Capitolul V.

AVARII ŞI INCIDENTE CE AFECTEAZĂ

SISTEMELE ELECTROENERGETICE SAU SUBSISTEME
ALE ACESTORA

1. Consideratii generale
În prezent dezvoltarea societăţii omeneşti depinde de
alimentarea cu energie electrică; întreruperile acestei alimentări au
consecinţe deosebite asupra funcţionării diferiţilor consumatori a
acestei forme de energie.
ţinând seama de modul de dezvoltare în prezent a sistemelor
electroenergetice, precum şi de interconectarea lor, întreruperile în
funcţionarea acestor sisteme (ieşirea lor totală din funcţiune) sunt
relativ rare, deoarece aceste sisteme sunt dotate cu instalaţii şi
echipamente deosebite pentru asigurarea siguranţei în funcţionare.
Cu toate acestea, în sistemele energetice din ţările europene
şi din Statele Unite ale Americii au avut loc avarii cu ieşirea, practic,
integrală a acestora din funcţiune ceea ce a condus la paralizarea
pentru o perioadă de timp a întregii activităţi a societăţii.
Mai des însă, în sistemele, electroenergetice au loc avarii ce
afectează zone restrânse ale sistemului energetic respectiv (sectoare
de reţele şi centrale electrice) cu întreruperea în alimentarea cu
energie electrică a unui număr redus de consumatori.
Funcţionarea unui sistem electroenergetice presupune o
supraveghere permanentă din partea personalului care de regulă se
face prin conducerea prin dispecer şi care se suprapune diferitelor
sisteme şi instalaţii de protecţie şi reglaj automat din centrale şi
reţele electrice.
Aceste instalaţii şi dispozitive menţin stabilitatea sistemului
energetic în ansamblu şi acţionează la diferitele perturbaţii posibile.
Stabilitatea unui sistem electroenergetice defineşte capacitatea sa de
a menţine un regim normal sau de a reface starea de echilibru după o
avarie sau incident.

2.Stările sistemului energetic

Un sistem electroenergetice se poate găsi, din punct de
vedere funcţional în una din următoarele stări: funcţionare normală,
alarmă, incident-avarie şi restabilire (fig 5.1).
 În marea majoritate a timpului sistemul electroenergetic este
capabil să funcţioneze în condiţii normale (regim stabil). În această
funcţionare atenţia este acordată funcţionării economice, precum şi
unei funcţionări care să facă faţă cu succes unor incidente de
amploare reduse.
Regimul de funcţionare de alarmă se caracterizează prin
aceea că pentru eventualele incidente sau avarii ce se detectează
(ieşirea accidentală din funcţiune a unui grup energetic de putere
mare, declanşarea unei linii electrice de transport etc.) se iau măsuri
de prevenire prin pornirea din rezervă de grupuri, schimbarea
configuraţiei de reţele electrice etc.
Regimul de funcţionare de avarie este caracterizat prin
apariţia unui incident primar sau avarie (declanşarea unei linii
electrice de transport care conduce la modificări importante în
circulaţia de putere şi a valorilor tensiunilor, ieşirea accidentală din
funcţiune a unui grup energetic important care conduce la scăderea
frecvenţei), în asemenea situaţii sistemul energetic trebuie să aibă
rezervele necesare (rezervă turnantă de putere în special la grupurile
din centralele hidroelectrice, porniri de grupuri din rezervă –
centrale hidroelectrice şi termoelectrice cu hidrocarburi – schimbări
de configuraţie a reţelei electrice a sistemului) pentru a face faţă cu
succes acestor fenomene (rezerve de stabilitate staticăşi dinamică).
Urmează starea de restabilire, în care, în situaţia când
sistemul energetic a făcut faţă cu succes solicitărilor, se repun în
funcţiune linii şi grupuri energetice declanşate la care nu au avut loc
defecţiuni, iar când sistemul energetic a ieşit din funcţiune, se reface
159
mai întâi legătura între părţile importante ale sistemului energetic
punându-se în paralel centralele electrice şi arterele importante, se
repun apoi în funcţiune (paralel) toate reţelele şi centralele,
alimentându-se consumatorii pe măsura importanţei lor şi după
posibilităţile sistemului.

3. Elemente comune avariilor de sistem

În general avariile de sistem apar ca urmare a unor
succesiuni nefavorabile de evenimente şi se caracterizează prin
pierderea stabilităţii, având ca efect, ieşirea din funcţiune
(prăbuşirea) unor zone mai mult sau mai puţin întinse din sistem.
Sub denumirea de avarie de sistem se cuprinde deci şi avaria
care afectează o zonă a acestuia incluzând un sector de reţea cu una
sau mai multe centrale electrice.
Există anumiţi factori de predispoziţii care pot afecta gradul
de vulnerabilitate a unui sistem electroenergetic, cum ar fi:
• factorul geografic (configuraţie, relief, climat);
• politica energetică în diferite etape;
• criteriile de prevenire şi dezvoltare a sistemului
electroenergetic în ansamblu şia părţilor componente;
• concepţia de planificare a reviziilor şi reparaţiilor şi
calitatea acestor lucrări;
• calitatea şi fiabilitatea echipamentelor şi instalaţiilor;
• concepţia şi fiabilitatea protecţiilor şi automatizărilor
din sistem;
• pregătirea şi conştiinciozitatea personalului operativ.

Din avariile din sistem care au condus la întreruperea

alimentării cu energie electrică a consumatorilor pe zone întinse, s-
au extras unele concluzii cu privire la elementele comune pe care le-
au conţinut şi anume:
1. insuficienţa capacităţilor de producţie de
energie electrică (în centralele electrice) sau de transport a
acesteia, existente sau efectiv disponibile;
2. activitatea insuficientă privind modul de
întreţinere şi reparare a instalaţiilor şi echipamentelor din
centralele şi reţelele electrice;

160
 3. acţiuni insuficiente sau neadecvate privind
regimurile de alimentare cu energie electrică a consumatorilor;
Este de menţionat că avariile de sistem au, în general, la origine
o defecţiune de
4. echipament, care poate fi amplificată prin
erori comise de personalul de exploatare.

4. Cauzele principale ale avariilor de sistem

După cum s-a arătat avariile de sistem sunt de obicei
consecinţele unei succesiuni nefavorabile de evenimente
perturbatoare.
Principalele cauze care pot conduce la apariţia instabilităţii în
funcţionarea sistemelor energetice sunt:
Scurtcircuite polifazate pe barele colectoare ale centralelor
sau staţiilor electrice, ori pe liniile de 110 -400 kV, care sunt
eliminate de instalaţiile de protecţie şi automatizare cu întârziere sau
durează timp şi mai mari din cauza refuzului de funcţionare a unor
întreruptoare.
În asemenea condiţii situaţiile cele mai grave apar în cazul
defectelor din apropierea centralelor electrice mari, deoarece se
ajunge la scoaterea din funcţiune a unei puteri relativ însemnate.
Supraîncărcări ale liniilor electrice de transport cauzate, fie
de scurtcircuite persistente în alte instalaţii (linii electrice sau
sisteme de bare colectoare din zonă), fie de ieşirea din funcţiune a
unor grupuri energetice sau de declanşarea unor elemente de reţea
(transformatoare, autotransformatoare, linii electrice de transport),
care conduc la modificări importante în circulaţiile de puteri pe
liniile rămase în funcţiune.
În situaţia scurtcircuitelor pot apare regimuri tranzitorii
instabile, cu pendulaţii rapide ale generatoarelor (perioada
oscilaţiilor sub două secunde).
În situaţia funcţionării cu supraîncărcări, se poate instaura o
instabilitate statică cu oscilaţii lente având perioade până la 10
secunde sau chiar mai mult.
În cazurile reale de avarie aceste două regimuri se
întrepătrund, apare o instabilitate în general care este caracterizată
prin micşorarea puterii sincronizate între generatoare.
Ţinând seama de aceste categorii de cauze generale pot apare
extinderi de avarii prin:
161
 declanşarea unor generatoare electrice care pendulează prin
protecţiile de reţele (maximale temporizate, putere inversăşi altele)
sau prin cele tehnologice, la frecvenţă sau tensiune scăzute în
alimentarea serviciilor proprii;
declanşarea unei linii electrice în treptele superioare ale
protecţiei de distanţă care nu au blocaj la pendulaţie, în special în
cazul pendulaţiilor lente sau prin suprasarcină.

Aceste extinderi de avarii evoluează în cascadă în forme

variate şi pot conduce în final la ieşirea parţială sau integrală din
funcţiune a sistemului energetic, ca urmare a supraîncărcărilor şi
scăderii relativ mari a frecvenţei şi tensiunii.

5. Noţiuni despre stabilitatea sistemelor

electroenergetice
În funcţionarea sistemelor energetice pot să apară diferite
perturbaţii (incidente, avarii), avându-se în vedere complexitatea
acestor instalaţii. În aceste situaţii, sistemul electroenergetic trebuie
să dispună de posibilităţile necesare pentru a alimenta consumatorii
în condiţii normale (la parametrii normali); în acest caz se zice că
sistemele electroenergetice au stabilitate.
Se cunosc două situaţii privind stabilitatea sistemelor
electroenergetice şi anume: stabilitatea staticăşi stabilitatea
dinamică.

5.1. Stabilitatea statică

Prin stabilitate statică a unui sistem, electroenergetic se
înţelege proprietatea acestuia ca în cazul unor defecţiuni (perturbaţii
mici, suprasarcini, ieşirea din funcţiune a unor generatoare de putere
relativ mică faţă de puterea totală a sistemului, declanşarea unor linii
electrice radiale etc), faţă de funcţionarea normală, să poată reveni la
situaţia iniţială (normală) când defecţiunile au dispărut. De exemplu,
dacă iese din funcţiune un grup de 20 MW din centrala electrica
(CE),( fig1 anexa ) sau chiar un grup de putere mai mare din alte
centrale electrice din sistemul energetic prezentat, sau declanseaza o
linie radiala de 110 kV, sistemul electroenergetic poate sa revina la
situatia normala dupa ce a avut loc acest fel de perturbatie.

162
 Studiul stabilitaţii statice se poate efectua utilizându-se o
serie de criterii practice, dintre care cel mai important este acela în
care se studiază variaţia puterii active P, debitată de generatoare, în
funcţie de unghiul de defazaj δ dintre tensiunea electromotoare E si
tensiunea la borne U.
Pentru exemplificare se poate lua un caz simplu si anume
funcţionarea unui generator în paralel cu sistemul energetic (fig 5.2)
care poate fi considerat ca având puterea infinităşi tensiunea
constantă.
Însumandu-se reactanţele pe faza ale generatorului,
transformatorului şi liniei cu respectiv X1, X2, X3, rezulta reacţanta
echivalenta X, care are valoarea X= X1+X2+ X3 (fig6.2b). Puterea
debitata de generator are valoarea P – jQ. Considerându-se
caracterul reactiv inductiv al sarcinii debitate de generator, diagrama
fazorială are forma din figura 5.2c, in care s-a notat cu:
Ef – tensiunea electromotoare a generatorului pe fază Ef =

Uf – tensiunea retelei pe fază Uf =

Puterile active P si reactive Q au valorile: P = UI cos φ; (5.1)

Q= UI sin φ; (5.2)
Calculându-se valoarea segmentului AB din diagrama
fazoriala triunghiul dreptunghic (OAB), rezulta:
AB=X I cos φ= Ef sin δ = sin δ (5.3)
de unde:

I cos φ = sin δ (5.4)

163
 Înlocuindu-se valoarea curentului activ in relaţia
puterii active, rezultă:
P= sin δ
(5.5)
Considerându-se că E = constant (regulatorul de tensiune nu
funcţionează) şi deoarece U = const. Şi X = const. Rezultă că
expresia puterii se mai poate scrie:
P=Pmax sin δ, (5.6)
unde Pmax = = const.
Diagrama care reprezintă relaţia (5.6) este caracteristica de
putere activă sau caracteristica internă a generatorului, şi are forma
din fig. 5.3.
Pentru o anumită valoare a puterii P1, debitată de generator,
căreia îi corespunde o putere mecanică la arborele turbinei, se obţine
pe caracteristică punctul de funcţionare a1 respectiv unghiul δ1.
Dreapta P = P1 intersectează caracteristica internă a
generatorului (care este o sinusoidă) şi în punctul b1.
În cele ce urmează se va arăta că funcţionarea stabilă a
generatorului este posibilă numai în punctul a1 (porţiunea δ =90°
-180° a caracteristicii este instabilă). Într-adevăr, presupunându-se
că, dintr-un motiv oarecare, unghiul δ1 a crescut cu Δδ , puterea
corespunzătoare unghiului nou δ1+ Δδ (a punctului a′ 1) este mai
mare decât P1, pe care o poate produce motorul primar. În
consecinţă, generatorul va debita pe seama energiei cinetice
înmagazinate în rotor, aceasta având drept consecinţă frânarea
rotorului şi revenirea la vechea situaţie în care unghiul de decalaj
este δ1.
Presupunându-se ca unghiul δ1 s-a micşorat cu Δδ, punctul
de funcţionare se deplaseaza din a1 in a″ 1, punct căruia ii
corespunde o putere produsă de generator mai mică decât cea
produsă de motorul primar. Diferenţa de putere ΔP1, conduce la
creşterea turaţiei rotorului şi, prin aceasta, readucerea generatorului
in punctul de funcţionare iniţial a1, adica la creşterea unghiului δ.

164
 Figura 5.3. Caracteristica de stabilitate statică a unui sistem energetic.
În domeniul δ = 0°... 90° se observă ca variaţia unghiului δ
este de acelaşi sens cu variaţia puterii, adică la o creştere a unghiului
δ corespunde o creştere a valorii P1 şi invers adica:
+ΔP1→+Δδ (5.7)
-ΔP1→ -Δδ (5.8) Această legatură dintre variaţiile
ΔP1 si Δδ se poate exprima sintetic prin relaţia:
>0 (5.9)
şi reprezintă un sistem de stabilitate statică a sistemului
electroenergetic considerat.
Presupunându-se că punctul de funcţionare este situat în b1
şică unghiul δ1 a crescut Δδ, conform diagramei, punctul de
funcţionare se mută din b1 în b″ 1. Puterea produsă de generator în
această situaţie este mai mică decât cea produsă de motorul primar
şi, în consecinţă, rotorul generatorului se va accelera din ce în ce mai
mult, unghiul δ1mărindu-se în continuare, până la ieşirea
generatorului din sincronism.
Dacă dintr-un motiv oarecare unghiul δ se micşorează cu Δδ,
punctul de funcţionare se mută din b1 în b′ 1, în care generatorul
debitează o putere mai mare decât cea primită de la motorul primar.
Ca efect rezultă frânarea rotorului generatorului din ce în ce mai
mult, până când unghiul δ revine la valoarea corespunzătoare
punctului de funcţionare a1.
Rezultă deci că domeniul δ = 90° ... 180°, variaţiile Δδ şi
ΔP1 sunt de sensuri contrare, ceea ce conduce la raportul:
<0 (5.10)
165
 Teoretic se poate admite funcţionarea stabilă a sistemului
electroenergetic până la δ =90°, respectiv când P1=Pmax, valoare
care o dată depăşită, sistemul electroenergetic devine instabil, în
sensul că generatorul iese din sincronism. Practic, în timpul
funcţionării generatoarelor electrice, punctul de funcţionare a1
trebuie să fie suficient de departe de punctul c, adică
P1«Pmax (5.11)
În acest sens se defineşte un coeficient de stabilitate statică
Ks, prin expresia:

Ks= 100 [%].

Cu cât Ks este mai mare, cu atât rezerva de stabilitate este
mai mare. Nu se poate lucra însă cu coeficienţi de stabilitate prea
mari, deoarece aceasta ar însemna utilizarea incompletă a puterii
generatoarelor. În mod obişnuit, se admit pentru Ks valorile: 15 – 20
%.

5.2. Stabilitatea dinamică

Stabilitatea dinamică se studiază pentru a se aprecia
posibilitatea generatoarelor de a rămâne în funcţiune în regimuri
tranzitorii, adică în situaţii de avarii în care unii parametri au variaţii
bruşte.
Se consideră, ca şi în cazul precedent, un generator electric
care debitează puterea ca în schema din fig. 5.20, a.

Fig. 5.4. Comportarea la stabilitate dinamică a unui sistem

electroenergetic.
Reactanţa totală Xt (fig. 5.4 b) în regim normal de
funcţionare este dată de expresia: Xt=Xa+XT+XL (5.12) în
care: XA este reactanţa echivalentă a generatorului; XT — reactanţa
echivalentă a transformatorului; XL — reactanţa echivalentă a celor
două linii electrice. Caracteristica de putere activă a generatorului, în
166
ipoteza că nu intervine regulatorul automat de tensiune (E = const.),
va fi, ca în cazul precedent, dată de expresia:
P= sinδ. (5.13)
Această expresie se reprezintă grafic în fig. 5.5 prin curba 1.
În cazul unui scurtcircuit pe una din cele două linii (punctul
K) reactanţa liniei creşte şi deci reactanţa totală creşte, astfel încât,
conform cu relaţia (5.13), se obţine o nouă sinusoidă (curba 2) având
ordonatele mult reduse. După trecerea timpului de deconectare a
liniei avariate, aceasta fiind reparată de sistem, reactanţa liniei de
legătură se modifică din nou la valoarea Xt = Xa + XT + 2XL, astfel
încât se obţine a treia caracteristică (curba 3), cu ordonatele ceva
mai mari.
Pentru ea sistemul energetic să fie stabil dinamic se aplică,
următorul criteriu de stabilitate.
Se presupune că în regim normal punctul de funcţionare este
a1 de pe curba 1, căruia îi corespunde puterea P1 şi unghiul δ. Când
apare scurtcircuitul, punctul de funcţionare trebuie să se mute pe
caracteristica de avarie 2.

Din cauza turaţiei rotorului, unghiul δ nu se poate modifica

instantaneu, astfel încât punctul de funcţionare trece în punctul a2,
care corespunde valorii iniţiale a unghiului δ (δ1). În punctul a2
puterea produsă de generator este mai mică decât cea produsă de
motorul primar. Diferenţa de putere va accelera rotorul, astfel încât
unghiul δ va creşte până în punctul a′ 2 , unde are loc eliminarea
167
defectului şi trecerea pe caracteristica de după avarie (curba 3), în
punctul a′ 3. În această situaţie suprafaţa a1– a2 – a′ 2 – b senumeşte
suprafaţa de accelerare şi este proporţională cu energia mecanică
înmagazinată în masele în mişcare de la δ1 la δ2. Deşi noul punct de
funcţionare va fi a3 (unghiul δ3), rotoarele nu îşi micşorează unghiul
δ, ci acesta continuă să crească până la δ4, astfel încât suprafaţa de
frânare a′ 3– a″ 3 – c – b să fie egală cu cea de accelerare.
Restabilirea funcţionării normale va avea loc în punctul a3 la
unghiulδ3, după o serie de oscilaţii amortizate în jurul punctului a3
şi în intervalul limită teoreticăδ1 – δ4.
Pentru îmbunătăţirea stabilităţii dinamice se pot lua
următoarele măsuri:
se reduce timpul de deconectare al protecţiei, ceea ce are ca
efect reducerea unghiului δ2. Astfel ambele suprafeţe (de accelerare
şi de frânare) sunt mai mici, deci rezerva de stabilitate este mai
mare;
se aplică forţarea excitaţiei, adică creşterea apreciabilă a
forţei electromotoare E. Astfel, curba 3 va fi situată mai sus, ceea ce
conduce la o suprafaţă de frânare mai înaltă. Ca urmare, unghiul δ
limită va fi mai mic, ceea ce conduce la o stabilitate dinamică mai
bună.

6. Efectele diferitelor tipuri de avarii sau

perturbaţii în sisteme
Sunt importante trei categorii de perturbaţii în sisteme:
Deficitul brusc al puterii generate sau echivalentul acestuia
prin pierdrea unei interconexiuni, de exemplu.
Deficitul brusc al sarcinii, sau echivalentul acesteia, prin
pierderea exportului.
Deficitul brusc al transmisiei, cu fracţionarea sau fără
fracţionarea sistemului.

Efectul pierderii bruşte a puterii generate

Contingenţa Rezultat posibil Acţiuni reţinute Timpul necesar
(în ordinea implementării acţiunii
preferinţei)

168
A.Pierederea Sistemul Creşterea puterii 0,1 s până la s 0,1 s
bruscă a frecvenţei cade (1) generate până la s
puterii Reducerea
generate cererii
(sau a
importului Transmisie Creşte generarea s până la minute
din altă supraîncarcată (2) Reconfigurarea
parte) reţelei Reducerea
cererii
Instabilitate Creşte generarea milisecunde
tranzitorie (3) Reconfigurarea
reţelei Reducerea
cererii
Oscilaţii ale Creşte generarea s până la minute
sistemului (4) Reconfigurarea
reţelei Reducerea
cererii
Sistemul tensiunii Creşte generarea milisec/s până la minute
cade (5) Reconfigurarea
reţelei Reducerea
cererii
Contingenţe Efecte secundare posibile

A1 Insuficientă sarcină deconectată; frecvenţa continua să coboare şi

sistemul se prăbuşeşte. Sarcină in exces deconectată, oscilaţii de
frecvenţă, pierdere cumulativă a sursei, sistemul in colaps.

A2 Ieşire din funcţiune secvenţială a circuitelor supraîncărcate,

posibilă funcţionare necontrolată a sistemului cu oscilaţii, posibil
mari în secţiuni separate.
A3 Oscilaţii ale sistemului şi deconectarea unor circuite

A4 Apar oscilaţii şi deconectări de circuite, fracţionări necontrolate

cu oscilaţii în secţiuni separate.
A5 Prăbuşiri de tensiuni, cumulative, deconectări de circuite,
excitaţia generatorului atinge limita şi se poate ajunge la
instabilitate

Efectul pierderii bruşte a sarcinii

Contingenţa Rezultat Acţiuni reţinute Timpul necesar
posibil (în ordinea implementării acţiunii
preferinţei)

169
B.Pierderea Frecvenţa Reducerea 0,1 s până la s
bruscă a creşte (1) puterii generate
sarcinii (sau
a exportului Tensiunea Reducerea 0,1 s până la s sau minute
pentru altă sistemului încarcarii cu
parte a creşte (2) putere reactivă a
sistemului) surselor
Transmisie Reducerea s până la minute
supraîncarcată puterii generate
(3) Configurarea
reţelei

Instabilitate Reducerea milisecunde

tranzitorie (4) puterii generate
Configurarea
reţelei

Sistemul Reducerea s până la minute

oscilează (5) puterii generate

Contingenţe Efecte posibile secundare

B1 Regulatoarele de viteză, regimurile de ieşire din funcţiune

cumulativă a generatoarelor fac posibilă căderea intregului sistem

B2 Tensiunea creşte fără să se oprească; este posibil colapsul

sistemului;

B3 Ieşirea din funcţiune secventială duce la fracţionarea necontrolată

a sistemului în secţiuni separate

B4 Oscilaţii ale sistemului şi deconectarea unor circuite, putând

conduce la fracţionarea necontrolată cu oscilaţii in secţiuni
separate

Efectul pierderii bruşte a căii de transmisie

Contingenţ Rezultat posibil Acţiuni reţinute Timpul necesar
a (în ordinea implementării
preferinţei) acţiunii
C.Pierderea Transmisie Reconfigurarea s până la minute
bruscă a supraîncarcata reţelei; Ajustarea
căii de (congestia) (1) puterii generate
transmisie şi a cererii
170
(fără

fragmentare Instabilitate tranzitorie Reconfigurarea milisecunde

a (2) reţelei; Ajustarea
sistemului) puterii generate
şi a cererii
Oscilaţiile sistemului Reconfigurarea s până la minute
(3) reţelei; Ajustarea
puterii generate
şi a cererii
Prabuşirea tensiunii (4) Reconfigurarea s până la minute
reţelei; Ajustarea
puterii generate,
active sau
reactive;
Ajustarea puterii
generate şi a
cererii
Contingenţ Efecte posibile secundare
e

C1 Întreruperea secventială a căilor cu congestie, ducând până la

separarea sistemului

C2 Sistemul oscileaza şi se întrerup circuitele, putându-se ajunge la

secţiuni separate;

C3 Oscilaţiile se amplifică cu fracţionarea posibilă în secţiuni separate

C4 Apar căderi ale tensiunii, cresc curenţii, sistemul automat de

excitaţie ajunge la limită, se poate ajunge la instabilitate

7. Controlul putere - frecvenţă

Viitorul apropiat reprezintă cu siguranţă o complicare a
acestui tip de operaţii pentru sistemele electrice de putere destinată
creşterii gradului de interconectare a acestora, poziţiei a tot mai
multor restricţii tehnice şi economice dictate de pieţele libere ale
energiei şia existenţei cerinţelor de siguranţă în funcţionare, tranziţia
de la situaţia monopolistă, verticală, îa noua structură
dereglementată a condus la diferite soluţii propuse şi experimentate.
171
 Cele trei trepte ale reglării frecvenţei şi puterii active
-primară, secundarăşi terţiară sunt mutual interdependente şi acoperă
diferite intervale de timp. Etapa primară este asociată cu regulatorul
automat de viteză al turaţiei (RAV) şi asigură balanţa între sarcinăşi
puterea produsă. Acţionează relativ rapid, de la 3 la 20 secunde.
Uzual, statismele RAV sunt între 2 şi 6 % iar statismul sarcinii, cca.
10% la compoziţia uzuală a unui sistem modern.
Reglarea secundară, cu o durată între 10 secunde şi câteva
minute readuce frecvenţa la valoarea consemn sau în aprecierea
acesteia prin intervenţia centralelor regulatoare de frecvenţă.
Reglarea terţiară reprezintă de fapt repartizarea optimă în
timp real a puterii între centrale din oră în oră .
În cadrul UCTE reglarea secundară a frecvenţei se face prin
controlul erorii puterii de schimb (EPS); în engleză, ACE (Area
Control Error). Cele trei reguli fundamentale ale acestei metode
sunt:
frecvenţa trebuie menţinută la valoarea nominală sau într-un
domeniu foarte strict determinat;
puterile de schimb între zone trebuie menţinute constante;
fiecare zonă absoarbe integral propriile modificări ale
sarcinii. Este interesant că actualmente există trei tipuri de reglare
secundară a frecvenţei:
cu utilizarea unui regulator central;
reglarea descentralizată;
reglarea descentralizată ierarhizată.

Reglarea centralizată a frecvenţei este o metodă utilizată de

ţările cu sisteme electroenergetice de tip reglementat. Se utilizează
un singur regulator central. Reglarea descentralizată dispune de un
bloc de control destinat uneia sau mai multor zone care operează
funcţie de tipul de reglaj implementat. Reglarea descentralizată
ierarhizată dispune de un bloc coordonator care influenţează
regulatoarele subordonate care coordonează zonele proprii. în
general blocul coordonator n u are rol de regulator în propria zonă.

172
8. Lichidarea avariilor
8.1. Principiile de bază pentru lichidarea avariilor
Principiile după care acţionează personalul de exploatare
din centralele şi reţelele electrice. La apariţia unei avarii, personalul
de exploatare din centralele electrice, staţiile electrice de
transformare şi conexiuni şi de la punctele de exploatare a liniilor
electrice trebuie să acţioneze după următoarele orientări:
• să se informeze rapid de evenimentele care au avut
loc în centrala sau staţia electrică respectivă, ori la
punctul de comandă de reţele electrice respectiv
(declanşări de grupuri electroenergetice – cazane,
turbine, generatoare – declanşări de transformatoare
de putere, declanşări de linii de interconexiune şi
radiale, rămâneri fără tensiune a barelor colectoare,
avarieri de celule electrice, începuturi de incendii,
refuzuri de declanşare de întreruptoare, funcţionarea
diferitelor automatici instalate în punctul respectiv,
modul de funcţionare a instalaţiilor de protecţie şi
altele) şisă informeze operativ dispecerul de tură de
la treapta superioară de dispecer despre aceste
evenimente. Informarea va cuprinde: elementele
declanşate şi protecţiile prin care au declanşat,
automaticile care au funcţionat, eventuale refuzuri de
declanşare a întreruptoarelor, regimul de funcţionare
după avarie, grupuri electroenergetice oprite, starea
liniilor electrice declanşate (dacă au sau nu tensiune),
modul de alimentare a serviciilor interne ale centralei
sau staţiei electrice, consumatori nealimentaţi;
• să efectueze, dacă este necesar, manevrele de
realimentare sigură a serviciilor interne ale centralei
sau staţiei electrice respective, de conectare a
întreruptoarelor grupurilor în condiţii de paralel, de
supraîncărcare a grupurilor electroenergetice, de
repunere în funcţiune a unor transformatoare din
rezervăşi altele. Aceste manevre se efectuează rapid,
după o informare scurtă a dispecerului, iar altele, cum
sunt acţionarea pentru stingerea unui început de

173
 incendiu, întreruperea tensiunii unor circuite pentru a
salva vieţi omeneşti, se efectuează fără informarea
prealabilă a dispecerului;
• să apeleze la dispecerul de tură de la treapta
superioară de dispecer pe orice cale;
• să efectueze în condiţii de operativitate şi securitate
manevrele de lichidare a avariei dispuse de dispecer,
ţinând permanent legătura cu dispecerul, pe care îl va
informa pe parcurs şi la terminarea manevrelor, după
cum se stabileşte în condiţiile respective;
• să efectueze manevrele de lichidare a avariei în lipsa
legăturilor de comunicaţii cu dispecerul, pe baza
prevederilor instrucţiunilor specifice. Principiile după
care acţionează personalul operativ de la treptele de
dispecer. În situaţii de avarii personalului operativ de
la treptele de dispecer îi revine sarcina de a coordona
corect şi rapid acţiunile personalului de exploatare
din centrale şi reţele electrice, precum şi a
personalului de la treptele de dispecer inferioare, dacă
este cazul, în scopul lichidării avariilor.
Pentru aceasta personalul de la toate treptele de dispecer
trebuie, în primul rând, să se asigure de legăturile de telecomunicaţii
necesare, pe care să le ţină la dispoziţia sa astfel încât să aibă
asigurată legătura, atât cu treptele inferioare cât şi cu cele superioare
pe linie de conducere operativă.

8.2. Efectuarea manevrelor de lichidare a

avariilor pe liniile electrice aeriene
În general defectele pe liniile electrice aeriene nu sunt de
durată, putând fi cauzate din diferite motive, spre deosebire de liniile
electrice subterane unde în general nu există defecte trecătoare.
În cazul declanşării liniilor electrice aeriene, acestea se repun
sub tensiune, de regulă o singură dată, indiferent dacă a funcţionat
sau nu dispozitivul RAR. În situaţia cînd la conectarea
întreruptorului linia declanşează din nou şi există indicii evidente
asupra unui defect (s-a observat, în momentul conectării, variaţie de
curent şi tensiune, s-au primit informaţii despre existenţa unui
defect), linia se lasă în starea deconectat şi se dispune controlul ei.

174
 În situaţiile când, la repunerea sub tensiune, linia declanşează
din nou şi nu se observă la aparate variaţie de curent şi tensiune, se
admite o nouă repunere sub tensiune.
În situaţii deosebite (furtună, descărcări atmosferice,
depunere de zăpadă pe conductoare) când există evidente defecte
trecătoare, se admite repunerea sub tensiune a liniei chiar dacă a
declanşat cu şoc.
Modul de lucru, inclusiv locul de unde se efectuează
repunerea sub tensiune a liniei se stabilesc prin instrucţiuni de
dispecer în care se va ţine seama, printre altele, de tipul
întreruptoarelor, de numărul de acţionări a acestora pe scurtcircuit,
de puterea de scurtcircuit, precum şi de natura consumatorilor
alimentaţi din reţeaua electrică respectivă.
Liniile electrice aeriene se repun sub tensiune cu controlul
lipsei tensiunii, iar în sarcină cu controlul sincronismului.
În cazul când lipsesc legăturile de comunicaţii, pentru
repunerea sub tensiune a liniilor electrice aeriene declanşate se va
proceda în felul următor:
• liniile declanşate se repun sub tensiune după un
anumit timp de la apariţia avariei, menţionat special
în instrucţiuni o singură dată, din staţia electrică din
care este prevăzută repunerea fără preaviz,
conectându-se întreruptorul liniei respective cu
controlul lipsei tensiunii pe linie. La capătul opus
linia se va conecta în sarcină, numai cu controlul
sincronismului;
• în situaţia când la repunere, întreruptorul
declanşează, linia se lasă fără tensiune şi se consideră
sub tensiune până la restabilirea comunicaţiilor cu
treapta de conducere operativă respectivă;
• se interzice executarea paralelului între două zone ale
sistemului energetic de către personalul de exploatare
operativă în lipsa legăturii de comunicaţii cu treapta
de conducere operativă respectivă.

175
8.3. Efectuarea manevrelor de lichidare a
avariilor la barele colectoare din staţiile
electrice ale centralelor şi reţelelor electrice
În cazul rămânerii fără tensiune a barelor din staţiile
electrice, dispecerul de serviciu, pe baza informaţiilor primite de la
personalul de deservire operativă, trebuie să caute să stabileascăşi
cauza rămânerii lor fără tensiune care, în principal se încadrează în
următoarele grupe:
• defect pe bare, ca urmare a deteriorării izolaţiei unuia
din elementele sale, evidenţiat prin acţionarea
protecţiei diferenţiale a barelor, observarea unui arc
electric sau perceperea unui zgomot anormal în staţie,
declanşarea liniilor electrice din capătul opus în
treapta I-a a protecţiei (dacă este în funcţiune
prelungirea treptei rapide) sau în treapta a II-a de
distanţă;
• refuzul declanşării unui element, evidenţiat prin
declanşarea DRRI în staţie sau declanşarea liniilor
din capătul opus;
• declanşarea liniilor de alimentare sau a surselor în
cazurile avariilor de sistem.
Barele staţiilor electrice se repun sub tensiune numai în
situaţia în care se consideră că nu sunt defecte, dacă s-a depistat şi
înlăturat locul defect sau s-a depistat şi deconectat întreruptorul care
a refuzat declanşarea.
În cazul când barele au rămas fără tensiune din cauza unui
defect pe bare, în prealabil se face un control vizual rapid al barei şi
se izolează locul defect prin manevre de separatoare.
Barele se repun sub tensiune, de regulă, în următoarea ordine
de preferinţă: din linii, din celălalt sistem de bare prin conectarea
întreruptorului cuplei cu protecţia reglată „pentru probă" şi numai în
ultimă instanţă, din autotransformatoare, după controlul vizual al
barelor.
În cazul cînd defectul nu poate fi izolat prin manevre de
separatoare, elementele de pe bara defectă se trec pe bara fără
defect.
Întreruptoarele de 220 şi 400 kV rămase conectate pe barele
fără tensiune se vor deconecta înaintea punerii barelor sub tensiune,
176
pentru a evita salturile mari de tensiune ce ar rezulta la înscrierea
unor linii sau la fenomenele de rezonanţă care pot apărea la
conectarea unei linii în gol, având înseriat la capăt un
autotransformator.
În staţiile electrice de 110 kV, la repunerea barelor sub
tensiune, se permite menţinerea unor întreruptoare conectate, în
scopul alimentării rapide a serviciilor interne şi a unor consumatori
deosebit de importanţi. Lungimea rezultată a liniilor pe care se dă
tensiune în gol nu trebuie să depăşească 150 km.
Întreruptorul care a refuzat declanşarea nu se va repune în
funcţiune decât după depistarea şi remedierea defecţiunii.

8.4. Modul de acţionare al personalului pentru

prevenirea instabilităţii sistemului energetic
Pentru prevenirea avariilor de pierdere a stabilităţii
sistemului energetic, personalul operativ trebuie să acţioneze în
următoarele situaţii:
• în cazul când se constată abateri ale parametrilor de
la valorile nominale (frecvenţă, tensiune, circulaţii de
putere) şi la apariţia de pendulaţii;
• în situaţia când o automatică de regim este
indisponibilă sau dacă o automatică de insularizare
refuză să acţioneze.
Acţionarea personalului la abateri ale parametrilor de la
valorile nominale şi la apariţia de pendulaţii. În astfel de situaţii,
personalul de exploatare din centralele şi reţelele electrice
acţionează fie din proprie iniţiativă, în funcţie de prevederile
instrucţiunilor tehnice interne special întocmite în acest scop, ţinând
seama de semnalizările acustice şi optice pe care le are la dispoziţie,
fie la dispoziţia personalului de la treptele de dispecer.
Atât pe baza calculelor efectuate cât şi pe baza experienţei de
exploatare, trebuie stabilite valorile limită ale parametrilor f, U, I, la
care trebuie să acţioneze personalul.
La abateri relativ mici ale parametrilor, la scăderea
frecvenţei, se acţionează pentru încărcări de grupuri în zona
deficitară, precum şi la porniri de grupuri din centrale hidroelectrice;
la scăderea tensiunii se procedează pentru deconectări de bobine de
compensare, la încărcarea cu putere reactivă a grupurilor şi
compensatoarelor sincrone, la conectarea de baterii de
177
condensatoare etc.; la apariţia de suprasarcini pe liniile electrice (de
transport şi distribuţie) se acţionează pentru descărcarea centralelor
electrice din amonte de liniile respective, la porniri de grupuri în
aval de acestea, la modificări de configuraţii etc.
La abateri importante ale parametrilor f, U, I, pe lângă
măsurile menţionate mai înainte, se procedeazăşi la sacrificări de
consumatori.
Este important de subliniat că, atât în cazul abaterilor relativ
mici ale parametrilor, cât şi la abateri importante ale acestora este
necesar ca personalul operativ de la diferitele puncte de comandă
(centrale şi reţele electrice, puncte de dispecer) să acţioneze rapid
pentru a preveni extinderea fenomenelor (avariilor) respective.
Este de menţionat că au avut loc avarii de sistem din cauza
faptului că la variaţii relativ mici ale încărcărilor pe linii personalul
operativ a acţionat lent şi astfel s-a ajuns la circulaţii de putere care
au condus la declanşarea de linii electrice.
La apariţia de pendulaţii, în unele cazuri (instabilitate statică)
sunt suficiente măsurile enunţate mai înainte. În cazul unor variaţii
relativ mari ale încărcărilor pe grupuri, ale circulaţiilor pe linii, ale
tensiunilor în noduri ale reţelei (instabilitate dinamică), sunt
necesare în plus măsuri rapide de încărcare a grupurilor energetice şi
compensatoarelor sincrone cu putere reactivă la valoarea maximă
admisibilă a curentului de excitaţie, de pornire rapidă a grupurilor
din centralele hidroelectrice din zonele deficitare, precum şi de
descărcare a grupurilor de putere activă din zonele excedentare.
Acţionarea personalului în cazurile în care automaticile de
regim şi sistem existente sunt indisponibile. Există situaţii când, din
diferite motive, unele automatici de regim şi sistem devin
indisponibile. În acest caz, este necesar de stabilit prin instrucţiuni
modul în care personalul trebuie să acţioneze:
• prin măsuri de corectare a regimului de funcţionare
se elimină situaţiile periculoase care au determinat
necesitatea automaticii respective;
• la atingerea anumitor parametri se acţionează,
manual, pentru realizarea funcţiunilor automaticii;
• când automaticile de insularizare sunt indisponibile
sau nu funcţionează, personalul poate interveni
pentru efectuarea, manual, a manevrelor pentru
insularizare.
178