Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mediul extern
Agentul economic
Piete de aprovizionare Piete de vânzare
comercial
Statul
Figura 1.1 Relatiile agentului economic din sfera prestarii serviciilor comerciale
cu statul si sistemul integrat al pietei
Relatiile întreprinderii comerciale cu piata bunurilor si serviciilor sunt în
strânsa legatura cu obiectul de activitate al firmei, derivând din rolul de intermediar pe care
firma si-l asuma. Astfel, firmelor cu profil comercial le revine rolul de a prelua bunuri de
pe piata de aprovizionare cu bunuri si servicii, în vederea valorificarii adaosului aferent pe
piata de vânzare.
Relatiile pe care firmele comerciale le au cu piata bunurilor si serviciilor au în
vedere nu numai selectarea furnizorilor si procesul de negociere, ci si o serie de alte actiuni
comune, cum ar fi:
• prospectarea comuna a pietei în vederea determinarii stadiului de viata al
produselor, precum si a comportamentului consumatorilor relativ la produse
complementare si substituibile;
Disponibilitati Agenti
Agenti economici
Institutii financiare
banesti economici
S1 R1 GP 1 T1 U1
S2 R2 GP 2 T2 U2
S3 R3 GP 3 T3 U3
∗
Sistemul Informational Statistic.
Prelucrarile constau în aplicarea metodelor si a procedeelor statistico-matematice,
cum sunt: corelatia si regresia, analiza variationala, sondajele, testele conjuncturale etc.,
pentru elaborarea si fundamentarea deciziilor privind:
• piete sau segmente de piata de abordat;
• volumul cererii de produse la care trebuie adaptata fabric atia;
• preturile aplicabile în contextul tacticilor concurentiale;
• produse noi care sunt solicitate de consumatori etc.
Output-urile subsistemului de marketing au în vedere decizii privind adaptarea
sistemului la medii, si anume: programe-mix (combinatorii ale interactiunii factorilor),
portofoliul de produse care urmeaza a se fabrica etc.
Prin mecanisme de control trebuie sa se asigure conditii de adaptare permanenta a
programelor de actiune la reactiile mediului. Restrictiile în cadrul subsistemului de
marketing sunt legate de dificultatile culegerii si prelucrarii datelor referitoare la
preferintele si nevoile consumatorilor, precum si a celor referitoare la comportamentul
concurentilor.
• Subsistemul de cercetare -dezvoltare trebuie sa aiba în vedere satisfacerea
cerintelor pietei prin proiectarea si pregatirea prestatiei de servicii dar si prin
crearea de noi capacitati de stocare a marfurilor (dezvoltari, daca piata este în
expansiune si economia în stare de boom). Analiza economico-financiara are
un rol determinant în testarea variantelor care pot sa satisfaca cerintele
consumatorilor, dar, în acelasi timp, sa corespunda si cu posibilitatile si
obiectivele firmei.
Intrarile subsistemului sunt alcatuite din resurse variate (informationale,
economice, tehnice, sociale etc.) iar iesirile sunt concretizate în multitudinea de date
privind tehnologiile si retetele de fabricatie, prototipurile noilor produse, capacitatile de
productie suplimentare rezultate în urma actiunilor specifice acestui subsistem, si anume:
de proiectare, experimentare, testare si constructie.
Complexitatea activitatilor de cercetare-dezvoltare ne conduce la un numar mare de
restrictii de realizare. Aceste restrictii au în vedere, în principal, posibilitatea procurarii
resurselor necesare, cooperarea specialistilor, gradul de informatizare, nivelul tehnologiilor
utilizate.
• Subsistemul de prestatie comerciala corespunde cu functia de baza a
activitatii prin aprovizionarea si vânzarea produselor, depozitarea marfurilor,
miscarea acestora în interiorul depozitelor si a unitatilor de vânzare, pregatirea
marfurilor pentru vânzare etc. Desfasurarea activitatilor în cadrul acestui sistem
reprezinta o conditie fundamentala a îndeplinirii obiectivelor firmei comerciale,
dar nu si suficienta.
Consemnarea rezultatelor si compararea lor cu cifrele programate semnaleaza
abateri de la programele stabilite, care au repercusiuni asupra derularii ciclului
aprovizionare-prestatie-desfacere.
• Subsistemul comercial asigura legatura firmei comerciale cu mediul; astfel,
intrarea si stocarea resurselor materiale fac obiectul activitatii de aprovizionare,
iar stocarea si livrarea produselor finite fac obiectul activitatii de desfacere.
Derularea si urmarirea activitatii comerciale sunt conditionate de restrictiile
contractuale (termene impuse, decontari, standarde de calitate si cele privind procesul
prestarii serviciilor comerciale).
• Subsistemul financiar-contabil reflecta o functie administrativa, de realizare a
proceselor informational-decizionale. Operatiile privind miscarile de valori sunt
reflectate în documente primare si centralizatoare, de evidenta tehnico-opera-
tiva sau de sintetizare a unor informatii pentru fenomene cu caracter de masa
(intrari-iesiri de resurse pe perioada de gestiune economica).
Evidentierea existentei si miscarii patrimoniului precum si a rezultatelor financiare
se face pe baza evidentei contabile (prin balante de verificare, bilant contabil si buget de
venituri si cheltuieli ca documente de baza ale starii si evolutiei firmei comerciale).
• Subsistemul de resurse umane integreaza recrutarea, pregatirea si
perfectionarea salariatilor, salarizarea lor, precum si toate activitatile necesare
asigurarii conditiilor de munca si viata.
Fata de alte ramuri economice, munca în comert prezinta anumite particularitati,
care rezulta din natura activitatii, de schimb, respectiv din relatia economica ce exista între
oameni, prin care acestia îsi transmit reciproc valori (marfa-bani).
În comert, desi marimea unitatilor este foarte diferita, activitatea se desfasoara, în
general, pe colective relativ mici (pe echipe, formatii în magazine sau raioane), situatie
care este impusa de specializarea locurilor de munca în unitati si de raspunderea gestionara
directa pe care o are colectivul de lucratori (personal comercial).
1.1.4 Necesitatea elaborarii sistemului de indicatori – baza luarii deciziilor
la nivelul firmei comerciale
Complexitatea proceselor economice si sociale, la nivel macro si micro, presupune
folosirea unui volum imens de informatii economice. Variabilitatea fenomenelor si
proceselor economice, în timp, în spatiu si sub aspect organizatoric, necesita existenta unui
sistem de indicatori care sa aiba calitatea de purtatori ai informatiei la nivelul conducerii.
Cerintele adoptarii de decizii au dus la la rgirea continua a preocuparilor pentru
latura cantitativa a proceselor si fenomenelor economice, sociale, cu efecte asupra
volumului informatiilor.
Trebuie precizat, mai întâi de toate, ca indicatorul reflecta numeric activitatea
economica sub anumite aspe cte ale acesteia, fluxurile materiale si banesti care se formeaza
între agentii economici si ofera informatiile necesare pentru orientare, analiza si decizie în
actiunea economica.
„În sens general, indicatorul poate fi definit ca expresia numerica ce caracterizeaza
din punct de vedere cantitativ un proces sau fenomen economic, social, financiar etc. sau îi
defineste evolutia în functie de conditiile concrete de loc si timp si legatura reciproca
cu alte fenomene”. [vezi 61, pag. 119]
Indicatorii sunt purtatori de informatii, având un continut real, obiectiv, concis
determinat, putând fi utilizati unilateral sau în interdependenta reciproca.
Rezultatele prin care se evidentiaza trasaturile cantitative si calitative ale
fenomenelor si proceselor social-economice, sub raportul volumului, structurii, intensitatii,
interdependentelor si modificarii lor în timp si spatiu, sunt exprimate sintetic si analitic
prin intermediul indicatorilor.
În cadrul activitatii economice, producerea, circulatia si utilizarea informatiei este
un proces constient, organizat, care, în general, este structurat sub forma unui sistem de
indicatori economico-sociali cu ajutorul carora se caracterizeaza complex, cantitativ,
calitativ fenomenele si procesele respective. Indicatorii au un caracter complex, acestia
caracterizând situatia firmei comerciale, gestionarea corespunzatoare a acesteia prin:
volumul profitului obtinut, volumul stocului de marfuri, volumul cifrei de afaceri, volumul
aprovizionarii cu marfuri, ambalaje, materiale etc.
„Necesitatea utilizarii unui sistem de indicatori este impusa si de caracterul tot mai
complex al notiunii de eficienta economica care trebuie determinat, deoarece fiecare
indicator reflecta doar un anumit criteriu de eficienta. Indicatorii, dupa continutul si
formele pe care le îmbraca, precum si în functie de etapele în care sunt determinati si
folositi în caracterizarea activitatii la nivel microeconomic, îndeplinesc o serie de functii,
ca:
• Functia de reflectare , cunoastere si masurare – care deriva chiar din
particularitatile fenomenelor si proceselor economice, pornindu-se întotdeauna
de la cunoasterea empirica a fenomenelor, prin generalizare, pentru a ajunge la
esenta acestora.
• Functia de comparare , care deriva din aceea ca fenomenele studiate sunt
variabile, fapt ce necesita cunoasterea modificarilor intervenite ca structura sau
nivel de dezvoltare.
• Functia de analiza implica existenta variabilelor complexe care, la rândul lor,
se pot descompune într-un produs de mai multi factori sau într-o suma de mai
multe elemente componente.
Compararea indicatorilor se face fie sub forma de raport, fie ca diferenta, ceea ce
duce la calculul indicatorilor derivati, sub forma de coeficienti, procente sau în unitati
concrete de masura.
• Functia de sinteza , care implica utilizarea indicatorilor sub forma de valori
medii; valorile individuale diferite se sintetizeaza într-o expresie numerica care
devine tipica si esentiala pentru toate fenomenele de acelasi fel.
• Functia de estimare , care se utilizeaza în scopul masurarii tendintei de
dezvoltare a fenomenului, variabil în timp si spatiu si din punct de vedere
organizatoric. Indicatorii obtinuti au caracter de marime medie, fiind
considerati ecuatii de estimare.
• Functia de verificare a ipotezelor si de testare a semnificatie i, una din cele
mai importante, deoarece fenomenele sunt diferite si variabile în timp si spatiu
datorita influentei unui ansamblu de factori interni si externi.
• Functia de pârghie economico-financiara, care este data de complexitatea
ansamblului de factor i si corelatii, cu influente asupra fenomenului studiat si
deciziilor care trebuie luate în vederea obtinerii unor rezultate superioare.
Nu trebuie uitata functia de comanda a indicatorilor, care are rolul primordial de
transmitere a deciziilor economice al utilizatori, sub forma sarcinilor directe sau prin
determinarea conditiilor si limitelor de variatie ale unor parametri care influenteaza asupra
deciziilor”.[vezi 61, pag. 119-128]
În scopul corelarii continutului teoretic al categoriilor prezentate cu activitatea
practica, ale elaborarii si calcularii diferitilor indicatori, este necesar sa se adopte
metodologii adecvate de construire si folosire a acestora, sa se elaboreze si sa se utilizeze o
gama mai variata de indicatori economici, sociali, financiari, datorita necesitatii trecerii de
la metodele intuitive si empirice de conducere la metode perfectionate de gestiune si,
totodata, sa se delimiteze clar functiile indicatorilor.
În prezent, în conditiile intensificarii mediului concurential si adaptarii firmelor
comerciale la acesta, apare necesitatea folosirii unui sistem de indicatori specific fiecarui
compartiment (sector) de activitate, care sa duca la promovarea ideilor inovatoare cu
eficiente pozitive asupra întregii activitati a firmei.
Calitatea sistemului de indicatori si capacitatea acestuia de a oferi informatii utile în
luarea deciziilor la nivelul microeconomic reprezinta o conditie esentiala în obtinerea unui
diagnostic complex si eficient.
În scopul caracterizarii activitatii desfasurate printr-un sistem de indicatori, în
conformitate cu standardele nationale si internationale, înainte de folosirea sa, în prealabil,
trebuie sa se realizeze un studiu de fezabilitate, prin care sa se stabileasca daca sistemul de
indicatori se justifica prin prisma eforturilor si a rezultatelor previzibile.
Diversitatea firmelor, a proceselor tehnologice care au loc în cadrul acestora,
precum si existenta unor legaturi între subsisteme si sectoare de activitate ale firmei au
condus la necesitatea aprecierii activitatii oricarei firme comerciale printr-un ansamblu de
indicatori, care se calculeaza, de obicei, pe perioade bine definite, în conformitate cu
modul de organizare a sistemului informational.
Fiecare subsistem este caracterizat de faptul ca se comporta ca un sistem autonom,
fiind descris prin parametri si indicatori ce definesc existenta si functionarea lui.
Putem caracteriza, deci, subsistemele prin indicatori absoluti, relativi, medii, si
anume:
• absoluti: productia fizica, numar de personal, masa profitului, costuri globale,
cu ajutorul carora se masoara volumul activitatii, efortul depus, efectele
rezultate;
• relativi: rata profitului, rata rentabilitatii, rata lichiditatii etc., caracterizeaza
rezultatele ce definesc randamentul si eficienta actiunilor în treprinse;
ACTIVITATE
ECONOMICA
COMERCIALA
DIVIZIUNEA
MUNCII
Aprovizionare Distributie Vânzare
RAMURA COMERT
PE DOMENII DE SPECIALITATE SI SUBRAMURI
Eficienta economica a firmei comerciale este de cele mai multe ori înteleasa ca
raport subunitar între venituri/cheltuieli sau ca spor al profitului la sporul de eforturi
depuse într-o perioada de timp. Eficienta la consumator trebuie sa aiba în vedere pretentiile
si capriciile pe care orice consumator îsi permite sa le manifeste.
În prezent, eficienta economica se exprima fie sub forma randamentului combinarii
si utilizarii resurselor, fie sub forma consumului specific de factori de productie pentru
obtinerea efectelor scontate (deci consumul de factori de productie ce revine pe o unit ate
de efect economic util). În literatura de specialitate exista o varietate de pareri în privinta
conceptului de eficienta economica, în general si a conceptului de eficienta economica la
nivel microeconomic, în special.
Efectele economice au o natura complexa, variata, neputând fi cuantificate
exhaustiv. Totodata, acestea trebuie sa satisfaca nevoia sociala în raport cu posibilitatile
oferite de consumul de resurse si apar în expresie valorica si/sau natural-materiala.
Eforturile economice trebuie analizate din punct de vedere al modului de esalonare
în timp a surselor de finantare, gradului de disponibilitate a unor resurse, posibilitatilor de
regenerare, implicatiile pe care le au aceste cheltuieli în avalul sau amontele activitatii în
care acestea se folosesc etc.
De asemenea, trebuie avut în vedere si faptul ca resursele consumate se exprima în
diferite unitati de masura (naturale, natural-conventionale, valorice). Trebuie tinut cont de
faptul ca eficienta economica nu include orice efecte, ci numai pe cele utile, pozitive în
sens economic, care confera un plus de valoare activitatii depuse.
Eficienta economica confera sensul realizarii echilibrului economic, iar echilibrul
este conditia cea mai importanta pentru o economie eficienta. Pe ansamblul economiei,
eficienta se exprima prin sporul de venit national pe unitatea de efort, iar la nivelul unei firme
prin nivelul productivitatii muncii, al costurilor unitare de productie, al rentabilitatii etc.
Marimea eficientei economice se materializeaza, asadar, în cadrul firmei, dar
aceasta are importanta si pentru economia nationala în ansamblul ei.
Eficienta productiei, dar mai ales a utilizarii produselor în economia nationala sau a
valorificarii lor pe piata externa, depinde nu numai de productivitatea muncii care
realizeaza aceste produse, ci si de nivelul lor tehnic si calitativ, de nivelul consumurilor
materiale si energetice, care reprezinta un factor hotarâtor al competitivitatii pe piata
externa.
Mai mult decât atât, eficienta poate fi privita si la nivelul tarilor cu care economia
noastra nationala intra în relatii, deoarece îmbunatatirea activitatii partenerilor nostri duce
la obtinerea unor produse cu un efort mai scazut.
„La nivel de organizatie lucrativa comerciala, ramura sau economie nationala,
eficienta utilizarii capitalului este data de formula:
e' = r ' = (P : K ) , (1.1)
unde: P este profitul realizat de firma, ramura, economie nationala,
K este întregul capital utilizat la un nivel sau altul de referinta,
Eficienta se poate exprima sub forma de coeficient sau procentual. La nivel de
produs, eficienta sau rentabilitatea se determina astfel:
e' = r ' = P : (C + V ) , (1.2)
în care: C + V = costul produsului.
În concluzie, eficienta, calculata ca un raport între iesirile sistemului si efortul facut
(intrari) pentru obtinerea efectului respectiv, se urmareste sub aspecte multiple. Pe baza
principiului general de calcul al eficientei economice, relatiile dintre intrari si iesiri se pot
stabili astfel:
max e = Iesiri / Intrari si min e’ = Intrari / Iesiri (1.3)
unde e si e’ reprezinta cele doua forme ale eficientei economice.
Deci, apare necesitatea abordarii eficientei sub forma de sistem, ca o comparare a
intrarilor cu iesirile din sistem. Aceste elemente trebuie cuantificate, dar apare totodata
necesitatea cuantificarii efectelor si eforturilor, actualizarea evaluarii lor ca natura si
timp”∗ .
∗
sursa: Gh. Olah, Echilibrul si dezvoltarea economiilor nationale, Universitatea Oradea, Editura Mihai
Eminescu, 1995.
Formele eficientei economice deriva din varietatea efectelor activitatilor si
resurselor si se clasifica astfel:
a) dupa modul de exprimare eficienta poate fi:
- eficienta exprimata fizic si
- valoric
b) dupa natura efectelor, eficienta economica poate fi:
- a productiei si productivitatii muncii
- a economiilor
- a profitului
c) dupa natura eforturilor depuse pentru obtinerea efectelor, eficienta poate fi a
resurselor:
- avansate
- ocupate
- consumate.
Eficienta economica este expresia cerintelor legii obiective a economiei de timp,
care dirijeaza rationalitatea si comportamentul agentilor economici.
Progresul economic este obiectiv conditionat de economisirea muncii, respectiv a
resurselor; sporirea randamentului capitalului; largirea pietei etc. si, în final, de cresterea
economica.
Eficienta activitatii la nivelul firmei comerciale, ca expresie a minimizarii
cheltuielilor sau a maximizarii rezultatelor, este apreciata, de regula, pe baza criteriilor:
• eficienta utilizarii resurselor economice , care se evidentiaza prin indicatori în
care resursele se raporteaza la rezultatele economice, ca efort, iar ca efect se
obtine consumul de resurse la o unitate de rezultat (ca de exemplu: valoarea
fondurilor fixe, valoarea fondurilor financiare, coeficientul de utilizare a
timpului de lucru calendaristic, coeficientul de utilizare a capacitatii unui mijloc
de transport etc.).
• costul de circulatie ce reflecta conditiile proprii de desfasurare a activitatii de
catre fiecare agent economic si modul de folosire a factorilor de productie prin
indicatori absoluti, relativi, de nivel si de dinamica, precum: nivelul absolut al
cheltuielilor, cuantumul reducerii nivelului relativ al cheltuie lilor de circulatie,
nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie etc.
• rentabilitatea activitatii economice reprezinta sinteza calitativa a activitatii, în
cadrul acestui indicator regasindu-se atât modul de utilizare a factorilor de
productie cât si calitatea relatiilor cu partenerii si inclusiv cu mediul.
Eficienta economica se manifesta, apreciaza, analizeaza, pe de o parte, în forme
speciale si sectoriale, precum eficienta activitatii din industrie, agricultura, constructii,
transporturi, telecomunicatii si, pe de alta parte, ca eficienta a sectorului primar, secundar,
tertiar si cuaternar. Toate aceste forme, alaturi de cele general sintetice, precum eficienta
productiei, circulatiei, repartitiei, consumului sau a protectiei mediului natural, se afla în
strânsa dependenta la toate nivelurile de referinta ale economiei nationale.
„Componentele eficientei la nivelul firmei – eficienta economica si eficienta sociala
– nu pot fi disociate, acestea reprezentând un tot unitar în ceea ce priveste aprecierea
globala a activitatii. Specific eficientei sociale este dificultatea cuantificarii acesteia în
unele situatii, îndeosebi în ceea ce priveste estimarea prin prisma aprecierilor
consumatorilor” [vezi 76, pag. 81].
În prezent, în conditiile consolidarii economiei de piata din punct de vedere
informational, timpul mediu de raspuns la cereri de informare, entropia informationala,
costul prelucrarii datelor etc., exprima eficienta sistemului de informare. Asadar, eficienta
poate fi considerata ca un concept de evaluare si nu poate fi despartita de faptul ca aceasta
constituie obiectivul fiecarei societati. Deci, eficienta poate fi considerata ca un „succes în
activitate”, în concordanta cu puterea de a realiza eficacitate si performanta maxime cu
eforturi minime de catre orice întreprinzator sau economie nationala.
„În cadrul ansamblului de factori care pot contribui si asigura relansarea comertulu i
în România, un loc important îl ocupa îmbunatatirea managementului la toate nivelurile de
conducere ale firmei comerciale prin folosirea eficienta a principiilor si mecanismelor
specifice de functionare ale economiei de piata, cu o atentie deosebita acor data folosirii
noilor abordari, metode si tehnici de vânzare, care au asigurat si asigura performante
economice superioare firmelor pe plan mondial. În procesul dinamic de cautare si de gasire
a modalitatilor optime de relansare a firmelor comerciale, se impune abordarea conducerii
pe baza conceptelor de sistem strategic, analiza strategica si concurentiala si de folosire a
resurselor si competentelor motrice ale firmei comerciale pentru realizarea avantajului
concurential fata de principalii competitori.
Aceasta orientare majora în managementul activitatii firmelor comerciale trebuie sa
se înscrie în mod armonios în ansamblul masurilor care trebuie luate la nivelul economiei
nationale pentru înlaturarea deficitului actual de performanta, din rândul carora fac parte
procesele de echilibrare macrosectoriala, cele de restructurare si privatizare sau cele
privind crearea conditiilor necesare cu caracter bugetar si financiar bancar, care sa permita
dinamizarea vietii economice” [vezi 120, pag. 14].
Orice program al activitatii comerciale, care cuprinde programe de aprovizionare,
desfacere, promovare si resurse umane, are la baza o multitudine de cai si modalitati de
realizare. Fiecare modalitate are la baza mai multe variante de realizare, caracterizându-se
printr-o varietate de informatii referitoare la: eforturi, efecte, raportul care exista între
acestea, durata de realizare a unei activitati, durata de obtinere a efectelor economice sau
sociale.
„De aceea, în vederea alegerii variantei optime se utilizeaza un sistem de indicatori
de eficienta economica ce cuprinde aceste informatii sub aspect cantitativ si pe cât posibil
si calitativ.
Corelatia dintre eforturi si efecte din punct de vedere cantitativ se exprima cu
ajutorul indicatorilor de eficienta, care îmbraca, de cele mai multe ori, forma de raport
matematic. În acest sens, se utilizeaza matricea efect/efort care este o matrice patrata, în
care numarul de linii/coloane este reprezentat de numarul de indicatori de efort si de efect
identificati ca fiind caracteristici activitatii ce urmeaza a se analiza.
Ordonarea acestora permite partitionarea matricei în patru cadrane, fiecare cadran
continând un anumit tip de indicatori de eficienta economica: (vezi tabelul 1.1)
a) indicatori de tip efort/efort (cadranul I): costul unui loc de munca, gradul de
înzestrare tehnica a muncii, etc.)
b) indicatori de tip e fect/efort (cadranul II): profit la un leu investitii, rata
profitului
c) indicatori de tip e fort/efect (cadranul III): investitia specifica, cheltuieli la 1000
lei produc tie marfa
d) indicatori de tip efect/efect (cadranul IV): profit la 1000 lei încasari, curs de
revenire etc.
Tabelul 1.1
Eforturi (Resurse) Efecte (Rezultate)
R1 ……..Ri………Rn E1 ……..Ei…….…E m
Eforturi
CADRAN I CADRAN II
R 1 …..Ri..…R n
Efecte
CADRAN III CADRAN IV
E1 …..Ei …Em
Trebuie specificat ca dimensiunile matricei variaza în functie de gradul de detaliere
pe care vrem sa-l folosim în analiza, de nivelul decizional pe care-l deserveste, de
activitatea pe care o caracterizeaza [vezi 53, pag. 24, 25].
Avându-se în vedere întelegerea eficientei ca o relatie între efectul util si efort, se
poate construi un sistem de eficienta, care are în vedere urmatoarele componente:
A. Indicatorii care exprima efectul util (ai rezultatelor activitatii) ce cuprind, în principal,
indicatorii valorici. Ca urmare a practicarii unor preturi diferite în momentul
cumpararii si revânzarii produselor, în domeniul circulatiei marfurilor apar unele
particularitati în determinarea indicatorilor de rezultate (efecte).
Astfel, putem calcula:
• venitul brut (venitul global) ca diferenta între valoarea desfacerilor de marfuri în
preturi cu amanuntul (cifra de afaceri) si volumul valoric al achizitiilor de marfuri (în
vederea revânzarii) la preturi cu ridicata (sau preturi de livrare ale furnizorilor)
rezultând rabatul comercial;
• productia globala ca diferenta între venitul brut si plata serviciilor efectuate de unitati
economice din alte ramuri în favoarea firmelor comerciale (transport, telecomunicatii,
energie electrica etc.);
• productia finala a comertului, care se obtine scazând din productia globala pierderile
de marfuri, inclusiv perisabilitatile. Aceasta cuprinde cheltuielile materiale ale firmelor
(ambalaje, combustibil, amortizarea capitalului fix etc.)
• productia neta definita ca valoare nou creata (valoarea adaugata neta) din sfera
circulatiei marfurilor. Acest indicator se exprima în pretul factorilor:
Procese de
IMPUT-uri combinare si
PIATA ÎN OUTPUT -uri PIATA ÎN
consumare a
AMONTE de resurse de rezu ltate AVAL
resurselor
B. Indicatorii care exprima efortul abordati prin prisma celor din categoria de resurse
ocupate si resurse consumate.
Pâna la realizarea acestora, bunurile si serviciile necesita o serie de cheltuieli
(eforturi) menite sa asigure pastrarea calitatii, ferirea de alterare, precum si servirea
corespunzatoare a consumatorilor. În acest scop, se fac eforturi pentru depozitarea
marfurilor astfel încât acestea sa fie accesibile cumparatorilor, în paralel cu preocuparea
privind depozitarea marfurilor în depozite proprii si servirea cumparatorilor. În consecinta,
activitatea complexa a firmelor comerciale, precum si complexitatea si variabilitatea
produselor din cadrul acestui sector de activitate reclama anumite cheltuieli de munca vie
(pentru sine) si materializata, care formeaza costurile activitatii firmei.
Totodata, costul firmei reprezinta un important indicator al bugetului de venituri si
cheltuieli, un criteriu de baza al eficientei economice a activitatii. Complexitatea
procesului de formare a costurilor necesita utilizarea unor concepte complementare de
definire a consumurilor si a elementelor componente, printre care:
• costul de productie – totalitatea cheltuielilor efectuate si/sau care urmeaza sa fie
facute, toate sub forma baneasca, de catre o firma pentru producerea si desfacerea
de bunuri materiale si imateriale;
• costul explicit reprezinta cheltuielile necesare facute cu procurarea factorilor de
productie externi firmei si pe care aceasta le efectueaza pentru fiecare ciclu de
productie;
• costul implicit reprezinta cheltuielile ce nu presupun plati catre terti, acestea
efectuându-se pe baza resurselor proprii ale unitatii (amortizarea, dobânda cuvenita
capitalului propriu, munca proprietarului si întreprinzatorului etc);
• costul de oportunitate prin care se masoara valoarea tuturor lucrurilor la care
trebuie sa se renunte pentru a obtine altceva. „Masura costului de oportunitate poate
coincide sau nu cu cheltuielile banesti prin care contabilul masoara costul”
(the MID Dictionary of Modern Economics).
Costul explicit împreuna cu costul implicit alcatuiesc costul productiei.
• costul contabil cuprinde costul explicit si amortizarea, aceasta facând parte din
costul implicit.
Costul este un instrument foarte util în vederea luarii deciziilor menite sa asigure
nivelul performant al activitatii firmei. Totodata, îl ajuta pe întreprinzator sa fundamenteze
în asa fel utilizarea factorilor de productie încât sa obtina o rentabilitate cât mai mare.
Marimea costului poate fi calculata pe: unitate de produs (unitar, mediu); pe o masa
de productie omogena (cost al productiei); pe productia de regula eterogena a unei firme,
într -un orizont de timp (an, trimestru).
• costul global al productiei comerciale desemneaza toate cheltuielile ocazionate de
achizitionarea unui volum dat al productiei si de desfacerea acesteia, deci de
desfasurarea activitatii comerciale;
• costul global fix este acea parte a costului care este independenta de volumul
productiei; elementele de cost fix sunt suportate de firma, indiferent de nivelul
productiei;
• costul global variabil reprezinta acele cheltuieli care variaza o data cu volumul
fizic al productiei. Pe termen scurt, aceste costuri sunt direct proportionale cu
productia fizica (salariile directe).
Costul global total rezulta din însumarea costurilor fixe si a celor variabile.
• costul mediu (unitar) rezulta din raportarea costului global la productia omogena
obtinuta. Acestea sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu prestat;
• costul mediu variabil se calculeaza ca raport între costul global variabil si
productia fizica obtinuta, acesta exprimând costul variabil pe produs sau serviciu;
• costul mediu total reprezinta suma costurilor medii fixe si a celor medii variabile,
respectiv raportul dintre costul global total si productia obtinuta, în expresie
naturala.
Într-o economie concurentiala, întreprinzatorul singur nu poate stabili nici preturile
de achizitie si nici pe cele de desfacere a produselor sale. Dar, pornind de la premisa ca
exista o combinare optima a factorilor de productie (sub raport tehnic), atunci singura
variabila asupra careia poate actiona întreprinzatorul este volumul productiei, respectiv
gasirea acelor cantitati de produse care sa maximizeze încasarile totale, în paralel cu
minimizarea costurilor totale.
În cadrul oricarei analize, costurile se pot grupa si în functie de procesele
economice care au loc în diferite momente ale circulatiei marfurilor în cadrul firmei
comerciale, si anume: aprovizionarea cu marfuri, depozitarea si stocarea marfurilor,
desfacerea marfurilor, conducerea si administrarea firmei. Costurile firmei comerciale au
un caracter complex, determinat de faptul ca atât volumul lor total cât si nivelul lor mediu
cuprind cheltuieli diferite (cheltuieli pentru transportul marfurilor, pentru manipularea si
încarcarea lor, salarizarea personalului din depozite, cheltuieli cu ambalarea si livrarea
marfurilor si cu reclama comerciala etc) în functie de volumul activitatii economice.
Din combinarea indicatorilor prezentati la A si B se deduc formele de eficienta, si
anume:
1. Productivitatea factorilor de productie, exprimata valoric (W), reprezinta
raportul între rezultatele unei activitati economice si eforturile facute în acest scop,
aceasta mai fiind denumita si eficienta sau randament. Se determina ca un raport
între valoarea productiei (Q) obtinuta între-un orizont de timp si într-un cadru
(întreprindere, firma, fabrica etc.) si factorii de productie utilizati (FPutilizati ) pentru
obtinerea aceste ia.
Q ·p
W = x K∗ (1.9)
FPutilizati
Productivitatii i s-au dat o serie de sensuri începând înca din 1909, când la Viena
Asociatia pentru Politica Sociala a considerat productivitatea drept valoare; al doilea sens a
fost dat de Sonberg, care a afirmat ca productivitatea este un atribut sau caracter. Adam
Smith spune ca productivitatea trebuie luata în sens de relatie-raport sau masura, fiind
vorba aici de raportul (relatia) dintre produs si costuri. Petit Larousse defineste
productivitatea ca fiind facultatea de a produce, aceasta fiind clasificata în productivitatea
∗
K – coeficient de calitate, care corecteaza volumul activitatii desfasurate.
muncii, productivitatea capitalului si a resurselor naturale, în conformitate cu existenta
factorilor de productie.
Principalele forme ale productivitatii sunt:
• Eficienta muncii este deosebit de importanta (omul fiind principalul factor de
productie) si reprezinta productia realizata de un salariat într-o unitate de timp,
altfel spus, valoarea productiei ce revine pe un salariat. În comert, eficienta muncii
reflecta productivitatea muncii personalului din comert, depusa în procesul
complex al circulatiei marfurilor de la producator la consumatorul final.
Nivelul productivitatii muncii lucratorilor comerciali depinde de o serie de factori
endogeni si exogeni, iar analiza temeinica a acestui indicator se poate face din mai multe
puncte de vedere, în functie de scopul urmarit.
În general, nivelul productivitatii muncii în comert se exprima în mod sintetic fie
prin valoarea produselor vândute într-o unitate de timp de munca (w), fie prin consum ul de
munca ce revine pe unitate valorica de marfa vânduta (t). Corespunzator celor doua metode
de calcul al nivelului productivitatii muncii, avem:
§ metoda directa: w = D : Np (1.10)
§ metoda inversa: t = T : D
unde: D reprezinta volumul valoric al produselor vândute
Np reprezinta numarul de persoane
T reprezinta fondul de timp
Eficienta cu care este cheltuita munca în comert, reflectata de numarul de personal
folosit, activitatea economica si cheltuielile efectuate cu salarizarea depind de eficienta
muncii, considerata ca unul dintre indicatorii calitativi esentiali pentru aprecierea activitatii
comerciale. Pentru sfera serviciilor comerciale, activitatea desfasurata se comensureaza, în
principal, prin volumul valoric al desfacerilor. Datorita caracterului eterogen al activitatilor
desfasurate de agentii comerciali, exista mai multe modalitati de calcul al productivitatii
muncii în comert, si anume: calculul productivitatii muncii pe un vânzator, magazioner,
sortator de marfuri si agent de vânzari. Indicatorii productivitatii se pot determina si în
functie de structura de baza a personalului, adica: total personal, personal operativ, agenti
de vânzari.
Datorita varietatii marfurilor, productivitatea muncii se determina, de regula,
valoric, ceea ce determina exprimarea valorica a volumului activitatii, pentru a face
posibila consolidarea sa. Exprimarea valorica este determinata de nivelul si dinamica
preturilor. Astfel, apare necesitatea utilizarii unor indicatori complementari, ca: valoarea
medie a unei tranzactii, numarul de clienti deserviti de un lucrator comercial si indicele
preturilor. Productivitatea muncii în comert este diferita pe diversele activitati comerciale,
fiecare grupa de marfuri tranzactionate necesitând, datorita proprietatilor fizice,
complexitatii sortimentale si formelor de distributie, un consum de munca diferit pentru
comercializarea unei unitati valorice. Acest consum, în final, depinde si de modul în care
marfurile sunt livrate de furnizori, adica de conditiile de livrare a marfurilor, care sa
permita transportul, depozitarea si vânzarea lor eficienta.
Activitatea unei firme comerciale se apreciaza ca fiind pozitiva, atunci când
productivitatea muncii creste datorita aplicarii unor masuri tehnico-organizatorice, ca de
exemplu folosirea formelor noi si rapide de vânzare a marfurilor preambalate.
Productivitatea muncii se calculeaza, în principiu, valoric, datorita varietatii de unitati de
masura prin care se exprima activitatea comerciala si, deci, dificultatii sau imposibilitatii
însumarii lor.
Masurarea nivelului productivitatii medii a muncii, ca indicator calitativ de
minimizare a eforturilor, se determina dupa relatia:
Q
W = (1.11)
L
Adaos comercial
Pret
Rentabilitatea
Profit
Cost
∗
Sursa: Gheorghiu Al., Analiza rentabilitatii la nivel macroeconomic, Revista Româna de Statistica, nr. 1,
septembrie, 1992.
§ Rata rentabilitatii economice se determina, de regula, în doua moduri:
1. ca un raport între masa profitului (P) si volumul activitatii economice (D),
reprezentat de cifra de afaceri. Masa profitului reflecta performanta firmei,
indiferent de modul de finantare si sistemul fiscal. Aceasta permite
aprecierea efortului depus de o firma pentru a obtine profit, volumul
desfacerilor sintetizând în mod indirect consumul de resurse.
2. Rata rentabilitatii se poate exprima si ca raport între profit si marimea
fiecarui factor de productie sau a altor elemente care compun patrimoniul,
obtinându-se expresii semnificative ale eficientei, ca raport între efecte si
eforturi economice (de exemplu între profitul brut si capitalul total).
Profitul luat în calcul poate fi profitul b rut determinat prin scaderea din venituri a
cheltuielilor, a taxei pe valoarea adaugata si a accizelor acestora; se mai numeste si profitul
impozabil. Masa profitului brut (MPB) se calculeaza la nivelul firmei, scazând din cifra
de afaceri toate costurile activitatii.
Asupra profitului brut se percepe impozitul pe profit sub forma unei cote
procentuale, reglementata prin lege, în final obtinându-se profitul net.
Rata rentabilitatii poate fi calculata si în raport cu resursele umane utilizate si
consumate (numar de persoane, fondul de salarii) cu activul total al firmei care le -a creat,
fiecare semnificând un aspect de eficienta a utilizarii resurselor economice. Între marimea
profitului, numarul de personal si volumul desfacerilor se stabileste urmatoarea relatie de
calcul:
∗
Sursa: Colasse, B., Gestion financière de l’entreprise – problématique, concepts et méthodes , Paris, 1987.
§ Rata rentabilitatii veniturilor comerciale se determina ca raport între profitul
brut si venituri (încasari din vânzarea productiei) sau cifra de afaceri:
P P
Rf = ≅ , (1.20)
∑ qp CA
în care: P = profitul brut
qp = încasari din vânzarea productiei
CA = cifra de afaceri
În aceasta relatie apar ca factori de influenta structura productiei, preturile (fara
ICM) si costurile.
§ Rata rentabilitatii resurselor avansate (utilizate si consumate):
RAC = (PN : (AF + AC)) (CA : PN) (PR : CA), (1.21)
în care: AF = active fixe
AC = active circulante
PN : (AF + AC) = productia ce se obtine la 1000 lei capital avansat, deci eficienta
economica a resurselor consumate
CA : PN = gradul de realizare a productiei marfa fabricata (prin intermediul acestui
raport se pun în evidenta influentele stocurilor de produse nevândute)
PR : CA = rata rentabilitatii comerciale
§ Rata rentabilitatii capitalului avansat (ocupat) se determina ca un raport între
rezultatul curent al exercitiului si capitatul avansat:
RA = RC : (AF + AC), (1.22)
în care: RC = rezultatul curent al exercitiului si se determina ca o diferenta între veniturile
curente (cele din exploatare si cele financiare) si cheltuielile curente (cele
de exploatare si cele financiare)
„Totodata, este necesara si determinarea pragului de rentabilitate atât pe produse,
cât si pe întreaga activitate a agentilor economici. Indicatorul este deosebit de important în
analiza eficientei economice, aceasta fiind data de egalitatea:
Sursa: Global eCommerce Report 2002, Taylor Nelson Sofres Interactive, June 2002 (cercetarile au fost
facute în 37 de tari, pe un esantion de 42238 persoane)
∗
Gradul de penetrare se refera la utilizarea INTERNET -ului în lume, care a precedat efectuarea cercetarii, nu
la accesul total la INTERNET.
1.3 Directii de perfectionare a sistemului de indicatori
ai eficientei economice
1.3.1 Propuneri pentru îmbunatatirea sistemului de indicatori
ai eficientei economice
Îmbunatatirea sistemului de indicatori ai eficientei economice trebuie sa aiba în
vedere atât perfectionarea celor existenti, precum si introducerea altor indicatori cu rol
benefic în cresterea eficientei economice. Indicatorii propusi în aceasta lucrare au fost
definiti si utilizati în alt context, dar pot fi utilizati si în analiza eficientei, si anume:
A. Indicatorii marginali ai consumurilor care arata eficienta ultimei unitati de factor de
productie consumat, adica:
• costul marginal, ce exprima sporul de cheltuieli totale (∆CT) antrenat pentru
obtinerea unei unitati suplimentare de produs si/sau serviciu (∆Q):
∆CT (∆ CF + ∆CV)
C mg = = (1.25)
∆Q ∆Q
unde ∆CF = 0 si daca ∆ Q = 1, atunci Cmg = ∆CT
B. Indicatorii marginali ai veniturilorsi ai rentabilitatii. În acest sens, avem în vedere:
• productivitatea marginala ce reprezinta surplusul de productie obtinut pe seama
suplimentarii cu o unitate a unui factor de productie, în conditiile în care ceilalti
ramân constanti. Aceasta se calculeaza prin relatia:
∆Q
W mg = (1.26)
∆ FPi
unde: ∆Q = variatia productiei
∆ FP = sporul absolut al factorului variabil
Cunoasterea nivelului productivitatii marginale este necesara pentru fundamentarea
deciziei întreprinzatorului privind viabilitatea modificarii (crestere sau scadere) cantitatii
de factori de productie utilizati.
Având în vedere munca si capitalul ca factori de productie, se poate determina:
a) productivitatea marginala a muncii, care se poate exprima atât ca indicator calitativ
de maxim:
∆Q (Q1 – Q0) (∆Y • P)
Wmg = = = (1.27)
∆L (L1 – L0) ∆T
în care: ∆Q reprezinta variatia absoluta a rezultatelor obtinute
∆L reprezinta variatia absoluta a cantitatii de munca utilizata cât si ca
indicator calitativ de minim :
∆L (L1 – L0) ∆T
Wmg = = = (1.28)
∆Q (Q1 – Q0) (∆Y • P)
Aceasta exprima eficienta ultimei unitati de munca implicata în activitatea
economica.
b) productivitatea marginala a capitalului care masoara sporul de efecte economice
ce revine la o unitate suplimentara de capital utilizat, dupa relatia:
∆Y
Wmg = (1.29)
∆K
unde ∆K reprezinta variatia absoluta a capitalului tehnic utilizat.
Eficienta marginala a capitalului se mai calculeaza si ca ra port între sporul efectelor
si efortul total exprimat în unitati valorice de capital utilizat si consumat:
∆Y
Wmg = (1.30)
∆K
c) Un alt indicator de apreciere a eficientei economice este reprezentat de valoarea de
piata a firmei sau “good will”, care, în conditiile actuale de consolidare a
economiei de piata, trebuie dezvoltat si perfectionat.
„Valoarea de piata a actiunilor si a obligatiunilor este corelata cu profiturile
obtinute de firma comerciala în activitatea de exploatare, cu fiscalitatea si cu factorii de
risc. Pentru aceasta, se folosesc astazi cu succes indicatorii:
1. raportul dintre pret si profitul net, un procedeu prin care se masoara
încrederea pe care investitorii o acorda firmei analizate. Indicatorul arata de
câte ori este mai mare pretul de piata al actiunilor firmei fata de profitul net
aferent acestor actiuni.
3500
3003
3000
2500 2367
2000 1792 B&B
1500 Total e Commerce
1408
1007
1000 560 823
286
500 474
278
0
2000 2001 2002 2003 2004
În ceea ce priveste tarile candidate la UE, pot fi mentionate câteva date de interes:
• în tarile din grupul de la Visegrad (Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia),
veniturile din comertul electronic au crescut, în 2002, pâna la circa 650 mil.
USD, din care 2/3 au fost reprezentate de comertul B & B de produse finite si
servicii, fata de numai 100 mil. USD, în 2001 .
• în patru tari sud-est europene (Slovacia, Croatia, Bulgaria si România)
veniturile din comert electronic au crescut de la circa 30 mil. USD, în 2002, la
circa 650 mil. USD, în 2005.
∗
Ministerul Comertului si Turismului
Evolutia comenrtului electronic în perioada
2000-2004 pe regiuni ale lumii
50 46
40 38
33
30
20 21
2000
20
12 10 2004
5 8 7
10
0
SUA Europa Japonia Asia Restul
de Vest lumii