GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE LA

RAIFFEISEN BANK

Studenți:

NIȚĂ ELENA EMILIA

RADU ANA-MARIA

ANUL III SUPLIMENTAR

1
CUPRINS

CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND RISCURILE CARE SE

MANIFESTĂ ÎN DOMENIUL BANCAR

1.1. Definirea riscului bancar

1.2 Clasificarea riscurilor cu care se confruntă băncile

1.3. Riscul de lichiditate

CAPITOLUL II: ANALIZA RISCULUI PE BAZA UNOR INDICATORI

2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate

2.2 Prezentarea Raiffeisen Bank. Modul de calcul al indicatorilor privind risculde lichiditatela

Raiffeisen Bank

CAPITOLUL III: METODE ȘI TEHNICI DE GESTIUNE A RISCULUI DE LICHIDITATE

3.1 Metode și tehnici generale de gestiune a riscului de lichiditate

3.2 Metode și tehnici de gestiune a riscului de lichidate utilizate de Raiffeisen Bank

CAPITOLUL IV: POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A MODULUI DE GESTIUNE A

RISCULUI DE LICHIDITATE

4.1 Propuneri de creștere a eficienței riscului de lichiditate în general

4.2 Propuneri de îmbunătățire a riscului de lichiditate în cazul Raiffeisen Bank

BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL I: DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND RISCURILE CARE SE
MANIFESTĂ ÎN DOMENIUL BANCAR

1.1. Definirea riscului bancar

Riscul bancar poate apărea în decursul efectuării operațiunilor bancare, fenomen

care provoacă numeroase efecte negative asupra activității bancare, ducând la deteriorarea cali
tăţiiafacerilor, la micșorarea profitului şi chiar obținerea de pierderi, ceea ce afectează buna
funcţionarea băncii. Riscul bancar apare de regulă datorită faptului că există clienţi ai băncii
care contractează împrumuturi pe care nu le rambursează la termen şi nici nu sunt acoperite de
garanţii asiguratorii corespunzătoare, ceea ce provoacă pierderi băncii.

Băncile au obligația să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate

şi risc. Necesitatea de a avea lichiditate, şi de a asigura în acelaşi timp, câştiguri sigure,
obligă băncile să menţină o parte a fondurilor lor sub forma unor plasamente
care îndeplinesc condiţiile referitoare la lichiditate şi securitate, chiar dacă rata dobânzii
aferentă acestora este mai mică.

1.2 Clasificarea riscurilor cu care se confruntă băncile

A. În funcție de piața care determină apariția riscului, avem:

1. Riscuri determinate de piața produsului – se referă la aspectele strategice și operaționale

ale gestiunii veniturilor și cheltuielilor de exploatare și cuprind:

 Riscul de creditare – se datorează deprecierii valorii ca o consecință a nerambursării

împrumutului sau falimentului;

 Riscul de strategie (afaceri) – se referă la riscul ca întreaga afacere să eșueze datorită

competiției sau a uzurii morale;
 Riscul datorat reglementărilor bancare;
 Riscul de operare-constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze corect;
 Riscul resurselor umane;
 Riscul legal;
 Riscul de produs – riscul ca produsele bancare să devină necompetitive;

3
2. Riscuri determinate de piața de capital  –  acestea cuprind:

 Riscul ratei dobânzii – se referă la sensibilitatea fluxului de numerar la schimbările

ratelor

dobânzii;

 Riscul de lichiditate-este cel mai important risc al pieței de capital și constă în

faptul că o bancă nu deține lichiditățile necesare pentru a acoperi anumite obligații
financiare;
 Riscul valutar-apare la vânzările și cumpărările de monedă străină;
 Riscul de decontare - se referă la transferul de sume între băncile locale și
internaționale.

 B. În funcție de expunerea la risc a unei societăți bancare (determinată de ansamblul

activității sale și de fiecare operațiune efectuată),riscurile se împart în:

1. Riscuri pure-sunt cele care apar ca urmare a activității bancare curente și pot fi: riscuri
fizice,riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere;

 2. Riscuri lucrative– generate de operațiuni prin care se încearcă obținerea unui venit
suplimentar;

C. În funcție de caracteristicile bancare,avem:

1. Riscuri financiare - sunt foarte importante deoarece pot duce la faliment; dintre acestea cele
mai importante sunt: riscul de lichiditate și riscul de faliment (de capital);

2. Riscuri de prestare a serviciilor bancare:

 Riscul operațional – incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților;

 Riscuri generate de introducerea de noi produse bancare;
 Riscul tehnologic-se referă la structura ofertei

de produse financiare;

 Riscul strategic-posibilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor

date;

 3. Riscuri ambientale-au un impact însemnat asupra performanţei bancare:

 Riscul de fraudă;
 Riscul economic-determinat de evoluția economică;
 Riscul concurențial;
 Riscul legal.

4
E. În funcție de elementele afectate de producerea riscului:

1. Riscuri financiare, de lichidități (afectează elementele de activ și pasiv)- riscul de credit,

riscul

titlurilor guvernamentale, riscul cursului de schimb, riscul ratei dobânzii, riscul de preț, riscul
de lichiditate, riscuri tehnice;

2. Riscul tranzacțional  – în cazul vânzărilor, obligațiilor de plată, al primitii de credite sau

investițiilor, al contractelor făcute cu monedă străină;

 F. În funcție de reflectarea lor în bilanțul contabil:

1. Riscuri referitoare la pozițiile bilanțiere:riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul

de schimb valutar, riscul de instrumente financiare folosite, riscul de portofoliu,riscul
pieţei, riscul de ţară, riscul de partener,riscul decontării,riscul profitabilităţii, riscul
indicilor de solvabilitate, riscul structurii bilanţului;

2. Riscuri în afara bilanțului:contracte la termen, acreditive, futures, options, fraptions, caps,

flors, collars, swaps.

3. Alte tipuri de risc:riscul de tendinţă, riscul de strategie, riscul de producţie, riscul de

investiţie, riscul concurenţei.

1.3. Riscul de lichiditate

În opinia lui Dedu Vasile și Bistriceanu Gabriel: “Lichiditatea activelor financiare este
o proprietate generală a acestora, exprimând capacitatea acestora de a se transforma rapid și c
u ocheltuială minimă în monedă lichidă (numerar, disponibilități în cont curent).

Lichiditatea bancară este o problemă de gestiune a activelor și pasivelor bancare care au grade
diferite de lichiditate și arată capacitatea unei bănci de a finanța operațiunile bancare curente.
În cazul în care există o probabilitate ca această capacitate să fie pierdută, apare riscul de
lichiditate”.

Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieței de capital și el constă în faptul că
o bancă nu deține lichidități corespunzătoare pentru a-și onora obligațiile financiare la un
moment dat.

Riscul de lichiditate reprezintă așadar riscul neîndeplinirii obligațiilor de plată de către bancă

și poate fi generat de mai mulți factori:

 Dependența finanțării băncii de finanțarea pe termen scurt  (de exemplu, depozite

atrase de la clienți pe termen de sub șase luni);
 Dependența băncii față de un debitor sau un  grup de debitori;
 Creditarea excesivă de către bancă pe termen lung , în condițiile existenței
depozitelor deponenților pe termen scurt;

5
  Lipsa de încredere sau diminuarea încrederii în bancă din partea altor bănci din
sistem și/sau din partea clienților ;
 Înrăutățirea  conjuncturii economice, rezultând creștere creditelor restante și, prin
urmare, banca are dificultăți la unele retrageri posibile de depozite;
 Influența mass-media poate genera panică în rândul deponenților.

Principalele surse de lichiditate sunt: numerarul, depozitele la banca centrală, depozite

labănci correspondent, portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie și alte titlurine
gociabile, împrumuturi de la alte bănci, împrumuturi de la banca centrală. În ceea ce
privește principalele destinații ale lichidității se pot enumera: rezerva minimă obligatorie,
împrumuturile și nevoile de bani lichizi ale clienților precum și acoperirea eventualelor cereri
are clienților persoane fizice/juridice de retragere de fonduri.

Riscul de lichiditate se poate manifesta sub două forme:

Riscul de lichiditate imediată-când banca nu poate satisface cerințele de retrageri

masive,chiar înainte de scadență, ceea ce determină banca să apeleze la resurse de împrumut
marginale sau de ultimă instanță, cu costuri foarte mari .

Riscul de conversie-apare în situația în care banca, deși are resurse pe termene mai scurte,

a efectuat pe seama lor plasamente pe termene mai lungi, pe care nu le poate transforma rapid
în lichidități.

CAPITOLUL II: ANALIZA RISCULUI PE BAZA UNOR INDICATORI

2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate

Lichiditatea globală(generală)- se determina ca un raport între activele lichide ale băncii și

datoriile sale curente și reprezintă capacitatea elementelor patrimoniale de activ de a se
transforma pe termen scurt în lichidităţi-- se exprimă prin rata lichidității generale iar
valoarea optimă este între 2 și 2,5; activele lichide luate în calcul sunt: disponibilitățile
bănești, soldul contului curent al băncii la banca centrală, depozitele constituite la alte bănci,
certificate de trezorerie si alte titluri de stat, alte active;datoriile curente sunt date de
disponibilitățile bănești ale altor instituții financiar bancare, ale agenților economici și ale
populației

Lichiditatea imediată (sau de trezorerie)- se exprimă prin rata lichidității imediate și valoarea

optimă este de aproximativ 20%;

6
Lichiditatea în funcţie de total depozite - reprezintă posibilitatea elementelor patrimoniale de

activ de a acoperi datoriile,

reprezentând totalul depozitelor se exprimă prin rata lichidității înfuncție de total depozite;

Lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi - reflectă posibilitatea

elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor din depozite şi împrumuturi.

Raportul credite / depozite

Transformarea medie a scadențelor - exprimă în zile sau luni diferența dintre scadența medie
ponderată a activelor bancare și cea a pasivelor bancare.

Pentru estimarea riscului de lichiditate se pot utiliza și alți indicatori cum sunt:

Poziția lichidității-reprezintă un indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie, care se

calculează pe zile, săptămâni și luni și a cărui optimizare constă în echilibrarea activelor
lichide cu pasivele imediate.

Pasivele nete – se calculează pentru a semnala perioada de maximă nevoie de lichiditate și

reprezintă diferența între activele și pasivele clasificate după scadență.

Indicele  de  lichiditate, care reprezintă raportul dintre suma activelor și suma pasivelor,ambele
ponderate cu numărul mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadențe respective.

Dacă indicele de lichiditate este= 1 activele şi pasivele băncii sunt perfect corelate pe fiecare
scadenţă, nu se poate vorbi despre un risc de lichiditate (banca nu e nevoită să facă
transformări ale scadențelor).

7
Dacă indicele de lichiditate este< 1, subunitar banca trebuie să facă o transformare a pasivelor
pe termen scurt în active pe termen lung (creanțele sunt mai mari decât angajamentele și
rezultă un excedent de lichiditate).

Dacă indicele de lichiditate este> 1 banca transformă pasivele pe termen lung în active

 pe termen scurt, rezultând riscul de lichiditate (angajamente mai mari decât creanțe, rezultând

un deficit de lichiditate).

Rata lichidității-exprimă evoluția gradului de îndatorare a băncii față de piața monetară.

Aceasta se calculează periodic, în funcție de scadența operațiunilor de împrumut, potrivit
formulei:

Dacă Rl este mai mare ca 1(supraunitară) avem o scădere a lichidității datorită creșterii
gradului de îndatorare.

Dacă Rl este mai mic decât 1(subunitară) avem o creștere a lichidității datorită scăderii
gradului de îndatorare.

 Raportul total credite  /  total depozite reflectă proporția din resursele atrase de la deponenți
care este împrumutată altor clienți. Cea mai mare parte a creditelor este lichidă.

În opinia lui Vasile Dedu și a lui Gabriel Bistriceanu riscul de lichiditate se măsoară prin doi
indicatori, și anume: GAP –  ul de lichiditate și indicatorul de lichiditate.

 În scopul determinării celor celor doi indicatori, băncile grupează activele, datoriile și
elementele din afara bilanțului în intrări și ieșiri de lichiditate, astfel:

 Intrări de lichiditate = active + dobânzi de încasat + angajamente primite de la bancă și

evidențiate în afara bilanțului + sume de încasat din instrumente financiare derivate;

Ieșiri de lichiditate = datorii + dobânzi de plătit + angajamente date de bancă și

evidențiate în afara bilanțului + sume de plătit aferente instrumentelor financiare
derivate.

Potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr. 1 din 09.04.2001 privind

lichiditatea băncilor, cu modificările ulterioare, benzile de scadență reziduală sunt: (0 luni – 1
lună], (1 lună –  3luni], (3 luni –  6 luni], (6 luni – 1 an], și peste un an. GAP –  ul de
lichiditate este determinat de bancă pe benzi de scadență. Presupunem to bandă de scadență.
Atunci, GAP –  ul de lichiditate pe banda de scadență t este egal cu diferența dintre total
intrări de lichiditate pe banda de scadență t si total ieșiri de lichiditate pe banda t. Totodată,o
bancă mai are posibilitatea de a determina GAP-ul cumulat de lichiditate pe bandat , și
anume: gap cumulat de lichiditate (t-1) + gap de lichiditate (t).

8
Conform autorilor Dedu Vasile și Bistriceanu Gabriel, potrivit Normelor Băncii Naționale a
României nr. 1 din 09.04.2001 privind lichiditatea băncilor, cu modificările ulterioare,
instituțiile de credit din România trebuie să calculeze indicatorul de lichiditate. Indicatorul de
lichiditate (IL) se determină astfel:

Coeficientul fondurilor proprii și al resurselor permanente – se calculează ca raport între

resursele pe termen lung ale băncii și utilizările pe termen lung (mai mare de 5 ani) și
urmărește să împiedice o finanțare a plasamentelor pe termen lung din resurse pe termen
scurt. Acest raport trebuie să fie de cel puțin 60% pentru băncile din U.E

Rezerva minimă obligatorie – suma pe care fiecare bancă trebuie să o păstreze la banca

centrala; această obligativitate urmărește asigurarea unei lichidități minime băncilor pentru a
face față solicitărilor de retragere a depozitelor.

9
 2.2 Prezentarea Raiffeisen Bank. Modul de calcul al indicatorilor de lichiditate la
Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească, oferind o gamă completă
de produse şi servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor
mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi EPOS, phone-
banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking) şi internet banking (Raiffeisen
Online).

Raiffeisen Bank are o reţea de 540 agenţii în toată ţara care deservesc aproximativ 2 milioane
clienţi, dintre care aproape 105.000 de IMM-uri şi 8.000 corporaţii mari şi medii.

Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două
entităţi deţinute de Grupul Raiffeisen în România: Raiffeisenbank (România), înfiinţată în
1998 ca subsidiara a Grupului RZB, şi Banca Agricolă Raiffeisen S.A., înfiinţată în 2001,
după preluarea băncii de stat Banca Agricolă de către grupul austriac.

Raiffeisen Bank este subsidiara Raiffeisen Bank International AG (RBI), cu sediul la Viena,
unul dintre cei mai mari furnizori de servicii bancare corporate şi de investiţii din Austria şi o
bancă universală de top în Europa Centrală şi de Est (ECE). RBI a rezultat din fuziunea
principalelor arii de afaceri ale Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) cu Raiffeisen
International Bank-Holding AG, tranzacţie finalizată oficial în octombrie 2010. RBI este o
subsidiară integral consolidată a RZB, care deţine 78,5% din acţiunile Băncii, listate la Bursa
de Valori din Viena, restul fiind liber tranzacționabile.

Raiffeisen Bank deţine diferite unităţi specializate ca “agenţii de retail” care se adresează
persoanelor fizice şi IMM-urilor. Friedrich Wilhelm Raiffeisen, marca pentru serviciile de
private banking destinată clienţilor bancari de top, oferă pachete de produse pentru o gamă
largă de investiţii, în spaţii dedicate în mările oraşe ale ţării, adăugând o notă personală
serviciilor de calitate pe care le oferă, fiecare client având bancherul sau personal.

Pe segmentul corporatist, Raiffeisen Bank deserveşte companii cu o cifră anuală de afaceri ce

depăşeşte 5 milioane EUR, entităţi publice şi instituţii financiare. De asemenea, banca are
reprezentanţi în 8 centre regionale corporatiste, oferind clienţilor marele avantaj de a beneficia
de soluţii bancare adaptate cerinţelor acestora în orice zonă a ţării.

De asemenea, Raiffeisen Bank este un jucător important pe piaţa cardurilor - a lansat primul
card de credit co-branded, primul card de credit cu cip şi oferă clienților săi toată gama de
carduri: de debit şi de credit, pentru persoane fizice şi juridice, în lei sau în valută, cu utilizare
naţională sau internaţională, de tip Visa sau Mastercard.

10
Situația consolidată a poziției financiare

11
Numerarul și echivalentele de numerar se prezintă astfel:

12
Valoarea activelor și pasivelor financiare ale băncii Raiffeisen Bank
la31.12.2011,distribuită pe benzi de scadență este determinată în tabelul următor:

13
Valoarea activelor și pasivelor financiare ale băncii Raiffeisen Bank la
31.12.2012,distribuită pe benzi de scadență este determinată în tabelul următor:

14
Valoarea activelor și pasivelor financiare ale băncii Raiffeisen Bank la
31.12.2013,distribuită pe benzi de scadență este determinată în tabelul următor:

Rata lichidității imediate (RLI) = Numerar+echivalent numerar+clienți/Datorii pe

termen scurt(pasive curente) *100

4.046.907
RLI²°¹¹= *100 = 25,19%
16.062.000

4.330 .300
RLI²°¹²= *100= 23,09%
14.420.310

6.261.724
RLI²°¹3 = *100= 36,44%
17.183.496

În ceea ce privește acest indicator, valoarea înregistrată în cei 3 ani este peste valoarea optimă
de 20%, fiind un aspect favorabil pentru bancă.

Active lichide
Lichiditatea generală=
Datorii curente

23.684 .855
LG²°¹¹= = 1,474
16.062.090
15
 23.467 .659
LG²°¹²= = 1,627
14.420.310

26.357 .157
LG²°¹3 = = 1,533
17.183.496

Această rată înregistrează valori sub valoarea recomandată de 2, dar se poateobserva ocreștere
din anul 2011 în anul 2013,aspect favorabil pentru bancă.

Active curente
Lichiditatea curentă (LC) =
Pasive curente

7.591.282
LC²°¹¹= =0,47
16.062.090

9.399.517
LC²°¹²= =0,65
14.420.310

11.090 .930
LC²°¹3 = = 0,64
17.183.496

Total activ
Rata lichidității în funcție de total depozite (RL/Dep)=
Depozite

23.684 .855
RL/Dep²°¹¹= *100=12,8%
18.424 .366

23.467 .659
RL/Dep²°¹²= *100=13,6%
17.149.400

26.357 .157
RL/Dep²°¹3 = *100=13,7%
20.164 .001

Valorile înregistrate de acest indicator sunt supraunitare, aspect economic favorabil pentru

unitatea bancară.

Total activ
Lichiditatea în funcție de total depozite și împrumuturi = x=
Depozite+imprumuturi

23.684 .855
L/dep+impr.²°¹¹= =0,66
35.850.178

23.467 .659
L/dep+impr.²°¹²= =0,64
36.111 .936

26.357 .157
L/dep+impr. ²°¹3 = =1,18
22.199 .983

16
Valoarea acestui indicator rămâne aproximativ constantă de la un an la altul, aspect
favorabil pentru instituția bancară, banca își poate acoperi cheltuielile aferente depozitelor si
împrumuturilor.

Proporția din resursele atrase de la deponenți care este împrumutată altor clienți=

Total credite
*100
Total depozite

15.887 .177
Total credite/total depozite²°¹¹= *100=86%
18.424 .366

15.548.347
Total credite/total depozite²°¹²= *100=90%
17.149.400

16.489.464
Total credite/total depozite²°¹3 = *100=81,77%
20.164 .001

Resursele atrase de la deponenți în ambele perioade au fost plasate aproape în proporție

de100%, aspect economic favorabil pentru bancă.

Intrări de lichiditate = total active Ieșiri de lichiditate= total datorii

GAP-ul de lichiditate t = Intrări de lichiditate t - Ieșiri de lichiditate t

GAP-ul cumulat de lichiditate t = Gap-ul de lichiditate t + Gap-ul cumulat t-1

Lichiditatea efectivă 2011 = Intrări de lichiditate 2011

Lichiditatea efectivă 2012 = GAP cumulat pozitiv de lichiditate 2011+ Intrări de lichiditate 2012

Lichiditatea efectivă 2013 = GAP cumulat pozitiv de lichiditate 2012+ Intrări de lichiditate 2013

Lichiditatea necesară t= Ieșiri de lichiditate t

Indicatorul de lichiditate= Lichiditate efectivă / Lichiditate necesară

Denumire
element 2011 2012 2013
Intrări de 23.684.854 23.476.659 26.357.157
lichiditate
Ieșiri de 20.953.447 20.536.035 23.324.543
lichiditate
GAP-ul de 2.731.407 2.940.624 3.032.614
lichiditate
GAP-ul cumulat 2.731.407 5.672.031 8.704.645
de lichiditate
Lichiditate 23.684.854 26.208.066 32.029.188
efectivă

17
 Lichiditate 20.953.447 20.536.035 23.324.543
necesară
1,1303559 1,2761989 1,3731968
Indicatorul de 74 35 08
lichiditate

CAPITOLUL III: METODE ȘI TEHNICI DE GESTIUNE A RISCULUI DE

LICHIDITATE

3.1 Metode și tehnici generale de gestiune a riscului de lichiditate

Gestiunea lichidității constituie una dintre principalele atribuții pentru conducerea unei bănci.
O bancă poate fi catalogată drept lichidă dacă are acces la resurse care pot fi utilizate imediat,
la un cost acceptabil, în momentul în care sunt necesare.

Managementul riscului de lichiditate se desfășoară după următoarele principii:

Gestionarea lichidității printr-un sistem computerizat de scadențare în care sunt cuprinse

încasările și plățile estimate pe baza prognozelor efectuate.

Urmărirea permanentă a structurii încasărilor și plăților, atât în lei, cât și în valută, la

active și pasive.

Realizarea unor simulări pe calculator ale evoluției contului curent al băncii deschis la
B.N.R., în funcție de o serie de scenarii care pot interveni pe piața financiar - bancară;

Obținerea de informații în timp real de la rețeaua de subunități cu privire la toate

operațiunile care influențează contul curent;

Atragerea resurselor, având în vedere diversificarea tipurilor de deținători ai

disponibilităților;

Menținerea unui stoc de active lichide, atât în lei, cât și în valută;

Urmărirea permanentă a dobânzilor oferite de celelalte bănci la lei și valută;

 Corectarea intrărilor/ieșirilor mari în lei sau valută și prin piața interbancară, prin
vânzarea/cumpărarea de valută (sau operațiuni de swap) în limitele aprobate de B.N.R. (10%
din fondurile proprii);

18
Piața de capital:pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe termen lung), prin
emisiuni proprii de obligațiuni, sau piața monetară în sens larg, pentru emisiunea de titluri pe
termen scurt;

Rezerva minimă obligatorie: este constituită la BNR, atât pentru mijloacele în lei, cât
și pentru cele în valută.

În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în: cedarea, ipotecarea
sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii fără a suferi pierderi excesive;găsirea
unor resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediu al investiţiilor băncii.

 Gestiunea riscului de lichiditate distinge: gestiunea pe termen scurt : permite măsurarea cu

precizie a riscului de lichiditate a băncii; gestiune trezoreriei: permite determinarea unei
structuri optime a activului băncii (banca să nu înregistreze pierderi); gestiune pe termen
lung  : permite băncii să elaboreze politica ei de creditare. 

Gestiunea riscului de lichiditate deteriorarea semnificativă a profitului băncii; publicitate

negativă;dificultăți de accesare a finanțării pe termene lungi;creșterea retragerilor de depozite
retail;dificultăți în plasarea datoriilor pe termen scurt;creșterea marjelor aferente datoriilor sau
a instrumentelor de tip credit-default-swap. Gestiunea riscului de lichiditate presupune si
identificarea surselor de lichiditate la care se poate apela in caz de nevoie. Acestea sunt:

 active cu lichiditate ridicată –  acestea sunt plasamente bancare cu scadențe mici, pe

care banca le poate lichida la nevoie.
 împrumuturi - în această categorie intră împrumuturile contractate de bancă pe piața
interbancară, împrumuturile de refinanțare, dar și depozitele atrase de bancă de la
clienți sau certificatele de depozit emise de bancă. Trebuie avut în vedere ca prin
împrumuturi banca obține lichidități ce pot satisface nevoile imediate, însă în
perspectivă aceste împrumuturilor reprezenta nevoi de lichiditate.
 surse neconvenționale – în această categorie intră unele tehnici și instrumente
financiare noi, precum titluri cu opțiune de răscumpărare, titluri emise pe piața
monetară sau procesul de titlurizare (banca reușește să transforme unele active cu
lichiditate scăzută, precum creditele, în surse de lichiditate).

3.2 Metode și tehnici de gestiune a riscului de lichidate utilizate de Raiffeisen Bank

Din perspectiva administrării riscului de lichiditate, Raiffeisen Bank își propune mai multe
obiective pentru a diminua costul de lichiditate, printre care:un raport adecvat între creditele
acordate și depozitele atrase de la clientelă,menținerea unei rezerve de lichiditate care să-i
permită Băncii ca în situații neprevăzute de criză să își desfășoare activitatea, pentru o
perioadă de timp acceptabilă, fără a-și modifică strategia sau modelul de afacere. Raiffeisen
Bank menține în conturi curente la BNR rezerva minimă obligatorie conform Regulamentului
nr. 6 / 2002, emis de BNR, cu modificările și completările ulterioare. La 31decembrie 2011
rata rezervei minime obligatorii pentru fondurile atrase în ron a fost de 15% (la31.12.2012 tot
15%), și de 20% (25% la 31.12.2012) pentru fondurile atrase în valută cu scadența reziduală
mai mică de doi ani la finele perioadei de observare.

19
 Pentru pasivele cu scadența reziduală mai mare de doi ani la finele perioadei de
observare,fără clauza de transformare, transferare sau retragere anticipată, rezerva minimă
obligatorie a fost stabilită la 0% (31.12.2012: 0%). Soldul rezervei minime obligatorii poate
varia de la o zi la alta.

La 31 decembrie 2011 dobânda plătită de BNR pentru rezervele menținute de bănci a fost de
1,45%pe an pentru rezervele denominate în ron și 0,65% pe an pentru rezervele denominate în 
euro.

Rezerva minimă obligatorie poate fi folosită de Bancă pentru activități zilnice, cu condiția ca
soldul mediu lunar să fie prevăzut în limitele prevăzute de lege.

CAPITOLUL IV: POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A MODULUI DE

GESTIUNE A RISCULUI DE LICHIDITATE

În ceea ce privește riscul de lichiditate, acordul Basel 3, spre deosebire de Basel 2,

conţine precizări referitoare şi la riscul de lichiditate. Conform unui calendar de desfăşurare,
anul 2011 are prezentat perioada de monitorizare şi de supraveghere a ratelor de lichiditate
urmând să fie introduşi doi indicatori: gradul de acoperire a lichidităţii (Liquidity Coverage
Ratio- LCR) în 2015şi rata netă de finanţate stabilă (Net Stable Funding Ratio- NSFR), în
anul 2018.

Pentru ca o bancă să dispună de necesarul de lichiditate, este de preferat ca activele pe termen

scurt să fie dimensionate corect, la fel și pasivele pe termen scurt. Dacă banca se confruntă cu
riscul de lichiditate pe termen scurt, aceasta poate recurge la împrumuturile pieței monetare
interbancare, unde se întâlnesc oferta și cererea de lichiditate din sistemul bancar.

4.2 Propuneri de îmbunătățire a riscului de lichiditate în cazul Raifeissen Bank

În cadrul procesului de gestiune a riscului de lichiditate, Raiffeisen Bank își propune să

urmărească continuu atragerea de lichidități din diverse modalități, printre care: piețele de
capital,operațiuni de trezorerie, finanțări externe. Totodată, banca mai urmărește să existe o
proporționalitate între resurse și plasamente, să se diversifice instrumentele utilizate,
care trebuie să fie în corelație cu riscurile totale asumate și cu modalitățile de adecvare ale
capitalului.  Asigurarea depozitelor este o măsură utilizată de Banca Raiffeisen, mai
complexă, care are în vedere mai multe aspect cu privire la gestiunea riscului de lichiditate,
pentru că oferă
clienților posibilitatea de a obține sumele din conturi în anumite situații extreme. De
asemenea, Raiffeisen Bank, își dorește să atragă cât mai multe depozite stabile, pe o perioadă
cât mai lungă de timp. Ca și rezultat, banca va obține un profit mai mare și astfel are
capacitatea de a face invesții . Pentru a-și acoperi necesitățile de lichiditate, în special pe

20
termen lung, banca apelează la piața de capital, prin emisiunea de obligațiuni,sau la piața
monetară, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt  .

BIBLIOGRAFIE

Nițu Ion, “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, București,

2000;

Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară”, Ed. Economică, București, 2010;

http://www.raiffeisen.ro/despre-raiffeisen-bank/rapoarte-anuale

Corneliu Benţe, „Gestiunea şi contabilitatea instituţiilor decredit”, Editura Universităţii din

Oradea, 2012;

Costică Ionela, Lăzărescu Sorin Adrian, ”Politici și tehnici bancare”, Editura ASE, 2004

21