Alexandru Lapusneanul- Caracterizare

„Alexandru Lapusneanul”, de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura
romana. Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al „Daciei literare” (1840), nuvela
apartine prozei romantice, fiind inspirata din istoria nationala, potrivit recomandarii lui Mihail
Kogalniceanu din „Introductie”, manifestul literar al romantismului romanesc.
Nuvela istorica are ca tema evocarea artstisca a celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lapusneanul (1564-1569). Lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii
puterii de un domnitor crud se raporteaza la realitatile social-politice din Moldova secolului al
XVI lea.
Actiunea nuvelei este pusa pe seama unor personaje ale caror caractere se dezvaluie in
evolutia gradata a conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt puternic individualizate,
construite cu minutiozitate (biografia, mediul, relatiile motivate psihologic) sau portretizate
succint.
In desfasurarea narativa, Alexandru Lapusneanul este principalul element constitutiv,
celelalte personaje gravitand in jurul personalitatii sale.
Imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul este conturata in „Letopisetul
Tarii Moldovei” de Grigore Ureche, cronica din care, Negruzzi preia scene, fapte si replici (ex:
mottoul capitolului I si IV), dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin
viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Astfel, pornind de la
persoane reale/personalitati istorice, scriitorul creeaza personaje literare, reprezentand anumite
tipuri umane, cu destine si profiluri psihologice care sustin coerenta narativa. De pilda, ca
persoane, vornicul Motoc, postelnicul Veverita si spatarul Spancioc fugisera la Liov, in Polonia,
si nu mai traiau in a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul; ca personaje, ele sunt prezente
pentru a ilustra tipuri umane (boierul tradator si lingusitor, boierii „cu iubire de mosie”).
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje exceptionale (au calitati si
defecte iesite din comun) in situatii exceptionale, antiteza ca procedeu de constructie, liniaritatea
psihologica, replicile memorabile.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela, personaj romantic, exceptional,
care actioneaza in situatii exceptionale (ex: scena uciderii boierilor,a pedepsirii lui Motoc, a
mortii domnitorului otravit). Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud, perfect integrat in
mentalitatea epocii, care guverneaza absolutist intr-o societate dominata de anarhie feudala. El
este construit din contraste si are o psihologie complexa, calitati si defecte puternice, fiind „un
damnat” romantic.
Autorul ii marcheaza destinul prin cele patru replici memorabile, plasate in fruntea capitolelor
si avand rol de motto. Destinul sau este acela de a impune autoritatea domneasca prin orice
mijloace. Afirmatia „Eu nu sunt calugar, sunt domn!” reflecta faptul ca nu abdica de la propriul
destin nici in fata limitelor omenesti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunand
suprimarea sa fizica.
Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic,
personajul este puternic individualizat si memorabil.
Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabila si formulata de la inceputul nuvelei,
in raspunsul dat soliei boierilor: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul”.
Hotararea este pusa in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor
opozitii, culminand cu uciderea celor 47 de boieri la ospat si incheiandu-se prin revenirea asupra
hotararii de a se calugarii.
Vointei neabatute i se asociaza alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane,
diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului, dar folosite pentru
consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni linistitoare pentru ceilalti,
dar care ascund un plan de razbunare.
Promisiunea pe care i-o face lui Motoc- „iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji in sangele
tau”- il linisteste pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrandu-i din nou „in favor”.
Planul de razbunare al lui Lapusneanul este insa crud. Motoc sfarseste sfasiat de multime.
Sacrificandu-l pe boier, se razbuna pentru tradarea acestuia in prima domnie si potoleste
(manipuleaza) multimea revoltata, de a carei putere este constient: „Prosti, dar multi”. Stapanirea
de sine, sangele rece sunt dovedite in momentul pedepsirii lui Motoc, pe care il ofera glotei ca tap
ispasitor.
„Leacul de frica” promis cu umor negru doamnei Ruxandra, piramida din capetele boierilor,
reflecta sadismul celui care stiuse sa-si stapaneasca impulsul violent in momentul cand, prin
rugamintea ei, are impresia ca doamna vrea sa se amestece in conducerea tarii.
Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt o cursa, de la alegerea locului si
a momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs („Bate-voi
pastorul, si se vor imprastia oile”) si pana la detaliile propriei vestimentatii („in ziua aceea era
imbracat cu toata pompa domneasca”).
Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze mesele sau persoanele (boierii), pentru a-si
pune in aplicare planurile.
Cruzimea este o insusire obisnuita in Evul Mediu dominat de luptele pentru putere, dar in
cazul lui Lapusneanul are manifestari care apartin exceptionalului: asista razand la macelul
boierilor, nascoceste schingiuiri „ca sa nu uite dorul lui tiranic de a vedea suferiri omenesti”,
ameninta chiar sa-si ucida propriul fiu, in care vede un uzurpator al puterii. Uciderea lui
( cumplita, prin otravire) este singura cale de a-l opri si o plata pentru cruzimea sa.
Este caracterizat direct ( de catre narator, alte personaje, autocaracterizare) si indirect ( prin
fapte, gesturi, limbaj, comportament, relatia cu celelalte personaje, vestimentatie).
Naratorul realizeaza, in mod direct portretul fizic al domnitorului prin descrierea
vestimentatiei specifice epocii: „Purta coroana Paleologilor, si peste dulama poloneza de catifea
stacosie, avea cabanita turceasca”.
Caracterizarea realizata de alte personaje este succinta: „Crud si cumplit este omul acesta”
(mitropolitul Teofan), „sangele cel pangarit al unui tiran ca tine” (Spancioc)
Autocaracterizarea evidentiaza trasaturi morale: „n-as fi un natarau de frunte, cand m-as
increde in tine?”.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin fapte care evidentiaza in maniera romantica
cruzimea personajului si dorinta lui de a distruge influenta boierilor: uciderea si schingiuirea lor,
distrugerea cetatilor si reducerea numarului ostilor moldovene.
Replicile personajului sunt memorabile, doua dintre ele figurand ca motto al capitolului I si
IV. Raspunsul dat boierilor- „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..”- a devenit emblema a
personajului care se autodefineste prin vointa de neinfrant.
Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje. Pentru a se razbuna,
pune in aplicatie cate un plan. Cruzimea sfarsitului ales pentru fiecare personaj depinde de
„gravitatea” vinii: pe boieri ii macelareste, pe Motoc il da multimii, doamnei ii da „un leac de
frica”. Propriul sfarsit va sta sub semnul cruzimii si al razbunarii celorlalti: „Invata a muri, tu care
stiai numai a omori”.
Relatia cu doamna Ruxandra este construita pe antiteza romantica angelic-demonic.
Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna Ruxandra reflecta ipocrizia,
disimularea lui. Se casatorise cu ea „ca sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui
Rares”. Nu o respecta nici pentru originea ei nobila ( descendenta a lui Stefan cel Mare), nici
pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai.
Avand „capacitatea de a ne surprinde, intr-un mod convingator”, Lapusneanul este un
personaj „rotund”, spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvela, personaje „plate”,
„construite in jurul unei singure idei sau calitati” (E.M.Forster)
Monumentalitatea personajului, titanismul, exceptionalitatea romantica, forta de a-si duce
planurile la bun sfarsit, machiavelic, indiferent de mijloace, spectaculosul actiunilor, concizia
replicilor fac din personajul principal al nuvelei in al carei titlu figureaza numele sau, Alexandrul
Lapuseanul, un personaj memorabil.