1

INTERACTIUNEA RAZELOR X CU MATERIA

Exista mai multe interactiuni posibile intre atomii unui obiect si o raza X incidenta.
Majoritatea interactiunilor se produc cu norul electronic din jurul nucleului (exceptie in cazul
producerii de perechi, cand interactiunea se produce cu nucleul atomului).
Sunt cunoscute patru tipuri de interactiune a fotonilor cu materia (imprastierea coerenta,
efectul fotoelectric, efectul de imprastiere Compton si producerea de perechi). Probabilitatea de
aparitie a acestor tipuri este diferita in functie de numarul atomic Z al obiectului si energia fotonului
incident. Tipurile principale de interactiune a fotonilor cu materia sunt ultimele trei, prima fiind cu
probabilitate redus sub 5%. La energii mici ale fotonilor incidenti si numere atomice mici (cum sunt
tesuturile moi) predomina efectul fotoelectric, iar al energii mari, (cu mult mai mari decat cele
utilizate in radiologie) predomina formarea de perechi.

Fig. 1 repartitia
principalelor tipuri de
interactiune a razelor X cu
materia in functie de energia
fotonului incident.

La energia fotonilor (raza X) utilizati in diagnosticul imagistic, apar doua tipuri de

interactiuni: absorbtia radiatiei sau imprastierea ei.

Fig. 2 Interactiunea cu materia a razelor

X in radiodiagnostic
 2

Prin absorbtie toata energia razei X este preluata de atom fiind transferata unui electron care
paraseste atomul. Energia cinetica a electronului va fi egala cu energia in exces fata de energia de
legatura a electronului cu nucleul atomului. Acest proces este numit absorbtie fotoelectrica.
Efectul fotoelectric apare cand un foton incident este absorbit total de un electron de pe un
nivel interior (puternic legat, K sau L). Ca urmare a energiei primite electronul este scos de pe orbita,
cu emisie de fotoelectron- atomul ramanand ca ion pozitiv [CNCAN]. Locul ramas vacant pe nivelul
interior este ocupat de un electron de pe un nivel mai exterior iar excesul de energie este emis sub
forma de radiatie X caracteristica sau electroni Auger.

Fig. 3 Absorbtia fotoelectrica

Electronul Auger (Pierre Auger, nascut in 1899, fizician francez), este un electron care a
absorbit energia unui atom excitat fiind expulzat din atom, si care poarta energia absorbita de la
fotonul incident minus energia de legatura sub forma de energie cinetica.
Astfel efectul fotoelectric datorat fotonilor produce la interactiunea cu materia: radiatii
caracteristice, electroni Auger, fotoelectroni si ioni pozitivi.

Absorbtia fotoelectrica –Detalii

Absorbtia fotoelectrica, cunoscuta si ca efectul fotoelectric este procesul prin care un
foton in coliziune cu un atom isi transfera intreaga energie unui electron de pe un strat interior (K sau
L) al atomului.
Ca urmare electronul (numit fotoelectron) este expulzat din atom. Energia cinetica a
fotoelectronului ejectat este egala cu energia fotonului incident (raza X) minus energia de legatura a
electronului. Locul vacant rezultat dupa expulzia electronului este ocupat de un electron de pe o
orbita mai exterioara (cu energie de legatura mai slaba), acesta lasand un loc vacant pe aceasta orbita
mai exterioara, care la randul sau este ocupata de un electrón de pe o orbita si mai exterioara fata de
nucleu. Surplusul de energie eliberat cand un electron de pe o orbita periferica trece pe o orbita mai
interioara, mai apropiata de nucleu, determina emisia de radiatii caracteristice (straturi L,M) si/sau
electroni Auger. Energia radiatiei caracteristice este egala cu diferenta dintre energia de legatura
dintre orbitele implicate.
Energia de legatura a unui electron pe stratul K (cel mai apropiat de nucleu) creste cu
cresterea numarului atomic Z. Exemplu: energia de legatura a atomului de Hidrogen pentru stratul K
este de 14 eV, dar creste la 88 keV in cazul Plumbului (ajunge in jur de 100keV pentru metalele
grele).
 3

Fotoelectronii avand energia egala cu diferenta dintre energia fotonului absorbit si energia de
legatura a electronului emis, interactioneaza cu atomii de pe traseul parcurs ionizandu-i si contribuie
astfel la doza primita de materialul respectiv.
Probabilitatea absorbtiei fotoelectrice pe unitatea de masa a materialului iradiat este
proportionala cu Z³/E³, unde Z este numarul atomic al materialului si E este energia fotonului
incident. In consecinta absorbtia fotoelectrica creste proportional cu cresterea numarului atomic si
scaderea energiei fotonului incident.
In procesele care implica efectul fotoelectric fotonul incident este complet absorbit deci nu
pot exista fotoni imprastiati.
Aceste elemente explica marea diferenta in atenuarea radiatiei de catre diferite
materiale cum este de exemplu apa (tesuturi moi), tesutul osos si plumbul.
Absorbtia fotoelectrica explica de ce contrastul optim (diagnostic RX) este intotdeauna
obtinut la energii joase ale razelor X care sa produca suficiente cuante ce strabat obiectul si ajung sa
produca imaginea [Medical Imaging Nicer].
Efectul fotoelectric a fost descoperit de Einstein, pentru care a primit premiul Nobel in 1921.
Prin imprastiere raza X interactioneaza cu atomul dar apoi continua propagarea pe o directie
modificata fata de cea incidenta. Exista doua tipuri de imprastiere: coerenta (Thompson/Rayleigh,
elastica sau clasica) si imprastierea Compton. Prin imprastierea coerenta fotonul emis are aceeasi
faza cu a fotonului incident, respectiv au aceeasi frecventa si lungimea de unda.
Imprastierea coerenta apare cand un foton de mica energie excita un atom fara pierdere neta
de energie (un exista energie transferata atomului). Energia fotonului incident este redirectionata pe o
directie usor diferita (energia fotonului reemis este egala cu a celui incident). La energia radiatiei X
utilizate in roentgendiagnostic contributia imprastierii coerente la interactiunea cu materia este de
aprox. 5%. Probabilitatea acestui proces creste o data cu cresterea numarului atomic al atomului
implicat si o data cu scaderea energiei fotonului incident. Nu are nici o contributie la doza
primita[CNCAN].
Imprastierea Compton apare la interactiunea fotonului cu electronii (slabi legati) de pe
nivelul periferic (de valenta) al atomului. O parte din energia fotonului incident este utilizata pentru
eliberarea unui electron de pe straturile periferice (electron de recul, electron Compton, care preia
energia pierduta de foton) iar fotonul ramas (cu energie mai mica decat a celui incident) este emis
(imprastiat) pe o directie diferita de a radiatiei incidente. Prin pierderea electronului atomul devine
ionizat pozitiv.
Deoarece energia la momentul coliziunii intre fotonul incident si electronul periferic se
conserva, energia si directia fotonului emis (imprastiat) depinde de energia transferata electronului
de recul (devine energia cinetica a electronului). Daca fotonul incident are energie mare cantitatea de
energie pierduta este mica, iar unghiul sub care fotonul emis este imprastiat, este mic comparativ cu
directia fotonului incident. Daca energia fotonului incident este mica, fotonul emis este imprastia
aproape isotropic in toate cele trei directii ortogonale ale spatiului. La energii ale radiatiei X de
ordinal a 1MeV (energii utilizate in radioterapie) imprastierea fotonilor emisi este aproximativ
inainte, pe directia fotonului incident. La energii ale radiatiei X de ordinul a 100 keV (energii
utilizate in radiodiagnosticul imagistic) imprastierea este mai mult izotropica.
 4

Fig. 4 Imprastierea Compton

Probabilitatea imprastierii Compton este proportionala cu densitatea electronica (numarul de

electronic de valenta).
Directia de deplasare a fotonului emis va forma un unghi cu atat mai mic fata de directia de
miscare a fotonului incident cu cat energia fotonului incident este mai mare.
Electronul de recul are maximum de energie cand fotonul rezultat din interactiune este
retroimprastiat (este emis la 180 grade fata de directia de miscare a fotonului incident). Este singura
interactiune care produce fotoni retroimprastiati.
Imprastierea Compton este interactiunea predominanta in tesutul moale la energii mari( peste
25keV sau tensiuni/ potential peste 75KV), cum este fluoroscopia sau radiografierea plamanului.
Imprastierea Compton etse utilizata in analizarea densitatii osoase prin masurarea densitatilor
minerale ale oaselor/ voxel sau gram/cm3; determinarea raportului intre imprastierea Compton si
imprastierea coerenta cand un tesut este bombardat cu radiatii ionizante defineste densitatea minerala
osoasa.
Imprastierea Compton poarta numele fizicianului american Arthur H. Compton, 1892–
1962,laureat al premiului Nobel in 1927.

Producerea de perechi
Producerea de perechi este procesul prin care un foton cu energie foarte mare este complet
transformat intr-un electron si un pozitron. Fenomenul apare cand un foton incident interactioneaza
cu nucleul atomului. Fotonul dispare si apare o pereche electron-pozitron cu energia de repaus a
fiecaruia egala cu 0,511 MeV. Energia de prag a acestei interactiuni este de 1,022 MeV (suma
energiilor de repaus a celor doua particule). Aceasta interactiune conteaza numai la energii foarte
mari ale fotonilor produsi de acceleratoarele de particule.
Producerea de perechi este un proces in care energia este transformata in materia. Se produce numai
in vecinatatea nucleului.
Conform teoriei relativitatii (Einstein) energia si masa sunt proportionale intre ele, constanta
proportionalitatii fiind viteza luminii la patrat: E=m c²; masa de repaus a electronului si pozitronului
este pentru fiecare 511 keV( 0,511 MeV), astfel ca energia minima a fotonului incident pentru a
produce perechi este de 1022 keV(1,022 MeV).
Reactia inversa a producerii de perechi este reactia de anihilare.
 5

Radiatiile secundare (Imprastiate) –Detalii cu Aplicatie Practica

Terminologie
 Radiatia primara : fotonii care au iesit direct din tub, fara a interactiona
 Radiatie imprastiata: radiatia rezultata dupa cel putin o interactie
 Radiatia de fuga (de scapare): radiatia care nu a fost absorbita de cupola de protectie ( din
plumb )
 Radiatia transmisa : radiatia emergenta din corp, dupa trecerea prin materie (corp) è ajunge la
grila antidifuzoare (antiimprastiere) apoi participa la formarea imaginii

Radiatia primara este radiatia transmisa prin fereastra tubului roentgen si care formatata cu ajutorul
filtrelor si colimatorilor este utilizata la obtinerea imaginii radiologice [CNCAN].

Radiatiile secundare sau imprastiate sunt radiatii ce se produc la interactiunea fascicolului primar
(incident) cu atomii obiectului investigat (radiatia difuzata de obiectul de radiografiat). Aceste
radiatii deviaza de la directia dreapta dintre focarul razelor X si receptorul de imagine, motiv pentru
care constituie o sursa majora a degradarii imaginii din radiologie si medicina nucleara. Cand razele
X traverseaza pacientul apar cele trei tipuri de interactiune cu materia: imprastierea coerenta,
absorbtia fotoelectrica si imprastierea Compton. Dintre aceste interactiuni, (in radiodiagnostic) cele
mai multe radiatii secundare sunt produse prin imprastierea Compton. Energia si directia radiatiei
imprastiate depinde de energia transferata electronului de recul. Daca energia razei X incidente este
mare, cantitatea aproximativa de energie pierduta (transferata electronului de recul) este mica, iar
unghiul de imprastiere este mic fata de directia initiala a razei X. Daca energia razei X incidente este
mica, radiatiile secundare sunt imprastiate izotropic in toate directiile. In diagnosticul imagistic
(energii ale razei X de aprox.100 keV) imprastierea radiatiilor secundare este mai mult izotropica. In
radioterapie (energii ale razei X de aprox.1 MeV) radiatiile imprastiate sunt predominante pe directia
fasciculului incident.
Probabilitatea celor trei tipuri de interactiuni pentru diferite materiale este prezentata in fig. 5.
[Medical Imaging Nicer].
 6

In diagnosticul imagistic la interactiunea cu tesutul normal al corpului,cand energia fotonilor

ajunge la aprox.100keV, predomina imprastierea Compton. Cand energia fotonilor scade si numarul
atomic al substantelor creste (de la apa la os si substanta de contrast) probabilitatea interactiunii
fotoelectrice creste. Procentul imprastierii coerente este sub 5% din interactiunea cu materia.
Radiatiile secundare constituie o problema in diagnosticul imagistic. Majoritatea sunt cele
rezultate din interactiunea Compton iar acestea sunt izotropice. Dintre acestea cele care influienteaza
imaginea sunt cele care au energie si unghi de incidenta (respectiv directie) apropiate de cele ale
razei X primare. Acestea nu pot fi complet eliminate prin grilele antidifuzoare sau filtrele de energie.
Radiatiile secundare reduc contrastul in radiologie si intensitatea imaginii in Computer Tomografie.