21 Ianuarie 2021, București

Soluție Cauza X.Y. c. României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Disciplina Dreptul european a drepturilor omului

Sonea Sabina-Marina
Avocat Baroul București
Grupa A6 – Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților

1. În primul rând, se impune analizarea măsurii de clemeneță a grațierii, prin care președintele Z
a dispus înlăturarea executării pedepsei privative de libertate aplicate lui X. În esență, prin grațiere,
puterea de stat a apreciat că nu mai este necesară executarea pedepsei de către X. O primă încălcare a
protecției oferite de art. 5 CEDO este revocarea grațierii după câteva zile, ca urmare a ecoului social pe
care această măsură a creat-o în societatea civilă deoarece privea „un infractor deosebit de periculos”.
2. Conform dispozițiilor din dreptul intern, mai precis art. 3 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 privind
grațierea și procedura acordării grațierii, decretul de grațiere individuală nu poate fi revocat. În lipsa
specificării acestui aspect, vom considera că grațierea a fost necondiționată, pură și simplă, întrucât nu
au fost impuse beneficiarului anumite obligații pentru eficacitatea măsurii dispuse. Chiar și în ipoteza
în care grațierea ar fi fost condiționată (mai precis, s-ar fi specificat faptul că acordarea ei este
condiționată de o anumită conduită a beneficiarului constând în nesăvârșirea de noi infracțiuni), s-ar fi
adus o încălcare a art. 5 CEDO în lipsa unei hotărâri definitive prin care să se constate săvârșirea unei
infracțiuni de către X.
3. Mai mult decât atât, pe lângă încălcarea prevederilor dispozițiilor dreptului intern, se poate
observa o ingerință adusă libertății individuale și din perspectiva arbitrariului și imprevizibilității
deciziei de revocare a decretului de grațiere, deoarece, din textul speței, reiese faptul că rațiunea
acestei acțiuni rezidă în reacția negativă a publicului larg. Or, libertatea individuală nu poate fi
aservită aprobării sau dezaprobării societății, cel puțin nu într-un stat democratic modern. Acest lucru
este evident cu atât mai mult cu cât, înaintea adoptării actului de clemență, președintele are o serie de
mijloace pe care le poate utiliza pentru a decide asupra grațierii, precum avize și informații de la
autorități publice, ce îi permit creearea unei baze factuale care să-i justifice decizia.
4. O astfel de acțiune încalcă în mod flagrant libertatea lui X, garantată de Convenție, mai ales în
condițiile în care posturile de televiziune și radio au mediatizat opinia publică negativă vis-a-vis de
grațierea sa. Sub acest aspect, considerăm că s-a depășit limita libertății de exprimare a presei,
garantate prin art. 10 CEDO, mai ales din perspectiva faptului că subiectul acestei dezbateri o
reprezintă situația unei persoane fizice, private. Jurisprudența constantă a Curții se referă, de
asemenea, la un criteriu esențial în aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare a presei, mai
precis contribuția pe care a avut-o la dezbaterea de interes general publicarea articolele de presă și
fotografiile. Judecățile de valoare cad sub incidența art. 10 CEDO dacă se bazează pe fapte adevarate
 sau sunt susținute de o argumentare logică a emițătorului. Deși libertatea de exprimare este o valoare
esențială a unei societăți democratice, echilibrul dintre aceasta si dreptul la libertate a lui X a fost
înfrânt în momentul în care opinia publică a dus, în mod direct, la revocarea grațierii sale. În
consecință, considerăm ca, în urma unui examen de proportionalitate, ingerința în viața privată a lui X,
prin articolele, reportajele si fotografiile realizate, inclusiv în momentul reținerii sale, nu a raspuns în
mod indubitabil unei nevoi sociale imperioase.
5. În al doilea rând, se impune analizarea reținerii lui X de către organele de poliție pentru faptul
că acesta nu deținea actele de identitate în momentul unui control. Privarea de libertate, sub forma
reținerii din cauza nedeținerii documentelor de identitate, în cazul de față, nu este legală, deoarece nu
se încadrează în unul dintre motivele exhaustiv prevăzute la lit. a)–f) ale art. 5 § 1 CEDO.
6. Nu putem fi de acord cu justificarea reținerii în baza lit. b) a art. 5 deoarece, în temeiul Convenției
și a jurisprudenței Curții, o arestare nu este admisibilă dacă executarea „obligației prevăzute de lege”
putea fi obținută prin măsuri mai puțin intruzive și aspre, în virtutea principiului proporționalității.
Astfel, pentru a îndeplini cerința de legalitate, detenția trebuie să aibă loc potrivit dispozițiilor legale,
ceea ce ne trimite în mod automat la legislația națională. Or, garantarea executării obligației de a avea
în posesie documentele de identitate putea fi realizată prin aducerea la cunoștința lui X a acestei
obligației și, de asemenea, nerespectarea ei putea fi sancționată printr-o amendă de natură
contravențională, spre exemplu.
7. În privința legalității reținerii, a fost încălcat si art. 5 § 2 CEDO, mai precis dispozițiile conform
cărora orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei
acuzații aduse împotriva sa, deoarece, în circumstanțele prezentei spețe, polițștii au răspuns că vor
oferi explicații odată ce X va ajunge la secție. Mai mult decât atât, obligația informării se referă și la
celeritatea expunerii acestor motive, celeritate ce se apreciază în funcție de circumstanțele speței. Or,
lui X nu i s-au adus la cunoștință motivele juridice și factuale ale privării sale de libertate. Menționăm,
pe această cale, și faptul că presupunerea săvârșirii unei infracțiuni nu este suficientă, fiind imperativă
și prezentarea unor motive pertinente și legitime pentru legalitatea măsurii.
8. Pe de altă parte, din perspectiva informării lui X, nelegalitatea reținerii și, ulterior, a arestării, este
neechivocă și din cauza faptului că polițiștii nu au declarat scopul real al privării de libertate, deoarece,
în primă fază, motivul îl constituia lipsa actelor de identitate, iar, ulterior, motivul s-a dovedit a fi
bănuiala săvârșirii unei infracțiuni de trafic.
9. În al treilea rând, se impune analiza înlocuirii temeiului măsurii arestării, întrucât X era
cercetat pentru trafic de stupefiante, iar, ulterior, s-a dovedit că temeiul legal îl constituia faptul X
reprezintă un pericol social pentru ordinea publică. Or, schimbarea acestui temei pentru justificarea
privării de libertate constituie o negare a garanțiilor fundamentale consacrate de art. 5 § 1 CEDO,
întrucât principalul scop al dispoziției este protejarea individului împotriva unei lipsiri arbitrare sau
nejustificate de libertate.
10. Cu privire la aducerea lui X în baza aceluiași mandat de executare al pedepsei, fără a se emite
un nou mandat, în conditiile în care decretul de abrogare a decretului de grațiere este un act
administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate până la momentul contestării sale în fata
 instanței competente. Din acest punct de vedere, considerăm că nu se impunea emiterea unui nou
mandat de executare a pedepsei.
11. În al patrulea rând, se impune analiza încălcării art. 5 § 3 CEDO, deoarece X în calitate de
persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol
trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu
exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în
cursul procedurii. Cu toate acestea, lui X nu i s-a oferit acest drept de analiză a circumstan țelor sau
motivelor care să justifice detenția sa.
12. Odată constatată încălcarea art. 5 § 1, 2, 3 CEDO, se conferă vocația lui X la reparații prevăzute de
art. 5 parag. 5 CEDO, drept ce nu trebuie să fie „teoretic și iluzoriu”, ci „concret și efectiv”.