Proces Civil Examen

Bilet 1
1. Formele şi modalităţile de apărare a drepturilor civile.
1. Definiți noțiunea de formă de apărare și enumerați formele de apărarea a drepturilor

subiective civile reglementate de legislația în vigoare (3 puncte);
Apărarea drepturilor subiective civile este activitatea titularilor drepturilor subiective încălcate ori
contestate şi a unui organ jurisdicțional desfăşurată în vederea restabilirii situației anterioare încălcării
sau contestării, în scopul exercitării fireşti, fără impedimente a drepturilor încălcate ori contestate. În
lumina opiniilor doctrinare exprimate, considerăm că prin formă de apărare vom înțelege un anumit
mod de a acționa al titularului de drept şi al organului jurisdicțional desfăşurat în vederea restabilirii
dreptului încălcat sau contestat, ori în vederea protecției interesului legitim.
Reieşind din prevederile art. 15 Cod civil, deducem că legiuitorul recunoaşte cel puțin două forme
de apărare a drepturilor civile, menționând asupra apărării drepturilor civile pe cale judiciară şi
specificând că, în cazurile prevăzute de lege, acestea pot fi apărate prealabil celei judiciare (modul
de soluționare a litigiului dintre părți până la adresarea în instanță poate fi prevăzut prin lege sau
contract) şi pe cale administrativă.
2. Distingeţi conceptul formei de apărare a drepturilor civile de metoda (modalitatea) de

apărare (5 puncte);
Metoda de apărare constituie o categorie de drept material, fiind măsurile de protecţ ie ce pot fi
î ntreprinse pentru apărarea drepturilor civile ce poate constitui soluţ ia pentru litigiile de drept.
Metodele de apărare a drepturilor, î n principiu, sunt prevăzute de normele de drept ce reglementează
raporturi de drept material corespunzătoare. Prevederile art. 16 al Codului civil stipulează metodele
de apărare a drepturilor civile, care sunt: recunoaşterea dreptului, restabilirea situaţ iei anterioare
î ncălcării dreptului şi suprimarea acţ iunilor prin care se î ncalcă dreptul sau se creează
pericolul î ncălcării lui, recunoaşterea nulităţ ii actului juridic, declararea nulităţ ii actului emis
de o autoritate publică, impunerea la executarea obligaţ iei î n natură, autoapărare, repararea
prejudiciilor, î ncasarea clauzei penale, repararea prejudiciului moral, desfiinţ area sau
modificarea raportului juridic, neaplicarea de către instanţ a de judecată a actului ce contravine
legii emis de o autoritate publică, alte căi prevăzute de lege.
3. Analizați cazurile de interferenţă în procesul de realizare a formei arbitrale de apărare

cu activitatea instanțelor de judecată (7 puncte).
În cadrul examinării litigiului de către arbitraj, instanţelor judecătoreşti le este atribuită competenţa
în soluţionarea unor aspecte de ordin procedural. Astfel, în cazul în care litigiul este trimis spre
soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare dintre părţile în litigiu poate sesiza instanţa de judecată care ar
fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă instanţă, dacă nu exista convenţia de arbitraj,
pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale,
cum ar fi: numirea arbitrului, recuzarea arbitrului, încuviinţarea măsurilor asiguratorii. De asemenea,
tribunalul arbitral sau o parte cu aprobarea tribunalului arbitral poate să adreseze în instanţa de
judecată competentă a Republicii Moldova cerere de acordare a asistenţei la obţinerea probelor.
Instanţa de judecată poate executa această solicitare în limitele competenţei sale şi în conformitate cu
regulile stabilite pentru obţinerea probelor şi darea delegaţiilor judecătoreşti.
2. Repartizarea sarcinii de probaţiune între părţi.
1. Deduceţi regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune între părţi (3 puncte);
Sarcina probaţiunii reprezintă obligaţia ce incubă unui participant la proces de a dovedi anumite
circumstanţe de fapt, neprobarea cărora ar avea consecințe negative pentru acesta. În pofida
importanţei practice deosebite şi a cercetărilor ample, conţinutul şi natura juridică a sarcinii
probaţiunii ramân a fi discutabile.
Regula generală privind repartizarea sarcinii de probaţiune este expusă şi în art. 118 alin. (1)
CPC, conform căruia fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei
al pretenţiilor şi obiecţiilor sale, dacă legea nu dispune altfel.
Din moment ce reclamantul a făcut dovada afirmaţiilor sale, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate.
Astfel, dacă pârâtul neagă pretențiile reclamantului, atunci reclamantul trebuie sa le dovedească.
Dacă, în motivarea negării sale, pârâtul se bazează pe careva circumstanţe, atunci sarcina probei trece
la el. Prin urmare, se poate afirma cu certitudine că în dreptul modern sarcina probei se împarte
între reclamant şi pârât. În legătură cu determinarea concretă a sarcinilor reclamantului şi pârâtului
în doctrină şi jurisprudenţă au fost formulate câteva reguli, în temeiul cărora reclamantul este
îndatorat să facă dovada existenţei raportului juridic invocat, în timp ce pârâtul va trebui să probeze,
dacă este cazul, faptele-obstacol care au împiedicat formarea raportului juridic invocat de reclamant,
precum şi faptele ulterioare ce au fost de natură să modifice sau să stingă raportul jurdic respectiv.
Modalitatea de repartizare a sarcinii probaţiunii depinde de felul de procedură civilă.
În procedura contenciosului administrativ sarcina probaţiunii se repartizează, ţinând cont de art.

24 alin. (3) al Legii contenciosului administrative nr.793 din 10.02.2000, unde se menţionează că
sarcina probaţiunii în acţiunea de anulare a actelor administrative prin care au fost lezate drepturile
unei persoane, este pusă pe seama pârâtului, iar în materie de despăgubiri revine ambelor părţi.
În procedura specială, reieşind din specificul acesteia - lipsa unui litigiu de drept şi a două părţi cu
interese contrare - putem afirma că sarcina probaţiunii îi revine petiţionarului.
În procedura în ordonanţă este aplicabilă regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune,

examinată în cadrul acțiunii civile, astfel creditorul fiind obligat să depună probele scrise pe care le
deţine împreună cu cererea de eliberare a ordonanţei.
Însă, de la regula generală de repartizare a sarcinilor de probaţiune sunt şi excepţii stabilite de reguli
speciale care se conţin în norme separate de drept material. Asemenea norme materiale (civile, de
muncă, familiei etc) conţin reguli de probaţiune care propun dovedirea faptelor nu de partea care le
invocă, ci de partea opusă, cu ajutorul sau prin intermediul prezumţiilor, acestea fiind reguli speciale
de repartizare a sarcinii de probaţiune.
2. Evaluaţi rolul prezumţiilor probante, faptelor notorii și a faptelor prejudicial stabilite asupra
repartizării sarcinii de probaţiune (5 puncte);
Prezumția este o presupunere inductivă, probabilă, direct sau indirect fixată într-o normă juridică
bazată pe legătura statică dintre faptul prezumat şi faptul real, care se referă la circumstanțele ce au
însemnătate juridică şi care schimbă sarcina probaţiunii, astfel încât faptele, care conform legii sunt
prezumate a fi stabilite, nu trebuie dovedite de persoana în a cărei favoare se prezumă. Prezumarea
faptelor poate fi contestată, conform regulilor generale de probaţiune, de persoana interesată, dacă
legea nu dispune altfel. Prezumțiile reprezintă o categorie variabilă în timp. Ele apar, se modifică şi
dispar în concordanţă cu ideologia juridică a societăţii, când există un interes de apărare a unor relaţii
sociale. Prezumţiile au ca scop facilitarea activităţii de probaţie exercitată de părţii. Ele sunt un mod
de a constata circumstanţele importante pentru soluționarea justă a pricinii, aplicarea lor corectă fiind
obligaţia instanţei de judecată.
Faptele notorii sunt acele fapte ce sunt cunoscute unui cerc nedeterminat de persoane, inclusiv
instanţei de judecată, sau ca fiind fapte care trebuie sa fie cunoscute întro regiune fiecărei persoane
cu deprinderi de viaţă, inclusiv şi instanţei în care acestea se invocă.
Faptele notorii sunt similare faptelor material-juridice care trebuie dovedite, deosebirea procesuală
constă în aceea ca ultimele devin cunoscute prin activitatea de probaţie guvernată de regulile
principiului nemijlocirii, iar cele notorii din cunoştinţe acumulate în afara procesului. Totodată,
faptele notorii nu sunt total izolate de probaţiune, căci, la prima etapă, se impune sarcina determinării
circumstanţelor ce au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. Aşadar, instanţa, în primul rând,
trebuie să constate valoarea faptelor unanim cunoscute pentru un proces concret. Ulterior urmează
declararea notorietăţii lor şi administrarea informației necesare.
Pentru ca un fapt sa fie declarat notoriu trebuie întrunite cumulativ două elemente:
În primul rând, elementul obiectiv, care constă în necesitatea cunoaşterii lui de către un cerc larg de
persoane. Metodele prin care faptele de vin cunoscute tuturor sunt diferite: discursuri publice,
comunicate oficiale, aflarea mai multor persoane întro anumită situaţie etc, şi depind în mare măsură
de influenţa progreselor ştiinţifice. La etapa actuală ele devin cunoscute unui cerc larg de persoane
prin mijloacele de informare în masă: presa, televiziunea, radio şi, desigur, prin intermediul reţelei
internet. Condiţia întrunirii elementului obiectiv nu implică cunoaşterea obligatorie a faptului de către
toţi participanţii la proces. Or, aceştia în mod firesc ar trebui să le cunoască.
În al doilea rând, elementul subiectiv care prezintă cerinţa înaintată faţă de un fapt care constă în
necesitatea cunoaşterii lui de către instanţa care este investită cu judecarea cauzei în care se cere
constatarea notorietăţii faptului. Dacă instanţa nu cunoaşte despre un fapt, pe care unul din
participanţi cere de a-l declara notoriu, va cere probe nu pentru a dovedi notorietatea lui, ci existenţa
acestuia, ca şi a altor circumstanţe importante pentru soluţionarea justă a cauzei. Altfel spus,
necunoaşterea faptului de către instanţă îl transformă din notoriu într un fapt material-juridic obişnuit;
care trebuie dovedit.
Fapte prejudiciabil stabilite - Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziție al

instanței prin care se soluționează litigiul dintre părți. Hotărârea judecătorească irevocabilă obține
autoritate de lucru judecat şi, deci, devine obligatorie, executorie, exclusivă, cu efect prejudicial şi
incontestabilă. Grație prejudicialității, faptele și raporturile juridice stabilite anterior printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă sunt obligatorii pentru instanța care judecă o altă pricină şi nu se cer a fi
dovedite din nou dacă participă aceleași persoane (art. 123 alin. (2) CPC). Prejudiciabilitatea implică
raportul dintre actele judecătorești. Aceasta apare dacă există cel puțin două acte, unul dintre care
stabilește anumite circumstanțe, care ulterior vor fi „transmise” celuilalt fără a fi probate suplimentar.
Această relație este întotdeauna unilaterală şi directă, în sens că actul nou care va obține putere de
lucru judecat nu va putea influența nicidecum un act anterior, prioritate având cel care primul a căpătat
această calitate de lucru judecat.
Efectul prejudicial al sentinței penale - Legislația procesuală prevede că sentința pronunțată de
instanța judecătorească într-o cauză penală este obligatorie pentru instanța chemată să se pronunțe
asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunțat sentința sau
hotărârea numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârșite de
persoana în cauză (art. 123 alin. (3) CPC).
3. Argumentați partea obligată să dovedească circumstanţele, ce formează obiectul

probaţiunii, în cauzele civile privind: (7 puncte)
a. dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea;
Sarcina probațiunii îi revine reclamantului, conform art. 24 din Legea cu privire la libertatea de
exprimare, care trebuie să dovedească că pârâtul a răspândit informația și este defăimătoare, fie
constituie o relatare cu privire la fapte şi este în esenţă falsă, cât și existenţa prejudiciului cauzat.
b. repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor

contractuale, dacă pârâtul invocă existenţa circumstanţelor de forţă majoră;
Sarcina probațiunii îi revine pârâtului, acesta urmând să prezinte instanței motivul justificării
executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale - forța majoră.
c. restabilirea la muncă în caz de concediere ilegală;

Sarcina probațiunii îi revine pârâtului, urmând să demonstreze motivele concedierii, constatarea
faptului că salariatul nu corespunde funcţ iei deţ inute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate,
î n conformitate cu certificatul medical, î ncălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţ iilor de
muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţ iuni disciplinare, absenţ a fără motive î ntemeiate de la lucru,
prezentarea la lucru î n stare de ebrietate alcoolică, etc.
Dar dacă invers, reclamantul ar trebui să probeze ilegalitatea concedierii prin existența întreținerii
unui copil minor în vârstă de până la 4 ani, neprimirea preavizului, prin ordin (dispoziţ ie, decizie,
hotărî re), sub semnătură, despre intenţ ia sa de a desface contractul individual de muncă, etc.
Bilet 2
1. 1. Noţiunea şi esenţa principiului contradictorialităţii.

1. Evidenţiaţi esenţa principiului contradictorialităţii (3 puncte);
Principiul contradictorialităţii - art. 26 CPC.

Principiul contradictorialităţii se referă la probaţiune. Acest principiu este viabil aproape în toate
fazele procesului, indiferent de felul de procedură, exceptând deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
Chiar şi în cadrul procedurilor necontencioase, unde lipseşte litigiul de drept, contradictorialitatea se
manifestă, bineînţeles, într-o formă mai specifică. În fazele procesuale, unde examinarea cauzei se
face fără prezenţa participanţilor la proces, la fel se manifestă contradictorialitatea, întrucât acestora
le este oferită posibilitatea de a-şi expune poziţia în scris (articolele 439 și 444 CPC).
Contradictorialitatea contribuie la realizarea altor principii procesuale, cum ar fi dreptul la apărare,
publicitatea, oralitatea procesului.
Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părţile şi ceilalţi participanţi la

proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege
modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi
persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept, care are legătură cu
pricina dată judecăţii, şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
2. Demonstraţi interacţiunea principiului contradictorialităţii cu regula egalităţii armelor (5

puncte);
Analizând prevederile Codului de procedură civilă a RM sub aspectul respectării principiului

egalităț ii armelor, unele semne de î ntrebare le ridică dispoziț iile cuprinse î n art.1191 referitoare la
ordinea de prezentare a probelor, urmărindu-se ca părț ile să-ș i dezvăluie reciproc materialul probator
până la etapa dezbaterilor judiciare, pentru a avea posibilitatea de a se familiariza cu acesta ș i a-ș i
expune punctul de vedere, î ntr-o anumită formă ș i î ntr-un interval de timp adecvat. Totodată, instanț a
europeană, constituie conceptul de egalitate a armelor drept o componentă fundamentală a dreptului
la un proces echitabil, în care funcț ia contradictorialităț ii depinde de egalitatea de arme.
3. Estimaţi impactul încălcării principiului contradictorialității în raport cu dreptul la un

proces echitabil (7 puncte).
Doctrina promovează ideea existenței contradictorialității între instanță și participanții la proces,

adică instanța trebuie să asigure acele condiții prin care părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă
posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi
mijloacele susţinerii ei de sine stătător, etc. O încălcare a acestui principiu poate surveni din partea
instanței, care, de exemplu, adoptarea unei hotărâri în baza unor probe care au fost invocate, dar nu
au fost discutate suficient între participanții la proces, sau instanța nu poate hotărî asupra unei cereri
decât după citarea și înfățișarea părților în care, la primirea cererii de chemare în judecată, judecătorul,
printre alte acţiuni procesuale, stabileşte termenul de judecată şi dispune citarea părţilor, iar atunci
când constată că o parte nu este prezentă din cauza că nu a fost legal citată, judecata se amână. Astfel,
procesul devine unul inechitabil.
2. Degrevarea de probaţiune
1. Descrieţi faptele notorii care degrevează de sarcina probaţiei într-un proces civil (3
puncte);
Fapte unanim cunoscute (notorii):
- Fapte universale. De exemplu, începutul celui de al doilea război mondial - 1 septembrie 1939;
accidentul de la Cernobâl - 26 aprilie 1986 etc. Aceste fapte sunt cunoscute de un cerc foarte larg de
persoane şi practic sunt excluse situaţiile în care un om raţional cu un nivel mediu de cultură generală
să nu le cunoască.
- Fapte cunoscute pe teritoriul ţării noastre. Spre exemplu, la 7 aprilie 2009, în Chișinău, au avut
loc manifestații de contestare ale alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Aceste fapte sunt
cunoscute de majoritatea persoanelor care locuiesc în ţară, şi deci şi de judecătorii, care sunt cetăţeni
ai Republicii Moldova.
- Fapte cunoscute în teritoriul unei localităţi: inundaţiile, incendiile etc. De obicei, acestea sunt
cunoscute de persoanele care locuiesc pe teritoriul în care s-au produs aceste calamităţi şi de
judecătorii din această circumscripţie. Deoarece, ele nu sunt cunoscute pe teritoriul întregii ţări și, în
momentul în care va fi atacatǎ hotărârea judecătorească în instanţa ierarhic superioară, judecătorii
acestei instanţe care, de regulă, se află întro altă localitate, nu vor cunoaşte respectiva situaţie. Pentru
a garanta eficacitatea justiţiei, instanţa va face o menţiune în partea motivată a hotărârii despre
notorietatea publică a acestui fapt, pentru ca instanţa de control să înţeleagă esenţa degrevării de
probaţiune, constatând că faptul dat este unanim cunoscut întro anumită localitate.
2. Comparaţi faptele prejudicial stabilite cu faptele recunoscute de partea adversă.

Determinați efectele acestora asupra repartizării sarcinii probațiunii (5 puncte);
Dacă examinăm natura juridică a faptelor recunoscute de partea adversă, observăm că acestea nu
sunt obligatorii pentru instanța de judecată. Dimpotrivă, e particulară și relativă, căci de fapt dacă
judecătorul va avea temeiuri pentru a considera că ea se face având ca scop ascunderea realității sau
asupra părții s-a exercitat presiune sau aceasta a fost indusă în eroare, atunci faptul recunoscut va fi
probat în ordine generală. Deci, natura sa va depinde în principiu de voința judecătorului, bazată pe
intima convingere, pe când faptele prejudicial stabilite au putere de lucru judecat, și deci devine
obligatorie, executorie, exclusivă și incontestabilă. Totodată, în acest caz dacă acest fapt a fost
constatat ,la soluționarea altei cauze care rezultă dintr-un alt raport juridic, instanța nu va mai cere
probarea lui, dar se va folosi de rezultatele din procesul anterior.
3. Argumentaţi care circumstanţe vor trebui dovedite în funcţie de următoarele situaţii (7

puncte):
a. pârâtul a recunoscut faptul încheierii contractului de împrumut în mărime de 20000
lei, care nu a fost perfectat în formă scrisă;
Trebuie de stabilit dacă pârâtul este sănătos mintal prin intermediul unei expertize psihiatrice.
Trebuie de stabilit dacă nu a fost amenințat, supus unor violențe fizice sau psihice de către reclamant,
de stabilit dacă nu cumva a fost manipulat, indus în eroare de către reclamant.
b. pârâtul se eschivează de a se prezenta la expertiza genetică în cauza cu privire la

stabilirea paternităţii;
Trebuie de demonstrat dacă pârâtul este tatăl copilului. Anume dacă a trăit sau nu cu mama copilului,
dacă dispune de capacitatea de reproducție. În genere, dacă se eschivează de la expertiza genetică,
atunci instanța constată că nu este tată.
c. reclamantul nu recunoaşte valabilitatea înregistrării video făcută de camera de

înregistrare dintr-un magazin.
Trebuie de demonstrat dacă înregistrarea video este autentică sau nu, prin intermediul unei expertize
judiciare demarcate în acest sens.
Bilet 3
1. Noţiunea şi felurile izvoarelor dreptului procesual civil.

1. Identificaţi categoriile izvoarelor dreptului procesual civil (3 puncte);
Prin izvor de drept se înţelege sursa din care poate fi cunoscută sau percepută norma juridică concretă.
Majoritatea autorilor susțin concepția ,,izvorului de drept formal", adică forma în care se
materializează normele juridice, altfel spus - acele acte normative în care expresia legiuitorului poate
fi percepută de destinatarii regulilor impuse de stat. Conform unor autori, reieşind din concepţia
respectivă, sintagma izvor de drept urmează a fi înlocuită cu sintagma „forma dreptului" sau forma
de exprimare a normelor juridice".
Izvoarele de drept pot fi clasificate în mai multe categorii:
A. În funcție de conținutul izvorului de drept vom deosebi:

a) Izvoare materiale de drept sunt factorii cu caracter social, economic, politic etc existenţa cărora
au dus la apariția reglementărilor concrete. Deşi nu putem nega importanța și conținutul izvoarelor
de drept material, considerăm că, pentru cunoaşterea şi aplicarea reglementărilor unei anumite ramuri
de drept, o importanță deosebită îl au izvoarele de drept formale, datorită cărora destinatarii
reglementărilor impuse de puterea statală au posibilitate de a cunoaşte conduita prescrisă şi de a-şi
realiza sau apăra drepturile proprii.
b) Izvoare formale de drept sunt forma pe care o îmbracă norma juridică, adică actele care conțin
norme juridice. De exemplu, Constituţia Republicii Moldova, Codul de procedură civilă, Legea
privind organizarea judecătorească nr.514 din 06.07.1995, etc.
B. În funcție de sfera de aplicare a izvorului de drept, vom deosebi:

a) Izvoare internaționale de drept - izvoarele care cuprind reglementări comune, aplicabile la nivel
internațional, adoptate de state în calitatea lor de subiecți de drept public internațional. În categoria
izvoarelor internaționale se includ actele internaționale multilaterale şi bilaterale adoptate la nivel
interstatal, aşa cum sunt convențiile, tratatele, acordurile, pactele, declarațiile etc. Aplicabilitatea
izvoarelor de drept internațional este una majoră, în special în ceea ce priveşte capacitatea acestora
de a substitui reglementările naționale în măsura în care ultimele contravin prevederilor
internaționale, general acceptate. O categorie specială a izvoarelor de drept internațional o constituie
practica sau precedentul instanţelor de judecată internaţionale.
b) Izvoare naționale de drept - izvoarele care cuprind reglementări sau reguli aplicabile la nivel
național. Sunt recunoscute izvoare de drept intern atât izvoarele formale ce constituie creația propriu-
zisă a puterii statale, exprimate prin exponenţii săi - Parlament, Preşedinţie, Guvern, administraţia
publică centrală, administrația publică locală - cât şi actele interne specifice. De exemplu, Constituția
Republicii Moldova, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, Hotărârea Curții
Constituționale nr.16 din 28.05.98 cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii
Moldova, Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 09.02.2016 pentru interpretarea articolului 135
alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţia Republicii Moldova 75, Legea taxei de stat nr. 1216 din 03.12.1992
etc.
Deşi reglementările art. 2 CPC sunt destul de restrictive în privința categoriilor de izvoare aplicabile
procedurii civile, totuşi, reieşind din prevederile art. 12 CPC, instanţa judecătorească soluţionează
pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor
Parlamentului, al actelor normative ale Președintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi
hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative
centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazurile prevăzute de lege, instanţa aplică
uzanţele dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri. Iniţial, se pare că prevederile
menționate contravin regulilor instituite de art. 2 CPC şi, pe lângă tratatele internaționale, legile
constituționale şi organice, recunoaşte în calitate de izvoare a dreptului procesual civil toate celelalte
categorii de acte normative, începând cu legile ordinare şi terminând cu actele administraţiei publice
locale, completând lista izvoarelor inclusiv cu uzanțele.
2. Determinați dacă Avizele consultative ale Plenului CSJ emise în conformitate cu art.12/2
CPC sunt obligatorii pentru instanțele de judecată (5 puncte);
Conform art. 12² CPC, dacă la judecarea pricinii întro instanţă de judecată apar unele dificultăţi la
aplicarea corectă a normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată este în drept să
solicite Plenului Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova, din oficiu, sau la cererea
participanţilor la proces, să întocmească un aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare
a legii. Dacă instanţa de judecată respinge demersul participanţilor la proces, privind eliberarea
(întocmirea) unui aviz consultativ din partea Curţii Supreme de Justiţie, se va emite o încheiere
motivată, irevocabilă, care se publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie. Avizul consultativ
al Plenului Curţii Supreme de Justiţie nu este obligatoriu pentru curte, în cazul când ulterior se
modifică legea sau se schimbă punerea în aplicare a acesteia. Până la emiterea avizului consultativ al
Plenului Curţii Supreme de Justiţie, judecarea pricinii se amână. Considerăm, însă, că în asemenea
situaţii e mai raţional ca procesul să fie suspendat. (au rol de recomandare pentru instanțele de
judecată).
3. Analizați modalitatea de soluționare a următoarelor coliziuni normative, indicând care

act normativ urmează a fi aplicat (7 puncte):
a. Legea cu privire la arbitraj nr.23/2008 conține prevederi care nu se regăsesc în

Codul de procedură civilă cu referire la termenul de adresare în judecată pentru
desființarea hotărârilor arbitrale;
În caz de coliziune dintre normele CPC și normele prevăzute de alte legi organice, se vor aplica
prevederile legii mai noi. Art. 2 (2) CPC. Dacă termenul de adresare în judecată privind desființarea
hot arbitrale nu este prevăzut de CPC, atunci se aplică prevederile indicate în Legea cu privire la
arbitraj.
b. Codul de procedură civilă contravine Hotărârii Curții Constituționale a

Republicii Moldova în partea ce ține de limba de procedură.
Urmează a fi aplicată prevederile Hotărârii CC. În măsura în care CC statuează într-o hotărâre de
interpretare modul de aplicare a normelor legale, conținutul hot respective constituie izvor de drept
pr instanțe care vor trebui să să-l aplice la soluționarea litigiilor civile. Art. 24 CPC
c. Normele privind citarea părților din Codul de procedură civilă contravin

Tratatului bilateral de asistență juridică dintre Moldova și România.
Urmează a fi aplicat prevederile care sunt reglementate în Tratat, dar depinde locul citării. Art. 104
alin 2,4
2. Instanţa de judecată – subiect obligatoriu al raporturilor de procedură civilă

1. Identificaţi cerinţele de ordin calitativ şi cantitativ pentru formarea completului de judecată (3
puncte);
În conformitate cu Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată şi

schimbarea membrilor acestora, procesul de constituire a completelor de judecată este guvernat de
următoarele principii generale:
- obiectivitate - procesul de constituire a completelor de judecată se realizează just, onest în plan

intelectual, fiind excluse conflictele de interese ce ar putea compromite legalitatea constituirii şi
schimbării membrilor completului de judecată, dar şi imaginea profesiei de judecător;
- imparțialitate - formarea completelor de judecată în conformitate cu prevederile legale, fără
restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau ingerinţe, indiferent din a cui parte ar veni;
- transparenţă - constituirea completului de judecată prin aplicarea transparentă a actelor

procedurale;
- imutabilitate - nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţământul său, de dreptul la judecarea cauzei
sale de către o instanţă de judecată sau de judecătorii în a căror competenţă litigiul este dat, cu
excepţiile prevăzute de lege şi alte acte normative.
2. Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile (5

puncte);
Art. 50 CPC Atunci când judecătorul a luat cunoș tinț ă de faptul că nu poate participa la judecarea
unei cauze civile, el are obligaț ia să se abț ină de la soluț ionarea pricinii. Dacă acesta nu s-a abț inut,
persoana, î n calitate de parte î n proces, are posibilitatea legală de a formula o cerere de recuzare.
Cererea de recuzare a judecătorului se examinează, î n lipsa acestuia, de un alt judecător sau de un alt
complet de judecată, de regulă î n aceeaș i zi. Judecătorii care au făcut parte din completul de judecată
ș i cărora nu le-au fost î naintate recuzări pot fi incluș i î n noul complet pentru soluț ionarea recuzării.
În final, după ascultarea ș i verificarea motivelor invocate ca temei de recuzare, judecătorul care
examinează cererea decide asupra admiterii sau respingerii acesteia, î n camera de deliberare, emiț ând
î n acest sens o î ncheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu hotărârea.
În situaț ia î n care s-a admis cererea de recuzare a unui judecător, acesta nu mai poate participa la
judecata pricinii, fiind numit un alt judecător al acestei instanț e. În cazul neadmiterii cererii, pricina
se va examina de judecătorul desemnat anterior.
Argumentaţi daca în situaţiile enunţate se manifestă temeiuri legale de recuzare a judecătorului (7

puncte):
a. Judecătorul nou-numit în funcție nu este apt din punct de vedere profesional să soluționeze o
cauză civilă foarte complexă.
Poate participa la judecarea cauzei, legea nu prevede temei de recuzare pentru lipsa aptitudinilor de
judecare a unei anumite cauze. Mai mult decât atât, pentru judecarea cauzelor mai complexe este
posibilă judecarea acestora de un complet de judecată format din 3 judecători în instanța de fond,
problema judecării colegiale a cauzei fiind soluționată de președintele instanței. ( art 46 alin.(1))
b. Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.
Temei de recuzare - Art. 50 alin. 1 lit b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv
sau de afinitate pînă la al treilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau
cu reprezentanţii acestora;
c. Judecătorul a fost studentul reprezentantului pârâtului.
Aici este posibilă existența mai multor situații care ar putea influența imposibilitatea participării
judecătorului la soluționarea cauzei ( de ex necunoașterea colegului de grupă în general, relații ostile
cu colegul de grupă sau relații de prietenie), dacă aceștia nu se cunosc și nu există careva legături
între ei, participarea jud la judecarea cauzei va fi posibilă, spre deosebire de existența celorlalte două
situații care ar putea exclude această posibilitate.
Bilet 4
1. Subiecţii raporturilor procesual civile.

1. Identificaţi subiecţii care dispun de interes material-juridic şi procesual juridic propriu în
soluționarea cauzei (3 puncte);
De regulă, procesul civil este intentat în legătură cu apariția litigiului între subiecții raporturilor
material litigioase, atunci când este imposibil de a aplana diferendele apărute fără implicarea
organelor judiciare. În urma adresării subiectului dreptului pretins încălcat sau contestat în instanța
de judecată persoanele litigante devin subiecţi ai raporturilor juridice procesual civile şi nimeresc în
sfera de influență a dreptului procesual civil căpătând calitatea procesuală de "părți".
În conformitate cu art. 59 CPC parte în proces (reclamant sau pârât) poate fi orice persoană fizică sau
juridică prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios.
Remarcăm că legea procesuală nu dezvăluie conținutul conceptului de parte în proces. Nu în zadar,

în literatura de specialitate se menționează că anume doctrina evidenţiază anumite criterii care permit
formularea unei noțiuni complexe a "părților". Acestea sunt următoarele:
1. Părțile în procesul civil sunt prezumatele subiecte ale raportului material litigios.
Legiuitorul utilizează termenul "prezumatele", deoarece, la momentul depunerii cererii de chemare

în judecată, reclamantul consideră că i s-a încălcat un drept şi că acest drept i l-a încălcat anume
pârâtul identificat de acesta în cerere. Însă doar în urma pronunţării hotărârii de către in stanţa de
judecată se va stabili cu siguranță dacă într-adevăr dreptul reclamantului a fost încălcat şi/sau dacă a
fost încălcat anume de persoana identificată de reclamant în calitate de pârât.
2. Doar asupra părților se răsfrâng direct efectele material-juridice ale hotărârii judecătoreşti.
Reieşind din faptul că anume părțile sunt prezumații subiecţi ai raportului material juridic, evident că
hotărârea judecătorească emisă în urma soluționării litigiului va afecta exclusiv drepturile şi
obligațiile acestora. Astfel, doar părţile vor putea fi obligate la săvârşirea sau abținerea de la săvârşirea
anumitor acțiuni, sau vor putea obține careva beneficii de ordin material ori de altă natură etc.
Reieşind din cele menționate, deducem că părțile sunt subiecţii raporturilor material juridice, ce
acționează în proces în apărarea propriilor interese material-juridice şi procesuale, asupra cărora
se răsfrânge puterea legală a hotărârii judecătoreşti şi care suportă cheltuielile de judecată.
2. Determinaţi drepturile și obligațiile procedurale ale participanților la proces în funcție de

calitatea lor procesuală (5 puncte);
În procesul civil întotdeauna sunt doar două părţi: reclamantul şi pârâtul. Numărul părților în proces
rămâne neschimbat şi în cazul participării mai multor subiecţi ai raportului material juridic litigios de
partea reclamantă şi/sau de partea pârâtă (coreclamanţi şi/sau copârâți).
Reclamant este persoana a cărei drepturi, libertăţi şi interese legitime se prezumă a fi încălcate sau
contestate şi care solicită instanţei apărarea acestora.
Partea reclamantă este numită parte activă, deoarece acțiunile în apărarea drepturilor şi intereselor
acesteia atrag după sine apariția procesului civil.
Este de menţionat că nu întotdeauna putem vorbi despre participarea activă a reclamantului propriu-
zis. În cazurile prevăzute de lege, procesul civil poate fi pornit de procuror, autoritățile publice,
organizații, persoane fizice în apărarea drepturilor, libertăților şi intereselor legitime ale unor alte
persoane (art. 71 alin. (2) şi art.73 alin. (1) CPC). În ştiinţa dreptului procesual civil aceste persoane
sunt numite reclamanţi procesuali. Cu titlu de exemplu, vom numi Avocatul Poporului căruia legea
îi oferă dreptul să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale
cărui drepturi şi libertăţi fundamentale au fost încălcate.
Pârâtul este persoana împotriva căruia reclamantul înaintează pretenţia în instanţa de judecată, fiind
prezumat că ar fi încălcat sau contestat drepturile şi interesele legitime ale reclamantului.
3. Argumentaţi de ce unii participanţi la proces valorifică doar interes procesual (7

puncte);
Interesul reclamantului este de a obține câştig de cauză şi, implicit, apărarea dreptului său, iar
interesul pârâtului este ca acțiunea reclamantului să fie respinsă, deoarece acest fapt va însemna că
pârâtul nu este responsabil față de reclamant, nu are nici o obligație sau nu i-a încălcat nici un drept
etc.
2. Clasificarea probelor
1. Clasificaţi probele judiciare în funcţie de modul de formare a conţinutului acestora (3
puncte);
În funcție de modul de formare probele pot fi primare sau secundare (derivate). Probele primare
sunt luate din prima sursă (ca exemplu, depoziţia martorului ocular, probele materiale). Probele
derivate ajung la cunoştinţa judecătorului printr-un factor intermediar (de exemplu, copia înscrisului,
fotografia bunului viciat etc.) În cercetarea acestor tipuri de probe trebuie de luat în considerare faptul
ca probele derivate nu sunt mai puțin importante pentru soluționarea cuzei decât cele primare, doar
că la examinarea acestora trebuie de ținut cont de procesul de formare a lor. Menţionăm ca legislația
procesuală dă prioritate probelor primare. Spre exemplu, înscrisul se depune în original când, conform
legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în
original sau când copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte
cazuri când instanţa consideră necesară prezentarea originalului (art. 138 alin. (4) CPC).
2. Comparaţi probele directe şi indirecte (5 puncte);
După legătura cu faptul ce urmează a fi probat, probele pot fi directe sau indirecte. Aceasta este cea
mai raspîndită şi importantă clasificare a probelor. Probele directe dovedesc prin ele însele raportul
litigios (de exemplu, înscrisul constatator al actului juridic cu privire la care există litigiul). Probele
indirecte sunt cele care stabilesc faptul generator, modificator sau extinctiv de drepturi printr-un fapt
intermediar, vecin sau conex, recurgându-se la raţionament deductiv sau inductiv. Spre exemplu,
actul care dovedeşte transferul bancar într-un litigiu cu privire la existenţa unui contract de împrumut.
Din examinarea probelor indirecte rezultă, cel puțin, doua concluzii: ele sunt necesare într-un număr
mai mare instanţei pentru a putea condiţiona anumite concluzii şi a exclude altele. Procesul de
examinare a probeleor indirecte dureaza mai mult în timp, deseori probele indirecte luate în cumul
pot confirma sau infirma veridicitatea unei probe directe.
3. Argumentaţi categoria (primară ori secundară, directă ori indirectă), la care se atribuie
următoarele probe (7 puncte):
a. actul, care confirmă aflarea pârâtului în afara Republicii Moldova în timpul conceperii
copilului, în cauza civilă cu privire la stabilirea paternităţii;
Pașaportul în care există ștampila Postului Vamal dintr-o anumită data, care poate confirma că la
momentul conceperii , pârâtul nu se afla în țară. Probă primară – dacă pașaportul în original va fi
prezentat instanței de judecată. Probă indirectă – întrucât nu demonstrează direct că el nu este tatăl
copilului, dar indirect și în cumul cu alte probe ( certificate de naștere, raport de expertiză în sensul
stabilirii momentului conceperii ).
b. raport de expertiză despre cauzele incendiului în cauza civilă cu privire la repararea

prejudiciului cauzat prin incendiu;
Probă primară – întrucât evidențiază cauzele directe ale incendiului.
Probă directă.
c. copia autentificată notarial a diplomei de studii întrun litigiu privind rezultatele

concursului pentru ocuparea funcției publice;
Art. 138, alin. (4) Înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege,
indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau
unui alt act normativ, circumstanţele cauzei trebuie confirmate numai cu documente în original şi
cînd, ca urmare a soluționării cauzei, înscrisul își pierde efectul juridic sau cînd copiile de pe
documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri cînd instanţa consideră
necesară prezentarea originalului.
Este o probă indirectă, întrucât dovedește faptul că candidatul ar fi fost eligibil pentru această funcție,
dar nu evidențiază direct litigiul.
Este o probă primară ( dacă legea sau actul normativ-juridic stabilește posibilitatea de a fi depus și
în copie autentificată sau simplu, adică nu neapărat în original)
Bilet 5
1. Faze procesului civil şi sarcinile fiecărei faze.
1. Deduceţi conceptul fazelor procesual civile și enumerați fazele obligatorii (3

puncte);
În doctrina dreptului procesual civil, faza procesului civil este definită ca o etapă distinctă în
desfășurarea procesului în cauza civilă concretă, constând dintr-un ansamblu de acte procesuale
îndeplinite succesiv, în dreptate pentru soluţionarea unei sarcini procesuale de sine stătătoare şi
speciale. Întro altă accepție, prin fază a procesului civil se înțeleg părțile componente ale procesului
civil unic, caracterizate prin comunitatea scopului procesual. Indiferent de definirea propriu-zisă a
noțiunii de fază a procesului civil, majoritatea doctrinarilor recunosc următoarele trăsături distincte
ale acesteia, după cum urmează:
a) reprezintă o totalitate de acte şi acțiuni procesuale ce formează un subsistem distinct şi omogen în
sine; b) sunt îndreptate spre un scop separat, de realizarea căruia depinde de îndeplinirea sarcinilor
întregului proces civil; c) în majoritatea cazurilor, începutul şi finalul fazei este marcat printr-un
document procedural distinct, specific în raport cu alte faze.
Fază obligatorie a procesului civil este faza pe care inevitabil o parcurge orice pricină civilă în
cadrul desfăşurării procesului, indiferent de solicitarea participanţilor la proces. Faze obligatorii ale
procesului civil sunt:
a) intentarea procesului civil (art. 166-173 CPC);

b) pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare (art. 183-191 CPC);
c) dezbaterile judiciare (art. 192-237 CPC);
d) executarea benevolă a hotărârii judecătoreşti (art. 60 alin. (3) Cod de executare).
2. Argumentaţi prin ce se deosebesc fazele obligatorii de cele facultative în derularea unui

proces civil integru (5 puncte);
Diferența constă în soarta judecății dintre participanți, la fazele facultative se ia în considerație voința
părților de a continua sau nu procesul la etapa judecării în apel, recurs sau revizuire. Pentru
declanșarea oricăreia dintre fazele facultative ale procesului civil este necesară solicitarea în ordinea
prevăzută de lege a persoanei interesate, aceasta fiind o veritabilă manifestare practică a principiului
disponibilității. În lipsa cererii exprese, faza facultative nu se declanșează și respectiv, nu se
desfășoară.
3. Argumentați dacă procedura prealabilă obligatorie este sau nu fază a procesului civil (7
puncte).
Procedura prealabilă se subînțelege intentarea procesului civil, care constă în depunerea unei cereri
de chemare în judecată în instanța competentă.
2. Reprezentarea judiciară în procesul civil.

1. Definiți noțiunea de reprezentare judiciară în procesul civil (3 puncte);
De cele mai multe ori persoanele participante la proces nu posedă cunoștințele juridice necesare
pentru a-și înainta și susține pretențiile în proces sau pentru a-și prezenta obiecțiile. În astfel de
situații, ele pot recurge la instituția reprezentării judiciare. Astfel, reprezentarea judiciară se
desemnează situația în care o persoană denumită reprezentant îndeplinește acte procedural în numele
și interesul altei personae care participă în procesul civil.
2. Comparaţi felurile reprezentării judiciare, ținând cont de temeiurile juridice de apariție şi

modul de formulare al împuternicirilor reprezentantului (5 puncte);
În funcție de temeiul reprezentării și natura juridică a raporturilor juridice între reprezentant și cel
reprezentat deosebim următoarele forme de reprezentare:
● reprezentarea legală
● reprezentarea convențională
● reprezentarea din oficiu
● reprezentarea statuară
Reprezentarea legală
Acest tip al reprezentării judiciare este numită „legală”, întrucât cel reprezentat nu este în stare
personal să-şi aleagă şi desemneze un reprezentant, astfel că acesta este desemnat de către lege. Art.
79 CPC stabileşte trei categorii principale de persoane în numele şi în interesul cărora vor acţiona
reprezentanţii legali. Astfel, art. 79 alin. (1) CPC stabilește persoanele care vor figura în calitate de
reprezentanţi legali ai persoanelor care nu au capacitate deplină de exerciţiu şi ale celor limitate în
capacitatea de exerciţiu, art. 79 alin. (2) CPC stabileşte reguli privind reprezentarea în proces a
persoanei declarate dispărută fără urmă în modul stabilit de lege, iar art. 79 alin. (3) CPC - reguli ce
ţin de reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate dece dată în modul
stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni. În ceea ce priveşte reprezentarea
legală a persoanelor care nu au capacitate deplină de exercițiu şi ale celor limitate în capacitatea de
exercițiu, în conformitate cu prevederile art. 79 alin. (1) CPC drepturile, libertățile şi interesele
legitime ale persoanelor care nu au capacitate deplină de exerciţiu şi ale celor limitate în capacitatea
de exercițiu sunt apărate în instanţă de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane
cărora acest drept le este acordat prin lege.
Reprezentarea convenţională
Reprezentarea convenţională este tipul de reprezentare care are la bază un acord, o înţelegere a
reprezentatului şi reprezentantului referitor la faptul reprezentării. Reprezentarea convenţională are o
natură voluntară, ea poate avea loc la dorinţa persoanei interesate. În calitate de reprezentanți
convenţionali pot fi numite următoarele persoane:
a) avocaţii şi avocaţii stagiari;

b) angajaţii persoanelor juridice;
c) coparticipanţii împuterniciţi conform prevederilor art. 62 alin. (4) CPC. După cum am menţionat,
art. 79 alin. (1) şi (2) CPC stabileşte posibilitatea persoanelor fizice şi a celor juridice de a apela la
serviciile avocatului sau avocatului stagiar în vederea reprezentării în faţa instanţelor de judecată.
Avocatul acordă servicii de reprezentare clienţilor în baza contractului de asistenţă juridică încheiat
cu aceştia care în mod obligatoriu trebuie înregistrat la cabinetul avocatului sau la biroul asociat de
avocaţi. Nu necesită încheierea unui atare contract cazurile de reprezentare ale intereselor
soţului/soţiei şi ale rudelor până la gradul al patrulea inclusiv (art. 11 alin. (2) Legea nr.1260 din
19.07.2002 cu privire la avocatură) şi în cazul acordării asistenţei juridice garantate de stat. Contractul
de asistenţă juridică nu este totuşi cel care atestă împuternicirile avocatului în proces, acestea urmând
a fi specificate în mandat.
Ca şi avocatul, avocatul stagiar va încheia un contract de asistenţă juridică care, conform prevederilor
art. 15 alin. (3) Legea nr.126 din 19.07.2002 cu privire la avocatură va fi validat de către avocatul
îndrumător. Ca şi în cazul avocatului, împuternicirile avocatului stagiar vor fi consemnate în mandat,
conform prevederilor art. 60 alin. (2) Legea nr.126 din 19.07.2002 cu privire la avocatură
,,Împuternicirile avocatului şi ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat".
Cât priveşte acordarea asistenţei juridice de către angajații persoanei juridice, art. 75 alin. (2) CPC
stabileşte posibilitatea persoanelor juridice de a fi reprezentate de către angajaţii împuterniciţi ai
acesteia. Deci, în tre persoana reprezentantului şi persoana juridică reprezentată trebuie să fie încheiat
un contract de muncă, astfel că nu interesează profesia reprezentantului în cadrul persoanei juridice
reprezentate, de jurist sau contabil sau exponentul unei alte profesii, interesele acesteia pot fi apă rate
şi de către alţi angajaţi decât juriştii, important fiind faptul încheierii contractului individual de
muncă.
Reprezentarea din oficiu este tipul de reprezentare judiciară prevăzută pentru acele situaţii stipulate
de lege în care persoana reprezentată nu se poate apăra personal din cauza limitării sau lipsei
capacităţii de exerciţiu şi lipsei, în atare situaţii, a unui reprezentant legal, în scopul apărării
intereselor persoanei interesate în cazurile când acestea sunt opuse intereselor reprezentantului legal
al persoanei, în anumite condiţii stipulate de lege când interesele persoanei cer prezenţa unui avocat.
Art. 2 din Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat stabilește că,
constituie asistenţă juridică garantată de stat acordarea serviciilor juridice prevăzute în prezenta lege
din contul mijloacelor destinate acordării unor astfel de servicii persoanelor care nu dispun de
suficiente mijloace financiare pentru plata lor şi care întrunesc condiţiile stipulate în prezenta lege.
Sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat implică activitatea Ministerului Justiţiei,
Baroului Avocaţilor şi a Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat şi a oficiilor
lui teritoriale. Astfel, Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat organizează un
concurs pentru selectarea avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate. În urma acestuia,
între oficiul teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat şi avocat se
încheie un contract în care se stipulează obligaţia avocatului în vederea acordării de asistenţă juridică,
modul şi condiţiile exercitării acestei obligaţii, dreptul statului de a exercita controlul asupra calităţii
serviciilor acordate.
Un alt tip de reprezentare o constituie şi reprezentarea statutară care este reprezentarea produsă în
virtutea prevederilor actelor de constituire ale persoanei juridice, a prevederilor legii sau altor acte
normative realizată de către organele lor de administrare. Pe de o parte, s-ar părea că în cazurile când
persoana juridică participă în cadrul unui proces judiciar nu poate fi vorba de reprezentare, pentru că
din esenţa categoriei de persoană juridică reiese că aceasta se manifestă în relațiile cu terții prin
organele sale de conducere, însă totuşi nu trebuie pus semnul egalităţii între persoana juridică şi
organele sale de conducere. În cadrul persoanei juridice funcţionează atât organe cu putere de decizie,
cât şi organe executive. La rândul lor, organele executive pot fi colegiale sau unipersonale. Astfel,
conform prevederilor art. 61 alin. (1) Cod civil persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii,
drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator. Prin actele de constituire pot fi stipulate reguli
exprese privitor la organele de administrare abilitate cu dreptul de reprezentare a persoanei juridice.
3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze instanţa de judecată în fiecare din cazurile enunţate
(7 puncte):
1. Crudu, creditor cedent al unei creanțe a fost atras în procesul intentat de creditorul
cesionar către debitor în calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantului. În
locul său a venit avocatul.
În această speță suntem în prezența unui temei de succesiune procesuală prin subrogare în
cadrul raportului material-litigios. Astfel, creditorul cesionar s-a subrogat în drepturile și
obligațiile pe care acesta le are în raport cu debitorul unei obligații.
Articolul 70. Succesiunea în drepturile procedurale
(1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau din raportul stabilit prin
hotărâre judecătorească (deces, reorganizare, cesiune de creanţă, transfer de datorie şi alte
cazuri de subrogare), instanţa permite înlocuirea părţii cu succesorul ei în drepturi.
Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului.
Dacă într-un anumit fel, reieșind din natura raportului material-litigios instituit prin
intermediul cesiunii de creanță drepturile și obligațiile creditorului cedent ar putea fi
influențate în virtutea hotărârii emise, atunci acesta poate fi atras în proces în calitate de
intervenient accesoriu.
Cât ține de reprezentarea acestuia de către avocat, poate fi evidențiat :
Articolul 75. Reprezentarea în instanţă judecătorească
(1) În proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau
avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă
din dreptul de a avea avocat.
Articolul 823. Dispoziţii generale cu privire la cesiunea de creanţă

(1) O creanţă transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terţ
(cesionar) în baza unui contract. Din momentul încheierii unui astfel de contract,
cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă, dacă din
contractul de cesiune nu rezultă un moment ulterior.
Totuși, e logic că ar trebui să fie atras, pentru că eventual ar putea exista un eventual litigiu.
2. Avocatul reclamantului a renunțat la pretențiile din acțiune în lipsa reclamantului în

pofida art.212 CPC care menționează că renunțarea reclamantului la acţiune se
consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant.
Aici trebuie de ținut cont de împuternicirile pe care avocatul le deține în virtutea mandatului
de reprezentare. Dacă ținând cont de art. 81 CPC (și 81,alin. (7), a fost stabilit expres
posibilitatea reprezentantului de a renunța la acțiune, atunci această acțiune este făcută în
numele reprezentatului. Chiar mai mult în baza art. 75 , alin. (4) : Actele procedurale efectuate
de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată
în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă
culpei părţii.
3. În şedinţa de judecată s-a constatat că reprezentantul legal al minorului-pârât activează

în calitate de judecător în instanța judecătorească ierarhic superioară.
În această situație, ar putea fi admise temeiuri de recuzare a judecătorului care judecă cauza
doar în situația în care acel raport stabilit dintre reprezentantul legal ce activează în calitate
de judecător și judecătorul care judecă cauza s-ar încadra în cadrul temeiurilor de recuzare
statuate de art. 50 CPC. În caz contrar nu există nici un temei de recuzare a judecătorului care
instrumentează cauza. În general, nu are nici o importanță funcția pe care o deține persoana
care acționează în calitate de reprezentant-legal a unui minor.
Bilet 6
1. Felurile de procedură în procesul civil.
1. Determinaţi conceptul felului de procedură civilă (3 puncte);
Reieşind din concepția material-juridică, prin fel de procedură civilă urmează să înţelegem modul de
intentare, examinare şi soluţionare a cauzelor civile, determinat de categoria şi specificul dreptului
sau interesului legitim ce urmează a fi protejat.
2. Comparaţi particularităţile esenţiale ale procedurilor civile contencioase (5 puncte);
Trăsăturile definitorii ale procedurilor contencioase reies din calitatea subiecţilor şi existenţa
obiectului dat spre soluționare instanţei de judecată. Procedurile contencioase presupun existenţa
obligatorie a două părți, subiecţi ai unui raport material litigios, ce urmăresc interese contrare.
Existența litigiului de drept constituie cea de-a doua trăsătură definitorie a procedurilor contencioase,
deoarece imposibilitatea exercitări fireşti a unui drept determină necesitatea aplicării mijloacelor de
apărare a drepturilor şi intereselor persoanelor.
3. Motivaţi prin ce se explică necesitatea existenţei în procesul civil a mai multor feluri de
proceduri (7 puncte).
Obiectul activităț ii judecătoreș ti î n procedura civilă se modifică î n funcț ie de categoria drepturilor

ș i intereselor legitime ce urmează a fi apărate pe cale judiciară. Din aceste considerente ș i procedura
civilă cuprinde mai multe feluri de procedură. Totodată, conflictele de drept apar de regulă, între
două părţi opuse, care îşi apără în instanţă propriile poziţii în mod contradictoriu. Acestea se numesc
reclamant şi pîrît, iar în dependență de natura conflictului apărut între cele două părți, așa și se
repartizează instanței corespunzătoare competente de a soluționa cauza.
2. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti (noţiunea şi felurile).
1. Definiţi competenţa generală și descrieţi felurile acesteia (3 puncte).

Prin competenţă în general se înţelege aptitudinea, capacitatea unei autorităţi publice, unui funcţionar
sau a unei persoane fizice ori juridice de a exercita anumite atribuţii, de a rezolva o problemă.
Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi privită ca o premisă a dreptului la acţiune
civilă, a cărei lipsă împiedică primirea cere rilor depuse de reclamant (petiţionar).
Competenţa generală excepţională
Legislaţia procesuală civilă a Republicii Moldova instituie regula plenitudinii şi priorităţii
competenţei instanţelor judecătoreşti la soluţionarea cauzelor civile. Potrivit art. 33 alin. (1) CPC,
instanţele judecătoreşti judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor
juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime
încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competenţa altor organe. Astfel, atât
timp cât legea în mod expres nu stabileşte că o anumită cauză este de competenţa unui alt organ cu
activitate jurisdicţională şi nu exclude competenţa instanţelor judecătoreşti pentru o anumită cauză,
competenţa le aparţine instanţelor judecătoreşti. Această regulă îşi are la bază principiul accesului
liber la justiţie (art. 20 din Constituţie) şi principiul înfăptuirii justiţiei doar de către instanţele
judecătoreşti (art. 114 din Constituţie).
Competenţa generală condiţională
Potrivit regulilor de competenţă generală condiţională, instanţele judecătoreşti sunt competente să
examineze anumite categorii de cauze civile doar cu condiția că reclamantul respectă procedura
prealabilă de soluţionare a acestora pe cale extrajudiciară. Asemenea procedură prealabilă este
obligatorie doar în cazurile expres prevăzute de lege sau contract. Pot fi evidenţiate următoarele
categorii de proceduri prealabile sesizării instanţei: expedierea obligatorie a unei pretenții către partea
adversă/ persoana care se consider defăimată trebuie să solicite, prin cerere prealabilă, autorului
informației care a răspândit-o rectificarea sau dezmințirea informației defăimatoare, etc.
Competenţa generală alternativă
Presupune soluţionarea unor cauze civile nu numai de către instanţele judecătoreşti, ci şi de alte
organe cu activitate jurisdicţională la alegerea reclamantului, în cazurile expres prevăzute de lege.
De exemplu, conform art. 52 alin. (13) Legea privind societăţile pe acţiuni, eschivarea de la luarea
deciziei, precum şi decizia consiliului societăţii cu privire la refuzul de a înscrie chestiunea în ordinea
de zi a adunării generale anuale a acționarilor sau candidaţii în lista candidaturilor pentru a fi supuse
votului la alegerea organelor de conducere ale societăţii pot fi atacate în organele de conducere ale
societăţii şi/sau în Comisia Naţională a Pieţei Financiare, şi/sau în justiţie.
Potrivit art. 269 alin. (2) Codul fiscal, decizia pe care organul fiscal a emis-o pe marginea contestaţiei
poate fi contestată la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau atacată în instanţa de judecată
competentă. În cazul în care reclamantul îşi alege un alt organ cu activitate jurisdicţională, ulterior
acesta nu este lipsit de dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea cauzei
respective.
Competenţa generală contractuală presupune situaţia în care soluţionarea unei cauze civile este de
competenţa instanţelor judecătoreşti, însă părţile, prin contract, pot alege un alt organ cu activitate
jurisdicţională. Atât posibilitatea alegerii prin contract a unui alt organ, cât şi tipul organului trebuie
să fie expres prevăzute de lege. Actualmente, asemenea posibilitate este prevăzută doar de Legea cu
privire la arbitraj. În unele cazuri, legea permite părţilor să excludă, prin contract, competenţa
instanţelor judecătoreşti şi să aleagă forma nejurisdicţională de apărare a drepturilor.
2. Analizaţi efectele procesuale ale încălcării normelor de competenţa generală ( 5 puncte).
Încălcarea regulilor privind competenț a generală va determina instanț a să refuze primirea cererii de
chemare î n judecată. În acest sens, art. 169 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM arată
că judecătorul va refuza primirea cererii de chemare î n judecată dacă „cererea nu urmează a fi
judecată î n instanţ ă judecătorească î n procedură civilă”. Această soluț ie se aplică î n cazul î n care
pentru această cauză civilă prin lege este stabilită competenț a unui alt organ cu activitate
jurisdicț ională. Iar dacă judecătorul a pus pe rol o astfel de cauză civilă, pârâtul poate invoca excepț ia
de necompetenț ă a instanț ei judecătoreș ti, solicitând î ncetarea procesului pe motiv că „cauza nu
urmează a fi judecată î n procedură civilă”.
3. Determinaţi competenţa generală în soluţionarea fiecărui caz. Argumentaţi răspunsul (7

puncte):
a) plângerea cet. Olaru I. împotriva hotărârii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în

Energetică a Republicii Moldova privind tarifele la energia electrică;
Competența generală condițională, deoarece în acest caz cel care a depus plângerea îi revine
calitatea de consumator, iar înainte de a se adresa în instanță, trebuie să respecte procedura prealabilă,
ce presupune expedierea unei pretenții către partea adversă, iar în caz de refuz, se poate adresa în
instanță.
b) cererea d-lui Ceban Ion către dna Ceban Maria privind desfacerea căsătoriei, din care nu
au rezultat copii minori și nu există litigii cu privire la partajul averii;
Conform Codului Familiei art. 36. Desfacerea căsătoriei la organul stare civilă
(1) În baza acordului comun al soţilor, în cazurile în care între aceştia nu există neînţelegeri
referitoare la partajul proprietăţii comune în devălmăşie… căsătoria este desfăcută la organul de stare
civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi.
Cu atât mai mult, nu există copii în urma căsătoriei.
c) cererea Asociației PROJURIST privind anularea legii de modificare a Legii privind

asociațiile obștești, drept ilegală și discriminatorie.
Competența Curții Constituționale, deoarece instanțelor de judecată nu li se poate recunoaște

prerogativa examinării constituționalității legilor, hotărârilor, regulamentelor Parlamentului, etc.
Astfel, pot fi supuse controlului constituționalității actele care, prin trăsăturilor lor specifice (adoptate
sau emise de o autoritate publică, coercitiv, general și obligatoriu) sunt acte normative.
Bilet 7
1. Principiul independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi supunerii lor numai legii
1. Identificaţi formele de manifestare a imparţialităţii judecătorilor în procesul
înfăptuirii justiţiei civile (3 puncte);
Imparţ ialitatea unui judecător se manifestă prin: separarea funcţ iilor (judecarea de către acelaş i
judecător a cauzei î n primă instanţ ă ş i î n apel fiind interzis), incompatibilitatea pe verticală a funcţ iei
de judecător (acelaş i magistrat nu are competenţ ă a judeca, la acelaş i nivel de jurisdicţ ie, o cauză
bazată pe fapte identice sau suficient de conexe celor pe care le-a apreciat î n cauza precedentă),
imparţ ialitatea personală (ea interzice unui judecător să soluţ ioneze un litigiu din moment ce, oricare
ar fi fost motivul, el a avut deja cunoş tinţ ă, direct sau indirect, personal sau prin intermediul unui terţ ,
despre părţ i, elemente sau circumstanţ e ale cauzei sau a exprimat, obiectiv sau nu, o opinie personală
despre aceasta).
2. Deduceţi garanţiile independenţei judecătorilor în procesul civil (5 puncte);
Garanții politice (Principala garanţie a independenţei judecătorilor este inamovibilitatea (art. 18

Legea cu privire la statutul judecătorului). Adică, judecătorii nu pot fi lipsiţi de calitatea de magistrat
în mod arbitrar, după cum nu pot fi transferaţi în altă instanţă, fără acordul lor sau împotriva voinţei
acestora. Procedurile de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie vin să reconfirme
stabilitatea exercitării mandatului de judecător.)
Garanții economice (Situaţia materială şi socială a judecătorilor, organizarea internă a instanțelor,
condiţiile de muncă, distribuirea aleatorie a dosarelor, instruirea continuă şi posibilităţile de avansare
a magistraţilor trebuie reglementate şi implementate întro manieră care să nu expună judecătorii unor
riscuri de coruptibilitate sau de bănuieli de imparţialitate)
Garanții processual-juridice (distribuirea aleatorie a dosarelor, interzicerea examinării repetate a
aceleiaşi cauze civile, cercetarea nemijlocită a probelor (art. 25 CPC), aprecierea probelor la intima
convingere (art. 130 CPC), dreptul de a formula opinie separată (art. 48 CPC), secretul deliberărilor
(art. 238 alin. (1) CPC) şi interzicerea de a cere divulgarea lui
3. Evaluaţi independenţa judecătorilor în raport cu rolul diriguitor al acestora în procesul

civil (7 puncte).
Fiind obligați să-și păstreze imparțialitatea în condiții de independență funcțională și personală,

judecătorilor, totuși nu le revine un rol pasiv în înfăptuirea justiției. Independența le oferă posibilitatea
să se manifeste în cadrul unui process civil, revenindu-i sarcina de a pregăti sarcina pentru dezbateri,
de a conduce dezbaterile, de a pune în discuție orice cerere sau demers înaintat de părți. Acesta
creează condițiile necesare pentru ca participanții la process să-și expună considerentele referitor la
circumstanțele de fapt și de drept ale pricinii.
2. Participarea intervenienţilor accesorii în cadrul procesului civil.

1. Definiți noțiunea de intervenient accesoriu și indicați trăsăturile definitorii a acestei
categorii de participanți (3 puncte);
Conform art. 67 alin. (1) CPC, persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate
interveni în el alături de reclamant sau de pârât până la închiderea dezbaterilor judiciare în prima
instanţă, dacă hotărârea pronunţată ar putea să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui faţă de una din
părţi.
Intervenientul accesoriu este participantul la proces care intervine sau se atrage întrun proces civil de
partea reclamantului sau pârâtului pentru a-şi apăra interesele, fără a avea pretenţii proprii asupra
obiectului litigiului.
Poziţia procesuală a intervenienţilor accesorii se caracterizează prin anumite particularităţi care

permite de a le delimita de ceilalţi participanţi la proces, în special de coreclamanţi şi copârâţi.
1. Intervenienţii accesorii nu sunt subiecţi prezumaţi ai raportului material litigios.
2. Intervenienţii accesorii nu înaintează pretenţii proprii asupra obiectului litigiului.
3. Intervenienţii accesorii participă în proces de partea reclamantului sau pârâtului.
4. Intervenienţii accesorii nu trebuie confundaţi cu autorităţile publice care depun concluzii în proces
(art. 74 CPC) şi persoanele responsabile de executarea hotărârii.
2. Comparaţi particularităţile în poziţia procesuală a intervenientului accesoriu în raport cu

coreclamantul (copîrîtul) şi cu intervenientul principal (5 puncte);
Poziţia procesuală a intervenienţilor accesorii determină volumul drepturilor şi obligaţiilor acestora

în proces. Potrivit art. 68 CPC, intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale
părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majoră
sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte
acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea
silită a hotărârii, încheierii sau deciziei judecătoreşti.
Poziţia procesuală a intervenienţilor principali trebuie delimitată de cea a coreclamanţilor. Spre

deosebire de coreclamanţi, ale căror interese nu se exclud reciproc sau sunt comune, intervenientul
principal are interese contrare celor ale reclamantului. Admiterea acţiunii intervenientului principal
exclude integral sau în parte admiterea acţiunii reclamantului. În afară de aceasta, intervenienţii
principali în toate cazurile intervin într-un proces deja intentat, pe când coreclamanţii fie intentează
procesul împreună, fie intervin pe parcurs după intentarea procesului. Intervenienţii principali au
drepturi şi obligaţii de reclamant (art. 60 CPC). În particular, intervenienţii principali pot modifica
obiectul sau temeiul acţiunii înaintate, pot renunţa la acţiune sau încheia tranzacţia de împăcare.
Încheierea unei tranzacţii de împăcare între intervenientul principal şi părţile în proces nu duce la
încetarea procesului, atât timp cât litigiul între reclamant şi pârât continuă.
În cazul coparticipării procesuale art. 62 și 63 CPC
3. Determinaţi argumentat poziţia procesuală a persoanelor interesate în următoarele cauze

civile privind (7 puncte):
a. Torpan a înaintat în instanță o acțiune împotriva SC „Super Teh” SRL, deoarece din
cauza lucrărilor efectuate de angajatul acesteia, Lungu, i-a fost inundat apartamentul. În
ședința de judecată reprezentantul SC „Super Teh” SRL a declarat că inundația a avut loc din
cauza lucrărilor de reparație efectuate anterior de către o altă companie, respectiv Lungu nu
poartă nici o vină pentru cele întâmplate.
În speța dată, la judecarea cauzei urmează a fi stabilite care sunt calitățile subiecților, și anume
calitatea de reclamant o va avea Torpan, iar pârât va fi SC „Super Teh” SRL. Aceasta se datorează
faptul că între cei doi a fost încheiat un contract în baza căruia au fost efectuate lucrările, iar
responsabil de prejudiciul cauzat, în cazul în care va fi demonstrat acesta va fi SC „Super Teh” SRL.
Totodată, în condițiile în care Lungu este angajatul pârâtului care a efectuat lucrările, acesta va fi
atras în calitate de intervenient accesoriu, aceasta rezultă din prevederile art.67 alin.(1) Cod de
procedură civilă potrivit căruia „Persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate
interveni în el alături de reclamant sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în prima
instanţă dacă hotărîrea pronunţată ar putea să influenţeze drepturile sau obligaţiile lui faţă de una
din părţi.”
Mai mult ca atât, în condițiile în care acțiunea civilă va fi admisă, pârâtul SC „Super The” SRL este
în drept a se adresa cu o acțiune în regres împotriva lui Lungu, astfel participarea nemijlocită a
acestuia în cadrul examinării cauzei este importantă.
Referitor la poziția pârâtului precum că responsabilă de prejudiciul cauzat este o altă companie,
menționăm că, pentru stabilirea acestor circumstanțe va fi necesară efectuarea unei expertize
judiciare, în cazul în care se va demonstra vinovăția unei alte persoane, atunci acțiunea va fi respinsă,
iar reclamantul va putea înainta o altă acțiune civilă împotriva acelei persoane responsabile.
b. Popovici a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Andreev privind
încasarea datoriei și a solicitat introducerea în proces a intervenientului accesoriu, Guțu.
Popovici a menționat că îi este dator lui Guțu cu o anumită sumă de bani și dacă soluția instanței
va fi de partea lui Andreev el nu va putea să întoarcă datoria lui Guțu.
Referitor acestei spețe menționăm că este important a stabili care este obiectul acțiunii, temeiurile de
fapt și de drept. Astfel, din condițiile speței rezultă că obiectul acțiunii civile constituie restituirea
unei sume de bani, această datorie rezultă nemijlocit dintr-un act juridic încheiat între Popovici și
Andreev.
În aceste circumstanțe, pentru atragerea lui Guțu în proces este necesar a stabili dacă acesta are un
interes în procesul pornit între ceilalți doi. La caz constatăm că Guțu are un interes față de procesul
pornit, dar totuși acesta nu poate fi atras în calitate de intervenient accesoriu, având în vedere că
imposibilitatea lui Popovici de a-i restitui suma datorată nu depinde de prezenta acțiune. Cu alte
cuvinte, indiferent de soarta acțiunii civile intentate de Popovici, acesta rămâne în continuare
debitorul lui Guțu.
Totodată, în condițiile speței Guțu poate formula o acțiune oblică împotriva lui Andreev care este
debitorul debitorului lui Guțu, realizându-și în acest sens dreptul său de creanță pe care îl are față de
Popovici prin exercitarea dreptului la acțiune față de debitorii acestuia.
În acest sens, Guțu formulând pe marginea prezentei acțiuni o astfel de cerere de chemare în judecată,
acesta deja va avea calitatea de intervenient principal. Or, potrivit art.65 alin.(1) Cod de procedură
civilă „Orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane.
Intervenţia este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului
litigiului sau un drept legat de acesta.”
c. Mihailova N. a înaintat către Mihailov A. acţiunea privind încasarea pensiei de

întreţinere pentru copilul minor. În ședința de judecată s-a constatat că Mihailov A. plăteşte
deja pensie de întreţinere altor doi copii minor ai dei Slutu S.
Încasarea pensiei de întreținere a copilului minor, se realizează fie în mărime fixă fie în cotă
procentuală din veniturile pârâtului, în acest sens, pentru fiecare copil se va încasa pensia în mărime
de 25% din veniturile pârâtului. Astfel, acțiunea înaintată de Mihailova N. nu este de natură să
afecteze drepturile celorlalți beneficiari ai pensiei de întreținere și ca rezultat nu este necesară
atragerea în proces a dnei Slutu S.
Bilet 8
1.Principiul publicităţii în cadrul procesului civil
1. Identificaţi formele de manifestare a principiului publicităţii în cadrul procesului civil
(3 puncte);
Caracterul public al procedurilor în fața instanţelor de judecată protejează justițiabilii împotriva

administrării justiției în secret, fără control public şi este, de asemenea, unul dintre mijloacele care
sporesc încrederea în justiţie. Făcând vizibilă administrarea justiției, publicitatea contribuie la
atingerea obiectivului articolului 6 alin. (1) CEDO - şi anume un proces echitabil. În acest fel,
publicitatea este o valoare caracteristică justiţiei în oricăre societate democratică.
CEDO garantează publicitatea procesului judiciar cu referire la două aspecte: publicitatea

dezbaterilor în cadrul procesului şi publicitatea pronunţării hotărârii adoptate.
Şedinţele de judecată, cu excepţia deliberării hotărârii, se desfăşoară în şedinţă publică, în prezenţa

părţilor, altor participanţi la proces, dar şi a oricăror altor persoane străine de litigiu care doresc să
asiste la dezbateri, cu excepţia minorilor sub 16 ani, dacă nu sunt citaţi în calitate de participanţi la
proces sau martori. Participanţilor la proces le este permisă înregistrarea audio fără vreo autorizare
specială din partea preşedintelui de şedinţă (art. 18 alin. (1¹) CPC).
Doctrina deosebeşte două forme ale publicităţii procesului civil: publicitatea pentru părţi şi
publicitatea pentru public.
Majoritatea legislaţiilor moderne asigură părţilor dreptul de a participa efectiv la proces personal sau
prin reprezentant. Anume aceasta şi este publicitatea pentru părţi. În acest sens, instanţa este obligată
să înştiinţeze participanţii la proces în modul corespunzător (art. 100-109 CPC), oferind astfel şi
dreptul la apărare şi accesul la instanţă. Cu toate acestea, legislația națională prevede situaţii fie când
procedura se desfăşoară fără înştiinţarea participanţilor la proces, fie când participanţilor la proces li
se comunică locul, data şi ora şedinţei, însă neprezentarea lor nu împiedică examinarea problemei
(articolele 129 alin. (1), 179, 180 alin. (2), 249, 250, 251 CPC).
Publicitatea pentru public presupune dreptul terţilor de a asista la şedinţele de judecată, precum şi
de a lua cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti. Renunţarea la publicitate este un aspect care derivă din
disponibilitatea părţilor. CtEDO recunoaşte expres dreptul individului (reclamantului) de a renunţa
la principiul publicităţii dezbaterilor în cadrul procesului, dacă astfel nu sunt prejudiciate interesele
publice.
2. Determinaţi excepţiile de la principiul publicităţii procesului civil (5 puncte);
Legea procesuală stabileşte excepţii de la principiul publicităţii. În funcţie de caracterul informaţiei

care nu poate fi făcută publică, instan ţa, din oficiu sau, la cererea părţii interesate, examinează cauza
integral sau parţial în şedinţă judiciară închisă (art. 23 CPC). Astfel, pot avea loc şedinţe închise
numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori altei informaţii
a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în
şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele private ale vieţii,
care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea
prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.
3. Argumentaţi care sunt avantajele publicităţii în înfăptuirea justiţiei civile (7 puncte).
Principiul publicităţii este expresia democratismului şi totodată a mijloacelor educative indirecte

pentru justiţiabili, fiind o garanţie a corectitudinii şi imparţialităţii judecătorilor, a independenţei
acestora, întru-cât magistraţii sunt ţinuţi să respecte etica profesională şi să evite abuzurile. Caracterul
public al procedurilor în fața instanţelor de judecată protejează justițiabilii împotriva administrării
justiției în secret, fără control public şi este, de asemenea, unul dintre mijloacele care sporesc
încrederea în justiţie. Făcând vizibilă administrarea justiției, publicitatea contribuie la atingerea
obiectivului articolului 6 alin. (1) CEDO - şi anume un proces echitabil. În acest fel, publicitatea este
o valoare caracteristică justiţiei în oricare societate democratică.
2. Participarea intervenienţilor principali în cadrul procesului civil.

1. Definiți noțiunea de intervenient principal și indicați trăsăturile definitorii a acestei
categorii de participanți (3 puncte);
În conformitate cu art. 65 alin. (1) CPC, orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se
desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul propriu când intervenientul invocă un drept
al său asupra obiectului litigiului.
Intervenientul principal este participantul la proces care intervine în-trun proces intentat, formulând
pretenţii proprii asupra obiectului litigiului prin înaintarea acţiunii.
Poziţia procesuală a intervenienţilor principali se caracterizează prin anumite particularităţi care

permite de a le delimita de ceilalţi participanţi la proces, în special de reclamanţi şi intervenienţii
accesorii.
1. Intervenienţii principali înaintează pretenţii proprii asupra obiectului litigiului.

2. Intervenienţii principali intervin în proces din proprie iniţiativă, benevol, prin depunerea unei
acţiuni.
3. Intervenienţii principali intervin într-un proces deja intentat.
4. Intervenienţii principali înaintează pretenţii proprii asupra întregului obiect al litigiului sau doar
asupra unei părţi a acestuia.
5. Intervenienții principali înaintează acţiunea împotriva ambelor părţi (reclamantului şi pârâtului)
sau doar împotriva reclamantului.
6. Poziţia procesuală a intervenienților principali trebuie delimitată de cea a coreclamanţilor.
7. Intervenienţii principali au drepturi şi obligaţii de reclamant (art. 60 CPC).
2. Comparați particularităţile poziţiei procesuale de intervenient principal în raport

cu coreclamantul şi cu intervenientul accesoriu (5 puncte);
Art. 62 coreclamant art. 67 intervenient accesoriu art. 65 intervenient principal
3. Determinați poziţia procesuală a subiecţilor în fiecare din următoarele situaţii (7

puncte):
a. Turcu P. solicită executarea silită a obligației de predare a bunului ce reiese din contractul
de vînzare-cumpărare încheiat între Turcu P. și Bobeico L. Soția lui Bobeico L. a intervenit
în proces solicitînd declararea nulității contractului încheiat între Bobeico L. și Turcu P.,
deoarece bunul imobil a fost vîndut fără acordul ei. - intervenient principal
Obiectul acțiunii civile înaintate de Turcu P. îl constituie executarea silită prin predarea bunului ce
rezultă din contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, având în vedere că soția lui Bobeico L. are
pretenții față de contractul de vânzare-cumpărare a cărui obiect este predarea bunului, aceasta va fi
atrasă în proces în calitate de intervenient principal.
Aceste pretenții ale soției pârâtului rezultă din faptul că obiectul contractului de vânzare-cumpărare
îl constituie bunul imobil proprietate comună în devălmășie, ceea ce presupune obligatoriu acordul
ambilor soți la înstrăinarea bunului.
În aceste condiții în temeiul art.64 alin.(1) CPC soția lui Bobeico L. va avea calitatea de intervenient
principal, cu propriile pretenții față de obiectul acțiunii.
b. Rusu I. a înaintat acţiunea către Andronachi A. privind nulitatea contractului de vânzare-

cumpărare a bunului imobil. Andronachi a solicitat atragerea în proces a Băncii
AgroVic SA pe motiv că bunul imobil constituie obiect al contractului de ipotecă încheiat
cu Banca şi ca efect a hotărîrii judecătoreşti drepturile acestei ar putea fi afectate. -
intervenient accesoriu
În cazul dat rezultă că Banca AgroVic SA are un interes față de procesul pornit față de ceilalți doi
participanți, în măsura în care aceasta este creditorul garantat cu ipotecă, ceea ce impune în condițiile
speței atragerea acestuia în calitate de intervenient accesoriu, având în vedere că de soarta acțiunii
civile va depinde și modul în care aceasta își va satisface creanța.
Bilet 9
1. Noţiunea şi esenţa principiului celerității (termenului rezonabil de judecare a cauzei).
1. Evidențiați esența principiului celerității (termenului rezonabil de judecare a cauzei) (3

puncte);
În doctrina de specialitate acest principiu îşi găseşte consacrare de asemenea cu denumirea de

,,celeritate a procedurilor judiciare", ca şi garanţie oferită justiţiabililor în vederea fixării unor termene
obiectiv suficiente în vederea organizării procedurii jurisdicţionale pentru valorificarea unor drepturi
subiective pretins încălcate. Respectarea termenului rezonabil rezultă din faptul ca justiția nu trebuie
înfăptuită cu întârziere astfel încât să-i fie compromisă eficacitatea şi credibilitatea. Art. 192 CPC
2. Deduceţi, inclusiv prin prisma practicii CtEDO criteriile de determinare a termenului

rezonabil (5 puncte);
Deşi, iniţial, acest principiu nu era detaliat în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,
urmare a mai multor condamnări de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statului nostru,
în textul art. 192 CPC au fost incorporate criteriile în funcţie de care se apreciază durata procedurilor,
preluate din precedente ale Curţii europene:
Complexitatea cauzei (mai multe capete de cerere, inclusiv în acţiuni reconvenţionale, un număr
impunător de coparticipanţi, implicarea translatorilor, material probant masiv, necesitatea numirii
delegaţiilor judecătoreşti, inclusiv peste hotarele țării etc., care, în mod implicit, fac dificilă
examinarea şi soluţionarea acesteia)
Comportamentul participnaţilor la proces (modul în care participanţii la proces, în virtutea
disponibilităţii, îşi ordonează conduita, apărându-şi cu bună-credinţă drepturile, utilizând mijloacele
procesuale legale. Instanţa de judecată trebuie să creeze condiţii pentru o contradictorialitate efectivă,
punând în aplicare rolul său diriguitor)
Conduita instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante (necesită constatarea unei semnificaţii
speciale a pretenţiilor raportate la situaţia dificilă în care se află, de regulă, reclamantul. Cu cât mai
importantă este cauza civilă pentru subiectul interesat, cu atât examinarea acesteia necesită termene
mai restrânse şi reacţii prompte)
Importanța cauzei pentru partea interesată
3.Evaluaţi eficienţa remediilor naționale în caz de încălcare a dreptului la judecarea cauzei în

termen rezonabil (7 puncte).
- Accelerarea procesului
- Constatarea încălcării și repararea prejudiciului material și moral ( privind repararea de
către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen
rezonabil a cauzei sau a dreptului la executare
Art. 192 alin 1/1
2. Succesiunea procesuală civilă.

1. Definiți succesiunea procesuală (3 puncte); este posibilă la orice etapă a procesului.
Art. 70 CPC
2. Evaluaţi impactul succesiunii în dreptul material asupra succesiunii în cadrul procesului

civil (5 puncte);
În funcție de temeiurile succesiunii procesuale vor surveni diferite incidente procesuale, care vor
afecta continuitatea examinării cauzei. Astfel, în conformitate cu art. 260 alin. (1) CPC, în cazul
decesului sau reorganizării părţii în proces ori a intervenientului principal, procesul în mod
obligatoriu va fi suspendat până la determinarea succesorului în drepturi, iar în cazul în care
succesiunea procesuală va fi determinată de succesiunea parțială în dreptul material (cesiunea de
creanţă, preluare de datorie etc) procesul poate fi cel mult amânat.
3. Argumentaţi dacă se admite sau nu succesiunea procesuală şi dacă da - ce incident

procesual va urma (7 puncte):
a. Țurcanu a solicitat dezmințirea informației defăimătoare și repararea prejudiciului

moral de la Ziarul ”Bună dimineața”. Pe parcursul examinării cauzei reclamantul a decedat.
Dacă reclamantul a decedat după depunerea cererii de chemare în judecată, însă

înainte de pronunţarea hotărîrii, se admite succesiunea în drepturi, cu excepţia pretenţiilor
privind compensarea prejudiciului moral. ( legea cu privire la libertatea la exprimare art. 23
alin.(1).)
b. Miron a înaintat în instanța de judecată o acțiune prin care a solicitat executarea silită
a obligațiilor ce reies din contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață. După
numirea datei ședinței reclamanta a decedat.
Succesiunea este posibilă deoarece potrivit art. 1221 CCRM, Articolul 1221. Efectele decesului
dobînditorului
(1) La decesul dobînditorului, drepturile și obligațiile lui trec la moștenitori.
c. Pe rolul Curții de Apel se află apelul depus de Timciuc împotriva hotărîrii primei
instanțe prin care s-a dispus încasarea de la Timciuc în beneficiul lui Dolganiuc a sumei de
100000 lei. În cadrul ședinței Martin a prezentat un acord privind cesionarea creanței încheiat
între el și Dolganiuc.
Este posibilă succesiunea în drepturi potrivit art. 70 CPC alin.(1) CPC, ce prevede, pe lângă deces,
reorganizare, cesiune de creanță, transfer de datorie, și alte cazuri de subrogare care ar fi susceptibile
de a genera succesiune procesuală. Prin urmare prin încheierea acordului privind cesionarea creanței
încheiat între el și Dolganiuc, prin care acesta îl subrogă pe Dolganiuc în drepturile și obligațiile
procesuale.
Bilet 10
1. Noţiunea şi esenţa principiului disponibilităţii.
1. Definiți principiului disponibilităţii (3 puncte);
Disponibilitatea urmează a fi înţeleasă în sens material, ca drept al părţii de a dispune de obiectul

procesului, adică de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus
judecăţii şi în sens procesual de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi
mijloacele procedurale de apărare. Art. 27 CPC
2. Comparaţi disponibilitatea de dreptul subiectiv dedus judecăţii cu disponibilitatea

utilizării mijloacelor procesuale (5 puncte);
Disponibilitatea în dreptul subiectiv dedus judecății:
- Dreptul oricărei persoanei de a se adresa sau nu instanței de judecată pentru a-şi apăra un drept sau
interes legitim.
- Dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării.
- Dreptul de a renunţa la acţiune, de a recunoaște pretenţiile, de a încheia tranzacţie (de împăcare).
Disponibilitatea utilizării mijloacelor procesuale:
- Dreptul părţilor de a deduce litigiul judecăţii arbitrale prin încheierea unei clauze de arbitraj, fie
înaintea adresării în judecată, fie în timpul cât cauza civilă se află pe rol (art. 267 lit 1¹) CPC).
- Alegerea felului de procedură: contencioasă pe acţiuni civile sau în ordonanţă (simplificată) pentru
anumite categorii de cereri (art. 345 CPC)
- Alegerea instanţei competente din punct de vedere teritorial (art. 39 CPC).
- Examinarea integrală sau parţială în şedinţă închisă (art. 23 alin (2) şi (3) CPC).
- Recuzarea judecătorului, expertului, specialistului, interpretului, grefierului (articolele 50 şi 51
CPC).
- Atragerea în proces a intervenientului accesoriu (art. 67 alin. (3) CPC).
- Apărarea drepturilor prin reprezentant (art. 75 CPC) şi determinarea volumului împuternicirilor
acestuia (art. 81 CPC).
- Prezentarea de probe (art. 119 alin.(1))
- Alăturarea la apel (art. 361 CPC)
- Renunţarea la apel (art. 360 alin. (2) CPC), retragerea apelului (art. 369 alin. (1) lit. e) şi art. 374
CPC), retragerea recursului (art. 443 CPC).
3. Argumentați interferenţa dintre disponibilitatea şi contradictorialitatea părţilor în

procesul civil cu independenţa judecătorească (7 puncte).
Principiul disponibilităț ii este un principiu fundamental, caracteristic procesului civil, care, mai ales
sub aspect teoretic, este strâns legat de principiul contradictorialităț ii, deoarece oferă părților în
process posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, dreptul material ș i de mijloacele procesuale
de apărare a acestui drept. Totodată, cele două principii sunt legate și de principiul independenței
judecătorești, căci pe de o parte, părț ile trebuie să aibă posibilitatea de a dispune cum vor de obiectul
procesului ș i de mijloacele de apărare, sub supravegherea judecătorului, iar pe de altă parte, instanț a
de judecată trebuie să aibă dreptul de a interveni î n proces, ordonând din oficiu efectuarea unor acte,
administrarea unor probe etc., chiar dacă părț ile se î mpotrivesc, astfel î ncât să se realizeze scopul
procesului. Judecătorii iau decizii în mod independent și impartial, acționând fără nici un fel de
restricții, influențe, presiuni, amenințări etc.
2. Coparticiparea procesual civilă.

1. Determinaţi temeiurile coparticipării procesuale (3 puncte);
În temeiurile prevăzute de lege orice persoană are dreptul să solicite intervenirea în proces în calitate
de coreclamant sau copîrît, și asta deoarece ăn anumite situații există o poziție contradictorie î ntre
mai mult de două persoane î n acelaș i proces, astfel, două sau mai multe persoane au calitatea de
reclamant ori de pî rî t. Instanţa judecătorească va înştiinţa, din oficiu sau la cererea participanţilor la
proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în proces.
2. Analizaţi comparativ felurile coparticipării procesuale obligatorii şi facultative (5

puncte);
Art. 62 CPC. Art. 63 CPC
Coparticiparea obligatorie are loc indiferent de voinț a instanț ei de judecată, a reclamantului sau a
pî rî tî tului, temeiurile ei fiind stipulate expres de legea procesuală, care mai este obligatorie ș i î n
virtutea naturei raportului material litigios.
Coparticiparea facultativă – constituie acea categorie de coparticipare procesuală care poate fi
admisă de instanț a de judecată ș i nu este impusă de lege.
Spre deosebire de coparticiparea obligatorie, î n cazul coparticipării facultative nu se admite
î ncredinț area reprezentării î n proces, deoarece, după cum rezultă din alin. (1) al art. 63, lipsesc
condiț iile enumerate de art. 62 alin. (1) CPC ș i, de asemenea, fiecare coparticipant participî nd î n
proces î n mod independent faț ă de ceilalț i coparticipanț i.
3. Argumentaţi dacă instanţa de judecată a procedat corect în cazurile (7 puncte):
a. Popescu a solicitat în instanța de judecată încasarea datoriei de la Iliescu. Analizând

materialele anexate la cererea de chemare în judecată, instanța a constatat că contractul în baza
căruia s-a născut datoria este încheiat nu numai cu Iliescu, dar și cu Petrescu, iar părțile au
determinat obligația de restituire la contract ca fiind solidară. Instanța l-a înștiințat din oficiu
pe Petrescu despre posibilitatea de a interveni în proces.
Fiind în prezența unei obligații pecuniare, oportun este de a menționa că potrivit art.796 Cod civil
„Dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze
întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii
sînt legaţi solidar” ceea ce presupune că acțiunea civilă poate fi înaintată doar împotriva unui debitor.
Totodată, natura juridică a obligației solidare presupune ca debitorul care a onorat integral obligația,
poate înainta împotriva celuilalt debitor solidar o acțiune în regres.
În acest sens, menționăm că Intervenientul accesoriu este participantul care intervine într-un proces
deja pornit între părţile iniţiale, pe lîngă o parte sau alta, care sunt cointeresate în soarta procesului,
fără a formula pretenţii proprii la obiectul litigiului. Deci, la caz constatăm că interesul lui Petrescu
este legat de soarta procesului pornit în măsura în care acesta răspunde solidar față de Popescu.
Astfel, constatăm drept legale acțiunile instanței de judecată privind înștiințarea lui Petrescu despre
posibilitatea de a interveni în proces, iar aceste acțiuni sunt întemeiate pe art.67 alin.(3) Cod de
procedură civilă potrivit căruia „Intervenientul accesoriu poate fi introdus în proces şi la cererea
uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei.”
b. Marinescu și Popescu salariați ai companiei SC „Milenium” SRL au fost concediați pe

motiv că nu corespund funcțiilor deținute. Popescu a depus o cerere de chemare în judecată
împotriva SRL ”Milenium” prin care a solicitat restabilirea la locul de muncă. Instanța l-a
înștiițat din oficiu pe Marinescu despre posibilitatea de a interveni în calitate de coreclamant
în procesul pornit de Popescu.
În speța dată este vorba de o coparticipare facultativă, având în vedere că obiectul litigiului nu
îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pârâți; precum și că
drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pârâților decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.
Aceasta rezultă că fiecare salariat a fost concediat în baza unor ordine separate, dar și temeiul
este unul analogic, fiind aplicat în mod independent pentru fiecare în parte.
Deci, în conformitate cu art.63 alin.(1) CPC coparticipare facultativă este atunci când „Pentru
judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea
concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un
reclamant către mai mulţi pârâți, ori de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pârâți (inclusiv
în cazul cînd fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în
conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele
comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă.”
Legislația procesual civilă, nu prevede posibilitatea ca instanța de judecată să dispună din oficiu
înștiințarea privind coparticiparea facultativă, ba din contra înștiințarea din oficiu privind
coparticiparea se realizează doar când această coparticipare este obligatorie. Or, potrivit art.62 alin.(2)
CPC „Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanţa
judecătorească va înştiinţa, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, pe toţi coreclamanţii
şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în proces. Încheierea judecătorească prin care este
respinsă cererea participantului la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată
odată cu fondul cauzei. ”
Astfel, constatăm că instanța nu a procedat corect.
Bilet 11
1. Noţiunea şi esenţa principiului nemijlocirii.
1. Definiți principiului nemijlocirii reieşind din specificul procesului de probaţie (3

puncte);
Conform art. 25 CPC, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile
părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile
specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările
video, să emită hotărârea numai în temeiul circumstanţelor constatate, a probelor cercetate şi
verificate în şedinţă de judecată.
Cercetarea probelor cu respectarea principiului nemijlocirii este un mijloc eficient de a afla cât mai
multe despre circumstanţele care au relevanță pentru cauza concretă. Contactând nemijlocit cu sursele
probațiunii, audiind personal explicaţiile şi depoziţiile, judecătorii au posibilitatea de a verifica
veridicitatea acestora, ceea ce, în final, va duce la o soluționarea justă.
2. Deduceţi cerinţele principiului nemijlocirii privitor la componenţa completului de

judecată (5 puncte);
Cercetarea probelor are loc, de regulă, în şedinţa de judecată, de către judecătorul sau judecătorii care
urmează să ia hotărârea. Din acest considerent, componenţa completului de judecată trebuie să
rămână neschimbată pe parcursul examinării cauzei. În cazu înlocuirii unui judecător în timpul
judecării pricinii, dezbaterile se reiau la început. (art. 25 alin. (2) CPC).
3. Proiectaţi în detalii excepţiile de la principiului nemijlocirii (7 puncte).
Acest principiu cunoaşte şi excepții, de exemplu:
● delegaţiile judecătoreşti (art. 125 CPC); - în cazul necesității de adunare a probelor sau
înmânare a actelor judiciare în alt oras, municipiu sau raion, pot fi constituite delegații
judecătorești care presupun oferirea, de către instanța care judecă cauza, o delegație, prin
încheiere, instanței respective. Astfel, această încheiere este obligatorie pentru instanța
căreia i s-a transferat delegația, în cadrul acesteia reflectându-se acele circumstanțe care
trebuiesc probate, probele ce necesită a fi adunate de instanța executoare. Delegaţia
judecătorească se îndeplineşte în şedinţă de judecată conform regulilor stabilite de
prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică îndeplinirea delegaţiei. Procesele-verbale şi probele
adunate în legătură cu îndeplinirea delegaţiei se remit imediat instanţei care judecă cauza.
În cazul în care participanţii la proces, martorii sau experţii care au depus mărturii, au dat
explicaţii ori au expus concluzii în faţa instanţei executoare a delegaţiei se prezintă în faţa
instanţei care judecă cauza, ei depun mărturii, dau explicaţii, expun concluzii conform
regulilor generale.
● asigurarea probelor (art. 127 CPC)- Participanţii la proces interesaţi să prevină dispariţia
ori imposibilitatea administrării în viitor a unei probe utile pentru dovedirea pretenţiilor
pot cere instanţei judecătoreşti asigurarea probei. Asigurarea se face prin audierea
martorului, efectuarea expertizei, cercetarea la faţa locului şi prin alte modalităţi. (2)
Asigurarea probelor înainte de intentarea procesului în instanţă judecătorească se
0efectuează de executorii judecătoreşti, de notari, de persoanele oficiale ale misiunilor
diplomatice ale Republicii Moldova în privinţa cetăţenilor Republicii Moldova, în modul
prevăzut de legislaţia în vigoare, sau de judecători, în condiţiile prevăzute la art.127 1.
● motivarea hotărârilor (art. 236 alin. (7) CPC). - Dacă unul dintre judecătorii completului de
judecată este în imposibilitatea de a semna hotărîrea integrală, în locul lui semnează
preşedintele şedinţei, iar dacă şi acesta este în imposibilitatea de a semna, în locul lui
semnează preşedintele instanţei de judecată. În toate cazurile, pe hotărîre va fi menţionată
cauza imposibilităţii de a semna.
În pofida aparenţelor, interpretarea a cel puțin două prevederi din Codul de procedură civilă al
Republicii Moldova - strămutarea pricinii (art. 43 alin. (5) CPC) și recuzarea judecătorului (art. 54
alin. (4) CPC) - nu trebuie să constituie excepții, or, aceste incidente procesuale, care afectează
continuitatea examinării cauzei de către acelaşi complet de judecată anume pentru asigurarea
principiului nemijlocirii, impun reluarea dezbaterilor judiciare şi reexaminarea mijloacelor de probă
care au fost deja administrate în fața anteriorului complet de judecată .
2. Părţile în procesul civil.
1. Caracterizaţi noţiunea de parte în procesul civil (3 puncte);
În conformitate cu art. 59 CPC parte în proces (reclamant sau pârât) poate fi orice persoană fizică sau
juridică prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios.
Deducem că părțile sunt subiecţii raporturilor material juridice, ce acționează în proces în apărarea
propriilor interese material-juridice şi procesuale, asupra cărora se răsfrânge puterea legală a hotărârii
judecătoreşti şi care suportă cheltuielile de judecată.
2. Determinaţi condițiile pentru a fi parte în procesul civil (5 puncte);
Consemnăm că pentru a fi parte în proces legea procesuală impune anumite condiţii:
- Capacitatea de folosință a drepturilor procedurale

Capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile este reglementată expres în art. 57 al CPC,
potrivit căruia capacitatea de a avea drepturi şi obligații procedurale civile este recunoscută în măsură
egală tuturor persoanelor fizice şi organizațiilor care se bucură, conform legii de dreptul adresării în
judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.
- Adresarea în instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată (condiție ce se referă la

reclamant) sau identificarea persoanei în calitate de pârât de către reclamant (condiţie ce se
referă la pârât).
Persoana care are capacitate de folosință procedurală obține calitatea de reclamant odată ce depune
în instanţă o cerere de chemare în judecată conform rigorilor stabilite de lege (articolele 166 și 167
CPC). Pârât devine persoana indicată de către reclamant în cererea sa.
3. Identificaţi părţile în următoarele cauze civile privind (7 puncte):
a. Contestarea de către Bobu a testamentului prin care toată averea a fost testată lui Hîncu
(vîrsta lui Hîncu este 3 zile).
Bobu – reclamant
Hâncu - pârât
b. Roibu, șofer angajat al companiei de TAXI Rapid, este vinovat în producerea accidentului
în urma căruia a suferit pasagerul taxiului - Iurcu. Pasagerul solicită repararea prejudiciului
material și moral
Firma de Taxi Rapid – pârât

Iurcu - reclamant
c. Repararea prejudiciului material cauzat de către Andronic (11 ani) prin deteriorarea
bunurilor ce aparţin lui Bumbu şi Băluțel cu drept de proprietate comună pe cote-părți.
Părinții lui Androniuc – Pârâți

Bumbu și Băluțel - coreclamanți
Bilet 12
1. Probaţiunea judiciară şi probele
1. Identificați conceptul probei judiciare (3 puncte);
Probe în procesul civil sunt considerate, orice informații date despre fapte obţinute în modul stabilit
de lege, în baza cărora instanța de judecată stabileşte existenţa sau inexistența împrejurărilor care
justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi alte circumstanţe care au importanţă pentru
soluţionarea justă a cauzei.
2. Deduceți conţinutul etapelor probaţiunii judiciare civile (5 puncte);
Divizarea etapelor probațiunii, după cum urmează:

1. Indicarea circumstanțelor de fapt şi a probelor care le confirm ( deși inițial sarcina stabilirii
circumstanțelor de fapt este pusă pe seama părților, până la urmă instanța este cea care le stabilește,
pentru a stabili obiectul probațiunii )
2. Determinarea obiectului probaţiunii ( stabilirea acelor circumstanțe a căror probare este necesară
în cadrul procesului civil de către părți )
3. Colectarea probelor - este realizată de către participanții la proces, care au dreptul de a cere asistența
instanței de judecată dacă întâmpină careva dificultăți
4. Administrarea probelor;
5. Aprecierea probelor;
6. Concluzia despre existenţa sau inexistenţa faptelor importante pentru soluționarea justă a cauzei.
3. Argumentaţi rolul participanţilor la proces şi a instanţei de judecată la fiecare etapă a

probaţiunii judiciare (7 puncte).
art. 118 CPC
Indicarea circumstanțelor de fapt şi a probelor care le confirm - Reclamantul la depunerea cererii

de chemare în judecată trebuie să indice circumstanțele de fapt care s-au produs şi care au generat
pretenţiile sale. Concomitent, la depunerea cererii de chemare în judecată se indică şi probele. Se
poate face referire la orice mijloc de probă, cu excepţia concluziilor expertului, indiferent dacă
reclamantul le deţine sau nu. Judecătorul se va pronunţa tendenţios şi neobiectiv, dacă va imputa
reclamantului, la faza depunerii cererii de chemare în judecată, că acesta nu a indicat toate probele
necesare examinării şi soluţionării juste a cauzei civile.
Determinarea obiectului probaţiunii - Obiectul probațiunii este determinat de instanţa de judecată,

ținând cont de pretențiile şi obiecțiile părților, dar şi de norma juridică care reglementează raportul
material litigios. El poate fi modificat pe parcursul examinării cauzei civile în temeiul unor acte de
dispoziție ale părților. Spre exemplu, schimbarea obiectului sau a temeiului acţiunii.
Colectarea probelor - (constă în prezentarea probelor și reclamarea probelor)

Prezentarea probelor reprezintă transmiterea de facto a probelor către instanță. Legislația prevede
obligația reclamantului de a anexa documentele care certifică circumstanţele pe care îşi întemeiază
pretențiile şi copiile de pe aceste documente pentru pârâţi şi intervenienţi, dacă aceştia nu dispun de
ele, nemijlocit la faza de intentare a procesului odată cu depunerea cererii de chemare în judecată (art.
167 CPC). La depunerea cererii pot fi anexate şi înregistrări audio-video. În cadrul pregătirii pricinii
pentru dezbateri judiciare, judecătorul cheamă pârâtul pentru ca acesta să prezinte probe şi pentru a
depune referinţă împotriva acţiunii reclamantului (art. 186 CPC). Sarcina prezentării probelor este
obligația ambelor părți, în temeiul regulii potrivit căreia fiecare parte trebuie să-și dovedească
pretenţiile şi obiecțiile sale, însă instanţa judecătorească este în drept să propună părţilor şi altor
participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie
obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor.
Reclamarea probelor art 119 CPC indică că instanţa poate contribui la solicitarea părţilor şi a altor
participanţi la proces dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăţi. Astfel, în scopul
reclamației probei instanţa judecătorească poate elibera, la cererea părţilor sau a altor participanţi la
proces, un demers pentru obținerea probei.
Administrarea probelor - Conform art. 214 CPC instanţa judecătorească, după ce ascultă
explicaţiile participanţilor la proces, stabilește consecutivitatea cercetării probelor.
Aprecierea probelor - este preponderent funcţia instanţei de judecată, dar nu se poate de ignorat şi
rolul participanților la process în această activitate, căci fiecare dintre ei are un rol esențial în
formarea concluziei instanţei de judecată.
2. Competenţa jurisdicţională teritorială excepţională.

1. Identificaţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale şi felurile ei (3 puncte);
În funcție de criteriul aplicabil la determinarea competenței unei instanțe de judecată, regulile

competenţei jurisdicțional-teritoriale pot fi clasificate în câteva categorii distincte, şi anume:
- competenţa jurisdicțional-teritorială generală;

- competența jurisdicțional-teritorială alternativă;
- competenţa jurisdicțional-teritorială excepțională;
- competența jurisdicțional-teritorială după legătură dintre cauze.
2. Determinați cauzele civile care cad sub incidenţa competenţei excepţionale (5 puncte);
- acțiunile ce țin de dreptul asupra imobilelor

- acțiunile în ridicare a sechestrului de pe aceste bunuri
- acțiunile de reparare a prejudiciului cauzat mediului înconjurător
- acțiunile privind tezaurul statului
- acțiunile creditorilor defunctului intentate înainte de acceptarea de către moștenitori a
succesiunii
- acțiunile împotriva cărăușului (născute dintr-un contract de transport de pasageri și bagaje)
- acțiunile intentate de acționari
- acțiuni de reparare a prejudiciului împotriva unei bănci insolvabile
3. Calificaţi justificat în fiecare caz felul de competenţă jurisdicţională teritorială şi

indicaţi instanţa competentă să examineze următoarele categorii de cauze civile (7
puncte):
a. În acţiunea d-nei Cucu, care locuieşte în mun. Chişinău către dl. Bercu, locuitor al or. Strășeni
şi către dl. Pîntea, locuitor al or. Căușeni privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
unei părţi din vila situată în or. Bălți;
Competența jurisdicțional-teritorială excepțională - conform art 40 (1) CPC Acţiunile cu privire

la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice
izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pămînt, acţiunile posesorii
privitoare la aceste bunuri, precum şi acţiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în
instanţa de la locul aflării acestor bunuri. Astfel, Instanța competentă să examineze cauza este cea din
Bălți
b. cererea de anulare a ordinului de concediere şi restabilirea în dreptul la muncă a dlui Vasiliu,

domiciliat or. Edineț, concediat din funcţia de Şef de direcţie a Ministerului Transporturilor
(sediul m. Chișinău);
Competența jurisdicțional-teritorială generală - conform art. 38 alin 2 CPC, acțiunea poate fi

intentată la oricare din instantele de la sediul persoanei juridice, deci Chișinău,
c. Cererea dlui Gramețchi domiciliat în mun. Chișinău împotriva doamnei Groza și domnului Groza,
domiciliați în or. Strășeni, privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat
în Criuleni.
Competența jurisdicțional-teritorială alternativă - conform art. 39 alin (11) CPC Acţiunea născută
din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată şi în oricare dintre sediile instanței
din acel loc. Instanța competentă să examineze cauza este cea de la Criuleni, art. 38 alin.(1), la
domiciliul pârâtului ( în cazul nostru a copârâților)
Bilet 13
1. Pertinenţa probelor şi admisibilitatea mijloacelor de probă
1. Definiți esența conceptului de pertinenţă a probelor în procesul civil (3 puncte);
Chiar dacă legiuitorul face referire directă la pertinenţă doar în art. 121 CPC, în care probele
pertinente sunt definite ca fiind cele ce confirmă, combat sau pun la îndoială concluziile referitoare
la existenţa de circumstanţe importante pentru soluţionarea justă a cauzei şi în art. 130 CPC potrivit
căruia, pertinenţa este un principiu ce vizează aprecierea probelor, totuşi valoarea acestei instituţii
este una fundamentală şi garanţiile acesteia le regăsim în întregul proces de probaţiune. Pertinenţa
este o măsură ce determină introducerea în proces doar a probelor necesare şi suficiente pentru
soluţionarea unei cauze concrete. Pertinența mai poate fi definită ca acea calitate a probelor
determinată de legătura acestora cu obiectul probatoriului, având un impact direct asupra soluționării
cauzei, și contribuind la acest fapt.
2. Determinați exigenţele referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă (5 puncte);
Analizând legislația în vigoare, am putea caracteriza admisibilitatea prin următoarele condiţii:
● Circumstanțele cauzei trebuie dovedite doar prin mijloacele de probă stabilite de lege, adică:
din explicaţiile părţilor şi ale altor persoane interesate în soluţionarea cauzei, din depoziţiile
martorilor, din înscrisuri, din probe materiale, înregistrări audio-video sau din concluziile
experţilor.
● Mijloacele de probă trebuie să fie colectate, prezentate şi administrate cu respectarea
regulilor stabilite de lege. Potrivit art. 122 alin. (3) CPC, se consideră inadmisibile probele
obţinute cu încălcarea prevederilor legii, cum ar fi inducerea în eroare a participantului la
proces, încheierea actului de către o persoană neîmputernicită, încheierea defectuoasă a
actului de procedură, alte acţiuni ilegale. La fel, se consideră inadmisibile acele probe care nu
au fost prezentate de părți în termenul stabilit de instanța de judecată
● Utilizarea numai a mijloacelor de probaţiune prescrise de lege pentru dovedirea anumitor
circumstanţe (admisibilitate pozitivă). Astfel, potrivit art. 305 CPC, în vederea constatării
stării psihice a persoanei care urmează a fi declarată incapabilă în cazul în care există date
suficiente prin care se constată tulburări psihice, judecătorul, în pregătirea pricinii către
dezbateri judiciare, ordonă efectuarea unei expertize psihiatrice.
● Interzicerea utilizării unor mijloace de probaţiune (admisibilitate negativă). În cazul
nerespectării formei scrise a actului juridic părţile decad din dreptul de a cere, în caz de litigiu,
proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
● Probele trebuie prezentate de participanţii la proces până la data stabilită de judecător.
Această reglementare este importantă în vederea respectării termenelor rezonabile de
soluționare a cauzei.
3. Deduceți efectele juridice ale încălcării regulilor cu privire la pertinenţa şi

admisibilitatea mijloacelor de probă. Analizați impactul acestora asupra legalității
și temeiniciei hotărârii judecătorești (7 puncte).
Fiecare probă se apreciază de instanţă în ceea ce priveşte pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea, ei,
iar toate probele în ansamblu, în ceea ce priveşte legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru
soluţionarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa este obligată să reflecte în hotărâre
motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor
probe faţă de altele. În caz de încălcare a regulilor privind corectitudinea mijloacelor de probă,un
efect indiscutabil se referă și la etapa de verificare, atunci când instanţele ierarhic superioare sunt
solicitate să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii, dar cel mai important de reținut, e faptul că va
avea loc o încălcare a legii în cadrul unui proces civil.
Dacă în cadrul procesului civil au fost administrate probe care nu sunt caracterizate calitativ de acele
trăsături pe care legea le impune, acest fapt va influența în mod negativ rezultatele ce urmează a fi
reflectate în cadrul hotărîrii instanței de judecată, pentru partea care le-a dobândit și le-a prezentat
pentru fundamentarea pretențiilor sale sau a obiecțiilor ( dacă vorbim despre pârât).
Încălcarea admisibilității ( răspunderea exigențelor legale ) și a pertinenței ( calitatea conținutului
acestora) ar putea condiționa casarea hotărârii instanței de judecată de către instanța ierarhic
superioară care a constatat că soluția dată de instanță este una neîntemeiată datorită faptului că probele
nu corespund cerințelor calitative, fiind trimisă spre rejudecare.
2. Competenţa jurisdicţională teritorială generală şi alternativă.
1. Deduceţi esenţa competenţei jurisdicţionale teritoriale generale (3 puncte);
Art. 38 CPC expres prevede că cererea de chemare în judecată se înaintează în oricare din sediile
instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului. Raţiunea instituirii
competenței jurisdicționale teritoriale generale reiese din necesitatea asigurării drepturilor pârâtului,
care este atras în procesul civil la intenția reclamantului şi urmează să fie asigurat cu accesul
nemijlocit la instanţa de judecată, pentru apărarea drepturilor sale în procesul civil.
2. Determinaţi criteriile după care se determină competenţa jurisdicţională teritorială

alternativă (5 puncte);
Interpretarea art. 39 CPC ne permite a determina următoarele criterii cu caracter alternativ, existenţa
cărora admite competenţa concomitentă a două instanțe de judecată de acelaşi grad:
● Domiciliul reclamantului
● Locul de aflare a bunurilor pârâtului
● Locul producerii accidentului sau daunei
● Locul încheierii sau executării contractului
3. Calificaţi justificat felul de competenţă jurisdicţională teritorială în următoarele

categorii de cauze civile şi indicaţi instanţa (instanţele) competentă să le examineze
(7 puncte):
a. cererea d-nei Creciun Alexandra, privind constatarea nedemnității împotriva fraţilor săi
Ion Ionescu, domiciliat, mun. Chişinău şi Vasile Ionescu, care domiciliază în or.
Porto,Portugalia - moștenitorii legali ai defunctului Anatol Ionescu care a lăsat ca moștenire o
casă amplasată în or. Bălți (unde avea domiciliu) şi 2 loturi de teren agricol – unul în Străşeni,
altul în Cauşeni;
În speța dată este aplicabilă competența jurisdicțională în materie de moștenire, astfel, instanța
competentă de a soluționa cauza civilă respectivă este cea de la locul deschiderii moștenirii, potrivit
art. 41/1 alin.(1) lit.b
b. cererea Maniu Oleg, domiciliat în or. Soroca de contestare a paternităţii în privinţa

copilului minor (15 ani), domiciliat la adresa mamei or. Cahul;
În speță este aplicabilă competența generală, astfel, reclamantul va fi obligat să intenteze acțiunea în
instanța de judecată de la domiciliul pârâtului.art 38 alin.(1)
c. Cererea lui Dumitru Mutu, domiciliat în mun. Chişinău, privind repararea pagubei
cauzate prin distrugerea peretelui casei aflate în or. Căușeni, contra lui Dogotaru Călin,
domiciliat în or. Bălți.
În speța este aplicabilă atât competența generală cât și competența alternativă, astfel, reclamantul
având dreptul de a intenta acțiunea
- la instanța de judecată de la domiciliul pârâtului- art. 38 alin.(1)
- la instanța de la locul aflării daunei ( art. 39 alin.(9).
Bilet 14
1. Noţiunea raporturilor procesual civile.
1. Definiți noțiunea raporturilor procesuale și indicați particularităţile raporturilor de
procedură civilă (3 puncte);
Raporturile procesuale sunt acele raporturi care se nasc în legătură cu efectuarea anumitor acțiuni
procesuale, în care una dintre părți, este în mod obligatoriu instanța de judecată.
- caracter dinamic- care se materializează printr-o consecutivitate de raporturi ce apar în cadrul
procesului civil
- Subiect obligatoriu este instanța de judecată, astfel încât raporturile nu pot apărea între
participanți, fără participarea instanței
- caracter autoritar- împuternicirile instanței de judecată au caracter obligatoriu, instanța având
autoritate în raport cu cealaltă parte a raportului
- reglementate expres de lege
- formează un sistem coerent care se caracterizează prin faptul că există scopul unic de
soluționare a cauzei civile
2. Clasificaţi subiecţii raporturilor de procedură civilă în funcţie de interesul juridic

(procesual și material) manifestat (5 puncte)
- participanți care participă în nume propriu pentru apărarea drepturilor și intereselor
procesuale și intereselor personale, aceștia având interes material și procesual
- Participanți care participă la apărarea drepturilor și intereselor altor persoane, acestea
neavând un interes material, ci doar unul procesual ( art 71, 73, 74)
- Persoanele care contribuie la înfăptuirea justiției- nu au interes juridic având doar obligația
de a oferi un anumit suport la soluționarea cauzei ( de ex expertul, specialistul, traducătorul)
3. Argumentaţi de ce au sau nu caracter procesual raporturile juridice enumerate (7

puncte):
a) neînțelegerile în relaţiile personale cu privire la repartizarea sarcinilor casnice dintre soţii

Alexandrescu în timpul căsătoriei lor
( nu au caracter procesual, datorită faptului că instanța de judecată nu figurează ca parte a raportului

iar relațiile dintre acești soți au un caracter personal)
b. relaţiile dintre instanţa de judecată şi reclamanta Alexandrescu în legătură cu intentarea

procesului de executare silită a obligației corelative rezultate din contractul de tranzacție
( are caracter procesual, deoarece raportul dintre Alexăndrescu și instanță s-a născut în legătură cu
exercitarea unui drept procesual de către reclamantă, care își găsește reglementare expresă în cadrul
legii procesual civile iar instanța de judecată este parte a raportului)
c. relaţiile dintre instanţa de judecată şi autoritatea publică care nu prezintă repetat înscrisul
solicitat de instanța de judecată în baza art. 119 CPC.
( are caracter procesual manifestându-se prin dreptul instanței de a cere înscrisul de la autoritatea
publică și obligația corelativă de a-l prezenta)
2. Obiectul probaţiunii şi determinarea lui în cauzele civile concrete.
1. Definiți obiectul probaţiunii și indicate elementele acestuia (3 puncte);
Obiectul probațiunii - sunt acele circumstanțe și elemente a cărei probare este necesară pentru o
soluționare efectivă a cauzei civile)
Elementele obiectului probațiunii sunt
● Faptele juridice cu caracter material-juridic - faptele principale care necesită a fi dovedite
pentru o aplicare corectă a legislației materiale pertinente.
● Faptele probatorii
● Fapte juridice cu caracter procesual- au importanță pentru săvârșirea unor acțiuni procesuale
● Faptele ce favorizează aprecierea corectă a probelor
● Faptele a căror probare asigură înfăptuirea sarcinilor preventive și educative a justiției
2. Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și faptele probatorii și argumentați

importanța lor în procesul de probație (5 puncte);
De fapt, între noțiunea de obiect al probațiunii și fapte probatorii, există o interdependență sporită
astfel încât obiectul probațiunii nu este constituit din altceva decît din acele fapte care necesită a fi
probate în cadrul procesului civil. Faptele probatorii sunt cele care determină apariția anumitor
consecințe indirecte, spre deosebire de faptele material juridice și au drept scop probarea faptelor
material-juridice principale, având legătură cu acestea.
3. Deduceți argumentat obiectul probaţiunii în cauzele civile cu privire la (7 puncte):
a. cererea AO «EcoResort», mun.Chișinău împotriva fabricii de conserve «Orhei Vita» din

or. Orhei privind constatarea faptului poluării rîului Răut prin diversificarea deşeurilor în apă.
Expertiza care evidențiază consecințele poluării. Legătura directă dintre sursa de poluare și
înrăutățirea condițiilor de mediu/Poze cu instalațiile care poluează/Înregistrări video.
b. cererea dlui Mîndrescu V. de reparare a prejudiciului cauzat prin concedierea ilegală din
funcția de incasator de la Victoria Bank.
Contractul individual de muncă. Depozițiilor martorilor ( alți angajați ). Etc.
c. cererea dei Barbulescu Angela de constatare a paternităţii dlui Maniu Oleg în privinţa
copilului minor (5 ani).
Expertiza genetică
Bilet 15
1. Modalităţile de apărare a pârâtului împotriva acţiunii.
1. Definiți şi enumerați modalităţile de apărare a pârâtului împotriva acţiunii civile (3
puncte);
Modalitățile de apărare sunt acele mijloace procesuale instituite prin lege în vederea
valorificării prinicipiului contradictorialității și exercitarea dreptului la apărare a pârâtului.
- Obiecțiile material-juridice
- Obiecțiile procesual-juridice
- Acțiunea reconvențională
2. Determinați condițiile necesare a fi îndeplinite pentru înaintarea acțiunii

reconvenționale (5 puncte);
- Acțiunea reconvențională se intentează în cadrul unui proces care este deja început
prin intentarea de către reclamant a acțiunii inițiale.
- Persoana care are dreptul de a înainta acțiune reconvențională este doar pârâtul, iar
dacă acesta se apără prin intermediul unui avocat, în mandat trebuie să fie expres
prevăzută împuternicirea de a intenta acțiune reconvențională.
- Acțiunea reconvențională să aibă ca efect anihilarea efectelor acțiunii inițiale prin
compensare, excludere totală sau parțială, sau determinată de conexiunea care există
între cauze.
3. Argumentaţi în fiecare din următoarele cazuri natura juridică a obiecţiilor înaintate de
pârât, după cum urmează (7puncte):
a. pârâtul invocă că actul normativ, pe dispoziţiile căruia se întemeiază pretenţiile

reclamantului, nu mai produce efecte juridice, fiind abrogat deja
Obiecții juridico-materiale, deoarece actul normativ este temeiul de drept pe care se

întemeiază pretențiile reclamantului, care rezidă din raportul material-litigios, acesta
reglementând raporturile din punct de vedere material, referindu-se la raportul dintre
reclamant și pârât.
b. pârâtul invocă că cererea de chemare în judecată este semnată de o persoană

neîmputernicită
Obiecții juridico-procesuale deoarece aspectele legate de semnarea cererii de chemare în

judecată sunt de ordin procesual, care își găsesc reglementare expresă în CPC. ( art.170 CPC)
c. pârâtul invocă faptul intentării acţiunii de către reclamant după expirarea termenului de
prescripţie extinctivă
Obiecție juridico procesuală astfel încât vizează aspecte de ordin procesual reglementate în
art 186 alin.(1) CPC.
2. Temeiurile şi procedura strămutării pricinii de la instanţa sesizată la o altă instanţă.

1. Definiți noțiunea imutabilităţii competenţei jurisdicţionale și duceţi excepţiile acesteia
(3 puncte);
Imutabilitatea se referă la faptul că nimeni nu poate fi privat fără consimțământul său, de judecarea
cauzei de către o instanță competentă sau judecătorii în a căror competență se află cauza respectivă,
cu excepțiile prevăzute de lege.
Excepție !!!!
● pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea cauzei la instanţa de la domiciliul
său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
● ambele părţi solicită strămutarea cauzei la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
● din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte
motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
● există motive pentru măsuri de securitate publică;
● există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele cauzei sau
de calitatea participanţilor la proces;
● în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece cauza nu poate funcţiona timp
îndelungat
2. Proiectaţi procedura strămutării pricinii (5 puncte);

Strămutarea cauzei în primele două cazuri se soluționează de instanța în care este intentat procesul
în temeiul unei încheieri motivate, iar în celelalte cazuri, de către instanța ierarhic superioară.
Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care
încheierea de strămutare a cauzei devine irevocabilă. Actele procedurale îndeplinite de instanţa
care a intentat procesul anterior strămutării cauzei au efect juridic în măsura în care noua instanţă
consideră că nu este necesară modificarea lor.
3. Analizați în fiecare din următoarele cazuri existența sau lipsa temeiului de strămutare a
pricinii și indicați instanța competentă să dispună strămutarea pricinii (7 puncte):
a. pîrîtul care a fost acţionat în judecată la judecătoria Comrat – instanţa domiciliului
reclamantului într-un proces de desfacere a căsătoriei – solicită strămutarea cauzei la
judecătoria de la domiciliul său – mun. Chişinău, deoarece copilul minor (10 ani) se află în
grija sa
( în această situație există temei de strămutare a cauzei, și anume cel prevăzut la art. 43 alin.(2)
lit.b- încălcarea normelor de competență, astfel încât potrivit art. 38 alin.(1) prevede faptul că
Reclamantul poate intenta acțiunea în oricare din sediile instanței în a cărei
rază teritorială se află domiciliul pîrîtului, în speța respectivă nefiind valabilă
competența alternativă, astfel încât nu reclamantul are în grija sa copii, ci pârâtul ( art. 39
alin.(5)). Acțiunea de desfacere a căsătoriei poate fi intentată şi în oricare dintre
sediile instanțeide la domiciliul reclamantului dacă în grija lui se află copii
minori sau dacă deplasaea lui la instanţa de la domiciliul pîrîtului întîmpină
dificultăţi întemeiate.
b. reclamantul, care a sesizat instanţa de la sediul pîrîtului în cazul reparării prejudiciului cauzat
sănătăţii în cîmpul muncii, ulterior - în timpul pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare – a
cerut strămutarea cauzei la instanţa de la locul producerii accidentului în cîmpul muncii –
deoarece acolo se află majoritatea probelor.
( există temei de strămutare deoarece conform art. 39 alin (8), CPC acţiunile în reparare a
prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale ori prin altă vătămare a sănătăţii
sau prin deces pot fi intentate şi în oricare dintre sediile instanței de la domiciliul
reclamantului ori în oricare dintre sediile instanței de la locul prejudiciului. Astfel, cauza a
fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională conform art.
43 alin.(2) lit.b.
Bilet 16
1. Premisele dreptului la acţiunea civilă.
1. Definiţi şi enumeraţi premisele dreptului la intentarea acţiunii (3 puncte).
Premisele sunt acele fapte juridice de ordin procesual de care legea relaționează existența sau
lipsa dreptului la acțiune.
2. Comparaţi particularităţile premiselor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu

condiţiile de exercitare a acţiunii (5 puncte).
● Condițiile dreptului la acțiune determină ordinea procesuală de intentare a acțiunii

civile iar premisele determină existența sau neexistența unui asemenea drept.
● Nerespectarea condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune nu duc la inexistența
dreptului, dar condiționează necesitatea înlăturării acestora în vederea creării
posibilității exercitării drepturilor și obligațiilor incidente, în timp ce neîntrunirea
premiselor au ca efect lipsa dreptului la acțiune și sunt insurmontabile.
● Nerespectarea condițiilor, în funcție de faza procesuală duce la restituire cererii sau
scoaterea acesteia de pe rol, iar neîntrunirea premiselor generează refuzul de primire
a cererii de chemare în judecată sau încetarea procesului civil.
3. Indicaţi argumentat acţiunile judecătorului dacă la primirea cererii de chemare în judecată

se vor constata următoarele situaţii (7 puncte):
a. la depunerea cererii de chemare în judecată privind executarea unui contract de vânzare-

cumpărare s-a constatat că există clauza de arbitraj într-un acord separat semnat de părţi;
Dacă în contractul dintre părți există o clauză de arbitraj, acest fapt nu poate genera atât refuzul de
primire a cererii de chemare în judecată, cât și restituirea acesteia, astfel încât clauza de arbitraj nu
este una obligatorie, iar la momentul depunerii cererii de chemare în judecată nu este cunoscută
intenția pârâtului ( de a soluționa litigiul în instanța de judecată sau pe calea arbitrajului ), astfel
instanța fiind obligată să primească cererea de chemare în judecată. Dar, articolul 267 alin.(1) lit.e
prevede că instanța va scoate cererea de pe rol dacă există o convenție de arbitraj prin care
părțile decid să soluționeze litigiul pe cale arbitrală, iar pârâtul în faza de pregătire
a cauzei pentru dezbateri judiciare a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului
în judecată;
b. s-a stabilit că acţiunea înaintată (privind imobilul situat în or. Taraclia) nu ţine de
competenţa Judecătoriei Bălți, unde a fost depusă cererea;
În acest caz instanța va restitui cererea de chemare în judecată, deoarece instanța nu este competentă
să judece cauza, acest temei de restituire fiind prevăzut la art.170, lit.b CPC. Iar în baza prevederilor
de la art. 43, alin. (2), lit. b), cauza va fi strămutată pe motiv că a fost reținută de o instanță care nu
are competența teritorială în acest sens. În acest caz se aplică normele de competență excepțională de
la art. 40 CPC care stabilește că „ actiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor,
subsolurilor....se intentează în instanță de la locul aflării acestor bunuri”.
c. în cererea de chemare în judecată, semnată de tutore, lipsesc actele care-i confirmă

calitatea;
Nu se va da curs cererii pentru că dacă persoana este tutore într-adevăr, există art 167 alin.(1)- situația
în care la cererea de chemare în judecată nu sunt anexate documentele care legalizează împuternicirile
reprezentantului ) lit.e și art.171 alin.(1)
2. Principiul nemijlocirii.
1. Identificați reperele principiului nemijlocirii (3 puncte)
- Cercetarea directă și nemijlocită a probelor de către instanța de judecată

- Emiterea hotărârii doar în baza circumstanțelor și probelor care au fost stabilite și analizate
nemijlocit în cadrul ședinței de judecată
2. Deduceți situațiile în care același judecător poate participa la examinarea aceleiași cauze
civile (5 puncte);
Același judecător poate participa la examinarea aceleiași cauze civile în situația restituirii cererii de
chemare în judecată și respectiv în cazul scoaterii cererii de pe rol, deoarece întreprinderea acestor
acțiuni procesuale sunt determinate de necesități de ordin obiectiv, care nu rezultă din voința
subiectivă a judecătorului. Astfel aceste situații se deosebesc de cazurile în care judecătorul este
recuzat sau în care nu poate participa în calitate de judecător în instanța de apel în privința aceleiași
cauze, la judecarea căreia a participat în instanța de fond.
3. Identificați cazurile în care judecătorul nu poate participa la judecarea aceleiaşi cauze (7

puncte):
a. judecătorul care a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind
motivele întemeiate a neprezentării reclamantului în judecată ( în această situație judecătorul poate
participa la judecare aceleiași cauze astfel încât în această situație scoaterea cererii de pe rol figurează
ca o sancțiune pentru neîndeplinirea obligației procesuale a reclamantului de a înștiința instanța de
judecată în privința motivelor neprezentării, acest fapt fiind sugerat și de faptul că, în situația în care
cererea de pe rol ar genera încălcarea drepturilor altor participanți, instanța ar putea examina cauza
în absența reclamantului. ( art. 206 alin.(2))
b. judecătorul membru al Colegiului civil și de contencios administrativ al Curţii Supreme de
Justiţie a participat la examinarea aceleiaşi cauze în judecătoria Centru, mun. Chișinău Chişinău
(nu poate participa deoarece legea exclude posibilitatea aceluiași judecător la judecarea aceleiași
cauze în fond, apoi în instanța de recurs)
c. judecătorul care s-a expus asupra admisibilităţii - dacă instanța s-a expus înainte de pronunțarea
unei hotărâri cu privire la admisibilitatea acțiunii, atunci aceasta ar putea fi privită ca o expunere a
instanței vizavi de cauza pe care o judecă, respectiv, ar condiționa recuzarea acestuia și
imposibilitatea participării ulterioare la judecarea aceleiași cauze situație prezentă și în situația în care
a admis acțiunea prin intermediul unei hotărâri pe care acesta a pronunțat-o astfel încât potrivit art.
49 alin.(1) CPC, (1) Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în primă instanţă
nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la
rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
Bilet 17
1. Condiţiile de exercitare a acţiunii civile.
1. Definiţi şi enumeraţi condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune (3 puncte).
Condițiile sunt acele fapte juridice cu caracter procesual care stabilesc ordinea procedurală de
exercitare a dreptului de intentare a acțiunii.
a) reclamantul a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe calea extrajudiciară,
inclusiv prin mediere, prevăzută de lege pentru categoria respectivă de cauze sau de
contractul părţilor;
b) instanţa trebuie să fie competentă să judece cauza;
c) cererea trebuie să fie depusă de o persoană care, în cauza civilă respectivă, are capacitate
de exerciţiu al drepturilor procedurale civile;
d) consimţămîntul soţiei, la desfacerea căsătoriei în timpul sarcinii sau în primul an de la
naşterea copilului;
e) cererea să fie semnată de o persoană împuternicită de a o semna
f) cererea să fie depusă în numele persoanei interesate de către o persoană împuternicită de
a porni şi a susţine procesul;
g) la aceeaşi instanţă sau la o alta să nu se afle în judecată un litigiu între aceleaşi părţi, asupra
aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
h) – abrogată;
i) reclamantul nu a retras cererea înainte de emiterea încheierii privind intentarea procesului;
j) la depunerea cererii în procedură specială nu se constată un litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţelor judecătoreşti.
2. Comparaţi particularităţile condiţiilor dreptului la intentarea acţiunii cu premisele

dreptului la intentarea acţiunii (5 puncte).
Condițiile dreptului la intentarea acțiunii și premisele sunt două noțiuni diferite care ar putea
crea confuzii, și care necesită delimitare astfel:
● Condițiile dreptului la acțiune determină ordinea procesuală de intentare a acțiunii
civile iar premisele determină existența sau neexistența unui asemenea drept.
● Nerespectarea condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune nu duc la inexistența
dreptului, dar condiționează necesitatea înlăturării acestora în vederea creării
posibilității exercitării drepturilor și obligațiilor incidente, în timp ce neîntrunirea
premiselor au ca efect lipsa dreptului la acțiune și sunt insurmontabile.
● Nerespectarea condițiilor, în funcție de faza procesuală duce la restituire cererii sau
scoaterea acesteia de pe rol, iar neîntrunirea premiselor generează refuzul de primire
a cererii de chemare în judecată sau încetarea procesului civil.
3. Argumentaţi actul procesual ce urmează a fi adoptat de judecător dacă la primirea
cererii de chemare în judecată se vor constata următoarele situaţii (7 puncte):
a. soţul a înaintat o acţiune de desfacere a căsătoriei în timpul sarcinii soției, cu

consimţământul acesteia, care însă a fost condiționat de achitarea pensiei alimentare după
nașterea copilului în cuantum fix - în acest caz, deși consimțământul soției însărcinate este
condiționat, acesta există și generează posibilitatea reală de exercitare a dreptului la intentarea
acțiunii, astfel încât potrivit art.170 alin.(1) lit.d, cererea se restituie de instanță dacă soţul a înaintat
acţiunea de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei, în timpul sarcinii sau
în primul an de la naşterea copilului; Respectiv, aspectele legate ar putea fi soluționate de
instanța de judecată în cadrul aceluiași proces prin obligarea soțului la achitarea pensiei alimetare.
b. cererea a fost semnată și depusă în numele persoanei fizice de reprezentantul său

împuternicit prin procură notarială - potrivit prevederilor legale și anume art.74 alin.(1) și
alin.(1/1), persoana fizică poate fi reprezentată de către un avocat sau avocat stagiar, a căror
împuterniciri se vor reflecta în cadrul mandatului sau de către către soț/soție, părinți, copii, fraţi,
surori, bunei, nepoţi dacă aceștia sînt licențiați în drept și sînt împuterniciți printr-o procură
autentificată notarial.
În situația din speță, împuternicirile se reflectă de o procură, ceea ce denotă reprezentarea
reclamantului propriu zis de către una din rudele sale, care, pe lângă procură trebuie să anexeze
anumite documente care atestă această legătură de rudenie. Prin urmare, neanexarea documentelor
care legalizează împuternicirile rudei licențiate în drept, este un temei de a nu da curs cererii, care
este reflectat în art. 171 alin.(1).
a. acţiunea este intentată împotriva unei subdiviziuni a pârâtului – Companie de microfinanțare;
2. Conflictele de competență
1.Identificați esența și categoriile conflictelor de competență (3 puncte).
Conflictul de competență denotă situația în care 2 instanțe se consideră competente sau
incompetente de soluționarea unei cauze civil generând astfel un conflict pozitiv sau negativ de
competență.
2. Determinați procedura de soluționare a conflictelor de competență (5 puncte).
Cînd două sau mai multe judecătorii din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se declară
competente să judece aceeaşi cauză sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele îşi declară incompetenţa
de a judeca aceeaşi cauză, conflictul de competenţă se judecă de către curtea de apel comună.
(3) Conflictul de competenţă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi
curte de apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curţile de apel se judecă de Colegiul
civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.
(9) Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea
participanţilor la proces, conflictul dintre instanţe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi
de atac.
Între timp, procesul civil se suspendă.
3. Identificați în fiece caz instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă apărut

(7 puncte):
a. între judecătoria Drochia și judecătoria mun.Chișinău
instanța competentă de a soluționa conflictul de competență este Curtea Supremă de Justiție
deoarece instanțele nu se află în circumscripția aceleiași Curți de Apel
b. între judecătoria Cahul şi Curtea de Apel Cahul

CSJ, deoarece conflictul de competență a apărut între o judecătorie și instanța ierarhic superioară,
adică Curtea de Apel
c. între judecătoria Hîncești şi judecătoria Ungheni

CSJ, deoarece instanțele se află în circumscripția diferitor curți de apel.
Bilet 18
1. Asigurarea probelor
1. Descrieţi temeiurile pentru asigurarea probelor (3 puncte);
2. Deduceţi particularităţile asigurării probelor pînă la şi după intentarea procesului în judecată
(5 puncte);
3. Proiectaţi procedura asigurării probelor de către instanţa de judecată (7 puncte).
2. Noţiunea de acţiune civilă. Elementele acţiunii civile şi importanţa lor.

1. Formulaţi definiţia acţiunii civile (3 puncte);
Acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale de apărare a drepturilor prezumat

încălcate sau contestate, acordate de lege. ( se referă și la pârât deoarece acesta tot deține drepturi de
apărare împotriva pretențiilor înaintate de către reclamant)
2. Identificaţi elementele acţiunii civile (5 puncte);
Obiectul acțiunii civile- care este pretenția propriu-zisă care reiese din raportul material-litigios dintre
părți
Temeiurile de drept - se referă la remediile juridice reflectate de legislația pertinentă.
Temeiurile de fapt- faptele juridice de care legea leagă apariția nașterea, modificarea sau stingerea
raporturilor juridice
Părțile- reclamantul și pârâtul
3. Determinaţi argumentat elementele acţiunii civile în următoarele cause (7 puncte):
a. Albu V. a înaintat o cerere de chemare în judecată către Negru I. şi Slutu O. cu privire la

repararea prejudiciului material în valoare de 3500 lei şi a prejudiciului moral în mărime de
10 000 lei, cauzat în legătură cu vătămarea integrităţii corporale;
Obiectul- repararea prejudiciului material

Temeiul de fapt- vătămarea integrității corporale
Temeiul de drept- legislația pertinentă ( regulile cu privire la răspunderea delictuală)
Părțile- Albu V ( reclamant), Negru I și Slutu. O ( copârîți)
b. Fusu N. şi Croitor M. au înaintat o cerere de chemare de judecată către SRL ,,Struguraş”

cu privire la contestarea concedierii ilegale, restabilirea la locul de muncă, încasarea plăţilor
salariale pentru absenţa forţată de la locul de muncă şi repararea prejudiciului moral, solicitînd
şi atragerea în proces a directorului întreprinderii Nacu I.;
Obiect- restabilirea la locul de muncă, încasarea plăților salariale, repararea prejud.

Temeiuri de fapt- concedierea ilegală
Temeiuri de drept- codul muncii, reguli cu privire la răspunderea delictuală
Părțile- Fusu N și Croitor M ( coreclamanți ), SRL struguras – pîrît.
Bilet 19
1. Participarea autorităților publice, organizațiilor și persoanelor fizice în apărarea intereselor
altor persoane.
1. Identificaţi temeiurile participării în proces a autorităților publice, organizațiilor și
cetățenilor ce adresează cereri în interesul altor persoane (3 puncte);
· Să existe o prevedere legală care să reglementeze posibilitatea participării acestor
subiecte în interesul altor persoane, astfel încât participarea autorităților publice este
posibilă doar în situația existenței un text de lege care reglementează expres această
posibilitate, și nu este posibilă în toate cazurile
· Să existe cererea acestor persoane- dacă este necesară reprezentarea intereselor unui
cerc nedeterminat de subiecți, sau a societății, nu este necesară cererea acestora,
autoritățile pub. având dreptul de a intenta acțiune civilă în mod independent. ( dacă
procesul este intentat în interesul unui cerc nedeterminat de persoane sau a societății,
nu este necesară cererea)
2. Comparați statutul procesual al proces a autorităților publice, organizațiilor și

cetățenilor ce adresează cerere în interesul altor persoane cu statutul de reclamant,
coreclamant și intervenient principal (5 puncte);
● Prima categorie de subiecte, nu au un interes personal în soluționarea cauzei civile, interesul

acestora fiind de ordin strict processual, pe când în cazul celei de-a doua categorii, există atât
interes procesual cât și interes material, astfel încât subiecții respective sunt subiecte
prezumate ale raportului material litigios.
● Pe când în primul caz, subiectele respective sunt inițiatorii acțiunii civile, în baza cererii
persoanelor interesate, în cea de-a doua situație, aceștia își reprezintă de sine stătător
drepturile și obligațiile procedural cu care sunt investiți prin lege.
● În cazul renunțării la acțiunile a subiecților din prima categorie, acest fapt nu condiționează
decăderea din dreptul de a înainta ulterior a unei acțiuni civile în cadrul ordinii generale a
titularilor drepturilor prezumat încălcate sau contestate, situația fiind distinctă în cel de-al
doilea caz, când dacă, de exemplu reclamantul renunță la acțiune, acesta nu va mai avea
dreptul de a pretinde apărarea drepturilor și intereselor sale prin intermediul unei acțiuni civile
ulterioare.
3. Analizați identificând asemănările și deosebirile dintre concluzia autorității publice

depuse în baza art. 74 CPC și concluzia specialistului, și concluzia expertului (7
puncte).
Asemănări:
● Atât în primul cât și al doilea caz, concluziile au rolul de a facilita misiunea instanței de
judecată în formularea unei hotărâri întemeiate, clarificând anumite aspect care nu sunt destul
de clare.
● Ambele cazuri se referă la suportul considerabil pe care îl aduc în procesul de înfăptuire a
justiției
● Nici autoritățile de la art.74, cât și expertul și specialistul, nu au un interes material sau
procesual în cauza civilă, fiindu-le recunoscut calitatea de participanți.
● Atât autoritățile publice, cât și expertul, specialistul, sunt specializați într-un anumit domeniu
în care activează.
Deosebiri
● Autoritățile de la art. 74 depun concluzii în scopul apărării drepturilor și intereselor altor
personae în timp ce specialistul și expertul au un rol important în aspectele ce țin de
probatoriu, acordând support în procesul de colectare a probelor.
● Autoritățile de la art.74 pot interveni în proces din oficiu, iar specialistul și expertul, doar la
cererea participanților sau instanței.
● Expertul și specialistul pot fi recuzați, iar autoritățile de la art.74, nu.
2. Acţiunea reconvenţională ca modalitate de apărare a pîrîtului împotriva acţiunii civile.

1. Descrieţi condiţiile de exercitare a acţiunii reconvenţionale (3 puncte);
● Procesul civil să fie început
● Acțiunea reconvențională să fie înaintată de către pârât.
● Are rol de compensare a acțiunii inițiale.
● Admiterea ei presupune excluderea totală sau parțială a acțiunii inițiale
● Acțiunea reconvențială și cea inițială se află în conexiune, și vor duce la soluționarea mai
rapidă a litigiului.
2. Identificaţi particularitățile procedurale de exercitare a acţiunii reconvenţionale

comparativ cu procedura depunerii referinţei (5 puncte);
Depunerea referinței este obligatorie spre deosebire de înaintarea acțiunii reconvenționale, care ar
putea fi înaintată ulterior, în cadrul unui proces separat. Neînaintarea acțiunii reconvenționale nu
este sancționată, spre deosebire de nedepunerea referinței, care are ca efect decăderea dreptului
pîrîtului de a prezenta probe. Referința se prezintă în cadrul pregătirii cauzei pentru dezbaterile
judiciare iar acțiunea reconvențională până la începerea dezbaterilor judiciare.Scopul referinței este
de a combate pretențiile reclamantului prin prezentarea de probe iar acțiunea reconvențională, fiind
un mijloc de apărare a pârâtului și un mod de exercitare a propriilor drepturi, având drept scop
neadmiterea acțiunii inițiale, compensarea acesteia sau pur și simplu soluționarea mai rapidă a
cauzei civile.
Ambele sunt o formă de manifestare a dreptului de apărare, contradictorialității și disponibilității.
3. Argumentaţi dacă există în situaţiile prezentate condiţia primirii spre examinare a

acţiunii reconvenţionale (7 puncte):
a. la examinarea cauzei cu privire la desfacerea căsătoriei pîrîul solicită partajul averii;
există deoarece există o conexiune între acțiunea inițială și cea reconvențională, și ar favoriza
soluționarea mai rapidă a litigiului, decât în situația înaintării acțiunilor respective în procese)
b. în cadrul examinării unei pricini privind partajul averii succesorale testamentare pîrîtul
cere declararea nulităţii testamentului.
este condiție de primire a acțiunii reconvenționale deoarece admiterea acțiunii reconvenționale ar

putea duce la respingerea acțiunii inițiale.
c. în cadrul unei cazue cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin vătămarea
sănătăţii, pîrîtul solicită încasarea de la reclamant a unei sume de bani datorate în baza unui
contract de împrumut;
nu este o condiție de primire a acțiunii reconvenționale deoarece nu există conexiune între raporturile
respective, pretențiile putând fi soluționate în procese separate)
Bilet 20
1. Clasificarea acţiunilor civile după scopul material juridic urmărit şi după scopul procesual.
1. Identificaţi categoriile acţiunilor civile în funcţie de interesele cui se apăra prin
exercitarea acestora (3 puncte);
acţiunea civilă personală (depusă nemijlocit sau prin reprezentant)- deși nu în toate cazurile în
instanță se adresează nemijlocit reclamantul, adresarea în instanță de către reprezentantul său,
legal sau convențional, nu modifică caracterul personal al acțiunii deoarece actele procesuale
înfăptuite de către reprezentant în limitele împuternicirilor sale, sunt obligatorii pentru reprezentat
în măsura în care ar fi fost obligatorii pentru sine însăși
acţiunea civilă promovată în interesele altor persoane (art.71 și 73 CPC)- în acest caz avem
un reclamant procesual și unul veritabil, efectele hot. Judecătorești având impact direct asupra
reclamantului veritabil, ci nu al celui procesual ( procurorul, aut. Publice, organizațiile etc)
acţiunea civilă în grup (art. 73 CPC)- se referă la intentarea acțiunii civile în interesul unui
număr nelimitați de persoane sau ale societății
2. Comparaţi particularităţile acţiunii în realizare în raport cu acţiunea în constatare şi

transformare (5 puncte);
a) acţiunea în realizare (executare) a unui drept este cea în care se solicită de a constrânge prin
intermediul hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea unei obligaţii sau la abţinerea de la
efectuarea unei acţiuni. În aceste acțiuni nu se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios,
acestea având drept scop confirmarea existenței ori lipsei unui drept sau obligații dintre părți. ( hotătârea
respectivă este pasibilă de executare și produce efecte pentru viitor, neavând un efect retroactiv)
b) acţiunea în constatare (recunoaştere, confirmare) a unui drept este cea prin care se urmăreşte
confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau inexistenţei unui raport material juridic
între părţile litigante. Deci, în aceste acțiuni se pune la îndoială existența raportului juridic material
litigios, instanța urmând să se pronunțe în acest sens. ( hotărârea judecătorească are efect retroactiv,
deoarece stabilirea existenței dreptului rezidă din faptul că acesta exista și înainte de pronunțarea
hotărârii respective, nu este pasibilă de executare silită)
c) acţiunea în constituire (transformare) de drepturi este cea prin care se tinde ca printr-o hotărâre
judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă – modificarea sau desfiinţarea raportului juridic
existent între părţile litigante. Și în acest caz nu se pune la îndoială existența raportului juridic material
litigios, astfel încât divergențele dintre părți duc la sesizarea instanței nu pentru a confirma un raport
preexistent, ci pentru a constitui o situație juridică nouă. ( produce efecte pentru viitor)
3. Determinaţi argumentat felul acţiunii civile după scopul procesual în următoarele

pricini (7 puncte):
a. acţiunea în revendicarea unui bun mobil
acțiune în realizare, deoarece în situația respective nu este pusă la îndoială existența unui drept asupra
bunului, ci se cere obligarea posesorului bunului, să întoarcă posesia posesorului sau proprietarului
îndreptățit
b. acţiunea cu privire la partajul averii între succesorii legali
acțiune în constituire, deoarece partajul averii condiționează crearea unei situații juridice noi
c. acţiunea de anulare a adopţiei
acțiune în constatare, astfel încît, prin anularea adopției se va demonstra lipsa unui drept legat de
neîndeplinirea anumitor condiții obligatorii cerute de legea special ce reglementează regimul juridic
al adopției
2. Competenţa jurisdicţională materială a instanțelor de judecată.

1. Definiți conceptul de competență jurisdicțională materială (3 puncte);
Competența jurisdicțională- competența unei instanțe de judecată de a judeca o anumită categorie
de cause în funcție de obiectul acestora ( în funcție de categoria raportului juridico-material)
2. Determinați categoriile de pricini atribuite în competenţa curților de apel de drept

comun (5 puncte);
În fond - Cererea privind înapoierea copilului în statul reședinței sale obișnuite și/sau cea privind
exercitarea dreptului de vizitare a copilului se examinează de către Curtea de Apel în ședință închisă,
cu participarea obligatorie a reclamantului și a pârâtului sau a reprezentanților acestora.
Apel - Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate,
legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi
aplicarea legii în primă instanţă.
Articolul 38. Competenţa Curţii de Apel
Curtea de Apel:
1) – abrogat;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în
primă instanţă de judecătorii;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor,
care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
5) judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa.
3. Indicaţi argumentat în fiecare caz instanţa de judecată competentă să judece cauza cu

privire la (7 puncte):
a) contestarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor privind sancționarea
disciplinară a procurorului X;
(1) Hotărîrile Consiliului Superior al Procurorilor pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție
de orice persoană vătămată într-un drept al său într-un termen de 10 zile lucrătoare de la data la
care hotărîrea vizată i-a fost comunicată. ( art. 79)
b) cererea minorului Petrescu Andrei, 16 ani, domiciliat în r. Drochia, privind declararea
capacităţii depline de exerciţiu (emanciparea). ( Articolul 294. Depunerea cererii
(1) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani este în drept să adreseze în instanţa judecătorească
de la domiciliul său o cerere pentru a i se declara capacitate deplină de exerciţiu în conformitate cu
art.20 alin.(3) din Codul civil.)
c) privind adopţia copilului din orfelinatul din Cahul de către un cetăţean al RM domiciliat în
Norvegia; ( 2) Adoptatorul cetăţean al Republicii Moldova domiciliat în străinătate sau cetăţean
străin, sau apatrid care doreşte să adopte un copil domiciliat în Republica Moldova depune, direct
sau prin intermediul organizaţiei străine acreditate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale,
cerereade încuviinţare a adopţiei internaţionale la judecătoria din raza domiciliului copilului
adoptabil)- art. 286

Proces Civil Examen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proces Civil Examen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bilet 1

1. Formele şi modalităţile de apărare a drepturilor civile.

1. Definiți noțiunea de formă de apărare și enumerați formele de apărarea a drepturilor

2. Distingeţi conceptul formei de apărare a drepturilor civile de metoda (modalitatea) de

3. Analizați cazurile de interferenţă în procesul de realizare a formei arbitrale de apărare

2. Repartizarea sarcinii de probaţiune între părţi.

1. Deduceţi regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune între părţi (3 puncte);

Modalitatea de repartizare a sarcinii probaţiunii depinde de felul de procedură civilă.

În procedura contenciosului administrativ sarcina probaţiunii se repartizează, ţinând cont de art.

În procedura în ordonanţă este aplicabilă regula generală de repartizare a sarcinii de probaţiune,

Fapte prejudiciabil stabilite - Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziție al

3. Argumentați partea obligată să dovedească circumstanţele, ce formează obiectul

a. dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea şi demnitatea;

b. repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor

c. restabilirea la muncă în caz de concediere ilegală;

1. 1. Noţiunea şi esenţa principiului contradictorialităţii.

Principiul contradictorialităţii - art. 26 CPC.

Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părţile şi ceilalţi participanţi la

2. Demonstraţi interacţiunea principiului contradictorialităţii cu regula egalităţii armelor (5

Analizând prevederile Codului de procedură civilă a RM sub aspectul respectării principiului

3. Estimaţi impactul încălcării principiului contradictorialității în raport cu dreptul la un

Doctrina promovează ideea existenței contradictorialității între instanță și participanții la proces,

Fapte unanim cunoscute (notorii):

2. Comparaţi faptele prejudicial stabilite cu faptele recunoscute de partea adversă.

3. Argumentaţi care circumstanţe vor trebui dovedite în funcţie de următoarele situaţii (7

b. pârâtul se eschivează de a se prezenta la expertiza genetică în cauza cu privire la

c. reclamantul nu recunoaşte valabilitatea înregistrării video făcută de camera de

1. Noţiunea şi felurile izvoarelor dreptului procesual civil.

Izvoarele de drept pot fi clasificate în mai multe categorii:

A. În funcție de conținutul izvorului de drept vom deosebi:

B. În funcție de sfera de aplicare a izvorului de drept, vom deosebi:

3. Analizați modalitatea de soluționare a următoarelor coliziuni normative, indicând care

a. Legea cu privire la arbitraj nr.23/2008 conține prevederi care nu se regăsesc în

b. Codul de procedură civilă contravine Hotărârii Curții Constituționale a

c. Normele privind citarea părților din Codul de procedură civilă contravin

2. Instanţa de judecată – subiect obligatoriu al raporturilor de procedură civilă

În conformitate cu Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată şi

- obiectivitate - procesul de constituire a completelor de judecată se realizează just, onest în plan

- transparenţă - constituirea completului de judecată prin aplicarea transparentă a actelor

2. Determinaţi etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile (5

Argumentaţi daca în situaţiile enunţate se manifestă temeiuri legale de recuzare a judecătorului (7

b. Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.

c. Judecătorul a fost studentul reprezentantului pârâtului.

1. Subiecţii raporturilor procesual civile.

Remarcăm că legea procesuală nu dezvăluie conținutul conceptului de parte în proces. Nu în zadar,

Legiuitorul utilizează termenul "prezumatele", deoarece, la momentul depunerii cererii de chemare

2. Determinaţi drepturile și obligațiile procedurale ale participanților la proces în funcție de

3. Argumentaţi de ce unii participanţi la proces valorifică doar interes procesual (7

2. Comparaţi probele directe şi indirecte (5 puncte);

b. raport de expertiză despre cauzele incendiului în cauza civilă cu privire la repararea

c. copia autentificată notarial a diplomei de studii întrun litigiu privind rezultatele

1. Deduceţi conceptul fazelor procesual civile și enumerați fazele obligatorii (3

a) intentarea procesului civil (art. 166-173 CPC);

2. Argumentaţi prin ce se deosebesc fazele obligatorii de cele facultative în derularea unui

2. Reprezentarea judiciară în procesul civil.

2. Comparaţi felurile reprezentării judiciare, ținând cont de temeiurile juridice de apariție şi

a) avocaţii şi avocaţii stagiari;

Articolul 823. Dispoziţii generale cu privire la cesiunea de creanţă

2. Avocatul reclamantului a renunțat la pretențiile din acțiune în lipsa reclamantului în

3. În şedinţa de judecată s-a constatat că reprezentantul legal al minorului-pârât activează

2. Comparaţi particularităţile esenţiale ale procedurilor civile contencioase (5 puncte);

Obiectul activităț ii judecătoreș ti î n procedura civilă se modifică î n funcț ie de categoria drepturilor

2. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti (noţiunea şi felurile).