Motto: ” Renașterea aduce o nouă viziune asupra omului: înțeles ca puternică

individualitate, ca un univers întreg, ca forță creatoare” ( Jacob Burkhardt )

Tema: FILOZOFIA RENAȘTERII ( sec. XIV-XVI)
1. Geneza filozofiei renascentiste.
2. Particularitățile filozofiei renascentiste.
3. Principalii reprezentanți ai Renașterii.
CONCEPTE FILOZOFICE: Renessance, Omul, antropocentrism, demnitate, nedesăvîrșire,
virtute, Umanism, Reformă, Naturfilozofie, Utopie.
1. Geneza filozofiei renascentiste.
Renaştere (Renessance) – curent caracterizată prin reînviorarea interesului pentru cultura și
arta antichității clasice, prin renaşterea tradiţiei antice și în filozofie.
Renaşterea – curent ce se manifestă în secolele XIV-XVI, caracteristică prin:
* renaşterea ideilor filozofice antice uitate şi alterate de creştinism (Platon, Aristotel);
* subiectele religioase (Divinitate, dogmă) îşi pierd valoarea şi în centrul atenţiei vine omul.
OMUL este ridicat la rangul de divinitate, pentru că el tot are calitatea de a crea,
deci antropocentrismul ( concepție filozofică care situaează Omul în centrul Universului)
strîmtorează teocentrismul.
Erasmus din Rotterdam (1469-1536) cel mai ilustru umanist european spunea:
„Omul este o divinitate pe pămînt, este cel mai sfînt altar pentru toate...”.
Punctul de plecare în Renaștere îl constitue discursul umanistului italian
Giovani Pico della Mirandola( 1463-1494) „Despre demnitatea omului”:
„O, Adame! Nu ţi-am dat nici un loc sigur, nici o înfă ţişare proprie, nici vre-o
favoare deosebită , pentru că acel loc, acea înfă ţişare, acele îngă duinţe pe care tu
însuţi le vei dori, tocmai pe acelea să le dobîndeşti şi să le stă pîneşti după voinţa
ta. Natura configurată în celelalte fiinţe este silită să existe în limitele legilor
prestabilite de mine. Tu, neîngră dit de nici un fel de oprelişti, îşi vei hotă rî natura
prin propria-ţi voinţă în a că rei puterea te-am aşezat! Te-am pus în centrul lumii
pentru că de aici să priveşti mai lesne cele ce se află în lumea din jur. Nu te-am
fă cut nici ceresc, nici pă mîntean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur să
te înfă ţişezi în forma pe care tu însuţi o preferi ca şi cum prin voia ta ai fi propriu-
ţi sculptor şi plă smuitor de cinste.
Vei putea să decazi în cele de jos ce sunt lipsite de inteligenţă; vei putea, prin
hotărîrea spiritului tău, să renaşti în cele de sus ce sunt divine.”
Esenţa acestui discurs: Nesăvîrşirea, prin urmare, este o virtute, marea noastră virtute,
pentru că, nici îngeri, nici demoni, putem să ne înălţăm, ori să cădem, după cum ne înţelegem
existenţa şi rostul. Animalele, desăvîrşite, în limitele naturii lor sunt mereu ele însele. Pot să
crescă, dar nu să devină. Omul, însă, ca umanitate, sporeşte neîncetat în genul său.
Nedesăvîrşirea, nu înseamnă lipsă, ci posibilitatea devenirii.

2. Particularitățile filozofiei renascentiste.

I. Umanism şi Reformă:
Umanismul, provine de la cuvîntul latin „Homo”, ce în traducere înseamnă „om”.
Umanismul – curent filozofic renascentist ce situează omul și valorile umane mai presus de
orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea
supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru
căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane.
Reprezentanţi: F. Petrarca (1304 – 1374); O. Вокасiо (1313 – 1375);
Lorenţo Valla (1407 – 1457); Aliberti (1404 – 1472).
Astăzi umanismul are drept scop suprem dezvoltarea nelimitată a posibilităților omului și
respectul real al demnității persoanei umane. – 12 -
 Reformă – mişcare ideologică a sec. XVI- XVII îndreptată, împotriva bisericii catolice, cu
scopul de a curăţi biserica de toate abuzurile ei.
Reprezentanţi: Martin Luther( 1483-1546), Jan Kalvin( 1509-1564).
Reformaţia a spulberat ideea superiorităţii bisericii asupra statului, religiei asupra filozofiei.
Reforma înlătură din creştinism toate dogmele ce i s-au adăugat după consiliul de la Niceea
şi nu păstrează decît Biblia „cuvîntul Domnului” pe care Luther o traduce în limba poporului,
ideile apostorilor şi ale părinţilor bisericii. Reforma este o renaştere a creştinismului, întoarcere
la izvoarele ei originale. De asemenea s-a schimbat şi poziţia umană în raport cu divinitatea.
Omul singur e responsabil de faptele sale, Dumnezeu nu mai determină soarta umană.
Deci, asupra omului este o mare responsabilitate.
II. O nouă concepţie despre natură:
Descoperirile geografice: descoperirea Americii de către Cristofor Columb şi călătoriile
lui Vasco da Gama şi Magelan au demonstrat că pămîntul este rotund. Astfel s-a lărgit
orizontul cunoașterii umane.
III. Renaşterea filozofiei antice greceşti:
* Neopitagoreismul renăscut de N. Cuzanus; * Neoplatonismul în Italia - Cosimo de Medice;
* Neoaritotelismul -Theodor Gaza; * Atomismul – Magnenus;
* Epicureismul - Lorenzo Valla; * Stoicismul.
Concluzie: Renaşterea este ca o nouă religie, ”Religie a umanității”.
3. Principalii reprezentanți.
Renaşterea în filozofie poate fi împărţită în trei etape:
I. Umanistă (II. jum. sec. XIV – I. jum. sec. XV)
II. Neoplatonică (II. sec. XV – an. 30 sec. XVI)
III. Naturfilosofică (II. jum. sec. XVI – încep. sec. XVII)
I. Umaniştii – Dante Aligheri, Marcilio Finici, Petrarca, L. Vallo.
Dante Aligheri ( 1265-1321)– omul este determinat de Dumnezeu şi predeterminat de natură.
Calea spre fericire: *îndrumările filozofice, sau raţiunea umană și *îndrumările spirituale,
emanate de Dumnezeu. Fiecare om, crede că el are ceva devin, ceva sacru. Omul este singurul
răspunzător de fericire sa. Cu cît e mai bogat spiritul uman, cu atît este mai fericit.
Francesco Petrarca( 1304-1374) – în lucrarea „Taina mea” descoperă multiple conflicte
interioare şi încearcă să promoveze metode şi procedeie de depăşire a acestor conflicte.
II. Neoplatonismul – este caracterizat prin prezenţa adepţilor lui Platon, care înspirîndu-se
din filozofia lui o îmbinau cu idei mistico-religioase.
Reprezentanţi – Plotin, M. Ficini.
Plotin – lumea este eternă, dar nu este creată de ea. Toate se supun necesităţii. Lumea este
o armonie divină. Vocaţia omului este de a fi intermediar în această armonie, deoarece omul
„perfect” are o natură divină, sfântă.
III. Naturfilozofia are sarcina să contureze noul tablou al lumii, însă pentru aceasta ea nu
dispune de suficiente cunoştinţe ştiinţifice
Leonardo da Vinci( 1452-1519) considera în acest sens că universul ca şi omul, are suflet şi
corp. Sufletul este autorul corpului, iar corpul universului se prezintă ca un organism constituit
din trei elemente:* vegetativ (rîuri – vinele; stîncele – oasele);
* senzitiv (trăirile sufleteşti); * raţional (raţiune).
Giordano Bruno – susţine că universul este infinit. Sistemul solar este o parte a acestui
univers, în care sistemele astrale se nasc, apoi dispar, guvernate de Dumnezeu. Scopul lui
Dumnezeu – perfecţionarea universului.
Thomas Morus( 1478-1535) („Utopia”) și Tommaso Campanella ( 1568-1539)
(„Cetatea soarelui”) au dat naștere curentului utopist. Scopul acestui curent este de a stabili o
societate mai perfectă. Deşi tezele lor au un caracter pozitiv, ele nu pot fi realizate în practică.

- 13 -
Tema pentu acasă:
I. Citiți atent textul lui G. Pico della Mirandola „Despre demnitatea omului”
de la pag. 12 și răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce viziune asupra omului și a poziției sale în Univers reflectă acest document?
2. Argumentați libertatea ființei umane exprimată în document.
3. Prin ce diferă omul de alte creaturi divine?
4. Cum credeți, care sunt riscurile libertății umane?
II. Analizați sensul categoriei Virtute:
Dicționarul de filozofie definește: ” Virtutea este dispoziția permanentă de a face bine”;
* Virtute –însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod
constant idealul etic, binele; purtarea moralității de către individ.
Platon susținea că cele mai importante sunt următoarele patru virtuți:
- înțelepciunea; - curajul; - cumpătarea; - dreptatea.
Aristotel susținea că virtutea nu este înnăscută, ea trebuie antrenată:
” Virtutea este obişnuinţa alegerii căii măsurate de mijloc. Calea măsurată de mijloc este
cea se găseşte între două obișnuințe greşite; între greşeala excesului şi a lipsei. Cu privire la
sentimentele de frică şi încredere, mijlocia este curajul. ”
În tabelul de mai jos stabiliți calea de mijloc între greșala lipsei și a excesului:

Lipsa Virtutea - calea de mijloc - Excesul

Frica Încrederea
Desfrîul Necumpătarea
Zgîrcenie Risipa
Lașitate Temeritate
Dușmănie Lingușire
Grosolănie Moliciune
Înșelăciune Naivitate
Obrăznicie Timiditate
Mînie Impasibilitate
Egoism Serviabilitate
Vanitate Josnicie
În Perioada medievală virtuțile constituiau: * Credința în Dumnezeu;
* Speranța în bunătatea Lui; * Dragostea pentru Dumnezeu.
În Periada contemporană virtutea depinde de trăsăturile morale ale omului și de legile
obiective de dezvoltare a fiecărei formațiuni politico-statale.
1. Comentați maximele:
● Horațiu spunea: ” Aurea mediocritas” – aurită este calea de mijloc”;
● ” Frumoasă-i calea de mijloc. Nu-mi place nici ceea ce o depășește,
nici ceea ce rămîne su ea”. ( Democrit);
● ” Virtutea constă în nu a depăși măsura cu nimic”( Socrate);
● ” Se spune că virtutea locuiește pe stînci greu de urcat” ( Simylies);
● ” Multe bunuri are omul,/ Dar virtutea cea mai mare,
E să nu se ție mîndru, / Cu virtuțile ce are. ( G.Coșbuc)”;

2. Prezentați antonime ale cuvîntului ” Virtute”.

- 14 -