Cap. I.

Generalitati
I.1. Notiuni de anatomie si fiziologie
aparatul osos
- aparatul muscular
I.2. Semiologie simptome legate de diferite boli reumatice

Cap. II. Analgezice, antipiretice, antiinflamatoare nesteroidiene

II.1. Analgezice, antipiretice
- actiune
- efecte nedorite farmacologie
- clasificare. Exemple
II.2. Antiinflamatoare nesteroidiene
- ce este inflamatia. Simptome clasice
- efecte nedorite farmacologie
- clasificare. Exemple
Cap.III. Glucozamina in diverse combinatii.

Capitolul I. Generalitati
I.1. Notiuni de anatomie si fiziologie
scheletul constituie suportul rigid al corpului. el este format din 208 oase
din care 34 alctuiesc coloana vertebral, iar restul de 174 se grupeaz in jurul

acesteia. reprezint o armtur mobil in care piesele (oasele) servesc ca parghii

pentru tractiunea muscular.
oasele situate pe linia median a corpului ca sternul si sacrul sunt neperechi.
ele se consider a fi oase simetrice formate din dou jumtti, dreapt si stang, la
fel conformate.
oasele membrelor sunt perechi dar nesimetrice pentru c cele dou jumtti
ale lor nu sunt identic conformate.
pentru ca un os s poat fi studiat si descris izolat in afara organismului el
trebuie orientat in asa fel incat pozitia lui s fie aceeasi cu cea pe care o are in
organism. orientarea se face cu ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice
pe care le prezint osul respectiv.
pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare dou elemente anatomice
pa care le punem in raport cu dou plane ale corpului, plane care nu sunt ins opuse
unul altuia. pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice
asezate in trei plane ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar pentru determinarea
osului din dreapta sau din stanga.
scheletul corpului uman se imparte in 4 prti:
1. coloana vertebral
2. torace osos
3. oasele capului
4. oasele membrelor.
partea anatomiei descriptive care se ocup cu studiul formei si structurii
oaselor poart numele de osteologie.
clasificarea oaselor.
dup form si dimensiuni (lungime, ltime, grosime) exist trei tipuri
principale de oase:
- oase lungi - predomin lungimea - ex. radius/cubitus
- acest tip de oase se gseste la nivelul membrelor
- au rol de parghii de vitez.
- oase scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale - ex. astragalul
- au form aproape cubic

- se gsesc in regiuni unde este necesar o mare soliditate si

unde exist miscri variate cu amplitudine mic
- oase late/plane - lungimea aproape egal cu ltimea, dar depsesc
grosimea - ex. scapula, oasele cutiei craniene
- formeaz cavitti de protectie (craniul)
- dau insertie unui numr mare de muschi (scapula).
folosind si alte criterii de clasificare se mai adaug si alte trei tipuri de oase:
- oase pneumatice contin cavitti pline cu aer ; ex. maxila
- oase sesamoide - se dezvolt in vecintatea unor articulatii sau in
tendoanele unor muschi ; ex. patela
- oase suturale - inconstante, se dezvolt la nivelul suturilor craniului
(fontanele).
9
elemente descriptive ale oaselor.
oasele sufer influenta organelor invecinate: tractiunea muschilor, presiunea
unor organe, pulsatiile arterelor si actiunea fortei de gravitatie. de aceea, suprafata
lor exterioar poate fi descompus intr-un numr de elemente morfologice, cum ar
fi: marginile, fetele, unghiurile. acestea cuprind la randul lor alte detalii morfologice:
proeminente, cavitti, guri, canale. totalitatea proeminentelor si depresiunilor
formeaz relieful oaselor.
proeminentele pot fi de dou feluri:
- articulare, modelate in raport cu suprafata articular opus lor si acoperite
de un strat de cartilaj care le favorizeaz alunecarea in timpul miscrilor. pot
imbrca mai multe forme:
- sferic (cap articular); ex. capul humeral, capul
femural
- segment de cilindru (condil); ex. condilii occipitali
- scripete (trochlee); ex. trochlea humeral
- nearticulare, determinate de tractiunea exercitat de un muschi. in acest
caz mrimea proeminentei va fi proportional cu forta muschilor ce se inser
la acel nivel. in cadrul acestor proeminente distingem:

- procese/apofize (puternice, bine conturate) de forme variate:

- tuberozitti (neregulate, nedetasate de suprafata osului). acestea
pot avea dimensiuni mari si form paralelipipedic sau conic
(trohanter) sau dimensiuni mai mici (tuberculi), suprafat mai neted
(eminente)
- spine (proeminent ascutit);
- creste (liniare, tioase).
cavittile sunt determinate de forte de presiune si pot fi la randul lor:
- articulare, corespunzand unor proeminente invers conformate. pot fi si
plane (fetele auriculare ale sacrului si osului iliac din articulatia sacroiliac)
- nearticulare, foarte variate putand servi ca insertii pentru tendoan si
ligamente sau ca adpost si protejarea unor elemente anatomice (tendoane,
vase, nervi).
gurile si canalele pot fi:
- de trecere, strbtute de formatiuni anatomice.
- nutritive (pentru vasele sanguine) de la ordinul i situate la nivelul diafizei
oaselor lungi si pan la ordinul ii.
periostul este o membran fibroas care inveleste osul pe toat suprafat sa
exterioar, cu exceptia suprafetelor acoperite de cartilaj articular si a unor
insertii musculare.
periostul este bogat in vase sanguine si nervi.
rol: - in perioada osteogenezei particip la formarea de tesut osos
- la adult - rol in nutritia osului
- formarea calusului in fracturi/repararea unor pierderi limitate
de substant osoas.
oasele sunt supuse la solicitri diverse si repetate.
1.solicitri de presiune : - sustin greutatea corpului
- in special oasele membrelor inferioare.
2. solicitri in flexiune : - servesc de brat de parghie pentru tractiuni
musculare.
3. solicitri in tractiune; ex. in transportul obiectelor grele.

10
configuratia intern a oaselor.
asa cum s-a artat in prima parte tesutul osos este un tesut conjunctiv dur,
adaptat la maxim functiilor de sustinere si rezistent. osul matur este compus din 2
tipuri de tesut - unul dens ca structur - os compact, cellalt constand dintr-o
retea de trabecule intre care se delimiteaz numeroase cavitti, denumit os
spongios sau trabecular. osul compact se gseste intodeauna la exterior,
inconjurand osul spongios.
osul, ca si alte tesuturi conective, este format din matricea intercelular si celule
incluse n aceast matrice.
matricea este compus in proportie de 40% din materii organice, in principal
fibre de colagen si in rest din sruri anorganice bogate in calciu si fosfor. celulele constau dintr-un anumit numr de tipuri ce includ:
-celule osteoprogenitoare ce dau nastere la variate celule osoase (celule
stem);
-osteoblaste (responsabile de sinteza, depozitarea si mineralizarea matricei);
-osteocite (incluse in matrice);
-osteoclaste (cu rol in erodarea activ - remanierea osoas).
scheletul osos adult este format aproape in totalitate din os lamelar dar
aranjamentul precis al lamelelor variaz larg intre corticala compact a osului si
structura trabecular interioar. din punct de vedere histologic, deci structura
substantei osoase si compacte este aceeasi. ele se deosebesc numai prin dispozitia
felurit a lamelelor care le compun.
osul compact
osul adult uman const aproape in intregime din matricea mineralizat si
fibre de colagen aranjate in lamele in care sunt incluse osteocitele. cea mai mare
proportie sunt aranjate in cilindri concentrici in jurul canalelor neurovasculare (canale
havers) formand unitatea de baz a structurii osoase si anume sistemul haversian
sau osteonul.
osul trabecular
substanta spongioas este format din lame sau trabecule osoase orientate in

sensuri diferite, intretindu-se in diferite puncte si delimitand astfel o serie de

cavitti de mrimi diferite in care se gseste mduv osoas. continutul cavittilor
este reprezentat de mduva osoas, cavittile comunicand liber cu cavitatea
medular central a diafizelor. mduva poate fi rosie, hematopoietic sau galben,
adipoas, variind cu varsta si localizarea.
in concluzie osul matur este compus din 2 tipuri de substant osoas - una
dens ca structur (substant osoas compact), cealalt constand dintr-o retea de
trabecule intre care se delimiteaz numeroase cavitti (substant osoas
spongioas).
corpul osului lung este format dintr-un cilindru de tesut osos compact
strbtut de un canal central (cavitatea medular). extremittile sau epifizele sunt
formate dintr-o ptur de substant osoas compact, la periferie, ce imbrac o
mas de substant spongioas, in interior. la suprafat este acoperit de o
membran vasculo-conjunctiv (periost ). la nivelul suprafetelor articulare este
acoperit de cartilaj articular.
oasele plane sunt formate din dou lame de substant osoas compact care
cuprind intre ele un strat de substant osoas spongioas. la nivelul marginilor
osului lamele de substant compact fuzioneaz astfel incat invelesc din toate prtile
substanta spongioas. in cazul oaselor plane ale boltii craniene lamele de tesut
compact se numesc table iar substanta osoas dintre acestea diploe.
oasele scurte prezint o conformatie asemntoare cu cea a epifizelor oselor
lungi: la exterior se afl o lamel compact ce inveleste la interior o mas de
substant spongioas.
11
curs 3
introducere in artrologie.
legtura dintre oase se face prin articulatii. acestea reprezint totalitatea
elementelor prin care oasele se unesc intre ele.
clasificarea articulatiilor
criteriul principal de clasificare al articulatiilor este miscarea pe care o
permit. in functie de acest criteriu articulatiile se impart in:

- articulatii fixe, fibroase sau sinartroze

- articulatii semimobile, cartilaginoase sau amfiartroze
- articulatii mobile, sinoviale sau diatroze
a. articulatiile fixe sunt articulatiile in care oasele sunt strans unite intre ele
prin tesut fibros dens. au ca varietti urmtoarele tipuri:
1. sindesmoza in care legtura se face printr-un ligament interosos
ex: ligament coracoacromial.
2. suturi care se intalnesc numai la craniu.
3. gomfoza care este articulatia dintre o extremitate osoas conic si
o cavitate alveolar.
ex: implantarea dintilor in cavitatea dentar
b. articulatiile semimobile sunt articulatiile in care legtura dintre oase se
face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. pot fi de dou tipuri:
1. sincondroze in care legtura se face prin cartilaj hialin
ex: osul coxal
2. simfize in care legtura dintre oase se face prin tesut fibrocartilaginos
ex: simfiza pubian
articulatiile dintre corpurile vertebrale
c. articulatiile mobile, sinoviale sunt articulatiile la nivelul crora se produc
miscri multiple si variate.
clasificarea lor se poate face dup mai multe criterii:
1. dup numrul oaselor participante pot fi:
- simple (dou oase); ex: sold
- compuse (trei oase); ex: articulatia cotului.
2. dup numrul axelor in jurul crora se execut miscarea pot fi:
- uniaxiale ce permit miscri opuse intr-un singur plan (cu un grad de
libertate)
ex: ginglimul (articulatia humeroulnar)
trohoide (articutia radioulnar)
- biaxiale ce permit miscri in dou plane (cu dou grade de libertate)
ex: articulatii elipsoidale (articulatia radiocarpian)

- triaxiale ce permit miscri in toate planele (cu trei grade de

libertate)
ex: articulatii sferoidale (articulatia glenohumeral).
3. dup forma suprafetelor articulare. aceste suprafete pot fi comparate cu
sisteme mecanice simple. astfel se disting sapte grupe de articulatii sinoviale:
- articulatiile plane au suprafetele articulare plane; permit numai miscri de
alunecare;
ex: articulatia dintre oasele carpului sau tarsului
12
- articulatia trohlear sau ginglimul. suprafetele articulare sunt formate de
o trohlee la unul din oase si de dou povarnisuri laterale si o creast la osul opus;
permit miscri de flexie - extensie
ex: articulatia humeroulnar
- articulatiile condiliene au ca suprafat articular dou segmente de
cilindru plin pentru un os si dou depresiuni corespunztoare la osul opus; permit
miscri de flexie - extensie
ex: articulatia genunchiului
- articulatiile trohoide au suprafetele formate dintr-un cilindru osos
continut intr-un inel fibros; permit miscri de rotatie
ex: articulatia radioulnar proximal si distal
- articulatia in sa are suprafetele articulare opozite convexe intr-un sens si
concave in cellalt; permite miscri de flexie - extensie, abductie - adductie,
circumductie
ex: articulatia carpometacarpian a policelui
- articulatiile elipsoidale au ca suprafete articulare un segment de elipsoid
si depresiunea sa corespunztoare; permit miscri de flexie - extensie, abductie adductie, circumductie
ex: articulatia radiocarpian
- articulatiile sferoidale (enartroze) au suprafetele articulare opozite
formate dintr-un segment de sfer (cap) ce ptrunde intr-o cavitate; permit toate
tipurile de miscri

ex: articulatiile umrului si soldului

elementele componente ale unei articulatii sinoviale
articulatiile sinoviale prezint urmtoarele elemente componente:
- suprafetele articulare acoperite de cartilajul articular
- mijloace de unire cum sunt: capsula articular, ligamentele
- formatiunile de asigurare a concordantei articulare ca: fibrocartilaje de
mrire, discuri, meniscuri
corespondenta dintre suprafetele articulare ale oaselor participante este mai
mult sau mai putin complet. aceasta reprezint ceea ce numim congruent . de
exemplu, umrul are o congruent facil in timp ce soldul are o congruent mult mai
puternic.
uneori cele dou suprafete articulare isi pierd partial sau total contactul
normal; este ceea ce numim luxatie.(ex: luxatia cotului)
suprafetele sunt acoperite de o suprafat alb, strlucitoare - cartilajul
articular. acesta are o compozitie apropiat de cea a osului dar mai hidratat, 5060 % ap, mai elastic (cartilaj hialin). deshidratarea sa duce la micsorarea
elasticittii si constituie una dintre cauzele artrozelor senile.
rolul su este de a proteja osul situat sub el, jucand rolul unui amortizor.
prezint dou fete; una aderent de suprafata osoas si alta liber, corespunzand
cavittii articulare. are grosime variabil (1-12 mm) in raport cu presiunea ce se
exercit pe suprafetele articulare
in timpul miscrilor cartilajul este supus la dou tipuri de solicitri:
1. solicitri de presiune (mai ales la articulatiile membrului inferior)
2. solicitri de frictiune.
cartilajul este conceput pentru a rezista la aceste solicitri fiind in acelasi
timp relativ elastic si formand o suprafat foarte neted.
suprafetele articulare pot aluneca unele pe altele in timpul miscrilor datorit
cartilajului.
13
la exterior exist un fel de manson fibros care mentine suprafetele
articulare in contact si care este denumit capsul. ea se ataseaz pe fiecare os in

apropierea suprafetelor articulare, reprezentand o continuare a periostului (ex:

articulatia soldului).
rolul capsulei const in protejarea articulatiilor de procesele patologice
periarticulare si impiedicarea rspandirii revrsatelor articulare in tesuturile din jur.
capsula transform articulatia intr-o camer etans.
este intrit acolo unde miscrile trebuiesc impiedicate.
de exemplu genunchiul nu permite in plan sagital decat miscri de flexie.
capsula este foarte intrit posterior pentru a impiedica miscrile de extensie.
aceste intriri iau uneori aspectul unor veritabile fascicule de fibre. acestea
sunt ligamentele capsulare (ex: ligamentele anterioare ale articulatiei soldului).
capsula prezint de asemeni zone laxe si repliuri in sensul miscrilor
permise (ex: capsula genunchiului este lax anterior pentru a permite flexia). prin
extensie ea formeaz repliuri anterior de genunchi. o astfel de capsul lax poate fi
prins uneori intre suprafetele articulare si traumatizat. in conditii normale exist
fascicule musculare cu insertie capsular, provenite din muschi periarticulari si
denumite tensori ai capsulei articulare.
capsula este tapetat in interior de o membran care o dubleaz, sinoviala.
aceasta cptuseste toat fata profund a capsulei formand un repliu la nivelul
insertiilor capsulare. functia sa principal este aceea de a secreta lichidul sinovial
care umple cavitatea articular. rolul lichidului sinovial este dublu: unge
suprafetele ameliorand alunecarea in timpul miscrilor si hrneste cartilajul.
un ligament este o band de tesut fibros care uneste dou oase ce se
articuleaz intre ele, contribuind la mentinerea contactului dintre suprafetele
articulare. cel mai frecvent este o prelungire a capsulei dar se poate gsi si la
interior sau exterior. exemplu: ligamentele sacro-iliace in afara articulatiei
sacroiliac.
ca si capsula, ligamentele au un rol mecanic de consolidare a articulatiei.
acesta este un rol pasiv ele neavand posibilitate de contractie ca muschii. din acest
punct de vedere sunt inextensibile, cu exceptia ligamentelor galbene.
pot fi puse in tensiune de anumite pozitii articulare si relaxate de altele.
exemplu: ligamentul lateral extern al genunchiului este intins in extensie si relaxat in

flexie.
ligamentele sunt foarte bogate in receptori nervosi senzitivi care percep
viteza, miscarea, pozitia articulatiei si eventualele dureri. ei transmit in permanent
aceste informatii la scoarta cerebral care transmite rspunsuri motorii muschilor,
asa cum se va arta in cadrul capitolului urmtor.
in ciuda acestui dispozitiv, in cursul unor miscri excesive in articulatii se pot
produce intinderi ligamentare ce pot merge pan la rupere ligamentar.
alte formatiuni pe care le gsim in articulatie sunt:
- fibrocartilaje - buretele de fibrocartilaj -meniscuri
interarticulare
ntre corpurile (labrum) articulatia genunchiului
vertebrale = articulatia soldului,
discurile articulare articulatia umrului
rolul lor const in protectie suplimentar si ameliorarea congruentei
articulare.
fibrocartilajele interarticulare ader de una din suprafetele articulare, de
obicei de cea mobil si o insotesc in toate miscrile (ex: la articulatia genunchiului
ader de tibie).
14
curs 5
introducere in miologie.
miscrile corpului si segmentelor sale se realizeaz prin jocul muschilor.
partea anatomiei care are ca obiect de studiu muschii si anexele lor, ca si
activitatea biomecanic a acestora in cadrul aparatului locomotor poart numele de
miologie general. miologia special descrie sistematic fiecare muschi in parte, in
ordinea gruprii lor pe segmente corporale.
in cadrul aparatului locomotor se studiaz numai muschii scheletici (muschii
striati care se fixeaz pe schelet).
muschii sunt formati din corpul muscular (venter sau gaster) care reprezint
portiunea principal, contractil si dou extremitti (caput si cauda). prin
intermediul tendoanelor forta muschiului se transmite oaselor. la acestea se

adaug anexele muschilor care sunt formatiuni auxiliare ce ajut la activitatea

muscular.
criterii de clasificare ale muschilor
muschii sunt organe foarte variabile ca mrime si aspect exterior, astfel incat
se pot clasifica dup mai multe criterii:
a) criteriul formei (criteriul geometric, biometric) imparte muschii in:
- muschi lungi : - m. membrelor
- muschi plati m.romboizi
- muschi scurti (cubici, prismatici) - m. ptrat pronator
- muschi orbiculari
b) criteriul numrului de corpuri si insertii musculare (caput,
cauda):
corp - dou corpuri (biventer/bigastric) - m.digastric
- mai multe corpuri (poligastric) - m. drept abdominal
cap - dou capete - m. biceps brahial
- trei capete - m. triceps brahial
- patru capete - m. cvadriceps femural
coada - dou cozi (bicaudat)
- mai multe cozi (policaudat) - m. flexori ai degetelor
c) criteriul distributiei spatiale a fasciculelor de fibre musculare in muschi:
- muschi cu fibre paralele intre ele si cu axa longitudinal a muschiului
- muschi cu fibre paralele intre ele dispuse oblic de o parte a tendonului
(muschi unipenati)
- muschi cu fibre dispuse oblic de o parte si de alta a tendonului (muschi
bipenati)
- muschi formati din plane de fibre musculare alternate cu plane de
tesut conjunctiv (muschi multipenati - m. maseteri, m. soleari)
- muschi cu fibre dispuse in evantai - m. trapezi.
in functie de orientarea fibrelor si de dispozitia insertiilor muschii actioneaz
in una sau mai multe directii.
ex: - dreptul abdominal are fibrele orientate intr-o singur directie. actiunea

sa este de flexie a trunchiului pe membrul inferior : oblicul extern are fibre oblice,
dispuse in evantai. el realizeaz flexia, inclinarea lateral si rotatia trunchiului.
muschii lungi sunt responsabili de miscri importante; sunt muschi
cinematici.
muschii scurti, in general situati in profunzime, intervin mai mult in miscri
de precizie.
muschii cu fibre oblice sunt muschi de fort si vitez.
15
d) criteriul numrului de articulatii peste care trec muschii.
dac un muschi de la origine la terminare trece peste o articulatie el se
numeste monoarticular. actiunea sa este de mobilizare a acelei articulatii.
dac un muschi pe traseul su trece peste mai multe articulatii se numeste
poliarticular. el mobilizeaz deci mai multe articulatii si va fi intins in diversele
miscri ce implic aceste articulatii.
ex: - dreptul femural trece peste articulatia soldului si genunchiului. el este
flexor al coapsei si extensor al genunchiului. va fi intins intr-o miscare dubl:
extensia coapsei si flexia gambei.
e) criteriul topografic
- muschi ai capului - muschi superficiali
- muschii gatului - muschi profunzi
- muschii trunchiului
- muschii membrelor
f) criteriul biochimic
- muschi albi
- muschi rosii
g) criteriul miocinematic
- muschi determinanti ai miscrii
- muschi fixatori ai miscrii
- muschi sinergici
- muschi antagonisti
cand vorbim de o miscare (ex: flexia coapsei) muschiul care realizeaz

miscarea se numeste agonist; cel care efectueaz miscarea invers se numeste

antagonist. ex: in flexia coapsei m. psoas, flexor, este agonist; fesierul mare,
extensor, este antagonist.
cand mai multi muschi efectueaz impreun aceeasi actiune se numesc
sinergici. ex: in flexia dorsal a piciorului conlucreaz sinergic trei muschi - extensor
propriu al halucelui, extensor comun al degetelor, tibial anterior).
muschii antagonisti pot lucra sinergic pentru a fixa, stabiliza un os. ex:
dintatul mare si trapezul (fasciculul mijlociu) desi au actiuni opuse (primul aproprie
scapula, iar cellalt o indeprteaz de coloana vertebral) pot conlucra in fixarea
scapulei.
cand un muschi se contract el are tendinta de a apropia punctele sale de
insertie. tot ceea ce se opune la aceast apropiere se numeste fort rezistent.
ex: flexia antebratului pe brat se realizeaz prin actiunea muschilor flexori
crora li se opun mai multe tipuri de forte rezistente:
1. greutatea antebratului (gravitatia)
2. o greutate suplimentar (obiect)
3. forta unui partener
4. tensiunea muschilor ce se opun flexiei (antagonisti, extensori).
agonistii si antagonistii desemneaz o miscare concret, dar actiunea lor se poate
inversa in functie de grupul muscular considerat. interactiunea dintre agonisti si
antagonisti mreste precizia miscrii. prin contractia sinergistilor actiunea agonistilor
devine mai puternic. sinergistii confer si ei precizie miscrii, prevenind aparitia
miscrilor aditionale, secundare pe care agonistii au tendinta s le produc, simultan
cu actiunile lor principale
fixatorii actioneaz involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor,
antagonistilor si sinergistilor. fixarea nu se realizeaz continuu, pe intreaga curs de
miscare a unui muschi, fixatorii avand rol mai curand dinamic, ca si sinergistii. desi
activitatea lor constituie circa 75 % din activitatea muscular zilnic normal, rolul
lor izometric este pentru perioade foarte scurte, deoarece ei se contact izotonic,
alterand schemele de miscare in scopul desfsurrii gradate a acesteia
- muschi scheletici

-muschi ai viscerelor
16
modul de fixare al muschilor tendonul
un muschi este liber prin corpul su, dar se fixeaz prin extremitti cu
ajutorul unui tendon. insertia sa se poate face pe os determinand proeminente
osoase, dar si pe piele (muschi pielosi), pe membrane fibroase (membrana fibroas
de la antebrat si gamb), pe portiuni ingrosate aponevrotic ale fasciilor de invelis
regionale, pe septuri intermusculare, pe alte tendoane (muschii lombricali).
forma tendonului este variabil in functie de cea a corpului muscular, ea
putand imbrca diverse aspecte:
- de cordon cilindric sau turtit pentru muschii lungi
- de lam ltit (aponevroz) pentru muschii lati (abdomen)
- de arcade tendinoase (formatiuni fibroase dispuse ca arcuri intre dou
insertii determinand un orificiu).
structura tendonului este reprezentat de fibre de colagen;
regiunea unde fibrele tendinoase se unesc cu cele musculare reprezint o
structur specializat numit jonctiune miotendinoas.
unele tendoane care strbat canale osteofibroase se invelesc in teci sinoviale
formate dintr-o foit visceral pe tendon si una parietal in canalul osteofibros,
delimitand o cavitate capilar in care se afl un strat de lichid de alunecare.
la nivelul falangelor tecile sinoviale ale flexorilor sunt intrite la suprafat de
o teac fibroas care se inser pe os si impreun cu acesta formeaz un canal
osteofibros
dintre cele dou capete de fixare ale muschilor unul este conventional
considerat origine (proximal), iar cellalt insertie terminal (distal).
cel mai frecvent unul dintre oase este considerat fix ( punct fix ), iar
cellalt os mobil ( punct mobil ).
teoretic un muschi exercit tractiune asupra ambelor oase pe care se inser,
deci are dou capete mobile, iar efectul contractil este variabil astfel:
- dac rezistentele la cele dou capete sunt egale, muschiul se scurteaz prin
ambele capete, cele dou oase se apropie unul de altul

- dac ambele capete sunt fixate, contractia va fi static

- dac rezistentele sunt inegale atunci captul la care rezistenta este mai
mare devine fix, iar cellalt mobil.
ex: fesierul mijlociu se intinde de la osul iliac la femur. dac iliacul este
considerat punct fix muschiul realizeaz abductia femurului. aceast actiune este
considerat in lant deschis. frecvent se intampl ins si actiunea invers: in
ortostatism femurul devine punct fix si iliacul punct mobil, bazinul realizand o
inclinare lateral fat de femur (lant inchis).
anexele muschilor
sunt formatiuni auxiliare cu rol de protectie si de usurare a functiei
musculare.
1. fasciile muschilor sunt formatiuni conjunctive ce invelesc un muschi
individual, un grup muscular sau totalitatea muschilor unui segment corporal.
rol: - membran de protectie (se opun deplasrii muschilor in timpul
contractiei) ;
- suprafat de insertie muscular ingrosandu-se aponevrotic (fascia
gambier in portiunea superioar si anterioar) ;
- alunecarea muschiului in contractie ;
- mentinerea calibrului unor vene si favorizarea circulatiei venoase;
- in patologie delimiteaz colectiile purulente sau hemoragiile sau
permit propagarea lor intr-o anumit directie.
17
2. retinaculele reprezint ingrosri fibroase sub form de panglic ale
fasciilor in scopul mentinerii tendoanelor in locurile unde acestea isi schimb directia
(gatul mainii si al piciorului). transform santurile osoase in canale de conducere
osteotendinoase.
3. bursele sinoviale sunt saci conjunctivi dezvoltati la nivelul tendoanelor
sau al muschilor in locurile unde acestia sunt expusi unor presiuni (acolo unde
tendonul, muschiul sau pielea lunec pe un plan dur subjacent).
au un aspect neted, lucios, continand o mic cantitate de lichid care il face s
functioneze ca perne cu ap cu rol in distributia presiunilor. pot fi subcutanate,

subfasciale, subtendinoase, submusculare. secundar pot comunica cu o cavitate

articular apropiat.
4. trohleele musculare sunt inele fibroase complete sau incomplete prin
care trec anumite tendoane schimbandu-si directia (hipomohlion).
configuratia intern a muschiului
in structura muschiului intr fibre musculare striate, tesut conjuctiv, vase,
nervi si formatiuni receptoare.
cea mai mic grupare de fibre musculare (10-30) se numeste fascicul primar
iar tesutul conjunctiv care uneste aceste fibre musculare poart numele de
endomisium; impreun cu el ptrund capilarele si fibrele nervoase.
mai multe fascicule primare sunt unite in fascicule secundare si acestea in
fascicule tertiare printr-un sistem de fibre conjunctive dispus dup acelasi principiu
arhitectonic. totalitatea tesutului conjunctiv dispus in jurul fasciculelor primare si
secundare se numeste perimisium iar componenta care inveleste suprafata intregului
muschi se numeste epimisium. fascia de invelis a muschiului poate fi identic cu
perimisiumul extern sau poate fi o diferentiere independent a acestuia cand se
poate interpune si un tesut conjunctiv lax de alunecare (paramisium).
microscopie muscular . lungimea fibrelor musculare variaz intre 1-60
mm,iar grosimea intre 10-100 micrometri (0.01-01 mm). pentru comparatie
grosimea unui fir de pr uman este de aproximativ 50 micrometri. fiecare muschi
este compus din mai multe fibre musculare, grupate in fascicule. un fascicul contine
aproximativ 1000 de fibre, legate intre ele prin tesut conjunctiv, ce inconjoar si
fasciculul.
privit la microscopul electronic fiecare fibr muscular apare inclus intr-o
membran cu structura lipoproteic. in interiorul fibrei 60-70% din volumul total
este ocupat de aparatul contractil al muschiului (miofibrilele). o miofibril are
lungimea egal cu cea a fibrei musculare si diametrul de 1 micron. este alctuit
dintr-o succesiune de discuri clare si intunecate, la mijlocul discului clar se
gseste membrana z, iar la mijlocul discului intunecat banda h luminoas.
totalitatea structurilor cuprinse intre dou membrane z succesive formeaz
un sarcomer, unitatea morfofunctional a muschiului striat. discurile sunt

situate la acelasi nivel pentru toate miofibrilele fibrei musculare, de unde rezult
aspectul striat al acesteia. la mentinerea la acelasi nivel al discurilor contribuie
membrana z care se prelungeste de la o miofibril la alta si se inser pe fata intern
a sarcolemei (membrana fibrei musculare).
huxley a artat c fiecare miofibril este alctuit din microfilamente de
miozin si actin. miofilamentele de miozin sunt scurte si groase. miofilamentele de
actina sunt mai subtiri, mai lungi, mai numeroase. ele se inser cu un capt pe
membrana z iar cellalt alunec printre miofilamentele de miozin. prin alinierea
miofilamentelor muschiul se scurteaz.
sarcoplasma care inconjoar miofilamentele contine si alte structuri cu rol important
in contractie: mitocondriile, reticulul endoplasmatic, ribozomi liberi, incluziuni de
glicogen, grsimi, mioglobin. mitocondriile sunt organitele la nivelul crora se
18
realizeaz procesele de oxidare din care rezult energia ce se acumuleaz in
legturile atp-ului. unele mitocondrii sunt situate imediat sub membrana celular
pentru a avea acces la oxigenul ce ajunge la nivel celular.
in sarcoplasm se mai gseste o retea de canalicule longitudinale sau
transversale prin membranele crora se transmite influxul nervos de la sarcolem la
miofibrile. aceast retea inconjoar miofibrilele. reticulul endoplasmatic are un rol
important in eliberarea si recaptarea calciului necesar pentru contractia si relaxarea
muscular. in interiorul su concentratia in ionii de calciu este de 10000 ori mai
mare decat la exterior.
pigmentul rosu - mioglobina este cel care determin coloratia sarcoplasmei.
in unele fibre musculare mioglobina este abundent si de aceea se numesc fibre
musculare rosii, iar in altele este in cantitate mic, aceste fibre fiind denumite
fibre musculare albe. la animale si psri aceste fibre sunt foarte bine
diferentiate.
la om nu exist muschi rosii si muschi albi, dar in formarea unui muschi particip
fibre mai srace in sarcoplasm (muschi flexori), iar in altii fibre mai bogate in
sarcoplasm (muschii extensori). dintre muschii scheletici, muschii gemeni si
sternocleidomastoidian contin multe fibre srace in sarcoplasm iar solearul contine

numeroase fibre musculare bogate in sarcoplasm.

fibrele musculare rosii fiind bogate in sarcoplasm asigur conditii favorabile
contractiilor musculare prelungite, deoarece contin in cantitti mai mari atat
substante energetice cat si mioglobin. mioglobina este asemntoare cu
hemoglobina din hematie si are rolul de a inmagazina oxigenul care este folosit de
muschi in conditii de hipoxie. prin practicarea eforturilor de lung durat se dezvolt
fibrele musculare rosii care produc o contractie lent, de lung durat si obosesc
greu. in acest caz cantitatea de energie nu este mare dar trebuie generat continuu
o perioad bun de timp. solutia energetic optim este cea a oxidrii aerobe a
glucozei cu implicarea citocromilor. eforturile dinamice, de scurt durat, vor
dezvolta in principal fibrele albe care produc contractii rapide si obosesc repede.
energia necesar unor astfel de contractii se obtine prin metabolismul anaerob al
glucozei
fibrele musculare rosii sunt deci responsabile de andurant, in timp ce fibrele
albe sunt responsabile de vitez. cercetti recente au artat c de fapt muschiul
uman contine cel putin trei tipuri de fibre : fibre lente, fibre rapide oxidative si fibre
rapide glicolitice.
fibrele lente sunt mai numeroase in muschii rosii, energia necesar
contractiei este generat prin mecanisme aerobe, se contract relativ lent si sunt
rezistente la oboseal.
fibrele rapide glicolitice se gsesc predominant in muschii albi si genereaz
energie prin mecanisme anaerobe; contractia este rapid si obosesc repede.
fibrele rapide oxidative sunt intermediare celor dou tipuri enuntate; se
contract rapid si au capacitatea mixt aerob si anaerob. intr-o unitate motorie
toate fibrele sunt de acelasi tip.
inervatia muschiului. un muschi este inervat de regul de o singur
ramur nervoas ce ptrunde impreun cu vasele la nivelul hilului neurovascular
nervii muschilor sunt micsti continand fibre motoare, senzitive si vegetative.
a. fibrele motorii sunt cele mai bine reprezentate. majoritatea lor apartin
categoriei a alfa cu origine in motoneuronii coarnelor anterioare ale mduvei sau
nucleii motori ai trunchiului cerebral. fibrele sunt lungi, groase si realizeaz o plac

motoare (sinaps neuromuscular) cu fibra muscular striat. o singur fibr

nervoas se ramific si inerveaz mai multe fibre musculare, constituind o unitate
motorie.
19
numrul de fibre musculare apartinand unei unitti motorii constituie
coeficientul de inervatie. pentru muschii de mare precizie (muschii extrinseci ai
globului ocular) unitatea motorie contine 3-15 fibre musculare in timp ce pentru
muschii cu actiune mai putin fin (m. gastrocnemian) numrul de fibre dintr-o
unitate motorie variaz intre sute pan la peste 1000 de fibre musculare. majoritatea
muschilor sunt compusi din 100 -700 unitti motorii.
numrul de unitti motorii activate determin forta de contractie a
muschiului.
fibrele motorii a gama constituie 30% din totalitatea fibrelor motoare si au
origine in motoneuronii gama din coarnele anterioare medulare. se termin printr-o
plac motorie la nivelul fibrelor intrafusale ale fusurilor neuromusculare. nu fac parte
din unittile motorii dar pot initia contractia muscular in mod indirect prin reflexul
de intindere (stretching) si intervin in reglarea tonusului muscular.
b. fibrele senzitive isi au originea in ganglionii senzitivi (spinali si cranieni).
la nivelul muschiului se termin in organe receptoare speciale (fus neuromuscular)
sau sub forme mai simple la nivelul fibrelor musculare, tendon, perimisium. acesti
receptori asigur impreun cu fibrele senzitive sensibilitatea propioceptiv
reactionand la variatiile de presiune si tensiune care iau nastere in timpul contractiei
musculare in muschi, tendoane si anexele lor.
fiecare muschi contine un numr variabil de fusuri neuromusculare,
dependent de gradul de automatism al muschiului.
conexiunile corn anterior medular - muschi formeaz un sistem functional
foarte bine autoreglat, in cadrul cruia bucla gama este cea mai bine
cunoscut. ea este format din motoneuronul gama - axonul su -fibra
muscular intrafusal-terminatii senzitive primare (spiralate) -fibre
senzitive -protoneuronul senzitiv spinal - motoneuronul alfa tonic.
motoneuronii gama primesc in permanent impulsuri de la centrii superiori

care le moduleaz starea de excitabilitate, stare pe care o retransmit motoneuronului

alfa. orice semnal trimis de la centrii supraspinali ctre motoneuronul alfa excit
simultan si motoneuronul gama ceea ce va determina contractia fibrelor musculare
extra si intrafusale. de altfel, datorit faptului c au un prag de excitabilitate redus
motoneuronii gama sunt in permanent susceptibili s primeasc impulsuri de la toti
centrii.
rolul principal al buclei gama este de a mentine tonusul muscular deoarece
influxul pornit de la motoneuronul gama determin o stare de contractie a fibrelor
intrafusale cu intinderea zonei centrale a fusului, stimularea terminatiilor nervoase
primare si transmiterea impulsului prin fibrele senzitive la motoneuronul alfa medular
avand ca efect contractia fibrelor extrafusale si deci cresterea tonusului muscular.
exist si un mecanism inhibitor de autofranare, descris de renshaw care
regleaz nivelul de descrcare a motoneuronului alfa; acest mecanism nu este
influentat de centrii supraspinali si nici de bucla gama.
bucla gama pregteste deci si ajusteaz mereu starea de tonus muscular
necesar miscrilor active.
tonicitatea este o proprietate fundamental a muschiului cu inervatie
pstrat. reprezint o contractie tetanic slab realizat printr-un reflex
proprioceptiv segmentar cu activarea unui numr mic de unitti motorii. se disting
mai multe tipuri, si anume:
- tonus muscular de repaus cu rol in mentinerea segmentelor osoase unite
prin articulatii in pozitie
20
- tonus muscular de postur sau de atitudine cu rol in mentinerea pozitiei
corpului, opunandu-se gravitatiei (muschii cefei si ai santurilor vertebrale si muschii
abdominali in mentinerea pozitiei ortostatice)
- tonus muscular de sustinere cu rol in contractiile statice si de fort.
tonusul muscular este mentinut pe seama fibrelor musculare rosii - lente.
copilul pan la 7-8 ani are un tonus de repaus bun, dar cel de postur este redus. de
acea, la aceast varst copiii isi schimb des pozitia sau se reazem. dup 9-10 ani
se dezvolt tonusul de postur si cel de sustinere. la pubertate (14-17 ani) tonusul

de sustinere si de atitudine scad, ca apoi in adolescent s se dezvolte complet.

forme de contractie muscular
muschiul poate antrena o miscare, dar nu este neaprat el cel care realizeaz
miscarea respectiv.
ex: dreptul abdominal realizeaz flexia trunchiului (apropie sternul de pube).
in pozitie clinostatic dreptul abdominal realizeaz aceast flexie si greutatea
trunchiului este forta care se opune miscrii. dar in pozitie ortostatic nu dreptul
abdominal realizeaz flexia ci greutatea trunchiului (gravitatia). trunchiul cade
spre anterior.
1. cand o miscare se realizeaz de ctre muschiul responsabil pentru
aceast miscare contractia se numeste concentric. se realizeaz apropierea
insertiilor musculare. (ex: flexia trunchiului din clinostatism reprezint o contractie
concentric a dreptului abdominal).
exist cazuri in care un muschi lucreaz desi actiunea ce se desfsoar nu
este a sa; rolul su este de a frana actiunea respectiv. fr acest rol de frenare
actiunea s-ar derula foarte rapid.
reluand exemplul flexiei trunchiului, in pozitie ortostatic flexia este realizat
de actiunea fortei gravitationale. fr nici un fel de travaliu muscular aceast flexie
ar fi o cdere spre anterior.
pentru o flexie lent este necesar o contractie a muschilor extensori ai
trunchiului care freneaz, incetinesc aceast flexie.
2. cand o miscare este efectuat de un muschi prin cedarea progresiv a
strii sale de contractie contractia acestui muschi se numeste contractie excentric;
se produce ndeprtarea insertiilor musculare.
exist, de asemeni, cazuri cand un muschi se contract fr ca o miscare s
aib loc.
ex: flexia coapsei (contractia concentric a flexorilor coapsei), apoi
mentinerea coapsei in aceast pozitie (contractia flexorilor pentru mentinerea pozitiei
fr existenta vreunei miscri).
3. cand o atitudine este fixat printr-o contractie muscular spunem c
aceast contractie este static (izometric). insertiile musculare nu se deplaseaz.

aceste moduri diferite de contractie in realitate se combin frecvent in timpul

miscrilor.
ex: plecand din pozitia precedent se efectueaz extensia gambei; exist
contractie static a flexorilor coapsei + contractie concentric a extensorilor gambei.
in afara contractiilor izometrice si izotonice se descriu si contractii
auxotonice care reprezint de fapt cea mai frecvent form de contractie muscular
intalnit in activitatea sportiv.
ele se realizeaz pe baza modificrii lungimii atat a elementelor contractile,
cat si a celor elastice cu producerea unei scurtri limitate, concomitent cu o crestere
progresiv a tensiunii interne. in practica sportiv au loc atunci cand forta muscular
invinge o fort extern in crestere (haltere, judo, lupte ).
ab
21
directia de miscare
asa cum s-a artat la inceputul capitolului, sensul (directia) unei miscri este
in functie de asezarea muschiului fat de axele articulatiei. planul miscrii este
intotdeauna perpendicular pe axul miscrii (axul biomecanic, axul articular).
in acelasi plan si in jurul aceluiasi ax se pot efectua intotdeauna dou miscri
de sens opus pentru realizarea crora exist dou grupe musculare (muschi)
deosebite.
in plan sagital, miscrile se realizeaz in jurul unui ax transversal si sunt
flexia si extensia (pentru unele segmente se numesc ante si retroproiectie, ex:
miscrile in plan sagital ale umrului). in plan frontal, miscrile se realizeaz in jurul
unui ax sagital; pentru membre se numesc abductie si adductie, iar pentru trunchi si
gat miscri de inclinare lateral. miscrile corespunztoare ale degetelor sunt
raportate la axul mainii si al piciorului.
in plan transversal, miscrile se realizeaz in jurul unui ax longitudinal si se
numesc miscri de rotatie intern sau extern. pronatia si supinatia sunt miscri de
rotatie particulare care se petrec la nivelul antebratului sipiciorului.
circumductia este o combinatie succesiv intre mai multe miscri
fundamentale.

in gimnastic, denumirea miscrilor este putin diferit; astfel, circumductiei ii

corespund rotrile de trunchi , iar rotatiei denumirea de rsuciri de trunchi .
in afara celor trei perechi de miscri fundamentale principale mai exist si
miscri speciale: dilatare - constrictie; ridicare - coborare; punere in tensiune.
un singur muschi actionand la nivelul aceleasi articulatii care are mai multe
axe de miscare poate s aib mai multe actiuni, cate una in raport cu fiecare ax
articular. dintre acestea una este principal, iar celelalte sunt secundare. de
exemplu, adductorul lung este adductor, dar si flexor si rotator extern al coapsei.
avantajele constau in economia de volum muscular si in posibilitatea de inlocuire a
unui muschi in leziuni, paralizie, oboseal prin muschii de rezerv.
exist muschi care in raport cu un anumit ax de miscare si fr s-si schimbe
pozitia fat de acesta se descompun in portiuni functionale diferite (in functie de
asezarea fat de ax), cu toate c anatomic se prezint ca o unitate. totalitatea
fasciculelor alctuind o portiune functional deosebit, actionand in acelasi sens, se
numeste unitate mecanic . unittile mecanice din cadrul unui muschi au
actiune opus intre ele. descompunerea in unitti mecanice se intalneste la muschii
voluminosi sau lati alctuiti din portiuni cu orientare diferit. de exemplu, deltoidul in
raport cu axul transversal al articulatiei scapulo-humerale se descompune intr-o
portiune posterioar (extensoare) si una anterioar (flexoare); gluteul mare in raport
cu axul sagital al articulatiei coxo-femurale este alctuit dintr-o portiune superioar
(abductoare) si una inferioar (adductoare).
in cursul unei miscri un muschi isi poate modifica asezarea fat de ax
(migrarea peste axul miscrii) inversandu-se actiunea lui.
nu intotdeauna pozitia anatomic utilizat ca punct de plecare al unei miscri
permite muschiului actiune optim. de exemplu, gluteul mare ca extensor al coapsei
are eficacitate optim din pozitia de flexie a acesteia ( avantul din sritura de pe
loc).
in realizarea miscrilor intervine hotrator si gravitatia. forta de gravitatie se
aplic in centrul de greutate al segmentului respectiv. poate actiona in acelasi sens
cu miscarea considerat sau in sens opus.
muschii care la un moment dat trebuie s contrabalanseze forta gravitatiei

pentru mentinerea unei pozitii au actiune antigravitational. in conditiile statiunii

verticale anumite grupe musculare realizeaz preponderent o actiune
antigravitational (muschii profunzi ai spatelui, extensorii membrului inferior,
muschii plantei).

I.2. Semiologie . Simptome legate de diferite boli reumatice

Bolile reumatice (reumatismul) sunt afectiuni dureroase, cauzate de inflamatie, tumefiere si
durere in articulatii sau muschi. Unele boli reumatice, cum ar fi osteoartrita, sunt rezultatul uzurii
articulatiilor. Altele, precum artrita reumatoida, apar atunci cand sistemul imunitar devine
hiperactiv si ataca garniturile articulatiilor, cauzand dureri articulare, umflare si distrugere.

Virsta si tipurile de reumatism

* 30-35 de ani: durerile reumatismale sint cauzate de boli inflamatorii
Pina la 30-35 de ani aproape orice durere osteo-musculo-articulara este legata de inflamatie.
Alarma trebuie sa fie maxima, iar medicul trebuie sa faca investigatiile de rigoare pentru a
descoperi daca este vorba o boala reumatismala inflamatorie: poliartrita reumatoida, spondilita
anchilozanta, artropatia psoriazica etc. Asa cum spuneam, durerea are caracter nocturn - incepe
surprinzator in partea a doua a noptii, catre dimineata. Articulatia poate fi "rosie" si "calda".
* 35-40 de ani: apar durerile de spate si spondiloza cervicala
Suferinta discala - lumbago, lombosciatica, hernia de disc - denota reumatisme degenerative, din
ce in ce mai frecvente in rindul adultilor intre 35-40 de ani. Multi dintre acestia se confrunta
frecvent cu dureri de spate pe care le ignora; de aceea, in timp, boala discala se agraveaza si se
ajunge la hernie de disc si operatie. Pozitiile incorecte atunci cind lucram la calculator, cind
conducem, ridicarea de greutati, miscarile incorecte, obezitatea, sedentarismul sint principalele
cauze ale afectiunilor discale si ale siciitoarelor dureri de spate.
Daca ne adresam din timp medicului, daca respectam indicatiile acestuia - inclusiv mentinerea
unei posturi corecte in timpul orelor petrecute la calculator si efectuarea sedintelor de gimnastica
medicala si fizioterapie - vom avea mai rar dureri de spate.
Spondiloza cervicala (n.r. - in zona gitului) este tot un reumatism degenerativ al coloanei care
afecteaza cel mai frecvent femeile. Spondiloza consta in depuneri de calciu la nivelul marginilor
platourilor discale sau in jurul articulatiilor. Aceste depunderi de calciu creeaza niste formatiuni
cunoscute in patologia radiologica sub numele de ciocuri de papagal". Prezenta lor arata ca este
vorba de un proces cronic degenerativ al coloanei.
Simptomele sint foarte neplacute: paciienta sau pacientul are ameteli, dureri de cap, tulburari de
mers, ii scade forta musculara. Spondiloza apare frecvent din cauza miscarilor incorecte a
capului sau gitului care reprezinta un element de uzura. In primul rind trebuie avuta in vedere o
postura corecta a coloanei cervicale. Acum foarte multe persoane lucreaza ore in sir la calculator.
Si daca nu se mentine asa cum scrie la carte pozitia calculatorului - cu ecranul in dreptul ochilor,
nu mai sus, nu mai jos - se va imprima coloanei o miscare pentru a se adapta privirea la nivelul
ecranului. Acesta va fi un element de solicitare a coloanei. Aceeasi problema este si in alte
situatii: munca de birou, munca de laborator, munca in care se sta intr-o pozitie vicioasa pentru
coloana vertebrala.
* Dupa 40 de ani: pot aparea primele simptome ale artrozei si durerile de umar!
Tot dupa virsta de 40 de ani pot aparea primele simptome ale artrozei - cel mai frecvent
reumatism degenerativ. Apare durerea articulara legata de efort, activitate, de mersul sau statul
prelungit in picioare, de expunerea la frig. Durerea apare in timpul zilei, se amelioreaza la repaus
si caldura si se poate insoti de zgomote, pocnituri la nivelul articulatiei bolnave. De asemenea,
pacientii se pling de durere in articulatii in momentul in care se misca dupa o perioada mai lunga
lipsita de activitate, cum ar fi somnul sau statul pe scaun pentru un timp indelungat.Bine ar fi sa
nu neglijam aceste dureri articulare. Cu cit ne prezentam mai repede la medic, cu atit putem
beneficia din timp de tratament, iar evolutia bolii va fi mult incetinita.
Durerile de umar din cauza reumatismului articular pot aparea tot de la 40 de ani in sus. Ele se
incadreaza in categoria reumatism abarticular". Articulatia umarului este foarte solicitata,
suportul lui bio-mecanic fiind foarte fragil. Si atunci apare uzura si rematismul degenerativ al
articulatiei umarului si tesuturilor din jurul acesteia.
Aproximativ 70 % din populatie are proleme cu articulatia umarului plingindu-se de dureri
reumatismale in aceasta zona. Durerea apare la frig, umezeala, la suprasolicitare si e foarte

chinuitoare. Persoana are mari probleme noaptea cind durerea nu-l lasa sa doarma. Exista solutii
pentru aceasta problema si cu cit pacientii se adreseaza mai repede specialistului reumatolog, cu
atit problemele vor fi mai mici si mai rare.
* Dupa 50 de ani: osteoporoza ne poate da dureri de spate
Dupa 50 de ani, mai ales in cazul femeilor aflate la menopauza, vorbim de osteoporoza. Boala nu
este foarte dureroasa, dar poate fi cauza unor suferinte de coloana. Daca durerile de coloana apar
dupa aceasta virsta, ele sint un semn de osteoporoza. Exista tratamente si solutii, totul este ca
persoanele in cauza sa se adreseze medicului.
Tot dupa 50 de ani apar frecvent si reumatismele abarticulare. Tendoanele, capsulele, ligamentele
(n.r. - tesuturile din jurul articulatiei) sint foarte solicitate in activitatea de zi cu zi, atit in pozitie
statica, dar si in miscare. Astfel, in timp, apare uzura tesuturilor din jurul unei articulatii.
Procesele de degradare, de degenerare se traduc prin dureri in zona unei articulatii, dureri care
sint siciitoare si frecvente. In cazul reumatismului abarticular, durerile apar pe zone foarte mici:
zona cotului, incheietura miinii, la genunchi. Apar si dispar in functie de vreme sau de
suprasolicitare. Nu sint intense, sint siciitoare si de obicei se accentueaza in timpul efortului. Din
cauza durerii articulare, pacientul nu-si mai poate continua activitatea.
* Dupa 60 de ani: 80% dintre virstnici au artroza!
Dupa virsta de 60 de ani, artroza se instaleaza la 80% din populatie. Renuntarea la miscare si
acceptarea sedentarismului de catre pensionari sint factori care tulbura functionarea normala a
aparatului locomotor, facilitind instalarea mai rapida si agravarea reumatismelor degenerative
cum este artroza. Durerile articulare apar dupa efort, activitate, dupa mersul prelungit, dupa
statul prelungit in picioare, dupa expunerea la frig. Durerea apare in timpul zilei si poate fi
accentuata de conditiile meteorologice: innorare, frig, vint, precipitatii. Daca aceste dureri apar in
cursul noptii inseamna ca boala este intr-un stadiu foarte avansat si ca trebuie luata in calcul
operatia de protezare. Pacientii nu trebuie sa se obisnuiasca" cu durerea. Exista tratamente care
pot tine boala sub control. Important este sa urmeze intocmai recomandarile specialistului.

Osteoartrita
Exista mai mult de 100 de boli reumatice. Aproximativ 27 de milioane de americani au
osteoartrita. Aceasta afectiune provoaca, de-a lungul timpului, daune cartilajului. Osteoartrita
poate fi o parte naturala a procesului de imbatranire si poate afecta toate partile corpului. Cu
toate acestea, zonele cele mai afectate raman genunchi, soldurile, gatul, partea inferioara a
spatelui si degetele.
Simptomele osteoartritei includ:

Dureri de articulatii

Umflarea articulatiilor

Articulatiile pot fi calde la atingere

Slabiciune musculara si instabilitatea articulatiilor

Durere in timpul mersului

Dificultate la prinderea unor obiecte, la imbracat, pieptanat sau aplecat

Pentru diagnosticarea osteoartritei, doctorul se va interesa de istoricul medical si despre
simptomele pacientului. Testele de sange pot exclude alte tipuri de artrite si probleme medicale.
De obicei, daca pacientul are osteoartrita, doctorul observa modificari vizibile la radiografie.
Artrita reumatoida
Artrita reumatoida afecteaza aproximativ 1.3 milioane de americani. Aproximativ 75% dintre cei
afectati sunt femei. In cazul artritei reumatoide, sistemul imunitar al organismului ataca propriile
tesuturi, cauzand dureri articulare, umflare si rigiditate care poate fi severa. Conditia poate duce
la deteriorarea permanenta a articulatiilor si la deformare.
Simptomele artritei reumatoide includ:

Dureri articulare si umflare

Rigiditate articulara, mai ales dimineata

Oboseala

Febra

Noduli numiti noduli reumatoizi

Pentru diagnosticarea artritei reumatoide , medicul afla istoricul medical al pacientului si il
supune la un examen fizic. De asemenea, pot fi realizate radiografii si analize de sange.
Lupusul

Lupusul eritematos sistematic este o alta boala autoimuna. Cauzele acesteia sunt necunoscute.
Simptomele lupusului eritematos includ:

Dureri articulare

Oboseala

Rigiditatea articulatiilor

Eruptii cutanate

Sensibilitate la soare

Caderea parului

Decolorarea degetelor atunci cand sunt expuse la frig (fenomenul Raynaud)

Tulburari de sange, precum anemia si formarea cheagurilor de sange

Dureri in piept cauzate de inflamatia mucoasei inimii sau a plamanilor

Convulsii sau accident vascular cerebral

Pentru diagnosticarea lupusului, dcotorul se va interesa de istoricul familial al pacientului, va
face un examen fizic si va solicita efectuarea unor teste de sange si de urina. Unul dintre testele
de sange este testul anticorpilor antinucleari.
Spondilita anchilozanta
Spondilita anchilozanta incepe sa se manifeste prin dureri de spate. Caracteristica distinctiva a
afectiunii este implicarea articulatiilor de la baza coloanei vertebrale. Spondilita anchilozanta
este mai frecventa la barbatii tineri, cu varste de pana la 30 de ani.
Simptomele spondilitei anchilozante includ:

Durere graduala in partea inferioara a spatelui

Durerea de spate agravanta care evolueaza

Durere intre omoplati si gat

Durere si rigiditate in spate

Odata cu progresia afectiunii, coloana vertebrala poate deveni mai rigida. Pentru a diagnostica
spondilita anchilozanta, medicul va va intreba despre istoricul medical si va efectua un examen
fizic, inclusiv o radiografie.

Reumatismul sau bolile reumatice sunt boli inflamatorii cronice si dureroase, care afecteaza
oasele, articulatiile, muschii, tendoanele si ligamentele. De asemenea, reumatismul poate afecta
si organele interne, inclusiv inima, rinichii, plamanii sau pielea. Umflarea, roseata, rigiditatea,
caldura si durerea sunt simptome de inflamatie specifice bolilor reumatice.
Bolile reumatice au fost clasificate in functie de localizare si de caracteristicile
simptomelor:
reumatism localizat (bursita)
reumatism regional (tulburarile articulatiei temporo-mandibulare)
reumatism generalizat (fibromialgia)
reumatism psihogen (durerile musculare si articulare care sunt in contradictie cu starea
fiziologica reala a unei persoane, determinate de tulburari psihice sau psihopatii).

Forme de reumatism

Afectiuni asociate termenului general de reumatism sau boli reumatice sunt: artrita reumatoida,
osteoartrita,
lupus
eritematos
sistemic,
fibromialgia
si
tendinita.
Bolile autoimune caracterizate prin prezenta durerii au fost considerate forme de reumatism, de
exemplu, lupusul, era considerat o forma de reumatism. Potrivit studiilor asupra mecanismelor
de actiune a bolile reumatice, acestea nu se refera in mod explicit la disfunctia unor articulatii, ci
la modul in care sistemul imunitar afecteaza articulatiile, muschii si organele.
O alta forma de reumatism este reumatismul nearticular, care afecteaza tesuturile moi, provocand
durere in tot corpul. Dina ceasta categorie fac parte: tendinita si fibromialgia. De asemenea,
aceasta forma de reumatism poate fi localizata in zone specifice ale organismului. Bursita este o
forma nearticulara de reumatism care afecteaza si inflameaza bursa (un saculet special cu fluid
care protejeaza partile mobile ale articulatiilor si muschii care se suprapun). Alte forme de
reumatism nearticular pot fi cauzate de miscarea repetitiva. Sindromul de tunel carpian este
considerat un astfel de tip de afectiune, care adesea este cauzat de adoptarea unei pozitii
incorecte la birou. Un alt reumatism nearticular este sindromul articulatiei temporo-mandibulare
(ATM) care afecteaza numai articulatiile mandibulei.
Spondilita anchilozanta
Sus
Spondilita anchilozanta este o boala cronica inflamatorie care provoaca durere si inflamarea
articulatiilor dintre vertebrele coloanei vertebrale si a celor dintre coloana vertebrala si pelvis
(articulatiile sacroiliace). Boala poate declansa durere si tumefactie si in alte parti ale corpului.
Tratamentul consta in administrarea medicatiei simptomatice pentru prevenirea complicatiilor si
deformarilor fizice.
Fibromialgia
Sus
Fibromialgia este o afectiune cronica caracterizeaza prin dureri musculare, durere generalizata,
tulburari de somn, oboseala extrema, depresie, anxietate si dureri locale (muschi si punctele
sensibile).

Guta
Sus
Este o forma complexa de artrita caracterizata prin accese de durere, roseata si sensibilitate a
articulatiilor, care de multe ori este localizate la baza degetului mare. Guta poate afecta pe
oricine; insa, de regula, barbatii sunt mai predispusi la guta, iar femeile devin mai sensibile la
aceasta afectiune dupa menopauza. O criza de guta implica o durere ascutita la nivelul degetului
mare. Articulatia afectata este fierbinte, umflata si atat de senzibila incat chiar si o greutate
minuscula pare de nesuportat. Din fericire, guta este tratabila si exista destule modalitati prin
care sa se previna remisia.
Artrita infectioasa
Sus
Unele forme de artrita sunt cauzate de infectii virale, iar altele de infectii bacteriene. De
exemplu, boala Lyme, cauzata de muscatura unei capuse care transporta bacterii specifice,
provoaca inflamatii, durere si rigiditatea articulatiilor. Alte tipuri includ artrita cu parvovirus si
artrita gonococica. Identificarea precoce a acestor infectii impune tratamentul cu antibiotice
pentru a se preveni afectarea grava a articulatiilor.
Artrita juvenila idiopatica
Sus
Cunoscuta si sub denumirea de poliartrita reumatoida juvenila, este cel mai frecvent tip de artrita
la copii sub varsta de 16 ani. Artrita reumatoida juvenila provoaca dureri persistente, tumefiere si
rigiditate. Unii copii pot avea simptome doar pentru cateva luni, dar in cazul altora afectiunea se
poate manifesta toata viata. Exista mai multe forme de artrita reumatoida juvenila, clasificanduse in functie de numarul articulatiilor afectate, semne si simptome si rezultatele analizelor de
sange.
Unele tipuri de artrita reumatoida juvenila pot determina complicatii grave, cum ar fi tulburari de
crestere si inflamatii la nivelul ochilor. Tratamentul acestui tip de artrita se concentreaza pe
controlul durerii, imbunatatirea functiei articulatiei afectate si prevenirea prevenirea deteriorarii
acesteia.

Lupus eritematos sistemic

Sus
Este o boala cronica inflamatorie care se manifesta atunci cand sistemul imunitar al unei
persoane ataca propriile tesuturi si organe. Inflamatia provocata de lupusul eritematos sistemic
poate afecta mai multe sisteme, inclusiv articulatiile, pielea, rinichii, celulele sanguine, inima si
plamanii.
Exista
patru
tipuri
de
lupus:
lupusul
eritematos
sistemic;
lupusul
eritematos
discoid;
lupusul
eritematos
indus
de
medicamente;
lupusul
neonatal.
Dintre aceste forme, lupusul eritematos sistemic este forma cea mai comuna si mai grava. Prin
administrarea tratamentului corespunzator, majoritatea pacientilor pot duce o viata activa.
Aproximativ 150.000 de oameni traiesc cu lupus, iar dintre acestia 90% sunt femei.
Osteoartrita
Sus
Osteoartrita sau osteoartroza este una dintre cele mai intalnite reumatisme degenerative, care
apare atunci cand cartilajul articulatiilor este distrus. Pot fi afectate oricare dintre articulatiile
corpului, dar cel mai frecvent afectate sunt: mainile, soldurile, genunchie, gatul si partea
inferioara
a
spatelui.
Osteoartrita se agraveaza treptat si nu exista tratament pentru vindecarea bolii. Cu toate acestea,
tratamentele pot ameliora durerea si ii pot ajuta pe cei in cauza sa ramana activi.
Polimialgia reumatica
Sus
Este o afectiune inflamatorie care cauzeaza dureri musculare si rigiditate, mai ales la nivelul
gatului, umerilor, partii superioare a bratelor, soldurilor si coapselor. Aceasta boala reumatica
semnaleaza deseori afectiuni intalnite la nivelul arterelor (arterita cu celule gigante) si poate
determina dureri de cap, inflamatie, scadere in greutate si febra. Persoanele cu aceasta boala
manifesta redoare matinala, dureri in partea inferioara a spatelui, gatului, soldului si umerilor.

Simptomele apar destul de rapid si sunt cauzate de disfunctia tendoanelor, muschilor,

ligamentelor
si
tesuturilor
articulare.
Majoritatea persoanelor cu polimialgie reumatica au o varsta de peste 65 de ani, in rare cazuri
boala manifestandu-se inainte de varsta de 50 de ani. Tratamentul cu corticosteroizi amelioreaza
simptomele. Este necesara monitorizarea atenta a efectelor secundare grave. Afectiunea poate
coexista cu un alt tip de boala inflamatorie, denumita aterita cu celule gigante care poate provoca
dureri de cap, tulburari ale vederii, dureri de maxilar si alte simptome.
Artrita psoriazica
Sus
Afecteaza persoanele care au psoriazis - una dintre cele mai grave boli de piele. Desi boala
reumatica apare ulterior celei cutanate pot exista cazuri in care ordinea este inversa. Durerile
articulare, rigiditate, inflamatia sunt principalele simptome. Acestea pot afecta orice parte a
corpului, inclusiv varful degetelor sau coloana vertebrala si pot varia de la relativ usoara pana la
severa. In cazul ambelor afectiuni, perioadele de calmitate pot alterna cu perioadele de remisie.
Nu exista solutii pentru tratarea artritei psoriazice, astfel incat se pune accentul pe controlul
simptomelor si prevenirea deteriorarii articulatiilor. Fara tratament si exercitii fizice regulate,
artrita psoriazica poate aduce persoana bolnava la incapacitate de locomotie.
Artrita reactiva
Sus
Cunoscuta si sub numele de sindromul Reiter, este declansata de o infectie care apare in:
intestine, organe genitale, tract urinar. Articulatiile dureroase si umflate ale genunchilor,
gleznelor, picioarelor, inflamatia ochilor, pielii, uretrei sunt principalele simptome. Desi este
adesea numita si sindromul Reiter, aceasta a doua denumire se refera cu precadere la un subtip al
artritei reactive care afecteaza in primul rand articulatiile, ochii si uretra. Boala apare la
aproximativ 30 de persoane din 100.000. Pentru majoritatea oamenilor, semnele si simptomele
de artrita reactiva apar si dispar.
Artita reumatoida
Sus

Este o boala inflamatorie cronica care afecteaza cele mai mici articulatii ale mainilor si
picioarelor. Spre deosebire de manifestarile osteoartritei, in acest caz este afectata mucoasa
articulatiilor. Rezultatul este inflamatia dureroasa a acestora care poate conduce in cele din urma
la deformari si eroziuni osoase. Boala autoimuna, artrita reumatoida, apare atunci cand sistemul
imunitar ataca tesuturile propriului corp, cauzand febra si oboseala. Afectiunea este de 2-3 ori
mai frecventa la femei decat la barbati si se manifesta, in general intre varsta 40 si 60 de ani.
Optiunile de tratament s-au extins foarte mult in ultimele decenii.
Sclerodermia
Sus
Cuprinde un grup de boli rare, progresive, cronice care implica intarirea si strangerea pielii si a
tesutului conjunctiv. Sclerodermia sistemica afecteaza si organele interne cum ar fi inima,
plamanii, rinichii si tractul digestiv. Oamenii de stiinta estimeaza ca aproximativ 250 de
persoane dintr-un milion sufera de o anumita forma de sclerodermie. Aceasta se poate dezvolta
intr-o familie, fara sa existe manifestari sau tendinte specifice ale bolii. Nu este considerata
contagioasa dar poate contribui la scaderea respectului si increderii de sine.
Bursita
Sus
Este o afectiune dureroasa, care afecteaza bursa - un saculet mic, plin cu lichid, care actioneaza
ca un tampon pentru oasele, tendoanele si muschii din zona articulatiilor. Bursita apare atunci
cand o bursa se inflameaza. Frecevent, bursita apare in zona urmerilor, coatelor sau soldurilor,
dar se poate manifesta si la genunchi, calcai si baza degetului mare. De regula, boala apare la
nivelul articulatiilor care efectueaza miscari repetitive. Tratamentul presupune odihna
articulatiilor afectate si protejarea lor de traume suplimentare. In majoritatea cazurilor, bursita
dispare in decurs de cateva saptamani cu tratament adecvat, dar recurentele sunt predictibile.
Tendinita
Sus

Este o inflamatie sau iritare a unui tendon (fascicul fibros care ataseaza muschii la oase). Boala
provoaca durere si sensibilitate. Desi poate sa se manifeste la orice tendon al corpului cel mai des
sunt afectate cele din jurul umerilor, coatelor, incheieturilor si in zona calcaiului. Alte denumiri
intalnite
pentru
tendinita
sunt:
cotul
jucatorului
de
tenis;
cotul
jucatorului
de
golf;
umarul
pitcher;
umarul
inotatorului;
genunchiul
saritorului.
Daca tendinita este severa si se ajunge la ruptura de tendon este necesara interventia chirurgicala.
Cu toate acestea, cele mai multe cauzuri pot fi tratate cu succes prin repaus si medicamente
pentru reducerea durerii si inflamatiei.
Sindromul Sjogren
Sus
Este o boala inflamatorie, autoimuna, care poate fi sau nu insotita de alte boli autoimune (artrita
reumatoida, lupus, etc.). Cauzele nu sunt cunoscute. Sindromul Sjogren apare frecvent in randul
femeilor
si
se
manifesta
prin:
sindromul
ochiului
uscat
(glandele
lacrimale
nu
functioneaza
normal);
senzatie
de
arsura
si
iritare
a
ochiului;
xerostomie
(glandele
salivare
nu
functioneaza
normal);
carii
dentare,
boli
ale
gingiilor,
afte;
rigiditate
si
durere
articulara
(rar);
- boli ale organelor interne (rar).
Polimiozita

Este o boala a tesutului conjunctiv (miopatie inflamatorie caracterizata prin inflamatii musculare
si slabiciune) care se manifesta prin slabiciunea muschilor scheletici care controleaza locomotia.
Polimiozita poate sa apara la orice varsta, dar afecteaza mai ales adultii intre 30 si 50 de ani. Este
mai frecventa la populatia de culoare decat la cea caucaziana, femeile fiind mai predispuse decat
barbatii. Boala se manifesta treptat, in cateva saptamani sau luni.

Febra reumatica

Este o boala inflamatorie care se poate dezvolta ca o complicatie a faringitei streptococice

netratata sau tratata inadecvat. Streptococul, localizat la nivelul gatului, provoaca o infectie cu
streptococ de grup A. Febra reumatica este frecvent intalnita la copii cu varsta de 5-15 ani, dar se
poate dezvolta si la tineri si adulti (25-35 ani), si apare cu precadere in tarile aflate in curs de
dezvoltare. Poate provoca leziuni permanente ale inimii (insuficienta cardiaca). Tratamentul are
scopul de a reduce deteriorarea tesutului provocata de inflamatie, reducerea durerii si a altor
simptome, precum si prevenirea recurentei febrei reumatice.
.

Sistemul osos
22

Tesuturile conjunctive dure formeaza oasele. Oasele sunt organe rezistente sielastice, cu forme si
structuri variabile, in functie de dispunerea lor si de rolulindeplinit. Totalitatea oaselor formeaza
sistemul osos. Osul este unitatea morfo-functionala a sistemului osos. Oasele, impreuna cu
articulatiile formeazascheletul.
Scheletul
Reprezinta suportul morfologic si functional al muschilor striati scheletici cucare formeaza
sistemul locomotor.Scheletul cuprinde peste 200 de oase, grupatedupa regiunile
corporale:s
c
h
e
l
e
t
r
e
g
i
u
n
e
o
a
s
e
c
a
p
N
e
u
r
o
c
r
a
n
i
u
o
a
s
e
p
e
r
e
c
h
i
-oase
neperechiviscerocraniu-temporale,parietale-frontal,etmoid,sfenoid,occipital.maxilar,mandibula,zigomatice,nazale,lacrimale.t r u n c h i C o l o a n
a
v e r t e b r a l a - c e r v i c a l a -toracicalombara-sacrala-coccigianaCoasteStern-manubriu,corp,apendicexifoid.-7 vertebre-12 vertebre-5
vertebre-5 vertebre sudate-4-5 vertebre-12 perechiMembresuperioareCentura scapularaMembru
liber-brat-antebrat-mana-omoplat,clavicula-humerus-radius,ulnacarpiene,metacarpiene,falangeMembreinferioareCentura pelviana-coxaleMembru liber-coapsagamba-picior -ilion,ischion,pubis-femur -tibie,fibula-tarsiene,metatarsiene,falange.
Forma oaselor
: lungi, late si scurte.
Structura oaselor
: tesut compact si spongios+diferite tipuri de tesutconjunctiv(fibros, reticulat), vase sangvine si
fibre nervoase.
Functiile sistemului osos:a.functia mecanica
=de sustinere a tesuturilor moi, de locomotie, fiindcomponentele pasive ale sistemului locomotor
si sistemul de parghii pe careactioneaza muschii; rol de protectie a unor organe vitale(creier,
inima, plamani).
23
b.functia metabolica=
depozit de saruri minerale(fixarea sau mobilizareasubstantelor minerale).
c.functia hematopoietica
=formarea elementelor figurate ale sangelui in maduvaspongios.
Crestereaoaselor
=in primele faze ale dezvoltarii embrionare, scheletul este alcdin membrane conjunctive si
cartilaj hialin. Din cea de a 4 a saptamana, incep procesele de osificare, iar oasele cresc in
lungime, latime si grosime pana in jurul varstei de 25 de ani.Procesul de osificare a membranelor
conjunctive si acartilajelor se numeste
osteogeneza.
a
.crestereainlungime=

in cartilajele de crestere dintre epifize si diafiza oaselor lungi prin condrogeneza si oasteogeneza.
Rezulta os spongios si os compact. b.
crestereaingrosime
=simultan cu cresterea in lungime, prin activitatea periostului. Este un proces de osificare de
membrana.
Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului osos
B
o
l
i
c
a
u
z
e
s
i
m
p
t
o
m
e
p
r
e
v
e
n
i
r
eDeformariosoa
seCarenta de vit D,rahitismla copii.Deformari aleoaselor Regimalimentar bogat invitamine
sisaruriminerale.Viata in aer liber.Fracturi-ruperea oaselor ca urmare
aunor traumatismeAccidente de circulatie50%,politraumatisme.Durerilocale,impotentafunctionala.La formele deschiseleziuni,hemoragie.Respectarearegulilor de protectie amuncii si decirculatie.Entorseleziuni produse lanivelul uneiarticulatii prinefectuareaunor miscaridincolo
delimitelefiziologice,faraa fi urmate deo deplasareMiscari bruste,necontrolate,cader iAccidente
de munca,decirculatie sau de sport.Echimoze,inflamareaArticulatiei,durerelocala foarte
intensa.Leziuni aletesuturilor moi din jurul articulatiei.Respectarearegulilor de protectie amuncii
si decirculatie.Fortificareaorg.prinexercitiifizice.
24
osoasa permanenta.Luxatii-deplasare permanenta aextremitatilor osoase dintroarticulatie.Miscari bruste,necontrolate,cader iAccidente de munca,decirculatie sau de
sport.Echimoze,durerelocala,uneori paralizii.Evitareafrigului si aumezelii,Imbracaminte
siincaltamintecoresp.anotimpuluiinlaturareafocarului deinfectie.
Sistemul muscular
Totalitatea muschilor din organism formeaza sistemul muscular. Muschii suntcca 40% din
greutatea corpului. Dupa locul pe care il ocupa in organism sifunctia indeplinita, muschii sunt:
scheletici(somatici) si viscerali.Muschii scheletici=componente active ale sistemului
locomotor.Sunt muschistriati voluntari. Contractia acestora se face la comanda directa a
sistemuluinervos central. Muschii scheletici mentinpozitia corpului prin contractiitonice(tonus
muscular) si asigura deplasarea prin contractii rapide determinatede impulsurile provenite de la
sistemul nervos.
Principalele grupe de muschi scheletici(somatici)
Dupa pozitia in organism
, muschii somatici se impart in:
1.muschii capului
-mimicii, cutanati din jurul orificiilor orbitale, nazale, siorificiului bucal, masticatori(maseteri si
temporali), limbii si extrinseci aiglobului ocular.2.
muschii gatului
-pielosul gatului, sternocleidomastoidienii si hioidienii.3.
muschii trunchiului

-spatelui si ai cefei(trapez, marele dorsal),toracelui(pectorali, dintati, intercostali, difragm) si ai

abdomenului(dreptabdominal, oblici).4.
muschii membrului superior
-umarului(deltoidul), bratului(biceps si triceps brahial), antebratului(pronatori si supinatori ai
bratului, flexori si extensori aidegetelor) si ai mainii.5
.muschii membrului inferior
-fesieri, coapsei(croitor, cvadriceps femural, bicepsfemural, adductori ai coapsei),
gambei(pronatori si supinatori ai piciorului,flexori si extensori) si ai piciorului(extensori ai
degetelor si plantari).
25
Tipuri de contactii-contactia
este principala forma de manifestare a activitatiimusculare:*
contractia izometrica
=lungimea muschiului ramane constanta, dar se modificatensiunea acestuia. Este caracteristica
musculaturii posturale.Nu produce lucrumecanic ci caldura.*
contactia izotonica
=tensiunea muschiului ramane constanta, dar variazalungimea. Este caracteristica majoritatii
muschilor scheletici. Realizeaza lucrumecanic si produce miscare.*
contractia auxotonica
=variaza lungimea si tensiunea muschilor.In activitatea obisnuita, muschiul trece pri faze de
contractie izometrica,izotonica si auxotonica, initierea oricarei contractii fiind de obicei
izometrica.
Dupa actiunea lor principala, muschii se clasifica in: flexori si extensori/ abductori si
adductori/ supinatori si pronatori/circulari(sfinctere).
Acelasi muschi poate determina una sau mai multe miscari ale unor segmentecoporale(extricepsul brahial poate determina adductia,rotatia si extensia bratului).
Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului muscularForta musculara
Depinde de proprietatile morfofunctionale ale muschilor si de intensitateastimulilor.Muschii
lungi dezvolta o forta mai mare decat muschii scurti.Cu catsuprafata unui muscgi este mai mare
cu atat forta acestuia este mai mare.Efortuldiminueaza forta de contractie,ca urmare a aparitiei
oboselii musculare.
Oboseala musculara
Consta in reducerea temporara a capacitatii functionale a muschilor in urmadesfasuraruu unor
activitati prelungite sau excesive.Se datoreaza scaderiirandamentului energetic,acumularii de
acid lactic,lipsei de oxigen,epuizariisubstantelor macroergice,a glucozei si epuizarii mediatorilor
chimici la nivelul placii motorii.Alte cauze: stresul, poluarea. Se manifesta prin diminuarea
forteimusculare, scaderea excitabilitatii.
Intinderi si rupturi musculare
Intinderile musculare
sunt lezari ale muschiului si ale tendonului acestuia produse in urma unor accidente,unor miscari
bruste de rasucire,unor eforturimusculare exagerate,oboselii musculare sau unor pozitii vicioase.
Rupturile musculare
apar de obicei datorita unor eforturi musculareintense(alergarea de viteza).Simptome: dureri
locale intense, tumefierea siinvinetirea zonei afectate.Prevenire: regim de viata echilibrat,

alimentatie sanatoasa, si, mai ales,incalzirea musculara prealabila prin exercitii fizice
pregatitoare.