CUPRINS

Cuprins………....……..……………………………………...… 5
Argument …………………………………………….….…...... 6
Introducere………..…………………………………………..... 8

Capitolul 1
Factorii climatogeni …………………………………………………..... 13
1.1 Factori radioactivi ……...........................……………………………..... 13
1.2 Factori geografici .................................................................................... 14
1.3 Factori dinamici ...................................................................................... 16

Capitolul 2
Situaţii sinoptice caracteristice ................................................................ 23

Capitolul 3
Caracteristici generale ale oraşului Botoşani ....................................... 24
3.1 Temperatura aerului ................................................................................
24
3.2 Amplitudinea termică ............................................................................. 30
3.3 Temperatura solului ............................................................................... 31
3.4 Umezeala aerului ................................................................................... 32
3.5 Nebulozitatea ......................................................................................... 34
3.6 Durata de strălucire a soarelui ............................................................... 37
3.7 Precipitaţii atmosferice .......................................................................... 38
3.8 Regimul vânturilor ................................................................................ 45
3.9 Fenomene climatice secundare .............................................................. 48

Capitolul 4
Schimbări climatice din oraşul Botoşani şi cauzele acestora ....................... 52
4.1 Modificarea acţiunii factorilor naturali de către oraşe ........................... 52
4.2 Schimbări survenite la nivelul elementelor climatice în aria urbană ..... 53
4.3 Cauzele schimbărilor climatice din oraşul Botoşani ............................. 53
4.4 Cauze regionale – poluarea transfrontalieră .......................................... 53
4.5 Cauze locale – poluarea locală datorită industriei, urbanizarea, creşterea
demografică ş.a. .................................................................................. 56

Norme de securitate a muncii ................................................... 63

Bibliografie ................................................................................. 65
Anexe ........................................................................................... 67
 ARGUMENT

Lucrarea de atestat „Clima în oraşul Botoşani” este o lucrare generală

care îşi propune să evidenţieze particularităţile climatice şi topoclimatice ale
oraşului Botoşani, cât şi unele schimbări care au avut loc de-a lungul ultimilor
ani în caracteristicile elementelor climatice.
Acest studiu climatic al Botoşaniului este o lucrare care vrea să
completeze informaţiile ştiinţifice de natură climatologică ce există deja
pentru acest areal geografic şi să prezinte, pentru prima dată pe baza unui
fond de date amplu, schimbările climatice survenite odată cu creşterea
oraşului şi a inudustrializării.
Prin elaborarea acestei lucrări am încercat să pun în practică o parte din
cunoştinţele acumulate de-a lungul celor patru ani de liceu, mai ales la
desciplinele de specialitate.
Motivaţia alegerii acestei teme pentru lucrarea de atestat rezultă din
faptul că subiectul în sine este generos, amplu şi de mare actualitate şi
importanţă.
Meteorologia este o ramură a ştiinţelor geografice şi are ca obiect
studierea atmosferei şi a fenomenelor care se produc în cuprinsul acesteia.
Este o ştiinţă a naturii, o ştiinţă cu un specific bine determinat.
Observaţia rămâne metoda de bază în cecertarea meteorologică. Această
metodă este aplicată pe două căi: vizuală (fără instrumente şi instrumentală.
Faptul că întreaga noastră activitate este strâns influenţată de schimbările
care au loc în atmosferă, că însăşi condiţiile de viaţă sunt în general puternic
influenţate de aspectul vremii a făcut ca meteorologia să ocupe un loc
important în rândul ştiinţelor naturii.
„Vremea şi clima” influenţează activitatea oamenilor şi dirijează chiar
economia regiunilor unei ţări.
În agricultură meteorologia ocupă un loc din ce în ce mai important.
Cercetarea regimului termic şi de umezeală a solului, legat de diferite faze de
dezvoltare biologică a plantelor, a făcut să se dezvolte o nouă ramură a acestei
ştiinţe: agrometeorologia.
Medicina modernă ţine în permanenţă cont de influenţa factorilor
atmosferici asupra modului cum evoluează diferitele maladii. În marile clinici
pe lângă medici, lucrează meteorologi care dau indicaţii asupra variaţiei
factorilor atmosferici.
Amploarea marilor construcţii publice şi industriale nu este de conceput
fără cunoaşterea îe prealabil a particularităţilor climatice ale regiunilor
respective. Prin reluarea în consideraţii sau printr-o cunoaştere insuficientă a
datelor meteorologice, au fost şi pot fi prilejuite pagube enorme.
 Introducere
Existenţa unor diferenţieri în clima părţii de est a teritoriului României
a fost de mult sesizată. Informaţii răzleţe asupra unor trăsături climatice ale
acestei regiuni apar în documente oficiale, cronici, sau lucrări literare. Aceste
informaţii erau sumare şi cu un grad mare de subiectivism, datorită lipsei
observaţiilor instrumentale. Ele se refereau în special la fenomenele
atmosferice manifestate cu pregnanţă, aşa cum sunt grindina, gerurile
puternice, ninsorile abundente, ploile care provocau inundaţii, secetele etc.
Aprecieri asupra climei se găsesc în „Letopiseţul Moldovei” 1640,
Grigore Ureche consemnează anul 1504 ca fiind unul foarte ploios, cu mari
inundaţii si anul 1585 ca fiind unul extrem de secetos. Ceva mai târziu, în
1675, în „Letopiseţul Tarii Moldovei”, Miron Costin aminteşte de seceta
deosebita de la 1660–1661. În anul 1716, Dimitrie Cantemir în lucrarea sa
„Descriptio Moldaviae” vorbeşte despre aşezarea, hotarele şi clima Moldovei,
unde surprinde pentru prima data caracterul neuniform al climei şi influenţele
climatice exterioare.
Înfiinţarea în 1884 a Institutului Meteorologic din România, sub
conducerea lui St. Hepites, a creat posibilitatea de a se constata concret care
sunt principalele caracteristici ale climei din aceasta parte a ţării, datorită
staţiei înfiinţate în 1886, la Iaşi.
După încă 10 ani, în anul 1895 i-a naştere prima staţie meteorologică la
Botoşani, observaţiile fiind efectuate la început de profesorii si elevii liceului
„A.T. Laurian”. Tot în aceasta perioada apare la Botoşani (1903) prin
contribuţia lui I. Titu, prima publicaţie din ţara noastră destinată popularizării
cunoştinţelor de agroclimatologie „Revista meteorologica agricola”.
În anul 1940 aparatele au fost instalate în locaţia din strada Petru Rareş
nr. 11 (la intersecţia străzilor Petru Rareş şi Ion Creanga). Activitatea staţiei a
fost întrerupta în perioada 1 martie 1944 – 15 octombrie 1944 din cauza
evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial.
 Din 10 octombrie 1948 până în 1 iulie 1955 staţia a funcţionat în strada
Petru Rareş Nr. 9, observaţiile fiind efectuate sistematic de către M.
Cazanisteanu (primul observator specializat). În anul 1955 platforma s-a
mutat în strada Dragoş Vodă nr.62, iar de la 1 ianuarie 1975 şi până în prezent
staţia funcţionează în strada Mihai Eminescu nr. 62.

Figura 1. Schema platformei meteorologice

Str. Dragoş Vodă Nr. 62

Actuala platformă se găseşte în partea de vest–nord–vest a oraşului

Botoşani într-o zonă degajată, la sud şi nord de staţie se află teren agricol, în
nord, nord-est pe o rază de 300 de metri, se găseşte o liziera de copaci, în
partea estica sunt situate case de tip rural, şi mai departe la 300 m pe aceeaşi
direcţie, blocuri de locuinţe cu 5 nivele. În sud-est, la 250 m de platformă se
găseşte staţia de asfalt cu dependinţele sale şi în continuare un loc degajat.

Râul Dresleuca, ce vine din partea de nord-vest a platformei formează o

depresiune ce deschide mult vizibilitatea orizontala, de la 7 km. la sud, la
peste 15 km. la nord-vest şi peste 25 km. la sud-vest.
Figura 2. Plan de situaţie al staţiei meteo Botoşani:

Amplasarea staţiei: Dimensiuni: L = 26 m

L = 26 m
Latitudinea – φ: N-47° 44'
Longitudinea – λ: E-26° 39'
Altitudinea: 161 m
Altitudinea barometrului: 162,5 m
Indicativ sinoptic: 15020
Nr. Ordine: 744639
Ora locala: H+13 minute
Ora sinoptica: O.V.R. H-3 ore
O.I.R. H-2 ore
Momentul observaţiei sinoptice: H + 17 minute
H + 27 minute
Perioada: 1 ianuarie – prezent
 Din anii 1960 începe o noua etapă în „cercetarea meteorologică, care se
bazează din ce în ce mai mult, pe şiruri lungi de date meteorologice şi pe
analiza amănunţită a rolului jucat de factorii climatogeni, punând în relaţie
directa climatul cu celelalte elemente ale complexului geografic cu
interdependentele şi influenţele reciproce dintre ele.” (Mihăilă, 2003)

Scurt istoric al oraşului Botoşani

Oraşul Botoşani este situat în nord–estul României, în zona de contact

dintre regiunea dealurilor înalte de pe stânga văii Siretului, în vest, şi cea a
dealurilor joase a Câmpiei Moldovei ce se întinde către est. Dealurile din
partea de vest a oraşului fac parte din Podişul Sucevei – sectorul şeii
Bucecea-Vorona cu altitudini maxime de 250 metri ( Dealul Suliţa), şi cu
altitudini minime - 150 metri - în partea de sud-vest şi nord-est. Intre relieful
înalt din vest, cu caracter de coastă şi cel de câmpie colinară din est, exista un
culoar depresionar (uluc) în care este aşezat municipiul Botoşani.

Teritoriul oraşului propriu-zis are o suprafaţa de 4132 ha, şi un caracter

uşor alungit pe direcţia nord-sud . Altitudinea medie a oraşului este de 163
metri, nedepăşind decât excepţional 200 metri, in partea vestica. Caracteristic
acestei regiuni este relieful de dealuri joase sau câmpii deluroase, dezvoltate
pe depozite monoclinale (uşor înclinate spre sud-est), cu pante slabe, cu vai
foarte largi, cu interfluvii ca nişte platouri si cu energie de relief redusa, in
medie 30-40 metri.
Clima acestei regiuni se încadrează în tipul temperat continental excesiv,
acest caracter se datorează în primul rând influenţei directe a maselor de aer
continental, de origine asiatică, care, în general iarna sunt uscate şi reci, iar
vara sunt calde, sau chiar foarte calde şi uscate. Caracterul climatic este dat şi
de frecventa viscolelor violente iarna şi de producerea unor secete îndelungi
în lunile de vară. În aceasta zonă Carpaţii nu mai constituie un obstacol în
calea curenţilor atmosferici de nord-est şi nord, ei opresc însă influenţele
meridionale sud-vestice, de unde şi nuanţa răcoroasă a climei, cu ierni
prelungite şi cu mai rare deficite de precipitaţii.
 Capitolul I
Factorii climatogeni

Caracteristica climei oraşului Botoşani, ca pretutindeni pe suprafaţa

Pământului, rezultă din interacţiunea factorilor climatogeni (radiativi,
geografici şi dinamici).

1 Factorii radiativi – dintre toţi factorii climatogeni, deosebit de

importantă este radiaţia solară, sub forma globală, deoarece constituie sursa
energetică primară care sta la baza tuturor proceselor şi fenomenelor
climatice. Radiaţia solară totală la Botoşani are valoarea de 108,64 kcal/cm2,
dar aceasta prezintă variaţii importante de la an la an, datorită circulaţiei
maselor de aer şi caracteristicilor termo-hidrice.

Radiaţia globală la Botoşani kcal/cm² (după D. Ţâştea)

I F M A M I I A S O N D AN
3,0 4,4 9,0 10,7 14,4 15,1 15,8 14,0 10,0 6,8 2,7 2,2 108,6
5 0 3 7 1 9 5 6 8 9 1 0 4

În timpul anului variaţia radiaţiei solare totale este condiţionată, în

principal de mărimea zilei. Această situaţie permite creşterea radiaţiei
începând din ianuarie, când are valori de 3,05 kcal/mp/luna şi până spre
mijlocul verii (în iulie), când depăşeşte 15 kcal/cmp/luna. Deşi ziua are durata
maxima în iunie (15h 55´), radiaţia solară este maximă în iulie -15,85
kcal/cm2 - prin asocierea favorabilă a celorlalţi factori de influenţă (insolaţia,
nebulozitatea, umiditatea). În a doua jumătate a anului, din august până în
decembrie, radiaţia solară lunară scade continuu. În luna decembrie durata
mică a zilei (8h 30´), ca şi frecvenţa ridicată a sistemelor noroase sunt
elemente caracteristice, specifice stărilor barice ciclonale, ce reduc mult
durata de strălucire a soarelui, până la de patru ori, faţă de situaţia înregistrată
în iulie. Ca urmare, în decembrie, în toata Moldova, radiaţia totală coboară
sub 3 kcal/cm²/lună (Bacauanu, 1968), iar la Botoşani valoarea radiaţiei este
de 2,20 kcal/cm².

2. Factorii geografici – aşezarea geografică, ca şi cadrul natural (forme

de relief, hidrografia, solul şi vegetaţia) oferă posibilităţi variate de
transformare a energiei solare în căldură şi prin aceasta, factorii menţionaţi,
influenţează diferit componentele climei.
a. Datorită aşezării geografice a oraşului Botoşani - 47º44´ latitudine
nordică şi 26º41´ longitudine estică, razele solare cad în cursul anului sub un
unghi destul de diferit ca valoare, între solstiţiul de iarnă (18º33´) şi solstiţiul
de vară (65º 27´); aceasta impune variaţia în timp a cantităţii de căldură
primite. Acest fapt nu este singurul răspunzător pentru explicarea maximului
de iarnă (-4,8º C în ianuarie) şi maximul de vară (20,3ºC în iulie) din curba
regimului termic al Botoşanilor.
Aşezarea geografică a acestui centru urban contribuie mai mult la
apariţia diferenţelor de temperatura între vara şi iarna. Botoşaniul – fiind
aşezat la contactul dintre podişul Sucevei şi câmpia Jijiei, larg deschisă spre
nord, nord-est şi est, adică spre platourile şi câmpia Europei orientale – se afla
sub influenţa curenţilor de aer continentali, care îşi măresc valorile lor termice
pozitive sau negative în zona urbană (Slavic, 1969).
Figura 3. Principalele diviziuni de relief (şi de complex geografic) din judeţul
Botoşani (după Tufescu V., 1983)

b. Cadrul natural este reprezentat printr-un relief de câmpie deluroasă

cu altitudini 130-170 metri, ce rar depăşesc 200 metri. Oraşul Botoşani se află
în partea vestică a Câmpiei Moldovei – în depresiunea Botoşani- Dorohoi la
contactul cu dealurile Siretului, este regiunea cea mai joasă cu doar 173 metri
altitudine absoluta. Relieful prin: expoziţia versanţilor fata de circulaţia
generală a atmosferei, orientarea culoarelor de vale, energia de relief şi
fragmentarea orizontală introduce diferenţieri importante în climatul zonei
studiate. Formele de relief ce caracterizează regiunea oraşului Botoşani nu
prezintă pondere importantă prin altitudine, grad de înclinare şi fragmentare,
de aici rezultă faptul că modificările aduse climei nu se ridică la un nivel
major.
c. Vegetaţia reprezintă expresia condiţiilor climatice dominante,
generând la rândul său particularităţi microclimatice şi topoclimatice în
funcţie de gradul de acoperire, componenta floristică, densitate, talie, stadiu
de vegetaţie etc. Covorul vegetal rămâne o proiecţie a climei la scara
teritoriului analizat, cu un important rol climatic modelator, de echilibru, în
condiţiile unui climat cu influenţe continentale, ce determină manifestări
extreme ale valorilor elementelor climatice sau ale parametrilor fenomenelor
climatice. Ponderea pădurii în regiunea oraşului Botoşani este redusă, astfel
rolul topoclimatic, modelator al acesteia este scăzut, generând variaţii
importante ale elementelor climatice.
d.. Solul şi hidrografia, în special suprafeţele lacustre, influenţează
clima prin valoarea albedoului, respectiv prin capacitatea de reflectare a
razelor solare datorită culorii pe care acestea o au. Solurile de pe teritoriul
oraşului Botoşani sunt din categoria cernoziomurilor – soluri de culoare
închisă care au proprietatea să reţină circa 85% din radiaţia solară, rolul
climatologic al acestora creşte în perioada de arătură (toamna şi primăvara)
când solul nu este protejat de culturile agricole. Dar pentru zona urbană tipul
de sol este mai puţin important, deoarece acesta este aproape în întregime
acoperit, influenţa antropică modificând situaţia.
Zona oraşului Botoşani este aproape complet lipsită de suprafaţă
acvatică, astfel ca influenţa asupra climei este şi ea redusă. Principalele ape
care drenează zona oraşului Botoşani sunt: Sitna şi Dresleuca. Mai departe:
Burla, Miletin şi Teişoara, iar în oraş pătrund următoarele văi: valea
Teascului, a Luizoaiei şi Carămidăriei în vest şi sud-est, iar în nord-est valea
Sitna.
Mare parte din apele din preajma oraşului îngheaţă pe timp de iarna, iar
vara îşi pot reduce debitul până la uscare. Influenţa reţelei hidrografice asupra
oraşului este foarte redusă, efectul resimţindu-se doar asupra zonele imediat
învecinate.

3. Factorii dinamici – masele de aer, prin marea lor mobilitate,

constituie factorul climatogen care generează variaţiile neperiodice ale vremii.
Direcţia de mişcare şi caracterul maselor de aer ce ajung pe teritoriul oraşului
Botoşani depind de poziţia, deasupra Europei, a diverselor formaţiuni barice,
care reprezintă centrii de acţiune.
Masele de aer în deplasare peste regiunea în care este situat oraşul
Botoşani (anticiclonul Eurasiatic, ciclonul Islandez, anticiclonul Azorelor,
ciclonii mediteraneeni, la care se adăugă influenţe mai rare, ale anticiclonului
Groenlandez, Scandinav, din nordul Africii sau ale ciclonul Arab) produc în
zona urbană valori particulare: răceala şi căldura suplimentară în timpul verii,
diferenţierea esenţială a aspectului stărilor vremii şi ca urmare oscilaţia valorii
elementelor climatice.
Anticiclonul Azoric are ponderea cea mai mare în transformările şi
procesele atmosferice care au loc deasupra continentului european, şi deci, şi
al ţării noastre. Acesta se caracterizează prin deplasări de mase de aer dinspre
vest, nord-vest, imprimând vremii un caracter umed şi cald iarna, ori umed şi
răcoros vara. Acest maxim baric funcţionează la noi tot timpul (28%) cu o
frecvenţă mare în perioada caldă a anului (aprilie-septembrie), în special în
lunile mai-iunie, iulie, iar cea mai mică frecvenţă o are toamna în lunile
octombrie-noiembrie. Legat de activitatea anticiclonului Azoic deasupra
Câmpiei Moldovei, deci şi deasupra oraşului Botoşani, reprezentative pentru
anotimpul cald sunt înnorările, aversele şi grindina, care durează de obicei
puţin şi se produc după-amiază, când şi convecţia termică devine maximă,
având extindere teritoriala relativ redusă. Iarna prezenţa maselor de aer
atlantic, are drept consecinţă încălzirea vremii, creşterea nebulozităţii cu
producerea unor ninsori abundente
 Figura. 4. Traiectoriile anticiclonale în Europa (după O.G.Kriceak şi A.S.
Zverev)

Anticiclonul Eurasiatic este un centru baric de mare presiune şi are

variaţii mari atât sub raportul ariei de influenţă cât şi a valorilor de presiune.
Acesta are o frecvenţă anuală destul de mare (21,1%), determinând în special
advecţia aerului rece dinspre sectorul estic şi nord-estic al României. Asupra
Câmpiei Moldovei anticiclonul Eurasiatic acţionează cu precădere prin
dorsalele vestice, sau prin intermediul nucleului secundar care se formează
începând cu septembrie şi durează până în iunie în nordul Munţilor Ural.
Iarna provoacă geruri aspre cu viscole puternice generate de vânturi ce pot
depăşi 100 km/h. În cazul stagnării în faţa arcului carpatic se produc
inversiuni intense de temperatură. Anticiclonul Eurasiatic, cu o frecvenţă
redusă antrenează uneori mase de aer continental, uscat şi fierbinte de
deasupra Câmpiei Europei Răsăritene spre nordul Moldovei şi Câmpia
Română, producându-se fenomenul de secetă însoţit uneori de vânturi uscate
şi fierbinţi (suhoveiuri), cu consecinţe negative pentru agricultura. Primăvara
şi toamna acest anticiclon se află la originea unor răciri însoţite de îngheţuri
şi brume târzii sau timpurii.
 Figura 5. Harta cu repartiţia numărului anual mediu al zilelor cu suhovei
(după Fetov V., Mihai E., Cristescu S., 1961)

Pătrunderea şi staţionarea aerului rece, deseori în sud-estul ţării, se face

şi mai simţită în timpul baric, ce se formează ca rezultat al interacţiunii
Anticiclonului Azoric cu cel Euroasiatic, frecvenţa anuală fiind de 10,96%.
Acest tip baric se caracterizează printr-un brâu de mare presiune atmosferică,
peste Europa Centrală, fiind mai frecvent îndeosebi iarna, determinând
advecţia aerului rece al Anticiclonului Eurasiatic şi produce scăderi mari de
temperatura şi viscole iarna. Vara determină în regiunile ţării noastre un timp
secetos şi călduros cu vânturi de intensitate mare (mase de aer antrenate din
Asia Centrală).
 Figura 6. Axele de deplasare a anticiclonilor mobili în Europa (după
Multanovski)

În anotimpul rece o mare influenţă asupra stărilor de vreme în regiunea

oraşului Botoşani o au Anticiclonul Scandinav şi cel Groenlandez ce produc
invazii de aer arctic din nordul continentului, însoţite de scăderi de
temperatură (sub -30ºC) şi precipitaţii abundente sub formă de ninsoare.
Acestea sunt cauzate de advecţia aerului rece a acestor arii barice precum şi
de stratificarea termică a aerului.
Ciclonul Islandez se dezvoltă deasupra părţii de nord a Oceanului
Atlantic, are o acţiune strâns corelată cu cea a Anticiclonului Azoric, într-o
reprocitate inversă, trimite frecvent deasupra Câmpiei Moldovei în tot timpul
anului aer polar şi subpolar maritim, generator de precipitaţii bogate, vânturi
puternice (dar, de scurtă durată) şi ceţuri advective.
Figura 7. Schiţele traiectoriilor ciclonale în Europa (după O.G.Kriceak şi A.S.
Zverev)

Ciclonii mediteraneeni au o frecvenţă mică în nord-estul României.

Acţionează cu precădere în anotimpul rece al anului, aducând din sud mase de
aer cald şi umed, dând ploi însoţite de descărcări electrice, uneori şi de
grindină.

Figura 8. a. Tipuri de traiectorii ale ciclonilor mediteraneeni (după Doina

Grimani, N. Beşleagă, 1976);
b. Traiectoriile ciclonilor mediteraneeni (după Şorodoc, 1962)

Anticiclonul din nordul Africii, contribuie la deplasarea maselor de aer

tropical uscat, dinspre nordul Africii (care rareori se încărcă cu umiditate de
deasupra Mediteranei), până la latitudinea Câmpiei Moldovei, însă cu o
frecvenţa foarte redusă ca număr de cazuri.
Ciclonul Arab, are o influenţă redusă asupra stărilor de vreme din
Moldova.
 Capitolul II
Situaţii sinoptice caracteristice

Fiecărei perioade din an îi este specifică o anumită situaţie sinoptică

caracteristică medie în care aspectul stărilor vremii este printre altele şi o
proiecţie, o rezultantă a distribuţiei câmpului baric la nivelul continentului
european şi al spaţiilor geografice continentale şi maritime din jur. Pentru
oraşul Botoşani, în semestrul rece al anului apare tipul de timp rece şi uscat,
cu geruri intense de noapte, provocate de invazia aerului arctic (Anticiclonul
Scandinav şi a aerului polar al Anticiclonului Siberian), mişcarea aerului
făcându-se pe direcţia nord-sud. Caracteristica este de asemenea şi situaţia
când aerul arctic dinspre nord-est pătrunde în pâlnie peste Câmpia Română,
iar aerul cald şi umed tropical alunecă pe deasupra aerului rece dând naştere
în Moldova de nord la o vreme caldă şi umedă, cu căderi abundente de
zăpadă, în zona de interferenţă a acestor mase de aer, cu origini diferite, se
formează un strat de nori care micşorează radiaţia solară globală.
În semestrul cald apar doua situaţii sinoptice mai caracteristice pentru
Botoşani: cea când se propagă aerul răcoros cu precipitaţii şi intensificări de
vânt dinspre nord-vest şi nord, cu ploi în averse, descărcări electrice şi uneori
cu grindină şi cea de vreme secetoasă, cu cer senin, fără vânt, determinată de
prezenţa unui anticiclon de înălţime în estul Europei, când se propagă invazii
de aer tropical. Pe aceasta schemă generală se suprapun şi alte câteva situaţii
care explică variaţiile uneori cu totul neaşteptate ale stărilor de timp.
 Capitolul III
Caracteristicile generale ale climei oraşului
Botoşani

Modificarea, la suprafaţa unităţii studiate (oraşul Botoşani), a factorilor

climatogeni, în ansamblul lor şi oscilaţia acestora în timp, determină modul de
variaţie a elementelor climei (temperatura, precipitaţiile, vântul etc.)
3.1. Temperatura aerului. Dintre elementele climei, temperatura aerului
este parametrul cel mai important; ea înregistrează, în timp, un grad mare de
variabilitate determinând, astfel şi modificarea celorlalte elemente climatice.
Temperatura aerului dintr-un loc sau o regiune, ca şi regimul ei anual, este
determinată de un complex de factori, în care rolul principal îl are radiaţia
solară şi circulaţia generală a atmosferei, la care se adaugă şi particularităţile
pe care le au condiţiile fizico-geografice regionale şi locale. Influenţa tuturor
acestor factori şi variaţia valorilor medii şi extreme ale temperaturii aerului la
Botoşani indică existenţa unui climat temperat continental, cu nuanţe
excesive.
Pentru determinarea temperaturii aerului atmosferic în meteorologie se
utilizează termometrul ordinar meteorologic sau psihometric.
Termometrele se instalează în adăposturi, însă fiecare este format dintr-o
căsuţăde lemn cu un suport şi o scară.
Căsuţa are pereţii laterali confecţionaţi din jaluzele de lemn înclinate la
45°C pentru a se umbri una pe alta şi pentru a nu permite pătrunderea
radiaţiilor solare în interiorul ei. Unele adăposturi au pereţii cu jaluzelele
duble. Partea inferioară a căsuţei este formată din două scânduri aşezate
cruciş iar spaţiile rămase libere sunt prevăzute cu sită metalică tot în scopul
asigurării ventilaţiei. Acoperişul adăpostului este dublu iar partea de deasupra
este acoperită cu pânză de sac vopsită în alb. Cuşca adăpostului se instalează
pe un suport cu partu picioare uşor înclinate, fixate prin garnituri metalice şi
buloane din beton. Uşa adăpostului se orientează întotdeauna către nord.
Suportul adăpostului şi cuşca sunt vopsite în alb iar interiorul cuştii
adăpostului este vopsit în negru.
Termometrele se instalează în adăpost pe un suport astfel ca rezervoarele
acestora să se afle la înălţimea de 2 m la suprafaţa solului.
Pe lângă termometrul ordinar mai este folosit termometrul de maximă,
cel de minimă şi termograful.
Termometrul de maximă se utilizează pentru determinarea temperaturii
cea mai mare în 12 sau 24 de ore. Se instalează în poziţie orizontală în
adăpostul de instrumente pe suportul psihometric. După fiecare citire acesta
se scutură şi se instalează la locul lui.
Termometrul de minimă se utilizează pentru determinarea celei mai
scăzute temperaturi din cursul nopţii sau zilei. Acesta are ca lichid
termometric toluen sau alcool, iar rezervorul are formă de furcă sau cilindrică.
Se instalează orizontal pe acelaşi suport cu cel maxim. După fiecare citire a
temperaturii, termometrul de minimă se operează ţinându-l cu rezervorul mai
sus pentru ca indicele să alunece de-a lungul tubului şi să se oprească la
capătul coloanei de alcool.
Termograful se foloseşte pentru înregistrarea variaţiilor temperaturii
aerului atmosferic în interval de 24 ore sau de de o săptămână.
a. Temperatura medie anuală În condiţiile predominării circulaţiei
aerului, specifice latitudinilor medii, procesul transformării maselor de aer în
partea de răsărit a ţării noastre devine din ce în ce mai intens, imprimând
trăsături distincte şi regimului de temperatură a aerului. Astfel, faţă de
valoarea radiaţiei solare totale, de 114,67 kcal/cm², cu cunoscutele-i variaţii
sezoniere, temperatura medie anuală, rezultată din analiza datelor
meteorologice, efectuate în perioada 1896-1996, este la Botoşani de 8,6º C, cu
un grad mai scăzută decât la Iaşi în sudul Câmpiei Moldovei (9,6°C) şi cu
peste doua grade mai scăzută decât la Bucureşti – Filaret (10,9°C).
 Pe fondul unei dinamici atmosferice cu un grad mare de variabilitate în
timp, în anii cei mai reci temperatura medie a aerului la Botoşani a coborât
până la aproape 6ºC (6,8°C, în anul 1940), iar în cei mai călduroşi ani a urcat
până la 11ºC în anul 1990.
b. Temperatura medie lunară. În timp de un an temperaturile medii
lunare au un mers normal, descriind o curba ascendentă în prima parte a
anului, cu un maxim în luna iulie (20,1°C), după care curba de variaţie devine
descendentă coborând până la un minim din luna ianuarie (-3,7ºC). Unda de
evoluţie a temperaturilor medii lunare este dispusă aproape simetric de o parte
şi de alta a unei axe imaginare ce ar traversa prin mijloc luna iulie, în aşa fel
încât regimul temperaturii din ianuarie-iulie reprezintă opusul celei din
perioada iulie-ianuarie.
Concluzia ce rezultă este că în timp de un an, luna ianuarie este cea mai
rece, iar luna iulie, datorită temperaturii ridicate (de peste 20ºC), este cea mai
caldă. În ianuarie media termică în aer la Botoşani a coborât până la -12,2°C
în anii 1963 şi 1942, dar a urcat până la 2,4ºC în anii 1983 şi 1994
(amplitudinile termice medii ale acestei luni urcând la 9,8°C). Şi în iulie,
mediile termice din aer sunt fluctuante, ajungând la 22,8ºC în anii 1959 şi
1946, dar au coborât la 17,7°C în 1945 (rezultând amplitudini medii lunare de
5,1ºC). Totuşi, datorită dinamicii variate a maselor de aer sunt cazuri în care
temperaturile minime şi maxime medii să nu se înregistreze totdeauna în
lunile iulie şi ianuarie.
 Regimul temperaturii medii a
aerului la Botosani (1923-2000)

25
20
15
10
5
0
-5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

temperaturi medii -3.5 -2 2.3 9.6 15.3 18.6 20.3 19.6 15.2 9.6 3.8 -1.1

Figura 9

Variaţiile neperiodice ale temperaturii aerului în lunile ianuarie şi iulie

sunt o consecinţa directa a invaziilor de aer cald (abaterile pozitive) din
sectorul mediteranean, sau rece (abateri negative) din sectorul scandinavo-
baltic, groenlandez sau nord-siberian, având în vedere faptul că ele se
manifestă pe spaţii deosebit de întinse, corespunzând nu numai arealului
studiat, ci şi întregului sector extracarpatic. (Mihăilă, 2003)
De la lună la lună, variaţia temperaturii medii nu se face uniform. De
exemplu, între lunile de început de primăvară (de la martie la aprilie) se
înregistrează un salt al temperaturii de peste 6ºC, iar invers se produce între
lunile de sfârşit de toamnă şi început de iarnă (octombrie-noiembrie şi
noiembrie-decembrie), când diferenţa de valori termice este de aproximativ
6°C şi respectiv 4-5° C.
Între temperaturile medii ale lunilor de vară (iunie-iulie şi iulie-august),
diferenţele termice sunt în plus şi respectiv în minus cu 1-2ºC. Diferenţe
termice de 1-2°C sunt şi între temperaturile medii ale lunilor de iarnă
(decembrie-ianuarie şi ianuarie-februarie).
 Din cele expuse mai sus, rezultă că cele mai mari variaţii termice se
produc în lunile din anotimpurile de primăvară şi toamnă. Aceasta datorită
situării oraşului Botoşani, primăvara, sub influenţa unui regim de presiune
normală cu o circulaţie de vest, sud-vest, sud, sud-est, determinând
temperaturi mai ridicate decât în lunile precedente, iar toamna, circulaţia de
est şi nord-est determină în general o vreme uscată şi cu temperaturi în
scădere faţă de lunile anterioare (mai-august). La aceasta se adaugă şi natura
suprafeţei active cu caracterul ei propriu în anotimpurile de primăvară şi de
toamnă, ca şi schimbările rapide ale unghiului de incidenţă a radiaţiei solare
în anotimpurile de tranziţie.
Temperatura medie anuală mai coborâtă a Moldovei de nord-est nu se
datoreşte iernilor, care nu sunt pronunţat mai friguroase decât în sudul ţării, ci
mediilor mai coborâte din lunile de vară, aflate frecvent sub influenţa maselor
de aer oceanic de nord-vest. Perioada de vară prezintă o medie a temperaturii
de 19,3°C, toamna de 9,2°C, iarna de -2,4°C, iar primăvara media este de
8,7ºC. Pe anotimpuri, diferenţele termice sunt mai mari între toamna şi iarna
(11.6ºC) şi mai mici între vară şi toamnă (~10ºC). Aceasta din cauză că
atmosfera încălzită în lunile de vară îşi menţine temperatura ridicată în
primele două luni de toamnă, când şi precipitaţiile sunt mai puţine. În schimb,
ploile care încep în noiembrie şi se continuă cu ninsorile din timpul iernii, fac
ca temperatura să scadă mult, creând astfel diferenţa termică medie anuală
mai mare între toamnă şi iarnă.

Tabel 1. Temperatura aerului la Botoşani în perioada 1923-2000

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII AN

Luna
Tempera
tura -3,5 -2,05 2,3 9,6 15,3 18,6 20,3 19,6 15,2 9,6 3.8 -1,1 8,9
medie
Amplitu
dinea 46,7 49,2 48,1 41,5 38,6 38,1 43,5 44,4 40,9 45,4 47,4 48.0 69,7
maxima
absoluta
Minima
absoluta -30,3 -30,2 -23,5 -9,9 -3,5 2,0 5,0 5,0 -4,5 -12,0 -22,0 -29,9 -30,3
Maxima
absoluta 17,5 22,2 26,1 31,6 35,1 36,1 38,5 39,4 37,4 33,4 30,2 18,8 39,4
Media
minima -12,2 -13,2 -4,1 5,7 12,1 15,9 17,7 16,3 12,1 4,7 -3,9 -7,5 6,8

Media
maxima 3,2 4,6 8,6 13,2 18,9 22,6 24,2 23,7 18,6 17,6 8,4 4,0 11,0

c. Temperaturile medii zilnice În decursul unui an temperaturile medii

zilnice în aer şi pe suprafaţa activă au un mers fluctuant cu creşteri şi
descreşteri repetate, în prima parte a anului din ianuarie până în iulie abaterile
pozitive sau negative de la mediile lunare înscriindu-se pe un mers general
ascendent, din august până în decembrie pe un mers general descendent.
d. Frecvenţa temperaturilor zilnice. Statistica completă a repartiţiei în
timp de un an a temperaturii aerului rezultă din analiza numărului de zile cu
temperaturi cuprinse între anumite limite pe fiecare lună în parte. Din analiza
frecvenţei temperaturilor zilnice în decursul lunilor dintr-un an, la Botoşani au
rezultat următoarele: între luna cea mai rece şi cea mai caldă a anului,
temperaturile medii zilnice se înscriu de la lună la lună pe coordonate valorice
ascendente în prima parte a anului şi descendente în cea de-a doua parte.
Dispunerea valorilor temperaturilor medii zilnice pe un ecart foarte larg în
lunile de iarnă şi aşezarea lor mai compactă pe un ecart mai restrâns vara,
este rezultatul dinamicii atmosferice active în lunile reci, anotimpul cald
având o dinamică mai atenuată, masele de aer cu caracteristicile lor termo-
pluvio-barice introduc variaţii semnificative la trecerea fronturilor
atmosferice, lucru mai vizibil iarna şi mai estompat vara (Mihăilă, 2003).

Regimul temperaturii aerului la Botoşani

 42
39
36
33
30
27
24
21
18
15
12
9
6
3
0
-3
-6
-9
-12
-15
-18
-21
-24
-27
-30
-33
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

T max.mijlocie 3.2 4.6 8.6 13.2 18.9 22.6 25.4 23.7 18.6 17.6 8.4 4
T min. abs. -30.3 -30.2 -23.5 -9.9 -3.5 2 5 5 -4.5 -12 -22 -29.9
T max. abs. 17.5 22.2 26.1 31.6 35.1 36.1 38.5 39.4 37.4 33.4 30.2 18.8
T min. mijlocie -12.2 -13.2 -4.1 5.7 12.1 15.9 17.7 16.3 12.1 4.7 -3.9 -7.5
T medie -3.5 -2 2.3 9.6 15.3 18.6 20.3 19.6 15.2 9.6 3.8 -1.1

3.2. Amplitudinea medie anuală ce exprimă contrastul de temperatura

dintre vară şi iarnă este de 23,8°C, aceasta valoare constituie o indicaţie a
continentalismului termic al climatului din oraşul Botoşani (mai redusă totuşi
decât la Iaşi, unde amplitudinea medie termică se apropie de 25ºC).
Pentru regiunea studiată, amplitudinile medii lunare au cele mai mari
valori iarna în luna ianuarie (peste 20°C), sub impulsul advecţiilor maselor de
aer cu diferite origini, iar cele mai mici vara în lunile iulie-august, când
coboară sub 15ºC, acum variaţia caracteristicilor termice ale maselor de aer
fiind mai mică.

3.3. Temperatura solului Regimul temperaturii solului depinde de o

serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: structura şi textura solului,
conţinutul de apă, natura învelişului vegetal în intervalul cald al anului,
grosimea şi densitatea stratului de zăpadă în timpul iernii, forma reliefului,
orientarea acestuia faţă de Soare şi faţă de direcţiile cele mai frecvente de
deplasare a maselor de aer, gradul de acoperire a cerului.
Temperatura la suprafaţa solului – la suprafaţa solului energia radiantă
este transformată în energie calorică, care constituie sursa de încălzire a
aerului, în timpul zilei prin convecţie şi în timpul nopţii prin radiaţie.
Temperatura medie anuală a suprafeţei active, la Botoşani este de 10,5ºC. Ca
şi în cazul temperaturii aerului, variaţiile anuale ale temperaturii suprafeţei
solului, cuprind spaţii întinse, neavând caracter local. Temperaturile medii
anuale cele mai ridicate depăşesc în medie cu 1,9°C media multianuală, iar
cele mai coborâte scad cu până la 1,8ºC sub medie (Mihăilă, 2003).

Figura 10. Variaţia temperaturii medii a solului într-un an.

30
Variaţia temperaturii la suprafaţa solului în cursul anului. Ca şi în aer la
suprafaţa solului, aceleaşi luni, potrivit valorilor medii de temperatură, sunt de
minim şi de maxim termic. În ianuarie temperatura medie a suprafeţei solului
este de -2,9°C, iar în iulie aceasta atinge valoarea de 24,2ºC. Din ianuarie
până în iulie mersul temperaturii la nivelul suprafeţei active este ascendent,
iar din iulie până în ianuarie este descendent.
25
 Amplitudinea medie anuală a temperaturii solului are valoarea de 27,1°C
la Botoşani, cu 4-5ºC mai ridicată decât amplitudinea termică anuală din aer.
Temperatura solului poate să varieze în timp de o zi cu până la 20°C,
într-o lună din an cu până la peste 50°C, în timp de un an cu peste 100°C, iar
de la un an la altul temperatura medie anuală poate varia cu până la 5°C.

3.4. Umezeala aerului.

Umiditatea atmosferică este unul din cele mai importante elemente
meteorologice cu rol esenţial în procesele de precipitare. Gradul de umiditate
al aerului depinde de originea maselor de aer ce se deplasează deasupra
regiunii respective, de frecvenţa precipitaţiilor şi de natura suprafeţei
subiacente. Sursele umidităţii atmosferice de importanţă, sunt situate la mare
distanţă de locul în care se află oraşul Botosani- Oceanul Atlantic, Marea
Mediterană, Marea Neagră. O mică parte din vaporii de apă din atmosfera
zonei sunt autohtoni, provenind din evaporarea de pe suprafeţele acvatice
(Siret, Prut, Jijia) sau din complexele de iazuri existente în apropierea
oraşului. Nici evaporaţia de la nivelul solului şi evapotranspiraţia nu sunt
surse de umiditate a aerului de neglijat.
Dintre caracteristicile umezelii aerului cel mai important şi cel mai des
folosit termen este cel de umezeală relativă exprimată în procente, care
reprezintă gradul de umezire a aerului cu vapori de apă, valoarea medie
anuală a acestui element climatic este la Botoşani de 78%. În spaţiul studiat,
umiditatea se modifică în timp, în raport de temperatura aerului.

Umezeala relativă medie la Botoşani pe intervalul 1970-1999 (%)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anua
l
84 82 79 74 73 74 74 76 78 80 83 84 78

În profil multianual, variaţia factorului termic influenţează în mod diferit

gradul de saturare a aerului cu vapori de apă. De exemplu, în intervalul 1956-
2001, cel mai sărac în umiditate a fost 1986 (cu 5-7% mai redus ca media
plurianuală), iar anul cel mai bogat a fost anul 1969 (cu 5-8% mai mare ca
media plurianuală).
Anual, valorile umidităţii aerului sunt maxime în luna decembrie (84%)
şi minime în luna mai (73%), înregistrând variaţii importante de la o zi la alta
pe tot parcursul anului, dar decembrie rămâne luna în care se produc cu
preponderenţă maximele zilnice anuale (mai ales în ultimele două decade ale
lunii decembrie), iar luna mai, cea în care se produc minimele zilnice anuale
(în primele două decade ale lunii mai, dar se pot produce şi în ultima decadă a
lunii aprilie). Curba variaţiei lunare a acestei caracteristici are aspect invers
celei de oscilaţie a temperaturii aerului.

Variatia anuala a umezelii relative

85
80
75
70
65
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Umezeala 84 82 79 74 73 74 74 76 78 80 83 84
relativa

Figura 11. Graficul variaţiei anuale a umezelii relative

Regimul umezelii relative, în decursul unui an se prezintă cu două

maxime (unul principal – decembrie; altul secundar în iunie ) şi două minime
(unul principal în mai, şi altul secundar, în iulie-august). Creşterea cu 1-2% a
umezelii relative din luna iunie, faţă de mai, se datorează sporului de
umiditate, care apare în atmosferă, prin intensificarea evaporaţiei într-o
perioadă caldă, dar bogată în precipitaţii.
 Numărul de zile în care umiditatea poate să coboare sub, sau să atingă
valoarea de 30% ajunge în medie anual la 3,3 zile în oraşul Botoşani, iar cel
în care umiditatea relativă egalează, sau depăşeşte valoarea de 80%, la ora
13ºº ajunge la 94,9 zile.
Regimul diurn al umezelii relative este caracterizat printr-un maxim
dimineaţa şi un minim la amiază. Maximul de dimineaţă se produce la
sfârşitul nopţii spre dimineaţă, între orele 5ºº- 7ºº, iar minimul se înregistrează
în orele de după-amiază 13ºº- 15ºº, când se produc şi maximele termice
diurne, iar Soarele este sus pe bolta cerească.

3.5. Nebulozitatea
Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire a cerului cu nori, se
măsoară în zecimi din bolta cerească şi este un element climatic important, în
special datorită influenţelor pe care aceasta le exercită asupra proceselor
radiative şi termice ce se produc în atmosferă şi la suprafaţa terestră.
Nebulozitatea contribuie la reducerea cantităţii de radiaţie solară ajunsă
la suprafaţa terestră şi scăderea cantităţii de energie calorică iradiată de
suprafaţa terestră în spaţiul atmosferic. Succesiunea diferitelor formaţiuni
barice şi a diverselor mase de aer de deasupra oraşului Botoşani, precum şi
configuraţia reliefului, au o influenţă importantă asupra regimului
nebulozităţii, prin creşterea sau reducerea gradului de acoperire a cerului cu
nori.
Gradul de nebulozitate se determină din ochi, pe toată bolta cerească
vizibilă, după sistemul zecimal. Astfel, dacă cerul este complet senin sau când
norii acoperă mai puţin de 1/10 din întreaga boltă cerească, se consideră că
nebulozitatea este 0. Când este acoperită o zecime din boltă, nebulozitatea
este 1, când sunt acoperite 2/10 sau 3/10 din cer, nebulozitatea este 2 sau 3
ş.a.m.d. Când cerul este complet acoperit, nebulozitatea este 10. Când, printre
nori, se văd spărturi a căror suprafaţă totală este cu mult mai mică de 1/10,
nebulozitatea (egală cu 10) se înscrie într-un pătrăţel. În registrul RM-1 se va
înscrie deci 10.
La aprecierea nebulozităţii nu se iau în considerare spărturile dintre
elementele constitutive ale norilor (filamente, grămăjoare, benzi), care sunt
caracteristice pentru unele genuri de nori, cum ar fi norii Cirrus, Cirrocumulus
şi unele varietăţi de Altocumulus. Când tot cerul este acoperit de nori,
existând şi norii discontinui specificaţi mai sus, nebulozitatea se notează de
asemenea cu 10.
Dacă nebulozitatea este cu totul neînsemnată – pe cer se găsesc nori mici
izolaţi – în registrul RM-1 se va adăuga la genul norilor cuvântul „urme”,
astfel încât înscrierea va fi: „0/0 Cu (urme)”, „0/0 Ci (urme)”.
Dacă nebulozitatea este mică, în special mai redusă decât o zecime şi
norii sunt concentraţi la orizont, acesta trebuie de asemenea notată în registrul
RM-1, indicându-se direcţia în carese văd norii şi pe cât este posibil,
determinându-se genul lor. De exemplu „0/0 la E lângă orizont nori”, „0/0 la
S lângă orizont Cb”, „1/0 la SE lângă orizont Ci”.
La observaţia de nebulozitate se determină atât nebulozitatea totală, adică
gradul de acoperire a cerului cu norii tuturor etajelor, cât şi nebulozitatea
inferioară, adică gradul de acoperire a cerului cu norii din etajul inferior.
Nebulozitatea (totală şi cea inferioară) se înscrie în registrul RM-1 sub formă
de fracţie. La numărător se înscrie nebulozitatea totală, iar la numitor
nebulozitatea inferioară. Exemple de înscriere a nebulozităţii sunt prezentate
în tabelul de mai jos.
Nr.de ordine Înscrierea în
al Caracterul de acoperire a bolţii cereşti registrul RM-
exemplului 1
Întreaga boltă cerească este acoperită cu nori, însă norii
inferiori lipsesc complet, sau există nori inferiori izolaţi, care în
1 totalitatea lor ocupă mai puţin de jumătate de zecime. Nu există 10/0
spărturi prin care să se vadă cerul
albastru ..........................................................................................
..............
Tot cerul este acoperit cu nori, însă există spărturi mici care
2 ocupă în total mai puţin de o jumătate de zecime; norii inferiori
lipsesc sau ocupă în total mai puţin de o jumătate zecime ........... 10/0
Tot cerul este acoperit cu nori. Norii inferiori acoperă toată
 bolta cerească, dar printre el există spărturi care ocupă mai puţin
3 de o jumătate de zecime. Printre aceste spărturi se văd norii din 10/10
etajul mijlociu şi cel superior. Cerul albastru nu se
vede ...............................................................................................
........
Tot cerul este acoperit cu nori inferiori, dar există spărturi care
4 ocupă mai puţin de o jumătate de zecime. Prin aceste spărturi se 10/10
vede cerul senin .............................................................................
5 Cerul întreg este acoperit cu nori din etajul inferior .................... 10/10
6 Cerul este complet senin sau se găsesc nori care, în totalitatea
lor, nu acoperă o jumătate dintr-o zecime ..................................... 0/0
7 Nebulozitatea totală reprezintă 8/10 din suprafaţa cerului
vizibil, dintre care norii din etajul inferior acoperă 6/10 din cer... 8/6
Tot cerul este acoperit cu nori. Norii inferiori ocupă 6/10 din
8 suprafaţă. Restul de 4/10 este acoperit de norii translucizi din 10/6
etajul mijlociu ...............................................................................

Valoarea medie anuală a nebulozităţii la Botoşani este de 6,2, dar aceasta

prezintă variaţii de la un an la altul, de exemplu, în anii 1963, 1970, 1975 s-au
înregistrat valori sub media multianuală, iar peste aceasta medie în anii 1968,
1974, 1984 etc.
Regimul anual al nebulozităţii. În timpul anului, nebulozitatea medie
lunara este minimă la sfârşitul verii (in luna august – 4,7 zecimi) şi maximă la
începutul iernii (în luna decembrie, peste 7 zecimi), în funcţie de frecvenţa
ariilor ciclonale şi a sistemelor frontale, nebulozitatea oscilează în limitele
valorice anuale medii de aproape 3 zecimi. Un maxim secundar se conturează
în luna februarie (valorile cresc cu 0,1-0,3 zecimi faţă de lunile ianuarie şi
martie), iar în luna ianuarie se evidenţiază un minim secundar.
Cea mai ridicată valoare a nebulozităţii în regiunea studiată s-a
înregistrat în luna februarie a anului 1984 şi a fost egală cu 9,2 zecimi, iar cea
mai redusă în luna septembrie a anului 1975. Amplitudinea maximă anuală a
nebulozităţii atinge valoarea de 7,5 zecimi.
Din datele analizate a reieşit ca de la un an la altul, pentru aceeaşi lună
apar amplitudini de nebulozitate foarte mari, care pot atinge în februarie, pe
fondul unor situaţii barice complexe şi variabile, valoarea de 4,5 zecimi, iar în
septembrie 5,6 zecimi.
 Valorile medii anuale cele mai scăzute ale nebulozităţii se înregistrează
la ora 13ºº, după trecerea Soarelui la meridianul locului, convecţia termică
fiind în acest moment din zi cea mai activă.
Valorile maxime ale nebulozităţii se înregistrează în lunile cu dese
succesiuni ale fronturilor atmosferice, pe fondul prezenţei depresiunilor barice
şi a sistemelor noroase de tip stratiform (regim ciclonal), iar valorile minime
se înregistrează în cazul unor mase de aer cu regim anticiclonal.
3.6. Durata de strălucire a Soarelui însumează la Botoşani 1918,5 ore
anual (57591,2 zecimi), din care 70%, respectiv 1350 ore, se realizează în
lunile aprilie – septembrie, iar în semestrul rece, datorită creşterii nebulozităţii
şi micşorării zilei, valoarea scade la 596 de ore.

Durata de strălucire a Soarelui (ore si zecimi) 1970-1999

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

75,1 89,9 123,2 158,7 231,2 244,7 267,6 257,1 191,0 142,0 78,0 60,0
2253, 2697, 3695, 4760, 6935, 7341, 8027, 7714, 5731, 4267, 2339, 1828,
8 7 4 4 2 0 5 3 2 2 2 3

Lunar, cele mai mici valori medii de strălucire a Soarelui se înregistrează

în lunile noiembrie-februarie (60-90 de ore), iar cele mai mari valori sunt din
martie şi până în octombrie (123-268 ore), cu maxime lunare în iunie-august.
 Durata de stralucire a Soarelui

300

200

100

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
ORE 75 90 123 159 231 245 268 257 191 142 78 60

Figura 12. Variaţia duratei de strălucire a Soarelui pe parcursul unui an, la

Botoşani.

O sporire accentuată a duratei de strălucire a Soarelui are loc între lunile

februarie şi martie, iar între lunile octombrie şi noiembrie se înregistrează o
scădere de aproximativ 60 de ore. Acest lucru are loc datorită faptului că la
sfârşitul lunii martie, durata zilei creşte, pe când la începutul toamnei,
procesul are loc invers. La aceasta se adaugă şi influenţa maselor dea aer
frecvente în aceste perioade, care determină un regim al nebulozităţii cu
scăderi accentuate începând din martie şi cu creşteri puternice din luna
octombrie.
Sumele anuale ale duratei de strălucire a Soarelui variază foarte mult de
la un an la altul, astfel au fost ani cu abateri pozitive, între (2000-2175 ore în
anii 1973, 1982, 1986, 1992, 1993, 1994, 1995, 1998 şi 1999 când s-a
înregistrat maxima de 2175 ore) şi ani în care s-au observat abateri negative
(între 1609-1839 ore) faţă de mediile multianuale, cum ar fi: 1970, 1980,
1984, 1991, 1996. Aceste abateri au la baza fluctuaţiile care au avut loc în
circulaţia şi frecvenţa principalelor tipuri de mase de aer, predominante în
regiunea în care se afla şi oraşul Botoşani.
 Maximul diurn al duratei de strălucire a Soarelui are loc în intervalul
orar 11³º-13³º, încadrând astfel momentul în care unghiul razelor solare cu
suprafaţa terestră este maxim, iar cele mai mari descreşteri se înregistrează
după-amiază (după ora 17ºº) când nebulozitatea sub efectul convecţiei termice
are valorile diurne cele mai ridicate.

3.7. Precipitaţiile atmosferice.

Precipitaţiile atmosferice, sunt poate cel mai important element climatic,

aceasta făra a neglija sau minimaliza importanţa celorlalte elemente, în
special a temperaturii. Acestea reprezintă fenomenele meteorologice a căror
caracteristică principală o constituie marea lor variabilitate în ceea ce priveşte
frecvenţa, intensitatea şi durata lor. Ele se produc la intervale neregulate, în
cantităţi diferit şi se repartizează teritorial în mod neuniform.
Precipitaţiile atmosferice depind în distribuţia spaţială şi mersul lor
valoric în timp în cea mai mare proporţie de dinamica maselor de aer, ale
cărei parametri se schimbă în timp de o zi, o lună, un anotimp, un sezon, un
an sau de la un an la altul, de factorii geografici regionali şi locali, în special
de caracteristicile reliefului, ca şi de alţi factori geografici şi elemente
climatice.
Sursa principală de umiditate pentru regiunea în care se afla oraşul
Botoşani este cea atlantică. Lipsa precipitaţiilor sau cantităţile foarte mici ale
acestora se datorează instalării tipului de timp anticiclonic, manifestării
advecţiilor de aer continental uscat ce provin din spaţiul geografic ce se
întinde spre estul şi nord-estul Europei sau a celor din zona subtropicală şi
tropicală ce sunt predominant uscate (Mihăilă, 2003).
Regimul anual al precipitaţiilor. Cantitatea medie multianuală de
precipitaţii este la Botoşani de 548,7 mm (date din perioada 1896-2000).
Aceasta cantitate este neuniform repartizată pe luni, ani şi anotimpuri. Faţă de
media multianuală, se observă variaţii destul de însemnate între anii ploioşi şi
cei deficitari ca precipitaţii. De exemplu, în anul 1912, la Botoşani s-au
acumulat 964,0 mm, pe când în 1946 doar 344,6 mm. Regimul anual al
precipitaţiilor atmosferice la Botoşani este de tip continental (vezi grafic),
caracterizat prin existenţa unui singur maxim, în luna iunie (83,7 mm) şi a
unui singur minim, în luna februarie (22,3 mm).
Cantităţi anuale, semestriale şi anotimpuale de precipitaţii la Botoşani
(1896 – 2000)
An S.R S.C I P V T
mm mm % mm % mm % mm % mm % mm %

550, 164, 29, 384, 70, 74, 13, 139, 25, 221, 40, 113, 20,
1 4 9 3 1 2 5 5 4 8 4 2 6
Cantităţile mari de precipitaţii căzute în decursul anului apar atunci când
activitatea ciclonică a fost foarte intensă şi de lungă durată (de exemplu, anul
1998 cu 823,7 mm) faţă de anii în care a predominat timp îndelungat un regim
anticiclonic şi advecţia aerului tropical continental cald şi uscat, cum s-a
întâmplat în anul 1986 când s-au înregistrat doar 323,8 mm.

Regimul anual al precipitatiilor (mm)

(1896-2000)

100
80
60
40
20
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
precipitatii 23 22 25 48 66 84 81 57 48 34 31 29

Regimul anotimpual al precipitaţiilor. Pe anotimpuri, ca o caracteristică de

bază a climatului temperat continental cu nuanţe excesive, vara cad cele mai
importante cantităţi de precipitaţii 40,4%, iar iarna cele mai puţine 13,5% din
totalul anului. Primăvara (25,4%) şi toamna (20.6%) înregistrează cantităţi
intermediare de precipitaţii, comparativ cu celelalte două anotimpuri.
Aportul principal la volumul mediu multianual îl au precipitaţiile sub
forma lichidă, din perioada caldă a anului (~70%), determinate fie de advecţia
maselor de aer umed şi instabil, care vin dinspre Oceanul Atlantic, şi de
activitatea frontală, fie de procesele termo-convective, care produc averse
frecvente. Când ciclonii atlantici au mare stabilitate, precipitaţiile cad
continuu şi sunt însoţite de vânturi puternice (de exemplu, anii 1969, 1970).
În perioada rece a anului, datorită frecvenţei mari a maselor de aer
continental rece şi uscat şi a slăbirii convecţiei termice, cantitatea de
precipitaţii scade sub 30% din totalul anual.
Regimul lunar al precipitatiilor - este influenţat de dinamica maselor de
aer, care determină un maxim în anotimpul cald (în iunie cu 83,7 mm) şi un
minim în anotimpul rece (ianuarie-februarie cu 22,3 mm). Diferenţa esenţială
în cazul celor doua luni se concretizează în valorile mult mai mari ale sumelor
lunare de precipitaţii din luna iunie, comparativ cu luna ianuarie (de peste trei
ori).

Precipitaţii medii multianuale în mm. (1896-2000)

I II III IV V VI VII VII IX X XI XII An
I
22, 22, 24, 48, 66, 83, 80, 57, 47, 34, 31, 29, 550,
6 3 9 3 3 7 8 3 9 2 1 3 1

„În ianuarie masele de aer din zona anticiclonului euroasiatic au o

frecvenţă mare, venind reci, frecvent geroase, uscate, în calea lor
neinterpunându-se nici un obstacol orografic major, iar sistemele noroase
legate de fronturile ciclonilor mediteraneeni sunt dirijate în special peste
Câmpia Panonică, la est de barajul orografic al Carpaţilor Orientali nereuşind
să pătrundă decât arareori, toate acestea duc la înregistrarea unor cantităţi
medii foarte mici de precipitaţii.
 În iunie, activitatea ciclonică se intensifică la periferia nordică a dorsalei
anticiclonului Azorelor, extinsă la sud de România, aducând mase de aer
umed şi instabil, iar convecţia termică se constituie ca un supliment de
umiditate celui adus de circulaţia vestică de pe întinderile oceanice din vestul
Europei.” (Mihăilă, 2003)
Între lunile aprilie şi mai, cantitatea de precipitaţii atmosferice
înregistrează o creştere accentuată (20-30 mm), iar între lunile august-
septembrie o scădere de 10-20 mm. Pentru regiunea studiată se poate observa
că în lunile iunie-iulie, valorile cantitative medii de precipitaţii sunt
aproximativ egale, în lunile august-septembrie acestea scad datorita regimului
anticiclonic şi a convecţiei termice în scădere. În noiembrie, cantitatea de
precipitaţii scade şi mai mult (33,6 mm), influenţată în primul rând de
advecţia aerului rece dinspre nord şi nord-est care produce răcirea accentuată
a aerului.
La Botoşani au existat luni în care nu au căzut deloc precipitaţii sau
acestea au fost neînsemnate ca în ianuarie 1936 şi septembrie 1982 (0,0 mm)
şi luni în care a plouat excesiv, de exemplu, în septembrie 1912 – 304,9 mm.

Frecvenţa şi abundenţa precipitaţiilor atmosferice

Cantăţi maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore reprezintă un

parametru meteorologic foarte important, care exprimă atât caracterul
continental al zonei studiate, cât şi marea variabilitate a regimului
pluviometric. Acest parametru are valori mici în lunile de iarnă şi creşte
treptat spre cele de vara.

Precipitaţiile atmosferice maxime (absolute) în 24 h (1923-2001)

I II III IV V VI VII VII IX X XI XII Maxim
I a
absolut
a
23, 26, 21, 58, 68, 67, 81, 80, 63, 49, 55, 48, 81,2
6 6 3 7 4 6 2 4 4 8 5 0
1958 1946 1981 1979 1995 2001 2000 1969 1989 1939 1960 1930 2000

Uneori, cantitatea de precipitaţii căzută numai în 24 de ore se apropie de

cantitatea medie a lunii respective (de exemplu, în luna iunie 1951, când pe
parcursul a 24 de ore s-au adunat 69,5 mm, ceea ce reprezintă peste 80% din
cantitatea medie a acelei luni), sau chiar o depăşeşte, de cum s-a întâmplat în
luna august 1969, când precipitaţiile căzute (80,4mm) au întrecut normala
lunii respective cu peste 20 mm.
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore se înregistrează
de obicei vara, iar cele mai reduse în lunile de iarnă (vezi tabel). Regimul
lunar evidenţiază cantităţi foarte mari în lunile iulie (81,2 mm) şi august (80,4
mm) şi valori dintre cele mai reduse în ianuarie (23,6 mm) şi martie (21,3
mm).

Frecvenţa zilelor cu precipitaţii ≥ 0.1 mm

Caracteristicile regimului anual de precipitaţii mai sunt scoase în

evidenţă şi de frecvenţă cu care cad acestea. Din analiza frecvenţei medii a
zilelor cu precipitaţii ≥ 0.1 mm, la Botoşani se observă că cel mai mare număr
de zile cu precipitaţii se înregistrează la sfârşitul primăverii, începutul verii
(12,1 zile ) (vezi tabel), iar cel mai mic număr toamna (8,7 zile).

Tabel Numărul mediu al zilelor cu precipitaţii ≥ 0,1 mm la Botoşani (1896-

1983; 1994-2000)
I F M A M I I A S O N D AN
10, 9,8 11, 11, 12, 11, 11, 10, 9,9 8,7 10, 11, 129
9 4 6 1 3 9 8 5 0
 Anul cu cele mai multe zile de precipitaţii a fost 1941 cu 179 zile, iar
anul cu cele mai puţine a fost 1929 cu 62 zile. Anual sunt în medie 129 zile cu
precipitaţii, distribuite pe anotimpuri după cum urmează: 31,7 iarna, 35,1
primăvara, 34,0 vara şi 29,1 toamna. Datorită proceselor aero-sinoptice
specifice sezonului rece, precipitaţiile în această perioadă cad sub formă de
ninsoare.
Durata precipitaţiilor la Botoşani (după Mihăilă, 2003)
Durata medie anuală a căderilor de precipitaţii sub forma de ploaie,
averse de ploaie, ninsoare, averse de ninsoare şi burniţă în perioada 1974-
1998 ajunge la Botoşani, la 684 ore, aceste precipitaţii se înregistrează în doar
7,8% din timpul unui an. Timpul afectat ploii din durata unui an este de 3,7%,
averselor de ploaie le revin 0,6 % din timp, ninsoarea deţine 3,0%, aversele de
ninsoare doar 0,02 %, iar burniţa se înregistrează în 0,43 % din timp.
Regimul anual al duratei precipitaţiilor la Botoşani (1974-1998)
evidenţiază două maxime şi două minime anuale: un maxim principal în
decembrie, unul secundar în februarie, un minim principal în august şi un
altul secundar în ianuarie.
Ploile torenţiale (3-4 ploi pe an) se semnalează de obicei în luna iunie, în
intervalul aprilie-iunie acestea sunt mai frecvente ca număr şi durata, spre
deosebire de intervalul iunie-octombrie când îşi diminuează prezenţa datorită
scăderii activităţilor ciclonice şi a celor termo-convective. În medie, la
Botoşani, în timpul unei ploi torenţiale se acumulează o cantitate de
precipitaţii de 6,3 mm.
Fenomenul invers, al apariţiei perioadelor de secetă, constituie de
asemenea o caracteristică, cu toate că acestea nu au intensitatea nici durata
celor din sud-estul ţării (Bărăgan şi Dobrogea). După N. Topor (1964), durata
medie pe timp de 30 de ani a perioadelor secetoase este de 14,3 zile la
Botoşani, putând ajunge în unii ani la 45 de zile (1936). Faţă de numărul
mediu de 6 secete anual în Botoşani, acestea pot ajunge în unii ani deficitari
în precipitaţii chiar la 12, cum s-a întâmplat în 1935, dar pot şi scădea în anii
ploioşi doar la 2, cum a fost în 1954.
Ninsoarea şi stratul de zăpadă. Din luna noiembrie, odată cu scăderea
temperaturii aerului şi frecvenţa tot mai mare a invaziilor de aer din nord,
nord-est şi est, la Botoşani, îşi fac apariţia precipitaţiile atmosferice sub forma
de zăpadă. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare este în regiunea oraşului
Botoşani de 43,2 zile pe an, iar numărul mediu anual de zile cu sol acoperit
depăşeşte doua luni şi este de 71,8 zile.
La Botoşani, cea mai timpurie ninsoare s-a produs pe 5 octombrie 1991,
iar cea mai târzie ultima ninsoare pe 28 mai 1970. În luna ianuarie se
înregistrează doua maxime, numărul maxim al zilelor cu ninsoare (peste 9
zile) şi numărul maxim anual la zilelor cu sol acoperit (20,7 zile).
Grosimea stratului de zăpadă creşte din octombrie-noiembrie, până când
ajunge maximă în luna februarie, după care scade, ajungând la valoarea 0 la
sfârşitul lunii martie. Grosimea maximă absolută s-a înregistrat la Botoşani
(după „ Clima R. S. România”,1966) în perioada anterioară anului 1956, în
ianuarie stratul de zăpadă a atins grosimea maximă de 134 cm.

3.8. Regimul vânturilor.

Circulaţia generală a atmosferei, exercită un rol determinant asupra

tuturor elementelor şi fenomenelor climatice, cu atât mai mult asupra
vântului, influenţându-i frecvenţa şi viteza, cât şi distribuţia teritorială.
În regiunea în care se află oraşul Botoşani, vânturile se dezvoltă sub
acţiunea directă a centrilor barici care au o frecvenţă mai mare în partea de est
şi de nord –est a României. Relieful prin altitudinile sale în general reduse,
prin orientarea sa şi prin obstacolele naturale şi antropice de diferite
dimensiuni (păduri, aşezări umane) influenţează atât direcţia, cât şi viteza de
deplasare a maselor de aer.
 Frecvenţa pe direcţii a vântului. Pentru zona studiată vânturile
predominante cu o frecvenţă accentuată sunt cele de nord-vest în proporţie de
29,2%, urmate de cele de sud-est în proporţie de 16,3%. Celelalte direcţii din
care bate vântul înregistrează la Botoşani procente mult mai mici, după cum
urmează: sud - 3,7%, nord - 4,2%, vest - 4,0%, est şi sud-vest 3,7%, pe
ultimul loc ca pondere sunt situate vânturile de pe direcţia nord-est cu 2,2%.
În perioada caldă a anului predominante sunt vânturile de nord-vest care
urcă de la 30,2% în luna mai, la aproape 40% în luna iulie, pentru a scădea
apoi treptat ca frecvenţă până la 23,5% în luna octombrie. Intensificarea
vânturilor de NV şi N în anotimpurile de primăvară şi mai ales vara, se
datoreşte producerii minimelor barice din sud-estul Europei, către care se
deplasează, în această perioadă, masele de aer din zona Oceanului Atlantic, ce
favorizează cantităţile însemnate de precipitaţii de la sfârşitul primăverii şi
începutul verii.

Frecvenţa medie anuală şi lunară a vântului şi a calmului la Botoşani (%)

(după Mihăilă, 2003)
Luna I F M A M I I A S O N D AN

direcţi
a
N 2,8 4,9 5,0 5,4 5,6 5,6 5,6 5,0 2,7 3,6 3,0 1,5 4,2
NE 1,2 2,6 3,0 3,0 3,1 2,7 2,2 1,9 1,3 1,6 1,5 1,6 2,2
E 4,2 4,8 6,5 5,4 3,2 2,0 1,8 2,1 1,6 3,4 4,8 3,8 3,7
SE 15, 20, 20, 19, 18, 11, 7,9 11, 14, 18, 20, 17, 16,
8 2 7 4 2 0 0 7 5 6 1 3
S 3,1 3,3 4,1 3,7 5,1 4,4 3,2 3,1 3,7 3.1 4,3 3,5 3,7
SV 4,6 4,0 4,3 3,4 3,0 3,1 2,6 2,2 3,7 3,4 4,3 4,9 3,6
V 3,7 3,1 4,0 3,9 3,9 4,6 5,2 3,6 4,2 3,3 4,7 3,3 4,0
NV 29, 29, 24, 29, 30, 36, 37, 31, 27, 23, 23, 28, 29,
3 2 7 0 2 8 4 4 2 5 5 1 2
C 35, 27, 27, 26, 27, 29, 34, 39, 40, 38, 33, 36, 33,
3 9 7 2 7 8 0 7 9 8 3 2 1
 În aceeaşi perioadă caldă a anului, cea de-a doua componentă a rozei
vânturilor de la Botoşani, cea de sud-est, ia valorile cele mai scăzute, atingând
frecvenţa de 7,9% în luna iulie; creşte apoi spre toamnă, ajungând dominantă
din noiembrie (20,6%) până în aprilie.

Calmul atmosferic Remarcabil pentru zona studiată este frecvenţa mare

a zilelor calme (33,1%). Proporţia acestora variază între 26,2% în aprilie şi
40,9% în septembrie. Calmul atmosferic este scăzut în lunile de primăvară
(26-28%), datorită instabilităţii maselor de aer, şi are valori ridicate la
sfârşitul verii şi începutul toamnei (39-41%). Din graficul de mai jos, se
observă că din martie până în septembrie valoarea calmului atmosferic creşte,
iar în octombrie-noiembrie scade, urca uşor în lunile decembrie-ianuarie,
pentru a scădea în următoarea lună la 28%.
 Evolutia calmului atmosferic in orasul
Botosani
45

40

35

30

25 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
calmul atmosferic 35.5 27.9 27.7 26.2 27.7 29.8 34 39.7 40.9 38.8 33.3 36.2

Viteza vântului depinde de gradientul baric orizontal (dezvoltat între

principalii centri de acţiune atmosferică), de relief şi de suprafaţa subiacenta.
În condiţiile unor valori mari ale gradientului baric viteza maximă a vântului
poate să atingă valori puţin obişnuite, cum s-a întâmplat pe 5 ianuarie 1966
când la Botoşani s-au înregistrat viteze de 55m/s (198 km/h).
În timpul iernii, când gradientul baric orizontal creat între anticiclonul
euroasiatic şi ciclonii foarte activi din bazinul Marii Mediterane, are valori
foarte mari, se declanşează vânturi violente. Pe fondul unor condiţii de
ninsoare acestea se transformă în viscole ce transportă, atât zăpada în cădere ,
cât şi pe cea depusă.

Viteza vântului pe direcţii. Vitezele medii anuale pe direcţii ale vântului

în regiunea oraşului Botoşani, indică faptul că cele mai puternice manifestări
le au vânturile din nord-vest, urmate de cele din nord şi sud-est. Vitezele
medii anuale cele mai mici se remarcă la vânturile din nord-est şi est.
Cele mai frecvente vânturi – din nord-vest – au cele mai mari viteze
anuale de 5,0 m/s, urmate de vânturile din sud-est şi vest a căror viteză medie
anuală este de 3,8 m/s. Relaţia dintre viteza şi frecvenţa vântului este de cele
mai multe ori direct proporţională. De exemplu, vânturile de nord-est au la
Botoşani cea mai redusă frecvenţă 2,2%, dar şi cea mai redusă viteză medie
anuală 1,9 m/s.

3.9. Fenomene climatice secundare.

Dintre fenomenele şi procesele meteorologice ce însoţesc diversele stări

de vreme o importanţă deosebită în conturarea caracteristicilor climatice de
ansamblu o prezintă: ceaţa, grindina, roua, fenomenele orajoase, bruma,
chiciura, poleiul şi viscolul. Aceste fenomene se caracterizează prin
discontinuitate, în timp, şi prin repartiţie neuniformă, în spaţiu.
Particularităţile circulaţiei generale ale atmosferei de la un sezon la altul,
determină producerea diverselor fenomene şi procese meteorologice. În
sezonul rece al anului, sub impulsul temperaturilor scăzute şi al invaziilor
frecvente ale maselor de aer rece aparţinând anticiclonului euroasiatic
caracteristice sunt următoarele fenomene climatice:
Bruma este un fenomen specific sezonului rece, însoţeşte îngheţul şi se
prezintă sub forma unor depuneri de gheaţă cu aspect cristalin (ace, pene,
evantai). Geneza fenomenul de brumă în Moldova, se leagă de advecţiile de
aer rece ce provin din arealul pustei maghiare, de advecţiile de aer rece
dinspre nord-vest (Cehia, Slovacia, Ungaria), dinspre Europa Centrală şi de
Vest, dinspre Europa de Nord, sau dinspre nord - estul Europei (Câmpia
Rusă) (N. Topor, 1958).
În municipiul Botoşani se produc anual în medie 30-35 de zile cu bruma,
dar numărul maxim poate ajunge şi la 53-54 zile. În timpul unui an, bruma se
înregistrează cel mai frecvent toamna, primăvara şi la începutul lunii
decembrie. Toamna, cea mai timpurie brumă se produce în prima jumătate a
lunii septembrie (15-17 septembrie 1956), iar primăvara, cea mai târzie ultima
brumă se produce în prima decadă a lunii mai (de exemplu, pe data de 17 mai
în anul 1986).
Viscolul este un fenomen climatic secundar ce se produce începând din
luna noiembrie şi până în aprilie inclusiv. În luna februarie, viscolul atinge un
maxim de manifestare, când se înregistrează cele mai multe zile cu viscol.
Acest fenomen este foarte variabil de la un an la altul, astfel se înregistrează
ani cu peste 20 de zile cu viscol, sau ani în care acesta este semnalat sporadic.
„ De remarcat este că în timpul viscolelor violente, viteza vântului poate
urca pâna la aproape 200 km/h, caz în care, pe lângă zăpada viscolită si care
troienită blochează căile de comunicaţie, poate provoca pagube materiale
însemnate (viscolul din 4-7 ianuarie 1966 al Botoşani si Iaşi).” (Mihăilă,
2003)
Chiciura se prezintă sub forma unor cristale de gheaţă, albe,
sfărâmicioase, asemănătoare cu zăpada, care se formează pe ramuri,
conductori şi pe colţurile, muchiile obiectelor, în prezenţa ceţii şi a vântului
slab.
Anual se înregistrează în medie 2-8 zile cu depuneri de chiciură, dar ca şi
în cazul viscolului evoluţia acestui fenomen este foarte variabilă de la un an la
altul.
În decursul unui an, fenomenul de chiciură începe să fie semnalat spre
sfârşitul lunii noiembrie, atinge maximul de frecvenţă în luna ianuarie (1,3-
4,5 zile), după care scade până la începutul lunii martie când dispare complet.
Din aprilie până în octombrie fenomenul de chiciură este absent.
Poleiul reprezintă un strat de gheaţă mat sau transparent care se depune
pe sol şi pe obiecte, mai ales spre partea expusă vântului, ca urmare a
îngheţării picăturilor de ploaie pe o suprafaţa puternic răcită. Acest fenomen
are consecinţe nefavorabile, în special pentru transporturile rutiere şi aeriene.
 Numărul mediu anual de zile cu polei la Botoşani este de 3-4 zile. În unii
ani poleiul se produce mai frecvent, dar mulţi ani acesta poate lipsi.
În regiunea studiată, numărul maxim de zile cu chiciură se înregistrează
în lunile ianuarie şi decembrie. Cel mai târziu poleiul s-a produs în luna
martie, 2 zile în anul 1964. În sezonul cald (mai-septembrie) poleiul nu a fost
semnalat niciodată.
Ceaţa în regim diurn are o densitate maximă noaptea şi mult mai redusă
ziua, iar în timpul anului are o frecvenţă mare în sezonul rece. Ceaţa se
prezintă sub forma unor particule de apă care plutesc în atmosferă şi reduc
vizibilitatea la sub 1 km.
Numărul mediu anual de zile cu ceaţă la Botoşani este de 58, iar
frecvenţa maximă a zilelor cu ceaţa se înregistrează în luna decembrie (6,6
zile).
Durata medie anuală a fenomenului de ceaţă la Botoşani ajunge la 301,6
ore, în luna decembrie ceaţa are duratele medii lunare cele mai ridicate (62,53
ore), iar in lunile iulie şi august câte 0,83 ore în fiecare lună, duratele medii
lunare cele mai reduse în profil anual.
În sezonul cald fenomenele meteorologice care au o frecvenţă mare de
producere sunt:
Roua se formează prin condensarea vaporilor de apă (existenţi la partea
inferioară a atmosferei) pe suprafaţa activă, răcită prin radiaţie în timpul
nopţilor senine şi liniştite, din anotimpul cald. Roua este un fenomen
meteorologic, care are în general consecinţe favorabile, deoarece suplineşte
de multe ori lipsa precipitaţiilor.
Acest fenomen are o frecvenţa mult mai mare în regiunea oraşului
Botoşani, comparativ cu celelalte fenomene hidrometeorologice, în jur de 70-
100 de zile cu rouă.
În timpul anului numărul zilelor cu rouă creşte din luna martie, când se
înregistrează sporadic, până în august, când frecvenţa este maxima. În
continuare, de la luna la luna, zilele cu rouă sunt din ce în ce mai puţine până
în decembrie când se mai produce sporadic (1-2 zile).
Grindina este generată de norii Cumulonimbus şi cu toate că se produce
destul de rar, poate provoca, în scurt timp, pagube materiale foarte
importante.
Grindina, prezintă cea mai redusă frecvenţă comparativ cu celelalte
fenomene climatice secundare, dar efectele negative ale acesteia sunt dintre
cele mai mari. La Botoşani, numărul mediu anual de zile cu grindină este de
0,9 pe an, maximul înregistrându-se în luna iunie.
Fenomenele orajoase Căderile de grindină, sunt însoţite de cele mai
multe ori de oraje, acestea fiind mult mai frecvente, dar şi mai puţin
păgubitoare. Numărul anual de zile cu fenomene orajoase este, la Botoşani, de
24,4.
În cursul unui an, numărul de zile cu oraje este maxim în luna iunie, iar
numărul minim anual se înregistrează în intervalul noiembrie-februarie.
Durata medie anuală a fenomenelor orajoase din perioada 1974-1998 arată că
la Botoşani acestea au durat 68,6 ore, din care 18,6 ore în luna iunie-maximul,
iar în februarie acestea au fost absente.
Fenomenele de secetă şi uscăciune şi ploile torenţiale au fost deja tratate
în această lucrare la subcapitolul privind precipitaţiile atmosferice.

Capitolul IV
 Schimbări climatice în oraşul Botoşani şi cauzele
acestora

În capitolul următor vom analiza comportamentul elementelor climatice

în arealul urban, pentru a observa la scară mare, cum acţionează clima la
schimbările antropice.
Clima oricărei regiuni de pe suprafaţa terestră prezintă anumite
caracteristici zonale datorită factorilor climatogeni (dinamica generală a
atmosferei, curenţii oceanici, răspândirea uscatului, mărimea acestuia,
altitudinea si orientarea culmilor muntoase, apropierea sau depărtarea unui
teritoriu de ocean sau de mare). În grupa factorilor climatogeni se înscrie şi
factorul antropic, care, prin activitatea sa a început sa aibă un rol foarte
important modificând – în sens negativ, sau pozitiv - clima unui teritoriu.
În general, clima unui oraş este generata în primul rând de factorii
climatogeni specifici zonei respective. În amănunt însă, oraşul introduce o
serie întreagă de modificări în climatul de pe arealul sau, creându-şi un climat
propriu, cu caracteristici distincte. Astfel oraşele îndeplinesc o importantă
funcţie climatogenă. „Aceasta funcţie este cu atât mai deosebită cu cât oraşul
este mai mare, are o structură urbană complexă, o funcţie economica mai
intensă (în special, industrială) şi este amplasat pe un relief fragmentat.” (El.
Erhan, 1979)
În afară de factorii amintiţi, o mare însemnătate (poate cea mai mare)
pentru punerea în evidenţă a caracteristicilor climei oraşului o are şi
impurificarea atmosferei urbane cu gaze, funingine, praf etc.
De-a lungul anilor s-au produs:
4.1. Modificări a acţiunii factorilor naturali de către oraşe (radiaţia
solară, dinamica atmosferei).
4.2. Schimbări survenite la nivelul elementelor climatice în aria
urbană. Aici avem în vedere: durata de strălucire a Soarelui, temperatura
 aerului, vânturile, umezeala relativă a atmosferei urbane, nebulozitatea şi
ceaţa.

4.3 Cauzele schimbărilor climatice din oraşul Botoşani

Cauzele care au determinat variaţiile temperaturii aerului în ultimii 80 de
ani, la Botoşani sunt, în primul rând, globale: variaţia intensităţii de flux al
radiaţiei solare, creşterea sau scăderea periodică a frecvenţei succesive a
maselor de aer oceanic sau continental în josul părţii centrale sau de sud-est a
Europei sau modificarea compoziţiei aerului, datorată poluării antropice.
Având în vedere că recenta încălzire este resimţită la nivel global, dar cu
intensităţi diferite, problema schimbării climatice survenită în oraşul
Botoşani, ar trebui să fie cauzată, în mare parte, de aceeaşi factori.

4.4. Cauzele regionale

Chiar dacă în oraşul Botoşani, la ora actuală, industria nu este foarte
dezvoltată, în comparaţie cu alte centre industriale, totuşi poluarea există în
această regiune şi nu este numai locală, o mare parte provenind din poluarea
transfrontalieră.

Poluarea transfrontalieră

Datorită dinamicii crescute a atmosferei fenomenele de poluare ale

aerului se manifestă pe zone extinse, globalizându-se, determinând modificări
esenţiale în ceea ce priveşte clima, regimul precipitaţiilor, distrugerea păturii
de ozon care protejează Pământul de razele ultraviolete ş.a
Transportul poluanţilor la mare distanţă este un factor important în
probleme de mediu cum sunt: ploi acide, schimbările climatice, perioadele cu
smog, transportul în regiuni îndepărtate şi acumularea ulterioară a metalelor
grele, transportul în stratosferă a poluanţilor emişi în special de erupţiile
vulcanice şi explozii nucleare.
 Factorii climatici, respectiv meteorologici sunt implicaţi în reacţiile
chimice care se produc în atmosferă între noxele gazoase, între acestea şi
componenţii naturali ai aerului atmosferic, ca şi apa aflată în atmosferă. De
asemenea aceşti factori sunt direct implicaţi în propagarea, dispersia sau
stagnarea maselor de aer poluant.
Principalele agenţi poluatori sunt reprezentaţi de emisiile din transport şi
industria energetică ce folosesc SO2 , Nox, compuşi organici volatili, precum
şi materiale toxice cum ar fi metale grele şi poluanţii organici. Aceşti poluanţi
(în special, monoxidul de carbon şi metanul) pot rămâne în atmosferă
suficient de mult timp încât să fie transportaţi la mii de kilometri şi astfel, să
se împânzească pe suprafeţe mari, departe de sursele iniţiale ce le-au produs.
Dispersia în atmosferă a SO2 şi a NOx şi a produşilor lor de
transformare, deşi are loc în cea mai mare parte în stratul de amestec (circa
1500 m de la sol), sub acţiunea vântului şi a mişcărilor verticale ale aerului, se
produce în volume mari de aer, cu o extindere verticală până la cel puţin
nivelul inferior al tropopauzei (10-12 km) şi cu o extindere orizontală de
ordinul sutelor de kilometri.
La distanţe mai mari de 100 km de o sursă punctuală de emisie este greu
de admis că există un regim permanent şi conditii omogene în plan orizontal.
La asemenea distanţe de o sursă de poluare, ciclul atmosferic diurn începe să
influenţeze valoarea înălţimii de amestec, vitezei vântului şi a turbulenţei. De
asemenea, nu se mai poate presupune că masele de aer se deplasează în linie
dreapta, iar în penele de poluant pot avea loc schimbări importante sub efectul
transformărilor chimice şi depunerilor uscate şi umede. Aşadar, la distanţe
mari de sursa de poluare putem simplifica probleme transportului unui
poluant, presupunând că pana de poluant suferă un amestec vertical apreciabil
în stratul limită planetar.
În schimb, mişcările vericale la scară mare au un rol important: de
exemplu, este practic imposibil de a estima traiectoria unei pene de poluant
ajunsă într-o depresiune frontală. Aceasta dificultate este însă eliminată de
faptul că în asemenea cazuri capacitatea de diluţie este mai mare decât media.
Riscul cel mai mare de poluare îl reprezintă circulaţiile generale (alizeele).
Vântul „vectorul poluării” este principalul element implicat în
propagarea şi dispersia noxelor atmosferice, hotărând majoritar distribuţia
nivelelor şi zonelor de poluare atmosferică. Având în vedere că, la Botoşani,
vânturile cu cea mai mare influenţă sunt cele de nord-vest (cu aproape 30%),
iar judeţul se află la graniţa de nord a ţării, poluarea din nordul şi nord-vestul
Europei ajunge cu uşurinţă în această regiune. Acest lucru este posibil datorită
inexistenţei unui obstacol important în calea maselor de aer poluate, iar un rol
important îl deţine şi configuraţia Carpaţilor care determină coborârea aerului
încărcat cu agenţi poluanţi, pe lângă masa muntoasă (neputând să o
escaladeze), ceea ce duce poluarea unităţilor geografice imediat următoare (în
care se află şi oraşul Botoşani).
Regiunea în care se află oraşul Botoşani este expusă poluării dinspre
Ruhr, Cehia, nordul Ungariei şi din zona Moscovei. Dinspre aceste zone cei
mai importanţi agenţi poluanţi sunt bioxidul de sulf, urmat de oxizii de azot.
Bioxidul de sulf este foarte solubil şi foarte reactiv în atmosferă. În condiţii
favorabile transportului la distanţă de exemplu, prima traiectorie poate
produce, la sol, cantităţi de bioxid de sulf de cca. 15 ori mai mari decât CMA
(Sandu I. şi alţii, 1993). În cazul coşurilor de fum înalte cca. 20% din
poluant). În cazul coşurilor de fum înalte cca. 20% din poluaţi sunt captaţi
între strate cu gradienţi termici diferiţi „pânze captive”.
Poluanţii sunt transportaţi de regulă în stratul inferior al atmosferei
(primii 2 km.). Penele de fum îşi fac simţită prezenţa chiar şi la sute de km. de
sursă. În cazul principalului poluant emis la înălţime, bioxidul de sulf, în lipsa
catalizatorilor nu reacţionează uşor, dar pe timpul zilei în prezenţa radiaţiei
ultraviolete, viteza de reacţie se măreşte considerabil (0,1-2%/minut), din
totalul emis 50% din el se depune în zonă, sub formă uscată, 30% în formă
umedă, iar 20% părăseşte zona prin poluare la distanţă.
 Timpul de viaţă al bioxidului de sulf în atmosferă este de ordinul a 24-
48 de ore, astfel încât o cantitate de SO2 emisă într-o ţară din Europa poate fi
depusă într-o alta. Depunerile umede şi uscate şi transformarea SO2 în sulfat
sunt procesele care controlează timpul de viaţă al acestui poluant în
atmosferă.
Pe baza unor experimente s-au determinat traiectoriile maselor de aer
care străbat diferite zone ale continentului, aducând poluanţii pe teritoriul ţării
noastre şi contribuţia surselor externe la poluarea cu SO2 pe teritoriul
României (vezi figura).

Figura 13. Contribuţia surselor externe la poluarea cu SO2 pe teritoriul

României
Este posibil ca în orasul Botosani, doar o mică parte din poluare să
fie de natură transfrontalieră, dar şi în acest caz, aceasta trebuie menţionată ca
o posibilă cauză a recentelor schimbări climatice.

4.5. Cauzele locale sunt la fel de importante, ca şi primele două, şi

sunt reprezentate de schimbările urbane datorate dezvoltării oraşului şi a
industriei, dar şi de creşterea poluării locale.
 Una din cauzele majore care au dus la schimbarea climei în oraşul
Botoşani este reprezentată de însăşi modificarea suprafeţei şi structurii
oraşului, care în ultimii 50 de ani şi-a schimbat radical „înfăţişarea”.
Dacă în anii 1920-1940 oraşul avea aspectul unui „târguşor”, cu
doar 2-3 străzi principale (pietruite) şi cu case cu un singur nivel acoperite cu
ţiglă, în prezent în Botoşani marea majoritate a clădirilor sunt cu 4-10 nivele,
iar reţeaua stradală este puternic dezvoltată. Aceasta transformare a oraşului a
adus cu sine şi o transformare a climei, care, deşi nu este la fel de evidentă ca
în oraşele mari, totuşi, poate fi considerată, alături de ceilalţi factori,
„vinovată” de schimbarea climatică survenită.

Poluarea atmosferei urbane

Este bine ştiut faptul că odată cu apariţia primelor civilizaţii urbane, a

apărut şi intervenţia brutală în mediu a omului prin exploatarea neraţională a
terenurilor şi a alterării mediului înconjurător, prin poluanţii proveniţi din
activităţile umane, de origine menajeră, agricolă sau industrială.
Poluarea atmosferică a luat o mare amploare odată cu creşterea
producţiei industriale, a circulaţiei rutiere, odată cu apariţia deşeurilor
menajere incinerate şi a creşterii consumului de energie. Între zonele cu cel
mai mare grad de poluare se disting ariile industriale, unde substanţele
poluante sunt rezultate din arderea combustibililor, prafului de la fabricile de
ciment, gaze evacuate din industria chimică, particule radioactive de la
centralele atomo-nucleare, diferite emisii rezultate din procese fermentative.
Industria începe să-şi facă loc în oraşul Botoşani, ca formă incipientă,
către jumătatea sec.XIX-lea, ramura primcipală fiind cea alimentară, iar în
cadrul acesteia industria morăritului. Anii de la sfârşitul sec. XIX şi începutul
sec.XX au marcat epoca de maximă dezvoltare economică a acestei regiuni
atinsă până la cel de al doilea război mondial. În anul 1902 existau în fostele
judeţe Botoşani şi Dorohoi 3058 de maiştri şi lucrători, ceea ce indică un
nivel relativ dezvoltat al activităţii industriale şi meşteşugăreşti în raport cu
alte judeţe. Pentru anul 1907, statistica indica existenţa în ambele judeţe a
6822 de maiştri, lucrători şi ucenici (Buletinul C.C.I Botoşani, nr. 5-6/1907,
p.3.). În ajunul primului război mondial, viaţa economică în această parte a
ţării era încă prosperă, cu excepţia unor ramuri care intraseră în declin
(morăritul). Totuşi, activitatea industrială era susţinută de fabricile de spirt,
cele de zahăr, de industria chimică (fabrică de lumânări şi o tăbăcărie),
industria uşoară (fabrici de confecţii), industria metalurgică („prima fabrică
română de reparat maşini agricole şi fontă”), industria materialelor de
construcţii (cuptoare de var, ateliere de sobe şi ornamente de teracotă). Anul
1930 marchează un regres vizibil în activitatea economică a oraşului
Botoşani. Acest regres va ţine până în anii ’60, când va începe industrializarea
puternică a acestui oraş, la început s-a urmărit echilibrarea celor două ramuri
ale economiei, agricultura şi industria, pentru ca în perioada 1971-1980 ritmul
industrializării la Botoşani să atingă14,3%, peste media pe ţară. Apar şi se
dezvoltă ramuri industriale noi, precum: electrotehnica, chimia, industria
sticlei şi industria construcţiilor de maşini.
Industrializarea s-a realizat la Botoşani într-un timp foarte scurt,
acumularea în atmosferă a unor agenţi poluatori, a făcut ca anii ’80 să fie
printre cei mai calzi ai secolului, maximul înregistrându-se la sfârşitul
intervalului, în anii 1989-1990, când temperatura medie anuală a fost la
Botoşani de 11ºC, aceasta fiind cea mai ridicată temperatură de la iniţierea
observaţiilor meteorologice. Având în vedere că şi la nivel mondial aceşti ani
au fost foarte călduroşi, nu putem afirma că poluarea locală este singura
răspunzătoare de creşterea temperaturii, dar poate fi considerată una din
cauzele majore.
În oraşul Botoşani, în prezent, activităţile care duc la poluarea atmosferei
sunt: producerea de energie termică şi calorică, industria sticlei, intreprinderi
mecanice cu secţii de tratamente termice, industria materialelor de construcţie
asfaltice, producerea de echipamente de automatizări (prin secţia de
galvanizare), industria de prelucrare a cauciucului, industria alimentară
(prelucrare produse agricole şi producere alcool), cât şi traficul rutier.
Printre cele mai poluante instituţii din oraşul Botoşani se numără:
S.C.Termica S.A. (SOX- 661,2 tone, NOX-289 tone, CO-61,1 tone, CO2-
163280 tone), S.C. Alcor S.A (SOX – 26,5 tone, NOX – 14 tone, COx – 1060
t; CO – 1t) S.C. Mecanex S.A. (cu 275 tone CO2), S.C. Forma S.A. (CO2 –
1450 tone), S.C. Mecanica S.A. (CO2 – 2000 tone, CO – 0,7 tone, NO X – 1,5
tone, ş.a), S.C. UPSS S.A. (SOX – 2,5 tone, NOX – 5,5 tone, CO2 – 2500 tone,
CO – 4 tone), S.C. Electrocontact S.A (CO2 – 450 tone, CH4 – 1 tonă,
compuşi organici volatili nemetanici), S.C Naţional S. A. (NOX – 10 tone,
CO2 – 4200 tone, CO – 1 tonă, compuşi organici volatili nemetanici: 3,5
tone), datele de mai sus au fost preluate de Inspectoratul de Protecţia
Mediului Botoşani, în anul 2001.

Tabel 2. Caracteristicile ecologice ale unor poluanţi atmosferici (după

Sanda Vişan şi clolab., 2000)
Nr.
Crt. Poluant Persistenţă Autoepurare
1. CO2 4 ani Fotosinteză. Absorbţie în apă,
roci alcaline
2. CO 3 ani Oxidare la CO2
3. SO2 4 zile Oxidare la sulfaţi. Absorbţie
în aerosoli. Reacţie cu NOx,

hidrocarburi (RmHn)
4. RmHn 16 ani Reacţie fotochimică cu NO,

NO2, O3
5. NO,NO 5 zile Oxidare la nitraţi
2
6. N2O 1-3 zile Disociere fotochimică.
Acţiuni biologice în sol.
7. NH3 2 zile Oxidare la nitraţi. Cu SO2

formează (NH4)2SO4
8. H2S 2 zile Oxidare la SO2 şi H2O
 Pe lângă aceste societăţi, transportul rutier (sursă nestaţionară de
emisii) îşi aduce un aport important la poluarea atmosferei oraşului Botoşani,
numai în anul 2001 au fost emişi: NOX – 560 t, compuşi volatili nemetanici:
610 t., CH4 – 22 t., CO2 – 90000 t., CO – 11600 t., N2O (peroxid de azot – cu
potenţial cancerigen) – 3,5 t, NH3 (amoniac) – 0,5 t., pulberi sedimentabile 7,2
t., Cr – 2 kg, Cu – 48 t., Ni – 2 kg, Pb – 6 kg, Zn – 28 kg.

Tabel 3. Cantităţile principalilor poluanţi emişi în atmosferă, la Botoşani

(tone/an)

Polua SOX NO NMVO CH4 CO CO2 NH3 PM

nt X C

An

2000 506, 1188 3233 711 5602 31468 354 necalculat

9 3 6 5 e

2001 902 3553 4053 539 1808 34526 684 1130

1 3 6 8

Intervenţia antropică asupra mediului înconjurător şi a climei s-a făcut, în

oraşul Botoşani, prin creşterea demografică, urbanizare intensivă şi
industrializare (acestea sunt printre cele mai importante cauze locale). În
ultimii 80 de ani aspectul oraşului Botoşani a suferit transformări majore iar,
una din cauzele care au determinat aceste transformări a fost creşterea
demografică datorată, atât bilanţului natural ridicat (printre cele mai mari din
ţară), cât şi migraţiei teritoriale a populaţiei (în special, din mediul rural, în
cel urban). Populaţia oraşului Botoşani a cunoscut o creştere substanţială de la
o perioadă la alta, după cum urmează: la Catagrafia întocmită în anul 1832,
oraşul Botoşani figura cu 13 796 locuitori (fiind al doilea ca mărime în
Moldova); la recensământul din anul 1930 numărul locuitorilor din acest oraş
era de 32 355; până în 1979 populaţia oraşului se dublează, ajungând la 72
476 locuitori. În această perioadă, de numai 47 de ani, populaţia oraşului a
crescut datorită sporului natural, cât şi procesului de industrializare, care a
atras spre aria urbană locuitori din mediul rural. La recensământul din anul
1992 oraşul Botoşani a ocupat locul 20 ca număr de locuitori, cu 126 204
persoane.

Creşterea populaţiei oraşului a dus implicit la creşterea suprafeţei urbane

şi a spaţiului de locuit, astfel, dacă în anul 1832 în Botoşani erau doar 2934 de
case, în anii ’80 perimetrul locuibil era de 892 ha, iar în prezent oraşul are o
suprafaţă de 4132 ha. Această creştere se datorează, în primul rând
construcţiilor realizate în perioada socialistă (numai între anii 1950-1979 s-au
construit 17000 de apartamente), dar şi extinderii suprafeţei urbane după
1990, prin construirea multor imobile în zonele mărginaşe ale oraşului.
Aceste transformări, alături de industrializarea puternică, realizate
într-un timp destul de scurt, au avut repercusiuni şi asupra climei din această
regiune.
Cu toate că, după anul 1990, producţia industrială a scăzut în
perimetrul oraşului Botoşani, totuşi, atmosfera este încă poluată cu agenţi care
persistă în aer perioade lungi de timp. Oricum, faţă de alte zone ale ţării,
oraşul Botoşani este o zonă slab poluată, iar tendinţele actuale ale
temperaturii aerului şi precipitaţiilor atmosferice sunt o consecinţă a poluării
atmosferei realizată în alte regiuni (puternic industrializate) ale planetei.
Calmul atmosferic deţine ,în oraşul Botoşani, un procent de peste 30%, şi are
un rol important, amplificând poluarea, datorită unei mase de aer cu densitate
şi presiune mai mare decât în zonele învecinate. Starea poate dura ore, sau
zile, timp în care poluanţii se acumulează, depăşind concentraţiile de prag
admisibile.

Normele de securitate a muncii

1. Organizarea locului de muncă şi a activităţii

 – Accesul în laboratoare este permis numai cu consimţământul şefului
de laborator.
– La începutul lucrului operatorul care intră prinul în sala laboratorului
trebuie să se convingă că atmosfera nu este încărcată de gaze inflamabile sau
toxice. Pentru gazele deosebit de periculoase se vor utiliza gaze analizatoare
cu semnalizare acustică.
– Le va verifica în mod deosebit etanşeitatea robinetelor la instalaţia de
gaze, verificându-se cel puţin la 3 zile.
– Toţi lucratorii vor cunoaşte unde este amplasat ventilulcentral al
reţelei de gaze.
– Nu se vor bocla ferestrele laboratorului cu mobilier, rafturi aparate
sau orice alte obiecte,
– La alegerea autoclavelor se va ţine seamaă de natura substanţei care
intervine în reacţie, precum şi de presiunea la care se presupune ca se va
ajunge, luându-se în calcul un coeficent de siguranţă acoperitor.
– Dacă agitarea se face prin barbotarea amestecului de reacţie în gaz
inert este obligatoriu controlul ipsei oxigenului în gazul inert. Utilizând
aparate sau metode specifice de analiză.
– În cazul reacţiilor puternic exoterme autoclavele vor fi răcite printr-o
manta exterioară sau serpentine interioare prin care circulă un agent de răcire.
– Lucrările în care se folosesc sau rezultă substanţe, gaze şi vapori
toxici, substanţe inflamabile, reactivi care fumegă în aer, trebuie executate
numai sub nişă.
– Este obligatorie afişarea în laborator, la loc vizibil a listei de material
şi reactivi periculoşi existenţi în dotare precum şi a modului de manipulare a
acestora.
– Şeful laboratorului va lua măsuri în vederea respectării legislaţiei
care reglementeazî regimul substanţelor şi produselor toxice.
– Nu se vagusta nici o substanţă utilizată în laborator şi nu se vor folosi
vasul de laborator pentru băut şi pentru mâncare.
 2. Tehnica de lucru şi utilizarea reactivilor
– Nu se va lua cu gaze sau vapori toxici până nu se asigură etanşeitatea
instalaţiei, chiar dacă se operează sub nişă.
– Nu se admite introducerea capului în nişă fşrş mască de protecţie.
– Pentru a mirosi o substanţă, gazul sau vaporii trebuie îndepărtaţi către
manipulant, prin mişcarea mâinii cu foarte mari precauţiuni, neplecând capul
deasupra vasului şi fără a inspira profund.
– Este obligatorie neutralizarea sau captarea substenţelor toxice care
rezulta sau care rămân în exces.
– Este interzisă deversarea conţinutului aparatelor direct în reteaua de
canalizare sau evacuarea gazelor prin trompa de canal, cu excepţia cazurilor
în care canalizarea este legată la reteaua de ape chimic impure.
– Substanţele vor fi obligatoriu neutralizate înainte de deversarea lor în
sistemul normal de canalizare.

Bibliografie
.1 Apostol L. (2000) – „Precipitaţiile atmosferice în Subcarpaţii
Moldovei”, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava.
.2 Băcăuanu V. (1968) – „Câmpia Moldovei. Studiu geomorfologic”,
Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
.3 Băcăuanu V. şi colab. (1980) – „Podişul Moldovei – natură, om,
economie”, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti.
.4 Bogdan Octavia (1978) – „Fenomene climatice de iarnă şi de vară”,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
.5 Botnariuc, Văideanu A. (1982) – „Ecologie”, Întreprinderea
Poligrafică „Banat”, Timişoara.
.6 Cardaş şi colab. (1980) – „Monografia judeţului Botoşani”, Editura
Sport–Turism, Bucureşti.
.7 Ciulache St. (1980)- „Oraşul şi clima”, Bucureşti.
.8 Dincă Ileana, Patrichi Silvia, Miha Iosefina, Ţepeş Elena (1973)-
„Fluctuaţiile de lungă durată ale precipitaţiilor atmosferice în
Moldova”, Culegere de lucrări de Meteorologie, 1974, I.N.M.H
Bucureşti.
.9 Erhan Elena (1999) – „Meteorologie şi Climatologie practică”,
Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi.
.10 Grama M. (1965)- „Prevederea temperaturii minime în zona
Moldovei pentru cazul nopţilor senine şi liniştite”, Culgere de lucrări
ale I.M Bucureşti.
.11 Gugiuman I., Pleşca Gh., Erhan Elena şi Stănescu I. (1960) -
„Unităţi şi subunităţi climatice în partea de est a R.P.R”, Anal. Şt. ale
Univ. „Al.I. Cuza”, Tom VI, s. II, fasc.4, Iaşi.
.12 Gugiuman I. (1968) – „Elemente de climatologie urbană”, Anal. Şt.
ale Univ. „Al. I. Cuza”, Tom XIII, sect. II b, Iaşi.
.13 Gugiuman I., Cotrău (1975) – „Elemente de climatologie urbană”,
Editura Acad. R.S.R., Bucureşti.
.14 Mihăilă D. (2003) – „Câmpia Moldovei – Studiu climatic”, rezumat
teză de doctorat, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi.
.15 Slavic Gh. (1969)- „Contribiţii la clima oraşului Botoşani”,
Comunicări de Geografie, nr. VII, Bucureşti.
.16 Stoenescu Şt. M. (1958)- „Câteva caracteristici ale regimului
precipitaţiilor în R.P.R.”, Meteotrologia, Hidrologia şi Gospodărirea
Apelor, nr. 2-3, Bucureşti.
.17 Stoian Rodica, Chertic Eva (1973)- „Evaluarea variaţiilor
temperaturii aerului în sezonul călduros”, Hidrotehnica, nr.18,
Bucureşti.
.18 Tufescu V. (1977) - „Judeţul Botoşani”, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
.19 *** (1971) – Monografia „Botoşanii 1971”, Consiliul Popular
Botosani.
.20 *** (1996,1998) – „National GeographicMagazine”, National
Geographic Society, New York.
.21 *** (2002) – Revista „Formula As”, nr.528, august 2002.
.22 *** (2000-1956) - Tabele meteorologice lunare şi tabelele de sinteză
anuală, C.M.R Moldova, Iaşi