REPLICARE,

PATOGENEZA,
GENETICA,
APARARE,
TERAPIE
S.l. dr. Lavinia Daba

1
REPLICAREA VIRALĂ
 VIRUSURILE nu se pot multiplica
independent.
 VIRUSURILE utilizează substratul, energia şi
organitele celulei parazitate pentru sinteza
componentelor virale.

 Virusurile îşi folosesc doar genomul, care

codifica structuri, dar si procese specifice.

2
MULTIPLICARE VIRALĂ
 Multiplicarea virală studiată în culturi celulare
are fazele:
 eclipsa (perioada în care virusurile se multiplică
intracelular) şi
 faza de eliberare intensă din celule urmată de
infectarea celulelor sănătoase.

3
ECLIPSA
 acopera perioada dintre dezvelirea
genomului, ceea ce scade infectivitatea si
posibilitatea de identificare in functie de
structura externa.
 Se termina la aparitia noilor particule virale.
 Fiecare celula infectata poate produce pana
la 100.000 de particule virale, dintre care 1-
10% sunt infectioase.
 Particulele neinfectioase sunt rezultatul
mutatiilor si al erorilor de asamblare

4
MULTIPLICARE VIRALĂ
 FAZA I- timpurie: recunoaşterea celulei-ţintă,
ataşarea la celulă, patrunderea prin membrana
celulara si eliberarea genomului in citoplasma.
 Ataşarea are loc prin proteine virale specifice
de suprafaţă VAP (viral atachment proteins),
care interacţionează cu receptori celulari
complementari.
 Receptorii pot fi proteine sau carbohidrati de pe
glicoproteine sau glicolipide.
 Virusurile se fixeaza pe receptori exprimati
specific pe anumite tipuri celulare (ex: CR2, Ag
P)
5
7
 Patrunderea.
 La virusurile simple, nude are loc endocitoza
sau viropexia.
 Structura hidrofoba a proteinelor capsidare
favorizeaza patrunderea directa prin membrana
 Urmeaza decapsidarea
 Virusurile complexe pătrund fie prin endocitoză
fie prin fuziunea peplosului cu proteinele
membranei celulei-ţintă. Genomul este eliberat
direct in citoplasma.

8
 Genomul virusurilor ADN trebuie sa ajunga in
nucleu.
 ARN-ul viral ramane in citoplasma

9
 FAZA II. REPLICAREA VIRALĂ
1. Replicare genom
2. Sinteza macromoleculelor virale
3. Asamblare
4. Eliberarea virionilor
 Virusurile ADN si cele ARN + au acid nucleic
infectios (initiaza replicarea prin producere de
mARN si sinteza proteica)
 Iniţial se copiază din genomul viral un fragment
care serveşte sintezei proteinelor timpurii.
Copierea are loc sub controlul enzimei ARN-
polimeraza care catalizează producerea mARN.
 Proteinele virale sunt denumite: proteine
timpurii şi proteine târzii.
10
 Viral Replication
Stages in virus replication begin when virions infect cells

Attachment/
Adsorption

Penetration

Uncoating

Biosynthesis

Maturation &
Assembly

Release

04/07/2020 11
 Proteinele timpurii sau nestructurale sunt
enzime sau proteine inhibitorii ale replicării
celulei-ţintă. Catalitice, in nr redus.
 Copierea genelor virale târzii conduce la
sinteza de proteine structurale care vor
compune noile virusuri.
 Intai se replica genomul. Noile copii ale
genomului amplifica sinteza de mARN
 Se sintetizează multe copii ale unei proteine.
 Sinteza proteică celulară este inhibată, ceea
ce determină citopatologia bolii virale.

12
 Transcriptia ADN-ului viral are loc in nucleu.
 Virusurile ADN utilizează polimeraza celulei-ţintă si alte
enzime pt sinteza de mARN.
 Genele pot fi transcrise in directii diferite
 Replicarea virusurilor ADN este dependenta de enzimele
si substratul necesar pt obtinerea nucleotidelor.
 Virusurile ADN se replica numai in celulele in faza de
crestere (precursori, celule fetale)
 Unele virusuri produc proteine care se fixeaza si previn
inhibitia dezvoltarii (promoveaza actiunea factorilor de
crestere)

13
 Genomul ARN pozitiv actioneaza ca si mARN
 Se fixeaza direct pe ribozomi si determina sinteza
proteica
 Se sintetizeaza o poliproteina, care este clivata
 Se sintetizeaza si un ARN negativ (antigenom) care
este important pt replicarea genomului si sinteza a
mai mult mARN

14
 Genomul ARN negativ este o matrita pt
mARN
 Virusurile ARN îşi codifică sinteza de ARN
polimerază ARN-dependenta, deoarece
celulele infectate nu o pot sintetiza.
 De obicei, transcriptia si replicarea au loc in
citoplasma
 In timpul replicarii si transcriptiei se
formeaza un ARN dublu catenar, care nu se
gaseste in mod normal in celule si care
stimuleaza intens apararea antivirala.
15
 Retrovirusurile au genom ARN pozitiv, dar nu se
replica in citoplasma.
 Genomul lor este reprezentat de doua copii ARN
pozitiv
 Au doua molecule de tARN
 Si o ADN polimeraza ARN-dependenta (revers-
transcriptaza)
 tARN-ul serveste ca primer pt sinteza unui ADN
complementar, care este sintetizat in
citoplasma, dar care este transferat in nucleu,
apoi integrat in cromatina celulei gazda
16
 Astfel, genomul viral devine o gena celulara
 Promotorii de pe genomul viral stimuleaza
trascrierea ADN-ului viral de catre celula

17
PATOGENEZA VIRALĂ

18
ASAMBLAREA
 Unirea proteinelor virale şi a acizilor nucleici
virali are loc în situsuri diferite celulare.
 Se asamblează iniţial capsidele, apoi se
umplu cu genom sau
 asamblarea are loc de la început în jurul
genomului.
 Procesul de asamblare seamana cu reactia de
cristalizare
 Glicoproteinele virale sunt transportate pana
la membrana celulara in vezicule.

19
ELIBERAREA DIN CELULĂ
 Ieşirea din celulă a virusurilor nou-formate
poate avea loc prin liza celulei parazitate
(virusuri nude),
 prin exocitoza sau
 prin ”înmugurirea” peretelui celular (în
cazul virusurilor complexe).
 Înmugurirea este urmată de preluarea de
glicoproteine din membrana celulei
parazitate.
 Supravietuirea celulei infectate dupa
eliberarea virionilor permite continuarea
producerii de virusuri.
20
 Virusurile–fiice vor invada noi celule ceea ce
constituie baza bolii virale.
 Virusurile, nucleocapsida sau genomul viral se
pot transmite direct intercelular prin punti
citoplasmatice
 Prin fuziunea celulelor sau
 Vertical, la celulele fiice
 Aceste cai permit virusurilor sa scape de
sistemul imun
( Unele virusuri induc formarea de sincitii celulare
- sintetizeaza un numar imens de virioni)

21
 GENETICA VIRALĂ
 Pot apare mutaţii spontane care crează tulpini
virale diferite de cele sălbatice. Mutaţiile pot fi
induse în laborator prin radiaţii sau chimic.
Mutaţiile pot fi: deleţii sau insertii. Pot fi mutaţii
letale (inactiveaza gene esentiale).
 Virusurile nu au mecanisme de corectare a erorilor.
 Variantele se identifica prin secventa de
nucleotide, proprietatile antigenice, functionale
sau structurale.
 Mutanţii pot fi: atenuaţi (produc boli mai uşoare),
mutanţi cu necesităţi de temperatură diferite,
mutanţi care au alte celule-ţintă.
22
 Virusurile cu genom segmentat sunt supuse
reasortării (asamblarea întâmplătoare).
 În organismul uman virusurile care
supravieţuiesc sunt cele care rezistă presiunii
selective (prin anticorpi, prin măsuri de
apărare locală, etc.).
 “In vitro” virusurile nu sunt supuse presiunii
selective, ceea ce permite exemplarelor
sărace să supravieţuiască. Acest mecanism
este utilizat pentru obţinerea de vaccinuri.

23
 TRANSMITERE

 Calea de transmitere cea mai frecventa este

inhalarea
 Contact direct
 Fecal-orala
 vectori
 intrauterin
 Parenteral
 transplant

24
PATOGENIE
 Virusurile pot determina infectii dupa ce
depasesc barierele protectoare ale
organismului (continuitate, lacrimi, mucus,
celule ciliate, suc gastric, bila, IgA), sistemul
imun prin distrugerea diferitelor tipuri de
celule sau prin declansearea raspunsului
imun sau inflamator.
 Evolutia infectiei depinde de interactiunea
virus-gazda si de raspunsul gazdei.

25
 Pot sa fie invazive sau nu (raman la poarta
de intrare).
 Difuzeaza prin sange (viremie), fagocite
(inactivare, replicare), limfocite sau
neuronal
 Unele prezinta tropism pentru anumite
tesuturi
 Virusurile pot determina infectii
asimptomatice, cu manifestari specifice sau
multiple sau pot fi letale.

26
27
 Factorii de virulenta vizeaza replicarea,
transmiterea, invazivitatea si fixarea pe
celule sau eludarea raspunsului imun.
 Incubatia poate fi asimptomatica sau consta
in prodrom (frisoane, febra, cefalee, mialgii)
 Dupa perioada de stare, cu simptome
specifice sau nespecifice, urmeaza evolutia
spre
 Convalescenta,
 Cronicizare sau
 deces
28
 LA NIVEL CELULAR
1. Infectie abortiva (oprirea replicarii)
2. Moartea celulei (infectie litica)
3. Replicare fara distrugerea celulei (infectie
persitenta)
4. Prezenta virusului fara replicare, dar cu potential
de reactivare (infectie latenta-recurenta)
 Infectia persistenta poate fi

1. Acuta
2. Cronica (nu e litica, dar e productiva)
3. Latenta (exista sinteza virala limitata)
4. Recurenta (alterneaza latenta cu productia)
5. Transformare (imortalizare)

29
REZISTENTA CELULELOR
 Nu sunt permisive daca nu exprima receptor
pt virus
 Au cai enzimatice, activatori transcriptionali
sau mecanisme ce nu permit replicarea
 Replicarea virusurilor poate determina
citoliza sau modificari ale formei celulei,
functiilor ei sau ale antigenelor.
 Virusurile litice, care duc la distrugerea
celulei declanseaza o reactie imuna necesara
indepartarii detritusurilor celulare

30
 Se activeaza sinteza de citokine, interferon
care pot limita replicarea
 Virusurile citolitice pot induce si apoptoza,
care conduce la autodistrugerea celulei gazda
 Acest proces favorizeaza eliberarea virusurilor
din celule, dar opreste si sinteza de
componente virale. (exista virusuri care inhiba
apoptoza)
 Exprimarea pe suprafata celulelor infectate a
unor glicoproteine declanseaza fuziunea cu
celulele invecinare (sincitii)

31
 Virusurile pot afecta cromozomii celulei gazda
 Apar incluziuni intranucleare sau citoplasmatice
(acumulare de capside)
 Vacuolizari, balonizari
 Virusurile ADN si retrovirusurile pot determina
infectii persistente care stimuleaza cresterea
celulara determinand transformarea sau
imortalizarea.
 celulele transformate continua sa se dezvolte
fara sa imbatraneasca, apar alterari morfologice
si de metabolism, dispare inhibitia de contact

32
 Mecanismele transformarii constau in
1. activarea sau furnizarea de gene ce
stimuleaza cresterea
2. Inlatura mecanismele celulare de limitare a
sintezei ADN si a cresterii celulare
3. Prevenirea apoptozei
4. Determina sau induc sinteza de citokine ce
stimuleaza cresterea celulara

33
APARAREA ANTIVIRALA
 Scop: prevenirea patrunderii, raspandirii
 Eliminarea virusurilor
 Eliminarea celulelor infectate
APARARE NESPECIFICA
 Febra, interferon, macrofage, celule
dendritice, NK,
 E declansata de celulele infectate, molecule
virale, ADN, ARN, glicoproteine
 Mediata de IFN, citokine
 Previne majoritatea infectiilor virale

34
IMUNITATEA ANTIVIRALĂ
 Imunitatea antivirală este asigurată prioritar
de imunitatea celulară.
 Apare şi răspunsul imun umoral impotriva
virusurilor extracelulare
 pt controlul virusurilor citolitice
 Pt virusurile ce determina viremie
 constituie baza diagnosticului bolilor virale
care se face prin metode diverse de detecţie
de antigene virale sau de anticorpi antivirali.
 Necesita cateva zile pana la activare si pana
devine eficienta.
35
IMUNITATEA CELULARA
 e necesara pt liza celulelor infectate cu virusuri
lizogene si anvelopate
 Hipersensibilitatea (III sau IV) si raspunsul
inflamator contribuie la manifestarile
patologice si la simtomatologia infectiilor virale
 IFN si citokinele determina sindromul
pseudogripal (febra, curbatura, cefalee)
 Unele virusuri pot induce adevarate cascade de
citokine ce declanseaza boli autoimune
 Copiii au un raspuns imun celular atenuat, ceea
ce determina o evolutie mai usoara

36
MECANISME DE ELUDARE A RĂSPUNSULUI IMUN

 Integrarea în genom.
 După integrare, genomul viral se poate transmite
orizontal şi infecta alte celule, dar şi vertical.
 În ultima situaţie induce infecţii persistente cu
minima implicare a răspunsului imun.
 Propagarea directă de la o celulă la alta, cu
formare de sinciţii şi celule gigante multinucleate
(herpes virusuri, HIV, paramixovirusuri).
 Infectarea celulelor lipsite de MHC I (ex.
neuronii), care face ca sistemul imun să nu poată
recunoaşte peptidele virale din complexele pe
care le realizează cu membranele celulelor gazdă.
MECANISME DE ELUDARE A RĂSPUNSULUI IMUN

 Inhibarea expresiei complexelor peptid viral – MHC

I: transportul acestui complex către suprafaţă
presupune existenţa unor proteine de transport.
 Unele virusuri perturbă acest proces si previn
recunoasterea celulei infectate de către LTc.
 Variaţia antigenică, ca în cazul HIV, este rezultatul unor
erori induse de RT în timpul sintezei ADN pe matriţa
ARN.
 Mutaţiile induc modificarea gp 120 la nivelul unor
structuri faţă de care apăruseră anterior Ac specifici
care nu mai sunt capabili să recunoască noua variantă
Ag.
 Modularea antigenică, cum ar fi pierderea Ag
implicate în recunoaşterea celulelor infectate,
mecanism care pare implicat în PESS.
ELUDAREA RASPUNSULUI IMUN
 Acesti pacienţi prezintă Ac în titruri mari faţă de Ag
diferite ale virusului rujeolei, dar acestea nu pot fi
recunoscute la nivelul celulelor nervoase.
 Celulele infectate ale creierului nu exprimă Ag virale
la nivelul membranei, desi în citoplasmă există mari
cantităţi de polipeptide şi glicopeptide virale.
 Inhibarea efectorilor sistemului imun:
a) multe poxvirusuri produc asa numiţi viroreceptori sau
molecule solubile, omologi ai receptorilor pentru IFN si
TNF, care ar bloca efectul antiviral al citokinelor;
b) VHB induce sinteza unor mari cantităţi de AgHBs de către
celulele infectate.
 Acest Ag circulant blochează Ac antivirali înainte ca ei să
ajungă la celulele infectate viral, acţionând ca un „scut
reflector” care deviază Ac si protezează celulele
infectate.

39
TERAPIA ANTIVIRALĂ
 ¾ din bolile infecţioase ale omului sunt boli
virale.
 Sunt viroze de gravitate medie care apar
sezonier: guturai, enteroviroze, viroze
respiratorii de etiologie diferită. Acestea se
tratează simptomatic (cu antiinflamatorii,
vitamina C, antitermice etc.)
 Virozele grave se tratează specific cu
antivirale.
 Sunt toxice pt ca actioneaza intracelular

40
SUBSTANTE ANTIVIRALE –
MECANISME DE ACTIUNE
1. Inactiveaza particulele virale in mediul
extracelular.
2. Previn atasarea si/sau patrunderea in
celule.
3. Previn replicarea genomului viral.
4. Previn sinteza proteinelor virale specifice.
5. Previn asamblarea si eliberarea noilor
virioni.

41
ANALOGI NUCLEOZIDICI
-ACYCLOVIR (HSV), AZT (HIV)
 Analogii nucleozidici nu prezinta radicalul 3' OH.
Daca sunt incorporati in molecula de acid nucleic,
se opreste sinteza pt ca nu se mai poate atasa o
alta nucleotida.
 Acyclovir – primul antiviral (tratament herpes
simplex, Zona Zoster – nu poate eradica inf, dar
previne transmiterea interpersonala)
 Azidotimidina (AZT) - Zidovudina, primul antiviral
folosit in inf cu HIV infection, s-a dovedit ca
previne transmiterea perinatala a virusului.
Prezinta toxicitate crescuta, induce rezistenta, nu
mai este recomandat in majoritatea ghidurilor
nationale de tratament al inf HIV
42
INHIBITORI DE PROTEAZE
 Primii au prezentat o toxicitate prea mare pt a putea fi
utilizati in terapie.
 Ritonavir si Indinavir – reduc replicarea HIV in celule
prin inhibarea proteazelor care intervin in copierea
virionilor. Poliproteinele gag and gag-pol nu vor mai fi
lizate, nu se mai obtin proteinele necesare pt
asamblarea capsidei.
 Nu se mai copiaza integrazele, revers-transcriptaza si
proteazele pt noile particule virale. 
 Au actiune intensa si specifica
 Se pot combina cu doi analogi nucleozidici intr-un triplu
"cocktail", concentratia virusului in organism (incarcarea
virala - viremia) poate fi scazuta de cateva ori.

43
 Indinavir (in triplu cocktail)- 80% din
pacienti au ajuns la o viremie < 50 copii/mL
dupa 48 saptamani.
 Rupintrivir (Phizer) - inhibitor al proteazei 3C
a rhinovirusului.
 Antagonistii de receptori celulari
(componente ce se fixeaza pe receptorul 5
de chemokine CCR5 blocheaza fixarea HIV pe
macrofage)
 Pleconarilul blocheaza decapsidarea
picornavirusurilor
44
INHIBITORI DE NEURAMINIDAZA
– OSELTAMIVIR (GRIPA)
 Se utilizeaza 4 substante din doua categorii de antivirale pt
a atenua severitatea din infectia gripala
 Sunt substante care previn atasarea (Amantidina si
Rimantidina) si substante care previn eliberarea virionilor
Oseltamavir si Zanamavir.
 Virusurile care sunt internalizate prin endocitoza si
decapsidate la pH acid sunt inactivate de amantadina,
rimantadina care neutralizeaza pH-ul
 Oseltamavirul si Zanamavirul se fixeaza pe situsul activ al
neuraminidazei virale si ii blocheaza activitatea. Noile
particule virale care se formeaza in celule au tendinta sa se
lipeasca unele de altele prin intermediul hemaglutininei
care se prinde de rezidurile de acid sialic. Neuraminidaza
are rolul de a liza acidul sialic, dar prin inhibarea ei, virionii
nu se mai pot elibera.
45
 Oseltamivir – gripa este un temut agent al
pandemiilor. Acest medicament este
principalul antiviral utilizat pt tratament si
profilaxie pt tulpinile de virus gripal B si A,
H1N1, H3N2, N5N1, H7N9.
 Este recomandat pt pacientii spitalizati si
care sunt la risc pt complicatii.
 Rezistenta apare repede (mutatia 274Y).

46
 Virusurile anvelopate sunt susceptibile la
actiunea unor lipide si molecule
asemanatoare detergentilor
 Rhinovirusurile sunt sensibile la acizi (acidul
citric din servetele faciale blocheaza
transmiterea virusului)
 Impiedica disocierea proteinelor matrix
 Docosanolul impiedica fuziunea anvelopei cu
membrana celulara
 Ribavirinul produce hipermutatii si inhiba
sinteza de nucleotide
47
 Lamivudine (3TC). – utilizat pt tratamentul
inf cu virusul hepatitei B (HBV) si cu HIV. Nu
e scump si are toxicitate redusa.
 Nu elimina infectia, rezistenta apare repede
 Antivirale ce induc degradarea mARN

48
ANTIVIRALE
 Unele antivirale stimuleaza apararea
nespecifica
 Terapia antivirală este costisitoare şi este
urmată de multiple efecte secundare
(Zidovudina utilizată în SIDA determină
inhibiţie medulară).
 Se utilizează cu succes interferonul care
este substanţă naturală care administrată
în terapie prelungită inhibă multiplicarea
virală. Inhiba traducerea si desfacerea
lanturilor de nucleotide

49
ANTIVIRALELE
 Se folosesc pt tratamentul inf cu HBV,
virusUL hepatitei C (HCV), human
papillomavirus (HPV), HIV, herpes virusuri,
gripa, RSV (respiratory syncytial virus) si
coronavirus.
 Este toxic in doza terapeutica
 Imunizarea pasiva (administrarea de
imunoglobuline)

50
 VACCINARE ANTIVIRALA
 VIRUS/DISEASE            VACCINE TYPE 

Smallpox                   Live Vaccinia virus (Led to the global elimination of smallpox by
late 1970's.)
Yellow fever              Live attenuated strain (of yellow fever virus) 
Measles                     Live attenuated strain (of measles virus)
Mumps                     Live attenuated strain (of mumps virus)
Rubella                     Live attenuated strain (of rubella virus)
Polio                         Live attenuated strain (Sabin) or Inactivated virions (Salk) (2007 
JID article ) 
Varicella-zoster          Live attenuated strain (1990's) (March 2007 update, NEJM article
)
Rotavirus                  Live attenuated strain (2006 article) & human-bovine
reassortment strain (2006 article
 Influenza                   Inactivated virions or live attenutated strain ( NEJM
 articles, December 2006) 
Rabies                       Inactivated virions (for post-exposure use)
 Hepatitis A                Inactivated virions (1990's)
 Hepatitis B                Viral envelope glycoprotein (from cloned HBV DNA) 
 HPV                         Virus-like particles ( NEJM perspective 2006) 

51
52
53
54
55
56
57
58