
2133e2159.
http://dx.doi.org/10.3390/su6042133

Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului

privind organizarea comună a pieței vitivinicole,
de modificare a Regulamentelor (CE) nr.
1493/1999, (CE) Nr. 1782/2003, (CE) nr.
1290/2005, (CE) nr. 3/2008 și de
abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.
2392/86 și (CE) nr. 1493/1999.
Comisia Europeană, 2001. Cartea verde
privind integrarea
Politica de produs, 68 final. COM, Bruxelles,
Belgia. Frosch, R.A., Gallopoulos, N.E., 1989.
Strategii pentru producție. Știință. A.m. 261,
144e152. Gabzdylova, B., Raffensperger, J.F.,
Castka, P., 2009. Sustenabilitate în
industria vinicolă din Noua Zeelandă:
factori, părți interesate și
practici. J. Curat. Prod. 17,
992e998.
http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2
009.02.015. Hardy, C., Graedel, T.E.,
2002. Ecosistemele industriale ca
rețele alimentare. J. Ind. Ecol. 6
(1), 29e38.
http://dx.doi.org/10.1162/108819802320971623.
Hardy, C., Hedges, S., Simonds, D., 2000. Bio-
sisteme integrate: Posibilități de ciuperci Partea
III: Bio-sisteme integrate (accesat 22.07.14).
http: // mediu.
research.yale.edu/documents/downloads
/0-9/106mushrooming.pdf. Herath, I.,
Green, S., Horne, D., Singh, R.,
McLaren, S., Clothier, B.