Sunteți pe pagina 1din 32

,

Propunător: Prof. Înv. Primar Gheorghe Alina

- CONSTANŢA 2010 –

1
CUPRINS

1.Argument..................................................................................................3

2. Lectura suplimentară - formă esenţială de ajutorare a întregului proces de


învăţământ....................................................................................................4

3. Modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură în ciclul


primar...........................................................................................................9

4. Cum evaluăm lectura suplimentara ?......................................................26

5.Bibliografie..............................................................................................31

2
Motto: “ Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită,
Eşti ca o floare, anume înflorită
În mâinile mele care te-au deschis.”
Tudor Arghezi

1. Argument

În societatea de azi, din cauza altor componente informative –


radioul, televiziunea, cinematograful şi Internetul – cartea, cu splendorile
cuprinse în ea, poate trece aproape neobservată.
Trezirea interesului şi apoi formarea deprinderii de lectură trebuie să
înceapă cu insuflarea respectului pentru carte. Cartea este un obiect
deosebit de preţios, ea este expresia strădaniei şi talentului oamenilor,
expresia materializată a unei munci uriaşe.
Îndrumarea lecturii suplimentare a elevului nu poate fi lăsată
exclusiv în sarcina familiei, deoarece multe familii nu au în casă o
bibliotecă, nu îi interesează cartea, nu ştiu ce să recomande copiilor
apărând astfel mari decalaje între aceştia şi cei care pot fi îndrumaţi în
familie.
Cu toate că programele şcolare pentru învăţământul primar nu
cuprind în structura lor şi lectura suplimentară a elevilor, consider că
învăţătorul are obligaţia să îndrume lectura suplimentară a copiilor.

3
Această obligaţie nu este numai de natură “tradiţională”, ci este
determinată de faptul că obiectivele cadru şi unele obiective de referinţă nu
se realizează numai cu textele oferite de manuale, necesitând lectura
suplimentară, bine îndrumată.
Universul mirific al literaturii poate fi redescoperit de către micii
şcolari prin iniţierea şi parcurgerea unor teme atractive, bogate în conţinut
informaţional, cu valenţe formative, capabile să redea adevăratul sens al
copilăriei.

2. Lectura suplimentară - formă esenţială de

ajutorare a întregului proces de învăţământ

Limba este izvorul ce porneşte din “stînca“ primelor cuvinte şi se


revarsă mai târziu în noi, umplîndu-ne de sentimente şi trăiri. Este
“bulgarele de aur” revărsat în “marea de azur”, este “o poveste minunată”
toarsă-n fir de “A fost odată…”
Trebuie neaparat subliniat faptul că orele de lectură constituie
piatra de hotar dintre cele două lumi: copilăria şi adolescenţa. Poveştile,
povestirile, poeziile ajută în formarea şi dezvoltarea unui vocabular elevat,
modelează caractere şi conturează trăsături morale ce pot fi urmate.
În condiţiile educaţiei permanente, şcolii îi revine misiunea de
a-i înarma pe elevi cu deprinderi temeinice de autoinstruire şi
autoperfecţionare prin intermediul tuturor mijloacelor şi nu în ultimul
rând, prin mijlocirea cărţii.

4
Viaţa pe care o trăim la inceput de secol XXI este marcată de
amprenta marilor descoperiri ştiinţifice.Televizorul, calculatorul,
internetul au devenit repede pereche pentru fiecare generatie din ultimii
ani. Aceste mijloace de informare rapidă şi comodă oferă elevilor
posibilitatea informării în orice domeniu al cunoaşterii. În societatea de
astazi cartea poate trece aproape neobservată. Şi atunci se naşte
întrebarea: mai este cartea o făgaduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete,
gânduri şi frumuseţi aşa cum menţiona scriitorul Tudor Arghezi ?
Fără a minimaliza importanţa celorlalte mijloace moderne de
informare şi culturalizare, trebuie spus că nimic nu poate înlocui cartea. În
afara cărţii nu poate fi concepută o cultură sistematică a individului şi a
societăţii.
Rămâne aşadar obligaţia şcolii de a repune cartea în drepturile
ei.
Comunicarea, ca exerciţiu didactic, apropie formarea elevilor în
şcoală de conduita lor publică şi socială, de exersarea unor situaţii
previzibile sau imprevizibile pe care viaţa le oferă. Un element esenţial în
asigurarea unei comunicări clare, corecte, nuanţate şi cursive este legat de
folosirea corectă a lexicului.
Programele şcolare pentru învăţământul primar nu cuprind, în
structura lor, lectura suplimentară a elevilor. Un mic sondaj desfăşurat în
rîndul învăţătorilor a descoperit păreri diferite. Unii consideră că, dacă nu
se specifică nimic, învăţătorul nu mai are sarcini exprese în acest sens. Alţii
găsesc lectura suplimentară printre rîndurile programei, prin unele
obiective de referinţă. Unii învăţători au declarat că nu renunţă la

5
îndrumarea lecturii suplimentare a elevilor, alţii o găsesc doar în
disciplinele opţionale, iar alţii au precizat că nu se complică pentru că este
obligaţia familiei.
Este foarte important să subliniem că, dacă există sau nu în
schema orară disciplina opţională “literatura pentru copii”, învăţătorul are
obligaţia să îndrume lectura suplimentară a copiilor. Această obligaţie este
determinată de faptul că obiectivele cadru şi unele obiective de referinţă nu
se realizează numai cu textele din manuale. De aceea, este necesară lectura
suplimentară a elevilor, fără de care formarea lor în aria curriculară “Limbă
şi comunicare” nu este completă.
Ca orice sarcină didactică, lectura suplimentară a elevilor trebuie
îndrumată şi verificată. Pentru aceasta, se folosesc secvenţe din orele de
limba română, orele la dispoziţia învăţătorului sau se stabilesc ore speciale
prin planificările semestriale.
Este cunoscut faptul că, în gradiniţă şi în familie, copilul se
formează ca ascultător de lectură. De aceea, în primii ani de şcoală, trebuie
să trezim interesul pentru citit, să-l îndrumăm în aşa fel încât lectura să
devină o deprindere statornică, iar, cu timpul, elevul să conştientizeze că
lectura este o activitate individuală cu caracter permanent.
Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol: „O
carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările
cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se
datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinile
unui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresc
căderii unei ghinde pe pământ prielnic”.

6
Trezirea interesului şi a gustului pentru lectură implică pentru şcoală
o responsabilitate incontestabilă. Ce citesc copiii? Cum citesc? Când şi
unde citesc? Cum îşi selectează lecturile? Cum poate fi îndrumată lectura şi
în ce măsură intervenţiile sunt oportune? Cum contribuie lectura la
formarea elevilor? - sunt câteva din întrebările care se ridică în faţa
învăţătorilor şi îşi cer răspuns.
Micii cititori trebuie iniţiaţi şi deprinşi cât mai de timpuriu cu
utilizarea concomitentă a cărţii şi a mijloacelor moderne audio – vizuale ca
premisă esenţială a unei învăţături eficiente. Din partea factorilor educativi
este nevoie de răbdare, perseverenţă, voinţă, precum şi de modelul propriu.
Cartea este comoară fără preţ, în care unii îşi adună cele mai
frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie. “Cartea reflectă ca o
oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru
existenţă, pentru un viitor mai luminos,suferinţele,bucuriile,înfrângerile şi
biruinţele sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde.”
Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să
râzi şi să plângi. Ea îţi oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme
asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar
la care simţi nevoia să revii, să meditezi îndelung în timpul lecturii şi după
ce ai terminat-o, să reiei cartea oricând doreşti.
O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică
a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor
rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor
înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.

7
Literatura nu are însă o simplă valoare documentară, ci dezvăluind
sentimentele şi gândurile oamenilor, reacţiile lor sufleteşti în cele mai
variate situaţii, are o mare importanţă social-educativă. Creaţia artistică,
fiind strâns legată de experienţa de viaţă a artistului, exprimând atitudinea
creatorului ei faţă de problemele sociale pe care le abordează, determină o
cunoaştere activă a realităţii, contribuie la formarea şi orientarea
concepţiilor cititorului despre societate. Culoarea puternic emoţională a
cunoaşterii realităţii prin intermediul operei de artă îi măreşte forţa
educativă, cu atât mai mult în şcoală, unde particularităţile psihice ale
vârstei îi fac pe elevi deosebit de sensibili la acest mod de cunoaştere.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument
care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul
capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor : particularităţile de
vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma
lectura într-o necesitate, o foame de carte, o delectare sau nu. Când gustul
pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală,
aceasta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.
Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a
factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin
răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. La vârsta preşcolară, atât
familia, cât şi grădiniţa, depun eforturi pentru a influenţa universul
copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă este situată la
nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului
pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV.

8
Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea şi spre alte lecturi, să i se
cultive interesul spre cunoaştere.
Lectura suplimentară a elevilor reprezintă o formă esenţială de
ajutorare a întregului proces de învaţământ.
Pasiunea pentru lectura este un mare castig pentru invatator si mai
ales pentru elevii care indragesc cartea.Ei citesc pentru a se instrui fara
eforturi prea mari, adesea delectandu-se.Cand pasiunea aceasta se
impleteste armonios, organic cu pasiunea pentru studiu, cand elevul
intelege literatura avand puterea de a raporta impresiile, trairile autorului la
propria lui experienta de viata, lectura devine necesara ca ‘apa pe care o
bem’.Raportul dintre lectura extrascolara si materia prevazuta de programa
scolara este unul de consolidare si clarificare reciproca a unor probleme.

3. Modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură în ciclul


primar

Cine nu ştie citi, nu se poate instrui, nu poate realiza nici un progres


care să-l conducă spre autoinstruire şi autoeducaţie. Există însă o adevărată
prăpastie între a şti să citeşti şi a şti să exploatezi lecturile, să te foloseşti de
acest mijloc specific care este textul tipărit. Învăţătorului îi revine sarcina,
misiunea de a învăţa pe elevi atât tehnica cititului, cât şi a conştientizării şi
valorificării celor citite.

9
Lectura are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să-i facă
să iubească cartea, să le satisfacă interesul pentru a cunoaşte viaţa, oamenii
şi faptele lor. Lectura contribuie, într-o măsură însemnată, la îmbogăţirea
cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat, la dezvoltarea
dragostei faţă de patrie şi la educaţia estetică.
Din cărţi, copiii află multe lucruri despre viaţa animalelor şi a
plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimentele istorice,
despre frumuseţile şi bogăţiile patriei. În acelaşi timp, cărţile le vorbesc
despre sentimente omeneşti, despre dragoste şi ură, prietenie, cinste,
omenie. Citirea unor cărţi îi face pe şcolari să fie curajoşi şi fermi, iar eroii
cărţilor, prin viaţa lor, devin exemple de fapte înalte de viaţă şi caracter şi
lasă urme adânci în conştiinţa elevilor. Cartea îi atrage pe copii prin
conţinutul ei artistic. De îndată ce începe să citească, copilul cunoaşte o
lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la fapte vitejeşti şi la
evenimentele din cuprinsul cărţii. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează, pe
alţii îi urăsc. Cartea citită în copilărie, rămâne prezentă în amintire, aproape
toată viaţa şi influenţează asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii sale.
Lectura oferă copilului posibilitatea de a-şi completa singur cunoştinţele,
de a le lărgi, de a le adânci,contribuind la propria lui formare.
Ca să-şi îndeplinească rolul său formativ, lectura cere muncă
organizată, îndrumare şi evaluare. Folosind caracterul divers al lecturii,
învăţătorul trebuie să dezvolte gusturile şi înclinaţiile elevilor, să-i
atenţioneze asupra operelor cu importanţă deosebită şi să coreleze lectura
cu celelalte obiecte de învăţământ şi cu evenimentele curente.

10
La început, elevii lecturează cărţi la recomandarea învăţătoarei. Eu
am avut mereu în vedere ca textele sugerate pentru lectură să fie nu doar
texte literare, ci şi din reviste, ziare, publicaţii cu texte ştiinţifice.
Principalele texte care formează gustul pentru citit aparţin literaturii pentru
copii. Acestea cultivă ,,dragostea pentru limba maternă, gustul pentru
frumos, sensibilitate şi discernământ în selecţia valorilor, imaginaţia
creatoare.” (,,Literatura pentru copii”, L. Sugurlan, M. Toma, EDP,
Bucureşti, 1980). Prin literatura pentru copii înţelegem două categorii de
lecturi: creaţii ale unor scriitori care pot fi citite de către copii (V.
Alecsandri, I. Creangă, M. Eminescu, I. Teodoreanu, M. Sadoveanu, J.
London, E. de Amicis) şi creaţii literare scrise special pentru copii (basme,
legende, poezii). Literatura pentru copii, cu destinaţie directă sau indirectă,
nu este o altă literatură, ci este construită din lucrările care investighează un
univers specific vârstei mici cu năzuinţele, aspiraţiile şi visele acesteia.
Obiectivul central al studiului limbii şi al literaturii române în
învăţământul primar este dezvoltarea competenţelor elementare de
comunicare, orală şi scrisă ale copiilor, precum şi familiarizarea acestora cu
texte literare şi nonliterare, semnificative din punctul de vedere al vârstei.
Se urmăreşte totodată structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini şi
de motivaţii care vor încuraja şi sprijini ulterior studiul limbii si al
literaturii române.
Curriculum- ul actual prevede la disciplina limba română un număr
de 5 – 7 ore pe săptămână. Învăţătorului i se atribuie o sarcină deosebită.
El trebuie să fixeze numărul de ore săptămânal. În fixarea numărului de
ore, învăţătorul trebuie să pornească de la nivelul clasei cu care lucrează, de

11
la posibilităţile colectivului de elevi în asimilarea curriculum- ului de bază.
Tot învăţătorul este acela care, în urma unei analize responsabile a
nivelului deprinderilor de folosire a limbii şi literaturii române, îşi
stabileşte tipul de activitate pe care o desfăşoară (citire, lectură,
comunicare). Programele şi manualele noi oferă posibilitatea de a studia un
text literar în 3 – 4 ore. Important este ca învăţătorul să- şi fixeze clar şi
corect ce lucrează în fiecare dintre aceste ore.
Familiarizarea elevilor cu cititul presupune în primul rând însuşirea
tehnicii cititului, iar apoi învăţarea instrumentelor muncii cu cartea, a
tehnicilor de folosire a cărţii, ca mijloc de autoinstruire.
În domeniul citirii, obiectivul de bază rămâne consolidarea
deprinderilor de citire corectă, fluentă, conştientă şi expresivă.
Citirea corectă înseamnă citirea care se face fără omisiuni, înlocuiri
sau inversări de silabe ori litere, fără repetări sau sunete – parazite ce
umplu pauzele mari dintre cuvinte. Citirea corectă este clară şi poate fi
urmărită şi înţeleasă de cei care ascultă.
Citirea fluentă este o citire care curge continuu, fără sacadări,
poticneli sau întreruperi. Viteza citirii trebuie să se dezvolte paralel cu
viteza înţelegerii. Este necesar ca , pe bază de exerciţii, să se ajungă la
situaţia ca viteza normală a citirii elevilor claselor a III- a şi a IV- a să
corespundă cu ritmul vorbirii lor.
Citirea conştientă presupune înţelegerea celor citite, lucru
demonstrat de putinţa reproducerii conţinutului citit, pe baza unor întrebări.
Înţelegerea sensului cuvintelor este o condiţie importantă a realizării citirii

12
conştiente. Nu se renunţă la citirea explicativă, prin care se asigură
însuşirea textului citit.
Un obiectiv important rămâne dezvoltarea vocabularului prin
explicarea unor cuvinte noi întâlnite în text, folosirea lor în structuri
lingvistice diverse şi evidenţierea situaţiilor în care cuvintele capătă sensuri
noi. La clasa a III- a elevii pot fi conduşi să sesizeze şi valorile artistice ale
textului, prin procedee didactice corespunzătoare.
Metodologia lecţiilor de citire urmăreşte nu numai formarea
deprinderilor de citire ci şi consolidarea acestora până la citirea expresivă.
Citirea expresivă se bazează pe însuşirea tehnicilor de citire ca urmare a
unor exerciţii susţinute. Realizarea unei citiri expresive implică toate
celelalte calităţi ale citirii: corectă, conştientă, fluentă. Ea se bazează, în
primul rând pe modelul oferit de învăţător şi pe alte surse de influenţare.
Lucrul cu cartea este de neînlocuit pe parcursul şcolarizării. Este
necesar să- l apropiem pe copil, în mod conştient de universul cărţii. El
trebuie să simtă bucuria lecturii, fiecare carte fiind „ o călătorie prin suflete,
gânduri şi frumuseţi” ( Mihail Sadoveanu ).
Ce trebuie să citească elevul ?
a. textele din manual;
b. lecturi suplimentare.
Pentru a- i familiariza pe elevi cu instrumente ale muncii cu cartea,
trebuie apelat la o metodă ce urmează calea parcursă de cititorul cu
experienţă atunci când citeşte. Această metodă este lectura explicativă. Ea
este o îmbinare a lecturii ( a cititului ) cu explicaţiile necesare împreună
ducând la înţelegerea mesajului textului.

13
Etapele sau componentele lecturii explicative prin care se face
receptarea mesajului textului sunt următoarele:
• citirea integrală a textului;
• citirea pe fragmente şi analiza acestora;
• întocmirea planului de idei a textului;
• conversaţia generalizatoare;
• reproducerea textului pe baza planului;
• citirea de încheiere.
Procesul familiarizării elevilor cu tehnicile muncii cu cartea trebuie
să includă şi formarea capacităţii de a folosi aceste tehnici potrivit genului
şi speciei căreia îi aparţine fiecare operă citită. Faptul că textele de citire
sunt atât de variate nu trebuie să ducă la concluzia că pentru fiecare din ele
trebuie căutată o metodă nouă, nici măcar că fiecăruia trebuie să- i
corespundă o anumită structură metodologică. Metoda rămâne aceeaşi:
lectura explicativă.
Procesul familiarizării elevilor cu cititul se realizează într- o perioadă
relativ lungă, dacă avem în vedere faptul că această deprindere nu se
rezumă la simpla descifrare a unui text.
Realizarea actului cititului presupune cunoaşterea unor tehnici de
lucru corespunzătoare care să permită celui care citeşte să se orienteze în
text, să desprindă multiple valenţe ale acestuia. Formarea şi dezvoltarea
capacităţii elevilor de a se orienta într-un text citit este o sarcină esenţială a
învăţământului primar. Însuşirea tehnicii cititului este subordonată sarcinii

14
de a- i învăţa pe elevi cum să folosească manualul, în general cartea, cu alte
cuvinte, de a- i învăţa cum să înveţe.
Citirea, ca obiect de studiu ce se realizează prin studierea textelor în
proză şi poezie din manualele ciclului primar se completează cu textele de
lectură ( ale scriitorilor clasici, contemporani şi din literatura universală )
ce se află în unele manuale intercalate alternativ cu textele propriu- zise sau
la sfârşitul acestora.
În ceea ce priveşte programa şcolară la învăţământul primar nu
specifică ce texte să fie abordate. Învăţătorului îi revine rolul de a selecta,
orienta şi îndruma lectura în afara clasei, mai ales că textele din manuale
sunt insuficiente.
Creşterea interesului pentru achiziţionarea sau multiplicarea de
informaţii se realizează printr-o îndrumare sistematică a lecturii elevilor. O
secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi
formarea de cititori pasionaţi este legată de felul în care se recomandă ce să
citească şi cum să citească elevii.
Pentru a preveni receptarea lecturii particulare ca obligativitate,
,,stârnesc” curiozitatea elevilor mei în diferite feluri:
- nu prezint lista anuală de lecturi suplimentare la începutul sem. I, ci
stabilesc titluri pentru două, trei săptămâni;
- mă străduiesc să fac prezentarea unor cărţi, în aşa fel încăt să ambiţionez
elevii în lecturarea lor;
- povestesc incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsând elevilor un semn
de curiozitate în finalizarea întâmplărilor;

15
- caracterizez unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă,
prin lectura integrală, a locului acestor personaje în naraţiune, a relaţiilor cu
alte personaje;
- recit una sau două strofe dintr-un poem liric, îndemnând elevii la
realizarea integralităţii textului;
- controlez dacă elevii au lecturat un text prin enunţarea unor cerinţe de
verificare(povestire, recitare, fişe de lectură);
- controlez fişele de la bibliotecă ale elevilor;
- realizez un tabel cu evidenţa lecturii elevilor şi îl afişez în clasă pentru a
stimula concurenţial cititul cărţilor; văzând ce şi cât au citit colegii, elevii
se vor ambiţiona să aibă în dreptul numelui lor cât mai multe şi variate
texte lecturate;
- organizez o expozitie cu desene ale elevilor inspirate din lecturile citite.
Pentru organizarea şi desfăşurarea îndrumării lecturii suplimentare a
elevilor, folosesc următoarele metode şi procedee de învăţământ:
1. citirea expresivă, efectuată de mine, textele alese fiind scurte, cu
naraţiune concentrată, cu dialog şi cu o acţiune atrăgătoare;
2. povestirea efectuată de mine; când o relizează învăţătoarea, povestirea
este model, adică va îndeplini condiţiile de a fi expresivă, logică şi
spectaculoasă;
3. însemnări personale asupra celor citite ce se realizează într-un caiet sau
într-o fişă de lectură în care elevii notează titluri, autori, citate, vor povesti,
vor înregistra numele personajelor, vor caracteriza sumar unele personaje,
îşi pot exprima părerea asupra unor fapte şi personaje;

16
4. organizarea de serbări şcolare prin care se valorifică texte prin şezători
literare, montaje literare, teatru şcolar, procese şi jocuri literare;
5. publicarea creaţiilor artistice ale elevilor în revista şcolii şi în alte reviste
pentru elevi;
6. popularizarea cărţilor este o formă esenţială de stimulare a interesului
pentru alcătuirea unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru
carte, pentru citit.
Pentru o lectură bine îndrumată învăţătorul şi părinţii trebuie să ţină
seama de mai multe lucruri:
 Alegerea textelor în funcţie de vârstă şi ţinând cont de
accesibilitate (mărimea textului potrivit cu vârsta cititorului, număr
corespunzător de personaje, acţiune simplă pentru a putea fi
reţinută, ponderea mai mică acordată descrierilor ).
 Abordarea genurilor şi speciilor literare adecvate, punând accent
pe textul narativ din sfera îndrăgită de copii, texte cu puţine
arhaisme şi regionalisme.
 Transformarea copilului din ascultător de lectură ( cum este
obişnuit în familie şi la grădiniţă) în cititor conştient, cu
preocupare statornică, prin lectura unor fragmente atractive în
clasă, reţinerea titlului volumului, a autorului şi a personajelor care
l- au impresionat (clasele a II-a – a III- a ), redactarea unor
însemnări sub formă de note sau rezumate ( clasa a IV-a ).
 Studierea dotării bibliotecii şcolii cu volume sau culegeri;
 Cunoaşterea cărţilor de lectură de care dispun elevii acasă.

17
Am avut în vedere stimularea interesului pentru lectură încă din
clasa întâi. Deoarece în clasa I manualul nu are texte speciale destinate
lecturii, am introdus, ca opţional, Lumea poveştilor (continuat şi în clasele
următoare ) alegând basme, poveşti, povestiri în care personajele sunt
înfăţişate viu, iar succesiunea acţiunii este clară. Ajutaţi de întrebări şi
desene reprezentând momentele importante ale textelor, elevii au reuşit să
povestească lecturile, iar ca activitate în completare se întreceau în
colorarea desenelor.
Începând din clasa a doua, am rezervat, în continuare, o oră pe
săptămână lecturii în cadrul aceluiaşi opţional. Voi reda în continuare
câteva metode tradiţionale folosite la oră , care au contribuit la formarea
priceperilor şi deprinderilor de a înţelege cărţile citite şi la stimularea
interesului pentru literatură.
Ca o primă metodă am folosit povestirea. Captivaţi şi stimulaţi de o
povestire caldă, cu acţiune clară, copiii au manifestat dorinţa să recitească
ceea ce li s-a povestit în clasă, o parte din ei reuşind să citească şi alte
lecturi recomandate.
Am folosit citirea explicativă. Am citit poveşti scurte, care se
terminau într-o oră. Întreruperea intenţionată, într-un moment interesant al
desfăşurării acţiunii, i-a determinat pe elevi să continue în mod
independent citirea lecturii. Pentru a avea la îndemână textele poveştilor ,
povestirilor,poeziilor în clasa a II-a fiecare elev şi-a îmbogăţit biblioteca
personală cu Antologie de texte literare pentru clasele I-IV (Marcela
Peneş).

18
Am recomandat întregii clase să citească una – două lecturi până la o
anumită dată şi să ştie să le povestească, planificând astfel pas cu pas
activitatea de a citi suplimentar, acasă (aici a fost nevoie şi de ajutorul
părinţilor ).Am folosit termenul de o săptămână. Prin acest procedeu,
fiecare elev se străduia să prezinte cât mai frumos lectura citită. După
povestire, se angajează discuţii colective, care educă deprinderea citirii
atente, exprimării frumoase, corecte, îi stimulează şi pe alţii să redea
poveşti sau episoade analoage. Pentru a crea, în cadrul clasei, un spirit de
întrecere: care să citească mai multe cărţi, care să povestească mai frumos,
să prezinte în faţa colegilor povestiri mai frumoase, mai interesante, am
afişat în clasă, la loc vizibil, un grafic cu titlurile recomandate pentru a fi
citite de fiecare copil. Am constatat că elevii cu deprinderi mai solide de
citit reuşeau să-şi haşureze caseta din dreptul numelui după două-trei zile,
alţii abia la încheierea termenului de o săptămână. Ideea tehnicii graficului
a fost bună, stimulatoare, dar completarea cu o muncă susţinută de evaluare
este absolut obligatorie.
În clasa a treia, când ritmul cititului este altul, am desfăşurat
sistematic lecţii de lectură (păstrând acelaşi opţional ) care le-a permis
elevilor familiarizarea cu opera unor scriitori. Pe o perioadă de opt ore de
lectură, din clasa a treia, am avut în vedere cunoaşterea operei lui Ion
Creangă. După ce am vizionat, la cinematograf, filmul Amintiri din
copilărie, în cadrul primei ore de lectură a urmat prezentarea pe scurt a
biografiei şi operei lui Ion Creangă. Toţi elevii au avut câte un volum
Amintiri din copilărie, poveşti, povestiri de Ion Creangă, achiziţionat cu
ajutorul părinţilor.

19
În orele de lectură la clasa a III- a se urmăreşte formarea deprinderilor
de lectură, de citire independentă a creaţiilor literare. În cele mai multe
dintre orele de lectură nu am citit textul ci am încercat să- l discut cu elevii.
Citirea au realizat- o elevii acasă. La şcoală am încercat să le trezesc
interesul pentru citirea independentă a unui text prin mijloace variate şi
prin motivarea acţiunii. ( Citeşte textul pentru a- l putea povesti colegilor;
Dacă vrei să afli cum a ieşit Lizuca din încurcătură, citeşte textul; ).
În cadrul acestor ore am urmărit :
• exersarea actului citirii prin parcurgerea lecturilor cuprinse în
manuale şi a lecturii suplimentare;
• am insistat pe fluenţa, ritmul citirii şi intonaţia adecvată;
• exersarea citirii cu voce tare, în ritm lent sau mediu impus de
specificul învăţării care în faza iniţială oferă posibilităţi de
depistare şi ameliorare a greşelilor;
• asocierea conţinutului de caracterul conştient al celor citite,
lăsând autonomie elevilor pentru lectura în gând;
• dirijarea şi controlul lecturii în permanenţă atât de către învăţător
cât şi de către părinţi;
• evaluarea periodică asupra vitezei cititului, urmărindu- se
evoluţia formării deprinderilor de citire rapidă şi corectă;
• asimilarea activă şi conştientă a celor comunicate în scris ( sau
oral ) care să permită efectuarea unei lecturi funcţionale;
• stimularea stăruinţei, perseverenţei copiilor de a parcurge un text
pentru a căuta răspunsuri la întrebări sau pentru a desprinde idei
esenţiale.

20
Studiul literaturii în ciclul primar se poate realiza în mai multe
forme:
1. texte de citire studiate prin manualele de citire ale fiecărei
clase;
2. texte de lectură intercalate între textele de citire;
3. lecturi suplimentare extraşcolare recomandate de învăţător.
La clasa a III- a , una dintre unităţile de învăţare a fost „ Cartea”.
După ce s- au studiat elementele din care se compune o carte, tipurile de
litere de tipar şi rolul lor în scriere, s- a analizat textul „ Biblioteca lui
Stardi ”, de Edmondo de Amicis. Din acestă lecţie elevii au înţeles care
este rolul unei biblioteci şi au constatat că fiecare are acasă o mică
bibliotecă. Pentru a doua zi, au hotărât să- şi facă fiecare un inventar al
cărţilor de lectură şi să- şi întocmească un catalog. Unii au întocmit
catalogul începând cu autorii în ordine alfabetică, iar alţii cu titlurile
cărţilor. Acest lucru m- a ajutat să-mi fac o părere despre cărţile de lectură
de care dispun elevii acasă şi să pot întocmi lista cu lecturile suplimentare.
Un rol deosebit în stimularea curiozităţii şi interesului pentru lectură a
elevilor l-a avut înfiinţarea bibliotecii clasei, care se îmbogăţeşte prin
cărţile aduse de elevi. Rolul de bibliotecar a fost îndeplinit, pe rând, de
elevii care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură.
Pentru a forma buni cititori de cărţi şi pentru a cultiva gustul pentru
lectură, colaborez cu părinţii elevilor spre a-i avea în ajutor pentru
îndrumarea lecturii suplimentare a celor mici; mediul familial poate stimula
elevii în lecturarea cărţilor specifice vârstei lor. Acelaşi rol important îl are
biblioteca din cadrul şcolii. Elevii trebuie să fie învăţaţi cum să împrumute

21
cărţi de la biblioteca şcolii, cum să le păstreze în timpul cănd le citesc, fără
să îndoaie foile, fără să desfacă la refuz fasciculele, dându-le peste cap, fără
să facă însemnări pe paginile cărţii, vor fi îndrumaţi să folosească semnul
de carte şi coperta de protecţie, precizând importanţa acestora.
Caci cartea şi biblioteca – numită şi memoria omenirii – sunt două
noţiuni inseparabile. În atmosfera de linişte profundă, tulburată, doar de
foşnetul abia perceptibil produs de răsfoitul paginilor, în lumea mirifică a
cărţilor, s-au format toate marile personalităţi ale culturii şi ştiinţei.
În bibliotecile şcolare s-a creat o atmosferă prielnică lecturii,
medierii contactului elevului cu cartea. Accesul liber la raft, colecţiile
rânduite estetic şi funcţional, fişierele şi listele bibliografice, portretele
marilor scriitori dominând încăperile, citatele celebre şi maximele
referitoare la carte şi la rolul lecturii în viaţa omului, totul îndeamnă la
studiu.
O îndrumare corespunzătoare a lecturii îl va determina pe elev să-şi
construiască şi o bibliotecă personală. Sprijinul învăţătorului în facilitarea
procurării cărţilor dorite, activitatea cu familia sunt hotărâtoare.
Oricâte biblioteci am avea şi oricâte cărţi ar sta alineate în rafturile
acestora, pasiunea lecturii nu se formează de la sine.
Am considerat că elevii pot să alcătuiască singuri fişele de autor.
Pentru aceasta am întocmit în clasă împreună cu ei fişa pentru Mihai
Eminescu în care am trecut date biografice şi aspecte din opera lui. Le- am
cerut să întocmească fişe pentru Emil Gârleanu şi George Topîrceanu şi să
le pună în plicuri pe care să scrie numele autorului. Au căutat date despre
aceşti autori, iar unii au xeroxat chiar portretul scriitorului şi l- au lipit pe

22
plic. Cei care nu au avut suficiente date au colaborat cu colegii astfel că au
reuşit să- şi facă fişa. Elevilor mai buni le- am cerut să alcătuiască notaţii
scrise cu privire la conţinutul celor citite. Notaţiile trebuie să le facă după
următorul plan pe care l- am dat:
1. Denumirea lecturii (poeziei, basmului, povestirii)
2. Autorul
3. Conţinutul ( pe scurt)
4. Personaje
5. Expresii deosebite
6. Citate
Ce am mai făcut pentru a le stimula interesul pentru lectură ? După
ce au fost parcurse textele, am lansat următoarele cerinţe:
• să formuleze întrebări pe care să le adreseze colegilor;
• să folosească cuvintele noi şi expresiile artistice în contexte
variate;
• să redea prin cuvinte proprii conţinutul textelor citite;
• să recunoască ilustraţiile care înfăţişează personaje sau scene din
poveştile citite, să le aşeze în ordinea desfăşurării faptelor.
Am solicitat imaginaţia elevilor în găsirea unui alt final pentru o
întâmplare citită.
Am folosit seturi variate de exerciţii prin care elevii dobândesc
deprinderi de receptare corectă a textului scris, de folosire corectă, precisă
şi nuanţată a cuvintelor, de formulare clară şi personală a unor mesaje
proprii, de argumentere a unui punct de vedere, îmbogăţindu- şi

23
vocabularul şi utilizând astfel resursele limbii în contexte concrete şi
variate de comunicare.
O altă activitate care sporeşte interesul elevilor pentru lectură este
expoziţia de cărţi noi apărute sau vizita periodică la librărie. În felul acesta
copiii sunt puşi la curent cu noile titluri de carte.
Am observat că fiecare dorea să îşi cumpere cărţi, că ştiau ce să caute
şi erau încântaţi să hotărască ei ce ar vrea să citească. Această activitate şi-a
adus contribuţia la dezvoltarea dorinţei copiilor de a citi, au achiziţionat
mai multe cunoştinţe într-un mod util şi plăcut.
O altă activitate foarte interesantă şi atractivă pentru elevi a fost
desfăşurată cu ocazia „Zilei cărţii”. Pentru a sărbători această zi am pregătit
o poveste, pe care fiecare a citit-o cu mare atenţie. Au povestit apoi în
echipe conţinutul acesteia, au evidenţiat cuvintele noi din poveste,
personajele, ideile importante precum şi învăţătura desprinsă din lectură.
Au transpus apoi în desene scene din poveste. Am realizat un portofoliu cu
impresiile elevilor despre activitate şi cu desenele lor. Au fost foarte
încântaţi şi şi-au exprimat dorinţa să desfăşoare mai des astfel de activităţi.
Jocurile literare sunt mijloace pasionante care-i invită pe copii la
lectură.
“Povestirea în lanţ” este un joc prin care conţinutul poveştilor citite
este redat de cât mai mulţi elevi. Povestea este cunoscută de toţii elevii.
Elevii sunt aşezaţi în cerc formând un “lanţ”. Este numit primul elev să
povestească. Acesta povesteşte un fragment, altul continuă povestirea de
acolo de unde s-a oprit primul şi tot aşa până la sfârşitul acesteia. Copilul

24
care nu poate continua povestirea “rupe lanţul” şi drept pedeapsă trebuie să
citească cu o lectură mai mult.
Alt joc „Recunoaşteţi povestirea” place mult elevilor şi îi
determină să citească povestirea pentru a putea câştiga jocul. Elevii sunt
împărţiţi în grupe de câte patru. Se prezintă câte un fragment dintr-o
povestire şi li se cere să recunoască titlul şi autorul. Câştigă cei care au
recunoscut toate povestirile. La fel se desfăşoară şi jocul „Recunoaşteţi
personajul”, cu deosebirea că din fragmentele prezentate trebuie să
recunoască numele personajului şi titlul povestirii.
În afară de citirea independentă am folosit şi citirea în colectiv.
Această citire se realizează de către învăţător sau câţiva copii care citesc
mai bine şi are rolul de a aprofunda şi a purta discuţii pe marginea lecturii
citite. Citirea lecturii cu voce tare îi determină şi pe alţi care citesc mai
dificil sau într-un ritm mai lent să asculte cu plăcere, putând astfel să
participe la discuţiile despre conţinutul povestirii citite, să evidenţieze
trăsăturile personajelor, să explice cuvinte sau expresii mai puţin
cunoscute.
Pentru a stimula interesul şi curiozitatea elevilor pentru lecturile pe
care le au de citit acestea pot fi citite parţial în clasă, continuarea lecturii
urmând să o citească fiecare acasă pentru a observa ce s-a întâmplat mai
departe în povestire.
Dramatizările după diferite lecturi “Doi prieteni”, “Bunicul”,
“Puişorii” i-au determinat pe copii să participe cu mult entuziasm la citirea
şi redarea conţinutului acestora.

25
Foarte îndrăgite de copii sunt si diafilmele. Ele prezintă opera în
imagini, astfel că elevii vin mai repede în contact cu conţinutul lecturii. De
asemenea discurile sau CD-urile cu poveşti îi atrag în mod deosebit.
Lecturile citite sunt notate pe caiet sub formă de scheme. Aceasta
permite realizarea unei clasificări a elevilor. Cei care citesc mai mult se
situează pe primele locuri iar la sfârşitul anului şcolar vor primi o diplomă.
Astfel creşte interesul celor care citesc mai puţin sau uită să citească.
Rezultatul acumulărilor pe parcursul orelor de opţional se poate
concretiza în compunerea de poezii sau scurte povestiri care sunt adunate la
sfârşitul anului şcolar în revista clasei.
Consider că astfel am reuşit să stârnesc curiozitatea şi interesul
pentru lectură a elevilor şi să sădesc în sufletele lor dragostea pentru carte.

4. Cum evaluăm lectura suplimentară ?

Îndrumarea lecturii suplimentare a elevilor presupune, pe lângă


recomandări de titluri şi autori, o evaluare cantitativă şi calitativă
corespunzătoare. Aceasta ofera posibilitatea de a examina cu discernământ
ce citesc şi cum citesc elevii, de a lua decizii corecte în îndrumarea lecturii.
Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă a
învăţătoarei spre a preveni comoditatea, efectuarea de lecturi facile,
superficialitatea, neglijarea cărţilor. În recomandarea textelor pentru lectură
am în vedere sprijinul acestora pentru realizarea obiectivelor şcolare,

26
posibilitatea elevilor de a face corelaţii, de a achiziţiona informaţii prin
efort propriu, de a avea cât mai multă autonomie intelectuală.
Pentru vârsta claselor primare sunt potrivite texte narative care
îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi dezvoltă teme în sfera de
cunoştinţe a copiilor. Cele mai apropiate copiilor sunt textele cu acţiuni din
lumea fantasticului, în care se poate întâmpla orice, cu răsturnări de situaţii,
în care, până la urmă, binele învinge răul, indiferent de forma pe care o
îmbracă. Textele lirice, în special cele în versuri, oferă modele de
exprimare şi trezesc sentimente, provoacă emoţii. Elevii atraşi de creaţiile
ştiinţifico- fantastice, de aventuri nu trebuie opriţi, ci stimulaţi să citească şi
astfel de texte.
Metodele tradiţionale de evaluare, concepute ca realizând un
echilibru între probele orale, scrise şi cele grafice, constituie în momentul
actual, elementele principale şi dominante în desfăşurarea actului educativ.
Pornind de la această realitate educativă împletită cu dorinţa de a oferi
modalităţi variate de demonstrare a cunoştinţelor, deprinderilor, abilităţilor
pe care le-au dobândit elevii pe parcursul procesului instructiv- educativ, în
cadrul oţionalului Lumea poveştilor, am adăugat, pentru evaluare,
portofoliul, metodă complementară de evaluare cu un pronunţat caracter
formativ.Portofoliul, alături de celelalte strategii moderne de evaluare,
caută să accentueze acea dimensiune a acţiunii educative care să ofere
elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu (ca
ansamblu de cunoştinţe), dar mai ales ceea ce pot să facă (priceperi ,
deprinderi, abilităţi).

27
Susţinând individualizarea actului educaţional, portofoliul este ,,o
colecţie formată din produse ale activităţii de învăţare a elevului. Produsele
incluse sunt selectate de elevul însuşi şi sunt însoţite de reflecţiile personale
asupra lor, astfel încât să contureze cât mai bine performanţa sa prezentată
în domeniul care face obiectul de studiu al portofoliului.” Datorită bogăţiei
de informaţie pe care o oferă şi datorită faptului că sintetizează activitatea
elevilor de-a lungul unei perioade de timp, portofoliul se poate constitui ca
parte componentă a unei evaluări sumative, reprezentând ,,cartea de vizită”
a elevului.
Pentru ca un portofoliu să fie eficient, sunt esenţiale:
 cuprinderea unui număr optim de ,,eşantioane” ale activităţii
elevilor;
 organizarea eficientă a acestora;
 precizarea corectă şi asimilarea de către elev a scopului pe
care îl are alcătuirea portofoliului;
 respectarea cerinţelor standard formulate în momentul
proiectării;
 reflecţiile personale care însoţesc produsele incluse în
portofoliu şi care pot organiza întreaga informaţie conţinută în
portofoliu.
În ceea ce priveşte modalităţile de evaluare a unui portofoliu, se
poate evalua:
 fiecare element în parte, utilizând metodele obişnuite de
evaluare;

28
 nivelul de competenţă al elevului, prin raportarea produselor
sale la scopul propus;
 progresul realizat pe parcursul colectării produselor.
Aceste metode pot fi combinate. Putem, spre exemplu, să evaluăm
atât nivelul atins, cât şi dezvoltarea pe parcursul perioadei respective.
Cum am procedat concret, la clasă, pentru întocmirea şi verificarea
portofoliului:

Am stabilit împreună ce ar trebui să cuprindă un portofoliu despre


viaţa şi opera lui Ion Creangă:

 portretul lui Ion Creangă;


 scurte date biografice (acest punct l-am întocmit în clasă, fişa
portofoliului fiind rezultatul muncii în grup);
 opera lui Ion Creangă:( am lucrat pe volumul ce-l avea
fiecare )
o Amintiri din copilărie (La cireşe, La scăldat, Caprele
Irinucăi, Smântânitul oalelor);
o Poveşti;
o Povestiri;
 fiecare fragment din Amintiri din copilărie, poveste sau
povestire să fie tratate pe una-două pagini şi să cuprindă:
o titlul;
o autorul;
o personajele;
o desene, colaje;

29
o impresii personale.
Săptămânal, la ora de lectură, pe întreaga perioadă a alcătuirii
portofoliului (aproximativ opt săptămâni), elevii au fost îndrumaţi pentru
completarea acestuia.

Verificarea portofoliului am făcut-o îmbinând modalităţile de


evaluare arătate mai sus.
Acest instrument de evaluare – portofoliul – oferă o imagine clară
asupra progresului elevilor în timp, asigură transparenţă actului evaluativ,
atât pentru elevi cât şi pentru părinţi.
O grijă deosebită cred că trebuie acordată evidenţei lecturii elevilor.
În acest sens am întocmit un tabel de evidenţă în care am trecut pe
orizontală numele şi prenumele elevului ( iniţialele) şi pe verticală autorii şi
titlurile cărţilor. Un astfel de tabel l- am afişat în clasă. Fiecare elev va
însemna pe tabel lectura pe care a citit- o, iar eu voi verifica fişa întocmită
de elev.
Pentru realizarea justă a organizării şi îndrumării lecturii elevilor se
impune o colaborare strânsă între şcoală şi familie. Este necesar să se ia în
discuţie problema lecturii elevilor şi să se scoată în evidenţă imensul rol al
lecturii în formarea personalităţii copilului, să se dea îndrumări despre ce şi
cum trebuie să citească copiii, spre a- i ajuta să înţeleagă ceea ce citesc şi a
le dezvolta interesul pentru lectură.
Dacă vom şti să trezim interesul elevilor noştri pentru citit, dacă vom
îndruma, verifica şi stimula în acest scop, vom creşte generaţii care vor
simţi o „sete” permanentă pentru citit, pentru cunoaştere, pentru lărgirea
orizontului lor cultural ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieţii şi

30
activităţii lor, căci, aşa cum spunea Miron Costin: „Nu e alta mai frumoasă
şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”
După un număr de doisprezece ani pe care îi am la catedră, pot să
afirm că organizarea, îndrumarea şi evaluarea lecturii elevilor este un
proces complex, frânat adesea de o sumedenie de factori. Îmbinând
metodele tradiţionale cu cele moderne, dascălul trebuie să găsească
modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură, să aprindă în elevii lui
făclii care mai târziu să lumineze cu lumină proprie.

5. BIBLIOGRAFIE:

Berce, Camen, Evaluarea şi autoevaluarea şcolară, în Învăţarea


şcolară,coord.,2002;
Bonchiş, Elena, Editura UNIVERSITĂŢII EMANUEL, Oradea
Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii române în
învăţământul primar, Editura EMIA, Deva, 2001;
Nuţă, Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare,
vol. I şi II, Ed. Aramis, Bucureşti,2000;
Stoica, Adrian, Evaluarea în învăţământul primar, Editura
HUMANITAS, Bucureşti,1998;
Sugurlan, L., Toma, M. - ,,Literatura pentru copii”, EDP,
Bucureşti, 1980;
Şerdean, Ion - ,,Metodica predării limbii române la clasele I – IV”,
EDP, Bucureşti, 1991;

31
Şimcan, Eugenia şi Alexandru, Gheorghe - ,,Lecturi literare
pentru ciclul primar”, Vol. 1, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 1993.

32