SUPERGIRLS ALE LITERATURII

ROMÂNE
Fundal sonor: https://www.youtube.com/watch?
v=cpF7zmFJlyc

Literatura noastră contemporană este extrem de efervescentă, unele

„Dicționare” înregistrând peste 500 de scriitori în ultimii 50 de ani. Din
această masă „enormă”, dacă e să o comparăm cu alte perioade ale
literaturii, ne oprim, într-un mod absolut subiectiv, asupra unor autoare
care impresionează prin originalitate.

ILEANA MĂLĂNCIOIU
„Scrisul mi se pare prin el însuși un fel de moarte a morții
și de înviere a vieții.”
Poeta care a reușit să rămână ea însăși, nu doar o
poetă, ci o conștiință etică, ca o Antigonă de al cărei ton
grav nu poți să nu te înfiori: „...eram a doua fată a
părinților mei și n-am fost primită cu prea multă
bucurie. Fusese asteptat un băiat. Tot asteptându-l,
după mine, mama a mai născut încă două fete, dar nu a
mai fost la fel de tristă." - mărturisește poeta.
„Mai mult decât moartea, mă obsedează moartea
psihică, pentru că nu pot îndura gândul de a fi morți
înainte de a muri. Ca și credința, scrisul mi se pare prin el
însuși un fel de moarte a morții și de înviere a vieții”.

ANA BLANDIANA
„Era un timp când mă simţeam în trupul meu,
acasă .”
Poezia, ca o mireasmă a logicii, e scrisă de o ființă dintre cele mai
autentic spiritualizate, din câte există pe scena vieții publice de azi. Nu
întâmplător, pseudonimul Ana Blandiana a devenit mai real decât
numele din acte, Otilia-Valeria Rusan.

„Privesc în urmă la jumătatea

de secol pe care am străbătut-o
ca adult, ca om a cărui menire
și chiar profesiune a crezut că
este să înțeleagă și să spună ce
a înțeles.”

SIMONA POPESCU
„Nu suntem doar ce suntem, ci ş i ce am
fost.”

Autoarea romanului cu un titlu enigmatic, „Exuvii”, ne

provoacă să ne confruntăm cu adevăratele abisuri ale fiinţei
care se ascund în trecut, în experienţele înstrăinate ale
diferitelor vârste care ne-au purtat numele.

„Exuviile” sunt pieile lepădate, carcasele subţiri lăsate în urmă

de fluturi atunci când ies din pupe, învelişurile năpîrlite ale
vietăţilor care, crescînd, se transformă cu totul. La fel facem şi
noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le
îngropăm în uitare. Simona Popescu, ea, nu poate şi nu vrea să
le abandoneze: le strânge, le colecţionează, adună toate vârstele precedente la un loc. Credinţa ei
este că ceea ce suntem astăzi e suma tuturor paşilor anteriori. „Nu suntem doar ce suntem, ci şi
ce am fost”.

„Simona Popescu este o scriitoare de o mare originalitate. Simonologia e un domeniu de

cercetare care-i aparţine, deschis în continuare celor mai neaşteptate descoperiri.”
(Gheorghe Crăciun)

NORA IUGA
„Fetița cu o mie de
riduri”
„Nu literatura a fost visul vieţii mele. Eu voiam altceva, pe mine m-a atras scena. M-a atras scena
teribil. Eu am vrut întâi balerină să mă fac. Şi aveam toate calităţile pentru
asta. (...) Pe urmă, am dat la teatru, pentru actorie”, spune poeta.
Nenumărate premii literare atestă meritele autentice ale Norei Iuga în
peisajul literar românesc, dar și vastitatea preocupărilor: la 89 de ani, a
devenit cel mai vârstnic blogger literar. Pentru ea, scriitorii sunt păsări rare,
care, dacă n-ar avea gesturi și fiziologii comune, geniul ar rămâne singur în
forța de gravitație a altei lumi, ar fi doar o pată neagră în care nu trăiește
niciun microorganism.

La 89 de ani, scriitoarea afirmă că nu regretă nimic din ceea

ce a făcut în tinereţe şi mărturiseşte că îşi iubeşte
singurătatea.

IOANA PÂRVULESCU
„Seara, închid storurile, cartea, pleoapele,
lumea.”
Scriitoare și profesor la Facultatea de Litere din București, unde predă literatură
română modernă, Ioanei Pârvulescu i-ar fi plăcut să trăiască „în intimitatea
secolului 19”, când oamenii știau să fie bine și veseli la ei acasă, cântau la diverse
instrumente, făceau mici spectacole, organizau șarade, jucau tot soiul de jocuri, povesteau, citeau
cu glas tare.

Pentru Ioana, literatura înseamnă, dintotdeauna, nori: încercări,

situaţii limită, piedici în dragoste, ambiţii, dileme, aventură, spaimă,
furtună cu zimţi de fulgere. Când norii se duc, se termină cartea.

Romanele ei sunt traduse în peste 10 limbi europene.

LAVINIA BRANIșTE
„Mă interesează oamenii.”
Scrie cărți despre adevărurile femeilor tinere, singure şi captive în
mecanismul aşteptărilor şi al nevoii de validare, despre micile cedări
şi despre micile trădări de fiecare zi. Personajele Laviniei Braniște
visează la îmbogățire și recunoaștere socială, uitind de familie și de
cei apropiați. De multe ori însă, munca până la epuizare, obsesia
pentru propria imagine și îndepărtarea de prieteni pot avea
consecințe nebănuite.