Drepturile copilului si institutiile statului

Drepturile copilului sunt reglementate de Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de

către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost
asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu
privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001).
Documentul definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.

Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasă la părinții naturali, în familii substitutive, în instituții
de îngrijire sau la scoală. Părinții și familiile, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar și
orice cetățean responsabil ar trebui să știe de existența acestor
drepturi. Polițiștii și judecătorii sunt cei care au sarcina să aplice legea, dar toată lumea (în
special cine lucrează cu copiii) are obligația să raporteze cazuri de abuz  sau neglijență îndreptate
asupra copiilor. Autoritățile publice locale și centrale au obligația de a garanta și promova
drepturile copilului.

O serie de elemente au accelerat reforma sistemului de protecţie a copilului în România:

înfiinţarea Departamentului pentru Protecţia Copilului (care ulterior a suferit mai multe
modificări de titulatură, în prezent funcționând sub denumirea de Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie) – instituţie centrală cu rol de coordonare şi elaborare
a politicilor în domeniu – şi preluarea (începând cu anul 2000) de către Direcţiile pentru
Protecţia Copilului (actualele Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului) a
instituţiilor care adăposteau copii, aflate în subordinea altor instituţii centrale (sănătate, educaţie).

Serviciile de protecţie a copilului

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare stabileşte atât tipurile de servicii destinate prevenirii
separării copilului de părinţi, cât şi pe cele de protecţie specială a copilului care a fost temporar
sau definitiv separat de părinţi. S-au organizat şi au devenit funcţionale următoarele tipuri de
servicii: servicii de zi, servicii de tip familial şi servicii de tip rezidenţial.

SERVICII DE ZI
Sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului
şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de
familia sa. Acestea cuprind:
a) centre de zi;
b) centre de consiliere şi sprijin pentru părinţi;
c) centre de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copiilor cu probleme psihice şi sociale;
d) serviciile de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi abandoneze
copilul.

 SERVICII DE TIP FAMILIAL

 Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane
fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi,
ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

 SERVICII DE TIP REZIDENTIAL

 Rolul serviciilor de tip rezidenţial este de a asigura protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului
separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii
plasamentului.
 Aceste servicii includ centrele de plasament (inclusiv casele de tip familial), centrele de primire
a copilului în regim de urgenţă, precum şi centrele maternale.

 Instituții cu atribuții în protecția și promovarea drepturilor copilului

 La nivel central – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie

aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice – monitorizează respectarea drepturilor și principiile strabilite in legea
227/2004 și convenția ONU, coordonează și controlează activitatea de protecție a
copilului;
Avocatul Poporului – apără drepturile și libertățile copilului în raporturile acestira cu
autoritățile publice, pentru a promova și îmbunătăți condiția copilului;
Comisia Pentru Protecția Copilului – se pronunță cu privire la stabilirea unei măsuri de
protecție a copilului ( plasament la o familie, la un asistent maternal, la un centru de
plasament, supraveghere specializată);

 La nivel judeţean – Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului

(DGASPC), în subordinea Consiliilor Judeţene, respectiv a Consiliilor Locale ale
Municipiului Bucureşti – intervenție în caz de abuz și neglijență, evaluarea copilului care
a săvârșit o faptă prevăzută de legera penală, dar nu răspunde penal, protecție a copilului
în regim de urgență și a copiilor străziilor.
 La nivel local – Serviciile Publice de Asistenţă Socială, organizate la nivelul municipiilor
şi oraşelor, sau persoane cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor
locale comunale – identifică situațiile în care e necesară acordarea de servicii sau prestații
copiilor sau familiei sale și le acordă celor îndreptățiți, efectuarea anchetelor sociale în
prcesele de divorț, pentru minorii cu probleme de comportament, în vederea instituirii
tutelei în situațiile constatate etc.
1. www.wikipedia.org
2. www.muncii.ro