Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Encefalul
Encefalul
Sistemul nervos central se poate ȋmpărţi din punct de vedere anatomic ȋn două elemente:
- Măduva spinării ce este conectată de trunchiul cerebral şi este localizată la nivelul canalului
vertebral şi
- Encefalul.
1. Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este alcătuit din mai multe segmente şi anume: bulbul, puntea și mezencefalul
alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni. Trunchiul cerebral este alcătuit atât din
substanţă cenuşie cât şi din substanţă albă.
2. Talamusul
Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are forma unui
ovoid ce prezintă patru feţe (o faţă superioară, o faţă inferioară, o faţă medială, o faţă laterală) şi doi
poli (unul anterior şi unul posterior).
Dimensiunea sa este de aproximativ 4 cm şi are axul lung orientat ȋnainte, medial şi ȋn sus.
Faţa medială este delimitată ȋn porţiunea inferioară prin intermediul şanţului hipotalamic sau şanţul
lui Monro ce o separă de hipotalamus.
Faţa laterală este despărţită de nucleul lentiform prin intermediul braţului posterior al capsulei
interne.
Polul anterior delimitează ȋmpreună cu pilierul anterior al fornixului orificiul lui Monro sau
interventricular.
Polul posterior este alcătuit din pulvinar şi corpii geniculaţi: lateral şi medial.
Talamusul este alcătuit atât din substanţă albă cât şi din substanţă cenuşie ce este ȋmpărţită ȋn cinci
grupe nucleare ce pot fi clasificate astfel:
a. Un grup nuclear anterior alcătuit din: nucleul anterior ventral, nucleul anterior dorsal, nucleul
anterior medial;
b. Un grup nuclear medial alcătuit din nucleul mediodorsal;
c. Un grup nuclear lateral alcătuit din două subgrupe: un subgrup ventral şi un subgrup lateral.
Subgrupul ventral este compus din: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar şi nucleul
ventral posterior.
Subgrupul lateral este compus din nucleul pulvinar, nucleul corpului geniculat lateral, nucleul
corpului geniculat medial şi complexul talamic posterior.
d. Un grup nuclear reticulat alcătuit din: nucleii intralaminari (centromedian, central lateral, central
medial, parafascicular, paracentral), nucleii liniei mediene (nucleul paraventricular, nucleul reuniens,
nucleul paratenial, nucleul romboidal), nucleii reticulaţi laterali.
Vascularizaţia talamusului
3. Epitalamusul
Epitalamusul este alcătuit din trei componente: glanda epifiză, trigonul habenular şi comisura albă
posterioară.
Este o glandă endocrină, principalul hormon secretat fiind melatonina. Este alcătuită din două lame,
una superioară şi una inferioară şi prezintă: o faţă superioară, o faţă inferioară, un vârf şi o bază.
Faţa superioară este ȋn raport direct cu corpul calos, delimitând cu acesta fanta mediană a lui Bichat
sau fisura cerebrală transversă.
Faţa inferioară este localizată la nivelul celor doi coliculi cvadrigemeni superiori.
Vârful este ȋn raport cu marginea anterioară a tentorium cerebelli.
De la nivelul bazei pleacă 3 perechi de pedunculi ai epifizei:
- anteriori (habena);
- mijlocii- spre talamus;
- posteriori- trec anterior de comisura albă posterioară, spre talamus.
Trigonul habenular
este localizată ȋntre mezencefal şi diencefal, deasupra apeductului lui Sylvius ȋn ventriculul III
cerebral.
4. Hipotalamusul
Hipotalamusul este delimitat astfel:
- Anterior se găseşte lamina terminală şi comisura albă anterioară;
- Posterior - un plan dus posterior de corpii mamilari;
- Superior se găseşte şanţul lui Monro;
- Inferior - planşeul ventriculului III;
- Lateral este continuat de capsula internă şi regiunea subtalamică.
Prezintă mai multe feţe şi anume: o faţă ventrală, o faţă dorsală, o faţă anterioară sau supraoptică, o
faţă mijlocie sau infundibulo-tuberală, o faţă posterioară sau mamilară şi două feţe laterale.
5. Cerebelul
Cerebelul este localizat posterior de trunchiul cerebral, fiind separat de acesta prin intermediul
ventriculului IV. Conexiunile sale cu trunchiul cerebral se realizează prin intermediul celor trei perechi
de pedunculi cerebeloşi: superiori, mijlocii şi inferiori. Superior de acesta se găseşte tentorium
cerebelli şi lobii occipitali ai emisferelor cerebrale.
Faţa superioară - la nivelul acesteia se poate identifica o proeminenţă cunoscută sub numele de
vermis superior, iar de o parte şi de alta a acestuia se află emisferele cerebeloase ce au o dispoziţie
ȋnclinată ȋn jos şi ȋn lateral.
Faţa inferioară - la nivelul acesteia se poate identifica o depresiune ce poartă denumirea de vallecula,
iar ȋn profunzimea ei se găseşte vermisul inferior. De o parte şi de alta sunt poziţionate emisferele
cerebeloase.
Faţa anterioară poate fi ȋmpărţită ȋn două porţiuni: una inferioară, ce este alcătuită din partea
anterioară a vermisului inferior şi una superioară, alcătuită de fastigium.
Circumferinţa cerebelului este limita dintre faţa superioară şi cea inferioară, la nivelul ei
identificându-se un şant ce poartă denumirea de fisura orizontală.
Lobulaţia cerebelului
Pe suprafaţa cerebelului se pot identifica şanţuri ce poartă denumirea de fisuri, unele ce pătrund până
ȋn profunzime, ȋmpărţind cerebelul ȋn lobi şi altele fiind mai superficiale, ȋmpărţind cerebelul ȋn lobuli.
Fisurile existente la nivelul cerebelului sunt:
- Fisura primară ce poate fi identificată la nivelul feţei superioare, realizând separarea lobului anterior
de cel posterior.
- Fisura orizontală realizează separarea feţei superioare a cerebelului de cea inferioară.
- Fisura postnodulară este localizată la nivelul feţei inferioare şi realizează separarea lobului posterior
de cel floculonodular.
- Fisura precentrală
- Fisura postcentrală
- Fisura postero-superioară
- Fisura secundară.
Lobii cerebelului sunt reprezentaţi de lobul anterior, cel posterior şi cel floculonodular.
Lobul anterior este localizat la nivelul feţei superioare, faţă de fisura primară fiind situat anterior.
Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: lingula, lobulul central şi culmenul;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: aripa lobulului central şi lobulul patrulater.
Lobul posterior este localizat la nivelul feţei superioare, dar şi la nivelul feţei inferioare. Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: declive, folium, tuber, piramida, uvula;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: simplex, lobulul semilunar superior, lobulul semilunar
inferior, gracilis, lobulul digastric, lobulul tonsilar.
Lobul floculonodular este localizat la nivelul feţei inferioare, faţă de fisura postnodulară fiind situat
anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului: nodulul;
- La nivelul emisferelor cerebrale câte un lobul ce poartă denumirea de floculus.
Ȋn ceea ce priveşte structura internă, ȋn alcătuirea cerebelului intră atât substanţă cenuşie, dar şi
substanţă albă.
Substanţa cenuşie este dispusă atât la exterior, cât şi la interior. Cea dispusă la exterior alcătuieşte
scoarţa cerebeloasă, iar cea dispusă la interior alcătuieşte nucleii centrali ai cerebelului.
Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din trei straturi reprezentate de la exterior ȋn profunzime de:
- Stratul molecular este stratul cel mai superficial şi este alcătuit din celule stelate;
- Stratul ganglionar este alcătuit din neuroni Purkinje;
- Stratul granular este alcătuit din neuroni granulari, dar şi neuroni Golgi.
La aceste trei straturi vin şi fibre de la nivelul substanţei albe reprezentate de fibrele musciforme şi
fibrele agăţătoare.
Substanţa albă a cerebelului este alcătuită din fibre mielinizate ce pot fi scurte sau lungi.
Vascularizaţia cerebelului
6. Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului şi provin din vezicula
telencefalică.
Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale, superior faţă de trunchiul cerebral şi tentorium
cerebelli.
Prezintă două emisfere ce sunt despărţite prin intermediul fisurii interemisferice (la nivelul ei
pătrunde coasa creierului), iar ȋn porţiunea inferioară sunt unite prin corpul calos, fornix şi comisura
albă anterioară.
Au o lungime de 17 cm, o lăţime de 14 cm şi o ȋnalţime de 13 cm, având o greutate medie de 1.380 g
la bărbaţi şi 1.350 g la femei.
La nivelul fiecărui emisfer se pot identifca şase lobi şi anume: frontal, parietal, temporal, insula Reil,
occipital şi limbic.
Ȋn componeţa emisferelor intră substanţă cenuşie, dar şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este distribuită superficial, alcătuind cortexul cerebral sau scoarţa cerebrală, dar
şi ȋn profunzime sub formă de nuclei bazali.
Substanţa albă este distribuită ȋntre cortex şi nucleii bazali, dar şi ȋntre talamus şi nucleii bazali.
Patologie asociată
Pentru encefal, patologia asociată este reprezentată de:
- Afazia Wernicke;
- Sindromul Korsakoff;
- Ictusul amnezic;
- Demenţa;
- Abcesele cerebrale;
- Parazitozele endocraniene: chistul hidatic, cisticercoza;
- Infecţii cerebrale: tuberculoamele cerebrale, meningită, encefalită, neurosifilis;
- Afecţiuni tumorale primare sau secundare (metastaze): tumori neuroepiteliale, tumori meningeene,
tumori chistice, tumori ale regiunii selare, tumori ale celulelor germinale;
- Afecţiuni congenitale: anencefalia, meningocelul, hidrocefalia congenitală, cranioschizis total,
meningoencefalocelul, craniostenoze, malformaţii Arnold-Chiari, malformaţii Dandy-Walker;
- Afecţiuni vasculare: anevrisme cerebrale, malformaţii arterio-venoase cerebrale, fistulele carotido-
cavernoase, accidente vasculare cerebrale hemoragice sau ischemice;
- Traumatisme craniocerebrale;
- Migrena;
- Cefaleea;
- Nevralgia de trigemen;
- Algia vasculară a feţei;
- Epilepsia;
- Boala Parkinson;
- Scleroza multiplă;
- Boala Huntington;
- Afecţiuni degenerative.
Examenul clinic
Evaluarea clinică se realizează prin intermediul examenului neurologic, ce este un examen clinic
complex, cuprinzând evaluarea funcţiilor sistemului nervos ȋncepând de la nivelul scoarţei cerebrale
până la nivelul nervilor periferici. Este o examinare foarte precisă ce ajută examinatorul să stabilească
semnele neurologice obiective.
La sfârşitul examenului neurologic examinatorul trebuie să poată preciza: dacă există semne şi
simptome neurologice, nivelul la are sistemul nervos este afectat (supratentorial, subtentorial, spinal,
periferic, mai multe nivele sunt afectate), localizarea şi tipul de leziune ce a determinat
simptomatologia, efectul leziunii şi etiologia cea mai probabilă.
Bolnavii neurologici pot prezenta însă diverse tulburări precum afazia, tulburări de memorie, comă,
stări confuzionale ce vor îngreuna realizarea examinării şi obţinerii informaţiilor necesare.
Investigaţii paraclinice
Investigaţiile paraclinice realizate la pacientul cu patologie neurologică se ȋmpart ȋn investigaţii de
laborator şi investigaţii imagistice.
Investigaţiile de laborator
Sunt reprezentate de investigaţiile uzuale ce se realizează oricărui pacient internat în spital precum:
ionograma (Na, K, Ca, Mg), hemoleucograma, funcţia renală (uree, creatinină), funcţia hepatica (TGP,
TGO, GGT, bilirubină directă, bilirubină totală), glicemia, reactanţii de fază acută (VSH, fibrinogen,
proteina C reactivă) la care se adaugă în funcţie de suspiciunea de diagnostic a clinicianului diverse
investigaţii specifice fiecărei afecţiuni atât de laborator, cât şi imagistice.
Investigaţiile imagistice