Sunteți pe pagina 1din 31

7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  GENEZA ȘI ORGANIZAREA STATULUI ÎN 

  SPAȚ IUL ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU 

  Istoria bazinului inferior al Dunării a fost marcată după retragerea aureliană de


valuri succesive de populaţii migratoare pentru circa o mie de ani. De la goţi până la mongoli,
aceşti migratori au exercitat o dominaţie politică de durată şi intensitate variabile asupra
spaţiului în care s-a format şi a evoluat în primele sale secole de existenţă poporul român.

  Informaţiile despre populaţiile migratoare care s-au perindat la Dunărea de os provin
din izvoare scrise de genul cronicilor, analelor, !agiografiilor şi inscripţiilor, precum şi din
descoperiri ar!eologice. "omânii apar foarte târziu menţionaţi ca atare în izvoarele scrise.
#a$oritatea informaţiilor sunt despre populaţiile migratoare, care s-au succedat în regiune. De

regulă, aceste izvoare scrise au fost redactate fie la mulţi ani distanţă de evenimentele relatate,
fie la distanţă geografică mare faţă de acest teritoriu. %ceste aspecte, împreună cu caracterul
lapidar al cronisticii epocii respective, care avea în vizor doar evenimente cu impact ma$or 
 pentru mediul din care provenea autorul, au determinat absenţa sau omiterea românilor în
aceste izvoare până în secolele &-&I. Doar în momentul în care românii au fost implicaţi în
evenimente cu impact ma$or pentru cronicarul medieval, ei au rămas în memoria istoriei
scrise. %ceasta presupune şi o anumită dezvoltare a structurilor politice în regiune, inclusiv în
mediul românesc. ' organizare politică suficient de puternică a românilor ca să fie implicaţi
în evenimente politice şi militare cu răsunet, împreună cu evoluţia cronisticii către detalii sau
evenimente la scară mai redusă ca impact, sunt premisele intrării românilor în atenţia
izvoarelor scrise. #omentul în care o populaţie sau o comunitate a intrat în atenţia izvoarelor 
scrise nu corespunde cu momentul genezei, ci cu un stadiu înaintat al organizării politice a
acesteia. Din această cauză, atragem atenţia asupra faptului că momentul în care românii apar 
în izvoarele scrise, fie la sudul, fie la nordul Dunării sau c!iar în (ransilvania, indiferent de
natura izvorului, nu poate fi luat ca punct de referinţă în începuturile poporului român în acele
teritorii.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 1/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  )rima formă de organizare a românilor a fost obştea sătească. #ai multe uniuni de
obști formau o uniune de obşti. *icolae Iorga a numit această formă de organizare cu
sintagma +romanii populare. ste o metaforă prin care renumitul istoric a dorit să acopere
tăcerea izvoarelor.

  Izvoarele mai târzii atestă că românii au fost organizaţi în cnezate şi voievodate,


instituţii importate de la populaţia slavă cu care au coabitat. tudiile temeinice ale istoricului
"adu )opa pentru regiunile #aramureş şi /aţeg au demonstrat o ierar!izare a acestor 
structuri după criteriul geografic. 0nul sau mai multe sate formau un cnezat, mai multe
cnezate situate pe aceeași vale sau într-un perimetru geografic delimitat natural formau un
cnezat de vale, iar mai multe cnezate de vale formau un voievodat. )osibil ca formula

demonstrată de "adu )opa în cele două regiuni în secolul al &I1-lea să fi avut răspândire pe
cea mai mare parte a teritoriului românesc cu mai multe secole mai devreme. Izvoarele sunt
foarte sărace îninformaţii despre organizarea politică a românilor în epoca prestatală, din care
cauză fiecare informaţie capătă o valoare deosebită în cercetarea istorică.

  ste evident că aceste structuri organizatorice, de la obşti şi uniuni de obști până la


cnezate și voievodate, s-au format sub imperativul a cel puţin două premise2 evoluţia societății
românești și contextul extern, adică presiunea şi dominaţia exercitată de populaţiile
migratoare.

  Transilvania

  (ransilvania sau %rdealul este o regiune istorică și geografică situată în interiorul


arcului carpatic, una din regiunile istorice ale "omâniei. De-a lungul timpului a făcut parte
din Dacia, din Imperiul "oman, din "egatul 0ngariei, respectiv din Imperiul %ustriac. )entru
345 de ani, între 3463 și 3788, a fost principat autonom sub suzeranitate otomană. 9n această
calitate a $ucat un rol însemnat în "ăzboiul de :; de ani, de partea coaliției protestante. 'dată
cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, (ransilvania a intrat sub administrație
!absburgică, însă și-a păstrat formal statalitatea până în 357<, fiind condusă de guvernatori
numiți de la 1iena.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 2/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  *oțiunea (ransilvania are sub aspect politico-geografico două accepțiuni distincte2


 prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică delimitată de =arpații
'rientali, =arpații #eridionali și, la vest, de #unții %puseni. %ceastă regiune a fost denumită
în vul #ediu 1oievodatul (ransilvaniei >în latina medievală + țara de dincolo de pădure?,
suprafața ei totală măsurând aproximativ 4<.;;; @mA.

  %l doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la #aramureș, =rișana,


ătmar, ținuturi cunoscute și sub denumirea )artium, adică +părțile 0ngariei alăturate
nucleului istoric din podișul transilvan, constituind împreună )rincipatul (ransilvaniei. ste
vorba despre comitatele #aramureș, ăla$, atu #are, Bi!or și %rad. uprafața regiunii
)artium a fost c!iar mai mare. De exemplu, potrivit (ratatului de la peCer >34<;?, din

)artium făceau parte comitatele #aramureș, Bi!or, arand, olnocul Interior, =rasna,
 provincia >țara? =!ioarului, precum și comitatele %rad și everin.

  0neori (ransilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul de la vest


de =arpații 'rientali și nord de =arpații #eridionali, astfel incluzând și Banatul. =aracterul
fluctuant al conținutului termenului se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a
regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.

  Din punct de vedere geografic, (ransilvania este un platou înalt, separat în sud de Țara
"omânească prin lanțul =arpaților #eridionali și în est de #oldova prin =arpații 'rientali.
ona vestică a (ransilvaniei >=rișana? are graniță cu 0ngaria. Ea nord, se învecinează cu
0craina >regiunile (ranscarpatia - care cuprinde partea de nord a #aramureșului istoric - și
Ivano-Fran@ivs@?. )latoul cu înălțimi între :;4 și 655 de metri este irigat de râurile #ure ș,
omeș, afluenți ai (isei, și de râul 'lt, afluent al Dunării.

  *umele (ransilvaniei, derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat în anul

3;<4 sub forma +terra ultra silvam, în traducere țara de peste pădure. 0lterior, la începutul
secolului al &II-lea, teritoriul apare menționat ca )artes (ranssClvana, adică )ărțile de dincolo
de pădure. Denumirea mag!iară rdGlC este de asemenea derivată de la substantivul erdH, care
înseamnă pădure. )rima atestare în limba română datează din 36< sub forma %rdeliu.
Denumirea germană este iebenbJrgen, în traducere Șapte cetăți. %ceastă denumire a fost de
asemenea tradusă din latina de cancelarie, atestată fiind ca eptem urbium >363? respectiv
eptemcastris >365?, iar în 387 pentru prima dată sub forma iebenbJrgen. Istoriografia

turcă a receptat forma mag!iară, numind ținutul respectiv rdel, iar istoriografia slavă a

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 3/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

receptat numele german, numind ținutul iedmiogrKd >în poloneză?, edmi!rads@o >în ce!ă?,
LMNOPQRSTM >în rusă?.

  rdGlC este o denumire în mag!iară dată unei părți din (ransilvania. %re o etimologie
controversată. %nonCmus scrie în latină +rdelU în secolul &II-&III.
 *umeroși cercetători interpretează ultra silvana și (ransilvania drept ec!ivalente
latinești ale denumirii mag!iare erdeuelu, adică erdH elve >v. mai $os?. %nonCmus face această
mențiune o dată în capitolul 3, dedicat +Eodomeriei și +Valiției, dar în contextul localizării
geografice a țării lui #enumorut și a codrului Igfon.

  1ariantele cele mai vec!i, medievale, din cronici și texte oficiale, ale denumirii

(ransilvania sunt terra ultrasilvana sau terra ultra silvam. 0nii cercetători consideră varianta
%rdeal din limba română a fi derivare mag!iară, având drept caracteristică adaptarea întâlnită
și în alte nume proprii2 rdHd. =uvântul mag!iar erdH înseamnă +pădure, codru >din verbul
mag!iar de origine fino-ugrică ered W a izvorîX o derivare este eredet +origine, sorginte?. 9n
textele medievale este atestat erdeuelu W erdH elH , interpretat în mag!iara modernă ca erdHelv
Y erdH elve Y erdH elH Y rdGlC +de dinaintea pădurii, în contrast cu interpretarea +>de?
dincolo de pădure.

=ontroversată este semnificația și originea termenului românesc %rdeal, atestat


documentar de regele !azar Iosif, care a trimis o scrisoare în $urul anului 87; rabinului de
=Krdoba /asdai ibn Șaprut. #onar!ul !azar menționa + țara %rdil >în ebraică reț %rdil?,
 bogată în aur și argint. %ceastă mențiune a fost făcută în $urul anului 87;. 1arianta %rdeliu
este atestată abia din anul 36:.

  %lți cercetători au adus în discuție termeni de origine indo-europeană derivați din tema
Zer>a?d!, din care ar proveni, printre altele, și celticul %rduenna >+pădure?. 9n spri$inul
acestei ipoteze ar pleda prezența radicalului [ard[ >cu sensul de +înălțime? în toponimia
europeană >%rda, %rdal, %rdistan, %rdic!e, %rdennes, %rdelt, %rdilla etc.?. 9n această ipoteză,
%rdeal ar însemna +loc înalt și păduros. (rebuie amintit aici și forma latina [%rduus[ care
apartine aceleiasi radacini etimologice și forma indiana vec!e [ard!u@a[ [a prospera[ si forma
albaneza [ard!-[ care cu extensia [na[ a dat [ard!una[ însemnând [profit[ [câștig[. =uvintele
[aridica[ și formele [rădica[, [rîdica[, [ar>i?dica[ aparțin acestei rădacini si se poate aminti
semantic si epitetul Dacia [Felix[ insemnând Dacia [)rosperă[.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 4/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  0nii cercetători au propus o explicație bazându-se pe lexicul limbii sanscrite2 !ar-deal


>în ebraică, !ar +munte?, +Vrădina Domnului, ceea ce s-ar suprapune peste o tradiție
românească creștină străvec!e, și anume aceea că %rdealul este +Vrădina #aicii Domnului.
Dar aceasta ipoteză este foarte puțin plauzibilă.

  (erminația \-eal in românescul cuvânt \%rdeal probează de asemenea că n-a fost


 preluat în română din mag!iară (erminatia mag!iară \-elC devine \ei în română. =uvântul
%rdeal în mod evident nu are terminația \ei în română.

  -a luat de asemeni în considerare faptul că ungurii, uniune tribală ce trăise mult timp
în stepă, nu ar fi avut în vocabular cuvântul +pădure, trebuind să-l împrumute de undeva.
)aradoxal, vatra străvec!e, de pe ambii versanți ai munților 0rali, unde trăiesc și astăzi
 populații ugrice, sunt împăduriți. (otodată s-a constatat și fenomenul lingvistic potrivit căruia,
 pentru cuvintele românești preluate de mag!iari, [ea[ se transformă în [G[, iar +a ini țial tinde
să fie transcris +e, potrivit sistemului fonetic mag!iar.

  )ână în prezent, nici un lingvist nu a reușit să dea o lămurire etimologică plauzibilă


numelui [rdGlC[ decât prin erdH [pădure[ cu adaosul sufixal -GlC, acesta din urmă interpretat
ca distorsionare a cuvântului elve. (otuși, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba

mag!iară.
  )roblema etimologiei cuvântului [%rdeal[ a fost tratată și de )aul Eazăr (onciulescu,
%utorul trece în revistă diversele teorii apărute de-a lungul timpului și le evaluează sub toate
aspectele. (onciulescu susține că traducerea lui ultrasiluana prin foarte păduroasă este unică în
literatură. #ai mult, ea contravine sensului adverbului latin ultra, care nu înseamnă foarte, așa
cum o confirmă și cele mai prestigioase dicționare. xistă deci motive întemeiate pentru a
considera traducerea lui ultrasiluana prin foarte păduroasă drept eronată.

  =a și numele de +sași, denumirea de +iebenbJrgen reprezentând c!iar și astăzi


regiunea intracarpatică, are în $urul ei controverse importante în rândul istoricilor. )rin
+iebenbJrgen se înțelegea inițial numai provincia ibiului, astăzi ea cuprinde regiunea de
 podiș dintre #unții %puseni, =arpații #eridionali și =arpații 'rientali, adică tocmai zona
denumită tradițional de către mag!iari drept +rdGlC>%rdeal?. =ele mai vec!i interpretări ale
acestui nume sunt2

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 5/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

• 3632 în +%nalele de la Uifalt2 +(artari terras )annonie, eptum urbium, #oraviae


vestaverunt.X în +%nnales ancti (rudperti2 +...(artari terras )annonie, eptum
urbium, #oraviae vestaverunt.
• 362 în notițele călugărului rfurt2 +odem anno (artari in 0ngaria, terra scilicet
eptem castrorum, civitatem dictam /ermanii villam in %prili expugnantes, us]ue ad
centum ibi peremerunt...
• 3542 mențiune2 +...odem anno (art!ari terram 0ngarie ]ue dicitur eptemcastris,
intraverunt et multos c!irstianos captivaverunt et occiderunt și +...]uid audientes
eptemcastrenses.
• 3872 o mențiune despre un anume +maister Dietric! von iebenbuergen.
• 3:;;2 'ttac!er din tiria amintește despre +Cbenburger.

  După cum se poate observa, în numeroasele variante ale lui +iebenbJrgen și +terra
scilicet eptem castrorum apare numeralul +șapte >respectiv septem? și substantivul +Burg
>respectiv +castrum?. )rimul care a încercat o explicație a fost )apa )ius al II-lea >%eneas
ilvius )iccolomini? care a sugerat că numele vine de la existența unui număr de șapte orașe.
%cesta a făcut referire la ibiu, =lu$, ig!ișoara, ebeș, #ediaș, Brașov, și Bistrița. *^gler 
consideră că )apa )ius al II-lea și o mulțime de alți cercetători din acest domeniu care au
încercat o enumerare a unor orașe existente în acea epocă care să fie în număr de șapte, nu au

 putut aduce dovezi științifice credibile. )entru a sus ține o asemenea afirmație, el indică faptul
că adeseori s-au făcut referiri de localități care au fost întemeiate ulterior perioadei în care
numele de +iebenbJrgen a devenit cunoscut. *^gler dă în acest sens exemplul orașului
Brașov care datează dintr-o perioadă mai târzie decât ibiul, =lu$ul sau ebeșul, adică din
secolul al &III-lea. 9n plus, susține *^gler, până în secolul al &III-lea în (ransilvania nu
existau orașe medievale.

  duard "obert "_sler avansează ideea că sașii nu au înțeles denumirea vec!e a


orașului ibiu, +=ibinium sau cea presupus a fi a unui greav localnic, +1illa /ermanni, și
au numit așezarea +=ibinburg. Din +=ibinburg, după părerea sa ar fi luat naștere numele de
+iebenbJrgen, care ar fi devenit după un timp și numele întregii provincii a ibiului. De
fapt, numele de +=ibinburg nu apare menționat în niciun document până în secolul al &I1-
lea, sașii adaptând în dialectul săsesc cuvântul +=ibin în forma +abeng care este o
exprimare foarte diferită de +iebenbJrgen pentru a putea accepta formarea numelui în
dispută.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 6/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  `..c!r_er consideră că numele de +iebenbJrgen ar veni de la regiunea muntoasă


din Vermania, +iebengebirge, supoziție necredibilă prin simplul fapt că nu au fost
menționați coloniști în (ransilvania care să provină din acea regiune. Fritz /olztr^ger, susține
o teză similară pornind de la modul de formare a denumirilor din regiunea "inului cu
numeralul +sieben. (oate dovezile documentare sunt însă mai târzii, folosind cuvântul
dialectal +eUenber$en prin care el consideră că locuitorii din zona =ibinului l-ar fi dat
=arpaților #eridionali și denumirea s-ar fi referit doar la provincia ibiului, +ber$en
transformându-se în +bJrgen>cetăți?.

  o!ann olff supune atenției opinia că numele ar veni de la +cele Șapte caune, a
căror regiune administrată de sași coincide cu teritoriul al carui nume este atat de disputat.

=um +scaunele erau în număr de șapte, dar menționarea documentară a lor este datată de
abia în secolul al &I1-lea și la nivelul anului 3;; procesul de colonizare era în plină
desfășurare, *^gler consideră că +iebenbJrgen este mai vec!e decât organizarea
administrativă a provinciei ibiului.

  `urt /oredt în cercetările sale ar!eologice a constatat existența a zece cetăți de graniță
în sudul (ransilvaniei2 =isnădie, %vrig, "ășinari, ibiel, (ilișca, 'rlat, ăsciori, Vârbova,
(ălmaciu și Eauterburg >Boița, lângă (urnu "oșu?. `. /oredt este de părere că șapte dintre ele
au reprezentat baza pentru formarea numelui +iebenbJrgen. =um numele de
+iebenbJrgen era de$a omniprezent la începutul secolului al &III-lea, dovezile ar!eologice
ale lui `. /oredt nu corespund cazului studiat deoarece săpăturile efectuate au identificat
construcții ridicate cel mai devreme în a doua $umătate a secolului al &III-lea.

  9ntr-un mod similar colonizării germane în (ransilvania, ungurii și secuii erau, în


momentul stabilirii lor în )anonia, organizați în regiuni tribale și ulterior în comitate, iar în
(ransilvania în triburi și ginți, și mult mai târziu în scaune. ste cunoscut faptul că secuii, din
cele șase triburi, au format șapte scaune din care șase în sud-estul (ransilvaniei urmate de
scaunul %rieș din #unții %puseni. #ai vec!i decât scaunele secuiești și cele săsești au fost
cele șapte comitate transilvănene ungurești. %semănător sașilor, secuilor și ungurilor, există
mențiuni documentare de organizări teritoriale în șapte scaune ale cumanilor în 0ngaria și
c!iar ale românilor din Banat.

  (oate cercetările și disputele în $urul numelui +iebenbJrgen conduc la conturarea

ideii că atât comitatele inițiale săsești și cele șapte scaune cât și denumirea în cauză provin din
 perioada cuceririi ungare. %stfel, primele mențiuni documentare amintesc prima dată, secolul

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 7/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

al &II-lea, de comitatele ungurești și mai târziu de scaunele secuiești și săsești, ultimele două
având aceeași perioadă de formare.

  Istoria medievală a (ransilvaniei este strict legată de istoria 0ngariei. 0ngurii


reprezintă un popor de origine fino-ugrică, limba lor înrudindu-se cu cea a finlandezilor. Ea
final de secol I&, ungurii a$ung în partea centrală a uropei fiind organizaţi pentru expediţi de
 $af, dar au fost alungaţi de pecenegi. e ştie că ei proveneau din teritoriul aflat la granița dintre
zonele împădurite ale #unților 0rali și stepa euroasiatică. (raseul lor a cuprins "usia
>@nezatul `ievului?, zona nordică a #unţilor =arpaţi şi au pătruns în =âmpia )anonică, de-a
lungul (isei, totul efectuându-se sub ducele %rpad, fiul lui lmos, liderul triburilor mag!iare.
#ai târziu, ofensiva lor condusă de (a@sonC și Bulcs >1Grbulcs? a fost oprită la Eec!feld,

lângă %ugsburg, pe malurile râului Eec! >3; august 844? de regele 'tto I >83-8<:? >8:7-
8<:?.

  Despre venirea ungurilor în )anonia şi etapele cuceririi (ransilvaniei ne vorbeşte


notarul anonim al regelui BGla al III-lea al 0ngariei >33<:-3387?, %nonCmus în Vesta
/ungarorum. )otrivit acestui izvor existau în stânga (isei o populaţie amestecată vla!o-
slavă, care aveau o serie de organizaţii politice. unt amintite \ducatele lui #enumorut>în
zona =rişurilor?,Vlad >în Banat?, despre care se spune că ar fi din 1idin şi Velu de care se
 pomeneşte că este român >bazinele omeșului #ic și %lmașului, până la )oarta #eseșului?.

  )otrivit aceluiaşi izvor, primul contact cu ungurii l-a avut #enumorut. rpd îi cere
lui #enumorut să i se supună, #enumorut refuză şi va fi atacat de oltn, fiul lui rpd.
9nainte, (u!utum trimisese o iscoada ca să cerceteze starea ţării şi a armatei. #enumorut a
fost învins în două etape, a capitulat şi şi-a căsătorit fiica cu fiul lui rpd. 9n secolul &,
(u!utum a creat un stat mixt de unguri, români şi slavi. %ceștia, în $urul anului 3;;; au
migrat spre centru şi au ales oraş-reşedinţă %lba Iulia >Bălgrad?.

  Despre Vlad se ştie că ar fi fost din 1idin şi în lupta cu ungurii este învins, se ascunde
în `eve, la !otarele bulgarilor şi, în cele din urmă, se supune.

  =ât despre Velu, acesta domnea peste o ţară a cărei bunătate se dusese faima. %cest
\dux blac!orum se împotriveşte dar este învins şi ucis lângă râul =ăpuş.

  #ai apare VCula, menționat ca \dux magnus et potens\ în (ransilvania, fiul lui

(u!utum. %cesta a fost atacat şi învins de tefan I cel fânt >zent Istvn @irlC?. (ot tefan l-
a învins pe %!tum, a cărui ţară cuprindea partea dintre #ureş şi =rişuri. (ransilvania va fi

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 8/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

inclusă în statul mag!iar. 9n $urul anului 334; (ârnavele sunt ocupate şi se a$unge la linia
'ltului, iar în $ur de 3;; ungurii au a$uns la creasta =arpaţilor.

  După venirea ungurilor, (ransilvania capătă alt statut politic, de provincie autonomă în
"egatul 0ngariei. Deși regii mag!iari au reușit să ani!ileze formațiunile politice prestatale din
(ransilvania totuși datorită luptelor pentru tron, a anar!iei interne și a presiunilor venite din
exterior, nu au reușit să-și instaleze imediat stăpânirea în (ransilvania.

  %bia în 3;<4 cancelaria arpadiană emite un document referitor la cetatea (urda. După
anul 33;;, mag!iarii încercă să organizeze (ransilvania după model apusean impunând
catolicismul printr-un \episcopus 0ltratransilvaniae[, amintit in 3333 sub numele de imion și
încercând, prin intermediul lui #ercurius +princeps 0ltratransilvaniae[, să înlocuiască în 333:
instituția voievodatului cu principatul. %mbele măsuri, atât cea religioasă cât și cea politico-
administrativă, au avut de înfruntat opoziția populației locale. Deși nu au renunțat la ideea de
catolicizare, spri$iniți fiind puternic de către papalitate, totuși au fost nevoiți să renun țe la
ideea de principat. %cest lucru ni-l demonstrează menționarea în 33<7 a lui \Eeustac!ius
1oCevoda[, voievodul (ransilvaniei, vasal al regelui 0ngariei.

  1oievodul, a$utat de vicevoievod, avea largi privilegii și o mare autonomie față de

=oroana mag!iară. =u scopul de a apăra granițele și de a stimula dezvoltarea economică,


regalitatea mag!iară i-a colonizat în secolele &II-&III, pe secui și pe sași în regiunile de
graniță ale (ransilvaniei. %ceștia se bucură de multiple drepturi și avanta$e, și sunt organizați
în scaune. (ot cu scopul de a apăra granițele, dar și pentru a întări pozi ția bisericii catolice
într-o zonă în care ma$oritatea populației auto!tone era ortodoxă, au fost aduși cavalerii
teutoni în Țara Bârsei, un ordin religios german catolic format la sfârșitul secolului al &II-lea
la %cra, în )alestina. %șezarea lor a fost posibilă în urma diplomei de donație a regelui %ndrei
>%ndrs? al II-lea al 0ngariei, emisă în 333. 'rdinul =avalerilor (eutoni a construit în Țara
Bârsei numeroase cetăți de lemn fortificate, probabil cu spri$inul localnicilor. De asemenea, a
colonizat un număr însemnat de țărani și meșteșugari în principal germani, care le asigurau
!rana și produsele meșteșugărești necesare. %ceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat
 printre populația auto!tonă. După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor care
controlau zonele învecinate (ransilvaniei, se pare că au primit terenuri adi ționale in zone pe
care 0ngaria nu le controla și c!iar și un accept de a construi castele de piatră. Devenind din
ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo de munții de
graniță. =ătre 34, cavalerii teutoni au început să se desolidarizeze de regele mag!iar,

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 9/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

 punând teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea )apei. %cest lucru a fost favorizat și de
legăturile 'rdinului cu )apalitatea >era socotit egalul 'rdinului templierilor și 'rdinului
ospitalierilor? și în special de legăturile marelui maestru al ordinului, /ermann von alza, cu
împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu )apa /onoriu al III-lea. Drept urmare, în
34, regele a purtat o luptă !otărâtoare împotriva ordinului, învingându-l și expulzându-l din
Țara Bârsei.

  9n secolul al &III-lea, voievozii (ransilvaniei profită de problemele din 0ngaria pentru


a încerca să se îndepărteze de aceasta. )entru aceasta, "oland Borșa >35, 356-354,355-
38:? convoacă în 355, prima %dunare obștească >=ongregația generală?, numește comiți și
acordă privilegii. Eadislau `an >386-3:34?, în sc!imb, a fost un adevărat arbitru al situației

din regat care, își constituie la Deva, o adevărată curte, de unde își exercită atributele de
conducător al unui stat autonom și înc!eie înțelegeri cu țări de sine stătătoare. %bia regii
angevini sunt aceia care readuc (ransilvania la statutul de voievodat vasal regelui 0ngariei.
ituația românilor din (ransilvania s-a agravat în condițiile în care regii mag!iari încep
 politica de mag!iarizare și catolicizare forțată. %partenența la o funcție a fost legată de
apartenența la religia catolică.

  1oievodul exercita atribuţii $udectoresti şi militare. l numea pe vicevoievod, pe


conductorii comitetelor, pe slu$itorii si directi,convoca adunarea nobililor >congregaţia? şi îi
conducea lucrrile. %vea drept de $urisdicţie suprem asupra (ransilvaniei. %vea totuşi
competenţ limitat, de autonomia comitatelor, a scaunelor secuieşti şi sseşti, de privilegiile
acordate bisericii catolice, precum şi de atribuţiile superioare ale regelui 0ngariei. ra
comandant al armatei din (ransilvania. e spri$inea pe un aparat central, asemntor celui din
ara "omâneasc şi #oldova.

  1icevoievodul avea rol consultativ, îndeplinea funcţii publice sau la curtea


suveranului, conducea (ransilvania în lipsa voievodului, avea atribuţii uneori administrative,
legislative, $udecătoreşti.

  =ongregaţia nobililor era adunare reprezentativ pe stri, convocat periodic de


voievod. Ea lucrarile congregaţiei nobililor au participat şi nobilii români pâna în anul 383,
ocazie cu care aceştia sunt menţionaţi pentru ultima dată în calitate de participanţi la
congregaţia nobililor >\universis nobilibus axonis, iculis et 'lac!is\?. Dup anul 36:<,

când s-a constituit unio trium nationum, a fost interzis în mod expres participarea românilor 
în viaţa politic, inclusiv în congregaţia nobililor.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 10/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  =omitele strângea impozitele regale, având dreptul la o treime din sumă, din care
organiza - a$utat de locotenet >maior exercitus? - oaste în caz de nevoie. 'bligativitate de
a$utor în acest sens avea și comandantul militar a cetății >maior castri?, iar în $udecate
magistratul regal. %rmata comitatului compusa din iobagii cetății.=u slăbirea puterii regale,
din secolul al &III-lea rolul comitatelor regale a fost preluat de comitatele nobiliare.)rocesul a
fost documentat și de [Bula de %ur[.
  caunul >în latină sedes, în mag!iară szG@, în germană tu!l? era o unitate
administrativ-teritorială specifică epocii medievale a "egatului 0ngariei. caunele erau
regiuni autonome în cadrul regatului, adică erau independente de sistemul feudal al
comitatelor. %utonomia scaunelor era acordată în sc!imbul serviciilor militare pe care acestea
le aduceau regatului ungar.
caunele secuiești au fost unitățile de administrare $udecătorească ale secuilor din
(ransilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al &I1-lea. ecuii,
 populaţie rezultată din amestecul unor popoare de origine turcică au fost aşezaţi în părţile
=rişanei, iar pe la mi$locul secolului al &II-la îi strămută în zona (ârnavelor ca apoi să fie
atestaţi în estul (ransilvaniei. *o țiunea de +scaune î și derivă numele de la funcțiunea lor 
 $udiciară >scaunele de $udecată, lat. sedes $udiciaria?, fiind preluată de secui probabil de la sași
și este folosită constant în izvoarele scrise abia cu începere din secolul al &I1-lea. caunele
secuiești aveau un pronunțat caracter militar. Fiecare scaun secuiesc avea în frunte un căpitan
>lat. ma$or exercitus, capitaneus? și un $ude al pământului >lat. $udex sedis sau $udex
terrestris?, la care se adaugă apoi și $udele regal >lat. $udex regis?. (oate aceste unități
administrativ-teritoriale erau conduse, la rândul lor, de către comitele secuilor >lat. =omes
iculorum?, funcție care, sub aspectul importanței sale politice, reprezenta a doua demnitate în
voievodatul (ransilvaniei.
  Despre saşi se crede ca ar fi sosit prima oară în (ransilvania pe vremea lui Veza II
>3363-337?, procesul de colonizare continuând şi sub Bela III şi %ndrei II. %u ocupat zona
(ârnavelor, părţile ibiului, ara Bârsei, zona "odnei şi Bistriţei. "egele %ndrei al II-lea al
0ngariei stabilește o formă de autonomie pentru scaunele săsești. )rocesul colonizării saşilor 
în (ransilvania a continuat până spre sfârșitul secolului al &III-lea și începutul veacului
următor.

Ț ara Româneas!

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 11/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  Țara "omânească sau "umânească, cunoscută istoric și ca 0ngro-1la!ia >emli


0ngrovla!is@oi în actele slavone? sau mai recent 1ala!ia >după denumirea folosită în multiple
limbi străine2 alac!ei, allac!ia, 1alac!ie? este un stat apărut în vul #ediu, al cărui
teritoriu a fost inițial limitat în nord de #unții =arpați și de o linie pornind din #unții 1rancei
 până la răsărit de cetatea =!ilia inclusiv >mai târziu de râurile #ilcov, )utna și iret?, în sud
de Dunăre de la (urnu-everin până la ilistra inclusiv, iar la est de #area *eagră >mai târziu
de Dunăre și de limitele raialei Ibra!ilei sau )roilavonului, adică Brăilei?. Eocuitorii săi
foloseau endonimul de +rumâni, exonimele uzuale utilizate până în epoca modernă fiind
+vla!i sau mai savant și recent +vala!i. 9n zilele noastre, denumirea se referă exclusiv la
zona geografică din sudul "omâniei moderne, dintre Dunăre, =arpați și râurile #ilcov, )utna
și iret.

  Țara "omânească a existat între secolele al &I1-lea și secolul al &I&-lea timp de mai
 bine de 4;; de ani, ea începându-și existența ca stat independent odată cu Bătălia de la )osada
în $ur de 3; noiembrie 3::;, și înc!eindu-și existența ca stat >devenit autonom dar tributar 
Imperiului 'toman? la data de 4 februarie .1. 6 ianuarie 357, când, după trei ani de uniune
 personală cu #oldova, s-a unit cu această țară pentru a forma bazele "omâniei moderne.

  trăinii denumeau Țara "omânească2 +alac!ei, +allac!ia, +1alacc!ia,


+1alac!ie sau +Ifla@-eli, denumiri românizate ca 1ala!ia. %ceastă denumire, de origine
germanică, nu desemna numai Țara "omânească ci multe alte țări locuite de populații latinești
în contact cu germanicii, de la #area *ordului >+1alc!eren? până la #area *eagră > țările
române? trecând prin sudul Vermaniei >+alc!engau, +alc!ensee? și prin spațiul iliric
>+1lasina, +1la!ina, +1lah@a, ș.a.m.d.?. =ărturarii și cartografii medievali deosebeau
Ț
0ngro-1la!ia >adică 1la!ia dinspre 0ngaria, anume ara "omânească?, pentru a nu o
confunda cu #oldova numită și Bogdano-1la!ia >adică 1la!ia întemeiată de voievodul
Bogdan de Dol!a al #aramureșului?, sau cu (ransilvania.

  9n documentele latinești era cunoscută ca (ransalpina >adică dincolo de %lpii


(ransilvăneni, cum numesc occidentalii =arpații meridionali?. După numele primului
domnitor Basarab I, unii numeau Țara "omânească2 Basarabia sau Țara Basarabească, nume
conservat de #oldoveni pentru regiunea malurilor Dunării și #ării *egre >numită de (urci

Bugeac?, când o căpătară sub domnia lui %lexandru cel Bun. #oldovenii numeau Țara
"omânească #untenia, iar (urcii îi spuneau Ifla@ sau `ara-Ifla@, în timp ce #oldovei îi

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 12/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

spuneau Bogdan Ifla@. )olonezii numeau Țara "omânească Basarabia, iar pe #oldova o
numeau 1olo!ia.

  9nspăimântat de marea invazie din 363 şi vrând să prevină o nouă expediţie a


tătarilor, dar să prevină şi atacuri ale cumanilor şi bulgarilor, regele BGla I1 a luat o serie de
măsuri de apărare. 9ntre altele, s-a gândit să instituie o pază puternică şi permanentă în
regiunea de graniţă a Banatului de everin. 9n aceste condiţii regele dăruieşte =avalerilor 
Ioaniţi printr-o diplomă de privilegii. Diploma =avalerilor Ioaniți din 36< oferă prețioase
știri despre structurile politice româneşti între Dunăre şi =arpaţi. (otuşi, trebuie precizat că
înainte populaţia îi asimilase pe slavi de la care au preluat denumirea instiţutiilor >cneaz,
voievod?. =ert este că aceste cnezate şi voievodate au reprezentat nuclee ce au stat la baza

întemeierii ării "omâneşti. Diploma =avalerilor Ioaniţi aminteşte cnezatele lui Ioan >pe
valea iului, în zona =raiovei? și Farcaș >sudul 'lteniei, pe Eotru? şi voievodatele lui eneslau
>partea muntoasă a Țării "omânești, din stânga 'ltului? şi Eitovoi >partea muntoasă a Țării
"omânești, din dreapta 'ltului?.

  =on$uctura a fost favorabilă,un rol !otărâtor având 0ngaria prin politica sa2

• aducerea 'rdinului =avalerilor (eutoni în ara Bârsei, ce se extind peste =arpaţi.


• expansiunea ungurilor în everin, o parte din 'ltenia având stăpâni pe %săneşti.
• 3:;-36<-evoluție a politicii externe spre 0ngaria,

  0n alt factor important a fost invazia tătară, tătarii avand centre de putere pe 1olga
>Batie /an?, dar şi în *ordul Dobrogei >*ogai?. Dispariţia banilor mag!iari de everin în a
doua $umătate a secolului al &III-lea dovedeşte că tătarii au stăpânit provinciile de la sud de
=arpaţi. ' premiză favorabilă în constituirea ării "omâneşti a fost moartea lui *ogai
 precum şi anar!ia instaurată în 0ngaria după moartea lui BGla I1 ce s-a accentuat în timpul
lui EszlK I1>Eadislau =umanul, 3<-38;?.

  )e vremea regelui Eadislau =umanul are loc o prima tentativă de întemeiere a ării
"omâneşti. Eitovoi profită de criza din 0ngaria şi se rascoală împotriva ungurilor. "egele
trimite o armată împotriva lui Eitovoi în urma căreia este înfrânt şi cade în luptă. Fratele lui
Eitovoi, Bărbat este luat prizonier şi apoi răscumpărat cu o mare sumă de bani. %ndrei III
>%ndrs? >38;-3:;3?, ultimul rege arpadian a încercat să stopeze anar!ia din 0ngaria. %cesta
convoacă congregaţia din 383 la care participă şi românii şi, cu această ocazie, nobilul

0grCnus îşi recapătă moşiile din Făgăraş, pe cale legiuită. 9n 3:;3 vine la tron =arol "obert
din dinastia %n$ou >`rolC "Kbert?, de origine franceza, cu spri$inul papei. 0ngaria era

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 13/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

împărţită în tabere nobiliare şi a urmat un război civil de lungă durată. "ăzboiul civil din
0ngaria a fost condiţia favorabilă pentru Basarab I >3:3;-3:4? să unifice cnezatele şi
voievodatele la sud de =arpaţi. e mai lua în considerare şi imaginea pozitivă ce fusese creată
în rândul unor nobili mag!iari. 9n concluzie, Țara "omânească s-a format în urma a doua
 premize importante2 stăpânirea tătărească din sudul Basarabiei-* Dobrogei şi criza din
0ngaria. "ecunoaşterea ării "omâneşti a fost consfiinţită în urma victoriei lui Basarab I de
la )osada >8-3 nov.3::;?.

  =arol "obert era implicat într-un război civil şi nu s-a pus problema unei suzeranităţi
mag!iare asupra lui Basarab I. După recunoaşterea lui =arol ca singur stăpânitor de toţi, s-a
 pus din nou problema relaţiilor cu 0ngaria. 9ntr-un document din 3:6, Basarab este numit

\voievodul nostru transalpin ceea ce înseamnă că relaţiile cu 0ngaria erau bune şi că regele
trebuia să recunoască realităţile politice de la sud de =arpaţii #eridionali. %ceeaşi situaţie
este întâlnită în 3:<, când, într-o scrisoare a papei Ioan &&II către \nobilul bărbat
Basarab,voievodul transalpin prin care îl lăuda pentru zelul ce îl depune în \stăpânirea
necredincioşilor şi îl roagă să primească cu cinste pe călugării ce vin să facă cercetări în
acele regiuni. După 3:< relaţiile dintre =arol şi Basarab se răcesc şi se va a$unge la un
conflict armat. =auza reiese din =ronica )ictată de la 1iena şi anume că regele 0ngariei

\după sfatul voievodului (oma >(ams zGcsGnCi, 3:3-3:6? şi al lui Dionisie, fiul lui
 *icolae s-a dus în \ţara voievodului vla!ilor Basarab...ca să alunge din ţara aceasta pe
Basarab său cel putin să dea uneia din sfătuitorii săi. 9n aceste condiţii, regele 0ngariei
 porneşte în fruntea unei armate într-o campanie împotriva lui Basarab I. 'cupă Banatul de
everin >pe care îl va primi Dionisie? și înaintează prin 'ltenia, pustiită de Basarab. Datorită
acestei strategii de apărare, în rândurile armatei invadatoare se instalează foametea. )e drum,
=arol "obert primește o solie din partea lui Basarab, care îi aduce o propunere de pace. 'ferta
de pace făcută de Basarab I este refuzată de către rege, deși i se promitea plata a <.;;; de
mărci de argint ca despăgubire, cedarea cetății everinului și trimiterea unui fiu la curtea
regală mag!iară ca garanție. =arol "obert răspunde cu aroganță că Basarab este păstorul
tuturor oilor sale și că îl va scoate de barbă din vizuina lui. 9n cele din urmă, armata mag!iară
a$unge la %rgeș, pe care o găsesc pustie și o incendiază. Batalia decisiva s-a dat la )osada >8-
3 nov.3::;?, într-o vale îngustă și prăpăstioasă, unde armata mag!iara a suferit o înfrângere
umilitoare. 1ictoria lui Basarab I de la )osada a consființit recunoașterea Țării "omânești.
)ână la moartea sa, =arol "obert nu a mai avut relaţii conflictuale cu Basarab.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 14/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  "eluarea relațiilor cu 0ngaria a avut loc după moartea lui =arol "obert și a avut un
caracter de egalitate. *icolae %lexandru >3:4-3:76? a continuat cu succes politica lui
Basarab I. ' cronică mag!iară susține că în 3:6: *icolae %lexandru a înc!eiat un acord de
supunere cu regele Eudovic. 9n realitate este vorba de reluarea rela țiilor diplomatice între cele
două state, precum și purtarea unor discuții cu privire la campania împotriva tătarilor. %bia
mai târziu când devin sigure semnele unor îmbunătățiri a relațiilor între cele două părți,
 *icolae %lexandru apare în actele mag!iare ca supus autorității coroanei >\voievodul nostru
transalpin? și primitor al unor +beneficii >3:44?. "elațiile se răcesc în momentul în care
Eudovic I cel #are, ca un suveran absolut asupra pământului de peste munți, dă în 3:45
drepturi negustorilor brașoveni să treacă nesting!eriți și netaxați pe teritoriul cuprins între
Buzău și )ra!ova, de la locul unde Ialomița se varsă în Dunăre și până la vărsarea iretului,
ignorând autoritatea domnitorului. Brașovenii au cerut și o garanție suplimentară suzeranului
mag!iar că nu vor păți nimic pe teritoriul Ț ării "omânești. ' altă cauză a răcirii relațiilor 
dintre 0ngaria și Țara "omânească este legată de întemeierea mitropoliei 0ngrovla!iei la
=urtea de %rgeș, recunoscută la =onstantinopol >3:48?, punând stavilă ofensivei
catolicismului în partea central esticîă a uropei, ofensivă ce a avut ca actor principal pentru
acest spațiu "egatul 0ngariei. 9n urma acestor fapte, domnitorul muntean renunță la
suzeranitatea regelui Eudovic.

  1ladislav I >3:76-3:<<? a avut o domnie ce a însemnat un pas important în


dezvoltarea Țării "omânești. *icolae %lexandru își înc!eiase domnia în raporturi încordate cu
ungurii ceea ce îl determină pe regele 0ngarie să-i declare război lui 1ladislav. "ăzboiul avea
să cuprindă și pe ruda domnitorului, țarul racimir >tracimir? de la 1idin. %rmata regală îl
atacă pe țarul racimir, îl învinge și anexează partea nord-vestică a Bulgariei ce o alipește cu
 partea timișeana a Banatului de everin și o transformă într-un fel de Banat al Bulgariei,
conducerea fiind atribuită lui DGnes >Dionisie? Eac@fi >3:48-3:7<?. "egele 0ngariei s-a
mulțumit cu acest succes, iar în 3:77 știm că 1ladislav și Eudovic se aflau în bune relații. e
 poate spune că a acceptat suzeranitatea mag!iară, fapt pentru care a primit ca feude %mlașul,
everinul și Făgărașul. 9n 3:75 sau 3:78 regele 0ngariei împreună cu 1ladislav I resping un
atac îndreptat asupra Banatlui Bulgariei, de Ioan %lexandru stăpânitor al Bulgariei "ăsăritene,
în armata lui Ioan participând și efective militare turcești. "aporturile dintre Țara "omânească
și 0ngaria se răcesc. =auza a fost o revoltă în Banatul Bulgariei, fapt ce îl determină pe
1ladislav I să intervină personal în înăbușirea răscoalei și ocupă 1idinul cu gândul de a-l
înapoia lui racimir. "egele 0ngariei intervine cu două armate împotriva lui 1ladislav .)rima,

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 15/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

condusă personal de rege readuce sub ascultarea coroanei mag!iare, 1idinul în timp ce a
doua, condusă de voievodul (ransilvaniei, *icolae Eac@fi suferă o înfrângere pe râul Ialomița,
în apropiere de (ârgoviște. % urmat o perioada de relații pașnice între domnul Țării "omânești
și regele 0ngariei ca apoi situația sa se sc!imbe. )rintr-un act emis la 37 martie 3:<: Eudovic
interzice să se mai importe sare din Țara "omâneasca. e mai lua în calcul și prezența unor 
 boieri în 0ngaria ce au arătat că domnitorul s-ar fi aliat cu otomanii. (otu și, politica
domnitorului Țării "omânești era una realistă2 otomanii se aflau în plină expansiune, iar 
 primul contact al lui 1ladislav I cu aceștia s-a terminat în favoarea primului. (otuși
domnitorul și-a dat seama de fapt ce însemnau acești noi năvălitori și, ca să întâmpine un nou
atac din partea lui Eudovic, a făcut alianța cu turcii. Și sub acest domnitor propaganda catolică
a încercat să câștige teren, dar fără succes căci 1ladislav a dat o atenție deosebită
ortodoxismului, creând o epar!ie în 'ltenia și întemeind prima mănăstire,la 1odița.

  "adu I >3:<<-3:5:? a urmat aceeași politică fața de coroana 0ngariei ce a dus-o


fratele său, 1ladislav I. "elațiile cu regalitatea mag!iară sunt în continuare încordate,
a$ungându-se la conflicte armate. ' cronica italiană \=ronaca =arrarese amintește de o
expediție a regelui 0ngariei cu gând de al supune pe "adu, expediție ce s-a terminat cu eșec
 pentru Eudovic. Domnitorul nu a vrut să recunoască suzeranitatea regelui și a vrut să mențină

independența statului său. De aceea, "adu nu a stăpânit feudele de peste munți.


  Dan I >3:5:-3:57? fiul lui "adu I și frate cu #ircea cel Bătrân, a dus în continuare
 politica tatălui său fa ță de 0ngaria. 0n document din 3:8; aminte ște de o expedi ție a lui Dan
asupra castelului de la #i!ald >#e!adia?. e crede că o cauză a conflictului a fost dorința
domnitorului de a relua posesiunile de dincolo de munți.

   Mol"ova

  #oldova este o regiune istorică și geografică a uropei, delimitată la vest de către


=arpații 'rientali și la est de către râul *istru și care corespunde vec!iului )rincipat al
#oldovei. 9n prezent, arealul este împărțit între "omânia, "epublica #oldova și 0craina.
"egiunea se învecinează, în sensul acelor de ceasornic, la vest cu (ransilvania și
#aramureșul, la nord-vest cu Valiția, la nord și nord-est cu )odolia, la est cu disan, la sud-

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 16/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

est cu #area *eagră, iar la sud cu Dobrogea și #untenia. %ctualmente sensul termenului este
ec!ivoc, noțiunea fiind folosită pentru a desemna fie numai teritoriul aparținând "omâniei, fie
numai pe cel al "epublicii #oldova, fie întregul spațiu istoric și geografic omonim, descris în
acest articol. Istoric vorbind, termenul a fost folosit pentru a desemna mai multe entități
 politice și administrative. )opulația arealului moldovenesc este formată, ma$oritar, de către
etnici români numiți moldoveni, amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est, în
 principal cu populații de origine slavă.

  9n decursul istoriei, până la formarea statului român, termenul de +#oldova s-a


folosit pentru a desemna2

- în sens istoric, politic și de drept internațional2



+#arca sau +căpitănia #oldovei în prima parte a secolul &I1 >structură
militară dependentă de "egatul 0ngariei, în actuala Bucovină și împre$ur?X
• Țara #oldovei >din întinderea sa inițială și maximală în perioada 3:48-3656,

 până la întinderea minimală din anii 353-3548?X


• "epublica Democratică #oldovenească >383<?X
• #oldova sovietică, mai precis2
a? "epublica %utonomă ocialistă ovietică #oldovenească >386386;?
constituită în cadrul 0crainei sovieticeX
 b? "epublica ocialistă ovietică #oldovenească >386;3883?, membră
unională al 0"X
c? "epublica #oldova.
- în sens geografic neoficial2
• (eritoriul maximal al )rincipatului #oldovei dintre =arpații 'rientali, =eremuș,
 *istru, #area *eagră, Dunăre, iret și #ilcovX
• (eritoriul minimal al )rincipatului #oldovei dintre =arpații 'rientali și )rut, intrat
în 3548 în cadrul "omâniei, inclus actual în #oldova 'ccidentală.

  pre sfârșitul secolului &I& și începutul secolului &&, termeni precum #oldova
'ccidentală >sau de 1est? și #oldova 'rientală >sau de st? au început să fie folosiți pentru a
descrie arealele geografice din #oldova separate de râul )rut. %ctualmente #oldova
'ccidentală >sau #oldova de 1est? nu trebuie confundată cu "egiunea de dezvoltare *ord-
st.

  pațiul moldovenesc  anume suprafața vec!iului stat moldovean, a fost de-a lungul
timpului în mai multe moduri divizat din punct de vedere administrativ2

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 17/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

• în cadrul )rincipatului #oldovei, în2 Țara de us, Țara de os și Basarabia. %ceasta
din urmă a fost până în 353, limitată la teritoriul denumit de turci Bugeac.
• )ocuția nu a fost niciodată teritoriu moldovenesc, ci doar o posesiune personală a
voievozilor moldoveni în regatul )oloniei.

(ransnistria nu a fost niciodată a #oldovei, dar domnitorii moldoveni au avut
 posesiuni în fața orocăi >mori de apă, 1alea adâncă? și în $urul Dubăsarilor

  xistența unor stucturi politice românești la răsărit de =arpați este confirmată de


izvoarele narative ale vremii >j'gJznamek, literatura bizantină, cronici rusești, documente din
cancelariile medievale sau din cancelaria papală?. %ceste izvoare vorbesc despre locuitorii
spațiului dintre =arpați și *istru2 volo!i >în =ronica lui *estor?, Ualati >vala!i?, >intr-o
diplomă papală din sec. al &III-lea?, ula@es >în 'guzname?, dar și despre țările acestora2
0la@ili >țara 1la!ilor?, >în 'gJzname?, Țara Brodnicilor, în sudul #oldovei, Țara
Berladnicilor, în centrul #oldovei, Țara 1olo!ilor, în sudul #oldovei, Țara Bolo!ovenilor, în
nordul #oldovei.

  #arturiile izvoarelor scrise sunt completate de descoperirile ar!eologice care constau


in grupari de asezari ce au in centru o fortificatie, in care rezida un conducator, cum sunt cele
de la2 Fundu /erții, Ibănești, /orodiștea, (udora, Dersca, )ocreaca  atu-*ou, etc.

  Denumirile străvec!i de jțărik,jcodrik, jcâmpurik, jocoalek, care s-au păstrat până azi în
#oldova, din perioada de început a vului #ediu2 Țara Șipenițului, =odrii =osminului,
=odrii 'r!eiului, =odrii Eăpșnei, =odrii /erței, =âmpul lui Dragoș.

  9n secolul al &III-lea, teritoriul actual al #oldovei, mai ales partea nordică a fost
stăpânit de cnezatul /aliciului. )artea de sud a fost stăpânită de către cavalerii teutoni. 9n
363-36 tătarii năvălesc în teritoriul dintre =arpaţi şi )rut. xistă puţine informaţii legate
de #oldova în această perioadă, ele apar abia în 3:;-3:6;. 9n 3:6; moare cneazul Daniil,
lăsând /aliciul în atenţia lituanienilor, tătarilor, polonezilor şi ungurilor, dar câştig însă au
avut polonezii şi ungurii,ce au ocupat /aliciul.
  9n 3:66 Eudovic I de %n$ou >*agC Ea$os? >3:6-3:5? plănuieşte o campanie
împotriva tătarilor, regele aflându-se personal în (ransilvania pentru a înăbuşi o răscoală a
saşilor. %u loc două campanii la est de =arpaţii 'rientali >3:64,3:68?,campanii ce au dus la
înfrângerea tătarilor. 9n aceste condiţii apare și Dragoș, originar din #aramureş. ste
întemeiată o marcă de apărare, vasală 0ngariei. copul acesteia era de a asigura apărarea
împotriva tătarilor şi controlul drumului comercial de la est de =arpaţi.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 18/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  %u urmat la tron as și Balc ce au dus politica de vasalitate faţă de regele 0ngariei.
)olitica de vasalitate a urmaşilor lui Dragoş n-a fost agreată de către localnici care se revoltă.
9n aceste condiţii apare Bogdan, originar din #aramureş >=u!ea sau =u!nea? ce a fost atestat
documentar în 3:63:6:.1ârsta nu se ştie, dar cert este că s-a răzvrătit împotriva nobilimii
mag!iare. Bogdan profită că o parte a românilor sunt plecaţi la război şi le ocupă moşiile.
%cest fapt demonstrează că în #aramureş erau două tabere2 cnezii români supuşi regelui
0ngariei şi cnezii români care erau împotriva regelui. %flându-se în conflict cu regele
0ngariei încă din 3:6:, Bogdan nemaiputându-se menţine în #aramureş, trece munţii,în
#oldova. %cesta reuşeşte prin luptă să alunge pe Balc şi pe fii acestuia, fapt ce atrage mai
mult ostilitatea regelui 0ngariei şi îl determină să organizeze expediţii împotriva lui Bogdan.
Bogdan reuşeşte cu spri$in de la tătari şi lituanieni să învingă armata regală, iar pe  februarie
3:74 regele 0ngariei emite un document prin care erau confiscate moşiile lui Bogdan din
#aramureş, dar îl recunoştea conducător al #oldovei. )ractic, acest document reprezintă
dovada naşterii statului moldovenesc.
  Eațcu >3:743:7< 3:<:3:<4? urmează la tron lui Bogdan I. 9n 3:<, regele Eudovic
al 0ngariei devine și rege al )oloniei astfel încât #oldova se vede cuprinsă din două părți de
aceeași forță. 9ntreaga politică a lui Eațcu a fost de ordin intern. căci lipsesc documente care
să ne prezinte care au fost relațiile sale cu vecinii. pri$initor al catolicismului, în timpul
domniei sale este înființată o episcopie catolică la iret unde și-au desfășurat activitatea
 *icolae de #elas@ și )aul de c!Ueidnitz. %ceștia reușesc să-l convertească pe Eațcu la
catolicism. Ea 8 martie 3:<3, %ndrei este !irotonisit piscop de iret de către %r!iepiscopul
de =racovia și instalat apoi în scaun, după ce Eațcu, o sumă de boieri și o parte a poporului
trecuseră în mod solemn la biserica catolică. Ea : septembrie 3:<3, )apa Vrigore &I numește
și un episcop de #ilcov, acest post fiind vacant de ceva timp unde și-a desfășurat activitatea
 *icolae de Buda.
  )etru I >3:<:3:<43:83?,primul mușatin, a fost inițial vasal al 0ngariei. Dovada o
constituie faptul că )etru bate monedă proprie ce aveau pe revers crinii angelini. După
moartea lui Eudovic >3:5?, opțiunile politice ale lui )etru I se sc!imbă, devenind vasal al
)oloniei printr-un act omagial făcut la Eiov >3:5<? și legând alianța și cu Țara "omânească.
  "oman I >3:83  3:86? continuă poltica înaintașului său fiind în rela ții bune cu
)olonia și își ia titulatura de [#arele și singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io
"oman voievod stăpânind Țara #oldovei de la munte, până la #area cea #are[, dovadă că

 procesul de unificare al cnezatelor de pe teritoriul #oldovei era înc!eiat.

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 19/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  Ștefan I >3:86-3:88? obține tronul cu spri$in de la regele )oloniei cu care era și înrudit
 prin căsătoria lui Ștefan cu o rudă a regelui polon. % fost vasal regelui )oloniei, promi țându-i
a$utor împotriva oricărui dușman al lui 1ladislav agello. "elația de alian ță și de rudenie nu
era văzută cu oc!i buni de către 0ngaria ce se vedea amenințată,în caz de conflict dinspre
două părți. e mai lua în considerare faptul că regele 0ngariei, igismund de Euxemburg
>3:5<  36:<? avea pretenții de suzeranitate asupra #oldovei. 9n aceste condiții igismund
organizează o expediție împotriva lui Ștefan I #u șat și trecând munții asediază cetatea
 *eamțului, dar fără a o putea cuceri. 9n timpul retragerii armata regală a fost atacată și
zdrobită la /indău >V!indăoani? în $udețul *eamț. pre sfârșitul domniei nu se mai poate
 preciză de o stare încordată între 0ngaria și #oldova. %cest fapt reiese din participarea unui
dregător moldovean la scaunul de $udecată al nobililor din olnocul Inferior > mai 3:85?.
  Iuga >3:88-36;;? a fost cunoscut în istorie și sub numele de Iuga 'logul. )orecla
+'logul apare numai în Eetopisețul de la )utna, întocmit în secolul &1I-lea. #otivele pentru
care a rămas în istorie cu această poreclă nu sunt cunoscute cu precizie. )robabil că suferea de
o boală care îi îngreuna deplasarea. Iuga 'logul a fost contestat, încă de la început, de fratele
său vitreg, %lexandru, cel din urmă reușind, cu spri$inul lui #ircea cel Bătrân, să ocupe tronul
#oldovei.
 

 Do#ro$ea

  Dobrogea este un !abitat istoric și geografic care face parte din teritoriul "omâniei și
Bulgariei, teritoriul dintre Dunăre și #area *eagră. "egiunea era cunoscută în trecutul istoric
sub numele de ciția #ică. Din punct de vedere administrativ cuprinde în "omânia $udețele
(ulcea și =onstanța iar în Bulgaria  regiunile Dobrici și ilistra.
  'dată cu împărțirea definitivă a imperiului >:84? Dobrogea >cCt!ia #inor? intră în
componența Imperiului Bizantin.

  9mpăratul Iustinian I a întărit cetățile de pe Dunăre, cartea lui )rocopius >[Despre


construcții[? enumerând 8; de cetăți restaurate de împărat pe acest fluviu, dintre care aproape
4; în Dobrogea. *umele acestora sunt fie cele antice >%brittus, %egCssus, %xiopolis, =allatis,
=arsium, Durustorum, *oviodunum, 'dessos, (omis, (roesmis, 0lmetum?, fie locale
>Bassidina, Diniscarta, )adisara, "esidina, acidava, aldapa, isnudava? ori adaptări din

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 20/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

latina vulgară >% ilva, =astellonovo, Vemellomuntes, #aurovalle?. )aralel cu reorganizarea


militară au fost întreprinse și sc!imbări în domeniul bisericesc. 9n cCt!ia #inor se aflau 34
episcopate subordonate mitropoliei de la (omis. *umărul mare de bazilici creștine >spre
exemplu, numai la (ropaeum erau cinci? indică importanța ierar!iei ecleziastice zonale,
aceasta nefiind in partibus.
  După anul 4:6, invazii pustiitoare ale !unilor >mai apoi ale avarilor și bulgarilor? vor 
avea loc și în Dobrogea, zona decăzând treptat din strălucirea sa de pe vremea lui Iustinian.
ăpăturile ar!eologice au scos la iveală urmele unei părăsiri bruște și violente a teritoriului
undeva la sfârșitul secolului al 1I-lea >probabil faptul e legat de marea pustiire avară din 45<?.
Ea (ropaeum s-a purtat o bătălie importantă, care a pecetluit de altfel sfârșitul orașului antic.
0rme de incendieri serioase au fost găsite la 0lmetum, =allatis și /istria.
  9n secolul 1II bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunăre, a$ungând pe râul #ari ța
și la #area %driatică. )rima fază a fost consumată în 7<8, când !anul %sparuc! trece Dunărea
și se instalează în #oesia și cCt!ia #inor. Dobrogea a rămas sub dominație bulgară până în
8<3. 9n acest răstimp, populații slave s-au a șezat printre (racii latinizați sau elenizați din
regiune. #ai târziu, când puterea bulgară a început să scadă, Dobrogea a retrecut în stăpânirea
 bizantină în 8<3, iar Bulgaria a fost în cele din urmă integral cucerită de bizantini în 3;36.
  9n secolul al &-lea, sunt menționați și doi $upani >conducători?, probabil de origine
 bulgară2 V!eorg!e și Dimitrie >cca. 86:?.
  Imperiul bizantin a reușit cu greu să mențină Dobrogea sub dominația sa din cauza
atacurilor pecenegilor și a cumanilor și a răscoalelor bulgarilor și vla!ilor. 0n alt pericol l-au
reprezentat armatele cneazului rus viatoslav, care în 8<3 au asediat Dristra >ilistra?. %ceastă
cetate, împreună cu =onstanța și altele s-au pus sub protecția împăratului bizantin, reușind
astfel să respingă asediul. După acest eveniment, împăratul Ioan I (zimis@es a alcătuit în acele
locuri o t!emă, numită [#esopotamia %pusului[ cu centrul la Eicostomo >Vura Eupului în
grecește? sau la Dristra. %ceastă t!emă era alcătuită din două strategate2 cel de Dristra în nord
și cel de Ioannopolis în sud. )rimul strateg a fost un anume Eeon. )rin 8<4 - 8<8, strategatul
de Ioannopolis a fost încorporat în t!ema (!racia, în vreme ce t!ema #esopotamia %pusului
era împărțită într-un strategat omonim >în nordul Dobrogei? și cel de Dristra >în sudul
Dobrogei?. )orturile Dristra, %egCssos și =onstantia adăpostesc atunci dromoanele care apără
#esopotamia %pusului. După 857, bulgarii au cucerit strategatul Dristrei, până la linia întărită
=onstanța - =ernavodă. (eritoriul rămas >practic strategatul #esopotamia %pusului și câteva

fortificații dunărene între =ernavodă și Dristra? au fost reorganizate într-o topar!ie cu o largă
autonomie politică, administrativă și decizională. =ampania din anul 3;;; pornită de

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 21/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

împăratul 1asile II #acedoneanul a readus teritoriile de est ale Bulgariei sub ascultarea unui
strategat al Dristrei, t!ema #esopotamia %pusului fiind desființată. %ceastă formațiune nouă
a fost pentru scurtă vreme subordonată t!emei (!racia, urmând ca după câțiva ani să fie
separată.
  După 3;;, împăratul 1asile II a înființat o nouă t!emă, numită )aristrion sau
)aradunavon. %ceasta cuprindea teritoriile dintre #unții Balcani, Dunăre >de la 1idin până la
gurile de vărsare? și #area *eagră. =entrul noii formațiuni era tot orașul Dristra, iar 
conducătorul ei se numea @atepan, duce sau ar!onte. %ceastă temă, fără alte subdiviziuni, va
rămâne sub stăpânirea bizantină până în secolul al &II-lea >cu scurte întreruperi în 3;6<65 
3;4:, 3;473;48, 3;763;74, 3;<3;83, când granița a fost retrasă temporar pe
aliniamentul #unților Balcani?.
  9n 3;<, împăratul *icefor III Botaneiates l-a trimis în zona Dobrogei de sud pe
generalul *icefor BrCennus să îl pedepsească pe răsculatul (atrCs.
  9n 3;5<, împăratul %lexios I =omnen, împreună cu aliații săi cumanii, duce o
campanie la nord de Dunăre împotriva pecenegilor. ora împăratului, %nna =omnena,
menționează în opera sa +%lexiada trei mici formațiuni în Dobrogea în perioada 3;57-3;832
(atos=!alis >probabil același cu (atrCs?, în zona ilistreiX acea >atzaata?, în zona Deltei
Dunării și estlav, în zona 1icinei. 9n 3;86 este menționat de %na =omnena un alt conducător 
local al 1la!ilor, numit )udilă.
)e !arta călătorului arab Idrisi, alcătuită în 3346, zona aflată între Dunăre și #area
 *eagră este denumită Burgean sau Brugean. 9n 3354, în urma răscoalei fra ților vla!i %san și
)etru, Dobrogea intră sub dominația statului Imperiului 1la!o-Bulgar, numit în documentele
epocii "egnum Bulgarorum et 1alac!orum, dar în istoriografia modernă +%l doilea Imperiu
Bulgar. %ceasta durează până în 3:;4, când Dobrogea devine independentă sub numele de
)rincipatul de =ărvuna, denumit în istoriografia modernă +Despotatul Dobrogei.
  9n 3:;4 este menționat un anume Balică sau Bal@o în )rincipatul =ărvunei
>Dobrogea?, care se întindea de la zona actualului Babadag în nord, până la #esembria >azi
 *esebăr? la sud. 9n 3:67, fiii lui Balică, Dobrotici si (eodor, se implică în luptele dinastice din
Imperiul Bizantin de partea împărătesei %na de avoia. Din cauza aceasta, în 3:6<, din
ordinul împăratului Ioan 1 )aleologul, emirul Ba!ud din 0mur, un vasal al Bizanțului,
conduce o expediție împotriva lui Balică, în timp ce dromoanele bizantine atacă porturile de la
#area *eagră. Balică și (eodor mor în timpul confruntării, Dobrotici devine conducător.

  9ntre 3:4-3:48, odată cu scaderea puterii /oardei de %ur, Țara "omânească ia în


stăpânire gurile Dunării cu cetățile 'blucița și =!ilia, și Insula Șerpilor, în timp ce un nou stat

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 22/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

apare sub $upânul tătar creștinat Demetrios în zona 1icinei. #ai la sud de acesta, despotatul
Dobrogei este creat de Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează
despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin, care, cu a$utorul Venovezilor și al (ătarilor, o
recucerise în 37 de la Țaratul 1la!o-Bulgar. Despotatul Dobrogei se întindea pe teritorii
aparținând astăzi Bulgariei >la sud? și "omâniei >la nord? cu o populație mixtă cuprinzând nu
numai bulgari, vla!i și tătari, ci deasemenea greci, armeni și genovezi în porturi. =apitala era
la =ărvuna >azi `avarna, Bulgaria? iar cetatea domnească nu departe, la =aliacra. Frontierele i
s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței X a cuprins porturile =onstanța și
#angalia >cetățile antice (omis și =allatis? unde genovezii aveau reprezentanțe.
  9n 3:4<, Dobrotici se declară despot. 9n același an, pierde #esembria și %n!ialos >azi
 *esebăr și )omorie, Bulgaria?, recucerite de împăratul bizantin Ioan 1 )aleolog. Dar doi ani
mai târziu, în 3:48, Dobrotici cucerește cetatea 1icina de la $upânul Demetrios, gurile Dunării
de la Țara "omânească, ilistra de la Țaratul (ârnovo, și îi alungă din țară pe Venovezi care
 păstrează doar portul Eicostoma >azi )eriprava?. *oul stat capătă numele de Dobrogea, după
Dobrotici. %r!iepiscopul 1icinei, Iac!int, devine primul metropolit al Țării "omânești tot în
3:48. 9n 3:77 Ioan 1 )aleolog vizitează "oma și Buda, încercând să capete a$utor pentru
campania sa împotriva Dobrogei, în cursul căreia este capturat la 1arna. ' nouă campanie
condusă de %medeo 1I de avoia, spri$inită de 1eneția și Venova încearcă să-l elibereze pe
împărat. După ce %medeo cucerește unele cetăți din sud, Dobrotici negociază pacea
eliberându-l pe împărat și căsătorindu-și fiica cu #i!ail, fiul împăratului.
  9n 3:78, Dobrotici împreună cu aliatul său 1ladislav I al Țării "omânești l-au a$utat pe
Ivan trațimir să revină la tronul 1idinului. =u acest prile$ cetățile Dârstor >ilistra? și =!ilia
trec în posesia Țării "omânești. 9n 3:<8, flotele munteană și dobrogeană bloc!ează flota
genoveză în fața =onstantinopolului. 9n 3:57, Dobrotici moare și îi urmează la tron Ivan@o
sau Ioan, care acceptă pacea cu #urad I al Imperiului 'toman și semnează un tratat comercial
cu Venova. Ivanco moare în 3:55 în timpul expediției marelui vizir andarli %li )așa.

Ț ara%&l vla'o(#&l$ar 

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 23/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

  #oartea lui #anuel =omnenul >336:-335;? a reprezentat începutul procesului de

destrămare a puterii bizantine. Imperiul era măcinat de frământari interne, dar era ameninţat şi
din exterior. )rimul pas a fost făcut de 0ngaria ce anexează =roaţia, Dalmaţia, irmium şi
organizează expediţii în provinciile din nord-vestul imperiului. %l doilea pas a fost făcut de
tefan *eman$a. %cesta proclamă independenţa faţă de Bizanţ şi intră cu armata în regiunile
limitrofe. %l treilea pas este răscoala vla!ilor şi a bulgarilor din 3354, condusă de fraţii de
origine vla!ă, )etru şi %san ce a dus la apariţia statului vla!o-bulgar.
  tatul vla!o-bulgar a fost succesul răscoalei celor doi fraţi  Petru şi Asan. ' creștere a
obligațiilor fiscale impusă de Isaac II %ng!elos, care își pregătea nunta cu fiica regelui
0ngariei, a declanșat în 3354 o răscoală a românilor, în alianță cu bulgarii. "olul
 precumpănitor al românilor în răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează
detaliat evenimentele. =onducătorii răscoalei au fost )etru și %san, doi fraţi vla!i, probabil
din regiunea (ârnovo. După ce împăratul le-a respins cererile făcute în numele comunităților 
românești, cei doi au organizat răscoala, iar )etru s-a încoronat. După campanii militare
conduse de generali înclinați spre trădare, împăratul a condus personal o campanie în 3357.
)etru și %san s-au refugiat în nordul Dunării, unde au cerut a$utorul cumanilor. Ea întoarcere,
au recuperat teritoriile ocupate de bizantini, profitând de faptul că împăratul micșorase
efectivele garnizoanelor. 9n 335< s-a consumat o nouă bătălie, soldată cu victoria bizantină.
Euptele au continuat și în anii următori, dar împăratul nu a obținut victorii decisive. 1la!ii s-
au întărit în regiunea muntoasă, în cetăți și fortificații puternice. Detronarea lui Isaac II
%ng!elos a ușurat efortul vla!ilor, întrucât trupele bizantine au fost c!emate în capitală pentru
a întări autoritatea noului împărat, %lexios III. Și populația auto!tonă din stânga Dunării au
 participat la această revoltă împotriva imperiului bizantin. (recerea fluviului de către +vla!i
>români? și +sciți >cumanii? de la nord la sud este menționată în mod explicit de către *i@etas
=!oniates.
  9ntemeietorii statului, %san și )etru, au fost asasinați de boierii grupaţi în $urul lui
Ivan@o.
  % urmat la tron  Ioniț ă Caloian >338<-3;<? cunoscut şi sub denumirile de [Ioan cel
Frumos[ sau [Ioan cel Bun[ sau ['morâtorul de romei[. 9n timpul domniei sale are loc
cucerirea =onstantinopolului de către cruciați și înființarea Imperiului Eatin de
=onstantinopol. 9ntre noua structură politică și țaratul vla!o-bulgar au fost o serie de conflicte

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 24/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vla!o-bulgarii au obținut victorii importante,


între care cea de la %drianopol, unde a fost luat prizonier însu și împăratul latin Balduin I.
Ioniță aspira c!iar la cucerirea =onstantinopolului, dar planul său nu a reușit din cauza
manevrelor politice ale adversarilor săi. Ioniță a fost ucis în 3;< în timpul asedierii
alonicului.
  % urmat  Boril(Borilă) >3;<-335? un uzupator >l-a îndepărtat de tron pe moștenitorul
legitim, Ioan? ce s-a confruntat s-a confruntat cu tendințele centrifuge ale boierilor și cu erezia
 bogomilă, numită după numele primului predicator, preotul Bogomil >cunoscută mai târziu şi
sub numele de catarism?. Borilă a organizat represalii împotriva bogomililor și a putut să
înfrângă o con$urație a boierilor la 1idin cu a$utorul unei o ști din 0ngaria, compusă din secui,
români și pecenegi și condusă de comitele oac!im >Ioac!im?. 9n timpul domniei lui Borilă,
rolul românilor în statul %săneștilor a început să scadă. )e plan extern continuă politica ostilă
faţă de Imperiul Eatin. =ruciaţii resping atacul acestuia şi lansează o contraofensivă ce se va
opri în zona munţilor Balcani. 9n iulie 3;5, la Filipopol, trupele vla!o-cumane au fost învinse
de către cavalerii cruciaţi. "ăzboiul continuă şi în anii ce au urmat, deşi informaţiile
documentare care să ateste în mod cert teatre de operaţii sunt puţine. (otuşi se ştie că în 333-
33, Boril conduce o incursiune în (racia, dar a fost înfrânt de latini.
  9n 335 a revenit în țară Ioan, prințul moștenitor legitim, care cu a$utorul boierilor l-a
 prins și l-a orbit pe Borilă și a fost înscăunat țar sub numele de Ioan II Asan. 9n timpul lui Ioan
%san II >335-363?, țaratul româno-bulgar a cunoscut maxima întindere teritorială. 9n primul
deceniu de domnie, Ioan %san II a întreținut relații bune cu regatul 0ngaria, cu care s-a aliat
 prin căsătoria sa cu %namaria, fiica regelui 0ngariei %ndrei>%ndrs? II. "elații bilaterale bune
a avut și cu împăratul latin din =onstantinopol, precum și cu papalitatea, acceptând
convertirea la catolicism. 9n 38-3:;, Ioan %san al II-lea încearcă să-și întărească poziția
față de cruciații din =onstantinopol căsătorindu-și fiica, lena, cu împăratul latin Balduin al
II-lea. %cest proiect provoacă atacul despotului bizantin de pir și alonic2 (eodor I %ng!elos
Duca =omnenul. Ioan %san al II-lea îl înfrânge pe (eodor la `ol@otnitza, pe fluviul #aritza
>8 mart.3:;?. tatul său devenine o putere în )eninsula Balcanică şi o eventuală ameninţare
 pentru latini. )apalitatea apelase la 0ngaria ca să soluționeze, prin toate mi$loacele,
 problemele ce aparuseră la sud de Dunăre. (eodor este făcut prizonier și orbit, dar împăratul
Balduin refuză oferta lui Ioan %san al II-lea. 9n consecință, acesta își sc!imbă radical opțiunile
 politice, înclinând spre o alianță bizantinii. 9n 3:, Ioan %san II rupe rela țiile cu papalitatea,

trece înapoi la ortodoxie, iar în 3:4, la conciliul de la Eampsa@os, restabilește patriar!atul de


la (îrnovo >Ioac!im I devine patriar!?. 9n același an, Țaratul 1la!o-Bulgar se aliază cu

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 25/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

Imperiul bizantin de la *iceea, condus de Ioan al III-lea Ducas 1atatzes, împotriva Imperiului
Eatin, al cruciaților, de la =onstantinopol. După moartea soției sale, Ioan %san al II-lea se
căsătorește cu Irina, fiica lui (eodor, atunci eliberat și onorat. Șovăielile lui Ioan %san între
tabăra latină și cea bizantină atrage implicarea "egatului 0ngariei, care, cu consimțământul
 papei, organizeaza o expediţie militară la sud de Dunare. 9n 363 Ioan %san II moare.
  0rmeaza minorul Koloman I Asan, fiul lui Ioan %san II>363-367?.aratul a pierdut
o mare parte din teritoriile dobândite de Ioan %san al II-lea, precum și rolul preponderent în
 politica balcanică. După invazia mongolă din 363, tătarii pun stăpânire pe #untenia și pe
nordul Dobrogei. `oloman I %san moare în 367, căzând probabil victima unei conspiraţii a
 boierilor.
  uccesorul la tron a fost  Mihail Asan II >367-347?, fiu al lui Ioan %san II şi frate cu
`oloman I %san. #inor fiind, a condus sub regenţa mamei sale Irina. 9n timpul domniei sale
devine tot mai pronunţat declinul statului vla!o-bulgar. %u loc campanii militare ale
despotului bizantin de pir și alonic, dar şi ale regelui 0ngariei BGla al I1-lea >3:<-3<;?.
9nc!eie tratat de ordin comercial, dar şi militar cu "agusa >Dubrovni@ul de azi, pe atunci sub
stăpânirea venetienilor?, mai ales că #i!ail se afla în conflict cu regele tefan 0roh I al
erbiei. #oartea lui Ioan III 1atatzes îl încura$ează pe #i!ail să desc!idă ostilităţile cu
Imperiul de la *iceea în vederea recuceririi teritoriilor pierdute. Ea început înregistrează o
serie de victorii >armatele sale a$unseseră până în "!odopi?, dar #i!ail va fi luat prin
surprindere de forţele regrupate de (eodor II Ducas Eas@aris şi silit să se retragă. 9n 344 are
loc o nouă incursiune a lui #i!ail la care participă şi cumanii ca apoi, în anul următor să
înc!eie pace cu (eodor II. #i!ail %san II cade victima unei conspiraţii, fiind asasinat în 347.
   Koloman al II-lea Asan >347-34<? preia tronul după ce organizase asasinarea
unc!iului său #i!ail %san II dar a avut o domnie efemeră, fiind abandonat de proprii săi
susţinători şi, la rândul său, asasinat.
  Despre succesorul lui `oloman II,  Miț o Asan >34<-345? se poate preciza că a
aspirat la conducerea ţaratului prin căsătoria cu #aria, o fiică a lui Ioan %san II. )e plan
extern a organizat o expediţie militară împotriva lui (eodor II Eascaris, expediţie ce s-a
înc!eiat cu un insucces în timp ce pe plan intern s-a aflat în conflict cu o bună parte din
 boierimea vla!o-bulgară.
  0rmează domnia lui Constantin I Tihomir(Tich) >345-3<<?, fiul unui boier din
@op$e numit (i!omir>(ic!? şi înrudit cu regele erbiei tefan *eman$a. pri$init de boieri, îl

înlătură pe #iţo %san şi ocupă tronul. 9n primii ani ai domniei reuşeşte să învingă tentativele
de recucerire a tronului de către fostul ţar al vla!o-bulgarilor. )entru a-şi legitima apartenenţa

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 26/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

la tron, preia numele de %san, se căsătoreste cu Irina de *iceea, fiica lui (eodor II Eascaris,
acesta fiind înrudit cu Ioan %san II. 9ntre anii 348-37; intră în conflict cu regele 0ngariei
BGla I1, în vederea recuceririi teritoriilor pierdute de înaintaşii săi. 9nregistrează un succes
efemer, căci în 373 viitorul rege al 0ngariei Istvn 1 lansează o campanie la sud de Dunăre,
recucerind Banatul de everin şi ocupând 1idinul şi Eom. 9n 376 ia parte, alături de mongoli
la o campanie militară împotriva bizantinilor. fârşitul domniei îi este cauzat de răscoala lui
 Ivailo Bardokva.
  uccesorul lui =onstantin I,  Ivailo >3<<-3<8? poartă războaie cu mongolii
reuşind să respingă mai multe incursiuni ale acestora, dar şi cu bizantinii, reuşind să îi
învingă la DevnCa >3< iul.3<8?.
  0ltimul suveran din dinastia %săneștilor,  Ioan Asan III , n-a domnit decât un an
>3<8-35;?, ocupând tronul cu spri$in de la bizantini şi fiind înlocuit, în 35;, de V!eorg!i I
(erter.

  Or$ani)area Ț !rilor Române

  uveranul țării purta titlul de domn, din latinescul +dominus, adică stăpân. Domnul
era stăpănul recunoscut al țării, căreia i se înc!inau boierii, în calitate de vasali. 9n
ceremonialul înscăunării un rol important îi revenea înc!inării, care se manifesta prin
sărutarea mâinii de către boieri. Domnul era singur stăpânitor, termen care ec!ivala cu
grecescul autocrator.%cest termen reflectă situația de independență, c!iar dacă de multe ori
era doar o aspirație din cauza presiunilor externe. 0n alt titlu purtat de domnitorii Țărilor 
"omâne a fost cel de mare voievod, adică comandant militar. #arele voievod era căpetenia
voievozilor locali, care și-au unificat formațiunile lor politice și au constituit țara. 9naintea
numelui domnitorului s-a aflat și particula Io. #a$oritatea istoricilor consideră că Io ar fi
 prescurtarea numelui teofor +Ioan, adică +cel dăruit de Dumnezeu cu domnia sau cel ales de
Dumnezeu pentru a domni.
  Domnia, împreună cu biserica au fost principalele instituții ale statelor medievale
românești. Domnia a fost instituția centrală reprezentată de domn ce avea următoarele
atribuții2 administrative >numea dregători, acorda privilegiile boierești, stabilea taxele și
impozitele?, $udecătorești >scaunul domnesc era cea mai înaltă instanță de $udecată?,
legislative >adopta actele legislative? și militare >comandant suprem al armatei, mare

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 27/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

voievod?. %vea inițiativa și răspunderea în planul politicii externeX declara război și pace
>desigur după consultarea stărilor?, înc!eia tratate de pace, de alianță și de vasalitate.
  9nsemnele domniei 2
• coroana - era desc!isă, prevăzută cu cinci colțuri fleuroane, câteodată trilobată, ornată
cu pietre prețioase
•  buzduganul - era purtat în cadrul ceremoniilor de spătar.
• sceptrul, sau marele sceptru - era un toiag sau baston ornamentat.
  9n Țările "omâne succesiunea la domnie a fost ereditar-electivă. %cest fapt însemna ca
membru al familiei domnitoare putea deveni domn,dacă era ales de către stările țării. 9n cazul
în care candidatul era impus prin forța armelor, fie de către ei înșiși, fie de către o putere

externă, se respecta măcar formal dreptul boierilor de a- și alege domnului. )entru a asigura
tronul pentru urmaș, domnul apela la asocierea la domnie a fiului său încă din timpul vieții
sale. %socierea la domnie era realizată cu acordul stărilor. Domnului asociat i se delegau o
 parte dintre atribuțiile suverane, pentru că guverna împreună cu domnul titular.
  9n Țările "omâne domnul a fost confirmat de sultan încă din prima $umătate a secolului
al &1-lea. După instaurarea regimului dominației otomane la mi$locul secolului al &1I-lea,
 puterea suzerană, )oarta a numit domnii dintre membrii familiilor domnitoare, acordându-i
însemnele puterii2 caftanul, buzduganul, calul și steagul. Boierii au fost nevoiți să accepte
sc!imbarea impusă de puterea suzerană.
  Datorită faptului că toți descendenții familiilor domnitoare aveau dreptul la tron,
luptele pentru tron au fost o caracteristică permanentă a vieții politice a Țărilor "omâne. =!iar 
și domniile lungi și autoritare s-au confruntat cu pretendenți spri$iniți de o parte a boierimii și
de una dintre puterile din vecinătate. %cest sistem ereditar-electiv de transmitere a coroanei a
 permis creșterea rolului puterilor străine în destinele țării, care alimentau pretențiile
candidaților la domnie pentru a-și impune suzeranitatea.
  Domnitorii Țării "omânești care au stăpânit Țara Făgăra șului și Țara %mlașului din
(ransilvania au mai purtat și titlul de !erțeg, adică duce. %cest titlu le-a fost conferit de către
regii 0ngariei, cei care le-au dăruit aceste posesiuni în (ransilvania cu drept temporar, limitat
de credința față de rege. )osesiuni în (ransilvania au avut și domnii #oldovei.
  Dregătoriile au fost înființate treptat, odată cu organizarea Țării "omânești și
#oldovei, ca state nou înființate. le erau departamente medievale publice sau de curte
domnească în statele românești din evul mediu. Dregătorii puteau îndeplini sarcini din
 porunca domnească indiferent de atribuțiile principale ale funcției lor. 9n general pot fi

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 28/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

deosebite două tipuri de dregătorii2 dregătorii publice, în care posesorul avea atribuții publice
>administrative și $udecătorești? și dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând
activități admistrative și de protocol la curtea domnească.
  Dregătorii publice2
•  banul-principalul dregător în Țara "omânească, conducea administrația din 'ltenia,
 $udecător cu dreptul de a pronunța sentința capitală în acest teritoriu supus $urisdic ției
sale.
• vornicul-inițial a fost conducătorul curții domneștiX treptat a cumulat cele mai
importante atribuții $udecătorești în Țara "omânească și #oldova. 9n #oldova au
existat doi vornici, în perioada împărțirii țării între urmașii lui %lexandru cel Bun și
 permanent din secolul al &1I-lea.
• logofătul-conducătorul cancelariei domneștiX supraveg!ea redactarea actelor domnești,
 punea sigiliul domnesc pe aceste acte. (reptat a devenit primul dregător în sfatul
domnesc
• vistiernicul-se ocupa de administrația fiscală a țării, de evidența veniturilor și
c!eltuielilor, a contribuabililor și a scutiților.
• spătarul-avea un rol mai important în Țara "omânească în domeniul militarX conducea

corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii.


•  pârcălabul-aveau atribuții administrative și $udecătorești în teritoriul circumscris
 $urisdicției lor, adică a ținutului din $urul cetăților 
• armaşul-apare în documente în timpul lui Ștefan cel #are și al lui 1lad ȚepeșX avea
sarcina îndeplinirii pedepselor decise de domn și de sfat.
•  portarul-in Țara "omânească se ocupa de !otărnicirea moșiilor, de primirea soliilor la
curte.9n #oldova soliile erau primite de u șar. )ortarul de uceava, care avea și

atribuții militare, a fost c!iar membru al fatului domnesc o perioadă în timpul lui
Ștefan cel #are.

• !atmanul-apare în secolul al &1I-lea, ca substitut al portarului în #oldova. )rincipala


atribuție era cea militară, pe care a preluat-o de la portari și pârcălabi. 9n a doua
 $umătate a secolului al &1I-lea, !atmanul a ocupat locul al patrulea în sfatul domnesc.
(reptat a cumulat și atribuții fiscale

  Dregătorii de curte2

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 29/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

•  postelnicul-era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în


iatacul domnului c!iar și nec!emat. (reptat a dobândit sarcina de a introduce la
domnitor soliile și pe cei veniți în audiență. ra ultimul membru al sfatului domnesc.

 *umărul postelnicilor a crescut în secolul al &1I-lea


• medelnicerul-îi turna apă domnului pentru a-și spăla mâinile. 9n secolul al &1I-lea
marele medelnicer era membru al fatului domnesc.
•  pa!arnicul-se ocupa de aprovizionare și de ospe țele domnești, în special cu vin. Vusta
vinul înainte de a fi servit de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit. %pare târziu
în fatul domnesc. 9n #oldova se mai numea ceașnic sau cupar 
• stolnicul-răspundea de masa voievodului și de servirea acestuia la ospețe, de

aprovizionarea cu alimente.
• clucerul-răspundea de magaziile și depozitele domnești.9n #oldova exista și $itnicerul,
care se ocupa de depozitele de grâne
•  pitarul-pregătea pâinea pentru domn și pentru slu$itorii sau ostașii cu ra ție zilnică de
 pâine. 9n secolul al &1II-lea a devenit membru al sfatului
• slugerul-se ocupa cu aprovizionarea și distribuirea rațiilor de carne
• comisul-avea gri$a gra$durilor și a cailor domnești

şetrarul-a apărut în secolul al &1I-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de
războiX rolul său sporește în a doua $umătate a secolului al &1I-lea, când apare în sfat
• aga-a apărut în a doua $umătate a secolului al &1I-lea - era comandantul pedestrașilor,
fiind subordonat spătarului în Țara "omânească și !atmanului în #oldova

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 30/31
7/21/2019 Geneza Și Organizarea Statului În Spațiul Românesc În Evul Mediu

http://slidepdf.com/reader/full/geneza-i-organizarea-statului-in-spaiul-romanesc-in-evul-mediu 31/31

S-ar putea să vă placă și