Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONCEPTUL DE ASIGURARE
PREMISELE ASIGURĂRII
În sensul cel mai larg, fie ca relaţie, fie ca sistem, asigurările pot fi abordate
ca:
asigurări sociale
asigurări comerciale.
FUNCŢIILE ASIGURĂRII
CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR
de accidente a călătorilor). După 1991, sfera asigurărilor prin efectul legii s-a
restrâns:
- prin Legea Asigurărilor s-a instituit excluderea obligativităţii
asigurării clădirilor şi a construcţiilor, a animalelor, a clădirilor
agricole etc.;
- s-a legiferat menţinerea caracterului obligatoriu a asigurării de
răspundere civilă auto.
b. asigurări facultative (contractuale) – se caracterizează prin faptul că
relaţiile dintre asiguraţi şi asigurători se stabilesc prin liberul consimţământ
al părţilor, pe baza unui contract de asigurare.
CONTRACTUL DE ASIGURARE
Intrebări de control
1. Definiţi conceptul de asigurare; adordarea acestuia din punct de vedere
juridic, economic şi financiar.
2. Premisele asigurarii.
3. Funcţiile asigurării.
4. Clasificarea asigurărilor după regimul juridic sau forma de realizare.
5. Clasificarea asigurărilor după natura relaţiilor dintre părţile implicate în
asigurare.
6. Care sunt subiectele asigurarii.
7. Ce este franşiza şi de câte feluri este ea.
14
8. Interesul în asigurare.
9. Riscul asigurabil.
10. Principii valabile la acordarea despăgubirii.
11. Definiţi principiul raspunderii proporţionale
12. Definiţi principiul primului risc.
13. Caractrele juridice ale contractului de asigurare
Perioda de asigurare
În general, asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an, dar, la
cererea asiguratului, se poate încheia şi pe o perioadă mai mică, de trei sau şase
luni.
Riscul asigurat
În asigurarea de bunuri există o clasificare a riscurilor în:
- riscuri civile - asociate clădirilor care folosesc ca locuinţe şi birouri
şi a bunurilor din acestea;
- riscuri comerciale şi industriale - asociate clădirilor ce folosesc ca
unităţi de producţie şi comercializare şi bunurile aflate în acestea.
În general, în asigurarea de bunuri riscurile preluate în asigurare de
societăţile de asigurare sunt: incendiu, trăznet, explozie, ploaie torenţială, grindină,
inundaţie, furtună, cutremur, prăbuşiri şi alunecări de teren, greutatea stratului de
zăpadă sau gheaţă, avalanşe de zăpadă, căderea pe clădiri a altor corpuri, lovirea
de către un autovehicul etc..
Unele societăţi de asigurare oferă asigurare pentru maşini, utilaje şi
instalaţii, pentru cazurile de avarie accidentală. În astfel de poliţe sunt acoperite
riscuri cum sunt: ruperi sau deformări în timpul funcţionării, ciocniri sau izbiri cu
alte corpuri, explozii, efectele unor substanţe chimice, scurtcircuit etc.
Bunurile sau alte valori (numerar, timbre poştale) pot fi asigurate şi în
vederea furtului sau jafului. Unele societăţi tratează aceste riscuri ca fiind de sine
stătătoare, în timp ce altele le asigură complementar, cu plata primei
corespunzătoare sau le refuză.
Cele mai multe societăţi de asigurare oferă poliţe de asigurare pe mai multe
nivele care, în funcţie de riscurile acoperite, pot fi: poliţe de asigurare împotriva
incendiului sunt poliţe de asigurare standard (acoperă riscurile de incendiu, trăsnet,
explozie şi cădere de corpuri); poliţe de asigurare care acoperă, pe lângă riscurile
cuprinse în poliţa standard, şi câteva riscuri suplimentare; poliţe de asigurare
totale, care acoperă toate riscurile (all risks) în care nu sunt nominalizate riscurile
acoperite, ci cele excluse.
Deşi de mai multe ori termenul de excludere e rezervat clauzelor poliţei
identificate în mod clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauză a
poliţei, a cărei funcţie este de a elimina acoperirea pentru anumite expuneri la
daune.
În general, în poliţa de asigurare de bunuri nu se acordă despăgubiri pentru
pagubele provocate de război, invazie, revoluţie, naţionalizare sau rechiziţionare.
Alte excluderi se referă la uzura fizică, la pagubele provocate în urma
actelor intenţionate ale asiguraţilor sau la alte evenimente non-accidentale, în urma
radiaţiei nucleare sau a viciului intern al bunului (de exemplu: rugina fierului).
17
Suma asigurată
Aceasta nu trebuie să depăşească valoarea reală a bunurilor în momentul
încheierii contractului de asigurare si sa să fie în deplină concordanţă cu valoarea
reală a acestora.
Pentru prevenirea subasigurării, majoritatea societăţilor de asigurare aplică
principiul răspunderii proporţionale.
Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:
la clădiri şi construcţii - valoarea de înlocuire (costul construcţiei sau
achiziţionării clădirii respective sau a uneia similare la preţurile uzuale pe
piaţa locală) din care se scade uzura (în raport de vechime şi starea
construcţiei);
la mijloacele fixe şi obiecte de inventar - valoarea de înlocuire a acestora,
din care se scade uzura în raport de vechime şi starea de întreţinere a
acestora;
la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri - preţul de cost sau de
achiziţie al acestora;
colecţii şi obiecte de artă - valoarea de circulaţie (de piaţă) determinată
pe bază de cataloage sau expertize.
În general, sumele asigurate se stabilesc fie separat, pe fiecare bun, fie
global, pentru toate bunurile din aceeaşi grupă prevazută în tariful de prime. Pentru
obiectele de artă sumele se stabilesc pentru fiecare obiect în parte.
Prima de asigurare
La asigurarea de bunuri, prima de asigurare se determină prin înmulţirea
sumei asigurate cu cota de primă tarifară, ce se exprimă în procente sau promile.
În cele mai multe cazuri, cotele de prime asigurate sunt diferenţiate:
- pe tipuri de localităţi (municipii, orase, comune);
- pe grupe de bunuri (locuinţe, mobilier, aparatură audio-video).
În cazul unităţilor de producţie, a magazinelor şi depozitelor, cotele de primă
se diferenţiază în funcţie de natura produselor folosite în procesul producţiei în:
produse care nu sunt combustibile, inflamabile sau explozibile;
produse combustibile;
produse inflamabile;
produse explozibile.
Obligaţiile asiguratului
Asigurarul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în condiţia
de asigurare, a căror neîndeplinire poate duce la rezilierea contractului sau la
refuzul asigurătorului de a plăti despăgubirea.
Există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare producerii unei daune
şi obligaţii care trebuie urmate de asigurat la producerea unei daune.
18
Intrebări de control
1.Interesul asigurabil în asigurarea de bunuri.
2.Riscul asigurat în asigurarea de bunuri.
3.Cum se stabileşte mărimea pagubei în caz de daună la bunuri.
4.Faceţi o comparaţie între valoarea reală a unui bun şi suma asigurată a acastuia.
5. Constatarea şi evaluarea daunei. Stabilirea despăgubirii în asigurarea de bunuri.
6.Ce înţelegem prin pagubă totală în asigurarea de bunuri?
7.Situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata despăgubirilor
8.Care este cuantumul despăgubirii pe care o datorează asigurătorul în cazul în
care asiguratul a încheiat mai multe contracte de asigurare pentru aceleaşi bunuri.
ASIGURAREA MARITIMĂ
3. Avaria comună
“Regulile York – Anvers” stabilesc că avem de-a face cu o avarie comună
atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi rezonabil, se face un sacrificiu, o
cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie
bunurile angajate într-o expediţie maritimă.
Aruncarea intenţionată, din ordinul comandantului, a unei părţi din
încărcătură, peste bordul navei, în scopul readucerii navei în starea de plutire sau
inundarea cu apă a unui hambar, în scopul salvării restului încărcăturii, etc., sunt
23
sacrificii care ţin de avaria comună. Rezultă că avaria comună este o avarie
particulară petrecută în anumite condiţii.
În timp ce avaria particulară se datorează unor cauze accidentale şi priveşte
exclusiv pe proprietarul bunului, avaria comună este rezultatul unui act intenţionat,
voluntar, întreprins într-un moment de primejdie gravă pentru întrega expediţie, în
scopul salvării acesteia şi îi priveşte pe toţi cei interesaţi în expediţia maritimă
(armatori şi comercianţi). Pierderile rezultate din avaria comună se împart
proporţional între ei, indiferent dacă bunurile au fost asigurate sau nu.
Pentru ca sacrificiul (cheltuielile) făcut în timpul transportului să fie
recunoscut ca act de avarie comercială, este necesar ca:
- primejdia, care impune măsura excepţională, să fie comună (să
ameninţe atât nava, cât şi încărcătura);
- preimejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun;
- cheltuielile făcute să aibă un caracter excepţional, adică să se detaşeze
distinct de cheltuielile normale făcute de armator în cadrul obligaţiilor
contractuale;
- sacrificiul (cheltuielile) făcute să fie rezonabil şi totodată, rezultatul
unui act intenţionat pentru salvarea proprietăţii comune.
PRIMA DE ASIGURARE
Prima de asigurare depinde de specificul mărfurilor, de varietatea riscurilor,
de frecvenţa actiunilor şi de daunele posibile pe care aceste riscuri le-ar genera.
La stabilirea primei de asigurare societăţile de asigurare se bazează pe
analiza următorilor factori: sfera de cuprindere a asigurării; valoarea asigurabilă;
suma asigurată; natura mărfurilor şi ambalarea lor; felul expediţiei, specificul ei;
statistica daunelor anterioare; conjunctura pieţei internaţionale; etc.
Sfera de cuprindere a asigurării este reflectată prin condiţiile de asigurare:
A, B şi C, iar cea mai scumpă este condiţia A, care este şi cea mai cuprinzătoare.
Cotele tarifare sunt stabilite în procente, care se aplică la suma asigurată, iar în
funcţie de anumite clauze se aplică majorări sau reduceri.
Suma asigurată poate fi formată din:
- valoarea bunului potrivit facturii şi, în lipsa acesteia, valoarea de
- piaţă a bunului la locul de expediere, în momentul încheierii contractului;
- costul transportului, al asigurării şi alte costuri legate de transportul
bunurilor şi necuprinse în valoarea facturii;
- cheltuielile şi taxele vamale;
- supraasigurarea de 10 % din valoarea bunului pentru acoperirea acelor
cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Durata asigurării :
În contractele de asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim nu
există o limită de timp bine precizată ca durată a asigurării, ci se aplică principiul
duratei transportului de la depozit la depozit. Acest lucru presupune că mărfurile
sunt asigurate din momentul în care au părăsit depozitul din localitatea de expediţie
menţionată în contract şi continuă pe toată durata transportului, inclusiv a
transbordărilor, până când au fost descărcate de pe navă în portul de destinaţie.
De asemenea, asigurarea continuă în cursul obişnuit al transportului, al
întârzierii, care este în afara controlului asiguratului, al devierii, al descărcării
forţate, al reexpedierii în cursul schimbării voiajului, intervenite din exercitarea
unui drept acordat armatorilor sau navlositorilor în cadrul contractului de navlosire.
Răspunderea asiguratorului începe în momentul în care bunul asigurat
părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare şi încetează în una din
situaţiile de mai jos:
- când bunul asigurat este livrat la depozitul destinatarului;
26
- când bunul asigurat este livrat la alt depozit, pe care asiguratul se decide să-l
folosească pentru depozitare;
- când contractul de transport se termină în alt port decât destinaţia indicată în
contractul de asigurare sau transportul se termină în alt fel, înainte de
livrarea bunului la depozitul destinatarului;
- la expirarea a 60 de zile de la terminarea descărcării bunului de pe mijlocul
de transport maritim în portul final, intermediar sau de refugiu.
Principiul existenţei acoperirii prin asigurare pe tot parcursul transportului
este justificată de faptul că, de regulă, vânzătorul predă marfa spre expediere
transportatorului, care se îngrijeşte de manipulările, transbordările şi eventualele
reexpedieri, astfel încât, în toată perioada, proprietarii mărfii să aibă siguranţa
continuităţii asigurării.
Pe acelaşi principiu este acoperit şi eventualul voiaj de deviere în caz de
forţă majoră şi descărcare forţată într-un alt loc, pe parcurs, până la destinaţie.
Locul asigurarii (la asigurarea de transport) este oriunde se află bunul
asigurat în timpul perioadei de asigurare (transport).
Asiguratul are obligaţia să-l anunţe pe asigurator ori de câte ori intervin
elemente noi, necunoscute în momentul încheierii contractului, cum ar fi:
schimbarea rutei; schimbarea locului de transbordare; schimbarea locului de
destinaţie; încărcarea unor mărfuri pe puntea navei în loc de hambare, etc.
Dacă asiguratul ascunde asiguratorului o serie de elemente, pe care, dacă
acesta le-ar fi cunoscut, nu ar fi acceptat primirea în asigurare a mărfurilor,
contractul este lovit de nulitate.
Despăgubirea
Pentru compensarea pagubelor, asiguratorul plăteşte o despăgubire care
însumează atât prejudiciul direct cauzat prin avarierea sau distrugerea bunurilor,
cât şi cheltuielile, judicios făcute, pentru salvarea bunurilor, păstrarea resturilor
rămase după eveniment şi cheltuielile făcute în vederea recondiţionării bunului
asigurat.
Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor distruse
parţial;
- volumul cheltuielilor făcute pentru salvarea bunurilor şi păstrarea celor
rămase, din care se scad:
- valoarea recuperărilor care mai pot fi valorificate,
- franchiza - potrivit condiţiilor de asigurare.
Asigurarea mărfurilor în timpul transportului se încheie pe principiul
proporţionalităţii. Pentru acordarea despăgubirilor, asiguratorul desemnează un
reprezentant, care va fi denumit comisar de avarie, ce va constata şi va stabili
valoarea daunei şi va lua toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei.
27
Întrebări de control
1.Riscurile asigurate prin contractul de asigurare maritima
2.Avariile şi clasificarea lor.
3.Ce cuprind regulile York Anvers.
4.Ce conditii trebuie sa indeplineasca sacrificiul făcut în timpul transportului
pentru a fi recunoscut ca act de avarie comercială
5.Condiţii de asigurare a mărfurilor care fac obiectul transportului.
6.Care sunt cele trei grupe de riscuri excluse conform condiţiilor de
asigurare a mărfurilor în timpul transportului (A, B, C).
7.Care este conditia de asigurare a marfurilor pe timpul transportului cu cea
mai mica sfrera de cuprindere; care sunt riscurile acoperite?
8.Cum se stabileste suma asigurata intr-un contract de asigurare maritima?
9.Suma asigurata, locul asigurarii,durata asigurarii in contractele de
asigurare a mărfurilor pe timpul transportului maritim.
10.Raspunderea asiguratului, despagubirea in contractele de asigurare a
mărfurilor pe timpul transportului maritim
11.Care sunt caracteristicile asigurării de protecţie şi îndemnizare?
12.Poliţe de asigurare maritimă.
30
Obiectul asigurãrii:
Se asigurã facultativ mãrfurile obişnuite ce fac obiectul transportului pe cãile
ferate, cu vehicule sau prin poştã. În condiţii speciale se asigurã şi mãrfurile
perisabile, periculoase, bunurile de valoare mare (bani, documente, hârtii de
valoare, obiecte preţioase, colecţii, tablouri şi animale vii).
Riscurile asigurãrii:
Sunt acoperite urmãtoarele riscuri: incendiu, ploaie, trãsnet, grindinã,
explozie, inundaţii, furtunã, avalanşe, etc; accidente ale mijloacelor de transport –
ciocniri, loviri, derapãri, rãsturnãri; acte de tâlhãrie – spargere, scurgere/risipire sau
furt al bunurilor asigurate, ca urmare a accidentului mijloacelor de transport;
accidente în timpul încãrcãrii/descãrcãrii bunurilor.
Excluderi: Nu se acordã despãgubiri pentru:
- pagube produse din cauza unor însuşiri proprii bunurilor transportate;
- pagube produse ca urmare a relei conservãri, de cãtre asigurat, a bunurilor
transportate ca urmare a ambalãrii şi transportului bunurilor în stare
deterioratã;
- pagube produse bunurilor transportate de: insecte, ger, cãldurã, etc;
- pagube produse bunurilor transportate ca urmare a predãrii spre expediere a
unor bunuri excluse de la transport sub denumire falsã, inexactã, incompletã.
Suma asiguratã:
La asigurearea de tip CARGO – suma poate fi formatã din:
- valoarea bunurilor potrivit facturii;
- costul transportului şi costul asigurãrii dacã acestea nu sunt incluse în
valoarea facturii;
- cheltuielile şi taxele vamale;
31
Suma asiguratã
Asigurarea se face la suma declaratã de asigurat, dar care nu trebuie sã
depãşeascã valoarea autovehiculului la momentul încheierii contractului.
Valoarea la data asigurãrii se determinã:
-la autovehiculele româneşti – din preţul de comercializare se scade uzura;
-la autovehiculele strãine – din valoarea în valutã ce se transformã în lei se scade
uzura.
Primele de asigurare
Sunt anuale, fiind stabilite, dupã caz, în sumã fixã pe tipuri şi mãrci de
autoturisme sau sub forma unor cote tarifare, la 100 de lei suma asiguratã.
În tariful de prime se cuprind primele de asigurare anuale, în sumã absolutã,
diferenţiatã pe 12 grupe tarifare, în funcţie de capacitatea cilindricã a motorului:
grupa minimã – 750 cm3; grupa maximã 6000 cm3.
Pentru autoturismele folosite ca taximetre sau în şcolile de conducere auto,
primele de asigurare se majoreazã.
Pentru autoturismele autostaţionare şi, inclusiv remorcile tractate dupã
autovehicule se pot încheia, de asemeni, asigurãri cu prima de asigurare integralã
sau cu prima de asigurare redusã cu 15%, 20%, 30%, faţã de cea prevãzutã în
tariful de primã. Aici şi despãgubirile se micşoreazã corespunzãtor reducerii primei
de asigurare.
Primele de asigurare stabilite în cadrul societãţilor de asigurare pot fi reduse
şi în ipoteza aplicãrii “clauzei bonus”. Mai precis, în cazul în care asigurarea se
reînnoieşte în urmãtorii ani fãrã ca asiguratul sã fi beneficiat de despãgubirile
respective, prima se micşoreazã: cu 15% (în primul an), 25% (în anul 2), 35% (în
al 3-lea an), 45% (în anul şi în urmãtorii ani).
Rãspunderea asigurãtorului
Rãspunderea societãţii de asigurãri începe dupã 24 de ore de la exprimarea zilei în
care s-a încheiat contractul şi s-a achitat prima de asigurare şi înceteazã la ora 24 a
ultimei zile din perioada de asigurare.
Despãgubirea
Nu poate depãşi suma asiguratã, cuantumul pagubei şi nici valoarea
autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat.
Dacã suma asiguratã este mai mare decât valoarea autovehiculului în
momentul producerii riscului, despãgubirea va fi egalã cu cuantumul pagubei.
Dacã suma asiguratã este mai micã decât valoarea autovehiculului în
momentul producerii riscului, despãgubirea va fi calculatã, reducându-se
cuantumul pagubei corespunzãtor raportului dintre suma asiguratã şi valoarea
autovehiculului la data producerii riscului asigurat.
Nu se acordã despãgubiri pentru:
- pagube produse prin întrebuinţare, funcţionare, uzare, defecte de fabricaţie;
pagubele produse pãrţilor componente de rezervã (preluate, huse, etc);
34
ASIGURAREA AERONAVELOR
Riscurile asigurate
În baza contractului de asigurare se acordă despăgubiri pentru: pierderea
fizică directă sau pierderea totală constructivă ori avarierea navei în timpul
zborului, rulării la sol şi al staţionării la sol; dispariţia aeronavei; avarii pricinuite
aeronavei de măsurile de salvare; cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea
aeronavelor; cheltuielile de judecată şi arbitraj făcute de asigurat cu ajutorul
asiguratorului în scopul formulării pretenţiilor faţă de terţi.
Pierderea fizică directă înseamnă distrugerea completă a aeronavei, fiind
imposibilă repunerea ei în stare de funcţionare.
Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel
încât cheltuielile implicate: de operaţiunile de salvare, de măsurile de limitare a
pagubelor, de transport, de reparaţii şi repunere în stare de folosire, depăşesc 75%
din suma asigurată.
În baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală faţă de terţi,
asiguratorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le
plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată, pentru: vătămarea
35
Excluderi
La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite:
pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor sau a terenurilor de aterizare
neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
pierderi provocate de transportul de pasageri sau de mărfuri peste numărul de
locuri şi capacitatea de transport a aeronavelor;
pierderi provocate de acţiunea inteţionată a asiguratului;
pierderi suferite în perioada în care aeronava este folosită în scop ilegal sau este
utilizată în alt mod decât cel prevăzut în contractul de aeronavigabilitate;
pierderi suferite în legătură cu transferul de interese a asiguratului în legătură cu
aeronava, fără existenţa consimţământul scris al asiguratorului;
pierderi provocate de război, piraterie aeriană, greve şi alte pericole asemănătoare;
pierderi produse din cauza zgomotului, poluării.
Asiguratul nu are răspundere civilă legală dacă accidentul a fost produs:
dintr-un caz de forţă majoră;
din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
din culpa exclusivă a unei terţe persoane.
Suma asigurată
Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat şi agreate de
asigurator şi care nu trebuie să depăşească valoarea de înlocuire a aeronavei la data
încheierii asigurării.
Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat pentru pasageri,
pentru bagaje şi pentru mărfuri, în limita prevăzută de legislaţia din România, în
convenţiile internaţionale cu care ţara noastră este parte sau în acordurile încheiate
între asigurat şi partenerii săi externi.
Despăgubiri
În caz de pierdere fizică directă sau dispariţie, asiguratul este despăgubit cu
suma asigurată.
În caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se acordă astfel:
dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de costurile
necesare, din care se scade valoarea reperelor care pot fi întrebuinţate sau
valorificate;
36
Perioada asigurată
Asigurarea aeronavelor se poate încheia pentru o perioadă determinată de
timp sau pentru o călătorie determinată.
Răspunderea asigurătorului
În asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei, la asigurarea
încheiată pentru o perioadă de timp, răspunderea asigurătorului începe şi
înceteazaă la date precise în poliţa de asigurare.
La asigurările încheiate pentru o călătorie, răspunderea asigurătorului începe
în momentul începerii operaţiilor de îmbarcare a călătorilor sau de încărcare a
mărfurilor sau în momentul pornirii motoarelor, în cazul unei călătorii fără pasageri
sau mărfuri şi încetează în momentul încheierii operţiilor de debarcare sau
descărcare a mărfurilor pe aeroportul de destinaţie sau în momentul opririi
motoarelor, în cazul călătoriilor fără pasageri sau mărfuri.
Răspunderea civilă a companiilor de navigaţie aeriană este reglementată, pe
plan internaţional, prin:
Convenţia de la Varşovia (1929), completată cu Protocolul de la Haga (1955) -
aplicabilă transportului de persoane, bagaje sau mărfuri;
Convenţia de la Tokyo (1963) - se aplică infracţiunilor penale sau actelor care pot
compromite securitatea aeronavelor, a persoanelor sau bunurilor aflate la aeronave;
Convenţia de la Roma (1953) - aplicată în cazul daunelor provocate terţilor în afara
aeronavei.
Întrebări de control
1. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru: riscuri excluse, suma
asigurată.
2. Enumeraţi şapte situaţii (excluderi) în care nu se acordă despăgubiri în cazul
arigurării autovehiculelor – autocasco.
3. Riscurile care pot fi asigurate prin asigurarea autovehiculelor (autocasco)
4. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru: riscuri excluse, suma
asigurată.
5. Asigurarea aeronavelor: despăgubirile, răspunderea asigurătorului.
6. Suma asigurată în contractul de asigurare a mărfurilor pe timpul
transportului.
7. În ce stuaţii nu se acordă despăgubiri la asigurarea auto casco?
8.
9. Ce înţelegem prin pierderea totală constructivă a unei aeronave?
10.Riscurile asigurate în baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală
faţă de terţi.
37
Riscul valutar
Acesta apare ca urmare a faptului că, în relaţiile dintre asigurat şi asigurător,
se utilizează 2 monede: moneda naţională a exprtatorului şi o altă monedă în care a
fost încheiat contractul comercial extern.
Cursul de schimb poate fluctua de la o zi la alta, astfel, în schimbul valutar
pot apărea influenţe financiare care avantajează sau dezavantajează pe asigurat.
Pentru a se proteja de eventualele consecinţe nefavorabile, asiguratul poate
solicita asigurătorului inserarea în contractul de asigurare a unor clauze de schimb
valutar, în baza cărora societatea de asigurări preia riscul asupra sa.
Riscul valutar poate fi acoperit prin asigurare numai în condiţiile în care
perioada asigurabilă solicitată este de cel puţin 2 ani.
Riscurile valutare, decurgând din tranzacţiile pe termen scurt, pot fi protejate
de băncile comerciale prin contracte de schimb la termen.
c. Asigurarea de fidelitate
Aceasta este o formă de asigurare prin care se oferă protecţie unei societăţi
împotriva unor prejudicii datorate unor acte de necinste ale personalului său.
Scopul asigurării este de a proteja asiguratul împotriva unor daune care ar
rezulta din încrederea acordată diferitelor persoane care administrează o parte din
activitatea sa.
Poliţa de asigurare protejează societatea împotriva daunelor provocate de
acte frauduloase sau de necinste ale personalului, indiferent dacă acesta acţionează
singur sau împreuna cu alte persoane. Societatea de asigurare plăteşte numai dauna
propriu-zisă, nu şi costurile suportate de asigurat pentru stabilirea pierderilor
înregistrate.
Garanţiile de fidelitate se emit pentru fiecare persoana în parte, pentru
anumite posturi sau general, pentru toţi angajaţii unei societăţi.
Întrebări de control
1. Cum pot fi structurate riscurile financiare şi politice?
2. Enumeraţi cinci evenimente care pot fi incluse în categoria riscurilor
politice.
3. Enumeraţi cele mai uzuale excluderi în cazul asigurarii creditelor de export,
suma asigurată, mărimea franşizei şi factorii care o influnţează.
4. Asigurarea de garanţii (cauţiune).
5. Asigurarea creditelor interne
Întrebări de control
1. Ce condiţii trebuie să îndeplinească răspunderea civilă legală pentru a face
obiectul despăgubirii prin asigurare?
2. Suma asigurată în asigurarea de răspundere civilă.
3. Asigurarea de răspundere civilă auto.
4. Asigurarea de răspundere civilă profesională.
ASIGURĂRI DE PERSOANE
Consideraţii generale
Asigurările de persoane au drept scop protecţia persoanelor fizice împotriva
unor riscuri care pot afecta integritatea corporală sau viaţa asiguratului.
Protecţia prin asigurarea persoanelor se realizează de către societatea de
asigurare, prin garantarea plăţii unei indemnizaţii, în ipoteza producerii
evenimentului asigurat.
În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi structurate în:
A. asigurări de viaţă, care pot fi:
1. asigurări de supravieţuire;
2. asigurări de deces;
48
3. asigurări mixte;
B. asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă - de accidente, de
boală.
Ambele categorii de asigurare au ca obiect persoanele fizice. În primul caz,
prin prisma protecţiei de risc, este vizată viaţa, iar în al doilea caz, prin prisma
protecţiei pentru riscuri de accidente, boala şi alte riscuri.
Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente
comune:
1. asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de
asigurare împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume
variate (acest tip de asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea
sănătăţii, etc.);
2. au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca
referinţă grupuri de persoane (familia, un grup profesional);
3. suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie
de posibilităţile şi necesităţile sale financiare;
4. la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de
asigurare poate fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu
diferite societăţi de asigurare;
5. suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar
cuveni din alte contracte de asigurare;
6. suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului;
7. asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a
produs prin comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a
fost cauzat de acţiuni de război;
8. beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat
intenţionat decesul asiguratului.
Între asigurarea de viaţă şi alte asigurări de persoane, deşi înrudite prin
subiectul asigurării, există şi deosebiri. Astfel, acestea se deosebesc prin riscul sau
complexul de riscuri asigurate şi, mai ales, prin mecanismul asigurării şi prin
tehnicile de asigurare.
Asigurarea de viaţă
Această asigurare se defineşte ca fiind contractul în virtutea căruia societatea
de asigurări se angajează, în schimbul primelor încasate de la o persoană fizică
(asiguratul), să plătească subscriitorului însuşi sau unui terţ beneficiar de asigurare,
o sumă determinată, în cazul decesului asiguratului sau al supravieţuirii lui după
vârsta înscrisă în contract.
În funcţie de risc se pot identifica:
1. asigurarea de supravieţuire;
2. asigurarea de deces;
3. asigurarea mixtă de viaţă.
49
Întrebări de control
1. Elemente comune ale asigurărilor de persoane (altele decât cele de viaţă) şi
ale asigurărilor de viaţă.
2. Clasificaţi asigurările de accidente după gradul de autonomie al asigurării.
3. Mecanismul asigurărilor de viaţă
53
4. Asigurarea de supravieţuire
5. Asigurarea de deces
REASIGURAREA
chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi singur, fără nici o
dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj pentru reasigurător,
pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în asigurare îl pune
la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.
In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea sa
cedeze sau nu anumite riscuri în reasigurare, în timp ce reasigurătorul este obligat
să le primească. Acest contract îmbină particularităţile celorlalte doua contracte:
pentru reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, pentru reasigurător
funcţionează principiul obligativităţii.
Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri şi nu un anume risc
individual şi se foloseşte, de obicei, pentru reasigurarea riscurilor de valori mari,
pentru partea ce depăseşte limita contractelor obligatorii.
Formele reasigurării
1. In functie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi
reasigurător, contractele pot fi:
Contractele proporţionale - răspunderile reasiguratului şi reasigurătorului
se stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată. Aceeaşi
proportie se utilizeaza la repartizarea primei de asigurare, ca si la decontarea
daunelor. Reasigurarea proportionala are urmatoarele variante:
Reasigurarea cotă parte - participarea reasiguratului se stabileşte sub
forma unei cote procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul de
asigurare. Participarea reasigurătorului se stabileşte tot sub forma unei cote
procentuale;
Reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul stabileşte
anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită ”plin de
conservare”. Excedentul până la limita maximă a sumei asigurate îl cedează
reasigurătorului. Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază de la o ramură
de asigurare la alta şi în cadrul aceleaşi ramuri, de la un obiect asigurat la altul.
Sistemul excedent de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul
reasigurării deoarece omogenizează răspunderile reţinute de reasigurat. El prezintă
pentru reasigurat, avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii, în
plinul de conservare, nu pot fi reasigurate, iar pentru reasigurător certitudinea că
reasigurătorul este cel dintai interesat în selectarea riscului. Mărimea reţinerii
proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este un indiciu al
calităţii riscurilor cedate în reasigurare, aceasta pentru că la stabilirea reţinerii
proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea de producere a riscului, de
întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi de mijloacele
financiare de care dispune.
La riscurile mai bune, plinul de conservare este mai mare decât la riscurile
mai puţin bune.
Reasigurarea proporţională - este o imbinare între cele 2 asigurări de mai
sus. Din suma asigurată a contractului individual, reasiguratul reţine o anumita
56
cotă, iar restul il cedează în cadrul secţiunii cotă parte. Odată depăşită limita
răspunderii pentru participarea pe bază de cotă parte, întreaga diferenţă este
reasigurată pe principiul excedentului de sumă.
Reasigurarea mixtă favorizează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă
parte pentru că ei vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca şi cel al
reasiguratului şi îi dezavantajează pe reasiguraţii de la secţiunea excedent de sumă.
Ţinând seama de aceste neajunsuri, contractul de reasigurare mixt se plasează la
aceeaşi reasigurători care vor participa la ambele secţiuni. De aceea reasigurarea
mixtă este mai puţin folosită.
Reasigurarea pe bază de pool de reasigurare - se face în vederea
acoperirii unor riscuri deosebite, sau unui complex de riscuri din anumite ramuri de
asigurare şi de aceea mai multe societăţi de asigurare tind să creeze un pool de
asigurare care să plaseze în reasigurare contractele în cauză. Aceasta este
administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare şi le repartizează
între membrii pool-ului, pe baza contractelor de subscriere la care aceştia s-au
angajat. Dacă membrii pool-ului nu acopeăa întreaga valoare a contractului oferit
în reasigurare, diferenţa se plasează în afara pool-ului.
Cauzele care au dus la crearea pool-ului de reasigurare sunt:
- necesitatea acoperirii unor riscuri deosebite, de proporţii foarte mari,
care au o - frecventa şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare);
- existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte
mari (riscuri de război);
- evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către
societăţile de asigurare dintr-o altă ţară sau alta zonă geografică.
Aceasta formă de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de
administrare, în schimb, înfiinţarea pool-urilor de asigurare, determină restrângerea
sau chiar înlăturarea concurenţei.
Întrebări de control
58