c





In figura sunt prezentati muschii de mai jos, cu denumirile lor din latina.

Principalele grupe de muschi

Muschii capului:

~? Muschii mimicii (cutanati), frontali si occipitali;

~? Muschii din jurul orificiilor nazale si bucale, constrictori si dilatatori;
~? Muschii masticatori.

Muschii gatului si cefei:

~? Pielos al gatului;
~? cterno-cleido-mastoidieni;
~? ioidieni.

Muschii Trunchiului:

~? Pe fata posterioara a trunchiului sunt muschii trapezi, marii dorsali si muschii

santurilor vertebrale (in plan profund);
~? Pe fata antero-laterala sunt muschii toracici (pectorali, dintati, intercostali) si
abdominali (drepti si oblici);
~? Prin contractie, muschii abdominali participa la defecatie, mictiune si expiratie;
~? Intre torace si abdomen se gaseste muschiul diafragma care este boltit spre torace.

Musculatura membrelor superioare:

 ~? Muschii de pe centura scapulara;
~? Muschii membrului propriu-zis: brat (biceps, triceps), antebrat (flexor si extensori ai
mainii, pronatori si supinatori), muschii mainii.

Musculatura membrelor anterioare:

~? Muschi de pe oasele centurii pelviene (fesierii);

~? Musculatura membrului propriu-zis: musculatura coapsei (cvadricepsul, croitorul,
aductorul, bicepsul femural), musculatura gambei (muschii gambei extensori ai
piciorului, ponatori supinatori iar posterior se gaseste tricepsul sural.
 Muşchii reprezintă elementele active ale aparatului locomotor. cub acţiunea impulsurilor
nervoase, ei se contractă sau se relaxează. Prin intermediul nervilor, muşchii pot primi
impulsuri voluntare (contracţii voluntare, la muşchii striaţi ± scheletici ±) sau involuntare
(contracţii involuntare, la muşchii
netezi sau cardiac).
După formă, dispunere, mod de
contracţie, muşchii sunt categorisiţi în
două clase:
1. Muşchi viscerali, netezi, care se găsesc dispuşi în pereţii organelor interne (stomac,
intestine, artere etc.). Întreaga masă se contractă lent, involuntar, primind impulsuri
vegetative.
2. Muşchi striaţi, care se subîmpart în două tipuri: cardiaci, cu contracţii involuntare, şi
scheletici, cu contracţii mixte, de obicei voluntare.
Muşchii scheletici se inseră pe oase, pe care le pun în acţiune. Un muşchi are două sau
mai multe puncte de inserţie, dintre care unul este de origine, iar celălalt (celelalte) sunt de
inserţie, reprezentat, de cele mai multe ori printr-un tendon. Între ele se găseşte masa (corpul)
muşchiului.
După dispoziţia fibrelor masei musculare în raport cu tendonul, muşchii scheletici se
împart în:
- Muşchi fusiformi, cu fibre lungi, paralele pe lungime, permiţând mişcări diverse, dar cu
forţă scăzută (sternocleidomastoidian, croitor etc.);
- Muşchi penaţi, cu tendonul în centru sau lateral şi fibrele musculare dispuse oblic pe
acesta şi pe lungime, executând mişcări cu forţă crescută (brahial etc.);
- Muşchi cu mai multe origini şi un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps,
sternocleidomastoidian). cunt muşchi mari, puternici;
- Muşchi cu intersecţii tendinoase (drepţii abdominali).
În raport cu modul de funcţionare, muşchii pot fi:
- agonişti, care realizează aceeaşi mişcare (apropie două oase),
- antagonişti, care participă la mişcări pe aceeaşi direcţie, dar în sensuri opuse (unul
apropie două oase, celălalt le depărtează; de exemplu, bicepsul şi tricepsul).
La exterior, muşchii prezintă o teacă membranoasă, numită epimisium. Ea îi separă de
organele învecinate, făcând însă corp comun cu ţesutul conjunctiv subdermic, periost,
aponevroze, tendoane etc.
În interior,
muşchiul prezintă o
structură fasciculată,
fiecare fascicul fiind
delimitat de o teacă
colagenic ±
conjunctivă
(perimisium).
Fasciculele sunt
împărţite în fibre, de
asemenea, acoperite
de o teacă conjunctivă, endomisium. Aceste trei teci au legătură între ele, fiind mai bine
vizibile la muşchii biceps, triceps, cvadriceps etc. Ele sunt constituite din fibre colagenice,
reticulare, elastice, celule fibroblastice, histiocite, adipocite etc.
Fibrele musculare ocupă volumetric în jur de 70 ± 85% din muşchi, iar tecile conjunctive
cam 15 ± 30%.
Tendoanele sunt cordoane de ţesut conjunctivo ± fibros, situate la capătul muşchiului,
inserându-se pe os.
Lucrând strict sub control nervos, muşchii sunt bogat inervaţi de fibre motorii, senzitive
şi vegetative, metabolismul şi funcţionarea lor depinzând integral de starea inervaţiei.
Fibrele motorii provin din ganglionii spinali, sau din nervii cranieni.
Legătura axon ± fibră musculară se face printr-o sinapsă modificată, numită placă
motorie.
Executând funcţii complexe, muşchiul striat dezvoltă un metabolism activ, ceea ce
necesită o irigare sanguină bogată. Reţeaua capilară din jurul fibrelor musculare are o
suprafaţă de 4 ± 6 ori mai întinsă decât cea tegumentară.
Fibra musculară este o celulă alungită, cu fibrile contractile în citoplasmă. Ea este
unitatea morfo-funcţională a muşchiului. Are o formă fusiformă, conică, cvasicilindrică şi
dimensiuni de ordinul a 1mm (la muşchiul scăriţei) ± 34 cm (la muşchiul croitor) lungime şi
10 ± 100 microni diametru.
De obicei, fibrele musculare sunt mai groase la bărbat decât la femeie şi la indivizii bine
întreţinuţi comparativ cu cei mai prost hrăniţi. Dezvoltarea muşchiului se face prin îngroşarea
fibrelor, ca urmare a creşterii catităţii de sarcoplasmă şi a conţinutului fibrilar.
Fibrele pot traversa longitudinal întreg muşchiul, sau se pot opri undeva în masa acestuia,
efilându-se. În general, circa 98% din fibre sunt inervate de o singură placă neuro-musculară,
situată la mijocul acestora, dar sunt şi cazuri când o placă neuro-musculară inervează mai
multe fibre.
Fibra
musculară
este
alcătuită
din:
membrană,
numită
sarcolemă,
citoplasmă
(sarcoplasm
a), şi aparat
fibrilar.
 carcolema este o membrană aproape continuă, ce prezintă un orificiu de intrare a fibrei
nervoase. ce constituie dintr-un complex elastic, subţire, bistratificat; stratul intern, mai
subţire (circa 70 Ångstromi), se numeşte membrană plasmatică, iar cel extern, mai gros (de
circa 300 ± 500 Ångstromi), numit membrană externă, are o elasticitate foarte mare.
carcolema se continuă cu ţesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, iar în interior se
conectează cu membranele Z ale miofibrilelor. Funcţional, sarcolema stabileşte legătura dintre
interiorul şi exteriorul celulei, prin intermediul sistemului de canalicule T, importantă cale
pentru schimburile de substanţe cu lichidul intercelular. De asemenea, sistemul T deţine rolul
primordial de transmisie a impulsului nervos de la placa neuro-musculară la miofibrile.
carcoplasma este citoplasma celulară, formată din miofibrile şi citoplasmă necontractilă.
Miofibrilele formează ionoplasma. Ele ocupă cam 60 ± 80% din masa şi volumul fibrei,
prezentându-se ca filamente de 1 ± 3 micrometri diametru şi de lungime egală cu a fibrei.
Miofibrilele nu posedă membrană proprie. cpaţiul dintre ele este ocupat de citoplasmă,
mitocondrii şi reticul endoplasmatic. Într-o fibră se găsesc în jur de 1000 ± 1100 de miofibrile,
care se dispun paralel pe axul lung al acesteia. Astfel, fibra capătă un aspect striat
longitudinal.
ctructura lor este
consecinţa succesiunii de
discuri formate din material
proteic cu indice de refracţie
diferit (luminos sau întunecat)
de-a lungul fibrelor, ceea ce le
conferă aspectul striat
transversal. Discurile sau
benzile luminoase, clare,
izotrope, monorefringente în
lumină polarizată sunt mai subţiri şi poartă denumirea de benzi I, iar cele anizotrope,
întunecate, birefringente, mai groase, se numesc benzi A.
Benzile A sunt împărţite în două segmente egale de o bandă clară,  (ensen), iar cele I
de banda întunecată Z (Zwischenscheibe, numită şi ctria Amici); aceasta traversează toate
miofibrilele, ataşându-se la sarcolemă. Rolul său este de a menţine raporturile interfibrilare. În
timpul relaxării exagerate a fibrilelor, în centrul striei , clare, apare membrana M,
întunecată, unde se prind filamentele de miozină. De-o parte şi de alta se găsesc două arii mai
luminoase, numite liniile L.
Între două membrane Z (între centrii zonelor luminoase I) se găseşte un sarcomer; el este
unitatea morfo-histo-funcţională a miofibrilelor. În general, lungimea sarcomerilor ajunge
până la 2,5 microni. Într-o fibră sunt cam 10 ± 20 de milioane de astfel de unităţi.
Filamentele de miozină participă la formarea discului întunecat A, având în mijloc o
umflătură (membrana M). Au cam 140 ± 160 de Ångstromi în diametru şi lungimi de 1,6
microni. cunt constituite din câte 200 de molecule de miozină, aranjate într-o reţea
hexagonală, densă.
Filamentele de actină formează discul clar I, inserându-se cu un capăt pe membrana Z, iar
cu celălalt intercalându-se printre filamentele de miozină, oprindu-se în apropiera zonei .
Diametrul lor ajunge până la 50 ± 70 de Ångstromi, iar lungimea la 2,05 microni. cunt mai
puţin dense decât filamentele de miozină. Per sarcomer, se găsesc circa 1200 molecule,
provenind din două filamente.
Fiecare miofibrilă are în componenţă aproape 1500 de filamente de miozină şi 3000 de
filamente de actină, fiecare filament de
miozină având în juru-i 6 filamente de
actină, iar unul de actină 3 de miozină.
Raportul numeric este de 1/2, iar cel
molar de 4 actină la 1 mizină.
Cu excepţia zonei , discul A este
constituit din filamente groase de
miozină şi subţiri de actină. Zona clară
 constituie elementul elastic al
miofilamentului, unde are loc extensia
acestuia. Este formată din filamente de miozină şi unul extensibil, proteic, c, ce pare a uni
filamentele de actină între ele.
Discul A este mai bogat în substanţe minerale comparativ cu discul I; astfel, primul
conţine în special Ca++, Mg++, K+, iar cel de-al doilea Creatinfosfat (CP, CF), Acid
Adenozintrifosforic (ATP), Acid Adenozindifosforic (ADP), lipoide etc. Glicogenul,
principala substanţă de conversie energetică a muşchiului, atinge concentraţii considerabile în
sarcoplasmă şi discul A, care, se pare, exercită o acţiune ATP-azică (de descompunere asupra
ATP), generând energia necesară contracţiei.
Proteinele se găsesc în proporţie de 54 în discul A, 36 în discul I, 3 în substanţa c şi 6 în
membrana Z.
carcoplasma nediferenţiată se prezintă sub forma unui gel amorf, roşu. Biochimic,
constituie un amestec de ioni: K+, Na+, Ca++, Mg++, PO4±±±, dizolvaţi în apă, substanţe
organice, necesare metabolismului celular: enzime proteice şi mitocondrii, aflate în strânsă
legătură cu filamentele de actină (au rol în utilizarea ATP). carcoplasma nediferenţiată ocupă
cam 20 ± 30% din masa celulară. Ea cuprinde două fracţiuni:
- sarcoplasma interfibrilară, bogată în organite celulare (mitocondrii, fragmente de reticul
endoplasmatic, incluziuni organice: proteine, aminoacizi liberi, acizi graşi liberi, miogen,
globuline, glicogen, enzime etc.)
- sarcoplasma periferică, unde se găsesc mitocondrii, nucleu, aparat Golgi, reticul
endoplasmatic, lizozomi, glicogen, lipopigmenţi, ATP etc.
Reticulul endoplasmatic are doi componenţi: reticulul sarcoplasmatic (Rc), identic cu al
celorlalte celule, şi sistemul T, tubular transvers, ca o continuare a membranei şi a spaţiului
intercelular înăuntrul celulei.
Tuburile sistemului T învăluie fiecare miofibrilă printr-o formaţiune inelară la nivelul
membranei Z, sau la nivelul joncţiunii discului I cu discul A, cu câte două inele per fibră.
Tubulii, ovalari în secţiune, au conductanţe scăzute pentru Cl±, Na+, K+, comparativ cu
membrana celulară.
Tipul şi cantitatea enzimelor din citoplasmă depind de regimul anaerob sau aerob al
metabolismului celular, reunind cam 50% din proteinele solubile din muşchi.
După cantitatea de sarcoplasmă, mioglobină (Ähemoglobina musculară³), rezerva de
oxigen, avem următorele tipuri de fibre musculare:
- fibre roşii, cu un conţinut mai ridicat în mioglobină, cu contracţii lente (peste 3,5 ms),
puternice, funcţionând aproape continuu şi obosind greu (muşchii antigravitaţionali, cu
metabolism preponderent oxidativ);
- fibre albe, cu numeroase miofibrile, mai sărace în mioglobină; au contracţii rapide (sub
3,5 ms) şi obosesc uşor. Au metabolism preponderent glicolitic, anaerob.
Nu există muşchi alcătuit doar din fibre roşii sau albe, dar există muşchi constituiţi
predominant din fibre roşii sau albe. Astfel, extensorii au în special fibre roşii, iar flexorii mai
multe fibre albe.
La om a fost evidenţiat un al treilea tip de fibre, intermediar, rozalii. Este posibil ca,
extrapolând, să admitem că acestea ar sta la originea celorlalte. Adică, într-un stadiu
ontogenetic, când muşchii încă nu s-au separat în flexori sau extensori, toţi muşchii scheletici
să fi conţinut doar fibre rozalii. Pe măsura stabilizării unui anumit regim de funcţionare şi de
metabolism, fibrele evoluează spre unul dintre aceste tipuri.

Proprietăţile fibrelor musculare

Fibra roşie Fibra albă

Metabolism aerob crescut Metabolism anaerob crescut
Lipoliză intensă Lipoliză slabă
Mici rezerve glicogenice (dependenţă de Rezerve glicogenice crescute
glicogenul hepatic) (semidependenţă de glicogenul hepatic)
Activitate ATP-azică slabă Activitate ATP-azică intensă
Contracţie lentă Contracţie rapidă
Dimensiuni mici, tensiune mică, Dimensiuni mari, tensiune mare, intermitentă
cvasicontinuă
Reţea capilară bogată Reţea capilară săracă
Inervaţie motoneuronală de dimensiuni Inervaţie motoneuronală de dimensiuni mari,
reduse, cu conductanţă lentă cu conductanţă rapidă
Prag reflex diminuat Prag reflex crescut
Descărcare tonică reflexă Descărcare fazică reflexă
Oboseală redusă Oboseală intensă

Tipul de inervaţie este răspunzător pentru rata metabolică a unei fibre musculare, prin
rolul trofic pe care-l joacă neuronul pentru muşchi. Prin inversarea inervaţiei unei fibre roşii,
aceasta dobândeşte un comportament de fibră albă; procesul invers este mai puţin pregnant, ca
urmare a unei atare autonomii a fibrelor albe vis a vis de inervaţie.
 cubstanţele care intră în structura muşchiului striat

A. Proteinele. După colagen, sunt cele mai abundente substanţe organice din organism.
Ele se subîmpart în:
a. Proteine solubile sarcoplasmatice (3,5 ± 7%): mioglobină, miogene (albumine), enzime
(circa 2/3 dintre enzimele musculare): fosforilaza, fosfoglucomutaza, aldolaza,
trifosfatizomeraza, enolaza, creatinkinaza, 3-fosfogliceraldehidhidrogenaza,
fosfoglicerokinaza, fosfogliceromutaza, piruvatkinaza, lactatdehidrogenaza.
- miogenul este un amestec de albumine A şi B, un mare număr de enzime glicolitice,
respiratorii, proteolitice, fosfat-transferaze, lipolitice etc;
- mioglobina, o cromoproteină roşie, care fixează temporar oxigenul, constituind rezerva
locală şi imediată de oxigen.
b. Proteinele insolubile, structurale, se găsesc în proporţie de 13 ± 17,5% şi reunesc
proteinele miofibrilelor, proteinele granulare şi proteinele stromei.
- proteinele miofibrilelor constituie cam 60% din proteinele musculare, adică în jur de
12% din totalul substanţei organice, formând structurile filamentoase contractile ale
muşchiului. Principalele proteine miofibrilare contractile sunt actina şi miozina, iar troponina
şi tropomiozina reglează procesul de contracţie.

cubstanţa Conţinut procentual per 100 gr. ţesut proaspăt

Apă 72 - 80
cubstanţe organice, din care: 20 ± 26
Proteine 16,5 ± 20,9
Glicogen 0,3 ± 3
Lipide 1±3
Creatină + Creatin-Fosfat 0,2 ± 0,55
Creatinină 0,003 ± 0,005
Carnozină 0,25 ± 0,4
Carnitină 0,02 ± 0,05
Baze purinice 0,07 ± 0,23
Aminoacizi liberi 0,1 ± 0,7
Uree 0,04 ± 0,14
Acid lactic 0,01 ± 0,02
căruri minerale 1 ± 1,5

Aminoacizii din proteinele musculare; rezultatele sunt raportate la azotul total de 16,7%.

Aminoacidul/Proteina TROPOMIOZINĂ ACTINĂ MIOZINĂ

Cistină 0,7 1,34 1,4
Metionină 2,8 4,5 3,4
Tirozină 3,1 5,8 3,4
Triptofan 0 2,05 0,8
Glicină 8,8 5 1,9
Valină 3,1 4,9 ± 6,3 2,6
Izoeucină şi Leucină 15,6 8,25 15,6
Fenilalanină 4,6 4,8 4,3
Prolină 1,3 5,1 1,9
cerină 4,4 5,9 3,9
Treonină 2,9 7 4,95
 istidină 0,85 2,9 1,7
Arginină 7,8 6,6 7
Lizină 15,7 7,6 10,3
Acid glutamic 32,9 14,8 22,1
Acid aspartic 9,1 10,9 12,4

- miozina este componentul cel mai

important al muşchiului (40 ± 60% din
proteinele miofibrilare, circa 4,8 ± 7,2%
din substanţele organice totale).
Prezintă structură asimetrică, fibrilară,
terminată la un capăt cu o porţiune
globuloasă. Lungimea moleculei ajunge
la 1400 ± 2000 de Ångstromi, iar
diametrul la 100 ± 200 de Ångstromi.
Greutatea moleculară tinde spre
450.000 ± 500.000. ctructural,
filamentele de miozină sunt aşezate
unul în continuarea celuilalt, pe câte 6
rânduri paralele, fiecare având formă de
baston, cu capătul globulos ieşit în
afară. Prin scindare cu tripsină, se
separă două fracţiuni proteice:
meromiozina uşoară (MMU, LMM ±
Light Meromyosin), cu greutatea
moleculară 150.000, care reprezintă
circa 1/3 din molecula miozinei,
constituind porţiunea prinsă în
mănunchi, şi meromiozina grea (MMG,
MM ± eavy Meromyosin), care este flotantă (2/3 din moleculă).
ctructura biochimică a miozinei cuprinde: acid glutamic (22,1%), leucină (15,6%), acid
aspartic (12,4%), lizină (10,3%), arginină (7%), tirozină (3,4%), treonină (4,95%), metionină
(3,4%), cistină (1,4%), serină (3,9%), alanină (6,3%), fenilalanină (4,3%), valină (2,6%),
glicocol (1,9%), prolină (1,9%), histidină (1,7%), triptofan (0,8%).
- actina se prezintă sub forma unor filamente lungi de circa 2000 de Ångstromi, aşezate
câte 6 împrejurul unui de miozină. Cantitativ, constituie cam 15 ± 25% din proteinele
miofibrilare.
În decursul unei contracţii, actina îmbracă două forme interconversibile:
- actina globulară, actina G, G-actina, cu un diametru de 55 Ångstromi, legată de ATP,
dând adenozintrifosfat-actina (ATPG), necontractilă.
- actina fibrilară, actina F, F-actina, actina polimerizată, care, legată cu ADP, dă
adenozindifosfat-actina (ADPF), contractilă. Formarea actinei F este posibilă în prezenţa
ionilor de Calciu şi de Magneziu, asociati grupărilor sulfhidrice (c±) libere:
n(ATPG)<±>n(ADPF)+nP, unde n = nr. de molecule, P = grupare fosfat (PO43-).
Aminoacidul preponderent în actină este prolina.
- tropomiozina constituie cam 10 ± 12% din proteinele fibrilare; se prezintă sub formă de
filamente cu lungimi de 400 de Ångstromi, răsucite câte două filamente în jurul unuia de
actină.
 - troponina este o proteină globulară, legată de tropomiozină, in locuri specifice, repetarea
sa în cadrul aceluiaşi helix făcându-se la 385 ± 400 de Ångstromi (cam în acelaşi loc al
filamentului de tropomiozină). Troponina se prezintă sub forma a trei fracţiuni structural ±
funcţionale:
- troponina C, cu mare afinitate pentru ionii de Calciu şi Magneziu, sub influenţa cărora
suferă modificări structurale;
- troponina I, cu activitate inhibatorie asupra interacţiunii dintre actină şi miozină, şi
implicit asupra contracţiei, în absenţa ionilor de Calciu;
- troponina T, care solidarizează complexul tropomiozină - troponină.
B. cubstanţele azotate neproteice
a. Nucleotidele:
- acidul adenilic (acid adenozinmonofosforic), AMP;
- acidul adenozindifosforic, ADP;
- acidul adenozintrifosforic, ATP;
- acidul guanidilic (GMP);
- acidul uridilic (UMP);
- acidul inozinic (IMP).
Cel mai important nucleotid rămâne ATP, acidul adenozintrifosforic, cu derivaţii săi,
ADP şi AMP, participând direct, ca suport energetic, în procesul contracţiei, prin hidroliza
unui gram de ATP rezultând circa 9000 - 12.000 de calorii. Refacerea ATP consumat se face
pe baza Creatinfosfatului (CF, CP), pe seama oxidării aerobe a glucidelor (cu randament de
38 de molcule de ATP dintr-una de glucoză), sau anaerob, dintr-o moleculă de glucoză
rezultând 4 molecule de ATP. Muşchiul proaspăt conţine cam 0,2 ± 0,4% ATP.
b. Creatina (acid N-metil-guanidin acetic) se găseşte în proporţie de 98% în muşchi,
combinată cu fosfat (fosfagen, creatinfosfat, CF, CP), unde are ca rol principal furnizarea de
grupări macroergice pentru refacerea depozitelor de ATP, consumate în cursul efortului
muscular.
C + P = CP(CF) ± geneza fosfagenului (creatinfosfatului) din creatină şi fosfat;
CP(CF) + ADP = ATP + C ± trecerea grupării fosfat de la creatină la ADP, cu formare de
ATP şi eliberare de creatină.
Creatina este sintetizată în ficat pe bază de arginină şi glicocol, în prezenţa metioninei.
c. Creatinina, anhidrida creatinei, este forma de eliminare a acesteia din organism;
C. Glucidele musculare sunt: glicogenul, care ajunge la concentraţii de 0,5±3% din masa
musculară, în funcţie de regimul de funcţionare a muşchiului, sau efortul acestuia, şi
inozitolul.
D. Lipidele din muşchi sunt în principal fosfatide şi trigliceride. Ocupă cam 0,5 ± 3% din
muşchi. Fosfatidele (lecitine, cefaline, sfingomieline), în proporţii de 0,4 ± 1%, se află
răspândite în mitocondrii, membrane etc, iar trigliceridele (TGL) în ţesutul conjunctiv.
Colesterolul se găseşte liber sau esterficat.
E. cubstanţele minerale se întâlnesc sub 1% din muşchi. Cel mai răspândit şi, totodată,
cel mai important element este Potasiul (320 ± 400 mg.). Acesta manifestă puternice efecte
asupra funcţiilor de excitabilitate şi contractilitate. Esenţial este raportul dintre potasiu şi
sodiu, următorul element ca pondere şi importanţă (80 mg). Astfel, la scăderea concentraţiei
ionilor de potasiu, corelată cu creşterea concentraţiei ionilor de sodiu, are loc abolirea
mecanismului de contracţie şi adinamie. Următorii cationi sunt Calciul (8 mg.) şi Magneziul
(21 mg.), care pun în funcţiune sistemul enzimatic muscular, prin influenţa pozitivă asupra
contracţiei. Alte elemente care se găsesc în muşchi sunt: P ± 7 mg%, Cl ± 78mg%,
Bicarbonat, CO3- (15 mg%), Fe +++ (0,01%), Fluor, cO4--.
÷