-- ~.

IONEL BOTA
VALENTINA CĂLUŞER
VICTORIA MILESCU
IOAN PALICI. ·
GHEORGHE PRUNCUŢ
EMILIAN ROŞCULESCU
MARCEL SĂMÂNŢĂ
CCJ\JSTANTIN STANCU

Prin consistenţă ideatică şi diversitate stilistică, prin

tinereţea, autenticitatea şi pregnanţo vocilor lirice
pe care le cuprinde, prin calitatea însăşi o selecţiei
~i prin subtila armonizare o celor opt secţiuni -
volumul de faţă se situează, după opinia noastră,
aidoma anteriorului ( Argonau1ii I, 1986), intre cele
moi bune debuturi colective ole anilor din urmă. ARGONAUŢII
„
FELICIA MOŞOIANU li

Lei 12,50

"_... l ...___ _ _ _ -
 ARGONAUŢII

.-.
)-<. fuA.. ţ....._ L4... ~ r-r~ 4-

1.... ~~ ~-:r~
 AUTORI PREMIAŢI
LA CONCURSUL PENTRU DEBUT
ÎN POEZIE
AL EDITURII FACLA ARGONAUT li
1988
li

IONEL BOTA
VALENTINA CĂLUŞER
VICTORIA MILESCU
IOAN PALICI
GHEORGHE PRUNCUŢ
EMILIAN ROŞCULESCU
MARCEL SĂMÂNŢA
CONSTANTIN STANCU

EDITURA FACLA
Ti m işoara, 1988
 IONEL BOTA

DE NAŞTEREA
POEMULUI

Redactor: EUGEN DORCESCU

Tehnoredactor: IOAN I. IANCU

Bun de tipar: 15.10.1988.

Apărut: 1988.
Coli tipar: 10,25.

Intreprinderea Poligrafică „Crişana"

O radea, Str. Leontin Să lăjon nr. 105
Comando nr. 391/1988.
l w
f
EDITURA FACLA
Timişoa ra, 1988

.,
 IONa BOTA

POEM îN AUGUST

în august nasc amintiril e arcuri de triumf

pe pieptul de pămînt şi de flori al eroului
numele lui veghează din cărţi cu literele trecute
prin istorii mai
vechi şi moi noi şi iotă
miini le mele întorc filele şi află
răspunsu ri şi iotă inima mea
se pregă te şte
să scrie

IONEL BOTA

S-o născu t Io 31 octombrie 1954, in lu-

peni, judeţul Hunedoar a. Absolvent ol Facul-
tăţii de Istorie-Filosofie din Cluj-Napo ca. ln
p rezent, profesor Io Liceul Agroindustrial din
Oraviţa, judeţul Ca raş-Severin.
Colaboră ri: „Echinox· , „Tribuna•, „Steaua•,
„Luceafărul ", „Orizont• etc.

6
7
 IONEL BOJA
.ARGOHAUJll

AL DOILEA POEM îN AUGUST PLIMBARE CU OANA ANTONIA

(portret al bunicului în tinereţe) PE STRĂZILE ORAŞU LUI

. .".'

· 1·
(De juventute)

ning dimineţile acestui Început

in miezul orei anotimpul scrie
et trecuse p este ape cu gindul şi vîrsta nu-l mai găsea cu altă vîrstă mugurii-au crescut
nicăieri superbi în noua lor că lătorie „
dimiqeţile v~neau prin oglindă in camera mare
cîteoda tă b unicul tresărea dintre cărţi a mintindu - şi
cum peste sat zburau păsări de fier
şi cum istoria defila nerăbdătoare

mai tîrziu a rămas fotografia d ar bunica învăţase să scrie li

ostăzi un poem mîine un volum în coperte color (Grădina de aur)
d o ar peste sat b l inde păsări planînd ca să f ie
p o vestea aceasta un alt adevăr despre zbor
încet să desprinzi din tablou miracolul p loii de vară -
soarele scris atent În vitralii de iarbă
concretul acestor cuminţi revelaţi i
uneori tu lburaţi de zgomotul filelor căzute pe coldarim
bătrînii mineri poartă sub braţ ziarul cu
ultima şti re transmisă-n eter:
despre risipa florilor numai fluturii
lunecînd singuratici peste
muguri de linişte -
soare, soare Îll memoria lucrurilor

..9
ARGONAUTli IONEL BOTA

111 ADEVĂRUL DESPRE POEM

{in vechiul oraş)

astfel a început ti n ereţea

cu noile descoperiri geografice cintecul păsăr ii in libertate cintecul păs ării e
poesia patria morilor de vint superba ma i presus d e aripi
ilusie bl inda trecere spre ziuă deschideţi d icţionarele in dreptu l cuvântu l ui zbor
prin amintirea d i m i neţii ş i eu a m s ă vă trim it poemul acesta
pe col i t i pografice drumul cunoa şterii - i n toate drepturile lui
Oraşul ne-ntimpină cu străzi le lui de a fi
copleşi t d e tandreţe adevăr
din înaltul de fa i mă steagul zilelor mele
îngăduie reverenţa către cuminţeni a lucrurilor

ll

PRIETENII MEI ŢĂRANII

zile în care print re intimplări lunec

înfăţi şat în piaţo oraşului in chip de cava ler
îndoind u - mă atunci d in prea mu ltă sinceritate
a mintindu-mi floa rea de mac pajişti le gătite de
să rbătorile toa mnei prietenii mei ţăra n ii
ased iind cetăţile g riu lui
'
10 11

AROONAU fn
SCRISOAREA DIN LĂŢUNAŞ
ca un cintec o venit vara aceasta pe drum
despre naşterea grinelor aduc vorba hulubii din turnul
cu ceas
doar peste ani ris i pa de stele precum
ninsoare a caişilor mărturie -n li vezi a rămas
seara e-un gind despre somnul pămintu lui şi al seminţei
d in Ion
cosa îşi reazemă fruntea de lună şi -ascu ltă cum dincolo- n
lunci
roua prin iarbă aşoză poeme din ultimul a n
şi cum în pridvor Buna Mia i r.cepe povesteo cu zinc
de-atun ci
ca un cintec va ra a venit peste sat ca un adevăr într-o
carte
dor cite seminţe aşteaptă în lan uri ci ne să ştie
hulubii din turnul cu cea s bat d in aripi citind moi
departe
c um grinele nasc pentru miine şi veşn icie
12
IONEL BOTA
PRIMĂVARĂ PENTRU BUNA MIA
vino să vezi cum se iscă-amintirile în camero noastră de
lingă drum
în bucătărie Buna Mia îşi aşteaptă nepoţii de la oraş
cum de livezi se apropie seara şi cum
plouă gutuiul peste caso bătrină din Lăţunoş
vino să-ţi spun despre satul acela desigur promis
despre plicul închis cu sărutul ei d e şapte carote
zimbetul d escifrind u-ne singurul vis
(poate inima cobori nd adevă rul in carte)
v ino să prinzi întie două a grafe ca pe- un mister
semnele nopţi i perfect risipite pe d ru mul către oraş
Buna Mia aşază c-un gest stelele toate pe cer
ş i plouă g utu iul peste casa bătrină din Lăţunaş
13
 IONS. BOTA
ARGONAUŢII

DE NAŞTEREA CUVINTELOR numai eu cu umblet stins

mai încerc o reverie
port cuvintele învins
ca să ţi le dărui ţie.

numai eu cu umblet stins

mai încerc o reverie
port cuvintele învins
ca să ţi le dărui ţie

parcă nu mai văd cind vii

risipită ş i
zglobie
norilor aş vrea să ştii POEM DE ZĂPADĂ PENTRU DANIELA
le-am propus o sindrofie

p loile s-au dus în cer

nu mai vor să cadă-abia veacul acest ingrat şi zburdalnic
danţul plopilor stingher astăzi mă poartă la şold ca pe-un teribil pumnal
se dezminte la şosea peste oraşele lumii ninge prăda l nic
doar eu aştept revelaţia primului carnaval

burgul vechi închis-a poarta

ami nti rilor re bele stau într- un vis despre cai sîngerînd peste pagini
iată neschim bată -i ha rta
ochilor p rivind spre ele
\ triste păpuşile năzuind depărtarea de sens
iată lucrurile se spun dăruite-o imagini

14
I doar despre tine-amintirile cotropind u-mă dens

1S
 IONB. BOTA
AROONAUŢll

ALT POEM DE ZĂPADĂ POVESTE

(sau iarna oglinzilor)

din turnul cu ceas eroi i învinşi în turnirul străvech i

ave îndoielnică mireasă coboară pe străzi şi păreri despre nopţi se vor scrie apoi
trupul mi-l voi vindeca de-acum ancorează la chei visele noastre perechi
trece spre eden un sfint şi-mi lasă ascunse între copertele colorate şi moi
amintire spada lui de fum

paginile ca un adevăr despre noi ne mai dor

coii zilei trişti nu mai adastă ultimul danţ şi aceleaşi minunate cuvinte
lingă murii urbei vechi colinzi nu mai ştim cite virste pe marginea lor
pasc îndureraţi uimiţi de-această au rămas cu povestea să ne-aducă aminte
sfărimare vastă de oglinzi

16 2- Argonau!ii 11. 17
 ARGONAUŢII IONEL BOTA

POEM DE SEMNUL INOROGULUI DEDICAŢIE

(pe un volum de Nicolas Guillen)

iar toarce vremea-n miros de agudă

spre alte-nţelepciuni odi ne mister la Rosa de los Vientos fluvi ul are culoarea scoarţei de nuc
şi c;:izi cu fruntea peste toamna udă marinarii işi ascund tinereţea în a lbumul cumpărat ieri
ca o părere dogorind din cer ploaia dansează cadril pe epoleţii căpitanului Cook
iar în grădină prietenii mei se visează condotieri

şi iar se-ntoarce semnul în ogli ndă

priveşti adincul şi visezi puţin Io Rosa de los Vientos fluviul ore culoareo mărului copt
e urma inorogului mustindă bătrinul pesca r uitase odată
de ploile ce-au fost şi nu mai vin volumul deschis la pagina treizecişiopt
ca să ri meze in poezia lui demodată

18 19
 ARGO NAUT li IONEL BOTA

. JURNALUL DE BORD PAZNIC DE FAR LA ORA CEAIULUI

(scri soar e dom nulu i Toneg aru)

I •

mereu mă năşteam într-o aventură cu mine

aduc eam P"' corăb„ tl I
chia r şi acum îmi stă gind ul Io o nouă trans
cend ere în
- " a ante emn ul pent ru spec taco lul d in
real
real
undeva pe 0 insul ă ţărm
gong u1 pend ulei anun ţa in surdină refăc ind
ea la
îmi amin tesc subm arinu l cum aduc
d in ruine
victo ria
păpuşi!e di~ vitrin a maga zinu l ui unive rsal p iatră cu p iatră insul a feric itulu i
amir al
e deci t
erau triste ş1 va lsau pe o melo die moi vech
mem oria
de ceară
cobo ra u în oglin zi aprinzindu-şi trupu rile
cuminţi baia dere purti nd pe tăvi de
inox dem odat ele
· 1· ma- •mchi puia m t" . I
in ritmu l tamb urrne mitu ri
s apin u aces tei flote
ă d e seară
b . terib ile pazn icul de far noto f iecar e m işcare sear
de cite ori aripi le simul"nd z oru 1 prom is ca sent inr cutii de chib rituri
- .. . i şi zeii fragi li avea u chipu l grav at pe
a
~e.sca.ru~u m aer traie ctori i prop un ireversib
b
ile
- .
ş1 rn ţipatu/ lor aces t poem se de .
scne cu unavomţă
te postumă
sta tuile din parc dispăruseră într-o noap
e pe urmă .
în loc~I lor sînge !e ierbi i mărturisea cel d
a şadar a d ucea m pe cora" b"ri atIante lemn u/ atins de d r d ezastru
d
un evo pe o insulă d in reoi gong ul pend ulei oprit se es m
era portu l învi ns se d iscut a în şoa ptă sau
poate în glumă
a optim ist
~~~m inte n uma i în colţul d e sus a l tablo ului cinev
pe _ch~i o păpuşă se-aplea că puţin cite
a~ătu ri adău gase foart e mult a lbastru
sa culea ga drn valuri imag inea portu lui
ancorat~nţ
aduc eri-a mint e
20 21
 ARGONAUŢII IONa BOTA

mer eu .mă năştea m •rn t r·o aven tură cu .

.
chiar ş i acum îmi stă gÎnd ul Io o nou a- mine
NEMiNG ilATUL ULISSE
tran scen dere În

Îm i a m·1n tesc subm arin u/ cum d _ . reoi

o ucea refo crnd Io ţă rm d in
ruin e
piatră cu piatră insula feric itulu i ami ral

cu dispreţ dreaptă
a tunc i pros l ăveam cerc ul şi trăg eam
linie intre ani încle ind rom a
inflo rind zarzării din
dor cum uita m suris ul pen elop ei
ie
spat ele grădinii d irect într- o foto graf
cu zăpezi de la pol să
opream deodată cora bio încărcată
se b ucur e mam a
CU UN POEM DESPRE TINE în poa rta cose i aşteptindu - ne cu piin
eo şi so rea ini mii
sale de veşnicie
AM CUCERIT LUMEA

înch ipuie mire în a lte

num ai tata od i hneşte pe dea l şi se
întîmplări lune cind e pe rîu
cu ultimo frunză atirn·rnd Io reve r a t t · a ltădată bun icul cu
recu şr varo a ceas ta plec ase impr eun ind miin ile prec um
poe mu/ coch et cu mor . ·1 njite să -ncopă tuse a lui tabag ică invo cind ploa ia
grnr e vag - rotu
cinte c şi pest e di m i neaţă
iubi tele mele cînd în livezi păsări ped epsi te prin
ilusi i (singurătatea se ref d'
iulie apri ndea prap ori de g riu
.rne rntre toat e culorile)
oda ia
satu lui de dep arte veni t să inun de
- .1 vech iului burg
dar mîin e în zorr· pe st rozi e
s~ va anun ţa cea de pe urmă ispravă .
cu un poe m desp re tine
.
o m cuce rit
lum ea

22 23
 -
ARG ONA UJll ION EL BOT A

POEM îN PR IMĂVARĂ DE SCRIEREA POEMULUI

fern eio me a ascultă cum

pri m ăvoro·n vis
ne bin tuie cat arg ul pe mo
rea juvenilă
ascultă cum se- nto arc e
spr e dimineţi dec is
poe mu l sub zăpado top ind
u -se în filă
.., (odată var a reven d.ic am tristeţea
• rtu rie cuv intele alături
hotărind să dep un ma • .
. vechi dar u1t
de un cea sor nic .
de tatăl meu bătrinul min d' Lup eni )
er in

este risi pa virs tei pre cum . . ·nd u-m i me mo ria pe

cul oar ea a ltă
s-a r pre lun gi· n îna lturi col ast fel am pătrun s în oraş _n~l1p1 •
me reu învinovăţindu-ma
oană făr ă nume . al stro de
fem eia mea ascultă cum cal do ri mu l o pnns z1 or
pur ure a tres altă net erm ina tul poe m
b lind intr e pag ini scr i se cuv in rat itud ine cu mere~. .
i nt ul ca o lume g • . • a scr iem t1mpulu1 .
cer to pre mis o

fem eia mea · ascultă cum

ne ·nt rer upt răz bate
dea sup ra f irul ier bi i mă rtur
i si nd deschis
de bin ecu vin tar e şi de ete
rnit ate
fem eia mea de cin tec şi
adevă r pro mis

24 25
 ARGONAUŢII

APROAPE CUViNTUL .. . VALENTINA CĂLUŞER

URMĂRlîĂ
DE CUVlNîE V

Ş\ U\îATA
ap roa pe tînăr ca un
vis cu flu tur i
cin d de -am i nti ri ne înc
eta t te scu tur i

ap roa pe un po em sa
u o po veste
cin d adevărul cli pe i nu
ma i est e

ap roa pe un răspuns
ori o părere
cin d sună a l ba străzi
lor tăcere

ap roa pe un mi ste r su
b ce r răsfrint
şi pe ste tot şi toa
te un cu vin t

26
"
EDITURA FACLA
Timişo oro , 1988

27
 VALENTINA cALUŞER

PROLOG
(Drum spre pădurile patriei)

Nu cred să fi fost de la început aşa

Gold ce-l simt era poate pădure în care
Copaci ~e sprijineau cu călciiele în iarbo
Prin care trecea un început de culoare

Poate chiar urşi şi mistreţi se izbeau

De trunchiL•I lor avîntat către stele
Eu nu moi simt decît rar cind visez
Cum mă trag înapoi rădăcinile g rele

Sau cind trec uneori pe vreo stradă

Ooosită de toate ce stau să se culce
li mai simt cum ţîşnesc din asfalturi
Şi mă ·mbracă în umbra lor dulce
VALENTINA CALUŞER

. S-o. născut Io 5 noiembrie •

P•~a, JUdetul Prohovo . _1959, m Cim- E atunci de-ajuns să închid
Sp1tolul de Psihi t . d. .Asistento medicală Io O părere ochii şi ascult cum se-agită
o ne m Jeb 1 •
Coia barări.· „ l uceo f"0 r· e • Judeţul Timiş· Cum le infloreşte coaja cind vor
zont• etc· ru • „Tribuno~, " o.
r1·
Să se-ntcorcă în carnea-mi uimită
28 29
 ARGONAUTU
- VALENTINA cAL,UŞER

li

(Oraşul natal) (Părinţii)

De cind nu ne-am văzut Ce liniştiţi părinţii se întorc în noi

~i-au crescut ciţiva ani într-o parte Păsind încet ca nişte umbre oarbe
Şi m -apleacă spre umbra Pe 'care singuratic şi tăcut
Care de trup mă desparte Un aer cumpănit îi reabsoarbe

De cind nu ne-am văzut Cuminţi părinţii ne privesc tăcîn~

Mi-am smuls din rădăcin i ochii şi gura Se mulţumesc să fie-o dimineaţa
Braţele le-om înfipt în copaci Pe care o aruncă peste noi
Şi inima mi-am dat-o de-a dura lncredinţoţi că ne prefiră viaţă.

Pînă ce s-a lipit pielea de suflet

Ş'. n~ci o lumină nu mai poate să-ncopă
Şr gindesc despre tine cu cerul
Şi m-arunc înspre el ca -ntr-o apă.

30 31
 'ARGONAUTU
VALENTINA CALUŞER

Ul Sunetele păstr~ază în odine

Cel puţin gindul unui cuvînt
lncet se răsuceşte imaginea
Lucrurilor ~pre ceea ce nu sîn_t
(Fericiţi m cetate)

PinC. ce nimic nu mai tresare

1 Ploile îşi uită cerul ud
Şi d:n trunchiul prăbuşiţ în trunchi
Te ispitesc din umbra
r . Strigâtoi!le altuia ~e-aud.
'-Ore-mi aparţine
Şi-mi trec povară trupvl
D1r, mine Î.O.s.Pre tine
3
Ca un pendul în care
De otita t imp în mine
S-ar intimpla-ntr-o seară Miroase-a toamnă cu avide ploi
Ca orele să fugă lncit mă scutur de pămînt şi-n braţe
Şi timpul să dispară Aştept să-mi rămurească oase noi

A.şa mă-ndrept spre tine Şi-aştept să - mi crească parcă· alte milni

Şi te mai ispitesc Să nu mi le mai ştiu pe cele vechi
Cu buzele din care Cu care mi-am înfipt ca o nebună
Cuvintele lipsesc.
Tăcerile din suflet în urechi

De parcă s-or vesti o nouă vreme

2 in trupul meu însingurat şi frînt
Mă scutur de pămint şi-aştept să-mi crească
Nici o uitare nu e ma1· bol - Pe a lte buze alt cuvint.
O · . nava
ec1t uitarea de sinele inst - .
Fru • . ramat
p nza iş1 aminteşte de creanga
e care a tremurat

32
3 - Argonau;ii li.
33
 VALENT INA Cl.LUŞER

ARGONAUŢII

6
4

Urmărită de cuvint e şi uitată Cinev a trebui e totuşi să fie

lntr-o seară-n care eu nu sint Decit mine mai bun mai nebun
Decît jumătatea mea plecată Altfel eu cum aş mai scrie
Dccă nu m-ar gindi el acum
lnspre jumătatea din pămînt

Cum aş şti să alătur cuvint e

Cu nisip în oase şi cu sparte
Şi apoi să simt tot ce scriu
Ţărmuri între care se strecoară
Dacă n-ar fi acela din minte
Sînge le alune cat din moart e
Pe care îl simt decît mine mai viu
Şi urcat în mine- a doua oară

CinJ;)YO a începu t să mă tină

lntr-u n vers de umbră stau închisă
într-o s1clre v~in-6. cu-a sa
Co o mireasă în care-a încep ut
Decit mine sint tot mai străină
O altă nuntă decît cea promisă
Decit el sînt tot moi a mea.
Cu mirele din carne a ei făcut.

7
5
Eu ştiu ce e bucur ia aceea totală
Şi ce dacă nu ne vedem Care să te plutească
"Şi ce dacă nu ne ajung em lnăuntrul lumin ii

Poate că drumu l lnutil e atunc i să mă întreb i

Dintre mine şi tine De ce refuz mîngi ierea din veştedul cer
E fringh ia De ce mă apăr de noapt e
Pe care unul din noi Cu lumina de dinco lo
Coboară în sine.
35
34

•
li
 VALENTIUA'·E:AlUŞER
ARGONAUŢII

Cită vreme 9
Din surisul meu nu s-o desprins
Nici măcar o petală
lor eu încă ştiu întunericul meu răvăşit
Ce e bucuria aceea totală. Prin care mă plimb cu picioarele goale

Oglinzile în care-mi foc cul~uşul

~
8 Cînd alte chipuri
1mi dau tircoole
qA
1
ln curînd
Nu ne vom înţelege Şi totuşi nimic nu mai am să le cer
Tu îmi vei da semne prin ploi Mirărilor tole.
Iar eu tremurînd
Mă voi ascunde-ntr-o oltă-ncăpere

10
Hotărită sînt să -mi asum
Anotimpul în care te pierd
Doar că nu înţeleg Lumina îşi trage de friuri, încet
Cine poate inflori Se va stringe otit cit să -ncapă
Tinereţea mea sprijinită de tine ln lumina unui singur ochi
Soarele? Cuvintui? Adormit sub o veştedă pleoapă

Pămintul? Ochi locuit de priv'.re şi

Ca-ntr-un tunel răsturnat în pămint
Locuit de un ochi care vede
Numai privireo unui alt ochi - şi-atit

j
,
ln lumină lucind o rămas

36
I Spaimo de-o altă lumi nă ce creşte

37
ARGONAUJll
Pe cind străbate ochiul dintr-un ochi
Care nu vede - îşi aminteşte.
11
Moi întîi îşi deschise cuvîntul
Apoi îşi spălă urmo lăsată de vise
Nu aştepta nimic. Şi totuşi
Se trezi spre lumină cu palmele-nti nse
li durea somnul. Sau şi moi straniu
11 durea nepăsa rea
M işcăr(le îi erou moi co de frunză
Care lasă să- i codă culoorao
Şi deodată simţi ceva nou. O mirare
Străbătindu-i prin vine
lşi înfipse in carne lumina
Şi sîngerind se întoarse în sine.
12
Credeai că n-am să-ţi mai scriu
De cînd cu iarno asta În care
Copacii stau goi şi aşteaptă o frunză
C um aştepţi tu o scrisoare
VALENTIN" CALUŞER
Stau intre nori de zăpadă şi simt
Cum înmugureşte genunchiul şi drept
Tulpino se urcă spre coapse
Rătăcind tirziu lingă piept
Şi cum ţipă în mine o floare
Pintecul să i-l deschid
Prim ăvaro a sto va moi pune
Pe trunchiul meu încă un rid
C redeai că n-am să-ţi mai scriu
Dar primăvaro e otit de-aproape
Incit nu cred că nu simţi
Cum tulpinile urcă spre pleoape.
13
Prima şi ultima dată
înfăşor într-o pînză curată
Iubirile mele - nişte oase albite
Le adun în alt trup imblînzite
lnspre tine apoi am să vin
Deasupra aerul se va strînge puţin
Va flutura zdrenţuită-ntr-un nor
Singurătatea din care cobor
39
 VAlENTIN~ CALUŞER

~NAUTii

16
Deschide fereastro îngerii beţi
Plutesc peste noaptea în care m -aştepţi
Deschis co o rano tremurătoare Tac
Drumul m-a lungă la intimplare. Pentru ca
Lumina din jur
Să nu se spargă

14
E-o linişte
De pa rcă astăzi
ln aşteptarea ta mi-am înălţat catedrale în suflet Lumea
Am gindit o altă l umină aproape o iarbă S-ar întoarce-n sine
Prin care adulmecat de cuvinte să treci
Atingîndu-le cu mino ta oarbă
Cuvi nte ale mele
Rotunde ş i moi
Am fost ch ipul şi g ura şi ochii ţi-am fost Cine vă spune
Cînd în tine nici tăcerea nu putea să încapă Şi pentru cine
Şi-am căzut peste umbra d e tine încet
Co un somn peste somn ca o apă.

17

15
Atît de singură noaptea
Cind somnul de toate mă desparte
Nu te incăpăţîna să crezi Nu pot să mă apăr pînă şi eu
Că sub zăpadă Sînt de mine ctît de departe
Urmele tale fac restul de drum
Pînă la mine

De-aceea îmi ţin ochii închi şi

Pină ce întunericul mi-e aproape
Strigătu l tău Că nu mai ştiu' dacă e cel din mine
O stradă printre gleznele oraşului Sau cel care vine din noapte
Care se îndreaptă spre noapte
41
40
ARGONAUT11
Şi-adorm amintindu-mi pe rind
Formo lucrurilor de parcă-un prăpăd
Ar urmo să se intimple
Şi m-oştept să nu le moi văd.
18
Mi-e frică de iarnă nu ştiu
ln faţo zăpezii liniştită să fiu
Lucitorul tărim e închis în cuvint
Privirilor mele după grotii de vînt
Mi-e frică de iarnă îmi pare
Orice fulg de zăpadă-aşteptare
ln faţa trupului meu de fecioară
Pierdut în anotimpul Vară
Şi orice iubire de alb mi-e stră in ă
Sălăşlu iesc în colorato mea vină
O pasăre în cîntecul ei locuind
Ca un zid într-un zid din alt zid.
19
Aş fi vrut să te îndepărtez altfel
Fără tăceri şi fără cuvinte
42
VALENTINA ·CALUŞER
Să te fi în văţat înainte
Un ritual ol despărţirii, un semn
la care şi florile să se desprindă
De frunze
lntunericul să se rupă de nopţi
Am uitat sau n-am ştiut
Şi acum
Folosesc orice-ndoială ca pe un drum
I
Fără curajul să îmi asum
Aceste cuvinte.
20
Atît de clari curg nourii pa cer
Că picături de suflet cad întruna
Şi parcă despletite vinturi pier
ln palma nopţii pentru totdeauna
Ce singur trebuie să fie
ln cerul ce-l cuprinde co un pi ntec
Cuvintele se -nchid şi e pustie
Gura omorţită- ntr·u n descântec
Lasă-mă să cred că-i sînt eu cosă
Pină·mi va ploua tristeţe- n sînge
Să mă însingurez şi el să iasă
Viu prin ochiul care-ncet se strânge.
43
AAOOlllAUTll

21 VICTORIA MILESCU

Adu-ţi aminte că-ţi plăcea să vii

inveşmintotă-n frunze arămii
Mă prăfuiai cu ruginiu şi-n ani
Adăugai miresme de castani ...,
CASA DE NALBA
La uşo nopţii cu un vers tirziu
Veneai să boţi şoptindu -mi să te scriu
Şi-n ierbile din părul tău ierbite
Dansau copaci şi ape cuminţite

Şi-ţi moi plăcea să vii adu-ţi aminte

lnveşmintată simplu în cuvinte
Adăugai un an poveştii mele
Şi te-ntorceai din arămiu în stele.

EDITURA FACLA
Tim işoara , 1988

44 45
 VICTORIA MILESCU

PATRIEI

8J A

q
Tu, început al începuturilor o
fără de care nimic
nu are sens
frunza nu se colorează
mărul nu devine rotund
apo nu moi cade
din limpezimile firii
inseparabilo zi-noapte
nu se mai naşte
pe timplo trudind
tu, început ol începuturilor
celor mai grele
şi aspre, suave

VICTORIA MILESCU statornică liqişte o celui

ce hărţuit se reîntoarce Io tine -
S-o născut
Io 18 decembrie 1958, în Brăi ­ ultim veşmînt de senin ..•
la. Absolventă o Facultăţii de Filologie - Bu-
cureşti. ln prezent, referent Io Departamentul
Aviaţiei Civile, Bucureşti.
Colaborări : „Luceafărul•, „România litera-
ră", „Ateneu•, „Suplimentul literar-artistic al
Scinteii tineretului ", „Orizont" etc.

47
46
 I
VICTORIA MllESCU

ARGO NAUTii

mă string la pieptul tău

li ocrotitor şi paşnic ...

Iartă-mi nebuna goană

peste cimpuri IV
aromele prea tari
în zori
ne dăruieşti blîndeţea Te ţin sub pleoape
pacea, inţelepci unea în albia pură o oaselor
proaspete zboru ri ochiul tău mă găseşte pretutindeni
iartă-mi ap rinsul zbucium
sint bobul d e nisip
din potire pasărea timpului tău
zilnica sete de a fi creasta de oglindă
prin roua răzvrătitului meu singe pentru vulturii nepereche
iartă-mi prea roşul astru am palmele înflorite
din artere de rimele tale
sfidind alte culori pe înălţimi co un stindard flutură
el arde pentru tine .. . inima mea
dimineaţa, în larg
inconjurindu-te co un scut . •.

111

Fără grobă aici

culeg
şi sînt culeasă
pe lună nouă, pe vint
de nimic nu mă tem
atunci cind stau în jarul ierbii
sub repezi ploi
şi păsări vin
să mi se -adăpostească intre gene
iar eu, cu aripile de pămînt
49
4- Argonauţii 11.
48
ARGONAUŢII VICTORIA Mllf.SCU

COPACUL PATRIE ZI CLARĂ

ln copacul tău veşnic Respiră uşa greu

şi eu mă aştern
te aşteaptă
cu trupul de aer intre noi e drumul
aurifer care nu se mai sfirşeşte
cu sufletul dezlegînd chipul tău mă luminează
fundalul pămîntului ..• din aduceri-aminte
sînt cuprinsă de coacere colind străzile, bulevardele
în tot ce trăiesc căutîndu -te
şi ating deşi ştiu că doar o minune
sînt cuprinsă de vastitatea te-or mai putea învia
pădurii dragostea noastră - o perlă
care va veni ... ascunsă într-o scoică uriaşă
se lasă tot mai greu
mai odine
în ocean ...

50 51
4•
 VICTORIA MILESCU
ARGONAUŢII

CERUL CU DECORAŢII DE PLUŞ

DESTRĂMiNDU-SE, APA ...

Rănită, dar
Mi-am zis că sint destul de puternică
otit de puternică să pot privi silueta
reveria · trupului tău d rag
depărtîndu -se d e mine
îmi deschide rochia de zăpadă
şoptind:
strecurîndu-se pe străduţele întortoch eate
Cit infinit intre noi printre cosele cuprinse
cite gări, cite trenuri grăbite de iedera roşie
Rănită, dor
Mi-om zis că sînt destul de puternică
otit de putem ică să privesc acest spectaco l
Mi-om auzit numele rostit
îmi sparge în ţăndări fereastra :
- Sint eu de grupuri de oameni sub coloane
prin perdeau o de frunze şi stropi
cu lucruri dogoritoare şi veşnice
pe care le vei fo losi Mi-om zis că sint destul de puternică
fără grobă să cobor

privind să mă a mestec printre ei

să le ating mîinile, feţele, cehii
cu lacrimi trecind pe deasupr a
cu graţie şi naivitate
- Sint eu, poezia ...
în întuneric ul
care începuse să-şi desfacă aripile .. .

53
52
 VICTORIA MILESCU
ARGONAUŢII

BARIERA DE FOND
LIZIERĂ

Acum pleci
Ce tare ţipă vrăbiile azi
şi lucrurile tale
sub soarele de aur
alunecă pe scări
cerul nu s-a miscat
înaintea ta, pe un drum
doar culoarea •
dinainte stabilit
parcă şi-a întors faţo
nimic nu mai pot să opresc
Ce tare ţipă vrăbiile azi
muţenia se războieşte cu sunetul
mă plimb, discut
tăiat în fîşii
aidoma celor din jur
de foarfeca miinii
o furgonetă trece
nimic nu mai îmi rămîne, nimic
pe sub arbori
pe buze, în auz
o fructă cade
doar citeva pete albastre ...
alta se ridică

55
54
ARGONAU'Jll
VICTO~IA MILESCU

CASA DE NALBĂ
CCONSTRUIND O TĂCERE

Cit e de trist
,Atita loc
să stai singur
şi nici un punct de sprijin
într-o casă more
în întuneric
să calci rufele
numai noapte
celu i care nu moi vine
aştept un musafir
să faci mincare a pentru el
cu plete blonde
cit de chinuito are
avea ceva să-mi spu n ă
această aşteptare
despre sine
gindul că
chiar în această noapte
el s-ar putea reîntoarc e ...
cit e de trist s-a anunţat de ieri
printr-o scrisoare
să stai singur
lăsată pe pervaz
în faţa ferestrei
un plic cu slova ştearsă
cind afară bote vintul
de rafală
măturind frunzele toamnei
ai putea fi o frunză uscată cu scris mărunt
purtată pină la el
de pasăre, de fiară ...
pină la picioare le lui
care calcă acum alte ţinutud
cine ştie unde ...

56 57
 VICTORlA M1LESCU
ARGONAUŢII

IARNA, CiND FUMEGĂ

GERURI STATICE

Vino, cit de tîrziu

Albe păsări debarcă te aştept
dacă poţi, plingi şi uită cu mincare şi băutură
~rup~I ~eu - un glorios buchet de magnolii în casă e cald
m plina furtună şi lucrurile
aruncă-l în ger încep să mă acopere
sint la mijlocul vieţii ies de sub vrajă
cu privirea de patimă îmbracă-te gros şi vino
închin pentru razele tale a lbastre ... chiar dacă afară vremea
Zăpadă pe chipul destins nu te lasă să vezi
zăpadă şi stropi, dar alungă-mă, cintă nici în drea.pta, nici în stînga
sub vîntul care zilnic chiar dacă afară e polei
iţi fură atîtea vino, pe drumul ce l mai scurt
tu eşti mai puternic decit mine, chiar încordează-ţi grumazul
ingheţînd talia,
cu tîmple de flăcări leagă-te strîns
tu - sîngele depărtărilor mele casa mea e la marginea somnului ..•
care mă cheamă, mă mint
doamne, cit mă inspăimînt . ..

59
58
ARGONAUŢII
VICTORIA MILESCU

COPAC SCUTURAT CU OCHIUL VIU

ln l i nişte şi s i ngurătate S-o dezlănţuit ploaia

vine noapteo auzi?
şi eu trebu ie să mă culc nu e nimeni pe drum
se c i rculă mult nici un om
cind dorm nici un ciine
dar nimeni nu aude nimic nici un· copac
doar zgomotul pămintul merge
ritmic ol ploii cu tălpi de frunze
şi tunetul pe ape
din ce în ce mai îndepărtat un gard infloreşte
al celui ce vine ... d in răsputeri
ca un strigăt
de ajutor ...

60 61
ARGONAUŢII VICTORJA MILESCU

INTERIOR UMBREI MELE

Mă demachiez
U n glonţ stelar m-a p rins
încep să spăl rufe
din urmă
cu trupul frînt
un mugur de zăpadă
unghi i1e sîngeră am continuat să merg
în clăbuc pe estacadă
apa de limpezit c-o floare-n dinţi
e gheaţă cu alto Io rever
spăl îmbrăţişările
voiam să te- ntîlnesc intimplător
mingîierile, sărutul
era o zi de vară
spăl fiece secundă înspre sud
trăită împreună apusul se stingea pe arhitrave
cineva sună la sonerie ... cărînd în spate îngeri obosiţi
eram ca niciodată fericită
pe toţi i-aş fi iertat
i-aş fi iubit .•.

62 63
 VICTORIA MILESCU
ARGONAUŢII

AEROGARA CU VRĂBII
METAFORE

La masa rotundă
Mă împied ic, mă ridic
tristeţea
mă sprijin de metafo re
se u ită în ochii bucuri ei
viaţa mea e o metaforă
ii şterge lacrim ile dulci
mina dreaptă e o metaforă
cu o aripă roz-au rie
funia orizon tului
apoi, decolează pe verticală
şi cerul sunînd
deşi nu voi lipsi mult
la venire şi la plecar e, incit
ai grijă
pare un clopot ...
risipi lacrim ile -
nu - ţi
mama îmi trimite metafo re în somn
şi mă t rezesc
singele meu ...
cu un gust violet de poezie
pagini albe şi roşii rupind
din propriu l trup
sub va luri de soare
voi plăti, voi plăti totul, ştiu
cit mai grabni c izgonită din sine ...

5- Argona u!ii li.

64
 VICTORIA MILESCU
ARGONAUŢII

ADAGIO
ZIUA DORINŢEI

P~ ploaie vii
Vino acum cînd pot
cu un buchet de zambile
să te mai chem
cu ziarele calde încă
cu razele gîndului
din tipografie ...
cu visul treaz, cu amintirile
degetele mele încercînd să mîngiie
vino acum cind încă
amestecă
îmi mai pot aminti
picurii de ploaie
de prăpastia fericirii
cu cei de sudoare
respi raţia ta s-a uscat
pe fruntea albăstrită de f ulger ...
buchetul de nuntă nedăruit
E miezul nopţii
spaima noastră
tu pleci pe ploaie
de a nu păşi dincolo de netimp
îmi spui că e mai bine aşa
au trecut pe lingă mine
rămîn sub fulgere
dimineţi şi iubiri
în curentul negru
care purtau numele tău
tu - o umbră învolburindu-se
cel tainic, cel nerostit
înghiţită subit
vino acum cind mi-am schimbat
de a lte umbre
chipul cu al tău
din ce în ce mai compacte . . •
şi toţi mă întreabă ...

67
66
ARGONAUTii

îN ALB .. . IOAN PALICI

A DOUA CĂLĂTORIE
A SUBMARINULUI
Cînd afară e frig
să dormi în braţe cu cel iubit
focul
să lumineze pereţii, cărţile vii
neaua
să se aştearnă foşnind
ca un sfînt animal
păzindu-ne somnul
sub pleoapa ferestrei înflorită subit
zorii să întîrzie neputînd răzbate stihia
nici un zgomot dinafară, nici o iluzie
să nu ne atingă
urletul
să fie cîntec în albul imens
oblonul casei, grinda, poteca
pînă la noi
să prindă lacăte grele, de sloi
să lunecăm
tot mai mult, mai odine
în miezul cald al căderii
mai curat, mai înalt
vinturi să zguduie lumea EDITURA FACLA
noi să nu le auzim ... Timişoora, 1988

68
 IOAN .P/ILIO

RĂDĂCINI" I

să meditezi odine
aplecat deasupra pămîntului reavăn
visînd copilăria ta
şi a înaintaşilor
cit au trud it în zilele cind se întorceau
acasă cu zîmbetul obosit
mîngîind cu palmele crăpate
obrajii părinţilor pări nţilor noştri
rămînînd totdeauna aici
în juru l Carpaţilor
ca nişte arbori cu rădăcini seculare

JOAN PALICI

S-o născut la 25 iulie 1952 în Şipet, jude-

ţul Timiş. A absolvit Facultatea de Filosofie
din Cluj-Napoca. Economist la I.A.$. Gătaia,
judeţul Timi ş.
Colaborări : „Forum studenţesc•, „Orizont•.

70
 IOAN l'AUO

.ARGONAUTU

peste trupul muiat de somn

iNTR-0 ULTIMĂ DULCE NOAPTE aproape de mol căldura topea conturul cîmpiei
spre care urcam
în această ult;mă dulce noapte

aproape de marginea apei

cu trupul sprijinit de o creangă
asculţi valurile lovind trupul femeii
ce trece prin mijlocul peştilor verzi
mingiind înotătoarele lungi
întocmai co părul tău oda tă
deasupra trei păsări albe îşi odihnesc
oasele pline cu aer fixate în
zdrenţele cenuşii ale unui început de p loaie
ROADELE D I MINEŢII
şi o lumină albastră iţi învăluie o chii
privind min{J întinsă ca un indicator rutier
d·ntr-un voiaj uitat
alunecam pe şine cu plăcerea deplină
dim ineţile ne vor acoperi picioarele
a drumului regăsit de fiecare dotă cu rouă sclipitoare
fluierînd indivizii în genunchi la rădăcina pomilor
aşt:r~~t.ă peste cli pele fierbinţi ole nopţii
şi se făcea seară înainte de apusul soarelui tolan1ţ1 in scaune moi de răchită
rănas ca un felinar la colţul casei vom recita versuri
erou încă loc uri libere din manuale risipite în penumbra memoriei
maso întinsă în mijlocul pădurii oşteptînd să se focă soore
voiom să stau lingă d reapta ta aşte ptind să curgă o zi
auzeam greu şoa ptele alunecind printre pahare limpede
ca fo-;•1etul mătăsos al unei rochii
73
72

AAGON/\UTll
AMURG
vine o vreme cind
plimbările prin parc ou ceva lin
şi găsim un loc d in care lumea se v~~e V
fosforescentă co prin ochii unei pis1c1 botnne
0
plăcere ascunsă ne macină oasele
şi intîrziem noapteo lingă ceasul deşteptator
urmărind limbile albe
obsedaţi de clipo în care va suna
ca o armură lovită de copita calului negru
tresari adunindu-ţi părul în braţe
şi plecăm spre inima toamnei . .
cu paşi clătinaţi pe lungi drumuri eucl1d 1ene
căutind cu desăvirşită eleganţă
pescari în apele verzi ale nopţii
74
IOAN PAUCJ
NUMĂRĂTOARE PE DEGETE
socoti deschizind pe rind cite un deget
viaţa trecută anii răma ş i
cu aceeaşi căutătură imobi lă
lipită de colţu l întunecos al străzii
oşteptînd paşii prevestiţi de parfumul înţepător
un zîmbet odihnitor îi brăzdă pieleo
prinzind braţul îmbrăcat în mătase albă
se lăsă purtat îndelung prin grădină
scormonind cu piciorul frunzele roşii
•
lingă zid şi aşteptă ploaia
V
OGLINDA
e toamnă şi om început
plimbările [ungi tolăniţi in fotolii
încălzindu-ne palmele în j~rul ceştilor cu cea9
pisica blindă cu blana noogră
visează dulce Io picioarele noastr~
în faţa oglinzii iţi desfaci părul
privind o femeie care se piaptănă în oglindă
sub clopotul de sticlă departe
75
• IOAN PAUO
ARGONAUTU

PRIVIND
FOARTE TINERI

trei picături albastre rostogolite peste răceala pielii

era vară poate prea cald şi poate vrei ca zmeul de hirtie
tu eroi aproape o copilă să zboare singur
şi cineva plingea la masa de lingă geam ' deasupra zdrenţei de nor
d iscret stringind în pumn batrsta cu iniţiale roz
pe care păşeşti atent să nu strici
înlănţuite co doi şerpi minusculi aşezarea perfectă a cristalelor
pregătiţi să muşte în această dimineaţă
însă noi nu aveam vreme cînd fumul mirosind a pîine prăjită
pielea ta strălucea îţi învăluie nările
c um o caroserie nouă copil în faţa cănii cu ceai
străbătînd la amiază fulgerător trebuie să ieşi di n găoacea ca ldă o camerei
un drum prăfuit de ţară şi ajuns intre pereţii vopsiţi alb
cind departe în _sat se aude dangătul clopotului
eventual provocat să reciţi frumos
şi un fluier hoinar privind blind geamul opac
parcă în ciuda oricărui sistem filosofie
în dosul căruia oamenii mari
dar nu putea m rămîne
şi prietenii aşteaptă
paşii noştri înghiţeau asfaltul
simţind bucuroşi căldu ro
otît de tineri şi poate foarte aproape

Tl
76
 IOAN PALIC l

ARGONAUŢII

PORŢILE DE VIS
ACELE LUCRURI IMPORTANTE

ceai ul
în fieca re seară după ce vom bea
lemn scîrţîltor
desc hizîn d d ulap urile mar i din
i moi
răspindind în jur mire sme de gutu
iţi voi acop eri trup ul cu dan tele
tău
prel inse pe ume ri volbură în juru l
pe care îl faci
şi dint r-o dată înţeleg sem nul
dea supr a braţului meu
zbătîndu-ţi pleo ape le ume de poţi să rămii pros tit tabl ou
prin se în ram e grel e ie
e vorb o de foto graf iile de fam ilie cum odată în faţa clas ei la geo graf
şi vîntu l obo sit arun cat în colţ
ca o cirpă cînd nu ştiai să arăţi pe hart ă cu deg etul
desp re acel e lucr uri cu mul t mai impo rtan te porţile orizo ntui ui
<lecit vieţile noa stre şi asta priv ind- o dimi nea ta
into deo una mult moi impo rtan te. cum se desf ace din som~
ca dint r-un ou
îşi ming iie piele a lucioasă
zimb ind cuiv a nevăzut
desenează cu deg etul pe gea m
un mot an cu mustăţi zbîrl ite
ACTIVAREA MEMORIEI ridică din ume ri
dor este dep arte şi cl ipa taie
înto cma i unu i cuţit
prăbuşit pest e parf umu l unu i măr
r picu rate cu ceară t
citeodată asem eni cand elab relo cit aş vreo o mină odih nind u-se cura
mem oria se spar ge în bucăţi sau măcar scîn cetu l ei
mnă
activ ate de strălucire soar elui dei toa cind ceai ul fierb inte muşcă abse nt
de buze
uri vrăji toreşti
luminează prec um vech ile glob
cop iilor
înco njur ate de mîin ile trem urin de ole
şoapte bucăţi de cer dan tele
miro sind
o trup uri cald e scăl date în parf umu ri moi
şi brus c răceala se întin de şi se
face noa pte
la fel ca-n faru rile stinse
79
78
 IOAN PALICI
ARGONAUŢII

DESPĂRŢI RE
O RĂCOARE SECRETA

de unde această teamă afundă

aplecin du-se cu un gest ceremo nios
ca o goană în care îţi pierzi sufletu l
sărută mina simţind tremur ul moale al falang el or
îna inte de-o ajunge în drum
un pas înapoi îi restab ili ritmul cardia c
cînd în faţa hîrtiei cuvinte le se desfac
ochii ii măturară ca un proiec tor fi i nţa
cum o hoardă agitindu-şi stindar dele
întirziin d ciudat la dantel a galben ă
şi o răcoare secretă se lipeşte de umeri
a mănuşilor rid icate deasup ra cotu lui
viscoosă asemeni unei ploi de toamn ă
surîzîn d îşi ump lu buzuna rul cu pietre
în care te bă l ăceşti singur
către seară aru n că bezme tic în umbr.:i
lăsindu-te să mori blînd co un anima l
fremă tătoare ce -l urmo ned ez lipită
sfirteco t de copi i în joa că
înfiora t închise ochii abo ndoni nd u-se

6 - Argonauţ ii li. 81
80
ARGONAUŢII

DESPRE FERICIRE GHEORGHE PRUNCUŢ

CĂRĂRI STELARE
aceste rinduri1se vor a fi o poveste despre fericire
şi cum îi poţi încleşta degetele în coamă
rugind-o să moi rămînă un ceas
co liniştit să adormi cu mirosul ei în nări
şi odine să o visezi Io malul rîului
cu pielea peste care degeble alunecă
disperate în lumina amiezii
iar carnea şi buzele ei crapă sub soare
în apa mirosind a mii dulce
cu trupul devenit arămiu
cu pielea străvezie
cind iubireo şi teama cresc sub o ploaie
de vară gilgiind în grădină
şi rămînem culcaţi la pămînt
cu degetele încleştate în iarbă
cum nişte melci lipiţi de carnea uscată
pînă păşesc speriat din visul greu
aievea ca domnul de rouă

EDITURA FACLA
Timi~ro, 1988

82
 •
GHEORGHE PRUNCUJ

ODĂ CiMPIEI

Ales monument este aerul,

Curată posibilitate vîntul,
Iar timpu l - geloasă amintire
Ce-şi cumpără din pulbere avintul.

Şi totul se dizolvă în pămint,

Chiar duhul vremilor neîncepute,
Cu-o părticică albă de cuvînt
Ce sabia vieţii ne-o ascute.

Şi din flăminda noastră mărginire,

O a ltă întimplare se-nteţeşte
Pe dealurile pline de iu!Jire
ln care depărtarea nimereşte.

GHEORGHE PRUNCUŢ
Şi ochii tăi, ce mîngiie păstori i ,
S-o născut Io 28 februarie 1950, în Timi· Sint peşti cuminţi prin lacrimi de cleştar,
şooro. Studii medii. Muncitor Io Intreprinde-
Căci se întorc pe aripe cocorii,
rea „Bumbacul• din Timişoara.
Colaborări: „Amfiteatru", „Forum studen· Cum dint~-o sferă clară un hotar.
ţese•.

85
 GHEORGHE PRUNCUT
ARGONAUŢII

STARE DE VEGHE
CIMPIA NATALĂ

Ce vis am devatiit de Io o vreme,

Veniţi Io mama, copii de zăpadă, Mă iartă, mamă, inima se teme,
la scumpul caracter aerian; Mă iartă mamă, inimo se teme,
Mă duc şi eu, căci mîinile grămadă Şi pasul frint aşteaptă lămuriri.
Vorbesc de somnorosul bolovan.

Va trebui să meditez moi bine,

Şi vorbele sint oi înfometate, Într-un cojoc de stele-nveşmintat,
Pe cind ciobanii munţilor aceşti Dor învăţa! cu şoaptele alpine,
Au mîncărimi de umbră şi cetate Pămîntul de pe mine a plecat.
Şi de destulă cale prin poveşti.

Nu e totuna cind soseşte ceasul,

l ntorceţi -vă deci, colindători: Să te-nspăimînţi în falnica oglindă
Copii de apă, ceaţă şi ninsoare, Ori să primeşti domesticit popasul,
la mamo voastră veţi găsi fiori, Cind vine adevărul la colindă.
lntr-o albastră poală răpitoare.

Hai suflete, sprinceană răspindită,

Ridică pleoapa basmelor de ieri
Şi vinde-mă pe insula boltită
Unei priviri ce plînge primăveri.

87
86
ARGONAUJll
GHEORGHE PRUNCUŢ

PASTEL I
CiNTARE

•J

Şi încă-o zi, amurgu -i liniştit,

Florile respiră uşurate,
Văzduhul meditează aiurit
La cine ştie ce singurătate.

Nu-i pasăre, pe sus print re lumini,

Dar gindul vine ostenit acasă,
Ce vis şi ce păcat î ntemeiază
Pe cind oi lui au adormit seni ni
Culoareo singelui, mişcat de primăveri?
lnfăşuroţi in valuri de mătasă .
Cind ştii că universul luminează
Nu surizind de azi, de- a laltăie ri.

Acuma, se-nţelege, bunăoară,

Doar starea şi-ntrebările prel ungi,
I mbălsămind făclia m ilenară
PASTEL li
Acolo unde trebuie s-ojungi.

Ce limpede se vede orizontul Dar !asă-te, nu vorba cintăreşte, r

Şi cite lucruri trebuie s-ascundă Aici şi pretutindeni eşti la fel,

De- i pui vreo întrebare prieteneşte Te uită în oglindă şi-ţi găseşte
El nu vreo nimănuia să răspu ndă. Comooro liniştitului castei.

Ce optimist se scutură copacul

Iar frunza mai trăieşte din culori,
Albastre ză ri întemeiază lacul
Copilărind cu miile de sori.

88
89
 GHEORGHE PRUNCU}

ARGONAUŢII

PRETUTINDENI
GENEZĂ

Deci mobila, pădure vorbitoare,

Şi din atita umbră s-a născut Prin care trece vintul suspinînd.
U n ochi de apă tulbure şi more Odăi le sint ape curgătoa re
Purtînd în suflet cerul dispărut, Iar apele văzduhuri tremurînd.
Purtind o rană galbenă de soare.

Si vine un miros de bătrineţe

Dar apa-aceea împărţită-n mări Dintr-un dulap tăcut şi legendar,
Nu s-a mai dus nebună şi aiurea, Şi toamna lungă creşte d intr-un scaun,
Iubindu - şi milui primelor cărări Şi picură săminţa de stejar.
Se întilni cu ţărmul şi pădurea.

Am locuit prin spaţii şi materii

Şi ma rea-şi frinse zbuciumul de mal Şi pretutindeni iar vom respira,
Şi se-nălţă stăpină pe mişcare. Cînd luna plină va-ncălzi pămintul
D e-atunci există valul după val, Cu pielea ei amară de nuia.
Există două ceruri călătoare. I

Bag seama că pierdutele nimicuri

Primesc un punct de aur la picior.
Şi liniştito forţă de-ntuneric
Va şlefui materia u şor.

91
90
 GHEORGHE PRUNCUŢ
ARGONAUŢII

ACUMA CĂRĂRI

Măturătorul de stradă convins Cu neputinţa multor călători,

Că mătură stoguri de vint adormite Se duce drumul vrednică omidă,
Şi dispărut, tăcerea o măsori,
Mai cintă alene şi ochiul prelins
lnchide scîntei risipite. De la departe pină la clepsidră.

Dar ochiul acesta cuprinde visări; Şi sub lumina p ietrelor de riu,

Aici la izvor trăieşte ispito Ecourile bat în jurăminte,
Şi iară se sparge în mii de chemări Şi morţii ies prin spicele de griu,
Acuma sprinţară clipita. Destăinuind arhaice cuvinte.

Acu ma trăsura opreşte în mine, Pe trei cărări se mişcă un drumeţ

La hanul albastru şi fără păcat, Pină Io formo gata de primire,
Şi roţile grele cu spiţe alpine Dar singele albastru cîntăreţ
Uşoare se sting de umblat. Moi şu ieră o scurtă amintire;

Pe cinci cărări ... şi poarto se desface,

Şi vine o-ntrebare şchiopătind,
Şi iese puiul lunii din găoace,
Şi-aleargă după fluturi murmurind.

93
92
ARGONAUŢII

RUGINĂ DE TOAMNĂ EMILIAN ROŞCULESCU

ODISEU ÎN ITHACA
Au început şi nopţile de veghe,
O flacără de singe a scăzut
Şi s-o topit văzduhul tinereţii
Pe vatro ciugulită de trecut.

Şi ţipă ochii c~rului aproape,

D in cercuri meditaţiile sar
Şi se întoarce omul din uitare,
Ca după frunze blondul minutar.

Tăriile, cum niciodată, iară

•
Si mţesc durerea cărn i i de lumină.
Şi tu atingi cu degetul o more
Ce soarbe constelaţii de rugină.

EDITURA FACLA
Timişooro, 1988

94
 EMILI AN ROŞCULESCU

DESPRE IUBIRE

iosife constantine ioane

şi-această nebănuită putere a mea
de a vă aduce cu mine
in clinchetul plăcut al crengi lor
in lum ina gîndului şi a
cuvintului simplu

am văzut păduril e proaspete cum

ondulează şoselele
•
zarea
şi omul în a căru i casă
intri
mu lţumindu-i pentru liniştea
clipei
EMILIAN ROŞCU LESCU pentru apele care vor curge
de-a pururi
S-o născut Io 29 ianuarie 1960 în Reş iţa.
printre munţi i şi dealurile
Studii medii. ln prezent, laborant Io l.C.M
Reşiţa .
patriei
Colaborări: „Transilvania", „Steaua ", „Tri-
buno" etc.
7- Argonauţii li.
97
 EMILIAN ROŞCULESCU
ARGONAUŢII

•
IV
li

iată, cineva a scobit in piine forma unei inimi

limba ta zidindu -te la temelia unei case pe nisip
a smuls inima din pieptul meu şi a pus-o acolo
te va naşte la nesfirşit
inima bate şi-i cresc miini picioare suflet de
şi mama ta va culege în fiecare zi roua de pe firele
vine copilul mă mingiie iarbă
şi mie-mi creşte altă inimă pe care o pune un brutar
într-o
altă piine şi-n memori a ta va creşte un cintec fără virstă
un cintec
şi tot aşa pină cind eu nu mai mor niciodată pentru că
am
despre fineţe şi nori
nenumărate inimi
despre iubire
iar viaţa - mi este locuinţă pentru pîinea cea de toate zilele

111

flutură ziua peste muntele Semeni c

şininge
copilu l prinde într-o vîrşă de cinepă
stelele căzute

e linişte în limba română

şi-ncep să scriu
cu viaţa mea intre degetel e de ia rbă
sădim generaţiile în păm intul acesta
şi răsar cireşii copilăr iei

această ţară are nevoie de paşii mei

7• 99
98
 EMIUAN ROŞCUl,E.SCU
ARGONAUŢII

ODISEU îN ITHACA 111

septembrie despre care nu ştiu nimic

şi păpuşi aruncate în foc
vulpi furişate în singurătatea grădinilor

octombrie pe care ii pierd într-o altă memorie

argint poleit singu rătatea
cărţi necitite şuviţe de primăvară
( insinuîndu-se în poem iubirea)

am sorbit încet vinul cinei

pină spre zori
noiembrie
cind privighetorile au rostit dulce cintare ascult cum dactilografiază ploaia secundele
din guşile lor în pereţi i cerului
ca nişte arcuri de rouă

IV
li
plămada cea inicului curge peste

ii şi vedeam pe odiseu celulele spilcuite

întors în ithoca cu miros plăcut a~e unui abur
arind parcă un vis călător d inspre care pore a veni toamna
rupind bucăţi mari de piine din colţul de lună

zei albi şi flori de metal

„mi-e mino co o gură de vircolac într-o dimineaţă fără sfirşit
şi craniul boltit al clipei
ori într-o filigrană reverie
seamănă mai mult ca oricind cu
chila unei corăbit

161
100
 EMIUAN ROŞCULESCU
• ARGONAUŢII

V VII

ca un derviş în lumina zilei cîntecul ca vinul acru

un sac - ziua d e ieri - şi marinarii care pleacă mereu

soarele stirnind
cu respiraţia
clăbuci de aur cintecul ca vinul acru
şi femeile pe care nu le iubeşte nimeni ·

sub dea l se vădeşte geana în care te-am închis

ori am stăruit din inimă cintecul ca o îndurerare trecută
să peste care sufletul nu mai poate privi
rămii

cîntecul ca o întoarcere a dragostei

cintecul ca un fierar care ţine
VI în mină un baros de lemn
şi încearcă să , modeleze cu el
tot adevărul luminii
(ori către sea ră
cind marea umple ţărmul cu scoici metalice)

VIII
ne depărtăm unul de altul
şi-n albia sufletului mai stă ru ie urma clarelor ape
- poate copi1ărio gestului nefăcut o mie de zi le a cutreierat deşertul
gindul de a te mîngiio o mie de zile s-a rupt pe sine de sine
şi a zuruit potop de lacrimi -
muritor plăpind -
ceasornicarul de vise
crucea poemului
- reper şi sîngerare o ceţii

102 103
ARGONAUŢII EMILIAN ROŞCUl.ESCU

IX XI
(Pithagora)
se raazemă de inimă un cuib de măşti
iar din apus vin păsări fără aripi

ş i e tirziu şi clipoceşte
toa mna din roua ciorchinilor de strugure

tremură aerul i n fărădevestea

înscenare o ploii luminau sub cornul de lună gurile vircolacilOS"
era o pace de-nceput
se pritocea-o amurg
a ciotului plămadă
X şi pare că priveam
(reflex)
aripa fluturelui, albă, fadă
imateriale sînt doar enciclopediile copacilor orar intomnîndu-se
cum r~ativ este doar tot ce există

florile marginii lumii în mîini infloreau

despachetează xilofonul ploii mîinile mele fructe erau
primăvara din muguri
- străiucitorii pui de salamandră

trec staţiile frunzelor în revistă·

104 105
 EMILIAN ROŞCULESCU ',
AAGONAVfll

XII XIII
(Pereţii cuvîntului)

Io iasnaio poliano vine onno karenina să

spele veşmintele iubirii (şi morţii)
mestecenii sint martori vii oi acestui story
o linie sfişie încet plecarea trenurilor
pe această bucată de pinză

apoi încep să cadă mori fulg i de neo

care se topesc repede
şi nu o moi fost cenuşă
.I
intre zi şi noapte
cum nu ou mai fost peto·le de trandafiri
intre aripile crescute din umerii zilei XIV

într- un peisaj suprarealist

sub care am plins
salvador dali mănîncă piersici
să fie pace şi să ne bucurăm de toamnă
şi nu aşteaptă pe nimeni

intr-o germinaţie de irişi

vii tu, te aşezi pe una d in pernele memoriei mele
măn i nci piersici ş i ţi -e teamă

107.
106
 EMIUAN ROŞCULESCU

ARGONAUlii

XVI
xv (Cădere în linişte)
(Bucolică spre lumina amurgului)

toate culorile expuse pe raft

oare in linişte cine-şi mai face cuib
aripile acestor păsări din care aer
îşi mai adapă zborul?
du-te, ioane, şi spune femeii
otita iubire cit poate-n căuşul palmei
să pună
dincolo, dincolo
incantaţii în semn
şi lamentări în adincul galeriei
sau poate această seară
unde se duc ploile să doarmă

rugătoare priviri şi
mica stabilitate piezişă a nopţii
cind cade privighetoarea din alunişul reavăn
în linişte

109
108
 EMI LIAN ROŞCULESCU
ARGONAUŢII

XVII XVIII
(Fără tine cuvintele)

oglindit de sufletul tău,

aştepţi cum ai aştepta
să fumezi o ţigară în holul unui cinematograf de cartier
ţi-e teamă de aerul de afară
care tulbură visele

în memoria cui se vor întipări

gesturile to le
cîntecele astea tinguitoare ce curg în rigole
şi ce somn de lapte ce somn de, trei monede mici
pe care-l vind nopţi i cind nu mai pot rezista
fără tine cuvintele sint otit de goale, otit de reci
XIX
de pietre se izbesc şi se foc lacrimi
cit poate fi de cald sau frig în absenţo to
şi pregnantă e voceo şi nenumărate sint cuvintele
ieşeau din suflet co din pălăria unui scamator de bilei
pe care ţi le-aş putea spune
porumbei de piatră, colibri de sticlă colorată,
şi totu ş i toc şi pe furna le se caţără
adevăruri dantelate, poveşti despre oameni
cascadori celebri
aşteptarea era materială
şi crenelat se aude şuierul vântului
prelungireo tim pului prin ceasornic
asemenea unei picături ch i nezeşti
apoi supremo răbdare - infinitul despre care nu ştiu
să povestesc totuşi
marinarii sorbindu -şi absintul într-un port mediteranean
copilăria din care nu plec -
atitea lucruri nepovestite pe care le dactilografiază ploaia
în pereţii burlanul ui

111
110
ARGONAUŢII

XX MARCEL SĂMÂNŢĂ

te-am p;ivit în oglindă şi erai frumoasă erai

în oglindă erai adevă rată ca piinea
şi eu
nu ştiam să învăţ fiinţa ta ...
pentru că nu-mi place să ştiu
pe dinafară INSULA
lucrurile şi fiinţele pe care le iubesc
DIN
CURCUBEU
XXI

ce arhetip cosmic
in grăd i na zoologică a toamnei
sfişietor şi mecanic
şuierul stelelor căzătoare prin aerul cald ...
din ciţi au fost
a rămas unul de t inichea
şi corabia
stinsă în orizont

XXII

năpădită de lăcuste
maşina mea de scris
smulge păsările din largul furtunii EDITURA FACLA
Timişoara, 1988

·112
 MARCEL SAMANŢA

CîND ARĂ

Colul ca un riu vuind

întoarce o brazdă cu coamo.
Cămaşa a lbă şi pîinea -
ferestre pentru inimă.
Cimpiile vor fi pline de flori
şi hore vegetale.
Florile sînt scuturi intre Ion
şi rinduirea lumii.
Albul cămăşii e
co zăpezile.
Ţărina e otît de adincă
pină Io osul care nu putrezeşte
decit sub umbră de spice.
Cind oră, Ion
întoarce şi-o brazdă din el,
cînd ară, cu inima ară.
MARCEL SAMANTA

S-o născut Io 27 iunie 1955, in Olaru, ju-

deţul Călăraşi. Absolvent ol Institutului Poli-
tehnic - Timişoara. Inginer Io Intreprinderea
de Autoturisme - Timişoara.
Colaborări: „Luceafărul", „Amfiteatru •,
„Orizont", „Forum studenţesc" etc.

114 a• 115
ARGONAUŢII MARCEL SAMANTA

ION ŞI MARIA CUM URCĂ SEVELE

Aripă de rouă Vin norii să vodă

se lasă peste grine grînele cum cresc
involburindu-le. şi pirotesc lingă spicele crude,
Bote Ion transparenţi.

coaso în ciobul de oglindă Cresc grinele in buzunarele mantiei lor

în care e lună plină.
Moria sub măr
coase un petic alb
pe umărul cămăşilor lui.
Calul poşte sub cer
priponit de-o umbră.
Roua străluceşte
în coama de argint din care
zorii ţişnesc nechezind.
Mario desculţă şi despletită
flutură rufe
în apo rece o riului grăbit.
Limpezimeo rămine în pinzo de in
şi te poţi afundo în ea
co în nămeţii din iarnă
dindu-i formă şi foşnet.
Mario desculţă co pietrele
spălind steaguri de luptă şi sărbătoare •.•
şi nu se frîng sub coasă.
Ion îşi vede de-ole lui
scuipindu-şi în palme.
Moi priveşte în ochiul bobului.
Sevele urcă firesc.
Moi răsfoieşte coamo ca'lului
să se lumineze.
În noaptea senină sub măr
vede cum frunza se naşte din rouă,
cum se dizolvă roua în frunză,
cum inimo îi iese din piept
şi trece prin mugur,
·dfirnă de ram şi se rumeneşte.

116 117
ARGONAUŢII MARCEL SAMANTA

PEGASUL PEISAJ CU OCHI

Pe fosta alee, printre plopii căzuţi

răsare luna deasupra toamnei,
inima plopilor se-aude cum încă mai arde.
De după gratii, ochi orbiţi de lumină
ţes o pinză de păianjeni.

Armăsarul , o umbră de cal,

clăpăug închis într-un căpăstru,
o prelungire a ceţii sub pleoapă.
Încalec pe coastele lui
ca pe fulgere,
umb!u prin lume
lăsind o diră de zîmbet
şi colb peste idealuri.
Merg mai mult călare
decit pe jos, cuvintele călare
sint mai înalte, cal şi lance
alunecă, aspre alunecă, se evaporă.
Aerul, plin de cuvinte.
lese din noi o năduşeală. CENUŞA PĂSĂRII
Umblu prin lume călare pe fulgere,
la miez de noapte
mă aprind ca un licurici
sub luna nepăsător de plină. Copacul care-mi dă rouă
de pe frunzele sale
a căzut sub secure.
Din el a ţîşnit o fîntînă,
o pasăre şi-o umbră
şi patru puncte cardinale.

118 119
 MARCEL SAMANTA
ARGONAUŢII

TOAMNĂ
IUBIRE, NUMELE TĂU

Într- un parc, pe molul unei ape,

Dacă aş fi mai aproape de tine o femeie pictînd,
nu s-ar produce importante modificări o femeie pictînd sentimente
atmosferice , pe frunzele care cad.
cimpul magnetic al soarelui nu ar fi
mai dens,
tot ce se poate întîmpla se ascunde
Frunzele cod, copacii rămîn goi,
într-o călimară cu cerneală.
o femeie pictînd,
lată-mă, pictind pe zăpadă
o femeie pictînd lumini şi umbre
silueta nedefinită a unei iluzii.
pe ramuri.
De-aş fi moi aproape de tine,
poate or inflori
numele trandafirulu i.

121
120
ARGONAUŢII MARCEL SAMANTA

POVESTEA IUBIRII POZA DE FAMILIE

Cum mai pot închipui povestea Marna, tata şi eu

atit de dantelată a iubirii ne-am fotografiat în zăpadă.
cind tot ce-a fost a fost Prin dreptul nostru treceau
doar o iubire fulgerătoa re stilpii de telegraf.
ca o idee fără a ripi? unul după altul.
Te priveam. mi-ai pus o frunză în palmă, Mama şi tata au lăsat
roua s-a lăsat pe frunză un contur de sînge
i nima ardea, a răsărit soarele. din care lipseam eu.
palma era o rană Imaginea mea în zăpadă
care se cicatriza. era răsturnată şi a l bă.
Voci după voci
se întretăiau deasupra noastră.

122 123
ARGONAUŢII MARCEL SAMANTA

NELINIŞTI fN ZORI

Nu vine zugravul astăzi? De otita timp nu ne·am văzut

Ce s-a înnourat deodată! în lumina ca de crepuscul a răsăritului
Nu vine cu privirile irizate, incendiate,
să-mi zugrăvească în culorile ploii ferindu-ne ochii surprinşi de acest spectacol
chipul sufletului. al luminii care se iveşte ca o cascadă
De unde ai scos-o? intermitentă şi de otito timp
întreabă trecătorul. nu am întilnit siluetele măturătorilor
Cită răutate în otita frumuseţe, mergind la culcare, ducînd între buze
exclamă zugravul. frunze de tei, preţioase trofee încărcate de rouă.
N-a venit zugravul, Mă nelinişteşte simplul schimb de scrisori
n-am ce să văd, rosteşte trecătorul. patetic-indiferente, aceste soi de conversaţie
Se usucă picăturile ploii cu sinele celuilalt şi propriul tău sine.
pe frunzele arse. Poate ar trebui să renunţ la răgazul
năpădit de ginduri şi să respir
boarea altui mod de căutare.
Atita timp a încăput intre noi,
cu oarecare mîhnire o spun,
de parcă nici nu ne-am iubit
sub minunata lumină a răsăritului.

124 125
ARGONAUT li MARCEL SAMANTA

VIZIUNE ASUPRA SECUNDEI MĂRUL

Timpul de înjumătăţi re a duratei De unde vin aceste păsări de noapte

secundelor, so muşte din măr?
dezintegrarea necontenită, O aprigă luptă pe lumină
la fiecare an secunda descreşte intre păsări oarbe;
cu jumătate din ea ... cotorul mărului muşcat
in mod normal nici măcar pe ram.
nu simţim, Culori vii în zbor planat,
ceea ce simţim e cu totul altceva o umbră îmbracă mărul
decît ceea ce se întimplă. pentru o clipă.
Secundele uşoare trec, l i nişte perfidă
înlănţuite f iecare cu jumătatea ei in care visăm
pină la ultimo cit ţine flacăra unui chibrit
care nu se moi termină. apoi păianjenul
îşi ţese pînza
intre ramuri

126 127
ARGONAUJll MARCEL SAMANTA

IZBITOARELE APARENŢE UMBRA URSULUI

Zidarul zideşte un zid Oamaschin, urmaş vinjos al unui brad

sub creasta zilei însorite. s-a luat cu umbra ursului Io trintă,
„Simplu exerciţiu gramatical", seara sub lună, în pădureo uscată,
îşi spune liceanul în gind in timp ce ursul mergea pe cărarea bătută
alergînd înspre lucruri cu umbra lăsată să-i cadă pe trup.
cu aer de vîrstă naivă.
Ici-colo, pe ziduri
iedero roade în tencuială S-a luat cu ursul la trîntă,
albii pe care urcă şi i-a rupt ursului un braţ,
netemătoare clorofila. şi i-a călcat pe umbră,
bătătorind mai mult cărarea umblată.

Seara sub lună s-a luat la trintă,

in pădurea uscată,
cu umbra ursului pierdută.

Dimineaţa pe rouă
Damaschin, urmaşul unui brad
şi-a şters de vis
obrazul însîngerat.

128 9- Argonou1ll li. 129

 MARCEl SAMANTA
ARGONAUŢII

SCRISO ARE CĂTRE DOMINIC ARHEOLOGIE

Singur printre obiecte ole unei civilizaţii opuse

Puţin după aceea,
şterg p roful, rugino, uitarea
fraţii tăi au plecat in munţi,
cu blana căprioarei ucise
pe o zăpadă înaltă şi foarte pufoasă.
în ultima serbare o vînătorii.
cu ciinele, şi măgarul,
Prăpastia îşi deschide buza
şi aparatul de fotografiat,
intre mine şi aerul vechi,
să caute izvorul fluviului ce curge
ici-colo desenez imaginare continuă ri ,
hoţeşte spre tine,
un joc cu cioburi.
ou plecat călăuziţi de urletul
Apoi, inventez cascade
celor doi lupi negri,
prin care să curgă lumina
încă vii şi flămînzi,
însîngerind spaţii întrerupte.
din vizorul binoclului.
Izvorul alb co laptele
ţîşneşte de sub stincă.
Fraţii tăi ou plecat pe zăpadă
co două săgeţi frînte,
legaţi cu fringhii unul de altul.
departe in munţi.

131
130

ARGONAUŢII
TANDREŢE
Drumeţind prin locurile ştiute
om desfăcut iar voalul unor foste clipe
şi mult moi pline s- au derulat
secundele grăbite şi mult moi vii
s-au petrecut în taină
intimplările anotimp urilor
şi celelalte mici evenimente
ole zilelor şi orelor,
doar incidenţo rozelor de soare
se schimbase brusc, dor iluzoriu
căci alte voaluri îmi opreau
privireo să pătrundă
încă departe pînă Io rădăcino
de miracol o izvorului neostenit
şi alte porţi albastre
se închideau spre o mă cuprinde
în încintoreo lor, un fel de tandreţe
promisă, dor iarăşi ominotă.
132
MARCEL SAMANTA
SĂGEATĂ ŞI PASĂRE
(antirăzboin ică)
Oricare or fi trecătorul ce se va opri,
întreabă- l de rostul neliniştii
pe care el calcă neştiind.
Poate că o săgeată taie pe cer
o linie pe care nu zboară păsă rile
şi nici stelele nu se lasă în jos,
şi nici cuvintele nu vor ajunge,
poate că această săgeată
o lasă să - i scape chiar el,
trecătorul ce se va opri
hotărît să ochească,
apoi încordat
să lase săgeato şi el să aştepte
cu respiraţi a ţinută în loc
cu inimo pulsînd, rar şi apăsat,
fără o şti cum se vor desface norii.
cum va cădea lumina ascunsă,
ce reverberaţii vor fi.
f ntreobă - 1 de poate povesti.
133
AAGONAUTll

GEST CONSTANTIN STANCU

FRUCTUL DIN FRUCT

Scuturind u-mi stiloul de poemele
pe care nu le-am scris
ca pe-o ţigară în scrumi eră,
foc un gest de orgoliu,
mă îndepărtez de pol ul pius
cu o arcă a uităr ii,
cu ochiul lipit de fereastra orizontului.
Pe căile curcubeului
l iniştite sînt culorile,
tulburătoare e doar trecerea
şi reflexiile ochiului -
e lement de compoziţie
în acest peisaj ipostaziat al sinelui.

EDITURA FACLA
Timişoara, 1988

134

CONSTANTIN STANCU
S-a născut Io 2 noiembrie 1954 in Haţeg,
judeţul Hunedoara. Facultatea de Drept din
Ouj-Napoco. Jurist Io Cooperativo „Bucura·
din Haţeg.
Colaborări: „România literară•, „Orizont•,
„Transilvonia" etc.
136
CONSTANTIN STANCU
SPRE SARMIZEGETUSA
Este iarnă in Transilvania,
pindesc arborii pină îi aud vorbind intre ei,
îngheaţă aurul in guşa păsării.
Este iarnă în Transilvania,
pe aburii buzelor tale adorm herghelii în picioare,
cu privirea ta cerul urcă pină în dreptul ferestrei.
Este iarnă în Transilvan ia,
trenuri cu roţi de mătase trec spre Sarmizegetusa,
sintem ţărani pe un pogon de zăpadă
pe care ii insămînţăm cu albe seminţe,
ne place mirosul cartofului copt plutind prin oraş.
Este iarnă în Transilvonio,
femeile n-au trup,
înaintează ca un fel de ceaţă
adusă de vint şi destin tocmai de pe Mureş,
prin sertare vechi dorm greieri de argint,
e otito zăpadă incit Polul Nord s-o mutat
137
MGONAUŢll
CONSTANTIN STANCÎ1

în Transilvan ia,
prin podurile înalte, AUR MIGRATOR
copiii au uitat o sanie de lemn galben
co un schelet de stea.

_Măsuro . tuturor anotimpu rHor este un Ion de griu,

daco adormi acolo, în orbite iţi cresc moci
pe nervi se aşază păsări '
să-şi usuce aripile
şi uiţi că pînă seara pot să moară atitea ...
CER DE INIMI

Cade o stea în veninul şopirlei, J

ruinuri de cetate, scutul de singe,

iar sub ziuă, în adîncurile luminii
În văzduh e o ţară cu hotcr:-e de păsări,
memoria ga l benă
miroase cerui a toamnă ,
o unui aur migrator spre veşnicie.
să ne spălăm trupurile de umbră,
lumina soseşte din toate părţile deodată,
mai ales din partea migratoar e
a unei elipse de aripi.

Pe un peron de frunze,
copiii se joacă de-o plecarea in viitor,
umplem amfora unei secunde cu must
şi bem în cinstea acestor păsări • I

care zboară cu inimile noastre în cioc.

1.38
139
ARGONAUŢII CONSTANTIN. STANCU

. .
TARA HATEGULUI ŞOAPTA LUI MANOLE

In august, satele se înalţă în văzduh Aceste femei cu trup de var,

pe aripile raţelor sălbatice,
atunci stejarii trog prin rădăcini pină în frunze
oasele celor ce ou fost.
Zimbrii trec prin vocale,
un fluture cu o coroană pe o aripă
şi o alto pe altă aripă,
înveţi cum se bote tăişul coasei,
pe îndelete, pînă ce metolul sună frumos
co un suflet cintind în ninsoare,
priveşti Io femeile cu trupu l mirosind
o brod şi o veşnicie.
Vine acea dimineaţă mai tă ioasă decît ochiul
lupoaicei,
mai curată co sufletul fecioarei
cind se apleacă să rupă mocul din holdă,
te retragi în munte,
înţelegi puterea griului de a urca în steme.
aceste femei ale căror umbre s-au prelungit
în bronzul clopotelor,
cu părul lung, fîlfîind dintr-un secol înt r-altul,
antichitate înghesuită pe corăbii mici, cu pinze,
aparat de schimbat monezi tot mai mici,
pînă picură o lacrimă.
Se naşte un copil dintr-o scorbură,
se naşte un copil dintr- o amforă,
se naşte un copil dintr-un vîrtej în ape odinei.
Bărbaţi i ii învelesc în mantale colde
şi·n aburi de forma minjilor,
bărba ţi cu feţe ridicate spre c.?r,
păsări speriindu-se de aceste figuri fără ochi
şi aripi ce apun şi nu se moi întorc.

140 141
NtGONAUŢll CONSTANTIN STANCU

CER DE IARBĂ LA PONORICI SOMNUL FRUNZEI

Am urcat spre un cer de iarbă, lacrima e pl in ă de corăbii,

visele pămîntului urcau în noi, resturi de catarge, ezitări,
ne atingeau părul, ii făceau mai cărunt, curge de-a lungul obrazului, a l trupului,
aveam două mii de ani, iveşte vietăţi fragile, transparente
om fi putut începe acolo un sfat. asemeni pleoapelor de femei care iubesc.

Pămintul era roşu, Lacrima ta lasă in urmă o elipsă de tristeţe,

nu de singe, nu de apusuri, statuia de sare păzeşte fiordurile de gheţuri,
era roşu ca o aminti re de o<lo!escent, lacrima ta uşoa ră ca somnul frunzei,
înainte de venirea ploii, care atirnă pe ramură
1o toamnă fiecare dac mort se va ridica, după ce frunza cade.
va gusta du lceaţa porumbelor,
undeva un roman îşi leagă sandalele
de pulpele pline de pămînt roşu ,
va veni spre noi vestind minunile lumii,
cărind seara ca pe o armură,
cuvinte dace asemeni fluturilor,
spală-ţi miinile, faţa,
intră într-un simplu
„Bună ziua"
cu toate însemnele bucuriei.

142 · 143
 CONSTANTIN STANCU
ARGONAUŢII

DOR DE MARE CALUL DE AER

ln palmă cu o monedă întind mino calului de lemn

Resturile mării se sinucid,
în scoica vintului se răsucesc popoare migratoare,
corăbii ce duc pămint din Dobrogea,
urma zilei pe nisip,
mă întind în ea şi visez cum solzi
tranporenţi iţi aşezi pe umeri.
Faţă de imensitatea mării, orice trup ce iese
din valuri e prea mic,
algele şi statuile greceşti
păzesc odincurile.
el mă priveşte, mugurii cresc în loc de ochi, '
în cercurile sole sfărîmate moi cuprinde
ceva din lume.
Colul de lemn ore un gol co o vioară
şi golul acesta de argint va fi ocupat cîndvo
de pe o insulă.
Calul de lemn ore un gol co o vioară,
co o scorbură în care intră moi apoi un şarpe de mătase.
Deasupra este asemeni zilei alunecate înapoi în cer,
deasupra e meşterul rămas închis,
în acest cal de lemn,
ce a fost construit din interiorul lui,
în interiorul unui cal de aer.

La naştere ne lepădăm de armuri,

în iubire renunţăm la celelalte trupuri,
care durează prea puţin,
Îmi privesc umbra ce s-o ivit cu mult
înaintea mea,
o dotă cu răsăritul soarelui la Histria.

10 - Argonauţii li. 145

144
 CONSTANTIN STANCU
ARGONAUŢII

VISE ŢĂRMURI

Dimineaţa, lucrurile sint mai uşoare,

sufletul îmi bijbîie prin odaie după tru p,
ies sunetele în lume
pentru tăcere sînt un străin,
pentru cămaşă un copac,
sînt partea de somn a lucrurilor
care - şi descoperă vise de pămînt.
• *•
Lucrurile dP deasupra au umbră,
parcă au început să gindească.
Femeia, în somn, pare un ochi mare, închis,
străbătut de lumina absenţei,
un ochi ce n-a văzut încă lumea,
hrănindu-se cu lumea adusă
de sînge de la mari depărtări
ar orbi dacă ar vedea recruţii la rîu
spălindu-se de războaie,
un ochi ce-şi aminteşte din viitor
doar zăpada,
şi p leoapele ca nişte ţărmuri
de pe care n-a plecat nimeni,
pe care n-a sosit nimeni.

Ochii tăi par lacrimi neplinse

de alţi ochi aflaţi îndărătul lor.

Lucrurile or să uite cuvi ntele

şi-or să adoarmă în aer
şi -or să viseze
cum din oameni se trag.

147
146
ARGONAUŢII
UNGHIA DE AUR
Sărbătorile încep Io sfirşitul zilei,
cind femeile stau întinse în întuneric,
cu ochii mori, fără pleoape,
de parcă în l ume ar ninge cu pleoape.
Sugrumă în gind duşman ii
cu părul lor aspru de femeie
care acceptă nebunia lumii, deşi n-o înţelege.
Ele mai iubesc şi-şi doresc un trup tînă r
pe măsuro a notimpurilor,
un trup fragil
ca re să simtă cutremurele în lume
şi limpede co un suris
şi o unghie de aur Io mina stingă
să strălucească in întuneric.
148
CONSTANTIN STANCU
ŢARMUL
O dotă cu peşti i, o dată cu pietrele
şi mai departe ri ul s-a risipit,
o rămas hotar neuitarea.
Cioc lingă cioc, păsările ivesc insulo,
aerul ridică spice sau umbre de mac,
sunetu l a scunde vietatea ce-i va străbate coaja .
Anima l ul stind înăun trul său
îşi fecundează carnea ş i oasele.
Gheară lingă g hea ră pînă respiră ia rba de os
şi fierul desparte fiinţo de nefiinţă,
culorile trec în lucruri
şi fiii capătă nume: eu, tu, el, ea,
se risipesc între ei şi se renumesc: noi, voi, ei, ele.
De aici începe tărîmul fără limite,
străbătut de nesfîrşite riuri,
149

ARGONAUŢII
unde respiraţia nisipului eliberează fluturi
de natriu, unde fătul, co o meduză, ore o memorie de sare.
Lupul aleargă după sine, şarpele înghite neliniştea
solzoasă ce se pierde în coroanele serii.
Nelocuit, ţinutul nu mai există,
nelocuindu-1 încetăm să moi fim,
cu o infinitate de stele ii stabilim coordonatele,
cu o infinitate de cuvinte le verificăm.
150
CONSTANTIN STANCU
OGLINDA CEALALTĂ
l-am ascuns cealaltă parte a lucrurilor,
ocolo unde fiinţa se echilibrează şi unde
umbra ore un arc de oţel.
M-o urît, mi-o blestemat mîinile de aer,
mi-a privit părul în care se încălzeau
tălpile dimineţii,
trupul a început să mă doară ca o retină
din care smulgi visele.
Străzile pe care le străbăteam
îmi intrau în haine, asfixiindu-le.
Străzile pe care alergam să mă depărtez de tine
mă apropiau tot mai mult, îţi si mţeam fiinţo
în dosul zidurilor.
l-am ascuns cealaltă parte a lucrurilor,
m-a urît,
fără să ştie că cealaltă porte ero
o ţeastă de argint în care ne vedeam alung iţi.
151
 CONSTANTIN STANCU
ARGONAUŢII

iar acolo,
TOAMNĂ LATINĂ puntea străbate dimineaţa,
nu mai ajunge pe celălalt mal,
din firul de apă subţire, ca un cintec de dragoste,
sar flămînde pietre după inscripţii latine.

Zilele sint coapte, miros a veşnicia,

se culeg merele Io Densuş,
AŞTEPTiND-0
copiii se joacă de-o toamno,
intră în mere,
acolo germinează stele de tăcere,
în golul p ietrelor, inimi rotunde de grădinar. Numai pe ea om aşteptat-o,
încăpăţinat, cu unghiile înfipte in timp,
cu p ieleo mea de aer
Copiii se joacă de-o toamno, pe care dansează sunetul.
cine muşcă din măr eliberează celălalt eu.

O moi aştept şi acum

Bărbaţi puternici sînt îngenuncheaţi de mere, şi ea îmi arată în jurul miinilor o

strivesc iarba cu genunchii, cătuşă de somn,

sînt luptătorii care mor şi nu se predau. în ti mp ce zimbetul e rece
ca zăvorul di mineţilor.

La Densuş merele cresc Io loc

Am înţeles că eu sint visul pe care
într-o singură noapte,
în carnea lor otirnă anotimpuri vechi,
ii visează neîncetat,
nerăminindu-i nici un cuvint,
nici o clipă de tăcere,
grăbită, de parcă or avea două trupuri.

153
152
 CONSTANTIN STANCU
AROONAUJll

SîNGELE ABSENŢEI
GENUNCHII ZILEI

La asfinţit, cocoşii a u gheare de aur,

Flămind ţi -e părul,
singe!e se joacă de-a omul,
muşcă din mine cu moi multe guri deodată,
fluturii ridică searo moi sus pină în
trupul mi-e prea mic pentru astfel de moarte,
d reptul lamei de ros, lingă paharul
nu sint pregătite nici semnele obişnuite :
în care otirnă un fruct.
mărul şi cămaşo .

Călduro corpului te părăseşte şi dă forma

Cineva strigă, cineva aude,
lucrurilor, lucrurile sint anotimpuri,
intre noi aerul ascunde ecouri lungi de carne.
continente, o nedefinită absenţă,
Întorşi cu faţo spre miinile
numită prin toate prezenţele din jur.
jumătate de piatră, jumătate de umbră,
moi filfiie orbitor un fular de plasmă
şi primele rime otirnă neglijent
Găseşte- mă pină nu devin eu, pină nu devii tu,
de Io ruptele telefoane ale ploii.
ca un ochi ca vede prin sine.

Arborii îşi lasă fructele şi de o parte

Arborii încărcaţi de electricitate
şi de alta,
oprind forurile automobilelor părăsite,
ou rădăcini şi într-un tărim şi în altul,
oco!o închizi o garoafă în pudrieră,
numai lemnul lor neliniştit,
va avea loc occidentul. linişteo se va izbi
co umbro pe spinările animalelor marine,
d e maşini şi singe!e va uita să se joaca de-o
rămîne singur, inventînd o dată cu singurătatea
omul.
cuiburile în care se ivesc genunchii zilei.

155
154
 CONS TANTI N STANC U
ARGONAUŢII

FRUCTUL DIN FRUCT

AUREOLE ALBE

Tain o fru;::tului e-nchisă-n

liber tatea zilei cind luminată
se foc
E-ot ito aur sub noi, incit anim alele ea se rostogoleşte-o unive rs,
trans pare nte, prin coaj o zăpez ii se vede un
veşnic fruct ul ore ochi ul desc his
flutu re de sing e pluti nd, spre sine, văzindu-ne pe noi,
ii
copr ele sălbatice se opri nd din cran pe marg inea tutu ror vrem urilo r
străine, nu alunecă în nici un veac ,
i vech i,
păianjenii blochează închizător
rotu nd o planetă face din do, din nu,
uitat e înch ise. doi aştri moi calz i
ării.
decî t vorb ele spus e înce t Io timp lo •nser
alte
Ploa ia iţi adună oase le risip ite prin
simp lă de lemn , aeru l,
morţi, pe mas o
în locu l Fruc tul nu se lasă dobo rit,
co o piine , iar părin ţii ou
e pret utind eni,
ochi lor boab e de pipe r.
prin crăpăturile lu:ni nii,
carn e fecundată de ploa ie,
retină învăluind mist erul oglin zii.
Ciţiva copi i aruncă pietr e în vîntu
l de
primăvară şi arbo rii foc cerc uri albe
şi lume o e mo i boga tă cu cîtev o
cerc uri,
Part e o fruct ului,
care se tot măresc.
tăcem înăuntrul lui
clipe i,
prec um anco ro ce spulberă nisip urile
ne face m , apoi , frumoşi,
pluti nd în iubir e ...

157
156

1
ARGONAUŢII

Jurnal ul de bord . . . . . . . . . . . . 20
Paznic de for la oro cea iului . . . . . . 21
Cu un poem despre t ine om cucerit lumea . 22
CUPRINS Nemingîiotul Ulisse 23
Poem in primăvară . 24
De scrierea poemului 25
Aproape cuvîntul . . 26

VALENTINA CALUŞER

Prolog 29
(Oraşul notai) 30
IONEL BOTA (Părinţii) . 31
(Fericiţi în cetate) 32
Poem in august . . . . . . . . . . . . 7 1 32
Al doilea poem in august . . . . . . . . 8 2 32
Plimbare cu Oano Antonio pe străzile ora - 3 33
şului ..... 9 4 34
(De juventute) . 9 5 34
(Grădino de aur) 9 6 35
(În vechiul oraş) 10 7 35
Adevărul despre poem 11 8 36
Prietenii mei ţăranii . . 11 9 37
10 37
Scrisoareo din Lăţunoş 12
11 38
Primăvară pentru Buna Mio 13
De naşterea cuvintelor . . 14 12 38
13 39
Poem de zăpadă pentru D a nielo 15
14 40
Alt poem de zăpadă . . . 16
15 40
Poveste . . . . . . . . . 17
16 41
Poem de semnul inorogulu i 18
17 41
Dedicaţ ie . . . . ... . 19
159
158
ARGONAUŢII

18 42 IOAN PALICI
19 42
20 43
21 44 Rădăcini 71
lntr-o ultimă dulce noapte 72
Roadele dimineţii 73
Amurg 74
VICTORIA MILESCU Numărătoare pe degete 75
Og lindo 75
Foarte tineri 76
47 Privind 77
Patriei
47 Acele lucruri importante 78
I
48 Activarea memoriei 78
li
48 Porţile de vis 79
III
49 Despărţire 80
IV
50 O răcoare secretă 81
C opacul patrie
51 Despre fericire 82
Zi clară
Destră mindu-se, apo 52
Cerul cu decoraţii de pluş 53
Lizieră 54
Bariera de fond 55 GHEORGHE PRUNCUŢ
Ca sa de nalbă 56
Const;uind o tăcere 57
Geruri statice 58 Odă cimpiei 85
Iarna, cind fumegă 59 Cimpio nata l ă 86
Copac scuturat 60 Stare de veghe 87
Cu ochiul viu 61 Postei I 88
Interior 62 Postei li 88
Umbrei mele 63 Cintore 89
Metafore 64 Geneză 90
Aerogara cu vrăbii 65 Pretutindeni 91
Ziuo dorinţei 66 Acuma 92
Adagio 67 Cărări 93
ln alb 68 Rugină de toamnă 94

160 11 - Argonauţii li. 161

ARGONAUŢII

MARCEL SAM ANTA

EMILIAN ROŞCULESCU
115
Cind ară
97 116
Des pre iubi re Ion şi Maria .
97 117
I Cum urcă sevele
98 118
li Pegasul
98 119
Peisaj cu ochi
111 păsării
119
99 Cenuşa
IV 120
100 Iubi re, num ele tău
Odis eu in ltha ca 121
Toamnă
100 122
Povestea i ubir ii
100 123
li Poză de fam ilie
101 124
111 Nelini şti
101 125
IV tn zori
102 126
V Viziu ne asup ra secundei
102 127
VI Mărul
103 128
VII Izbit oare le aparenţe
103 129
VIII Umb ra ursu lui
104 130
IX Scris oare către Dom inic
104 131
X Arhe olog ie
105 132
XI (Pith ago ro) Tandreţe
106 133
XII (Pereţii cuvî ntu! ui) Săgeată şi pasăre
107 .
134
XIII Ges t
107
XIV
108
XV (Buc olică spre lumi na amu rgul ui)
109 CON STA NTIN STANCU
XVI (Cădere în linişte).
110
XVII (Fără tine cuvintele) 137
111 Spre Sarm izegetusa
XVIII 138
111 Cer de inim i
XIX 139
112 Aur migr ator
XX 140
112 Ţara Haţ egu l ui
XXI 141
112 Şoapta lui Man ole
XXII
163
162
ARGONAUŢII

Cer de iarbă Io Ponorici 142

Somnul frunzei 143
Dor de more 144
Colul de aer 145
Vise 146
*** 146
Ţărmuri 147
Unghia de aur 148
Ţărmul .... 149
Oglindo cealaltă 151
Toamnă lati nă 152
Aşteptind-o 153
Genunchii zilei . 154
Sîngele absenţei 155
Aureole albe 156
Fructul din fruct 157

164