Deficiente ale limbajului la copil

O trasatura de baza a deficientelor mintale o constituie intarzierea in structurarea si

dezvoltarea limbajului, frecventa mare a defectelor de vorbire.
Printre elevii cu insucces la invatatura in clasele primare exista copii cu diferite tulburari
ale vorbirii si alea auzului. Vorbirea reprezinta una dintre functiile psihice centrale, de mare
importanta, care exercita o influenta uriasa asupra formarii tuturor proceselor psihice ale
copilului, adica asupra dezvoltarii lui generale. Aceasta din urma conditioneaza insusirea de catre
copil a citit-scrisului si a tuturor celorlalte discipline scolare. Ea reprezinta mijlocul principal de
comunicare intre oameni.
Vocabularul pasiv al copilului, adica totalitatea cuvintelor pe care el le intelege,
depaseste cu mult vocabularul sau activ, adica totalitatea cuvintelor pe care el le poate utiliza.
Exista doua caracteristici proprii insusirii limbajului. Prima este capacitatea de a intelege
ce inseamna cuvintele. Aceasta capacitate constituie “competenta”. A doua capacitate
(pronuntia) este aceea de a folosi diferite cuvinte. Aceasta capacitate se indica prin termenul de
“performanta”. Competenta este, in general, mai dezvoltata decat performanta.
In timp ce copilul normal isi insuseste vorbirea mai mult spontan, pana la intrarea in
scoala, iar dezvoltarea psihica se realizeaza progresiv, handicapatii senzoriali, si mai cu seama
cei de intelect, dispun de posibilitati mult mai reduse si manifesta stagnari in evolutia limbajului,
nu numai datorita deficientei de pronuntie pe care o au, dar si pentru faptul ca persoanele
inconjuratoare nu-I incadreaza intr-un sistem de comunicare permanent.
Dupa aparitia primelor cuvinte, copilul va fi tot mai atras de verbalizarea, de invatarea de
noi cuvinte care sa redea ceea ce copilul incepe sa inteleaga si sa descopere. Se va manifesta
pregnant decalajul intre ceea ce intelege copilul (competenta verbala) si intre ceea ce exprima in
cuvinte (performanta). Acest dezechilibru este frustrant pentru micii copii si poate fi cauza unor
tulburari de limbaj precum balbaiala. Specific copilului de 1 an este folosirea holofrazelor,
productii verbale in care se disting cuvinte inteligibile, dar si “constructii proprii” pe care copilul
le rostogoleste in viteza, pentru a exprima repede si cat mai mult din experienta lui concreta care
il impovareaza profund si pe care vrea sa o impartaseasca adultului.
Vorbirea este un mijloc de comunicare specific omului. Ea nu apare spontan la copii, ci
constituie un lung si dificil proces de invatare, presupunând un efort indelungat din partea
individului, in decursul dezvoltarii ontogenetice. Articularea sunetelor, respectarea formei
gramaticale au devenit acte automatizate la adult. La copil, insa, pana la invatarea si formarea
tuturor mecanismelor necesare vorbirii, pana la automatizarea acestui act complex, vorbirea este
în permanenta supravegheata de constiinta.
Este necesar ca toate organele si aparatele vorbirii sa se dezvolte normal, pentru a
determina o dezvoltare armonioasa a limbajului. Aceasta este o conditie necesara, dar nu si
suficienta. Un element esential în dezvoltarea vorbirii este si cel educativ, respectiv influenta
directa a mediului social. Atunci când unele dintre aceste conditii lipsesc, se instaleaza
tulburarile de limbaj.
 In timp ce particularitatile individuale de limbaj dispar treptat, fara un tratament
logopedic, tulburarile de limbaj nu dispar de la sine. De aceea, în functie de natura si specificul
fiecarei tulburari de limbaj, sunt absolut necesare exercitii logopedice speciale, pentru prevenirea
si corectarea acestora. Cu cât tratamentul logopedic se desfasoara mai de timpuriu si în mediul
natural de viata al copiilor, cu atât este mai eficient. Vârsta de 4 ani este considerata, în general,
ca fiind cea mai indicata pentru realizarea, tratamentului logopedic.
Literatura de specialitate ofera numeroase date referitoare la frecventa si ponderea
tulburarilor de limbaj la deficientii mintal. Astfel, B. Zorgo si E. Neagu-Boscaiu (1964) arata ca
dupa M. Seeman, defectele de vorbire la acesti deficienti se situeaza intre 40-50%. Frecventa
tulburarilor de limbaj la copiii cu deficienta mintala se explica, pe de-o parte, prin dificultatile lor
accentuate in invatarea vorbirii, ca urmare a posibilitatilor limitate de a efectua asociatii in plan
mintal, iar pe de alta parte, prin etiologia complexa, handicapul de limbaj agravandu-se pe fondul
etiologic general al deficientei mintale. daca la nivelul pronuntiei unor cuvinte isolate lipsa de
claritate poate fi mai putin accentuata, la nivelul vorbirii legate, al comunicarii, confuzia este de
regula mai accentuata, deoarece folosirea propozitiilor si a frazelor in procesul vehicularii
informatiei indica o activitate de gandire profunda.
J.B. Carrol (1979) arata ca una dintre cele mai generale caracteristici ale deficientei
mintale, corect diagnosticate, o constituie intarzierea in dezvoltarea limbajului, gravitatea careia
este direct proportionala cu profunzimea deficitului intelectual, putand fi constatata foarte de
timpuriu, chiar din stadiul ganguritului.
A.N. Gvozdev, cunoscut cercetator al vorbirii copilului, scria: “Desfasurarea generala a
procesului insusirii laturii fonetice a vorbirii este determinate de actiunea comuna a sferei
auditive si a sferei motorii. Sfera auditiva este principala in sensul ca, datorita dezvoltarii
timpurii a auzului, copilul invata sa distinga diferitele elemente fonetice; reprezentarea auditiva
devine reglatorul formarii acestor elemente fonetice in pronuntia proprie a copilului.

Studiu de caz

Cu privire la raportul dintre tulburarile de vorbire si dezvoltarea activitatii intelectuale la

copil.

Autori: B. Zorgo si E. Neagu-Boscaiu

Ideea de la care au pornit la fixarea scopului urmarit in cazul cercetarii se desprinde din
experienta practica in legatura cu greutatiile pe care elevii cu tulburari de vorbire le intampina la
invatatura.
Acestia si-au propus sa studieze unul dintre multiplele aspecte ale personalitatii, si anume
aspectul activitatii intelectuale si felul in care particularitatile acestei activitati se rasfrang asupra
rezultatelor obtinute la invatatura, in cazul elevilor cu tulburari de vorbire.
Metodica cercetarii:
In faza pregatitoare a cercetarii au fost depistati elevi cu tulburari de vorbire de la 14 scoli
de masa din Cluj pentru precizarea diagnosticului logopedic, acesti elevi au fost supusi unei
examinari mai detaliate, individuale. Pentru diagnostic s-au utilizat metode uzuale, ca, de
exemplu, denumirea unor obiecte, conversatia, naratia, citirea unui text necunoscut si
reproducerea celor citite etc.
Pentru fiecare elev cu deficiente de vorbire s-a intocmit cate o fisa logopedica, care, in
afara de datele personale si de diagnosticul logopedic, cuprindea si notele scolare obtinute de
elevi la limba romana si matematica, precum si unele observatii asupra activitatii si conduitei
elevului.
In cercetarea lor s-au ocupat de 142 de elevi din primele 4 clase ale scolii. Dintre acestia,
37 erau balbaiti, iar restul (105) prezentau prezentau tulburari de articulatie. Acestia din urma au
fost impartiti dupa gradul de gravitate al deficientei in 3 grupe egale, de cate 35 de elevi.
In cea de-a doua etapa a cercetarii au selectionat din fiecare categorie a elevilor cu
tulburari de vorbire cate o grupa mai mica, de 10-12 elevi, in asa fel ca sa fie asigurata
omogenitatea grupei din punctul de vedere al varstei si al gradului de scolarizare. Astfel, in grupa
balbaitilor au intrat 12 elevi de clasa a IV-a, in grupa celor cu deficiente grave de articulatie 10
elevi din clasa I, in grupa celor cu deficiente medii au fost inclusi 10 elevi de clasa a II-a si a III-
a, iar grupa celor cu deficiente usoare de articulatie au intrat numai elevi din clasa a III-a. In
aceasta etapa au lucrat si cu 4 grupe de cate 10 elevi fara deficiente de vorbire din clasele I-IV.
Pentru a obtine date cat mai valabile in legatura cu gradul de dezvoltare intelectuala a
elevilor cu deficiente de vorbire in comparatie cu cei fara deficiente de vorbire au aplicat la cei
42 de elevi cu tulburari de vorbire si la cei 40 fara deficiente, probe diferite aplicate in mod
individual in 2 sedinte.
Proba I
Subiectii aveau sarcina de a categorisi 24 de imagini de obiecte si finite in 12
grupe diferite pe baza legaturilor naturale dintr ele. Imaginile erau lipite pe cartonase. In fata
copilului se asezau 12 imagini, cate una din fiecare categorie, iar apoi primeau pe rand si
celalalte 24 de imagini, cu cerinta de a le aseza la locul potrivit. Se notau greselile si timpul de
executie.
Proba II
La aceasta proba s-a procedat la fel ca si la proba I, cu singura deosebire ca in
acest caz in loc de imagini s-au utilizat cuvinte scrise pe cartonase.
Proba III
S-a alcatuit o povestire scurta de vreo 8 randuri, care continea 40 de date (actiuni,
denumiri de obiecte, insusiri) care puteau fi memorate si reproduse. Povestiea s-a citit o singura
data in fata subiectului, care in prealabil fusese solicitat sa fie atent si sa inregistreze cat mai fidel
povestirea care I se va citi. Elevul trebuia sa reproduca apoi oral povestirea auzita. Se notau
datele reproduse si greselile comise.
Proba IV
In aceasta proba elevii aveau sarcina sa formeze propozitii in care sa fie cuprinse
cele 2 sau 3 cuvinte date de experimentator. De exemplu, padure, munceste sau animal, piatra,
parau etc. Se nota nr propozitiilor corecte.
Proba V
S-au ales 3 imagini colorate, care reprezentau diferite momente consecutive din
actiunea unei naratiuni:
1. O catea cu 2 catelusi sta legata de cusca in curtea unei case de pe malul unui rau.
2. Se produce o inundatie si apa raului se ridica pana la cusca. Cateaua se urca disperata
pe acoperisul casutei, ridicandu-si si puii.
3. Pe raul inundate apare apropiindu-se o barca in care se afla un pescar si un copil.
 Imaginile au fost prezentate de 2 ori. Prima oara ele au fost asezate pe masa intr-o
ordine inversata, iar a doua oara in ordinea corecta. Subiectului i se acordau 10 puncte daca
interpreta actiunea correct, se acordau 5 puncte daca legatura dintre momentele actiunii era
determinate de asezarea tablourilor si 0 puncte daca tablourile erau interpretate izolat fara
sesizarea legaturilor dintre ele.
Proba VI
In cadrul acestei probe, subiectii trebuiau sa rezolve pe plan mintal 3 probleme.
Pentru fiecare solutie corecta i se acordau 10 pct
1. Nelu are 3 cutii mari galbene. In fiecare cutie galbena se gasesc cate 2 cutii mai
mici de culoare rosie. Cate cutii are Nelu in total?
2. Cate capete sic ate picioare au impreuna trei caini, 2 rate si 2 iepuri?
3. La marginea unei paduri se joaca 3 copii, pe unul il cheama Petrica, pe al doilea
Vasile, si pe al treilea Constantin. Vasile este mai mare decat Petrica, iar Petrica este mai mare
decat Constantin. Care este cel mai mare sic el mai mic copil?
Proba VII
In acest experiment s-au pus in fata elevului 3 cuburi de lemn de culori diferite si I s-au
aratat ca aceste cuburi pot fi asezate in diferite combinatii, dupa ordinea in care urmeaza culoarea
una dupa alta. Dupa aceasta demonstratie s-a trecut la proba propriu-zisa. Copilul era solicitat sa
spuna cate feluri pot fi combinate 3 fise de hartie, dintre care una este rosie, cealalta galbena, iar
a treia este verde. In fiecare combinatie trebuie sa fie prezenta fiecare culoare, dar niciuna nu se
poate repeat. Elevul trebuia sa-si imagineze pe plan mintal toate combinatiile posibile si sa le
insire.

Concluzii:
1. Rezultatele obtinute la invatatura de catre elevii cu tulburari de vorbire sunt mai
slabe decat rezultatele elevilor fara defecte. Diferenta dintre aceste doua categorii de elevi este
minima in cazul deficientelor de articulatie usoara si este foarte mare in cazul elevilor balbaiti si
a elevilor cu defecte de articulatie grave.
2. In privinta gradului de dezvoltare a activitatii intelectuale diferenta mari se
constata numai intre rezultatele elevilor fara tulburari de vorbire si a celor cu deficiente de
articulatii grave. La balbaiti in acest domeniu, diferenta fata de normali este nesemnificativa.
3. Corelatia dintre rezultatele la invatatura si dintre cele obtinute la probele de
diagnosticare a gradului de dezvoltare a activitatii intelectuale este egala cu 0 la balbaiti, in
schimb este foarte mare la copiii cu deficiente de articulatie, chiar mai mare decat la copiii
normali. Aceasta inseamna ca deficientele de vorbire afecteaza in mod negativ rezultatele la
invatatura, atat la balbaiti, cat si la dislalici.
4. La elevii cu deficiente de articulatii, coeficientul de corelatie, dintre gravitatea
tulburarii si nivelul obtinut in probele diagnostice este destul de mare.