IMPACTUL SOCIOLOGIEI CA STIINTA ASUPRA SOCIETATII

Aristotel (383-322 î.e.n.), gânditorul grec din Stagira, discipol al lui Platon si opozant
al acestuia, conceptia sa sociala si-o bazeaza pe observatia sistematica, pe cercetarea masei de
fapte, fenomene si procese, dezvoltând o teorie despre societate si viata sociala în concordanta
cu legile care guverneaza societatea umana. Face referiri geniale la unele aspecte ale vietii
sociale si ale omului, pe care îl defineste ca "fiinta sociala", respectiv "zoon politikon". În
lucrari precum "Etica Nicomachica", "Politika", "Constitutia atenienilor" ( singura constitutie
care s-a pastrat din cele 185 pe care gânditorul le-a studiat),Aristotel cauta "entelehiile" (en-
în, teles-scop, ehein-a avea) desemnând în fapt scopul launtric propriu fiecarui fapt, fenomen,
proces, scopul în fiecare lucru ca tendinta spre perfectiune. Realitatea sociala la Aristotel se
prezinta sub patru aspecte: Philia- reprezinta sociabilitatea; Coinoma- exprima structura
grupala a societatii; Politeia- are drept continut statul care este identificat cu societatea
globala; Nomos- ca ansamblu al regulilor, normelor de conduita, obiceiurilor, practicilor,
moravurilor, normelor de drept si morale, devenind o forma a controlului social.

Al doilea moment presociologic este constituit din întemeietorii "fizicii sociale",

respectiv: Thomas Hobbes (1588-1679), gâ 10410d319k nditor englez care în abordarea
sociala concepe societatea si omul ca existente care se caracterizeaza prin anarhie, concurenta
si individualism. Din aceasta cauza starea naturala a omului este anterioara statului si este
prezentata prin judecati de tipul, "omul este lup pentru om", "razboiul tuturor împotriva
tuturor". Statul este rezultatul contractului social realizat între oamenii societatii date pentru a
elimina razboiul, pentru a instala pacea în societate. Gânditorul englez este împotriva
democratiei si militeaza pentru un stat despotic de regula optând spre monarhie. De retinut
este faptul ca Th. Hobbes îsi contureaza opiniile pe baza unor observatii directe si ample care
stau la baza elaborarii teoriei sociale autoritare, a teoriei ordinii sociale, afirmând natura
irevocabila a contractului social si fundamentând principiul puterii suverane nelimitate a
cârmuitorului. Utilizeaza pentru prima oara conceptul de fizica sociala, preluat de la Saint
Simon si Auguste Comte.

Spinoza, Baruch (Benedict), (1632-1677) adera la conceptia contractualista a lui

Hobbes dar se detaseaza de aceasta militând pentru o forma democratica de guvernare. Acesti
doi gânditori- Hobbes si Spionoza, nu fac altceva decât înlocuiesc entelehiile lui Aristotel cu
forte mecanice, fizice în explicarea fenomenelor si faptelor sociale; au integrat fortele
individuale în fortele colective ca forma de explicare a societatii pe care o înteleg ca fiind
ansamblul indivizilor umani aflati în relatii interdependente.

Un moment distinct al acestei etape este prezentat prin activitatea lui Montesquieu
(1689-1755), gânditor iluminist francez considerat un principal precursor al sociologiei. El
sustine ca statul este o institutie naturala, opus viziunilor providentialismului; forta motrice a
dezvoltarii sociale o constituie legislatia; preconizeaza separatia puterilor în stat; este adept al
determinismului geografic prin care sustine ca legislatia si moravurile unui popor sunt
determinate de factorii de clima, de conditiile geografice; a intuit legitatea proceselor sociale
si caracterul lor obiectiv, legi pe care le vede ca fiind raporturi necesare ce decurg din natura
lucrurilor.

Asadar, Montesquieu descopera în cadrul legilor legislatorului- obiceiurile,

moravurile, manierele etc .privite ca institutii ale natiunii- natura guvernului, ceea ce îl face

1
sa fie ceea ce este; sa stabileasca legi care sunt privite ca raporturi necesare care deriva din
natura lucrurilor, si explica geneza guvernelor; sa demonstreze ca aceste legi depind de
lucruri, de factori generali si speciali, de determinismul natural, geografic.

1.1.2. Fundamentarea sociologiei ca stiinta. Cunoasterea sociologica

Sociologia se fundamenteaza ca stiinta atunci când se contureaza de sine statator

obiectul propriu de studiu iar în plan cognitiv când apare posibilitatea abordarii integratoare
asupra societatii, printr-un sistem de metode si tehnici proprii. De remarcat este în acest
proces ca reprezentantii sociologiei moderne- filosofi ai istoriei, filosofi sociali- printr-un
efort cognitiv amplu si profund procedeaza la separarea sociologiei de filozofie. Dincolo de
discutiile contradictorii care au aparut privind continutul acestui moment, gânditorul francez
Georges Gurvitch (1894-1965) sustine ca fundamentarea sociologiei moderne trebuie sa
înceapa cu:

 Saint Simon, precursor al lui Auguste Comte, reprezentant de seama al

socialismului utopic elaboreaza planuri de construirea unei societati mai bune si în

concordanta cu aceasta contureaza si planul unei stiinte noi pe care o numeste "Fiziologia
sociala" care este identica cu sociologia ca stiinta si care trebuie sa studieze societatea în
actiune fiind o stiinta a libertatilor. Gânditorul francez abordeaza probleme de maxima
importanta: raportul dintre productia materiala si productia spirituala; problema claselor
sociale si luptei de clasa; regimul social, oricare ar fi el, este aplicarea unei conceptii
filosofice. Adept al gândirii filosofice pozitive noua stiinta trebuie sa trateze riguros faptele
sociale, dupa modelul stiintelor naturii dar în maniere specifice. Sa utilizeze metodele
stiintifice în studierea faptelor economice, politice, sociale, materiale ca si a celor spirituale.
El ajunge la concluzia ca faptele sociale dominante în societate sunt cele economice si
îndeosebi cele industriale. Faptele politice sunt tratate în interdependenta cu factori economici
si trebuie sa se manifeste prin reforme ca si prin actiuni legislative.

 Auguste Comte (1798-1857), preia ideile stiintifice pozitive de la Saint Simon,

unde lucreaza ca secretar particular al acestuia; adept al fizicii sociale, a fiziologiei sociale,
prezente la Hobbes si Simon, A. Comte vine cu o conceptie proprie, si elaboreaza, instituie
termenul sociologie, pentru ca este nemultumit de celelalte stiinte pe care le considera ca sunt
neacoperitoare. În volumul al IV-lea al "Cursului de filozofie pozitiva" (1839-1840),
gânditorul francez introduce noul termen pentru noua stiinta, volumul fiind consacrat în
totalitate sociologiei. Ajunge la acest termen nemultumit de stiintele din vremea lui ca si de
clasificarea stiintelor vremii facuta de Saint Simon; elaboreaza o clasificare proprie a
stiintelor în care include sociologia, stârnind o apriga disputa prin faptul ca sustinea ca noua
stiinta, sociologia, este o stiinta generala, simpla, exacta alaturi de matematica, fizica, chimie,
biologie, astronomie; introduce sociologia în locul psihologiei a carei problematica este
preluata atât de biologie cât si de sociologie; sociologia este o stiinta autonoma si se afla în
raporturi firesti cu alte stiinte.

Noua stiinta instituita, sociologia, are ca obiect de studiu umanitatea: toti oamenii
care traiesc sau au disparut , întreaga societate umana în existenta sa. Concepe societatea pe
doua niveluri iar sociologia în doua ramuri: statica sociala - care studiaza conditiile constante
ale existentei societatii, echilibrul social si ordinea sociala; dinamica sociala, chemata sa
studieze legile dezvoltarii sociale, ale progresului social. Regretabil este la A.Comte ca nu

2
pune cele doua niveluri ale existentei sociale în relatii de interdependenta. Noua stiinta se
fundamenteaza pe lozinca: iubirea ca principiu, ordinea ca baza si progresul ca tel. De
asemenea gânditorul francez formuleaza legea lor trei stadii ale dezvoltarii istorice, progresive
a gândirii umane: stadiul teologic, fictiv, fabulos, legendar; stadiul metafizic, abstract,
filosofant; stadiul stiintific, pozitiv, matur, de depasire a iluziilor religiei si ale filosofiei
speculative. Asadar, pentru A. Comte sociologia este o stiinta universalista, integratoare,
priveste societatea în întregul si unitatea sa; individul izolat este o nonexistenta, este o
constructie abstracta, scolastica.

 Sociologia în Anglia se dezvolta prin contributia lui H. Spencer (1820-1903)

considerat reprezentantul întârziat al acestei etape dar prin el sociologia este cunoscuta în
aceasta tara mai cu seama prin utilizarea conceptiei organiciste, sustinând: caracterul supra
organic al societatii, utilizeaza analogia între organismul natural si cel social; identifica prin
organismul natural organismul social; prin organicism da interpretare universalista si
integratoare obiectului social, societatii si sociologiei; aduce în fapt sociologia în Anglia în
timp ce J. S. Mill subordoneaza stiintele sociale sociologiei.

        Frederic Le Play (1806-1884), este asezat printre fondatori de catre G. Gurvitch
pentru faptul ca deschide o noua dimensiune în gândirea sociologica, domeniul activitatii
practice, al cercetarii de teren. Este considerat parintele sociologiei empirice, de teren; aplica
metodele monografice în cercetarea concreta; investigheaza situatia paturilor muncitoare;
sustine ca mediul geografic, factorii demografici si organizarea muncii detin rolul de prin
ordin în existenta sociala.

1.1.3.Sociologia la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, se

caracterizeaza printr-o bogata contributie a unor orientari si scoli sociologice cum ar fi:

      scoala franceza se caracterizeaza prin doua orientari fundamentale

Psihologismul -ca reactie la conceptia lui A.Comte privind psihologia si care a re ca

reprezentat de seama pe G.Tarde (1843-1904), gânditor care aseaza la baza societatii si
devenirii sale fenomene psihologice, respectiv, fenomenele imitatiei. El pleaca de la faptul ca
individul uman poseda în sine capacitatea generala de a imita si elaboreaza pe aceasta baza
legile imitatiei: legea imitarii ideilor si a manifestarilor; legea imitarii superiorului de catre
inferior; legea imitarii trecutului în raport cu prezentul; legea imitarii de la unilateral la
reciproc.

Sociologismul- care are reprezentant de seama pe Emile Durkheim (1857-1917), gânditor

de mare suprafata în epoca. Societatea în conceptia lui, este o realitate sui generis, o entitate
de sine statatoare si nu o suma a indivizilor umani. Este un sistem format din asocierea
indivizilor umani si reprezinta o realitate sociala care are caracteristicile sale proprii, ca
realitate distincta si cu un determinism specific. Categoria de baza utilizata de gânditorul
francez este faptul social, privit ca dat ontologic si care reprezinta temelia edificarii
sociologiei ca disciplina stiintifica; este obiectul exclusiv al sociologiei, caruia îi dedica un

3
capitol în lucrarea Regulile metodei sociologice (1974) Potrivit acestei lucrari este fapt social
orice mod de a actiona, declarat sau nu, în stare sa exercite asupra individului uman o
constrângere generala; este general, pe întreg cuprinsul unei societati date, având o existenta
proprie, în sensul ca nu e nici de natura organica/biologica, nici individual - psihologica.
Rolul faptului social este coercitia, constrângerea pentru ca individul uman sa se conformeze
conventiilor sociale promovate. Faptul social actioneaza precum aerul, pentru ca el si functia
lui se resimt când te ridici împotriva lui, când se încalca normele comportamentale
existentiale; este supraindividual, este universal si obiectiv; este un lucru din care este
construit edificiul socialului; se impune individului uman si exercita presiuni, constrângeri
asupra acestuia.

Societatea, dupa Durkheim, este o realitate existentiala creata prin asocierea individului,
este constiinta colectiva ca rezultat al solidaritatii individului uman. Realitatea sociala este
entitatea existentiala desprinsa din restul universului, a realitatii naturale, a carei esenta este
constiinta colectiva, care este anterioara constiintei individuale, iar prin atributiile sale ea
este Dumnezeu. Constiinta colectiva spune gânditorul român D. Draghicescu este de fapt
viata sociala în totalitatea sa. Gânditorul francez sustine ca ordinea sociala are drept substrat
reprezentarile colective, care nu sunt altceva decât constiinta constiintelor, respectiv, o
realitate supraorganica, preexistenta constiintei individuale, încât constiinta colectiva este
esenta societatii.

Societatea, ca forma a solidaritatii umane parcurge urmatoarele stadii: comunitatea

bazata pe unitatea de interese, credinte, opinii, sentimente, este data de solidaritatea mecanica
care se bazeaza pe dreptul represiv, omogenitatea constiintelor individuale, a indivizilor
umani care traiesc sentimente similare, adera la aceleasi valori, au vointe convergente,
conformitate privind cunostintele individuale a caror suma duce la constituirea constiintei
colective; diferentele sunt estompate; societatea corporatista, data de solidaritatea organica,
ca produs al diviziunii sociale a muncii, specific societatilor evoluate; exprima diferentierile
sociale ale indivizilor umani, iar consensul se asigura prin diviziunea muncii; întregul creste
odata cu cresterea partilor care compun comunitatea corporatista.

Primele observatii stiintifice din punct de vedere sociologic în gândirea franceza le gasim
la E. Durkheim în lucrarea "Sinuciderea" (1897). Concepe sinuciderea ca fiind un act
voluntar individual motivat cel putin din perspectiva psihica si consta în suprimarea
intentionata a vietii ca urmare a unei pluralitati de determinari si care devine un fenomen
social la nivelul societatii franceze. În viziunea lui sinuciderea este de patru tipuri: anomica-
data de situatii anomice, de dezintegrarea sociala a omului; egoista - cauzata de interese de tip
individualist, de existenta relatiilor reduse în grup, de singuratate; altruista, - ca dorinta de a
face bine altora, este eroism; fatalista - ca reactie la normele restrictive care blocheaza
perspectiva.

      scoala germana - din cadrul careia ne vom opri la doi gânditori, respectiv:

        Ferdinand Tonnies (1855-1936), a carei gândire se bazeaza pe contradictia, opozitia

dintre comunitate - societate, apropiat oarecum gândirii lui E. Durkheim si care apare
ulterior gânditorului german. Pentru Tonnies, comunitatea este data de solidaritatea organica
în timp ce societatea este fundamentata pe solidaritatea mecanica, respectiv, pe gândirea
reflexiva, rationala, specifica societatii capitaliste.

4
         Max Weber (1864- 1920),îsi fundamenteaza conceptia pe idealtip, pe tipul ideal -
constructie conceptuala pentru a identifica si explica stiintific cauzele activitatii sociale; o
forma de reconstruire a societatii, a realitatii obiective, prin concepte, prin interventii
abstracte; este o constructie mentala care nu se bazeaza prin însumarea unor note specifice
date, pentru ca este o abordare rationala si devine instrument al cercetarii stiintifice, asa cum
este conceptul de capitalism sau de birocratie. Este un procedeu de reconstructie abstracta a
realitatii empirice cu valoare de instrument al cunoasterii.

Meritul gânditorului german consta în elaborarea unor tipologii plecând de la metoda

comprehensiunii interpretative, care consta în cunoasterea starilor interne a agentilor umani
dispersati dar dependenti de sistem, de ansamblu; ea presupune întelegerea directa intuitiva,
bazata pe percepere si observatia directa a fenomenelor privita ca totalitate reala si concreta.

      scoala engleza- ca si cea americana îsi aduc contributia prin gândirea lui
Benjamin Kidd care vede aparitia si dezvoltarea societatii prin conceptii evolutioniste,
darviniste. Spre deosebire de aceasta scoala americana se remarca prin contributia lui C. H.
Mead în abordarea actiunii sociale, F.H. Giddings în tratarea opiniei publice si a conceptiei
privind sociologia generala, Pitirim Sorokin si T. Parsons în tratarea sistemului social, a
actiunii sociale, a mobilitatii, J. Moreno cu problematica sociometriei.

Gândirea marxista- introdusa în rândul fondatorilor de catre G. Gurvitch si se leaga

de numele lui K. Marx(1818- 1883), Fr. Engels (1820-1895), ca si a lui A. Gramsci, V. I.
Lenin, A. schaff, L. Althuser, R. Garoudy, etc. are a contributie însemnata în explicarea
continutului si esentei societatii: analizeaza societatea ca sistem si introduce conceptul de
formatiune social - economica, ca expresie a societatii totale la un moment dat; face analiza
într-o viziune integralista, sistematica, si structurala a societatii umane în baza conceptiei
sistem- subsistem -clase- grupuri umane; elaboreaza perspectiva devenirii societatii lansând
conceptia cu privire la societatea socialista; studiaza problemele conflictelor, îndeosebi prin
revolutie, ca salt în societate determinat de anumite cauze pe baza unor obiective concrete cu
modalitati de înfaptuire si cu efecte care constau în instaurarea dictaturii proletariatului;
observa rolul productiei materiale si influentele sale asupra productiei spirituale ca si a
raporturilor de interdependenta dintre aceste doua dimensiuni ale societatii; se ocupa de
problema puterii, prin prisma dictaturii proletariatului si autoconducerii.

      scoala româneasca- are o gândire egala cu gândirea universala iar în domeniul
fundamentarii sociologiei o contributie de seama au Ion Ionescu de la Brad îndeosebi prin
dezvoltarea laturii aplicative a sociologiei si utilizarea în cercetare a metodei demografice; C.
D. Gherea îndeosebi prin analiza structurala facuta societatii si conceptia sa privind
neoiobagia; stefan Stânca prin cercetarile privind starea de sanatate în Principatele române.
Deosebite sunt contributiile sistematice realizate de Dimitrie Gusti - creatorul scolii
sociologice de la Bucuresti- mai cu seama în ce priveste unitatea teoretico- aplicativa a
sociologiei, sistemul stiintelor sociologice în cadrul carora se detaseaza unitatea sociala,
vointa, legea paralelismului, etc.; Petre Andrei- în domeniul gândirii sociologice generale, a
sociologiei integraliste; Traian Herseni, H. H. Stahl, Miron Constantinesu formati la scoala
gustiana si cu contributii deosebite în organizarea si desfasurarea cercetarilor din perioada
interbelica si continuarea acestora odata cu punerea sociologiei în drepturile sale ca stiinta, în
perioada postbelica. scoala româneasca este prezenta la toate etapele fundamentarii
sociologiei ca stiinta iar contributiile sale au intrat în rândul valorilor universale.

5
 1.2. Obiectul si metoda sociologiei

Ce este sociologia ? Sociologia provine din latinescul socius- social - si logos- înteles
ca teorie/stiinta care se impune ca structura stiintifica în anii 30-40 ai secolului al XIX-lea,
mai întâi ca proiectii stiintifice, epistemice, privind societatea si individul uman în situatii
relationale si actionale, deci în situatii de colectivitate, iar ca stiinta odata cu eforturile lui A.
Comte pentru realizarea unui nou sistem de clasificare a stiintelor, care avea drept obiectiv
investigatia societatii umane în unitatea si structuralitatea sa. În fundamentarea si dezvoltarea
sa au facilitat conditiile sociale- economice, dezvoltarea nationala. Dezvoltarea industriala si
a urbanismului care aduc în plan social democratia si libertatile individului uman, în sistemul
politic al vremii -;conditiile epistemice, cognitive care permit delimitarea obiectului propriu
de studiu; crearea capacitatii de abordare generala, universala, globala a realitatilor sociale ca
si elaborarea structurilor teoretice si metodologiilor proprii de abordare.

        Pornind de la aceste premise S. Simon lanseaza conceptul de fizica sociala ca

stiinta a omului, chemata sa studieze societatea în actiune, eforturile omului si colectivelor
umane pentru dezvoltarea materiala si spirituala a societatii, eforturi care depasesc capacitatile
individuale; fizica sociala, care de fapt este sociologia este stiinta comunitatilor, a societatilor
în unitatea si integralitatea lor.

        A. Comte - sustine ca sociologia este cea mai complexa stiinta care studiaza
realitatea sociala complexa, în unitatea si structura sa pe baza metodei sociologice care
urmareste ansamblul social; este stiinta oamenilor care traiesc sau au trait în societate, este
stiinta umanitatii în existenta sa, a stiintei umane globale, integrale; este stiinta tuturor
oamenilor integrati iar individul uman izolat este o nonexostenta pentru gânditorul francez;
este stiinta care promoveaza iubirea ca principiu, ordinea ca baza a existentei si progresul ca
tel; este o stiinta universalista, integratoare care cerceteaza societatea umana ca tot, ca întreg.

        J. St. Mill- vede sociologia ca fiind stiinta obiectului social cel mai general si mai
abstract sau simplu, stiinta caracterelor celor mai generale ale societatii.

        H. Spencer- sociologia este stiinta institutiilor, controalelor sociale, a ordinii si

structurilor sociale.

        E. Durkheim -sociologia este stiinta faptului social, privit ca lucruri, a societatii în
unitatea si devenirea sa, este stiinta structurilor, actiunilor si miscarilor sociale.

        Max Weber- sociologia este stiinta care îsi propune sa înteleaga prin interpretarea
semnificatiilor interne ale conduitelor sociale si sa ajunga la explicarea faptelor investigate;
este stiinta comprehensiunii interpretative.

        scoala româneasca - îsi aduce aportul în fundamentarea sociologiei ca stiinta prin
contributia lui C. Dumitrescu Iasi care în 1897 inaugureaza primul curs de sociologie generala
la Universitatea din Bucuresti si C. Leordanescu la Universitatea din Iasi: N. Beldiceanu
publica la Iasi Istoria sociologiei iar D. Draghicescu îsi sustine teza de doctorat cu o tema
consacrata rolului individului uman în determinismul social; Spiru Haret publica în 1910
lucrarea Mecanica sociala, un veritabil studiu de sociologie; Fundateanu, publica în 1912
lucrarea intitulata Sociologia, iar G. D. Scraba, în 1914, publica tot o lucrare sub denumirea
Sociologia.

6
 Se remarca contributia teoretica si practica a lui Dimitrie Gusti care inaugureaza în
1910, la Iasi, primul curs sistematic de sociologie prin care arata ca sociologia este stiinta
unitatii sociale, în cadrul careia natiunea ocupa un loc central. Sociologia este stiinta
natiunii. Dupa plecarea lui D. Gusti la Bucuresti, activitatea la Iasi este continuata de Petre
Andrei care ocupa catedra de sociologie si etica. Sociologia în viziunea lui Petre Andrei este
stiinta comunitatilor umane, a fenomenelor sociale ca raporturi între indivizii umani care se
obiectiveaza în norme si institutii care reglementeaza existenta acestora

Asadar, sociologia este stiinta societatii, a faptelor, fenomenelor, proceselor sociale,

privite în unitatea si structuralitatea lor, în devenirea si istoricitatea lor, este stiinta unitatii
si structurilor sociale, a miscarilor si actiunilor sociale, pentru ca obiectul ei de studiu este
societatea ca ansamblu al indivizilor umani aflati în relatii si actiuni interdependente. Este
stiinta socialului ca forma generala a existentei vietii sociale, stiinta societatii globale, a
organizarii si dinamicii sale, a susbsistemelor din care aceasta se compune în interdependenta
cu alte sisteme din existenta natural universala. Este teoria generala a sistemului social si
organizarii socialului, teoria societatii globale, a tipurilor de societate, a marilor organizari
sociale globale. Este teoria particulara de studiu a realitatii în forma sociologiilor de ramura
privite ca unitati globale, ca teorii a diferitelor componente ale socialului în calitatea lor de
subsisteme: sociologia artei, educatiei, culturii, industriala, urbane, rurale, medicinii, familiei,
economiei, politicii, a intelectualitatii, etc.

1.3. Statutul si functiile sociologiei

Sociologia s-a instituit si s-a dezvoltat ca stiinta autonoma, independenta cu obiect,

legi, concepte( paradigme) si metode proprii. În aceasta calitate, deci ca stiinta autonoma,
sociologia intra în relatii cu celelalte sisteme de gândire, cu alte stiinte- economia, psihologia,
filosofia, antropologia, istoria, pedagogia, etc. contribuind la solutionarea marilor probleme
ale existentei si devenirii omului si societatii sale în unitatea si structuralitatea sa.

Ca forma a gândirii sistematizate ce acopera societatea umana în unitatea si

structuralitatea sa, în permanenta sa devenire, sociologia îndeplineste urmatoarele functii:

        Functia expozitiva, descriptiva- de prezentare si descriere a obiectului de studiu:

fapte, procese, fenomene sociale, asa cum acestea exista, în natura si originalitatea lor; prin
aceasta ea este un fel de sociografie- de prezentare expozitiva a realitatii obiective sociale;

        Functia explicativa- asigura cunoasterea stiintifica a continutului faptelor

investigate, a relatiilor de determinare cauzala a acestora, de interrelatii, de covarianta a
diferitelor aspecte a obiectului studiat; ea asigura cercetarea, analiza si interpretarea
continutului realitatii obiective ca si a integritatii sale.

        Functia critica- functie prin care sociologia, ca stiinta, se raporteaza critic la
faptele investigate, în intentia atât a diagnosticarii cât si ameliorarii, terapiei, existentei
sociale; societatea îsi urmeaza drumul sau în baza legilor obiective specifice iar sociologia
urmareste încadrarea si respectarea legilor naturale ale individului uman si colectivitatilor
umane oferind cadrul de examinare, de sintetizare si devenire a societatii si componentelor
sale.

7
         Functia aplicativa, empirica -de cercetarea concreta a realitatii obiective, a caror
rezultate pot fi utilizate în elaborarea politicilor sociale de catre factorii de conducere. Prin
aceasta functie se urmareste aplicarea terapiilor sociale pe baza ipotezelor dezvoltarii stabilite
cu privire la devenirea faptelor investigate.

        Functia prognotica, sau de prognoza - exprima preocuparea sociologiei ca pe baza

diagnozei, a cunoasterii faptelor, fenomenelor si proceselor cercetate, sensul devenirii lor,
respectiv, sensul dezvoltarii.

Asadar, sociologia s-a impus în gândirea si practica stiintifica, devenind un sistem de

analiza umana a realitatilor individului si a societatii umane, în unitatea si structuralitatea sa, a
faptelor sociale privite ca lucruri obiective, ca realitati existentiale.

1.4. Sociologie - sociologii de ramura. Sociologia economica

Sociologia, asa cum am vazut, este studiul stiintific, sistematic al vietii sociale, al
actiunilor umane si al rezultatelor acestor interactiuni în structuri determinate. Este studiul
societatii globale, a societatii ca ansamblu, ca sistem, ca totalitate, societate, arata T. Parsons
(1951) privita ca întreg structurat, ca entitate organizata si interdependenta; ca sistem compus
din subsisteme, în determinarile lor institutionale, organizationale si grupale. Este stiinta care
studiaza fenomenele sociale, faptele si procesele sociale, ca rezultat al actiunii agentilor
umani- oamenii - determinati sa-si satisfaca unele nevoi individuale si sociale si sa
îndeplineasca anumite functii sociale.

Sociologia priveste societatea ca sistem formata dintr-o pluralitate de actori, sistem

care este considerat fie reper în actiune, fie ca entitate a interactiunilor umane, fie ca o
colectivitate, ca o unitate în raport cu telurile actorilor. Ea priveste agentii ca reali actori
sociali constituiti din oameni si grupurile umane orientati cognitiv si evaluativ (catetic) în
toate actiunile lor; cognitiv pentru ca îsi defineste cadrele în care actioneaza; evaluativ
(catetic) pentru ca exprima aprecieri si selecteaza elemente actionale care sunt relevante
pentru el.

Sociologia s-a impus în gândire ca teorie generala a sistemului social, ca teorie a

societatii globale, respectiv, ca macrosociologie dar ca si stiinta a faptelor si proceselor
sociale având drept sarcina descifrarea fiecarui aspect în parte.

        Faptele sociale- sunt elemente, aspecte concrete din viata sociala constituind
tesatura realitatii sociale date; apartin existentei sociale si au caracter obiectiv, fiind privite ca
lucruri; E. Durkheim arata ca faptele sociale sunt existente exterioare ale constiintei, lucruri
extrem de complexe si care au o functie coercitiva asupra individului uman.

        Fenomenele sociale -reprezinta ansamblul faptelor sociale care se împletesc într-o
curgere continua; sunt mereu în miscare, grupându-se în ansambluri complexe de fapte
determinate: economice, politice, morale, etc. caracterizându-se prin: sunt complexe si
dinamice; apartin lumii reale, lumii obiective; sunt rezultatul actiunilor umane, ale individului
sau grupurilor umane.

8
         Procesele sociale- sunt actiuni colective ale indivizilor umani orientate, directionate
spre ceva, respectiv, spre producerea bunurilor materiale/nemateriale, rezultate din
transformarea mediului natural potrivit intereselor subiectilor actionali; sunt actiuni ale
oamenilor cu sens transformator si obtinerea unor rezultate scontate: transformari materiale cu
efecte în obtinerea de bunuri necesare existentei individuale si colective.

Sociologiile de ramura -sunt sisteme de gândire, teorii ale componentelor societatii

globale, ale sistemului social global, întelese ca subsisteme. S-au impus din necesitati de
specializare a cercetarii si cunoasterii stiintifice a diferitelor dimensiuni/componente ale
socialului, domenii de activitate si care surprind diversitatea obiectului social, studiat de
acestea în unitatea existentei sociale date; sunt rezultatul abordarii logice si în forme concrete
si particulare a subsistemelor societatii globale: economia, cultura, arta, politica, familia,
munca, urban- rural, creatia, intelectualitatea, medicina, industria, etc. din care detasam
sociologia economica.

Sociologia economica - s-a impus ca modalitate de studiu sistematic pentru

aprofundarea cunoasterii într-un domeniu vital, pentru asigurarea valentelor umaniste al
activitatii economice, ca domeniu vital al existentei umane; pentru a surprinde economia în
multitudinea dimensiunilor sale, ca ansamblu al activitatilor si interdependentelor economice
la nivel macro si micro sistem prin mecanisme proprii de functionalitate.

Sociologia economica, sustine Neil Smelser (1963) este stiinta sociologica de ramura
care îsi propune sa explice formarea, consolidarea si schimbul comportamentelor indivizilor
umani institutionalizati organizational si influentele lor asupra productiei; dupa cum este
chemata sa explice continutul activitatii economice si influenta ei asupra comportamentelor
indivizilor si grupurilor umane în calitatea lor de agenti economici. Sociologia economica,
potrivit lui J. A. Schumpeter (1955), are drept obiect de studiu comportamentul indivizilor
umani în situatii institutionale în cadrul activitatilor de productie, respectiv, sa studieze
comportamentul economic si rezultatele lor privite ca acte, ca activitati si produse economice;
motivatiile comportamentale si efectele lor; cauzele, determinarile, comportamentelor
economice; modalitatile de înfaptuire a comportamentelor împreuna cu rezultatele obtinute,
privite ca efecte. Dupa Ch. Bettelheim (1948), sociologia economica se construieste în raport
cu economia si doctrinele economice, cercetând conditiile istorice si structurale în care
actioneaza legile economice pentru a da consistenta si eficacitate vietii economice; studiaza
determinismele sociale pe combinari suple si evolutive, procurând economiei suplete si
eficacitate; asigura studiul în timp si spatiu a evolutiei economice si permite efectuarea de
aplicatii realiste privind actiunea legilor economice universale si explica functia efectiva a
acestor legi într-o situatie concret data.

Asadar, sociologia economica este o stiinta de granita, ramura a sociologiei generale,

aflata la interdependenta economiei politice- sociologiei- psihosociologiei - chemata sa
studieze în mod global faptele, fenomenele, procesele economice, în calitatea lor totala,
oamenii si grupurile umane- ca agenti activi ai economiei- în structura lor comportamentala, a
conduitelor lor pentru instituirea activitatilor economice. Este teoria activitatilor si actiunilor
economice. Primul aspect- activitatea economica- privit ca ansamblu de acte fizice,
intelectuale si morale facute cu scopul de a obtine ceva, un anume rezultat; presupune
folosirea sistematica a capacitatii fizice si mentale pentru obtinerea unui efect; este o
manifestare a esentei umane. Actul economic exprima cea mai simpla unitate structural
functionala din cadrul operatiilor, actiunilor fizice si mentale orientate spre producerea a ceva,
pentru obtinerea unui rezultat. Actiunea economica este privita ca o relatie materiala dintre

9
agent si mediu pentru transformarea acestuia potrivit nevoilor subiectilor, agentilor
economici. Sociologia economica studiaza asadar activitatile si actiunile economice în
structura faptelor, fenomenelor si proceselor socioeconomice, studiaza agentii economici,
structurile sistemului si dinamica acestuia în calitatea lor de componente a existentei
socioeconomice dintr-o societate data, studiu înfaptuit la nivelul totalitatii, deci a sistemului,
sau la nivelul partilor componente considerate ca subsisteme.

În ce ne priveste am optat, la fel ca majoritatea gânditorilor din acest domeniu pentru

abordarea particularitatilor si complexitatii subsistemelor din cadrul sistemului economic:
agentii, structurile organizationale si grupale, sistemul si dinamica socioeconomica urmarind
urmatoarele dimensiuni: agentii - indivizii si grupurile umane ca reprezentând primele
realitati sociale si de care se leaga comportamentele economice; structurile actionale si
relationale ale indivizilor si grupurilor umane ca realitati directe în care agentii se
manifesta în structuri comportamentale.

10