7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

Valeria GUŢU ROMALO

Morfemul. Structura morfematică a cuvântului în limba română*

 1. Vorbirea, comunicarea directă şi firească realizată prin limbă, constă dintr-un flux
sonor asociat
delimitarea în cu un sens,
cadrul lui a cu ununităţi
unor conţinut de idei.discrete,
minimale Analiza acestui
capabileflux
să sonor duce lao
diferenţieze
comunicare de alta, unităţi care alcătuiesc sistemul fonologic al unei limbi şi constituie
obiectul de studiu al fonologiei.

 Realizată după alte criterii, analiza duce, cum e şi firesc, la delimitarea altor unităţi, care
se definesc altfel, între care se stabilesc alte tipuri de relaţii şi care au alte funcţii în
limbă.

 Analiza se poate opri astfel, de ex., la unităţi mai mari, de cele mai multe ori, decât
fonemul alcătuite de obicei din mai multe foneme!, caracterizate prin aceea că au un
caracter de semn ling"istic# unităţii de expresie delimitate îi corespunde un sens, o
semnificaţie în planul conţinutului. Aceste unităţi minimale ale limbii constând dîntr-o
unitate minimă de expresie asociată nem$locit cu o parte sau alta din sistemul
conţinutului reprezintă morfemul%.

 &aptul că e dotat cu semnificaţie deosebeşte morfemul atât de grupurile de foneme

silabe etc.!, cât şi de fonem. &onemul e de asemenea o unitate minimă a limbii, dar se
caracterizează nu prin asocierea cu o semnificaţie, ci prin capacitatea de a distinge
comunicări diferite, de a ser"i, deci, la exprimarea semnificaţiei. 'e celelate unităţi cu
caracter de semn ling"istic, constând, adică, din asocierea unor elemente de expresie cu
elemente de conţinut cu"ânt, propoziţie, sintagmă etc!, morfemul diferă prin caracterul
lui de unitate minimă, inaptă de a se di"ide în unităţi mai mici care să păstreze caracterul
de semn# di"izarea morfemului nu poate duce decât la delimitarea unor unităţi
corespunzatoare unui ni"el inferior, ni"elului elementelor care nu au caracter de semn,
ni"elului fonologic.

 Accepţia acordată mai sus termenului morfem nu este însă generală. Acest termen este
folosit de diferiţi cercetători cu accepţii mai mult ori mai puţin diferite. &oarte des
termenul morfem denumeşte segmente de expresie purtătoare ale unor semnificaţii
gramaticale, opunându-se astfel termenilor rădăcină sau semantem. 'istincţia aceasta,
 întâlnită frec"ent în ling"istica românească, se face în ultima "reme din ce în ce mai rar,
pentru că, pe lângă a"anta$ul de a sublinia diferenţele de semnificaţie care se manifestă
 în segmentele componente ale unui cu"ânt, ea are deza"anta$ul de a se baza pe
distincţia
celor douăşitipuri
disocierea uneori şidificilă
gramatical dedeex.,
lexical! în cazurile când inter"ine morfemul zero! a
semnificaţie.

 (ncluderea rădăcinii printre morfeme se datoreşte, în cercetările structuraliste mai ales,

tendinţei de a e"ita conceptul de cu"ânt, fundamental în ling"istica tradiţională, dar care
nu a fost definit suficient de clar. )n ling"istica modernă, morfemul, şi nu cu"ântul,
reprezintă unitatea fundamentală. *u"ântul, atunci când e luat în discuţie, e considerat
combinaţie de morfeme, tip special de sintagmă, deci subordonat morfemului, pe când în
ling"istica tradiţională, care defineşte morfemul ca parte, ca di"iziune a cu"ântului,
morfemul era subordonat cu"ântului.

 (ncluderea rădăcinii în categoria mai largă a morfemului o întâlnim în lig"istica so"ietică

şi în cea occidentală, iar în ling"istica românească s-au pronunţat pentru aceasta. Al.
+raur şi Al. (onaşcu. Vendres, în cunoscuta sa lucrare Le langage, numeşte morfem

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 1/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

orice mi$loc de exprimare a unei "alori gramaticale. Astfel, de ex., topica însăşi, ca indice
al unui anumit rol în comunicare în construcţii de tipul fr. Jean voit Pierre: Jean e
subiect, fiindcă stă înaintea "erbului, iar Pierre, pus după "erb, e complement!, e
considerată morfem.  accepţie asemănătoare are termenul morfem şi atunci când în
ling"istica românească se "orbeşte de pe morfem al acuzati"ului de fapt, mai corect ar fi
morfem al complementului direct personal!.

  accepţie cu toul diferită capătă termenul morfem la glosematicieni. /. 0$elmsle" îl

foloseşte pentru a denumi o unitate de conţinut, şi anume o "aloare membră a unei
categorii#categoria cazului include morfemele de nominati", acuzati" etc. )n modul acesta
se produce o disociere terminologică între cele două planuri, căci unităţile din planul
expresiei corespunzatoare diferitelor părţi ale sistemului conţinutului sunt cuprinse în
termenul generic de formanţi1.

 . Analiza unui text sau a unei serii de enunţuri duce la descoperirea unui mare număr
de unităţi minime cu "aloare de semn ling"istic. Rezultul operaţiei de analiză este un
in"entar foarte bogat de morfeme, un in"entar de unităţi concrete foarte numeroase.

 'intre aceste unităţi, unele apar în contexte identice sau foarte asemănătoare. 'e aceea
ele pot fi grupate împreună, c2iar dacă diferă sub aspectul structurii fonematice.

  asemenea grupă sau clasă de unităţi semnificati"e, mai mult ori mai puţin diferite sub
aspect fonematic, constituie, la o treaptă de abstractizare înaltă, un morfem, iar unităţile
concrete care o alcătuiesc pot fi considerate "ariante ale morfemului dat sau alomorfe3.

 Aşa, de ex., unităţile -ă, -e, -q apar în contextul Văd o 4 frumoasă Văd o
casă 5 floare, basma – frumoasă!, iar unităţile semnificati"e -e, -i, -le, -ori  sunt toate
admise în contextul Văd nişte ~ frumoase Văd nişte case – flori, basmale, surori –
frumoase!.

 Această constatare permite considerarea fiecareia din cele două serii drept un morfem
conceput ca clasă6 şi realizat în diferite alomorfe sau "ariante!, reprezentate prin
unităţile componente ale seriei. 7orfemul de feminin singular nominati"-acuzati"
nearticulat se realizează, deci, în limba română prin alomorfele -ă, -e,-q etc.

 Alomorfele au, ca şi alofonele, o distribuţie complementară# fiecare apare în poziţii în

care toate celelalte sunt excluse8.

 Realizarea morfemului printr-un alomorf sau altul poate fi determinată de contextul

fonetic
fonetici,sau
decimorfologic. *ândlui
dacă prezenţa distribuţia unui alomorf
poate fi pre"ăzută poateunor
pe baza fi circumscrisă în termeni
particularităţi fonetice ale
contextului imediat, a"em un alomorf fonetic. *ând prezenţa unui alomorf se datoreşte
apartenenţei elementului care reprezintă contextul imediat la o clasă caracterizată
morfologic, el reprezintă un alomorf morfologic9 iar când un alomorf se realizează într-un
număr minim de contexte, care nu pot fi caracterizate fonetic, nici morfologic, a"em un
alomorf lexical.

 Aşa, de ex., pluralul substanti"elor neutre în limba română contemporană se realizează

prin -e, -uri, -i  şi -ă, alomorfe între care se pot stabili, considerandu-le din punctul de
"edere al distribuţiei, relaţii diferite. Aşa, de ex., -ă se realizează după un radical terminat
 în "ocală labială# ou"ă# , iar -i , după radical terminat în i aton# seminari"i, edifici"i,
fotoli"i  etc. /e putem considera, deci, alomorfe fonetice. 'impotri"ă, -e şi -uri , apar în

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 2/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

condiţii fonetice similare 5 de ex.# scaun :e, tren :uri , tem!l :e, ti t l:uri , fiecare din ele
caracterizând o clasă de cu"inte 5 şi reprezintă deci alomorfe morfologice.

 Alomorfele fonetice pot fi de cele mai multe ori subordonate unui alomorf morfologic. )n
cazul exemplelor precedente putem considera 5 din cauza asemănării sub raportul

structurii fonematice
alomorfului morfologic5 -e
că. alomorfele -i  şi -ă sunt "ariante,
*a atare, substanti"ele neutre secondiţionate fonetic,
grupează după ale
criteriul
mi$loacelor de realizare a plurarului în două clase morfologice# cu pluralul în -uri  şi în -e.
)n acest ultim caz, alomorful morfologic
-e se realizează ca -i  după un radical terminat în -i $, ca -ă după u şi ca -e în toate
celelalte situaţii.

 Alomorful -eni % al morfemului de plural masculin, care nu se realizează decât

 în oam"eni , reprezintă un alomorf lexical.

 Alomorfe pot prezenta şi morfemele independente%;# mas- în masă! şi mes- în mese!

reprezintă alomorfele aceluiaşi morfem9 tot aşa fat- şi fet- sau frumos-, frumoas-,
frumoş-&&. Variaţiile, adică diferenţele care caracterizează diferitele alomorfe ale
morfemului independent, pot fi descrise sub forma alternanţelor fonologice%, cu condiţia
ca alomorfele să prezinte măcar o porţiune constantă,
comună# ard"e, ar '"(nd , cresc"q, creasc"ă, creşt"e etc.

 )n rare cazuri, alomorfele diferă în toată extensiunea sec"enţei fonetice care le
reprezintă# sunt"em, est"e, er"am etc. Variaţia totală a morfemului independent este
 înregistrată în ling"istică sub termenul de supleti"ism.

 ". 7orfemele se pot clasifica după di"erse criterii#

 <n prim criteriu constituie natura elementelor fonologice care reprezintă latura de
expresie a morfemului. 7orfemele se grupează din acest punct de "edere în morfeme
segmentale, reprezentate prin foneme propriu-zise  cas-, -ă etc!, şi morfeme
suprasegmentale, reprezentate prin accent şi intonaţie. (ntonaţia, deşi nu se manifestă
decât asociată cu o sec"enţă segmentală, poate ser"i, în mod independent, şi ca mi$loc
de exprimare a unei unităţi de conţinut, poate reprezenta deci un morfem de sine
stătător. Astfel, o sec"enţă de tipul Vine a'i  poate fi asociată cu ideea de enunţare sau de
 întrebare, după cum e însoţită de o intonaţie care coboară sau urcă la sfârşit în
scris# Vine a'i , sau Vine a'i =!. *onturul intonaţional reprezintă, aşadar, un morfem.

 Accentul face parte, asociat, de obicei, cu unul sau mai multe elemente segmentale, din
structura
morfem -ăunui morfem.
 cf.c(nt"ă, Aşa,ind!
 prez. de ex.,
şi unînmorfem
flexiunea
-ă"erbală românească
 cf. c(nt") se înregistrează
 perf. simplu!# un
morfemul din
forma de perf. simplu e alcătuit din elementul segmental ă şi accent, componenta
suprasegmentală, pe când -ă de la prezent indicati" se reduce la elementul
segmental ă, opunându-se şi diferenţiindu-se de morfemul de perfect simplu tocmai prin
lipsa accentului. 'eosebirea suprasegmentală rezol"ă, deci, omonimia dintre cele două
segmente morfematice.

 Rol de morfem de sine stătător capătă accentul în limba română uneori în formele de
"ocati" şi de imperati"# "ocati"ul este adeseori identic ca structură segmentală cu
nominati"ul, iar imperati"ul cu prezentul indicati". )n asemenea situaţii inter"ine o
deosebire a intensităţii accentului, care diferenţiază cele două forme 5 cf * +ona nom.!
şi +oana "oc.! sau ş.'i indic.! şi şe'iimper.!.

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 3/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

 >rezenţa unei accentuări mai intense a unei silabe proeminente%1! deosebeşte "ocati"ul
de nominati" şi imperati"ul de prezentul indicati". *reşterea de intensitate este asociată
 întotdeauna cu o ridicare a tonului, deci o modificare a conturului internaţional.

Alt criteriu pot constitui posibilităţile de combinare, relaţiile de dependenţă de care sunt

susceptibile diferitele morfeme.

 'in acest punct de "edere distingem, în primul rând, morfemele care pot apărea numai
combinate cu alte morfeme, a căror apariţie este, deci, condiţionată de prezenţa unuia
sau a mai multor morfeme, şi morfeme care pot apărea singure sau combinate cu un
morfem zero!. Aşa, de ex., în v(rf"uri  şi v(nt"u/, v(nt  şi v(rf  sunt morfeme care pot
apărea independent de morfemele -uri, -u/ , pe când acestea din urmă presupun în mod
necesar prezenţa unui morfem de tipul v(rf  sau v(nt .

 7orfemul cas-, care poate fi şi el selectat de -u/ă! cf. căsu/ă!, reprezintă un morfem

independent numai în măsura în care poate fi delimitat în contexte similare cu cele în
care este decupatv(nt , de ex.# v(nt mar"e – v(nt"uri mar"i0 cas"ă mar"e – cas"e mar"i .
'at fiind ca morfeme de tipul cas- nu apar niciodată singure sau cu morfem zero!, ele
pot fi considerate morfeme independente numai datoriăa faptului că se încadrează, a"ând
 în "edere ditribuţia, în aceeaşi clasă cu morfeme de tipul v(nt*

 7orfemele independente de tipul v(nt  şi cas- se caracterizează prin faptul că nu sunt

comutabile cu zero, nici considerate ca clasă, fiind comutabile însă cu alte morfeme
independente sau grupuri de morfeme# v(nt  din v(ntu/  e comutabil
cu codru/!, brădu/! etc.9 cas- din cas"ă poate fi comutat cu masă!, fată!, ladă! etc.
sau cu măs"u/ă!, fet"i/ă! etc.

 Altă caracteristică a lor constă în faptul că sunt selectate de alte morfeme# morfemele
dependente cer?, pentru a putea apărea, prezenţa unui morfem independent.
 7orfemele dependente se caracterizează prin aceea că apariţia lor presupune cu
necesitate un morfem independent. Afară de acesta, considerate indi"idual sau ca clasă,
ele sunt comutabile cu zero# -u/  din brăd"u/ , căs"u/"ă e comutabil cu zero# brad, casă9
morfemul -u din codr"u putem să-l considerăm comutabil cu zero numai în măsura în
care se încadrează într-o clasă de morfeme care include şi un morfem zero# codr"u se
opune lui codr"i , aşa cum pom"q se opune lui pom"i*

 7orfemele dependente pot comuta unele cu altele# clas"ă – clas"e0 c(nt"ă – c(nt"a –
c(nt"(nd0 fet"i/"ă – fet"ic"ă – făt"u/"ă*

7orfemele dependente se repartizează în clase diferite şi după numărul de morfeme cu

care se pot combina în cadrul unei singure grupări. <nele morfeme dependente presupun
numai apariţia unui morfem independent# -a din c(nt"a, -el  din băie/"el . Altele cer, pe
lângă morfemul independent, şi unul sau mai multe morfeme dependente realizate
concret%3 5 este cazul morfemului -i/-din fet"i/"ă, domn"i/"ă etc., al morfemului -
m din c(nt"a"m, c(nt"ase"m, c(nt"a"ră"m etc. Alte morfeme, în sfârşit, cum ar fi, de ex.,
morfemul -u/  pot apărea şi într-o situaţie şi în cealaltă# păt"u/, dar căs"u/"ă, păt"u/"uri*

7orfemele dependente susceptibile de combinare cu alte morfeme dependente se

caracterizează şi prin posibilităţile lor de combinare. Astfel -m din exemplele
anterioare se poate combina cu -a-, -se-, -ră-, -ea- veneam ! etc., dar nu se poate
combina cu -(nd , cu -uri, -e etc.9 -u/  se caracterizează prin faptul că poate apărea
neînsoţit de un morfem dependent concret brăd"u/ ! sau se poate combina cu -ă

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 4/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

căs"u/"ă!, -e căs"u/"e!, -i brăd"u/"i! etc., pe când -i/- nu admite decât combinarea cu -

ă, -e# fet"i/"ă, fet"i/"e*

 7orfemele dependente se pot clasifica şi în funcţie de poziţia lor faţă de morfemul

independent.  primă clasificare, globală, distinge sufixele, adică morfemele aşezate

după morfemul
aşezate înainteaindependent
morfemului ". toate exemplele
independent anterioare!,
des"fac, prefixele, morfemele
!, şi infixele,
pre"fac, re"fac  morfemele
incluse în morfemul independent.

>refixele, sufixele şi infixele sunt reunite, de obicei, prin termenul generic de afix, care
cuprinde toate morfemele dependente.

 &iecare dintre aceste categorii poate fi supusă, la rândul ei, unei clasificări după
depărtarea faţă de morfemul independent. Aşa, de ex., putem spune că sufixul -u/  se află
pe poziţia (, încadrându-se în aceeaşi categorie cu sufixul -i/, de ex. @ufixul -ă poate
ocupa însă poziţia ( sau poziţia ((  cas"ă, dar căs"u/"ă! încadrându-se, din acest punct de
"edere, în aceeaşi categorie cu sufixul -e sau -i, de ex. fet"e, fet"i/"e, bra'"i,
brăd"u/"i!* @ufixul -m poate ocupa poziţia (( c(nt"a"m!, ((( c(nt"a"ră"m! sau (V
c(nt"a"se"ră"m!.

 )n acelaşi mod se pot clasifica prefixele# des- face parte, ca şi pre-, dintre prefixele care
ocupa locul (# des"face, pre"face, pe când ne- sau re- pot ocupa fie locul (, fie locul
((# ne"făcut, ne"des"făcut, ne"pre"făcut0 re"face, re"1m"păduri, re"des"face etc.

 Altă clasificare a morfemelor se face după structura lor considerată din punctul de
"edere al modului cum sunt plasate părţile morfemului în comunicare. A"em astfel
morfeme continue şi morfeme discontinue.

 7orfemele continue sunt alcătuite dintr-o succesiune neîntreruptă de foneme : v(nt, -u/,
-se- etc.

 *ele discontinue pot fi întrerupte sau repetate. <n exemplu de morfem întrerupt îl
constituie participiile germane de tipul gelernt , în care ge2t  poate fi considerat un astfel
de morfem%6. B

 )n limba română putem "orbi de un morfem întrerupt de infiniti" a2 3, 1, e, e!, dacă
admitem că primul a a lucra, de ex.! e o marcă a infiniti"ului, sau de morfem întrerupt
de geniti", dacă considerăm aşanumitul articol geniti"al drept marcă a geniti"ului. )n
categoria morfemelor repetate se încadrează situaţii de tipul cas"ă frumoas"ă, lat. fili"us
bon"us, în care se repetă morfemul de singular feminin sau singular masculin.
 Aşa-numitele morfeme repetate corespund fenomenului de acord şi constituie unul
dintre cazurile de redundanţă ling"istică.

 <n criteriu de clasificare a morfemelor poate fi şi conţinutul lor. 'in acest punct de
"edere se disting morfemele lexicale, în care, alături de morfemele rădăcină, se includ,
de obicei şi afixele deri"ati"e%8, şi morfemele gramaticale%C. &iecare dintre aceste
categorii poate fi supusă la rândul ei unor subclasificări. Astfel printre morfemele
gramaticale distingem morfeme nominale şi "erbale, iar în cadrul morfemelor dependente
"erbale postpuse, sufixele şi desinenţele, definite după conţinul lor9 sufixe sunt numite

morfemeleAstfel
numărul. care în
exprimă modul
c(nt"a"m şi timpul,
, a este sufix, iar desinenţe cele Dermenul
-m desinenţă. care exprimă persoana
desinenţă şi
e folosit

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 5/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

şi pentru morfemele nominale postpuse, când ele exprimă numărul, cazul,

genul# ei  în acest"ei, de ex.%E

 #. Morfem $ero. *onceptul de morfem zero e o ac2iziţie relati" recentă a ling"isticii şi

reprezintă un caz special de morfem dependent gramatical. Fu se poate "orbi de morfem

independent
tocmai zero, că
prin faptul fiindcă, aşa cum
nu admite am "ăzut,
comutarea morfemul
cu zero. independent
(ntroducerea se caracterizează
acestui concept în
discutarea morfemelor deri"ate e posibilă, dar neeconomică, din cauză că orice
combinaţie de morfeme poate fi considerată ca incluzând un număr mai mare sau mai
mic de morfeme zero, în funcţie de "alenţele combinatorii ale morfemelor din care e
alcătuită.  formaţie de tipul cas"ă ar putea fi considerată, de ex., ca incluzând un sufix
deri"ati" zero, dacă a"em în "edere posibilitatea acestor două morfeme de a se combina
cu -u/  căsu/ă!, iar o formaţie de tipul ulce ca incluzând două morfeme deri"ati"e zero,
dacă ne referim la o formaţie de tipul ulcicu/ă, care conţine două morfeme cu "aloare
diminuti"ală -ic  comp. fet"ic"ă! şi -u/  comp. făt"u/"ă!.

 *onceptul de morfem zero e însă necesar şi util, când e "orba de morfemele dependente
care se organizează în sisteme strânse şi care se caracterizează prin capacitatea de
combinare cu un mare număr de morfeme independente.

 Relaţiile care se stabilesc în cadrul sistemului între diferite forme permit descrierea unor
combinaţii de morfeme ca incluzând un morfem zero. Astfel paradigma sc4imb – sc4imbi
– sc4imbăpermite a impune analiza formei sc4imb, pe baza paralelismului cu celelalte
două sc4imb"i, sc4imb"ă!, în cel puţin două morfeme, dintre care al doilea e un morfem
zero, purtător în planul conţinutului al "alorilor de număr şi persoană exprimate în
celelalte două forme prin morfemul -i , respecti" -ă.

 <nii ling"işti "ăd în conceptul de morfem zero o abstracţie ştiinţifică necesară şi utilă
numai în plan teoretic. Această opinie nu corespunde însă realităţii, pentru că fenomenul
real corespunzător acestui concept există în sistemul unei limbi date# pentru "orbitori,
 într-o formă ca sc4imb se asociază sensul lexical ca atare şi "aloarea de persoana (
singular, "orbitorii o ! u n această formă tuturor celorlalte alcătuite din două sau mai
multe morfeme. )n sistemul paradigmatic, o formă de tipul sc4imb se caracterizează
pentru "orbitor prin faptul că este alcătuită dintr-un singur morfem concret. Ga se opune
celorlalte tocmai prin absenţa unui morfem cu structură fonematică. &ormele cu morfem
zero constituie baza unor serii de opoziţii pri"ati"e%H, ca sc4imb – sc4imb"i, sc4imb –
sc4imb"ă9 sap – sap"i, sap – sap"ă. 

(ntroducerea conceptului de morfem zero e şi mai necesară când sistemul ling"istic dat

 înregistrează,
fiecare elementînare
planul expresiei,
o marcă pentru
poziti"ă. aceleaşi
Gxistenţa "alori, şi opoziţii
paradigmei de tipulec2ipolente;, în care
url"u, url"i, url"ă,  în
"irtutea căreia există opoziţiile url"u – url"i, url"u – url"ă, arată clar utilitatea
recunoaşterii unui morfem zero în forme de tipul sc4imb. Valorile de număr şi persoană
corespunzătoare morfemului zero din aceste forme se asociază, în forme ca url"u, cu
elementul de expresie -u.

 *omparaţia cu alte tipuri ale paradigmei corespunzând aceloraşi asocieri sintagmatice e

utilă mai cu seamă atunci când e "orba de paradigme reduse, cel puţin din punctul de
"edere al expresiei, la doi membri. Analiza creion" I – creioan"e, verb" I – verb"e se
impune în mod e"ident, dacă a"em în "edere paradigme ca teatr"u – teatr"e etc.

 %. Morfeme omonime. &enomenul omonimiei, obser"at şi discutat mai ales în legătură

cu cu"ântul, se produce şi în cadrul morfemelor. 7orfemul -ă din cas"ă nu se confundă

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 6/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

cu -ă din c(nt"ă, morfemul -a din voi ! c(nt"a este omonim cu morfemul -a din

el ! c(nt"a. Gsenţa fenomenului e aceeaşi ca a omonimiei lexicale# unor unităţi de
expresie identice li se asociază unităţi diferite de conţinut.

 monimia se rezol"ă atât prin relaţiile paradigmatice, cât şi prin cele sintagmatice, prin

opoziţiile
ă din c(nt"ă în ,care se încadrează
pentru şi lui
că se opune prin-edistribuţie# -ă din
 din cas"e, aşa cumcas"ă nu lad"ă
-ă din se confundă - -
cu lui
 se opune
i  din lă'"i , pe când -ă din c(nt"ă se opune lui -i  din c(n/"i, morfemului zero din c(nt  etc.
)n plan sintagmatic, cele două morfeme -ă se deosebesc prin faptul că primul poate
apărea în construcţii ca o cas- e albă, dar nu poate apărea în construcţia el c(nt- frumos,
unde apare cel de-al doilea -ă.

 &. Morfemul cu 'emnifica(ie $ero. *onceptul de morfem cu semnificaţie zero, care

apare în diferite lucrări de specialitate%, nu se $ustifică teoretic, ba, mai mult decât atât,
el desfiinţează conceptul de morfem, care se caracterizează, cum am "ăzut, faţă de
fonem sau faţă de diferite tranşe sonore delimitate după alte criterii silabă etc.!, tocmai
prin faptul că e un element de expresie dotat cu semnificaţie, că are, deci, caracter de
semn ling"istic.
 'e obicei dega$area şi recunoaşterea unor asemenea morfeme cu semnificaţie zero se
datoreşte fie unei analize neadec"ate, fie dificultăţii de a încadra un segment morfematic
 într-o categorie de unităţi sau de a pune în e"idenţă rolul lui în limbă, de a stabili cu ce
unitate de conţinut este asociat.

 )n limba română, o unitate morfematică dificil de încadrat reprezintă de ex.,

segmentele -e'-, -ea'-, din anumite forme de prezent ale unor "erbe în -
a# lucr"e'" I, oper"ea'"ă etc., care sunt interpretate ca sufixe, ca desinenţe sau ca
elemente? care însoţesc desinenţele propriu-zise? 1.

 'e fapt, rolul lor se clarifică, dacă acceptăm posibilitatea de a a"ea în limbă sufixe
gramaticale "ariabile3, şi în acest mod de interpretare segmentele -e'- etc., sunt
considerate realizări ale sufixului de prezent, alături de -ă-, --6.

 ). 7orfemele realizate prin diferite alomorfe se combină în unităţi mai largi sau mai
restrânse. *ele mai restrânse grupări de morfeme reprezintă cu"ântul.  parte din
cu"inte există în limbă ca o mul(ime de forme. Acestea sunt cu"intele  flexibile.
>aradigma cu"intelor flexibile cuprinde forme reprezentate prin combinaţii mai largi sau
mai restrânse de morfeme. )ntre morfemele care alcătuiesc o asemenea grupare relaţia
poate fi foarte strânsă# morfemele se succedă într-o ordine strictă şi indisociabilă ele nu
pot şi permutate
reprezintă formeleînsimple
cadrul sau
lanţului, iar acesta
sintetice nu, poate
 c(ntam fi disociat!.
de ex.!. Aceste
*ând relaţia grupări
dintre morfeme în
cadrul lanţului este mai laxă, mai puţin rigidă, aşa încât elementele componente pot fi
permutate sau admit disocierea lanţului prin intercalarea dintre ele a anumitor elemente
lexicale exterioare lui, gruparea de morfeme reprezintă o formă compusă sau analitică
am c(ntat, ammai c(ntat, c(ntat-am, de ex.!

J@ubcapitol din "olumul# @olomon 7arcuas, Gdmond Ficolau, @orin @tati, +ntroducere in

lingvistica matematică, %H88, p. -3.

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 7/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

JJ 'esigur, am putea di"iza lanţul de foneme birou în bir  şi ou, sec"enţe cu sens, dar
 înţelesurile ,,bir? şi ,,ou? nu există în contextele de mai sus.

J@ubcapitol din "olumul# (orgu (ordan, Valeria +uţu Romalo, Alexandru

Ficulescu, 5tructura morfologica a limbii romane contemporane , %H8C, p. 33-63.

%*f., de ex., 0. A. +leason Kr., 6n introduction to 7escriptive linguistics, FeL MorN, %H61,
p. H39 alti ling"işti, ca A. 7artinet, 0. &rei etc., folosesc pentru a denumi unităţile de
acest fel termenulmonem, rezer"ând pe cel de morfem pentru indicarea unei anumite
categorii de moneme monemele gramaticale!.

 Al. (onaşcu, 8orfemul şi structura morfologică a cuv1ntului  în @*/, V((( %H6C!, p. %11
şi urm., acad. Al. +raur, 9ote asupra structurii morfologice a cuvintelor  în @+, (( %H6C!,
p. 3 şi urm.

1 Deoria glosematică nu se ocupă decât în treacăt de planul expresiei.

3 *onceperea morfemului
de fonem, unitate dreptseclasă
a limbii care de alomorfe
realizează se bazează
în diferite "ariantepesau
analogia cu conceptul
alofone.

6 <nii ling"işti numesc morfem numai clasa, iar unităţile concrete le numesc 'emente
morfematice9 cf., de ex., O. 0arris, 5tructural Linguistics, *2icago, %H8;, ediţia a (V-a.

8 *ând sunt posibile două sau mai multe alomorfe în aceeaşi poziţie, se "orbeşte, ca şi în
fonologie, de varia(ie liberă# în limba "ec2e, -ă şi -e apăreau în raport de "ariaţie liberă,
de ex. aramă – arame.

C G de altfel singurul cu"ănt în care se realizează acest alomorf.

E Această interpretare este perfect $ustificată istoric# multe din neutrele care au în limba
actuală forme de plural în - i  se întâlnesc în limba mai "ec2e cu - e de fapt
-ie!# seminarie, edificie etc.

H >resupunem că pornim de la analiza oam"eni  şi nu oamen"i .

%; *f. paragraful următor, p. 6H.

%% )n asemenea situaţii este posibilă şi o analiză a unor forme cum sunt masă, mese în
două morfeme discontinui# m-s şi a-ă, respecti" e-e, analiză care duce însă la mari
complicaţii.

% >rezentarea "ariaţiilor morfemului independent sub forma alternanţelor constituie

modul cel mai economic şi mai clar pentru limba română cf. discuţia din 7escriere
structurală a verbului rom(nesc , în @*/, PV%H83!, p. 6% şi urm.!.

%1 *f. Gm. Vasiliu, onologia limbii rom(ne, Gditura Qtiinţifică, uc., %H86, p. C;.

%3 'eci nu ca morfem zero.

%6 *f. O. 0arris, op* cit*

%8 7orfeme rădăcină sunt morfemele independente -mas, cas-, lacăt  etc., iar morfeme
deri"ati"e, afixe ca# -u/, -el, -uş, ar, pre-, 1n- etc., care, adăugate la morfemele rădăcină,
permit ataşarea altor morfeme dependente.

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 8/9
7/23/2019 Morfemul -Valeria Gutu Romalo (Lingvistica)

%C 'elimitarea între lexical şi gramatical s-a încercat pe baza unor criterii foarte diferite,
fără a se a$unge însă la rezultate precise şi complet satisfăcătoare "ezi, pentru o
prezentare de ansamblu, 7. 7anoliu, 8orfemul 1n lingvistica modernă, în /R, P(( %H81!,
nr. %, p. 1 şi urm.!.

%E Aceasta e terminologia obişnuită în gramaticile curente, cf. de ex., ;ramatica

 6cademiei <2=, ediţia a ((-a, "ol. (, p. 33.

%H )n cazul opoziţiilor pri"ati"e, unul dintre termeni se caracterizează, faţă de celălalt,
prin prezenţa unui element suplimentar.

; Dermenii incluşi într-o opoziţie ec2ipolentă prezintă fiecare, pe lângă elementul

comun, un element suplimentar specific.

% O. 0arris, op* cit*

 Această interpretare este de obicei $ustificată etimologic, fără a se preciza dacă e

"orba de sufix lexical sau gramatical.
1 +ramatica Academiei cuprinde în aceeaşi frază ambele interpretări# 'esinenţele
"erbale folosite la unele persoane ale prezentului indicati" sau con$uncti", şi ale
imperati"ului -e', -e'i, -ea'ăS, care sunt desinenţe întrucât caracterizează anumite
persoane, nu un timp sau mod în întregime ca sufixele gramaticale, sunt şi ele analizabile
 într-un element -e'-S urmat de desinenţele propriu-zise? "ol. (, p. 33!.

3 *f. +ramatica Academiei, "ol. (, p. 36, unde se admite că sufixul temporal? de
prezent! se realizează în două "ariante# -ă- şi -a-? la care se poate adăuga a treia, -I-,
menţionată cu câte"a rănduri mai sus în descrierea formelor de singular!.

6 *f. %;C.Romalo, 7escriere structurală a verbului rom(nesc , (V!, în @*/, PV(

%H86!,V.p.+uţu

Linkul paginii pe internet:

http://ebooks.unibuc.ro/flologie/dominte/7.htm

http://slidepdf.com/reader/full/morfemul-valeria-gutu-romalo-lingvistica 9/9