Curs 2 - Locuțiunea

Cu valoarea unei părți de vorbire se folosește și un grup de cuvinte, mai mult sau mai puțin sudat, care
are un înțeles unitar și se comportă gramatical ca o singură parte de vorbire: este vorba despre
locuțiune.

Primul indiciu că avem o locuțiune:

1) Putem substitui tot cu o parte de vorbire

2) Când o parte de vorbire își pierde autonomia sintactică
3) Când nu putem schimba/ adăuga părți ale locuțiunii

Diferența dintre o expresie idiomatică și o locuțiune:

Îmi pare bine – se poate înlocui bine cu rău, atunci este o expresie idiomatică

Caracteristicile locuțiunii:

 Unitate semantică prin pierderea individualității cuvintelor alcătuitoare (termen ieșit din uz,
constituent cu flexiune învechită)
 Ordinea fixă a componentelor
 Posibilități reduse de disociere
 Dificultatea analizei interioare a grupului (organizare sintactică neclară)

Sau, căutarea expresiei/ locuțiunii în dicționar.

Morfemul
Principiul stratificării

- Afirmat de structuralism ca principiu general de organizare a limbii

- Limba se prezintă sub formă de etaje și niveluri, organizate de la simplu la complex

Fonem < Morfem < Lexem < Enunț (Un enunț poate fi o propoziție sau o frază).

Morfemul este o unitate minimă de expresie purtătoare a unui sens gramatical.

Clasificarea morfemelor

- Criteriul posibilităților combinatorii: independente/ dependente.

- Morfemele independente pot apărea singure sau combinate cu un morfem zero.
Ele nu sunt comutabile cu zero, ci numai cu alt morfem independent din aceeași clasă (o, un,
val)
- Morfemele dependente pot apărea numai combinate cu un morfem independent:
-uț, -iza, -ui etc. sunt sufixe lexicale care nu pot exista lângă un radical, adică lângă un
morfem independent
-a, -i sunt sufixe de infinitiv care cer un morfem de tipul combin-, vorb- etc.
Sunt comutabile cu alte morfeme dependente sau chiar cu zero: în brăduț sufixul -uț este
comutabil cu -et.
- După sens sau conținut, morfemele sunt lexicale ( ... ) și gramaticale ( ... ).