Principalele orientări în psihologie

Cele patru forțe din psihologie: behaviorismul,

psihanaliza, psihologia umanistă și psihologia
transpersonală
• a 23-a literă din alfabetul grecesc şi prima literă din cuvinte
ca psyche (psihic, suflet);
• termenul este folosit în fizica cuantică modernă pentru a
denota aşa numitele "variabile ascunse" care determină
scăderea funcţiei undelor;
• simbolul care desemnează grecesul psi se găseşte şi în
alfabetele runice norvegiene, în care simbolizează protecţia
psihică;
• tridentul lui Neptun are forma literei greceşti "psi".
● Psihologia este pe de-o parte o ştiinţă foarte veche cca
2400 ani
● pe de altă parte e şi tânără întrucât, abia în secolul XIX
ea se constituie ca ştiinţă independentă
● Aristotel este considerat întemeietorul psihologiei.
Adevăratul început al psihologiei îl constituie
înfiinţarea laboratorului de psihologie experimentală
în 1879, la Leipzig, de către Wilhelm Wundt (1823-
1920), fiziolog, psiholog şi filosof.
Prefigurarea unui test de inteligenţă
1. BEHAVIORISMUL apare în SUA la începutul
secolului XX ca o reacție la introspecționism.

Bazat în mare parte pe lucrările lui Ivan Petrovici Pavlov

behaviorismul privește comportamentul uman ca
manifestare condiționată, o asociație de stimuli cu
răspuns.
Reprezentanţii behaviorismului şi neobehaviorismului:
● John Watson
● Burrhus Skinner
● Edward. L. Thorndike
● Eduard Tolman
● John Dollard
● Neal Miller
● Albert Bandura
● Walter Mischel
● Julian Rotter
Sâmburele behaviorismului în psihologie
● preocupările timpurii ale lui Thorndike: observarea
comportamentului puilor de găină

● legea efectului
● legea exerciţiului
Contribuţia lui Pavlov : 1. Condiţionarea clasică

● Stimul necondiţionat Răspuns necondiţionat

hrană salivare

● Stimul neutru Nici un răspuns

Stimul necondiţionat + stimul neutru Răsp necond

● Stimul condiţionat răspuns condiţionat
● Behaviorismul exclude din sfera comportamentului
manifestările interne, neobservabile şi care nu pot fi
măsurate direct şi obiectiv, cum ar fi procesele de gândire,
stările de conştiinţă “ştiinţa comportamentului”.

● J. B. Watson (1913) părintele behaviorismului

●
 Watson afirma – referindu-se direct la acest tip de
experiment: „Daţi-mi un copil şi îl voi face să se caţere
sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din
piatră sau lemn… Îl voi face hoţ, răufăcător sau
toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt
nenumărate… Oamenii se construiesc şi nu se nasc.”
COMPORTAMENTUL ÎNVĂŢAT
● Mecanismele de bază ale învăţării sunt:
● Condiţionarea clasică descrisă de Pavlov
● Condiţionarea operantă descrisă de Skinner
● Învăţarea socială descrisă de Bandura
Bazată pe relaţia comportament – efect
● Dacă efectul comportamentului este pozitiv –
comportamentul este “întărit”
● Întărit negativ:
• de evadare
• de evitare
Modul de prezentare al întăririlor:
• Continuu:
• Intermitent
 Limitele behaviorismului:

Simplifică nepermis omul și viața sa, omul

behaviorismului este concret, real viu, însă mutilat și
sărăcit sub raport psihic, dezgolit de orice conținut
psihologic care acordă "substanța" vieții reale:
conștiință, sentimente, motivație, voință.
Acesta este și motivul pentru care, behaviorismul a de
aceea a fost numit "glandologie" sau "știința spasmului
muscular".
● 3. Învăţarea socială: experimentul “BOBO
DOLL”

Concluzii: învăţarea socială (denumită şi observaţională)

are la bază două mecanisme:
● Condiţionare vicariantă:
● ModelareA
Condiţii necesare învăţării observaţionale
ü Atenţie: urmărirea atentă a comportamentuui
ü Retenţie: capacitatea de a reţine comportamentul
ü Abilitatea de reproducere a comportamentului
ü Motivaţia pentru a efectua comportamentul
 NEOBEHAVIORISMUL

❖ admiterea unor variabile intermediare S – O – R (impulsuri

fiziologice, ereditatea, vârsta, experiența anterioară,
conștiința, ideile, gândirea), creând premise pentru o
apropiere de alte curente (cognitivism).
Reprezentanţi ai neobehaviorismului

1. C. L. Hull (1884 – 1952)

• contribuţii în domeniul învăţării şi al psihologiei
experimentale;
• a introdus noţiunea de impuls (drive) și (habitude)
 2. E. C. Tolman (1866 – 1959)

• consideră că omul acționează determinat și orientat de

scopurile și așteptările pe care le are. El părăsește
relația S-R, conștiința este reintrodusă, rolul
factorilor motivaționali este recunoscut.
● cercetări în domeniul biofeedbackului
● Condiţionarea vicariantă: procesul de învăţare a
reacţiilor emoţionale prin observarea altor persoane
● Consideră că învăţarea socială se produce în principal
prin aportul proceselor de imitare şi identificare.
● este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai teoriei
trăsăturilor, afirmând că această viziune simplistă
asupra naturii umane ignoră atât bogăţia, cât şi
unicitatea vieţii individuale
● Abordarea lui Rotter încearcă să integreze două
tendinţe importante în cercetarea personalităţii:
teoriile întăririlor şi teoriile cognitive.
● În 1954 J.Rotter lansează și teoria locusului de
control,
În domeniul teoretic:
● psihologia a consolidat prestigiul ca știință
● a lărgit sfera psihologiei
● a accentuat importanța activităţii nervoase superioare
în procesul învăţării
În domeniul metodologic:
● experimentul devine principala metodă de studiu; –
psihologia devine astfel ştiinţifică.
● a contribuit la apariția unor terapii
comportamentale
● în domeniul şcolar: învăţarea programată a luat o
amploare deosebită în anii 1950 – 1960
● Behaviorismul a încercat să edifice o psihologie fără
conştiinţă, a ignorat cercetarea conștiinței considerând
o asemenea preocupare ca fiind "misticism„
● H. Pieron (1959) arată că "psihologia
comportamentului este o psihologie fără
conștiință".
● V. Pavelcu (1972) aprecia de asemenea ca în psihologia
behavioristă corpul înlocuiește sufletul.