RELAŢILE

VIRUSULUI CU CELULA GAZDĂ

https://www.youtube.com/watch?v=D9
OtJU3F6eQ
https://
www.youtube.com/watch?v=QHHrph7z
DLw
https://www.youtube.com/watch?v=IvM
nnvv5NBA
https://www.youtube.com/watch?v=-
DGkZ2AM7RU
https://
www.youtube.com/watch?v=8FqlTslU2
2s
https://www.youtube.com/watch?
v=09PHtVz99wE
 STAREA VIRUSURILOR
 Virionii în afara celulei nu se reproduc şi în ei nu se înregistrează careva procese
metabolice.
 Toate procesele dinamice se încep doar atunci, când virionul nimereşte în spaţiul
celular.
 La pătrunderea V. în celulă se formează un nou sistem, numit “virus-celulă”, care
şi determină relaţiile dintre funcţiile celulare şi cele ale virusului.
 Pătrunderea V. în celulă nu înseamnă că în ea se va înregistra imediat
reproducerea virionilor şi acumularea lor.
 Infectarea celulelor receptive poate fi:
- productivă – reproducere în celule receptive,
- limitată - se iniţiază, dar se stopează,
- avortivă – infectarea are loc în celule nepermisive,
sau cu virusuri defectate.
PREZENTAREA GENERALĂ A REPRODUCERII VIRUSURILOR
CICLUL REPRODUCERII
BACTERIOFAGILOR
REPRODUCEREA HIV
 TIPURILE CICLURILOR VIRALE
• Ciclul Litic. Este caracteristic virusurilor agresive la care apar relații de
antagonism acut cu efecte distructive asupra celulei gazdă datorita replicării
exagerate urmate de distrugerea în totalitate a celulei gazda parazitate.
• Ciclul Necitolitic. Este caracteristic virusurilor atenuate care au o rată mai
redusă de replicare și ca urmare sunt mai puțin virulente. Au la bază o
relație persistentă în timp cu celula gazdă iar infecțiile produse sunt lente,
cronice, cu evoliție progresivă și modificări degenerative la nivelul celulelor
gazdă.
Ciclul lizogenic. Virusurile temperate la care acidul nucleic viral pătrunde în
genomul funcțional al celulei gazdă și transcrie copii ADN, sub formă de
provirus. Rămân în stare de latență (provirus) și coexistă cu funcțiile
normale ale ciclului, fără perturbări. În urma multiplicării celulare fiecare
descendent va primi în zestrea sa ganetică și genomul viral (transmitere pe
cale verticală; leucemiile la om, leucozele la animale, anemia infecțioasă
ecvină, sida)
 REPLICAREA VIRALĂ. INIŢIEREA
 Relaţiadintre un virus şi o celulă ţintă = ciclul
de reproducere, sau ciclul replicativ viral.
 Are loc în următoarele etape:
-Perioada de Pregătire (iniţiere),
-Medie (latentă),
-Finală (de încheiere).

Fiecare etapă e constituită din mai multe faze.

FAZELE INIȚIALE A REPRODUCERII VIRUSURILOR
VIRALE
 Inițierea include mai multe faze:
-Adsorbţia V. pe suprafaţa celulei gazdă, reprezintă
adeziunea specifică a proteinelor V. (antireceptori) cu
centrele active ale suprafeţei celulare (receptori).
-Penetrarea în celulă este un proces dependent de
energie şi are loc aproape momentan în urma a 3
evenimente:
-trecerea V. prin membrana plasmatică,

-pinocitoza particulelor,

-formarea vacuolelor citoplasmatice.

 ADSORBȚIA/ATAȘAREA
Reprezintă legarea virionilor prin structuri de atașare la
receptorii celulari:
1. Structuri de legare virale
 capsidele la v. neanvelopate (adenov.: fibre și baze pentonice)
 glicoproteine de suprafață (spiculi) la v. anvelopate
(v. gripal, glicoproteina 120 la HIV)
2. Receptori celulari
 Constituienți membranari celulari cu afinități pentru virusuri.
 Unii au activități specifice: CD4 (limfocit T helper) pentru HIV,
CD21 pentru v. Epștein-Barr
 Absența receptorilor = celule nepermisive pt. V.
 Exprimarea receptorilor pe anumite celule = tropism viral.
 ANALIZA ELECTRONO-MICROSCOPICĂ A
ADSORBȚIEI ȘI PĂTRUNDERII VIRUSURILOR
PENETRAREA
VIRUSULUI
HIV
 INIŢIEREA II
 Deproteinizarea (decapsidarea, dezbrăcarea)
virusurilor.
Nucleocapsidul se eliberează de membrana
externă şi se deplasează din vacuolă în
citoplasmă, unde se termină faza de dezbrăcare.
Se începe faza de eclipsă, în care V. nu poate fi
observat din punct de vedere morfologic.
 EŢAPA MEDIE
 Faza de eclipsă: Virionul parental pătrunde în interiorul celulei
ţintă. În timp ce are loc penetrarea, infectivitatea virală este abolită
tranzitoriu. Odată pătruns în celula gazdă, se inițiază reproducerea
V.
 Deşi nu poate fi monitorizată morfologic, la această fază au lor
procese fiziologo-biochimice foarte importante:
 Sinteza proteinelor timpurii:

- proteinele inhibatoare ce stopează metabolismul celulelor gazdă,

- sinteza polimerazelor ce asigură replicarea moleculelor de AN

virali,
- sinteza componenţilor structurali ai virusului: replicarea AN ai
virusului, sinteza proteinelor structurale ale virusului.
Trasabilitatea AN virali
Genomul viral (ADN sau ARN)
(acid nucleic parental)
ARN m
Acid nucleic (ADN
sau ARN) progen
Sinteza de
proteine virale
 REPLICAREA ADN VIRAL
MONOCATENAR ȘI PRODUCEREA
MARN VIRAL
REPLICARE
A
VIRUSULUI
HIV
 VIRAL
Transmiterea informației se face prin:
a. Transcriere și sinteza de ARNm pe matrița genomului viral:
- are loc în nucleu sau citoplasmă (când celula nu are enzime)
b. ARNm este matrița pentru translație și sinteza de proteine
virale
- enzime: ARN polimeraza dependentă de ARN/ADN
- v. ADN sintetizează ARNm în nucleu cu polimeraze celulare;
unele v. ARN (orthomyxov) au transcriptaze dar folosesc în
nucleu și polimeraza II celulară.
- v. ARN au enzime și sintetizeaza ARNm în citoplasmă; poxv.
(ADN) au enzime proprii și sintetizează ARNm în citoplasmă.
TRANSLAȚIA ȘI SINTEZA PROTEINELOR
 Informația conținută în secvențele nucleotidice ale ARNm se
transformă în secvențe de aminoacizi din structura proteinelor.
 Sinteza este realizată de: ARNm, ARNt (transfer), enzime
catalizatoare, ribozomi.
- ARNm are nucleotizii grupați cîte 3 (codoni) care corespund în
translație unui a.a.
- ARNt are rol de adaptor între codonul ARNm și a.a., secvența
lui nucleotidică fiind complementară (anticodon).
- enzime catalizatoare: aminoacetil sintetaza cuplează a.a. cu
ARNt; peptidil-transferaza leagă capătul carboxil al unui a.a. la
capătul amino al următorului.
- ribozomii = complexe ARNr și proteine care poziționează
complexul codon-anticodon și induce formarea de polipeptide; au
două subunități: mică (de legare de ARNm și ARNt) și mare
(catalizează legăturile peptidice).
 EŢAPA MEDIE II
 Creşterea logaritmică: dintr-un virion parental
iau naştere componentele câtorva sute și mii de
virioni noi, ce poartă numele “progeni”. Ţine 6-8
ore.
 Faza de platou: replicarea virală încetează, are
loc asamblarea componentelor virusurilor
pentru crearea virionilor progeni, complet
identici cu cei parentali, ei fiind eliminaţi
treptat. Platoul ţine 4-6 ore.
CICLUL REPRODUCERII VIRALE
 ASAMBLAREA - MATURAREA VIRALĂ
 Maturarea virală = procesul prin care genomul viral progen și
proteinele capsidale sunt asamblate în nucleocapsidă.
- v. ARN: asamblare în citoplasmă, excepție v.gripale
(nucleocapsida se asamblează în nucleu)
- v. ADN: asamblare în nucleu (proteinele sintetizate în
citoplasmă migrează în nucleu); excepție poxv.: asamblare în
citoplasmă.
 Etapele morfogenezei virale:
a. formarea precapsidelor și capsidelor.
b. intrarea genomului în capsidă și formarea nucleocapsidei.
c. Formarea învelișului și invelirea nucleocapsidei
(la v. anvelopate)
 ETAPA FINALĂ

 Include formarea virionilor maturi infecţioşi şi

ieşirea virionilor din celulă.
 Formarea V. are loc cu participarea organitelor
celulare (adenovirusuile se reproduc în nucleu, iar a
poliomielitei şi herpesvirusurilor – în citoplasmă).
 V. complexe se asamblează cu proteinele, proteidele
şi fermenţii celulei gazdă. Durează 2-3 ore la ARN-
virusuri şi 6-14 ore la ADN-virusuri.
 ETAPA FINALĂ II
Ieşireavirionilor din celule are loc în 2
moduri:
-Litic (exploziv) – virionii iese aproape
momentan, pentru ARN-virusuri.
-Lent – celule nu se lezează, iar V. se
eliberează treptat. Doar 75-90% dintre
virioni se eliberează spontan în lichidul
tisular.
 ELIBERAREA V. DIN CELULĂ
Mecanisme:
a. lizarea celulei cu eliberare de virioni progeni (v. neanvelopate)
b. înmugurire: nucleocapsidele virale se îmbracă cu porțiuni de
membrană celulară (proeminențe) cu inserții de proteine
virale.
Eliberarea propriu-zisă: formarea porului de
înmugurire și reorganizarea membranelor cu eliberarea
V.
- c. exocitoza: v. Herpetice înmuguresc și se învelesc cu
membrana nucleara, flavivirusuri.
- V. se reproduc în reticulul endoplasmatic, coronav. în aparatul
Golgi – acestea sunt inglobate în vacuole care fuzionează
cu membrana citoplasmatică și apoi eliberate.
IEȘIREA
Electronograma procesului de ieşire
ACŢIUNEA VIRUSURILOR ASUPRA CELULEI
 Se deosebesc 4 tipuri de acţiune a virionilor:
- Destructivă (citolitică) – se înregistrează afecţiuni profunde asupra
diferitor organite celulare. Macromoleculele induc destrucții primare,
care condiţionează un lanţ de destrucţii secundare în care participă
produsele metabolice a celulei.
- Transformarea celulelor – se înregistrează capacitatea celulelor de a
ieși adeseori de sub controlul mecanismelor de reglare a diviziunii
celulare.
- Infecţia persistentă - celula infectată mai continuă creşterea şi
deviderea, producând particule virale.
- Acţiune inductivă – pe parcursul reproducerii V. în celula infectată se
sintetizează proteine codificate nu de genomul viral, ci de cel al celulei.
 RELAŢIA VIRUS-ORGANISM GAZDĂ

Interacţiunile dintre virus şi celula gazdă

au o importanţă deosebită , în sensul că
ele pot influenţa 3 aspecte esenţiale:
producerea infecţiei,
tipul de infecţie,
efectul final asupra gazdei.
 Diversitatea entităților în funcţie de
structura componentelor lor structurale
Virusuri defective sunt virusuri care nu se pot replica
autonom, necesitând prezenţa unui aşa numit virus helper,
pentru a putea infecta şi a se putea replica în organismul
infectat.
Viroizii afectează celulele vegetale şi sunt compuşi dintr-o
moleculă neînvelită de ARN circular, monocatenar, covalent
închis cu lungimi reduse.
Prionii diferă atât de virusuri, cât şi de viroizi prin faptul că
nu conţin AN.
 VIRUSURILE DEFECTIVE
 Reprezintă virusuri care nu se pot replica
autonom, necesitând prezența unui așa-numit
virus “helper” pentru a putea infecta și a se
putea replica în organismul infectat.
 Uneori infecția asociată virus “helper” – virus
defectiv poate fi deosebit de severă. În aceste
cazuri acțiunea virusului helper este
amplificată de prezența virusului defectiv.
 VIROIZII - SISTEME GENETICE
INDEPENDENTE
• Entități infecțioase, asemenea Denumirea de “viroid” (cu
virusurilor, însă mai mici ca aspect de virus) este
dimensiuni, (prezintă doar un genomneadecvată, deoarece genomul
viral), care infectează plantele lor nu este niciodată protejat
superioare, cauzând deformări și de un inveliș proteic.
chiar moartea.
• Reprezintă un singur lanț de ARN,
cu 220-340 de nucleotide, formă
circulară și fără capsida proteică,
prevăzută la virusuri.
• Se transmit prin intermediul
polenului și semințelor.
 CE SUNT PRIONII?
 Proteine infecţioase cu diametrul de 50 nm ce nu conţin nici un fel de
material genetic (ADN sau ARN).
 Reprezintă izomorfe ale unei proteine normale ce se găsesc la om şi la
unele animale. La om, gena care codifică proteina prionică normală
(PrP) se găseşte pe cromozomul 20.
 Funcţia acestei proteine nu se cunoaşte, dar izomorfa patogenă produce
boli prionice (Scrapia, Encefalopatia transmisibilă a nurcilor şi
Encefalopatia spongiformă bovină (boala vacii nebune).
 La om se întâlnește boala Kuru, boala Creutzfeld-Jacob, sindromul
Gerstmann-Straussler-Scheincker, Insomnia fatală familială şi Boala
Alzheimer.
 În 1988 Stanley Prusiner pune capăt controverselor prin descoperirea
Scrapiei.
 PARTICULARITĂȚILE PRIONILOR
 Rezistăla autoclavarea până la 90 de minute la
134°C.
 Transmiterea la om se înregistrează prin
consumul de carne de la vitele infectate.
 Leziunile determinate de izomorfa proteinei
prionice se manifestă doar în ţesuturile unde
acestea realizează concentraţii mai mari -
creier, măduva spinală şi ochi.
MECHANISM
UL
DE ACȚIUNE
 INTERACȚIUNEA VIRUS -MACROORGANISM
a. Căi de patrundere:
aparatul respirator:
- v. pătrunde prin aerosoli (nucleosoli, picături) eliminați de bolnav prin
tuse, strănut. Virusuri: gripale, paragripale , rujeola, rhinov.
aparatul digestiv:
- nivel superior (mucozitatea bucală, orofaringe) : v. citomegalic, v. Epstein-
Barr;
- nivel inferior (intestin): localizare exclusiva (rotav., coronav., parvov.,
v.hepatitei A);
tegumente și mucoase:
- V. pătrund prin dereglarea tegumentelor (zgârâeturi, plăgi, manevre medicale,
înțepături): papilomav.
- Prin înțepături insecte vectori (alfav., flaviv., bunyav., encefalit.)
- Prin mucoasa genitală și anală: v.papilome, v. herpetic, v. hepatitei B, HIV.
- aparatul genito-urinar: eroziuni (leziuni) epiteliu (vaginal, uretral) pot favoriza
infectia cu v.herpetic.
 b.Raspindirea in organism
1. V. care dau infecții localizate (poarta de intrare, zone apropiate) -
diseminarea se face prin contact: ap. respirator (v.gripale, reov.), tract
intestinal (rotav.), tegument (v.papilomav.); foarte rar afectarea
ganglionilor regionali.
2. V. care diseminează prin tropisme pe diferite căi:
 hematogenă: direct prin înțepături de vectori, traumatisme, manevre
medicale (injecții, transfuzii). V. se multiplică local, difuzează la ganglionii
limfatici regionali apoi în canalul toracic și, în final, în sânge cu invadarea
sistemului reticuloendotelial. Este frecventă la bolile eruptive în care se
înregistrează apariția febrei. Diseminarea virală se face prin: limfocite
T/B (v.rujeolei, v. rubeolei, v. Epștein-Barr), macrofage (HIV).
 nervoasă: cu/fără multiplicare extra neurală;
(v.poliomielitei: infecție vizualizată la m.e. în axoni/culturi cel: v.rabic.
v.herpetic).
 hematogenă/nervoasă: v. Varicela-Zoster: diseminare sanguină la
tegumente (erupție) și nervoasă (neuroni senzoriali cu infecție latentă
(Zona Zoster).
Tropismul viral – reprezintă afinitatea selectivă pentru: organ, țesut, tip de celule.
 clasificare:

- dermotrope: poxv. , papiloma v.

- neurotrope: v.rabic, v. encefalitice
- dermoneurotrope: v. herpetic
- organotrope: v. hepatitelor, v. febrei galbene
- pantrope: filovirusuri.
 conditii:

- gazda: vârsta, sex, factori genetici, receptori cel.

- virus: determinare genetică (v.Epștein-Barr este favorizat de infecția celulară
epitelială și fibroblaste).
 tropism pentru țesuturi embrionare:

- majoritatea virusurilor se cultivă pe țesuturi embrionare,

- infecția mamei determină: avort, malformații congenitale, infecții neonatale,

- v. teratogene: v. rubeolei (în 12-14 săptămâni de

sarcină) determină anomalii oculare, cardiovasculare, retard mintal.
CĂILE DE PĂTRUNDERE A VIRUSURILOR ÎN ORGANISM
Zoovirusurile
 Calea aerogenă (Virusurile gripale şi paragripale, Ebola)
 Aparatul gastro-intestinal (Virusul poliomielitic, virusul hepatitei A)
 Aparatul genito-urinar (Virusul hepatitei B, HIV)
 Calea cutaneo-mucoasă (virusul herpes simplex)
 Calea iatrogenă, chirurgicală (virusul hepatitei B, HIV, virus citomegalic)
 Cu ajutorul vectorilor (căpuşe-encefalit).
Fitovirusurile
 Mecanică - prin contact direct.
 Prin elementele mediului înconjurător (apă, particole de sol).
 Cu ajutorul vectorilor (artropode, insecte, acarieni, ciuperci, nematozi, păsări,
mamifere).
Vă mulţumesc pentru
atenţie